Secţiunea 1.
Dispoziţii generale
Articolul 195. Instituţiile care asigură executarea pedepsei închisorii
(1) Executarea pedepsei închisorii se asigură de penitenciare conform prevederilor prezentului cod şi ale actelor normative adoptate în conformitate cu acesta, inclusiv ale Statutului executării pedepsei de către condamnaţi, aprobat de Guvern, şi ale regulamentului de ordine interioară a penitenciarului.
(2) Bazele activităţii instituţiilor sistemului penitenciar, principiile de organizare a acestora, statutul juridic, drepturile şi obligaţiile personalului sistemului penitenciar sînt reglementate în Legea cu privire la sistemul penitenciar.
Articolul 196. Trimiterea hotărîrii judecătoreşti spre executare
(1) Instanţa care a judecat cauza în fond trimite hotărîrea de condamnare la închisoare şi dispoziţia de executare administraţiei locului de deţinere a condamnatului.
(2) Administraţia locului de deţinere, în termen de 15 zile de la primirea dispoziţiei de executare, trimite condamnatul în penitenciar. La stabilirea penitenciarului se va da prioritate penitenciarului situat mai aproape de localitatea de domiciliu sau reşedinţă a condamnatului ori de altă localitate solicitată în scris de acesta. Solicitarea respectivă se anexează la dosarul personal al condamnatului.
(3) Hotărîrea privind condamnarea la închisoare în privinţa persoanei care, pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii, nu s-a aflat în stare de arest preventiv sau hotărîrea privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în condiţiile art.64 alin.(5) din Codul penal şi dispoziţia de executare se trimit organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul condamnatul pentru escortarea lui la locul de deţinere cel mai apropiat.
(4) Dacă, la punerea în executare a hotărîrii, s-a constatat că condamnatul care nu s-a aflat în stare de arest preventiv a părăsit domiciliul şi locul aflării lui nu este cunoscut, organul afacerilor interne trimite instanţei de judecată un raport şi materialele necesare pentru darea în căutare a condamnatului.
(5) Încheierea instanţei de judecată privind căutarea condamnatului se execută de către organul afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domiciliul condamnatului.
Articolul 197. Categoriile penitenciarelor
(1) Pedeapsa închisorii, stabilită prin hotărîrea instanţei de judecată, se execută în penitenciare de tip deschis, semiînchis şi închis, în conformitate cu art.72 din Codul penal.
(2) Persoanele condamnate care nu au ajuns la majorat execută pedeapsa în penitenciare pentru minori sau în sectoare separate ale penitenciarelor nespecializate, cu asigurarea pentru ei a condiţiilor penitenciarului pentru minori.
(3) Femeile condamnate execută pedeapsa în penitenciare pentru femei sau în sectoare separate ale penitenciarelor nespecializate, cu asigurarea pentru ele a condiţiilor penitenciarului pentru femei. Persoanele de sex feminin condamnate care nu au ajuns la majorat execută pedeapsa în penitenciare pentru femei, cu asigurarea pentru ele a condiţiilor penitenciarului pentru minori.
Articolul 198. Lăsarea condamnaţilor la pedeapsa închisorii în izolatoarele de urmărire penală
(1) Pentru executarea lucrărilor de deservire gospodărească în izolatoarele de urmărire penală sînt lăsate, cu acordul lor scris şi la decizia şefului izolatorului de urmărire penală, persoanele condamnate cărora li s-a stabilit executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis şi, în cazurile prevăzute de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, persoanele condamnate pentru prima dată la pedeapsa închisorii pe un termen de pînă la 7 ani cărora li s-a stabilit executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis. Condamnaţii lăsaţi în izolatorul de urmărire penală execută pedeapsa în condiţiile prevăzute pentru regimul comun al penitenciarului de tip semiînchis sau, după caz, închis.
(2) Dacă este necesar să se efectueze acte procedurale cu privire la o infracţiune săvîrşită de un condamnat care execută pedeapsa închisorii, condamnatul, în baza mandatului de arest şi/sau încheierii privind aplicarea sau, după caz, prelungirea măsurii preventive sub formă de arest a judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată, poate fi lăsat în izolatorul de urmărire penală sau transferat în el pe o anumită perioadă care nu poate depăşi termenul ţinerii în stare de arest prevăzut în art.186 din Codul de procedură penală.
Articolul 199. Transferarea şi escortarea condamnaţilor
(1) Transferarea condamnaţilor dintr-un penitenciar în altul de acelaşi tip ca urmare a schimbării regimului de deţinere sau din alte motive întemeiate se dispune de către directorul general al Departamentului instituţiilor penitenciare, la demersul administraţiei penitenciarului sau din oficiu.
(2) La transferarea condamnatului se va lua în consideraţie caracterizarea personalităţii condamnatului cuprinsă în dosarul personal, inclusiv participarea lui la programele de studii şi socioeducative, şi se va da prioritate penitenciarului situat mai aproape de localitatea de domiciliu sau reşedinţă a condamnatului ori de altă localitate solicitată de acesta.
(3) Transferarea temporară a condamnatului într-un penitenciar de un tip mai sever sau într-un izolator de urmărire penală, în alte cazuri decît cele prevăzute la art. 198 alin. (2) din prezentul cod, dacă această transferare este necesară pentru participarea condamnatului în instanţele de judecată la examinarea plîngerilor depuse în baza art. 473 din Codul de procedură penală, se dispune de directorul general al Departamentului instituţiilor penitenciare în baza încheierii instanţei de judecată. Transferarea care se impune pentru efectuarea actelor procedurale cu privire la o infracţiune săvîrşită de o altă persoană decît condamnatul se dispune la citarea instanţei de judecată sau organului de urmărire penală şi doar cu acordul condamnatului exprimat în acest sens.
(4) Este interzisă transferarea pentru o perioadă mai mare de 5 zile a condamnaţilor minori în alte penitenciare decît cele pentru minori dacă în aceste penitenciare nu sînt amenajate sectoare distincte de detenţie, cu asigurarea condiţiilor penitenciarului pentru minori. Aceste prevederi nu se aplică în cazul transferării în spitalele penitenciare.
(5) Trimiterea condamnaţilor la locul executării pedepsei şi transferarea lor într-un alt penitenciar au loc sub escortă, cu respectarea regulilor de deţinere separată a femeilor de bărbaţi, a minorilor de adulţi, a condamnaţilor la pedeapsa detenţiunii pe viaţă de alte categorii de deţinuţi. Condamnaţii bolnavi de tuberculoză în formă contagioasă sau care nu au urmat tratamentul complet al bolilor venerice ori cei care suferă de dereglări psihice ce nu exclud răspunderea penală vor fi escortaţi separat de condamnaţii sănătoşi, iar dacă este necesar conform raportului medicului, vor fi însoţiţi de personal medical.
(6) Transferarea şi escortarea condamnaţilor se fac din contul statului, în modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, cu excepţia cazului cînd transferarea sau escortarea a fost condiţionată de o faptă imputabilă condamnatului.
(7) Sumele stabilite şi avansate de Departamentul instituţiilor penitenciare în condiţiile în care transferarea sau escortarea a fost condiţionată de o faptă imputabilă condamnatului sau aceasta s-a efectuat pentru alte cazuri decît cele prevăzute de competenţele sistemului penitenciar se încasează de la condamnat.
(8) În timpul transferării, condamnatului îi sînt asigurate condiţii adecvate de aerisire şi iluminare. La transferare se va lua şi dosarul personal al condamnatului. Condamnatul are dreptul la un bagaj de mînă cu strictul necesar de igienă personală, documente şi alte bunuri, a cărui greutate nu va depăşi 20 de kg. Alte bunuri aflate în posesia condamnatului rămîn în custodia locului de detenţie şi se ridică de o rudă sau altă persoană indicată de condamnat ori de către condamnat după eliberarea sa din detenţie.
(9) Decizia privind transferarea dintr-un penitenciar în altul de acelaşi tip poate fi contestată de către condamnat în modul prevăzut la art. 473 din Codul de procedură penală, cu excepţia cazului în care transferarea a fost dispusă în condiţiile art. 225 din prezentul cod.
(10) După transferare, condamnatului i se permite să comunice familiei, avocatului sau altei persoane locul unde a fost transferat. Comunicarea se face în scris sau telefonic, în mod gratuit, şi se consemnează într-un proces-verbal.
Articolul 200. Primirea condamnatului în penitenciar
(1) Primirea condamnatului în penitenciar se efectuează de către administraţia penitenciarului, după ce i se stabileşte identitatea, pe baza dispoziţiei de executare, a hotărîrii de condamnare, a actelor de identitate, a altor documente, în modul prevăzut de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.
(2) Condamnatului i se întocmeşte dosar personal.
(3) Primirea condamnaţilor se face în spaţii special amenajate, femeile fiind separate de bărbaţi, iar minorii fiind separaţi de adulţi. La primirea condamnaţilor pot fi aplicate şi alte modalităţi de separare prevăzute la art.205.
(4) După primire, condamnatului i se permite să comunice familiei, avocatului sau altei persoane locul unde este deţinut şi schimbarea acestuia. Comunicarea se face în scris sau telefonic, în mod gratuit, şi se consemnează într-un proces verbal.
(5) Administraţia penitenciarului, în termen de 15 zile de la primirea condamnatului, înştiinţează instanţa de judecată despre acest fapt, comunică soţului, uneia din rudele condamnatului sau unei alte persoane, indicate de el, locul de executare a pedepsei.
(6) Imediat după primire, condamnatul se plasează în încăperea de carantină pe o perioadă de pînă la 15 zile, în decursul căreia el este supus examenului medical în vederea determinării stării sănătăţii şi capacităţii de muncă şi prescrierii, după necesitate, a tratamentului individual.
Articolul 201. Dosarul personal al condamnatului
(1) Administraţia penitenciarului întocmeşte pentru fiecare condamnat dosarul personal prevăzut în art.200 alin.(2) din prezentul cod.
(2) Dosarul personal al condamnatului cuprinde:
a) datele şi actul de identitate ale condamnatului;
b) fotografii din faţă şi din profil;
c) copie de pe hotărîrea judecătorească de condamnare la pedeapsa închisorii;
d) dispoziţia de executare a hotărîrii judecătoreşti;
e) anul, luna, ziua şi ora la care a început executarea pedepsei;
f) cazierul judiciar;
g) fişa dactiloscopică;
h) documentele întocmite în urma examenelor medicale;
i) documentele din care rezultă îndeplinirea obligaţiilor privind asigurarea accesului la dispoziţiile legale şi documentele privind executarea pedepsei închisorii;
j) documentele referitoare la măsurile luate de către administraţia penitenciarului cu privire la exercitarea drepturilor persoanei condamnate la pedeapsa închisorii;
k) documentele referitoare la participarea condamnatului la activităţile socioeducative, la instruirea şi formarea profesională a acestuia;
l) documentele referitoare la măsurile de stimulare şi la sancţiunile disciplinare aplicate în timpul executării pedepsei închisorii;
m) alte documente întocmite în timpul executării pedepsei închisorii care privesc regimul de executare a acesteia.
(3) Condamnatul la pedeapsa închisorii şi apărătorul acestuia au acces, în prezenţa persoanei anume desemnate de şeful penitenciarului, la dosarul personal.
(4) Dosarul personal poate fi consultat, cu excepţia situaţiilor în care acesta este cerut de organele abilitate, numai cu acordul scris al condamnatului.
(5) Datele cu caracter personal ale condamnaţilor la pedeapsa închisorii sînt confidenţiale, potrivit legii.
Articolul 202. Registrele privind condamnaţii la pedeapsa închisorii
(1) Administraţia penitenciarului întocmeşte:
a) registrul de evidenţă a primirii condamnaţilor, în care se consemnează anul, luna, ziua şi ora la care persoana condamnată a fost primită în penitenciar;
b) registrul de evidenţă a stimulărilor aplicate condamnaţilor;
c) registrul de evidenţă a sancţiunilor disciplinare aplicate condamnaţilor;
d) registrul de evidenţă a liberării condiţionate înainte de termen a condamnaţilor;
e) registrul de evidenţă a punerii în libertate a condamnaţilor;
f) alte registre privind condamnaţii la pedeapsa închisorii.
(2) Departamentul instituţiilor penitenciare poate crea şi utiliza, în condiţiile legii, aplicaţii informaţionale automatizate de gestiune a datelor referitoare la evidenţa electronică a condamnaţilor, la realizarea scopului pedepsei, precum şi a datelor referitoare la activităţi conexe şi auxiliare acesteia.
(3) Departamentul instituţiilor penitenciare adoptă măsurile organizatorice şi tehnice necesare protejării datelor cu caracter personal ale persoanelor private de libertate împotriva oricăror distrugeri, pierderi, modificări, dezvăluiri sau acces neautorizat.
Articolul 203. Documente privind decesul persoanelor aflate în executarea pedepsei închisorii
În cazul decesului condamnatului aflat în executarea pedepsei închisorii, medicul penitenciarului întocmeşte certificatul de deces.
Articolul 204. Dispoziţii generale privind executarea pedepsei închisorii
(1) Executarea pedepsei şi supravegherea comportamentului condamnaţilor nu trebuie să întrerupă legăturile lor cu soţul, rudele şi alte persoane apropiate, precum şi cu societatea civilă.
(3) Lista şi numărul de obiecte pe care condamnatul le poate avea asupra sa sînt stabilite în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi. Banii, valorile mobiliare, obiectele şi substanţele interzise depistate la condamnaţi vor fi ridicate şi transmise spre păstrare sau, după caz, nimicite în modul şi în condiţiile stabilite în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.
(4) Administraţia penitenciarului asigură ţinerea inventarului bunurilor deţinute de condamnat, bunurilor ridicate de la condamnat şi păstrate pînă la stingerea executării pedepsei sau ridicate şi nimicite. Inventarul se contrasemnează de condamnat. Modul de ţinere şi completare a inventarului, modul de ridicare, păstrare, nimicire sau altă gestionare a bunurilor interzise sînt reglementate în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.
(5) Obiectele şi substanţele extrase din circuitul civil vor fi ridicate şi nu se vor restitui condamnatului. Despre depistarea unor astfel de obiecte şi substanţe administraţia penitenciarului comunică neîntîrziat procurorului.
(6) Condamnaţii, precum şi încăperile în care ei locuiesc pot fi supuse percheziţiei. Percheziţia corporală se face de o persoană de acelaşi sex cu condamnatul.
(7) În cazul evadării condamnatului din penitenciar, serviciul competent al penitenciarului şi cel al Departamentului instituţiilor penitenciare asigură căutarea condamnatului. În cazul în care condamnatul nu a fost reţinut în decurs de 48 de ore, administraţia penitenciarului adresează imediat, dar nu mai tîrziu de 24 de ore, instanţei de judecată în a cărei rază teritorială se află penitenciarul un demers pentru darea lui în căutare.
(8) Încheierea instanţei de judecată privind căutarea condamnatului se execută de către organul afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domiciliul condamnatului şi /sau penitenciarul.
Articolul 205. Deţinerea separată a condamnaţilor în penitenciare
(1) În penitenciare se deţin separat:
a) femeile - de bărbaţi;
b) minorii - de adulţi;
c) persoanele aflate sub arest preventiv - de condamnaţi;
d) persoanele condamnate pentru prima dată - de persoanele condamnate care anterior au executat pedeapsa închisorii şi care au antecedente penale nestinse;
e) condamnaţii la pedeapsa detenţiunii pe viaţă - de ceilalţi condamnaţi;
f) condamnaţii pentru săvîrşirea infracţiunii cu participaţie - de ceilalţi participanţi la aceeaşi infracţiune;
g) condamnaţii transferaţi în regim iniţial de deţinere în calitate de sancţiune disciplinară - de condamnaţii aflaţi în regim iniţial pentru prima dată;
h) condamnaţii care, în virtutea funcţiilor ocupate anterior, pot fi ameninţaţi cu răzbunarea - de ceilalţi condamnaţi;
i) condamnaţii care beneficiază de dreptul de a se deplasa fără escortă sau însoţire - de ceilalţi condamnaţi.
(2) În scopul sporirii siguranţei condamnaţilor sau creării condiţiilor pentru tratamentul lor, administraţia penitenciarului poate aplica şi alte criterii de deţinere separată a condamnaţilor decît cele prevăzute în alin.(1) al prezentului articol.
(3) Deţinerea separată a condamnaţilor în penitenciar nu trebuie să aibă caracter discriminatoriu sau să lezeze demnitatea umană.
Articolul 206. Asigurarea securităţii personale a condamnaţilor
(1) Statul asigură securitatea personală a condamnaţilor.
(2) La apariţia pericolului pentru securitatea personală a condamnatului, el este în drept să adreseze oricăreia dintre persoanele cu funcţie de răspundere a penitenciarului o cerere privind asigurarea securităţii personale. În acest caz, persoana cu funcţie de răspundere este obligată să întreprindă imediat măsuri pentru asigurarea securităţii personale a condamnatului, iar, după caz, şi măsuri de protecţie din partea statului.
(3) Administraţia penitenciarului întreprinde măsurile de rigoare în vederea înlăturării pericolului pentru securitatea personală a condamnatului. Măsurile respective vor fi menţinute atîta timp cît o cere scopul acestora.
Articolul 207. Asigurarea libertăţii conştiinţei şi libertăţii confesionale a condamnaţilor
(1) Condamnatului îi este garantată libertatea conştiinţei şi libertatea confesională. El este în drept să profeseze orice religie, să nu profeseze nici o religie, să-şi exprime liber convingerile religioase şi să acţioneze în conformitate cu ele, inclusiv să se alimenteze, din cont propriu, în conformitate cu religia profesată, în condiţiile prevăzute de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.
(2) Realizarea dreptului la libertatea conştiinţei şi libertatea confesională nu trebuie să contravină ordinii interioare a penitenciarului, nici să lezeze drepturile şi libertăţile altor persoane.
(3) În penitenciare, condamnaţilor li se permite să participe la oficierea serviciilor divine şi ritualurilor religioase, să se folosească de obiecte sau literatură de cult. În acest scop, administraţia penitenciarului pune la dispoziţie încăperi speciale.
Articolul 208. Accesul condamnaţilor la informaţie
(1) Condamnatului i se asigură accesul la informaţia difuzată prin mijloacele de informare în masă.
(2) Administraţia penitenciarului are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării dispoziţiilor legale privind liberul acces la informaţiile pentru condamnaţi.
(3) Penitenciarul asigură recepţionarea emisiunilor radiofonice şi televizate. În limitele regimurilor de deţinere prevăzute în prezentul cod şi în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, condamnatul poate să se folosească de aparat de radio, televizor, casetofon personal sau de orice alte aparate autorizate de către administraţia penitenciarului, cu condiţia achitării plăţii pentru energia electrică consumată.
(4) Condamnatului i se permite să procure, prin reţeaua de comerţ, literatură, să aboneze şi să primească ziare şi reviste, fără a se limita numărul lor, din contul mijloacelor proprii sau ale altor persoane.
(5) Condamnatului i se interzice să aboneze, să primească, să procure, să păstreze şi să răspîndească ediţii care propagă război, intoleranţă etnică, naţională, rasială sau religioasă, cultul violenţei şi cruzimii, precum şi publicaţii cu caracter pornografic.
(6) Condamnatului i se interzice accesul la reţeaua Internet.
Articolul 209. Asigurarea accesului la dispoziţiile legale şi documentele privind executarea pedepselor privative de libertate
(1) Dispoziţiile Codului penal referitoare la executarea pedepsei, ale prezentului cod, ale Statutului executării pedepsei de către condamnaţi, ale Legii privind accesul la informaţie, dispoziţiile ordinelor emise în temeiul prezentului cod şi ale regulamentului de ordine interioară a penitenciarului, precum şi modificările acestora, sînt aduse la cunoştinţă persoanelor condamnate sau sînt puse la dispoziţia lor, în limba moldovenească sau în limba pe care o înţeleg, imediat după primirea în penitenciar.
(2) Textele dispoziţiilor legale specificate în alin.(1) al prezentului articol se pun la dispoziţia persoanelor condamnate, în penitenciare, în locuri accesibile.
(3) În cazul persoanelor condamnate care au deficienţe de comunicare, dispoziţiile legale specificate în alin.(1) al prezentului articol li se aduc la cunoştinţă prin modalităţi care să permită înţelegerea acestora.
(4) Aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor alin.(1) şi (3) ale prezentului articol se consemnează într-un proces-verbal.
(5) Prevederile alin.(1) şi (3) ale prezentului articol sînt asigurate şi în cazul aducerii la cunoştinţă condamnatului a unui act decizional al administraţiei penitenciarului.
Articolul 210. Corespondenţa şi convorbirile telefonice ale condamnaţilor
(1) Condamnatul are dreptul să primească şi să expedieze din cont propriu, scrisori, telegrame şi petiţii fără a se limita numărul lor în modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.
(2) Conţinutul corespondenţei expediate şi primite de condamnat poate fi supus cenzurii. Corespondenţa condamnatului cu avocatul, cu Avocatul Poporului sau, după caz, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, cu membrii comisiei de monitorizare, organele de urmărire penală, procuratura, instanţa de judecată, autorităţile administraţiei publice centrale, organizaţiile internaţionale interguvernamentale care asigură protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului nu poate fi supusă cenzurii. Administraţia locului de detenţie asigură expedierea sau transmiterea corespondenţei destinatarului în decurs de 24 de ore de la depunerea sau primirea ei.
(21) În scopul prevenirii introducerii în penitenciar, prin intermediul corespondenţei, a drogurilor, a substanţelor toxice, a explozibilelor sau a altor obiecte a căror deţinere, conform Statutului executării pedepsei de către condamnaţi, este interzisă, corespondenţa se deschide de către condamnat în prezenţa reprezentantului instituţiei penitenciare, fără a fi citită.
(3) Condamnatul are dreptul la convorbiri telefonice de la telefonul public, din cont propriu, în modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi. Pentru asigurarea exercitării dreptului la convorbiri telefonice, administraţia penitenciarului are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru instalarea de telefoane publice în interiorul penitenciarului. Convorbirile telefonice, cu excepţia convorbirilor cu persoanele şi reprezentanţii instituţiilor şi organelor menţionate în alin.(2) al prezentului articol, pot fi interceptate în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală.
(4) Condamnatul are dreptul la o convorbire telefonică pe săptămînă, cu o durată de 20 de minute, cu soţul, cu o rudă sau cu o altă persoană, la alegerea lui.
(5) Numărul, periodicitatea şi durata convorbirilor telefonice care pot fi efectuate de condamnat se stabilesc de către administraţia penitenciarului, în funcţie de numărul persoanelor condamnate şi al posturilor telefonice publice instalate.
Articolul 2101. Dreptul la petiţionare şi măsuri pentru asigurarea dreptului la petiţionare
(1) Dreptul la petiţionare al persoanelor condamnate este garantat.
(2) Depunerea petiţiilor de către condamnaţi şi primirea condamnaţilor în audienţă se efectuează în conformitate cu Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.
(3) Condamnaţii formulează petiţiile numai·în nume propriu şi în chestiuni ce îi vizează personal.
(4) Petiţiile condamnaţilor adresate administraţiei penitenciarului se examinează în termenele prevăzute de Legea cu privire la petiţionare. Petiţiile condamnaţilor minori se examinează în mod preferenţial.
(5) Dreptul la petiţionare al condamnatului minor îl exercită însuşi condamnatul minor, reprezentanţii lui legali sau, în cazul lipsei acestora, organul de tutelă şi curatelă din raza instituţiei penitenciare. Orice răspuns sau decizie luată în privinţa condamnatului minor ca rezultat al examinării petiţiei acestuia urmează a fi comunicată în mod obligatoriu şi reprezentanţilor săi legali, iar în lipsa lor, autorităţii tutelare respective.
(6) La examinarea petiţiilor condamnaţilor minori, audierea acestora, iar în caz de necesitate, motivarea şi explicarea deciziei sau a conţinutului răspunsului, inclusiv explicarea modalităţii de contestare, se efectuează cu implicarea personalului specializat de educatori, psihologi sau asistenţi sociali în raport cu nivelul de înţelegere al minorului.
(7) Cheltuielile pentru exercitarea dreptului la petiţionare al condamnaţilor minori sînt suportate, de regulă, de către ei personal. În cazul în care condamnaţii minori nu dispun de mijloacele băneşti necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiţionare prin cereri şi sesizări adresate organelor judiciare sau altor autorităţi publice, instanţelor sau organizaţiilor internaţionale interguvernamentale sînt suportate de către administraţia penitenciarului.
Articolul 211. Primirea şi expedierea coletelor, pachetelor cu provizii şi a banderolelor
(1) În modul şi în condiţiile stabilite de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, condamnatului i se permite să primească săptămînal un colet, un pachet cu provizii sau o banderolă. Medicamentele şi produsele parafarmaceutice, primite în corespundere cu prescripţiile medicale, se trimit în secţia medicală a penitenciarului pentru tratamentul condamnatului.
(2) Coletele, pachetele cu provizii şi banderolele se supun unui control specific în prezenţa persoanelor care le-au adus şi se transmit condamnatului contra semnătură.
(21) Coletele primite de către condamnat prin intermediul serviciilor poştale se deschid de către reprezentantul instituţiei penitenciare şi se supun controlului specific în prezenţa condamnatului.
(22) Primirea coletelor, pachetelor cu provizii şi a banderolelor se efectuează în conformitate cu exigenţele sanitaro-igienice în vigoare. Recepţionarea coletelor, pachetelor cu provizii şi a banderolelor poate fi interzisă temporar dacă acest lucru este necesar pentru asigurarea securităţii sau ordinii instituţiei.
(23) Dacă la efectuarea controlului specific al coletelor, pachetelor cu provizii şi al banderolelor se depistează nereguli privind încălcarea normelor sanitaro-igienice, se va solicita examinarea conţinutului coletelor, pachetelor cu provizii şi al banderolelor şi de către personalul medical. În cazul în care se confirmă încălcarea normelor sanitaro-igienice, bunurile respective vor fi ridicate şi distruse în prezenţa reprezentantului instituţiei penitenciare, personalului medical şi a condamnatului.
(3) Banii transferaţi pe numele condamnatului se depun la contul lui de peculiu.
(4) Condamnatul poate expedia soţului, rudelor apropiate sau unei alte persoane, prin colet sau banderolă, lucruri personale, iar mijloacele băneşti aflate la contul său de peculiu - prin mandat poştal.
Articolul 212. Procurarea de către condamnaţi a produselor alimentare şi obiectelor de primă necesitate
(1) În modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, condamnatul poate procura, suplimentar la raţia alimentară gratuită, produse alimentare şi obiecte de primă necesitate din mijloacele băneşti obţinute din munca prestată în timpul executării pedepsei, din pensia sau indemnizaţiile primite, precum şi din alte mijloace băneşti aflate la contul său de peculiu.
(2) Condamnaţii invalizi de gradul I şi II, pensionarii, femeile condamnate gravide sau femeile condamnate care au cu sine copii, suplimentar la raţia alimentară gratuită, pot folosi, fără restricţii, banii aflaţi la contul lor de peculiu pentru procurarea produselor alimentare şi obiectelor de primă necesitate.
(3) Lista produselor alimentare şi a obiectelor de primă necesitate interzise spre vînzare în penitenciar se stabileşte de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.
Articolul 213. Întrevederile condamnaţilor
(1) Condamnatul are dreptul la întrevederi de scurtă şi de lungă durată, care se acordă în modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi. În cazurile prevăzute de prezentul cod, conform dispoziţiei şefului penitenciarului, întrevederile de lungă durată pot avea loc în afara penitenciarului, cu dreptul de locuire a condamnatului împreună cu membrii familiei.
(2) Întrevederile de scurtă durată cu soţul, rudele pînă la gradul al IV-lea inclusiv, iar în cazurile prevăzute de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, cu aprobarea scrisă a şefului instituţiei penitenciare, cu o altă persoană indicată de condamnat se acordă pe o durată de 1-4 ore. Aceste întrevederi se desfăşoară în spaţii special amenajate, sub supravegherea vizuală sau prin intermediul sistemelor video de către reprezentanţii administraţiei instituţiei penitenciare.
(3) Întrevederile de lungă durată cu soţul, părinţii, copiii, fraţii, surorile, bunicii şi nepoţii condamnatului, iar în cazurile prevăzute de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, avînd aprobarea scrisă a şefului instituţiei penitenciare, cu o altă persoană indicată de condamnat se acordă pe o durată de la 12 ore la 3 zile. Condamnatul achită cheltuielile suportate de către instituţia penitenciară în legătură cu întrevederea de lungă durată.
(4) Condamnatul are dreptul la o întrevedere de scurtă durată pe lună şi la o întrevedere de lungă durată pe trimestru. Întrevederi de lungă durată nu se acordă condamnatului:
a) căruia i-a fost suspendat dreptul la întrevederi de lungă durată;
b) care a fost transferat în regim iniţial în calitate de sancţiune disciplinară;
c) la detenţiune pe viaţă aflat în regim iniţial.
(41) Şeful penitenciarului aprobă întrevederi între persoane condamnate, în condiţiile stabilite de prezentul articol, în cazul în care condamnaţii se află în aceeaşi instituţie penitenciară şi dacă între ei există o relaţie de căsătorie, dovedită prin copie a certificatului de căsătorie.
(5) Nu este limitată frecvenţa întîlnirilor cu avocatul, cu mediatorul în procesul de mediere în cauzele penale sau cu alte persoane prevăzute de lege.
(6) Condamnatului bolnav de tuberculoză în formă contagioasă sau cu boli somatice internat în spitalul penitenciarului nu i se acordă întrevederi de lungă durată. Întrevederile de lungă durată ce i se cuvin se înlocuiesc cu întrevederi de scurtă durată.
Articolul 214. Asistenţa diplomatică
(1) Persoanele condamnate care au altă cetăţenie decît cea a Republicii Moldova au dreptul de a se adresa instituţiilor diplomatice sau consulare în Republica Moldova ale statului ai cărui cetăţeni sînt şi de a fi vizitate de funcţionarii acestor instituţii diplomatice sau consulare.
(2)Administraţia penitenciarului are obligaţia să coopereze cu instituţiile prevăzute în alin.(1) al prezentului articol pentru acordarea asistenţei diplomatice persoanelor condamnate.
(3) Persoanele condamnate cu statut de refugiaţi sau apatrizi, precum şi persoanele condamnate care au altă cetăţenie decît cea a Republicii Moldova, al căror stat nu este reprezentat diplomatic sau consular în Republica Moldova, pot solicita administraţiei penitenciarului să contacteze autoritatea internă sau internaţională competentă şi pot fi vizitate de reprezentanţii acesteia.
Articolul 215. Plimbările condamnaţilor
Condamnatului, condiţiile de deţinere a căruia, în virtutea regimului sau a sancţiunii disciplinare aplicate, limitează aflarea lui la aer liber, i se acordă o plimbare zilnică cu o durată de cel puţin o oră, iar condamnatului minor, femeilor gravide şi mamelor care au cu ele copii, precum şi condamnatului bolnav de tuberculoză - de cel puţin 2 ore. Astfel de plimbări se fac într-un loc special amenajat pe teritoriul penitenciarului.
Articolul 216. Deplasarea condamnaţilor fără escortă sau însoţire
(1) Condamnatului care execută pedeapsa închisorii în regim comun ori în regim de resocializare sau care este lăsat să execute lucrări de deservire gospodărească în penitenciar i se poate acorda dreptul de deplasare fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului dacă a executat cel puţin 1/3 din termenul pedepsei, este caracterizat pozitiv şi conform recomandărilor psihologului poate beneficia de acest drept şi dacă aceasta o cere specificul muncilor în care este antrenat.
(2) Dreptul la deplasare fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului se acordă condamnatului prin dispoziţia scrisă a şefului penitenciarului. Şeful penitenciarului stabileşte orarul şi itinerarul deplasărilor condamnaţilor.
(21) Condamnaţii indicaţi la alin. (1) care au executat cel puţin 2/3 din termenul pedepsei pot beneficia de dreptul de a se deplasa fără escortă sau însoţire în instituţiile de învăţămînt superior sau mediu de specialitate pentru participare la sesiune.
(3) Este interzisă deplasarea fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului a condamnatului care a săvîrşit infracţiune ce constituie recidivă periculoasă sau deosebit de periculoasă, condamnatului care a săvîrşit infracţiune deosebit de gravă sau excepţional de gravă, condamnatului care are sancţiuni disciplinare nestinse, condamnatului pentru infracţiune intenţionată, săvîrşită în perioada executării pedepsei, condamnatului bolnav de tuberculoză în formă contagioasă, condamnatului care nu a urmat tratamentul complet al bolii venerice, alcoolismului, toxicomaniei, narcomaniei, condamnatului care suferă de tulburări psihice, ce nu exclud responsabilitatea.
(4) Condamnaţii care beneficiază de dreptul de a se deplasa fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului trebuie să fie deţinuţi în încăperi separate de ceilalţi condamnaţi. Şeful penitenciarului, de comun acord cu autorităţile administraţiei publice locale, prin dispoziţie scrisă, poate permite unor astfel de condamnaţi să locuiască în cămin, în afara penitenciarului.
(5) Comportamentul condamnaţilor care beneficiază de dreptul de a se deplasa fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului se reglementează în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.
(6) În cazul în care condamnatul încalcă regimul din penitenciar, orarul sau itinerarul deplasărilor, precum şi în cazul schimbării specificului muncii sau lucrărilor executate şi dispariţiei necesităţii deplasării în afara penitenciarului, şeful penitenciarului este în drept să-şi anuleze dispoziţia privind acordarea dreptului de a se deplasa fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului.
Articolul 217. Deplasarea de scurtă durată în afara penitenciarului
(1) Condamnatului care execută pedeapsa închisorii în regim comun sau de resocializare sau care este lăsat să efectueze lucrări de deservire gospodărească în izolatorul de urmărire penală, dacă este caracterizat pozitiv şi conform recomandărilor psihologului poate beneficia de acest drept, cu aprobarea scrisă a şefului instituţiei penitenciare, i se poate acorda, în decursul anului, cel puţin o deplasare de scurtă durată de pînă la 5 zile în afara penitenciarului pentru vizitarea familiei, rudelor, tutorelui sau curatorului, după caz.
(2) În caz de deces, de boală gravă a soţului sau a unei rude apropiate, de calamitate naturală, care a cauzat pagube materiale considerabile condamnatului sau familiei lui, persoanele indicate la alin.(1) al prezentului articol pot beneficia de o deplasare de scurtă durată de pînă la 7 zile.
(3) Persoanele indicate la alin.(1) al prezentului articol care au copii în casele de copii ale penitenciarelor pot beneficia în decursul anului de cel puţin o deplasare de scurtă durată, de pînă la 7 zile, pentru a-şi aranja copiii la rude sau într-o altă casă de copii. Condamnaţii care au copii invalizi pot beneficia, cel puţin de două ori pe an, de o deplasare de scurtă durată, de pînă la 7 zile, pentru a-i vizita.
(5) Cererea condamnatului privind deplasarea de scurtă durată în afara penitenciarului se examinează în decurs de 3 zile, iar în legătură cu circumstanţe excepţionale - în decurs de o zi.
(6) Deplasarea de scurtă durată în afara penitenciarului se acordă prin dispoziţia scrisă a şefului penitenciarului, ţinîndu-se cont de timpul necesar pentru călătoria dus-întors. Timpul aflării condamnatului în afara penitenciarului se include în termenul de executare a pedepsei.
(7) Cheltuielile de deplasare în afara penitenciarului le suportă condamnatul.
(8) În cazul circumstanţelor excepţionale care împiedică revenirea condamnatului în termenul stabilit, şeful organului afacerilor interne de la locul aflării condamnatului este în drept, la cererea motivată a condamnatului, să prelungească pînă la 3 zile termenul de revenire în penitenciar, fapt despre care comunică neîntîrziat administraţiei penitenciarului.
(9) În cazul în care condamnatul nu a revenit în penitenciar în termenul stabilit, organul afacerilor interne de la locul de destinaţie a deplasării, în baza demersului şefului penitenciarului, reţine condamnatul pentru escortarea lui la locul de deţinere cel mai apropiat, fapt despre care informează administraţia penitenciarului. În cazul în care condamnatul nu a fost reţinut în decurs de 48 de ore din momentul parvenirii demersului, organul afacerilor interne, în termen de 24 de ore, informează administraţia penitenciarului despre acest fapt, anexînd un raport asupra rezultatelor căutării condamnatului. Administraţia penitenciarului, în modul prevăzut de prezentul cod, adresează instanţei de judecată un demers, cu anexarea materialelor necesare, pentru darea în căutare a condamnatului.
(10) Deplasările prevăzute la alin.(1)-(4) ale prezentului articol nu se acordă condamnaţilor care au săvîrşit infracţiuni ce constituie recidivă periculoasă sau deosebit de periculoasă, condamnaţilor care au săvîrşit infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, condamnaţilor care au sancţiuni disciplinare nestinse, condamnaţilor pentru infracţiuni intenţionate, săvîrşite în perioada executării pedepsei, condamnaţilor bolnavi de tuberculoză în formă contagioasă, condamnaţilor care nu au urmat tratamentul complet al bolii venerice, alcoolismului, toxicomaniei, narcomaniei, condamnaţilor care suferă de tulburări psihice ce nu exclud responsabilitatea.
Articolul 218. Contactele cu reprezentanţii asociaţiilor obşteşti
Administraţia penitenciarului favorizează contactele condamnaţilor cu reprezentanţii asociaţiilor obşteşti, care pot acorda asistenţă medicală, juridică sau psihologică condamnaţilor, precum şi pot contribui la adaptarea şi reintegrarea lor socială.
Secţiunea a 2-a.
Regimul de deţinere în penitenciare şi mijloacele de asigurare a regimului
Articolul 219. Regimul de deţinere în penitenciare
(1) Regimul de deţinere în penitenciare asigură paza, supravegherea şi izolarea condamnaţilor, executarea de către aceştia a obligaţiilor lor, realizarea drepturilor şi intereselor lor legitime, securitatea personală şi resocializarea condamnaţilor, inclusiv prin deţinerea separată a diferitelor categorii de condamnaţi, prin diversificarea condiţiilor de deţinere în funcţie de tipul penitenciarului stabilit de instanţa de judecată şi prin schimbarea condiţiilor de executare a pedepsei.
(2) Există trei regimuri de deţinere: iniţial, comun şi de resocializare, iar în privinţa condamnaţilor la detenţiune pe viaţă: iniţial, comun şi înlesnit. Particularităţile fiecărui regim de deţinere sînt stabilite de prezentul cod.
(3) Personalizarea prin diferenţiere, individualizare şi planificare a executării pedepsei este reglementată în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi. Aplicarea faţă de condamnat a condiţiilor unui regim de deţinere mai sever, particular sau select nu se admite.
(4) Transferarea condamnatului dintr-un regim de deţinere într-un alt regim de deţinere, în cadrul aceluiaşi penitenciar, se efectuează în temeiul hotărîrii comisiei înfiinţate în penitenciar, din a cărei componenţă fac parte reprezentanţi ai administraţiei penitenciarului, ai autorităţii administraţiei publice locale, ai asociaţiilor obşteşti, specialişti în domeniul psihologiei şi, după caz, alte persoane. În cazul minorilor, în comisie vor fi incluşi şi reprezentanţi ai autorităţii tutelare. Modul de constituire şi competenţa comisiei menţionate sînt stabilite în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.
Articolul 220. Regimul special în penitenciare
(1) În caz de calamităţi naturale, epidemii, epizootii, avarii, tulburări de masă, nesupunere în grup a condamnaţilor, luare de ostatici, conjunctură externă, război ori alte cazuri de forţă majoră care pun în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor, în penitenciar poate fi instituit un regim special.
(2) În perioada de acţiune a regimului special, în penitenciar poate fi suspendată realizarea unor drepturi ale condamnaţilor prevăzute în prezentul cod, introdusă paza şi supravegherea întărită, instituit un mod special de acces la obiecte, modificat programul zilei, limitată activitatea serviciilor de producţie, comunale şi de trai, cultural-educative, medico-sanitare şi a altor servicii.
(3) Regimul special se instituie pe un termen de pînă la 30 de zile, prin ordinul ministrului justiţiei, coordonat cu Procurorul General, cu posibilitatea prelungirii termenului cu încă 30 de zile.
(4) În cazul apariţiei unui pericol real pentru viaţa şi sănătatea condamnaţilor, a personalului penitenciarului sau a altor persoane aflate pe teritoriul acestuia, şeful penitenciarului poate aplica, de sine stătător, măsurile prevăzute în alin.(2) al prezentului articol, cu înştiinţarea neîntîrziată a ministrului justiţiei. Ministrul justiţiei aduce acest fapt la cunoştinţa Procurorului General şi, în decurs de 24 de ore de la primirea înştiinţării, hotărăşte instituirea regimului special sau anularea măsurilor aplicate. Decizia privind instituirea regimului special poate fi contestată în instanţa de judecată în modul prevăzut în art.473 din Codul de procedură penală.
(5) Pentru curmarea tulburărilor de masă, cazurilor de nesupunere în grup, precum şi pentru eliberarea ostaticilor, pot fi implicate subunităţile cu destinaţie specială.
Articolul 221. Mijloacele tehnice de pază, supraveghere şi control
(1) În scopul obţinerii informaţiei necesare despre comportamentul condamnaţilor, prevenirii evadării lor şi altor infracţiuni, administraţia penitenciarului este în drept să folosească mijloace tehnice de pază, supraveghere şi control.
(11) În scopul asigurării ordinii şi siguranţei interioare, prevenirii şi curmării încălcărilor de regim sau a infracţiunilor, în instituţiile penitenciare pot fi instalate şi utilizate, în conformitate cu prevederile unui regulament aprobat de Guvern, sisteme pentru stoparea comunicării în reţelele de comunicaţii electronice şi mijloace de detectare a obiectelor şi substanţelor interzise în penitenciare.
(2) Curentul electric poate fi folosit în partea de sus a îngrădirii exterioare a penitenciarului de tip semiînchis sau închis, cu respectarea condiţiilor de prevenire a accidentelor.
(3) Administraţia penitenciarului este obligată să informeze condamnatul, contra semnătură, despre folosirea mijloacelor tehnice de pază care pot pune în pericol viaţa sau sănătatea persoanei.
(4) Lista mijloacelor tehnice de pază, supraveghere şi control, precum şi modul de utilizare a lor se stabilesc prin acte normative aprobate de Guvern.
Articolul 2211. Percheziţia condamnaţilor
(1) Pentru prevenirea unor evenimente deosebite, a situaţiilor de risc, precum şi pentru ridicarea obiectelor şi substanţelor interzise, persoanele condamnate sînt supuse percheziţiei.
(2) Percheziţia este acţiunea prin care se realizează un control amănunţit asupra condamnaţilor, echipamentului, bagajelor, camerelor de deţinere şi tuturor locurilor unde condamnaţii au acces.
(3) În timpul percheziţiei, condamnatul este obligat să predea benevol obiectele şi substanţele interzise, să se dezbrace, să scoată conţinutul din genţi, sacoşe, rucsacuri, saci şi alte lucruri pe care le are asupra sa şi să le prezinte persoanelor care efectuează percheziţia.
(4) Percheziţia corporală se efectuează de către persoane de acelaşi sex cu condamnaţii percheziţionaţi şi în condiţii care să nu lezeze demnitatea persoanelor condamnate.
(5) În cadrul percheziţiei corporale amănunţite se interzice urmărirea descoperirii obiectelor interzise prin efectuarea de exerciţii fizice. Percheziţia corporală amănunţită se desfăşoară cu respectarea dreptului persoanei percheziţionate la viaţa intimă.
(6) Percheziţiile asupra cavităţilor corporale ale condamnaţilor pot fi realizate numai de către personalul medical.
(7) Percheziţionarea bagajelor şi a bunurilor personale se face în prezenţa persoanei în cauză sau a altui condamnat, dacă aceasta nu este prezentă.
(8) Obiectele interzise şi sumele de bani pe care condamnaţii nu au dreptul de a le avea asupra lor, găsite la efectuarea percheziţiei, se confiscă. Bunurile confiscate se valorifică sau se distrug potrivit legii, iar sumele de bani se fac venit la bugetul de stat. Procedura de valorificare şi de distrugere a bunurilor confiscate se stabileşte prin Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.
(9) Felurile percheziţiei, modalităţile de efectuare, asigurarea tehnico-materială necesară efectuării acesteia, precum şi documentele ce se întocmesc cu acest prilej se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art. 2231 alin. (2).
Articolul 2212. Controlul de specialitate la intrare în locul de deţinere
(1) Persoanele şi bagajele aflate asupra acestora, precum şi mijloacele de transport care au acces în penitenciar sînt supuse controlului de specialitate.
(2) Administraţia penitenciarului are dreptul să efectueze controlul de specialitate al persoanelor care intră sau ies din penitenciar şi al obiectelor de producere, cu excepţia persoanelor menţionate la art. 181 alin. ( 1) din prezentul cod, cărora li se propune să depună spre păstrare bunurile interzise în penitenciar aflate asupra lor.
(3) Controlul de specialitate cuprinde toate activităţile desfăşurate de personalul penitenciarului pentru stabilirea calităţii persoanelor care au acces în locurile de deţinere, precum şi pentru depistarea, ridicarea bunurilor şi obiectelor interzise care se află în posesia, folosinţa sau păstrarea condamnaţilor, şi se realizează prin observare, palpare, control corporal sau utilizarea unor echipamente tehnice de detectare.
(4) Înainte de efectuarea controlului, persoanele vizitatoare sînt informate, prin afişare în locuri accesibile acestora, cu privire la bunurile şi obiectele a căror păstrare în instituţia penitenciară este interzisă şi despre obligaţia de a le depune la postul de control.
(5) Bunurile şi obiectele interzise, nedeclarate şi descoperite în urma controlului de specialitate asupra persoanelor vizitatoare se ridică şi se sigilează, întocmindu-se un proces-verbal în acest sens, fiind anunţate de îndată organele competente.
Articolul 222. Activitatea specială de investigaţii din penitenciare
(1) În conformitate cu prezentul cod, cu Legea privind activitatea specială de investigaţii şi cu alte acte normative, în penitenciar se desfăşoară activitate specială de investigaţii, care are drept scop să asigure securitatea personală a condamnaţilor, a personalului penitenciarului şi a altor persoane aflate pe teritoriul acestuia, să depisteze, să prevină şi să descopere infracţiunile ce se pregătesc sau se săvîrşesc în penitenciar şi încălcările ordinii stabilite de executare a pedepsei, să asigure urmărirea condamnaţilor care au evadat din penitenciar şi acordarea de ajutor organelor competente la descoperirea infracţiunilor.
(2) Activitatea specială de investigaţii se efectuează de către serviciul competent al penitenciarului şi cel al Departamentului instituţiilor penitenciare.
Articolul 223. Aplicarea forţei fizice, mijloacelor speciale şi armei de foc
(1) În cazul opunerii de către condamnaţi a rezistenţei, nesupunerii cerinţelor legale şi întemeiate ale personalului sistemului penitenciar, participării la tulburări de masă, luării de ostatici, atacării altor persoane sau săvîrşirii unor alte acţiuni social-periculoase, în cazul evadării sau reţinerii evadaţilor din penitenciar, precum şi în scopul prevenirii pricinuirii de către condamnaţi celor din jur sau sie a unor daune, pot fi aplicate forţa fizică, mijloace speciale şi armă de foc.
(2) Colaboratorii sistemului penitenciar sînt în drept să aplice forţă fizică, mijloace speciale şi armă de foc în conformitate cu actele normative.
(3) În cazul acţiunilor speciale, temeinic justificate, desfăşurate în instituţiile penitenciare, în legătură cu interesele operative şi/sau de siguranţă, identitatea persoanelor antrenate poate fi ascunsă, fapt care se consemnează în registrul privind efectuarea acţiunilor speciale. În acest caz, pe uniformă este evidenţiat un număr care să permită identificarea colaboratorului.
(4) În cazul aplicării faţă de condamnat a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi/sau a armei de foc, condamnatul va fi supus, obligatoriu, examinării medicale, cu întocmirea actelor corespunzătoare.
Articolul 2231. Siguranţa penitenciarelor
(1) Siguranţa penitenciarului se referă la totalitatea activităţilor desfăşurate de administraţia penitenciarului în scopul impunerii unor restricţii în ceea ce priveşte libertatea de mişcare a condamnaţilor, astfel încît să fie împiedicată sustragerea lor de la executarea pedepselor, precum şi pentru protejarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii acestora, a personalului penitenciarului şi a oricăror altor persoane.
(2) Măsurile necesare pentru siguranţa penitenciarelor se stabilesc printr-un regulament aprobat prin ordin al ministrului justiţiei.
Secţiunea a 3-a.
Condiţiile materiale şi de trai, asistenţa medicală în penitenciare
Articolul 224. Numărul maxim admis pentru deţinere în penitenciar
Numărul maxim de condamnaţi admis pentru deţinere în penitenciar în regimuri separate se stabileşte de către ministrul justiţiei. La luarea deciziei, se ţine seama de condiţiile de menţinere a regimului existente în penitenciar.
Articolul 225. Cazarea persoanelor condamnate
(1) Reamenajarea spaţiilor de deţinere existente şi construirea spaţiilor de deţinere noi se fac cu respectarea prevederilor legislaţiei naţionale şi a standardelor internaţionale în domeniu.
(2) Persoanele condamnate sînt cazate individual sau în comun.
(3) Camerele de cazare şi celelalte încăperi destinate persoanelor condamnate dispun de iluminat natural şi de instalaţiile necesare asigurării iluminatului artificial corespunzător.
(4) Norma de spaţiu locativ stabilit pentru un condamnat nu poate fi mai mică de 4 m2.
(5) Condiţiile de cazare în spitalele penitenciare trebuie să corespundă normelor sanitare stabilite de Ministerul Sănătăţii.
(6) În cazul în care capacitatea legală de cazare a penitenciarului este depăşită, şeful instituţiei are obligaţia de a informa directorul general al Departamentului instituţiilor penitenciare în vederea transferării persoanelor condamnate în alte penitenciare. Directorul general al Departamentului instituţiilor penitenciare stabileşte dacă transferul se impune, precizînd penitenciarele în care vor fi transferate persoanele condamnate cu respectarea cerinţelor prevăzute de prezentul cod.
Articolul 226. Igiena personală a condamnaţilor
(1) Condamnatului i se asigură posibilitatea de a-şi satisface nevoile fiziologice în condiţii curate şi decente şi după necesitate.
(2) Condamnatului i se asigură posibilitatea de a face baie sau duş, la temperaturi admisibile, atît de des cît necesită igiena generală, însă nu mai rar de o dată pe săptămînă.
(3) Administraţia penitenciarului nu este în drept să solicite condamnatului să se tundă pilug, decît în cazul prescripţiei medicului.
Articolul 227. Îmbrăcămintea şi lenjeria de pat ale condamnatului
(1) Condamnatul este în drept să poarte îmbrăcăminte proprie, asigurîndu-i un aspect decent şi menţinînd-o în curăţenie.
(2) În cazul în care condamnatul nu are îmbrăcăminte proprie după anotimp şi nici mijloace financiare suficiente, administraţia penitenciarului îi asigură gratuit o garnitură de îmbrăcăminte de modelul stabilit de către Departamentul instituţiilor penitenciare.
(3) Condamnatul este obligat să poarte ecuson, cu excepţia cazurilor cînd se deplasează în afara penitenciarului.
(4) Fiecare condamnat este asigurat cu un pat şi lenjerie de pat, care se schimbă cel puţin o dată pe săptămînă.
Articolul 228. Alimentarea condamnaţilor
(1) Administraţia penitenciarului asigură condiţii adecvate pentru prepararea, distribuirea şi servirea hranei potrivit normelor de igienă a alimentaţiei, în funcţie de vîrstă, starea de sănătate, natura muncii prestate, cu respectarea convingerilor religioase asumate de către persoana condamnată printr-o declaraţie pe proprie răspundere. Condamnaţilor, după consultarea specialiştilor în nutriţie, li se asigură, din contul mijloacelor bugetului de stat, de 3 ori pe zi hrană caldă, cu respectarea normelor minime stabilite de Guvern.
(2) Femeilor gravide condamnate, mamelor care alăptează, condamnaţilor minori, condamnaţilor care lucrează în condiţii grele şi nocive, precum şi condamnaţilor bolnavi, conform indicaţiilor medicului, şi invalizilor de gradul I şi II li se stabileşte o raţie alimentară suplimentară.
(3) Este interzisă, în calitate de măsură de constrîngere, reducerea cantităţii, calităţii şi a valorii calorice a hranei eliberate condamnatului.
(4) Condamnatului i se asigură acces permanent la apă potabilă.
Articolul 229. Refuzul de hrană
(1) În situaţia în care condamnatul refuză să primească hrana, şeful penitenciarului are obligaţia să îl audieze de îndată şi să îi solicite o declaraţie scrisă, pentru a cunoaşte motivele care au determinat luarea acestei hotărîri şi pentru a stabili primele măsuri pentru rezolvarea situaţiei. Ieşirea din refuzul de hrană se consemnează într-o declaraţie scrisă. În caz de refuz de a prezenta o declaraţie, acest fapt se consemnează într-un proces-verbal.
(2) Declaraţiile şi procesul-verbal prevăzute în alin.(1) al prezentului articol se înaintează, în cel mult 24 de ore, procurorului, care audiază condamnatul.
(3) Şeful penitenciarului ia măsuri pentru ca condamnatul care refuză să primească hrana să fie separat de ceilalţi condamnaţi, sub supravegherea permanentă a medicului, care asigură condamnatului asistenţa medicală corespunzătoare astfel încît viaţa acestuia să nu fie pusă în pericol.
(4) În cazul în care sănătatea sau viaţa condamnatului care se află în greva foamei este expusă unui pericol grav şi iminent, iar el şi-a pierdut capacitatea de discernămînt şi raţionament lucid, această stare fiind confirmată de doi medici, dintre care cel puţin unul nu activează în sistemul penitenciar, se permite aplicarea alimentaţiei pentru remedierea sănătăţii şi salvarea vieţii lui. Alimentaţia se aplică pe întreaga perioadă a lipsei la condamnat a capacităţii de discernămînt şi a raţionamentului lucid.
Articolul 230. Asistenţa medicală
(1) Dreptul la asistenţă medicală al persoanelor condamnate este garantat.
(2) Condamnaţii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală şi de medicamente în volumul stabilit de Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(3) Acordarea asistenţei medicale gratuite se efectuează în unitatea medicală a instituţiei penitenciare după înscrierea prealabilă şi conform unui grafic aprobat de şeful penitenciarului, cu excepţia cazurilor de urgenţă.
Articolul 231. Serviciul medical în penitenciare
(1) Orice penitenciar trebuie să aibă la dispoziţie serviciul cel puţin al unui medic generalist, al unui medic stomatolog şi al unui medic psihiatru.
(2) În penitenciarul cu capacitatea de cel puţin 100 de locuri trebuie să funcţioneze, în regim permanent, un centru curativ staţionar pentru acordarea de asistenţă medicală fiecărui condamnat.
(3) Condamnaţii bolnavi care au nevoie de tratament medical specializat sînt transferaţi neîntîrziat sau conform indicaţiei din fişa medicală a condamnatului stabilită de medicul penitenciarului în instituţiile medicale specializate ale Departamentului instituţiilor penitenciare sau în spitalele Ministerului Sănătăţii, de regulă, din raza penitenciarului.
(4) În penitenciare condamnaţilor li se creează condiţii pentru practicarea sportului.
Articolul 232. Controlul stării de sănătate a condamnaţilor
(1) Examenul medical al condamnatului se efectuează la primirea în penitenciar şi, la solicitare şi în mod periodic, în timpul executării pedepsei, însă nu mai rar de o dată la 6 luni, precum şi la eliberarea din locurile de detenţie. Examenul medical se efectuează în condiţii de confidenţialitate şi intimitate, cu excepţia cazurilor în care medicul, pentru motive de siguranţă şi securitate, solicită prezenţa altor reprezentanţi ai administraţiei penitenciarului, fapt care va fi consemnat în modul corespunzător.
(2) La sosirea în penitenciar, condamnatul, în termen de pînă la 24 de ore, este examinat în vederea constatării existenţei leziunilor corporale sau altor urme de violenţă şi, în termen de pînă la 15 zile, este chestionat şi supus examenului medical şi igienizării sanitare în încăperile de carantină ale penitenciarului.
(3) În cazul în care se constată urme de violenţă, tratamente cu cruzime, inumane sau degradante ori de alte rele tratamente sau persoana condamnată acuză violenţă, medicul care efectuează examenul medical are obligaţia de a consemna în fişa medicală cele constatate şi declaraţiile persoanei condamnate în legătură cu acestea sau cu orice altă agresiune şi de a anunţa imediat şeful instituţiei penitenciare, care sesizează procurorul și Avocatul Poporului sau, în cazurile privind condamnații minori, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului în termen de 24 de ore. Persoana condamnată are dreptul de a cere să fie examinată, din cont propriu, la locul de deţinere, de un medic din afara sistemului penitenciar, indicat de aceasta sau de un medic legist. Constatările medicului din afara sistemului penitenciar se consemnează în fişa medicală a persoanei condamnate, iar certificatul medico-legal se anexează la fişa medicală, după ce persoana condamnată a luat cunoştinţă de conţinutul său, contra semnătură.
(4) Condamnatul beneficiază de asistenţa terapeutică, chirurgicală, psihiatrică, ginecologică şi stomatologică. Condamnatul poate, din cont propriu, să beneficieze şi de serviciile medicului privat.
(5) În temeiul hotărîrii comisiei medicale specializate, condamnaţii bolnavi de tuberculoză, boli venerice, alcoolism, narcomanie sau toxicomanie sînt supuşi tratamentului obligatoriu.
(6) Condamnatul este obligat să suporte cheltuielile legate de tratamentul automutilării intenţionate, cu excepţia cazului prevăzut în art.229 alin.(4) din prezentul cod.
(7) În cazul unei boli grave sau constatării că persoana condamnată a fost supusă la tortură, tratamente cu cruzime, inumane sau degradante ori alte rele tratamente, administraţia penitenciarului asigură înştiinţarea, de îndată, telegrafic ori pe o altă cale, familiei, altor persoane apropiate condamnatului despre acest fapt.
Articolul 233. Controlul efectuat de serviciul medical al penitenciarului
(1) Serviciul medical al penitenciarului sau medicul care deserveşte penitenciarul este obligat să verifice regulat:
a) cantitatea, calitatea, prepararea şi servirea hranei;
b) starea sanitaro-igienică a încăperilor şi a teritoriului penitenciarului;
c) starea şi curăţenia îmbrăcămintei, a aşternutului condamnaţilor, corespunderea lor anotimpului.
(2) Şeful penitenciarului este obligat să ia cunoştinţă de raportul şi de recomandările medicului şi ale serviciului medical şi să întreprindă urgent măsurile necesare. Dacă şeful penitenciarului consideră că, în cadrul penitenciarului, respectarea recomandărilor este imposibilă sau că acestea sînt inacceptabile, el prezintă Departamentului instituţiilor penitenciare un raport, cu anexarea opiniei medicului sau a serviciului medical.
Secţiunea a 4-a.
Munca, instruirea profesională a condamnaţilor, munca educativă cu condamnaţii
Articolul 234. Antrenarea la muncă a condamnatului
(1) Condamnatul poate fi antrenat la muncă ţinîndu-se seama de starea lui fizică şi psihică constatată de către medic.
(2) Condamnatul poate fi antrenat la munca social-utilă remunerată în producţie, ţinîndu-se cont de aptitudinile lui şi, în măsura posibilităţii, de specialitate.
(3) Condamnatul este obligat să execute munci neremunerate. Muncile neremunerate sînt lucrările de îngrijire şi amenajare a penitenciarului şi a teritoriului, de îmbunătăţire a condiţiilor de trai şi medico-sanitare de deţinere. La munca neremunerată condamnatul este, de regulă, antrenat în afara orelor de lucru, cel mult 2 ore pe zi, însă nu mai mult de 10 ore pe săptămînă.
(4) Condamnaţii care au împlinit vîrsta de pensionare şi condamnaţii invalizi de gradul I şi II sînt antrenaţi la muncă la dorinţă.
(5) Lista lucrărilor şi funcţiilor pentru exercitarea cărora este interzisă antrenarea condamnaţilor la pedeapsa închisorii, inclusiv a minorilor şi femeilor, se stabileşte de Guvern.
Articolul 235. Condiţiile de antrenare a condamnaţilor în munci remunerate
(1) În funcţie de categoria penitenciarului şi regimul de detenţie, condamnaţii sînt antrenaţi în munci remunerate în penitenciare sau în afara acestora, în sectoarele, atelierele de producere sau gospodăriile auxiliare ale penitenciarelor, în lucrările de deservire a instituţiilor penitenciare, la întreprinderile din cadrul sistemului penitenciar, precum şi la alte persoane fizice sau juridice indiferent de forma de proprietate.
(2) Constituie antrenare în muncă în penitenciar muncile remunerate prestate de către condamnaţi în celule, nemijlocit pe teritoriul penitenciarului, în sectoarele izolate ale penitenciarului, în atelierele de producere sau în gospodăriile auxiliare aflate pe teritoriul penitenciarului sau în afara acestuia, unde este asigurată paza şi supravegherea permanentă.
(21) Condamnatul poate fi eliberat de la muncă dacă nu îndeplineşte volumul de muncă încredinţat, a încălcat disciplina de muncă sau dacă se constată că munca prezintă pericol pentru condamnat ori periclitează securitatea şi ordinea interioară a penitenciarului. Încadrarea în muncă şi eliberarea de la muncă a condamnatului se efectuează în condiţiile prezentului cod şi ale Statutului executării pedepsei de către condamnaţi.
(3) Muncile prestate de condamnaţi nu constituie relaţii individuale de muncă în sensul legislaţiei muncii.
(4) Preveniţii, condamnaţii la pedeapsa închisorii în penitenciarele de tip închis sau semiînchis aflaţi în regim iniţial, precum şi condamnaţii la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pot fi antrenaţi în munci remunerate doar în celule sau în ateliere special amenajate în acest scop.
(5) Condamnaţii enumeraţi în art.216 alin.(3) din prezentul cod nu pot fi antrenaţi în munci remunerate în sectoarele izolate ale penitenciarului aflate în afara acestuia şi la obiectivele la care nu sînt asigurate paza şi supravegherea permanentă a condamnaţilor.
(6) În baza contractului încheiat între administraţia penitenciarului şi persoane fizice sau juridice, condamnaţii pot fi antrenaţi într-o muncă remunerată în afara penitenciarului, în condiţiile prevăzute la art.216, 249–251 din prezentul cod.
(7) Timpul de lucru şi de odihnă al condamnatului se stabileşte în conformitate cu legislaţia muncii. Evidenţa timpului de muncă se ţine conform instrucţiunii aprobate de Departamentul instituţiilor penitenciare.
(8) Munca condamnaţilor se organizează şi se desfăşoară cu respectarea prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186-XVI din 10 iulie 2008, ale altor acte normative în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Articolul 236. Retribuirea muncii condamnaţilor
(1) Munca condamnaţilor la pedeapsa închisorii se retribuie în conformitate cu legislaţia muncii. Salariul lunar al condamnaţilor nu poate fi mai mic decît salariul minim pe ţară, luîndu-se în considerare indexările şi majorările stabilite.
(2) Cuantumul minim al salariului este garantat condamnaţilor numai cu condiţia executării de către ei a obligaţiilor (normelor) de muncă în orele de program stabilite de legislaţie şi de contract. În cuantumul minim al salariului nu se includ suplimentele, sporurile la salariu, premiile, precum şi celelalte recompense.
(3) Salariul condamnatului se transferă pe contul lui de peculiu.
(4) Reţinerile din salariul condamnatului în temeiul documentelor executorii nu pot depăşi 75% din cîştigul lunar.
(5) Din salariul condamnatului nu pot fi reţinute cheltuielile pentru întreţinerea lui în decursul executării pedepsei, inclusiv pentru alimentaţie, îmbrăcăminte şi asistenţă medicală, cu excepţiile prevăzute în art.232 alin.(6) şi art.2361 alin.(1) din prezentul cod.
(6) Condamnaţii nu răspund pentru pagubele provocate de uzul normal al bunurilor predate în folosinţă sau pentru cele provenite din riscul normal al muncii.
(7) Indiferent de mărimea reţinerilor, la contul de peculiu al condamnatului se transferă cel puţin 25% din cîştigul lunar.
(8) Condamnatul poate expedia mijloacele băneşti aflate la contul lui de peculiu soţului, unei rude apropiate sau unei alte persoane.
Articolul 2361. Recuperarea pagubelor
(1) Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate răspund pentru prejudiciile cauzate din vina lor la locul de detenţie sau la locul de muncă din penitenciar, precum şi pentru cheltuielile aferente suportate de instituţiile penitenciare în legătură cu acordarea asistenţei medicale ca urmare a automutilării sau în caz de simulare conştientă a bolilor, stabilită şi confirmată de instituţiile medico-sanitare publice ale Ministerului Sănătăţii.
(2) Prejudiciul cauzat la locul de detenţie se recuperează în baza ordinului de imputare emis de către şeful penitenciarului.
(3) Împotriva ordinului de imputare persoana condamnată poate face contestaţie la judecătoria în circumscripţia căreia este situat penitenciarul în termen de 30 de zile de la data primirii sau de la data cînd a luat cunoştinţă de ordinul respectiv.
(4) Sumele încasate în restituirea pagubelor se virează în bugetul penitenciarului şi se utilizează în scopul recuperării bunului deteriorat şi cheltuielilor suportate.
Articolul 237. Concediile
Condamnatul care este antrenat la munci remunerate cel puţin 6 luni are dreptul la concediu neremunerat cu durata de 12 zile calendaristice. Condamnatul care execută pedeapsa într-un penitenciar de tip deschis poate beneficia, pe perioada concediului, de dreptul de a se deplasa în afara penitenciarului.
Articolul 238. Modul de compensare privilegiată a zilelor de muncă
(1) Condamnatului care nu încălcă regimul de deţinere şi îndeplineşte conştiincios sarcinile de producţie i se pot compensa privilegiat 4 zile din durata pedepsei cu 3 zile de muncă, iar condamnatului antrenat la lucrări subterane sau la lucrări cu condiţii grele şi nocive de muncă, potrivit listei de munci şi profesiuni aprobate de Guvern - 3 zile din durata pedepsei cu 2 zile de muncă.
(2) Calculul zilelor conform compensării privilegiate a zilelor de muncă se efectuează lunar şi se aprobă de către şeful penitenciarului.
(3) Compensarea privilegiată a zilelor de muncă nu se aplică în cazul condamnaţilor la detenţiune pe viaţă.
Articolul 239. Asigurarea condamnaţilor cu pensie
(1) Condamnaţii care au împlinit vîrsta de pensionare şi au vechimea în muncă cuvenită, precum şi condamnaţii invalizi au dreptul la pensie în mărimea stabilită de legislaţie.
(2) Administraţia penitenciarului, la cererea condamnatului, întreprinde măsuri de perfectare a documentelor pentru calcularea pensiei şi de virare regulată a acesteia la contul de peculiu al condamnatului, pînă la eliberarea lui din penitenciar sau transferarea într-un alt penitenciar.
Articolul 240. Instruirea condamnaţilor
(1) În penitenciare se organizează în mod obligatoriu învăţămîntul secundar general al condamnaţilor.
(2) Condamnaţii în vîrstă de peste 50 de ani, invalizii de gradul I, precum şi condamnaţii la detenţiune pe viaţă urmează învăţămîntul secundar general la dorinţă.
(3) La solicitarea condamnatului, administraţia penitenciarului şi autoritatea administraţiei publice locale îi creează condiţii pentru învăţămîntul secundar profesional sau învăţămîntul superior.
(4) Condamnatul antrenat la muncă, în perioada susţinerii examenelor, beneficiază de concediu în condiţiile Codului muncii.
(5) În fiecare penitenciar funcţionează o bibliotecă pentru uzul tuturor categoriilor de condamnaţi, adecvat alcătuită din literatură artistică şi de instruire, iar condamnaţii sînt încurajaţi să frecventeze biblioteca. Fondul de carte se completează din contul veniturilor proprii de către Departamentul instituţiilor penitenciare, administraţia penitenciarului, precum şi din sponsorizări şi donaţii cu concursul instituţiilor şi organizaţiilor interesate.
(51) Condamnaţilor la detenţiune pe viaţă care nu sînt antrenaţi în învăţămîntul secundar general le sînt create condiţii pentru autoinstruire, care nu contravin ordinii şi condiţiilor de executare a pedepsei.
(6) Crearea condiţiilor pentru învăţămîntul secundar şi superior al condamnaţilor, fondarea, reorganizarea şi lichidarea instituţiilor de învăţămînt din sistemul penitenciar se efectuează în modul stabilit de Ministerul Justiţiei, de comun acord cu Ministerul Educaţiei.
(7) Obţinerea şi finanţarea de către condamnaţi a studiilor secundare generale se ia în considerare la stabilirea nivelului de corijare.
Articolul 241. Instruirea profesională a condamnaţilor
(1) În penitenciare se organizează, în mod obligatoriu, instruirea profesională a condamnaţilor.
(2) Crearea condiţiilor şi elaborarea programelor de instruire profesională a condamnaţilor se efectuează în modul stabilit de Ministerul Justiţiei, de comun acord cu Ministerul Educaţiei.
(3) Diplomele, certificatele sau orice alte documente care atestă însuşirea unei meserii, calificarea sau recalificarea profesională în cursul executării pedepsei sînt recunoscute, în condiţiile legii, de Ministerul Educaţiei şi de Ministerul Economiei.
(4) Condamnaţii la detenţiune pe viaţă care nu doresc să facă studii secundare generale obţin instruirea profesională nemijlocit la locurile de muncă unde aceştia pot fi antrenaţi.
Articolul 242. Educaţia în penitenciare
(1) În instituţiile penitenciare, munca educativă cu condamnaţii este direcţionată spre familiarizarea lor cu valorile social-umane, respectarea legii, dezvoltarea deprinderilor social-utile, ridicarea conştiinţei şi nivelului lor cultural.
(2) Pentru realizarea procesului de educaţie şi tratament aplicat condamnaţilor, administraţia penitenciarului:
a) aplică programe de formare ce vizează dezvoltarea personalităţii condamnatului, formarea deprinderilor şi oferirea cunoştinţelor ce îi vor permite să se reintegreze în societate;
b) implementează programe psihosociale care vor condiţiona schimbarea comportamentală pentru îmbunătăţirea capacităţilor condamnaţilor şi abordarea problemelor specifice care ar fi putut să influenţeze comportamentul delincvent;
c) desfăşoară activităţi culturale şi sportive pentru întărirea comportamentului prosocial;
d) acordă asistenţă psihologică în scopul reabilitării psihosociale şi reintegrării în societate a condamnaţilor;
e) acordă asistenţă socială condamnaţilor în rezolvarea problemelor legate de situaţia lor socială sau viaţa personală;
f) asigură desfăşurarea activităţilor cu caracter religios;
g) desfăşoară şi alte activităţi necesare în scopul reintegrării sociale a condamnaţilor.
(3) Procesul de educaţie a condamnaţilor se desfăşoară ţinîndu-se cont de particularităţile individuale ale persoanei condamnatului, în urma evaluării complexe şi prognozării comportamentului, utilizîndu-se forme individuale sau în grup în baza metodelor psihopedagogice.
(4) Procesul de educaţie se efectuează diferenţiat, întocmindu-se un plan individualizat de intervenţie educativă.
(5) Pentru organizarea muncii educative cu condamnaţii, administraţia penitenciarului, cu concursul autorităţilor publice şi asociaţiilor obşteşti interesate, creează baza tehnico-materială respectivă.
Secţiunea a 5-a.
Obligaţiile specifice şi interdicţiile condamnaţilor. Măsurile de stimulare şi sancţiunile disciplinare aplicate condamnaţilor.
Articolul 2421. Obligaţiile condamnaţilor
Condamnatul este obligat:
1) să îndeplinească necondiţionat cerinţele legitime ale personalului penitenciar;
2) să se supună percheziţiei la intrare/ieşire în/din penitenciar, precum şi pe parcursul detenţiei, ori de cîte ori este necesar;
3) să respecte regulile stabilite de administraţia penitenciarului pe perioada cît are permisiunea la deplasare fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului ori în cazul deplasării de scurtă durată în afara penitenciarului;
4) să se abţină de la acţiuni sau activităţi care ar crea dificultăţi la îndeplinirea obligaţiilor de serviciu ale personalului penitenciar sau altor persoane;
5) să respecte regulile sanitaro-igienice, regulile de igienă individuală şi colectivă în camera de deţinere şi în alte spaţii comune sau unde prestează munca, precum şi indicaţiile medicului;
6) să efectueze examinarea medicală în scopul depistării maladiilor infecţioase şi a tuberculozei, precum şi să respecte prescripţiile medicului pentru tratamentul acestor maladii; la solicitarea personalului penitenciar, să efectueze examenul medical pentru depistarea faptelor de întrebuinţare a băuturilor alcoolice, substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor şi a substanţelor toxice;
7) să întreţină în mod corespunzător bunurile puse la dispoziţie de administraţia penitenciarului şi bunurile din dotarea unităţilor unde prestează munca;
8) să respecte programul zilnic;
9) să respecte repartizarea pe camerele de deţinere şi să nu schimbe fără permisiunea administraţiei locurile de dormit;
10) să manifeste o atitudine cuviincioasă faţă de orice persoană cu care intră în contact;
11) să aibă o ţinută decentă, curată şi îngrijită;
12) să menţină curăţenia în încăperile de detenţie şi de serviciu, la locul de muncă; după deşteptare să-şi aranjeze patul conform modelului stabilit şi să facă curăţenie în camera de detenţie atunci cînd îl ajunge rîndul;
13) să îndeplinească în bune condiţii activităţile la care participă;
14) să declare, conform realităţii, nivelul de instruire şcolară sau pregătire profesională;
15) să respecte orice altă obligaţie care rezultă din prezentul cod, din Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, din alte acte normative, ordine emise în temeiul prezentului cod şi din regulamentul de ordine interioară al penitenciarului.
Articolul 2422. Interdicţiile condamnaţilor
Condamnaţilor le este interzis:
1) aplicarea sau încercarea de aplicare de acte de violenţă asupra personalului penitenciar, persoanelor care execută misiuni în penitenciar sau care se află în vizită, asupra celorlalte persoane condamnate, precum şi asupra oricăror altor persoane;
2) organizarea, sprijinirea, îndemnarea sau participarea la revolte, răzvrătiri, acte de nesupunere pasive sau active ori alte acţiuni violente sau acte de nesupunere, în grup, de natură să pericliteze ordinea, disciplina şi siguranţa penitenciarului;
3) instigarea sau participarea la acte de eschivare de la executarea pedepselor penale;
4) introducerea în penitenciar, punerea în circulaţie sau consumul de substanţe narcotice, psihotrope sau de substanţe analoage lor, precursori, precum şi de băuturi alcoolice ori substanţe toxice sau ingerarea de medicamente fără prescripţie medicală, de natură să creeze tulburări de comportament;
5) introducerea în penitenciar, procurarea, confecţionarea, deţinerea, schimbul, primirea, utilizarea sau transmiterea de arme, materiale explozive, obiecte şi substanţe care pun în pericol siguranţa penitenciarului, misiunilor sau a persoanelor, de bani, medicamente, telefoane mobile, alte obiecte cu acces la Internet, accesorii, piese şi părţi componente ale telefoanelor mobile, bunuri sau alte valori a căror deţinere, conform Statutului executării pedepsei de către condamnaţi, este interzisă;
6) abonarea, primirea, procurarea, introducerea în penitenciar, păstrarea sau răspîndirea de ediţii, vizionarea de emisiuni televizate şi filme, audierea programelor radio care propagă războiul, intoleranţa etnică, naţională , rasială sau religioasă, cultul violenţei şi cruzimii, precum şi cu caracter pornografic;
7) sustragerea în orice mod de la executarea unei sancţiuni disciplinare;
8) automutilarea în orice mod şi prin orice mijloace ori simularea conştientă a bolilor, stabilită şi confirmată de instituţiile medico-sanitare publice ale Ministerului Sănătăţii;
9) instigarea altor persoane condamnate la săvîrşirea de abateri disciplinare;
10) stabilirea de relaţii cu persoane condamnate sau persoane din interiorul ori exteriorul penitenciarului cu scopul de a împiedica înfăptuirea justiţiei sau aplicarea normelor regimului de executare a pedepselor privative de libertate;
11) sustragerea sau deteriorarea unor bunuri sau valori de la locul de muncă ori care aparţin penitenciarului, personalului, persoanelor care execută activităţi în penitenciar sau se află în vizită, precum şi a bunurilor care aparţin altor persoane, inclusiv celor condamnate;
12) prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise în anumite spaţii din penitenciar, stabilite prin regulamentul de ordine interioară, încălcarea liniei de pază a obiectelor penitenciarului, precum şi nerespectarea orei de revenire în penitenciar;
13) substituirea identităţii unei alte persoane;
14) tulburarea sau împiedicarea în orice mod, cu intenţie, a desfăşurării programelor şi activităţilor care se desfăşoară în penitenciar;
15) oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase personalului penitenciar;
16) obţinerea sau încercarea de obţinere, prin violenţă, constrîngere, promisiuni, servicii, cadouri sau alte mijloace, de avantaje morale ori materiale de la personal, de la persoanele care execută misiuni în penitenciar sau care se află în vizită ori de la celelalte persoane condamnate, precum şi de la oricare altă persoană;
17) impunerea şi folosirea altor deţinuţi pentru servicii personale;
18) stabilirea contactelor cu deţinuţii din alte celule în timpul aflării în carantină, regim iniţial de detenţie, izolator disciplinar, în timpul deplasării, escortării, însoţirii, aflării la plimbare sau în alte condiţii nepermise;
19) comunicarea cu exteriorul penitenciarului în alte condiţii şi prin alte metode decît cele stabilite prin reglementările în vigoare;
20) ameninţarea personalului, a persoanelor care execută misiuni în penitenciar sau care se află în vizită, a celorlalte persoane condamnate, precum şi a oricăror altor persoane;
21) nerespectarea şi tulburarea orarului zilnic sau a liniştii, inclusiv după ora stingerii pînă la deşteptare;
22) exprimarea, în public, prin gesturi sau acte obscene ori care atrag dezaprobarea publică, folosirea cuvintelor argotice, obscenităţilor, înjurăturilor, atribuirea şi însuşirea poreclelor, insultarea sau săvîrşirea altor acţiuni care jignesc demnitatea personalului penitenciar, condamnaţilor şi altor persoane;
23) împiedicarea sau încercarea împiedicării aflării adevărului în cazul incidentelor care au avut loc în penitenciar;
24) organizarea grevelor, demonstraţiilor, altor acţiuni de masă fără permisiunea administraţiei penitenciarului;
25) utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor puse la dispoziţie de administraţia penitenciarului, precum şi folosirea utilajului pentru ascuţire, a instrumentelor, a energiei electrice, a mecanismelor şi altor materiale în alte scopuri decît cele de producere;
26) desfăşurarea de acţiuni care urmăresc aducerea de prejudicii administraţiei penitenciarului sau altor persoane;
27) practicarea jocurilor de cărţi şi a altor jocuri de noroc;
28) tatuarea lor şi a altor persoane;
29) fumatul în alte locuri decît cele permise;
30) părăsirea fără permisiunea administraţiei a locurilor de muncă, a sectorului de detenţie sau a altor încăperi în care au loc acţiuni în masă;
31) conectarea, fără autorizaţia administraţiei, la reţelele electrice sau modificarea lor, intervenţia în funcţionarea sistemului de încălzire şi de aprovizionare cu apă, folosirea aparatelor electrice de încălzire a apei cu puterea mai mare de 250W, precum şi a aparatelor de încălzit de confecţionare manuală;
32) folosirea tehnicii audio sau video în camera de detenţie, în celulele vagonului sau automobilului special, precum şi păstrarea şi folosirea lor la sectoarele de producere fără autorizaţia administraţiei penitenciarului;
33) orice manifestare cu caracter discriminatoriu, care aduce atingere demnităţii umane prin deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa pe bază de rasă, culoare, naţionalitate, etnie, limbă, religie sau convingeri, sex, vîrstă, dizabilitate, opinie, apartenenţă politică, boală cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA, precum şi prin orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrîngerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor fundamentale;
34) desfăşurarea de orice alte acţiuni interzise care rezultă din prezentul cod, din Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, din alte acte normative, ordinele emise în temeiul prezentului cod şi din regulamentul de ordine interioară al penitenciarului.
Articolul 243. Măsurile de stimulare aplicate condamnaţilor
(1) Condamnatului care are o conduită regulamentară, care participă şi dă dovadă de stăruinţă în muncă sau este implicat în activităţi educative, culturale, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, de instruire şcolară şi formare profesională îi pot fi aplicate următoarele măsuri de stimulare:
a) ridicarea înainte de termen a unei sancţiuni disciplinare;
b) menţiune;
c) permisiunea de a avea convorbiri telefonice suplimentare cu o durată de pînă la 20 de minute;
d) suplimentarea dreptului de a primi colete, pachete cu provizii şi banderole;
e) suplimentarea dreptului la întrevederi de scurtă şi de lungă durată.
(2) În calitate de măsură de stimulare, condamnaţii care execută pedeapsa în penitenciare de tip deschis pot primi permisiunea de a se deplasa în afara penitenciarului în zilele de repaus şi de sărbătoare nelucrătoare.
Articolul 244. Procedura aplicării măsurilor de stimulare
(1) Măsurile de stimulare se exprimă în scris.
(2) Măsurile de stimulare se aplică de către şeful penitenciarului.
(3) Premiul bănesc în calitate de măsură de stimulare se virează la contul de peculiu al condamnatului.
(4) Întrevederile de scurtă şi de lungă durată se acordă suplimentar celor stabilite în art.213 din prezentul cod, în funcţie de tipul penitenciarului şi de regimul de deţinere.
(5) Condamnatului i se poate stinge înainte de termen cîte o singură sancţiune disciplinară aplicată anterior. Stingerea sancţiunilor disciplinare înainte de termen are loc în ordinea cronologică aplicării lor.
(6) Ridicarea unei sancţiuni disciplinare, în calitate de măsură de stimulare, se aplică condamnaţilor care întrunesc cerinţele art. 243 alin.(1) din prezentul cod.
(7) Condamnatul sancţionat disciplinar nu poate beneficia de o altă măsură de stimulare înaintea celei de ridicare a sancţiunii disciplinare.
(8) Directorul general al Departamentului instituţiilor penitenciare poate dispune, în situaţii temeinic justificate, anularea stimulării acordate de către şeful instituţiei penitenciare.
Articolul 245. Abateri disciplinare
(1) Constituie abateri disciplinare foarte grave încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 2421 pct.1)-4) şi art. 2422 pct.1)-20) din prezentul cod, determinarea cu intenţie a altei persoane condamnate să săvîrşească una dintre faptele prevăzute la art. 2422 pct.1)-20) din prezentul cod, precum şi încălcarea altor obligaţii şi interdicţii prevăzute ca abateri foarte grave în alte acte normative.
(2) Constituie abateri disciplinare grave încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 2421 pct.5)-9) şi art. 2422 pct. 21)-27) din prezentul cod, determinarea cu intenţie a altei persoane condamnate să săvîrşească una dintre faptele prevăzute la art. 2422 pct. 21)-27) din prezentul cod, precum şi încălcarea altor obligaţii şi interdicţii prevăzute ca abateri grave în alte acte normative.
(3) Constituie abateri disciplinare uşoare încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 2421 pct.10)-14) şi art. 2422 pct.28)-33) din prezentul cod, determinarea cu intenţie a altei persoane condamnate să săvîrşească una dintre faptele prevăzute la art. 2422 pct.28)-34) din prezentul cod, precum şi a celor prevăzute ca abateri uşoare în alte acte normative.
(4) Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea penală sau civilă a condamnaţilor.
(5) Pentru faptele care, potrivit legii penale, constituie infracţiuni, administraţia penitenciarului are obligaţia de a sesiza procurorul. În acest caz, poate fi aplicată, în mod provizoriu, una din sancţiunile prevăzute la art. 246 din prezentul cod.
Articolul 246. Sancţiunile disciplinare aplicate condamnaţilor
(1) În modul stabilit de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, condamnatului îi pot fi aplicate următoarele sancţiuni disciplinare:
a) avertismentul;
b) suspendarea dreptului la colete, pachete cu provizii şi banderole, cu excepţia bunurilor necesare pentru igiena individuală şi asistenţă medicală, pe un termen de cel mult 2 luni;
c) suspendarea dreptului la întrevederi de scurtă şi de lungă durată, pe un termen de cel mult 3 luni;
d) interdicţia de a locui în afara teritoriului penitenciarului, în cazul condamnatului care beneficiază de dreptul de a se deplasa fără escortă sau însoţire;
e) izolarea disciplinară a:
- condamnatului deţinut în penitenciar de tip deschis sau semiînchis - pe un termen de cel mult 15 zile;
- condamnatului deţinut în penitenciar de tip închis – pe un termen de cel mult 20 de zile;
-femeii condamnate - pe un termen de cel mult 7 zile;
- minorului condamnat - pe un termen de cel mult 3 zile;
f) transferarea condamnatului din regimul de resocializare sau, în cazul condamnatului la detenţiune pe viaţă, din regimul înlesnit în regimul comun de deţinere;
g) transferarea condamnatului în regim iniţial.
(2) Aplicarea sancţiunilor disciplinare nu poate îngrădi dreptul la apărare, dreptul de petiţionare, dreptul la vot, dreptul la corespondenţă, dreptul la asistenţă medicală, dreptul la hrană, îmbrăcăminte şi condiţii minime de cazare, dreptul la plimbarea zilnică şi dreptul la odihnă.
(3) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi e) din prezentul articol nu se aplică femeilor gravide şi mamelor care îngrijesc copii în vîrstă de pînă la 3 ani. În cazul minorilor, termenele maxime stabilite pentru sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) se reduc pînă la o lună şi, respectiv, pînă la două luni.
(4) Sancţiunile cu caracter colectiv şi sancţiunile corporale sînt interzise. Mijloacele de imobilizare din dotare, precum şi orice mijloc degradant sau umilitor nu pot fi folosite ca sancţiuni disciplinare.
(5) În cazul în care condamnatul a comis pentru prima dată o abatere disciplinară uşoară, şeful penitenciarului, în scopuri de profilaxie, va efectua o convorbire educativă.
Articolul 2461. Individualizarea răspunderii disciplinare
(1) La stabilirea sancţiunii disciplinare se ţine cont de caracterul, gravitatea şi motivul abaterii disciplinare, de persoana condamnatului, comportamentul lui înainte şi după săvîrşirea abaterii disciplinare şi atitudinea în timpul procedurii disciplinare, de influenţa sancţiunii disciplinare aplicate asupra corectării şi reeducării condamnatului, în scopul respectării regulilor stabilite privind executarea pedepsei şi în vederea asigurării securităţii colective şi individuale.
(2) O sancţiune disciplinară mai aspră, din cele prevăzute pentru săvîrşirea abaterii disciplinare, se stabileşte în cazul în care sancţiunea mai blîndă, din numărul celor menţionate, nu va asigura atingerea scopului sancţiunii disciplinare.
(3) Sancţiunile disciplinare se aplică pentru săvîrşirea uneia dintre abaterile disciplinare prevăzute la art. 245 din prezentul cod, după cum urmează:
a) sancţiunea prevăzută la art. 246 alin. (1) lit. a) se aplică condamnatului care săvîrşeşte pentru prima dată una dintre abaterile prevăzute la art. 245 alin. (3) din prezentul cod;
b) sancţiunea prevăzută la art. 246 alin. (1) lit. b) se aplică condamnatului care săvîrşeşte pentru prima dată una dintre abaterile prevăzute la art. 245 alin. (2) sau, în mod repetat, una dintre abaterile prevăzute la art. 245 alin. (3) din prezentul cod;
c) sancţiunea prevăzută la art. 246 alin. (1) lit. c) se aplică condamnatului care săvîrşeşte pentru prima dată una dintre abaterile prevăzute la art. 245 alin. (1) sau, în mod repetat, una dintre abaterile prevăzute la art. 245 alin. (2) şi (3) din prezentul cod, precum şi condamnatului care a comis o abatere pe timpul exercitării dreptului la întrevederi;
d) sancţiunea prevăzută la art. 246 alin. (1) lit. d) se aplică condamnatului care beneficiază de dreptul de a se deplasa fără escortă sau însoţire şi care săvîrşeşte pentru prima dată una dintre abaterile prevăzute la art. 245 alin. (1) sau, în mod repetat, una dintre abaterile prevăzute la art. 245 alin. (2) şi (3) din prezentul cod;
e) sancţiunea prevăzută la art. 246 alin. (1) lit. e) se aplică condamnatului care săvîrşeşte pentru prima dată una dintre abaterile prevăzute la art. 245 alin. (1) sau, în mod repetat, una dintre abaterile prevăzute la art. 245 alin. (2) din prezentul cod, precum şi condamnatului care manifestă o evidentă agresivitate sau violenţă ori cînd aceasta afectează în mod grav convieţuirea normală din locul de deţinere, precum şi siguranţa acestuia. În cazul minorului, aplicarea sancţiunii de izolare disciplinară se dispune doar ca măsură de excepţie, dacă acesta a comis repetat, cu intenţie, fapte care constituie abateri prevăzute la art. 245 alin. (1) şi care sînt de natură să aducă atingere semnificativă ordinii sau siguranţei penitenciarului, vieţii sau sănătăţii proprii sau a altor persoane;
f) sancţiunea prevăzută la art. 246 alin. (1) lit. f) se aplică condamnatului care săvîrşeşte pentru prima dată una dintre abaterile prevăzute la art. 245 alin. (1) sau, în mod repetat, una dintre abaterile prevăzute la art. 245 alin. (2) din prezentul cod;
g) sancţiunea prevăzută la art. 246 alin. (1) lit. g) se aplică condamnatului care săvîrşeşte în mod repetat una dintre abaterile prevăzute la art. 245 alin. (1) din prezentul cod sau care a fost recunoscut vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni intenţionate în timpul executării pedepsei privative de libertate.
Articolul 247. Modul de aplicare şi de executare a sancţiunilor disciplinare
(1) Sancţiunile disciplinare se exprimă în scris.
(2) Sancţiunile disciplinare se aplică de către şeful penitenciarului.
(3) Aplicarea mai multor sancţiuni disciplinare pentru o singură încălcare disciplinară nu se admite.
(5) Condamnatul este informat, contra semnătură, despre încălcarea care i se incumbă şi are dreptul de a da explicaţii în apărarea sa.
(6) Sancţiunea disciplinară se aplică în cel mult 10 zile, iar în cazul unei verificări suplimentare - în cel mult 30 de zile de la data depistării încălcării. Sancţiunea prevăzută la art. 246 alin. (1) lit. g) ca urmare a recunoaşterii condamnatului vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni se aplică în cel mult 10 zile de la data parvenirii în penitenciar a hotărîrii definitive a instanţei de judecată.
(7) Directorul general al Departamentului instituţiilor penitenciare este în drept, în cazuri excepţionale, pînă la expirarea termenului limită stabilit în alin.(6) al prezentului articol, să prelungească termenul verificării suplimentare cu 20 de zile.
(8) Dacă sancţiunea disciplinară nu a fost aplicată în termenul stabilit sau în cel suplimentar, condamnatul se consideră absolvit de pedeapsă.
(9) Decizia privind aplicarea sancţiunii disciplinare se aduce la cunoştinţă condamnatului, contra semnătură.
(91) Condamnatul căruia i-a fost aplicată sancţiunea prevăzută la art. 246 alin. (1) lit. f) sau g) din prezentul cod execută pedeapsa în regimul stabilit şi nu poate fi transferat în regim comun sau în regim de resocializare pînă la ridicarea sau stingerea sancţiunii disciplinare.
(10) Sancţiunea sub formă de izolare disciplinară se execută în conformitate cu Statutul executării pedepsei de către condamnaţi. Condamnatului izolat disciplinar îi sînt interzise întrevederile, cu excepţia vizitelor apărătorului, persoanelor cu calităţi oficiale prevăzute la art. 181 alin. (1) din prezentul cod sau ale reprezentanţilor diplomatici, convorbirile telefonice, procurarea produselor alimentare, primirea coletelor, pachetelor cu provizii şi banderolelor. Totodată, el beneficiază de plimbări zilnice cu durata de o oră.
(11) Punerea în aplicare a sancţiunii sub formă de izolare disciplinară se efectuează doar după examenul medical al condamnatului şi stabilirea faptului că executarea acestei sancţiuni nu va afecta sănătatea fizică sau psihică a condamnatului. Condamnaţii izolaţi disciplinar sînt examinaţi zilnic de medicul de la locul de detenţie. La propunerea medicului, executarea acestei sancţiuni poate fi întreruptă din motive de sănătate a condamnatului pînă la însănătoşirea acestuia.
Articolul 248. Stingerea sancţiunilor disciplinare
(1) Sancţiunile disciplinare se sting dacă în decursul unui an de la data executării ultimei sancţiuni disciplinare condamnatului nu i se aplică o nouă sancţiune, condamnatul fiind considerat nesancţionat.
(2) Sancţiunea disciplinară sub formă de transfer în regim iniţial se stinge la expirarea unui an de la data aplicării sancţiunii, iar în cazul comiterii unei alte încălcări sancţionate de către şeful penitenciarului - la expirarea unui an de la data aplicării ultimei sancţiuni disciplinare.
(3) Sancţiunea disciplinară stinsă nu produce efecte juridice pentru condamnat.
Articolul 2481. Plîngerea împotriva deciziei cu privire la aplicarea sancţiunii disciplinare
(1) Împotriva deciziei şefului penitenciarului prin care a fost aplicată o sancţiune disciplinară, persoana condamnată, prin intermediul administraţiei instituţiei penitenciare, poate face plîngere la judecătorul de instrucţie în termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea deciziei.
(2) Plîngerea împotriva deciziei privind aplicarea sancţiunii disciplinare se examinează în conformitate cu prevederile art. 471 alin. (3) şi art. 473 din Codul de procedură penală. Plîngerea depusă nu suspendă executarea sancţiunii disciplinare, cu excepţia izolării disciplinare.