Articolul 2. Sfera de aplicare
În condiţiile prezentei legi, copiii beneficiază de protecţie fără nicio discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinii politice sau de altă natură, de cetăţenie, apartenenţa etnică sau originea socială, de statutul obținut prin naştere, de situaţia materială, de gradul şi tipul de dizabilitate, de aspectele specifice de creştere şi educaţie a copiilor, a părinţilor lor ori a altor reprezentanţi legali ai acestora, de locul aflării lor (familie, instituţie educaţională, serviciu social, instituţie medicală, comunitate etc.).
Articolul 3. Noţiuni principale
În sensul prezentei legi, noţiunile principale utilizate au următoarele semnificaţii:
autoritate centrală pentru protecţia copilului – Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, abilitat să elaboreze, să promoveze şi să monitorizeze realizarea politicii statului în domeniul protecţiei copilului;
autoritate tutelară locală – primarii de sate (comune) și de oraşe;
autoritate tutelară teritorială – secţiile/direcţiile asistenţă socială şi protecţie a familiei/Direcţia municipală pentru protecţia copilului Chişinău. În municipiile Bălţi şi Chişinău autorităţile tutelare teritoriale exercită și atribuţiile de autoritate tutelară locală, cu excepţia unităţilor administrativ-teritoriale autonome din componenţa acestora, în cadrul cărora atribuțiile de autoritate tutelară locală sînt exercitate de primarii unităţilor administrativ-teritoriale respective;
copil – persoană care nu a împlinit vîrsta de 18 ani şi nu are capacitatea de exerciţiu deplină;
copil aflat în situaţie de risc – copil în privința căruia, ca urmare a evaluării, se constată una sau mai multe din situațiile prevăzute la art. 8;
copil separat de părinţi – copilul lipsit efectiv de grija părinţilor în situaţii determinate de absenţa acestora, inclusiv în cazul plecării părinţilor la muncă peste hotare, copilul luat de la părinţi din cauza existenţei pericolului iminent pentru viaţa sau sănătatea acestuia, precum şi copilul căruia i s-a stabilit statutul de copil rămas temporar fără ocrotire părintească sau de copil rămas fără ocrotire părintească;
copil abandonat – copilul identificat ca fiind fără părinţi sau fără alt însoţitor legal în cazul în care nu pot fi stabilite datele de identitate nici ale copilului, nici ale părinţilor lui;
interesul superior al copilului – asigurarea condițiilor adecvate pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului, ținînd cont de particularitățile individuale ale personalității lui și de situația concretă în care acesta se află;
familie – părinţii şi copiii acestora;
familie extinsă – rudele copilului pînă la gradul IV inclusiv;
reprezentant legal al copilului – părintele sau persoana desemnată, conform legii, să apere drepturile şi interesele copilului;
management de caz – metoda principală de lucru a specialistului în protecția drepturilor copilului sau a asistentului social, cu ajutorul căreia acesta evaluează necesităţile copilului şi ale familiei lui în colaborare cu ei, coordonează, monitorizează, evaluează şi susţine copilul şi familia acestuia pentru ca ei să poată beneficia de serviciile şi prestaţiile sociale care să răspundă acestor necesităţi;
echipă multidisciplinară – grup convocat de specialistul în protecția drepturilor copilului sau, în lipsa acestuia, de către asistentul social comunitar, compus din profesionişti din diferite domenii, cu atribuţii în protecţia copilului, care colaborează în scopul prevenirii şi/sau soluţionării cazurilor copiilor aflați în situații de risc;
plan individual de asistenţă – document prin care se realizează planificarea serviciilor, a prestaţiilor şi a măsurilor de protecţie a copilului în baza evaluării complexe a acestuia şi a familiei sale;
violenţă împotriva copilului – forme de rele tratamente aplicate de către părinţi/reprezentanţii legali/persoana în grija căreia se află copilul sau de către orice altă persoană, care produc vătămare actuală sau potenţială asupra sănătăţii acestuia şi îi pun în pericol viaţa, dezvoltarea, demnitatea sau moralitatea, care includ tipurile de violență definite în art. 2 din Legea nr. 45-XVI din 1 martie 2007 cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie;
neglijarea copilului – omisiunea sau ignorarea voluntară sau involuntară a responsabilităţilor privind creşterea și educarea copilului, fapt care pune în pericol dezvoltarea lui fizică, mintală, spirituală, morală sau socială, integritatea lui corporală, sănătatea lui fizică sau psihică. Neglijarea poate lua următoarele forme:
a) neglijare alimentară – privarea copilului de hrană sau malnutriția acestuia;
b) neglijare vestimentară – lipsa de îmbrăcăminte şi/sau de încălţăminte, în special a celor necesare pentru perioada rece a anului;
c) neglijare a igienei – nerespectarea normelor generale de igienă personală, condiții de locuit insalubre, care amenință viața sau sănătatea copilului;
d) neglijare medicală – lipsa ori refuzul îngrijirilor medicale necesare pentru protecția vieții, integrității corporale și a sănătății copilului, neadresarea la medici în cazuri de urgenţă;
e) neglijare educaţională – refuzul încadrării copilului într-o instituție școlară, neşcolarizarea copilului;
f) neglijare emoţională – ignorarea problemelor psihoemoționale ale copilului;
g) neglijare în supraveghere – punerea sau lăsarea copilului în condiții ori circumstanțe în care lipsa de supraveghere poate conduce la îmbolnăvirea copilului, traumatismul copilului, exploatarea copilului sau decesul acestuia;
pericol iminent – circumstanțe care indică în mod cert asupra existenței elementelor constitutive ale unei infracțiuni contra vieții și/sau sănătății copilului şi care au sau pot avea impact grav asupra integrității fizice și/sau psihice a acestuia;
luarea copilului de la părinți – procedură prin care copilul este separat de părinți sau de persoanele în grija cărora acesta se află, efectuată în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale Codului familiei;
plasament – măsură de protecţie a copilului separat de părinţi prin care se asigură condiţii pentru creşterea şi îngrijirea acestuia în servicii sociale de plasament;
plasament de urgenţă – plasamentul copilului ale cărui viaţă sau sănătate sînt în pericol iminent, indiferent de mediul în care acesta se află, pentru o perioadă de pînă la 72 de ore;
plasament planificat – plasamentul copilului într-un serviciu social, pentru o perioadă determinată de timp, conform prevederilor planului individual de asistenţă;
specialist în protecția drepturilor copilului – funcționar public din cadrul primăriei care realizează activități de suport pentru îndeplinirea atribuțiilor autorității tutelare locale.
Articolul 4. Principiile protecţiei copilului aflat în situaţie de risc şi a copilului separat de părinţi
Protecţia copilului se realizează conform următoarelor principii:
a)asigurarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
b)respectarea priorității privind creșterea și educarea copilului în familie;
c)dreptul prioritar al părinților de a-și educa copiii conform propriilor convingeri și responsabilitatea primară a părinților pentru creșterea, educarea și protecția copiilor lor;
d)obligația statului de a asigura familiei asistența necesară pentru creșterea și educarea copiilor;
e)egalitatea șanselor și nediscriminarea;
f)cooperarea intersectorială și intervenția multidisciplinară;
g)asistența individualizată a fiecărui copil;
h)respectarea demnității copilului;
i)asigurarea participării copilului la luarea deciziilor care îl privesc, ținînd cont de vîrsta și de gradul său de maturitate;
j)asigurarea continuității în creșterea și educarea copilului, ținînd cont de identitatea sa etnică, religioasă, culturală și lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecție;
k)celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;
l)responsabilitatea autorităților pentru asigurarea protecției împotriva violenței, neglijării și exploatării copilului.
Articolul 5. Cadrul general de activitate al autorităţilor tutelare
(1) Autorităţile tutelare trebuie să întreprindă toate măsurile necesare pentru asistenţa şi suportul copiilor şi al familiilor acestora în scopul prevenirii separării copilului de mediul familial sau, după caz, în scopul (re)integrării acestuia în familie.
(2) Plasamentul copilului poate fi dispus de autorităţile tutelare numai în cazul în care, în urma evaluărilor, se constată că menţinerea copilului alături de părinţi nu este posibilă sau contravine interesului superior al acestuia.
(3) În cazul separării copilului de familie, autoritatea tutelară teritorială va dispune plasamentul copilului ţinînd cont de prioritatea plasamentului sub tutelă în familia extinsă faţă de celelalte tipuri de plasament, iar în cazul în care acest lucru este imposibil, de prioritatea plasamentului în serviciile de tip familial faţă de serviciile de tip rezidenţial.