Articolul 1. Noţiuni de bază
În prezenta lege, noţiunile de bază utilizate au următoarele semnificaţii:
asistenţă socială – componentă a sistemului naţional de protecţie socială, în cadrul căruia statul şi societatea civilă se angajează să prevină, să limiteze sau să înlăture efectele temporare sau permanente ale unor evenimente considerate drept riscuri sociale, care pot genera marginalizarea ori excluderea socială a persoanelor şi a familiilor aflate în dificultate;
risc social – pericol pentru persoană sau familie de a fi afectată de consecinţele economice negative ale pierderii potenţialului fizic, statutului ocupaţional sau social (boală, accident, dizabilitate, îmbătrînire, deces, maternitate, şomaj, inadaptare socială etc.);
asistent social – persoană cu studii speciale în domeniu, deţinătoare a diplomei de licenţă sau de masterat, care prestează servicii sociale persoanelor şi familiilor care temporar se află în dificultate şi care, din motive de caracter economic, social, fizic sau psihologic, nu sînt în stare să îşi asigure prin mijloace şi eforturi proprii un nivel decent de viaţă;
lucrător social – persoană care a beneficiat de instruire specială în domeniul îngrijirilor la domiciliu şi oferă aceste servicii;
anchetă socială – act care constată situaţia materială şi socială actuală a persoanei sau a familiei, ce solicită asistenţă socială, şi care conţine date referitoare la persoană sau la membrii familiei (vîrstă, ocupaţie, venituri), la locuinţă şi la bunurile pe care le posedă, la problemele cu care se confruntă aceştia;
persoană şi familie defavorizată – persoană şi familie socialmente vulnerabile, aflate în situaţii care împiedică activitatea normală a acestora din punct de vedere economic, educativ, social etc.;
beneficiar de asistenţă socială – persoană sau familie defavorizată căreia, în temeiul cererii, anchetei sociale şi al actelor constatatoare, i se acordă prestaţii şi/sau servicii sociale;
situaţie de dificultate – stare a persoanei care, din cauza pierderii independenţei fizice, psihice sau intelectuale, are nevoie de asistenţă socială pentru îndeplinirea funcţiilor curente de importanţă vitală;
plasament familial – formă de ocrotire a minorului rămas fără supravegherea părinţilor sau ai cărui părinţi se află în situaţie de risc sau în altă situaţie care necesită instituirea tutelei;
reintegrare socială – reabilitare a funcţiilor de bază (economică, educativă, socială etc.) ale unei persoane sau familii, care permite acestora să participe la viaţa socială;
familie cu mulţi copii – familie cu 3 şi mai mulţi copii.
Articolul 2. Scopurile legii
Prezenta lege are drept scop determinarea principiilor şi obiectivelor asistenţei sociale, stabilirea dreptului la asistenţă socială, prestaţiilor şi serviciilor de asistenţă socială, beneficiarilor acestora, precum şi a cerinţelor faţă de personalul din sistemul de asistenţă socială.
Articolul 3. Principiile asistenţei sociale
Asistenţa socială se întemeiază pe următoarele principii:
a) recunoaşterea independenţei şi autonomiei personalităţii, respectarea demnităţii umane;
b) universalitatea dreptului la asistenţă socială, garantarea accesibilităţii acesteia;
c) solidaritatea socială;
d) flexibilitatea măsurilor de asistenţă socială, aducerea lor în concordanţă cu necesităţile reale ale persoanei sau ale familiei aflate în dificultate;
e) parteneriatul social ca mijloc de realizare şi evaluare a măsurilor de asistenţă socială;
f) responsabilitatea personală a beneficiarului de asistenţă socială.
Articolul 4. Obiectivele asistenţei sociale
(1) Obiectivele asistenţei sociale constau în prevenirea şi depăşirea situaţiei de dificultate a persoanelor sau a familiilor şi în asigurarea integrării lor sociale, cu respectarea principiului autonomiei.
(2) Reintegrarea socială a persoanei sau a familiei cu statut social lezat este orientată spre restabilirea şi îmbunătăţirea relaţiilor acestora în societate.
Articolul 5. Aplicarea legii
Prezenta lege se aplică:
a) cetăţenilor Republicii Moldova, precum şi străinilor specificaţi la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 274 din 27 decembrie 2011 privind integrarea străinilor în Republica Moldova;
b) persoanelor fizice şi juridice (indiferent de forma juridică de organizare şi de tipul de proprietate) autohtone şi străine cu domiciliul/sediul în Republica Moldova.
Articolul 6. Politica de asistenţă socială
(1) Politica de asistenţă socială se realizează consecvent şi cu prioritate în favoarea persoanelor şi familiilor social-dependente sau susceptibile de a deveni în dificultate şi are drept obiective:
a) prevenirea sau ameliorarea situaţiei de dificultate şi atenuarea consecinţelor acesteia;
b) menţinerea unui nivel decent de viaţă al persoanei sau familiei;
c) acordarea unui sprijin suplimentar, temporar sau permanent, prin prestaţii şi servicii sociale.
(2) Politica de asistenţă socială are drept scop orientarea măsurilor politice şi socioeconomice spre asigurarea de posibilităţi egale atît pentru membrii societăţii, cît şi pentru sistemele instituţional-administrative organizate la nivel local şi central.
(3) Măsurile de asistenţă socială se realizează prin programe şi acţiuni personalizate, preventive sau curente, organizate şi garantate de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de alte organe sau organizaţii ale societăţii civile.
(4) Programele de asistenţă socială se elaborează de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi se coordonează cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. La elaborarea acestor programe sînt antrenate, în calitate de parteneri sociali, organizaţiile neguvernamentale, persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate, instituţiile de cult recunoscute în Republica Moldova şi reprezentanţii societăţii civile.
(5) Coordonarea activităţii de asistenţă socială, realizate în cadrul sistemului naţional de protecţie socială, revine autorităţii administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniu.