Modulul A1 – Controlul intern al producției plus testarea supravegheată a produsului
Subsecțiunea a 2-a
Verificările produsului privind retenția de ulei și rezistența la detonare
23. Ciclurile termice și testele menționate la paragrafele 1-4 se efectuează asupra unui eșantion reprezentativ de produs fertilizant UE o dată la trei luni în numele producătorului, pentru a verifica conformitatea cu:
23.1. cerința privind retenția de ulei menționată la pct. 70 din CFP 1.3.1.1.1.1 – 1.3.1.1.2.1, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și industriei alimentare;
23.2. cerința privind rezistența la detonare menționată la pct. 71 din CFP 1.3.1.1.1.1 – 1.3.1.1.2.1, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și industriei alimentare.
Ciclurile termice și testele menționate la paragrafele 3 și 4 se efectuează în laboratoare acreditate pentru aceste activități de către Centrul Național de Acreditare sau recunoscute în vederea notificării, în condițiile Legii nr. 235/2011 privind activităţile de acreditare şi de evaluare a conformităţii.
24. Responsabilitatea efectuării ciclurilor termice și a testelor îi revine unui organism de evaluare a conformității notificat, ales de producător.
Persoanele care efectuează testul privind retenția de ulei și testul de rezistență la detonare sunt asigurate cu echipamente individuale de protecție adecvate riscurilor specifice testelor.
Paragraful 1. Ciclurile termice înainte de testarea cerinței privind retenția de ulei menționate la pct. 70 din CFP 1.3.1.1.1.1. – 1.3.1.1.2.1 din categoria funcțională de produse pentru produsele fertilizante UE, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și industriei alimentare
25. Principiul și definiția ciclurilor termice înainte de testarea cerinței privind retenția de ulei sunt următoarele:
25.1. eșantionul se încălzește într-un vas de laborator închis adecvat de la temperatura ambiantă la 50 oC și se menține la această temperatură timp de două ore (faza la 50 oC). Se răcește eșantionul la o temperatură de 25 oC și se menține la această temperatură timp de două ore (faza la 25 oC). Combinația fazelor succesive, la 50 oC și 25 oC, formează un ciclu termic. După ce a fost supus la două cicluri termice, eșantionul este ținut la o temperatură de 20 (±3) oC, pentru determinarea valorii retenției de ulei.
26. Se utilizează aparatură de laborator obișnuită, în special:
26.1. băi de apă sau cuptoare cu termostat pentru 25 ± 1oC și, respectiv, 50 ± 1oC;
26.2. vase de laborator adecvate cu un volum individual de 150 ml.
27. Se aplică următoarea procedură:
27.1. se pune fiecare eșantion de 70 ± 5 g în câte un vas de laborator adecvat, care apoi se închide;
27.2. după atingerea temperaturii de 50 oC și menținerea acestei temperaturi timp de două ore, se modifică temperatura vasului prin transferarea acestuia în baia de apă sau în cuptor la 25 oC și se procedează conform pct. 25;
27.3. în cazul în care se utilizează o baie de apă, se menține apa din fiecare baie la temperatură constantă și în mișcare, agitând rapid. Se asigură menținerea nivelului apei deasupra nivelului eșantionului. Dopul se protejează de condens cu un capac de cauciuc.
Paragraful 2. Testul privind retenția de ulei menționat la pct. 70 din CFP 1.3.1.1.1.1 – 1.3.1.1.2.1 din categoria funcțională de produse pentru produsele fertilizante UE, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și industriei alimentare
28. Testul privind retenția de ulei se descrie după cum urmează:
28.1. retenția de ulei a unui produs fertilizant UE este cantitatea de ulei reținută de produsul fertilizant UE, determinată în condițiile de operare specificate și exprimată ca % din masă;
28.2. testul se efectuează pe un eșantion reprezentativ din produsul fertilizant UE. Întregul eșantion este supus la două cicluri termice, în conformitate cu paragraful 1, înainte de executarea testului;
28.3. metoda se aplică atât în cazul îngrășămintelor perlate, cât și al celor granulare, care nu conțin materii solubile în ulei.
29. Metoda se bazează pe următorul principiu:
29.1. imersia totală a eșantionului în motorină pentru o perioadă de timp specificată, urmată de îndepărtarea surplusului de motorină în condiții specificate. Măsurarea creșterii masei probei testate.
30. Pentru realizarea testului se utilizează în calitate de reactivi motorină, care trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici:
30.1. vâscozitate maximă: 5 mPa s la 40 oC;
30.2. densitate: 0,8-0,85 g/ml la 20 oC;
30.3. conținut de sulf: ≤ 1,0 % (m/m);
30.4. cenușă: ≤ 0,1 % (m/m).
31. Se utilizează aparatură de laborator obișnuită, precum și următoarele:
31.1. balanță cu precizia de 0,01g;
31.2. pahare Berzelius de 500 ml;
31.3. pâlnie, din material plastic, preferabil cu un perete cilindric în partea superioară, diametru aproximativ 200 mm;
31.4. sită de testare, cu ochiuri de 0,5 mm, care să se potrivească în pâlnie. Dimensiunile pâlniei și ale sitei se aleg astfel încât numai câteva granule să stea unele peste altele și motorina să se poată scurge ușor;
31.5. hârtie de filtru pentru filtrare rapidă, creponată, moale, cu greutatea de 150 g/m2;
31.6. țesătură absorbantă (tip laborator).
32. Se aplică următoarea procedură:
32.1. se efectuează, succesiv, două determinări individuale rapide pe porțiuni separate din același eșantion;
32.2. se îndepărtează particulele mai mici de 0,5 mm folosind sita de testare. Se cântăresc cu o precizie de 0,01 g aproximativ 50 g de eșantion într-un pahar Berzelius. Se adaugă suficientă motorină pentru a acoperi complet perlele sau granulele și se amestecă cu grijă pentru a se asigura umezirea tuturor perlelor sau granulelor. Se acoperă paharul Berzelius cu o sticlă de ceas și se lasă să stea o oră la 25 (± 2) °C;
32.3. se filtrează întregul conținut al paharului Berzelius prin pâlnie, care conține sita de testare. Porțiunea reținută se lasă pe sită o oră astfel încât cea mai mare parte a excesului de motorină să se scurgă;
32.4. se pun două foi de hârtie de filtru (aproximativ 500 × 500 mm) una peste alta pe o suprafață netedă; se îndoaie cele patru margini ale ambelor hârtii de filtru în sus la o înălțime de aproximativ 40 mm pentru a împiedica perlele sau granulele să se rostogolească în afară. Se pun două straturi de țesătură absorbantă în centrul hârtiilor de filtru. Se toarnă întregul conținut al sitei peste țesăturile absorbante și se împrăștie perlele sau granulele în mod uniform cu o pensulă plată și moale. După două minute se ridică o latură a țesăturilor pentru a transfera perlele sau granulele dedesubt pe hârtiile de filtru, împrăștiindu-le uniform cu pensula. Se așază pe eșantion o altă foaie de hârtie de filtru, tot cu marginile îndoite în sus, și se rostogolesc perlele sau granulele între hârtiile de filtru cu mișcări circulare, apăsându-se ușor. Se face o pauză după fiecare opt mișcări circulare pentru a se ridica colțurile opuse ale hârtiilor de filtru și a se readuce în centru perlele sau granulele care s-au rostogolit către margini. Se aplică următoarea procedură: se efectuează patru mișcări circulare complete, întâi în sensul acelor de ceasornic, apoi în sens invers. Se readuc perlele sau granulele în centru, așa cum este descris mai sus. Această procedură se execută de trei ori (24 de mișcări circulare, cu ridicarea colțurilor de două ori). Se introduce cu grijă o nouă hârtie de filtru între cea de jos și cea de deasupra și se transferă perlele sau granulele pe noua hârtie de filtru ridicând marginile hârtiei superioare. Se acoperă perlele sau granulele cu o nouă hârtie de filtru și se repetă aceeași procedură așa cum s-a arătat mai sus. Imediat după rostogolire, se pun perlele sau granulele pe o sticlă de ceas tarată și se recântărește cu precizie de 0,01 g pentru a se determina cantitatea de motorină reținută;
32.5. se repetă procedura de rostogolire și recântărire. În cazul în care motorina reținută în probă cântărește mai mult de 2,00 g, se pune proba pe un set nou de hârtii de filtru și se repetă procedura de rostogolire, ridicând colțurile conform subpct. 32.4 (de două ori opt mișcări circulare, ridicând o dată), apoi se recântărește proba;
32.6. se efectuează două teste privind retenția de ulei pentru fiecare eșantion.
33. Raportul de testare și exprimarea rezultatelor se prezintă după cum urmează:
33.1. metoda de calcul și formula privind retenția de ulei, la fiecare determinare (subpct. 32.1), exprimată în % din masa probei cernute, este dată de ecuația:
,
unde:
m1 – masa, în grame, a probei cernute (subpct. 32.2);
m2 – masa, în grame, a probei conform subpct. 32.4 și 32.5, ca rezultat al ultimei cântăriri;
33.2. drept rezultat se consideră media aritmetică a celor două determinări;
33.3. raportul de testare face parte din documentația tehnică.
Paragraful 3. Ciclurile termice anterioare testului de rezistență la detonare menționat la pct. 71 din CFP 1.3.1.1.1.1 – 1.3.1.1.2.1 din categoria funcțională de produse pentru produsele fertilizante UE, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și industriei alimentare
34. Principiul și definiția ciclurilor termice anterioare testului de rezistență la detonare sunt următoarele:
34.1. într-un recipient etanș se încălzește eșantionul de la temperatura ambiantă la 50 °C și se menține la această temperatură timp de o oră (faza la 50 °C). Eșantionul se răcește apoi până se ajunge la temperatura de 25 °C și se menține la această temperatură timp de o oră (faza la 25 °C). Combinația fazelor succesive, la 50 °C și 25 °C, formează un ciclu termic. După efectuarea numărului de cicluri termice necesar, eșantionul este ținut la o temperatură de 20 ± 3 °C până la executarea testului de rezistență la detonare.
35. Aparatura utilizată pentru metoda 1:
35.1. baie de apă termostatată între 20 °C și 51 °C, cu o capacitate minimă de încălzire și răcire de 10 °C/oră, sau două băi de apă, una termostatată la 20 °C, cealaltă la 51 °C. Apa din baie (băi) se amestecă continuu; volumul băii este suficient de mare pentru a permite o bună circulație a apei;
35.2. un recipient din oțel inoxidabil, etanșat de jur împrejur și prevăzut în centru cu un dispozitiv de înregistrare a temperaturii. Lățimea exterioară a recipientului este de 45 ± 2 mm, iar grosimea peretelui este de 1,5 mm (precum este redat la figura 1). Înălțimea și lungimea recipientului pot fi alese pentru a se potrivi cu dimensiunile băii de apă, de exemplu lungime 600 mm, înălțime 400 mm.
36. Aparatura utilizată pentru metoda a 2-a:
36.1. cuptor adecvat, termostatat între 20 °C și 51 °C, cu o capacitate minimă de încălzire și răcire de 10 °C/h;
36.2. recipiente sau pungi din plastic ermetice adecvate, prevăzute cu un dispozitiv de înregistrare a temperaturii adecvat în centrul eșantionului, sau un recipient din oțel inoxidabil, astfel cum este descris la subpct. 35.2. După umplere, grosimea exterioară a recipientului sau a pungii este de maximum 45 mm.
37. Se aplică următoarea procedură:
37.1. se introduce în recipiente sau în pungi o cantitate de îngrășământ suficientă pentru testul de rezistență la detonare, după care acestea se închid. Se pun recipientele din oțel inoxidabil în baia de apă (metoda 1) sau recipientele ori pungile în etuvă (metoda 2). Se încălzește apa sau etuva la 51°C și se măsoară temperatura în centrul îngrășământului. La o oră după ce temperatura în centru a atins 50 °C, se începe răcirea. La o oră după ce temperatura în centru a atins 25 °C, se începe încălzirea pentru cel de al doilea ciclu. În cazul cu două băi sau etuve, se transferă recipientele sau pungile dintr-o baie într-alta sau dintr-o etuvă într-alta după fiecare perioadă de încălzire/răcire.
38. Figura 1 ilustrează schematic părțile componente, lățimea, lungimea și înălțimea unui recipient din oțel inoxidabil.

Figura 1. Recipient din oțel inoxidabil – părțile componente, lățimea, lungimea și înălțimea, unde: A – garnitură inelară; B – capac; C – șurub; D – recipient.
Paragraful 4. Testul de rezistență la detonare menționat la pct. 71 din CFP 1.3.1.1.1.1 – 1.3.1.1.2.1 din categoria funcțională de produse pentru produsele fertilizante UE, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și industriei alimentare
39. Testul de rezistență la detonare este descris după cum urmează:
39.1. testul se efectuează pe un eșantion reprezentativ din produsul fertilizant UE. Întregul eșantion se supune la cinci cicluri termice, în conformitate cu paragraful 3, înainte de executarea testului de rezistență la detonare;
39.2. produsul fertilizant UE este supus testului de rezistență la detonare într-un tub de oțel orizontal, cu îndeplinirea următoarelor condiții (detaliile referitoare la materialele sunt descrise la pct. 41):
39.2.1. tub de oțel fără sudură:
39.2.1.1. lungimea tubului: minimum 1000 mm;
39.2.1.2. diametrul nominal exterior: minimum 114 mm;
39.2.1.3. grosimea nominală a pereților: minimum 5 mm;
39.2.2. încărcătura de detonare: natura și dimensiunile încărcăturii de detonare se aleg în așa fel încât să se obțină o maximizare a presiunii de detonare aplicate eșantionului pentru a se determina susceptibilitatea acestuia la propagarea detonării;
39.2.3. temperatura eșantionului: între 15°C și 25°C;
39.2.4. cilindri-martori de plumb pentru detectarea detonării: 50 mm diametru, 100 mm înălțime;
39.2.5. poziționați la intervale de 150 mm și susținând orizontal tubul;
39.3. se efectuează două teste. Testul este considerat semnificativ în cazul în care, în ambele teste, unul sau mai mulți cilindri de sprijin sunt comprimați cu mai puțin de 5 %.
40. Metoda se bazează pe următorul principiu:
40.1. eșantionul este închis într-un tub de oțel și este supus șocului provocat de detonarea unei încărcături de detonare. Propagarea detonării este determinată de gradul de compresie al cilindrilor de plumb pe care tubul rămâne orizontal în timpul testului.
41. Se utilizează următoarele materiale:
41.1. exploziv din material plastic, conținând 83 %-86 % pentrită, sau orice alt exploziv din material plastic cu caracteristici similare de detonare:
41.1.1. densitate: 1500 kg/m3 1600 kg/m3;
41.1.2. viteza de detonare: 7300 m/s-7700 m/s;
41.1.3. masă: (500 ± 1) g;
41.2. șapte fitiluri de detonare flexibile, cu manșon nemetalic:
41.2.1. densitatea umplerii: 11 g/m-13 g/m;
41.2.2. lungimea fiecărui fitil: (400 ± 2) mm;
41.3. tablete de exploziv secundar comprimate, cu o alveolă pentru detonator:
41.3.1. exploziv: hexogen/ceară 95/5 ori exploziv secundar similar, cu sau fără adaos de grafit;
41.3.2. densitate: 1500 kg/m3 1600 kg/m3;
41.3.3. diametru: 19-21 mm;
41.3.4. înălțime: 19-23 mm;
41.3.5. masa tabletei comprimate: maximum 10 g;
41.3.6. alveola centrală pentru detonator: diametru maxim cuprins între 7,0 și 7,3 mm, adâncime circa 12 mm. În cazul detonatoarelor cu diametre mari, diametrul alveolei este ușor mai mare (de exemplu, cu 0,5 mm) decât diametrul detonatorului;
41.4. tub de oțel fără sudură, conform standardului SM ISO 65:2015 – rezistență ridicată, cu dimensiuni nominale DN 100 (4''):
41.4.1. diametru exterior: 113,1-115,0 mm;
41.4.2. grosimea pereților: 5,0-6,5 mm;
41.4.3. lungime: 1005 ± 2 mm;
41.5. taler de bază:
41.5.1. material: oțel care se sudează ușor;
41.5.2. dimensiuni: 160 × 160 mm;
41.5.3. grosime: 5-6 mm;
41.6. șase cilindri de plumb:
41.6.1. diametru: 50 ± 1 mm;
41.6.2. înălțime: 100-101 mm;
41.6.3. material: plumb moale, cu puritate de minimum 99,5 %;
41.7. lingou de oțel:
41.7.1. lungime: minimum 1000 mm;
41.7.2. lățime: minimum 150 mm;
41.7.3. înălțime: minimum 150 mm (ca alternativă, se poate utiliza o stivă cu mai multe grinzi pentru a obține această înălțime);
41.7.4. masă: cel puțin 300 kg, în cazul în care nu există o bază solidă pentru lingoul de oțel;
41.8. cilindru din material plastic sau carton pentru încărcătura de detonare:
41.8.1. grosimea pereților: 1,5-2,5 mm;
41.8.2. diametru: 92-96 mm;
41.8.3. înălțime: 64-67 mm;
41.9. detonator (electric sau de altă natură) cu forță de 8-10;
41.10. disc din lemn sau material plastic:
41.10.1. diametru: 92-96 mm. Diametrul trebuie să corespundă diametrului interior al cilindrului din material plastic sau carton (subpct. 41.8);
41.10.2. grosime: 20 mm;
41.11. baghetă din lemn sau material plastic, de aceleași dimensiuni ca și detonatorul (subpct. 41.9);
41.12. splinturi de mici dimensiuni (maximum 20 mm lungime);
41.13. splinturi (lungime circa 20 mm).
42. Se aplică următoarea procedură:
42.1. la pregătirea încărcăturii de detonare pentru introducerea în tubul de oțel, în funcție de disponibilitatea echipamentelor, explozivul poate fi inițiat în încărcătura de detonare:
42.1.1. fie prin inițiere simultană în șapte puncte, astfel cum este menționat la subpct. 42.2;
42.1.2. fie prin inițiere centrală cu o tabletă comprimată, astfel cum este menționat la subpct. 42.3;
42.2. inițiere simultană în șapte puncte se efectuează în conformitate cu subpct. 42.2.1-42.2.5;
42.2.1. încărcătura de detonare pregătită pentru a fi folosită se ilustrează în figura 2:

Figura 2. Încărcătură de detonare cu inițiere în șapte puncte, unde: 1 – tub de oțel;
2 – disc din lemn sau material plastic cu șapte găuri; 3 – cilindru din material plastic sau carton; 4 – fitiluri de detonare; 5 – exploziv din material plastic; 6 – eșantion de testare; 7 – gaură de 4 mm obținută prin perforare, destinată splintului; 8 – splint; 9 – baghetă din lemn sau material plastic, înconjurată de 4; 10 – bandă adezivă pentru fixarea 4 în jurul 9.
42.2.2. se perforează găuri în discul din lemn sau material plastic (subpct. 41.10), paralel cu axa discului, prin centru și prin șase puncte distribuite simetric pe un cerc concentric cu diametrul de 55 mm. Diametrul găurilor este de 6-7 mm (a se vedea secțiunea A-B din figura 2), în funcție de diametrul fitilului de detonare folosit (subpct. 41.2);
42.2.3. se taie șapte fitiluri de detonare flexibile (subpct. 41.2), fiecare de 400 mm lungime, se fac tăieturi netede și se izolează imediat capetele cu ajutorul unui adeziv, pentru a evita orice pierdere de exploziv pe la extremități. Se împing cele șapte fitiluri prin cele șapte găuri din discul din lemn sau material plastic (subpct. 41.10), până când capetele fitilurilor ies cu câțiva centimetri pe partea cealaltă a discului. Se introduce transversal un splint de mici dimensiuni (subpct. 41.12) în cămașa textilă a fiecărui fitil, la 5-6 mm de la capăt, și se aplică adeziv de jur împrejurul fitilurilor (pe lungime) într-o bandă de 2 cm grosime adiacentă splintului. În final, se trage partea lungă a fiecărui fitil pentru a aduce splintul în contact cu discul din lemn sau material plastic;
42.2.4. se modelează explozivul din material plastic (subpct. 41.1) pentru a forma un cilindru cu diametrul de 92-96 mm, în funcție de diametrul cilindrului (subpct. 41.8). Se așază acest cilindru perpendicular pe o suprafață plană și se introduce explozivul modelat. Se introduce discul din lemn sau material plastic (diametrul discului trebuie să corespundă întotdeauna diametrului interior al cilindrului), ținând cele șapte fitiluri de detonare în partea superioară a cilindrului și se presează pe exploziv. Se ajustează înălțimea cilindrului (64-67 mm), astfel încât marginea de sus să nu depășească nivelul lemnului sau al plasticului. În final, se fixează cilindrul de discul din lemn sau material plastic cu cleme sau cuie mici, de-a lungul întregii circumferințe;
42.2.5. se grupează capetele libere ale celor șapte fitiluri de jur împrejurul circumferinței baghetei din lemn sau material plastic (subpct. 41.11), astfel încât capetele lor să fie la același nivel într-un plan perpendicular pe baghetă. Se strâng într-un mănunchi împrejurul baghetei, cu o bandă adezivă (când cele șase fitiluri periferice sunt întinse după asamblare, cel central trebuie să rămână ușor slăbit);
42.3. inițiere centrală cu o tabletă comprimată se efectuează în conformitate cu subpct. 42.3.1-42.3.3.1;
42.3.1. încărcătura de detonare pregătită pentru a fi folosită se ilustrează în figura 3:

Figura 3. Încărcătura de detonare cu inițiere centrală cu o tabletă comprimată, unde: 1 – tub de oțel; 2 – disc din lemn sau material plastic; 3 – cilindru din material plastic sau carton;
4 – baghetă din lemn sau material plastic; 5 – exploziv din material plastic; 6 – tabletă comprimată; 7 – eșantion de testare; 8 – gaură de 4 mm obținută prin perforare, destinată splintului; 9 – splint; 10 – poanson din lemn sau material plastic pentru 5.
42.3.2. tableta comprimată se pregătește astfel:
42.3.2.1. luând măsurile de siguranță necesare, se pun maximum 10 g din explozivul secundar (subpct. 41.3) într-o matriță cu diametrul interior de 19-21 mm și se comprimă la forma și densitatea corecte (raportul diametrului: înălțime ar trebui să fie de aproximativ 1:1). În centrul bazei matriței există un bolț cu înălțimea de 12 mm și diametrul de 7,00-7,3 mm (în funcție de diametrul detonatorului folosit), care formează o nișă cilindrică în cartușul comprimat, pentru introducerea ulterioară a detonatorului;
42.3.3. încărcătura de detonare se pregătește astfel:
42.3.3.1. se pune explozivul (subpct. 41.1) în cilindru (subpct. 41.8), în poziție verticală pe o suprafață plană, apoi se presează în jos cu un poanson din lemn sau material plastic, pentru a da explozivului o formă cilindrică cu o nișă centrală. Se introduce tableta comprimată în această nișă. Se acoperă explozivul de formă cilindrică, conținând tableta comprimată, cu un disc din lemn sau material plastic (subpct. 41.10), având o gaură centrală cu diametrul de 7,00-7,3 mm, pentru introducerea detonatorului. Se fixează discul din lemn sau material plastic și cilindrul împreună, aplicând în cruce bandă adezivă. Se asigură că, prin introducerea baghetei din lemn sau material plastic (subpct. 41.11), gaura din disc și nișa din tableta comprimată sunt coaxiale;
42.4. pregătirea tubului de oțel pentru testele de detonare se efectuează conform următoarelor specificații tehnice:
42.4.1. la un capăt al tubului (subpct.41.4) se fac două găuri diametral opuse, cu diametrul de 4 mm, perpendicular pe suprafața peretelui, la o distanță de 4 mm față de margine. Se sudează cap la cap talerul de bază (subpct. 41.5) și capătul opus al tubului, umplând complet unghiul drept dintre talerul de bază și peretele tubului cu metal de adaos, de-a lungul întregii circumferințe a tubului;
42.5. umplerea și încărcarea tubului de oțel se efectuează conform instrucțiunilor tehnice și cu respectarea măsurilor de securitate specifice, după cum urmează (a se vedea figurile 2 și 3):
42.5.1. eșantionul, tubul de oțel și încărcătura de detonare sunt condiționate la o temperatură de (20 ± 5)°C. Pentru două teste de rezistență la detonare, ar trebui să fie disponibile circa 20 kg de eșantion;
42.5.2. se pune tubul vertical, cu talerul de bază pătrat sprijinit pe o suprafață plană, stabilă, de preferință din beton. Se umple tubul până la aproape o treime din înălțimea sa cu eșantionul de testare și se lasă să cadă de la 10 cm vertical pe suprafața plană, de cinci ori, pentru a tasa perlele sau granulele cât mai mult posibil. Pentru a accelera tasarea granulelor, se lovește peretele lateral al tubului, între căderi, cu un ciocan de 750-1 000 g; se aplică, în total, 10 lovituri;
42.5.3. se introduce în tub un alt eșantion și se repetă operația. În final, cantitatea adăugată trebuie să permită ca, după tasarea granulelor prin ridicarea și lăsarea tubului să cadă de 10 ori și un total de 20 de lovituri intermitente cu ciocanul, încărcătura să umple tubul până la o distanță de 70 mm față de orificiu;
42.5.4. înălțimea umpluturii eșantionului se corectează în tubul de oțel așa încât încărcătura de detonare (menționată la subpct. 42.2 sau 42.3) care va fi introdusă ulterior să fie în contact strâns cu eșantionul pe toată suprafața acestuia;
42.5.5. se introduce încărcătura de detonare în tub astfel încât să fie în contact cu eșantionul; suprafața superioară a discului din lemn sau material plastic trebuie să fie cu 6 mm sub capătul tubului. Se asigură contactul strâns, foarte important, între exploziv și eșantion, înlăturând încărcătura de detonare și adăugând sau îndepărtând mici cantități de material din eșantion. Se inserează splinturile prin găurile de lângă capătul liber al tubului, cu piciorușele acestora deschise și în contact cu tubul (a se vedea figurile 2 și 3);
42.6. poziționarea tubului de oțel și a cilindrilor de plumb se realizează conform specificațiilor tehnice, după cum urmează:
42.6.1. poziționarea tubului de oțel și a cilindrilor de plumb se ilustrează în figura 4:

Figura 4. Poziționarea tubului de oțel și a cilindrilor de plumb, unde numerele care figurează în cercuri semnifică: 1 – tub de oțel; 2 – cilindri de plumb; 3 – lingou de oțel sau stivă de grinzi; 4 – taler de bază; 5 – încărcătură de detonare. Numerele care figurează în pătrate sunt cilindri de plumb numerotați de la 1 la 6.
42.6.2. se numerotează bazele cilindrilor de plumb (subpct. 41.6) cu cifrele 1, 2, 3, 4, 5 și 6. Se fac șase semne la 150 mm distanță unul față de celălalt, de-a lungul unei linii pe un lingou de oțel (subpct. 41.7), poziționat într-un plan orizontal, fiecare semn fiind situat la cel puțin 75 mm față de oricare dintre marginile lingoului. Se pune câte un cilindru de plumb vertical pe fiecare dintre aceste semne, cu baza fiecărui cilindru centrată pe semnul corespunzător (figura 4);
42.6.3. se așază tubul de oțel pregătit conform subpct. 42.5 orizontal pe cilindrii de plumb, astfel încât axa tubului să fie paralelă cu linia centrală a cilindrilor de plumb, iar capătul sudat al tubului să depășească cu 50 mm cilindrul de plumb nr. 6. Pentru a împiedica rostogolirea tubului, se introduc mici pene din lemn sau material plastic între partea de sus a cilindrilor de plumb și peretele tubului (câte una de fiecare parte) sau se pune o cruce de lemn între tub și lingoul de oțel sau stiva de grinzi (figura 4);
42.6.4. trebuie asigurat contactul dintre tub și toți cei șase cilindri de plumb; o ușoară curbare a suprafeței tubului poate fi compensată prin rotirea tubului în jurul axei sale longitudinale. În cazul în care un cilindru de plumb este prea înalt, se corectează prin turtire, cu lovituri ușoare de ciocan;
42.7. pregătirea pentru detonare se realizează conform procedurii și măsurii de securitate stabilite, după cum urmează:
42.7.1. dispozitivul se montează conform descrierii de la subpct. 42.6, într-un buncăr sau într-o incintă subterană pregătită corespunzător sau într-un amplasament adecvat. Trebuie asigurată menținerea temperaturii tubului de oțel la (20 ± 5)°C înainte de detonare;
42.7.2. detonarea poate proiecta fragmente de oțel cu energie cinetică mare și, de aceea, explozia se efectuează la o distanță apreciabilă față de locuințe sau artere de circulație;
42.7.3. în cazul în care se folosește încărcătura de detonare cu inițiere în șapte puncte, trebuie asigurată întinderea fitilurilor de detonare, conform subpct. 42.2.5, și aranjarea acestora cât mai orizontal posibil;
42.7.4. se îndepărtează bagheta din lemn sau material plastic și se înlocuiește cu detonatorul. Nu se declanșează decât după ce zona de pericol a fost evacuată și personalul s-a adăpostit;
42.7.5. se detonează explozivul;
42.8. se așteaptă un timp pentru ca fumul (produse de descompunere gazoase și toxice precum gazele nitroase) să se disperseze, după care se adună cilindrii de plumb și li se măsoară înălțimile cu un șubler cu vernier;
42.9. se notează, pentru fiecare cilindru de plumb marcat, gradul de compresie exprimat ca procent din înălțimea inițială de 100 mm. În cazul în care cilindrii sunt striviți oblic, se notează valoarea cea mai mare și cea mai mică și apoi se calculează media;
42.10. se poate efectua și o măsurare a vitezei de detonare;
42.11. se efectuează două teste de detonare pentru fiecare eșantion.
43. În raportul de testare, pentru fiecare test de rezistență la detonare se specifică valorile aferente următorilor parametri:
43.1. valorile măsurate ale diametrului exterior al tubului de oțel și ale grosimii peretelui;
43.2. duritatea Brinell a tubului de oțel;
43.3. temperatura tubului și a eșantionului chiar înainte de detonare;
43.4. densitatea aparentă (în kg/m3) a eșantionului din tubul de oțel;
43.5. înălțimea fiecărui cilindru de plumb după explozie, specificând numărul corespunzător al cilindrului;
43.6. metoda de inițiere a încărcăturii de detonare.
44. În cadrul evaluării rezultatelor testării, testul se consideră concludent, iar eșantionul prezentat este considerat rezistent la detonare în cazul în care, la fiecare explozie, cel puțin un cilindru de plumb prezintă o comprimare mai mică de 5 %.
45. Raportul de testare face parte din documentația tehnică.