PARTEA II
Dispoziţii generale
Articolul 4 Obligaţii generale
1) Părţile îşi vor îndeplini obligaţiile impuse de prezenta Convenţie, individual sau împreună, fie prin înţelegerile bilaterale şi multilaterale existente sau viitoare, fie printr-o combinare a acestora, după caz, subliniind necesitatea coordonării eforturilor şi a dezvoltării unei strategii coerente pe termen lung, la toate nivelurile.
2) În îndeplinirea obiectivului prezentei Convenţii, Părţile:
a) vor adopta o concepţie integrată în abordarea aspectelor fizice, biologice şi socioeconomice ale proceselor deşertificării şi secetei;
b) vor acorda atenţia cuvenită, în cadrul organismelor internaţionale, regionale şi globale competente, situaţiei Părţilor-ţări în curs de dezvoltare afectate, în privinţa comerţului internaţional, înţelegerilor comerciale şi contractării de datorii, în scopul creării unui mediu economic internaţional favorabil, care să conducă la promovarea unei dezvoltări durabile;
c) vor integra strategiile pentru eradicarea sărăciei în eforturile pentru combaterea deşertificării şi reducerea efectelor secetei;
d) vor promova cooperarea între Părţile-ţări afectate, în domeniile protecţiei mediului şi ale conservării solului şi resurselor de apă, în măsura în care ele au legătură cu deşertificarea şi seceta;
e) vor consolida cooperarea subregională, regională şi internaţională;
f) vor coopera în cadrul organizaţiilor interguvernamentale competente;
g) vor stabili mecanisme instituţionale, după caz, acordînd atenţie necesităţii evitării paralelismelor; şi
h) vor încuraja utilizarea mecanismelor şi a înţelegerilor financiare bilaterale şi multilaterale existente, care mobilizează şi canalizează resurse financiare substanţiale spre Părţile-ţări în curs de dezvoltare afectate, pentru combaterea deşertificării şi reducerea efectelor secetei.
3) Părţile-ţări în curs de dezvoltare afectate pot primi asistenţă, în scopul aplicării prezentei Convenţii.
Articolul 5 Obligaţii ale Părţilor afectate
Pe lîngă obligaţiile ce le revin potrivit art. 4, Părţile-ţări afectate se angajează:
a) să acorde prioritatea cuvenită combaterii deşertificării şi reducerii efectelor secetei şi să aloce resursele adecvate potrivit situaţiilor şi posibilităţilor lor;
b) să stabilească strategii şi priorităţi în cadrul planurilor şi/sau al politicilor de dezvoltare durabilă pentru combaterea deşertificării şi reducerea efectelor secetei;
c) să abordeze cauzele profunde ale deşertificării şi să acorde atenţie specială factorilor socioeconomici, care contribuie la procesele de deşertificare;
d) să stimuleze formarea conştiinţei publice şi să faciliteze participarea populaţiilor locale, mai ales a femeilor şi a tinerilor, cu sprijinul organizaţiilor neguvernamentale, la eforturile pentru combaterea deşertificării şi reducerea efectelor secetei; şi
e) să creeze un cadru favorabil prin consolidarea, după caz, a legislaţiei pertinente existente şi, acolo unde această legislaţie nu există, prin adoptarea de noi legi şi stabilirea politicilor pe termen lung şi a programelor de acţiune.
Articolul 6 Obligaţii ale Părţilor-ţări dezvoltate
Pe lîngă obligaţiile generale ce le revin potrivit art. 4, Părţile-ţări dezvoltate se angajează:
a) să sprijine activ, după cum au convenit, individual sau împreună, eforturile Părţilor-ţări în curs de dezvoltare afectate, în special ale celor din Africa şi ale ţărilor cel mai puţin dezvoltate, pentru combaterea deşertificării şi reducerea efectelor secetei;
b) să furnizeze resurse financiare substanţiale şi alte forme de sprijin pentru susţinerea concretă a Părţilor-ţări în curs de dezvoltare afectate, în special a celor din Africa, în elaborarea şi aplicarea propriilor lor planuri şi strategii pe termen lung, pentru combaterea deşertificării şi reducerea efectelor secetei;
c) să favorizeze mobilizarea de fonduri noi şi suplimentare în conformitate cu art. 20 paragraful 2) b);
d) să încurajeze mobilizarea de fonduri din sectorul privat şi alte surse neguvernamentale; şi
e) să promoveze şi să faciliteze accesul Părţilor-ţări afectate, în special al Părţilor-ţări în curs de dezvoltare afectate, la tehnologiile, cunoştinţele şi know-how corespunzătoare.
Articolul 7 Priorităţi pentru Africa
În aplicarea prezentei Convenţii, Părţile vor acorda prioritate Părţilor-ţări africane afectate, avînd în vedere situaţia specială din această regiune, fără să neglijeze Părţile-ţări în curs de dezvoltare din alte regiuni.
Articolul 8 Relaţii cu alte convenţii
1) Părţile vor încuraja coordonarea activităţilor, care se realizează în virtutea prezentei Convenţii şi a altor acorduri internaţionale relevante, în special Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice şi Convenţia asupra diversităţii biologice, dacă ele sunt părţi la acestea, pentru a obţine maximum de beneficiu din activităţile ce se desfăşoară în virtutea fiecărui acord, evitîndu-se, în acelaşi timp, dublarea eforturilor. Părţile vor încuraja realizarea de programe comune, în special în domeniile cercetare, învăţămînt, observare sistematică, strîngerea şi schimbul de informaţii, în măsura în care astfel de activităţi pot contribui la îndeplinirea obiectivelor respectivelor acorduri.
2) Dispoziţiile prezentei Convenţii nu vor afecta drepturile şi obligaţiile unei Părţi, care decurg dintr-un acord bilateral, regional sau internaţional, încheiat de aceasta înaintea intrării în vigoare a prezentei Convenţii.
PARTEA IV
Instituţii
Articolul 22 Conferinţa Părţilor
1) Prin prezenta Convenţie se instituie o Conferinţă a Părţilor.
2) Conferinţa Părţilor este organul suprem al Convenţiei. În limitele mandatului ei, aceasta va adopta deciziile necesare pentru promovarea aplicării eficiente a Convenţiei. În special, Conferinţa Părţilor:
a) va analiza, periodic, aplicarea Convenţiei şi funcţionarea structurilor sale instituţionale, în lumina experienţei dobîndite la nivel naţional, subregional, regional şi internaţional şi pe baza evoluţiei cunoaşterii ştiinţifice şi tehnologice;
b) va promova şi va facilita schimbul de informaţii asupra măsurilor adoptate de Părţi şi va stabili modul şi calendarul pentru transmiterea informaţiilor, ce urmează a fi comunicate potrivit art. 26; va analiza rapoartele şi va face recomandări asupra acestora;
c) va stabili organele subsidiare, în măsura în care acestea sunt considerate necesare pentru aplicarea Convenţiei;
d) va analiza rapoartele transmise de organele sale subsidiare şi va asigura coordonarea acestora;
e) va conveni şi va adopta, prin consens, reguli de procedură şi reguli financiare pentru sine şi pentru oricare dintre organele sale subsidiare;
f) va adopta amendamente la Convenţie, potrivit articolelor 30 şi 31;
g) va aproba programul şi bugetul pentru activităţile sale, incluzînd pe cele ale organelor sale subsidiare, şi va întreprinde măsurile necesare pentru finanţarea lor;
h) va solicita, după caz, cooperarea cu organismele şi agenţiile competente, naţionale sau internaţionale, interguvernamentale sau neguvernamentale, şi va utiliza serviciile şi informaţiile furnizate de acestea;
i) va promova şi va consolida relaţiile cu alte convenţii relevante pentru evitarea dublării eforturilor; şi
j) va exercita alte asemenea funcţii, după cum ar putea fi necesar, pentru atingerea obiectivului Convenţiei.
3) La prima sa sesiune, Conferinţa Părţilor va adopta, prin consens, propriile reguli de procedură, care vor include procedurile de luare a deciziilor în problemele ce nu sunt deja acoperite de procedurile de luare a deciziilor, stipulate în Convenţie. Asemenea proceduri pot include precizarea majorităţii necesare pentru adoptarea deciziilor speciale.
4) Prima sesiune a Conferinţei Părţilor va fi convocată de către secretariatul interimar, prevăzut la art. 35, şi va avea loc nu mai tîrziu de un an de la data intrării în vigoare a Convenţiei. Dacă nu se decide altfel de către Conferinţa Părţilor, a doua, a treia şi a patra sesiune ordinară vor fi ţinute anual, iar după acestea, sesiunile ordinare vor fi ţinute la fiecare 2 ani.
5) Sesiunile extraordinare ale Conferinţei Părţilor vor fi ţinute la oricare alte date, după cum ar putea să se decidă fie de Conferinţa Părţilor, în sesiune ordinară, fie la cererea scrisă a oricărei Părţi, cu condiţia ca această cerere să fie susţinută de cel puţin o treime din numărul Părţilor în intervalul a 3 luni din momentul în care cererea a fost comunicată Părţilor de către Secretariatul permanent.
6) La fiecare sesiune ordinară, Conferinţa Părţilor va alege un Birou. Structura şi funcţiile Biroului vor fi stabilite în regulile de procedură. La desemnarea Biroului se va acorda atenţia cuvenită necesităţii de a asigura distribuţia geografică echitabilă şi reprezentarea corespunzătoare a Părţilor-ţări afectate, în special a celor din Africa.
7) Naţiunile Unite, instituţiile sale specializate şi oricare stat membru al acestora sau observator la acestea, care nu sunt parte la Convenţie, pot să fie reprezentaţi, în calitate de observatori, la sesiunile Conferinţei Părţilor. Oricare organ sau agenţie, naţională sau internaţională, guvernamentală sau neguvernamentală, care este competentă în problemele vizate de Convenţie şi care a informat Secretariatul permanent despre dorinţa ei de a fi reprezentată la o sesiune a Conferinţei Părţilor, în calitate de observator, poate fi admisă în această calitate, în afară de cazul în care cel puţin o treime din numărul Părţilor prezente se opune. Admiterea şi participarea observatorilor vor fi supuse regulilor de procedură adoptate de Conferinţa Părţilor.
8) Conferinţa Părţilor poate solicita organizaţiilor competente naţionale şi internaţionale, care au o experienţă importantă, să-i furnizeze informaţii în legătură cu art. 16 paragraful g), art. 17 paragraful 1) c) şi art. 18 paragraful 2) b).
Articolul 23 Secretariatul permanent
1) Prin prezenta Convenţie este instituit un Secretariat permanent.
2) Funcţiile Secretariatului permanent vor fi următoarele:
a) să pregătească sesiunile Conferinţei Părţilor şi ale organelor sale subsidiare, instituite în temeiul Convenţiei, şi să le asigure serviciile necesare;
b) să facă sinteza rapoartelor ce i-au fost prezentate şi să le transmită;
c) să faciliteze, la cerere, asistenţa pentru Părţile-ţări în curs de dezvoltare afectate, în special a celor din Africa, prin sintetizarea şi comunicarea informaţiilor cerute în temeiul Convenţiei;
d) să coordoneze activităţile sale cu cele ale secretariatelor altor organisme şi convenţii internaţionale pertinente;
e) să încheie, în conformitate cu directivele Conferinţei Părţilor, înţelegeri administrative şi contractuale, care pot fi necesare pentru îndeplinirea eficientă a funcţiilor sale;
f) să pregătească rapoarte asupra îndeplinirii funcţiilor sale, în virtutea prezentei Convenţii, şi să le prezinte Conferinţei Părţilor; şi
g) să exercite alte asemenea funcţii de secretariat, după cum va fi stabilit de Conferinţa Părţilor.
3. La prima sa sesiune, Conferinţa Părţilor va desemna un Secretariat permanent şi va reglementa funcţionarea sa.
Articolul 24 Comitetul pentru Ştiinţă şi Tehnologie
1) Prin prezenta Convenţie se înfiinţează un Comitet pentru Ştiinţă şi Tehnologie, ca organ subsidiar al Conferinţei Părţilor, pentru a-i furniza informaţii şi asistenţă ştiinţifică cu privire la problemele ştiinţifice şi tehnologice, care au legătură cu combaterea deşertificării şi cu reducerea efectelor secetei. Comitetul se va întruni concomitent cu sesiunile ordinare ale Conferinţei Părţilor şi va fi multidisciplinar şi deschis participării tuturor Părţilor. Comitetul se va compune din reprezentanţi guvernamentali competenţi în domenii relevante de expertiză. Conferinţa Părţilor va decide, la prima sa sesiune, asupra mandatului Comitetului.
2) Conferinţa Părţilor va stabili şi va ţine la zi o listă de experţi independenţi, care au pregătire de specialitate şi experienţă în domenii ce prezintă interes. Lista va fi bazată pe nominalizările primite, în scris, de la Părţi, ţinîndu-se seama de necesitatea abordării multidisciplinare şi a reprezentării geografice largi.
3) Conferinţa Părţilor poate, cînd este necesar, să desemneze grupuri speciale "ad-hoc” pentru a-i furniza, prin intermediul Comitetului, informaţii şi asistenţă ştiinţifică asupra unor probleme specifice privind stadiul cunoaşterii în domenii ale ştiinţei şi tehnologiei, relevante pentru combaterea deşertificării şi reducerea efectelor secetei. Aceste grupuri de lucru vor fi compuse din experţi, ale căror nume sunt luate din listă, ţinîndu-se seama de necesitatea unei abordări multidisciplinare şi a unei largi reprezentări geografice. Aceşti experţi trebuie să aibă pregătire ştiinţifică temeinică şi experienţă practică şi vor fi numiţi de Conferinţa Părţilor, la recomandarea Comitetului. Conferinţa Părţilor va decide asupra mandatului şi modalităţilor de funcţionare a acestor grupe de lucru.
Articolul 25 Constituirea unei reţele de lucru din instituţii, agenţii şi organisme existente
1) Comitetul pentru Ştiinţă şi Tehnologie, sub coordonarea Conferinţei Părţilor, va lua măsuri pentru întreprinderea unui studiu şi a unei evaluări asupra reţelelor de lucru, instituţiilor, agenţiilor şi organismelor competente existente, care vor să devină unităţi componente ale unei reţele de lucru. O astfel de reţea de lucru va sprijini aplicarea Convenţiei.
2) Pe baza rezultatelor studiului şi ale evaluării, la care se face referire în paragraful 1, Comitetul pentru Ştiinţă şi Tehnologie va face recomandări Conferinţei Părţilor cu privire la căile şi mijloacele pentru facilitarea şi consolidarea asocierii unităţilor în reţeaua de lucru la nivel local, naţional şi la alte niveluri, în scopul de a asigura, că necesităţile tematice prevăzute la art. 16-19 sunt abordate.
3) Luînd în considerare aceste recomandări, Conferinţa Părţilor:
a) va identifica unităţile naţionale, subregionale, regionale şi internaţionale, care se pretează cel mai bine la o asociere într-o reţea de lucru, şi va recomanda procedurile operaţionale şi un interval de timp pentru aceasta; şi
b) va identifica unităţile cele mai potrivite pentru facilitarea constituirii şi consolidarea unei astfel de reţele de lucru la toate nivelurile.
PARTEA V
Proceduri
Articolul 26 Comunicarea informaţiilor
1) Fiecare Parte va comunica Conferinţei Părţilor, prin intermediul Secretariatului permanent, pentru examinare în sesiunile ordinare, rapoarte asupra măsurilor, care au fost luate pentru aplicarea Convenţiei. Conferinţa Părţilor va stabili calendarul transmiterii şi modul de prezentare a acestor rapoarte.
2) Părţile-ţări afectate vor prezenta o descriere a strategiilor stabilite potrivit art. 5 şi a oricărei informaţii relevante cu privire la aplicarea lor.
3) Părţile-ţări afectate, care aplică programe de acţiune în conformitate cu art. 9-15, vor prezenta o descriere detaliată a programelor şi a aplicării lor.
4) Orice grup de Părţi-ţări afectate poate face a comunicare comună asupra măsurilor luate la nivel subregional şi/sau regional în cadrul programelor de acţiune.
5) Părţile-ţări dezvoltate vor raporta asupra măsurilor luate pentru a sprijini pregătirea şi aplicarea programelor de acţiune, incluzînd informaţii cu privire la resursele financiare, pe care le-au furnizat sau care sunt furnizate în temeiul Convenţiei.
6) Informaţiile comunicate potrivit paragrafelor 1-4 vor fi transmise prin Secretariatul permanent, cît mai curînd posibil, Conferinţei Părţilor şi oricărui organ sibsidiar competent.
7) Conferinţa Părţilor va facilita, la cerere, furnizarea către ţările în curs de dezvoltare afectate, în special către cele din Africa, a ajutorului tehnic şi financiar pentru sintetizarea şi comunicarea informaţiilor, în conformitate cu acest articol, precum şi identificarea nevoilor tehnice şi financiare legate de programele de acţiune.
Articolul 27 Măsuri pentru soluţionarea problemelor care privesc aplicarea Convenţiei
Conferinţa Părţilor va examina şi va adopta procedurile şi mecanismele instituţionale pentru soluţionarea problemelor, care pot apărea în legătură cu aplicarea Convenţiei.
Articolul 28 Aplanarea diferendelor
1) Părţile vor aplana orice diferend dintre ele referitor la interpretarea sau la aplicarea Convenţiei, prin negociere sau prin alte mijloace paşnice, la propria lor alegere.
2) Cînd ratifică, acceptă, aprobă sau aderă la Convenţie ori în orice moment după aceea, o Parte, care nu este o organizaţie de integrare economică regională, poate declara printr-un instrument scris, transmis depozitarului, că, în privinţa oricărui diferend referitor la interpretarea sau la aplicarea Convenţiei, ea recunoaşte unul sau ambele dintre următoarele mijloace de aplanare a diferendului ca fiind obligatorii în raport cu orice Parte care acceptă aceeaşi obligaţie:
a) arbitrajul, în conformitate cu procedurile adoptate, cît mai curînd posibil, printr-o anexă, de către Conferinţa Părţilor;
b) supunerea diferendului Curţii Internaţionale de Justiţie.
3) O parte, care este o organizaţie de integrare economică regională, poate face o declaraţie analoagă referitoare la arbitraj, în conformitate cu procedura, la care se face referire în paragraful 2) a).
4) O declaraţie făcută în conformitate cu paragraful 2) va rămîne în vigoare pînă la expirare, în conformitate cu clauzele ei sau timp de cel mult 3 luni după ce notificarea scrisă a revocării ei a fost depusă la depozitar.
5) Expirarea unei declaraţii, o notificare de revocare sau o nouă declaraţie nu va afecta în nici un fel procesele aflate în curs în faţa unui tribunal de arbitraj sau a Curţii Internaţionale de Justiţie, în afară de cazul în care Părţile în diferend convin altfel.
6. Dacă Părţile în diferend nu au acceptat aceeaşi procedură sau nici o procedură în conformitate cu paragraful 2) şi dacă ele nu au putut să aplaneze diferendul într-un interval de 12 luni de la notificarea de către o Parte celeilalte a faptului că între ele există un diferend, diferendul va fi supus concilierii, la cererea oricărei Părţi aflate în diferend, în conformitate cu procedurile adoptate cît mai curînd posibil, printr-o anexă, de către Conferinţa Părţilor.
Articolul 29 Statutul anexelor
1) Anexele sunt parte integrantă a Convenţiei şi, în afară de cazul în care este prevăzut expres altfel, o referire la Convenţie constituie, în egală măsură, o referire la anexele sale.
2) Părţile vor interpreta dispoziţiile anexelor într-o manieră, care este în conformitate cu drepturile şi obligaţiile lor, în virtutea articolelor din această Convenţie.
Articolul 30 Amendamente la Convenţie
1) Orice Parte poate propune amendamente la Convenţie.
2) Amendamentele la Convenţie vor fi adoptate la o sesiune ordinară a Conferinţei Părţilor. Textul oricărui amendament propus va fi comunicat Părţilor de către Secretariatul permanent, cu cel puţin 6 luni înaintea reuniunii, la care acest amendament este propus pentru adoptare. De asemenea, Secretariatul permanent va comunica amendamentele propuse şi semnatarilor Convenţiei.
3) Părţile vor depune toate eforturile pentru a realiza, prin consens, acordul asupra oricărui amendament propus la Convenţie. Dacă toate eforturile pentru consens au fost epuizate şi nu s-a realizat acordul, amendamentul va fi adoptat, ca un ultim recurs, printr-un vot majoritar de două treimi din numărul Părţilor prezente la reuniune şi care votează. Amendamentul adoptat va fi comunicat de Secretariatul permanent depozitarului, care îl va transmite tuturor Părţilor pentru ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.
4) Instrumentele de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, în privinţa unui amendament, vor fi depuse la depozitar. Un amendament adoptat în conformitate cu paragraful 3) va intra în vigoare pentru acele Părţi care l-au acceptat, în a 90-a zi de la data primirii de către depozitar a unui instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare de la cel puţin două treimi din numărul Părţilor la Convenţie, care erau Părţi la data adoptării amendamentului.
5) Pentru orice altă Parte amendamentul va intra în vigoare în a 90-a zi de la data, la care acea Parte depune la depozitar instrumentul său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare la respectivul amendament.
6) Pentru scopurile acestui articol şi ale art. 31, Părţi prezente şi care votează înseamnă Părţile prezente şi care dau un vot afirmativ sau negativ.
Articolul 31 Adoptarea şi amendarea anexelor
1) Orice anexă adiţională la Convenţie şi orice amendament la o anexă vor fi propuse şi adoptate în conformitate cu procedura de amendare a Convenţiei, prezentată la art. 30, cu condiţia ca, la adoptarea unei anexe adiţionale de aplicare regională sau a unui amendament la orice anexă de aplicare regională, majoritatea stipulată în acel articol va include o majoritate de două treimi din voturile Părţilor prezente şi care votează din regiunea respectivă.
2) O anexă, alta decît o anexă adiţională de aplicare regională, sau un amendament la o anexă, altul decît un amendament la orice anexă de aplicare regională, care au fost adoptate în conformitate cu paragraful 1), va intra în vigoare, pentru toate Părţile la Convenţie, la 6 luni de la data înştiinţării acestor Părţi, de către depozitar, asupra adoptării unei asemenea anexe sau a unui asemenea amendament, cu excepţia acelor Părţi care au notificat, în scris, depozitarului, în limitele acestei perioade, asupra neacceptării de către ele a unei astfel de anexe sau amendament. Pentru Părţile care îşi retrag notificarea de neacceptare, o astfel de anexă sau amendament va intra în vigoare în a 90-a zi de la data la care retragerea unei asemenea notificări a fost primită de către depozitar.
3) O anexă adiţională de aplicare regională sau un amendament la orice anexă de aplicare regională, care au fost adoptate în conformitate cu paragraful 1), va intra în vigoare, pentru toate Părţile la Convenţie, la 6 luni de la data înştiinţării acestor Părţi, de către depozitar, asupra adoptării unei astfel de anexe sau amendament, cu excepţia:
a) oricărei Părţi care a notificat în scris depozitarului, în limitele acestei perioade de 6 luni, despre neacceptarea de către ea a acelei anexe adiţionale de aplicare regională sau a amendamentului la anexa de aplicare regională, în care caz o astfel de anexă sau un astfel de amendament va intra în vigoare, pentru Părţile care îşi retrag notificarea de neacceptare, în a 90-a zi de la data la care depozitarul a primit o astfel de notificare; şi
b) oricărei Părţi care a făcut o declaraţie cu privire la anexele adiţionale de aplicare regională sau la amendamentele la anexele de aplicare regională, în conformitate cu art. 34 paragraful 4), în care caz oricare asemenea anexă sau amendament va intra în vigoare, pentru o astfel de parte, în a 90-a zi de la data depunerii la depozitar a instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare la o astfel de anexă sau la un astfel de amendament.
4) Dacă adoptarea unei anexe sau a unui amendament la o anexă implică un amendament la Convenţie, acea anexă sau acel amendament la o anexă nu va intra în vigoare pînă la data, la care amendamentul la Convenţie intră în vigoare.
Articolul 32 Dreptul la vot
1) Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 2), fiecare Parte la Convenţie va avea un vot.
2) În problemele care sunt de competenţa lor, organizaţiile de integrare economică regională îşi vor exercita dreptul la vot cu un număr de voturi egal cu numărul statelor lor membre, care sunt Părţi la Convenţie. O asemenea organizaţie nu îşi va exercita dreptul la vot, dacă oricare dintre statele ei membre îşi exercită dreptul şi viceversa.
ANEXĂ DE APLICARE REGIONALĂ PENTRU AFRICA
Articolul 1 Aria de aplicare
Prezenta Anexă se aplică pentru Africa, în raport cu fiecare Parte şi în conformitate cu Convenţia, în special cu art. 7 al acesteia, în scopul combaterii deşertificării şi/sau al reducerii efectelor secetei în zonele sale aride, semiaride şi uscat-subumede.
Articolul 2 Scopul
Scopul prezentei Anexe, aplicabilă la nivel naţional, subregional şi regional în Africa, şi ţinînd seama de condiţiile specifice acestei regiuni, este:
a) de a stabili măsurile şi procedurile, incluzînd natura şi modalităţile de asigurare a sprijinului furnizat de Părţile-ţări dezvoltate, în conformitate cu dispoziţiile pertinente ale Convenţiei;
b) de a lua măsuri pentru aplicarea eficientă şi practică a Convenţiei, ţinîndu-se seama de condiţiile specifice Africii; şi
c) de a promova procedeele şi activităţile, care privesc combaterea deşertificării şi/sau reducerea efectelor secetei în zonele aride, semiaride şi uscat-subumede din Africa.
Articolul 3 Condiţii specifice regiunii africane
În îndeplinirea obligaţiilor lor, în virtutea Convenţiei, pentru aplicarea prezentei anexe Părţile vor adopta o abordare de principiu, care să ia în considerare următoarele condiţii particulare din Africa:
a) proporţia ridicată a zonelor aride, semiaride şi uscat-subumede;
b) numărul mare de ţări şi de populaţii, afectate negativ de deşertificare şi de revenirea frecventă a secetei grave;
c) numărul mare de ţări afectate, care sunt fără litoral;
d) sărăcia larg răspîndită, predominantă în cele mai afectate ţări, între acestea aflîndu-se un număr mare de ţări dintre cele mai puţin dezvoltate, şi nevoia lor pentru sume importante de ajutor extern, sub formă de donaţii şi împrumuturi, în condiţii avantajoase, în scopul continuării obiectivelor lor de dezvoltare;
e) condiţiile socioeconomie dificile, agravate de deteriorarea şi de fluctuaţia condiţiilor comerciale, îndatorarea externă şi instabilitatea politică, care determină migraţii interne, regionale şi internaţionale;
f) puternica dependenţă a populaţiilor faţă de resursele naturale pentru a-şi asigura subzistenţa, care, combinată cu influenţele tendinţelor şi ale factorilor demografici, cu o slabă bază tehnologică şi cu practici de producţie nedurabile, contribuie la degradarea serioasă a resurselor;
g) sisteme juridice şi instituţionale insuficiente, o slabă bază infrastructurală şi o capacitate ştiinţifică, tehnică şi educaţională insuficientă, care conduc la cerinţe substanţiale pentru construirea capacităţii; şi
h) rolul central al acţiunilor pentru combaterea deşertificării şi/sau reducerea efectelor secetei printre priorităţile de dezvoltare naţională a ţărilor africane afectate.
Articolul 4 Angajamente şi obligaţii ale Părţilor-ţări africane
1) În acord cu capacităţile lor proprii, Părţile-ţări africane se angajează:
a) să facă din lupta pentru combaterea deşertificării şi/sau reducerea efectelor secetei o strategie esenţială în eforturile lor pentru eradicarea sărăciei;
b) să promoveze cooperarea şi integrarea regională în programele şi activităţile pentru combaterea deşertificării şi/sau reducerea efectelor secetei, într-un spirit de solidaritate şi parteneriat, bazat pe interesul reciproc;
c) să raţionalizeze şi să consolideze instituţiile existente interesate de deşertificare şi de secetă şi să implice alte instituţii existente, după caz, pentru a le face mai eficace şi pentru a asigura utilizarea mai eficientă a resurselor;
d) să promoveze schimbul de informaţii între şi printre ele cu privire la tehnologiile, cunoştinţele, know-how şi la practicile corespunzătoare; şi
e) să pună în aplicare planuri de urgenţă pentru reducerea efectelor secetei în zonele degradate prin deşertificare şi/sau secetă.
2) În conformitate cu obligaţiile generale şi specifice, stabilite la art. 4 şi 5 din Convenţie, Părţile-ţări africane afectate se vor strădui:
a) să asigure alocaţii financiare corespunzătoare din bugetele lor naţionale, potrivit condiţiilor şi capacităţilor naţionale, şi care să reflecte noua prioritate, pe care Africa o acordă fenomenului deşertificării şi/sau al secetei;
b) să susţină şi să consolideze reformele în curs de desfăşurare în direcţia unei mai mari descentralizări şi a ameliorării regimului de exploatare a resurselor, să consolideze participarea populaţiilor şi a comunităţilor locale; şi
c) să identifice şi să mobilizeze resurse financiare naţionale, noi şi suplimentare, şi să dezvolte, ca o problemă prioritară, capacităţile şi facilităţile naţionale existente pentru mobilizarea resurselor financiare interne.
Articolul 5 Angajamente şi obligaţii ale Părţilor-ţări dezvoltate
1) În îndeplinirea obligaţiilor lor, în virtutea art. 4, 6 şi 7 din Convenţie, Părţile-ţări dezvoltate vor acorda prioritate Părţilor-ţări africane afectate şi, în acest context:
a) le vor ajuta în lupta pentru combaterea deşertificării şi/sau reducerea efectelor secetei, inter alia, prin furnizarea şi/sau facilitarea accesului la resurse financiare şi/sau la alte resurse, precum şi prin promovarea, finanţarea şi/sau facilitarea finanţării transferului, adaptării şi accesului la tehnologii corespunzătoare din punct de vedere ecologic şi la know-how, după cum s-a convenit de comun acord şi în conformitate cu politicile naţionale, luînd în considerare asumarea de către ele a eradicării sărăciei ca o strategie esenţială;
b) vor continua să aloce resurse importante şi/sau resurse sporite pentru combaterea şi/sau reducerea efectelor secetei; şi
c) le vor ajuta în consolidarea competenţelor pentru a le face apte să îşi îmbunătăţească structurile instituţionale, precum şi capacităţile lor ştiinţifice şi tehnice, de colectare şi analiză a informaţiilor, de cercetare şi dezvoltare, în scopul combaterii deşertificării şi/sau al reducerii efectelor secetei.
2) Alte Părţi-ţări pot furniza Părţilor-ţări africane afectate, cu titlu voluntar, tehnologie, cunoştinţe şi know-how, în legătură cu deşertificarea, şi/sau resurse financiare. Transferul unor astfel de cunoştinţe, know-how şi tehnici este facilitat de cooperarea internaţională.
Articolul 6 Cadrul de planificare strategică pentru o dezvoltare durabilă
1) Programele naţionale de acţiune vor constitui o parte integrantă şi esenţială a unui proces mai larg de elaborare a politicilor naţionale pentru dezvoltarea durabilă a Părţilor-ţări africane afectate.
2) Un proces consultativ şi participativ, implicînd autoritatea guvernamentală la eşaloane corespunzătoare, populaţiile locale, comunităţile şi organizaţiile neguvernamentale, va fi întreprins pentru a asigura orientarea spre o strategie cu planificare flexibilă, pentru a permite maximum de participare din partea populaţiilor şi a comunităţilor locale. După caz, agenţiile de asistenţă, bilaterale sau multilaterale, se pot implica în acest proces, la solicitarea unei Părţi-ţări africane afectate.
Articolul 7 Calendarul pentru elaborarea programelor de acţiune
Pînă la intrarea în vigoare a prezentei Convenţii, Părţile-ţări africane, în cooperare cu alţi membri ai comunităţii internaţionale, după caz, vor aplica, cu titlu provizoriu, în măsura în care este posibil, acele dispoziţii ale Convenţiei, care se referă la elaborarea programelor de acţiune naţionale, subregionale şi regionale.
Articolul 8 Conţinutul programelor de acţiune naţionale
1) Potrivit art. 10 din Convenţie, strategia generală a programelor naţionale de acţiune pentru zonele afectate va pune accentul pe programele integrate de dezvoltare locală, bazate pe mecanisme participative şi pe integrarea strategiilor pentru eradicarea sărăciei în eforturile pentru combaterea deşertificării şi reducerea efectelor secetei. Programele vor urmări consolidarea capacităţii autorităţilor locale şi asigurarea implicării active a populaţiilor comunităţilor şi a grupurilor locale, cu accent pe educaţie şi instruire, mobilizarea organizaţiilor neguvernamentale cu expertiză atestată şi consolidarea structurilor guvernamentale descentralizate.
2) Programele naţionale de acţiune vor include, după caz, următoarele aspecte generale:
a) valorificarea, în elaborarea şi aplicarea programelor naţionale de acţiune, a experienţei anterioare în combaterea deşertificării şi/sau în reducerea efectelor secetei, luînd în considerare condiţiile sociale, economice şi ecologice;
b) identificarea factorilor care contribuie la deşertificarea şi/sau la secetă, a resurselor şi capacităţilor disponibile şi necesare, precum şi stabilirea de politici corespunzătoare, de măsuri şi de alte soluţii instituţionale necesare pentru combaterea acelor fenomene şi/sau reducerea efectelor lor; şi
c) creşterea participării populaţiilor şi a comunităţilor locale, incluzînd femei, fermieri şi păstori, şi delegarea unei mai mari responsabilităţi de management acestora.
3) Programele de acţiune naţionale vor include, de asemenea, după caz, următoarele:
a) măsuri pentru ameliorarea mediului economic, în scopul eradicării sărăciei;
(i) creşterea veniturilor şi a posibilităţilor de angajare, în special pentru cei mai săraci membri ai comunităţii, prin:
— dezvoltarea pieţelor pentru produsele agricole şi animaliere;
— crearea instrumentelor financiare adaptate nevoilor locale;
— încurajarea diversificării în agricultură şi înfiinţarea de întreprinderi agricole; şi
— dezvoltarea activităţilor economice de tipul celor paraagricole sau nonagricole;
(ii) îmbunătăţirea pe termen lung a perspectivelor economiilor rurale, prin crearea de:
— stimulente pentru investiţii productive şi acces la mijloacele de producţie; şi
— politici de preţuri şi taxe, precum şi practici comerciale, care încurajează dezvoltarea;
(iii) stabilirea şi aplicarea unor politici în materie de populaţie şi migrări, pentru reducerea presiunii populaţiei asupra terenurilor; şi
(iv) încurajarea cultivării plantelor rezistente la secetă şi aplicarea sistemelor integrate de agricultură, specifice terenurilor uscate, pentru asigurarea securităţii alimentare;
b) măsuri pentru conservarea resurselor naturale:
(i) asigurarea unui management integrat şi durabil al resurselor naturale, incluzînd:
— terenurile pentru culturi agricole şi pentru păşuni;
— covorul vegetal şi fauna sălbatică;
— pădurile;
— resursele de apă; şi
— diversitatea biologică;
(ii) instruirea şi intensificarea campaniilor pentru conştientizarea publicului şi educaţie ecologică, precum şi diseminarea cunoştinţelor şi a tehnicilor ce privesc managementul resurselor naturale; şi
(iii) asigurarea dezvoltării şi folosirii eficiente a diverselor surse de energie, promovarea surselor alternative de energie, în special de energie solară, energie eoliană şi biogaz, precum şi înţelegeri specifice pentru transferul, achiziţia şi adaptarea de tehnologii relevante pentru atenuarea presiunii asupra resurselor naturale fragile;
c) măsuri pentru îmbunătăţirea organizării instituţionale:
(i) stabilirea atribuţiilor şi a responsabilităţilor autorităţilor guvernamentale centrale şi ale autorităţilor locale în cadrul politicii de planificare şi de utilizare a teritoriului;
(ii) încurajarea unei politici de descentralizare activă, transferarea responsabilităţii pentru management şi pentru luarea deciziilor către autorităţile locale, încurajarea iniţiativelor şi a asumării responsabilităţii de către comunităţile locale şi constituirea de structuri locale; şi
(iii) ajustarea, după caz, a cadrului instituţional şi legislativ pentru managementul resurselor naturale, pentru a garanta dreptul de proprietate al populaţiilor locale asupra terenurilor;
d) măsuri pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor despre deşertificare:
(i) promovarea cercetării şi colectarea, prelucrarea şi schimbul de informaţii cu privire la aspectele ştiinţifice, tehnice şi socioeconomice ale deşertificării;
(ii) ameliorarea capacităţilor naţionale în cercetare şi în colectarea, prelucrarea, schimbul şi analiza de informaţii, astfel încît să crească gradul de înţelegere, iar rezultatele să fie transferate din domeniul analizei în condiţii operaţionale; şi
(iii) încurajarea studiilor pe termen mediu şi lung, privind:
— tendinţele socioeconomice şi culturale în zonele afectate;
— tendinţele calitative şi cantitative în starea resurselor naturale; şi
— interacţiunea dintre climă şi deşertificare;
e) măsuri pentru monitorizarea şi evaluarea efectelor secetei:
(i) elaborarea strategiilor pentru evaluarea influenţelor variaţiilor naturale ale climei asupra secetei şi deşertificării regionale şi/sau pentru utilizarea prognozelor privind variaţiile climatice de la scări de timp sezoniere la cele interanuale, în eforturile de reducere a efectelor secetei;
(ii) perfecţionarea capacităţii de alertă timpurie şi de intervenţie, administrarea eficientă a asistenţei de urgenţă şi a ajutorului alimentar, ameliorarea sistemelor de stocare şi de distribuire a alimentelor, a sistemelor de protecţie a vitelor şi a infrastructurilor publice, precum şi a mijloacelor de existenţă alternative în zonele predispuse la secetă; şi
(iii) monitorizarea şi evaluarea degradării ecologice, pentru a furniza, la timp, informaţii exacte asupra procesului şi dinamicii degradării resurselor, în scopul facilitării unor politici şi măsuri de intervenţie îmbunătăţite.
Articolul 9 Elaborarea şi aplicarea programelor de acţiune naţionale şi indicatori de evaluare
Fiecare Parte-ţară africană afectată va desemna un organ naţional de coordonare corespunzător, care să acţioneze ca un catalizator în elaborarea, punerea în aplicare şi evaluarea programului său naţional de acţiune. În baza art. 3 şi, după caz, acest organ de coordonare:
a) va întreprinde o identificare şi o analiză a acţiunilor, începînd cu un proces de consultare angajat la nivel local, implicînd populaţii şi comunităţi locale, în cooperare cu autorităţile administrative locale, Părţi-ţări dezvoltate şi organizaţii interguvernamentale şi neguvernamentale, pe baza unor consultări iniţiale, cu cei interesaţi la nivel naţional;
b) va identifica şi va analiza constrîngerile, nevoile şi lipsurile care afectează dezvoltarea şi utilizarea durabilă a terenurilor, va recomanda măsuri practice pentru evitarea paralelismului şi valorificarea deplină a eforturilor relevante în curs de desfăşurare, şi va promova punerea în aplicare a rezultatelor;
c) va facilita, va proiecta şi va concepe proiecte de activităţi, bazate pe abordări flexibile şi interactive, pentru a asigura participarea activă a populaţiei din zonele afectate, pentru a minimiza impactul negativ al unor activităţi şi pentru a identifica şi a acorda prioritate cerinţelor de asistenţă financiară şi de cooperare tehnică;
d) va stabili indicatori potriviţi, măsurabili şi uşor verificabili, pentru a asigura evaluarea şi aprecierea programelor de acţiune naţionale, care cuprind acţiuni pe termene scurte, medii şi lungi, precum şi punerea în aplicare a unor astfel de programe; şi
e) va elabora rapoarte periodice cu privire la punerea în aplicare a programelor de acţiune naţionale.
Articolul 10 Cadrul organizatoric al programelor de acţiune subregionale
1) În conformitate cu art. 4 din Convenţie, Părţile-ţări africane vor coopera la elaborarea şi punerea în aplicare a unor programe de acţiune subregionale pentru Africa Centrală, Africa de Est, Africa de Nord, Africa de Sud şi Africa de Vest şi, în această privinţă, pot transfera următoarele responsabilităţi organizaţiilor interguvernamentale subregionale competente:
a) să acţioneze ca puncte focale pentru activităţi pregătitoare şi să coordoneze punerea în aplicare a programelor de acţiune subregionale;
b) să sprijine elaborarea şi punerea în aplicare a programelor de acţiune naţionale;
c) să faciliteze schimbul de informaţii, experienţă şi know-how şi să asigure consultanţă în analiza legislaţiei naţionale; şi
d) orice alte responsabilităţi în legătură cu punerea în aplicare a programelor de acţiune subregionale.
2) Instituţiile subregionale specializate pot furniza sprijin, la cerere,
şi/sau pot primi responsabilităţi de coordonare a activităţilor din domeniile lor de competenţă.
Articolul 11 Conţinutul şi elaborarea programelor de acţiune subregionale
Programele de acţiune subregionale se vor concentra asupra problemelor, care sunt mai bine abordate la nivel subregional. Ele vor stabili, acolo unde este necesar, mecanisme pentru managementul resurselor naturale în comun. Astfel de mecanisme vor trata efectiv problemele transfrontaliere, asociate cu deşertificarea şi/sau seceta, şi vor asigura sprijin pentru aplicarea armonioasă a programelor de acţiune naţionale. Domeniile prioritare ale programelor de acţiune subregionale se vor concentra, după caz, pe:
a) programe comune pentru managementul durabil al resurselor naturale transfrontaliere, prin mecanisme bilaterale şi multilaterale, după caz;
b) coordonarea programelor pentru dezvoltarea surselor alternative de energie;
c) cooperarea în managementul şi controlul dăunătorilor, precum şi al bolilor la plante şi animale;
d) activităţi de construire a capacităţii, de educaţie şi conştientizare a publicului, care sunt mai bine realizate sau sprijinite la nivel subregional;
e) cooperarea ştiinţifică şi tehnică, în special în domeniile climatologiei, meteorologiei şi hidrologiei, incluzînd reţeaua pentru colectarea şi evaluarea datelor, diseminarea informaţiilor şi monitorizarea proiectelor, coordonarea şi acordarea priorităţii activităţilor de cercetare şi dezvoltare;
f) sisteme de alertare timpurie şi planificare comună pentru reducerea efectelor secetei, incluzînd măsuri pentru abordarea problemelor care rezultă din migrările determinate de starea mediului;
g) explorarea modalităţilor de împărtăşire a experienţei, în special cu privire la participarea populaţiilor şi a comunităţilor locale, şi crearea mediului favorabil unui management îmbunătăţit de utilizare a teritoriului şi utilizării tehnologiilor corespunzătoare;
h) consolidarea capacităţii organizaţiilor subregionale pentru coordonarea şi furnizarea de servicii tehnice, precum şi înfiinţarea, reorientarea şi întărirea centrelor şi instituţiilor subregionale; şi
i) dezvoltarea de politici în domenii, ca de exemplu comerţul, care au impact asupra zonelor şi populaţiilor afectate, incluzînd măsuri pentru coordonarea regimurilor de piaţă regionale şi pentru infrastructură comună.
Articolul 12 Cadrul organizatoric al programului de acţiune regional
1) În conformitate cu art. 11 din Convenţie, Părţile-ţări africane vor stabili împreună procedurile pentru elaborarea şi punerea în aplicare a programului de acţiune regional.
2) Părţile pot furniza sprijin corespunzător instituţiilor şi organizaţiilor regionale africane competente să ajute Părţile-ţări africane în îndeplinirea responsabilităţilor ce le revin în virtutea Convenţiei.
Articolul 13 Conţinutul programului de acţiune regional
Programul de acţiune regional include măsuri care privesc combaterea deşertificării şi/sau reducerea efectelor secetei din următoarele domenii prioritare, după caz:
a) dezvoltarea cooperării reginale şi coordonarea programelor de acţiune subregionale pentru realizarea consensului regional asupra principalelor domenii de acţiune, inclusiv prin consultări periodice cu organizaţiile subregionale;
b) promovarea construirii capacităţii pentru activităţi, care sunt mai bine puse în aplicare la nivel regional;
c) căutarea de soluţii, împreună cu comunitatea internaţională, pentru probleme economice şi sociale globale, care au impact asupra zonelor afectate, luînd în considerare art. 4 paragraful 2) b) din Convenţie;
d) promovarea între Părţile-ţări afectate din Africa şi subregiunile sale, precum şi cu alte regiuni afectate, a schimbului de informaţii şi tehnici corespunzătoare, de know-how tehnic şi experienţă relevantă; promovarea cooperării ştiinţifice şi tehnologice, în special în domeniile climatologiei, meteorologiei, hidrologiei, dezvoltării resurselor de apă şi a surselor alternative de energie; coordonarea activităţilor de cercetare subregionale şi regionale şi identificarea priorităţilor regionale pentru cercetare şi dezvoltare;
e) coordonarea reţelei de supraveghere, evaluare sistematică şi schimb de informaţii, precum şi integrarea acesteia în reţeaua mondială; şi
f) coordonarea şi consolidarea sistemelor regionale şi subregionale de alertă timpurie şi a planurilor de urgenţă în caz de secetă.
Articolul 14 Resurse financiare
1) În conformitate cu art. 4 paragraful 2) şi cu art. 20 din Convenţie, Părţile-ţări africane afectate se vor strădui să asigure un cadru macroeconomic, care să contribuie la mobilizarea de resurse financiare, vor elabora politici şi vor stabili proceduri pentru canalizarea mai eficientă a resurselor spre programe locale de dezvoltare, inclusiv prin organizaţii neguvernamentale, după caz.
2) În conformitate cu art. 21 paragrafele 4) şi 5) din Convenţie, Părţile convin să stabilească un inventar al surselor de finanţare la nivel naţional, subregional, regional şi internaţional, pentru a asigura folosirea raţională a resurselor existente şi pentru a identifica lipsurile în alocarea resurselor, în scopul facilitării punerii în aplicare a programelor de acţiune. Acest inventar va fi revăzut şi actualizat periodic.
3) Potrivit art. 7 din Convenţie, Părţile-ţări dezvoltate vor continua să aloce resurse importante şi/sau resurse sporite, precum şi alte forme de asistenţă pentru Părţile-ţări africane afectate, pe bază de acorduri şi înţelegeri de parteneriat, prevăzute la art. 18, acordînd atenţia cuvenită, inter alia, problemelor referitoare la credite, comerţ internaţional şi la înţelegerile comerciale, în conformitate cu art. 4 paragraful 2) b) din Convenţie.
Articolul 15 Mecanisme financiare
1) Potrivit art. 7 din Convenţie, care subliniază prioritatea pentru Părţile-ţări africane afectate şi ia în considerare situaţia deosebită, care domină în această regiune, Părţile vor acorda atenţie specială punerii în aplicare, în Africa, a dispoziţiilor art. 21 paragraful 1) d) şi e) din Convenţie, mai ales prin:
a) facilitarea stabilirii de mecanisme, ca, de exemplu, fonduri naţionale pentru combaterea deşertificării, în scopul canalizării resurselor financiare la nivel local, şi
b) consolidarea fondurilor şi a mecanismelor financiare existente la niveluri subregionale şi regionale.
2) Potrivit art. 20 şi 21 din Convenţie, Părţile, care sunt şi membre ale organelor de administrare ale instituţiilor financiare regionale şi subregionale relevante, inclusiv ale Băncii Africane pentru Dezvoltare şi ale Fondului African pentru Dezvoltare, vor încuraja eforturile pentru a acorda prioritatea şi atenţia cuvenite activităţilor acelor instituţii, care fac progrese, în aplicarea prevederilor prezentei Anexe.
3) Părţile vor raţionaliza, în măsura în care este posibil, procedurile pentru canalizarea fondurilor spre Părţile-ţări africane afectate.
Articolul 16 Asistenţă tehnică şi cooperare
Părţile se angajează, potrivit capacităţilor lor, să raţionalizeze asistenţa tehnică pentru şi în cooperare cu Părţile-ţări africane, în scopul creşterii eficienţei proiectelor şi programelor, inter alia, prin:
a) limitarea costurilor măsurilor de sprijin şi a celor generale, mai ales a cheltuielilor de întreţinere; în orice caz, asemenea cheltuieli vor reprezenta doar un procentaj corespunzător redus din costul total al proiectului, astfel încît eficienţa proiectului să crească la maximum;
b) folosirea, de preferinţă, a experţilor naţionali competenţi sau, acolo unde este necesar, a experţilor competenţi din subregiune şi/sau regiune, pentru conceperea, elaborarea şi aplicarea proiectelor şi crearea expertizei locale, acolo unde nu există; şi
c) administrarea şi coordonarea eficiente, precum şi utilizarea eficientă a asistenţei tehnice, ce urmează a fi furnizată.
Articolul 17 Transferul, achiziţia, adaptarea şi accesul la tehnologii sănătoase din punct de vedere ecologic
Întru aplicarea prevederilor art. 18 din Convenţie, referitoare la transferul, achiziţia, adaptarea şi dezvoltarea tehnologiei, Părţile se angajează să acorde prioritate Părţilor-ţări africane şi, după cum este necesar, să elaboreze cu acestea noi modele de parteneriat şi cooperare pentru întărirea formării capacităţii în domeniile cercetării ştiinţifice şi dezvoltării, colectării şi diseminării informaţiilor, pentru a le face capabile să aplice strategiile lor de combatere a deşertificării şi de reducere a efectelor secetei.
Articolul 18 Acorduri de coordonare şi parteneriat
1) Părţile-ţări africane vor coordona elaborarea, negocierea şi aplicarea programelor de acţiune naţionale, subregionale şi regionale. În acest proces, ele pot implica, după caz, alte părţi şi organizaţii interguvernamentale şi neguvernamentale competente.
2) Obiectivele unei asemenea coordonări sunt garantarea cooperării financiare şi tehnice, în conformitate cu prevederile Convenţiei, şi asigurarea continuităţii necesare în folosirea şi administrarea resurselor.
3) Părţile-ţări africane vor organiza procese consultative la nivel naţional, subregional şi regional. Aceste procese consultative:
a) pot servi ca un forum pentru negocierea şi încheierea acordurilor de parteneriat, bazate pe programele de acţiune naţionale, subregionale şi regionale; şi
b) pot preciza contribuţia Părţilor-ţări africane şi a altor membri ai grupurilor consultative la programe şi pot identifica priorităţi şi acorduri asupra indicatorilor de aplicare şi evaluare, precum şi aranjamente de finanţare pentru aplicare.
4) Secretariatul permanent, la cererea Părţilor-ţări africane, potrivit art. 23 din Convenţie, poate facilita concovarea unor asemenea procese consultative, prin:
a) oferirea de sugestii pentru organizarea de aranjamente consultative eficace, rezultate din experienţa organizării altor asemenea aranjamente;
b) furnizarea de informaţii agenţiilor bilaterale şi multilaterale competente, referitoare la procesele şi reuniunile consultative şi încurajarea implicării lor active; şi
c) furnizarea altor informaţii, care pot fi relevante pentru stabilirea sau îmbunătăţirea aranjamentelor consultative.
5) Organele de coordonare subregională şi regională, inter alia:
a) vor recomanda ajustările corespunzătoare pentru acordurile de parteneriat;
b) vor monitoriza, vor evalua şi vor raporta asupra aplicării programelor subregionale şi regionale convenite; şi
c) vor urmări asigurarea comunicării şi cooperării eficiente între Părţile-ţări africane.
6) Participarea la grupurile consultative va fi deschisă, după caz, guvernelor, grupurilor şi donatorilor interesaţi, organelor, fondurilor şi programelor relevante din sistemul Organizaţiei Naţiunilor Unite, organizaţiilor subregionale şi regionale competente, reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale relevante. Participanţii la fiecare grup consultativ vor stabili modalităţile de organizare şi de funcţionare a acestuia.
7) În conformitate cu art. 14 din Convenţie, Părţile-ţări dezvoltate sunt încurajate să dezvolte, din proprie iniţiativă, un proces informal de consultare şi coordonare între ele, la nivel naţional, subregional şi regional şi, la solicitarea unei Părţi-ţări africane afectate sau a unei organizaţii subregionale ori regionale competente, să participe la un proces consultativ la nivel naţional, subregional sau regional, care ar putea evalua şi răspunde nevoilor de asistenţă pentru facilitarea aplicării.
Articolul 19 Măsuri de supraveghere
Supravegherea aplicării prezentei Anexe va fi realizată de Părţile-ţări africane, în acord cu Convenţia, după cum urmează:
a) la nivel naţional, printr-un mecanism, a cărui structură va fi stabilită de fiecare Parte-ţară africană afectată şi care va include reprezentanţi ai comunităţilor locale şi va funcţiona sub supravegherea organului naţional coordonator prevăzut la art. 9;
b) la nivel subregional, printr-un comitet consultativ multidisciplinar, ştiinţific şi tehnic, ale cărui componenţă şi modalităţi de funcţionare vor fi stabilite de Părţile-ţări africane ale respectivei subregiuni; şi
c) la nivel regional, printr-un mecanism stabilit în acord cu dispoziţiile pertinente ale Tratatului de Instituire a Comunităţii Economice Africane şi prin Comitetul Consultativ African Ştiinţific şi Tehnic.
ANEXĂ DE APLICARE REGIONALĂ PENTRU ASIA
Articolul 1 Scopul
Scopul prezentei Anexe este de a stabili liniile directoare şi măsurile pentru aplicarea efectivă a Convenţiei în Părţile-ţări afectate din Asia, luîndu-se în considerare condiţiile sale specifice.
Articolul 2 Condiţii specifice regiunii Asia
În realizarea obligaţiilor lor, în virtutea Convenţiei, Părţile vor lua în considerare, după caz, următoarele condiţii specifice, care se aplică în diverse grade Părţilor-ţări afectate din această regiune:
a) proporţia ridicată a zonelor afectate de sau vulnerabile la deşertificare şi secetă, în teritoriile lor, precum şi marea diversitate a acestor zone în privinţa climei, topografiei, utilizării terenurilor şi a sistemelor socioeconomice;
b) presiunea puternică asupra resurselor naturale pentru asigurarea mijloacelor de existenţă;
c) existenţa de sisteme de producţie legate direct de sărăcia larg răspîndită, care determină degradarea terenurilor şi o presiune asupra resurselor sărace de apă;
d) consecinţele importante ale condiţiilor din economia mondială şi problemele sociale, cum sunt: sărăcia, situaţia precară a sănătăţii şi hranei, lipsa securităţii alimentare şi cele ce decurg din migrarea, strămutarea persoanelor şi dinamica demografică;
e) capacitate şi structuri instituţionale în extindere, dar încă insuficiente pentru a face faţă problemelor naţionale de deşertificare şi de secetă; şi
f) nevoia lor de cooperare internaţională, pentru a se ocupa de obiectivele dezvoltării durabile, referitoare la combaterea deşertificării şi la reducerea efectelor secetei.
Articolul 3 Cadrul pentru programe de acţiune naţionale
1) Programele de acţiune naţionale vor constitui parte integrantă a politicilor naţionale mai largi, pentru dezvoltarea durabilă a Părţilor-ţări afectate din această regiune.
2) Părţile-ţări afectate vor elabora, după caz, programe de acţiune naţionale, în conformitate cu art. 9 şi 10 din Convenţie, acordînd atenţie specială prevederilor art. 10 paragraful 2) f). După caz, agenţiile de cooperare bilaterală şi multilaterală pot fi implicate în acest proces, la cererea Părţilor-ţări afectate interesate.
Articolul 4 Programe de acţiune naţionale
1) În elaborarea şi aplicarea programelor de acţiune naţionale, Părţile-ţări afectate din această regiune pot, inter alia, potrivit situaţiilor şi politicilor proprii, după caz:
a) să desemneze organe corespunzătoare, responsabile cu elaborarea, coordonarea şi aplicarea programelor lor de acţiune;
b) să implice populaţiile afectate, inclusiv comunităţile locale, în elaborarea, coordonarea şi aplicarea programelor lor de acţiune, printr-un proces consultativ organizat local, cu cooperarea autorităţilor locale şi a organizaţiilor naţionale relevante şi a celor neguvernamentale;
c) să supravegheze starea mediului în zonele afectate, pentru evaluarea cauzelor şi a consecinţelor deşertificării şi pentru a stabili domeniile prioritare pentru acţiune;
d) să evalueze, cu participarea populaţiilor afectate, programele anterioare şi în curs pentru combaterea deşertificării şi reducerea efectelor secetei, în scopul conceperii unei strategii şi precizării activităţilor din programele lor de acţiune;
e) să elaboreze programe tehnice şi financiare, fundamentate pe informaţii rezultate din activităţile prevăzute în subparagrafele a)-d);
f) să elaboreze şi să utilizeze proceduri şi criterii pentru evaluarea aplicării programelor lor de acţiune;
g) să promoveze managementul integrat al bazinelor hidrografice, conservarea resurselor solului, precum şi intensificarea utilizării eficiente a resurselor de apă;
h) să consolideze şi/sau să stabilească sisteme de informare, evaluare, de supraveghere şi de alertare timpurie în regiuni predispuse la deşertificare şi la secetă, ţinînd seama de factorii climatici, meteorologici, hidrologici, biologici şi de alţi factori relevanţi; şi
i) acolo unde este angajată cooperarea internaţională, incluzînd resurse financiare şi tehnice, să conceapă, într-un spirit de parteneriat, acorduri corespunzătoare care să sprijine programele lor de acţiune.
2) Potrivit art. 10 din Convenţie, strategia generală a programelor de acţiune naţionale va acorda importanţă programelor integrate de dezvoltare locală pentru zonele afectate, bazate pe mecanisme participative şi pe integrarea strategiilor pentru eradicarea sărăciei, în eforturile pentru combaterea deşertificării şi reducerea efectelor secetei. În programele de acţiune, măsurile sectoriale vor fi grupate pe domenii prioritare, care vor ţine seama de marea diversitate a zonelor afectate din regiune, la care s-a referit art. 2 a).
Articolul 5 Programe de acţiune subregionale şi comune
1) În conformitate cu art. 11 din Convenţie, Părţile-ţări afectate din Asia pot conveni, mutual, să se consulte şi să coopereze cu alte Părţi, după caz, pentru a elabora şi a aplica programe de acţiune subregionale sau comune, după caz, în scopul de a completa programele de acţiune naţionale şi de a le mări eficacitatea în aplicarea lor. În fiecare caz, Părţile interesate pot conveni, de comun acord, să încredinţeze organizaţiilor subregionale, incluzînd pe cele bilaterale sau naţionale, ori instituţiilor specializate responsabilităţile referitoare la elaborarea, coordonarea şi la aplicarea programelor. Asemenea organizaţii ori instituţii pot acţiona, de asemenea, ca puncte focale pentru promovarea şi coordonarea acţiunilor, în conformitate cu art. 16 şi 18 din Convenţie.
2) În elaborarea şi aplicarea programelor de acţiune subregionale sau comune, Părţile-ţări afectate din regiune, inter alia, după caz:
a) vor identifica, în cooperare cu instituţiile naţionale, priorităţile în materie de combatere a deşertificării şi de reducere a efectelor secetei, care pot fi mai bine abordate prin astfel de programe, precum şi activităţile, care ar putea fi realizate efectiv prin acestea;
b) vor evalua capacităţile operaţionale şi activităţile instituţiilor naţionale, subregionale şi regionale competente;
c) vor analiza programele existente, referitoare la deşertificare şi secetă, la care participă toate sau cîteva Părţi din regiune sau subregiune, şi raporturile lor cu programele de acţiune naţionale; şi
d) acolo unde este angajată cooperarea internaţională, incluzînd resurse financiare şi tehnice, vor concepe, într-un spirit de parteneriat, acorduri bilaterale şi/sau multilaterale corespunzătoare, care să sprijine programele.
3) Programele de acţiune subregionale sau comune pot include programe convenite în comun pentru managementul durabil al resurselor naturale transfrontaliere, care sunt în legătură cu deşertificarea, priorităţi pentru coordonare şi alte activităţi din domeniile construirii capacităţii, cooperării ştiinţifice şi tehnice, sistemelor speciale de alertare din timp la secetă şi distribuirii informaţiilor, precum şi mijloace de consolidare a organizaţiilor subregionale competente şi a altor organizaţii şi instituţii.
Articolul 6 Activităţi regionale
Activităţile regionale vizînd consolidarea programelor de acţiune subregionale sau comune pot include, inter alia, măsuri pentru consolidarea instituţiilor şi a mecanismelor de coordonare şi cooperare la nivel naţional, subregional şi regional şi pentru promovarea aplicării dispoziţiilor art. 16-19 din Convenţie. Aceste activităţi pot include, de asemenea:
a) promovarea şi consolidarea reţelelor de cooperare tehnică;
b) elaborarea inventarelor de tehnologii, cunoştinţe, know-how şi practici, precum şi de tehnologii şi know-how tradiţionale şi locale şi încurajarea diseminării şi utilizării lor;
c) evaluarea necesităţilor de transfer de tehnologie şi încurajarea adaptării şi utilizării unor astfel de tehnologii; şi
d) încurajarea programelor de conştientizare a publicului şi promovarea construirii capacităţii, la toate nivelurile, consolidarea instruirii, a cercetării şi dezvoltării şi edificarea sistemelor pentru punerea în valoare a resurselor umane.
Articolul 7 Resurse şi mecanisme financiare
1) Părţile, avînd în vedere importanţa combaterii deşertificării şi a reducerii efectelor secetei în regiunea Asia, vor încuraja mobilizarea de resurse financiare substanţiale şi disponibilitatea mecanismelor financiare, în conformitate cu art. 20 şi 21 din Convenţie.
2) În conformitate cu prevederile Convenţiei şi pe baza mecanismului de coordonare prevăzut la art. 8 şi în acord cu politicile lor naţionale de dezvoltare, Părţile-ţări afectate din regiune, individual sau în comun:
a) vor adopta măsuri pentru raţionalizarea şi consolidarea mecanismelor de alocare a fondurilor prin investiţii publice şi private, în scopul obţinerii rezultatelor concrete în acţiunea de combatere a deşertificării şi de reducere a efectelor secetei;
b) vor identifica necesităţile de cooperare internaţională pentru sprijinirea eforturilor naţionale, în special financiare, tehnice şi tehnologice; şi
c) vor încuraja participarea la instituţiile de cooperare financiară bilaterală şi/sau multilaterală, în scopul de a asigura aplicarea Convenţiei.
3) Părţile vor raţionaliza, în măsura în care este posibil, procedurile pentru canalizarea fondurilor spre Părţile-ţări afectate din această regiune.
Articolul 8 Mecanisme de cooperare şi coordonare
1) Părţile-ţări afectate, prin organele corespunzătoare desemnate în conformitate cu art. 4 paragraful 1) a), precum şi alte Părţi din regiune pot, după caz, institui un mecanism pentru, inter alia, următoarele scopuri:
a) schimb de informaţii, experienţă, cunoştinţe şi know-how;
b) cooperare şi coordonarea acţiunilor, incluzînd acorduri bilaterale şi multilaterale, la nivel subregional şi regional;
c) încurajarea cooperării ştiinţifice, tehnice, tehnologice şi financiare, în conformitate cu art. 5-7;
d) identificarea necesităţilor de cooperare externă; şi
e) supravegherea şi evaluarea aplicării programelor de acţiune.
2) Părţile-ţări afectate, prin organele corespunzătoare desemnate în conformitate cu art. 4 paragraful 1) a), precum şi alte Părţi din regiune se pot, de asemenea, consulta şi îşi pot coordona programele de acţiune naţionale, subregionale şi comune, după caz. Ele pot antrena în acest proces, după caz, alte Părţi şi organizaţii interguvernamentale şi neguvernamentale competente. O astfel de coodonare va urmări să asigure,inter alia, acordul asupra oportunităţilor pentru cooperare internaţională, în conformitate cu art. 20 şi 21 din Convenţie, consolidarea cooperării tehnice şi canalizarea resurselor, astfel încît să fie utilizate în mod eficient.
3) Părţile-ţări afectate din regiune vor organiza, periodic, reuniuni de coordonare, iar Secretariatul permanent poate, la solicitarea lor, în conformitate cu art. 23 din Convenţie, să faciliteze convocarea unor astfel de reuniuni de coordonare, prin:
a) oferirea de sugestii asupra organizării aranjamentelor eficiente de coordonare, rezultate din experienţa organizării altor asemenea aranjamente;
b) furnizarea de informaţii agenţiilor bilaterale şi multilaterale competente cu privire la reuniunile de coordonare şi încurajarea implicării lor active; şi
c) furnizarea altor informaţii, care pot fi relevante pentru stabilirea sau îmbunătăţirea proceselor de coordonare.
ANEXĂ DE APLICARE REGIONALĂ PENTRU AMERICA LATINĂ ŞI CARAIBE
Articolul 1 Scopul
Scopul prezentei Anexe este de a stabili liniile generale directoare pentru aplicarea Convenţiei în regiunea Americii Latine şi Caraibelor, luînd în considerare condiţiile sale specifice.
Articolul 2 Condiţii specifice regiunii America Latină şi Caraibelor
În acord cu dispoziţiile Convenţiei, Părţile vor lua în considerare următoarele condiţii specifice regiunii:
a) existenţa de mari întinderi de pămînt, care sunt vulnerabile şi care au fost grav afectate de deşertificare şi/sau de secetă şi în care pot fi observate diverse caracteristici, în funcţie de zona în care apar; acest proces cumulativ şi în curs de intensificare are efecte sociale, culturale, economice şi ecologice negative, care sunt cu atît mai grave prin aceea, că regiunea include una dintre cele mai mari resurse de diversitate biologică din lume;
b) utilizarea frecventă de practici de dezvoltare nedurabilă în zonele afectate, ca rezultat al interacţiunilor complexe dintre factorii fizici, biologici, politici, sociali, culturali şi economici, incluzînd factori economici internaţionali, de exemplu, datoria externă, deteriorarea condiţiilor pieţei şi practici comerciale, care afectează pieţele pentru produsele agricole, piscicole şi forestiere; şi
c) scăderea bruscă a productivităţii ecosistemelor, care este principala consecinţă a deşertificării şi secetei, constînd într-un declin al producţiilor agricole, animaliere şi forestiere şi într-o pierdere de diversitate biologică; din punct de vedere social, rezultatele sunt sărăcirea, migrarea, deplasări interne ale populaţiei şi deteriorarea calităţii vieţii; în consecinţă, regiunea va trebui să adopte o abordare integrată a problemelor deşertificării şi secetei, prin promovarea modelelor de dezvoltare durabilă, care sunt în concordanţă cu situaţia mediului, cu situaţia economică şi socială din fiecare ţară.
Articolul 3 Programe de acţiune
1) În conformitate cu Convenţia, în special cu art. 9-11, şi în acord cu politicile lor de dezvoltare naţională, Părţile-ţări afectate din regiune vor elabora şi vor aplica, după caz, programe de acţiune naţionale pentru combaterea deşertificării şi reducerea efectelor secetei, ca parte integrantă a politicilor lor naţionale pentru dezvoltare durabilă. Programe subregionale şi regionale pot fi elaborate şi aplicate în acord cu necesităţile regiunii.
2) În elaborarea programelor lor de acţiune naţionale, Părţile-ţări afectate din regiune vor acorda atenţie specială prevederilor art. 10 paragraful 2) f) din Convenţie.
Articolul 4 Conţinutul programelor de acţiune naţionale
La elaborarea strategiilor lor naţionale de acţiune pentru combaterea deşertificării şi/sau reducerea efectelor secetei, în conformitate cu art. 5 din Convenţie, Părţile-ţări afectate din regiune, corespunzător situaţiilor lor proprii, pot lua în considerare, inter alia, următoarele probleme tematice:
a) creşterea capacităţilor, educaţia şi conştientizarea publicului, cooperarea tehnică, ştiinţifică şi tehnologică, resursele şi mecanismele financiare;
b) eradicarea sărăciei şi ameliorarea calităţii vieţii umane;
c) realizarea securităţii alimentare, dezvoltarea durabilă şi managementul activităţilor agricole, de creştere a animalelor, forestiere şi intersectoriale;
d) managementul durabil al resurselor naturale, în special managementul raţional al bazinelor hidrografice;
e) managementul durabil al resurselor naturale din zone de înaltă altitudine;
f) managementul raţional şi conservarea resurselor solului, exploatarea şi utilizarea eficientă a resurselor de apă;
g) conceperea şi aplicarea de planuri de urgenţă pentru reducerea efectelor secetei;
h) consolidarea şi/sau instituirea sistemelor de informare, evaluare, supraveghere şi alertare timpurie în zonele predispuse la deşertificare şi la secetă, luînd în considerare factorii climatici, meteorologici, hidrologici, biologici, de sol, economici şi sociali;
i) dezvoltarea, administrarea şi utilizarea eficientă a diverselor surse de energie, incluzînd promovarea surselor alternative;
j) conservarea şi utilizarea durabilă a diversităţii biologice, în acord cu dispoziţiile Convenţiei asupra diversităţii biologice;
k) luarea în considerare a aspectelor demografice, care au legătură cu deşertificarea şi cu seceta; şi
l) stabilirea sau consolidarea cadrului legislativ şi instituţional, care să permită aplicarea Convenţiei şi să vizeze, inter alia, descentralizarea structurilor şi funcţiilor administrative, care au legătură cu combaterea deşertificării şi a secetei, cu participarea comunităţilor afectate şi a societăţii, în general.
Articolul 5 Cooperarea tehnică, ştiinţifică şi tehnologică
În conformitate cu prevederile Convenţiei, în special cu art. 16-18, şi pe baza mecanismului de coordonare prevăzut la art. 7, Părţile-ţări afectate din regiune pot, individual sau în comun:
a) să promoveze consolidarea reţelelor de cooperare tehnică şi a sistemelor de informare naţionale, subregionale şi regionale, precum şi, după caz, integrarea lor, în sursele internaţionale de informaţii;
b) să elaboreze un inventar de tehnologii disponibile şi know-how şi să promoveze diseminarea şi utilizarea lor;
c) să încurajeze utilizarea tehnologiei, cunoştinţelor, know-how şi practicilor tradiţionale, în conformitate cu art. 18 paragraful 2) b) din Convenţie;
d) să identifice necesităţile de transfer de tehnologie; şi
e) să promoveze dezvoltarea, adaptarea, adoptarea şi transferul de tehnologii relevante, existente şi noi, sănătoase din punct de vedere ecologic.
Articolul 6 Resurse şi mecanisme financiare
În conformitate cu prevederile Convenţiei, în special cu art. 20 şi 21, pe baza mecanismului de coordonare prevăzut la art. 7 şi în acord cu politicile lor naţionale de dezvoltare, Părţile-ţări afectate din regiune, individual sau în comun:
a) vor adopta măsuri pentru raţionalizarea şi consolidarea mecanismelor de asigurare a fondurilor, prin investiţii publice şi private, în scopul obţinerii de rezultate concrete în acţiunea de combatere a deşertificării şi de reducere a efectelor secetei;
b) vor identifica necesităţile de cooperare internaţională pentru sprijinirea eforturilor naţionale; şi
c) vor încuraja participarea la instituţii de cooperare financiară bilaterală şi/sau multilaterală, în scopul asigurării aplicării Convenţiei.
Articolul 7 Cadrul instituţional
1) Pentru a aduce la îndeplinire prevederile prezentei Anexe, Părţile-ţări afectate din regiune:
a) vor stabili şi/sau vor consolida punctele focale naţionale pentru a coordona acţiunile de combatere a deşertificării şi/sau de reducere a efectelor secetei; şi
b) vor institui un mecanism pentru coordonarea punctelor focale naţionale, în următoarele scopuri:
(i) schimburi de informaţii şi de experienţă;
(ii) coordonarea activităţilor la nivel subregional şi regional;
(iii) încurajarea cooperării tehnice, ştiinţifice, tehnologice şi financiare;
(iv) identificarea necesităţilor de cooperare externă; şi
(v) supravegherea şi evaluarea aplicării programelor de acţiune.
2) Părţile-ţări afectate din regiune vor organiza reuniuni periodice de coordonare, iar Secretariatul permanent poate, la solicitarea lor, în conformitate cu art. 23 din Convenţie, să faciliteze convocarea unor astfel de reuniuni de coordonare, prin:
a) oferirea de sugestii privind organizarea aranjamentelor eficiente de coordonare, rezultate din experienţa organizării altor asemenea aranjamente;
b) furnizarea de informaţii agenţiilor bilaterale sau multilaterale competente, cu privire la reuniunile de coordonare, şi încurajarea implicării lor active; şi
c) furnizarea altor informaţii, care pot fi relevante pentru instituirea sau îmbunătăţirea proceselor de coordonare.
ANEXĂ DE APLICARE PENTRU REGIUNEA NORD-MEDITERANEANĂ
Articolul 1 Scopul
Scopul prezentei Anexe este de a stabili liniile directoare şi măsurile necesare pentru aplicarea eficace a Convenţiei în cadrul Părţilor-ţări afectate din regiunea nord-mediteraneană, ţinînd seama de particularităţile sale.
Articolul 2 Particularităţile regiunii nord-mediteraneene
Particularităţile regiunii nord-mediteraneene, la care se referă art. 1, sunt, în principal, următoarele:
a) condiţii climatice semiaride, care afectează zone largi; secete sezoniere; variaţia foarte mare a regimului pluviometric; averse de mare intensitate;
b) soluri sărace şi foarte vulnerabile la eroziune, predispuse la formarea crustei de suprafaţă;
c) relief accidentat, cu pante abrupte şi peisaje foarte diversificate;
d) pierderi importante de vegetaţie forestieră, datorate incendiilor violente frecvente;
e) criza agriculturii tradiţionale, asociată cu abandonarea terenurilor şi deteriorarea structurilor de conservare a solului şi a apei;
f) exploatarea nedurabilă a resurselor de apă, cauzînd grave prejudicii ecologice, inclusiv poluarea chimică, salinizarea şi epuizarea apelor subterane; şi
g) concentrarea activităţii economice în zone de ţărm, ca rezultat al dezvoltării urbane, activităţilor industriale, turismului şi agriculturii în condiţii de irigaţie.
Articolul 3 Cadrul de planificare strategică pentru dezvoltarea durabilă
1) Programele de acţiune naţionale vor constitui o componentă integrantă şi centrală a cadrului de planificare strategică pentru dezvoltarea durabilă a Părţilor-ţări afectate din regiunea nord-mediteraneană.
2) Un proces consultativ şi participativ, antrenînd autoritatea guvernamentală la niveluri corespunzătoare, comunităţi locale şi organizaţii neguvernamentale, va fi întreprins pentru a asigura îndrumarea în conceperea unei strategii cu planificare flexibilă, care să permită o participare locală maximă, în conformitate cu art. 10 paragraful 2) f) din Convenţie.
Articolul 4 Obligaţia elaborării programelor de acţiune naţionale şi calendarul
Părţile-ţări afectate din regiunea nord-mediteraneană vor elabora programe de acţiune naţionale şi, după caz, programe de acţiune subregionale, regionale sau comune. Elaborarea unor astfel de programe va fi finalizată cît mai curînd posibil.
Articolul 5 Elaborarea şi aplicarea programelor naţionale de acţiune
În elaborarea şi aplicarea programelor de acţiune naţionale, în conformitate cu art. 9 şi 10 din Convenţie, fiecare Parte-ţară afectată din regiune, după caz:
a) va desemna organele competente responsabile de elaborarea, coordonarea şi aplicarea programului său;
b) va antrena populaţiile afectate, incluzînd comunităţile locale, la elaborarea, coordonarea şi aplicarea programului, printr-un proces consultativ organizat local, cu cooperarea autorităţilor locale şi a organizaţiilor neguvernamentale relevante;
c) va supraveghea starea mediului din zonele afectate, în scopul analizării cauzelor şi a consecinţelor deşertificării şi pentru a stabili domeniile prioritare de acţiune;
d) va evalua, cu participarea populaţiilor afectate, programele anterioare şi pe cele în curs de desfăşurare, în scopul de a concepe o strategie şi de a pregăti activităţile pentru programul de acţiune;
e) va pregăti programe tehnice şi financiare, bazate pe informaţiile obţinute din activităţile prevăzute în subparagrafele a)-d); şi
f) va elabora şi va utiliza proceduri şi indicatori pentru monitorizarea şi evaluarea aplicării programului.
Articolul 6 Conţinutul programelor de acţiune naţionale
Părţile-ţări afectate din regiune pot include în programele lor naţionale de acţiune măsuri privind:
a) domeniile legislative, instituţionale şi administrative;
b) modurile de utilizare a terenurilor, managementul resurselor de apă, conservarea solurilor, silvicultura, activităţile agricole, păstoritul şi amenajarea teritoriului;
c) managementul şi conservarea vieţii sălbatice şi a altor forme de diversitate biologică;
d) protecţia pădurilor împotriva incendiilor;
e) promovarea mijloacelor de existenţă alternative;
f) cercetarea, instruirea şi conştientizarea publicului.
Articolul 7 Programe subregionale, regionale şi comune de acţiune
1) Părţile-ţări afectate din regiune pot elabora şi pot aplica programe de acţiune subregionale şi/sau regionale, în acord cu art. 11 din Convenţie, pentru a completa şi a creşte eficienţa programelor de acţiune naţionale. Două sau mai multe Părţi-ţări afectate din regiune pot conveni, într-un mod similar, elaborarea programelor de acţiune comune.
2) Dispoziţiile art. 5 şi 6 se vor aplica mutatis mutandis şi la elaborarea şi aplicarea programelor de acţiune subregionale, regionale şi comune. În plus, astfel de programe pot include realizarea de activităţi de cercetare şi dezvoltare, care privesc anumite ecosisteme din zonele afectate.
3) În elaborarea şi aplicarea programelor de acţiune subregionale, regionale sau comune, Părţile-ţări afectate din regiune, după caz:
a) vor identifica, în cooperare cu instituţiile naţionale, obiectivele naţionale în materie de combatere a deşertificării, care pot fi mai bine abordate prin astfel de programe, precum şi activităţile relevante, care ar putea fi realizate eficient prin aceste programe;
b) vor evalua capacităţile operaţionale şi activităţile instituţiilor regionale, subregionale şi naţionale competente; şi
c) vor analiza programele existente între Părţile din regiune, în materie de combatere a deşertificării, şi raporturile dintre acestea şi programele de acţiune naţionale.
Articolul 8 Coordonarea programelor de acţiune subregionale, regionale şi comune
Părţile-ţări afectate, care elaborează un program de acţiune subregional, regional sau comun, pot înfiinţa un comitet de coordonare, compus din reprezentanţi din fiecare Parte-ţară afectată, însărcinat să analizeze progresele în combaterea deşertificării, să armonizeze programele de acţiune naţionale, să facă recomandări în diverse etape de elaborare şi de aplicare a programelor de acţiune subregionale, regionale sau comune şi să acţioneze ca un punct focal pentru promovarea şi coordonarea cooperării tehnice, în conformitate cu art. 16-19 din Convenţie.
Articolul 9 Noneligibilitate pentru asistenţă financiară
În aplicarea programelor de acţiune naţionale, subregionale, regionale şi comune, Părţile-ţări dezvoltate afectate din regiune nu pot primi asistenţă financiară în virtutea prezentei Convenţii.
Articolul 10 Coordonarea cu alte subregiuni şi regiuni
Programele de acţiune subregionale, regionale şi comune din regiunea nord-mediteraneană pot fi elaborate şi aplicate în corelare cu cele ale altor subregiuni şi regiuni, în special cu cele din subregiunea nord-africană.
UNITED NATIONS CONVENTION TO COMBAT DESERTIFICATION IN COUNTRIES EXPERIENCING SERIOUS DROUGHT AND/OR DESERTIFICATION, PARTICULARLY IN AFRICA