3. Prin decizia Curţii Constituționale din 23 decembrie 2020, sesizările au fost declarate admisibile, fără a se prejudeca fondul cauzei.
4. De asemenea, având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor nr. 207a/2020 și nr. 213a/2020, Curtea a decis conexarea acestora într-un singur dosar, în baza articolului 43 din Codul jurisdicției constituționale, fiindu-i atribuit numărul 207a/2020.
5. În procesul examinării sesizărilor, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului, Agenției Relații Interetnice, Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice și Avocatului Poporului.
6. În şedinţa publică a Curţii au fost prezenți dl Octavian Țîcu, autor al sesizării nr. 207a/2020, dl Dinu Plîngău, autor al sesizării nr. 213a/2020, dl Vasile Bolea, reprezentant al Parlamentului, și dl Fadei Nagacevschi, reprezentant al Guvernului.
7. Pe 1 septembrie 1989 a fost adoptată Legea nr. 3465 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, care prevede în preambulul său, între altele, faptul că limbii ruse i se vor asigura, pe teritoriul acestei Republici, condiţiile necesare pentru a fi folosită şi dezvoltată ca limbă de comunicare între naţiunile din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. De asemenea, în articolul 10 al acestei Legi se menționa că actele organelor puterii de stat, ale administraţiei de stat şi ale organizaţiilor obşteşti trebuie traduse în limba rusă.
8. Pe 4 iunie 2018, în baza unei sesizări depuse de un grup de deputați, Curtea Constituțională a constatat, prin Hotărârea sa nr. 17, desuetudinea Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti.
I.
ANALIZA CURȚII ÎN BAZA ARTICOLULUI 13 DIN CONSTITUȚIE
37. Potrivit articolului 13 alin. (1) din Constituție, în interpretarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 36 din 5 decembrie 2013, limba de stat a Republicii Moldova este limba română. Consacrarea constituțională a limbii române ca limbă de stat îi conferă acesteia caracterul de limbă oficială a statului. Cel de-al doilea alineat al aceluiași articol prevede că statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării. Menționarea limbii ruse are, în acest text constituțional, un caracter exemplificativ și nu îi conferă limbii ruse, în Republica Moldova, un statut deosebit de cel al altor limbi vorbite pe teritoriul țării (ucraineană, găgăuză, bulgară, romani etc.). Alineatul (4) al articolului 13 din Constituție prevede că modul de funcționare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se stabilește prin lege organică. Din acest alineat se poate deduce existența unei obligații pozitive a Parlamentului de a reglementa prin lege organică modul de funcționare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova. În acest sens, marja discreționară a Parlamentului este limitată de prevederile constituționale.
38. Din prevederile articolului 13 din Constituție se poate deduce că acesta recunoaște și protejează două valori: (i) caracterul oficial al limbii române ca limbă de stat și (ii) dreptul la păstrarea, dezvoltarea și funcționarea altor limbi vorbite pe teritoriul țării.
39. Curtea notează că Preambulul Constituției Republicii Moldova stabilește ca obiectiv, inter alia, realizarea intereselor cetățenilor de altă origine etnică, care fac parte din poporul Republicii Moldova, iar articolul 10 alin. (2) din Constituție îi impune statului să recunoască și să garanteze inclusiv dreptul tuturor cetățenilor Republicii Moldova la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice.
40. Având în vedere că termenul „minoritate” nu este conținut de Constituția Republicii Moldova și nu există nicio definiție oficială a acestuia în dreptul internațional, tot așa cum nu există o distincție clară dintre noțiunile „minoritate națională” și „minoritate etnică”, prin expresia „minorități etnice/naționale” Curtea va avea în vedere, în prezenta hotărâre, grupurile de populație mai mici ca număr în comparație cu majoritatea populației din Republica Moldova, ale căror membri, care sunt cetățeni ai Republicii Moldova, au caracteristici etnice, culturale, religioase sau lingvistice distincte de cele ale majorității populației și sunt ghidate de dorința de a-și salvgarda cultura, tradițiile, religia sau limba.
41. În Republica Moldova, ultimele date oficiale privind structura etnică a populației disponibile sunt datele colectate la Recensământul populației și al locuințelor din anul 2014 (https://statistica.gov.md/public/files/Recensamint/Recensamint_pop_2014/Rezultate/Tabele/Caracteristici_populatie_RPL_2014_rom_rus_eng.xls).
42. Datele statistice pe care Curtea le va utiliza în scopul soluționării prezentei cauze vor fi cele referitoare la structura populației după limba maternă și cele referitoare la structura populației după limba maternă în profil teritorial, colectate la Recensământul din 2014. Curtea va utiliza aceste statistici, nu statisticile referitoare la limba vorbită de obicei, pentru că-și va raporta analiza la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor etnice. Curtea reține că obligația impusă statului prin articolul 13 alin. (2) din Constituție de a recunoaște și de a proteja dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la funcționarea altor limbi vorbite pe teritoriul țării are în vedere limbile materne ale cetățenilor ei, nu limbile vorbite de obicei de cetățeni. Această obligație reiese și din articolul 10 alin. (2) din Constituție, conform căruia statul recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
43. Curtea subliniază că atât articolul 10 alin. (2), cât și articolul 13 alin. (2) din Constituție trebuie interpretate, în conformitate cu articolul 4 alin. (1) din Constituție, în concordanță cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte. Articolul 5 alin. (1) din Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale din 1 februarie 1995, intrată în vigoare pentru Republica Moldova pe 1 februarie 1998, prevede, inter alia, că părţile se angajează să promoveze condiţii de natură să permită persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale să-şi menţină şi să-și dezvolte cultura, precum şi să-şi păstreze elementele esenţiale ale identităţii lor, i.e. limba. Potrivit paragrafului 16 al Comentariului tematic nr. 3 – Drepturile lingvistice ale persoanelor aparținând minorităților naționale în baza Convenției-cadru, adoptat la 24 mai 2012 de Comitetul consultativ privind Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, deși limba este, în general, percepută ca un indicator esențial al identității, competența lingvistică sau lipsa acesteia, precum și simpla utilizare a unei limbi nu trebuie să fie corelate automat cu apartenența la un anumit grup. Chiar dacă persoanele care aparțin minorităților naționale se afiliază adesea la o anumită minoritate pe bază de criterii lingvistice, Convenția nu tratează drepturile persoanelor care aparțin minorităților lingvistice, ci mai curând drepturile lingvistice ale persoanelor care aparțin minorităților naționale. Din contră, exercitarea drepturilor lingvistice sau culturale nu trebuie să depindă de capacitățile unei persoane în limba sa minoritară, nici de competențele persoanei în ceea ce privește alte limbi. Faptul că o persoană vorbește o limbă de obicei nu conduce la concluzia că ea face parte din minoritatea care vorbește această limbă ca limbă maternă. Din acest motiv Curtea va utiliza statisticile referitoare la structura populației după limba maternă și cele referitoare la structura populației după limba maternă în profil teritorial, nu pe cele referitoare la limba vorbită de obicei.
44. Așadar, potrivit datelor privind structura populației după limba maternă obținute la Recensământul din 2014, dintr-un total al populației de 2 804 801 de cetățeni, dintre care 2 723 315 au declarat care este limba lor maternă, 1 544 726 au ca limbă maternă moldoveneasca, 639 339 – româna, 107 252 – ucraineana, 263 523 – rusa, 114 532 – găgăuza, 41 756 – bulgara, 7 574 – romani și 4613 – alte limbi. Pornind de la premisa că glotonimul „română” include termenul „moldovenească”, în Republica Moldova limba română este limba maternă a 2 184 065 de cetățeni. În date procentuale, limba maternă a cel puțin 77,86 % din cetățenii Republicii Moldova este limba română. Limba rusă este limba maternă a cel puțin 9,39 % din cetățenii Republicii Moldova, limba găgăuză este limba maternă a cel puțin 4,08 % din cetățeni, limba ucraineană este limba maternă a cel puțin 3,82 % din cetățeni, iar limba bulgară este limba maternă a cel puțin 1,48 % din cetățeni.
45. În scopurile prezentei hotărâri, Curtea notează și datele referitoare la structura populației după limbile materne română, ucraineană și rusă, în profil teritorial, obținute la Recensământul din 2014. Astfel, dintr-un număr de cetățeni de 2 723 315 care au declarat care este limba lor maternă, ponderea limbii ucrainene în profil teritorial este mai mare decât ponderea limbii ruse în nouă raioane. În afară de aceste raioane, diferența dintre ponderile limbii ruse și a celei ucrainene nu este mai mare de 2 % în 15 raioane din cele 32.
46. În anul 2018, sesizată fiind, Curtea a declarat desuetă Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, adoptată în anul 1989. Motivele principale au constat în paternalismul pe care îl inducea Legea în materie de utilizare a limbilor în general, incompatibil cu realitățile europene prezente în materie de drepturi fundamentale, și în caracterul tranzitoriu al Legii, valabil doar pentru epoca în care a fost adoptată, demonstrat și de numeroase legi ulterioare care au preluat prevederi din aceasta și care făceau existența ei inutilă (a se vedea HCC nr. 17 din 4 iunie 2018, § 31, 34 și 35).
47. Conținutul unei asemenea legi referitoare la funcționarea limbilor a constituit și constituie, în Republica Moldova, după cum se poate observa prin prisma sesizărilor din această materie, dar și în baza dezbaterilor existente în societate, o chestiune complexă și sensibilă, transformată periodic în subiect politic.
48. Totuși, Curtea este în afara oricărei dezbateri politico-electorale. Una din funcțiile ei principale, stabilite în articolul 134 alin. (3) din Constituție, este garantarea supremației Constituției. Curtea va analiza Legea contestată, în baza articolului 13 din Constituție, în special din perspectiva a două chestiuni: (a) existența unui echilibru între limba română, limba de stat a Republicii Moldova, și limba rusă, limbă a unei minorități etnice; și (b) poziția legală a altor limbi ale minorităților etnice din Republica Moldova, având în vedere garanțiile constituționale.
49. Scopul urmărit prin reglementarea articolelor 10 și 13 în Constituție se explică prin necesitatea de a garanta identitatea și unitatea poporului Republicii Moldova. Limba de stat este considerată, sub acest aspect, ca având o valoare constituțională, de simbol al unității poporului, fiind parte integrantă a identității constituționale a Republicii Moldova. Este relevant, în acest sens, un considerent al Curții Europene a Drepturilor Omului, enunțat în decizia Mentzen v. Letonia din 7 decembrie 2004: „Curtea notează că majoritatea statelor contractante au ales să acorde uneia sau mai multor limbi statutul de limbă oficială sau de limbă de stat și le-au înregistrat, ca atare, în constituțiile lor. Curtea recunoaște că pentru aceste state limba oficială este una din valorile constituționale, tot așa cum este teritoriul național, structura organizațională a statului și drapelul național. Limba nu reprezintă, în niciun caz, o valoare abstractă. Ea nu poate fi separată de modul în care este utilizată, de fapt, de vorbitorii ei. În consecință, instituind o limbă oficială, statul se obligă, de principiu, să le garanteze cetățenilor săi dreptul de a utiliza limba oficială atât pentru a comunica, cât și pentru a primi informații fără impedimente, nu doar în cadrul vieților lor private, ci și în relația lor cu autoritățile publice. În viziunea Curții, măsurile concepute să protejeze o anumită limbă trebuie analizate mai ales din această perspectivă. Cu alte cuvinte, existența unor drepturi subiective pentru vorbitorii limbii oficiale este implicită de noțiunea de limbă oficială”.
50. Curtea notează că protecția și instituirea unei limbi de stat urmărește să răspundă nevoii identitare a majorității cetățenilor statului și urmărește stabilirea unei limbi care să asigure comunicarea dintre diferitele părți ale populației în toate domeniile vieții și pe întreg teritoriul statului. Posibilitatea cetățenilor de a utiliza limba oficială în întreaga țară poate urmări, deopotrivă, evitarea unor discriminări a acestora în exercitarea drepturilor lor, în regiunile în care persoanele care aparțin minorităților etnice dețin o poziție majoritară. Protecția și promovarea limbii oficiale a statului mai urmărește realizarea coeziunii sociale și integrarea minorităților etnice în viața publică și contribuie la evitarea situațiilor în care persoanele aparținând minorităților etnice sunt limitate în arii geografice precise, unde le este vorbită limba, fapt care îi poate împiedica să circule sau să se stabilească oriunde pe teritoriul statului lor, pentru a se dezvolta pe plan profesional sau personal. Fiecare cetățean care locuiește pe teritoriul țării și tinde să se integreze în societate, să participe eficient la procesele democratice ale statului și să beneficieze de oportunitățile pe care le acordă statul Republica Moldova are nevoie de cunoașterea limbii de stat. În acest context, Comisia de la Veneția a subliniat că este legitim și lăudabil ca statele să promoveze consolidarea limbii de stat, stăpânirea acesteia de către toți cetățenii și adoptarea de măsuri pentru promovarea învățării de către toți, astfel încât să corecteze inegalitățile existente și să faciliteze integrarea efectivă a persoanelor aparținând minorităților naționale în societate (a se vedea Opinia nr. 902/2017 din 11 decembrie 2017 referitoare la prevederile Legii Ucrainei privind educația din 5 septembrie 2017 cu privire la utilizarea limbii de stat, a limbilor minoritare și a altor limbi în educație, CDL-AD(2017)030, § 118; Opinia nr. 960 /2019 din 9 decembrie 2019 referitoare la Legea privind susținerea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat, CDL-AD(2019)032, § 30).
51. În același timp, Curtea reține că interesul protecției și al promovării limbii de stat trebuie pus în balanță cu interesul recunoașterii și protejării drepturilor lingvistice ale cetățenilor care aparțin minorităților etnice. Dreptul populației de a utiliza limba oficială a statului și dreptul cetățenilor care aparțin minorităților naționale de a-și utiliza limba maternă pot coexista, dacă atât majoritatea, cât și minoritățile au o atitudine pozitivă reciprocă în relația lor. Drepturile lingvistice ale minorităților etnice sunt garantate și protejate atât la nivel național, cât și la nivel internațional.
52. Republica Moldova a ratificat mai multe tratate internaționale privind protecția drepturilor omului, care interzic, inter alia, discriminarea pe criteriu de limbă. Republica Moldova este parte la Convenția Europeană a Drepturilor Omului din 4 noiembrie 1950 și trebuie să asigure în mod efectiv dreptul garantat de articolul 14 [interzicerea discriminării] al acesteia. Republica Moldova este parte a Cartei Sociale Europene (revizuite) din 3 mai 1996 și trebuie să protejeze dreptul prevăzut de articolul E [nediscriminarea] din aceasta. De asemenea, Republica Moldova este parte la Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice din 16 decembrie 1966, al cărui articol 27 protejează drepturile lingvistice ale minorităților. În fine, Republica Moldova este parte a Convenției-cadru pentru Protecția Minorităților Naționale din 1 februarie 1995, care garantează drepturile lingvistice ale minorităților.
53. Tratatele menționate mai sus nu interzic și nici nu promovează instituirea unei limbi de stat. Totuși, ele presupun punerea în balanță în materie de utilizare, învățare sau predare a limbii de stat și a dreptului la păstrarea, dezvoltarea și exprimarea limbilor minorităților etnice. Curtea reține că nici limba de stat, nici limbile minorităților nu trebuie prejudiciate prin politici lingvistice neglijente.
54. Curtea observă că echilibrul dintre protecția limbii române ca limbă de stat și protecția limbilor minorităților etnice nu este asigurat de prevederile Legii contestate.
55. Astfel, articolul 2 al Legii îi conferă limbii ruse un statut privilegiat în raport cu alte limbi ale minorităților etnice în Republica Moldova, statut care nu decurge din Constituție. Așa cum a observat Curtea din datele colectate în contextul Recensământului din 2014, există raioane (e.g. Briceni, Drochia, Edineț, Fălești, Glodeni, Hâncești, Ocnița, Râșcani, Șoldănești) în care limba ucraineană, de exemplu, are o pondere mai mare decât limba rusă. Din aceleași date, se poate observa că în unele raioane limba rusă are o pondere mică, de nici 3 % (e.g. Cantemir, Călărași, Criuleni, Dubăsari, Hâncești, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Strășeni, Șoldănești, Telenești). Cu toate acestea, fiind ridicată la nivel de limbă de comunicare interetnică, limba rusă, limbă a unei minorități etnice, dobândește alături de limba română un statut cvasioficial.
56. Statutul cvasioficial al limbii ruse devine, de fapt, oficial, odată cu debutul articolului 6 din Legea contestată. Acest articol prevede că în relaţiile cu autorităţile publice, cu administraţia publică, cu instituţiile publice, precum şi cu întreprinderile şi organizaţiile situate pe teritoriul Republicii Moldova, limba de comunicare verbală şi scrisă este, la alegerea cetăţeanului, limba de stat sau limba de comunicare interetnică. Mai mult, articolul 7 alin. (1) din Lege prevede că activitățile de secretariat în organele puterii de stat şi în administraţia publică se efectuează în limba de stat, iar la solicitare, se asigură traducerea în limba rusă. Articolul 8 din Lege instituie obligația traducerii tuturor actelor oficiale ale organelor puterii de stat și ale administrației publice în limba rusă. Articolul 9 alineatele (1) și (2) din Lege obligă organele puterii de stat, administraţia publică, instituţiile publice, întreprinderile să primească şi să examineze cererile scrise sau verbale depuse de cetăţeni în limba rusă, precum și obligă autoritățile publice să furnizeze formulare și texte administrative de uz curent, la solicitarea cetățeanului, în limba rusă. Articolul 13 din Lege prevede că denumirile autorităţilor administraţiei publice, ale instituţiilor publice, ale departamentelor, ale întreprinderilor, ale organizaţiilor, precum şi ale subdiviziunilor structurale ale acestora se redactează în limba de stat, cu traducere în limba rusă. Articolul 16 din Lege stabilește, la primul său alineat, că înscrisurile de pe plăcile cu denumirile organelor puterii de stat, administraţiei publice şi organizaţiilor obşteşti, ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor se execută în limba de stat şi în limba rusă. Toate aceste obligații impuse autorităților publice operează pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
57. În Preambulul Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare din 5 noiembrie 1992, tratat internațional care conține standarde privind dezvoltarea limbilor minorităților naționale, se subliniază valoarea interculturalității și a plurilingvismului și se menționează că protecția și încurajarea limbilor regionale sau minoritare nu trebuie să se facă în detrimentul limbilor oficiale și al necesității de a le însuși.
58. În termeni formali, unele articole din Legea contestată subliniază rolul dominant al limbii ruse pe întreg teritoriul Republicii Moldova în raport cu limbile altor minorități etnice, fără să distingă între raioanele în care ponderea ei este neînsemnată și raioanele în care ponderea ei este semnificativă, pentru a fi instituite obligații legale atât de stricte. Legea contestată le conferă un rang secund atât limbii ucrainene, și ea o limbă a unei minorități etnice care se apropie, ca pondere, de limba rusă (a se vedea § 45 supra), cât și celorlalte limbi minoritare, cu excepția limbii găgăuze.
59. Curtea reține că articolul 13 din Constituție recunoaște doar o singură limbă de stat și nu conține sintagma „limbă de comunicare interetnică”. Statutul constituțional al limbii de stat tocmai implică funcția limbii de stat de a fi limba de comunicare între toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de originea lor etnică. În acest sens, sunt și prevederile articolului 10 alin. (1) din Constituție, conform cărora statul are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova, care este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi.
60. În pofida acestui fapt, Legea contestată îi acordă limbii ruse un statut similar cu cel al limbii române. Acest statut se observă din articolul 2 alin. (2) din Lege, care menționează că limba rusă este limbă de comunicare interetnică pe teritoriul Republicii Moldova, folosindu-se la același nivel cu limba de stat. Comisia de la Veneția a criticat un proiect de lege similar referitor la limbile vorbite în Ucraina, care poziționa limba rusă la același nivel cu limba ucraineană în multe sfere ale vieții publice și ale vieții private (a se vedea paragraful 58 din Opinia nr. 605/2010 din 30 martie 2011 privind proiectul de lege referitor la limbile din Ucraina, CDL-AD(2011)008).
61. Legea contestată acordă limbii ruse un tratament preferențial indiferent de numărul membrilor minorităților etnice care o utilizează în unitățile administrativ-teritoriale ale țării. Persoanele au de ales, în marea majoritate a cazurilor, între limba română și limba rusă. Acest fapt presupune, practic, că limba română nu va putea să-și îndeplinească funcția de limbă de stat. Curtea reține că articolul 13 din Constituția Republicii Moldova nu autorizează o asemenea opțiune (a se vedea, mutatis mutandis, Opinia Comisiei de la Veneția nr. 605/2010, CDL-AD(2011)008, §§ 66, 68).
62. Tratamentul preferențial al limbii ruse în comparație cu celelalte limbi ale minorităților etnice, prin poziționarea ei la nivelul limbii de stat, contravine articolului 13 din Constituție (a se vedea, mutatis mutandis, Opinia Comisiei de la Veneția nr. 605/2010, CDL-AD(2011)008, § 69). Acest tratament nu este conform cu principiile enunțate de Preambulul Constituției și face ca prescripția articolului 10 alin. (2) din Constituție să fie golită de substanță în privința celorlalte minorități etnice care vorbesc o altă limbă decât limba rusă (a se vedea, mutatis mutandis, Opinia Comisiei de la Veneția nr. 605/2010, CDL-AD(2011)008, § 70).
63. Acordându-i limbii ruse un statut similar cu cel al limbii române, Legea contestată diminuează forța integratoare a limbii oficiale, mai ales în sfera activității autorităților publice (a se vedea, mutatis mutandis, Opinia Comisiei de la Veneția nr. 605/2010, CDL-AD(2011)008, § 98).
64. Curtea reține că Legea contestată nu asigură în mod efectiv echilibrul necesar între limba română, care este limba de stat a Republicii Moldova, și limba rusă, care este limba maternă a uneia din minoritățile etnice din Republica Moldova. Această Lege nu conține o politică lingvistică stabilă, sustenabilă și clar definită din perspectiva exigențelor constituționale. Lipsa unei asemenea politici prejudiciază interesele societății și face ca Parlamentul să nu-și respecte obligația pozitivă care decurge din articolul 13 alin. (4) din Constituție, legislativul nereușind să rezolve una dintre marile provocări existente în viața politico-socială din Republica Moldova, prin prisma principiilor constituționale (a se vedea, mutatis mutandis, Opinia Comisiei de la Veneția nr. 605/2010, CDL-AD(2011)008, § 101).
65. În baza celor menționate supra, Curtea concluzionează că Legea nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova contravine articolului 13 din Constituție.
II. ANALIZA CURȚII ÎN BAZA ARTICOLELOR 1 alin. (3), 6, 64, 73 ȘI 131 DIN CONSTITUȚIE
66. Curtea notează faptul că de la înregistrarea proiectului de lege și până la adoptarea Legii au trecut 15 zile (1 decembrie – 16 decembrie 2020). În acest sens, Comisia de la Veneția a fost întotdeauna foarte critică în privința adoptării legilor care presupuneau chestiuni complexe, sensibile și de o importanță majoră pentru societate, fără consultarea opoziției, a experților și a societății civile și fără evaluarea obligatorie a impactului (a se vedea, spre exemplu, Opinia nr. 946/2019 din 9 decembrie 2019 pentru Macedonia de Nord referitoare la Legea privind utilizarea limbilor, CDL-AD(2019)033, § 33; Opinia nr. 950/2019 din 24 iunie 2019 privind Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 7 și OUG nr. 12 de amendare a Legilor Justiției din România, CDL-AD(2019)014, § 11).
67. Procesul de adoptare a Legii contestate a fost criticat în special în sesizarea nr. 213a/2020. Potrivit sesizării menționate, condiția impusă de articolul 8 al Legii contestate de a traduce toate actele oficiale ale autorităților publice din Republica Moldova în limba rusă presupune sporirea cheltuielilor în bugetele tuturor instituțiilor de stat. În sesizare se susține că majoritatea parlamentară a adoptat Legea cu eludarea articolului 131 alin. (4) din Constituție, fără siguranța implementării ei.
68. Curtea reține că, în vederea asigurării aplicării prevederilor Legii contestate, autoritățile statului vor trebui să aloce mijloace financiare suplimentare, care, în prezent, nu au fost estimate, e.g. pentru traducerea actelor oficiale ale organelor puterii de stat și ale administrației publice, pentru traducerea denumirilor instituțiilor publice, pentru pregătirea înscrisurilor de pe plăcile cu denumirea autorităților publice, pentru traducerea denumirii mărfurilor, a instrucțiunilor, precum și a oricărei alte informații vizuale referitoare la mărfurile fabricate în Republica Moldova, pentru instruirea funcționarilor în sensul cunoașterii limbii ruse, pentru angajarea și remunerarea traducătorilor etc. Așadar, Curtea nu reține argumentele reprezentanților Parlamentului și Guvernului care au menționat în ședința publică a Curții că pentru implementarea Legii contestate nu sunt necesare cheltuieli bugetare.
69. În conformitate cu prevederile articolului 131 alineatele (4) și (6) din Constituție, orice propunere legislativă care atrage majorarea cheltuielilor bugetare poate fi adoptată numai după ce este acceptată de Guvern și nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.
70. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că, în cadrul procedurilor legislative cu impact bugetar, prevederile alineatului (4) din articolul 131 din Constituție stabilesc o dependență decizională directă a Parlamentului față de Guvern, în sensul în care existența acceptului prealabil al Guvernului în privinţa propunerilor legislative care implică majorarea cheltuielilor reprezintă o condiţie imperativă, de la care legislativul nu poate deroga. Din norma constituțională se deduce în mod univoc faptul că acceptul Guvernului trebuie să preceadă adoptarea proiectelor de legi cu impact bugetar în lectură finală. Nerespectarea acestei condiții constituie o încălcare a procedurii stabilite de Constituție în materie de legiferare în domeniul bugetar (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr. 2 din 28 ianuarie 2014, § 48 și 74; HCC nr. 11 din 25 martie 2014, § 62; HCC nr. 28 din 19 noiembrie 2020, § 38-39). În acest context, prin Hotărârea nr. 23 din 10 octombrie 2019, Curtea a constatat că adoptarea unei legi cu impact bugetar în lipsa avizului Guvernului (§ 77) conduce la încălcarea procedurii prevăzute de articolul 131 alin. (4) și a articolului 6 din Constituție, care obligă autoritățile statului să-și exercite atribuțiile în limitele rigorilor stabilite de Constituție.
71. Curtea notează că la secțiunea rezervată Avizului Guvernului de pe site-ul Parlamentului, la proiectul de lege care a precedat Legea contestată, nu există anexat niciun document (http://parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/5330/language/ro-RO/Default.aspx). Nici în Nota informativă la proiectul de lege în discuție nu este indicată vreo sursă de finanțare pentru implementarea Legii, dar, dimpotrivă, se menționează că „în general, implementarea actului legislativ adoptat nu urmează să implice cheltuieli financiare la nivel organizatoric decât cele prevăzute în buget”. Mai mult, în ședința publică a Curții, reprezentantul Guvernului a confirmat că Guvernul nu a avizat proiectul Legii contestate.
72. Sub acest aspect, Curtea constată încălcarea articolelor 6 și 131 alineatele (4) și (6) din Constituție. Din acest motiv, Curtea este scutită să analizeze în continuare respectarea procedurii adoptării Legii contestate în baza articolelor 1 alin. (3), 64 și 73 din Constituție, invocate de autorii sesizării.
73. Având în vedere raționamentele menționate supra și dată fiind legătura indisolubilă dintre dispozițiile Legii contestate, Curtea ajunge la concluzia neconstituționalității Legii nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.
Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) litera a) şi 140 din Constituție, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 litera a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
HOTĂRĂŞTE:
1. Se admit sesizările depuse de dl Octavian Țîcu, dl Dinu Plîngău și dna Maria Ciobanu, deputați în Parlamentul Republicii Moldova.
2. Se declară neconstituțională Legea nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.
3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
PREȘEDINTE Domnica MANOLE
Nr. 4. Chișinău, 21 ianuarie 2021.
OPINIE SEPARATĂ expusă în temeiul articolului 27 alin. (5) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și articolului 67 din Codul jurisdicției constituționale
Prin Hotărârea nr. 4 din 21 ianuarie 2021 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea nr.234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.
Astfel, Curtea, examinând sesizările depuse prin prisma prevederilor articolului 13 al Constituției Republicii Moldova, a concluzionat că legiuitorul, prin Legea contestată, în special prin articolul 2, a conferit limbii ruse un statut neprevăzut de Constituție de „limbă de comunicare interetnică” similar cu cel al limbii de stat, ba chiar un statut mai preferențial în raport cu alte limbi ale minorităților etnice din Republica Moldova. Or, în aprecierea colegilor, Legea contestată în ansamblu contravine articolului 13 al Legii Supreme.
Curtea a mai reținut că, în vederea asigurării aplicării prevederilor Legii contestate, autoritățile publice de toate nivelele urmează să aloce mijloace financiare suplimentare, care în prezent nu pot fi estimate. În acest context, lipsa Avizului Guvernului constituie o încălcare a procedurilor constituționale, în condițiile articolului 131 alin. (4) și alin. (6).
Astfel, fiind de acord parțial, din punct de vedere al procedurii, cu concluzia din urmă, totuși nu pot să susțin aprecierile și concluziile Curții expuse sumar, din următoarele considerente:
În primul rând, colegii au analizat și au constatat contradicția cu spiritul Constituției doar a articolului 2 din Legea contestată, care conține 23 de articole. Or, în pofida acestui fapt, Legea nr. 234/2020 a fost declarată neconstituțională integral. Astfel, se consideră neconstituțional, de exemplu, Capitolul I „Dispoziții generale”, în care sunt prevăzute prevederile de bază care rezultă din angajamentele internaționale ale Republicii Moldova în materie. Sub viciu de neconstituționalitate a căzut, de exemplu, și alin. (3) din articolul 1 – „Studierea și cunoașterea limbii de stat a Republicii Moldova cel puțin la nivel de comunicare sunt obligații morale ale tuturor cetățenilor țării”.
În al doilea rând, este eminamente rezonabil să apreciem că o bună parte a prevederilor Legii nr. 3465 din 1 septembrie 1989 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești (constatată desuetă prin Hotărârea Curții Constituționale nr.17 din 4 iunie 2018) pe parcursul anilor a fost preluată și încorporată în diverse legi ulterioare, care sunt în vigoare și produc efecte juridice corespunzătoare. Or, observăm că majoritatea acestor norme, prin esența lor, se regăsesc și în Legea contestată, și anume:
- Articolul 6 – „În relațiile cu autoritățile publice, cu administrația publică, cu instituțiile publice, precum și cu întreprinderile și organizațiile situate pe teritoriul Republicii Moldova, limba de comunicare verbală și scrisă este, la alegerea cetățeanului, limba de stat sau limba de comunicare interetnică [...]”;
- Articolul 7 alin. (1) – „Activitățile de secretariat în organele puterii de stat și în administrația publică se efectuează în limba de stat, iar la solicitare, se asigură traducerea în limba rusă.”;
- Articolul 8 – „Actele oficiale ale organelor puterii de stat și în administrația publică se întocmesc și se adoptă în limba de stat, urmând să fie traduse în limba rusă.”;
- Articolul 9 alin. (1) și (2) – „Organele puterii de stat, administrația publică, instituțiile publice, întreprinderile primesc și examinează cererile scrise sau verbale depuse de cetățeni în limba de stat sau în limba rusă.”
„Formularele și textele administrative de uz curent se eliberează în limba de stat și, la solicitarea cetățeanului, în limba rusă [...]”;
- Articolul 10 – care reglementează limba de procedură în cauzele penale, civile, contravenționale;
- Articolul 13 – „Denumirile autorităților administrației publice, instituțiilor publice, departamentelor, întreprinderilor, organizațiilor, precum și ale subdiviziunilor structurale ale acestora se redactează în limba de stat, cu traducere în limba rusă [...]”;
- Articolul 16 – „Înscrisurile de pe plăcile cu denumirile organelor puterii de stat, administrației publice și organizațiilor obștești, ale întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor se execută în limba de stat și în limba rusă [...]”.
În contextul enunțat, atrag atenția asupra faptului că anterior Curtea Constituțională a recunoscut constituționale dispozițiile unor articole din Legea nr. 382 din 19 iulie 2001 cu privire la dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale și la statutul juridic al organizațiilor lor (vezi Hotărârea Curții Constituționale nr.28 din 30 mai 2002). Or, aceste prevederi sunt similare cu textele din articolele 6, 7, 8, 9, 11, 13, 16 din Legea contestată.
În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a art.10 din Legea contestată, în opinia mea, conținutul acestui articol rezultă și corespunde art.118 din Constituție și se încadrează în logica juridică a prevederilor respective din legislația procesuală penală și civilă.
În al treilea rând, menționez că Înalta Curte, prin Hotărârea nr. 17 din 4 iunie 2018 (vezi supra), a statuat că:
„34. Caracterul tranzitoriu al acestei Legi, valabil doar pentru epoca în care a fost adoptată, este demonstrat și de numeroase legi ulterioare care au preluat prevederi din aceasta. Legea nr. 382 din 19 iulie 2001 cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale și la statutul juridic al organizațiilor lor conține anumite garanții referitoare la limbile minorităților. Alte două legi - Legea nr. 344 din 23 decembrie 1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei și Legea nr. 173 din 22 iulie 2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului - dezvoltă prevederi ale Legii contestate. De asemenea, Legea nr. 1227 din 27 iunie 1997 cu privire la publicitate, Legea nr. 220 din 19 octombrie 2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali, Legea nr. 160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător și Legea nr. 125 din 11 mai 2007 privind libertatea de conștiință, de gândire și de religie dezvoltă sau chiar modifică radical prevederi conținute de Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Legislația procesuală civilă și penală schimbă optica prevederilor Legii cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești cu referire la limba în care se formulează cererile și în care se desfășoară procedurile judiciare în Republica Moldova.
[…]
§36. Examinând sesizarea, Curtea a observat invocarea articolelor 13 și 16 din Constituție în sprijinul criticii de neconstituționalitate a unor prevederi din Legea nr. 173 din 6 iulie 1994 privind modul de publicare și intrare în vigoare a actelor oficiale, din Legea nr. 382 din 19 iulie 2001 cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale și la statutul juridic al organizațiilor lor și din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797 din 2 aprilie 1996. Aceste prevederi se referă, în general, la traducerea actelor normative adoptate sau emise de către unele autorități centrale ale Republicii Moldova în limba rusă și în alte limbi, la garantarea de către stat a dreptului la educație în limba rusă și în alte limbi ale minorităților din Republica Moldova, la publicarea actelor normative, a comunicărilor oficiale și a altor informații de importanță națională în limba rusă și la afișarea denumirilor instituțiilor și a localurilor publice în limba rusă.
[…]
§38. Curtea a reținut că caracterul oficial al limbii române în Republica Moldova nu exclude traducerea actelor normative adoptate sau emise de către unele autorități centrale ale Republicii Moldova în alte limbi, garantarea de către stat a dreptului la educație în limba rusă, publicarea actelor normative, a comunicărilor oficiale și a altor informații de importanță națională în limba rusă și afișarea denumirilor instituțiilor și a localurilor publice în limba rusă. Textele de lege contestate din acest punct de vedere nu prevăd publicarea actelor normative, desfășurarea procesului de învățământ sau afișarea denumirilor instituțiilor și a localurilor publice exclusiv în limba rusă, ci, în primul rând, în limba română, limba rusă constituind o opțiune subsecventă.
§41. Din dispozițiile legale contestate în acest sens, Curtea nu a dedus cum ar fi afectat caracterul oficial al limbii române în Republica Moldova. Curtea a menționat că dacă ar accepta această critică a autorilor sesizării ar comite o eroare logică formală. Concluzia încălcării articolului 13 din Constituție prin utilizarea adiacentă a limbii ruse în anumite sfere sociale nu decurge din premisa că limba română este limba oficială a statului Republica Moldova. Prin urmare, Curtea a reținut că, atât timp cât există condiția prioritară a publicării actelor normative, a desfășurării procesului de învățământ, a comunicării de informații oficiale sau de importanță națională, a afișării denumirilor instituțiilor și a localurilor publice în limba română, articolul 13 din Constituție nu devine incident.
[…]
§43. Cu privire la incidența articolului 16 din Constituție, care garantează egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, Curtea a subliniat importanța respectării de către statul Republica Moldova a prevederilor convențiilor internaționale privind protecția minorităților naționale.
§44. Deși Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare nu garantează un drept general pentru vorbitorii de limbi regionale sau minoritare de a comunica, în relația lor cu autoritățile publice, în limba lor, aceasta le cere statelor, la articolul 10, să adopte o atitudine pozitivă privind utilizarea unei limbi regionale sau minoritare în contactele cu administrația și serviciile publice, atunci când este posibil, fără să existe constrângeri excesive din partea autorităților publice.
§45. Problema unei presupuse discriminări a minorităților de alte limbi decât limba rusă nu conduce, în mod logic, la eliminarea limbii ruse din prevederile legale contestate. Curtea a subliniat acest fapt inclusiv prin prisma dispozițiilor Cartei de la Paris pentru o nouă Europă, ratificată de către Republica Moldova prin Legea nr. 1990 din 21 noiembrie 1990, care prevăd că trebuie încurajată preţioasa contribuţie a minorităţilor naţionale la viaţa societăţilor noastre și că trebuie îmbunătățită în continuare situaţia acestora. Prin semnarea acestei Carte, Republica Moldova și-a exprimat profunda convingere că pacea, dreptatea, stabilitatea şi democraţia reclamă protejarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a minorităţilor naţionale şi crearea condiţiilor pentru promovarea acestei identităţi. Republica Moldova s-a obligat să soluționeze problemele referitoare la minoritățile naţionale în mod satisfăcător numai într-un cadru politic democratic.
[…]
§47. Stabilind inadmisibilitatea acestui capăt de sesizare, Curtea a avut în vedere prevederile acestor tratate internaționale obligatorii pentru Republica Moldova, care instituie standardele minime în materie de drepturi ale minorităților lingvistice. Ea a accentuat importanța discutării problemelor din această sferă în forul legislativ.
§48. Curtea a menționat că nu poate permite ca mecanismul constituțional de protecție a drepturilor fundamentale să le acorde oponenților parlamentari dezamăgiți de o anumită politică statală – conformă cu standardele internaționale în materie – obținerea unei victorii la Curtea Constituțională, victorie pe care nu au putut-o obține în forul electiv și democratic al țării lor, acolo unde prevăd convențiile internaționale că trebuie dezbătută problema minorităților naționale.
[…]
§54. De asemenea, pe data de 1 iunie 2018, Curtea Constituțională a primit o opinie amicus curiae din partea Oficiului Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului din Republica Moldova cu privire la problemele ridicate în sesizare. Curtea încurajează și apreciază trimiterea unor astfel de opinii de către organizațiile neguvernamentale din Republica Moldova, în cauze care suscită un interes public deosebit.
§55. În opinia sa amicus curiae, Oficiul Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului din Republica Moldova a făcut trimitere la contextul istoric care a făcut ca cetățenii Republicii Moldova care aparțin de cele mai numeroase patru minorități – bulgară, găgăuză, rusă și ucraineană – să utilizeze limba rusă pentru comunicarea cu majoritatea de limbă română. Pentru că situația demografică nu s-a schimbat, cel puțin din perspectiva multietnicismului, este neclar, pentru Oficiul Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului din Republica Moldova, de ce se dorește înlăturarea statutului limbii ruse din prevederile legale relevante contestate. Statutul curent al limbii ruse constituie o problemă de asigurare a egalității și a nediscriminării. El nu conduce la tratamentul diferențiat nejustificat al altor limbi ale minorităților etnice, pentru că limba rusă este vorbită de cetățenii Republicii Moldova care aparțin de mai multe etnii, în comparație cu limbile altor minorități etnice.
[…]”
Consider că concluziile și argumentele conținute în ambele Hotărârii ale Curții Constituționale (HCC nr. 28 din 30 mai 2002 și HCC nr. 17 din 4 iunie 2018) sunt valabile și relevante pentru această cauză.
Finalmente, nu pot să nu observ și o abordare metodologică pusă la baza examinării Legii contestate. În special, analizând datele Recensământului din 2014, s-a constatat că din 2723315 de cetățeni, 1544726 au declarat că limba lor maternă este limba moldovenească și 639339 – română. Pornind de la premisa că glotonimul „român” include termenul „moldovenesc”, s-a concluzionat că în Republica Moldova limba română este limba maternă a 2184065 de cetățeni. (?)
Consider că această deducție denaturează, de fapt, perceperea oamenilor în materie, dar și nu aduce o valoare relevantă pentru justificarea deciziei finale în cauza dată.
21 ianuarie 2021 Vladimir Țurcan,
judecător al Curții Constituționale