Articolul 12. Atribuirea terenurilor din extravilan în proprietate privată şi drepturile proprietarilor cotelor de teren echivalent Comisiile funciare, constituite în conformitate cu art. 6 din prezentul Cod, stabilesc terenurile care rămîn în proprietate publică în hotarele unităţii administrativ-teritoriale: rezervă pînă la cinci la sută din terenurile cu destinaţie agricolă pentru necesităţile dezvoltării sociale a localităţii; rezervă suprafeţe corespunzătoare pentru a fi folosite ca păşuni obşteşti. Mănăstirilor şi mitropoliei li se atribuie cu titlu de proprietate pînă la cinci hectare de pămînt. Diferenţa dintre suprafaţa totală a unităţii administrativ-teritoriale şi suprafaţa terenurilor repartizate în proprietate publică constituie fondul de privatizare. Comisiile funciare stabilesc cota de teren echivalent care se atribuie în proprietate privată: membrilor de colhozuri, salariaţilor din sovhozuri sau din alte întreprinderi agricole, inclusiv pensionarilor din aceste unităţi economice; salariaţilor din organizaţii şi întreprinderi care locuiesc în localităţi rurale şi execută nemijlocit lucrări de construcţie şi exploatare a sistemelor de ameliorare, restabilire şi îmbunătăţire a terenurilor şi sporire a fertilităţii solurilor în localitatea respectivă inclusiv pensionarilor din aceste unităţi economice; persoanelor care locuiesc în localităţi rurale care au fost transferate din întreprinderi agricole în organizaţii de construcţie şi transport colhoznice şi intergospodăreşti, inclusiv pensionarilor din aceste unităţi economice; salariaţilor din întreprinderile zootehnice intergospodăreşti, inclusiv pensionarilor din aceste unităţi economice; persoanelor care deţin funcţii elective sau îşi satisfac serviciul militar în termen şi care pînă la aceasta au lucrat la întreprinderi agricole; persoanelor care au lucrat anterior la întreprinderile agricole din localitatea respectivă: bărbaţii - 25 de ani, femeile - 20 de ani; veteranilor celui de-al doilea război mondial, foştilor ostaşi-internaţionalişti, familiilor persoanelor care şi-au pierdut viaţa ca urmare a participării la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova, care locuiesc în localităţi rurale - la locul de trai; persoanelor supuse represiunilor politice şi reabilitate ulterior, care locuiesc în localităţi rurale - la locul de trai; persoanelor care au adus pămînt în gospodăriile colective, dar nu lucrează în ele, cu condiţia că se vor stabili în localitatea respectivă. Pînă la 50 la sută din cota de teren echivalent calculată pe unitatea administrativ-teritorială respectivă se atribuie: persoanelor indicate la subalineatele 1-5 ale alineatului 4 din prezentul articol care au lucrat în întreprinderi industriale şi în alte unităţi cu profil neagricol şi au o vechime în muncă în agricultură mai mică de 5 ani; persoanelor domiciliate în localităţi rurale care au fost angajate în sfera socială avînd o vechime în muncă de 25 de ani bărbaţii şi 20 de ani femeile care au pierdut capacitatea de muncă în specialitate din motive de vîrstă sau de sănătate, dacă nici un membru al familiei nu a primit cota de teren echivalent. Toate operaţiunile de atribuire a cotei de teren echivalent se înfăptuiesc, ţinîndu-se cont de situaţia de la 1 ianuarie 1992. Autentificarea dreptului de proprietate asupra cotei de teren echivalent se face în baza hotărîrii autorităţilor administraţiei publice locale prin eliberarea unui titlu ce confirmă acest drept. În perioada reorganizării întreprinderilor agricole proprietarii cotelor de teren echivalent au dreptul: să ceară separarea lor în natură în modul stabilit pentru organizarea unor noi forme de activitate de întreprinzător; Moştenitorii cotei de teren echivalent sînt în drept să devină membri ai întreprinderii agricole cu cota lor. Asupra moştenitorilor se extind drepturile de proprietari ai cotei de teren echivalent. În cazurile prevăzute de lege cotele de teren echivalent în natură nu se delimitează, iar proprietarilor li se plăteşte compensaţie bănească.
(se declară neconstituţional prin HCC29 din 27.10.1997 – MO76/1997, art 31.)
Articolul 23. Stingerea dreptului asupra terenului Dreptul asupra terenului se stinge în cazurile:
1) renunţării benevole a deţinătorului la teren;
2) înstrăinării terenului de către proprietar;
3) retragerii terenului pentru nevoile statului şi societăţii;
4) retragerii terenului în cazul şi în modul stabilit în articolele 24 şi 25 din prezentul Cod;
5) decedării proprietarului;
6) neachitării sistematice a impozitului funciar în termenul stabilit de lege;
7) expirării termenului pentru care a fost dat în folosinţă terenul;
8) încetării activităţii întreprinderii, instituţiei, organizaţiei;
9) încetării raporturilor de muncă, în virtutea cărora a fost repartizat lotul auxiliar, dacă legislaţia nu prevede altfel;
10) nerespectării condiţiilor contractului de arendă;
11) exploatării terenului prin metode care conduc la degradarea solurilor, la poluarea lor chimică, radioactivă şi de altă natură, la înrăutăţirea situaţiei ecologice;
12) folosirii terenurilor irigate prin metode care conduc la înmlăştinare, la salinizare secundară şi la apariţia focarelor de eroziune prin irigare.
Punctele 3), 4), 6), 11) şi 12) ale prezentului articol nu se extind asupra dreptului de proprietate a cetăţeanului asupra terenului destinat construirii casei de locuit, anexelor gospodăreşti şi a celui ocupat de grădini personale.
Dreptul de a folosi terenul se poate stinge dacă posesorul funciar sau beneficiarul funciar a săvîrşit acţiuni indicate în articolul 96 din prezentul Cod.