Secţiunea 1.
Dispoziţii generale
Articolul 195. Instituţiile care asigură executarea pedepsei închisorii
(1) Executarea pedepsei închisorii se asigură de penitenciare conform prevederilor prezentului cod şi ale actelor normative adoptate în conformitate cu acesta, inclusiv ale Statutului executării pedepsei de către condamnaţi, aprobat de Guvern.
(2) Bazele activităţii instituţiilor sistemului penitenciar, principiile de organizare a acestora, statutul juridic, drepturile şi obligaţiile personalului sistemului penitenciar sînt reglementate în Legea cu privire la sistemul penitenciar.
Articolul 196. Trimiterea hotărîrii judecătoreşti spre executare
(1) Instanţa care a judecat cauza în fond trimite hotărîrea de condamnare la închisoare şi dispoziţia de executare administraţiei locului de deţinere a condamnatului.
(2) Administraţia locului de deţinere, în termen de 15 zile de la primirea dispoziţiei de executare, trimite condamnatul în penitenciar.
(3) Hotărîrea privind condamnarea la închisoare în privinţa persoanei care, pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii, nu s-a aflat în stare de arest preventiv sau hotărîrea privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în condiţiile art.64 alin.(5) din Codul penal şi dispoziţia de executare se trimit organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul condamnatul pentru escortarea lui la locul de deţinere cel mai apropiat.
(4) Dacă, la punerea în executare a hotărîrii, s-a constatat că condamnatul care nu s-a aflat în stare de arest preventiv a părăsit domiciliul şi locul aflării lui nu este cunoscut, organul afacerilor interne trimite instanţei de judecată un raport şi materialele necesare pentru darea în căutare a condamnatului.
(5) Încheierea instanţei de judecată privind căutarea condamnatului se execută de către organul afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domiciliul condamnatului.
Articolul 197. Categoriile penitenciarelor
(1) Pedeapsa închisorii, stabilită prin hotărîrea instanţei de judecată, se execută în penitenciare de tip deschis, semiînchis şi închis, în conformitate cu art.72 din Codul penal.
(2) Persoanele condamnate care nu au ajuns la majorat execută pedeapsa în penitenciare pentru minori sau în sectoare separate ale penitenciarelor nespecializate, cu asigurarea pentru ei a condiţiilor penitenciarului pentru minori.
(3) Femeile condamnate execută pedeapsa în penitenciare pentru femei sau în sectoare separate ale penitenciarelor nespecializate, cu asigurarea pentru ele a condiţiilor penitenciarului pentru femei. Persoanele de sex feminin condamnate care nu au ajuns la majorat execută pedeapsa în penitenciare pentru femei, cu asigurarea pentru ele a condiţiilor penitenciarului pentru minori.
Articolul 198. Lăsarea condamnaţilor la pedeapsa închisorii în izolatoarele de urmărire penală
(1) În cazuri excepţionale, persoanele condamnate pentru prima dată la pedeapsa închisorii, cărora li s-a stabilit executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, cu acordul lor scris şi la decizia şefului izolatorului de urmărire penală, pot fi lăsate în izolatorul de urmărire penală pentru îndeplinirea lucrărilor de deservire gospodărească. Condamnaţii lăsaţi în izolatorul de urmărire penală execută pedeapsa în condiţiile prevăzute pentru regimul comun al penitenciarului de tip semiînchis.
(2) Dacă este necesar să se efectueze acte procedurale cu privire la o infracţiune săvîrşită de un condamnat care execută pedeapsa închisorii sau de o altă persoană, condamnatul, în baza încheierii judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată, poate fi lăsat în izolatorul de urmărire penală sau transferat în el pe o anumită perioadă care nu poate depăşi termenul ţinerii în stare de arest prevăzut în art.186 din Codul de procedură penală.
Articolul 199. Escortarea condamnaţilor la locul executării pedepsei
(1) Trimiterea condamnaţilor la locul executării pedepsei şi transferarea lor într-un alt penitenciar au loc sub escortă, cu respectarea regulilor de deţinere separată a femeilor de bărbaţi, a minorilor de adulţi, condamnaţilor la pedeapsa detenţiunii pe viaţă de alte categorii de deţinuţi. Condamnaţii bolnavi de tuberculoză în formă activă sau care nu au urmat tratamentul complet al bolilor venerice ori cei care suferă de dereglări psihice, ce nu exclud răspunderea penală, vor fi transportaţi separat de condamnaţii sănătoşi, iar după necesitate, conform raportului medicului, vor fi însoţiţi de lucrători medicali.
(2) Transferarea condamnaţilor se face din contul statului, în modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.
Articolul 200. Primirea condamnatului în penitenciar
(1) Primirea condamnatului în penitenciar se efectuează de către administraţia penitenciarului, după ce i se stabileşte identitatea, pe baza dispoziţiei de executare, a hotărîrii de condamnare, a actelor de identitate, a altor documente, în modul prevăzut de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.
(2) Condamnatului i se întocmeşte dosar personal.
(3) Primirea condamnaţilor se face în spaţii special amenajate, femeile fiind separate de bărbaţi, iar minorii fiind separaţi de adulţi. La primirea condamnaţilor pot fi aplicate şi alte modalităţi de separare prevăzute la art.205.
(4) După primire, condamnatului i se permite să comunice familiei, avocatului sau altei persoane locul unde este deţinut şi schimbarea acestuia. Comunicarea se face în scris sau telefonic, în mod gratuit.
(5) Administraţia penitenciarului, în termen de 15 zile de la primirea condamnatului, înştiinţează instanţa de judecată despre acest fapt, comunică soţului, uneia din rudele condamnatului sau unei alte persoane, indicate de el, locul de executare a pedepsei.
(6) Imediat după primire, condamnatul se plasează în încăperea de carantină pe o perioadă de pînă la 15 zile, în decursul căreia el este supus examenului medical în vederea determinării stării sănătăţii şi capacităţii de muncă şi prescrierii, după necesitate, a tratamentului individual.
Articolul 201. Dosarul personal al condamnatului
(1) Administraţia penitenciarului întocmeşte pentru fiecare condamnat dosarul personal prevăzut în art.200 alin.(2) din prezentul cod.
(2) Dosarul personal al condamnatului cuprinde:
a) datele şi actul de identitate ale condamnatului;
b) fotografii din faţă şi din profil;
c) copie de pe hotărîrea judecătorească de condamnare la pedeapsa închisorii;
d) dispoziţia de executare a hotărîrii judecătoreşti;
e) anul, luna, ziua şi ora la care a început executarea pedepsei;
f) cazierul judiciar;
g) fişa dactiloscopică;
h) documentele întocmite în urma examenelor medicale;
i) documentele din care rezultă îndeplinirea obligaţiilor privind asigurarea accesului la dispoziţiile legale şi documentele privind executarea pedepsei închisorii;
j) documentele referitoare la măsurile luate de către administraţia penitenciarului cu privire la exercitarea drepturilor persoanei condamnate la pedeapsa închisorii;
k) documentele referitoare la participarea condamnatului la activităţile socioeducative, la instruirea şi formarea profesională a acestuia;
l) documentele referitoare la măsurile de stimulare şi la sancţiunile disciplinare aplicate în timpul executării pedepsei închisorii;
m) alte documente întocmite în timpul executării pedepsei închisorii care privesc regimul de executare a acesteia.
(3) Condamnatul la pedeapsa închisorii şi apărătorul acestuia au acces, în prezenţa persoanei anume desemnate de şeful penitenciarului, la dosarul personal.
(4) Dosarul personal poate fi consultat, cu excepţia situaţiilor în care acesta este cerut de organele abilitate, numai cu acordul condamnatului.
(5) Datele cu caracter personal ale condamnaţilor la pedeapsa închisorii sînt confidenţiale, potrivit legii.
Articolul 202. Registrele privind condamnaţii la pedeapsa închisorii
Administraţia penitenciarului întocmeşte:
a) registrul de evidenţă a primirii condamnaţilor, în care se consemnează anul, luna, ziua şi ora la care persoana condamnată a fost primită în penitenciar;
b) registrul de evidenţă a stimulărilor aplicate condamnaţilor;
c) registrul de evidenţă a sancţiunilor disciplinare aplicate condamnaţilor;
d) registrul de evidenţă a liberării condiţionate înainte de termen a condamnaţilor;
e) registrul de evidenţă a punerii în libertate a condamnaţilor;
f) alte registre privind condamnaţii la pedeapsa închisorii.
Articolul 203. Documente privind decesul persoanelor aflate în executarea pedepsei închisorii
În cazul decesului condamnatului aflat în executarea pedepsei închisorii, medicul penitenciarului întocmeşte certificatul de deces.
Articolul 204. Dispoziţii generale privind executarea pedepsei închisorii
(1) Executarea pedepsei şi supravegherea comportamentului condamnaţilor nu trebuie să întrerupă legăturile lor cu soţul, rudele şi alte persoane apropiate, precum şi cu societatea civilă.
(2) În penitenciar se creează serviciul de probaţiune, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prezentul cod, cu Statutul executării pedepsei de către condamnaţi şi cu alte acte normative.
(3) Lista şi numărul de obiecte pe care condamnatul le poate avea asupra sa sînt stabilite în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi. Banii, valorile mobiliare, obiectele şi substanţele interzise depistate la condamnaţi vor fi ridicate şi transmise spre păstrare sau, după caz, nimicite în modul şi în condiţiile stabilite în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.
(4) Administraţia penitenciarului asigură ţinerea inventarului bunurilor deţinute de condamnat, bunurilor ridicate de la condamnat şi păstrate pînă la stingerea executării pedepsei sau ridicate şi nimicite. Inventarul se contrasemnează de condamnat. Modul de ţinere şi completare a inventarului, modul de ridicare, păstrare, nimicire sau altă gestionare a bunurilor interzise sînt reglementate în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.
(5) Obiectele şi substanţele extrase din circuitul civil vor fi ridicate şi nu se vor restitui condamnatului. Despre depistarea unor astfel de obiecte şi substanţe administraţia penitenciarului comunică neîntîrziat procurorului.
(6) Condamnaţii, precum şi încăperile în care ei locuiesc pot fi supuse percheziţiei. Percheziţia corporală se face de o persoană de acelaşi sex cu condamnatul.
(7) În cazul evadării condamnatului din penitenciar, serviciul competent al penitenciarului şi cel al Departamentului instituţiilor penitenciare asigură căutarea condamnatului. În cazul în care condamnatul nu a fost reţinut în decurs de 48 de ore, administraţia penitenciarului adresează instanţei de judecată în a cărei rază teritorială se află penitenciarul un demers pentru darea lui în căutare.
(8) Încheierea instanţei de judecată privind căutarea condamnatului se execută de către organul afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domiciliul condamnatului şi /sau penitenciarul.
Articolul 205. Deţinerea separată a condamnaţilor în penitenciare
(1) În penitenciare se deţin separat:
a) femeile - de bărbaţi;
b) minorii - de adulţi;
c) persoanele aflate sub arest preventiv - de condamnaţi;
d) persoanele condamnate pentru prima dată - de persoanele condamnate care anterior au executat pedeapsa închisorii şi care au antecedente penale nestinse;
e) condamnaţii la pedeapsa detenţiunii pe viaţă - de ceilalţi condamnaţi;
f) condamnaţii pentru săvîrşirea infracţiunii cu participaţie - de ceilalţi participanţi la aceeaşi infracţiune;
g) condamnaţii transferaţi în regim iniţial de deţinere în calitate de sancţiune disciplinară - de condamnaţii aflaţi în regim iniţial pentru prima dată;
h) condamnaţii care, în virtutea funcţiilor ocupate anterior, pot fi ameninţaţi cu răzbunarea - de ceilalţi condamnaţi;
i) condamnaţii care beneficiază de dreptul de a se deplasa fără escortă sau însoţire - de ceilalţi condamnaţi.
(2) În scopul sporirii siguranţei condamnaţilor sau creării condiţiilor pentru tratamentul lor, administraţia penitenciarului poate aplica şi alte criterii de deţinere separată a condamnaţilor decît cele prevăzute în alin.(1) al prezentului articol.
(3) Deţinerea separată a condamnaţilor în penitenciar nu trebuie să aibă caracter discriminatoriu sau să lezeze demnitatea umană.
Articolul 206. Asigurarea securităţii personale a condamnaţilor
(1) Statul asigură securitatea personală a condamnaţilor.
(2) La apariţia pericolului pentru securitatea personală a condamnatului, el este în drept să adreseze oricăreia dintre persoanele cu funcţie de răspundere a penitenciarului o cerere privind asigurarea securităţii personale. În acest caz, persoana cu funcţie de răspundere este obligată să întreprindă imediat măsuri pentru asigurarea securităţii personale a condamnatului, iar, după caz, şi măsuri de protecţie din partea statului.
(3) Administraţia penitenciarului întreprinde măsurile de rigoare în vederea înlăturării pericolului pentru securitatea personală a condamnatului.
Articolul 207. Asigurarea libertăţii conştiinţei şi libertăţii confesionale a condamnaţilor
(1) Condamnatului îi este garantată libertatea conştiinţei şi libertatea confesională. El este în drept să profeseze orice religie, să nu profeseze nici o religie, să-şi exprime liber convingerile religioase şi să acţioneze în conformitate cu ele, inclusiv să se alimenteze, din cont propriu, în conformitate cu religia profesată, în condiţiile prevăzute de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.
(2) Realizarea dreptului la libertatea conştiinţei şi libertatea confesională nu trebuie să contravină ordinii interioare a penitenciarului, nici să lezeze drepturile şi libertăţile altor persoane.
(3) În penitenciare, condamnaţilor li se permite să participe la oficierea serviciilor divine şi ritualurilor religioase, să se folosească de obiecte sau literatură de cult. În acest scop, administraţia penitenciarului pune la dispoziţie încăperi speciale.
Articolul 208. Accesul condamnaţilor la informaţie
(1) Condamnatului i se asigură accesul la informaţia difuzată prin mijloacele de informare în masă.
(2) Administraţia penitenciarului are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării dispoziţiilor legale privind liberul acces la informaţiile pentru condamnaţi.
(3) Penitenciarul asigură recepţionarea emisiunilor radiofonice şi televizate. În limitele regimurilor de deţinere prevăzute în prezentul cod şi în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, condamnatul poate să se folosească de aparat de radio, televizor, casetofon personal sau de orice alte aparate autorizate de către administraţia penitenciarului, cu condiţia achitării plăţii pentru energia electrică consumată.
(4) Condamnatului i se permite să procure, prin reţeaua de comerţ, literatură, să aboneze şi să primească ziare şi reviste, fără a se limita numărul lor, din contul mijloacelor proprii sau ale altor persoane.
(5) Condamnatului i se interzice să aboneze, să primească, să procure, să păstreze şi să răspîndească ediţii care propagă război, intoleranţă etnică, naţională, rasială sau religioasă, cultul violenţei şi cruzimii, precum şi publicaţii cu caracter pornografic.
Articolul 209. Asigurarea accesului la dispoziţiile legale şi documentele privind executarea pedepselor privative de libertate
(1) Dispoziţiile Codului penal referitoare la executarea pedepsei, ale prezentului cod, ale Statutului executării pedepsei de către condamnaţi, ale Legii privind accesul la informaţie, dispoziţiile ordinelor emise în temeiul prezentului cod şi ale regulamentului de ordine interioară a penitenciarului, precum şi modificările acestora, sînt aduse la cunoştinţă persoanelor condamnate sau sînt puse la dispoziţia lor, în limba moldovenească sau în limba pe care o înţeleg, imediat după primirea în penitenciar.
(2) Textele dispoziţiilor legale specificate în alin.(1) al prezentului articol se pun la dispoziţia persoanelor condamnate, în penitenciare, în locuri accesibile.
(3) În cazul persoanelor condamnate care au deficienţe de comunicare, dispoziţiile legale specificate în alin.(1) al prezentului articol li se aduc la cunoştinţă prin modalităţi care să permită înţelegerea acestora.
(4) Aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor alin.(1) şi (3) ale prezentului articol se consemnează într-un proces-verbal.
(5) Prevederile alin.(1) şi (3) ale prezentului articol sînt asigurate şi în cazul aducerii la cunoştinţă condamnatului a unui act decizional al administraţiei penitenciarului.
Articolul 210. Corespondenţa şi convorbirile telefonice ale condamnaţilor
(1) Condamnatul are dreptul să primească şi să expedieze din cont propriu, scrisori, telegrame şi petiţii fără a se limita numărul lor în modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.
(2) Conţinutul corespondenţei expediate şi primite de condamnat poate fi supus cenzurii. Corespondenţa condamnatului cu avocatul, cu avocatul parlamentar, cu membrii comisiei de monitorizare, organele de urmărire penală, procuratura, instanţa de judecată, autorităţile administraţiei publice centrale, organizaţiile internaţionale interguvernamentale care asigură protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului nu poate fi supusă cenzurii. Corespondenţa se expediază sau se transmite destinatarului de către administraţia locului de deţinere în decurs de 24 de ore de la depunerea sau primirea ei.
(3) Condamnatul are dreptul la convorbiri telefonice de la telefonul public, din cont propriu, în modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi. Pentru asigurarea exercitării dreptului la convorbiri telefonice, administraţia penitenciarului are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru instalarea de telefoane publice în interiorul penitenciarului. Convorbirile telefonice, cu excepţia convorbirilor cu persoanele şi reprezentanţii instituţiilor şi organelor menţionate în alin.(2) al prezentului articol, pot fi interceptate.
(4) Condamnatul are dreptul la cel puţin o convorbire telefonică la două săptămîni, cu o durată de 10 minute, cu soţul, cu o rudă sau cu o altă persoană la alegerea lui.
(5) Numărul, periodicitatea şi durata convorbirilor telefonice care pot fi efectuate de condamnat se stabilesc de către administraţia penitenciarului, în funcţie de numărul persoanelor condamnate şi al posturilor telefonice publice instalate.
Articolul 211. Primirea şi expedierea coletelor, pachetelor cu provizii şi a banderolelor
(1) În modul şi în condiţiile stabilite de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, condamnatului i se permite să primească pachete cu provizii, colete şi banderole în număr nelimitat. Medicamentele şi produsele parafarmaceutice, primite în corespundere cu prescripţiile medicale, se trimit în secţia medicală a penitenciarului pentru tratamentul condamnatului.
(2) Coletele, pachetele cu provizii şi banderolele se deschid de către condamnat în prezenţa lucrătorului medical şi sub supravegherea reprezentantului administraţiei penitenciarului.
(3) Banii transferaţi pe numele condamnatului se depun la contul lui de peculiu.
(4) Condamnatul poate expedia soţului, rudelor apropiate sau unei alte persoane, prin colet sau banderolă, lucruri personale, iar mijloacele băneşti aflate la contul său de peculiu - prin mandat poştal.
Articolul 212. Procurarea de către condamnaţi a produselor alimentare şi obiectelor de primă necesitate
(1) În modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, condamnatul poate procura, suplimentar la raţia alimentară gratuită, produse alimentare şi obiecte de primă necesitate din mijloacele băneşti obţinute din munca prestată în timpul executării pedepsei, din pensia sau indemnizaţiile primite, precum şi din alte mijloace băneşti aflate la contul său de peculiu.
(2) Condamnaţii invalizi de gradul I şi II, pensionarii, femeile condamnate gravide sau femeile condamnate care au cu sine copii, suplimentar la raţia alimentară gratuită, pot folosi, fără restricţii, banii aflaţi la contul lor de peculiu pentru procurarea produselor alimentare şi obiectelor de primă necesitate.
(3) Lista produselor alimentare şi a obiectelor de primă necesitate interzise spre vînzare în penitenciar se stabileşte de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.
Articolul 213. Întrevederile condamnaţilor
(1) Condamnatul are dreptul la întrevederi de scurtă şi de lungă durată, care se acordă în modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi. În cazurile prevăzute de prezentul cod, conform dispoziţiei şefului penitenciarului, întrevederile de lungă durată pot avea loc în afara penitenciarului, cu dreptul de locuire a condamnatului împreună cu membrii familiei.
(2) Întrevederile de scurtă durată cu soţul, rudele, iar în cazuri excepţionale, cu autorizaţia administraţiei penitenciarului, cu o altă persoană indicată de condamnat, se acordă pe o durată de 1-4 ore.
(3) Întrevederile de lungă durată cu soţul, rudele, iar în cazuri excepţionale, cu autorizaţia administraţiei penitenciarului, cu o altă persoană indicată de condamnat, se acordă pe o durată de la 12 ore la 3 zile.
(4) Condamnatul are dreptul la cel puţin o întrevedere de scurtă durată pe lună şi la cel puţin 4 întrevederi de lungă durată pe an. Întrevederi de lungă durată nu se acordă condamnatului aflat în regim iniţial şi condamnatului la detenţiune pe viaţă.
(5) Nu este limitată frecvenţa întîlnirilor cu avocatul, cu persoanele care au dreptul de a acorda asistenţă juridică, cu mediatorul sau cu alte persoane prevăzute de lege.
(6) Condamnatului bolnav de tuberculoză în formă activă nu i se acordă întrevederi de lungă durată. Întrevederile de lungă durată ce i se cuvin se înlocuiesc cu întrevederi de scurtă durată.
Articolul 214. Asistenţa diplomatică
(1) Persoanele condamnate care au altă cetăţenie decît cea a Republicii Moldova au dreptul de a se adresa instituţiilor diplomatice sau consulare în Republica Moldova ale statului ai cărui cetăţeni sînt şi de a fi vizitate de funcţionarii acestor instituţii diplomatice sau consulare.
(2)Administraţia penitenciarului are obligaţia să coopereze cu instituţiile prevăzute în alin.(1) al prezentului articol pentru acordarea asistenţei diplomatice persoanelor condamnate.
(3) Persoanele condamnate cu statut de refugiaţi sau apatrizi, precum şi persoanele condamnate care au altă cetăţenie decît cea a Republicii Moldova, al căror stat nu este reprezentat diplomatic sau consular în Republica Moldova, pot solicita administraţiei penitenciarului să contacteze autoritatea internă sau internaţională competentă şi pot fi vizitate de reprezentanţii acesteia.
Articolul 215. Plimbările condamnaţilor
Condamnatului, condiţiile de deţinere a căruia, în virtutea regimului sau a sancţiunii disciplinare aplicate, limitează aflarea lui la aer liber, i se acordă o plimbare zilnică cu o durată de cel puţin o oră, iar condamnatului minor - de cel puţin 2 ore. Astfel de plimbări se fac într-un loc special amenajat pe teritoriul penitenciarului.
Articolul 216. Deplasarea condamnaţilor fără escortă sau însoţire
(1) Condamnatului care execută pedeapsa închisorii în regim comun ori în regim de resocializare sau care este lăsat să execute lucrări de deservire gospodărească în penitenciar i se poate acorda dreptul de deplasare fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului dacă a executat cel puţin 1/3 din termenul pedepsei, este caracterizat pozitiv şi dacă aceasta o cere specificul muncilor în care este antrenat.
(2) Dreptul la deplasare fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului se acordă condamnatului prin dispoziţia scrisă a şefului penitenciarului. Şeful penitenciarului stabileşte orarul şi itinerarul deplasărilor condamnaţilor.
(3) Este interzisă deplasarea fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului a condamnatului care a săvîrşit infracţiune ce constituie recidivă periculoasă sau deosebit de periculoasă, condamnatului care a săvîrşit infracţiune deosebit de gravă sau excepţional de gravă, condamnatului care se află în penitenciarul respectiv mai puţin de 6 luni, condamnatului care are sancţiuni disciplinare nestinse, condamnatului pentru infracţiune intenţionată, săvîrşită în perioada executării pedepsei, condamnatului bolnav de tuberculoză în formă activă, condamnatului care nu a urmat tratamentul complet al bolii venerice, alcoolismului, toxicomaniei, narcomaniei, condamnatului care suferă de tulburări psihice, ce nu exclud responsabilitatea.
(4) Condamnaţii care beneficiază de dreptul de a se deplasa fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului trebuie să fie deţinuţi în încăperi separate de ceilalţi condamnaţi. Şeful penitenciarului, de comun acord cu autorităţile administraţiei publice locale, prin dispoziţie scrisă, poate permite unor astfel de condamnaţi să locuiască în cămin, în afara penitenciarului.
(5) Comportamentul condamnaţilor care beneficiază de dreptul de a se deplasa fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului se reglementează în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.
(6) În cazul în care condamnatul încalcă regimul din penitenciar, orarul sau itinerarul deplasărilor, precum şi în cazul schimbării specificului muncii sau lucrărilor executate şi dispariţiei necesităţii deplasării în afara penitenciarului, şeful penitenciarului este în drept să-şi anuleze dispoziţia privind acordarea dreptului de a se deplasa fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului.
Articolul 217. Deplasarea de scurtă durată în afara penitenciarului
(1) Condamnatul care execută pedeapsa închisorii în regim comun sau de resocializare sau care este lăsat să efectueze lucrări de deservire gospodărească în izolatorul de urmărire penală, precum şi condamnatul încadrat în programul de pregătire pentru liberare, dacă este caracterizat pozitiv, poate beneficia, în decursul anului, de cel puţin o deplasare de scurtă durată, de pînă la 5 zile, în afara penitenciarului pentru vizitarea familiei, rudelor, tutorelui sau curatorului, după caz.
(2) În caz de deces, de boală gravă a soţului sau a unei rude apropiate, de calamitate naturală, care a cauzat pagube materiale considerabile condamnatului sau familiei lui, persoanele indicate la alin.(1) al prezentului articol pot beneficia de o deplasare de scurtă durată de pînă la 7 zile.
(3) Persoanele indicate la alin.(1) al prezentului articol care au copii în casele de copii ale penitenciarelor pot beneficia în decursul anului de cel puţin o deplasare de scurtă durată, de pînă la 7 zile, pentru a-şi aranja copiii la rude sau într-o altă casă de copii. Condamnaţii care au copii invalizi pot beneficia, cel puţin de două ori pe an, de o deplasare de scurtă durată, de pînă la 7 zile, pentru a-i vizita.
(4) Persoanele indicate la alin.(1) al prezentului articol pot beneficia de dreptul de a se deplasa, pe durata stabilită în Codul muncii, pentru participare la sesiune în instituţiile de învăţămînt superior sau mediu de specialitate.
(5) Cererea condamnatului privind deplasarea de scurtă durată în afara penitenciarului se examinează în decurs de 3 zile, iar în legătură cu circumstanţe excepţionale - în decurs de o zi.
(6) Deplasarea de scurtă durată în afara penitenciarului se acordă prin dispoziţia scrisă a şefului penitenciarului, ţinîndu-se cont de timpul necesar pentru călătoria dus-întors. Timpul aflării condamnatului în afara penitenciarului se include în termenul de executare a pedepsei.
(7) Cheltuielile de deplasare în afara penitenciarului le suportă condamnatul.
(8) În cazul circumstanţelor excepţionale care împiedică revenirea condamnatului în termenul stabilit, şeful organului afacerilor interne de la locul aflării condamnatului este în drept, la cererea motivată a condamnatului, să prelungească pînă la 3 zile termenul de revenire în penitenciar, fapt despre care comunică neîntîrziat administraţiei penitenciarului.
(9) În cazul în care condamnatul nu a revenit în penitenciar în termenul stabilit, organul afacerilor interne de la locul de destinaţie a deplasării, în baza demersului şefului penitenciarului, reţine condamnatul pentru escortarea lui la locul de deţinere cel mai apropiat, fapt despre care informează administraţia penitenciarului. În cazul în care condamnatul nu a fost reţinut în decurs de 48 de ore din momentul parvenirii demersului, organul afacerilor interne, în termen de 24 de ore, informează administraţia penitenciarului despre acest fapt, anexînd un raport asupra rezultatelor căutării condamnatului. Administraţia penitenciarului, în modul prevăzut de prezentul cod, adresează instanţei de judecată un demers, cu anexarea materialelor necesare, pentru darea în căutare a condamnatului.
(10) Deplasările prevăzute la alin.(1)-(4) ale prezentului articol nu se acordă condamnaţilor care au săvîrşit infracţiuni ce constituie recidivă periculoasă sau deosebit de periculoasă, condamnaţilor care au săvîrşit infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, condamnaţilor care au sancţiuni disciplinare nestinse, condamnaţilor pentru infracţiuni intenţionate, săvîrşite în perioada executării pedepsei, condamnaţilor bolnavi de tuberculoză în formă activă, condamnaţilor care nu au urmat tratamentul complet al bolii venerice, alcoolismului, toxicomaniei, narcomaniei, condamnaţilor care suferă de tulburări psihice ce nu exclud responsabilitatea.
Articolul 218. Contactele cu serviciul de probaţiune penitenciară şi cu reprezentanţii asociaţiilor obşteşti
Administraţia penitenciarului favorizează contactele condamnaţilor cu serviciul de probaţiune penitenciară şi reprezentanţii asociaţiilor obşteşti, care pot acorda asistenţă medicală, juridică sau psihologică condamnaţilor, precum şi pot contribui la adaptarea şi reintegrarea lor socială.
Secţiunea a 2-a.
Regimul de deţinere în penitenciare şi mijloacele de asigurare a regimului
Articolul 219. Regimul de deţinere în penitenciare
(1) Regimul de deţinere în penitenciare asigură paza, supravegherea şi izolarea condamnaţilor, executarea de către aceştia a obligaţiilor lor, realizarea drepturilor şi intereselor lor legitime, securitatea personală şi resocializarea condamnaţilor, inclusiv prin deţinerea separată a diferitelor categorii de condamnaţi, prin diversificarea condiţiilor de deţinere în funcţie de tipul penitenciarului stabilit de instanţa de judecată şi prin schimbarea condiţiilor de executare a pedepsei.
(2) Există trei regimuri de deţinere: iniţial, comun şi de resocializare. Particularităţile fiecărui regim de deţinere sînt stabilite de prezentul cod.
(3) Personalizarea prin diferenţiere, individualizare şi planificare a executării pedepsei este reglementată în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi. Aplicarea faţă de condamnat a condiţiilor unui regim de deţinere mai sever, particular sau select nu se admite.
(4) Transferarea condamnatului dintr-un regim de deţinere într-un alt regim de deţinere, în cadrul aceluiaşi penitenciar, se efectuează în temeiul hotărîrii comisiei înfiinţate în penitenciar, din a cărei componenţă fac parte reprezentanţi ai administraţiei penitenciarului, ai autorităţii administraţiei publice locale, ai asociaţiilor obşteşti, specialişti în domeniul psihologiei şi, după caz, alte persoane. În cazul minorilor, în comisie vor fi incluşi şi reprezentanţi ai autorităţii tutelare. Modul de constituire şi competenţa comisiei menţionate sînt stabilite în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.
(5) Transferarea condamnatului dintr-un penitenciar în alt penitenciar de acelaşi tip se face la decizia directorului general al Departamentului instituţiilor penitenciare.
(6) La transferarea condamnatului se iau în considerare caracterizările personalităţii lui cuprinse în dosarul personal, inclusiv privind participarea lui la programele de studii şi socioeducative.
(7) Decizia privind transferarea sa dintr-un regim de deţinere într-un alt regim de deţinere, precum şi dintr-un penitenciar într-un alt penitenciar de acelaşi tip, poate fi contestată de către condamnat în modul stabilit în prezentul capitol.
Articolul 220. Regimul special în penitenciare
(1) În caz de calamităţi naturale, epidemii, epizootii, avarii, tulburări de masă, nesupunere în grup a condamnaţilor, luare de ostatici, conjunctură externă, război ori alte cazuri de forţă majoră care pun în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor, în penitenciar poate fi instituit un regim special.
(2) În perioada de acţiune a regimului special, în penitenciar poate fi suspendată realizarea unor drepturi ale condamnaţilor prevăzute în prezentul cod, introdusă paza şi supravegherea întărită, instituit un mod special de acces la obiecte, modificat programul zilei, limitată activitatea serviciilor de producţie, comunale şi de trai, cultural-educative, medico-sanitare şi a altor servicii.
(3) Regimul special se instituie pe un termen de pînă la 30 de zile, prin ordinul ministrului justiţiei, coordonat cu Procurorul General, cu posibilitatea prelungirii termenului cu încă 30 de zile.
(4) În cazul apariţiei unui pericol real pentru viaţa şi sănătatea condamnaţilor, a personalului penitenciarului sau a altor persoane aflate pe teritoriul acestuia, şeful penitenciarului poate aplica, de sine stătător, măsurile prevăzute în alin.(2) al prezentului articol, cu înştiinţarea neîntîrziată a ministrului justiţiei. Ministrul justiţiei aduce acest fapt la cunoştinţa Procurorului General şi, în decurs de 24 de ore de la primirea înştiinţării, hotărăşte instituirea regimului special sau anularea măsurilor aplicate. Decizia privind instituirea regimului special poate fi contestată în instanţa de judecată în modul prevăzut în art.473 din Codul de procedură penală.
(5) Pentru curmarea tulburărilor de masă, cazurilor de nesupunere în grup, precum şi pentru eliberarea ostaticilor, pot fi implicate subunităţile cu destinaţie specială.
Articolul 221. Mijloacele tehnice de pază, supraveghere şi control
(1) În scopul obţinerii informaţiei necesare despre comportamentul condamnaţilor, prevenirii evadării lor şi altor infracţiuni, administraţia penitenciarului este în drept să folosească mijloace tehnice de pază, supraveghere şi control.
(2) Curentul electric poate fi folosit în partea de sus a îngrădirii exterioare a penitenciarului de tip semiînchis sau închis, cu respectarea condiţiilor de prevenire a accidentelor.
(3) Administraţia penitenciarului este obligată să informeze condamnatul, contra semnătură, despre folosirea mijloacelor tehnice de pază care pot pune în pericol viaţa sau sănătatea persoanei.
(4) Lista mijloacelor tehnice de pază, supraveghere şi control, precum şi modul de utilizare a lor se stabilesc prin acte normative aprobate de Guvern.
Articolul 222. Activitatea operativă de investigaţii din penitenciare
(1) În conformitate cu prezentul cod, cu Legea privind activitatea operativă de investigaţii şi cu alte acte normative, în penitenciar se desfăşoară activitate operativă de investigaţii, care are drept scop să asigure securitatea personală a condamnaţilor, a personalului penitenciarului şi a altor persoane aflate pe teritoriul acestuia, să depisteze, să prevină şi să descopere infracţiunile ce se pregătesc sau se săvîrşesc în penitenciar şi încălcările ordinii stabilite de executare a pedepsei, să asigure urmărirea condamnaţilor care au evadat din penitenciar şi acordarea de ajutor organelor competente la descoperirea infracţiunilor.
(2) Activitatea operativă de investigaţii se efectuează de către serviciul competent al penitenciarului şi cel al Departamentului instituţiilor penitenciare.
Articolul 223. Aplicarea forţei fizice, mijloacelor speciale şi armei de foc
(1) În cazul opunerii de către condamnaţi a rezistenţei, nesupunerii cerinţelor legale şi întemeiate ale personalului sistemului penitenciar, participării la tulburări de masă, luării de ostatici, atacării altor persoane sau săvîrşirii unor alte acţiuni social-periculoase, în cazul evadării sau reţinerii evadaţilor din penitenciar, precum şi în scopul prevenirii pricinuirii de către condamnaţi celor din jur sau sie a unor daune, pot fi aplicate forţa fizică, mijloace speciale şi armă de foc.
(2) Colaboratorii sistemului penitenciar sînt în drept să aplice forţă fizică, mijloace speciale şi armă de foc în conformitate cu actele normative.
Secţiunea a 3-a.
Condiţiile materiale şi de trai, asistenţa medicală în penitenciare
Articolul 224. Numărul maxim admis pentru deţinere în penitenciar
Numărul maxim de condamnaţi admis pentru deţinere în penitenciar în regimuri separate se stabileşte de către ministrul justiţiei. La luarea deciziei, se ţine seama de condiţiile de menţinere a regimului existente în penitenciar.
Articolul 225. Încăperile cu destinaţie locativă pentru condamnaţi
(1) Încăperile destinate cazării deţinuţilor trebuie să corespundă exigenţelor de sănătate şi igienă stipulate în normativele de construcţii ale Republicii Moldova, inclusiv privind volumul, spaţiul, iluminatul, încălzitul şi ventilarea.
(2) Norma de spaţiu locativ stabilit pentru un condamnat nu poate fi mai mică de 4 m2.
Articolul 226. Igiena personală a condamnaţilor
(1) Condamnatului i se asigură posibilitatea de a-şi satisface nevoile fiziologice în condiţii curate şi decente şi după necesitate.
(2) Condamnatului i se asigură posibilitatea de a face baie sau duş, la temperaturi admisibile, atît de des cît necesită igiena generală, însă nu mai rar de o dată pe săptămînă.
(3) Administraţia penitenciarului nu este în drept să solicite condamnatului să se tundă pilug, decît în cazul prescripţiei medicului.
Articolul 227. Îmbrăcămintea şi lenjeria de pat ale condamnatului
(1) Condamnatul este în drept să poarte îmbrăcăminte proprie, asigurîndu-i un aspect decent şi menţinînd-o în curăţenie.
(2) În cazul în care condamnatul nu are îmbrăcăminte proprie după anotimp, administraţia penitenciarului îi asigură gratuit o garnitură de îmbrăcăminte de modelul stabilit de către Departamentul instituţiilor penitenciare.
(3) Condamnatul este obligat să poarte ecuson, cu excepţia cazurilor cînd se deplasează în afara penitenciarului.
(4) Fiecare condamnat este asigurat cu un pat şi lenjerie de pat, care se schimbă cel puţin o dată pe săptămînă.
Articolul 228. Alimentarea condamnaţilor
(1) Condamnaţilor li se asigură de 3 ori pe zi, la ore prestabilite, gratuit, hrană caldă. Alimentarea condamnaţilor se face, din contul mijloacelor bugetului de stat, cu respectarea normelor minime stabilite de Guvern.
(2) Femeilor gravide condamnate, mamelor care alăptează, condamnaţilor minori, condamnaţilor care lucrează în condiţii grele şi nocive, precum şi condamnaţilor bolnavi, conform indicaţiilor medicului, şi invalizilor de gradul I şi II li se stabileşte o raţie alimentară suplimentară.
(3) Este interzisă, în calitate de măsură de constrîngere, reducerea cantităţii, calităţii şi a valorii calorice a hranei eliberate condamnatului.
(4) Condamnatului i se asigură acces permanent la apă potabilă.
Articolul 229. Refuzul de hrană
(1) În situaţia în care condamnatul refuză să primească hrana, şeful penitenciarului are obligaţia să îl audieze de îndată şi să îi solicite o declaraţie scrisă, pentru a cunoaşte motivele care au determinat luarea acestei hotărîri şi pentru a stabili primele măsuri pentru rezolvarea situaţiei. Ieşirea din refuzul de hrană se consemnează într-o declaraţie scrisă.
(2) Declaraţiile prevăzute în alin.(1) al prezentului articol se înaintează, în cel mult 24 de ore, procurorului, care audiază condamnatul.
(3) Şeful penitenciarului ia măsuri pentru ca condamnatul care refuză să primească hrana să fie separat de ceilalţi condamnaţi, sub supravegherea permanentă a medicului, care asigură condamnatului asistenţa medicală corespunzătoare astfel încît viaţa acestuia să nu fie pusă în pericol.
(4) În cazul în care sănătatea sau viaţa condamnatului care se află în greva foamei este expusă unui pericol grav şi iminent, iar el şi-a pierdut capacitatea de discernămînt şi raţionament lucid, această stare fiind confirmată de doi medici, dintre care cel puţin unul nu activează în sistemul penitenciar, se permite aplicarea alimentaţiei pentru remedierea sănătăţii şi salvarea vieţii lui. Alimentaţia se aplică pe întreaga perioadă a lipsei la condamnat a capacităţii de discernămînt şi a raţionamentului lucid.
Articolul 230. Asistenţa medicală
(1) Dreptul la asistenţă medicală al persoanelor condamnate este garantat.
(2) Asistenţa medicală în penitenciare se acordă ori de cîte ori este necesar sau la cerere, de către un personal calificat, în mod gratuit, potrivit legii.
(3) Condamnaţii beneficiază în mod gratuit de tratament medical şi de medicamente.
Articolul 231. Serviciul medical în penitenciare
(1) Orice penitenciar trebuie să aibă la dispoziţie serviciul cel puţin al unui medic generalist, al unui medic stomatolog şi al unui medic psihiatru.
(2) În penitenciarul cu capacitatea de cel puţin 100 de locuri trebuie să funcţioneze, în regim permanent, un centru curativ staţionar pentru acordarea de asistenţă medicală fiecărui condamnat.
(3) Condamnaţii bolnavi care au nevoie de tratament medical specializat sînt transferaţi neîntîrziat în instituţiile medicale specializate ale Departamentului instituţiilor penitenciare sau în spitalele Ministerului Sănătăţii.
(4) În penitenciare condamnaţilor li se creează condiţii pentru practicarea sportului.
Articolul 232. Controlul stării de sănătate a condamnaţilor
(1) Examenul medical al condamnatului se efectuează la primirea în penitenciar şi, în timpul executării pedepsei, la solicitare şi în mod periodic, însă nu mai rar de o dată la 6 luni. Examenul medical se efectuează în condiţii de confidenţialitate.
(2) La sosirea în penitenciar, în termen de pînă la 15 zile, condamnatul este chestionat şi supus examenului medical şi igienizării sanitare în încăperile de carantină ale penitenciarului.
(3) Medicul care efectuează examenul medical are obligaţia de a sesiza procurorul şi avocatul parlamentar în cazul în care constată că persoana condamnată a fost supusă la tortură, tratamente cu cruzime, inumane sau degradante ori la alte rele tratamente, precum şi obligaţia de a consemna în fişa medicală cele constatate şi declaraţiile persoanei condamnate în legătură cu acestea. În asemenea cazuri, persoana condamnată are dreptul de a cere să fie examinată, din cont propriu, la locul de deţinere, de un medic din afara sistemului penitenciar, indicat de aceasta sau de un medic legist. Constatările medicului din afara sistemului penitenciar se consemnează în fişa medicală a persoanei condamnate, iar certificatul medico-legal se anexează la fişa medicală, după ce persoana condamnată a luat cunoştinţă de conţinutul său, contra semnătură.
(4) Condamnatul beneficiază de asistenţa terapeutică, chirurgicală, psihiatrică şi stomatologică. Condamnatul poate, din cont propriu, să beneficieze şi de serviciile medicului privat.
(5) În temeiul hotărîrii comisiei medicale specializate, condamnaţii bolnavi de tuberculoză, boli venerice, alcoolism, narcomanie sau toxicomanie sînt supuşi tratamentului obligatoriu.
(6) Condamnatul poate fi obligat să suporte cheltuielile legate de tratamentul automutilării intenţionate, cu excepţia cazului prevăzut în art.229 alin.(4) din prezentul cod.
(7) În cazul unei boli grave sau constatării că persoana condamnată a fost supusă la tortură, tratamente cu cruzime, inumane sau degradante ori alte rele tratamente, administraţia penitenciarului asigură înştiinţarea, de îndată, telegrafic ori pe o altă cale, familiei, altor persoane apropiate condamnatului despre acest fapt.
Articolul 233. Controlul efectuat de serviciul medical al penitenciarului
(1) Serviciul medical al penitenciarului sau medicul care deserveşte penitenciarul este obligat să verifice regulat:
a) cantitatea, calitatea, prepararea şi servirea hranei;
b) starea sanitaro-igienică a încăperilor şi a teritoriului penitenciarului;
c) starea şi curăţenia îmbrăcămintei, a aşternutului condamnaţilor, corespunderea lor anotimpului.
(2) Şeful penitenciarului este obligat să ia cunoştinţă de raportul şi de recomandările medicului şi ale serviciului medical şi să întreprindă urgent măsurile necesare. Dacă şeful penitenciarului consideră că, în cadrul penitenciarului, respectarea recomandărilor este imposibilă sau că acestea sînt inacceptabile, el prezintă Departamentului instituţiilor penitenciare un raport, cu anexarea opiniei medicului sau a serviciului medical.
Secţiunea a 4-a.
Munca, instruirea profesională a condamnaţilor, munca educativă cu condamnaţii
Articolul 234. Antrenarea la muncă a condamnatului
(1) Condamnatul poate fi antrenat la muncă ţinîndu-se seama de starea lui fizică şi psihică constatată de către medic.
(2) Condamnatul poate fi antrenat la munca social-utilă remunerată în producţie, ţinîndu-se cont de aptitudinile lui şi, în măsura posibilităţii, de specialitate.
(3) Condamnatul poate fi antrenat la munci neremunerate. Muncile neremunerate sînt lucrările de îngrijire şi amenajare a penitenciarului şi a teritoriului, de îmbunătăţire a condiţiilor de trai şi medico-sanitare de deţinere. La munca neremunerată condamnatul este, de regulă, antrenat în afara orelor de lucru, cel mult 2 ore pe zi, însă nu mai mult de 10 ore pe săptămînă.
(4) Condamnaţii care au împlinit vîrsta de pensionare şi condamnaţii invalizi de gradul I şi II sînt antrenaţi la muncă la dorinţă.
(5) Lista lucrărilor şi funcţiilor pentru exercitarea cărora este interzisă antrenarea condamnaţilor la pedeapsa închisorii, inclusiv a minorilor şi femeilor, se stabileşte de Guvern.
Articolul 235. Condiţiile de antrenare a condamnaţilor în munci remunerate
(1) În funcţie de categoria penitenciarului şi regimul de detenţie, condamnaţii sînt antrenaţi în munci remunerate în penitenciare sau în afara acestora, în sectoarele, atelierele de producere sau gospodăriile auxiliare ale penitenciarelor, în lucrările de deservire a instituţiilor penitenciare, la întreprinderile din cadrul sistemului penitenciar, precum şi la alte persoane fizice sau juridice indiferent de forma de proprietate.
(2) Constituie antrenare în muncă în penitenciar muncile remunerate prestate de către condamnaţi în celule, nemijlocit pe teritoriul penitenciarului, în sectoarele izolate ale penitenciarului, în atelierele de producere sau în gospodăriile auxiliare aflate pe teritoriul penitenciarului sau în afara acestuia, unde este asigurată paza şi supravegherea permanentă.
(3) Muncile prestate de condamnaţi nu constituie relaţii individuale de muncă în sensul legislaţiei muncii.
(4) Preveniţii, condamnaţii la pedeapsa închisorii în penitenciarele de tip închis sau semiînchis aflaţi în regim iniţial, precum şi condamnaţii la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pot fi antrenaţi în munci remunerate doar în celule sau în ateliere special amenajate în acest scop.
(5) Condamnaţii enumeraţi în art.216 alin.(3) din prezentul cod nu pot fi antrenaţi în munci remunerate în sectoarele izolate ale penitenciarului aflate în afara acestuia şi la obiectivele la care nu sînt asigurate paza şi supravegherea permanentă a condamnaţilor.
(6) În baza contractului încheiat între administraţia penitenciarului şi persoane fizice sau juridice, condamnaţii pot fi antrenaţi într-o muncă remunerată în afara penitenciarului, în condiţiile prevăzute la art.216, 249–251 din prezentul cod.
(7) Timpul de lucru şi de odihnă al condamnatului se stabileşte în conformitate cu legislaţia muncii. Evidenţa timpului de muncă se ţine conform instrucţiunii aprobate de Departamentul instituţiilor penitenciare.
(8) Munca condamnaţilor se organizează şi se desfăşoară cu respectarea prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186-XVI din 10 iulie 2008, ale altor acte normative în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Articolul 236. Retribuirea muncii condamnaţilor
(1) Munca condamnaţilor la pedeapsa închisorii se retribuie în conformitate cu legislaţia muncii. Salariul lunar al condamnaţilor nu poate fi mai mic decît salariul minim pe ţară, luîndu-se în considerare indexările şi majorările stabilite.
(2) Cuantumul minim al salariului este garantat condamnaţilor numai cu condiţia executării de către ei a obligaţiilor (normelor) de muncă în orele de program stabilite de legislaţie şi de contract. În cuantumul minim al salariului nu se includ suplimentele, sporurile la salariu, premiile, precum şi celelalte recompense.
(3) Salariul condamnatului se transferă pe contul lui de peculiu.
(4) Reţinerile din salariul condamnatului în temeiul documentelor executorii nu pot depăşi 75% din cîştigul lunar.
(5) Din salariul condamnatului nu pot fi reţinute cheltuielile pentru întreţinerea lui în decursul executării pedepsei, inclusiv pentru alimentaţie, îmbrăcăminte şi asistenţă medicală, cu excepţia prevăzută în art.232 alin.(6) din prezentul cod.
(6) Condamnaţii nu răspund pentru pagubele provocate de uzul normal al bunurilor predate în folosinţă sau pentru cele provenite din riscul normal al muncii.
(7) Indiferent de mărimea reţinerilor, la contul de peculiu al condamnatului se transferă cel puţin 25% din cîştigul lunar.
(8) Condamnatul poate expedia mijloacele băneşti aflate la contul lui de peculiu soţului, unei rude apropiate sau unei alte persoane.
Articolul 237. Concediile
Condamnatul care este antrenat la munci remunerate cel puţin 6 luni are dreptul la concediu neremunerat cu durata de 12 zile calendaristice. Condamnatul care execută pedeapsa într-un penitenciar de tip deschis poate beneficia, pe perioada concediului, de dreptul de a se deplasa în afara penitenciarului.
Articolul 238. Modul de compensare privilegiată a zilelor de muncă
(1) Condamnatului care nu încălcă regimul de deţinere şi îndeplineşte conştiincios sarcinile de producţie i se pot compensa privilegiat 4 zile din durata pedepsei cu 3 zile de muncă, iar condamnatului antrenat la lucrări subterane sau la lucrări cu condiţii grele şi nocive de muncă, potrivit listei de munci şi profesiuni aprobate de Guvern - 3 zile din durata pedepsei cu 2 zile de muncă.
(2) Calculul zilelor conform compensării privilegiate a zilelor de muncă se efectuează lunar şi se aprobă de către şeful penitenciarului.
(modificate prin LP213 din 12.10.12, MO234-236/09.11.12 art.748)
Articolul 239. Asigurarea condamnaţilor cu pensie
(1) Condamnaţii care au împlinit vîrsta de pensionare şi au vechimea în muncă cuvenită, precum şi condamnaţii invalizi au dreptul la pensie în mărimea stabilită de legislaţie.
(2) Administraţia penitenciarului, la cererea condamnatului, întreprinde măsuri de perfectare a documentelor pentru calcularea pensiei şi de virare regulată a acesteia la contul de peculiu al condamnatului, pînă la eliberarea lui din penitenciar sau transferarea într-un alt penitenciar.
Articolul 240. Instruirea condamnaţilor
(1) În penitenciare se organizează în mod obligatoriu învăţămîntul secundar general al condamnaţilor.
(2) Condamnaţii în vîrstă de peste 50 de ani, invalizii de gradul I, precum şi condamnaţii la detenţiune pe viaţă urmează învăţămîntul secundar general la dorinţă.
(3) La solicitarea condamnatului, administraţia penitenciarului şi autoritatea administraţiei publice locale îi creează condiţii pentru învăţămîntul secundar profesional sau învăţămîntul superior.
(4) Condamnatul antrenat la muncă, în perioada susţinerii examenelor, beneficiază de concediu în condiţiile Codului muncii.
(5) În fiecare penitenciar funcţionează o bibliotecă pentru uzul tuturor categoriilor de condamnaţi, adecvat alcătuită din literatură artistică şi de instruire, iar condamnaţii sînt încurajaţi să frecventeze biblioteca. Fondul de carte se completează din contul veniturilor proprii de către Departamentul instituţiilor penitenciare, administraţia penitenciarului, precum şi din sponsorizări şi donaţii cu concursul instituţiilor şi organizaţiilor interesate.
(6) Crearea condiţiilor pentru învăţămîntul secundar şi superior al condamnaţilor, fondarea, reorganizarea şi lichidarea instituţiilor de învăţămînt din sistemul penitenciar se efectuează în modul stabilit de Ministerul Justiţiei, de comun acord cu Ministerul Educaţiei.
Articolul 241. Instruirea profesională a condamnaţilor
(1) În penitenciare se organizează, în mod obligatoriu, instruirea profesională a condamnaţilor.
(2) Crearea condiţiilor şi elaborarea programelor de instruire profesională a condamnaţilor se efectuează în modul stabilit de Ministerul Justiţiei, de comun acord cu Ministerul Educaţiei.
(3) Diplomele, certificatele sau orice alte documente care atestă însuşirea unei meserii, calificarea sau recalificarea profesională în cursul executării pedepsei sînt recunoscute, în condiţiile legii, de Ministerul Educaţiei şi de Ministerul Economiei.
Articolul 242. Munca educativă cu condamnaţii
(1) Pentru organizarea muncii educative cu condamnaţii, administraţia penitenciarului, cu concursul autorităţilor publice şi asociaţiilor obşteşti interesate, creează baza tehnico-materială respectivă.
(2) Munca educativă cu condamnaţii se desfăşoară ţinîndu-se cont de particularităţile individuale ale persoanei condamnatului, utilizîndu-se forme individuale sau în grup în baza metodelor psihopedagogice.
(3) Munca educativă se organizează conform programelor elaborate de către Ministerul Educaţiei, de comun acord cu Ministerul Justiţiei.
Secţiunea a 5-a.
Măsurile de stimulare şi sancţiunile disciplinare aplicate condamnaţilor
Articolul 243. Măsurile de stimulare aplicate condamnaţilor
(1) În modul stabilit de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, condamnatului care are o bună conduită şi a făcut eforturi simţitoare pentru reintegrarea socială, în special în cadrul activităţii socioeducative, învăţămîntului, instruirii profesionale, îi pot fi aplicate următoarele măsuri de stimulare:
a) menţiune;
b) premierea pentru obţinerea unor indicatori înalţi în muncă;
c) acordarea unor întrevederi suplimentare de scurtă şi de lungă durată;
d) permisiunea de a avea convorbiri telefonice suplimentare cu o durată de pînă la 20 de minute;
e) stingerea înainte de termen a sancţiunii disciplinare aplicate;
f) alte măsuri de stimulare prevăzute de prezentul cod.
(2) În calitate de măsură de stimulare, condamnaţii care execută pedeapsa în penitenciare de tip deschis pot primi permisiunea de a se deplasa în afara penitenciarului în zilele de repaus şi de sărbătoare nelucrătoare.
Articolul 244. Procedura aplicării măsurilor de stimulare
(1) Măsurile de stimulare se exprimă în scris.
(2) Măsurile de stimulare se aplică de către şeful penitenciarului. Menţiunea se exprimă, de asemenea, şi de către şeful detaşamentului.
(3) Premiul bănesc în calitate de măsură de stimulare se virează la contul de peculiu al condamnatului.
(4) Întrevederile de scurtă şi de lungă durată se acordă suplimentar celor stabilite în art.213 din prezentul cod, în funcţie de tipul penitenciarului şi de regimul de deţinere.
(5) Condamnatului i se poate stinge înainte de termen o singură sancţiune disciplinară aplicată anterior.
(6) Sancţiunile disciplinare stabilite în art.246 alin.(1) lit.c) şi d) din prezentul cod pot fi stinse înainte de termen numai la expirarea a 6 luni din ziua executării sancţiunii disciplinare.
Articolul 245. Abateri disciplinare
(1) Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:
a) prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise în anumite zone din penitenciar ori nerespectarea orei de revenire în penitenciar;
b) tulburarea în orice mod a programelor socioeducative care se derulează în penitenciar;
c) procurarea sau deţinerea de bani, bunuri sau de alte valori în alte condiţii decît cele prevăzute de lege;
d) nerespectarea normelor de igienă colectivă sau individuală;
e) comunicarea cu exteriorul în alte condiţii şi prin alte mijloace decît cele prevăzute de lege;
f) utilizarea în alte condiţii decît cele prevăzute de lege a bunurilor puse la dispoziţie de administraţia penitenciarului;
g) nerespectarea oricărei obligaţii care revine persoanei condamnate la executarea pedepsei potrivit dispoziţiilor prezentului cod, ale Statutului executării pedepsei de către condamnaţi şi ale regulamentului de ordine interioară a penitenciarului, după aducerea acestora la cunoştinţă potrivit art.209 din prezentul cod, dacă este de natură să aducă atingere ordinii sau siguranţei penitenciarului.
(2) Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea penală sau civilă a persoanelor condamnate.
(3) Pentru faptele care, potrivit legii penale, constituie infracţiuni, personalul administraţiei penitenciarului are obligaţia de a sesiza procurorul. În acest caz, poate fi aplicată, în mod provizoriu, una din sancţiunile prevăzute în art.246 din prezentul cod.
Articolul 246. Sancţiunile disciplinare aplicate condamnaţilor
(1) În modul stabilit de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, condamnatului îi pot fi aplicate următoarele sancţiuni disciplinare:
a) mustrare;
b) antrenarea, peste rînd, la îngrijirea şi amenajarea încăperilor şi/sau a teritoriului penitenciarului;
c) încarcerarea:
- condamnatului deţinut în penitenciarul de tip deschis sau semiînchis - pe un termen de pînă la 15 zile;
- condamnatului deţinut în penitenciarul de tip închis - pe un termen de pînă la 20 de zile;
- femeii condamnate sau minorului condamnat - pe un termen de pînă la 7 zile;
d) transferarea condamnatului din regimul de deţinere de resocializare în regimul comun.
(2) Condamnatului care beneficiază de dreptul de a se deplasa fără escortă sau însoţire i se poate aplica, în calitate de sancţiune disciplinară, interdicţia de a locui în afara teritoriului penitenciarului.
(3) Condamnatul care, în timpul executării pedepsei, a admis repetat abateri disciplinare grave sau a fost recunoscut vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni intenţionate este declarat violator al regimului de deţinere.
(4) Condamnatul violator al regimului de deţinere execută pedeapsa în regimul iniţial de deţinere şi nu poate fi transferat în regimul comun sau în regimul de resocializare.
(5) Aplicarea sancţiunii disciplinare indicate în alin.(1) lit.c) al prezentului articol femeilor gravide şi femeilor cu copii sugari se interzice.
Articolul 247. Modul de aplicare şi de executare a sancţiunilor disciplinare
(1) Sancţiunile disciplinare se exprimă în scris.
(2) Sancţiunile disciplinare se aplică de către şeful penitenciarului.
(3) Aplicarea mai multor sancţiuni disciplinare pentru o singură încălcare disciplinară nu se admite.
(4) La aplicarea sancţiunii disciplinare se iau în considerare circumstanţele de fapt, persoana condamnatului şi comportamentul lui.
(5) Condamnatul este informat, contra semnătură, despre încălcarea care i se incumbă şi are dreptul de a da explicaţii în apărarea sa.
(6) Sancţiunea disciplinară se aplică în cel mult 10 zile, iar în cazul unei verificări suplimentare - în cel mult 30 de zile de la data depistării încălcării.
(7) Directorul general al Departamentului instituţiilor penitenciare este în drept, în cazuri excepţionale, pînă la expirarea termenului limită stabilit în alin.(6) al prezentului articol, să prelungească termenul verificării suplimentare cu 20 de zile.
(8) Dacă sancţiunea disciplinară nu a fost aplicată în termenul stabilit sau în cel suplimentar, condamnatul se consideră absolvit de pedeapsă.
(9) Decizia privind aplicarea sancţiunii disciplinare se aduce la cunoştinţă condamnatului, contra semnătură.
(10) Sancţiunea disciplinară sub formă de încarcerare se execută în conformitate cu Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, cu condiţia că raportul medical este pozitiv. Condamnatului încarcerat îi sînt interzise întrevederile, convorbirile telefonice, procurarea produselor alimentare, primirea coletelor, pachetelor cu provizii şi banderolelor. Totodată, el beneficiază de plimbări zilnice cu durata de o oră (condamnatul minor - de cel puţin 2 ore) şi este supus controlului medical zilnic. În caz de transfer într-o instituţie curativoprofilactică, durata tratamentului condamnatului se include în termenul deţinerii în carceră.
Articolul 248. Stingerea şi anularea sancţiunilor disciplinare
(1) Sancţiunile disciplinare pot fi stinse sau anulate.
(2) Dacă în decursul unui an de la data executării ultimei sancţiuni disciplinare condamnatului nu i se aplică o nouă sancţiune, sancţiunea se consideră stinsă, iar condamnatul este considerat ca nefiind sancţionat.
(3) Sancţiunea disciplinară sub formă de declarare a condamnatului violator al regimului de deţinere se stinge la expirarea unui an de la data declarării lui drept violator al regimului de deţinere, iar în cazul comiterii unei alte încălcări sancţionate de către şeful penitenciarului - la expirarea unui an de la data aplicării ultimei sancţiuni disciplinare.
(4) Sancţiunea disciplinară poate fi stinsă înainte de termen, în calitate de măsură de stimulare, în modul stabilit în art.244 din prezentul cod.
(5) Sancţiunea disciplinară stinsă nu produce efecte juridice pentru condamnat.
(6) Sancţiunile disciplinare aplicate pot fi anulate prin hotărîrea definitivă a instanţei de judecată, prin decizia Departamentului instituţiilor penitenciare, emisă în cadrul controlului departamental realizat în conformitate cu prevederile art. 178 din prezentul cod, prin dispoziţia scrisă a şefului penitenciarului.
(7) Plîngerea împotriva deciziei privind aplicarea sancţiunii disciplinare se examinează în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală. Plîngerea depusă nu suspendă executarea sancţiunii disciplinare, cu excepţia încarcerării.
(8) În cazul în care sancţiunea disciplinară a fost anulată, condamnatul se consideră ca nefiind sancţionat.