Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.4. -
(1) Se propune Preşedintelui Republicii Moldova să aducă actele sale în concordanţă cu Codul civil al Republicii Moldova.
(2) Guvernul, pînă la 1 ianuarie 2003:
a) va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu dispoziţiile Codului civil al Republicii Moldova;
b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu dispoziţiile Codului civil al Republicii Moldova;
c) va asigura revizuirea şi abrogarea de către ministere şi departamente a actelor lor normative ce contravin Codului civil al Republicii Moldova;
d) va întreprinde alte măsuri pentru buna desfăşurare a procesului de punere în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova, pentru studierea şi implementarea prevederilor lui de către subiecţii de drept.
Secțiunea a 2-a
Dispoziții privind punerea în aplicare a modificărilor operate la cartea întîi
Art. 8. – Dispozițiile art. 22 din Codul civil, în redacția Legii nr. 133/2018, se aplică notificărilor expediate începînd cu 1 martie 2019, indiferent de momentul apariției situației juridice la care se referă notificarea.
Art. 9. – Dispozițiile art. 185-201 din Codul civil, introduse prin Legea nr. 133/2018, se aplică începînd cu 1 martie 2019, chiar dacă administratorul a fost numit în funcție înainte de 1 martie 2019.
Art. 10. – Modificările operate prin Legea nr. 133/2018 la dispozițiile cărții întîi din Codul civil privitoare la reorganizarea sau lichidarea persoanei juridice nu se aplică procedurilor de reorganizare sau lichidare dacă hotărîrea organului competent privind inițierea reorganizării sau a lichidării a fost adoptată înainte de 1 martie 2019.
Art. 11. –
(1) Persoanele juridice înregistrate în Republica Moldova și filialele și reprezentanțele persoanelor juridice străine sînt obligate, pînă la 1 ianuarie 2024:
a) să-și aducă actele de constituire și/sau statutele sale și regulamentele filialelor și reprezentanțelor în concordanță cu modificările la art. 240 și 241 din Codul civil operate prin Legea nr. 133/2018;
b) să ceară operarea modificărilor necesare, conform lit. a), în registrul de stat al persoanelor juridice sau în alt registru de publicitate în care sînt înregistrate conform legii.
(2) Dacă persoana juridică operează, din proprie inițiativă, o modificare în actul de constituire și/sau statut înainte de termenul prevăzut la alin. (1), aceasta trebuie să asigure executarea dispozițiilor alin. (1) în aceeași dată.
(3) Înregistrarea modificărilor în actele de constituire și/sau statutele persoanelor juridice în conformitate cu alin. (1) lit. b) și alin. (2) se efectuează fără perceperea taxelor și a plăților de înregistrare.
(4) Modificările la art. 240 și 241 din Codul civil, operate prin Legea nr. 133/2018, se aplică din 1 martie 2019, indiferent dacă au fost sau nu efectuate modificările prevăzute la alin. (1) din prezentul articol. În special, din 1 martie 2019 se vor aplica următoarele reguli:
a) filialele și reprezentanțele unei persoane juridice care au fost înregistrate înainte de 1 martie 2019 se vor considera, în sensul legislației în vigoare, sucursale ale respectivei persoane juridice;
b) informațiile din registrul de stat al persoanelor juridice sau din alt registru de publicitate prevăzut de lege referitoare la filialele și/sau reprezentanțele persoanei juridice se consideră informații referitoare la sucursalele persoanei juridice.
(5) În cazul în care filiala persoanei juridice străine, înregistrată în Republica Moldova înainte de 1 martie 2019, are statut de persoană juridică distinctă de persoana juridică străină, aceasta încetează să aibă statut de persoană juridică distinctă din momentul efectuării modificărilor conform alin. (1) sau, după caz, alin. (2). Cu toate acestea, în termenul prevăzut de alin. (1) sau, după caz, alin. (2), persoana juridică străină cu scop lucrativ sau cu scop nelucrativ poate să inițieze transformarea filialei înregistrate în Republica Moldova în societate cu răspundere limitată cu asociat unic sau, după caz, în una dintre formele juridice de organizare corespunzătoare pentru persoanele juridice cu scop nelucrativ din Republica Moldova.
(6) Trimiterile din legislația în vigoare la filiala sau reprezentanța persoanei juridice se consideră trimiteri la sucursala persoanei juridice pînă la aducerea legislației în concordanță cu art. 240 și 241 din Codul civil, cu modificările operate prin Legea nr. 133/2018.
Art. 12. – Dispozițiile art. 325 din Codul civil în redacția introdusă prin Legea nr. 133/2018 se aplică dacă obligația de a încheia actul juridic a fost contractată începînd cu 1 martie 2019 sau a apărut în baza legii începînd cu aceeași dată.
Art. 13. – Dispozițiile art. 360 din Codul civil, introduse prin Legea nr. 133/2018, se aplică consimțămîntului dat de terț începînd cu 1 martie 2019, chiar dacă actul juridic pentru care se dă consimțămîntul a fost încheiat înainte de 1 martie 2019.
Art. 14. – Modificările dispozițiilor Codului civil referitoare la termenele de decădere, operate prin Legea nr. 133/2018, nu se aplică termenelor care au început să curgă înainte de 1 martie 2019.
Art. 15. –
(1) Dispozițiile art. 379 alin. (2) și art. 380 din Codul civil, introduse prin Legea nr. 133/2018, se aplică odată cu crearea condițiilor tehnice, dar nu mai tîrziu de 1 martie 2021.
(2) Guvernul Republicii Moldova va crea și va asigura funcționarea registrului procurilor în termenul indicat la alin. (1).
Art. 16. – Părțile unui contract încheiat înainte de 1 martie 2019, începînd cu această dată, pot deroga prin contract de la dispozițiile legale privind prescripția extinctivă în conformitate cu art. 393 din Codul civil, cu modificările operate prin Legea nr. 133/2018.
Art. 17. – Dispozițiile art. 404 din Codul civil în redacția introdusă prin Legea nr. 133/2018 se aplică termenelor de prescripție extinctivă care au început să curgă (inclusiv ca urmare a întreruperii cursului anterior) începînd cu 1 martie 2019.
Art. 18. – Formalitățile de publicitate sînt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data efectuării acestora.
Art. 19. – Pînă la ajustarea tehnică a registrelor de publicitate cu caracter constitutiv (art. 420 din Codul civil), deținătorii acestor registre aplică dispozițiile capitolului II (Registrele de publicitate cu caracter constitutiv) din titlul V cartea întîi din Codul civil în redacția introdusă prin Legea nr. 133/2018, începînd cu 1 martie 2019, cu adaptările corespunzătoare.
Art. 20. –
(1) Dispozițiile capitolului II (Registrele de publicitate cu caracter constitutiv) din titlul V cartea întîi din Codul civil în redacția introdusă prin Legea nr. 133/2018 nu afectează drepturile care au fost dobîndite înainte de 1 martie 2019 și care nu au fost înregistrate de către dobînditor înainte de 1 martie 2019. Dobînditorul dreptului dobîndit înainte de 1 martie 2019 poate cere înregistrarea dreptului său.
(2) Dispozițiile alin. (1) din prezentul articol se aplică doar în privința registrului de stat al transporturilor, registrului navelor sau catalogului naval și a altor registre de publicitate cu caracter constitutiv (art. 420 din Codul civil), cărora, înainte de 1 martie 2019, legea nu le recunoștea caracterul constitutiv.
(3) Dispozițiile art. 435 alin. (2) pct. 8) din Codul civil, în redacția introdusă prin Legea nr. 133/2018, referitoare la notarea în registru a identității viitorilor beneficiari nu se aplică în cazul fiduciilor administrate de administratorii fiduciari participanți profesioniști care au deținut licențe pentru activitatea de administrare fiduciară a investițiilor conform Legii nr. 199/1998 cu privire la piața valorilor mobiliare.
Secțiunea a 3-a
Dispoziții privind punerea în aplicare a modificărilor operate la cartea a doua
Art. 22. – Construcția sau alte lucruri ori lucrări atașate permanent la teren, înregistrate în capitolul B al registrului bunurilor imobile (în prezenta secțiune, în continuare – bunuri imobile înregistrate separat în capitolul B), din data de 1 martie 2019, încetează a fi bunuri imobile separate și devin parte componentă a terenului, cu condiția că, la acea dată, aceeași persoană sau aceleași persoane dețin în proprietate atît bunul imobil înregistrat separat în capitolul B, cît și terenul.
Art. 23. –
(1) Bunurile imobile înregistrate separat în capitolul B care, conform legislației anterioare, nu constituie parte componentă a terenului pe care sînt amplasate și care, la 1 martie 2019, aparțineau unei alte persoane decît proprietarul terenului nu devin parte componentă a terenului și continuă să se considere bunuri imobile. Aceeași regulă se aplică bunurilor imobile înregistrate separat în capitolul B aflate în proprietate comună dacă oricare dintre coproprietari este și proprietar al terenului sau dacă doar unii coproprietari ai terenului sînt proprietari ai bunurilor imobile înregistrate separat în capitolul B.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător bunurilor imobile înregistrate separat în capitolul B care urmează a fi ridicate pe terenul altei persoane în virtutea unui drept al constructorului apărut înainte de 1 martie 2019 sau pe baza unui contract încheiat înainte de 1 martie 2019.
Art. 24. –
(1) Proprietarul terenului pe care sînt amplasate bunuri imobile înregistrate separat în capitolul B și care nu devin parte componentă a terenului la 1 martie 2019, conform art. 23, deține un drept de preemțiune în caz de vînzare a bunului imobil înregistrat separat în capitolul B, iar proprietarul bunului imobil înregistrat separat în capitolul B deține un drept de preemțiune în caz de vînzare a terenului.
(2) Dacă bunul imobil înregistrat separat în capitolul B se află pe o parte a terenului și poate fi folosit fără dificultăți pe acea parte a terenului, atunci dreptul de preemțiune se aplică doar în privința părții de teren necesare pentru exercitarea dreptului de proprietate asupra bunului imobil înregistrat separat în capitolul B.
(3) Orice clauză încheiată după 1 martie 2019 care exclude sau limitează dreptul de preemțiune prevăzut de prezentul articol este lovită de nulitate absolută.
(4) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care terenul aparține statului sau unității administrativ-teritoriale.
Art. 25. – Dacă, după 1 martie 2019, terenul și bunul imobil înregistrat separat în capitolul B devin proprietatea aceleiași persoane sau acelorași persoane, din data dobîndirii, bunul imobil înregistrat separat în capitolul B încetează a fi bun imobil și devine parte componentă a terenului pe care este amplasat. Această dispoziție nu se aplică dacă bunul imobil înregistrat separat în capitolul B este deja parte componentă a terenului conform prezentei secțiuni.
Art. 26. –
(1) Faptul că, în temeiul art. 22, 23 sau 25, bunul imobil înregistrat separat în capitolul B încetează a fi bun imobil și devine parte componentă a terenului pe care este amplasat nu atrage modificări în mențiunile din registrul bunurilor imobile, iar părțile componente ale terenului înregistrate separat în capitolul B își păstrează această înregistrare.
(2) Dacă, în temeiul art. 22, 23 sau 25, bunul imobil înregistrat separat în capitolul B încetează a fi bun imobil și devine parte componentă a terenului pe care este amplasat, din aceeași dată se aplică următoarele:
a) în cazul în care terenul era grevat cu un drept real limitat, se consideră că dreptul real limitat se extinde, în măsura în care este posibil, și asupra bunului imobil înregistrat separat în capitolul B care a încetat a fi bun imobil și a devenit parte componentă a terenului pe care este amplasat;
b) în cazul în care bunul imobil înregistrat separat în capitolul B care a încetat a fi bun imobil și a devenit parte componentă a terenului pe care este amplasat era grevat cu un drept real limitat, se consideră că dreptul real limitat se extinde, în măsura în care este posibil, și asupra terenului pe care acesta este amplasat;
c) în cazurile prevăzute la lit. a) și b), dacă atît terenul, cît și bunul imobil înregistrat separat în capitolul B erau grevate cu drepturi de ipotecă în folosul diferitor creditori ipotecari, se consideră că creditorii ipotecari de rang egal dețin același drept de ipotecă de același rang, cu dreptul de a fi satisfăcuți din produsul executării ipotecii proporțional valorii obiectului asupra căruia fiecare dintre ei aveau anterior o ipotecă. La determinarea valorii obiectului se va ține cont de valoarea acestuia la data cînd bunul imobil înregistrat separat în capitolul B a încetat a fi bun imobil și a devenit parte componentă a terenului pe care este amplasat;
d) în cazurile prevăzute la lit. a) și b), dacă atît terenul, cît și bunul imobil înregistrat separat în capitolul B erau grevate cu drepturi reale limitate, altele decît dreptul de ipotecă, în folosul diferitori titulari, aceste drepturi vor continua să producă efecte juridice pînă la stingerea lor conform conținutului său, ca și cum bunul imobil înregistrat separat în capitolul B nu a încetat a fi bun imobil și nu a devenit parte componentă a terenului pe care este amplasat.
(3) Extinderea obiectului dreptului real limitat conform alin. (2) se produce de plin drept prin efectul prezentei legi, fără înregistrarea în registrul bunurilor imobile. Orice persoană interesată poate cere rectificarea registrului bunurilor imobile pentru a reflecta extinderea conform alin. (2).
(4) Dispozițiile prezentei secțiuni și noile dispoziții ale art. 459-463 din Codul civil, introduse prin Legea nr. 133/2018, nu afectează dispozițiile art. 278 și 2873 din Codul fiscal și alte dispoziții ale legislației fiscale conform cărora anumite bunuri imobile, părți componente ale bunurilor imobile ori părți din acestea, drepturi asupra lor sau cote-părți din dreptul asupra lor sînt obiect al impunerii.
Art. 27. –
(1) Prin efectul Legii nr. 133/2018, din 1 martie 2019, se instituie drept de superficie asupra terenului care aparține unei persoane, alta decît statul sau unitatea administrativ-teritorială, în folosul proprietarului bunului imobil înregistrat separat în capitolul B (cu excepția construcțiilor provizorii) și al proprietarului bunului imobil înregistrat separat în capitolul C al registrului bunurilor imobile, dacă proprietarul bunului imobil respectiv, la data de 1 martie 2019, se află în una dintre următoarele situații:
a) are un drept de posesie sau folosință asupra terenului, născut din lege sau contract, altul decît un drept de superficie;
b) nu are niciun drept asupra terenului.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), dreptul de superficie se instituie doar asupra părții terenului necesare pentru deservirea bunului imobil înregistrat separat în capitolul B. Dimensiunile concrete ale părților de teren se stabilesc de către proprietarul terenului, la cererea superficiarului sau la inițiativa proprietarului.
(3) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), dacă proprietarul bunului imobil respectiv are dreptul menționat doar asupra părții terenului respectiv, dreptul de superficie se extinde doar asupra acelei părți a terenului asupra căreia el are dreptul menționat.
Art. 28. –
(1) Dreptul de superficie prevăzut la art. 27 se instituie pe termen determinat.
(2) În cazul în care actul juridic sau administrativ ori legea care guvernează dreptul menționat la art. 27 alin. (1) lit. a) stabilește un termen de existență al dreptului menționat, după a cărui expirare proprietarul terenului devine proprietar deplin al bunului imobil respectiv înregistrat separat în capitolul B, dreptul de superficie prevăzut la art. 27 se stinge la expirarea termenului de existență al dreptului menționat.
(3) În cazurile care nu cad sub incidența alin. (2), proprietarul terenului și superficiarul sînt obligați să negocieze și să convină prin contract asupra termenului dreptului de superficie. Dispozițiile privind contractul de constituire a superficiei se aplică în mod corespunzător contractului prin care se determină termenul dreptului de superficie.
(4) Superficiarul are dreptul de a cere ca termenul dreptului de superficie să fie nu mai scurt decît durata de funcționare prezumată a bunului imobil înregistrat separat în capitolul B. Proprietarul terenului are dreptul de a cere ca termenul dreptului de superficie să fie nu mai lung decît durata de funcționare prezumată a bunului imobil înregistrat separat în capitolul B.
(5) În cazul în care superficiarul și proprietarul terenului nu au ajuns la un comun acord privind termenul dreptului de superficie conform alin. (3), oricare dintre ei poate introduce acțiune în instanța de judecată pentru a se stabili termenul dreptului de superficie, prin hotărîre judecătorească, conform criteriilor prevăzute la alin. (4), ținînd cont de toate circumstanțele cazului.
(6) Existența dreptului proprietarului terenului de a cere plata unei redevențe de la superficiar și mărimea acestei redevențe se stabilesc de legislația aplicabilă raportului dintre proprietarul terenului și superficiar.
Art. 29. –
(1) Prin efectul Legii nr. 133/2018, din 1 martie 2019, se instituie drept de superficie asupra terenului care aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale (indiferent că face parte din domeniul public sau privat) în folosul proprietarului bunului imobil înregistrat separat în capitolul B (cu excepția construcțiilor provizorii) și al proprietarului bunului imobil înregistrat separat în capitolul C al registrului bunurilor imobile dacă proprietarul bunului imobil respectiv, la data de 1 martie 2019, se află în una dintre următoarele situații:
a) are un drept de locațiune asupra terenului cu drept de construire;
b) are un drept de concesiune asupra terenului;
c) are un drept de folosință asupra terenului pe baza parteneriatului public-privat;
d) are un drept de posesie sau folosință asupra terenului, altul decît cele prevăzute la lit. a)-c);
e) nu are niciun drept asupra terenului.
(2) Superficiarul care deține superficie legală în temeiul alin. (1) lit. d) sau e) este obligat să achite în bugetul de stat sau, după caz, în bugetul local o redevență anuală în mărime egală cu chiria pentru locațiunea terenului statului, prevăzută de legea anuală a bugetului de stat. Categoriile de persoane scutite de plata redevenței anuale se specifică în legea anuală a bugetului de stat. Această obligație incumbă și dobînditorului subsecvent al bunului înregistrat separat și al dreptului de superficie.
(3) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. e), dreptul de superficie se instituie doar asupra părții terenului necesare pentru deservirea bunului imobil înregistrat separat în capitolul B. Dimensiunile concrete ale părților de teren se stabilesc de către proprietarul terenului, la cererea superficiarului sau la inițiativa proprietarului.
(4) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), dacă proprietarul bunului imobil respectiv are dreptul menționat doar asupra părții respective a terenului, dreptul de superficie se extinde doar asupra părții terenului asupra căreia el are dreptul menționat.
(5) Dreptul de superficie prevăzut de prezentul articol este perpetuu. Cu toate acestea, în cazul în care actul juridic sau administrativ ori legea care guvernează dreptul menționat la alin. (1) lit. a)-d) stabilește un termen de existență al dreptului menționat, după a cărui expirare proprietarul terenului devine proprietar deplin al bunului imobil respectiv înregistrat separat în capitolul B, dreptul de superficie prevăzut de prezentul articol se stinge la expirarea termenului de existență al dreptului menționat.
Art. 30. – Dispozițiile art. 27 și 28 nu afectează dreptul proprietarului terenului sau al altei autorități competente de a cere, conform legislației în vigoare, demolarea bunului imobil înregistrat separat în capitolul B pe temeiurile prevăzute de legea aplicabilă.
Art. 31. – Dreptul de superficie prevăzut la art. 27-29 se naște de plin drept fără înregistrarea lui în registrul bunurilor imobile. Orice persoană interesată poate cere înregistrarea acestui drept în registrul bunurilor imobile.
Art. 32. – Dispozițiile art. 460 din Codul civil, introduse prin Legea nr. 133/2018, nu afectează drepturile, de orice natură, ale persoanei care nu este proprietar al terenului de a construi și de a deveni proprietar al construcției sau al lucrărilor ridicate, care au fost dobîndite înainte de 1 martie 2019 și care vor continua să producă efecte juridice pînă la stingerea acestora conform conținutului său, stabilit înainte de 1 martie 2019.
Art. 33. –
(1) Dispozițiile art. 462 alin. (2) din Codul civil, introduse prin Legea nr. 133/2018, se aplică în cazul în care proprietarul unității în condominiu devine și proprietar al cotei-părți corespunzătoare din dreptul asupra părților comune.
(2) Pînă la survenirea cazului prevăzut la alin. (1), constituie bun imobil doar unitatea în condominiu.
Art. 34. –
(1) La aplicarea dispozițiilor art. 524, 526, 529 și 530 din Codul civil, în redacția prevăzută de Legea nr. 133/2018, poate fi invocată durata posesiei exercitate înainte de 1 martie 2019 dacă aceasta întrunește celelalte condiții ale uzucapiunii invocate.
(2) La aplicarea dispozițiilor art. 524 din Codul civil, introduse prin Legea nr. 133/2018, se permite invocarea înregistrării în registrul respectiv, efectuată înainte de 1 martie 2019, dacă, conform legii în vigoare la data înregistrării, înregistrarea avea efect constitutiv. În caz contrar, se consideră că înregistrarea are efect constitutiv din 1 martie 2019.
(3) Prin derogare de la dispozițiile alin. (1) din prezentul articol, la aplicarea dispozițiilor art. 526 din Codul civil, introduse prin Legea nr. 133/2018, se permite invocarea doar a duratei posesiei exercitate după 1 martie 2011.
(4) Dreptul uzucapantului de a invoca uzucapiunea împlinită înainte de 1 martie 2019 rămîne neafectat.
Art. 35. –
(1) Gajul constituit înainte de 1 martie 2019:
a) este guvernat de legea în vigoare la data constituirii acestuia;
b) începînd cu 1 martie 2019, are același rang de prioritate ca și gradul de prioritate pe care îl avea înainte de 1 martie 2019;
c) începînd cu 1 martie 2019, se exercită în condițiile Codului civil, cu modificările prevăzute de Legea nr. 133/2018.
(2) Creditorul gajist care a intrat în posesia bunului gajat înainte de 1 martie 2019 exercită dreptul de a vinde, achiziționa bunul gajat sau alte drepturi în condițiile Codului civil, cu modificările prevăzute de Legea nr. 133/2018.
(3) Gajul constituit înainte de 1 martie 2019 asupra mijloacelor bănești, începînd cu 1 martie 2019, se consideră gaj asupra dreptului privind mijloacele bănești.
(4) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în egală măsură și ipotecii.
Art. 36. –
(1) Dispozițiile art. 735 din Codul civil în redacția introdusă prin Legea nr. 133/2018 nu se aplică dreptului de ipotecă constituit înainte de 1 martie 2019.
(2) Notificările de executare a dreptului de ipotecă transmise și preavizele de executare a dreptului de ipotecă înregistrate înainte de 1 martie 2019 conform Legii nr. 142/2008 cu privire la ipotecă se consideră avize de executare transmise sau, după caz, înregistrate în sensul art. 752 din Codul civil în redacția introdusă prin Legea nr. 133/2018.
Art. 37. –
(1) În cazul în care ipoteca constituită înainte de 1 martie 2019 are ca obiect doar bunul imobil înregistrat separat în capitolul B, iar terenul pe care este amplasat bunul imobil ipotecat, înregistrat separat în capitolul B, aparține unui terț și a fost transmis debitorului ipotecar în folosință, după exercitarea dreptului de ipotecă, noul proprietar al bunului imobil înregistrat separat în capitolul B se subrogă în drepturile și obligațiile debitorului ipotecar conform actului juridic prin care sînt stabilite condițiile folosinței.
(2) Dispozițiile alin. (1) din prezentul articol se aplică și ipotecii constituite începînd cu data de 1 martie 2019 în privința bunurilor imobile înregistrate separat în capitolul B care continuă să se considere bunuri imobile conform art. 23.
Secțiunea a 4-a
Dispoziții privind punerea în aplicare a modificărilor operate la cartea a treia
Art. 38. – Dispozițiile art. 895-900 din Codul civil, introduse prin Legea nr. 133/2018, se aplică actelor juridice încheiate de debitor începînd cu 1 martie 2019, chiar dacă creanța creditorului s-a născut înainte de 1 martie 2019.
Art. 39. – Dispozițiile art. 942-945 din Codul civil, introduse prin Legea nr. 133/2018, se aplică, începînd cu 1 martie 2019, și obligațiilor izvorîte din contracte încheiate înainte de 1 martie 2019 sau din alte temeiuri survenite înainte de 1 martie 2019.
Art. 40. –
(1) În cazul în care un contract încheiat după data de 1 martie 2019 face referință la rezilierea sau denunțarea unui contract, se consideră că referința este la rezoluțiunea raportului contractual.
(2) În cazul în care un act normativ, indiferent de momentul adoptării sale, face referință la rezilierea sau denunțarea unui contract, se consideră că referința este la rezoluțiunea raportului contractual.
Art. 41. –
(1) Modificările la art. 1143-1150 din Codul civil, operate prin Legea nr. 133/2018, se aplică, în cazul dreptului de preemțiune creat prin contract, numai în situația în care acel contract a fost încheiat după data de 1 martie 2019.
(2) Modificările la art. 1143-1150 din Codul civil, operate prin legea menționată la alin. (1) din prezentul articol, se aplică dreptului de preempțiune prevăzut la alin. (1) din prezentul articol, precum și dreptului de preemțiune prevăzut de lege numai cu privire la contractele de vînzare-cumpărare încheiate după data de 1 martie 2019.
(3) Prin derogare de la dispozițiile alin. (2), dacă persoana obligată a înaintat titularului dreptului de preemțiune o ofertă de vînzare corespunzătoare, iar dreptul de preemțiune al titularului în privința acelei oferte s-a stins înainte de 1 martie 2019, acel drept de preemțiune nu se aplică contractului de vînzare-cumpărare, încheiat după 1 martie 2019, care conține condiții de vînzare ce nu sînt mai favorabile pentru cumpărător decît condițiile de vînzare prevăzute în oferta de vînzare menționată. Aceeași regulă se aplică în mod corespunzător dacă titularul dreptului de preemțiune a renunțat la acesta în privința unei oferte de vînzare înainte de 1 martie 2019.
Art. 42. –
(1) Contractele de investiții în construcții încheiate începînd cu 1 martie 2019 se consideră contracte de vînzare-cumpărare a bunului imobil în construcție în sensul art. 1170 din Codul civil, introdus prin Legea nr. 133/2018, și se supun dispozițiilor legale aplicabile acestor din urmă contracte.
(2) În cazul contractelor de investiții în construcții încheiate pînă la data de 1 martie 2019, care nu corespund art. 1171 alin. (1) lit. c) din Codul civil, introdus prin Legea nr. 133/2018, antreprenorul care deține doar un drept de locațiune asupra terenului cu drept de construire are obligația de a dobîndi proprietatea asupra terenului pe care se construiește și a o transmite investitorilor cel tîrziu la darea în exploatare a construcției date.
Art. 43. –
(1) Trimiterile din legislația în vigoare la contractul de leasing financiar se consideră trimiteri la contractul de leasing reglementat de Codul civil.
(2) Trimiterile din legislația în vigoare la contractul de leasing operațional se consideră trimiteri la contractul de locațiune reglementat de Codul civil.
Art. 44. – Tranzacția judiciară poate fi învestită cu formulă executorie de către notar chiar dacă aceasta nu este încheiată în formă autentică.
Art. 45. – Participanților profesioniști care au deținut licențe pentru activitatea de administrare fiduciară a investițiilor în temeiul Legii nr. 199/1998 cu privire la piața valorilor mobiliare li se aplică:
a) exceptarea prevăzută de art. 1756 alin. (2) enunțul al doilea din Codul civil în redacția introdusă prin Legea nr. 133/2018;
b) exceptarea prevăzută de art. 2067 alin. (2) lit. c) din Codul civil în redacția introdusă prin Legea nr. 133/2018.