Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Scopul şi sfera de aplicare a legii
(1) Prezenta lege are scopul de a garanta exercitarea dreptului la libera exprimare, precum şi un echilibru între asigurarea dreptului la libera exprimare şi apărarea onoarei, demnităţii, reputaţiei profesionale şi vieţii private şi de familie ale persoanei. Prezenta lege are drept scop, de asemenea, combaterea procedurilor judiciare abuzive împotriva mobilizării publice.
[Art.1 al.(1) modificat prin LP223 din 02.10.26, MO535-538/29.10.26 art.573; în vigoare 01.05.27]
(2) Prezenta lege nu reglementează raporturile juridice ce ţin de accesul la informaţii, acordarea dreptului la replică concurenţilor electorali în campania electorală şi apărarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe.
Articolul 2. Noţiuni principale
Termenii şi expresiile utilizate în prezenta lege au următoarele semnificaţii:
cenzură – denaturare nejustificată a materialului jurnalistic sau interzicere nejustificată de a răspândi anumite informaţii de către conducerea mass-mediei; orice manifestare a autorităţilor publice sau a persoanelor care exercită funcţii publice de ingerință în activitatea editorială a mass-mediei sau a angajaţilor acesteia ori de împiedicare a tirajării sau a răspândirii informaţiei;
comunicat al autorităţii publice – relatare făcută publică de o autoritate publică sau, în numele acesteia, de o persoană care exercită atribuţiile puterii publice;
defăimare – răspândire a informaţiei false care lezează onoarea, demnitatea şi/sau reputaţia profesională a persoanei;
dezminţire – infirmare a relatărilor defăimătoare cu privire la fapte care nu corespund realităţii;
discurs care incită la ură – orice formă de exprimare care provoacă, propagă, promovează sau justifică ura rasială, xenofobia, antisemitismul sau alte forme de ură fondate pe intoleranţă;
document al autorităţii publice – act emis de o autoritate publică sau de o persoană care exercită atribuţiile puterii publice;
fapt – eveniment, proces sau fenomen care a avut sau are loc în condiţii concrete de loc şi timp şi a cărui veridicitate poate fi dovedită;
informaţie despre viaţa privată şi de familie – orice informaţie, inclusiv imagine, privind viaţa familială, viaţa la domiciliu, corespondenţa şi conţinutul ei, sănătatea şi defectele fizice, orientarea şi viaţa sexuală, precum şi comportamentul persoanei, în condiţiile în care persoana contează, în mod rezonabil, pe intimitate;
informaţie – orice expunere de fapt, opinie sau idee sub formă de text, sunet şi/sau imagine;
injurie – exprimare verbală, scrisă sau nonverbală care ofensează intenţionat persoana şi care contravine normelor de conduită general acceptate într-o societate democratică;
interes public – interes al societăţii (şi nu simpla curiozitate a indivizilor) faţă de evenimentele ce ţin de exercitarea puterii publice într-un stat democratic sau faţă de alte probleme care, în mod normal, trezesc interesul societăţii sau al unei părţi a ei;
mobilizare publică – efectuare a oricărei declarații sau desfășurare a oricărei activități de către persoane fizice sau juridice în exercitarea dreptului la libertatea de exprimare și de informare, a libertății artelor și științelor sau a libertății de întrunire și de asociere, precum și acțiuni pregătitoare, de sprijinire sau de asistență direct legate de acestea, și care privește o chestiune de interes public;
[Art.2 noțiunea introdusă prin LP223 din 02.10.26, MO535-538/29.10.26 art.573; în vigoare 01.05.27]
proceduri judiciare abuzive împotriva mobilizării publice – proceduri judiciare care nu se inițiază pentru a invoca sau a exercita în mod real un drept, ci au ca scop principal prevenirea, restricționarea sau sancționarea mobilizării publice și în cadrul cărora se formulează cereri neîntemeiate. Indicii ale unui astfel de scop sunt, în mod special:
a) existența unui dezechilibru de putere între părți;
b) natura disproporționată, excesivă sau nerezonabilă a cererii sau a unei părți a acesteia, inclusiv valoarea excesivă a litigiului;
c) existența unor proceduri multiple inițiate de către reclamant sau de părți asociate acestuia în legătură cu chestiuni similare;
d) acțiuni de intimidare, hărțuire sau amenințări din partea reclamantului sau a reprezentanților reclamantului, înainte sau în timpul procedurilor, precum și conduita similară a reclamantului în cazuri similare sau concurente;
e) utilizarea cu rea-credință a unor tactici procedurale, precum întârzierea procedurilor, alegerea frauduloasă sau abuzivă a unei instanțe mai favorabile ori renunțarea cu rea-credință la judecată într-o etapă ulterioară a procedurilor;
[Art.2 noțiunea introdusă prin LP223 din 02.10.26, MO535-538/29.10.26 art.573; în vigoare 01.05.27]
investigaţie jurnalistică – cercetare rezonabilă a faptelor de către mass-media pentru realizarea unui material jurnalistic;
judecată de valoare fără substrat factologic suficient – judecată de valoare care se bazează pe fapte care nu au avut loc sau pe fapte care au avut loc, dar a căror expunere este denaturată până la falsitate;
judecată de valoare – opinie, comentariu, teorie sau idee care reflectă atitudinea faţă de un fapt, a cărei veridicitate este imposibil de dovedit;
mass-media – mijloc de informare în masă, tipărit sau electronic, precum şi jurnalistul;
persoană care exercită funcţii publice – persoană fizică care exercită atribuţiile puterii publice (executive, legislative ori judecătoreşti) sau persoană juridică ce prestează servicii de utilitate publică, sau persoană fizică care administrează persoana juridică ce prestează servicii de utilitate publică ori subdiviziuni ale acesteia;
persoană publică – persoană care exercită funcţii publice sau o altă persoană care, datorită statutului, poziţiei sociale sau altor circumstanţe, trezeşte interesul public;
răspândire a informaţiei – proces de transmitere a informaţiei către alte persoane (cel puţin către o persoană, exceptând persoana lezată);
rectificare – corectare benevolă, din proprie iniţiativă sau la cerere, a faptelor care au fost prezentate greşit;
replică – răspuns al persoanei lezate la opiniile exprimate într-un material răspândit de mass-media;
scuze – declaraţie prin care persoana îşi exprimă regretul pentru injurie sau pentru informaţii despre viaţa privată şi de familie.
Articolul 3. Libertatea de exprimare
(1) Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a comunica fapte şi idei.
(2) Libertatea de exprimare protejează atât conţinutul, cât şi forma informaţiei exprimate, inclusiv a informaţiei care ofensează, şochează sau deranjează.
(3) Exercitarea libertăţii de exprimare poate fi supusă unor restrângeri prevăzute de lege, necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, pentru a apăra ordinea şi a preveni infracţiunile, pentru a proteja sănătatea şi morala, reputaţia sau drepturile altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.
(4) Restrângerea libertăţii de exprimare se admite doar pentru protejarea unui interes legitim prevăzut la alin. (3) şi doar în cazul în care restrângerea este proporţională cu situaţia care a determinat-o, respectându-se echilibrul just dintre interesul protejat şi libertatea de exprimare, precum şi libertatea publicului de a fi informat.
(41) - abrogat.
(42) În condiţiile alin. (3), se interzic răspândirea şi/sau utilizarea în public a simbolurilor fasciste, rasiste ori xenofobe, propagarea şi/sau utilizarea în scopuri politice a simbolurilor fasciste, precum și promovarea ideologiilor fasciste, rasiste ori xenofobe şi/sau negarea Holocaustului, acţiuni care se sancţionează în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(5) Garanţiile privind libertatea de exprimare nu se extind asupra discursurilor care incită la ură sau la violenţă.
Articolul 4. Libertatea de exprimare a mass-mediei
(1) Statul garantează libertatea de exprimare a mass-mediei. Nimeni nu poate interzice sau împiedica mass-media să răspândească informaţii de interes public decât în condiţiile legii.
(2) Mass-media are sarcina de a informa publicul asupra problemelor de interes public şi de a efectua, în conformitate cu responsabilităţile sale, investigaţii jurnalistice în probleme de interes public.
(3) Pe lângă garanţiile prevăzute la art. 3, libertatea de exprimare a mass-mediei admite şi un anumit grad de exagerare sau chiar provocare, cu condiţia să nu se denatureze esenţa faptelor.
Articolul 5. Interzicerea cenzurii în mass-media
(1) Independenţa editorială a mass-mediei este recunoscută şi garantată de lege. Cenzura este interzisă.
(2) Se interzice ingerinţa în activitatea editorială a mass-mediei, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. În cazul în care ingerinţa este prevăzută de lege, ea urmează a fi interpretată limitativ.
(3) Nu se admite crearea de autorităţi publice pentru controlul prealabil al informaţiei care urmează a fi răspândită de mass-media.
(4) Nu constituie cenzură obligaţia impusă de instanţa de judecată prin hotărâre definitivă de a răspândi sau de a nu răspândi o informaţie, precum şi obligaţia impusă prin lege de a răspândi o anumită informaţie.
(5) Cenzura în mass-media publică, precum şi împiedicarea ilegală intenţionată a activităţii mass-mediei, atrage răspundere penală.
Articolul 6. Libertatea publicului de a fi informat
(1) Orice persoană are libertatea de a primi informaţii de interes public prin intermediul mass-mediei.
(2) Apărarea onoarei, demnităţii sau reputaţiei profesionale nu poate prevala asupra libertăţii publicului de a primi informaţii de interes public.
(3) Confiscarea tirajului sau lichidarea mass-mediei scrise poate avea loc, printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă, doar în cazurile în care aceasta este necesară într-o societate democratică pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică ori pentru a împiedica divulgarea informaţiilor ce constituie secret de stat.
Articolul 7. Dreptul la respectul onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale
(1) Orice persoană are dreptul la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale profesionale lezate prin răspândirea relatărilor false cu privire la fapte, a judecăţilor de valoare fără substrat factologic suficient sau prin injurie.
(2) Persoana lezată prin răspândirea unor relatări cu privire la fapte poate fi restabilită în drepturi dacă informaţia cumulează următoarele condiţii:
a) este falsă;
b) este defăimătoare;
c) permite identificarea persoanei vizate de informaţie.
(3) Persoana care se consideră lezată în modul stabilit la alin. (2) poate solicita rectificarea sau dezminţirea informaţiei, precum şi repararea prejudiciului moral şi material cauzat.
(4) Persoana lezată prin răspândirea unor judecăţi de valoare poate fi restabilită în drepturi dacă judecăţile de valoare cumulează următoarele condiţii:
a) nu se bazează pe un substrat factologic suficient;
b) au un caracter defăimător;
c) permit identificarea persoanei vizate de informaţie.
(5) Persoana care se consideră lezată în modul stabilit la alin. (4) poate solicita rectificarea sau dezminţirea informaţiei, sau publicarea unei replici, precum şi repararea prejudiciului moral şi material cauzat.
(6) Se consideră injurie exprimarea care cumulează următoarele condiţii:
a) exprimarea intenţionată verbală, scrisă sau nonverbală nu corespunde normelor de conduită general acceptate într-o societate democratică;
b) permite identificarea persoanei vizate.
(7) Persoana care se consideră lezată în modul stabilit la alin. (6) poate solicita exprimarea scuzelor şi repararea prejudiciului moral şi material cauzat.
(8) Nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru stilul umoristic şi satiric dacă prin folosirea acestuia nu se induce în eroare publicul în privinţa faptelor.
Articolul 8. Imunitatea în cauzele cu privire la defăimare
Nu poate fi intentată o acţiune cu privire la defăimare pentru declaraţia făcută:
a) de către Preşedintele Republicii Moldova şi deputaţii în Parlament în exercitarea mandatului;
b) de către participanţii la proces, inclusiv martorii, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, în cadrul urmăririi penale sau al unui proces judiciar;
c) în cererile, scrisorile sau plângerile cu privire la încălcarea drepturilor şi a intereselor legitime, expediate autorităţilor publice pentru examinare.
Articolul 9. Libertatea de a critica statul, autorităţile publice şi persoanele care exercită funcţii publice
(1) Orice persoană are dreptul de a critica statul şi autorităţile publice.
(2) Statul şi autorităţile publice nu pot intenta acţiuni cu privire la defăimare.
(3) Statul şi autorităţile executive şi legislative nu sunt protejate de legea penală sau contravenţională împotriva declaraţiilor defăimătoare.
(4) Persoanele care exercită funcţii publice pot fi supuse criticii, iar acţiunile lor – verificării din partea mass-mediei, în ceea ce priveşte modul în care şi-au exercitat sau îşi exercită atribuţiile, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a asigura transparenţa şi exercitarea responsabilă a atribuţiilor lor.
Articolul 10. Dreptul la respectul vieţii private şi de familie
(1) Orice persoană are dreptul la respectul vieţii private şi de familie.
(2) Dreptul la respectul vieţii private şi de familie nu se extinde asupra informaţiilor despre viaţa privată şi de familie răspândite cu acordul expres sau tacit al persoanei sau obţinute în locurile publice când persoana nu poate conta, în mod rezonabil, pe intimitate.
(3) Nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru că a făcut publice informaţii despre viaţa privată şi de familie a persoanei dacă interesul public de a le cunoaşte depăşeşte interesul persoanei vizate de a nu răspândi informaţia.
(4) În cazul răspândirii informaţiei despre viaţa privată şi de familie cu încălcarea prevederilor alin. (3), persoana poate solicita exprimarea scuzelor şi compensarea prejudiciului moral şi material cauzat.
Articolul 11. Dreptul persoanelor publice şi al persoanelor fizice care exercită funcţii publice la respectul vieţii private și de familie
(1) Persoanele publice şi persoanele fizice care exercită funcţii publice au dreptul la respectul vieţii private şi de familie.
(2) Informaţiile despre viaţa privată şi de familie a persoanelor publice şi a persoanelor fizice care exercită funcţii publice pot fi dezvăluite dacă aceste informaţii prezintă interes public. Răspândirea informaţiilor respective nu trebuie să ducă la prejudicii nejustificate terţilor.
(3) Dacă persoanele publice şi persoanele fizice care exercită funcţii publice provoacă ele însele atenţia asupra aspectelor din viaţa lor privată şi de familie, mass-media are dreptul să cerceteze aceste aspecte.
Articolul 12. Dreptul la prezumţia nevinovăţiei
(1) Orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracţiuni sau contravenţii este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă.
(2) Autorităţile publice şi persoanele care le reprezintă sunt obligate să respecte dreptul la prezumţia nevinovăţiei şi să se abţină de la orice comentarii care ar sugera că persoana este vinovată de comiterea infracţiunii sau contravenţiei.
(3) Organele de urmărire penală nu pot face declaraţii publice cu privire la vinovăţia persoanei puse sub învinuire, cu excepţia susţinerii învinuirii în instanţa de judecată.
(4) Persoanele care nu reprezintă autorităţile publice şi nu pot influenţa în niciun fel derularea procesului intentat, inclusiv mass-media, au dreptul să-şi exprime opinia privind vinovăţia unei persoane cu condiţia ca:
a) din contextul exprimării să reiasă clar că până la momentul dat nu există o hotărîre judecătorească irevocabilă de condamnare a persoanei respective;
b) din contextul exprimării să reiasă clar că este vorba de opinii, şi nu de fapte confirmate;
c) faptele pe care se bazează comentariile privind vinovăţia unei persoane şi calitatea procesuală a acesteia să fie expuse cu precizie.
Articolul 13. Protecţia surselor de informare
(1) Mass-media şi orice persoană care efectuează o activitate cu caracter jurnalistic de colectare, de primire şi de distribuire a informaţiei către public, precum şi persoana care colaborează cu acestea, care au obţinut informaţii de la o sursă, au dreptul de a nu dezvălui identitatea sursei sau orice informaţii care ar putea duce la identificarea sursei.
(2) Persoana care a distribuit publicului informaţia obţinută din surse confidenţiale nu poate fi obligată să dezvăluie identitatea sursei în cadrul unui proces civil sau contravenţional.
(3) Refuzul persoanei de a dezvălui sursa de informare nu îl lipseşte de celelalte garanţii de care beneficiază pârâtul într-o procedură judiciară.
(4) În cadrul unui proces penal, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, în condiţiile legii, poate obliga persoana să divulge sursa de informare dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
a) dosarul penal vizează infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave;
b) divulgarea sursei este absolut necesară pentru urmărirea penală;
c) au fost epuizate toate posibilităţile de a identifica sursa de informare prin alte mijloace.