MODALITĂȚILE DE APLICARE A TEHNOLOGIILOR DE ASISTARE MEDICALĂ A REPRODUCERII UMANE
Articolul 9. Folosirea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane
(1) Persoanele au dreptul la tratamentul infertilității, inclusiv cu folosirea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane.
(2) Folosirea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane este permisă pentru cetățenii Republicii Moldova, cetățenii străini și apatrizii care au atins vîrsta de 18 ani, au indicații medicale și nu au contraindicații în privința folosirii acestor tehnologii.
(3) Serviciile de reproducere umană asistată medical pot fi acordate atît de instituţiile/organizațiile medicale publice, cît și de cele private, acreditate sau licențiate pentru acest gen de activitate.
(4) Folosirea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane este posibilă numai în baza consimțămîntului informat scris al pacienților, care va include informații veridice și complete despre:
a) esența tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane care urmează a fi folosite;
b) aspectele medicale și cele legale ale procedurilor ce urmează a fi efectuate;
c) riscurile asociate, efectele secundare și complicațiile posibile;
d) rezultatele așteptate în urma tratamentului efectuat și factorii de care depinde rezultatul.
(5) Femeia și bărbatul aflați în căsătorie înregistrată în modul stabilit de lege au dreptul la folosirea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane cu condiția acordului reciproc al soților.
(6) Femeia și bărbatul care nu se află în căsătorie înregistrată în modul stabilit de lege au dreptul la folosirea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane cu condiția acordului reciproc al partenerilor.
(7) Femeile solitare au dreptul la folosirea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane cu utilizarea spermei donatorului în baza cererii semnate de ele.
(8) Datele referitoare la tratamentul infertilității prin aplicarea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane sînt confidențiale și constituie un secret medical.
(9) Sînt permise următoarele tehnologii de asistare medicală a reproducerii umane:
a) inseminarea artificială cu sperma soțului;
b) inseminarea artificială cu sperma donatorului;
c) fertilizarea in vitro cu transferul intrauterin de embrioni;
d) injectarea intracitoplazmatică a spermatozoizilor;
e) ecloziunea asistată;
f) extragerea spermatozoizilor din testicule;
g) crioconservarea de spermă, de oocite, de embrioni;
h) donarea de spermă, de oocite, de embrioni;
i) diagnosticul preimplantor genetic;
j) reducerea numărului de embrioni în cazul sarcinii multiple.
(10) În domeniul reproducerii umane asistate medical se interzice:
a) alegerea sexului viitorului copil, cu excepția cazurilor de risc al moștenirii maladiilor genetice severe legate de sex;
b) avortul selectiv al embrionilor de un anumit sex, specificat în reglementările internaţionale de bioetică;
c) clonarea ființei umane, crearea de himere și transplantarea acestora în organismul uman;
d) aplicarea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane fără consimţămîntul persoanei;
e) prestarea serviciilor de reproducere umană în lipsa autorizaţiilor/licențelor necesare;
f) violarea confidenţialităţii datelor privind donările de spermă, de oocite și de embrioni;
g) obținerea spermei și a oocitelor de la persoane cu vîrsta sub 18 ani (cu excepția cazurilor de crioconservare în baza indicațiilor medicale).
(11) Persoanele (persoana) care și-au dat consimțămîntul informat scris pentru folosirea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane, în cazul nașterii la ei prin această metodă a unui copil, se înscriu ca părinți ai acestui copil în modul stabilit de Codul familiei și nu sînt în drept să conteste maternitatea și paternitatea, făcînd referință la aceste circumstanțe.
(12) Copiii născuți în urma inseminării artificiale sau fertilizării in vitro au aceleaşi drepturi ca şi copiii născuți prin reproducere naturală.
(13) Activităţile privind reproducerea umană asistată medical sînt coordo-nate şi monitorizate de Ministerul Sănătăţii.
Articolul 10. Inseminarea artificială cu sperma soţului sau a donatorului
(1) Procedura inseminării artificiale se poate realiza prin:
a) inseminare cu sperma soțului/partenerului;
b) inseminare cu sperma unui donator.
(2) Inseminarea artificială cu sperma soțului/partenerului se folosește în caz de impotenţă sau de incompatibilitate biologică între parteneri, precum şi în cazul în care sperma nu are calitatea şi cantitatea de spermatozoizi necesare fecundării.
(3) Inseminarea artificială cu spermă prelevată de la donator se efectuează în cazul infertilității masculine, ce nu poate fi tratată prin nici o altă metodă, sau în cazul prezenței unor probleme genetice cu risc înalt de transmitere la făt.
(4) Cuplurile a căror infertilitate este cauzată de factorul masculin pot să beneficieze atît de donarea anonimă a spermei, cît și de donarea neanonimă (spermă obținută de la o rudă a soțului).
(5) Femeile solitare, de asemenea, au dreptul la procedura de inseminare cu spermă donată.
Articolul 11. Fertilizarea in vitro cu transferul intrauterin al embrionilor
(1) Fertilizarea in vitro cu transferul intrauterin al embrionilor reprezintă o metodă de bază în tratamentul infertilităţii.
(2) Indicaţiile principale pentru apelarea la fertilizarea in vitro sînt infertilitatea feminină şi/sau masculină, cînd alte metode de tratament sînt imposibile sau fără de efect.
(3) La fertilizarea in vitro are acces orice cuplu, orice femeie solitară, care suferă de infertilitate, dacă au luat o decizie informată de folosire a acestei metode.
(4) Pentru a recurge la fertilizarea in vitro, femeia şi bărbatul trebuie să corespundă criteriilor medicale necesare privind starea de sănătate fizică şi mentală.
(5) Vîrsta-limită pentru efectuarea fertilizării in vitro cu oocitele proprii este de 45 de ani, iar pentru folosirea oocitelor donate – de 50 de ani.
(6) Condiţiile necesare pentru realizarea programului fertilizare in vitro sînt:
a) consimţămîntul informat scris al cuplului infertil;
b) efectuarea intervenţiei într-un centru specializat;
c) obligativitatea stabilirii cauzelor infertilităţii;
d) excluderea potențialelor riscuri de transmitere a unor boli infecțioase sau genetice.
(7) În cazul cuplurilor căsătorite sau aflate în concubinaj, este necesar consimţămîntul scris al ambilor parteneri.
(8) În cazul femeilor solitare, este suficientă сererea și consimțămîntul scris al acestora.
(9) Orice informaţie a cuplului heterosexual, legată de tratamentul infertilității prin aplicarea metodelor de fertilizare in vitro, constituie un secret medical și nu va fi transmis altor persoane fără consimţămîntul cuplului.
(10) Se interzice crearea de embrioni umani exclusiv pentru cercetări științifice și pentru folosirea celulelor sexuale şi a embrionilor în scopuri de clonare a fiinţei umane.
Articolul 12. Donarea de celule sexuale și de embrioni
(1) Donarea de celule sexuale și de embrioni reprezintă o tehnologie medicală prin care o persoană transmite gameţii săi (spermatozoizii sau oocitele) ori embrionii altor persoane pentru obţinerea sarcinii.
(2) Bărbaţii şi femeile în vîrstă de la 18 pînă la 40 de ani, somatic şi psihic sănătoşi, care au trecut controlul medico-genetic au dreptul de a fi donatori de celule sexuale (spermatozoizi, oocite) și de embrioni.
(3) Donarea de celule sexuale poate fi anonimă și neanonimă. Donatori neanonimi de celule sexuale pot fi rudele pacienților (pentru femeie – rudele de sex feminin, pentru bărbat – rudele de sex masculin). În cazul donării anonime de celule sexuale, se va garanta păstrarea confidențialității donatorului.
(4) Donatorii de celule sexuale și de embrioni nu îşi asumă angajamente şi sînt absolviţi de responsabilitatea părintească faţă de viitorul copil. Ei nu au dreptul să ceară dezvăluirea datelor despre copil și despre părinții acestuia.
(5) Criteriile medicale de selecție a donatorilor sînt stabilite de Ministerul Sănătății.
(6) Donarea de celule sexuale și de embrioni poate fi efectuată în baza unui consimțămînt benevol informat semnat de donator (donatori), care să includă: descrierea particularităților procedurii medicale ce urmează a fi efectuată, date despre riscurile potențiale, despre efectele secundare și complicațiile posibile, despre consecințele juridice ale donării.
(7) Donatori de embrioni pot fi și pacienții programului fertilizare in vitro, care, prin decizie liberă și consimțămînt informat, acceptă să doneze surplusul de embrioni unui alt cuplu.
Articolul 13. Crioconservarea celulelor sexuale și a embrionilor
(1) Persoanele au dreptul la crioconservarea celulelor sexuale (spermatozoizi, oocite) și a embrionilor în instituțiile/organizațiile medicale acreditate sau licențiate pentru acest gen de activitate.
(2) Crioconservarea de spermă se poate efectua pentru bărbații care suferă de boli și care necesită tratamente ce ar putea să afecteze grav ulterior calitatea spermei. De asemenea, crioconservarea poate fi utilizată pentru păstrarea spermei donatorilor.
(3) Crioconservarea spermei obținute de la soț/partener sau de la donator poate fi efectuată atît pentru inseminare artificială, cît şi pentru fertilizare in vitro.
(4) În cazul femeilor cu riscuri de pierdere a funcției reproductive, crioconservarea de oocite poate fi aplicată înaintea tratamentelor de chimioterapie sau a altor tratamente pentru cancer.
(5) Crioconservarea embrionilor poate fi aplicată în cazul obţinerii unui surplus de oocite/embrioni în cadrul programului fertilizare in vitro.
(6) Crioconservarea celulelor sexuale și a embrionilor se efectuează în baza consimțămîntului informat scris al pacienților, ce conține date despre metoda de crioconservare, despre condițiile și termenele de păstrare a celulelor sexuale și/sau a embrionilor.
(7) Criteriile și condițiile de crioconservare a celulelor sexuale și a embrionilor sînt stabilite de Ministerul Sănătății.