Art. 4. - (1) Sistemul de salarizare pe baza căruia se fixează salariile tarifare şi de funcţie se stabileşte potrivit prevederilor prezentei legi.
(2) Condiţiile principale de organizare a retribuirii muncii, inclusiv cerinţele tarifare în raport cu profesia, funcţia şi gradul de calificare, modul de tarifare a lucrărilor şi angajaţilor, modul de atestare a specialiştilor, normele de muncă se stabilesc la încheierea contractelor colective (acordurilor tarifare).
(3) Salariile tarifare şi de funcţie concrete, precum şi alte forme şi condiţii de retribuţie în unităţi se stabilesc prin negocieri colective sau individuale între persoanele juridice sau fizice care angajează şi salariaţi sau reprezentanţi ai acestora, în funcţie de posibilităţile financiare ale patronului şi se fixează în contractele colective (acordurile tarifare), iar în cazul cînd aceste contracte lipsesc - în contractele individuale de muncă.
Art. 8. - (1) Salariul minim constituie normativul social şi se stabileşte de stat pe baza bugetului minim de consum (minimul de trai) şi se determină în mărimea minimă admisă a plăţilor în bani achitate salariatului lui angajat la lucrări cu grad redus de complexitate sau auxiliare în condiţii de producţie normale.
(2) Salariul minim se determină în raport cu condiţiile economice concrete de reproducere a forţei de muncă în corespundere cu valoarea ei şi se reexaminează în dependenţă de sporirea eficienţei producţiei sociale, costul vieţii, salariul mediu, schimbarea conjuncturii pieţei forţei de muncă şi a altor condiţii social - economice.
(3) Salariul minim se stabileşte prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova sau prin hotărîre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi patronatului.
(4) Salariul minim stabilit este obligatoriu pentru toţi agenţii economici, indiferent de tipul de proprietate, şi nu poate fi redus prin nici un contract colectiv sau contract individual de muncă.
(5) Salariul minim serveşte drept bază pentru stabilirea tarifelor de stat de salarizare.
Art. 9. - (1) Tarife de stat de salarizare sînt salariile tarifare şi de funcţie care determină nivelul minim de retribuţie pe grupe concrete de profesii şi categorii de calificare pentru executarea de către angajaţi a obligaţiilor (normelor) de muncă în orele de program stabilite de legislaţie.
(2) Tarifele de stat de salarizare se determină pe baza salariului minim şi a coeficienţilor tarifari ai Reţelei tarifare unice, ţinîndu-se cont de gradul de complexitate a muncii şi de nivelul calificării angajaţilor, indiferent de domeniul de aplicare a muncii. Tarifele minimale de stat de salarizare pentru personalul încadrat în unităţi cu contract de muncă se stabilesc conform anexei nr.5.
(3) Tarifele de stat de salarizare în calitate de garanţie minimă a retribuirii muncii angajaţilor de calificare corespunzătoare se aplică în mod obligatoriu în toate unităţile şi servesc drept bază pentru stabilirea, în contractele colective (acordurile tarifare), contractele individuale de muncă, a salariilor tarifare şi de funcţie concrete, în limitele propriilor mijloace (mijloacelor alocate).
(4) Tarifele de stat de salarizare le sînt garantate angajaţilor cu condiţia executării obligaţiunilor de muncă, stabilite în contractele colective (acordurile tarifare), contractele individuale de muncă.
(5) Tarifele de stat de salarizare se modifică în corespundere cu reexaminarea salariului minim.
Art.10. - (1) Statul garantează şi reglementează mărimea minimă a unor adaosuri şi sporuri cu caracter de compensare.
(2) Sporurile minime de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile se stabilesc în mărimi fixe unice pentru salariaţii de orice calificare care muncesc în condiţii egale la unitatea respectivă, dar nu mai mici decît 0,5 din salariul minim. Sporurile pentru munca prestată în condiţii nefavorabile, cu acordul angajatului, pot fi compensate, în totalitate sau parţial, prin plată echivalentă - în natură sau în alt mod.
(3) Retribuţia pentru munca prestată în timp de noapte (de la ora 22 pînă la ora 6) şi în primele două ore peste orele de program este de cel puţin 1,5 din salariul tarifar pe unitate de timp (salariul lunar) stabilit angajatului, iar pentru munca prestată în următoarele ore este cel puţin mărimea dublă a remuneraţiei pe unitate de timp.
(4) Munca prestată în zilele de odihnă, dacă nu este prevăzută în grafic, se compensează oferindu-i-se angajatului, în decurs de o lună, o altă zi de odihnă, cu retribuţia în mărime de cel puţin un salariu sau se remunerează, la dorinţa acestuia, în mărimea dublă a salariului pe unitate de timp sau a remuneraţiei de o zi, fără acordarea unei zile suplimentare de odihnă. Retribuţia pentru munca prestată în zile de odihnă se calculează în modul prevăzut la alineatele (5) şi (6) ale prezentului articol.
(5) Munca prestată în zile de sărbătoare se retribuie salariaţilor:
care lucrează în acord - cel puţin în mărimea dublă a tarifului în acord;
a căror muncă se retribuie pe baza tarifelor de salarizare pe unitate de timp sau zi - cel puţin în mărimea dublă a salariului pe unitate de timp sau a remuneraţiei de o zi;
cărora li s-a stabilit salariu lunar - în mărimea de cel puţin a unui salariu pe unitate de timp sau a remuneraţiei de o zi peste salariu dacă munca în ziua de sărbătoare a fost prestată în limitele normei lunare a timpului de muncă, şi de cel puţin în mărimea dublă a salariului pe unitate de timp sau a remuneraţiei de o zi peste salariu, dacă munca a fost prestată peste norma lunară.
(6) La dorinţa salariatului, care a prestat munca în zi de sărbătoare, lui i se poate acorda o altă zi de odihnă.
(7) Lista altor adaosuri şi sporuri se aprobă de Guvern, de comun acord cu sindicatele. Mărimile lor minime, cu excepţia plăţilor de compensare, prevăzute la alineatele (2), (3) şi (4) se determină la nivelul mărimilor stabilite de actele normative în vigoare.
(8) Unităţile sînt în drept să majoreze adaosurile şi sporurile, prevăzute în prezentul articol, să aplice alte adaosuri şi sporuri cu caracter de compensare, în limitele mijloacelor proprii (mijloacelor alocate) prevăzute pentru aceste scopuri în contractele colective (acordurile tarifare) sau în devizele de cheltuieli pentru întreţinerea unităţilor bugetare.
Art.11. - (1) Salarizarea pentru timpul de staţionare cauzată nu din vina angajatului, în caz dacă acesta a înştiinţat administraţia despre o eventuală staţionare sau despre începutul staţionării, se efectuează în mărime de cel puţin două treimi din salariul tarifar sau de funcţie stabilit angajatului, dar nu mai puţin de un salariu minim pe unitate de timp, stabilit de stat, pentru fiecare oră de staţionare.
(2) Modul de înregistrare a staţionării produse nu din vina angajatului, precum şi mărimea concretă a plăţii se stabilesc în contractele colective (acordurile tarifare) şi în contractele individuale de muncă.
(3) Orele de staţionare, cauzată din vina angajatului, nu se plătesc.
Art.14. - (1) Salariul mediu al angajaţilor se garantează în cazurile prevăzute de legislaţie, contractele colective (acordurile tarifare) şi contractele individuale de muncă.
(2) Salariul mediu include toate formele de retribuire a muncii la care, conform legislaţiei în vigoare, se prevăd cote de asigurare socială de stat.
(3) În cazul sustragerii angajatului de la munca de bază, în condiţii neprevăzute de legislaţie, salariul i se plăteşte sau i se compensează de unitatea ale cărei sarcini le îndeplineşte, în mărime de cel puţin un salariu mediu de la locul de muncă de bază.