Aprobat în ședința Guvernului din 16 septembrie 2026 Decizia protocolară nr. 40.28/2026
PRIM-MINISTRU Vasile TOFAN
Guvernul a examinat amendamentul nr. 09/03-108 din 4 septembrie 2026 al domnului Igor Talmazan, deputat în Parlament, la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (consolidarea răspunderii penale a persoanei juridice), inițiativa legislativă nr. 261 din 22 iulie 2026, și comunică următoarele.
La art. I pct. 1, cu referire la art. 73 alin. (3) din Codul penal al Republicii Moldova nr.985/2002, se consideră nejustificată propunerea de substituire a cuvântului „nlocuiește” cu cuvintele „poate înlocui”.
Norma în cauză nu vizează individualizarea inițială a pedepsei, ci stabilește consecința neexecutării unei pedepse aplicate prin hotărâre judecătorească. Or, în situația în care persoana juridică continuă să desfășoare activitatea pentru care i-a fost aplicată pedeapsa privării de dreptul de a exercita o anumită activitate, menținerea aceleiași pedepse ar lipsi mecanismul sancționator de efectivitate. În acest context, sancțiunile aplicate persoanelor juridice trebuie să fie efective, proporționale și cu efect de descurajare.
Instituirea posibilității instanței de a decide asupra înlocuirii pedepsei ar permite, în lipsa unor criterii legale care să ghideze exercitarea acestei marje de apreciere, ca o pedeapsă a cărei neexecutare a fost constatată să rămână în continuare aplicabilă, fără producerea unei consecințe juridice determinate.
Sub acest aspect, soluția prevăzută de proiect este în concordanță cu logica reglementării de la art. 67 alin. (3) din Codul penal, care, în cazul eschivării de la executarea muncii neremunerate în folosul comunității, prevede în mod imperativ înlocuirea acesteia cu o pedeapsă mai severă. Caracterul imperativ al mecanismului de înlocuire urmărește să asigure executarea efectivă a pedepsei și să excludă perpetuarea unei stări de neexecutare.
Totodată, caracterul obligatoriu al înlocuirii prevăzute la art. 73 alin. (3) este confirmat și de ansamblul modificărilor corelative propuse prin proiect. Astfel, art. III pct. 2 prevede completarea art. 285 din Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443/2024 cu alin. (7), potrivit căruia, în cazul constatării neexecutării pedepsei privării de dreptul de a exercita o anumită activitate, organul de probațiune informează, în termen de cel mult 5 zile, instanța de judecată „pentru a dispune înlocuirea pedepsei conform art. 73 alin. (3) din Codul penal”.
În același sens, proiectul completează art.469 din Codul de procedură penală prin reglementarea expresă a chestiunii privind înlocuirea pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice și modificarea art. 471 în vederea asigurării participării reprezentantului persoanei juridice condamnate la examinarea acestei chestiuni. Prin urmare, mecanismul instituit la art. 73 alin. (3) constituie parte a unui cadru coerent de executare a pedepselor aplicate persoanelor juridice, iar nu o posibilitate suplimentară de individualizare a pedepsei, lăsată la discreția instanței.
La art. I, pct. 2, cu referire la art. 734 alin. (1) și (3) din Codul penal, se expun următoarele considerații.
Cu referire la alin. (1), nu se susține excluderea propoziției „Datele cu caracter personal ale altor persoane nu se dezvăluie”. Pedeapsa afișării sau publicării sentinței de condamnare urmărește producerea unui efect reputațional asupra persoanei juridice condamnate și informarea publicului cu privire la condamnarea acesteia, fără ca, prin executarea pedepsei, să fie afectate în mod nejustificat drepturile și interesele altor persoane.
Potrivit notei de fundamentare, această sancțiune urmărește descurajarea prin publicitate, prin expunerea publică a condamnării persoanei juridice și prin informarea clienților, partenerilor și publicului larg cu privire la integritatea acesteia. Necesitatea menținerii unei asemenea garanții rezultă și din abordarea consacrată la nivelul Uniunii Europene. Astfel, art. 7 alin. (1) lit. (h) din Directiva (UE) 2024/1226 și art. 11 alin. (2) lit. (i) din Directiva (UE) 2026/1021 prevăd, printre sancțiunile aplicabile persoanelor juridice, publicarea integrală sau parțială a hotărârii judecătorești, atunci când există un interes public, fără a aduce atingere normelor privind viața privată și protecția datelor cu caracter personal. Prin urmare, caracterul public al acestei pedepse nu justifică divulgarea datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice care nu fac obiectul sancțiunii.
Totodată, având în vedere natura informațiilor care pot figura în dispozitivul unei sentințe pronunțate în privința unei persoane juridică, se consideră oportun ca garanția respectivă să nu fie limitată exclusiv la datele cu caracter personal. Executarea pedepsei nu trebuie să conducă la divulgarea unor informații a căror confidențialitate este protejată de lege, inclusiv a celor care constituie secret comercial.
Sub acest aspect, terminologia utilizată în legislația națională este cea de „secret comercial”, regimul juridic al acestuia fiind stabilit prin Legea nr. 384/2023 privind protecția secretelor comerciale. Totodată, se relevă că art. 7 alin. (1) lit. (h) din Directiva (UE) 2024/1226 și art. 11 alin. (2) lit. (i) din Directiva (UE) 2026/1021 se referă în mod expres la respectarea vieții private și la protecția datelor cu caracter personal. Prin urmare, protecția secretelor comerciale constituie o garanție suplimentară, justificată prin prisma cadrului normativ național, și nu o cerință expres prevăzută de dispozițiile menționate ale directivelor.
În acest sens, alin. (1) de la art. 734 urmează să fie completat astfel încât să prevadă că, la afișarea sau publicarea dispozitivului sentinței, nu se dezvăluie datele cu caracter personal ale altor persoane, informațiile ce constituie secret comercial, precum și alte informații a căror divulgare este interzisă sau limitată prin lege.
Modificarea propusă pentru alin. (3) nu se susține, întrucât formularea „alte mijloace de comunicare audiovizuală” nu acoperă în mod suficient și neechivoc toate modalitățile electronice prin care poate fi realizată publicarea.
În acest sens, Legea comunicațiilor electronice nr. 72/2025 utilizează noțiunile de „servicii de comunicații electronice” și „servicii de comunicații interpersonale”, inclusiv categoria serviciilor de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere. În funcție de caracteristicile lor funcționale, asemenea servicii pot include aplicații și servicii de comunicare prin internet. Sintagma „mijloace de comunicare audiovizuală” are însă un caracter mai restrictiv, întrucât publicarea dispozitivului sentinței poate fi realizată inclusiv sub formă textuală, inclusiv prin intermediul paginilor web, al platforme online sau al altor mijloace electronice.
Necesitatea utilizării unei formulări mai largi rezultă și din mecanismul de executare prevăzut de proiect. Nota de fundamentare precizează în mod expres că publicarea poate fi realizată în mass-media sau pe alte platforme, inclusiv în presa scrisă, în mediul audiovizual ori pe o pagină web. În același sens, art. 2854 alin. (6) din Codul de executare, în redacția propusă prin proiect, reglementează expres situația în care publicarea se realizează prin plasarea dispozitivului sentinței pe o pagină web.
La art. II, pct. 1:
În ceea ce privește art. 1921 alin. (2) pct. 1) și 2), nu se justifică intervenția propusă, întrucât temeiul aplicării cauțiunii în privința persoanei juridice este reglementat, potrivit proiectului, la art.5222. Totodată, reglementarea de la art. 1921 constituie o continuitate a mecanismelor liberării provizorii pe cauțiune din arest, prevăzut la art. 192 pentru persoana fizică, în timp ce norma specială aplicabilă persoanei juridice este prevăzută la art. 5222.
Un prim aspect care urmează a fi soluționat prin amendament vizează diferențierea cuantumului cauțiunii aplicabile persoanei fizice de cel aplicabil persoanei juridice.
Un alt aspect care necesită o abordare unitară vizează condițiile de aplicare a măsurii preventive. Aceasta trebuie să fie aceleași pe tot parcursul procesului penal, indiferent de faza în care se află procedura. Astfel, în cadrul aceleiași măsuri preventive nu se justifică stabilirea unor condiții diferite pentru faza de judecată față de cele aplicabile în faza de urmărire penală. O asemenea abordare unitară este proprie regimului de aplicare a tuturor măsurilor preventive.
Cu referire la cuantumul cauțiunii, considerăm că limitele valorice stabilite în prezent pentru persoana fizică, de la 3 000 la 100 000 de unități convenționale (de la 150 000 la 5 000 000 de lei), sunt rezonabile, în special în condițiile în care această măsură nu este, în prezent, valorificată suficient în practică. În cazul în care aplicarea cauțiunii va evolua, iar limitele respective se vor dovedi necorespunzătoare, acestea vor putea fi revizuite ulterior. La etapa actuală însă nu se constată temeiuri care să justifice majorarea lor, cu atât mai mult cu cât aceste limite au fost revizuite recent prin modificări legislative care au determinat o majorare considerabilă a cuantumului cauțiunii.
Mai mult decât atât, utilizarea cuvintelor „și/sau” în formula potrivit căreia valoarea cauțiunii se determină în funcție de starea materială a persoanei respective „și/sau” de gravitatea infracțiunii este nejustificată.
În redacția actuală a art. 1921 alin. (2), cele două criterii au caracter cumulativ, valoarea cauțiunii fiind determinată atât în funcție de starea materială a persoanei, cât și de gravitatea infracțiunii. Transformarea acestora în criterii alternative ar permite stabilirea cuantumului exclusiv în funcție de situația patrimonială, fără luarea în considerare a gravității infracțiunii, sau, dimpotrivă, exclusiv în funcție de gravitatea infracțiunii, fără evaluarea capacității patrimoniale a persoanei.
O asemenea abordare nu se justifică. Gravitatea infracțiunii trebuie să constituie, în toate cazurile, un criteriu obligatoriu de evaluare, întrucât asigură raportarea cuantumului cauțiunii la natura și seriozitatea acuzației. În același timp, situația patrimonială trebuie evaluată în mod obligatoriu, astfel încât cuantumul stabilit să constituie o garanție efectivă, fără a fi excesiv ori, dimpotrivă, lipsit de efect constrângător. Prin urmare, cele două criterii urmează să fie apreciate cumulativ.
La art. II, pct. 3, cu referire la modificarea art. 5222 alin. (2) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122/2003, propunerea se susține. În cazul persoanei juridice, cuantumul cauțiunii trebuie să fie diferențiat de cel aplicabil persoanei fizice, iar limitele cuprinse între 20 000 și 1 000 000 de unități convenționale (între 1 000 000 și 50 000 000 de lei) se consideră rezonabile pentru asigurarea conduitei procesuale corespunzătoare a persoanei juridice pe parcursul procesului penal. În consecință, la art. 5222 alin. (2), cuantumul minim al cauțiunii, stabilit în prezent la 1 000 de unități convenționale, urmează să fie majorat la 20 000 de unități convenționale.
În ceea ce privește amendamentele propuse la pct.4 și 5, se consideră necesară reconsiderarea acestora, din următoarele considerente.
Se reține că modificările propuse prin proiect la art. 5232, 5233 și 5235 urmăresc crearea unei abordări unitare, potrivit căreia încheierea acordului judiciar de interes public nu este condiționată de recunoașterea faptei sau a vinovăției de către persoana juridică. Astfel, proiectul prevede în mod expres că expunerea faptelor și a circumstanțelor de către procuror nu constituie o recunoaștere din partea persoanei juridice, iar încheierea de confirmare a acordului nu implică recunoașterea faptei ori a vinovăției acesteia. Aceste modificări sunt corelate cu noua redacție propusă pentru art. 5231 alin. (1), din care este exclusă recunoașterea faptului comiterii infracțiunii și a încadrării juridice drept element definitoriu al acordului.
Or, excluderea modificărilor respective, astfel cum se propune la pct.4 și 5 din amendament, ar determina menținerea redacțiilor în vigoare ale art. 5232 alin. (3), art. 5233 și art. 5235 alin. (4), concomitent cu păstrarea noii redacții a art. 5231 alin. (1), ceea ce ar afecta coerența concepției promovate prin proiect cu privire la natura și efectele acordului judiciar de interes public. Prin urmare, se consideră oportună menținerea soluțiilor prevăzute de proiect.
Referitor la pct. 6 din amendament, se comunică lipsa obiecțiilor.
În contextul celor expuse, Guvernul susține amendamentul, cu luarea în considerare a observațiilor și recomandărilor expuse în prezentul aviz.