Articolul 13. Atribuirea în natură (pe loc) a cotelor de teren echivalent Amplasarea terenurilor care se atribuie în calitate de cote de teren echivalent va fi determinată de primăria satului (comunei) sau oraşului fără cererea titularului cotei de teren echivalent în baza proiectului de organizare a teritoriului, elaborat de o întreprindere de stat sau privată care dispune de licenţa respectivă. Proiectul de organizare a teritoriului se aprobă de primăria satului (comunei) sau oraşului la propunerea comisiei funciare . La elaborarea proiectului de organizare a teritoriului se va ţine cont de listele grupurilor de proprietari ai cotelor de teren echivalent, aprobate de primăria satului (comunei) sau oraşului, şi de consecutivitatea atribuirii terenurilor în hotarele cîmpurilor. La cererea proprietarului cotei de teren echivalent, în cadrul elaborării proiectului de organizare a teritoriului, primăria satului (comunei) sau oraşului poate decide atribuirea în natură (pe loc) a cotei de teren echivalent şi grădinii (grădinilor) din extravilan într-un singur teren.
Cota de teren echivalent ce se atribuie în natură (pe loc) în conformitate cu proiectul de organizare a teritoriului poate fi divizată, în funcţie de situaţie, în cel mult 3 terenuri (teren arabil, vie şi livadă) .
Primăria, în baza propunerii comisiei funciare şi ţinînd cont de dorinţa proprietarilor cotelor de teren echivalent, va lua o decizie de atribuire a terenurilor cu un număr egal de grade-hectare sau a terenurilor cu suprafaţa egală fără a lua în considerare bonitatea solului, sau a terenurilor cu suprafaţa egală, dar luînd în considerare bonitatea medie a solului cîmpului respectiv.
Primăria satului (comunei) sau oraşului eliberează titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren pentru fiecare teren, înregistrează proprietarii terenurilor în registrul cadastral al deţinătorilor de terenuri şi, la cererea deţinătorului de teren, stabileşte hotarele terenului în natură (pe loc).
Articolul 15. Atribuirea terenurilor pentru alte necesităţi decît cele agricole sau silvice Întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat şi municipale li se atribuie în folosinţă terenuri proprietate publică a statului, respectiv a unităţilor administrativ- teritoriale, pentru desfăşurarea activităţii lor. Pentru construcţia obiectivelor industriale, comunale, de locuinţe, căilor ferate şi autostrăzilor, liniilor de transport electric, conductelor magistrale, precum şi pentru alte necesităţi decît cele agricole sau silvice, se atribuie terenuri cu bonitate scăzută, precum şi terenuri neîmpădurite. Procedura de atribuire a terenurilor pentru alte necesităţi decît cele agricole sau silvice se stabileşte printr-un regulament cu privire la modul de atribuire şi de modificare a destinaţiei terenurilor, aprobat de Guvern.
(modificat prin LP101-XVI din 20.04.07, MO67-69/18.05.07 art.307)
Articolul 16. Convenirea asupra locului de amplasare a construcţiei şi asupra suprafeţei necesare Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile care vor să obţină terenuri pentru construcţii trebuie să convină în prealabil cu titularii dreptului de proprietate, de posesiune şi de beneficiere funciară, precum şi cu autorităţile administraţiei publice locale, cu organele pentru protecţia mediului înconjurător, asupra locului de amplasare a construcţiei, asupra suprafeţei aproximative de teren şi asupra condiţiilor de atribuire a lui, avînd în vedere asigurarea dezvoltării complexe a acestor întreprinderi, instituţii şi organizaţii şi a folosirii raţionale a terenului. Nu se admite finanţarea lucrărilor de proiectare înainte de a se conveni cu persoanele şi instanţele indicate. Înţelegerea prealabilă privind locul de amplasare a construcţiei şi suprafaţa necesară este valabilă timp de doi ani. După aprobarea proiectului şi includerea obiectului în planul de construcţii întreprinderea, instituţia, organizaţia adresează autorităţii administraţiei publice locale respectiv cererea de a i se atribui definitiv terenul.
(se exclude prin LP101-XVI din 20.04.07, MO67-69/18.05.07 art.307)
Articolul 23. Stingerea dreptului asupra terenului Dreptul asupra terenului se stinge în cazurile:
1) renunţării benevole a deţinătorului la teren;
2) înstrăinării terenului de către proprietar;
3) retragerii terenului pentru nevoile statului şi societăţii;
4) retragerii terenului în cazul şi în modul stabilit în articolul 25 din prezentul Cod;
5) decedării proprietarului;
6) neachitării sistematice a impozitului funciar în termenul stabilit de lege;
7) expirării termenului pentru care a fost dat în folosinţă terenul;
8) încetării activităţii întreprinderii, instituţiei, organizaţiei;
9) încetării raporturilor de muncă, în virtutea cărora a fost repartizat lotul auxiliar, dacă legislaţia nu prevede altfel;
10) nerespectării condiţiilor contractului de arendă;
11) exploatării terenului prin metode care conduc la degradarea solurilor, la poluarea lor chimică, radioactivă şi de altă natură, la înrăutăţirea situaţiei ecologice;
12) folosirii terenurilor irigate prin metode care conduc la înmlăştinare, la salinizare secundară şi la apariţia focarelor de eroziune prin irigare.
Punctele 3), 4), 6), 11) şi 12) ale prezentului articol nu se extind asupra dreptului de proprietate a cetăţeanului asupra terenului destinat construirii casei de locuit, anexelor gospodăreşti şi a celui ocupat de grădini personale.
Dreptul de a folosi terenul se poate stinge dacă posesorul funciar sau beneficiarul funciar a săvîrşit acţiuni indicate în articolul 96 din prezentul Cod.