Capitolul 9
ATESTAREA PROVENIENŢEI COPILULUI
Articolul 45. Rudenia şi afinitatea
(1) Rudenia este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz, rudenia este în linie dreaptă, iar în al doilea caz - în linie colaterală.
(2) Gradul de rudenie se stabileşte prin numărul de naşteri.
(3) Rudele unuia dintre soţi sînt afinii celuilalt soţ. Linia şi gradul de afinitate sînt similare liniei şi gradului de rudenie.
Articolul 46. Temeiurile apariţiei drepturilor şi obligaţiilor reciproce ale părinţilor şi copiilor
Drepturile şi obligaţiile reciproce ale părinţilor şi copiilor rezultă din provenienţa copiilor, atestată în modul stabilit de lege.
Articolul 47. Stabilirea provenienţei copilului
(1) Provenienţa copilului de la mamă (maternitatea) se stabileşte în baza documentelor care confirmă naşterea copilului de la mamă într-o instituţie medicală.
(2) În cazul cînd copilul nu este născut într-o instituţie medicală, maternitatea se stabileşte pe baza documentelor medicale, a depoziţiilor martorilor sau pe baza altor probe.
(3) Copilul născut din părinţi căsătoriţi ori în timp de 300 de zile din momentul desfacerii căsătoriei, declarării căsătoriei nule sau decesului soţului mamei copilului are ca tată pe soţul (fostul soţ) al mamei, dacă nu a fost stabilit contrariul.
(4) Prezumţia de paternitate a soţului (fostului soţ) poate fi înlăturată printr-o declaraţie a soţilor (foştilor soţi) depusă personal. În cazul în care soţii (unul din ei) nu se pot prezenta personal, declaraţia se autentifică notarial şi se expediază la organul de stare civilă.
(5) Paternitatea copilului născut în afara căsătoriei poate fi recunoscută de către tatăl său printr-o declaraţie comună a acestuia şi a mamei copilului, depusă la organul de stare civilă.
(6) În cazurile cînd mama este decedată, declarată decedată, incapabilă sau dispărută ori cînd nu i se cunoaşte locul aflării, precum şi în cazul decăderii ei din drepturile părinteşti, paternitatea se stabileşte în baza declaraţiei tatălui şi a acordului scris al autorităţii tutelare sau prin hotărîrea instanţei judecătoreşti dacă lipseşte un astfel de acord. În cazul în care în privința mamei este instituită o măsură de ocrotire judiciară, se aplică prevederile art. 4852 şi 4853 din Codul civil.
(7) Declaraţia comună a mamei şi tatălui copilului privind paternitatea poate fi depusă la organul stare civilă şi pînă la naşterea copilului.
(Se exclude/introduce prin LP66 din 13.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297)
Articolul 48. Stabilirea paternităţii în instanţa judecătorească
Dacă copilul este născut din părinţi necăsătoriţi între ei şi în lipsa declaraţiei comune a părinţilor sau a tatălui copilului, paternitatea se stabileşte de către instanţa judecătorească în baza declaraţiei unuia dintre părinţi, a tutorelui (curatorului) copilului sau a copilului însuşi la atingerea majoratului.
Articolul 49. Contestarea paternităţii (maternităţii)
(1) Paternitatea (maternitatea) poate fi contestată numai pe cale judecătorească de către persoanele înscrise drept tată sau mamă sau de către persoanele care sînt mama sau tatăl firesc al copilului, de către copil la atingerea majoratului, de către tutorele (curatorul) copilului sau tutorele părintelui declarat incapabil. În cazul în care în privința tatălui este instituită o măsură de ocrotire judiciară, se aplică prevederile art. 4852 şi 4853 din Codul civil.
(2) Cererea privind contestarea paternităţii (maternităţii) poate fi depusă timp de un an din momentul cînd una din persoanele enumerate la alin.(1) a aflat sau trebuia să fi aflat despre înscrierea privind paternitatea (maternitatea) sau din momentul atingerii majoratului, în cazul unui minor.
(3) Nu au dreptul să conteste paternitatea:
a) soţul care şi-a dat acordul scris la fecundarea artificială sau implantarea embrionului soţiei;
b) persoana care a fost înscrisă drept tată al copilului în baza declaraţiei comune a acesteia şi a mamei copilului sau în baza declaraţiei proprii, dacă în momentul depunerii acesteia ştia că nu este tatăl firesc al copilului.
(Se exclude/introduce prin LP66 din 13.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297)
Articolul 50. Drepturile şi obligaţiile copiilor născuţi în afara căsătoriei
Copiii născuţi în afara căsătoriei au aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de părinţii şi rudele lor ca şi cei născuţi de la persoane căsătorite.
Capitolul 10
DREPTURILE COPIILOR MINORI
Articolul 51. Dreptul copilului la abitaţie şi educaţie în familie
(1) Se consideră copil persoana care nu a atins vîrsta de 18 ani (majoratul).
(2) Fiecare copil are dreptul să locuiască în familie, să-şi cunoască părinţii, să beneficieze de grija lor, să coabiteze cu ei, cu excepţia cazurilor cînd aceasta contravine intereselor copilului.
(3) Copilul are dreptul la educaţie din partea părinţilor, la dezvoltarea capacităţilor intelectuale, la libertatea gîndirii şi conştiinţei, la apărarea demnităţii şi onoarei.
(4) În cazurile cînd copilul este lipsit de grija părinţilor (aceştia sînt decăzuţi din drepturile părinteşti, sînt supuşi unei măsuri de ocrotire judiciare sau declarați dispăruţi, precum şi în alte cazuri), drepturile copilului la educaţie sînt asigurate de autoritatea tutelară.
(Se substituie prin LP66 din 13.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297)
Articolul 52. Dreptul copilului de a comunica cu părinţii şi alte rude
(1) Copilul are dreptul să comunice cu ambii părinţi, cu buneii, fraţii, surorile şi cu celelalte rude. Desfacerea căsătoriei părinţilor, nulitatea ei sau traiul separat al acestora nu afectează drepturile copilului. În cazul cînd părinţii au domiciliul separat, copilul are dreptul să comunice cu fiecare dintre ei.
(2) Copilul aflat în situaţii extreme (reţinere, arest etc.) are dreptul să ia legătura cu părinţii sau cu alte rude în modul stabilit. Dacă nu este posibil de a contacta părinţii sau rudele copilului, va fi anunţată imediat autoritatea tutelară.
Articolul 53. Dreptul copilului de a fi protejat
(1) Copilului i se garantează apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime.
(2) Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copilului se asigură de părinţi sau persoanele care îi înlocuiesc, iar în cazurile prevăzute de lege-de autoritatea tutelară sau de alte organe abilitate.
(3) Minorul care a căpătat capacitatea deplină de exerciţiu pînă la atingerea majoratului îşi apără drepturile şi interesele legitime de sine stătător.
(4) Copilul are dreptul la protecţie contra abuzurilor, inclusiv contra pedepsei corporale din partea părinţilor sau a persoanelor care îi înlocuiesc.
(5) În cazul încălcării drepturilor şi intereselor legitime ale copilului, inclusiv prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către părinţi (a unuia dintre ei) a obligaţiilor de întreţinere, educaţie şi instruire, sau în cazul abuzului de drepturile părinteşti, copilul poate să se adreseze de sine stătător autorităţii tutelare pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, iar de la vîrsta de 14 ani – instanţei judecătoreşti.
(6) Persoanele cu funcţii de răspundere şi alte personae care ştiu despre existenţa unui pericol pentru viaţa sau sănătatea copilului, despre încălcarea drepturilor şi intereselor lui legitime sînt obligate să comunice acest fapt autorităţii tutelare, făcînd tot posibilul pentru a proteja drepturile şi interesele legitime ale copilului.
Articolul 54. Dreptul copilului la exprimarea opiniei
Copilul are dreptul să-şi exprime opinia la soluţionarea în familie a problemelor care îi ating interesele şi să fie audiat în cursul dezbaterilor judiciare sau administrative. De opinia copilului care a atins vîrsta de 10 ani se va ţine cont în mod obligatoriu dacă aceasta nu contravine intereselor lui.
Articolul 55. Dreptul copilului la nume de familie şi prenume
(1) Copilul are dreptul la un nume de familie şi prenume.
(2) Copilul dobîndeşte numele de familie al părinţilor săi.
Dacă părinţii poartă nume de familie diferite, copilul va lua numele de familie al tatălui sau al mamei, în baza acordului comun al acestora.
(3) Copilul va purta un prenume simplu sau unul compus din două prenume, potrivit voinţei ambilor părinţi.
(4) În caz de litigiu între părinţi privind numele de familie şi/sau prenumele copilului, decide autoritatea tutelară.
Articolul 56. Schimbarea numelui de familie şi prenumelui copilului
(1) În baza cererii comune a părinţilor (sau a unuia dintre ei), organul stare civilă poate schimba numele de familie şi/sau prenumele copilului care nu a atins vîrsta de 16 ani.
(2) În caz de litigiu între părinţi, problema privind schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui copilului este soluţionată de către organul stare civilă, cu concursul autorităţii tutelare în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul minorul, ţinîndu-se cont în exclusivitate de interesele copilului.
(3) Schimbarea numelui de familie al ambilor părinţi atrage după sine schimbarea numelui de familie al copilului, iar în cazul schimbării numelui de familie al unuia dintre părinţi, numele de familie al copilului poate fi schimbat în baza acordului comun al părinţilor. În lipsa unui atare acord, decide autoritatea tutelară.
(4) Schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui copilului care a atins vîrsta de 10 ani se face, în toate cazurile, cu acordul acestuia.
Articolul 57. Drepturile patrimoniale ale copilului
(1) Copilul este proprietar al veniturilor obţinute, al bunurilor primite în dar, moştenite sau dobîndite într-un alt mod, şi al tuturor bunurilor procurate din mijloacele lui.
(2) Dreptul de proprietate al copilului este realizat în modul stabilit de Codul civil.
(3) Copilul nu are drept de proprietate asupra bunurilor părinţilor, iar părinţii - asupra bunurilor copiilor, excepţie făcînd dreptul la moştenire şi dreptul la întreţinere. Părinţii şi copiii care locuiesc împreună posedă şi folosesc bunurile fiecăruia dintre ei de comun acord.
(4) În cazul apariţiei bunurilor comune ale părinţilor şi copiilor, drepturile de posesie, de folosinţă şi de dispoziţie a acestora sînt reglementate de legislaţia civilă.
Capitolul 11
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRINŢILOR
Articolul 58. Drepturile şi obligaţiile părinţilor
(1) Părinţii au drepturi şi obligaţii egale faţă de copii, indiferent de faptul dacă copiii sînt născuţi în căsătorie sau în afara ei, dacă locuiesc împreună cu părinţii sau separat.
(2) Drepturile şi obligaţiile părinţilor, cu excepţiile prevăzute de prezentul cod, încetează din momentul atingerii majoratului sau obţinerii capacităţii depline de exerciţiu de către copil.
Articolul 59. Drepturile părinţilor minori
(1) Părinţii minori au dreptul să locuiască împreună cu copilul lor şi să participe la educaţia lui.
(2) Părinţii minori necăsătoriţi pot recunoaşte şi contesta paternitatea şi maternitatea în baze generale. Părinţii minori care nu au atins vîrsta de 16 ani pot cere stabilirea paternităţii pe cale judecătorească.
Articolul 60. Drepturile şi obligaţiile părinţilor privind educaţia şi instruirea copiilor
(1) Părinţii au dreptul şi sînt obligaţi să-şi educe copiii conform propriilor convingeri, indiferent de faptul dacă locuiesc împreună sau separat.
(2) Părinţii poartă răspundere pentru dezvoltarea fizică, intelectuală şi spirituală a copiilor şi au prioritate la educaţia lor faţă de oricare alte persoane.
(3) Părinţii sînt obligaţi să asigure frecventarea de către copil a şcolii pînă la sfîrşitul anului de învăţămînt în care acesta atinge vîrsta de 16 ani. Instituţia de învăţămînt şi forma de instruire sînt alese de către părinţi, cu luarea în considerare a opiniei copilului.
(4) Litigiile dintre părinţi privind educaţia şi instruirea copiilor se soluţionează de către autoritatea tutelară, iar decizia acesteia poate fi atacată pe cale judecătorească. Autoritatea tutelară recomandă părinţilor să se adreseze unui mediator pentru soluţionarea litigiului.
Articolul 61. Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copiilor
(1) Drepturile şi interesele legitime ale copiilor sînt apărate de către părinţii lor.
(2) Părinţii sînt reprezentanţii legali ai copiilor lor şi acţionează în numele lor în relaţiile cu toate persoanele fizice şi juridice, inclusiv în autorităţile administraţiei publice şi instanţele judecătoreşti, fără a avea nevoie de împuterniciri speciale.
(3) În cazul existenţei unor conflicte de interese între părinţi şi copii, autoritatea tutelară este obligată să numească un reprezentant pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copilului.
Articolul 62. Exercitarea drepturilor părinţilor
(1) Drepturile părinţilor nu pot fi exercitate contrar intereselor copilului lor. Părinţii nu pot prejudicia sănătatea fizică şi psihică a copilului.
(2) Metodele de educaţie a copilului, alese de părinţi, vor exclude comportamentul abuziv, insultele şi maltratările de orice fel, discriminarea, violenţa psihică şi fizică, aplicarea pedepselor corporale, antrenarea în acţiuni criminale, iniţierea în consumul de băuturi alcoolice, folosirea substanţelor stupefiante şi psihotrope, practicarea jocurilor de noroc, cerşitul şi alte acte ilicite.
(3) Toate problemele privind educaţia şi instruirea copilului se soluţionează de către părinţi de comun acord, ţinîndu-se cont de interesele şi de părerea copilului.
(4) Părinţii poartă răspundere, în modul stabilit, pentru exercitarea drepturilor părinteşti în detrimentul intereselor copilului.
Articolul 63. Domiciliul copilului minor
(1) În cazul cînd părinţii locuiesc separat, domiciliul copilului care nu a atins vîrsta de 14 ani se determină prin acordul părinţilor.
(2) Dacă un atare acord lipseşte, domiciliul minorului se stabileşte de către instanţa judecătorească, ţinîndu-se cont de interesele şi părerea copilului (dacă acesta a atins vîrsta de 10 ani). În acest caz, instanţa judecătorească va lua în considerare ataşamentul copilului faţă de fiecare dintre părinţi, faţă de fraţi şi surori, vîrsta copilului, calităţile morale ale părinţilor, relaţiile existente între fiecare părinte şi copil, posibilităţile părinţilor de a crea condiţii adecvate pentru educaţia şi dezvoltarea copilului (îndeletnicirile şi regimul de lucru, condiţiile de trai etc.)
(3) La determinarea domiciliului copilului minor, instanţa judecătoreasă va cere şi avizul autorităţii tutelare în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiecăruia dintre părinţi.
Articolul 64. Exercitarea drepturilor părinteşti în cazul cînd părinţii locuiesc separat
(1) Părintele care locuieşte împreună cu copilul nu are dreptul să împiedice contactul dintre copil şi celălalt părinte care locuieşte separat, cu excepţia cazurilor cînd comportamentul acestuia din urmă este în detrimentul intereselor copilului sau prezintă pericol pentru starea lui fizică şi psihică.
(2) Părinţii au dreptul să încheie un acord privind exercitarea drepturilor părinteşti de către părintele care locuieşte separat de copil. Litigiile apărute se soluţionează de către autoritatea tutelară, iar decizia acesteia poate fi atacată în instanţa judecătorească, care va emite hotărîrea respectivă. Părinţii pot, din iniţiativă proprie sau la recomandarea autorităţii tutelare, să se adreseze unui mediator pentru soluționarea litigiului.
(3) În cazul nerespectării hotărîrii instanţei judecătoreşti, faţă de părintele culpabil se aplică măsurile stabilite de legislaţia procesuală civilă. În cazul încălcării repetate a hotărîrii judecătoreşti, la cererea părintelui care locuieşte separat de copil, instanţa judecătorească, ţinînd cont de interesele şi părerea copilului, poate soluţiona problema transmiţîndu-i copilul.
(4) Părinţii care locuiesc separat de copil au dreptul de a primi informaţiile ce se referă la copilul lor de la toate instituţiile educative, curative, de asistenţă socială etc. Comunicarea informaţiei poate fi refuzată dacă comportamentul părintelui prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea copilului. Acest refuz poate fi atacat în instanţa judecătorească.
Articolul 65. Dreptul bunicilor, fraţilor şi surorilor copilului de a comunica cu acesta
(1) Bunicii, fraţii şi surorile copilului au dreptul să comunice cu acesta. Dacă părinţii copilului (unul dintre ei) le refuză acest drept, autoritatea tutelară îi poate obliga să-l respecte.
(2) Dacă părinţii (unul dintre ei) vor neglija hotărîrea autorităţii tutelare, persoanele interesate pot porni în instanţa judecătorească o acţiune privind înlăturarea impedimentelor de comunicare cu copilul.
(3) Acţiunea privind înlăturarea impedimentelor de comunicare cu copilul a bunicilor, fraţilor şi surorilor lui poate fi respinsă numai în cazul existenţei unui pericol pentru viaţa şi sănătatea copilului, pentru dezvoltarea lui spirituală.
Articolul 66. Apărarea drepturilor părinteşti
(1) Părinţii au dreptul să ceară înapoierea copilului de la orice persoană care îl reţine fără un temei legal. În caz de litigiu, părinţii se pot adresa instanţei judecătoreşti.
(2) Instanţa judecătorească este în drept să respingă acţiunea prevăzută la alin.(1) dacă va stabili că înapoierea copilului părinţilor săi contravine intereselor acestuia.
(3) Dacă instanţa judecătorească va stabili că nici părinţii şi nici persoanele la care se află copilul nu sînt în stare să asigure întreţinerea, educaţia şi dezvoltarea adecvată a acestuia, ea va obliga autoritatea tutelară să transmită copilul unei instituţii de stat şi să-l ia la evidenţă, asigurîndu-i în continuare apărarea drepturilor şi intereselor legitime.
Articolul 67. Decăderea din drepturile părinteşti
Părinţii pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti dacă:
a) se eschivează de la exercitarea obligaţiilor părinteşti, inclusiv de la plata pensiei de întreţinere;
b) refuză să ia copilul din maternitate sau dintr-o altă instituţie curativă, educativă, dintr-o instituţie de asistenţă socială sau alta similară;
c) fac abuz de drepturile părinteşti;
d) se comportă cu cruzime faţă de copil, aplicînd violenţa fizică sau psihică, atentează la inviolabilitatea sexuală a copilului;
e) prin comportare amorală, influenţează negativ asupra copilului;
f) suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie;
g) au săvîrşit infracţiuni premeditate contra vieţii şi sănătăţii copiilor sau a soţului; precum şi
h) în alte cazuri cînd aceasta o cer interesele copilului.
Articolul 68. Modalitatea de decădere din drepturile părinteşti
(1) Decăderea din drepturile părinteşti are loc numai pe cale judecătorească.
(2) Acţiunea privind decăderea din drepturile părinteşti poate fi pornită de celălalt părinte, tutorele copilului, autoritatea tutelară.
(3) Cererea privind decăderea din drepturile părinteşti se examinează cu participarea obligatorie a autorităţii tutelare.
(4) Instanţa judecătorească este obligată să transmită, în termen de 3 zile din momentul cînd hotărîrea privind decăderea din drepturile părinteşti a rămas definitivă, o copie a acesteia organului stare civilă din raza teritorială a instanţei.
Articolul 69. Efectele decăderii din drepturile părinteşti
(1) Copilul ai cărui părinţi (unul dintre ei) sînt decăzuţi din drepturile părinteşti păstrează dreptul de folosinţă asupra spaţiului locativ şi toate drepturile patrimoniale bazate pe rudenia cu părinţii şi rudele sale fireşti, inclusiv dreptul la succesiune.
(2) Dacă copilul nu poate fi transmis celuilalt părinte sau dacă ambii părinţi sînt decăzuţi din drepturile părinteşti, copilul se pune la dispoziţia autorităţii tutelare.
(3) Părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti pot avea întrevederi cu copilul lor numai cu permisiunea autorităţii tutelare. Întrevederile nu se acordă dacă contactul părinţilor cu copilul poate cauza daune dezvoltării lui fizice sau intelectuale, dacă este evident că părinţii nu sînt capabili de acest contact, dacă, din anumite motive, contactul contravine intereselor copilului sau dacă acesta, în timpul dezbaterilor judiciare, a avut obiecţii serioase privind contactul cu părinţii decăzuţi din drepturi.
Articolul 70. Restabilirea drepturilor părinteşti
(l) Părinţii pot fi restabiliţi în drepturile părinteşti dacă au încetat împrejurările care au condus la decăderea lor din aceste drepturi şi dacă restabilirea în drepturile părinteşti este în interesul copilului.
(2) Restabilirea în drepturile părinteşti se face pe cale judecătorească, în baza cererii persoanei decăzute din aceste drepturi, cu participarea obligatorie a autorităţii tutelare.
(3) Restabilirea în drepturile părinteşti faţă de copilul care a atins vîrsta de 10 ani se admite ţinîndu-se cont de opinia copilului.
(4) Dacă copilul a fost adoptat şi adopţia nu a fost desfăcută, hotărîrea privind decăderea din drepturile părinteşti poate fi anulată fără restabilirea drepturilor şi obligaţiilor de părinte.
Articolul 71. Luarea copilului fără decădere din drepturile părinteşti
(1) La cererea autorităţii tutelare, instanţa judecătorească poate hotărî luarea copilului de la părinţi fără decăderea acestora din drepturile părinteşti, dacă aflarea copilului împreună cu părinţii prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea lui, şi punerea acestuia la dispoziţia autorităţii tutelare.
(2) În cazuri excepţionale, dacă există un pericol iminent pentru viaţa, sănătatea sau inviolabilitatea copilului, autoritatea tutelară poate decide luarea copilului de la părinţi, comunicînd acest fapt procurorului în termen de cel mult 24 de ore.
(3) În cazurile prevăzute la alin.(2), autoritatea tutelară, în termen de 3 zile lucrătoare, va porni o acţiune în instanţa judecătorească privind decăderea din drepturile părinteşti sau luarea copilului de la părinţi fără decăderea lor din aceste drepturi. Dacă această cerinţă nu este îndeplinită, copilul va fi înapoiat părinţilor.
(4) Cererea privind luarea copilului de la părinţi fără decăderea acestora din drepturile părinteşti se examinează cu participarea obligatorie a autorităţii tutelare.
(5) La cererea părinţilor, instanţa judecătorească poate să le înapoieze copilul dacă aceasta nu contravine intereselor copilului.
Articolul 72. Efectele luării copilului fără decădere din drepturile părinteşti
(1) În cazurile luării copilului fără decădere din drepturile părinteşti, părinţii pierd dreptul de a comunica cu acesta, de a participa personal la educaţia lui şi de a-i reprezenta interesele.
(2) Părinţii de la care a fost luat copilul pot avea întrevederi cu acesta, în unele cazuri, doar cu permisiunea autorităţii tutelare.
Articolul 73. Participarea autorităţii tutelare la examinarea litigiilor privind educaţia copilului
(1) La examinarea de către instanţa judecătorească a litigiilor privind educaţia copilului este obligatorie participarea autorităţii tutelare.
(2) Autoritatea tutelară este obligată să examineze condiţiile de trai ale copilului şi ale persoanei care pretinde la educaţia copilului şi să prezinte instanţei judecătoreşti avizul respectiv.