Parlamentul Republicii Moldova adoptă prezenta lege.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1. –
(1) În sensul prezentei legi, monumente sunt orice bunuri imobile de patrimoniu cultural (în continuare – monumente), care reprezintă mărturii ale evoluției civilizațiilor de pe teritoriul Republicii Moldova, precum și ale dezvoltării spirituale, politice, economice și sociale a acesteia, și care sunt înscrise în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat (în continuare – Registrul monumentelor) și în registrele monumentelor de importanță locală.
(2) Toate monumentele situate pe teritoriul Republicii Moldova fac parte din patrimoniul ei cultural şi se află sub protecţia statului.
(3) Monumente care fac parte din patrimoniul cultural sunt considerate:
a) operele de arhitectură, sculptură monumentală, elementele sau structurile cu caracter arheologic, inscripţii, grote şi grupuri de elemente care au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere istoric, artistic sau ştiinţific;
b) ansamblurile: grupuri de construcţii izolate sau grupate, inclusiv zone construite, care, datorită arhitecturii, unităţii şi integrităţii lor în peisaj, au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere istoric, urbanistic, artistic sau ştiinţific;
c) siturile: lucrări ale omului sau opere rezultate din conjugarea acţiunilor omului şi naturii, precum şi zonele incluzând terenurile arheologice care au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere istoric, urbanistic, estetic, etnografic sau antropologic.
(4) Ocrotirea monumentelor, indiferent de regimul lor de proprietate, reprezintă o activitate de interes public.
Art. 2. –
(1) În categoria monumente singulare se includ edificiile, construcțiile sau structurile care reprezintă diverse programe funcționale (de apărare, rezidențiale, eclesiastice, sociale, administrative, comerciale, științifice, educaționale, industriale și tehnice), structurile de arhitectură rurală, de interes istoric sau etno-antropologic, istorico-memorialistice, precum și cele care reprezintă lucrări artistice și funerare.
(2) În categoria ansambluri se includ ansamblurile arhitecturale care cuprind construcții/structuri caracterizate prin omogenitate istorică, juridică sau funcțională, inclusiv cetăți, ansambluri monastice, cimitire, curți boierești, conace, ansambluri industriale, ansambluri arhitectural-peisagistice, grădini, scuaruri, parcuri istorice, centre orășenești sau rurale istorice, orașe sau sate istorice, fragmente de structură urbană sau rurală istorică, cartiere, piețe, străzi. Între hotarele centrelor orășenești sau rurale istorice, ale orașelor și satelor istorice pot să existe monumente singulare sau ansambluri.
(3) În categoria situri se includ locuri ale memoriei, legate de evenimente istorice sau culturale semnificative, de viața unor personalități remarcabile, și rezervațiile cultural-istorice sau cultural-naturale. Între hotarele siturilor pot să existe monumente singulare sau ansambluri.
(4) Fiecare monument este constituit din următoarele componente:
a) componenta construită: construcții și amenajări;
b) teren, legat de componenta construită din punct de vedere istoric și/sau funcțional;
c) stratul cultural-arheologic, situat subteran.
(5) Monumentele dispun de hotar stabilit pe limita exterioară a terenului acestora. Hotarul monumentelor se stabilește în urma cercetării materialelor de arhivă, a planurilor istorice de hotărnicie/cadastrale, a altor investigații științifice, ținându-se cont de asigurarea integrității bunurilor patrimoniului cultural, precum și de etapele de dezvoltare istorică a acestora, în conformitate cu normele metodologice aprobate de Ministerul Culturii.
(6) Monumente pot fi bunurile imobile ce s-au păstrat bine în întregime, în stare fragmentară ori în stare de ruină.
Art. 3. – La atestarea statutului de monument sunt interzise discriminările după criteriul cronologic, etnic, confesional sau de altă natură. Valoarea estetică, funcţională sau materială a monumentului este subsidiară faţă de calitatea de mărturie istorică.
Art. 4. –
(1) Registrul monumentelor se constituie pe baza investigațiilor pluridisciplinare coordonate de Ministerul Culturii.
(2) Registrul monumentelor se adoptă de către Parlament, la propunerea Guvernului, în baza proiectului elaborat de Ministerul Culturii.
Art. 5. – În sensul prezentei legi, următoarele noțiuni principale semnifică:
conservare – complex de lucrări (cercetare științifică, proiectare și operare a intervențiilor proiectate) efectuate în scopul prevenirii înrăutățirii stării tehnice a monumentului sau al remedierii unei înrăutăţiri deja produse (inclusiv prin lucrări de consolidare cu caracter temporar sau de durată), fără modificarea caracteristicilor arhitecturale şi structurale ale monumentului;
degradare – proces de alterare a monumentului în rezultatul acțiunii factorilor naturali sau antropici, inclusiv al neîntreținerii sau abandonării acestuia;
demolare – distrugere fizică a monumentului sau a unei componente a acestuia;
intervenție – totalitate a lucrărilor operate asupra monumentului sau a zonei lui de protecție: reparație, conservare, restaurare, reabilitare, sistematizare, amenajare, cercetare arheologică, precum și regenerare a mediului istorico-arhitectural;
mediu istorico-arhitectural – mediul istoric, spațial și volumetric al orașelor, centrelor orășenești, satelor cu statut de monument sau al zonelor de protecție ale celorlalte categorii de monumente situate în localități, care dispune de următoarele caracteristici fundamentale: tramă stradală cu parametrii ei; parcelare istorică; raport/relație între spațiile libere, construite și verzi (grădini, scuaruri, străzi, piețe și piațete, fond construit istoric); mod de amplasare și interrelaționare a clădirilor în cadrul parcelelor și cartierelor; sistem de dominante urbane; structură volumetrică, regim de înălțime și exterior specific al elementelor fondului construit istoric, caracterizat prin structură compozițională, tip acoperiș, tip tâmplărie, materiale de construcție utilizate, cromatică etc.;
mutilare – deteriorare a monumentului prin distrugerea, înlăturarea și modificarea arbitrară, totală sau parțială a elementelor, respectiv, a caracteristicilor lui interioare și exterioare sau prin adăugarea arbitrară de construcții noi pe terenul acestuia;
ocrotire a monumentelor – ansamblu de măsuri cu caracter științific, juridic, administrativ, financiar, fiscal și tehnic, menite să asigure identificarea, cercetarea, documentarea, inventarierea, clasarea, evidența, stabilirea zonei de protecție, prevenirea distrugerii sau mutilării, conservarea, inclusiv paza și întreținerea, consolidarea, restaurarea, punerea în valoare a monumentelor împreună cu mediul istorico-arhitectural al acestora și integrarea lor social-economică și culturală în viața colectivităților locale;
reabilitare – complex de lucrări (cercetare ştiinţifică, proiectare şi operare a intervenţiilor proiectate) efectuate în scopul adaptării bunului imobil protejat la necesităţile moderne rezidenţiale sau de exploatare (instalare încălzire, canalizare, electricitate etc.), inclusiv în contextul schimbării funcțiunii monumentului, nedepășind minimul necesar pentru această adaptare, cu caracter neinvaziv, fără a afecta imaginea autentică și valoarea istorico-culturală ale monumentului istoric, precum și lucrări necesare de conservare/restaurare;
regenerare a mediului istorico-arhitectural – activități de intervenție constructivă asupra orașelor, centrelor orășenești, satelor cu statut de monument sau în zonele de protecție ale celorlalte tipuri de monumente, direcționate spre consolidarea sau, după caz, reconstituirea caracteristicilor fundamentale ale mediului istorico-arhitectural, bazate pe continuitate, subordonare și integrare armonioasă/organică în acest mediu, ori activități de eliminare sau neutralizare a impactului negativ produs de construcțiile/amenajările destructurante asupra mediului urban;
restaurare – complex de lucrări (cercetare ştiinţifică, proiectare şi operare a intervenţiilor proiectate) efectuate în scopul punerii în valoare, păstrării şi fortificării valorii istorico-culturale a bunului imobil protejat, inclusiv prin restabilirea integrităţii fizice şi funcţionale a acestuia și prin remedierea unor modificări/alterări suferite în timp.
Art. 6. – Hotărârile organelor de stat pentru ocrotirea monumentelor privind evidenţa, studierea, punerea în valoare, protejarea, conservarea şi restaurarea monumentelor sunt obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice.
Art. 7. –
(1) Condiţia exercitării dreptului de proprietate asupra monumentelor, inclusiv restricţiile stabilite prin prezenta lege, sunt obligatorii şi se extind asupra tuturor subiectelor dreptului de proprietate, indiferent de tipul de proprietate şi de titlul juridic al deţinătorului.
(2) Dreptul de a dispune de monumente de stat sub formă de bunuri imobile este exercitat de Parlament, de consiliile raionale, municipale, orăşeneşti şi comunale.
(3) – abrogat.
(4) Consiliile raionale, municipale, orăşeneşti şi comunale dispun de monumentele de stat sub formă de bunuri imobile ce se află pe teritoriul raionului, municipiului, oraşului sau comunei.
(5) – abrogat.
(6) Dreptul de a dispune de monumentele ce constituie proprietate privată este exercitat de proprietar.
(7) Monumentele care nu au proprietar sau al căror proprietar nu este cunoscut trec în proprietatea statului în modul stabilit de lege.
Art. 8. –
(1) Monumentele și componentele lor aflate în proprietatea publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile.
(2) Organele de stat şi persoanele indicate la art. 7 alin. (2), (4) și (6) pot transmite în posesiune sau folosinţă monumentele de care dispun instituţiilor şi organizaţiilor de stat sau obşteşti, precum şi persoanelor fizice și juridice, acordând prioritate muzeelor, arhivelor, bibliotecilor şi altor instituţii specializate.
Art. 9. –
(1) Monumentele ce sunt în proprietate privată pot fi vândute, donate sau înstrăinate cu notificarea obligatorie a organelor de stat pentru ocrotirea monumentelor. La cumpărarea-vânzarea monumentelor, statul are dreptul de preemţiune.
(2) Tranzacţiile în privinţa monumentelor încheiate cu încălcarea prevederilor stabilite la alineatul (1) se consideră nule şi atrag după sine răspunderea prevăzută de Codul civil.
Capitolul II
OCROTIREA MONUMENTELOR
Art. 10. – Activitățile în domeniul ocrotirii monumentelor constau în: prevederea și asigurarea lucrărilor de evidență, studiere, punere în valoare, salvare, protejare, conservare și restaurare; prevenirea deteriorării, mutilării și demolării monumentelor; garantarea folosirii și accesibilității monumentelor pentru diverse investigații, inclusiv în procesul de instruire și propagare; tragerea la răspundere penală sau contravențională a persoanelor fizice și juridice care au deteriorat, mutilat sau demolat monumente, a persoanelor responsabile de neîntreținerea și abandonarea acestora, precum și repararea prejudiciului adus monumentelor. Ocrotirea monumentelor ține de competența Parlamentului, Guvernului, consiliilor locale, președinților raioanelor şi primarilor.
Art. 11. –
(1) De competenţa Parlamentului ţin: politica de stat în domeniul evidenţei, studierii, punerii în valoare, salvării, protejării, conservării şi restaurării monumentelor; aprobarea Registrului monumentelor; aprobarea programului de stat privind ocrotirea, conservarea şi restaurarea monumentelor; finanţarea acestui program şi acordarea de subvenţii nerambursabile de la bugetul de stat.
(2) De competenţa Guvernului ţin: întocmirea Registrului monumentelor; întocmirea programului de stat privind ocrotirea, conservarea şi restaurarea monumentelor; finanţarea acestui program de la bugetul de stat.
(3) De competenţa consiliilor raionale, municipale, orăşeneşti şi comunale ţin: întocmirea Registrului monumentelor de importanţă locală; întocmirea programelor privind ocrotirea, conservarea şi restaurarea monumentelor de importanţă locală, finanţarea acestor programe şi acordarea de subvenţii nerambursabile de la bugetele locale. Autoritățile publice locale de nivelul întâi și al doilea contribuie, în condițiile legii, la ocrotirea monumentelor incluse în Registrul monumentelor situate pe teritoriul administrat.
Art. 111. –
(1) În domeniul ocrotirii monumentelor, autoritățile publice locale de nivelul întâi au următoarele atribuții:
a) colaborează cu Ministerul Culturii în scopul asigurării protejării monumentelor situate pe teritoriul administrat;
b) în contextul întocmirii, modificării sau actualizării planurilor urbanistice generale, zonale sau de detaliu ale localităților, asigură includerea în aceste documente a compartimentelor cu privire la ocrotirea monumentelor și le înaintează spre avizare, conform fazelor de execuție, Ministerului Culturii, inclusiv la etapa elaborării caietului de sarcini;
c) includ monumentele și zonele lor de protecție, precum și reglementările aferente în documentația de urbanism și amenajare a teritoriului localităților;
d) administrează/gestionează orașele, centrele orășenești, satele cu statut de monument prin intermediul unor subdiviziuni structurale specializate în protejarea și dezvoltarea lor durabilă;
e) eliberează actele permisive pentru efectuarea lucrărilor de intervenție asupra monumentelor și asupra bunurilor imobile aflate în zonele de protecție ale acestora, conform avizului Ministerului Culturii.
(2) În domeniul ocrotirii monumentelor, autoritățile publice locale de nivelul al doilea și ale unităților teritoriale autonome au următoarele atribuții:
a) prevăd în structura subdiviziunii responsabile de domeniul culturii din subordine posturi sau sarcini de serviciu precise în domeniul ocrotirii monumentelor;
b) țin evidența monumentelor situate pe teritoriul administrat;
c) elaborează și implementează documente de politici și strategii de protejare și punere în valoare a monumentelor de pe teritoriul administrat;
d) în contextul întocmirii, modificării sau actualizării planului de amenajare a teritoriului administrat, asigură includerea în acest document a compartimentului cu privire la ocrotirea monumentelor și îl înaintează spre avizare, conform fazelor de execuție, Ministerului Culturii, inclusiv la etapa elaborării caietului de sarcini.
Art. 12. –
(1) În scopul protejării monumentelor menționate la art. 2 alin. (1)–(3), păstrării și/sau regenerării mediului istorico-arhitectural ori natural al acestora, asigurării integrității percepției lor dinspre principalele direcții de acces vizual, fiecare monument dispune de zonă de protecție.
(2) Zona de protecție se stabilește perimetral, de jur împrejurul limitei exterioare a terenului monumentului, pe o rază de 100 m în intravilanul localităților urbane, de 200 m în intravilanul localităților rurale și de 500 m în extravilan.
(3) Zona de protecție menționată la alin. (2) se stabilește din momentul înscrierii bunului imobil în Registrul monumentelor.
(4) Delimitarea hotarului zonei de protecție se realizează în baza proiectului zonei de protecție a monumentului, elaborat în urma documentării și investigațiilor de teren, conform reperelor topografice, geografice sau urbanistice locale și normelor metodologice aprobate de Ministerul Culturii.
(5) Pentru asigurarea realizării scopurilor specificate la alin. (1), pentru zona de protecție a monumentelor se stabilesc/se instituie reglementări specifice de amenajare, de intervenție la imobilele existente și de intervenție prin construcții noi în această zonă.
(6) Zonele de protecție ale monumentelor și reglementările menționate la alin. (5) se includ, în mod obligatoriu, în documentația de urbanism și cadastrală a localității în baza avizului pozitiv al Ministerului Culturii.
(7) În caz de intersectare, prin suprapunere parțială, a zonelor de protecție ale două sau mai multe monumente, pentru acestea, în documentația de urbanism și amenajare a teritoriului, se stabilește o zonă unificată de protecție, fiind marcat hotarul unic al acesteia.
Art. 121. –
(1) Pe terenul monumentelor singulare sau al ansamblurilor de monumente (cu excepția orașelor, centrelor orășenești, satelor cu statut de monument) se operează doar lucrări în scopul protejării, conservării și restaurării acestor monumente sau a componentelor lor.
(2) Intervențiile prin construcții noi pe terenul monumentelor menționate la alin. (1), limitate ca suprafață și volum, sunt permise doar dacă acest fapt este indispensabil pentru valorificarea modernă a monumentului, cu respectarea obligatorie a caracteristicilor istorice ale bunului imobil protejat, a regimului de înălțime, a cadrului tradițional-istoric, a echilibrului compoziției sale și relației sale istorice cu mediul istorico-arhitectural sau natural, precum și cu asigurarea vizualizării libere a componentelor istorice ale monumentului. Intervențiile prin construcții noi fără legătură funcțională cu aceste monumente și fără argumentare istorico-arhitecturală sunt interzise.
Art. 122. –
(1) Intervențiile pe terenul orașelor, centrelor orășenești, satelor cu statut de monument au drept scop protejarea sau regenerarea mediului istorico-arhitectural sau natural al acestora.
(2) Intervențiile prin construcții noi în cadrul monumentelor menționate la alin. (1) se realizează cu respectarea caracteristicilor mediului istorico-arhitectural al acestora, principiilor de organizare spațial-istorică, implicit parcelarea și scara, păstrând autenticitatea și integritatea acestui mediu. Intervențiile prin construcții noi în cadrul fragmentelor de structură urbană cu mediul istorico-arhitectural degradat sau mutilat se realizează în scopul regenerării acestui mediu.
(3) Funcțiunile urbane a căror dezvoltare duce la degradarea sau distrugerea caracteristicilor istorice ale mediului istorico-arhitectural se amplasează în afara orașelor, centrelor orășenești, satelor cu statut de monument sau, după caz, în afara hotarului zonei de protecție a acestora.
(4) Reglementarea intervențiilor și activităților în cadrul orașelor, centrelor orășenești, satelor cu statut de monument se realizează prin stabilirea unui set de măsuri direcționate spre ocrotirea acestor monumente. La baza acestor măsuri stă elaborarea, în contextul cercetărilor de teren, istorico-arhitecturale, istorico-urbanistice și ale peisajului urban, al cercetărilor de arhivă și bibliografice, a Planului de referință istorico-arhitectural și proiectului zonelor de protecție ale localității istorice (în continuare – Plan de referință).
(5) Planul de referință pune în evidență caracteristicile mediului istorico-arhitectural al monumentului și zonificarea lui internă, precum și stabilește setul de reglementări generale și punctuale care au drept scop protejarea, regenerarea și utilizarea durabilă a patrimoniului cultural.
(6) Conținutul și metodologia elaborării Planului de referință se stabilește prin regulament aprobat de Ministerul Culturii. Planul de referință stă la baza elaborării tuturor categoriilor documentației de urbanism pentru orașele, centrele orășenești, satele cu statut de monument.
Art. 13. – În vederea menținerii autenticități și a integrității monumentelor, deținătorii lor, cu orice titlu juridic, sunt obligați să ia măsuri ce asigură protecția și paza monumentelor, să avizeze la autoritatea competentă documentațiile de proiect de intervenție la monumente, să nu admită demolarea, mutilarea, deteriorarea, neîntreținerea sau abandonarea acestora.
Art. 14. – Deţinătorii cu orice titlu juridic ce posedă, folosesc sau păstrează monumente cu valoare istorică, artistică sau ştiinţifică luate la evidenţă sau înscrise în Registrul monumentelor sunt obligaţi să respecte prevederile prezentei legi, condiţie ce se include în actele de proprietate, de cumpărare-vânzare sau de închiriere.
Art. 15. – Controlul asupra măsurilor de protecţie a monumentelor, soluţionarea problemelor ce ţin de măsurile respective revine Guvernului, preşedinţilor raioanelor şi primarilor.
Art. 16. –
(1) În scopul evidenţei, studierii, punerii în valoare, salvării, protejării , conservării şi restaurării monumentelor pe principii ştiinţifice, organele de stat pentru ocrotirea monumentelor sunt obligate să înfiinţeze consilii ştiinţifice şi comisii, să consulte specialişti (jurişti, lucrători de muzeu, restauratori), luând în considerare la întocmirea Registrului monumentelor, precum şi la înscrierea monumentelor în acest registru, avizele corespunzătoare.
(2) Regulamentele, indicațiile metodologice, instrucțiunile și normativele din domeniul ocrotirii monumentelor, secțiunile referitoare la ocrotirea patrimoniului cultural imobil din documentațiile de urbanism și amenajare a teritoriului, proiectele zonelor de protecție ale monumentelor, proiectele de intervenții la monumente și în zonele lor de protecție, examinate conform etapelor de execuție (schiță de proiect și proiect de execuție), sunt aprobate de către Ministerul Culturii în baza avizului pozitiv al Consiliului Național al Monumentelor Istorice (în continuare – Consiliu).
(3) Consiliul este un organism de specialitate care reprezintă autoritatea ştiinţifico-metodică în domeniul ocrotirii de stat a monumentelor istorice şi activează pe lângă Ministerul Culturii în baza unui regulament aprobat de Guvern.
(4) Consiliul este format din persoane cu experienţă profesională în domeniul ocrotirii monumentelor istorice (specialişti şi experţi autorizaţi) din organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale cu preocupări statutare în domeniu, numite pe o perioadă stabilită prin ordinul ministrului culturii, la propunerea direcţiei de specialitate a ministerului.
(41) Nu pot fi membri ai Consiliului persoanele implicate în activități care au condus la deteriorarea sau la demolarea monumentelor.
(42) În activitatea sa, Consiliul analizează corespunderea soluțiilor propuse în documentațiile de proiect cu prevederile legislației din domeniul patrimoniului cultural, cu documentele din domeniu ale UNESCO, ale ICOMOS și ale Consiliului Europei și le avizează pozitiv doar dacă soluțiile respective contribuie la păstrarea și/sau la fortificarea autenticității și integrității monumentelor.
(5) Retribuirea membrilor Consiliului se efectuează în conformitate cu actele normative în vigoare, în limitele alocațiilor bugetare stabilite în bugetul de stat pentru Ministerul Culturii.
Art. 161. –
(1) Inspectarea în teren a monumentelor şi a zonelor lor de protecţie, a șantierelor de intervenție asupra acestora, controlul/supravegherea respectării legislaţiei în domeniul ocrotirii monumentelor, întocmirea proceselor-verbale, în caz de constatare a încălcărilor, emiterea prescripțiilor de sistare a lucrărilor ilegale la monumente și în zonele lor de protecție sunt asigurate de către Agenţia de Inspectare a Monumentelor.
(2) Agenția de Inspectare a Monumentelor este o instituție specializată, subordonată Ministerul Culturii, care activează în baza unui regulament aprobat de Guvern și este finanțată din bugetul de stat în limita alocațiilor bugetare stabilite.
(3) Orice verificare și solicitare de informații cu privire la monumentele de istorie, artă și arhitectură și zonele lor de protecție, care se încadrează în noțiunea de control de stat potrivit Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, în raport cu agenții economici, vor fi efectuate doar în comun cu Agenția pentru Supraveghere Tehnică, conform Legii privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător.
(4) Ocuparea funcției de director general al Agenției de Inspectare a Monumentelor de persoane implicate în activități care au condus la demolarea sau la deteriorarea monumentelor este interzisă.