Art.XXV. –
(1) În scopul executării prevederilor art.VIII pct.5 din prezenta lege, funcţionarii publici de conducere care deţin funcţia de conducător şi adjunct al conducătorului ai autorităţii administrative din subordinea ministerului, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de legea specială, vor exercita temporar atribuţiile persoanei cu funcţie de demnitate publică şi atribuţiile funcţiei publice de conducere de nivel superior până la numirea persoanei cu funcţie de demnitate publică şi a funcţionarului public de conducere de nivel superior, în condiţiile prezentei legi. Eliberarea funcţionarilor publici de conducere are loc conform prevederilor art.63 alin.(4) din Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.
[…]”.
ÎN DREPT
A. Argumentele autoarelor sesizărilor
6. Autoarele sesizărilor consideră că prevederile art. XXV alin. (1) din Legea nr. 47 din 14 martie 2024 cu privire la modificarea unor acte normative (actualizarea cadrului normativ aferent managementului resurselor umane) privează funcționarii publici de conducere de dreptul de a contesta în instanța de contencios administrativ măsura de eliberare din funcție, care ar fi putut să aibă acest drept dacă ar fi fost eliberați din funcție pe baza cadrului legal de până la adoptarea Legii nr. 47 din 14 martie 2024.
7. Autoarele sesizărilor au menționat că numirea de către Guvern a conducătorilor și adjuncților autorităților administrative din subordinea ministerelor, precum și excluderea ministrului/secretarului de stat responsabil de a participa la selectarea adjuncților autorităților administrative din subordinea ministerelor sunt prevederi care îngrădesc dreptul la administrarea treburilor publice prevăzut de articolul 39 din Constituție.
8. De asemenea, autoarele sesizărilor susțin că prevederile contestate din Legea cu privire la modificarea unor acte normative (actualizarea cadrului normativ aferent managementului resurselor umane) constituie un temei nejustificat de eliberare din funcție a conducătorilor și adjuncților autorităților administrative din subordinea ministerelor, fapt care încalcă și dreptul fundamental la muncă.
9. Prin urmare, autoarele sesizărilor pretind că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3), 4, 6, 7, 8, 16, 20, 23, 39, 43, 54 și 107 din Constituție.
B. Aprecierea Curții
10. Examinând admisibilitatea sesizărilor, Curtea reține următoarele.
11. Curtea notează că, potrivit articolelor 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicției constituționale, deputații în Parlament posedă prerogativa sesizării Curții Constituționale.
12. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea nr. 47 din 14 martie 2024 cu privire la modificarea unor acte normative (actualizarea cadrului normativ aferent managementului resurselor umane), ține de competența Curții Constituționale. Prevederile contestate nu au constituit obiectul altor sesizări la Curtea Constituțională.
13. Curtea menționează că, deși prevederile contestate de autoarele sesizărilor fac parte din legea de modificare a unor acte normative, care s-au încorporat, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, Curtea va opera, pentru facilitarea lecturii prezentei decizii, cu prevederile actului de modificare, i.e. Legea nr. 47 din 14 martie 2024 (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr. 27 din 14 septembrie 2021, § 18, HCC nr. 35 din 9 noiembrie 2021, § 9).
14. Curtea reţine că autoarele sesizărilor au susţinut că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin. (3) (preeminenţa dreptului), 4 (drepturile şi libertăţile omului), 6 (separaţia şi colaborarea puterilor), 7 (Constituţia, Lege Supremă), 8 (respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale), 16 (egalitatea), 20 (accesul liber la justiţie), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 39 (dreptul la administrare) 43 (dreptul la muncă și la protecția muncii), 54 (restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți) și 107 (administraţia publică centrală de specialitate) din Constituţie.
15. Curtea menționează că articolele 1 alin. (3), 4, 6, 7 şi 8 din Constituţie comportă un caracter general şi nu pot constitui repere separate, ci trebuie coroborate cu alte prevederi din Constituţie, care trebuie să fie aplicabile (a se vedea DCC nr. 90 din 25 iulie 2023, § 19; DCC nr. 190 din 21 decembrie 2023, § 25).
16. De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea a stabilit că articolele 16, 23 şi 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existența unei ingerințe în drepturile fundamentale (a se vedea DCC nr. 159 din 24 noiembrie 2022, § 49; DCC nr. 190 din 21 decembrie 2023, § 25; DCC nr. 26 din 2 aprilie 2024, § 23).
17. Curtea reamintește că egalitatea în faţa legii presupune lipsa oricărei discriminări directe sau indirecte. Discriminarea are loc atunci când persoanele care se află în situaţii asemănătoare sunt tratate în mod diferit (discriminare directă) sau atunci când persoanele care se află în situaţii diferite sunt tratate în acelaşi mod (discriminare indirectă), cu excepţia cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv şi rezonabil. Curtea notează că o condiţie primordială pentru existenţa tratamentului diferenţiat o reprezintă caracterul comparabil al situaţiilor (a se vedea, în acest sens, HCC nr. 2 din 12 ianuarie 2021, § 21; HCC nr. 16 din 20 mai 2021, § 39; HCC nr. 35 din 9 noiembrie 2021, § 152).
18. Curtea a analizat dacă sesizările respectă o condiţie referitoare la incidenţa articolului 16 din Constituţie, în special dacă prevederile contestate instituie un tratament preferenţial (discriminatoriu) al persoanelor care se află în situaţii similare sau, cel puţin, comparabile. Sub acest aspect, Curtea observă că prevederile contestate au fost aplicate în egală măsură tuturor persoanelor aflate în situaţii identice, respectiv celor care se încadrau în ipoteza normei juridice, i. e., care activau în funcţiile publice lichidate (a se vedea, în acest sens, HCC nr. 35 din 9 noiembrie 2021, § 153).
19. Cu referire la pretinsa încălcare a articolului 20 din Constituţie, Curtea menţionează că acesta îi garantează oricărei persoane dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente. În acest context, Curtea notează că prevederile contestate nu interzic accesul la un tribunal, funcţionarul public poate contesta actul de eliberare din funcţie în instanţa de contencios administrativ (articolul 68 din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public).
20. Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 39 din Constituție, Curtea reţine că alineatul (2) al acestui articol îi garantează oricărui cetăţean, potrivit legii, accesul la o funcţie publică. Totuşi, utilizarea textului „potrivit legii” din acest articol presupune că legislatorul poate stabili condiţii de accedere într-o funcţie publică. Această competenţă a legislatorului trebuie recunoscută, având în vedere că funcțiile de conducător și adjunct al autorităților administrative din subordinea ministerelor sunt importante în sistemul general al autorităților administrative menirea cărora este de a transpune în practică politica Guvernului.
21. În Hotărârea nr. 35 din 9 noiembrie 2021, Curtea a recunoscut, având în vedere caracterul foarte sensibil al activităţii executive şi importanţa realizării ei cât mai eficiente, o mai mare libertate de acţiune legislatorului în acest domeniu, inclusiv o marjă discreţionară largă în alegerea măsurilor apte să asigure realizarea scopurilor prin reformarea instituţiei funcţiilor publice de conducere antrenate în realizarea activităţii executive (a se vedea §§ 189-191). Din acest motiv, Constituţia îi permite legislatorului să stabilească condiţii de accedere într-o funcţie publică care să asigure că procedurile de recrutare şi de verificare a candidaţilor vor urmări identificarea persoanelor care se potrivesc cel mai bine pentru realizarea acestui deziderat, mai ales în cazul funcţiilor publice de care depinde bunăstarea naţiunii. Totodată, Curtea notează că eliberarea funcţionarilor publici din motivul schimbării statutului în funcție de demnitate publică și, respectiv, în funcție de conducere de nivel superior, care se asimilează cu lichidarea funcţiei, nu interzice acestora de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică. Prin urmare, Curtea nu poate reţine incidenţa articolului 39 din Constituţie.
22. Cu referire la pretinsa încălcare a articolului 43 din Constituţie, autoarele sesizărilor au susţinut că prevederile contestate din Legea nr. 47 din 14 martie 2024 constituie un temei nejustificat de eliberare din funcție a conducătorilor și adjuncților autorităților administrative din subordinea ministerelor.
23. Potrivit articolului 43 alin. (1) din Constituţie, orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului. Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că dreptul la muncă nu este un drept absolut.
24. Curtea a reținut că condiţiile de exercitare a acestui drept fundamental sunt susceptibile de a fi modificate conform necesităţilor dictate de realităţile societăţii, fiind totodată reglementate uniform de legislaţie. Or, dreptul la muncă trebuie exercitat în condiţiile legii, iar nerespectarea prevederilor legale are drept consecinţă imposibilitatea desfăşurării unui gen de activitate sau a ocupării unor anumite funcţii (a se vedea HCC nr. 8 din 11 mai 2015, § 72).
25. Totodată, Curtea reține că prevederile articolului 72 alin. (3) lit. d) din Constituție stabilesc competența exclusivă a Parlamentului de a reglementa prin lege organică organizarea şi funcţionarea Guvernului.
26. În Hotărârea nr. 35 din 9 noiembrie 2021, Curtea a precizat că în scopul asigurării implementării Programului de activitate al Guvernului învestit, al deblocării activităţii ministerelor, al perfecţionării sistemului administrativ de conducere al autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate, o autoritate poate fi desfiinţată sau funcţiile ei pot fi redistribuite altor autorităţi noi. Astfel, modul de stabilire a statutului funcţiilor publice, în prezenta cauză, a funcțiilor publice de conducător şi adjunct al conducătorului autorităţii administrative din subordinea ministerului (fie funcţii publice de conducere, fie funcţii de demnitate publică), reprezintă o opţiune a legislatorului, acesta fiind liber nu doar să stabilească statutul funcţiilor, dar şi să lichideze funcţii şi/sau să instituie alte funcţii. Un raţionament contrar ar împiedica statul să creeze circumstanţe favorabile pentru executarea Programului de activitate al Guvernului, fapt care ar putea zădărnici orice efort al statului de a adapta necesităţilor timpului sistemul autorităţilor/funcţiilor publice şi de a face reforme în timp util (a se vedea § 196). De asemenea, Curtea a avut în vedere caracterul foarte sensibil al activităţii executive şi importanţa realizării ei cât mai eficiente. Aceste motive au determinat Curtea să-i recunoască o mai mare libertate de acţiune legislatorului în acest domeniu, inclusiv o marjă discreţionară largă în alegerea măsurilor apte să asigure realizarea scopurilor (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr. 35 din 9 noiembrie 2021, § 190).
27. Curtea subliniază că funcţiile publice de conducător şi adjunct al conducătorului autorităţii administrative din subordinea ministerului nu sunt consfinţite la nivel constituţional. Astfel, persoanele respective sunt antrenate în raporturi speciale de muncă reglementate prin acte infraconstituţionale. Ca urmare, deşi sunt numite şi revocate din funcţie prin hotărâre de Guvern, ele beneficiază de drepturi şi garanţii speciale de muncă, ce decurg din normele generale și speciale ale legislaţiei (a se vedea HCC nr. 22 din 22 iulie 2016, § 62-63; HCC nr. 35 din 9 noiembrie 2021, § 197).
28. Sub acest aspect, Curtea observă că funcţionarul public trebuie să fie preavizat despre eliberarea sa. În perioada de preaviz, persoana/organul care are competenţa legală de numire în funcţie acordă funcţionarului public reducerea programului de muncă, cu până la două ore zilnic, fără reducerea salariului. Persoana/organul care are competenţa legală de numire în funcţie va dispune eliberarea din funcţia publică printr-un act administrativ, care se comunică funcţionarului public în termen de cinci zile lucrătoare de la emitere (articolul 63 alineatele (1)-(3) din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public). Totodată, funcţionarul public poate contesta actul de eliberare din funcţie în instanţa de contencios administrativ (articolul 68 din Legea menţionată supra) (a se vedea, mutatis mutandis, HCC 35 din 9 noiembrie 2021, § 198).
29. De asemenea, Curtea subliniază că funcţionarul public eliberat din motivul lichidării funcţiei beneficiază de garanţii sociale, i.e. de plata unei indemnizaţii de şomer în mărime de un salariu mediu lunar şi a unei indemnizaţii de eliberare din serviciu calculate în corespundere cu vechimea în serviciul public (articolul 42 alin. (6) din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public). Aşadar, Curtea reţine că funcţionarii publici (conducător şi adjunct al conducătorului autorităţii administrative din subordinea ministerului) în cazul eliberării din funcţie din motivul lichidării acesteia beneficiază de suficiente garanţii sociale şi procedurale.
30. Curtea observă că funcţionarii publici de conducere care deţin funcţia de conducător şi adjunct al conducătorului autorităţii administrative din subordinea ministerului, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de legea specială, vor exercita temporar atribuţiile persoanei cu funcţie de demnitate publică şi atribuţiile funcţiei publice de conducere de nivel superior până la numirea persoanei cu funcţie de demnitate publică şi a funcţionarului public de conducere de nivel superior. Totodată, Curtea notează că eliberarea funcţionarilor publici din motivul lichidării funcţiei nu interzice acestora de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr. 35 din 9 noiembrie 2021, § 199).
31. Referitor la pretinsa încălcare a articolului 107 din Constituţie, Curtea precizează că autoarele sesizărilor s-au limitat la simpla invocare a acestor norme, fără a explica în ce mod prevederile constituţionale invocate sunt încălcate. În jurisprudenţa sa, Curtea a precizat că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr. 38 din 30 martie 2023, § 22; DCC nr. 11 din 6 martie 2024, § 41).
32. În consecință, Curtea reține că sesizările sunt inadmisibile și nu pot fi acceptate pentru examinare în fond.
Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin. (1) lit. a), 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională
D E C I D E:
1. Se declară inadmisibile sesizările depuse de doamnele Diana Caraman și Inga Sibova, deputate în Parlamentul Republicii Moldova, referitoare la controlul constituționalității unor prevederi din Legea nr. 47 din 14 martie 2024 cu privire la modificarea unor acte normative (actualizarea cadrului normativ aferent managementului resurselor umane).
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
PREȘEDINTE Domnica MANOLE
Nr. 123. Chișinău, 3 octombrie 2024.
OPINIE SEPARATĂ, expusă în temeiul articolului 27 alin. (5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională nr. 317 din 13 decembrie 1994 şi al articolului 67 din Codul jurisdicţiei constituţionale nr. 502 din 16 iunie 1995
1. Prin Decizia nr. 123 din 3 octombrie 2024 au fost declarate inadmisibile sesizările nr. 83a/2024 și nr. 101a/2024 depuse de doamnele Diana Caraman și Inga Sibova, deputate în Parlamentul Republicii Moldova, referitoare la controlul constituționalității unor prevederi din Legea nr. 47 din 14 martie 2024 cu privire la modificarea unor acte normative (actualizarea cadrului normativ aferent managementului resurselor umane).
2. Potrivit autoarelor sesizărilor, prevederile contestate din Legea nr. 47 din 14 martie 2024 cu privire la modificarea unor acte normative constituie un temei nejustificat de eliberare din funcție a conducătorilor și adjuncților autorităților administrative din subordinea ministerelor, fapt care încalcă dreptul fundamental la muncă (a se vedea DCC nr. 123 din 3 octombrie 2024, §§ 8, 22).
3. În prezenta cauză, Curtea Constituțională a notat că eliberarea funcţionarilor publici are loc din motivul schimbării statutului în funcție de demnitate publică și, respectiv, în funcție de conducere de nivel superior, care se asimilează cu lichidarea funcţiei (a se vedea DCC nr. 123 din 3 octombrie 2024, § 21).
4. Rețin faptul că, potrivit articolului 43 alin. (1) (dreptul la muncă și la protecția muncii) din Constituție, orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.
5. Având în vedere specificul dreptului la muncă, dar şi al poziționării subiecţilor raporturilor de muncă, atât normele naţionale, cât şi cele internaţionale stabilesc un minim de garanţii, menite să asigure un echilibru dintre angajaţi şi angajatori şi o protecţie adecvată a demnităţii, securităţii şi stabilităţii angajaţilor (HCC nr. 6 din 3 martie 2016, § 67; HCC nr. 3 din 4 februarie 2020, § 42; HCC nr. 6 din 10 martie 2020, § 58).
6. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituțională a constatat incidenţa dreptului fundamental la muncă, subliniind aplicabilitatea sa în toate cazurile în care o persoană este concediată (a se vedea HCC nr. 3 din 4 februarie 2020, § 27; HCC nr. 35 din 9 noiembrie 2021, § 157).
7. Prin urmare, constat incidenţa articolului 43 alin. (1) din Constituție în prezenta cauză.
8. În același timp, rețin faptul că dreptul la muncă nu este un drept absolut şi, prin urmare, exercitarea acestuia poate fi supusă unor restrângeri. Totuşi, simpla restrângere a unui drept fundamental nu echivalează cu încălcarea acestui drept. Din punct de vedere constituţional, nu sunt permise restrângerile nejustificate ale drepturilor fundamentale. Caracterul justificat sau nejustificat al unei restrângeri poate fi stabilit după efectuarea testului de proporţionalitate potrivit articolului 54 (restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți) din Constituţie (a se vedea HCC nr. 3 din 14 ianuarie 2021, § 58; HCC nr. 35 din 9 noiembrie 2021, § 158).
9. Prin urmare, consider că, în prezenta cauză, trebuia de analizat dacă ingerinţa în dreptul fundamental la muncă este prevăzută de lege, dacă ingerinţa prevăzută de prevederile contestate urmăreşte un scop legitim stabilit în articolul 54 alin. (2) din Constituţie, dacă realizează, odată implementată, unul din aceste scopuri, dacă este necesară şi proporţională cu situaţia care a determinat-o.
10. Așadar, în opinia mea, Curtea Constituțională trebuia să declare sesizările admisibile, pentru a le examina în fond și pentru a verifica dacă dispozițiile contestate încalcă dreptul la muncă, garantat de articolul 43 alin. (1) din Constituţie, coroborat cu articolul 54 din Constituţie.
JUDECĂTOR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE Serghei ŢURCAN
3 octombrie 2024