REGULAMENT privind monitorizarea, raportarea și verificarea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite de la instalațiile staționare și activitățile din domeniul aviației
Regulamentul privind monitorizarea, raportarea și verificarea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite de la instalațiile staționare și activitățile din domeniul aviației (în continuare – Regulament) transpune parțial:
Secțiunea 1
Domeniul de aplicare
1. Prezentul Regulament instituie cadrul juridic pentru reglementarea procesului de monitorizare, raportare și verificare a emisiilor de gaze cu efect de seră, care provin din activitățile instalațiilor staționare și din domeniul aviației, enumerate în anexa nr. 1 la Legea nr. 74/2024 privind acțiunile climatice.
2. În contextul prezentului Regulament, mecanismul de monitorizare, raportare și verificare a emisiilor de gaze cu efect de seră are următoarele obiective:
2.1. asigurarea monitorizării și raportării complete, transparente, exacte, coerente, comparabile în timp și integrale a gazelor cu efect de seră legate de activitățile enumerate în anexa nr. 1 la Legea nr. 74/2024 privind acțiunile climatice, precum și monitorizării și raportării datelor tonă-kilometru legate de activitățile de aviație, stabilite în planul de monitorizare (în continuare – PM);
2.2. monitorizarea emisiilor de gaze cu efect de seră (în continuare – GES) se efectuează conform PM, aprobat de către Agenția de Mediu, care se adaptează specificului și funcționării instalației sau a activității de aviație reglementate;
2.3. raportarea emisiilor de GES de către operatorul sau operatorul de aeronave prin elaborarea raportului anual privind emisiile de GES (în continuare – RAE), verificat de un verificator acreditat în temeiul articolelor 49 și 51 din Legea nr. 74/2024 privind acțiunile climatice;
2.4. verificarea fiabilității, credibilității și acurateței datelor de monitorizare și informațiilor raportate cu privire la emisii de GES și a datelor tonă-kilometru generate începând cu 16 noiembrie 2025, precum și a datelor relevante pentru actualizarea criteriilor de referință ex ante, în sprijinul procedurilor de control al calității și de asigurare a calității, furnizând informații pe care un operator sau un operator de aeronave le poate folosi pentru a-și îmbunătăți performanța în ceea ce privește monitorizarea și raportarea emisiilor;
2.5. informarea publicului cu privire la rezultatele monitorizării, raportării și verificării datelor.
3. Prevederile prezentului Regulament se aplică emisiilor de GES specificate în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1277/2018 cu privire la instituirea și funcționarea Sistemului național de monitorizare și raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră și altor informații relevante pentru schimbările climatice (în continuare – Hotărârea Guvernului nr. 1277/2018).
4. Prevederile Regulamentului se aplică fără a aduce atingere cerințelor prevăzute de Legea nr. 227/2022 privind emisiile industriale.
5. În sensul prezentului Regulament, noțiunile utilizate au următoarele semnificații:
5.1. activități privind fluxul de date – activități referitoare la obținerea, prelucrarea și manipularea datelor necesare pentru elaborarea unui raport privind emisiile, pornind de la date din surse primare;
5.2. aerodrom – suprafață delimitată pe uscat sau pe apă, incluzând clădiri, instalații și echipamente, menită a fi utilizată, fie în totalitate, fie parțial, pentru sosirea, plecarea și deplasarea la sol a aeronavelor;
5.3. aerodrom de plecare – aerodrom din care începe un zbor ce constituie o activitate de aviație enumerată în anexa nr. 1 la Legea nr. 74/2024 privind acțiunile climatice;
5.4. aerodrom de sosire – aerodrom în care se încheie un zbor ce constituie o activitate de aviație enumerată în anexa nr. 1 la Legea nr. 74/2024 privind acțiunile climatice;
5.5. aerodromuri pereche – pereche formată din aerodromul de plecare și aerodromul de sosire;
5.6. ardere – orice oxidare a combustibililor, indiferent de modul în care este utilizată energia termică, electrică sau mecanică produsă prin acest proces și orice alte activități asociate, inclusiv epurarea gazelor reziduale;
5.7. alte efecte ale aviației decât emisiile de CO2 – efecte asupra climei ale eliberării, în timpul arderii combustibililor, de emisii de oxizi de azot (NOx), de particule de funingine, de specii de sulf oxidat și efectele vaporilor de apă, inclusiv a trenelor de condensare, care provin de la o aeronavă ce desfășoară una dintre activitățile de aviație enumerate în anexa nr. 1 la Legea nr. 74/2024 privind acțiunile climatice;
5.8. activități de control – acțiuni desfășurate sau măsuri puse în aplicare de către operator sau operatorul de aeronave pentru a reduce riscurile inerente;
5.9. asigurare rezonabilă – nivel de asigurare ridicat, dar nu absolut, exprimat sub formă de afirmație în avizul de verificare, cu privire la faptul că raportul operatorului sau al operatorului de aeronave supus verificării conține sau nu inexactități materiale;
5.10. calibrare – set de operații care stabilește, în condiții date, relațiile dintre valorile indicate de un instrument de măsurare sau un sistem de măsurare, sau valorile reprezentate de o unitate de măsură materializată, sau de un material de referință și valorile corespunzătoare ale unei cantități care decurge dintr-un standard de referință;
5.11. captarea CO2 – activitate de captare din fluxurile de gaze a CO2, care altfel ar fi emis, în vederea transportării și stocării sale geologice într-un sit de stocare;
5.12. carbon fosil – carbon anorganic și organic care nu este biomasă;
5.13. CO2 inerent – CO2 -ul care face parte dintr-un flux-sursă;
5.14. CO2 (e) – orice gaz cu efect de seră, altul decât CO2, având un potențial de încălzire globală echivalent cu cel al CO2;
5.15. coloană de apă – masă continuă de apă cuprinsă pe verticală între suprafață și sedimentele de pe fundul unui corp de apă;
5.16. combustibil comercial standard – combustibili comerciali standardizați la nivel internațional care prezintă un interval de încredere de 95% de cel mult ± 1% pentru puterea calorifică specificată, inclusiv motorina, petrolul ușor, benzina, petrolul lampant, kerosenul, etanul, propanul, butanul, kerosenul pentru avioanele cu reacție (jet A1 sau jet A), benzina pentru avioanele cu reacție (jet B) și benzina pentru aviație (AvGas);
5.17. combustibil mixt – combustibil care conține atât biomasă, cât și carbon fosil;
5.18. complex de stocare – sit de stocare și ariile geologice înconjurătoare care pot influența integritatea și securitatea stocării în ansamblu și anume, formațiuni de reținere secundare;
5.19. condiții standard – temperatură de 273,15 K și condiții de presiune de 101 325 Pa, care definesc metrii cubi normali (Nm3);
5.20. date indirecte – valori anuale care sunt determinate în mod empiric sau care sunt derivate din surse aprobate și pe care un operator le utilizează pentru a înlocui datele privind activitatea sau parametrii de calcul pentru a asigura raportarea completă, în cazul în care metodologia de monitorizare aplicabilă nu permite generarea tuturor datelor necesare privind activitatea, sau ale tuturor parametrilor de calcul necesari;
5.21. date privind activitatea – date privind cantitatea de combustibili sau de materiale consumate sau produse de un proces relevant pentru metodologia de monitorizare bazată pe calcul, exprimate în terajouli, în masă – în tone sau pentru gaze în volum – în metri cubi normali, după caz;
5.22. distanță – distanța ortodromică dintre aerodromul de plecare și cel de sosire, căreia i se adaugă un factor fix de 95 km;
5.23. documentația privind masa și bilanțul – documentația indicată în textele de implementare, la nivel internațional sau național, a standardelor și a practicilor recomandate (SARP), prevăzute în anexa nr. 6 la Convenția privind aviația civilă internațională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, și precizate în secțiunea a 3-a din anexa nr. 4 la Regulamentul de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la operațiunile aeriene, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 612/2022 sau în normele internaționale aplicabile echivalente;
5.24. emisii de gaze cu efect de seră – eliberarea de gaze cu efect de seră (în continuare – GES) din surse aparținând unei instalații sau eliberarea de către o aeronavă care desfășoară o activitate de aviație enumerată în anexa nr. 1 la Legea nr. 74/2024 privind acțiunile climatice;
5.25. emisii de ardere – emisiile de GES care au loc în timpul reacției exoterme a unui combustibil cu oxigenul;
5.26. emisii de proces – emisiile de GES, altele decât emisiile de ardere, rezultate în urma reacțiilor deliberate și involuntare între substanțe sau în urma transformării acestora, inclusiv reducerea chimică sau electrolitică a minereurilor metalifere, descompunerea termică a substanțelor, precum și obținerea substanțelor utilizate ca produs sau materie primă;
5.27. emisii evacuate – emisiile degajate intenționat dintr-o instalație prin asigurarea unui anumit punct de emisii;
5.28. emisii fugitive – emisiile ocazionale sau neintenționate provenind de la surse nelocalizate, prea diverse sau prea mici pentru a fi monitorizate individual;
5.29. emisii din aviație atribuite – emisiile ce provin de la toate zborurile care se încadrează în activitățile de aviație menționate în anexa nr. 1 la Legea nr. 74/2024 privind acțiunile climatice care pleacă de pe un aerodrom situat pe teritoriul unui stat membru al UE și de la zborurile care sosesc pe un astfel de aerodrom dintr-o țară terță;
5.30. emisiile istorice din aviație – media emisiilor anuale din anii calendaristici 2004, 2005 și 2006, provenite de la aeronavele care efectuează o activitate de aviație menționată în anexa nr. 1 la Legea nr. 74/2024 privind acțiunile climatice;
5.31. eroare maximă admisă – eroarea de măsurare permisă, indicată în anexa nr. 1 și în anexele specifice fiecărui instrument din Reglementarea tehnică privind punerea la dispoziție pe piață a mijloacelor de măsurare, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 408/2015, sau în normele naționale privind verificarea metrologică legală, după caz;
5.32. factor de conversie – raportul dintre carbonul emis sub formă de CO2 și carbonul total conținut în fluxul-sursă înainte ca procesul de emisie să aibă loc, exprimat ca fracție, considerând monoxidul de carbon (CO) emis în atmosferă drept cantitatea molară echivalentă a CO2;
5.33. factor de emisie – rata medie de emisii a unui gaz cu efect de seră raportată la datele privind activitatea unui flux-sursă, presupunând că oxidarea este completă în cazul arderii și conversia este integrală pentru toate celelalte reacții chimice;
5.34. factor de emisie preliminar – factorul de emisie total asumat al unui combustibil mixt sau al unui material mixt, calculat pe baza conținutului de carbon din fracțiunea sa de biomasă și din fracțiunea sa fosilă înainte de înmulțirea acestuia cu fracțiunea fosilă în vederea obținerii factorului de emisie;
5.35. factor de oxidare – raportul dintre carbonul oxidat în CO2 ca urmare a arderii și carbonul total conținut în combustibil, exprimat ca fracție, considerând monoxidul de carbon (CO) emis în atmosferă drept cantitatea molară echivalentă a CO2;
5.36. fracțiune de biomasă – raportul dintre carbonul rezultat din biomasă și conținutul total de carbon al unui combustibil sau al unui material, exprimat ca fracție;
5.37. fracțiune fosilă – raportul dintre carbonul fosil și conținutul total de carbon al unui combustibil sau al unui material, exprimat ca fracție;
5.38. flux-sursă:
5.38.1. un tip anume de combustibil, de material sau de produs care, ca urmare a consumului sau a procesului de producere a acestuia, generează emisii de GES semnificative pornind de la una sau mai multe surse de emisii;
5.38.2. un tip anume de combustibil, de material sau de produs care conține carbon și care este inclus în calculul emisiilor de GES, utilizând o metodologie a bilanțului masic;
5.39. gaze cu efect de seră – gazele enumerate în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1277/2018 și alte componente gazoase ale atmosferei, atât naturale, cât și antropice, care absorb și emit radiație infraroșie;
5.40. inexactitate – omisiune, o declarație falsă sau o eroare conținută în datele raportate de către operator sau operatorul de aeronave, cu excepția incertitudinii admisibile la subpunctul 16.1;
5.41. incertitudine – parametru asociat rezultatului determinării unei cantități ce caracterizează dispersia valorilor care ar putea fi atribuite, în mod logic, cantității în cauză, incluzând efectele factorilor sistematici, precum și ale factorilor aleatorii, exprimat în procente, care descrie un interval de încredere situat în jurul valorii medii care cuprinde 95% din valorile estimate, luând în considerare orice asimetrie a distribuției valorilor;
5.42. instalație nou-intrată – orice instalație, care desfășoară una sau mai multe dintre activitățile enumerate în anexa nr. 1 la Legea nr. 74/2024 privind acțiunile climatice, care a obținut o autorizație integrată de mediu prevăzută în Legea nr. 227/2022 privind emisiile industriale sau o actualizare a autorizației integrată de mediu din cauza unei schimbări a naturii sau a funcționării instalației, sau a extinderii acesteia ulterior notificării Agenției de Mediu;
5.43. inexactitate materială – inexactitate care, potrivit opiniei verificatorului, atunci când este luată individual sau agregată cu alte inexactități, depășește pragul de semnificație sau care ar putea influența modul în care Agenția de Mediu va trata raportul operatorului sau al operatorului de aeronave;
5.44. lot – cantitate de combustibil sau de materie primă eșantionată și caracterizată în mod reprezentativ și transferată într-un singur transport sau în mod continuu de-a lungul unei anumite perioade de timp;
5.45. măsurarea continuă a emisiilor – set de operații care au drept scop determinarea valorii unei cantități prin măsurări periodice, aplicând fie măsurători la coșul de emisii, fie procedee de extracție în care instrumentul de măsurare se află în apropierea coșului, excluzând totodată metodologiile de măsurare bazate pe colectarea de eșantioane individuale din coș;
5.46. material mixt – material care conține atât biomasă, cât și carbon fosil;
5.47. mediu de control – mediul în care funcționează sistemul de control intern, precum și ansamblul acțiunilor întreprinse de conducerea unui operator sau a unui operator de aeronave pentru a asigura sensibilizarea cu privire la respectivul sistem de control intern;
5.48. metoda bilanțului energetic – metodă de estimare a cantității de energie utilizată drept combustibil într-un cazan, calculată ca sumă a căldurii utilizabile și a tuturor pierderilor semnificative de energie prin radiație, transmisie și prin intermediul gazelor de ardere;
5.49. neregularitate – una dintre următoarele situații:
5.49.1. în scopul verificării raportului de emisii al unui operator – orice act sau omiterea unui act de către operator ce contravine autorizației integrate de mediu prevăzute la Legea nr. 227/2022 privind emisiile industriale și cerințelor din PM, aprobat de Agenția de Mediu;
5.49.2. în scopul verificării raportului de emisii sau a raportului privind datele tonă-kilometru al unui operator de aeronave – orice act sau omiterea unui act de către operatorul de aeronave ce contravine cerințelor din PM, aprobat de Agenția de Mediu;
5.50. operator – orice persoană fizică sau juridică care controlează funcționarea din punct de vedere tehnic a instalației ori a unei părți a acesteia sau persoana care a fost delegată cu putere economică decisivă asupra funcționării tehnice a instalației;
5.51. operator de aeronavă – orice persoană juridică sau fizică înregistrată în modul stabilit de lege, care operează sau propune operarea unei aeronave în momentul în care efectuează o activitate de aviație specificată în anexa nr. 1 la Legea nr. 74/2024 privind acțiunile climatice;
5.52. operator de transport aerian comercial – operator care, în schimbul unei remunerații, oferă servicii de transport aerian regulate sau neregulate pentru transportul pasagerilor, al mărfurilor sau al poștei;
5.53. parametri de calcul – puterea calorică netă, factorul de emisie, factorul de emisie preliminar, factorul de oxidare, factorul de conversie, conținutul de carbon sau fracțiunea de biomasă;
5.54. pasageri – persoanele aflate la bordul aeronavei în timpul unui zbor, fără a-i include pe membrii echipajului aflați în timpul serviciului;
5.55. perioadă de raportare – un an calendaristic în timpul căruia emisiile trebuie monitorizate și raportate sau, pentru datele exprimate în tonă-kilometru în temeiul prevederilor Legii nr. 74/2024 privind acțiunile climatice;
5.56. pragul de semnificație – pragul cantitativ sau punctul critic peste care inexactitățile, luate individual sau agregate cu alte inexactități, sunt considerate materiale de către verificator;
5.57. precizie – gradul de apropiere dintre rezultatul unei măsurători și valoarea reală a cantității în cauză sau o valoare de referință determinată empiric, folosind materiale de calibrare și metode de standardizare acceptate la nivel internațional și trasabile, luând în considerare atât factorii accidentali, cât și pe cei sistematici;
5.58.proceduri analitice – analiza fluctuațiilor și a tendințelor la nivelul datelor, inclusiv analiza relațiilor care nu sunt compatibile cu alte informații relevante sau care se abat de la cantitățile preconizate;
5.59. prudent – definirea unui set de ipoteze de o astfel de manieră, încât să se asigure evitarea oricărei subestimări a emisiilor anuale sau a oricărei supraestimări a datelor tonă-kilometru;
5.60. punct de măsurare – sursa de emisii pentru care sunt utilizate sisteme de măsurare continuă a emisiilor (CEMS) pentru măsurarea emisiilor sau secțiunea transversală a unui sistem de conducte pentru care debitul de CO2 se determină utilizând sisteme de măsurare continuă;
5.61. putere calorifică netă (net calorific value – NCV) – cantitatea specifică de energie eliberată sub formă de căldură atunci când un combustibil sau un material este supus unui proces complet de ardere cu oxigen în condiții standard, fără a se ține cont de căldura rezultată în urma vaporizării apei eventual formate;
5.62. rang – cerință definită, utilizată pentru determinarea datelor privind activitatea, a parametrilor de calcul, a emisiilor anuale și a mediei orare anuale a emisiilor, precum și a sarcinii utile;
5.63. raportul operatorului sau al operatorului de aeronave – raportul anual de emisii, care trebuie prezentat de operator sau de operatorul de aeronave, și raportul privind datele tonă-kilometru care trebuie prezentat de către operatorul de aeronave;
5.64. recuperarea intensificată a hidrocarburilor – recuperarea hidrocarburilor, care se adaugă la hidrocarburile extrase prin injectare cu apă sau prin alte mijloace;
5.65. rețea de transport – rețeaua de conducte, inclusiv stațiile auxiliare conexe, pentru transportarea CO2 către situl de stocare;
5.66. reziduu – substanță care nu reprezintă produsul sau produsele finite, pe care un proces de producție urmărește să le producă în mod direct; acesta nu constituie un obiectiv principal al procesului de producție, iar procesul de producție nu a fost modificat în mod deliberat pentru a-l produce;
5.67. reziduuri agricole, din acvacultură, pescuit și silvicultură – reziduuri care sunt generate în mod direct din agricultură, din acvacultură, din pescuit și din silvicultură, fără ca această categorie de reziduuri să includă reziduurile din prelucrare sau din industriile conexe;
5.68. risc de control – susceptibilitatea unui parametru din raportul privind emisiile anuale sau din raportul tonă-kilometru de a conține inexactități care ar putea fi semnificative atunci când sunt luate în calcul la nivel individual sau sunt agregate cu alte inexactități și care nu este împiedicată sau identificată și corectată la timp de sistemul de control;
5.69. risc inerent – susceptibilitatea unui parametru din raportul privind emisiile anuale sau din raportul tonă-kilometru de a conține inexactități care ar putea fi semnificative atunci când sunt luate în calcul la nivel individual sau sunt agregate cu alte inexactități, înainte de a lua în considerare efectul oricăror activități de control asociate;
5.70. risc de verificare – riscul, fiind o funcție a riscului inerent, a riscului de control și a riscului de nedetectare, ca verificatorul să emită un aviz de verificare necorespunzător în momentul în care raportul operatorului sau al operatorului de aeronave conține inexactități materiale;
5.71. risc de nedetectare – riscul ca verificatorul să nu detecteze o inexactitate materială;
5.72. sarcină utilă – masa totală a mărfurilor, poștei, pasagerilor și bagajelor transportate la bordul unei aeronave în timpul unui zbor;
5.73. scurgere – orice emisie de CO2 din complexul de stocare;
5.74. sistem de măsurare – set complet de instrumente de măsurare și alte echipamente precum echipamentele de eșantionare și de prelucrare a datelor, utilizat pentru a se determina variabile, cum ar fi datele privind activitatea, conținutul de carbon, puterea calorifică sau factorul de emisie a emisiilor de gaze cu efect de seră;
5.75. sit de stocare – zonă definită ca volum în cadrul unei formațiuni geologice utilizată pentru stocarea geologică a CO2 împreună cu suprafața și instalațiile de injectare asociate;
5.76. sit – în scopul verificării raportului de emisii sau a raportului privind datele tonă-kilometru al unui operator de aeronave, locurile exacte în care este definit și gestionat procesul de monitorizare, inclusiv cele în care sunt controlate și stocate datele și informațiile relevante;
5.77. sistem de control – evaluarea riscurilor de către un operator sau operator de aeronave și întregul set de activități de control, inclusiv managementul continuu, instituite, documentate, aplicate și menținute de către un operator sau operator de aeronave în conformitate cu prevederile punctelor 245-249, adaptate în temeiul deciziilor adoptate de Secretariatul Comunității Energetice;
5.78. stocarea geologică a CO2 – injectarea însoțită de stocarea fluxurilor de CO2 în formațiuni geologice subterane;
5.79. sursă de emisii – parte identificabilă distinctă dintr-o instalație sau un proces din cadrul unei instalații care generează emisii de gaze cu efect de seră relevante sau, în cazul activităților de aviație, o aeronavă individuală;
5.80. tonă de dioxid de carbon echivalent – tonă metrică de dioxid de carbon (CO2) sau o cantitate de orice alt gaz cu efect de seră enumerat în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1277/2018, având un potențial echivalent din perspectiva încălzirii globale;
5.81. tonă-kilometru – tonă de sarcină utilă transportată pe o distanță de un kilometru;
5.82. transportul de CO2 – transportul de CO2 prin conducte, în vederea stocării sale geologice într-un sit de stocare;
5.83. verificare metrologică legală – controlul capacității unui instrument de măsurare de a realiza măsurători conform domeniului său de aplicare, din considerente de interes public, sănătate publică, ordine și siguranță publică, protecție a mediului, colectare a taxelor și a impozitelor, protecție a consumatorilor și corectitudine a tranzacțiilor comerciale;
5.84. zbor – sector de zbor, adică un singur zbor sau un zbor dintr-o serie de zboruri care începe și se încheie într-un loc de parcare a aeronavei.
II.MONITORIZAREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ
Secțiunea a 4-a
Modificarea și aprobarea modificărilor planului de monitorizare
21. Operatorul sau operatorul de aeronave verifică periodic dacă PM reflectă natura și funcționarea instalației sau a activității de aviație și dacă metodologia de monitorizare poate fi îmbunătățită.
22. Operatorul sau operatorul de aeronave modifică PM în următoarele cazuri:
22.1. dacă apar noi emisii, ca urmare a derulării de noi activități sau ca urmare a utilizării de noi combustibili sau materiale care nu au fost încă incluse în PM;
22.2. dacă are loc o modificare a disponibilității datelor, ca urmare a utilizării de noi tipuri de instrumente de măsurare, metode de eșantionare sau metode de analiză, ori din alte motive care conduce la o mai mare precizie a determinării emisiilor;
22.3. dacă datele rezultate din metodologia de monitorizare aplicată anterior s-au dovedit a fi incorecte;
22.4. dacă modificarea PM îmbunătățește precizia datelor raportate, cu excepția cazului în care acest lucru nu este posibil din punct de vedere tehnic sau implică costuri nerezonabile;
22.5. dacă PM nu este conform cu cerințele prezentului Regulament; în acest caz Agenția de Mediu solicită operatorului sau operatorului de aeronave modificarea acestuia;
22.6. dacă este necesar să se conformeze propunerilor de îmbunătățire a PM incluse într-un raport de verificare.
23. Pentru aprobarea PM, operatorul sau persoana desemnată de acesta trebuie să prezinte:
23.1. cererea în care se indică următoarele informații: denumirea, forma juridică de organizare, adresa juridică și IDNO-ul solicitantului;
23.2. PM elaborat conform formularului aprobat în conformitate cu prevederile punctului 18 al prezentului Regulament;
23.3. dovada conformității de determinare a volumului de emisii de GES și activităților descrise în PM cu respectarea procedurii de monitorizare și raportare a emisiilor de GES;
23.4. documente care justifică utilizarea de către operator a metodei de monitorizare în situațiile prevăzute în procedura de monitorizare și raportare a emisiilor de GES.
24. Operatorul sau operatorul de aeronave este obligat să notifice Agenției de Mediu orice propunere de modificare a PM, fără întârzieri nejustificate.
25. Agenția de Mediu permite operatorului sau operatorului de aeronave să notifice modificările aduse PM care nu sunt semnificative în sensul prevederilor punctelor 28 și 29 până la data de 31 decembrie a anului în curs.
26. Agenția de Mediu evaluează orice modificare semnificativă a PM în sensul prevederilor punctelor 28 și 29 și corectează cerințele de evaluare pe baza autorizației integrate de mediu.
27. În cazul în care Agenția de Mediu constată o modificare nesemnificativă, aceasta informează operatorul sau operatorul de aeronave în acest sens, fără întârzieri nejustificate.
28. Printre modificările semnificative ale PM a unei instalații se numără:
28.1. modificările categoriei instalației în cazul în care astfel de modificări impun o modificare a metodologiei de monitorizare sau conduc la o modificare a nivelului ce depășește pragul de semnificație;
28.2. modificările referitoare la clasificarea instalației ca „instalație cu emisii scăzute”, fără a aduce atingere punctului 178;
28.3. modificările privind sursele de emisii;
28.4. trecerea de la metoda bazată pe calcul la metodologiile bazate pe măsurare sau invers ori trecerea de la o metodologie alternativă la o metodologie bazată pe ranguri pentru determinarea emisiilor sau invers;
28.5. modificarea rangului aplicat;
28.6. introducerea de noi fluxuri-sursă;
28.7. modificarea clasificării fluxurilor-sursă – între fluxuri-sursă majore, minore sau de minimis, în cazul în care o astfel de modificare necesită o modificare a metodei de monitorizare;
28.8. modificarea valorii implicite pentru un parametru de calcul, în cazul în care valoarea respectivă trebuie prevăzută în PM;
28.9. introducerea de noi metode sau modificări ale metodelor existente referitoare la eșantionare, analiză sau calibrare, în cazul în care acest lucru are un impact direct asupra preciziei datelor privind emisiile;
28.10. aplicarea sau adaptarea unei metodologii de cuantificare a emisiilor rezultate din scurgeri la siturile de stocare.
29. Printre modificările semnificative ale PM al unui operator de aeronave se numără:
29.1. modificarea valorilor factorului de emisie prevăzute în PM;
29.2. alegerea unei alte metode de calcul dintre cele prevăzute în anexa nr. 3 sau trecerea de la utilizarea unei metode de calcul la utilizarea metodologiei de estimare, în conformitate cu prevederile din punctul 235 sau invers;
29.3. introducerea de noi fluxuri-sursă;
29.4. modificările statutului operatorului de aeronave ca emițător mic în sensul punctului 234;
29.5. schimbarea între un statut necomercial și unul comercial al serviciului de transport aerian furnizat;
29.6. modificarea obiectului serviciului de transport aerian, obiectul fiind pasageri, marfă sau poștă.
30. Operatorul sau operatorul de aeronave solicită Agenției de Mediu efectuarea modificării în PM, în termen de 10 zile lucrătoare, în urma oricăror modificări ale informațiilor specificate în punctele 28 și 29.
31. Până la aprobarea modificărilor PM sau a informațiilor prevăzute în punctul 26, operatorul sau operatorul de aeronave efectuează activitatea de monitorizare și de raportare folosind versiunea modificată a PM, în cazul în care acesta poate presupune în mod rezonabil că modificările propuse nu sunt semnificative sau în cazul în care monitorizarea efectuată în conformitate cu PM inițial ar rezulta în raportarea unor date incomplete privind emisiile.
32. În cazul în care există incertitudini, operatorul sau operatorul de aeronave desfășoară întreaga activitate de monitorizare și de raportare, inclusiv pe parcursul documentării provizorii, în paralel, folosind atât PM inițial, cât și versiunea modificată a acestuia.
33. Odată cu primirea aprobării sau a informațiilor conform punctului 26, operatorul sau operatorul de aeronave utilizează exclusiv datele referitoare la PM modificat și își desfășoară întreaga activitate de monitorizare și de raportare utilizând numai versiunea modificată, începând cu data când devine aplicabilă.
34. Operatorul sau operatorul de aeronave ține evidența tuturor modificărilor aduse PM. Fiecare înregistrare trebuie să conțină:
34.1. descrierea clară a modificării;
34.2. justificarea introducerii modificării;
34.3. data notificării Agenției de Mediu despre modificare;
34.4. data la care Agenția de Mediu confirmă recepționarea notificării modificării și data primirii aprobării, după caz;
34.5. data la care PM modificat devine aplicabil în conformitate cu punctul 33.
III.
MONITORIZAREA EMISIILOR PROVENITE DE LA INSTALAȚIILE STAȚIONARE
Secțiunea 1
Clasificarea instalațiilor, a fluxurilor-sursă și a surselor de emisii
45. Pentru monitorizarea emisiilor și stabilirea cerințelor minime pentru nivelurile de date legate de activitate, fiecare operator determină categoria instalației sale conform punctului 46 și, după caz, categoria fiecărui flux-sursă în conformitate cu punctul 48 și a fiecărei surse de emisii prevăzute la punctul 50.
46. Operatorul clasifică fiecare instalație în una dintre următoarele categorii:
46.1 instalație de categoria A, în cazul în care emisiile anuale medii verificate din perioada de monitorizare anterioară celei actuale, excluzând CO2 -ul generat de biomasă și înainte de scăderea CO2 -ului transferat, emisiile sunt mai mici sau egale cu 50 000 de tone de CO2 (e);
46.2. instalație de categoria B, în cazul în care emisiile anuale medii verificate din perioada de monitorizare anterioară celei actuale, excluzând CO2 -ul generat de biomasă și înainte de scăderea CO2 -ului transferat, sunt mai mari de 50 000 de tone de CO2 (e) și mai mici sau egale cu 500 000 de tone de CO2 (e);
46.3. instalație de categoria C, în cazul în care emisiile anuale medii verificate din perioada de monitorizare anterioară celei actuale, excluzând CO2 -ul rezultat din biomasă și înainte de scăderea CO2 -ului transferat, sunt mai mari de 500 000 de tone de CO2 (e).
47. Prin derogare de la prevederile punctului 22, Agenția de Mediu permite operatorului să nu revizuiască PM în cazul în care, pe baza emisiilor verificate, pragul de clasificare al instalației menționat la subpunctul 46.1. este depășit, dar operatorul demonstrează într-un mod convingător pentru Agenția de Mediu că acest prag nu a fost depășit în ultimele cinci perioade de raportare și că nu există motive întemeiate pentru a presupune o depășire în perioadele de raportare viitoare.
48. Operatorul clasifică fiecare flux-sursă în una dintre următoarele categorii, efectuând o comparație între suma tuturor valorilor absolute ale CO2 -ului fosil și ale CO2(e) corespunzătoare tuturor fluxurilor-sursă incluse în metodologiile bazate pe calcul și cu suma tuturor emisiilor generate de sursele de emisii monitorizate conform metodologiilor bazate pe măsurare, înainte de scăderea CO2 -ului transferat:
48.1. fluxuri-sursă de minimis, atunci când fluxurile-sursă selectate de către operator reprezintă împreună mai puțin de 1 000 de tone de CO2 fosil pe an sau mai puțin de 2%, până la o cantitate totală maximă de 20 000 de tone de CO2 fosil pe an, luându-se în considerare valoarea absolută cea mai mare;
48.2. fluxuri-sursă minore, atunci când fluxurile-sursă selectate de către operator reprezintă împreună mai puțin de 5 000 de tone de CO2 fosil pe an sau mai puțin de 10%, până la o cantitate totală maximă de 100 000 de tone de CO2 fosil pe an, luându-se în considerare valoarea absolută cea mai mare;
48.3. fluxuri-sursă majore, atunci când fluxurile-sursă nu se încadrează în niciuna dintre categoriile menționate la subpunctele 48.1 și 48.2.
49. Prin derogare de la prevederile punctului 22, Agenția de Mediu corectează cerințele de evaluare pe baza autorizației integrate de mediu și permite operatorului să nu revizuiască PM în cazul în care, pe baza emisiilor verificate, pragul de clasificare a fluxului-sursă drept fluxuri-sursă minore sau fluxuri-sursă de minimis menționat la subpunctul 46.1 este depășit, dar operatorul demonstrează convingător că acest prag nu a fost depășit în ultimele cinci perioade de raportare și că nu există motive întemeiate pentru a presupune o depășire în perioadele de raportare viitoare.
50. Operatorul clasifică fiecare sursă de emisie pentru care se aplică o metodologie bazată pe măsurare în una dintre următoarele categorii:
50.1. sursă de emisii minoră, în cazul în care sursa de emisii emite mai puțin de 5 000 de tone de CO2 (e) fosil pe an sau mai puțin de 10% din emisiile fosile totale ale instalației, până la o cantitate totală maximă de 100 000 de tone de CO2 (e) fosil pe an, luându-se în considerare valoarea absolută cea mai mare;
50.2. sursă de emisii majoră, în caz în care sursa de emisii nu este clasificată drept sursă de emisii minoră.
51. Prin derogare de la prevederile punctului 22, Agenția de Mediu corectează cerințele de evaluare pe baza autorizației integrate de mediu și permite operatorului să nu revizuiască PM în cazul în care, pe baza emisiilor verificate, pragul de clasificare al unei surse de emisii drept sursă de emisii minoră menționat la subpunctul 46.1. este depășit, dar operatorul demonstrează convingător că acest prag nu a fost depășit în ultimele cinci perioade de raportare și că nu există motive întemeiate pentru a presupune o depășire în perioadele de raportare viitoare.
Secțiunea a 2-a
Limitele monitorizării și alegerea metodologiei de monitorizare
52. Operatorii stabilesc limitele monitorizării pentru fiecare instalație, care includ toate emisiile relevante de GES provenite de la toate sursele de emisii și fluxurile-sursă asociate activităților desfășurate în instalație și enumerate în anexa nr. 1 la Legea nr. 74/2024 privind acțiunile climatice.
53. Operatorul include emisiile rezultate atât în condiții normare de funcționare, cât și în situații excepționale, inclusiv pornirea și oprirea instalației, precum și situațiile de urgență din perioada de raportare, cu excepția emisiilor provenite de la echipamentele mobile utilizate în scopuri de transport.
54. În cadrul procesului de monitorizare și raportare, operatorul aplică metodologii de monitorizare specifice sectorului, conform anexei nr. 4.
55. În cazul detectării unor scurgeri dintr-un complex de stocare, care duc la emisii sau degajare de CO2 în coloana de apă, acestea se consideră surse de emisii pentru instalația respectivă și se monitorizează în conformitate cu punctul 23 din anexa nr. 4.
56. Agenția de Mediu permite excluderea unei surse de emisii asociate cu o scurgere din procesul de monitorizare și raportare specificat la punctul 55, în cazul în care s-au luat măsuri corective și nu mai sunt detectate emisii sau degajări în coloana de apă.
57. Pentru monitorizarea emisiilor unei instalații, operatorul alege aplicarea unei metodologii bazate fie pe calcul, fie pe măsurare, conform prevederilor prezentului Regulament.
58. Metodologia bazată pe calcul constă în determinarea emisiilor provenite din fluxurile-sursă pe baza datelor privind activitatea obținute cu ajutorul sistemelor de măsurare și a parametrilor adiționali din analize de laborator sau valori implicite. Această metodologie poate fi aplicată conform metodologiei standard stabilite la punctele 68-71 sau conform metodologiei bilanțului masic stabilite la punctele 72 și 73.
59. Metodologia bazată pe măsurare constă în determinarea emisiilor provenite din surse de emisii cu ajutorul măsurării continue a concentrației gazului cu efect de seră relevant în gazul de ardere sau a concentrației debitului de gaze de ardere, incluzând monitorizarea transferurilor de CO2 între instalații în cazul în care se măsoară concentrația de CO2 și debitul gazului transferat.
60. În cazul în care se aplică metoda bazată pe calcul, operatorul precizează în PM, pentru fiecare flux-sursă, dacă utilizează metodologia standard sau metodologia bilanțului masic, incluzând rangurile relevante definite în anexa nr. 2.
61. În cazul în care operatorul combină metodologia standard, metodologia bilanțului masic și metodologiile bazate pe măsurare pentru diferite surse de emisii și fluxuri-sursă ale unei instalații, acesta garantează că nu există omisiuni sau dublă contabilizare a emisiilor.
62. În cazul în care cerințele specifice sectorului prevăzute în anexa nr. 4 impun utilizarea unei anumite metodologii de monitorizare, operatorul este obligat să utilizeze metodologia respectivă sau o metodologie bazată pe măsurare.
63. Operatorul poate aplica o metodologie alternativă doar în cazul în care există dovezi care atestă imposibilitatea tehnică sau costurile excesive ale metodologiei standard, sau dacă demonstrează că metoda alternativă oferă o precizie mai mare a datelor emisiilor.
64. Prin derogare de la prevederile punctelor 57-60, operatorul poate utiliza o metodologie de monitorizare care nu se bazează pe metodele standard (în continuare ‒ metodologie alternativă) pentru anumite fluxuri-sursă sau surse de emisii, cu condiția îndeplinirii următoarelor criterii:
64.1. aplicarea cel puțin a rangului 1 în cadrul metodologiei bazate pe calcul pentru unul sau mai multe fluxuri-sursă majore sau minore și a metodologiei bazate pe măsurare pentru cel puțin o sursă de emisii asociată acelorași fluxuri-sursă nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau ar genera costuri excesive;
64.2. operatorul evaluează și cuantifică anual incertitudinile tuturor parametrilor utilizați pentru determinarea emisiilor anuale în conformitate cu Ghidul ISO pentru exprimarea incertitudinii de măsurare (JCGM 100:2008) sau cu un alt standard echivalent acceptat la nivel internațional și include rezultatele obținute în raportul anual de emisii;
64.3. operatorul garantează că, prin utilizarea metodologiei alternative, pragurile de incertitudine generale pentru nivelul anual al emisiilor de GES pentru întreaga instalație nu depășesc 7,5% pentru instalațiile de categoria A, 5,0% pentru instalațiile de categoria B și 2,5% pentru cele de categoria C.
65. În cazul în care, din motive tehnice, temporar nu este fezabilă aplicarea PM aprobat de Agenția de Mediu, operatorul aplică cel mai înalt rang care poate fi atins sau, dacă acest lucru nu este posibil, adoptă o abordare prudentă, fără ranguri, până la restabilirea condițiile necesare pentru aplicarea rangului aprobat în acest plan.
66. Operatorul implementează măsurile necesare pentru a asigura reluarea promptă a executării PM aprobat de Agenția de Mediu.
67. Operatorul notifică Agenției de Mediu modificarea temporară adusă metodologiei de monitorizare menționată la punctul 65 fără întârzieri nejustificate și furnizează următoarele detalii:
67.1. motivele abaterii de la PM aprobat de Agenția de Mediu;
67.2.detalii privind metodologia provizorie de monitorizare utilizată pentru determinarea emisiilor până la restabilirea condițiile necesare pentru aplicarea PM aprobat de Agenția de Mediu;
67.3. măsurile adoptate pentru restabilirea condițiilor necesare pentru aplicarea PM aprobat de Agenția de Mediu;
67.4. data estimată pentru reluarea aplicării PM aprobat de Agenția de Mediu.
Secțiunea a 3-a
Metodologia bazată pe calcul
68. Conform metodologiei standard, operatorul calculează fluxul-sursă de emisii de ardere prin înmulțirea datelor privind activitatea corespunzătoare cantității de combustibil ars, exprimată în terajouli pe baza puterii calorifice nete (NCV), cu factorul de emisie corespunzător, exprimat ca tone de CO2 pe terajouli (t CO2/TJ), în conformitate cu utilizarea NCV, cu factorul de oxidare corespunzător.
69. Agenția de Mediu permite utilizarea de factori de emisie pentru combustibili exprimați ca t CO2/t sau t CO2/Nm3. Pentru a determina emisiile rezultate din arderea combustibililor, operatorul înmulțește datele privind activitatea corespunzătoare cantității de combustibil ars, exprimată în tone sau în volum în normali metri cubi, cu factorul de emisie corespunzător și cu factorul de oxidare corespunzător.
70. Operatorul determină emisiile de proces pe flux-sursă înmulțind datele privind activitatea corespunzătoare consumului de materiale, cantității de material trecut prin instalație sau producției lor finale, exprimate în tone sau în volum în normali metri cubi, cu factorul de emisie corespunzător, exprimat în t CO2/t sau t CO2/Nm3, cu factorul de conversie corespunzător.
71. În cazul în care un factor de emisii de rangul 1 sau 2 include deja efectul reacțiilor chimice incomplete, factorul de oxidare sau factorul de conversie este stabilit la valoarea 1.
72. Conform metodologiei bilanțului masic, operatorul calculează cantitatea de CO2 corespunzătoare fiecărui flux-sursă inclus în bilanțul masic, prin înmulțirea datelor privind activitatea corespunzătoare cantității de combustibil sau de material care intră sau iese din limitele bilanțului masic cu conținutul de carbon al combustibilului sau al materialului înmulțit cu 3,664 t CO2/t C, aplicând punctul 3 din anexa nr. 2.
73. Prin derogare de la prevederile punctelor 187-193, emisiile generate de întregul proces acoperit de bilanțul masic reprezintă suma cantităților de CO2 corespunzătoare tuturor fluxurilor-sursă acoperite de bilanțul masic. Monoxidul de carbon (CO) emis în atmosferă se calculează în cadrul bilanțului masic ca emisie a cantității molare echivalente de CO2.
74. La definirea nivelurilor relevante pentru fluxurile-sursă majore și minore în conformitate cu punctele 57-60, pentru a determina datele privind activitatea și fiecare parametru de calcul, fiecare operator aplică următoarele:
74.1. nivelurile enumerate în anexa nr. 5, în cazul unei instalații de categoria A sau, după caz, de un parametru de calcul pentru un flux-sursă care este un combustibil comercial standard;
74.2. în alte cazuri decât cele menționate la subpunctul 74.1, cel mai înalt rang stabilit în anexa nr. 2.
75. Pentru fluxurile-sursă majore operatorul poate aplica rangul imediat inferior rangurilor menționate la primul paragraf pentru instalațiile de categoria C și până la două ranguri mai jos pentru instalațiile de categoriile A și B, dar cel puțin rangul 1, dacă demonstrează că rangul necesar în conformitate cu punctul 74 nu este fezabil din punct de vedere tehnic sau implică costuri excesive.
76. Pentru o perioadă de tranziție negociată cu operatorul, Agenția de Mediu permite unui operator să aplice pentru fluxurile-sursă majore ranguri mai joase decât cele menționate la punctul 75, dar de cel puțin rangul 1, cu condiția că:
76.1. operatorul demonstrează că rangul necesar în conformitate cu cel de la punctul 75 nu este realizabil din punct de vedere tehnic sau că implică costuri excesive; și
76.2. operatorul prezintă un plan de îmbunătățire, indicând modalitatea și data până la care va fi atins cel puțin rangul necesar în conformitate cu cel de la punctul 75.
77. Pentru fluxurile-sursă minore, operatorul aplică un rang inferior rangurilor menționate la punctul 74, dar cel puțin rangul 1, dacă acesta demonstrează că rangul necesar în conformitate cu punctul 74 nu este posibil din punct de vedere tehnic sau implică costuri excesive.
78. Pentru fluxurile-sursă de minimis, operatorul determină datele privind activitatea și fiecare parametru de calcul utilizând estimări prudente în loc de ranguri, cu excepția cazului în care se poate atinge, fără eforturi suplimentare, un rang definit.
79. Pentru factorul de oxidare și cel de conversie, operatorul aplică cel puțin cele mai scăzute ranguri prevăzute în anexa nr. 2.
80. În cazul în care Agenția de Mediu a permis utilizarea de factori de emisii exprimați ca t CO2 /t sau t CO2 /Nm3 pentru combustibili și pentru combustibilii folosiți pentru alimentarea procesului sau în bilanțurile masice în conformitate cu prevederile punctelor 72 și 73, puterea calorifică netă este monitorizată utilizând o estimare prudentă în locul rangurilor, cu excepția cazului în care se poate atinge, fără eforturi suplimentare, un rang definit.
Secțiunea a 4-a
Date privind activitatea
81. Operatorul determină datele privind activitatea ale unui flux-sursă, după cum urmează:
81.1. pe baza unei contorizări continue în cadrul procesului care generează emisiile;
81.2. pe baza cumulării contorizărilor de cantități emise separat, luând în calcul variațiile relevante de stoc.
82. În conformitatea cu prevederile subpunctului 81.2, cantitatea de combustibil sau de material prelucrată în timpul perioadei de raportare se calculează ca fiind cantitatea de combustibil sau de material primită în cursul perioadei de raportare minus cantitatea de combustibil sau de material scoasă din instalație plus cantitatea de combustibil sau de material aflată în stoc la începutul perioadei de raportare minus cantitatea de combustibil sau de material aflată în stoc la sfârșitul perioadei de raportare.
83. În cazul în care determinarea prin măsurare directă a cantităților aflate în stoc nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau ar implica costuri excesive, operatorul poate estima aceste cantități pe baza unuia dintre următoarele moduri:
83.1. datele din anii precedenți, corelate cu producția din perioada de raportare;
83.2.procedurile documentate și datele corespunzătoare din declarațiile financiare verificate pentru perioada de raportare.
84. În cazul în care determinarea prin măsurare directă a cantităților aflate în stoc nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau ar implica costuri excesive pentru determinarea datelor privind activitatea pentru întregul an calendaristic, operatorul alege următoarea zi care este cea mai adecvată pentru a distinge un an de raportare de anul următor, respectând astfel anul calendaristic indicat. Deviațiile constatate în cazul unui sau mai multor fluxuri-sursă sunt înregistrate în mod clar, formează baza unei valori reprezentative pentru anul calendaristic și sunt luate în considerare în mod sistematic în anul următor.
85. Pentru determinarea datelor privind activitatea în conformitate cu punctele 81-84, operatorul utilizează rezultatele contorizării bazate pe sistemele de măsurare controlate de acesta în cadrul instalației, cu condiția respectării următoarelor condiții:
85.1. operatorul efectuează o evaluare a incertitudinii și asigură atingerea pragului de incertitudine corespunzător rangului relevant; și
85.2. operatorul asigură cel puțin o dată pe an și după fiecare calibrare a unui instrument de măsurare că rezultatele calibrării înmulțite cu un factor de ajustare prudent sunt comparate cu pragurile de incertitudine relevante. Factorul de ajustare prudent se bazează pe o serie de timp adecvată a calibrărilor anterioare ale instrumentului în cauză sau ale altor instrumente de măsurare similare pentru a lua în calcul efectul incertitudinii în exploatare.
86. În cazul în care pragurile aprobate în conformitate cu punctele 16-20 sunt depășite sau se constată că echipamentele nu sunt conforme cu alte cerințe, operatorul adoptă măsuri corective fără întârzieri nejustificate și le notifică verificatorului.
87. Operatorul prezintă Agenției de Mediu evaluarea incertitudinii, conform prevederilor subpunctului 85.1, la notificarea unui nou PM sau la propunerea de modificare a PM existent.
88. Evaluarea acoperă incertitudinea specificată a instrumentelor de măsurare aplicate, incertitudinea asociată calibrării, precum și orice altă incertitudine suplimentară care are legătură cu modul în care instrumentele de măsurare sunt utilizate în practică. Evaluarea incertitudini acoperă incertitudinea asociată variației de stoc în cazul în care instalațiile de stocare au capacitatea de a stoca cel puțin 5% din cantitatea anuală folosită din combustibilul sau materialul în cauză. În momentul efectuării evaluării, operatorul ia în considerare faptul că valorile declarate utilizate pentru definirea pragurilor de incertitudine corespunzătoare rangurilor prevăzute în anexa nr. 2 se referă la incertitudinea aferentă întregii perioade de raportare.
89. Operatorul poate simplifica evaluarea incertitudinii, considerând că erorile maxime permise specificate pentru instrumentul de măsurare utilizat sau, în cazul în care este mai mică, incertitudinea obținută prin calibrare înmulțită cu un factor de ajustare prudent pentru a lua în calcul efectul incertitudinii în exploatare corespund incertitudinii aferente întregii perioade de raportare, în conformitate cu definițiile rangurilor prevăzute în anexa nr. 2, cu condiția ca instrumentele de măsurare să fie instalate într-un mediu adaptat specificațiilor lor de utilizare.
90. Prin derogare de la prevederile punctelor 87, 88 și 89, Agenția de Mediu permite operatorului să utilizeze rezultatele măsurătorilor furnizate de sistemele de măsurare controlate de acesta în cadrul instalației, în cazul în care operatorul dovedește că instrumentele de măsurare utilizate fac obiectul verificării metrologice legale naționale relevante. Eroarea maximă permisă în exploatarea autorizată cu privire la verificarea metrologică legală pentru operațiunea de măsurare relevantă poate fi folosită ca valoare a incertitudinii, fără justificări suplimentare.
91. În cazul în care, pe baza evaluării simplificate a incertitudinii, utilizarea sistemelor de măsurare care nu se află sub controlul operatorului, comparativ cu utilizarea celor controlate de către operator în temeiul punctelor 85-90, îi permite operatorului să respecte un nivel cel puțin la fel de înalt, oferă rezultate mai fiabile și este mai puțin expusă la riscuri de control, operatorul determină datele privind activitatea cu ajutorul sistemelor de măsurare care nu se află sub controlul său.
92. La determinarea datelor privind activitatea cu ajutorul sistemelor de măsurare care nu sunt sub controlul direct al operatorului, acesta poate recurge la una dintre următoarele surse de date:
92.1. cantitățile din facturile emise de un partener comercial, cu condiția existenței unei tranzacții comerciale între doi parteneri comerciali independenți; sau
92.2. citirile directe oferite de sistemele de măsurare.
93. Operatorul asigură conformitatea cu rangul aplicabil în temeiul punctelor 74-80, eroarea maximă permisă, definită de legislația pentru verificarea metrologică legală aplicabilă tranzacției comerciale în discuție, poate fi adoptată ca valoare suplimentară a incertitudinii.
94. În cazul în care cerințele aplicabile în temeiul verificării metrologice legale naționale sunt mai puțin stricte decât cele prevăzute pentru rangul aplicabil în temeiul punctelor 74-80, operatorul obține dovezi din partea partenerului comercial responsabil de sistemul de măsurare cu privire la incertitudinea aplicabilă.
Secțiunea a 5-a
Parametrii de calcul
95. Operatorul determină parametrii de calcul fie ca valori implicite, fie ca valori bazate pe analize, în funcție de rangul aplicabil.
96. Operatorul determină și raportează parametrii de calcul în conformitate cu starea utilizată pentru datele legate de activitate și face referire la starea combustibilului sau a materialului în momentul achiziționării sau al utilizării în procesul generator de emisii, înainte de a fi uscat sau tratat în alt mod pentru analize de laborator.
97. În cazul în care prevederile menționate la punctul 96 implică costuri excesive sau în cazul în care poate fi obținută o precizie mai mare, operatorul raportează în mod sistematic datele privind activitatea și parametrii de calcul corespunzători stării în care se efectuează analizele de laborator.
98. Operatorul determină fracțiunea de biomasă numai pentru combustibilii micști sau pentru materialele mixte. Pentru alți combustibili sau materiale se utilizează valoarea implicită de 0% pentru fracțiunea de biomasă din combustibilii sau materialele fosile și se utilizează o valoare implicită de 100% din fracțiunea de biomasă pentru combustibilii sau materialele care constau exclusiv din biomasă.
99. Pentru a determina parametrii de calcul ca valori implicite, operatorul utilizează una dintre următoarele valori, în conformitate cu cerința privind rangul aplicabil stabilită în anexele nr. 2 și nr. 6:
99.1. factorii standard și factorii stoechiometrici enumerați în anexa nr. 6;
99.2.factorii standard utilizați în inventarul național prezentat Secretariatului Convenției-cadru a Națiunilor Unite cu privire la schimbarea climei (CONUSC);
99.3. valorile din literatura de specialitate, inclusiv factorii standard publicați de aceasta, care sunt compatibili cu factorii menționați la subpunctul 99.2, dar reprezentativi pentru surse de fluxuri de combustibili cu un grad mai mare de dezagregare;
99.4. valorile specificate și garantate de furnizorul unui combustibil sau al unui material, dacă operatorul poate dovedi, într-un mod acceptabil pentru autoritatea competentă, că intervalul de încredere de 95% pentru conținutul de carbon nu depășește 1%;
99.5.valorile obținute pe baza analizelor efectuate în trecut, dacă operatorul demonstrează că valorile respective sunt reprezentative pentru loturile viitoare de combustibil sau material identic.
100. Operatorul include în PM toate valorile implicite folosite. În cazul în care valorile implicite se modifică de la un an la altul, operatorul indică în plan sursa recunoscută și aplicabilă a valorii respective.
101. Valorile implicite pentru un parametru de calcul în cerințele de evaluare a PM se modifică în temeiul punctelor 26 și 27, în cazul în care operatorul demonstrează că noile valori implicite asigură o estimare mai exactă a emisiilor.
102. La cererea operatorului, se permite ca puterea calorifică netă și factorii de emisie ai combustibililor să fie determinați utilizând aceleași ranguri ca în cazul combustibililor comerciali standard, cu condiția ca operatorul să prezinte, cel puțin o dată la trei ani, dovezi conform cărora intervalul de 1% pentru puterea calorifică specificată a fost respectat în ultimii trei ani.
103. La cererea operatorului, se admite ca în cazul unei substanțe chimice pure conținutul de carbon stoechiometric al acesteia să fie considerat ca îndeplinind un rang care altfel ar necesita analize efectuate în conformitate cu punctele 104-118, în cazul în care operatorul demonstrează că utilizarea analizelor ar conduce la costuri nerezonabile și că utilizarea valorii stoechiometrice nu va conduce la subestimarea emisiilor.
104. Operatorul se asigură că toate analizele, eșantionările, calibrările și validările pentru determinarea parametrilor de calcul sunt efectuate prin aplicarea de metode care au la bază standardele EN corespunzătoare.
105. În absența standardelor specificate la punctul 104, metodele se bazează pe standardele ISO sau pe standardele naționale. În cazul în care nu există standarde publicate aplicabile, se utilizează proiecte de standarde adecvate, orientări privind cele mai bune practici din industrie sau alte metodologii dovedite științific, limitând erorile de eșantionare și de măsurare.
106. În cazul în care, pentru determinarea emisiilor, sunt utilizate cromatografe de gaz online sau analizatori de gaz extractivi sau neextractivi, operatorul notifică Agenției de Mediu intenția de a utiliza astfel de echipamente. Acestea sunt utilizate numai pentru datele referitoare la compoziția combustibililor și a materialelor în stare gazoasă. Ca măsuri minime de asigurare a calității, operatorul se asigură că se efectuează o validare inițială și, ulterior, validări anuale ale instrumentului.
107. Rezultatul oricărei analize se utilizează numai pentru perioada de livrare sau pentru lotul de combustibil sau de material pentru care au fost prelevate eșantioane și pentru care eșantioanele au fost considerate reprezentative. La determinarea unui parametru specific, operatorul utilizează rezultatele tuturor analizelor efectuate cu privire la parametrul respectiv.
108. În cazul în care parametrii de calcul sunt determinați prin analize, operatorul prezintă pentru fiecare combustibil sau material, un plan de eșantionare sub forma unei proceduri scrise care conține informații referitoare la metodologiile folosite pentru pregătirea eșantioanelor, inclusiv informații referitoare la responsabilitățile, locațiile, frecvențele și cantitățile, și la metodologiile utilizate pentru stocarea și transportarea eșantioanelor.
109. Operatorul se asigură că eșantioanele obținute sunt reprezentative pentru lotul relevant sau pentru perioada de livrare relevantă și că sunt imparțiale. Elementele relevante ale planului de eșantionare sunt convenite cu laboratorul care efectuează analiza pentru combustibilul sau materialul respectiv, iar dovada acestui acord se include în plan. Operatorul pune la dispoziție planul pentru a fi verificat în temeiul articolului 50 din Legea nr. 74/2024 privind acțiunile climatice.
110. Cu acordul laboratorului care efectuează analiza pentru combustibilul sau materialul, operatorul adaptează elementele planului de eșantionare în cazul în care rezultatele analitice indică faptul că eterogenitatea combustibilului sau a materialului diferă în mod semnificativ de informațiile privind eterogenitatea pe care s-a bazat planul inițial de eșantionare pentru combustibilul sau materialul în cauză.
111. Operatorul asigură că laboratoarele angajate în efectuarea analizelor pentru determinarea parametrilor de calcul sunt acreditate în conformitate cu standardul SM EN ISO/IEC 17025 pentru metodele analitice relevante.
112. Laboratoarele neacreditate în conformitate cu SM EN ISO/IEC 17025 sunt utilizate pentru determinarea parametrilor de calcul în cazul în care operatorul demonstrează că accesul la laboratoarele indicate la punctul 111 nu este posibil din punct de vedere tehnic sau ar implica costuri excesive și că laboratorul neacreditat îndeplinește cerințe echivalente celor prevăzute în SM EN ISO/IEC 17025.
113. Laboratorul îndeplinește cerințe echivalente celor prevăzute în SM EN ISO/IEC 17025, conform punctului 112, în cazul în care un operator prezintă dovezi, în măsura în care acest lucru este posibil într-o formă și la un nivel de detaliu comparabile cu cele aferente procedurilor descrise la punctele 17 și 18, în conformitate cu punctele 114 și 115.
114. În domeniul managementului calității, operatorul prezintă o certificare acreditată pentru laborator, conform standardului SM EN ISO/IEC 9001 sau echivalent cu alte sisteme certificate de management al calității care acoperă domeniul de activitate al laboratorului. În lipsa unor astfel de sisteme certificate de management al calității, operatorul furnizează alte dovezi referitoare la capacitatea laboratorului de a administra cu eficacitate personalul, procedurile, documentele și atribuțiile.
115. Cu privire la competența tehnică, operatorul prezintă dovezi referitoare la competența și capacitatea laboratorului de a genera rezultate valabile din punct de vedere tehnic utilizând procedurile analitice corespunzătoare. Aceste dovezi includ următoarele elemente:
115.1. managementul competențelor personalului legate de atribuțiile specifice încredințate;
115.2. condițiile adecvate de lucru și de mediu;
115.3. selectarea metodelor analitice și a standardelor relevante;
115.4. gestionarea eșantionării și pregătirea eșantioanelor, inclusiv controlul integrității eșantioanelor, după caz;
115.5. elaborarea și validarea unor metode analitice noi sau aplicarea de metode care nu sunt acoperite de standarde internaționale sau naționale, după caz;
115.6. estimarea incertitudinii;
115.7. gestionarea echipamentelor, inclusiv a procedurilor de calibrare, ajustare, întreținere și reparare a echipamentelor, și păstrarea unei evidențe în acest sens;
115.8. gestionarea și controlul datelor, documentelor și programelor informatice;
115.9. gestionarea elementelor de calibrare și a materialelor de referință;
115.10. asigurarea calității în ceea ce privește rezultatele calibrării și ale testelor, inclusiv participarea regulată la programe de testare a competenței, aplicarea metodelor analitice în cazul materialelor de referință certificate sau compararea cu un laborator acreditat;
115.11. gestionarea proceselor externalizate; și
115.12. gestionarea sarcinilor încredințate, a plângerilor formulate de către clienți și asigurarea luării de măsuri corective în timp util.
116. Operatorul aplică frecvențele minime ale analizelor pentru combustibilii și materialele specificate în anexa nr. 7.
117. Frecvență de analiză diferită față de cea prevăzută la punctul 116 se permite în cazul în care frecvențele minime nu sunt disponibile sau în cazul în care operatorul demonstrează una dintre următoarele situații:
117.1. pe baza datelor istorice, inclusiv a valorilor analitice pentru combustibilii sau materialele respective calculate în perioada de raportare precedentă celei curente, se constată că nicio variație a valorilor analitice pentru combustibilul sau materialul respectiv nu depășește 1/3 din valoarea incertitudinii pe care operatorul trebuie să o respecte în privința determinării datelor de activitate ale combustibilului sau materialului respectiv; sau
117.2. utilizarea frecvenței prevăzute generează costuri excesive.
118. În cazul în care o instalație funcționează pe parcursul unei părți din an sau în cazul în care combustibilii sau materialele sunt livrate în loturi care sunt consumate în decursul unei perioade mai mari de un an calendaristic, Agenția de Mediu stabilește cu operatorul o planificare mai adecvată pentru analize, cu condiția ca aceasta să aibă drept rezultat o incertitudine comparabilă cu cea menționată la subpunctul 117.1.
119. Operatorul determină factorii de emisie specifici fiecărei activități pentru emisiile de CO2. Factorii de emisii ai combustibililor, inclusiv cei folosiți pentru alimentarea procesului, se exprimă în t CO2/TJ.
120. Operatorul folosește un factor de emisii pentru un combustibil exprimat în t CO2/t sau t CO2/Nm3 pentru emisiile de ardere, în cazul în care utilizarea unui factor de emisii exprimat în t CO2 /TJ implică costuri excesive sau în cazul în care poate fi atinsă o precizie cel puțin echivalentă a emisiilor calculate prin folosirea unui astfel de factor de emisie.
121. Pentru conversia conținutului de carbon în valoarea corespunzătoare a unui factor de emisii asociat CO2 sau invers, operatorul utilizează factorul 3,664 t CO2/t C.
122. Operatorul utilizează rangul 1 ca nivel minim pentru a determina factorii de oxidare sau de conversie. Operatorul utilizează valoarea 1 pentru factorul de oxidare sau de conversie în cazul în care factorul de emisie include efectul oxidării sau al conversiei incomplete.
123. În cazul în care într-o instalație se utilizează mai mulți combustibili și se aplică rangul 3 pentru determinarea factorului de oxidare specific, operatorul solicită aprobarea Agenției de Mediu pentru una sau ambele situații următoare:
123.1. determinarea unui singur factor de oxidare agregat pentru întregul proces de ardere și aplicarea acestuia în cazul tuturor combustibililor;
123.2. atribuirea oxidării incomplete unui singur flux-sursă major și utilizarea unei valori egale cu 1 pentru factorul de oxidare al celorlalte fluxuri-sursă.
124. În cazul în care se utilizează biomasa sau combustibili micști, operatorul prezintă dovezi care demonstrează că aplicarea prevederilor din subpunctele 123.1 și 123.2 nu conduce la o subestimare a emisiilor.
Secțiunea a 6-a
Tratamentul biomasei
125. Operatorul determină datele privind activitatea ale unui flux-sursă de biomasă fără a utiliza ranguri și fără a aduce dovezi analitice referitoare la conținutul de biomasă, în cazul în care fluxul-sursă respectiv constă exclusiv din biomasă, iar operatorul garantează faptul că acesta nu este contaminat cu alte materiale sau alți combustibili, conform punctelor 130-133.
126. Factorul de emisie al biomasei este zero, în conformitate cu prevederile punctelor 130-133.
127. Factorul de emisie al fiecărui combustibil sau material se calculează și se raportează ca factorul de emisie preliminar determinat în conformitate cu punctele 95-98, înmulțit cu fracțiunea fosilă a combustibilului sau a materialului.
128. Turba, xilitul și fracțiunile fosile ale combustibililor micști sau ale materialelor mixte nu sunt considerate biomasă.
129. În cazul în care fracțiunea de biomasă a combustibililor micști sau a materialelor mixte este mai mare sau egală cu 97% sau dacă, dată fiind cantitatea de emisii asociate fracțiunii fosile a combustibilului sau materialului, aceasta se califică drept flux-sursă de minimis, operatorul poate aplica metodologii care nu se bazează pe ranguri, inclusiv metoda bilanțului energetic, pentru determinarea datelor privind activitatea și a parametrilor de calcul relevanți, în conformitate cu prevederile punctelor 130-133.
130. Biocarburanții, biolichidele și combustibilii proveniți din biomasă, indiferent de originea geografică a acesteia, utilizați pentru ardere îndeplinesc criteriile de durabilitate și de reducere a emisiilor de GES, conform prevederilor Regulamentului privind criteriilor de durabilitate pentru biocarburanți, biolichide și combustibilii din biomasă, aprobat de Guvern.
131. Biocarburanții, biolichidele și combustibilii proveniți din biomasă produși din deșeuri și din reziduuri, altele decât reziduurile agricole, din acvacultură, pescuit și silvicultură, îndeplinesc criteriile de durabilitate și de reducere a emisiilor de GES, conform prevederilor Regulamentului privind criteriilor de durabilitate pentru biocarburanți, biolichide și combustibilii din biomasă, aprobat de Guvern, precum și deșeurile și reziduurile care sunt prelucrate întâi într-un produs înainte de a fi prelucrate ulterior în biocarburanți, biolichide și combustibili proveniți din biomasă.
132. Energie electrică, energie termică generate din deșeuri municipale solide nu fac obiectul criteriilor prevăzute în Regulamentul privind criteriilor de durabilitate pentru biocarburanți, biolichide și combustibilii din biomasă, aprobat de Guvern.
133. Criteriile de durabilitate și de reducere a emisiilor de GES, conform prevederilor Regulamentului privind criteriilor de durabilitate pentru biocarburanți, biolichide și combustibilii din biomasă, aprobat de Guvern, se aplică instalației definite în sensul prezentului Regulament.
134. În cazul în care biomasa utilizată pentru ardere nu respectă dispozițiile punctelor 130-133, conținutul său de carbon este considerat drept carbon fosil.
135. Pentru combustibilii micști sau pentru materialele mixte, operatorul are opțiunea de a presupune absența biomasei și să aplice o fracțiune fosilă implicită de 100%, sau să determine o fracțiune de biomasă în conformitate cu punctele 136 și 137, aplicând rangurile definite în subpunctul 2.4 din anexa nr. 2.
136. În cazul în care, operatorul efectuează analize pentru a determina fracțiunea de biomasă, operatorul aplică un standard relevant și metodele analitice prevăzute de acesta.
137. În cazul în care, operatorul efectuează analize pentru a determina fracțiunea de biomasă, dar aplicarea prevederilor din punctul 136 nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau presupune costuri excesive, operatorul aplică o metodă alternativă de estimare a acestei fracțiuni de biomasă. Pentru combustibilii sau materialele care provin dintr-un proces de producție cu fluxuri de intrare definite și trasabile, operatorul își poate baza estimarea pe bilanțul masic al carbonului fosil și al carbonului din biomasă care intră și iese din proces.
138. În cazul în care operatorul utilizează un bilanț masic în conformitate cu punctele 72 și 73, iar biomasa care respectă criteriile de la punctele 130-133 este utilizată ca material de intrare sau combustibil, iar materialele de ieșire conțin carbon, operatorul furnizează verificatorului date privind fracțiunea de biomasă a conținutului de carbon al fluxurilor de ieșire. Operatorul prezintă dovezi că metodologia de monitorizare aplicată nu subestimează în mod sistematic emisiile totale ale instalației și că masa totală a carbonului corespunzătoare fracțiunilor de biomasă ale carbonului conținut în toate materialele de ieșire relevante nu depășește masa totală a fracțiunilor de biomasă ale carbonului conținut în materialele de intrare și în combustibili.
139. În cazul în care operatorul aplică prevederile punctului 138 referitoare la fracțiunea de biogaz din gazelor naturale utilizate ca materie de intrare, acesta aplică analize sau metode în conformitate cu punctele 140, 141 și 142.
140. Prin derogare de la prevederile punctele 135, 136 și 137 și de la punctele 95 și 98, cu excepția scopurilor prevăzute la punctele 158, operatorul nu utilizează analize sau metode de estimare în conformitate cu punctele 138 și 139 pentru a determina fracțiunea de biomasă din gazele naturale primite dintr-o rețea de gaze la care se adaugă biogaz.
141. Operatorul determină dacă o anumită cantitate de gaze naturale din rețeaua de gaze reprezintă biogaz, aplicând metodologia prevăzută la punctul 142.
142. Operatorul determină fracțiunea de biomasă utilizând registrele de achiziții pentru biogazul cu un conținut energetic echivalent, demonstrând că:
142.1. nu există nicio dublă contabilizare a aceleiași cantități de biogaz, în special că nimeni altcineva nu revendică utilizarea biogazului achiziționat, inclusiv prin prezentarea unei garanții de origine, astfel cum este definită la articolul 3 din Legea nr. 10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile; și
142.2. operatorul și producătorul de biogaz sunt racordați la aceeași rețea de gaze.
143. Pentru a demonstra respectarea dispozițiilor punctului 142, operatorul folosește datele înregistrate într-o bază de date concepută pentru monitorizarea transferurilor de biogaz.
Secțiunea a 7-a
Metodologia bazată pe măsurare
144. Operatorul utilizează metodologii bazate pe măsurare pentru toate emisiile de protoxid de azot (N2O) în conformitate cu anexa nr. 4 și pentru cuantificarea CO2 transferat în temeiul punctelor 187-193.
145. Operatorul utilizează metodologii bazate pe măsurare pentru sursele de emisii de CO2, în cazul în care acesta poate dovedi că pentru fiecare sursă de emisii se respectă rangurile necesare în conformitate cu punctele 146, 147 și 148.
146. Pentru fiecare sursă de emisii majoră, operatorul aplică următoarele:
146.1. în cazul unei instalații de categoria A, rangurile enumerate în punctul 2 din anexa nr. 8;
146.2. în alte cazuri, cel mai înalt rang stabilit în punctul 1 din anexa nr. 8.
147. Operatorul aplică rangul imediat inferior rangurilor menționate la punctul 146 pentru instalațiile de categoria C și până la două ranguri mai jos pentru instalațiile de categoriile A și B, dar de cel puțin rangul 1, dacă acesta demonstrează că aplicarea rangului necesar în conformitate cu punctul 146 nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau implică costuri excesive.
148. Pentru emisiile provenite din surse de emisii minore, operatorul aplică un rang inferior rangului necesar în conformitate cu punctul 146, dar de cel puțin rangul 1, dacă acesta demonstrează că aplicarea rangului necesar în conformitate cu punctul 146 nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau implică costuri excesive.
149. Toate măsurătorile se efectuează aplicând metode bazate pe următoarele:
149.1. SM EN 14181 (Emisii din surse staționare – Asigurarea calității sistemelor de măsurare automate);
149.2. SM SR EN 15259 (Calitatea aerului – Măsurarea emisiilor din surse staționare – Cerințe pentru secțiunile și siturile de măsurare și pentru obiectivul, planificarea și raportul măsurării);
149.3. alte standarde EN relevante, în special SM EN ISO 16911-2 (Emisii din surse staționare – Determinarea manuală și automată a vitezei și a debitului volumic în conducte).
150. În cazul în care nu sunt disponibile standard menționate la punctul 149, metodele se bazează pe standarde ISO relevante, pe standardele publicate în Uniunea Europeană sau pe standardele naționale. În cazul în care nu există standarde publicate aplicabile, se utilizează proiecte de standarde adecvate, orientări privind cele mai bune practici din industrie sau alte metodologii dovedite științific, limitând erorile de eșantionare și de măsurare.
151. Operatorul ține cont de toate aspectele relevante ale sistemului de măsurare continuă, inclusiv de locația echipamentului, de calibrare, de măsurare, de asigurarea calității și de controlul calității.
152. Operatorul se asigură că laboratoarele care efectuează măsurătorile, calibrările și evaluările relevante ale echipamentelor pentru sistemele de măsurare continuă a emisiilor sunt acreditate conform SM EN ISO/IEC 17025 pentru metodele analitice sau activitățile de calibrare relevante.
153. În cazul în care laboratorul nu deține acreditarea menționate la punctul 152, operatorul se asigură că se respectă cerințe echivalente celor prevăzute la punctele 112-115.
154. Operatorul determină emisiile anuale de la o sursă de emisii de-a lungul perioadei de raportare prin adunarea, pe durata perioadei de raportare, a tuturor valorilor orare ale concentrației de gaze cu efect de seră măsurate, care sunt înmulțite cu valorile orare ale debitului gazelor de ardere, unde valorile orare reprezintă medii ale tuturor rezultatelor măsurătorilor individuale obținute în ora de funcționare respectivă.
155. În cazul emisiilor de CO2, operatorul determină emisiile anuale pe baza ecuației 1 din anexa nr. 8. Monoxidul de carbon emis în atmosferă este considerat cantitatea molară echivalentă de CO2. În cazul protoxidului de azot (N2O), operatorul determină emisiile anuale pe baza ecuației din subpunctul 16.2.1 din anexa nr. 4.
156. În cazul în care în cadrul unei instalații există mai multe surse de emisii, iar acestea nu pot fi măsurate ca o singură sursă de emisii, operatorul măsoară separat emisiile provenite de la acestea surse de emisii și adună rezultatele pentru a obține totalul emisiilor pentru gazul respectiv pe durata perioadei de raportare.
157. Operatorul determină concentrația de gaze cu efect de seră din gazele de ardere prin măsurarea continuă într-un punct reprezentativ, utilizând una dintre următoarele metode:
157.1.măsurare directă; sau
157.2.în cazul unei concentrații mari în gazele de ardere, calcularea concentrației este determinată folosind o măsurare indirectă a concentrației prin aplicarea ecuației 3 din anexa nr. 8 și ținând seama de valorile concentrațiilor măsurate ale tuturor celorlalte componente ale fluxului de gaz, astfel cum sunt indicate în PM al operatorului.
158. În cazul în care este aplicabil, operatorul determină separat orice cantitate de CO2 rezultată din biomasă aplicând dispozițiile punctelor 130-133 și o scade din emisiile totale de CO2 măsurate. În acest scop, operatorul poate utiliza:
158.1. abordare bazată pe calcul, inclusiv abordări care utilizează analize și eșantionare pe baza SM EN ISO 13833 – Emisii din surse staționare – Determinarea raportului dintre biomasă (biogenă) și dioxidul de carbon de origine fosilă – Eșantionarea și determinarea radiocarbonului;
158.2. o altă metodă bazată pe un standard relevant, inclusiv SM EN ISO 18466 – Emisii din surse staționare – Determinarea fracțiunii biogene în CO2 la coșul de gaz cu ajutorul metodei bilanțului;
158.3. o metodă de estimare publicată în cadrul Uniunii Europene.
159. În cazul în care metoda propusă de operator implică prelevarea continuă de eșantioane din fluxul de gaze de ardere, se aplică SM SR EN 15259 – Calitatea aerului – Măsurarea emisiilor din surse staționare – Cerințe pentru secțiunile și siturile de măsurare și pentru obiectivul, planificarea și raportul măsurării.
160. În cazul în care metoda propusă de operator implică prelevarea continuă de eșantioane din fluxul de gaze de ardere, iar instalația consumă gaze naturale din rețea, operatorul scade din totalul emisiilor de CO2 măsurate cantitatea de CO2 provenită din biogazul conținut în gazele naturale. Fracțiunea de biomasă a gazelor naturale se determină în conformitate cu punctele 104-118.
161. Operatorul determină debitul gazelor de ardere pentru efectuarea calculelor în conformitate cu punctele 154 și 155 cu ajutorul uneia dintre următoarele metode:
161.1. calcularea, cu ajutorul unui bilanț masic relevant, luând în considerare toți parametrii importanți de la intrare, incluzând, pentru emisiile de CO2, cel puțin masele materialelor intrate, debitul aerului intrat și randamentul procesului, cât și parametrii importanți de la ieșire, incluzând produsul final și concentrațiile de oxigen (O2), dioxid de sulf (SO2) și oxizilor de azot (NOx); sau
161.2. determinarea prin măsurarea continuă a debitului într-un punct reprezentativ.
162. Operatorul calculează mediile orare pentru fiecare parametru relevant pentru determinarea emisiilor, inclusiv concentrațiile și debitul gazelor de ardere, printr-o metodologie bazată pe măsurare care utilizează toate punctele de date disponibile pentru ora respectivă.
163. În cazul în care un operator generează date pentru perioade de referință mai scurte fără costuri suplimentare, acesta utilizează perioadele de referință respective pentru a determina emisiile anuale în conformitate cu punctele 154 și 155.
164. În cazul în care echipamentul de măsurare continuă a unui parametru nu mai poate fi controlat, este defect sau nu este în funcțiune în timpul unei părți a orei sau a perioadei de referință indicate la punctele162 și 163, operatorul calculează media orară în mod proporțional cu punctele de date rămase pentru ora sau pentru perioada de referință mai scurtă respectivă, cu condiția să fie disponibile cel puțin 80% din numărul maxim de puncte de date pentru un parametru. În cazul în care sunt disponibile mai puțin de 80% din numărul maxim de puncte de date pentru un parametru se aplică prevederile punctelor 166-169.
165. În cazul în care un echipament de măsurare din cadrul unui sistem de monitorizare continuă a emisiilor nu este în funcțiune o perioadă mai mare de cinci zile consecutive în orice an calendaristic, operatorul informează fără întârzieri nejustificate Agenția de Mediu și propune măsuri adecvate în vederea îmbunătățirii calității sistemului de monitorizare continuă respectiv.
166. În cazul în care, un echipament nu mai poate fi controlat, este defect sau nu este în funcțiune, este imposibil să se furnizeze o oră sau o perioadă de referință mai scurtă valabilă, în conformitate cu punctele 162 și 163, pentru unul sau mai mulți parametri ai metodologiei bazate pe măsurare, operatorul determină valori de substituție pentru fiecare oră în care există lacune în materie de date.
167. În cazul în care nu se poate furniza o oră sau o perioadă de referință mai scurtă valabilă pentru un parametru măsurat în mod direct sub formă de concentrație, operatorul calculează pentru ora sau perioada de referință mai scurtă respectivă o valoare de substituție ca suma dintre concentrația medie și de două ori devierea standard aferentă mediei respective, utilizând ecuația 4 din anexa nr. 8.
168. În cazul în care perioada de raportare nu este aplicabilă pentru determinarea unor valori de substituție din cauza unor modificări tehnice semnificative în cadrul instalației, operatorul convine împreună cu verificatorul asupra unui calendar reprezentativ, cu durata de un an, dacă este posibil, pentru determinarea mediei și a devierii standard.
169. În cazul în care nu se poate furniza o oră de date valabilă pentru un parametru, altul decât concentrația, operatorul obține valori de substituție pentru parametrul respectiv cu ajutorul unui model adecvat de bilanț masic sau al unui bilanț energetic al procesului. Operatorul validează rezultatele, utilizând parametrii măsurați rămași ai metodologiei bazate pe măsurare, și datele obținute în condiții de funcționare normale, pentru o perioadă de timp egală cu cea pentru care lipsesc datele.
Secțiunea a 8-a
Instalații cu emisii reduse.
CO2 transferat și utilizarea sau transferul de N2O
170. Operatorul confirmă emisiile determinate printr-o metodologie bazată pe măsurare, cu excepția emisiilor de N2O din producția de acid azotic și a gazelor cu efect de seră transferate către o rețea de transport sau către un sit de stocare, prin calcularea emisiilor anuale de fiecare gaz cu efect de seră respectiv pentru aceleași surse de emisii și fluxuri-sursă. Nu este obligatorie aplicarea metodologiei bazate pe ranguri.
171.Agenția de Mediu permite operatorului să prezinte un PM simplificat în conformitate cu punctul 15, cu condiția ca aceasta să opereze o instalație cu emisii reduse. Această permisiune nu se aplică instalațiilor care desfășoară activități în care este inclus N2O, în temeiul prevederilor din anexa nr. 1 la Legea nr. 74/2024 privind acțiunile climatice.
172. O instalație este considerată ca având emisii reduse, conform criteriilor stabilite la punctul 171, dacă îndeplinește una dintre condițiile următoare:
172.1. emisiile anuale medii ale instalației respective, raportate și verificate pentru perioada de raportare imediat anterioară perioadei de raportare curentă, excluzând CO2 provenit din biomasă, aplicând dispozițiile punctelor 130-133, și înainte de scăderea CO2 transferat, au fost mai mici de 25 000 de tone de CO2 (e) pe an;
172.2. emisiile anuale medii menționate la subpunctul 172.1 nu sunt disponibile sau nu mai sunt aplicabile ca urmare a unor modificări aduse limitelor instalației sau condițiilor de funcționare ale instalației, dar, pe baza unei metode de estimare prudente, emisiile anuale ale instalației respective pentru următorii cinci ani vor fi mai mici de 25 000 de tone de CO2 (e) pe an, excluzând CO2 -ul provenit din biomasă, aplicând dispozițiile punctelor 130-133, și înainte de scăderea CO2 -ului transferat.
173. Operatorul unei instalații cu emisii reduse nu este obligat să prezinte documentele justificative menționate la punctele 19 și 20 și este scutit de obligația de a prezenta un raport privind îmbunătățirile, astfel cum se prevede la punctele 284-286, ca răspuns la recomandările de îmbunătățire formulate de verificator în raportul de verificare.
174. Prin derogare de la prevederile punctelor 81-84, operatorul instalației cu emisii reduse poate determina cantitatea de combustibil sau de material utilizând registrele de achiziții disponibile și documentate și variațiile de stoc estimate. Operatorul este, de asemenea, scutit de obligația de a-i prezenta autorității competente evaluarea incertitudinii menționată la punctele 87, 88 și 89.
175. Operatorul unei instalații cu emisii reduse este scutit de obligația prevăzută la punctele 87, 88 și 89 de a include incertitudinea legată de variația stocurilor într-o evaluare a incertitudinii.
176. Prin derogare de la punctele 74, 75 și 76 și de la punctele 146 și 147, operatorul unei instalații cu emisii reduse aplică cel puțin rangul 1 în scopul determinării datelor privind activitatea și a parametrilor de calcul pentru toate fluxurile-sursă și în scopul determinării emisiilor aplicând metodologii bazate pe măsurare, cu excepția cazului în care se poate atinge o precizie mai mare fără eforturi suplimentare din partea operatorului, fără a se prezenta dovezi conform cărora aplicarea unor niveluri mai înalte nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau ar implica costuri excesive.
177. În scopul determinării parametrilor de calcul pe bază de analize în conformitate cu punctele 104-107, operatorul unei instalații cu emisii reduse poate utiliza orice laborator competent din punct de vedere tehnic și capabil să genereze rezultate valabile din punct de vedere tehnic cu ajutorul procedurilor analitice relevante și prezintă dovezi cu privire la măsurile de asigurare a calității menționate la punctele 113, 114 și 115.
178. În cazul în care o instalație cu emisii reduse care face obiectul unei monitorizări simplificate depășește pragul menționat la punctul 172 în orice an calendaristic, operatorul acesteia notifică acest fapt, fără întârzieri nejustificate, Agenției de Mediu, precum și orice modificare semnificativă adusă PM în sensul subpunctului 28.2.
179.Operatorul continuă monitorizarea simplificată, cu condiția ca acesta să demonstreze că pragul menționat la punctul 172 nu a fost depășit în ultimele cinci perioade de raportare și că acesta nu va fi depășit în următoarea perioadă de raportare.
180. CO2 -ul inerent care este transferat într-o instalație, inclusiv cel aflat în componența gazelor naturale sau a gazelor reziduale, inclusiv gazul de furnal sau gazul de cocserie, sau cel din combustibilii folosiți pentru alimentarea procesului, inclusiv gazele de sinteză, este inclus în factorul de emisie aferent fluxului-sursă respectiv.
181. În cazul în care CO2 -ul inerent provine din activități care fac obiectul anexei nr. 1 la Legea nr. 74/2024 privind acțiunile climatice și acesta este transferat ulterior din instalație, ca parte a unui flux-sursă, într-o altă instalație și în scopul unei activități care intră sub incidența respectivei legi, acesta nu este contabilizat ca emisie a instalației din care provine.
182. Pentru a determina fracțiunea de biomasă din CO2-ul inerent în conformitate cu punctele 135-143, operatorul instalației care efectuează transferul se asigură că metodologia de monitorizare aleasă nu subestimează în mod sistematic emisiile totale ale instalației care efectuează transferul.
183. În cazul în care CO2-ul inerent este emis sau transferat din instalație către entități care nu intră sub incidența Legii nr. 74/2024 privind acțiunile climatice, acesta este contabilizat ca emisii ale instalației din care provine.
184. Operatorii determină cantitățile de CO2 inerent transferat din instalație atât la instalația care efectuează transferul, cât și la cea de primire. În acest caz, cantitățile de CO2 inerent transferat, respectiv primit, și fracțiunea de biomasă corespunzătoare trebuie să fie identice.
185. În cazul în care cantitățile de CO2 inerent transferat și primit nu sunt identice, se utilizează media aritmetică a celor două valori determinate atât în raportul de emisii al instalației care transferă, cât și în raportul de emisii al instalației de primire, dacă ecartul dintre valori poate fi explicat de marja de incertitudine a sistemelor de măsurare sau a metodei de determinare. În astfel de cazuri, raportul de emisii consemnează alinierea valorii respective.
186. În cazul în care ecartul dintre valori nu poate fi explicat prin marja de incertitudine aprobată a sistemelor de măsurare sau a metodei de determinare, operatorii instalației care transferă și a celei de primire aliniază valorile prin aplicarea de ajustări prudente.
187. Operatorul scade din emisiile instalației orice cantitate de CO2 ce provine din carbonul fosil aferent activităților care intră sub incidența anexei nr. 1 la Legea nr. 74/2024 privind acțiunile climatice care nu este emisă de instalație, dar:
187.1. este transferată din instalație către oricare dintre următoarele:
187.1.1. o instalație de captare în scopul transportării și stocării geologice pe termen lung într-un sit de stocare;
187.1.2. o rețea de transport în scopul stocării geologice pe termen lung într-un sit de stocare;
187.1.3. un sit de stocare autorizat în scopul stocării geologice pe termen lung;
187.2. este transferată din instalație și este utilizată pentru a produce carbonat de calciu precipitat în care CO2 -ul utilizat este legat chimic, operatorul aplică metodologia bazată pe calcul.
188. În raportul anual privind emisiile, operatorul instalației care efectuează transferul furnizează codul de identificare al instalației de primire. În toate celelalte cazuri, operatorul instalației care efectuează transferul trebuie să furnizeze numele, adresa și datele de contact ale unei persoane de contact din cadrul instalației de primire.
189. Prevederile punctului 188 se aplică, de asemenea, instalației de primire în ceea ce privește codul de identificare al instalației care efectuează transferul.
190. Pentru a determina cantitatea de CO2 transferată de la o instalație la alta, operatorul aplică o metodologie bazată pe măsurare, în conformitate cu punctele 154-165. Sursa de emisii corespunde punctului de măsurare, iar emisiile se exprimă în cantitatea de CO2 transferată.
191. Pentru a determina cantitatea de CO2 transferată de la o instalație la alta, operatorul aplică nivelul cel mai înalt prevăzut în punctul 1 din anexa nr. 8. Operatorul poate aplica nivelul imediat inferior, cu condiția ca acesta să dovedească că aplicarea nivelului cel mai înalt prevăzut în punctul 1 din anexa nr. 8 nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau implică costuri excesive.
192. Pentru a determina cantitatea de CO2 legată chimic în carbonatul de calciu precipitat, operatorul utilizează surse de date care oferă cea mai mare precizie posibilă.
193. Operatorii pot determina cantitățile de CO2 transferat din instalație atât la instalația care efectuează transferul, cât și la cea de primire, cu aplicarea prevederilor din punctele 184, 185 și 186.
194. În cazul în care N2O provine din activitățile care intră sub incidența anexei nr. 1 la Legea nr. 74/2024 privind acțiunile climatice pentru care anexa respectivă specifică faptul că N2O este relevant, iar o instalație nu emite N2O, ci îl transferă către o altă instalație care monitorizează și raportează emisiile în conformitate cu prezentul Regulament, acesta nu este contabilizat ca emisie a instalației de la care provine.
195. O instalație care primește N2O de la o instalație și o activitate în conformitate cu punctul 194 monitorizează fluxurile de gaze relevante utilizând aceleași metodologii ca cele impuse de prezentul Regulament, ca și cum N2O ar fi generat chiar în instalația care îl primește.
196. În cazul în care N2O este îmbuteliat sau utilizat drept gaz în produse astfel încât să fie emis în afara instalației sau în cazul în care este transferat din instalație către entități care nu intră sub incidența Legii nr. 74/2024 privind acțiunile climatice, acesta se contabilizează ca emisii ale instalației de la care provine, cu excepția cantităților de N2O pentru care operatorul instalației de la care provine N2O demonstrează că N2O este distrus utilizând echipamente adecvate de reducere a emisiilor.
197. În raportul anual privind emisiile, operatorul instalației care efectuează transferul furnizează codul de identificare al instalației de primire, după caz, precum și, în cazul instalației de primire, acesta furnizează codul de identificare al instalației care efectuează transferul.
198. Pentru a determina cantitatea de N2O transferată de la o instalație la alta, operatorul aplică o metodologie bazată pe măsurare, inclusiv în conformitate cu punctele 154-165. Sursa de emisii corespunde punctului de măsurare, iar emisiile se exprimă în cantitatea de N2O transferată.
199. Pentru a determina cantitatea de N2O transferată de la o instalație la alta, operatorul aplică rangul cel mai înalt pentru emisiile de N2O prevăzut în punctul 1 din anexa nr. 8. Operatorul poate aplica rangul imediat inferior, cu condiția ca acesta să dovedească faptul că aplicarea rangului cel mai înalt prevăzut în punctul 1 din anexa nr. 8 nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau că implică costuri excesive.
200. Operatorii determină cantitățile de N2O transferat din instalație atât la instalația care efectuează transferul, cât și la cea de primire, prin analogie cu prevederile punctelor 184, 185 și 186.
IV.MONITORIZAREA EMISIILOR PROVENITE DIN AVIAȚIE
Secțiunea 1
Metodologia de monitorizare a emisiilor Provenite din activități de aviație
201. Fiecare operator de aeronave monitorizează și raportează emisiile care provin din activități de aviație pentru toate zborurile incluse în anexa nr. 1 la Legea nr. 74/2024 privind acțiunile climatice care sunt efectuate de către operatorul de aeronave respectiv pe timpul perioadei de raportare și pentru care acesta este responsabil. Operatorul de aeronave atribuie toate zborurile unui an calendaristic în funcție de ora de plecare măsurată în ora universală coordonată.
202. În vederea identificării operatorului unic de aeronave care este responsabil de un zbor, se folosește indicativul de apel utilizat pentru controlul traficului aerian (ATC). Indicativul de apel reprezintă:
202.1. indicativul Organizației Aviației Civile Internaționale (în continuare –OACI) din punctul 7 al planului de zbor; sau
202.2. în cazul în care indicativul OACI al operatorului de aeronave nu este disponibil, mărcile de înmatriculare ale aeronavei.
203. În cazul în care identitatea operatorului de aeronave nu este cunoscută, după verificarea actelor respective, Agenția de Mediu consideră deținătorul aeronavei ca operator al aeronavei, cu excepția cazului în care acesta dovedește identitatea operatorului de aeronave responsabil.
204. Operatorul de aeronave prezintă Agenției de Mediu un PM pentru monitorizarea și raportarea emisiilor în conformitate cu punctele 12-18 cel târziu cu patru luni înainte de a începe activitățile de aviație prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 74/2024 privind acțiunile climatice.
205. Prin derogare de la prevederile punctului 204, un operator de aeronave care desfășoară pentru prima dată o activitate de aviație prevăzută în anexa nr. 1 la Legea nr. 74/2024 privind acțiunile climatice care nu a putut fi prevăzută cu patru luni înainte de începerea activității respective trebuie să înainteze un PM Agenției de Mediu fără întârzieri nejustificate și cel târziu la șase săptămâni de la începerea activității respective în temeiul articolului 51 alineatul (4) din legea menționată. Operatorul trebuie să furnizeze o justificare pentru imposibilitatea transmiterii PM cu patru luni înainte de începerea activității.
206. În cazul în care statul de administrare a aeronavei nu este cunoscut dinainte, operatorul de aeronave prezintă fără întârzieri nejustificate PM, atunci când informațiile privind autoritatea competentă a statului de administrare devin disponibile.
207. Fiecare operator de aeronave determină emisiile anuale de CO2 provenite din activitățile de aviație prin înmulțirea consumului anual aferent fiecărui combustibil (exprimat în tone) cu factorul de emisie respectiv.
208. În scopul raportării, operatorul de aeronave determină și raportează ca element informativ emisiile de CO2 care rezultă din înmulțirea consumului anual al fiecărui combustibil cu factorul de emisie preliminar.
209. Fiecare operator de aeronave determină consumul de combustibil pentru fiecare zbor și pentru fiecare combustibil, inclusiv combustibilul consumat de unitatea auxiliară de alimentare. În acest scop, operatorul de aeronave utilizează una dintre metodele prevăzute în punctul 1 din anexa nr. 3. Operatorul de aeronave alege metoda care îi asigură datele cele mai complete și în timp util, cu cea mai mică incertitudine, fără a implica costuri excesive.
210. Fiecare operator de aeronave determină alimentarea cu combustibil menționată în punctul 1 din anexa nr. 3 pe baza:
210.1. măsurătorii efectuate de către furnizorul de combustibil, astfel cum este documentată în bonurile de livrare sau facturile pentru combustibil corespunzătoare fiecărui zbor;
210.2. datelor obținute cu ajutorul sistemelor de măsurare de la bordul navelor înregistrate în documentația privind masa și centrajul, în jurnalul tehnic al aeronavei sau transmise în format electronic de la aeronavă către operatorul de aeronave.
211. Operatorul de aeronave determină cantitatea de combustibil din rezervor utilizând datele obținute cu ajutorul sistemelor de măsurare de la bordul aeronavei și înregistrate în documentația privind masa și centrajul, în jurnalul tehnic al aeronavei sau transmise în format electronic de la aeronavă către operatorul de aeronave.
212. În cazul în care cantitatea de combustibil alimentat sau cantitatea de combustibil rămasă în rezervoare este determinată ca unități de volum, exprimate în litri, operatorul de aeronave transformă cantitatea respectivă din volum în masă utilizând valorile densității. Operatorul de aeronave folosește densitatea combustibilului (care poate fi o valoare reală sau standard de 0,8 kg pe litru) care este utilizată din motive de funcționare și de siguranță.
213. Procedura de furnizare de informații privind utilizarea densității reale sau standard este descrisă în PM, împreună cu o trimitere la documentația relevantă a operatorului de aeronave.
214. La efectuarea calculului menționat la punctele 207 și 208, operatorul de aeronave utilizează factorii de emisie impliciți definiți în tabelul 1 din anexa nr. 3.
215. Pentru combustibilii care nu figurează în tabelul 1 din anexa nr. 3, operatorul de aeronave determină factorul de emisie în conformitate cu punctele 104-107. Pentru astfel de combustibili, puterea calorifică netă este determinată și raportată ca element informativ.
216. Prin derogare de la punctul 215, operatorul de aeronave calculează factorul de emisie sau conținutul de carbon pe care se bazează acesta ori puterea calorifică netă pentru combustibilii comerciali plecând de la datele din registrele de achiziții pentru combustibilul în cauză puse la dispoziție de furnizorul de combustibil, cu condiția ca acestea să fie obținute pe baza unor standarde acceptate la nivel internațional și ca factorii de emisie enumerați în tabelul 1 din anexa nr. 3 să nu poată fi aplicați.
Secțiunea a 2-a
Dispoziții specifice privind biocarburanții și combustibilii de aviație eligibili
217. Pentru carburanții micști, operatorul de aeronave poate fie să presupună absența biocarburanților și să aplice o fracțiune fosilă implicită de 100%, fie să determine o fracțiune de biocarburant în conformitate cu punctele 218 și 219 sau 220 și 221. Operatorul de aeronave raportează biocarburanți curați cu o fracțiune de biomasă de 100%.
218. În cazul în care biocarburanții sunt amestecați fizic cu combustibili fosili și sunt livrați aeronavelor în loturi identificabile fizic, operatorul de aeronave efectuează analize în conformitate cu prevederile punctelor 104-118 pentru a determina fracțiunea de biomasă, pe baza unui standard relevant și a metodelor analitice prevăzute la punctele respective, cu condiția ca utilizarea respectivului standard și a respectivelor metode analitice să fie aprobată de Agenția de Mediu. În cazul în care operatorul de aeronave furnizează Agenției de Mediu dovezi că astfel de analize ar genera costuri excesive sau nu sunt fezabile din punct de vedere tehnic, operatorul de aeronave estimează conținutul de biocarburant pe baza unui bilanț masic al combustibililor fosili și al biocarburanților achiziționați.
219. Operatorul de aeronave prezintă dovezi acceptabile potrivit cărora biocarburantul este atribuit zborului imediat după alimentarea cu combustibil a zborului respectiv. În cazul în care se efectuează mai multe zboruri ulterioare fără alimentare cu combustibil între zborurile respective, operatorul de aeronave împarte cantitatea de biocarburant și o alocă acestor zboruri proporțional cu emisiile generate de zborurile respective, calculate utilizând factorul de emisie preliminar.
220. În cazul în care loturile de biocarburant achiziționate nu sunt livrate fizic unei anumite aeronave, operatorul de aeronave nu utilizează analizele pentru a determina fracțiunea de biomasă a carburanților utilizați.
221. Operatorul de aeronave poate determina fracțiunea de biomasă utilizând registrele de achiziții pentru biocarburantul cu un conținut energetic echivalent, cu condiția ca operatorul să furnizeze dovezi concludente că biocarburantul a fost livrat sistemului de alimentare al aerodromului de plecare în perioada de raportare sau cu trei luni înainte de începutul perioadei de raportare sau cu trei luni după încheierea perioadei de raportare respective.
222. Operatorul de aeronave prezintă dovezi concludente, conform punctelor 218, 219 și 220, care atestă că:
222.1. cantitatea totală de biocarburant declarată nu depășește consumul total de combustibil al operatorului de aeronave care decolează de pe aerodromul unde este furnizat biocarburantul;
222.2. fracțiunea de biomasă a biocarburantului atribuit zborurilor agregate pentru fiecare pereche de aerodromuri nu depășește limita maximă de amestec pentru biocarburantul respectiv, certificat conform unui standard internațional recunoscut;
222.3. nu se efectuează o dublă contabilizare a aceleiași cantități de biocarburant, asigurându-se că biocarburantul achiziționat nu a fost declarat ca fiind utilizat într-un raport anterior sau de către altcineva sau într-un alt sistem.
223. În sensul prevederilor din subpunctele 222.1 și 222.2, orice combustibil rămas în rezervoare după un zbor și înainte de alimentare este considerat a fi combustibil fosil în proporție de 100%.
224. Factorul de emisie pentru biocarburant este zero. În cazul arderii biocarburantului de către operatorii de aeronave, se aplică prevederile din punctele 130-133. Factorul de emisie al fiecărui combustibil mixt se calculează și se raportează ca factor de emisie preliminar înmulțit cu fracțiunea fosilă a combustibilului.
225. Operatorul de aeronave comerciale instituie, documentează, implementează și menține o procedură în formă scrisă sau în formă electronică pentru a monitoriza orice cantitate de combustibil de aviație eligibil utilizat pentru zborurile subsonice și raportează cantitățile declarate de combustibili de aviație eligibili sub forma unui element informativ separat în raportul său anual privind emisiile. Operatorul de aeronave se asigură că orice cantitate declarată de combustibil de aviație eligibil este certificată în conformitate cu articolul 262 din Legea nr. 10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile.
226. În cazul combustibililor de aviație micști, operatorul de aeronave poate să presupună absența combustibilului de aviație eligibil și să aplice o fracțiune fosilă implicită de 100%, fie să determine o fracțiune eligibilă în conformitate cu punctele 227-230. Operatorul de aeronave raportează combustibilul de aviație eligibil curat cu o fracțiune eligibilă de 100%.
227. În cazul în care combustibilii de aviație eligibili sunt amestecați fizic cu combustibili fosili și sunt furnizați aeronavei în loturi identificabile fizic, operatorul de aeronave își bazează estimarea conținutului eligibil pe un bilanț masic al combustibililor fosili și al combustibililor de aviație eligibili achiziționați.
228. Operatorul de aeronave prezintă dovezi că combustibilul de aviație eligibil este atribuit zborului imediat după alimentarea zborului respectiv.
229. În cazul în care se efectuează mai multe zboruri ulterioare fără alimentare cu combustibil între zborurile respective, operatorul de aeronave împarte cantitatea de combustibil de aviație eligibil și o alocă acestor zboruri proporțional cu emisiile generate de zborurile respective, calculate utilizând factorul de emisie preliminar.
230. Operatorul de aeronave determină fracțiunea eligibilă utilizând registrele de achiziții pentru combustibilul de aviație eligibil cu un conținut energetic echivalent, cu condiția ca operatorul să furnizeze dovezi că combustibilul de aviație eligibil a fost livrat sistemului de alimentare al aerodromului de plecare în perioada de raportare sau cu trei luni înainte de începutul perioadei de raportare sau cu trei luni după încheierea perioadei de raportare respective.
231. În sensul prevederilor punctelor 227-230, operatorul de aeronave prezintă dovezi concludente pentru Agenția de Mediu, care atestă că:
231.1. cantitatea totală de combustibil de aviație eligibil declarată nu depășește consumul total de combustibil al operatorului de aeronave care decolează de pe aerodromul unde este furnizat combustibilul de aviație eligibil;
231.2. cantitatea de combustibil de aviație eligibil pentru zborurile nu depășește cantitatea totală de combustibil de aviație eligibil achiziționat din care se scade cantitatea totală de combustibil de aviație eligibil vândut unor părți terțe;
231.3. fracțiunea eligibilă a combustibilului de aviație eligibil atribuit zborurilor agregate pentru fiecare pereche de aerodromuri nu depășește limita maximă de amestec pentru combustibilul de aviație eligibil respectiv, certificată în conformitate cu un standard internațional recunoscut, dacă se aplică o astfel de limitare;
231.4. nu se efectuează o dublă contabilizare a aceleiași cantități de combustibil de aviație eligibil, asigurându-se că combustibilul de aviație eligibil achiziționat nu a fost declarat ca fiind utilizat într-un raport anterior sau de către altcineva sau într-un alt sistem.
232. În sensul prevederilor subpunctelor 231.1-231.4, orice combustibil rămas în rezervoare după un zbor și înainte de alimentare este considerat a fi combustibil fosil în proporție de 100%.
233. În cazul în care factorul de emisie al unui combustibil de aviație eligibil este zero, factorul de emisie al fiecărui combustibil de aviație mixt se calculează și se raportează ca factor de emisie preliminar înmulțit cu fracțiunea fosilă a combustibilului.
Secțiunea a 3-a
Emițătorii mici
234. Operatorii de aeronave care operează mai puțin de 243 de zboruri per trei perioade consecutive a câte patru luni și operatorii de aeronave care operează zboruri cu emisii anuale totale mai mici de 25 000 de tone de CO2 pe an sunt considerați emițători mici.
235. Prin derogare de la punctele 207-216, emițătorii mici își pot estima consumul de combustibil pe baza distanței pentru fiecare pereche de aerodromuri, folosind instrumentele puse în aplicare de Eurocontrol sau de altă organizație relevantă, care poate prelucra toate informațiile de trafic aerian relevante și poate evita orice subestimare a emisiilor. Instrumentele aplicabile pot fi utilizate numai dacă sunt conforme cu cerințele tehnice la nivel național, precum și în cazul aplicării factorilor de corecție pentru compensarea oricăror imperfecțiuni ale metodelor de modelare.
236. Prin derogare de la punctele 12-18, un emițător mic care intenționează să utilizeze oricare dintre instrumentele menționate la punctul 235 poate prezenta doar următoarele informații în PM emisiilor:
236.1. informațiile care trebuie furnizate în temeiul punctului 1 din secțiunea a II-a din anexa nr. 1;
236.2. dovezi cu privire la faptul că sunt respectate pragurile stabilite pentru emițătorii mici, prevăzute la punctul 234;
236.3. denumirea sau numărul de referință al instrumentului menționat la punctul 235, care urmează să fie utilizat pentru estimarea consumului de combustibil.
237. Un emițător mic este scutit de obligația de a prezenta documentele justificative prevăzute la punctul 16.
238. În cazul în care un operator de aeronave utilizează oricare dintre instrumentele menționate la punctul 235 și depășește pragurile indicate la punctul 234 în cadrul unui an de raportare, acesta notifică în acest sens autorității competente, fără întârzieri nejustificate.
239. Operatorul de aeronave prezintă verificatorului, fără întârzieri nejustificate, orice modificare semnificativă adusă PM, în sensul subpunctului 29.4.
240. Operatorul de aeronave poate utiliza în continuare un instrument menționat la punctul 235, cu condiția ca operatorul de aeronave să demonstreze că pragurile indicate la punctul 234 nu au fost depășite în ultimele cinci perioade de raportare și că nu vor fi depășite începând cu următoarea perioadă de raportare.
241. Operatorul de aeronave ia în considerare sursele de incertitudine și nivelurile de incertitudine asociate acestora atunci când alege metodologia de monitorizare în conformitate cu punctul 209.
242. Operatorul de aeronave desfășoară periodic activități adecvate de control, inclusiv verificări încrucișate prin care confruntă cantitatea de combustibil alimentat indicată în facturi cu cantitatea alimentată indicată de măsurătorile efectuate la bord, și adoptă măsuri corective în cazul în care se constată diferențe semnificative.
VII.
VERIFICAREA
Secțiunea 1
Cadrul general de verificare
293. Verificatorul efectuează verificarea în temeiul articolului 50 la Legea nr. 74/2024 privind acțiunile climatice pentru a elabora un raport de verificare conform cerințelor prevăzute în anexa nr. 11, care asigură, într-un mod rezonabil, că raportul operatorului sau al operatorului de aeronave nu conține inexactități materiale.
294. Verificatorul planifică și efectuează verificarea cu scepticism profesional, recunoscând faptul că pot exista circumstanțe care să determine prezența unor inexactități materiale în informațiile din raportul operatorului sau al operatorului de aeronave.
295. Verificatorul acționează în interes public, este independent de operator sau de operatorul de aeronave și este imparțial în desfășurarea activităților de verificare conform cerințelor prevăzute în Regulamentul privind acreditarea și cerințele aplicabile verificatorilor emisiilor de gaze cu efect de sera, aprobat de Guvern.
296. Pe parcursul verificării, verificatorul efectuează examinarea următoarelor rapoarte:
296.1. raportul anual de emisii prezentat de operator; sau
296.2. raportul privind datele tonă-kilometru prezentat de operatorul de aeronave.
297. Pe parcursul verificării, verificatorul evaluează următoarele:
297.1. raportul operatorului sau al operatorului de aeronave este complet și îndeplinește cerințele prevăzute în anexa nr. 10;
297.2. cerințele autorizației integrate de mediu deținută de operator și PM aprobat de Agenția de Mediu, în cazul în care se verifică RAE al unui operator sau raportul privind datele tonă-kilometru al unui operator de aeronave;
297.3. datele din raportul operatorului sau al operatorului de aeronave nu conțin inexactități materiale;
297.4. informații în sprijinul activităților privind fluxul de date, al sistemului de control și al procedurilor asociate ale operatorului sau ale operatorului de aeronave, cu scopul de a îmbunătăți performanța monitorizării și a raportării acestora.
298. Verificatorul obține dovezi clare și obiective din partea operatorului sau a operatorului de aeronave care să ateste emisiile agregate sau datele tonă-kilometru, luând în considerare toate celelalte informații furnizate în raportul operatorului sau al operatorului de aeronave în conformitate cu subpunctul 297.3.
299. În cazul în care verificatorul constată că un operator sau un operator de aeronave nu respectă prevederile privind monitorizarea din prezentul Regulament, această neregulă se include în raportul de verificare, chiar dacă PM a fost aprobat de Agenția de Mediu.
300. În cazul în care PM nu a fost aprobat de Agenția de Mediu conform punctelor 12-18, dacă acesta este incomplet sau dacă au fost operate, în perioada de raportare, modificări semnificative constatate prin aplicarea procedurilor analitice și aceste modificări nu au fost aprobate de Agenția de Mediu, verificatorul recomandă operatorului sau operatorului de aeronave să obțină aprobarea necesară de la Agenția de Mediu.
301. După obținerea aprobării din partea Agenției de Mediu, verificatorul continuă, repetă sau adaptează în mod corespunzător activitățile de verificare. În cazul în care aprobarea nu a fost obținută înainte de emiterea raportului de verificare, verificatorul raportează acest aspect în raportul de verificare.
Secțiunea a 2-a
Activitățile de verificare
302. Verificatorul verifică datele din raportul operatorului sau al operatorului de aeronave prin testarea detaliată a datelor, inclusiv urmărind datele până la sursele primare de date, verificând datele în comparație cu sursele de date externe, efectuând concilieri, verificând pragurile privind datele adecvate și refăcând calculele.
303. Activitățile de verificare din cadrul procesului de verificare sunt interconectate și se finalizează cu emiterea de către verificator a unui raport de verificare.
304. Verificatorul pune în aplicare planul de verificare și verifică, pe baza analizei riscurilor, punerea în aplicare a PM aprobat de Agenția de Mediu.
305. Verificatorul efectuează testarea de fond, care constă în procedurile analitice, verificarea datelor și verificarea metodologiei de monitorizare, și verifică următoarele:
305.1. activitățile privind fluxul de date și sistemele utilizate în cadrul fluxului de date, inclusiv sistemele de tehnologie a informațiilor;
305.2. dacă activitățile de control ale operatorului sau ale operatorului de aeronave sunt documentate, aplicate și menținute în mod corespunzător și dacă acestea sunt eficace pentru a reduce riscurile inerente;
305.3. dacă procedurile enumerate în PM sunt eficiente în a reduce riscurile inerente și riscurile de control și dacă procedurile sunt puse în aplicare, documentate suficient și menținute în mod corespunzător.
306. În scopul implementării subpunctului 305.1, verificatorul identifică fluxul de date urmărind succesiunea și interacțiunea activităților privind fluxul de date, de la datele din surse primare până la elaborarea raportului operatorului sau al operatorului de aeronave.
307. Verificatorul permite, la cerere, accesul Agenției de Mediu la documentația internă de verificare și la alte informații relevante pentru a facilita evaluarea verificării de către aceasta.
Secțiunea a 3-a
Planul de verificare
308.Verificatorul redactează un plan de verificare în funcție de informațiile obținute și de riscurile identificate pe parcursul analizei strategice și al analizei riscurilor, care să includă cel puțin:
308.1. un program de verificare care descrie natura și sfera activităților de verificare, precum și perioada și modul în care urmează să se desfășoare aceste activități;
308.2. un plan de testare care stabilește domeniul de aplicare și metodele de testare ale activităților de control, precum și procedurile corespunzătoare activităților de control;
308.3. un plan de eșantionare a datelor care stabilește domeniul de aplicare și metodele de eșantionare a datelor referitoare la punctele de date pe care se bazează emisiile agregate din raportul de emisii al operatorului sau operatorului de aeronave, datele agregate tonă-kilometru din raportul privind datele tonă-kilometru al operatorului de aeronave.
309. Verificatorul elaborează planul de testare menționat la subpunctul 308.2 astfel încât să poată stabili măsura în care se poate baza pe activitățile de control relevante pentru a evalua conformitatea cu cerințele menționate la subpunctele 297.2 și 297.3.
310. În momentul stabilirii dimensiunii eșantionului și a activităților de eșantionare pentru testarea activităților de control, verificatorul ia în considerare următoarele elemente:
310.1. riscurile inerente;
310.2. mediul de control;
310.3. activitățile de control relevante;
310.4. cerința de a emite un aviz de verificare care să ofere o asigurare rezonabilă.
311. În momentul stabilirii dimensiunii eșantionului și a activităților de eșantionare pentru eșantionarea datelor menționate la subpunctul 308.3, verificatorul ia în considerare următoarele elemente:
311.1. riscurile inerente și riscurile de control;
311.2. rezultatele procedurilor analitice;
311.3. cerința de a emite un aviz de verificare care să ofere o asigurare rezonabilă;
311.4. pragul de semnificație;
311.5. semnificația pe care o are contribuția fiecărui element de date pentru ansamblul setului de date.
312. Verificatorul elaborează și pune în aplicare planul de verificare astfel încât riscul de verificare să fie redus la un nivel acceptabil pentru a obține o asigurare rezonabilă că raportul operatorului nu conține inexactități materiale.
313. Verificatorul actualizează analiza riscurilor și planul de verificare și adaptează activitățile de verificare pe parcursul verificării atunci când descoperă riscuri suplimentare care trebuie reduse sau atunci când există mai puține riscuri efective decât s-a preconizat inițial.
Secțiunea a 4-a
Raportul de verificare
314. Înainte de analiza strategică și în alte etape ale procedurii de verificare, operatorul sau operatorul de aeronave pune la dispoziția verificatorului toate informațiile următoare:
314.1. autorizația integrată de mediu a operatorului în procesul de verificare a raportului de emisii;
314.2. cea mai recentă versiune a PM al operatorului sau al operatorului de aeronave, precum și orice altă versiune relevantă a PM aprobat de Agenția de Mediu, inclusiv dovezi ale aprobării respective;
314.3. o descriere a activităților privind fluxul de date ale operatorului sau ale operatorului de aeronave;
314.4. evaluarea riscurilor efectuată de operator sau de operatorul de aeronave în conformitate cu subpunctul 246.1, care sunt ajustate la actele normative ale Comunității Energetice, după caz, și o prezentare generală a sistemului general de control;
314.5. evaluarea simplificată a incertitudinii, după caz;
314.6. procedurile menționate în PM aprobat de Agenția de Mediu;
314.7. emisiile anuale, raportul privind datele tonă-kilometru;
314.8. planul de eșantionare al operatorului, prevăzut la punctele 108, 109 și 110, ajustat la actele normative ale Comunității Energetice, după caz;
314.9. în cazul în care PM a fost modificat pe parcursul perioadei de raportare, o evidență a tuturor acestor modificări, în conformitate cu punctul 34, ajustate la actele normative ale Comunității Energetice;
314.10. rapoartele specificate la punctele 278, 279, 280, 284, 285 și 286, ajustate la actele normative ale Comunității Energetice, după caz;
314.11. informații privind modul în care operatorul a corectat neregularitățile sau a formulat recomandări de îmbunătățiri care au fost notificate în raportul de verificare, după caz;
314.12. raportul de verificare din anul anterior sau din perioada de referință anterioară, după caz, atunci când verificatorul nu a efectuat verificarea pentru operatorul sau operatorul de aeronave respectiv în anul anterior sau în perioada de referință anterioară, după caz;
314.13. toată corespondența relevantă cu Agenția de Mediu, în special informațiile referitoare la notificarea modificărilor aduse PM, precum și corecțiile aduse datelor raportate, după caz;
314.14. informații privind bazele de date și sursele de date utilizate în scopul monitorizării și raportării, inclusiv cele furnizate de Eurocontrol sau de alte organizații relevante;
314.15. în cazul în care verificarea vizează raportul de emisii al unei instalații care realizează stocarea geologică a gazelor cu efect de seră într-un sit de stocare autorizat, PM și rapoartele necesare, care acoperă cel puțin perioada de raportare a raportului de emisii care trebuie verificat;
314.16. aprobarea Agenției de Mediu pentru a nu efectua vizite la fața locului la instalații în temeiul punctului 99, după caz;
314.17. dovezi ale operatorului care să demonstreze respectarea pragurilor de incertitudine pentru rangurile stabilite în PM;
314.18. orice alte informații relevante necesare pentru planificarea și efectuarea verificării.
315. Înainte ca verificatorul să emită raportul de verificare, operatorul sau operatorul de aeronave pune la dispoziția acestuia raportul final autorizat și validat intern al operatorului sau al operatorului de aeronave.
316. Pe baza informațiilor colectate pe parcursul verificării, verificatorul emite pentru operator sau pentru operatorul de aeronave un raport de verificare privind fiecare raport de emisii sau un raport privind datele tonă-kilometru, raport privind datele de referință sau raport privind datele unei instalații nou-intrate care a făcut obiectul verificării și stabilește dacă:
316.1. raportul este considerat satisfăcător în urma verificării;
316.2. raportul operatorului sau al operatorului de aeronave conține inexactități materiale care nu au fost corectate înainte de emiterea raportului de verificare;
316.3. domeniul verificării este prea limitat, iar verificatorul nu a putut obține suficiente dovezi pentru a emite un aviz de verificare care să ofere o asigurare rezonabilă că raportul nu conține inexactități materiale;
316.4. neregularitățile, luate individual sau agregate cu alte neregularități, nu oferă suficientă claritate și împiedică verificatorul să declare cu o asigurare rezonabilă că raportul operatorului sau al operatorului de aeronave nu conține inexactități materiale.
317. Raportul operatorului sau al operatorului de aeronave se consideră satisfăcător în urma verificării doar dacă nu conține inexactități materiale, în sensul subpunctului 316.1.
318. Operatorul sau operatorul de aeronave înaintează Agenției de Mediu raportul de verificare împreună cu raportul operatorului sau al operatorului de aeronave în cauză.
319. Raportul de verificare conține, cel puțin, următoarele elemente:
319.1. numele operatorului sau al operatorului de aeronave care a făcut obiectul verificării;
319.2. obiectivele verificării;
319.3. sfera verificării;
319.4. trimiterea la raportul operatorului sau al operatorului de aeronave care a fost verificat;
319.5. criteriile utilizate pentru a verifica raportul operatorului sau al operatorului de aeronave, inclusiv autorizația, după caz, și PM, precum și perioada de valabilitate;
319.6. în cazul în care se referă la verificarea raportului de emisii al operatorului sau al operatorului de aeronave, totalul emisiilor sau numărul de tone-kilometri total pentru fiecare activitate menționată în anexa nr. 1 la Legea nr. 74/2024 privind acțiunile climatice și pentru fiecare instalație sau operator de aeronave;
319.7. perioada de raportare, perioada de referință sau perioada de raportare a nivelului de activitate care face obiectul verificării;
319.8. responsabilitățile operatorului, ale autorității competente și ale verificatorului;
319.9. declarația privind avizul de verificare;
319.10. descrierea tuturor inexactităților și neregularităților identificate care nu au fost corectate înainte de emiterea raportului de verificare;
319.11. datele la care au fost efectuate vizitele la fața locului și persoanele care le-au efectuat;
319.12. informațiile care să indice dacă s-a renunțat la vizite la fața locului și motivele pentru care s-a renunțat la aceste vizite la fața locului;
319.13. în cazul în care aprobarea autorității competente nu poate fi obținută în timp util în ceea ce privește metoda utilizată pentru a completa datele lipsă, o confirmare a faptului că metoda utilizată este sau nu conservativă și dacă aceasta conduce sau nu la inexactități materiale;
319.14. recomandările de îmbunătățire, după caz;
319.15. numele auditorului sau al evaluatorului independent și, după caz, și al expertului tehnic care au fost implicați în verificarea raportului operatorului;
319.16. data și semnătura unei persoane autorizate în numele verificatorului, inclusiv numele acesteia;
319.17. în raportul de verificare, verificatorul descrie inexactitățile, neregularitățile și neconformitatea, într-un mod suficient de detaliat, pentru a permite operatorului sau operatorului de aeronave, precum și Agenției de Mediu, să înțeleagă următoarele:
319.17.1. dimensiunea și natura inexactității, a neregularității sau a neconformității;
319.17.2. motivul pentru care inexactitatea are sau nu efect material;
319.17.3. elementul din raportul operatorului sau al operatorului de aeronave la care se referă inexactitatea sau elementul din PM la care se referă neregularitatea în cauză;
319.17.4. prevederile prezentului Regulament la care se referă neconformitatea.
320. În scopul verificării rapoartelor de emisii sau a rapoartelor privind datele tonă-kilometru, în cazul în care Agenția de Mediu solicită verificatorului să prezinte informații privind procesul de verificare în plus față de elementele descrise la punctul 319 și dacă informațiile respective nu sunt necesare pentru a înțelege avizul de verificare, operatorul sau operatorul de aeronave poate furniza, din motive de eficiență, respectivele informații suplimentare Agenției de Mediu separat de raportul de verificare la o dată alternativă, însă nu mai târziu de data de 15 mai a aceluiași an.