Capitolul 9
ATESTAREA PROVENIENŢEI COPILULUI
Articolul 45. Rudenia şi afinitatea
(1) Rudenia este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz, rudenia este în linie dreaptă, iar în al doilea caz - în linie colaterală.
(2) Gradul de rudenie se stabileşte prin numărul de naşteri.
(3) Rudele unuia dintre soţi sînt afinii celuilalt soţ. Linia şi gradul de afinitate sînt similare liniei şi gradului de rudenie.
Articolul 46. Temeiurile apariţiei drepturilor şi obligaţiilor reciproce ale părinţilor şi copiilor
Drepturile şi obligaţiile reciproce ale părinţilor şi copiilor rezultă din provenienţa copiilor, atestată în modul stabilit de lege.
Articolul 47. Stabilirea provenienţei copilului
(1) Proveniența copilului de la mamă (maternitatea) se stabilește în baza datelor din înregistrarea constatării medicale a nașterii copilului de la o anumită femeie într-o instituție medico-sanitară.
(2) În cazul în care nașterea a avut loc în afara unei instituții medico-sanitare, înregistrarea constatării medicale a nașterii se efectuează de instituția medico-sanitară teritorială, abilitată cu dreptul de eliberare a certificatului medical constatator al nașterii în baza concluziei unui consiliu, instituit în acest scop de conducătorul instituției medico-sanitare, în termen de 3 zile lucrătoare, după cum urmează:
a) în cazul constatării nașterii în cadrul termenului de 10 zile de la data nașterii, înregistrarea constatării medicale a nașterii se efectuează numai după o examinare medicală a lăuzei și a nou-născutului de către un consiliu format din doi medici obstetricieni-ginecologi și un medic neonatolog (medic pediatru);
b) în cazul constatării nașterii după expirarea termenului de 10 zile, dar până la 42 de zile de la data nașterii, din consiliu va face parte, suplimentar, și reprezentantul autorității tutelare în a cărei rază teritorială este constatată nașterea;
c) în cazul constatării nașterii după expirarea termenului de 42 de zile de la data nașterii, înregistrarea constatării medicale a nașterii de către instituția medico-sanitară se efectuează în baza testelor de confirmare a maternității;
d) în cazul în care consiliul, ca urmare a examinării medicale și a materialelor prezentate și examinate, nu poate stabili producerea nașterii în afara instituției medico-sanitare, conducătorul instituției medico-sanitare emite o decizie de refuz și recomandă părinților să se adreseze în instanța de judecată.
(3) Copilul născut din părinţi căsătoriţi ori în timp de 300 de zile din momentul desfacerii căsătoriei, declarării căsătoriei nule sau decesului soţului mamei copilului are ca tată pe soţul (fostul soţ) al mamei, dacă nu a fost stabilit contrariul.
(4) Prezumţia de paternitate a soţului (fostului soţ) poate fi înlăturată printr-o declaraţie a soţilor (foştilor soţi) depusă personal. În cazul în care soţii (unul din ei) nu se pot prezenta personal, declaraţia se autentifică notarial şi se expediază la autoritatea abilitată să înregistreze nașterea.
(5) Paternitatea copilului născut în afara căsătoriei poate fi recunoscută de către tatăl său printr-o declaraţie comună a acestuia şi a mamei copilului, depusă la autoritatea abilitată să înregistreze nașterea.
(51) Recunoașterea paternității de către părintele care are 16 ani împliniți, dacă acesta nu este căsătorit, se efectuează cu acordul reprezentantului legal al acestuia, iar în lipsa reprezentantului legal, cu acordul autorității tutelare.
(6) În cazurile când mama este decedată, declarată decedată sau dispărută ori când nu i se cunoaşte locul aflării, precum şi în cazul decăderii ei din drepturile părinteşti, paternitatea se stabileşte în baza declaraţiei tatălui şi a acordului scris al autorităţii tutelare sau prin hotărârea instanţei judecătoreşti dacă lipseşte un astfel de acord. În cazul în care în privința mamei este instituită o măsură de ocrotire judiciară, se aplică prevederile art. 116 și 117 din Codul civil nr. 1107/2002.
(7) Declaraţia comună a mamei şi tatălui copilului privind paternitatea poate fi depusă la autoritatea abilitată şi pînă la naşterea copilului.
Articolul 48. Stabilirea paternităţii în instanţa judecătorească
Dacă copilul este născut din părinţi necăsătoriţi între ei şi în lipsa declaraţiei comune a părinţilor sau a tatălui copilului, paternitatea se stabileşte de către instanţa judecătorească în baza declaraţiei unuia dintre părinţi, a tutorelui (curatorului) copilului sau a copilului însuşi la atingerea majoratului.
Articolul 49. Contestarea paternităţii (maternităţii)
(1) Paternitatea (maternitatea) poate fi contestată numai pe cale judecătorească de către persoanele înscrise drept tată sau mamă sau de către persoanele care sînt mama sau tatăl firesc al copilului, de către copil la atingerea majoratului, de către tutorele (curatorul) copilului. În cazul în care în privința părintelui este instituită o măsură de ocrotire judiciară, se aplică prevederile art. 116 și 117 din Codul civil nr. 1107/2002.
(2) - abrogat.
(3) Nu au dreptul să conteste paternitatea:
a) soţul care şi-a dat acordul scris la fecundarea artificială sau implantarea embrionului soţiei;
b) persoana care a fost înscrisă drept tată al copilului în baza declaraţiei comune a acesteia şi a mamei copilului sau în baza declaraţiei proprii, dacă în momentul depunerii acesteia ştia că nu este tatăl firesc al copilului.
Articolul 50. Drepturile şi obligaţiile copiilor născuţi în afara căsătoriei
Copiii născuţi în afara căsătoriei au aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de părinţii şi rudele lor ca şi cei născuţi de la persoane căsătorite.
Capitolul 10
DREPTURILE COPIILOR MINORI
Articolul 51. Dreptul copilului la abitaţie şi educaţie în familie
(1) Se consideră copil persoana care nu a atins vârsta de 18 ani (majoratul).
(2) Fiecare copil are dreptul să locuiască în familie, să-şi cunoască părinţii, să beneficieze de grija lor, să coabiteze cu ei, cu excepţia cazurilor când aceasta contravine intereselor copilului.
(3) Copilul are dreptul la educaţie din partea părinţilor, la dezvoltarea capacităţilor intelectuale, la libertatea gândirii şi conştiinţei, la apărarea demnităţii şi onoarei.
(4) În cazul copiilor separaţi de părinţi, drepturile copilului la îngrijire şi educație sînt asigurate de reprezentantul legal.
Articolul 52. Dreptul copilului de a comunica cu părinţii şi alte rude
(1) Copilul are dreptul să comunice cu ambii părinţi, cu buneii, fraţii, surorile şi cu celelalte rude. Desfacerea căsătoriei părinţilor, nulitatea ei sau traiul separat al acestora nu afectează drepturile copilului. În cazul când părinţii au domiciliul separat, copilul are dreptul să comunice cu fiecare dintre ei.
(2) Copilul aflat în situaţii extreme (reţinere, arest etc.) are dreptul să ia legătura cu părinţii sau cu alte rude în modul stabilit. Dacă nu este posibil de a contacta părinţii sau rudele copilului, va fi anunţată imediat autoritatea tutelară.
(3) În cazul copiilor cărora li s-a stabilit statut de copil rămas temporar fără ocrotire părintească, conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. c) și f) din Legea nr. 140/2013 privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți, la solicitarea copilului sau a părintelui/părinților (cu acordul copilului), autoritatea tutelară teritorială asigură vizitarea trimestrială a părintelui/părinților de către copil, dacă în privința părintelui/părinților nu se află în derulare procese judiciare privind decăderea din drepturile părintești.
Articolul 53. Dreptul copilului de a fi protejat
(1) Copilului i se garantează apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime.
(2) Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copilului se asigură de părinţi sau persoanele care îi înlocuiesc, iar în cazurile prevăzute de lege de autoritatea tutelară teritorială sau de alte organe abilitate. Părinţii poartă răspundere, prevăzută de legislaţie, pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de îngrijire şi educaţie a copilului.
(21) Apărarea drepturilor și intereselor legitime ale copilului ai cărui părinte/părinți sunt minori, se asigură de către părinții sau alți reprezentanți legali ai părinților minori.
(3) Minorul care a căpătat capacitatea deplină de exerciţiu pînă la atingerea majoratului îşi apără drepturile şi interesele legitime de sine stătător.
(4) Copilul are dreptul la protecţie contra abuzurilor, inclusiv contra pedepsei corporale din partea părinţilor sau a persoanelor care îi înlocuiesc.
(5) În cazul încălcării drepturilor şi intereselor legitime ale copilului, inclusiv prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către părinţi (a unuia dintre ei) a obligaţiilor de întreţinere, educaţie şi instruire, sau în cazul abuzului de drepturile părinteşti, copilul poate să se adreseze de sine stătător autorităţii tutelare teritoriale pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, iar de la vârsta de 14 ani – instanţei judecătoreşti.
(51) Dacă plasarea copilului într-un serviciu social de plasament a fost determinată de violenţă, neglijare, exploatare, abandon sau de alte acțiuni care pun în pericol viața și sănătatea copilului, instanţa de judecată, la cererea autorităţii tutelare teritoriale, va examina posibilitatea de încasare de la părintele/părinţii culpabili a cheltuielilor pentru îngrijirea şi educaţia copilului în serviciul/serviciile sociale de plasament din momentul plasării pînă în momentul reintegrării copilului în familia părinţilor, în condițiile stabilite de Guvern.
(6) Angajaţii autorităţilor administrației publice centrale şi locale, ai structurilor, instituţiilor şi serviciilor din cadrul sau din subordinea acestora, care activează în domeniile asistenţei sociale, educaţiei, ocrotirii sănătăţii, în organele de drept, în conformitate cu mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, sînt obligaţi să transmită autorităţii tutelare teritoriale sesizările privind copiii aflaţi în situaţie de risc, precum şi cele privind cazurile de violenţă, neglijare sau exploatare a copiilor în cadrul serviciilor sociale, al instituţiilor medicale, educaţionale și culturale.
(7) Persoanele fizice care deţin informaţii despre un caz suspect de violenţă, neglijare sau exploatare a copilului sînt obligate să le comunice autorităţii tutelare teritoriale sau organelor de drept.
Articolul 54. Dreptul copilului la exprimarea opiniei
Copilul are dreptul să-şi exprime opinia la soluţionarea în familie a problemelor care îi ating interesele şi să fie audiat în cursul dezbaterilor judiciare sau administrative, precum și în cadrul procedurilor notariale. De opinia copilului se ţine cont în mod obligatoriu, în conformitate cu vârsta și gradul său de maturitate, dacă aceasta nu contravine intereselor copilului.
Articolul 55. Dreptul copilului la nume şi prenume
(1) Copilul are dreptul la un nume şi prenume.
(2) Copilul dobândește numele părinților săi. Dacă părinții poartă nume diferite, copilul poate lua numele tatălui sau al mamei, sau un nume format prin atribuirea ori conexarea numelor părinților. Dacă un părinte poartă un nume compus, este posibilă conexarea parțială a numelui părintelui. La atribuirea numelui prin conexare, numele copilului va fi compus din două nume.
(3) Copilul va purta un prenume simplu sau unul compus, potrivit voinţei ambilor părinţi.
(4) În caz de litigiu între părinţi privind numele şi/sau prenumele copilului, decide autoritatea tutelară.
Articolul 56. Schimbarea numelui și/sau a prenumelui copilului
(1) Numele și/sau prenumele copilului poate fi schimbat în baza cererii comune a părinților.
(2) Cererea de schimbare a numelui și/sau a prenumelui copilului poate fi depusă de către un părinte, dacă celălalt părinte:
a) este declarat dispărut fără veste, decedat sau declarat decedat;
b) este supus unei măsuri de ocrotire judiciară;
c) este decăzut din drepturile părintești;
d) nu a stabilit filiația sa asupra copilului, în condițiile legii.
(3) În caz de litigiu între părinți, problema privind schimbarea numelui și/sau a prenumelui copilului este soluționată de către autoritatea tutelară în a cărei rază teritorială își are domiciliul copilul, ținând cont în exclusivitate de interesele copilului.
(4) Decizia autorității tutelare poate fi contestată în instanța judecătorească. În procesul examinării cauzei de contestare sau de anulare a deciziei autorității tutelare, instanța judecătorească decide asupra numelui pe care îl va purta copilul, ținând cont în exclusivitate de interesele acestuia.
(5) Schimbarea numelui și/sau a prenumelui copilului care a atins vârsta de 10 ani se face, în toate cazurile, cu acordul acestuia.
Articolul 57. Drepturile patrimoniale ale copilului
(1) Copilul este proprietar al veniturilor obţinute, al bunurilor primite în dar, moştenite sau dobândite într-un alt mod, şi al tuturor bunurilor procurate din mijloacele lui.
(2) Dreptul de proprietate al copilului este realizat în modul stabilit de Codul civil.
(3) Copilul nu are drept de proprietate asupra bunurilor părinţilor, iar părinţii - asupra bunurilor copiilor, excepţie făcând dreptul la moştenire şi dreptul la întreţinere. Părinţii şi copiii care locuiesc împreună posedă şi folosesc bunurile fiecăruia dintre ei de comun acord.
(4) În cazul apariţiei bunurilor comune ale părinţilor şi copiilor, drepturile de posesie, de folosinţă şi de dispoziţie a acestora sînt reglementate de legislaţia civilă.
Articolul 571. Dreptul copilului la repararea prejudiciului material şi moral
(1) Copilul are dreptul la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, prin încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale ca urmare a violenţei, neglijării, exploatării sau eschivării în orice alt mod a părinţilor de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile părinteşti, care au prejudiciat viața și sănătatea copilului, precum şi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o autoritate publică sau instituţie a obligaţiei stabilite de actele normative în scopul protecţiei contra riscului de producere a unui anumit prejudiciu.
(2) Repararea prejudiciului material şi moral are loc în modul prevăzut de legislaţia civilă.
Articolul 572. Autorităţile tutelare în domeniul protecţiei copilului
Autorităţile tutelare sînt:
a) autoritatea tutelară teritorială – structurile teritoriale de asistență socială din subordinea agenției teritoriale de asistență socială, Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului din Chișinău și Direcția principală a sănătății și protecției sociale a unității teritoriale autonome Găgăuzia. În municipiile Bălţi şi Chişinău, autorităţile tutelare teritoriale exercită şi atribuţiile de autoritate tutelară, cu excepţia unităţilor administrativ-teritoriale autonome din componenţa acestora, în cadrul cărora atribuţiile de autoritate tutelară sînt exercitate de primarii unităţilor administrativ-teritoriale respective;
b) autoritatea tutelară – primarii de sate (comune), orașe și municipii (cu excepția municipiilor Bălți și Chișinău).
Capitolul 11
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRINŢILOR
Articolul 58. Drepturile şi obligaţiile părinţilor
(1) Părinţii au drepturi şi obligaţii egale faţă de copii, indiferent de faptul dacă copiii sînt născuţi în căsătorie sau în afara ei, dacă locuiesc împreună cu părinţii sau separat, cu excepția cazurilor în care instanța judecătorească a limitat, pentru o anumită perioadă, dreptul părintelui de a comunica cu copilul pe motiv de violență în familie.
[Art. 58 al. (1) modificat prin LP126 din 02.07.26, MO359-362/06.08.26 art. 361; în vigoare 06.08.26]
(11) Părinții/reprezentantul legal al părintelui minor exercită drepturile și obligațiile părintești și asupra copilului părintelui minor, precum și sunt reprezentanți legali ai copilului respectiv.
(12) Părintele minor își păstrează dreptul de a participa la creșterea, îngrijirea și educația copilului.
(2) Drepturile şi obligaţiile părinţilor, cu excepţiile prevăzute de prezentul cod, încetează din momentul atingerii majoratului sau obţinerii capacităţii depline de exerciţiu de către copil.
Articolul 59. Drepturile părinţilor minori
(1) Părinţii minori au dreptul să locuiască împreună cu copilul lor şi să participe la educaţia lui.
(2) Părinţii minori necăsătoriţi pot recunoaşte şi contesta paternitatea şi maternitatea în baze generale. Părinţii minori care nu au atins vârsta de 16 ani pot cere stabilirea paternităţii pe cale judecătorească.
Articolul 60. Drepturile şi obligaţiile părinţilor privind educaţia şi instruirea copiilor
(1) Părinţii au dreptul şi sînt obligaţi să-şi educe copiii conform propriilor convingeri, indiferent de faptul dacă locuiesc împreună sau separat, cu excepția cazurilor în care instanța judecătorească a limitat, pentru o anumită perioadă, dreptul părintelui de a comunica cu copilul pe motiv de violență în familie.
[Art. 60 al. (1) modificat prin LP126 din 02.07.26, MO359-362/06.08.26 art. 361; în vigoare 06.08.26]
(2) Părinţii poartă răspundere pentru dezvoltarea fizică, intelectuală şi spirituală a copiilor şi au prioritate la educaţia lor faţă de oricare alte persoane.
(3) Părinţii sînt obligaţi să asigure frecventarea de către copil a şcolii pînă la sfârșitul anului de învățământ în care acesta atinge vârsta de 16 ani. Instituţia de învățământ şi forma de instruire sînt alese de către părinţi, cu luarea în considerare a opiniei copilului.
(4) Litigiile dintre părinţi privind educaţia şi instruirea copiilor se soluţionează de către autoritatea tutelară, iar decizia acesteia poate fi atacată pe cale judecătorească. Autoritatea tutelară recomandă părinţilor să se adreseze unui mediator pentru soluţionarea litigiului.
Articolul 61. Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copiilor
(1) Drepturile şi interesele legitime ale copiilor sînt apărate de către părinţii lor.
(2) Părinţii sînt reprezentanţii legali ai copiilor lor şi acţionează în numele lor în relaţiile cu toate persoanele fizice şi juridice, inclusiv în autorităţile administraţiei publice şi instanţele judecătoreşti, fără a avea nevoie de împuterniciri speciale.
(21) Părinții sunt în drept să-și delege parțial drepturile și obligațiile privind creșterea, îngrijirea și educația copilului unui custode, prin depunerea unei cereri la autoritatea tutelară, conform procedurii stabilite de legislație. În acest caz, părinții rămân a fi reprezentanții legali ai copilului, iar custodele exercită atribuții de responsabil legal al copilului, în condițiile legislației.
(3) În cazul existenţei unor conflicte de interese între părinţi şi copii, acestea se soluţionează prin decizia autorității tutelare de la locul aflării copilului, care poate fi atacată pe cale judecătorească, interesele copiilor, în acest caz, fiind reprezentate de către autoritatea tutelară teritorială.
Articolul 62. Exercitarea drepturilor părinţilor
(1) Drepturile părinţilor nu pot fi exercitate contrar intereselor copilului lor. Părinţii nu pot prejudicia sănătatea fizică şi psihică a copilului.
(2) Metodele de educaţie a copilului, alese de părinţi, vor exclude comportamentul abuziv, insultele şi maltratările de orice fel, discriminarea, violenţa psihică şi fizică, aplicarea pedepselor corporale, antrenarea în acţiuni criminale, iniţierea în consumul de băuturi alcoolice, folosirea substanţelor stupefiante şi psihotrope, practicarea jocurilor de noroc, cerşitul şi alte acte ilicite.
(3) Toate problemele privind educaţia şi instruirea copilului se soluţionează de către părinţi de comun acord, ţinându-se cont de interesele şi de părerea copilului.
(4) Părinţii poartă răspundere, în modul stabilit, pentru exercitarea drepturilor părinteşti în detrimentul intereselor copilului.
Articolul 63. Domiciliul copilului minor
(1) În cazul când părinţii locuiesc separat, domiciliul copilului care nu a atins vârsta de 14 ani se determină prin acordul părinţilor.
(11) În cazul în care părinții locuiesc separat, copilul care a atins vârsta de 14 ani alege cu care dintre părinți vrea să locuiască. Dacă acesta refuză să aleagă cu care părinte vrea să locuiască, domiciliul copilului se stabilește prin acordul părinților.
(2) Dacă lipsește acordul părinților cu privire la stabilirea domiciliului copilului, iar copilul care a împlinit vârsta de 14 ani refuză să aleagă cu care părinte vrea să locuiască, domiciliul minorului se stabilește de către instanța de judecată, ținând cont de interesele și opinia copilului, în conformitate cu vârsta și gradul său de maturitate. În acest caz, instanţa judecătorească va lua în considerare atașamentul copilului faţă de fiecare dintre părinţi, faţă de frați şi surori, vârsta copilului, calitățile morale ale părinţilor, relaţiile existente între fiecare părinte şi copil, posibilitățile părinţilor de a crea condiţii adecvate pentru educaţia şi dezvoltarea copilului (îndeletnicirile şi regimul de lucru, condiţiile de trai etc.)
(3) La determinarea domiciliului copilului minor, instanţa judecătoreasă va cere şi avizul autorităţii tutelare teritoriale în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiecăruia dintre părinţi, în care va conține, după caz, și informația disponibilă privind actele de violență în această familie și persoana agresorului familial.
(4) În cazul în care lipsește acordul părinților cu privire la stabilirea domiciliului copilului, până la stabilirea acestuia de către instanța de judecată, domiciliul copilului este considerat domiciliul părintelui cu care acesta locuiește permanent.
(5) În cazul indicat la alin. (4), părintele care locuiește separat de copil are dreptul să petreacă timpul cu copilul la domiciliul său, dacă aceasta nu contravine interesului superior al copilului, luându-se în considerație vârsta copilului, proximitatea domiciliului părintelui care locuiește separat, frecventarea studiilor/participarea la activități extrașcolare, conform unui program stabilit de autoritatea tutelară teritorială.
Articolul 64. Exercitarea drepturilor părintești de către părintele care locuiește separat de copil
(1) În cazul în care părinții locuiesc separat, părintele care locuiește împreună cu copilul nu poate împiedica exercitarea drepturilor părintești de către părintele care locuiește separat, inclusiv menținerea relațiilor personale regulate și a contactului direct cu copilul, cu excepția cazurilor în care contactul a fost limitat sau suspendat, în condițiile legii, pentru o perioadă determinată, iar menținerea contactului contravine interesului superior al copilului ori pune în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului.
(2) Părinții au dreptul să încheie un acord privind modalitatea de exercitare a drepturilor și de îndeplinire a obligațiilor părintești de către părintele care locuiește separat de copil, cu respectarea interesului superior al copilului. Dacă copilul este capabil să își formeze propria opinie, acestuia i se oferă posibilitatea de a și-o exprima, iar de opinia copilului se ține cont în conformitate cu vârsta și gradul său de maturitate.
(3) Pentru soluționarea neînțelegerilor privind exercitarea drepturilor părintești și stabilirea programului de întrevederi, părinții pot recurge la mediere, din proprie inițiativă, dacă medierea nu contravine interesului superior al copilului și dacă nu sunt constatate acte de violență, abuz, neglijare, intimidare ori alte riscuri pentru copil.
(4) În lipsa acordului prevăzut la alin. (2), programul de întrevederi ale copilului cu părintele care locuiește separat se stabilește de către autoritatea tutelară teritorială de la locul aflării copilului, cu respectarea interesului superior al acestuia.
(5) La stabilirea programului de întrevederi, autoritatea tutelară teritorială examinează toate circumstanțele privind situația copilului, inclusiv vârsta acestuia, atașamentul față de fiecare dintre părinți, relațiile copilului cu fiecare părinte, precum și cu frații și surorile, frecventarea studiilor și participarea la activități extrașcolare, proximitatea domiciliului părintelui care locuiește separat, opinia copilului, de care se ține cont în conformitate cu vârsta și gradul său de maturitate, precum și alte circumstanțe importante pentru asigurarea protecției interesului superior al copilului.
(6) Programul de întrevederi stabilit prin decizia autorității tutelare teritoriale se supune confirmării de către instanța judecătorească, în condițiile Codului de procedură civilă nr. 225/2003.
(7) Programul de întrevederi confirmat de instanța judecătorească poate fi modificat la cererea unuia dintre părinți sau a autorității tutelare teritoriale dacă de la data emiterii încheierii privind confirmarea programului de întrevederi au trecut cel puțin 6 luni și dacă s-au modificat circumstanțele care au stat la baza stabilirii acestuia. Cererea de modificare poate fi depusă înainte de expirarea termenului de 6 luni dacă modificarea este impusă de interesul superior al copilului, în cazul emiterii unei ordonanțe de protecție după confirmarea programului de întrevederi ori în cazul apariției unor riscuri pentru viața, sănătatea, siguranța sau dezvoltarea copilului.
(8) În cazul în care părintele la domiciliul căruia a fost stabilit domiciliul copilului pleacă temporar în altă localitate, din țară sau de peste hotare, iar copilul rămâne în grija altei persoane, părintele care locuiește separat de copil își păstrează dreptul de a menține relații personale și contact direct cu copilul, inclusiv dreptul de a vizita copilul, conform programului de întrevederi stabilit în condițiile legii, dacă acestea nu contravin interesului superior al copilului și nu aduc atingere măsurilor de protecție dispuse potrivit legii.
(9) În cazul în care părintele la domiciliul căruia a fost stabilit domiciliul copilului pleacă împreună cu copilul în altă localitate, din țară sau de peste hotare, acesta este obligat să asigure menținerea relațiilor personale ale copilului cu celălalt părinte, inclusiv prin mijloace de comunicare la distanță, precum și posibilitatea exercitării dreptului la întrevederi stabilit în condițiile legii, în măsura în care acestea nu contravin interesului superior al copilului și nu aduc atingere măsurilor de protecție dispuse potrivit legii.
(10) Neexecutarea intenționată și repetată a programului de întrevederi stabilit în condițiile legii, constatată prin procese-verbale întocmite de executorul judecătoresc, poate constitui drept temei pentru solicitarea modificării domiciliului copilului, dacă măsura în cauză este necesară, proporțională și corespunde interesului superior al copilului.
(11) Executarea programului de întrevederi se realizează de către executorul judecătoresc, în condițiile Codului de executare nr. 443/2004.
(12) Părintele care locuiește separat de copil are dreptul de a primi informații cu privire la copilul său de la toate instituțiile de învățământ, cele curative și cele de asistență socială, precum și de la alte instituții. Comunicarea informației poate fi refuzată dacă comportamentul părintelui prezintă pericol pentru viața și sănătatea copilului. Refuzul în cauză poate fi atacat în instanța judecătorească.
(13) Programul de întrevederi stabilit prin hotărâre definitivă și irevocabilă a unei instanțe judecătorești din alt stat sau, după caz, prin actul administrativ al unei autorități competente din alt stat se prezintă autorității tutelare teritoriale de la locul aflării copilului, care îl remite instanței judecătorești spre confirmare, în condițiile procedurii prevăzute de Codul de procedură civilă nr. 225/2003, aplicată în mod corespunzător.
[Art. 64 în redacția LP126 din 02.07.26, MO359-362/06.08.26 art. 361; în vigoare 06.08.26]
Articolul 65. Relațiile personale ale copilului cu bunicii, frații și surorile
(1) Copilul are dreptul de a menține relații personale și de a comunica cu bunicii, frații și surorile, iar aceștia au dreptul de a menține relații personale cu copilul, dacă aceasta corespunde interesului superior al copilului.
(2) Părinții sau, după caz, reprezentantul legal al copilului nu poate împiedica în mod nejustificat menținerea relațiilor personale ale copilului cu bunicii, frații și surorile.
(3) În cazul în care menținerea relațiilor personale prevăzute la alin. (1) este împiedicată, autoritatea tutelară teritorială, la cererea persoanei interesate, examinează situația copilului și stabilește un program de întrevederi, dacă aceasta corespunde interesului superior al copilului.
(4) La stabilirea programului de întrevederi, autoritatea tutelară teritorială examinează vârsta copilului, relațiile acestuia cu bunicii, frații și surorile, precum și opinia copilului, de care se ține cont în conformitate cu vârsta și gradul său de maturitate, precum și alte circumstanțe importante pentru determinarea interesului superior al copilului.
(5) În cazul în care sunt constatate acte de violență, abuz, neglijare, intimidare sau alte riscuri pentru copil, acestea se iau în considerare la stabilirea programului de întrevederi, astfel încât exercitarea acestui drept să nu pună în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului.
(6) Programul de întrevederi stabilit de autoritatea tutelară teritorială se supune confirmării de către instanța judecătorească, în condițiile procedurii prevăzute de Codul de procedură civilă nr. 225/2003, aplicată în mod corespunzător.
(7) Programul de întrevederi confirmat de către instanța judecătorească poate fi modificat la cererea bunicilor, fraților sau a surorilor copilului, a unuia dintre părinți, a reprezentantului legal al copilului ori a autorității tutelare teritoriale dacă de la data pronunțării încheierii privind confirmarea modalității de comunicare sau a programului de întrevederi au trecut cel puțin 6 luni și dacă s-au modificat circumstanțele care au stat la baza stabilirii acestuia. Cererea de modificare poate fi depusă înainte de expirarea termenului de 6 luni dacă modificarea este impusă de interesul superior al copilului, în cazul emiterii unei ordonanțe de protecție după confirmarea programului de întrevederi ori în cazul apariției unor riscuri pentru viața, sănătatea, siguranța sau dezvoltarea copilului.
(8) Executarea programului de întrevederi se realizează de către executorul judecătoresc, în condițiile Codului de executare nr. 443/2004.
[Art. 65 în redacția LP126 din 02.07.26, MO359-362/06.08.26 art. 361; în vigoare 06.08.26]
Articolul 66. Apărarea drepturilor părinteşti
(1) Părinţii au dreptul să ceară înapoierea copilului de la orice persoană care îl reţine fără un temei legal. În caz de litigiu, părinţii se pot adresa instanţei judecătoreşti.
(2) Instanţa judecătorească este în drept să respingă acţiunea prevăzută la alin.(1) dacă va stabili că înapoierea copilului părinţilor săi contravine intereselor acestuia.
(3) Dacă instanţa judecătorească va stabili că nici părinţii şi nici persoanele la care se află copilul nu sînt în stare să asigure întreţinerea, educaţia şi dezvoltarea adecvată a acestuia, ea va obliga autoritatea tutelară teritorială să dispună plasamentul copilului în conformitate cu prevederile Legii nr. 140/2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţii de risc şi a copiilor separaţi de părinţi.
Articolul 67. Decăderea din drepturile părinteşti
Părinţii pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti dacă:
a) se eschivează de la exercitarea obligaţiilor părinteşti, inclusiv de la plata pensiei de întreţinere;
b) refuză să ia copilul din maternitate sau dintr-o altă instituţie curativă, educativă, dintr-o instituţie de asistenţă socială sau alta similară;
c) fac abuz de drepturile părinteşti;
d) se comportă cu cruzime faţă de copil, aplicând violenţa fizică sau psihică, atentează la inviolabilitatea sexuală a copilului;
e) prin comportare amorală, influenţează negativ asupra copilului;
f) suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie;
g) au săvârșit infracţiuni premeditate contra vieţii şi sănătăţii copiilor sau a soţului; precum şi
h) în alte cazuri când aceasta o cer interesele copilului.
Articolul 68. Modalitatea de decădere din drepturile părinteşti
(1) Decăderea din drepturile părinteşti are loc numai pe cale judecătorească.
(2) Acţiunea privind decăderea din drepturile părinteşti poate fi pornită de celălalt părinte, tutorele copilului, autoritatea tutelară teritorială.
(3) Cererea privind decăderea din drepturile părinteşti se examinează cu participarea obligatorie a autorităţii tutelare teritoriale.
(4) Instanţa judecătorească este obligată să transmită, în termen de 3 zile din momentul când hotărârea privind decăderea din drepturile părinteşti a rămas definitivă, o copie a acesteia organului stare civilă din raza teritorială a instanţei.
Articolul 69. Efectele decăderii din drepturile părinteşti
(1) Copilul ai cărui părinţi (unul dintre ei) sînt decăzuţi din drepturile părinteşti păstrează dreptul de folosinţă asupra spaţiului locativ şi toate drepturile patrimoniale bazate pe rudenia cu părinţii şi rudele sale fireşti, inclusiv dreptul la succesiune.
(2) Copiii ai căror părinţi/al căror unic părinte sînt decăzuţi/este decăzut din drepturile părinteşti sînt plasaţi în servicii de plasament în baza dispoziţiei autorităţii tutelare teritoriale.
(3) Părinții decăzuți din drepturile părintești pot avea întrevederi cu copilul lor doar cu permisiunea autorității tutelare teritoriale, fiind luată în considerare, în mod obligatoriu, opinia copilului, în conformitate cu vârsta și gradul său de maturitate. Întrevederile nu se acordă dacă contactul părinţilor cu copilul poate cauza daune dezvoltării lui fizice sau intelectuale, dacă este evident că părinţii nu sînt capabili de acest contact, dacă, din anumite motive, contactul contravine intereselor copilului sau dacă acesta, în timpul dezbaterilor judiciare, a avut obiecţii serioase privind contactul cu părinţii decăzuţi din drepturi.
Articolul 70. Restabilirea drepturilor părinteşti
(l) Părinţii pot fi restabiliţi în drepturile părinteşti dacă au încetat împrejurările care au condus la decăderea lor din aceste drepturi şi dacă restabilirea în drepturile părinteşti este în interesul copilului.
(2) Restabilirea în drepturile părinteşti se face pe cale judecătorească, în baza cererii persoanei decăzute din aceste drepturi, cu participarea obligatorie a autorităţii tutelare teritoriale.
(3) La restabilirea în drepturile părintești se ține cont, în mod obligatoriu, de opinia copilului, în conformitate cu vârsta și gradul său de maturitate.
(4) Dacă copilul a fost adoptat şi adopţia nu a fost desfăcută, hotărârea privind decăderea din drepturile părinteşti poate fi anulată fără restabilirea drepturilor şi obligaţiilor de părinte.
Articolul 71. Luarea copilului fără decădere din drepturile părinteşti
(1) La cererea autorităţii tutelare, instanţa judecătorească poate hotărî luarea copilului de la părinţi fără decăderea acestora din drepturile părinteşti, dacă aflarea copilului împreună cu părinţii prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea lui, şi asigurarea protecţiei copilului de către autoritatea tutelară teritorială.
(2) În cazuri excepţionale, dacă există un pericol iminent pentru viaţa, sănătatea sau inviolabilitatea copilului, autoritatea tutelară poate decide luarea copilului de la părinţi, comunicând acest fapt procurorului în termen de cel mult 24 de ore.
(3) În cazurile prevăzute la alin.(2), autoritatea tutelară, în termen de 3 zile lucrătoare, va porni o acţiune în instanţa judecătorească privind decăderea din drepturile părinteşti sau luarea copilului de la părinţi fără decăderea lor din aceste drepturi. Dacă această cerinţă nu este îndeplinită, copilul va fi înapoiat părinţilor.
(4) Cererea privind luarea copilului de la părinţi fără decăderea acestora din drepturile părinteşti se examinează cu participarea obligatorie a autorităţii tutelare și a celei teritoriale, în a cărei evidenţă se află copilul.
(5) La cererea părinţilor, instanţa judecătorească poate să le înapoieze copilul dacă aceasta nu contravine intereselor copilului.
Articolul 72. Efectele luării copilului fără decădere din drepturile părinteşti
(1) În cazurile luării copilului fără decădere din drepturile părinteşti, părinţii pierd dreptul de a comunica cu acesta, de a participa personal la educaţia lui şi de a-i reprezenta interesele, reprezentantul legal al copilului pentru perioada respectivă fiind autoritatea tutelară teritorială.
(2) Părinţii de la care a fost luat copilul pot avea întrevederi cu acesta, în unele cazuri, cu permisiunea autorităţii tutelare în a cărei evidentă se află copilul și în baza avizului pozitiv al autorităţii tutelare în a cărei rază locuiesc părinții copilului, fiind luată în considerare, în mod obligatoriu, opinia copilului, în conformitate cu vârsta și gradul său de maturitate.
Articolul 73. Participarea autorității tutelare teritoriale la examinarea cauzelor privind creșterea, educația și protecția copilului
(1) La examinarea de către instanța judecătorească a cauzelor privind creșterea, educația și protecția copilului în cadrul procedurii de confirmare a programului de întrevederi, precum și la executarea hotărârilor și încheierilor judecătorești emise în cauzele respective, participarea autorității tutelare teritoriale este obligatorie.
(2) În cadrul procedurii de confirmare a programului de întrevederi, autoritatea tutelară teritorială prezintă instanței judecătorești decizia privind stabilirea programului de întrevederi, avizul motivat și materialele care au stat la baza adoptării deciziei respective.
(3) Autoritatea tutelară teritorială examinează condițiile de trai ale copilului, situația acestuia, relațiile cu părinții și cu alte persoane relevante, opinia copilului, de care se ține cont în conformitate cu vârsta și gradul său de maturitate, precum și alte circumstanțe importante pentru determinarea interesului superior al copilului. În baza constatărilor efectuate în cadrul examinării, autoritatea tutelară teritorială prezintă instanței judecătorești un aviz motivat.
(4) În cazul în care sunt constatate acte de violență, abuz, neglijare, intimidare sau alte riscuri pentru copil, acestea se reflectă în mod expres în avizul prevăzut la alin. (3).
(5) În vederea întocmirii avizului prevăzut la alin. (3), autoritatea tutelară teritorială poate solicita informații și documente de la autoritățile publice, instituțiile de învățământ, instituțiile medico-sanitare și de la alte entități competente, în condițiile legii.
(6) Modul de întocmire a avizului prevăzut la alin. (3), conținutul acestuia și procedura de cooperare dintre autoritatea tutelară teritorială și alte autorități publice se stabilesc de Guvern.
[Art. 73 în redacția LP126 din 02.07.26, MO359-362/06.08.26 art. 361; în vigoare 06.08.26]
Articolul 731. Conflictul de interese între o parte interesată și autoritatea tutelară
În cazul unui conflict de interese între o parte interesată și autoritatea tutelară sau cea teritorială, la cererea părții interesate, instanța judecătorească poate desemna responsabilă de caz o altă autoritate tutelară teritorială, ținând cont de criteriul proximității, precum și de alte criterii relevante.