Articolul 1. Noţiuni de bază
În prezenta lege, noţiunile de bază utilizate au următoarele semnificaţii:
asistenţă socială – componentă a sistemului naţional de protecţie socială, în cadrul căruia statul şi societatea civilă se angajează să prevină, să limiteze sau să înlăture efectele temporare sau permanente ale unor evenimente considerate drept riscuri sociale, care pot genera marginalizarea ori excluderea socială a persoanelor şi a familiilor aflate în dificultate;
risc social – pericol pentru persoană sau familie de a fi afectată de consecinţele economice negative ale pierderii potenţialului fizic, statutului ocupaţional sau social (boală, accident, disabilitate, îmbătrînire, deces, maternitate, şomaj, inadaptare socială etc.);
venit global al unei persoane (constituie o parte din venitul global al familiei) – sumă a mijloacelor băneşti provenite din activitatea salarizată şi din activitatea de întreprinzător, care include, de asemenea, veniturile din comercializarea producţiei agricole din gospodăria auxiliară, veniturile provenite din proprietate, prestaţiile sociale în bani, prestaţiile sociale în natură şi alte venituri curente, calculată pentru o persoană;
asistent social – persoană cu studii speciale în domeniu, care prestează servicii specializate persoanelor şi familiilor care, temporar, se află în dificultate şi care, din motive de natură economică, socială, fizică sau psihologică, nu sînt în stare să îşi realizeze, prin mijloace şi eforturi proprii, un nivel decent de viaţă;
lucrător social – persoană cu instruire specială sau fără instruire specială, dar care a frecventat cursurile de pregătire profesională şi care prestează persoanelor asistate servicii de necesitate primară;
anchetă socială – act care constată situaţia materială şi socială actuală a persoanei sau a familiei, ce solicită asistenţă socială, şi care conţine date referitoare la persoană sau la membrii familiei (vîrstă, ocupaţie, venituri), la locuinţă şi la bunurile pe care le posedă, la problemele cu care se confruntă aceştia;
persoană şi familie defavorizată – persoană şi familie socialmente vulnerabile, aflate în situaţii care împiedică activitatea normală a acestora din punct de vedere economic, educativ, social etc.;
beneficiar de asistenţă socială – persoană sau familie defavorizată căreia, în temeiul cererii, anchetei sociale şi al actelor constatatoare, i se acordă prestaţii şi/sau servicii sociale;
dependenţă socială – stare a persoanei care, din cauza pierderii independenţei fizice, psihice sau intelectuale, are nevoie de asistenţă socială pentru îndeplinirea funcţiilor curente de importanţă vitală;
plasament familial – formă de ocrotire a minorului rămas fără supravegherea părinţilor sau ai cărui părinţi se află în situaţie de risc sau în altă situaţie care necesită instituirea tutelei;
reintegrare socială – reabilitare a funcţiilor de bază (economică, educativă, socială etc.) ale unei persoane sau familii, care permite acestora să participe la viaţa socială;
familie cu mulţi copii – familie cu 3 şi mai mulţi copii.
Articolul 2. Scopurile legii
Prezenta lege are drept scop determinarea principiilor şi obiectivelor asistenţei sociale, stabilirea dreptului la asistenţă socială, prestaţiilor şi serviciilor de asistenţă socială, categoriilor de beneficiari ai acesteia, precum şi a cerinţelor faţă de personalul din sistemul de asistenţă socială.
Articolul 3. Principiile asistenţei sociale
Asistenţa socială se întemeiază pe următoarele principii:
recunoaşterea independenţei şi autonomiei personalităţii, respectarea demnităţii umane;
b) universalitatea dreptului la asistenţă socială, garantarea accesibilităţii acesteia;
solidaritatea socială;
d) flexibilitatea măsurilor de asistenţă socială, aducerea lor în concordanţă cu necesităţile reale ale persoanei sau ale familiei aflate în dificultate;
parteneriatul social ca mijloc de realizare şi evaluare a măsurilor de asistenţă socială;
f) responsabilitatea personală a beneficiarului de asistenţă socială.
Articolul 4. Obiectivele asistenţei sociale
(1) Obiectivele asistenţei sociale constau în depăşirea stării de dependenţă socială sau în înlăturarea stării de dificultate a persoanelor sau a familiilor şi în asigurarea integrării lor sociale, cu respectarea principiului autonomiei.
(2) Reintegrarea socială a persoanei sau a familiei cu statut social lezat este orientată spre restabilirea şi îmbunătăţirea relaţiilor acestora în societate.
Articolul 5. Dreptul la asistenţă socială
(1) De asistenţă socială beneficiază cetăţenii Republicii Moldova în funcţie de nivelul venitului global al unei persoane. Cuantumul venitului global al unei persoane, care acordă dreptul de a beneficia de o formă sau alta a asistenţei sociale, se reglementează prin actele legislative şi alte acte normative corespunzătoare.
(2) Cetăţenii străini şi apatrizii domiciliaţi în Republica Moldova beneficiază de protecţie socială în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Articolul 6. Politica de asistenţă socială
(1) Politica de asistenţă socială se realizează consecvent şi cu prioritate în favoarea persoanelor şi familiilor social-dependente sau susceptibile de a deveni social-dependente şi are drept obiective:
a) prevenirea sau reducerea dependenţei sociale şi atenuarea consecinţelor acesteia;
b) menţinerea unui nivel decent de viaţă al persoanei sau familiei;
c) acordarea unui sprijin suplimentar, temporar sau permanent, prin prestaţii şi servicii sociale.
(2) Politica de asistenţă socială are drept scop orientarea măsurilor politice şi socioeconomice spre asigurarea de posibilităţi egale atît pentru membrii societăţii, cît şi pentru sistemele instituţional-administrative organizate la nivel local şi central.
(3) Măsurile de asistenţă socială se realizează prin programe şi acţiuni personalizate, preventive sau curente, organizate şi garantate de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de alte organe sau organizaţii ale societăţii civile.
(4) Programele de asistenţă socială se elaborează de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi se coordonează cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. La elaborarea acestor programe sînt antrenate, în calitate de parteneri sociali, organizaţiile neguvernamentale, persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate, instituţiile de cult recunoscute în Republica Moldova şi reprezentanţii societăţii civile.
(5) Coordonarea activităţii de asistenţă socială, realizate în cadrul sistemului naţional de protecţie socială, revine autorităţii administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniu.