Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Obiectul legii
Prezenta lege determină principiile economice, juridice şi organizatorice ale salarizării angajaţilor aflaţi în relaţii de muncă, în baza contractelor individuale de muncă, cu angajatorii: persoane fizice, întreprinderi, organizaţii şi instituţii, denumite în continuare unităţi, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, şi este orientată spre asigurarea funcţiei salariului ca principala sursă de venit pentru satisfacerea necesităţilor vitale ale angajaţilor şi familiilor lor şi ca formă de stimulare a muncii.
Articolul 2. Noţiuni principale
În sensul prezentei legi, noţiunile de mai jos au următorul înţeles:
salariu – orice recompensă sau cîştig evaluat în bani, plătit angajaţilor de către angajator sau de organul împuternicit de acesta, în temeiul contractului individual de muncă, pentru munca executată sau ce urmează a fi executată;
îndrumar tarifar de calificare – culegere de caracteristici de calificare a profesiilor sau specialităţilor şi funcţiilor, clasificate în compartimente pe unităţi de producţie şi feluri de ocupaţii, destinată pentru tarificarea lucrărilor şi conferirea categoriilor (claselor) de calificare muncitorilor şi specialiştilor;
grilă de salarii – diapazon de salarii în limitele căruia se stabilesc salariile de bază concrete pentru funcţii aparte sau grupuri funcţionale de conducători, specialişti sau funcţionari;
salariu tarifar – componenta de bază a sistemului tarifar ce determină mărimea salariului de bază al muncitorului de categoria de calificare respectivă pe unitate de timp (oră, zi, lună);
salariul funcţiei – mărimea lunară a salariului de bază stabilită pentru conducători, specialişti şi funcţionari în dependenţă de funcţia deţinută, calificarea şi specificul ramurii;
reţea tarifară – totalitatea categoriilor de calificare şi a coeficienţilor tarifari corespunzători, prin intermediul cărora se stabileşte dependenţa directă a salariului de bază al muncitorilor de calificarea lor;
categorie de salarizare – element al reţelei tarifare unice de salarizare a angajaţilor din sectorul bugetar, în baza căruia se determină grila de salarii, stabilită pentru angajaţi în funcţie de diferenţierea lor conform criteriilor aplicate în domeniile respective de activitate;
categorie de calificare – element al reţelei tarifare ce caracterizează nivelul de calificare al muncitorului. Nivelul iniţial (inferior) de calificare se tarifică cu categoria I, iar cel mai înalt nivel de calificare – cu categoria VIII;
coeficienţi tarifari – elemente ale reţelei tarifare care indică de cîte ori salariul tarifar pentru categoria II şi cele următoare ale reţelei tarifare este mai mare decît salariul tarifar pentru categoria I de calificare, al cărui coeficient tarifar întotdeauna este egal cu 1,0;
sector real – totalitatea unităţilor cu autonomie financiară, inclusiv a celor care beneficiază de dotaţii bugetare, indiferent de subordonarea ramurală, tipul de proprietate şi forma de organizare juridică;
sector bugetar – totalitatea unităţilor finanţate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi din sursele extrabugetare, indiferent de subordonarea ramurală.
Articolul 3. Condiţii, forme şi sisteme de salarizare
(1) Salarizarea angajatului depinde de cererea şi oferta forţei de muncă pe piaţa muncii, de cantitatea, calitatea, complexitatea muncii şi condiţiile de muncă, calităţile profesionale ale angajatului, rezultatele muncii lui şi/sau de rezultatele activităţii economice a unităţii.
(2) Munca este retribuită pe unitate de timp, în acord sau conform altor sisteme de retribuţie.
Articolul 4. Structura salariului
(1) Salariul include salariul de bază (salariul tarifar, salariul funcţiei), salariul suplimentar (adaosurile şi sporurile la salariul de bază) şi alte plăţi de stimulare şi compensare.
(2) Salariul de bază se stabileşte sub formă de salarii tarifare pentru muncitori şi salarii ale funcţiei pentru funcţionari, specialişti şi conducători pentru munca executată în conformitate cu normele de muncă stabilite potrivit calificării, gradului de pregătire profesională şi competenţei angajatului, calităţii, gradului de răspundere pe care îl implică lucrările executate şi complexităţii lor.
(3) Salariul suplimentar reprezintă o recompensă pentru munca peste normele stabilite, pentru muncă eficientă şi inventivitate şi pentru condiţii deosebite de muncă. El include adaosurile şi sporurile la salariul de bază, alte plăţi garantate şi premii curente, care se stabilesc în conformitate cu rezultatele obţinute, condiţiile de muncă concrete, iar în unele cazuri prevăzute de legislaţie – şi luîndu-se în considerare vechimea în muncă.
(4) Alte plăţi de stimulare şi compensare includ recompensele conform rezultatelor activităţii anuale, premiile potrivit sistemelor şi regulamentelor speciale, plăţile de compensare, precum şi alte plăţi neprevăzute de legislaţie care nu contravin acesteia.
Articolul 5. Sursele de plată a salariului
(1) Sursa de plată a salariului pentru angajaţii din sectorul real o constituie o parte din venitul obţinut din activitatea economică a unităţii.
(2) Pentru angajaţii din sectorul bugetar sursele de plată a salariului sînt mijloacele aprobate acestora în bugetul din care se întreţin, precum şi, după caz, mijloacele extrabugetare constituite în conformitate cu legislaţia.
(3) Organizaţiile obşteşti, patronatele, asociaţiile de cetăţeni salarizează persoanele angajate din mijloacele băneşti constituite în conformitate cu prevederile statutelor lor.
Articolul 6. Legislaţia în domeniul salarizării
(1) Legislaţia în domeniul salarizării se bazează pe Constituţia Republicii Moldova şi include Codul muncii, prezenta lege şi celelalte acte normative care reglementează salarizarea.
(2) În cazul în care legislaţia în domeniul salarizării contravine actelor juridice internaţionale la care Republica Moldova este parte, prioritate au reglementările internaţionale.
Articolul 7. Baza normativă a organizării salarizării
Organizarea salarizării se efectuează în baza:
a) legilor şi hotărîrilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrilor şi dispoziţiilor Guvernului, precum şi altor acte normative privind salarizarea;
b) contractului colectiv de muncă la nivel naţional;
c) contractului colectiv de muncă la nivel ramural;
d) contractului colectiv de muncă la nivel teritorial;
e) contractului colectiv de muncă la nivel de unitate;
f) contractului individual de muncă.
Articolul 8. Subiecţii organizării salarizării
Subiecţi ai organizării salarizării sînt:
a) autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi reprezentanţii lor;
b) angajatorii, patronatele;
c) sindicatele, asociaţiile sindicale sau organele lor reprezentative;
d) angajaţii.
Articolul 9. Sistemul tarifar de salarizare
(1) Baza organizării salarizării o constituie sistemul tarifar, care include reţelele tarifare, salariile tarifare, schemele salariilor funcţiei şi îndrumarele tarifare de calificare.
(2) Sistemul tarifar de salarizare se aplică la repartizarea lucrărilor în funcţie de complexitatea lor, precum şi la repartizarea angajaţilor pe categorii în funcţie de nivelul lor de calificare şi de gradul de răspundere pe care îl implică funcţiile deţinute, şi serveşte drept bază pentru constituirea şi diferenţierea cuantumurilor salariului.
(3) Reţeaua tarifară se stabileşte în conformitate cu modul de finanţare a activităţii, după cum urmează:
a) pentru angajaţii din unităţile cu autonomie financiară – în baza categoriilor de calificare stabilite pentru muncitori, conform îndrumarelor tarifare de calificare, salariului tarifar pentru categoria I de calificare şi coeficienţilor tarifari;
b) pentru angajaţii din sectorul bugetar – în baza categoriilor de salarizare, salariului tarifar pentru categoria I de salarizare şi grilelor de salarii ale funcţiei stabilite pe categoriile de salarizare.
Articolul 10. Aplicarea prevederilor prezentei legi
Prevederile prezentei legi se aplică:
a) persoanelor angajate domiciliate în Republica Moldova sau care au autorizaţie de a lucra în ţară;
b) cetăţenilor Republicii Moldova angajaţi ai unităţilor constituite pe teritoriul ţării, dar care lucrează peste hotare.
Capitolul II
REGLEMENTAREA SALARIZĂRII
Articolul 11. Reglementarea de stat a salarizării
Statul reglementează salarizarea angajaţilor din unităţi, indiferent de tipul lor de proprietate şi forma de organizare juridică, prin stabilirea mărimii salariului minim pe ţară, salariului tarifar pentru categoria I de calificare a angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară, în prealabil negociat de către partenerii sociali, şi salariului tarifar pentru categoria I de salarizare a angajaţilor din sectorul bugetar, tarifelor de stat de salarizare, altor norme şi garanţii de stat, prin stabilirea sistemului şi condiţiilor de salarizare a angajaţilor din instituţiile şi organizaţiile finanţate de la buget, prin reglarea fondurilor de salarizare a angajaţilor din întreprinderile monopoliste.
Articolul 12. Modul de stabilire şi reexaminare a salariului minim
Salariul minim se stabileşte şi se reexaminează în modul stabilit de legislaţie.
Articolul 13. Tarifele de stat de salarizare
(1) Tarifele de stat de salarizare sînt salariile tarifare şi salariile funcţiei, care determină nivelul minim de salarizare pe grupe concrete de profesii şi categorii de calificare pentru executarea de către angajaţi a obligaţiilor (normelor de muncă) în orele de program stabilite de legislaţie.
(2) Tarifele de stat de salarizare se determină:
a) pentru muncitorii din sectorul real tarificaţi cu categoriile de calificare I –VIII – pe baza salariului minim şi coeficienţilor tarifari ai reţelei tarifare stabilite;
b) pentru celelalte categorii de angajaţi (personal auxiliar şi de deservire, funcţionari, specialişti şi personal de conducere) – la nivelul salariilor tarifare şi salariilor funcţiei corespunzătoare limitei inferioare a grilelor de salarii stabilite pentru categoriile respective de personal din sectorul bugetar.
(3) Tarifele de stat de salarizare, în calitate de garanţie minimă a salarizării angajaţilor de calificarea corespunzătoare, sînt obligatorii în toate unităţile şi servesc drept limită minimă pentru stabilirea salariilor tarifare şi salariilor funcţiei concrete, precum şi a plăţilor de compensare garantate angajaţilor în cazul insolvabilităţii agentului economic.
(4) Tarifele de stat de salarizare le sînt garantate angajaţilor cu condiţia executării obligaţiilor de muncă stabilite în contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă.
(5) Tarifele de stat de salarizare se modifică în corespundere cu reexaminarea salariului minim pe ţară sau a salariilor minime tarifare şi salariilor funcţiei pentru angajaţii din sectorul bugetar.
Articolul 14. Salariul tarifar pentru categoria I de calificare (de salarizare)
(1) Salariul tarifar pentru categoria I de calificare (de salarizare) a reţelei tarifare este componenta principală şi obligatorie a sistemului tarifar şi serveşte drept bază pentru stabilirea, în contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, a salariilor tarifare şi salariilor funcţiei concrete.
(2) Salariul tarifar pentru categoria I de calificare (de salarizare), ca normativ ce determină nivelul salarizării angajaţilor la nivel naţional, ramural, teritorial şi la nivel de unitate, pentru o perioadă concretă de timp, se stabileşte în mărime egală sau care depăşeşte mărimea salariului minim pe ţară şi se legalizează:
a) pentru angajaţii din sectorul bugetar – prin hotărîre a Guvernului;
b) pentru angajaţii din sectorul real – prin hotărîre a Guvernului, în baza acordului dintre partenerii sociali legalizat prin contractul colectiv de muncă la nivel naţional;
c) pentru angajaţii din sectorul real, atribuiţi la anumite ramuri ale economiei naţionale – prin negociere, în contractele colective de muncă la nivel ramural, în mărime egală sau care depăşeşte mărimea stabilită la nivel naţional, ţinîndu-se cont de coeficientul de complexitate recomandat de Guvern pentru ramura respectivă;
d) pentru angajaţii din unităţile cu autonomie financiară - prin negociere, în contractul colectiv de muncă al unităţii, în mărime nu mai mică decît mărimea stabilită la nivel naţional, ramural sau teritorial, după caz.
(3) Pornind de la posibilităţile economice concrete, salariul tarifar pentru categoria I de calificare (de salarizare) poate fi negociat şi stabilit în contractele colective de muncă de nivel teritorial în mărime egală sau care depăşeşte mărimea stabilită la nivel naţional.
(4) Salariul tarifar pentru categoria I de calificare (de salarizare) se reexaminează ori de cîte ori este necesar, în conformitate cu procedura stabilită în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul respectiv şi în funcţie de condiţiile economice concrete, creşterea eficienţei producţiei şi a costului vieţii, posibilităţile financiare ale agenţilor economici şi de alte condiţii social-economice.
Articolul 15. Sporurile de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile
(1) Sporurile de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile se stabilesc în mărime unică pentru salariaţii de orice calificare, care muncesc în condiţii egale în unitatea respectivă.
(2) Mărimea concretă a sporurilor de compensare se stabileşte procentual faţă de salariul minim, în funcţie de rezultatele atestării locurilor de muncă, în limitele de la 25 % din salariul minim pentru lucrări în condiţii grele şi nocive pînă la 50% din salariul minim pentru lucrări în condiţii deosebit de grele şi deosebit de nocive.
(3) Sporurile de compensare se plătesc:
a) muncitorilor – pentru durata reală a muncii prestate în condiţii nefavorabile;
b) altor categorii de angajaţi – pentru muncă permanentă (nu mai puţin de 50% din timpul de muncă) în condiţii nefavorabile.
Articolul 16. Alte norme şi garanţii de salarizare
(1) Normele specifice de salarizare (pentru munca peste orele de program; în zilele de odihnă şi de sărbătoare; în timp de noapte; pentru timpul de staţionare nu din vina salariatului; în caz de producere a rebutului nu din vina salariatului; a salariaţilor sub 18 ani cu o durată redusă a muncii zilnice etc.) şi garanţiile pentru salariaţi (plata concediilor anuale; pentru timpul îndeplinirii îndatoririlor de stat sau obşteşti; pentru salariaţii trimişi să-şi ridice calificarea sau pentru examen medical; în cazul transferării la o altă muncă din necesităţi de producţie; în cazul transferării la o muncă mai uşoară a femeilor gravide şi a femeilor care au copii în vîrstă de pînă la 3 ani; în cazul instruirii de producţie, reciclării şi însuşirii altei profesii; pentru donatori etc.), precum şi alte norme, garanţii şi compensaţii pentru angajaţi se stabilesc de Codul muncii şi de alte acte normative.
(2) Normele specifice şi garanţiile de salarizare, prevăzute la art. 15, la alin.(1) al prezentului articol şi în Codul muncii, reprezintă garanţii minime stabilite de stat. Mărimile concrete ale normelor şi garanţiilor prevăzute la prezentul articol vor fi stabilite prin negocieri şi legalizate în contractele colective de muncă.
Articolul 17. Reglementarea salarizării prin intermediul parteneriatului şi dialogului social
Reglementarea salarizării prin intermediul parteneriatului şi dialogului social include aplicarea contractelor colective de muncă la nivel naţional, ramural, teritorial şi la nivel de unitate şi delimitarea problemelor în domeniul salarizării care se soluţionează prin contractul colectiv de muncă respectiv.
Articolul 18. Indexarea salariului
Indexarea salariului se face în condiţiile Legii nr.824-XII din 24 decembrie 1991 privind indexarea veniturilor băneşti ale populaţiei.
Capitolul III
MODUL DE STABILIRE A SALARIILOR ANGAJAŢILOR
Articolul 19. Stabilirea sistemului şi condiţiilor de salarizare
(1) Sistemul de salarizare, în baza căruia se determină salariile tarifare şi salariile funcţiei, se stabileşte în conformitate cu prevederile prezentei legi, în dependenţă de forma de organizare juridică a unităţii, modul de finanţare şi caracterul activităţii.
(2) Condiţiile principale de organizare a salarizării, inclusiv cerinţele tarifare în conformitate cu profesia, funcţia şi gradul de calificare, modul de tarificare a angajaţilor, normele de muncă, se stabilesc la încheierea contractelor colective de muncă.
Articolul 20. Salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară
(1) Salariile tarifare şi salariile funcţiei concrete, precum şi alte forme şi condiţii de salarizare în unităţile cu autonomie financiară se stabilesc prin negocieri colective sau individuale între angajatori (persoane juridice sau fizice) şi salariaţi sau reprezentanţi ai acestora, în funcţie de posibilităţile financiare ale angajatorilor, şi se fixează în contractele colective de muncă, iar în cazul în care aceste contracte lipsesc – în contractele individuale de muncă.
(2) Reducerea salariilor tarifare şi salariilor funcţiei, prevăzute în contractele colective de muncă, poate fi cerută de părţile contractante numai după expirarea termenului de valabilitate a contractului colectiv de muncă, dar nu mai înainte de expirarea unui an de la data stabilirii lor.
Articolul 21. Salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară care beneficiază de dotaţii bugetare
Salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară care beneficiază de dotaţii bugetare se efectuează în conformitate cu art.20, dar în limitele sumelor dotaţiilor şi ale veniturilor proprii, determinate pentru unităţile menţionate în modul stabilit – şi ţinîndu-se cont de condiţiile stabilite de Guvern.
Articolul 22. Salarizarea conducătorilor unităţilor cu autonomie financiară
Salariile de bază, modul şi condiţiile de salarizare a conducătorilor unităţilor cu autonomie financiară, cu excepţia celor specificaţi la art.23, se stabilesc de organele abilitate să numească aceste persoane şi se fixează în contractul încheiat între părţi.
Articolul 23. Salarizarea conducătorilor întreprinderilor de stat şi întreprinderilor cu capital majoritar de stat
(1) Salariile de bază şi alte drepturi salariale pentru conducătorii întreprinderilor de stat şi întreprinderilor cu capital majoritar de stat se stabilesc în contractele de management, încheiate între fondatorul întreprinderii de stat sau consiliul societăţii pe acţiuni şi manageri, în modul şi în condiţiile stabilite prin hotărîre a Guvernului.
(2) Cuantumul lunar total al salariului conducătorilor unităţilor menţionate la alin.(1) nu poate depăşi mărimea încincită a salariului mediu lunar în ansamblu pe unitatea condusă în perioada de la începutul anului pînă la luna gestionară.
Articolul 24. Salarizarea membrilor organelor de conducere ale întreprinderilor de stat şi ale societăţilor pe acţiuni
(1) Reprezentanţilor statului în organele de conducere ale întreprinderilor de stat şi ale societăţilor pe acţiuni, precum şi altor membri ai acestor organe li se stabilesc indemnizaţii lunare în mărime de pînă la trei salarii minime pe ţară, determinate în condiţiile Legii nr.1432-XIV din 28 decembrie 2000 privind modul de stabilire şi reexaminare a salariului minim.
(2) Indemnizaţiile lunare se stabilesc din contul mijloacelor unităţilor economice respective şi se anulează în cazul cînd membrii organelor de conducere se eschivează de la îndeplinirea funcţiilor.
Articolul 25. Salarizarea angajaţilor din sectorul bugetar
(1) Sistemul şi condiţiile generale de salarizare a angajaţilor din sectorul bugetar se stabilesc prin lege.
(2) Condiţiile salarizării, mărimile sporurilor şi adaosurilor, altor plăţi, în funcţie de condiţiile specifice şi complexitatea activităţii unor ramuri şi grupuri profesionale din sectorul bugetar, se stabilesc de Guvern, după consultarea sindicatelor, la propunerea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Economiei şi Ministerului Finanţelor.
Articolul 26. Salarizarea cumularzilor
(1) Salarizarea cumularzilor se efectuează pentru munca reală sau timpul efectiv lucrat.
(2) Stabilirea mărimii salariului tarifar sau salariului funcţiei pentru cumularzi, precum şi premierea lor, plata sporurilor, adaosurilor şi celorlalte recompense prevăzute de condiţiile de salarizare se efectuează în modul prevăzut pentru angajaţii din unitatea respectivă.
(3) Alte norme ce reglementează munca prin cumul se stabilesc în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Capitolul IV
DREPTURILE ANGAJAŢILOR ÎN DOMENIUL SALARIZĂRII ŞI PROTECŢIA LOR
Articolul 27. Dreptul angajatului la salarizare
(1) Angajatul are dreptul la retribuirea muncii sale în conformitate cu legislaţia în domeniul salarizării şi cu contractul colectiv de muncă, în baza contractului individual de muncă.
(2) La încheierea contractului individual de muncă, angajatorul este obligat să informeze angajatul despre condiţiile salarizării (mărimea salariului, forma salarizării, modul de calculare, periodicitatea şi locul achitării salariului, reţineri).
(3) La stabilirea salariului nu se admite discriminarea pe motive de vîrstă, sex, apartenenţă de rasă şi naţională, convingeri politice, confesiune şi stare materială.
Articolul 28. Garanţiile realizării drepturilor la salarizare
(1) Unităţile efectuează plata salariilor către angajaţi în mod prioritar faţă de alte plăţi, virînd concomitent cotele de asigurare socială de stat obligatorie.
(2) Subiecţii organizării salarizării nu au dreptul să adopte în mod unilateral hotărîri în probleme de salarizare, care înrăutăţesc condiţiile stabilite de legislaţie şi de contractele colective de muncă.
Articolul 29. Formele de plată a salariului
(1) Salariul se plăteşte în unităţi monetare ale Republicii Moldova.
(2) Se permite plata salariului prin cecuri de numerar sau mandate poştale. Modul de plată a salariului prin cecuri de numerar sau mandate poştale se stabileşte de Guvern, de comun acord cu Banca Naţională a Moldovei.
(3) Se interzice plata salariului în natură, inclusiv în formă de băuturi spirtoase, produse de tutun sau substanţe narcotice.
Articolul 30. Termenele, periodicitatea şi locul de plată a salariului
(1) Salariul se plăteşte periodic, nemijlocit angajatului sau persoanei împuternicite de către acesta, în baza unei procuri autentificate la locul lui de muncă, în zilele de lucru stabilite în contractul colectiv de muncă sau în contractul individual de muncă, dar:
a) nu mai rar decît de două ori pe lună pentru angajaţii salariaţi pe unitate de timp sau în acord;
b) nu mai rar decît o dată pe lună pentru angajaţii salariaţi în baza salariilor lunare ale funcţiei.
(2) În fiecare caz în parte, angajatorul este obligat să informeze în scris angajatul despre suma totală a salariului, reţinerile efectuate, indicînd mărimea şi cauzele reţinerilor, suma ce i se cuvine să o primească, precum şi să asigure înscrierile respective în registrele contabile.
(3) Cu acordul în scris al angajatului, plata salariului poate fi efectuată prin instituţii bancare sau prin transfer poştal pe contul (adresa) indicat de angajat, cu achitarea obligatorie a acestor servicii pe cheltuiala angajatorului.
(4) În cazul decesului angajatului, salariul şi alte plăţi ce i se cuvin se plătesc soţului, copiilor sau părinţilor lui, iar în lipsa acestora – celorlalţi moştenitori, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Articolul 31. Interzicerea limitării angajatului în dispunerea liberă de mijloacele cîştigate şi a reţinerilor din salariu
(1) Se interzice a limita angajatul în dispunerea liberă de mijloacele proprii cîştigate de el, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie.
(2) Se interzic reţineri din mijloacele cîştigate de angajat în favoarea angajatorului sau altor persoane juridice şi fizice, precum şi orice alte reţineri neprevăzute de legislaţie.
(3) Impunerea fiscală a salariului se efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Articolul 32. Salariul mediu şi modul lui de calculare
(1) Salariul mediu se garantează angajaţilor, în cazurile prevăzute de legislaţie, de contractele colective de muncă şi de contractele individuale de muncă.
(2) Salariul mediu al angajatului include toate formele de salarizare la care, conform legislaţiei în vigoare, se prevăd cote de asigurare socială de stat obligatorie.
(3) Modul de calculare a salariului mediu al angajatului se stabileşte prin hotărîre a Guvernului.
(4) În cazul sustragerii angajatului de la munca de bază în condiţii neprevăzute de legislaţie, unitatea ale cărei sarcini îndeplineşte angajatul îi plăteşte sau îi compensează acestuia salariul în mărime de cel puţin un salariu mediu de la locul de muncă de bază.
Articolul 33. Apărarea drepturilor angajaţilor în cazul insolvabilităţii unităţii
(1) Mijloacele pentru salarizarea angajaţilor sînt garantate prin venitul şi patrimoniul angajatorului.
(2) În cazul recunoaşterii unităţii, în modul stabilit de legislaţie, ca fiind insolvabilă, salariul se recuperează angajatului în mod prioritar potrivit obligaţiilor faţă de acesta.
Articolul 34. Responsabilitatea băncilor şi a persoanelor cu funcţii de răspundere din unităţi pentru neachitarea la timp a salariilor
(1) În cazurile în care la conturile curente şi de decontare ale unităţilor există mijloacele respective şi documentele în vederea primirii banilor pentru plata salariilor au fost prezentate în termen, iar băncile nu au asigurat clientela cu numerar, răspunderea pentru eliberarea cu întîrziere a numerarului o poartă băncile, plătind o penalitate în mărime de 0,2 % din suma datorată pentru fiecare zi de întîrziere din contul mijloacelor băncii.
(2) Persoanele cu funcţii de răspundere din bănci, autorităţi publice şi unităţi, vinovate de neachitarea la timp a salariilor, poartă răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Articolul 35. Compensarea pierderilor cauzate de neachitarea la timp a salariilor
(1) Compensarea pierderii unei părţi din salariu în legătură cu încălcarea termenelor de plată a acestuia se efectuează prin indexarea obligatorie şi în mărime deplină a sumei salariului calculat dacă reţinerea acestuia a constituit o lună calendaristică şi mai mult după expirarea lunii următoare lunii pentru care urma să se plătească salariul.
(2) Compensarea pierderii unei părţi din salariul neachitat la timp se efectuează separat pentru fiecare lună prin majorarea lui în conformitate cu coeficientul inflaţiei, care se calculează prin împărţirea ultimului indice publicat al preţurilor de consum la momentul plăţii reale a salariului la indicele preţurilor de consum ale lunii următoare lunii pentru care se plăteşte salariul. Indicele preţurilor de consum se determină în calcul cumulativ de la începutul anului faţă de luna decembrie a anului precedent anului de plată.
(3) Compensarea pierderii unei părţi din salariul neachitat la timp se efectuează în cazul în care coeficientul inflaţiei în perioada de neachitare a salariului depăşeşte cota de 2%.
(4) Plata sumelor de compensare a pierderii unei părţi din salariul neachitat la timp se efectuează din sursele de plată a salariului menţionate la art.5.
(5) Modul de calculare a sumei de compensare a pierderii unei părţi din salariu în legătură cu încălcarea termenelor de plată a acestuia se stabileşte de Guvern.
Articolul 36. Soluţionarea litigiilor de muncă ce ţin de salarizare
Litigiile de muncă ce ţin de salarizare se examinează în modul stabilit de legislaţie pentru soluţionarea litigiilor de muncă.
Articolul 37. Informaţia privind salariul angajatului
Informaţia privind salariul angajatului se prezintă numai cu acordul sau la solicitarea acestuia, precum şi în cazurile prevăzute de legislaţie.
Articolul 38. Controlul asupra executării prezentei legi
Controlul asupra executării în unităţi a prezentei legi revine:
a) organelor de stat pentru muncă;
b) organelor de control financiar;
c) organelor ce reprezintă interesele salariaţilor şi ale angajatorilor.