Capitolul 17
DEPISTAREA, EVIDENŢA ŞI PROTECŢIACOPIILOR RĂMAŞI FĂRĂ OCROTIRE PĂRINTEASCĂ
Articolul 112. Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copiilor rămaşi fără ocrotire părintească
(1) Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copiilor se pune pe seama autorităţii tutelare în cazurile de deces al părinţilor, de decădere a lor din drepturile părinteşti de abandon, de declarare a părinţilor ca fiind incapabili, de boală sau absenţă îndelungată, de eschivare de la educaţia copiilor, de la apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime, inclusiv în cazul refuzului părinţilor de a-şi lua copiii din instituţiile educative, curative sau din alte instituţii în care se află aceştia, precum şi în alte cazuri de lipsă a grijii părinteşti.
(2) Autorităţile tutelare depistează copiii rămaşi fără ocrotire părintească, ţin evidenţa acestora şi, în fiecare caz aparte, în dependenţă de circumstanţele concrete în urma cărora copiii au rămas fără ocrotire părintească, aleg forma adecvată de protecţie a copiilor, asigurînd controlul sistematic asupra condiţiilor de întreţinere, educaţie şi instruire a acestora.
(3) Organelor, altele decît autorităţile tutelare, persoanelor fizice şi juridice le este interzisă activitatea de alegere a formelor de protecţie a copiilor rămaşi fără ocrotire părintească.
Articolul 1121. Prevenirea separării copiilor de părinţi
(1) Autoritatea tutelară va lua toate măsurile necesare pentru depistarea timpurie a situaţiilor de risc care pot determina separarea copiilor de părinţi.
(2) Autoritatea tutelară organizează funcţionarea serviciilor de menţinere, refacere şi dezvoltare a capacităţii copiilor şi a părinţilor de a depăşi situaţiile care ar putea determina separarea copiilor de părinţi.
(3) Autoritatea tutelară ţine evidenţa copiilor şi a familiilor care se află în situaţii de risc, monitorizează şi evaluează, după caz, dar nu mai rar decît o dată în 6 luni, situaţia lor.
Articolul 113. Autorităţile tutelare
(1) Autorităţi tutelare sînt:
a) autoritatea centrală pentru protecţia copilului;
b) organele executive ale autorităţilor administraţiei publice locale din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul II;
c) autorităţile deliberative din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul I.
(2) Exercitarea funcţiilor de autoritate tutelară se pune pe seama:
a) secţiilor raionale asistenţă socială şi protecţie a familiei, Direcţiei pentru ocrotirea şi protecţia minorilor din muncipiul Chişinău - în unităţile administrativ - teritoriale de nivelul al doilea;
b) primarilor satelor (comunelor), oraşelor ( municipiilor), secţiei asistenţă socială şi protecţie a familiei din municipiul Bălţi - în unităţile administrativ-teritoriale de nivelul întîi.
Articolul 114. Depistarea şi evidenţa copiilor rămaşi fără ocrotire părintească.
(1) Persoanele cu funcţii de răspundere din instituţiile de instruire, curative, de asistenţă socială şi din altele similare, precum şi alte persoane care deţin informaţii despre copiii menţionaţi la art.112 alin.(1) sînt obligate să le comunice, în termen de 3 zile, autorităţii tutelare de la locul aflării copiilor.
(2) Autoritatea tutelară care a fost informată despre copilul rămas fără ocrotire părintească este obligată, în termen de 3 zile, să efectueze un control al condiţiilor de trai ale copilului şi, dacă se confirmă lipsa îngrijirii din partea părinţilor, să emită o decizie privind luarea copilului la evidenţă, asigurînd apărarea drepturilor şi intereselor lui legitime printr-un plasament provizoriu, admis de lege, pînă la determinarea, în modul prevăzut de prezentul cod, a formei de protecţie adecvate.
(3) În termen de 10 zile din momentul luării la evidenţă a copilului rămas fără ocrotire părintească, autoritatea tutelară este obligată să comunice informaţia respectivă autorităţii centrale pentru protecţia copilului.
(4) Activitatea autorităţilor tutelare şi a autorităţii centrale pentru protecţia copilului privind depistarea, evidenţa şi alegerea formei de protecţie a copiilor rămaşi fără ocrotire părintească este reglementată de prezentul cod şi de alte acte normative.
Articolul 115. Formele de protecţie a copiilor rămaşi fără ocrotire părintească
(1) Autoritatea tutelară asigură menţinerea sau reintegrarea copilului rămas fără ocrotire părintească:
a) în familia biologică - familie în care s-a născut;
b) în familia extinsă - rudele lui de pînă la gradul IV inclusiv (în cazul cînd nu este posibil plasamentul în familia biologică).
(2) În cazul imposibilităţii de aplicare a măsurilor menţionate la alin. (1), copilul rămas fără ocrotire părintească va beneficia de următoarele forme de protecţie, acordîndu-se prioritate formelor de protecţie de tip familial faţă de cele rezidenţiale:
a) adopţia;
b) tutela (curatela);
c) asistenţa parentală profesionistă;
d) plasamentul în casa de copii de tip familial;
e) plasamentul în instituţia rezidenţială de orice tip;
f) alte forme de protecţie, în condiţiile legii.
(3) La alegerea formei de protecţie se va lua în considerare cu prioritate interesul superior al copilului, de asemenea, se va ţine cont în mod obligatoriu de provenienţa etnică, de apartenenţa la o anumită cultură, de religia, limba, starea de sănătate şi dezvoltarea copilului în vederea creării unor condiţii de viaţă care să asigure continuitatea în educaţia lui.
(4) Autoritatea tutelară monitorizează şi evaluează, nu mai rar decît o dată în 6 luni, situaţia copilului rămas fără ocrotire părintească, căruia i s-a aplicat o formă de protecţie în condiţiile alin.(1) şi (2).
(5) Pînă la determinarea formei adecvate de protecţie a copilului rămas fără ocrotire părintească, responsabil de acesta este autoritatea tutelară.
Capitolul 18
ADOPŢIA
Articolul 116. Copiii care pot fi adoptaţi
(1) Pot fi adoptaţi numai copii minori, cu excepţia celor care au obţinut capacitatea deplină de exerciţiu sub vîrsta de 18 ani.
(2) Adopţia fraţilor şi surorilor de către persoane diferite este interzisă, cu excepţia cazurilor cînd această cerinţă contravine intereselor copiilor sau cînd unul dintre fraţi (surori) nu poate fi adoptat din motive de sănătate.
(3) Adopţia unui copil care este cetăţean al Republicii Moldova de către cetăţeni străini sau apatrizi se admite numai în cazuri excepţionale cînd nu există posibilitatea ca acest copil să fie adoptat sau pus sub tutelă (curatelă):
a) de către rudele copilului, indiferent de cetăţenia lor;
b) de către alte persoane cetăţeni ai Republicii Moldova.
(4) Adopţia, în cazurile prevăzute la alin.(3), se face în conformitate cu prevederile generale şi dacă s-a dovedit că, timp de cel puţin 6 luni din momentul luării copilului la evidenţă, acesta nu a fost acceptat pentru adopţie sau luat sub tutelă (curatelă):
a) de către rudele sale, indiferent de cetăţenia lor;
b) de către cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini sau apatrizii cu domiciliul în Republica Moldova.
(5) Prevederile alin.(3) şi (4) nu se aplică dacă:
a) soţul adoptă copilul celuilalt soţ;
b) copilul suferă de o boală gravă care necesită un tratament special ce nu poate fi acordat în Republica Moldova.
Articolul 117. Evidenţa copiilor care pot fi adoptaţi
(1) Sînt luaţi la evidenţă şi propuşi pentru adopţie copiii:
a) ai căror părinţi au decedat;
b) ai căror părinţi sînt decăzuţi din drepturile părinteşti, sînt declaraţi incapabili sau dispăruţi;
c) care au fost abandonaţi de ambii părinţi sau de unicul părinte;
d) care au fost propuşi pentru adopţie de ambii părinţi sau de unicul părinte.
(2) Evidenţa copiilor care pot fi adoptaţi se efectuează de către autorităţile tutelare respective şi autoritatea centrală pentru protecţia copilului.
(3) Persoanele cu funcţii de răspundere din autorităţile administraţiei publice locale, din organizaţiile obşteşti, precum şi alte persoane sînt obligate să comunice autorităţii tutelare informaţiile pe care le deţin despre copiii care pot fi propuşi pentru adopţie şi despre cei care au rămas fără îngrijire părintească.
(4) Nerespectarea obligaţiei prevăzute la alin.(2) atrage răspunderea în cazurile şi limitele prevăzute de lege.
Articolul 118. Evidenţa persoanelor care doresc să adopte copii
(1) Evidenţa cetăţenilor Republicii Moldova care doresc să adopte copii se efectuează de către autorităţile tutelare conform prezentului cod şi actelor normative ale Guvernului.
(2) Evidenţa cetăţenilor străini şi a apatrizilor care doresc să adopte copii cetăţeni ai Republicii Moldova se efectuează de către autoritatea centrală pentru protecţia copilului.
Articolul 119. Modalitatea încuviinţării adopţiei
(1) Încuviinţarea adopţiei copilului se face de către instanţa judecătorească la cererea persoanelor (persoanei) care solicită adopţia. Examinarea cererii privind încuviinţarea adopţiei se face în modul prevăzut pentru procedurile speciale, cu respectarea condiţiilor stabilite de legislaţia procesuală civilă.
(2) Cererea privind încuviinţarea adopţiei se examinează de către instanţa judecătorească, cu participarea obligatorie a autorităţii tutelare.
(3) Instanţa judecătorească va expedia, în termen de 3 zile din momentul cînd hotărîrea privind încuviinţarea adopţiei a rămas- definitivă, copia acestei hotărîri oficiului de stare civilă din raza ei teritorială. Oficiul de stare civilă va executa hotărîrea judecătorească privind încuviinţarea adopţiei, indiferent de faptul dacă există sau nu cererea adoptatorilor sau a persoanelor împuternicite de ei în acest sens.
Articolul 120. Accesul la informaţia privind copiii care pot fi adoptaţi
(1) Accesul la informaţia privind copiii care pot fi adoptaţi este liber pentru persoanele care solicită adopţia şi persoanele împuternicite de ele.
(2) Autorităţile tutelare nu au dreptul să limiteze accesul la informaţia privind copiii care pot fi adoptaţi în modul prevăzut de prezentul cod.
(3) Autoritatea centrală pentru protecţia copilului asigură publicarea şi accesul la informaţia privind copiii luaţi la evidenţă pentru adopţie.
Articolul 121. Persoanele care au dreptul la adopţie
(1) Adoptatori pot fi persoane de ambele sexe care au atins vîrsta de 25 de ani, cu excepţia persoanelor:
a) decăzute din drepturile părinteşti;
b) declarate incapabile sau cu capacitate limitată de exerciţiu;
c) care au adoptat copii, dar adopţia a fost anulată din culpa lor;
d) eliberate de obligaţiile de tutore (curator) din cauza neîndeplinirii culpabile a obligaţiilor lor;
e) care, în virtutea calităţilor morale sau a stării sănătăţii, nu sînt în stare să-şi îndeplinească drepturile şi obligaţiile părinteşti de întreţinere şi de educaţie a copilului adoptat;
t) care urmăresc scopul de a obţine o adopţie fictivă;
g) care au prezentat documente false;
h) care au atins vîrsta de 50 de ani (această regulă nu se aplică în cazul cînd adoptatorii sînt căsătoriţi între ei şi unul din ei nu a atins vîrsta de 50 de ani, precum şi atunci cînd părintele adoptiv este soţul părintelui copilului adoptat sau cînd copilul a trăit în familia eventualilor părinţi adoptivi înainte ca aceştia să împlinească vîrsta de 50 de ani).
(2) Cetăţenii străini şi apatrizii care îşi au domiciliul în afara hotarelor Republicii Moldova pot fi adoptatori ai copiilor cetăţeni ai Republicii Moldova numai dacă întrunesc atît condiţiile impuse de legislaţia statului ai cărui cetăţeni sînt sau în care îşi au domiciliul, cît şi condiţiile impuse de legislaţia Republicii Moldova, precum şi dacă ţara lor este membră a Convenţiei asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale sau dacă în acest domeniu există un acord bilateral între state.
(3) Nu se admite adopţia copilului de un cuplu necăsătorit.
(4) Lista contraindicaţiilor medicale pentru persoanele care intenţionează să adopte copii se aprobă de Guvern.
Articolul 122. Termenul de încercare la adopţie
(1) Hotărîrea instanţei judecătoreşti privind încuviinţarea adopţiei poate fi pronunţată numai atunci cînd copilul s-a aflat în îngrijirea viitorilor adoptatori (adoptator) nu mai puţin de 6 luni.
(2) În unele cazuri, adopţia poate fi încuviinţată şi fără stabilire acestui termen de încercare, motivele menţionîndu-se în hotărîrea instanţei judecătoreşti.
Articolul 123. Diferenţa de vîrstă între adoptator şi adoptat
(1) Diferenţa de vîrstă între adoptator şi adoptat va fi de cel puţin 15 ani. Această regulă nu se aplică în cazurile cînd unul dintre soţi adoptă copilul celuilalt soţ.
(2) Pentru motive temeinice, această diferenţă de vîrstă poate fi redusă, dar nu mai mult decît cu 5 ani.
Articolul 124. Acordul părinţilor la adopţie
(1) Pentru adopţia copilului se cere acordul părinţilor lui.
(2) Acordul părinţilor la adopţie va fi exprimat printr-o declaraţie scrisă autentificată de notar sau de autoritatea tutelară în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului ori al părinţilor.
(3) Acordul părinţilor poate fi exprimat şi personal în instanţa judecătorească.
(4) Administraţia instituţiei în care este întreţinut şi educat copilul este în drept să ceară acordul părinţilor pentru o eventuală adopţie a acestuia, fără indicarea identităţii adoptatorilor.
(5) Părinţii pot să-şi retragă acordul la adopţie în orice moment, dar numai pînă la pronunţarea hotărîrii judecătoreşti privind încuviinţarea acesteia.
Articolul 125. Adopţia copilului fără acordul părinţilor
Nu este necesar acordul părinţilor pentru adopţia copilului dacă aceştia:
a) sînt decăzuţi din drepturile părinteşti;
b) sînt declaraţi incapabili;
c) sînt declaraţi dispăruţi;
d) nu sînt cunoscuţi;
e) nu locuiesc împreună cu copilul şi se eschivează nemotivat de la întreţinerea şi educaţia acestuia mai mult de 6 luni.
Articolul 126. Acordul tutorelui (curatorului) la adopţie
(1) În cazul cînd copilul se află sub tutelă (curatelă), este necesar şi acordul scris al tutorelui (curatorului) la adopţie, autentificat de notar sau de autoritatea tutelară în a cărei rază teritorială se află domiciliul minorului sau al tutorelui (curatorului). Acordul poate fi exprimat de tutore (curator) şi personal în instanţa judecătorească.
(2) Instanţa iudecătorească, după caz, poate încuviinţa adopţia şi fără acordul tutorelui (curatorului), ţinînd cont de avizul autorităţii tutelare.
Articolul 127. Acordul copilului la adopţie
(1) Pentru adopţia copilului care a atins vîrsta de 10 ani este necesar şi acordul acestuia exprimat în instanţa judecătorească.
(2) Ca excepţie, copilul poate fi adoptat fără acordul lui dacă, pînă la momentul adopţiei, el a locuit în familia adoptatorilor şi nu ştie că aceştia nu sînt părinţii lui fireşti.
Articolul 128. Acordul soţului adoptatorului
(1) În cazul cînd copilul este adoptat numai de unul dintre soţi, este necesar acordul scris al celuilalt soţ, autentificat de notar sau de autoritatea tutelară. Acest acord poate fi exprimat şi personal în instanţa judecătorească.
(2) Acordul celuilalt soţ nu se cere dacă acesta:
a) a fost declarat incapabil;
b) a fost declarat dispărut;
c) a întrerupt relaţiile familiale cu adoptatorul, nu locuieşte împreună cu acesta mai mult de un an şi domiciliul lui nu este cunoscut.
Articolul 129. Numele de familie şi prenumele copilului adoptat.
(1) După adopţie, copilul îşi poate păstra numele de familie şi prenumele.
(2) La cererea adoptatorilor, instanţa judecătorească poate schimba numele şi prenumele copilului adoptat, atribuindu-I numele de familie al adoptatorilor sau al unuia dintre ei, dacă aceştia poartă nume de familie diferite, iar prenumele poate fi ales de adoptatori.
(3) Pentru schimbarea numelui de familie şi a prenumelui copilului adoptat care a atins vîrsta de 10 ani se cere şi acordul acestuia.
(4) În caz de schimbare a numelui de familie şi a prenumelui copilului adoptat, faptul se menţionează în hotărîrea instanţei judecătoreşti - privind încuviinţarea adopţiei.
Articolul 130. Schimbarea locului de naştere al copilului adoptat
(1) În scopul asigurării secretului adopţiei, la cererea adoptatorilor, este posibilă schimbarea locului de naştere al copilului.
(2) În caz de schimbare a locului de naştere al copilului adoptat, faptul se menţionează în hotărîrea instanţei judecătoreşti privind încuviinţarea adopţiei.
Articolul 132. Efectele juridice ale adopţiei
(1) Drepturile şi obligaţiile, adoptatorului şi adoptatului iau naştere din momentul cînd a rămas definitivă hotărîrea instanţei judecătoreşti privind încuviinţarea adopţiei.
(2) Adoptatul şi descendenţii lui, în raport cu părinţii adoptivi şi rudele acestora, iar adoptatorii şi rudele acestora, în raport cu copilul adoptat şi descendenţii lui, sînt asimilaţi în drepturile şi obligaţiile personale nepatrimoniale şi patrimoniale cu rudele fireşti.
(3) Adoptatul pierde drepturile personale nepatrimoniale şi patrimoniale şi este eliberat de îndeplinirea obligaţiilor faţă de părinţii săi fireşti şi rudele acestora.
(4) În cazul cînd copilul este adoptat de o singură persoană, drepturile personale pot fi păstrate, la cererea mamei, dacă adoptatorul este bărbat sau, la cererea tatălui, dacă adoptatorul este femeie. Despre aceasta se menţionează în hotărtrea instanţei judecătoreşti privind încuviinţarea adopţiei.
(5) Efectele juridice prevăzute de prezentul articol survin indiferent de faptul dacă adoptatorii sînt sau nu sînt înscrişi în calitate de părinţi ai copilului adoptat.
Articolul 133. Păstrarea dreptului copilului la pensie şi indemnizaţii
Dacă, la momentul adopţiei, copilul avea dreptul la pensie şi indemnizaţii în legătură cu pierderea întreţinătorului, acest drept va fi păstrat şi după adopţie.
Articolul 134. Secretul adopţiei
(1) Secretul adopţiei este ocrotit de lege.
(2) Persoanale oficiale cărora le este cunoscut faptul adopţiei sînt obligate să păstreze secretul acestui fapt. În caz contrar, ele poartă răspundere în conformitate cu legea.
(3) Se interzice eliberarea, fără acordul adoptatorilor sau al autorităţii tutelare, a extraselor din registrele de stare civilă ori a copiilor de pe acestea din care să se vadă că adoptatorii nu sînt părinţii fireşti ai copilului adoptat.
Articolul 135. Încetarea adopţiei
(1) Adopţia încetează în urma desfacerii sau declarării nulităţii acesteia în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti.
(2) Adopţia desfăcută încetează din momentul cînd hotărîrea respectivă a instanţei judecătoreşti a rămas definitivă.
(3) Adopţia declarată nulă încetează din momentul încuviinţării acesteia.
(4) Cererea privind desfacerea sau declararea nulităţii adopţiei se înaintează adoptatorilor.
(5) Dacă părinţilor nu le sînt cunoscuţi adoptatorii, cererea prevăzută la alin.(4) se depune la autoritatea tutelară din raza teritorială a instanţei judecătoreşti care a adoptat hotărîrea privind încuviinţarea adopţiei. În acest caz, adoptatorilor li se comunică despre acţiunea pornită şi ei au dreptul să participe la proces sau să încredinţeze autorităţii tutelare apărarea drepturilor lor.
(6) La examinarea cauzelor privind desfacerea sau declararea nulităţii adopţiei, instanţa judecătorească este în drept să oblige adoptatorii să participe la proces.
Articolul 136. Temeiurile desfacerii adopţiei
(1) Adopţia poate fi desfăcută, dacă aceasta o cer interesele copilului adoptat, în cazul cînd:
a) adoptatorii nu-şi îndeplinesc sau nu-şi pot îndeplini obligaţiile privind întreţinerea şi educaţia adoptatului;
b) adoptatorii abuzează de drepturile părinteşti sau se comportă cu cruzime faţă de copil;
c) adoptatorii suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie;
d) adopţia s-a făcut fără acordul părinţilor copilului sau al soţului adoptatorului, dacă acest acord se cerea conform legii.
(2) Instanţa judecătorească este în drept să desfacă adopţia şi în alte cazuri, dacă aceasta o cer interesele adoptatului.
(3) Instanţa judecătorească va expedia, în termen de 3 zile de la data cînd a rămas definitivă hotărîrea privind desfacerea adopţiei, o copie a acesteia oficiului de stare civilă şi autorităţii tutelare din raza teritorială a instanţei judecătoreşti.
Articolul 137. Dreptul de a cere desfacerea adopţiei
(1) Au dreptul să ceară desfacerea adopţiei copilului:
a) părinţii acestuia;
b) adoptatorii lui;
c) soţul adoptatorului, în cazul în care adopţia a fost făcută fără acordul lui, dacă acest acord se cerea conform legii;
d) însuşi adoptatul care a atins vîrsta de 14 ani;
e) autoritatea tutelară;
f) procurorul.
(2) Persoanele fizice şi juridice altele decît cele menţionate la alin.(1) nu au dreptul să ceară desfacerea adopţiei.
Articolul 138. Desfacerea adopţiei după atingerea majoratului de către adoptat
Dacă, în momentul pornirii acţiunii privind desfacerea adopţiei, adoptatul a atins vîrsta de 18 ani, adopţia poate fi desfăcută numai cu acordul atît al adoptatorului, cît şi al adoptatului.
Articolul 139. Temeiurile declarării nulităţii adopţiei
Adopţia poate fi declarată nulă numai dacă se va stabili că:
a) încuviinţarea ei s-a întemeiat pe acte false;
b) adopţia a fost fictivă;
c) la momentul încuviinţării adopţiei, adoptatorul era decăzut din drepturile părinteşti, declarat incapabil sau cu capacitate limitată de exerciţiu.
Articolul 140. Dreptul de a cere declararea nulităţii adopţiei
Au dreptul de a cere declararea nulităţii adopţiei.
a) autorităţile tutelare;
b) procurorul.
Articolul 141. Efectele încetării adopţiei
(1) Din momentul încetării adopţiei, se sting toate drepturile şi obligaţiile personale nepatrimoniale şi patrimoniale dintre copilul adoptat şi descendenţii lui, pe de o parte, şi adoptatorii şi rudele lor, pe de altă parte, şi se restabilesc drepturile şi obligaţiile dintre adoptat şi descendenţii lui, pe de o parte, şi părinţii şi rudele fireşti ale adoptatului, pe de altă parte.
(2) În cazul încetării adopţiei, problema privind restabilirea numelui de familie şi a prenumelui copilului adoptat se soluţionează de instanţa judecătorească. Dacă acesta a împlinit vîrsta de 10 ani, se ia în considerare şi părerea lui.
(3) În cazul desfacerii adopţiei, instanţa judecătorească poate obliga adoptatorii să acorde copilului minor întreţinere în mărimea şi modul prevăzute de prezentul cod.
(4) După încetarea adopţiei, copilul este înapoiat părinţilor. Dacă părinţii lipsesc sau înapoierea lui părinţilor contravine intereselor copilului, el este dat în grija autorităţii tutelare.
Capitolul 19
TUTELA ŞI CURATELA COPIILOR
Articolul 142. Instituirea tutelei şi curatelei
(1) Tutela şi curatela se instituie asupra copiilor rămaşi fără ocrotire părintească în scopul educaţiei şi instruirii acestora, precum şi al apărării drepturilor şi intereselor lor legitime.
(2) Tutela se instituie asupra copiilor care nu au atins vîrsta de 14 ani. La atingerea vîrstei de 14 ani, tutela se transformă în curatelă, fără adoptarea de către autoritatea tutelară a unei hotărîri suplimentare.
(3) Curatela se instituie asupra copiilor în vîrstă de la 14 la 18 ani.
(4) Tutela şi curatela se instituie de către autorităţile administraţiei publice locale, în termen de cel mult o lună din momentul primirii cererii respective, în baza avizului scris al autorităţii tutelare.
Articolul 143. Persoanele care pot fi numite tutori (curatori)
(1) Pot fi numiţi tutori (curatori) o singură persoană fizică sau soţul şi soţia împreună dacă nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute la alin. (4) şi au consimţit expres.
(2) La numirea tutorelui (curatorului) se iau în considerare calităţile morale şi alte calităţi personale, posibilităţile candidatului de a-şi îndeplini obligaţiile de tutore (curator), relaţiile lui şi ale membrilor familiei lui cu copilul.
(3) Numirea tutorelui la copilul care a atins vîrsta de 10 ani se face numai cu acordul copilului.
(4) Nu poate fi numită tutore (curator) persoana:
a) minoră;
b) declarată incapabilă sau cu capacitate de exerciţiu limitată;
c) decăzută din drepturile părinteşti;
d) declarată incapabilă de a fi tutore (curator) din cauza stării de sănătate;
e) care a fost adoptator, dar adopţia a fost anulată din cauza exercitării necorespunzătoare a obligaţiilor de adoptator;
f) căreia i s-a restrîns exerciţiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărîre judecătorească, precum şi persoana cu rele purtări;
g) ale cărei interese vin în conflict cu interesele persoanei puse sub tutelă (curatelă);
h) înlăturată, prin act autentic sau prin testament, de către părintele care exercita singur, pînă la momentul morţii, ocrotirea părintească;
i) care, exercitînd o tutelă (curatelă), a fost îndepărtată de la ea;
j) care suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie;
k) care se află în relaţii de muncă cu instituţia în care este internat copilul asupra căruia se instituie tutela (curatela);
l) care nu are domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova.
Articolul 144. Tutela (curatela) asupra copiilor care sînt întreţinuţi şi educaţi în instituţiile de stat
(1) În cazul în care asupra copiilor întreţinuţi şi educaţi în instituţiile de stat nu este instituită tutela (curatela), obligaţiile tutorelui (curatorului) sînt puse pe seama administraţiei instituţiei respective.
(2) Plasamentul temporar al copilului aflat sub tutelă (curatelă) în instituţia de stat nu anulează drepturile şi obligaţiile tutorelui (curatorului) faţă de acesta.
(3) Apărarea drepturilor copiilor externaţi din instituţiile de stat este preluată de către autorităţile tutelare.
Articolul 145. Drepturile copiilor aflaţi sub tutelă (curatelă)
Copiii aflaţi sub tutelă (curatelă) au dreptul:
a) de a locui împreună cu tutorele (curatorul) lor;
b) la condiţii normale de întreţinere, educaţie şi instruire;
c) la dezvoltare multilaterală şi la respectarea demnităţii umane;
d) la pensia de întreţinere şi la alte plăţi sociale;
e) la spaţiul locativ ocupat anterior de către părinţii lor sau la asigurarea cu spaţiu locativ, în modul stabilit;
f) la apărarea drepturilor lor în modul stabilit;
g) la comunicare cu părinţii şi rudele;
h) la exprimarea propriei opinii în procesul soluţionării problemelor care le ating drepturile şi interesele legitime.
Articolul 146. Drepturile şi obligaţiile tutorelui (curatorului)
(1) Tutorele (curatorul) are dreptul şi este obligat să se ocupe de educaţia copilului aflat sub tutela (curatela) sa, să aibă grijă de sănătatea şi dezvoltarea fizică, psihică, spirituală şi morală a copilului.
(2) Tutorele (curatorul) determină de sine stătător procedeele şi mijloacele de educaţie a copilului aflat sub tutelă (curatelă), luînd în considerare eventualele recomandări ale autorităţii tutelare şi respectînd prevederile art.62.
(3) Tutorele (curatorul), ţinînd cont de opinia copilului, poate alege instituţia de învăţămînt şi forma de studii pe care le va urma copilul, fiind obligat să asigure frecventarea de către copil a şcolii pînă la sfîrşitul anului de învăţămînt în care acesta atinge vîrsta de 16 ani.
(4) Tutorele (curatorul) este în drept să ceară de la orice persoană, inclusiv rudele apropiate, înapoierea copilului pe care acestea îl reţin fără temei legal sau fără o hotărîre corespunzătoare a instanţei judecătoreşti.
(5) Tutorele (curatorul) nu este în drept să împiedice contactele copilului cu rudele lui, cu excepţia cazurilor în care contactele respective contravin intereselor acestuia.
(6) Drepturile şi obligaţiile tutorelui (curatorului) privind reprezentarea intereselor copilului aflat sub tutela (curatela) sa sînt stabilite de legislaţia civilă.
(7) Tutorele (curatorul) este obligat să locuiască împreună cu copilul aflat sub tutela (curatela) sa. Curatorul şi copilul aflat sub curatelă care a atins vîrsta de 14 ani pot locui separat doar cu acordul autorităţii tutelare.
(8) Tutorele (curatorul) este obligat să comunice autorităţii tutelare informaţiile privind starea sănătăţii, îngrijirea şi educaţia copilului, precum şi schimbarea domiciliului.
Articolul 147. Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor de tutore (curator)
(1) Drepturile şi obligaţiile de tutore (curator) sînt exercitate exclusiv în interesul minorului aflat sub tutelă (curatelă).
(2) Obligaţiile de tutore (curator) sînt exercitate gratuit, cu excepţiile prevăzute de lege.