MODALITĂŢILE DE APLICARE A TEHNOLOGIILOR DE ASISTARE MEDICALĂ A REPRODUCERII UMANE
Articolul 9. Folosirea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane
(1) Persoanele au dreptul la tratamentul infertilităţii, inclusiv cu folosirea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane.
(2) Folosirea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane este permisă pentru cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii care au atins vîrsta de 18 ani, au indicaţii medicale şi nu au contraindicaţii în privinţa folosirii acestor tehnologii.
(3) Serviciile de reproducere umană asistată medical pot fi acordate atît de instituţiile/organizaţiile medicale publice, cît şi de cele private, acreditate sau licenţiate pentru acest gen de activitate.
(4) Folosirea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane este posibilă numai în baza consimţămîntului informat scris al pacienţilor, care va include informaţii veridice şi complete despre:
a) esenţa tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane care urmează a fi folosite;
b) aspectele medicale şi cele legale ale procedurilor ce urmează a fi efectuate;
c) riscurile asociate, efectele secundare şi complicaţiile posibile;
d) rezultatele aşteptate în urma tratamentului efectuat şi factorii de care depinde rezultatul.
(5) Femeia şi bărbatul aflaţi în căsătorie înregistrată în modul stabilit de lege au dreptul la folosirea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane cu condiţia acordului reciproc al soţilor.
(6) Femeia şi bărbatul care nu se află în căsătorie înregistrată în modul stabilit de lege au dreptul la folosirea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane cu condiţia acordului reciproc al partenerilor.
(7) Femeile solitare au dreptul la folosirea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane cu utilizarea spermei donatorului în baza cererii semnate de ele.
(8) Datele referitoare la tratamentul infertilităţii prin aplicarea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane sînt confidenţiale şi constituie un secret medical.
(9) Sînt permise următoarele tehnologii de asistare medicală a reproducerii umane:
a) inseminarea artificială cu sperma soţului;
b) inseminarea artificială cu sperma donatorului;
c) fertilizarea in vitro cu transferul intrauterin de embrioni;
d) injectarea intracitoplazmatică a spermatozoizilor;
e) ecloziunea asistată;
f) extragerea spermatozoizilor din testicule;
g) crioconservarea de spermă, de oocite, de embrioni;
h) donarea de spermă, de oocite, de embrioni;
i) diagnosticul preimplantor genetic;
j) reducerea numărului de embrioni în cazul sarcinii multiple.
(10) În domeniul reproducerii umane asistate medical se interzice:
a) alegerea sexului viitorului copil, cu excepţia cazurilor de risc al moştenirii maladiilor genetice severe legate de sex;
b) avortul selectiv al embrionilor de un anumit sex, specificat în reglementările internaţionale de bioetică;
c) clonarea fiinţei umane, crearea de himere şi transplantarea acestora în organismul uman;
d) aplicarea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane fără consimţămîntul persoanei;
e) prestarea serviciilor de reproducere umană în lipsa autorizaţiilor/licenţelor necesare;
f) violarea confidenţialităţii datelor privind donările de spermă, de oocite şi de embrioni;
g) obţinerea spermei şi a oocitelor de la persoane cu vîrsta sub 18 ani (cu excepţia cazurilor de crioconservare în baza indicaţiilor medicale).
(11) Persoanele (persoana) care şi-au dat consimţămîntul informat scris pentru folosirea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane, în cazul naşterii la ei prin această metodă a unui copil, se înscriu ca părinţi ai acestui copil în modul stabilit de Codul familiei şi nu sînt în drept să conteste maternitatea şi paternitatea, făcînd referinţă la aceste circumstanţe.
(12) Copiii născuţi în urma inseminării artificiale sau fertilizării in vitro au aceleaşi drepturi ca şi copiii născuţi prin reproducere naturală.
(13) Activităţile privind reproducerea umană asistată medical sînt coordonate şi monitorizate de Ministerul Sănătăţii.
Articolul 10. Inseminarea artificială cu sperma soţului sau a donatorului
(1) Procedura inseminării artificiale se poate realiza prin:
a) inseminare cu sperma soţului/partenerului;
b) inseminare cu sperma unui donator.
(2) Inseminarea artificială cu sperma soţului/partenerului se foloseşte în caz de impotenţă sau de incompatibilitate biologică între parteneri, precum şi în cazul în care sperma nu are calitatea şi cantitatea de spermatozoizi necesare fecundării.
(3) Inseminarea artificială cu spermă prelevată de la donator se efectuează în cazul infertilităţii masculine, ce nu poate fi tratată prin nici o altă metodă, sau în cazul prezenţei unor probleme genetice cu risc înalt de transmitere la făt.
(4) Cuplurile a căror infertilitate este cauzată de factorul masculin pot să beneficieze atît de donarea anonimă a spermei, cît şi de donarea neanonimă (spermă obţinută de la o rudă a soţului).
(5) Femeile solitare, de asemenea, au dreptul la procedura de inseminare cu spermă donată.
Articolul 11. Fertilizarea in vitro cu transferul intrauterin al embrionilor
(1) Fertilizarea in vitro cu transferul intrauterin al embrionilor reprezintă o metodă de bază în tratamentul infertilităţii.
(2) Indicaţiile principale pentru apelarea la fertilizarea in vitro sînt infertilitatea feminină şi/sau masculină, cînd alte metode de tratament sînt imposibile sau fără de efect.
(3) La fertilizarea in vitro are acces orice cuplu, orice femeie solitară, care suferă de infertilitate, dacă au luat o decizie informată de folosire a acestei metode.
(4) Pentru a recurge la fertilizarea in vitro, femeia şi bărbatul trebuie să corespundă criteriilor medicale necesare privind starea de sănătate fizică şi mentală.
(5) Vîrsta-limită pentru efectuarea fertilizării in vitro cu oocitele proprii este de 45 de ani, iar pentru folosirea oocitelor donate – de 50 de ani.
(6) Condiţiile necesare pentru realizarea programului fertilizare in vitro sînt:
a) consimţămîntul informat scris al cuplului infertil;
b) efectuarea intervenţiei într-un centru specializat;
c) obligativitatea stabilirii cauzelor infertilităţii;
d) excluderea potenţialelor riscuri de transmitere a unor boli infecţioase sau genetice.
(7) În cazul cuplurilor căsătorite sau aflate în concubinaj, este necesar consimţămîntul scris al ambilor parteneri.
(8) În cazul femeilor solitare, este suficientă cererea şi consimţămîntul scris al acestora.
(9) Orice informaţie a cuplului heterosexual, legată de tratamentul infertilităţii prin aplicarea metodelor de fertilizare in vitro, constituie un secret medical şi nu va fi transmis altor persoane fără consimţămîntul cuplului.
(10) Se interzice crearea de embrioni umani exclusiv pentru cercetări ştiinţifice şi pentru folosirea celulelor sexuale şi a embrionilor în scopuri de clonare a fiinţei umane.
Articolul 12. Donarea de celule sexuale şi de embrioni
(1) Donarea de celule sexuale şi de embrioni reprezintă o tehnologie medicală prin care o persoană transmite gameţii săi (spermatozoizii sau oocitele) ori embrionii altor persoane pentru obţinerea sarcinii.
(2) Bărbaţii şi femeile în vîrstă de la 18 pînă la 40 de ani, somatic şi psihic sănătoşi, care au trecut controlul medico-genetic au dreptul de a fi donatori de celule sexuale (spermatozoizi, oocite) şi de embrioni.
(3) Donarea de celule sexuale poate fi anonimă şi neanonimă. Donatori neanonimi de celule sexuale pot fi rudele pacienţilor (pentru femeie – rudele de sex feminin, pentru bărbat – rudele de sex masculin). În cazul donării anonime de celule sexuale, se va garanta păstrarea confidenţialităţii donatorului.
(4) Donatorii de celule sexuale şi de embrioni nu îşi asumă angajamente şi sînt absolviţi de responsabilitatea părintească faţă de viitorul copil. Ei nu au dreptul să ceară dezvăluirea datelor despre copil şi despre părinţii acestuia.
(5) Criteriile medicale de selecţie a donatorilor sînt stabilite de Ministerul Sănătăţii.
(6) Donarea de celule sexuale şi de embrioni poate fi efectuată în baza unui consimţămînt benevol informat semnat de donator (donatori), care să includă: descrierea particularităţilor procedurii medicale ce urmează a fi efectuată, date despre riscurile potenţiale, despre efectele secundare şi complicaţiile posibile, despre consecinţele juridice ale donării.
(7) Donatori de embrioni pot fi şi pacienţii programului fertilizare in vitro, care, prin decizie liberă şi consimţămînt informat, acceptă să doneze surplusul de embrioni unui alt cuplu.
Articolul 13. Crioconservarea celulelor sexuale şi a embrionilor
(1) Persoanele au dreptul la crioconservarea celulelor sexuale (spermatozoizi, oocite) şi a embrionilor în instituţiile/organizaţiile medicale acreditate sau licenţiate pentru acest gen de activitate.
(2) Crioconservarea de spermă se poate efectua pentru bărbaţii care suferă de boli şi care necesită tratamente ce ar putea să afecteze grav ulterior calitatea spermei. De asemenea, crioconservarea poate fi utilizată pentru păstrarea spermei donatorilor.
(3) Crioconservarea spermei obţinute de la soţ/partener sau de la donator poate fi efectuată atît pentru inseminare artificială, cît şi pentru fertilizare in vitro.
(4) În cazul femeilor cu riscuri de pierdere a funcţiei reproductive, crioconservarea de oocite poate fi aplicată înaintea tratamentelor de chimioterapie sau a altor tratamente pentru cancer.
(5) Crioconservarea embrionilor poate fi aplicată în cazul obţinerii unui surplus de oocite/embrioni în cadrul programului fertilizare in vitro.
(6) Crioconservarea celulelor sexuale şi a embrionilor se efectuează în baza consimţămîntului informat scris al pacienţilor, ce conţine date despre metoda de crioconservare, despre condiţiile şi termenele de păstrare a celulelor sexuale şi/sau a embrionilor.
(7) Criteriile şi condiţiile de crioconservare a celulelor sexuale şi a embrionilor sînt stabilite de Ministerul Sănătăţii.