Anexă la Ordinul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale al Republicii Moldova nr. 24 din 04.04.2013
Prezentul Ghid privind buna practică de fabricaţie a medicamentelor (GMP) de uz uman creează cadrul necesar aplicării Regulilor care guvernează medicamentele în Comunitatea Europeană, Volumul 4 „Buna practică de fabricaţie a medicamentelor de uz uman şi veterinar, orientări”, expuse în Directiva Comisiei Europene 2003/94/CE din 08 octombrie 2003 de stabilire a principiilor şi orientărilor privind Buna practică de fabricaţie (în continuare BPF) cu privire la produsele medicamentoase de uz uman şi medicamentele experimentale de uz uman publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. L 262, 14/10/2003 p. 22 – 26.
Anexa 1 la Ghidul privind buna practică de fabricaţie a medicamentelor (GMP) de uz uman
FABRICAŢIA PRODUSELOR MEDICAMENTOASE STERILE
Secţiunea 1.
Principiu
1. Fabricaţia medicamentelor sterile impune cerinţe speciale în vederea reducerii la minim a riscurilor de contaminare microbiană, de contaminare cu particule şi cu pirogene. Calitatea depinde în mare măsură de priceperea, instruirea şi comportamentul personalului implicat. Asigurarea calităţii are o importanţă deosebită şi acest tip de fabricaţie trebuie să urmeze strict metode de fabricaţie şi proceduri riguros stabilite şi validate. Sterilitatea sau alte aspecte privind calitatea nu trebuie să se bazeze exclusiv pe un proces terminal sau pe un test al produsului finit.
2. Prezenta anexă nu conţine metode detaliate pentru determinarea clasei de curăţenie din punct de vedere microbiologic şi al numărului de particule din aer, de pe suprafeţe etc. Aceste metode se regăsesc în alte documente, precum Standardele EN/ISO.
Secţiunea 2.
Generalităţi
3. Fabricaţia produselor medicamentoase sterile trebuie să se efectueze în zone curate, accesul în aceste zone realizîndu-se prin sas-uri pentru personal şi/sau pentru echipamente şi materiale. Zonele curate trebuie să fie menţinute la un standard de curăţenie corespunzător şi alimentate cu aer care este trecut prin filtre de eficienţă corespunzătoare.
4. Diferitele operaţii de pregătire a componentelor, de preparare a produsului şi umplere trebuie să se efectueze în arii separate, în zona curată. Operaţiile de fabricaţie se împart în două categorii; din prima categorie fac parte cele în care produsul este sterilizat în recipientul final, iar din a doua categorie cele care sunt efectuate aseptic în anumite sau în toate etapele.
5. Zonele curate pentru fabricaţia medicamentelor sterile sunt clasificate conform caracteristicilor cerute mediului. Fiecare operaţie de fabricaţie cere o anumită clasă de curăţenie a mediului înconjurător la nivel operaţional în vederea reducerii la minimum a riscurilor de contaminare microbiană sau cu particule a produsului sau materialelor ce sunt manipulate.
6. În vederea îndeplinirii condiţiilor în „stare de operare” aceste zone trebuie să fie astfel proiectate încît să atingă anumite nivele de curăţenie a aerului specificate pentru ,,starea de repaus”. Prin ,,stare de repaus” se înţelege situaţia în care instalaţia este completă cu echipamentul de producţie pregătit şi în stare de funcţionare, dar fără prezenţa personalului de operare. Prin ,,stare de operare” se înţelege situaţia în care instalaţiile funcţionează într-un mod de operare definit, cu numărul specific de personal în activitate.
7. Statutul de ,,stare de operare” şi ,,stare de repaus” este necesar a fi stabilit pentru fiecare cameră curată sau un ansamblu de camere curate.
8. Pentru fabricaţia produselor sterile pot fi diferenţiate patru clase de curăţenie:
1) Clasa A: Punct de lucru pentru operaţii cu înalt grad de risc, ca de exemplu zona de umplere, zona de aplicare a dopurilor, fiole şi flacoane deschise, realizarea conexiunilor aseptice. În mod normal, aceste condiţii sunt asigurate printr-o boxă cu flux de aer laminar. Sistemele cu flux de aer laminar trebuie să asigure o viteză omogenă a aerului de 0,36 m/s - 0,54 m/s (valoare orientativă) la punctul de lucru, într-o cameră curată deschisă. Menţinerea laminarităţii trebuie demonstrată şi validată. Pot fi folosite un flux de aer unidirecţional şi viteze mai mici în cazul izolatoarelor închise şi al izolatoarelor cu mănuşi.
2) Clasa B: Pentru prepararea şi umplerea aseptică, clasa B reprezintă mediul înconjurător pentru zona de clasă A.
3) Clasa C şi D: Zone curate pentru efectuarea etapelor mai puţin critice, în fabricaţia produselor sterile.
Secţiunea 3.
Clasificarea claselor de curăţenie după numărul de particule din aer
9. Clasificarea claselor de curăţenie după numărul de particule din aer trebuie să fie îndeplinită în concordanţă cu prevederile EN/ISO 14644-1.
10. Clasificarea trebuie să fie clar diferenţiată de la procesul de monitorizare a mediului operaţional. Numărul maxim permis de particule pentru fiecare clasă este prezentat în tabelul de mai jos.
Tabel 1.1
| Numărul maxim admis de particule/m3 egal cu sau mai mare |
| Stare de repaus | Stare de operare |
| Clasa | 0,5 mm | 5,0 mm | 0,5 mm | 5,0 mm |
| A | 3 520 | 20 | 3 520 | 20 |
| B | 3 520 | 29 | 352 000 | 2 900 |
| C | 352 000 | 2 900 | 3 520 000 | 29 000 |
| D | 3 520 000 | 29 000 | nedefinit | nedefinit |
11. Pentru clasificarea zonelor de clasă A, pentru fiecare loc de prelevare trebuie luată o probă de aer cu un volum de minim 1 m3. Pentru clasa A, clasificarea particulelor este ISO 4.8 determinată de limita particulelor ≥ 5,0 µm. Pentru Clasa B („stare de repaus”), clasificarea particulelor este ISO 5 pentru ambele mărimi de particule luate în considerare. Pentru Clasa C („stare de repaus” şi ,,stare de operare”), clasificarea particulelor este ISO 7 şi respectiv ISO 8. Pentru Clasa D („stare de repaus”), clasificarea particulelor este ISO 8. În scopul clasificării, metodologia EN ISO 14644-1 defineşte atît numărul minim de locuri de prelevare cît şi mărimea probei pe baza limitei clasei pentru cea mai mare dimensiune a particulelor luată în considerare şi pe baza metodei de evaluare a datelor colectate.
12. Pentru clasificare, trebuie utilizate numărătoare de particule portabile cu un braţ scurt al tubului de prelevare din cauza ratei relativ mari de precipitare a particulelor ≥ 5,0 µm în sisteme de prelevare cu lungime mare a tubulaturii. Pentru sisteme cu flux de aer unidirecţional, trebuie utilizate capete de prelevare izocinetică.
13. Clasificarea „în stare de operare” poate fi demonstrată în timpul operaţiilor normale, operaţiilor simulate sau în timpul umplerii cu mediu, deoarece pentru acest lucru este necesară simularea cazului cel mai rău. EN ISO 14644-2 dă informaţii cu privire la testarea necesară pentru demonstrarea continuă a conformităţii cu clasificarea stabilită a clasei de curăţenie.
Secţiunea 4.
Monitorizarea încăperilor curate şi dispozitivelor de curăţare a aerului
14. Camerele curate şi dispozitivele pentru aer curat trebuie monitorizate de rutină în operare iar locurile pentru monitorizare trebuie alese pe baza unui studiu de analiză de risc şi pe baza rezultatelor obţinute în timpul clasificării camerelor şi/sau dispozitivelor de aer curat.
15. Pentru zonele de clasă A, numărătoarea de particule trebuie făcută pe toată durata procesării critice, incluzînd montarea echipamentului, cu excepţia situaţiilor justificate de contaminanţi în proces care ar putea defecta numărătorul de particule sau în cazul prezenţei de pericole, de ex. organisme vii şi pericole radiologice. În aceste cazuri, monitorizarea trebuie făcută în timpul operaţiilor de rutină de montare a echipamentului, înaintea expunerii la risc. De asemenea, trebuie efectuată monitorizarea şi în timpul operaţiilor simulate. Zona de clasă A trebuie monitorizată cu o asemenea frecvenţă şi pe probe de mărime adecvată astfel încît toate intervenţiile, evenimentele tranzitorii şi orice deteriorare a sistemului să fie detectate şi să declanşeze alarma dacă limitele de alertă sunt depăşite. Este acceptabil că nu este posibil întotdeauna să se demonstreze un nivel scăzut al numărului de particule ≥ 5µm la punctul de umplere atunci cînd se desfăşoară umplerea, din cauza generării de particule sau picături de produs.
16. Se recomandă ca să fie folosit un sistem similar şi pentru zonele de clasă B, deşi frecvenţa prelevărilor poate fi mai scăzută. Importanţa sistemului de monitorizare a particulelor trebuie determinată de eficacitatea separării dintre zonele de clasă A şi B adiacente. Zonele de clasă B trebuie să fie monitorizate cu o asemenea frecvenţă şi pe probe de mărime adecvată astfel încît schimbările în nivelul de contaminare şi orice deteriorare a sistemului să fie detectate şi să declanşeze alarma dacă limitele de alertă sunt depăşite.
17. Sistemul de monitorizare a particulelor poate fi format din numărătoare de particule independente; o reţea de puncte de prelevare accesate secvenţial conectate la un singur numărător de particule sau o combinaţie a celor două. Sistemul ales trebuie să fie adecvat pentru mărimea de particule luată în considerare. Atunci cînd se utilizează sisteme de prelevare la distanţă, lungimea tubulaturii şi raza oricărui cot a tubului trebuie luate în considerare în contextul pierderii de particule în tubulatură. Selecţia sistemului de monitorizare trebuie să ţină seama de orice risc pe care îl prezintă materialele utilizate în procesul de fabricaţie, de exemplu acelea care implică organisme vii sau radiofarmaceutice.
18. Mărimea probei luate pentru monitorizare utilizînd sisteme automate va fi în mod obişnuit în relaţie cu viteza de prelevare a sistemului utilizat. Nu este necesar ca volumul probei luate să fie la fel cu cel utilizat pentru clasificarea formală a camerelor curate şi dispozitivelor de aer curat.
19. În zonele de clasa A şi B monitorizarea concentraţiei de particule ≥ 5µm are o importanţă deosebită deoarece este un instrument de detectare timpurie a eşecurilor. Indicarea ocazională a numărului de particule ≥ 5µm poate fi falsă din cauza zgomotului electronic, a luminii parazite, a coincidenţelor etc. Totuşi, numărarea consecutivă şi regulată a unor nivele scăzute este un indicator al unei posibile contaminări şi trebuie investigat. Astfel de evenimente pot indica timpuriu un eşec al sistemului IVAC, al echipamentului de umplere sau poate de asemenea să fie un diagnostic pentru practici necorespunzătoare în timpul montării echipamentului şi al operaţiei de rutină.
20. Nivelul admisibil de particule, indicat în Tabelul 1.1 în ,,starea de repaus” trebuie să fie realizat după o scurtă perioadă de ,,epurare” de 15-20 minute (valoare normativă) fără personal, după terminarea operaţiilor.
21. Monitorizarea zonelor de clasă C şi D în operare trebuie efectuată în acord cu principiile managementului riscului calităţii. Cerinţele şi limitele de alertă/acţiune vor depinde de natura operaţiilor efectuate, dar perioada recomandată pentru „epurare” trebuie menţinută.
22. Alte caracteristici, cum ar fi temperatura şi umiditatea relativă vor depinde de natura produsului, precum şi a operaţiunilor efectuate. Aceşti parametri nu ar trebui să interfereze cu standardele de curăţenie definite.
23. În tabelul de mai jos sunt prezentate exemple de operaţii care trebuie efectuate în diferite clase de curăţenie (vezi, de asemenea Anexa 1, Secţiunea 7 şi Secţiunea 8):
Clasa Exemple de operaţii pentru produsele sterilizate în recipientul final (conform Anexei 1, Secţiunea 7)
24. Unde sunt efectuate operaţii aseptice supravegherea trebuie să fie frecventă folosind metode cum ar fi metoda plăcilor de sedimentare, prelevarea volumetrică de probe de aer sau prelevarea de probe de pe suprafeţe (de exemplu metoda tampoanelor şi a plăcilor de contact). Metodele folosite pentru prelevarea probelor în timpul operării nu trebuie să interfere cu protecţia zonei. Trebuie să se ţină seama de rezultatele înregistrate în timpul supravegherii atunci cînd se revizuieşte documentaţia seriei în vederea eliberării produsului finit. Suprafeţele şi personalul trebuie să fie controlate după fiecare operaţie critică. Suplimentar, monitorizarea din punct de vedere microbiologic este de asemenea cerută în afara operaţiilor de producţie, de exemplu, după validarea sistemelor, curăţare şi igienizare.
25. Limitele recomandate pentru supravegherea contaminării microbiene din zonele curate în timpul operării, sunt:
Limite recomandate pentru contaminare microbiană (acestea sunt valori medii), exprimate în unităţi formatoare de colonii (u.f.c.)
| Clasa | Exemple de operaţii pentru produsele sterilizate în recipientul final (conform Anexei 1, Secţiunea 7) |
| A | Umplerea produsului, dacă există riscuri neobişnuite |
| C | Prepararea soluţiilor dacă există riscuri neobişnuite. Umplerea produselor |
| D | Prepararea soluţiilor şi componentelor pentru umplere ulterioară |
26. Trebuie să fie stabilite limitele de alertă şi acţiune pentru rezultatele monitorizării numărului de particule şi pentru monitorizarea din punct de vedere microbiologic. Dacă aceste limite sunt depăşite, se vor aplica măsurile corective prevăzute în procedurile standard de operare.
Secţiunea 5.
Tehnologia izolatorului
27. Utilizarea tehnologiei izolatorului în vederea reducerii la minimum a intervenţiilor umane în zonele de prelucrare poate conduce la o scădere semnificativă a riscului de contaminare microbiană din mediul înconjurător a produselor medicamentoase fabricate pe cale aseptică. Există multe proiecte de izolatoare şi dispozitive de transfer. Izolatorul şi mediul înconjurător adiacent trebuie astfel proiectate încît să se realizeze cerinţa de calitate a aerului pentru zonele respective. Izolatoarele sunt construite din materiale diferite mai mult sau mai puţin expuse la perforare şi pierderi prin scurgere. Dispozitivele de transfer pot să varieze de la dispozitive cu uşa simplă sau dublă, pînă la sisteme complet ermetice, ce încorporează mecanisme de sterilizare.
28. Transferul de materiale în şi din izolator este una dintre cele mai mari surse de contaminare posibile. În general, aria din interiorul izolatorului este zona pentru manipulările cu cel mai mare risc, deşi este recunoscut faptul că fluxul de aer laminar poate să nu existe în zona de lucru a tuturor dispozitivelor de acest fel.
29. Clasa de curăţenie a aerului necesară pentru mediul înconjurător al izolatorului depinde de proiectarea izolatorului şi de folosirea lui. Clasa de curăţenie trebuie să fie controlată şi, pentru prelucrări aseptice, să fie de cel puţin clasă D.
30. Izolatoarele trebuie să fie instalate numai după o validare corespunzătoare. Validarea trebuie să ia în considerare toţi factorii critici pentru tehnologia izolatorului, de exemplu calitatea aerului din interiorul şi exteriorul izolatorului (mediul înconjurător), igienizarea izolatorului, procesul de transfer şi integritatea izolatorului.
31. Monitorizarea trebuie să se efectueze în mod regulat şi să includă frecvent testarea pierderii prin scurgere şi testarea sistemului mănuşilor/mînecilor de manipulare.
Secţiunea 6.
Tehnologia de suflare/ umplere/ închidere etanşă
32. Unităţile de suflare/umplere/ închidere etanşă sunt maşini concepute special pentru formarea de recipiente dintr-un granulat termoplastic, umplerea şi închiderea etanşă a acestora, toate operaţiile efectuîndu-se într-un proces continuu şi într-o singură maşină automată. Echipamentul de suflare/umplere/ închidere etanşă folosit pentru fabricaţie pe cale aseptică care este dotat cu un duş de aer eficient de clasă A, poate fi instalat într-un mediu de cel puţin clasă C, cu condiţia ca echipamentul de protecţie folosit să fie de cel puţin clasă A/B. Condiţiile de mediu trebuie să se încadreze în limitele de particule viabile şi ne-viabile în starea “de repaus” şi numai în limita de particule viabile în timpul operării. Echipamentul de suflare/umplere/ închidere etanşă pentru fabricaţia de produse medicamentoase destinate să fie sterilizate în recipientul final, trebuie să fie instalat într-un mediu înconjurător de cel puţin clasă D.
33. Datorită acestei tehnologii speciale, o atenţie deosebită trebuie să se acorde următoarelor aspecte:
1) proiectarea şi calificarea echipamentului;
2) validarea şi reproductibilitatea operaţiilor de curăţenie şi de sterilizare la locul de amplasare;
3) mediul înconjurător în care este amplasat echipamentul;
4) instruirea şi echiparea operatorului;
5) intervenţiile în zona critică a echipamentului incluzînd orice asamblare aseptică dinaintea începerii umplerii.
Secţiunea 7.
Produse sterilizate în recipientul final
34. Prepararea componentelor şi a celor mai multe produse trebuie să se efectueze într-un mediu de cel puţin clasă D, pentru reducerea riscului de contaminare microbiană şi cu particule pînă la un nivel adecvat pentru filtrare şi sterilizare. Acolo unde există un risc mare sau neobişnuit ca un produs să fie contaminat sub aspect microbiologic (de exemplu, deoarece produsul reprezintă suport activ de creştere microbiană sau trebuie păstrat pentru o lungă perioadă de timp înainte de sterilizare sau este necesară procesarea în vase deschise), prepararea trebuie să se efectueze într-un mediu de clasă C.
35. Umplerea produselor pentru sterilizare în recipientul final, trebuie să se efectueze într-un mediu de cel puţin clasă C.
36. Acolo unde există un risc neobişnuit de contaminare a produsului din mediul înconjurător, de exemplu deoarece operaţia de umplere este lentă sau recipientele au gîtul larg sau sunt expuse pentru mai mult decît cîteva secunde înaintea închiderii etanşe, umplerea trebuie să se efectueze într-un post de lucru de clasă A situat într-un mediu de cel puţin clasă C. Prepararea şi umplerea unguentelor, cremelor, suspensiilor şi emulsiilor trebuie să se efectueze în general într-un mediu de clasă C înainte de sterilizarea finală.
Secţiunea 8.
Prepararea aseptică
37. După spălare, componentele trebuie să fie manipulate într-un mediu de cel puţin clasă D. Manipularea materiilor prime sterile şi a componentelor, mai puţin a celor care vor fi mai tîrziu sterilizate sau filtrate printr-un filtru care reţine microorganismele, trebuie efectuată într-o zonă de clasă A situată într-un mediu de clasă B.
38. Prepararea soluţiilor care vor fi filtrate steril în timpul procesului de fabricaţie trebuie să se efectueze într-un mediu de clasă C; prepararea materialelor şi produselor care nu vor fi filtrate trebuie să se efectueze într-o zonă de clasă A, situată într-un mediu de clasă B.
39. Manipularea şi umplerea produselor preparate aseptic trebuie să se efectueze într-o zonă de clasă A, situată într-un mediu de clasă B.
40. Înainte de închiderea completă prin aplicarea dopului de cauciuc, transferul de recipiente parţial închise, cum este cazul celor folosite în liofilizare, trebuie să se facă fie într-o zonă de clasă A situată într-un mediu de clasă B, fie în tăvi de transfer închise etanş într-o zonă de clasă B.
41. Prepararea şi umplerea unguentelor, cremelor, suspensiilor şi emulsiilor sterile trebuie să se efectueze într-o zonă de clasă A, situată într-un mediu de clasă B, cînd produsul este expus şi nu este filtrat ulterior.
Secţiunea 9.
Personal
42. În zonele curate trebuie să fie prezent numai numărul minim de personal necesar. Acest aspect este deosebit de important în timpul prelucrării aseptice. Inspecţiile şi controalele trebuie să se realizeze din afara zonelor curate ori de cîte ori este posibil.
43. Întreg personalul (inclusiv cel responsabil de curăţenie şi întreţinere) angajat pentru aceste zone trebuie să fie instruit regulat în domeniile relevante pentru fabricaţia corectă a produselor sterile. Această instruire trebuie să includă referiri la igienă şi la elementele de bază de microbiologie. Cînd personalul din afara unităţii de producţie, care nu a primit o astfel de instruire (de exemplu: contractorii de construcţii sau întreţinere), trebuie să fie adus în interiorul zonei curate, este necesar să se ia măsuri speciale pentru instruirea şi supravegherea lor.
44. Personalul care este angajat pentru prelucrarea de materiale din ţesuturi animale sau de culturi de microorganisme, altul decît acela folosit în mod curent în procesul de fabricaţie, nu trebuie să intre în zonele de fabricaţie a produselor sterile, pînă cînd nu sunt urmate proceduri de acces riguroase şi clar definite.
45. Sunt esenţiale standarde înalte de igienă personală şi curăţenie. Personalul implicat în fabricaţia produselor sterile trebuie să fie instruit să raporteze despre orice situaţie care ar putea ceda un număr sau tipuri anormale de contaminanţi; este de dorit să se facă verificări periodice ale stării de sănătate pentru asemenea situaţii. Acţiunile care trebuie întreprinse în legătură cu personalul care ar putea să introducă riscuri microbiologice excesive trebuie să fie decise de o persoană competentă desemnată.
46. Ceasurile de mînă, fardurile şi bijuteriile nu sunt acceptate în zona curată.
47. Schimbarea îmbrăcămintei şi spălarea trebuie să urmeze proceduri scrise destinate să reducă la minimum contaminarea echipamentului de protecţie pentru zona curată sau să transporte contaminanţi către zona curată.
48. Echipamentul de protecţie şi calitatea acestuia trebuie să fie corespunzătoare tipului de proces şi gradului de curăţenie al zonei de lucru. Trebuie să fie folosit de aşa manieră ca să protejeze produsul de contaminare.
49. Descrierea echipamentului cerut pentru fiecare clasă este dată mai jos:
1) Clasă D: Părul şi, unde este cazul, barba trebuie să fie acoperite. Trebuie să fie folosit un costum de protecţie generală şi încălţăminte corespunzătoare. Trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a preveni orice contaminare provenită din afara zonei curate.
2) Clasă C: Părul şi, unde este cazul, barba şi mustaţa trebuie să fie acoperite. Trebuie să fie folosit un costum cu pantalon dintr-o singură piesă sau din două piese, strîns la încheieturile mîinilor şi cu guler înalt şi încălţăminte corespunzătoare sau echipament protector pentru încălţăminte. Ele nu trebuie să cedeze nici o fibră sau particulă materială.
3) Clasă A/B: Părul şi, unde este cazul, barba şi mustaţa, trebuie să fie acoperite complet cu o bonetă; aceasta trebuie să fie introdusă în gulerul costumului; trebuie să se poarte o mască de faţă pentru a preveni căderea de picături de transpiraţie. Trebuie purtate mănuşi, corespunzător sterilizate, din cauciuc sau din material plastic, nepudrate şi încălţăminte sterilizată sau dezinfectată. Partea inferioară a pantalonului trebuie să fie introdusă în interiorul încălţămintei şi mînecile în mănuşi. Echipamentul nu trebuie să cedeze nici o fibră sau particulă materială şi trebuie să reţină particulele cedate de corp.
50. Îmbrăcămintea de exterior nu trebuie să fie adusă în vestiarele care conduc în zonele de clasă B şi C. Fiecărui operator dintr-o zonă de clasă A/B, trebuie să i se dea, pentru fiecare ciclu de activitate, echipament de protecţie curat şi steril (sterilizat sau igienizat corespunzător). Mănuşile trebuie să fie dezinfectate regulat în timpul operaţiilor. Măştile şi mănuşile trebuie schimbate la fiecare etapă de lucru, iar la necesitate mai frecvent.
51. Echipamentul de protecţie pentru zona curată trebuie să fie astfel curăţat şi manipulat încît să nu se încarce cu contaminanţi suplimentari care sunt cedaţi ulterior. Aceste operaţii trebuie să urmeze proceduri scrise. Este de dorit să existe facilităţi separate de spălare pentru astfel de îmbrăcăminte. Un tratament necorespunzător al echipamentului va deteriora fibrele şi poate mări riscul cedării de particule.
Secţiunea 10.
Localuri
52. În zonele curate, toate suprafeţele trebuie să fie netede, impermeabile şi fără fisuri în vederea reducerii la minimum a cedării sau acumulării de particule sau microorganisme şi să permită aplicarea repetată a agenţilor de spălare şi, după caz, a dezinfectanţilor.
53. Pentru a reduce acumularea prafului şi pentru a uşura curăţenia nu trebuie să existe colţuri greu de curăţat şi să existe un număr redus la minimum de margini, rafturi, dulapuri şi echipamente. Uşile trebuie să fie astfel proiectate încît să nu prezinte locuri greu de curăţat; din acest motiv nu sunt recomandate uşile glisante.
54. Plafoanele false trebuie să fie închise etanş pentru a preveni contaminarea din spaţiul de deasupra lor.
55. Conductele, ţevile şi alte utilităţi trebuie să fie astfel instalate încît ele să nu creeze colţuri, deschideri neermetizate şi suprafeţe care să fie dificil de curăţat.
56. Chiuvetele şi canalele de evacuare trebuie să fie interzise în zonele de clasă A/B folosite pentru fabricaţia aseptică. În alte zone gurile de aer trebuie să fie montate între echipament sau chiuvetă şi conductele de scurgere. Canalele de scurgere din camerele cu clasă de curăţenie scăzută trebuie să aibă montate trape sau refluxuri pentru a preveni refularea.
57. Vestiarele trebuie să fie proiectate ca sas-uri şi folosite în vederea separării fizice a diferitelor etape ale echipării şi pentru a diminua astfel contaminarea microbiană şi cu particule a echipamentelor de protecţie. Aceste zone trebuie să fie spălate eficient cu jet de aer filtrat. Ultima parte a vestiarului trebuie să fie, în stare de repaus, de aceeaşi clasă de curăţenie ca şi zona în care se intră. Este preferabilă uneori folosirea de vestiare distincte pentru intrarea şi ieşirea din zonele curate. În general, facilităţile pentru spălarea mîinilor trebuie să fie instalate numai în prima parte a vestiarelor.
58. Cele două uşi ale sas-ului nu trebuie să fie deschise simultan. Trebuie să existe un sistem de blocare alternativă sau un sistem de avertizare vizuală şi/ sau sonoră pentru a preveni deschiderea a mai mult decît o uşă la un moment dat.
59. O sursă de aer filtrat trebuie să menţină o presiune pozitivă pentru toate condiţiile de operare, care să “spele” în mod eficient zona şi un flux de aer de un grad de curăţenie inferior pentru zonele înconjurătoare. Între camerele adiacente cu clase diferite de curăţenie trebuie să existe o presiune diferenţială de 10-15 pascali (valori orientative). O atenţie deosebită trebuie acordată protecţiei zonei cu cel mai mare risc, care este cea în care un produs şi componentele curate care vin în contact cu produsul sunt expuse. Diversele recomandări privind sursele de aer şi presiunile diferenţiale pot fi modificate cînd este necesară reţinerea unor materiale, de exemplu: materiale sau produse patogene, de înaltă toxicitate, radioactive, virale vii sau bacteriene. Pentru unele operaţii poate fi necesară decontaminarea facilităţilor şi tratarea aerului care părăseşte o zonă curată.
60. Trebuie să se demonstreze că direcţia de circulaţie a aerului nu prezintă un risc de contaminare, de exemplu, trebuie avut grijă ca fluxurile de aer să nu determine distribuţia particulelor de la o persoană, operaţie sau maşină generatoare de particule, către o zonă de risc înalt pentru produs.
61. Trebuie să existe un sistem de avertizare pentru a indica orice defecţiune a sursei de aer. Între zonele unde diferenţele de presiune sunt importante trebuie montaţi indicatori de presiune. Aceste diferenţe de presiune trebuie să fie înregistrate cu regularitate sau consemnate într-un alt mod.
Secţiunea 11.
Echipamente
62. O bandă transportoare nu trebuie să treacă printr-o porţiune dintre o zonă de clasă A sau B şi o zonă de prelucrare de clasă inferioară de curăţenie a aerului dacă banda transportoare însăşi nu este continuu sterilizată (de exemplu: într-un tunel sterilizant).
63. În măsura în care este posibil, echipamentele, accesoriile şi punctele de intervenţie pentru întreţinere trebuie să fie astfel proiectate şi instalate încît operaţiile, întreţinerea şi reparaţiile să poată fi efectuate în afara zonei curate. Dacă este necesară sterilizarea, aceasta trebuie să se efectueze ori de cîte ori este posibil, după reasamblarea completă.
64. Cînd întreţinerea echipamentului s-a efectuat în interiorul zonei curate, zona trebuie să fie curăţată, dezinfectată şi/ sau sterilizată cînd este cazul, înaintea reluării etapelor de prelucrare, dacă standardele de curăţenie şi/ sau asepsie cerute nu au fost menţinute în timpul lucrului.
65. Instalaţiile de tratare a apei şi sistemele de distribuţie trebuie să fie astfel proiectate, construite şi întreţinute încît să asigure o sursă sigură de apă de o calitate corespunzătoare. Acestea nu trebuie să fie folosite peste capacitatea lor proiectată. Apa pentru preparatele injectabile trebuie să fie produsă, păstrată şi distribuită într-o manieră care să prevină creşterea microbiană, de exemplu printr-o circulaţie constantă la o temperatură mai mare de 70o C.
66. Toate echipamentele cum ar fi sterilizatoarele, sistemele de tratare şi filtrare a aerului, ventilele de aer şi filtrele de gaz, sistemele de tratare, generare, păstrare şi distribuţie a apei trebuie să fie subiect de validare şi întreţinere planificată; reutilizarea lor trebuie să fie aprobată.
Secţiunea 12.
Igienizarea
67. Igienizarea zonelor curate este de o importanţă deosebită. Ele trebuie să fie curăţate minuţios în concordanţă cu un program scris. Cînd sunt folosiţi dezinfectanţi nu se va folosi un singur tip. Supravegherea trebuie să fie efectuată cu regularitate în vederea detectării oricărei dezvoltări de tulpini rezistente.
68. Dezinfectanţii şi detergenţii trebuie să fie monitorizaţi cu regularitate privind contaminarea microbiană; diluţiile lor trebuie să fie păstrate în recipiente curăţate în prealabil şi trebuie păstrate numai pe perioade limitate, dacă nu sunt sterilizate. Dezinfectanţii şi detergenţii folosiţi în zonele curate de clasă A şi B trebuie să fie sterili înainte de utilizare.
69. Fumigaţia zonelor curate poate fi de folos pentru reducerea contaminării microbiene în locurile inaccesibile.
Secţiunea 13.
Procesarea
70. Trebuie luate precauţii în timpul tuturor etapelor de procesare, inclusiv în etapele care preced sterilizarea, în vederea reducerii la minim a contaminării.
71. Preparatele de origine microbiană nu trebuie să fie realizate sau umplute în zonele folosite pentru procesarea altor medicamente; totuşi, vaccinurile din organisme inactivate sau din extracte bacteriene pot fi umplute, după inactivare, în aceleaşi localuri cu alte medicamente sterile.
72. Validarea unei prelucrări aseptice trebuie să includă un test de simulare a procesului folosind un mediu nutritiv (umplere cu mediu). Selectarea mediului nutritiv trebuie făcută în funcţie de forma farmaceutică a produsului şi de selectivitatea, claritatea, concentraţia şi disponibilitatea pentru sterilizare a mediului nutritiv.
73. Testul de simulare a procesului trebuie să imite, cît mai fidel posibil, procesul de fabricaţie pe cale aseptică obişnuit şi să includă toate etapele critice care urmează în fabricaţie. De asemenea, trebuie să ţină cont de diferitele intervenţii despre care se ştie că se produc în timpul fabricaţiei obişnuite precum şi de cazul cel mai rău posibil.
74. Testele de simulare a procesului trebuie efectuate iniţial, prin trei determinări consecutive satisfăcătoare pe schimb, trebuie repetate la intervale definite şi după orice modificare semnificativă a sistemului IVAC, a echipamentului, a procesului sau a numărului de schimburi. Testele de simulare a procesului trebuie repetate cel puţin de 2 ori pe an pe schimb şi pe proces.
75. Numărul de recipiente folosite pentru umplere cu mediu trebuie să fie suficient pentru a permite o evaluare corectă. Pentru seriile mici, numărul de recipiente pentru umplere cu mediu trebuie să fie egal ca mărime cu seria de produs. Ţelul trebuie să fie o creştere zero şi ar trebui să se aplice următoarele:
1) la umplerea a mai puţin de 5 000 unităţi, nu trebuie să fie detectate unităţi contaminate;
2) la umplerea a 5 000 – 10 000 unităţi:
a) o (1) unitate de contaminare trebuie să conducă la o investigaţie, inclusiv posibilitatea repetării umplerii cu mediu;
b) două (2) unităţi de contaminare, vor fi considerate drept motiv pentru o validare repetată, după efectuarea unei investigaţii.
3) la umplerea a mai mult de 10 000 unităţi:
a) o (1) unitate contaminatî trebuie să conducă la o investigaţie;
b) două (2) unităţi contaminate sunt considerate motiv de revalidare, după efectuarea unei investigaţii.
76. Pentru orice mărime a seriei de testat, incidente intermitente de contaminare microbiană pot fi un indiciu al unui nivel scăzut de contaminare care trebuie să fie investigat. Investigaţia eşecurilor mari trebuie să includă impactul potenţial asupra asigurării sterilităţii seriilor fabricate de la ultimul test de simulare efectuat cu succes.
77. Orice validare trebuie să fie făcută cu atenţie ca să nu compromită procesul de fabricaţie.
78. Sursele de apă, echipamentele de tratare a apei şi apa tratată trebuie să fie monitorizate în mod regulat sub aspectul contaminării chimice şi biologice şi, dacă este necesar, sub aspectul prezenţei endotoxinelor. Înregistrările rezultatelor monitorizării şi a oricărei acţiuni întreprinse trebuie să fie păstrate.
79. Activităţile trebuie să fie reduse la minimum în zonele curate şi în special cînd operaţiile aseptice sunt în desfăşurare, iar deplasarea personalului trebuie să fie controlată şi ordonată, pentru a evita cedarea excesivă de particule şi microorganisme datorate unei activităţi intense. Din cauza tipului de echipament de protecţie, temperatura şi umiditatea mediului ambiant nu trebuie să fie excesiv de ridicate.
80. Contaminarea microbiană a materiilor prime trebuie să fie minimă. Specificaţiile trebuie să includă cerinţe privind calitatea microbiologică cînd această necesitate a fost indicată prin control.
81. Recipientele şi materialele susceptibile de a genera fibre trebuie reduse la minimum în zonele curate.
82. Unde este necesar, trebuie luate măsuri de a reduce la minimum contaminarea cu particule a produsului finit.
83. Componentele, recipientele şi echipamentul trebuie să fie mînuite după procesul de curăţare finală într-o asemenea manieră ca ele să nu se recontamineze.
84. Intervalul dintre spălarea, uscarea şi sterilizarea componentelor, recipientelor şi echipamentului, ca şi cel dintre sterilizarea lor şi utilizare, trebuie să fie redus la minimum şi să fie subiectul unei limitări în timp adecvate condiţiilor de depozitare.
85. Timpul dintre începerea preparării unei soluţii şi sterilizarea sa sau filtrarea printr-un filtru care reţine microorganismele trebuie să fie redus la minimum. Trebuie să fie stabilit un timp maxim limitat pentru fiecare produs, care să ţină cont de compoziţia sa şi de metoda de păstrare indicată.
86. Încărcătura microbiană, trebuie să fie controlată înaintea sterilizării. Trebuie să existe limite de lucru privind contaminarea imediat înainte de sterilizare, limite care sunt corelate cu eficacitatea metodei care urmează a fi folosită. Determinarea cantitativă pentru încărcătura microbiană trebuie să fie efectuată pentru fiecare lot, atît pentru produsele fabricate prin umplerea aseptică, cît şi pentru produsele fabricate prin sterilizare în recipient final. Cînd parametrii de sterilizare pentru fabricarea prin sterilizare în recipient final sunt nejustificaţi, încărcătura microbiană poate fi monitorizată doar la intervale adecvate programate. Pentru sistemele de eliberare parametrică, determinarea cantitativă a încărcăturii microbiene trebuie să fie efectuată pentru fiecare lot, şi să fie considerat drept test efectuat în procesul de fabricaţie. Cînd este necesar trebuie să fie monitorizat nivelul de endotoxine. Toate soluţiile, şi în special fluidele perfuzabile în volume mari, trebuie să fie trecute printr-un filtru care reţine microorganismele, situat, dacă este posibil, imediat înaintea umplerii.
87. Componentele, recipientele, echipamentul şi orice alt articol cerut într-o zonă curată unde are loc activitate în condiţii aseptice, trebuie să fie sterilizate şi trecute în zonă printr-un sterilizator cu uşi duble montat etanş în perete, sau printr-o procedură care să atingă acelaşi obiectiv de neinducere a contaminării. Gazele necombustibile trebuie să fie trecute prin filtre care reţin microorganisme.
88. Eficacitatea oricărei noi proceduri trebuie să fie validată şi validarea verificată la intervale regulate bazată pe istoricul performanţei sau cînd se efectuează o schimbare semnificativă în proces sau echipament.
Secţiunea 14.
Sterilizarea
89. Toate procesele de sterilizare trebuie să fie validate. O atenţie deosebită trebuie să se acorde metodelor de sterilizare adoptate care nu sunt descrise în ediţia în vigoare a Farmacopeei Europene sau atunci cînd metoda este folosită pentru un produs care nu este o soluţie simplă apoasă sau uleioasă. Cînd este posibil se alege metoda sterilizării prin căldură. În toate cazurile, procedeul de sterilizare trebuie să fie în concordanţă cu autorizaţia de fabricaţie şi certificatul de înregistrare.
90. Înainte ca un proces de sterilizare să fie adoptat, trebuie să se demonstreze prin măsurători fizice şi prin indicatori biologici dacă este cazul, că procesul este corespunzător pentru produs şi este eficace în atingerea condiţiilor de sterilizare dorite în toate punctele fiecărui tip de încărcătură ce trebuie să fie prelucrată. Validitatea procesului trebuie să fie verificată la intervale regulate, o dată pe an (sau mai frecvent la necesitate) şi cînd sunt efectuate modificări semnificative ale echipamentului. Înregistrările rezultatelor trebuie păstrate.
91. Pentru o sterilizare eficientă întreg materialul trebuie să fie supus tratamentului cerut şi procesul trebuie să fie astfel conceput încît să asigure atingerea acestui scop.
92. Pentru toate procesele de sterilizare trebuie să fie stabilite modele de încărcare validate.
93 Indicatorii biologici trebuie să fie consideraţi ca o metodă suplimentară pentru controlul sterilizării. Ei trebuie să fie păstraţi şi folosiţi în concordanţă cu instrucţiunile fabricanţilor şi calitatea lor trebuie verificată prin controale pozitive. Dacă sunt folosiţi indicatori biologici, trebuie luate precauţii stricte pentru a evita transferul contaminării microbiene din aceştia.
94. Trebuie să existe mijloace clare de diferenţiere a produselor care nu au fost sterilizate, faţă de acelea care au fost. Fiecare coş, tavă sau alt mijloc de transport al produselor sau componentelor trebuie să fie clar etichetate cu numele materialului, numărul de serie şi o indicaţie dacă a fost sau nu sterilizat. Cînd este cazul indicatori, cum ar fi banda pentru autoclav, vor fi folosiţi pentru a indica dacă o serie (sau subserie) a fost trecută sau nu printr-un proces de sterilizare, dar ei nu dau o indicaţie sigură că acea serie este, de fapt, sterilă.
95. Pentru fiecare ciclu de sterilizare trebuie să fie disponibile înregistrările sterilizării. Ele trebuie să fie aprobate ca parte din procedura de eliberare a seriei.
Secţiunea 15.
Sterilizarea prin căldură
96. Fiecare ciclu de sterilizare prin căldură trebuie să fie înregistrat pe o diagramă timp/ temperatură cu o scală suficient de largă sau printr-un alt echipament corespunzător, cu acurateţe şi precizie adecvate. Poziţia sondelor folosite pentru controlarea şi/ sau înregistrarea temperaturii trebuie să fie determinată în timpul validării şi, unde este posibil, verificată de asemenea faţă de o a doua sondă independentă plasată în aceeaşi poziţie.
97. Se vor folosi de asemenea indicatori chimici sau biologici, dar nu trebuie să ia locul măsurătorilor fizice.
98. Trebuie să se lase să treacă un timp suficient pentru ca întreaga încărcătură să atingă temperatura cerută înainte de începerea măsurării perioadei de timp necesare sterilizării. Acest timp trebuie să fie determinat pentru fiecare tip de încărcătură ce trebuie să fie prelucrată.
99. După faza de temperatură maximă a unui ciclu de sterilizare prin căldură, trebuie luate precauţii împotriva contaminării încărcăturii sterilizate, în timpul răcirii. Orice fluid sau gaz de răcire care vine în contact cu produsul trebuie să fie sterilizat, dacă nu se poate arăta că orice recipient fisurat nu va fi acceptat pentru utilizare.
Secţiunea 16.
Căldură umedă
100. Atît temperatura, cît şi presiunea, trebuie să fie folosite pentru controlul procesului. Instrumentele de control trebuie să fie, în mod normal, independente de instrumentele de supraveghere şi diagramele de înregistrare. Acolo unde pentru aceste aplicaţii sunt utilizate sisteme de control şi supraveghere automate, ele trebuie să fie validate pentru a asigura că sunt îndeplinite cerinţele critice ale procesului. Defecţiunile sistemului şi ciclului trebuie să fie înregistrate de sistem şi observate de operator. Citirea indicatorului de temperatură independent trebuie să fie o verificare de rutină comparativ cu diagrama înregistrată în timpul perioadei de sterilizare. Pentru sterilizatoarele prevăzute cu o conductă de evacuare la baza incintei, poate fi de asemenea necesară înregistrarea temperaturii la această poziţie, de-a lungul perioadei de sterilizare. Trebuie să fie efectuate frecvent teste de etanşeitate la cameră cînd o fază de vid este parte a ciclului.
101. Articolele ce trebuie sterilizate, altele decît produsele în recipiente etanşe, trebuie să fie izolate într-un material care permite ieşirea aerului şi penetrarea vaporilor, dar care previne recontaminarea după sterilizare. Toate părţile încărcăturii trebuie să fie în contact cu agentul de sterilizare la temperatura cerută, pe perioada de timp cerută.
102. Trebuie luate măsuri pentru a se asigura că, vaporii folosiţi pentru sterilizare sunt de calitate corespunzătoare şi nu conţin aditivi la un nivel care ar putea cauza contaminarea produsului sau a echipamentului.
Secţiunea 17.
Căldura uscată
103. Procesul folosit trebuie să includă circulaţia aerului în interiorul camerei şi menţinerea unei suprapresiuni pentru a preveni intrarea aerului nesteril. Aerul admis trebuie să fie trecut printr-un filtru HEPA. Cînd se intenţionează ca procesul să îndepărteze şi pirogenele, testele de provocare folosind endotoxinele trebuie să fie folosite ca parte a validării.
Secţiunea 18.
Sterilizarea prin iradiere
104. Sterilizarea prin iradiere este folosită în special pentru sterilizarea materialelor şi produselor sensibile la căldură. Multe produse medicamentoase şi anumite articole de ambalare sunt sensibile la radiaţii, astfel încît această metodă este permisă numai cînd absenţa efectelor distructive asupra produsului au fost confirmate experimental. Iradierea cu UV nu este acceptată în mod normal ca metodă de sterilizare.
105. În timpul procedurii de sterilizare trebuie măsurată doza de iradiere. În acest scop trebuie folosiţi indicatori dozimetrici care sunt independenţi de rata dozei oferind o măsurare cantitativă a dozei primite de către produsul însuşi. Dozimetrele trebuie să fie inserate în încărcătură în număr suficient şi suficient de dese pentru a asigura că există întotdeauna un dozimetru în iradiator. Cînd sunt utilizate dozimetre din plastic, acestea trebuie să fie folosite în intervalul de timp limită al calibrării lor. Absorbantele dozimetrelor trebuie să fie citite într-o perioadă scurtă de timp după expunerea la iradiere.
106. La necesitate vor fi folosiţi indicatori biologici ca un control suplimentar.
107. Proceduri de validare trebuie să asigure că efectele variaţiilor în densitate a ambalajelor au fost luate în considerare.
108. Procedurile de manipulare a materialelor trebuie să prevină amestecarea materialelor iradiate cu cele neiradiate. De asemenea trebuie să fie folosite discurile colorate radiosensibile pe fiecare ambalaj în vederea diferenţierii între ambalajele care au fost şi acelea care nu au fost supuse iradierii.
109. Doza totală de iradiere trebuie să fie administrată pe parcursul unui interval de timp predeterminat.
Secţiunea 19.
Sterilizarea cu oxid de etilen
110. Această metodă trebuie să fie folosită numai cînd nici o altă metodă nu poate fi aplicată. În cursul procesului de validare trebuie să se demonstreze că nu există efecte negative asupra produsului, şi că atît condiţiile cît şi timpul prevăzute pentru degazare permit scăderea conţinutului de gaz rezidual şi produşi de reacţie, pînă la limitele acceptate pentru tipul de produs sau material.
111. Contactul direct între gaz şi celulele microbiene este esenţial; trebuie luate precauţii pentru a evita prezenţa organismelor susceptibile să fie incluse în material, cum ar fi proteine deshidratate şi cristale. Natura şi cantitatea materialelor de ambalare pot să influenţeze sterilizarea în mod semnificativ.
112. Înaintea expunerii la gaz, materialele trebuie să fie aduse la umiditatea şi temperatura cerute de proces. Timpul necesar realizării acestui lucru trebuie să fie echilibrat cu nevoia opusă de a micşora timpul de expunere dinaintea sterilizării.
113. Fiecare ciclu de sterilizare trebuie să fie controlat cu indicatori biologici corespunzători, folosind un număr adecvat de piese test distribuite în întreaga încărcătură. Informaţia astfel obţinută trebuie să facă parte din înregistrarea seriei.
114. Pentru fiecare ciclu de sterilizare trebuie să fie făcute înregistrări pentru timpul destinat efectuării unui ciclu complet, pentru presiunea, temperatura şi umiditatea din incintă în timpul procesului, pentru concentraţia gazului şi pentru cantitatea totală de gaz folosită. Presiunea şi temperatura trebuie să fie înregistrate pentru întreg ciclul, pe o diagramă. Înregistrarea/ înregistrările trebuie să facă parte din înregistrarea seriei.
115. După sterilizare, încărcătura trebuie să fie păstrată într-o manieră controlată în condiţii de ventilaţie, pentru a permite gazului rezidual şi produşilor de reacţie să scadă pînă la nivelul cerut. Acest proces trebuie să fie validat.
Secţiunea 20.
Filtrarea medicamentelor care nu sunt sterilizate în recipientul lor final
116. Filtrarea singură nu este considerată suficientă cînd sterilizarea în recipientul final este posibilă. Dintre metodele disponibile în mod obişnuit este preferată sterilizarea cu vapori de apă sub presiune. Dacă produsul medicamentos nu poate fi sterilizat în recipientul final, soluţiile sau lichidele vor fi filtrate printr-un filtru steril cu mărimea porilor de 0,22 micrometri (sau mai puţin) sau printr-un filtru cu proprietăţi echivalente de reţinere a microorganismelor, filtratul fiind colectat într-un recipient sterilizat anterior. Aceste filtre pot să reţină cele mai multe bacterii şi fungi, dar nu toate virusurile sau micoplasmele. Trebuie să se acorde atenţie completării procesului de filtrare cu un tratament termic.
117. Filtrarea sterilizantă cuprinde mai mulţi factori de risc decît alte metode de sterilizare, astfel încît trebuie să se ia în considerare posibilitatea unei a doua filtrări, printr-un filtru antimicrobian sterilizat, imediat înainte de umplere. Filtrarea sterilizantă finală trebuie să se efectueze cît mai aproape posibil de punctul de umplere.
118. Cedarea de fibre caracteristice filtrelor trebuie să fie minimă.
119. Integritatea filtrului sterilizant trebuie verificată înainte de utilizare şi trebuie confirmată imediat după utilizare printr-o metodă cum ar fi “punctul de bulă”, testul fluxului difuzat sau testul reţinerii presiunii. Timpul necesar filtrării unui volum cunoscut dintr-o soluţie vrac şi diferenţa de presiune folosită la traversarea filtrului, trebuie să fie determinate în timpul validării şi orice diferenţă semnificativă în timpul fabricaţiei de rutină privind acestea trebuie să fie notată şi investigată. Rezultatele acestor verificări trebuie să fie incluse în înregistrarea seriei. Integritatea filtrelor pentru gazele critice şi pentru a ventilele de aer trebuie să fie confirmată după utilizare. Integritatea altor filtre trebuie să fie confirmată la intervale corespunzătoare.
120. Acelaşi filtru nu trebuie să fie folosit mai mult de o zi de lucru, decît dacă o astfel de utilizare a fost validată.
121. Filtrul nu trebuie să influenţeze produsul prin reţinerea ingredientelor din acesta sau prin eliberare de substanţe în produs.
Secţiunea 21.
Operaţiile finale de fabricaţie a produselor sterile
122. Recipientele cu produse medicamentoase liofilizate şi parţial etanşate, trebuie să fie menţinute permanent în condiţii de Clasa A, pînă acestea sunt etanşate deplin.
123. Recipientele trebuie să fie închise prin metode corespunzătoare, validate. Recipientele închise prin fuziune de exemplu fiolele din sticlă sau plastic trebuie să fie supuse în proporţie de 100% testului de integritate. Probe de alte tipuri de recipiente trebuie să fie verificate din punct de vedere al integrităţii conform unor proceduri corespunzătoare.
124. Sistemul de închidere a recipientului pentru recipientele umplute aseptic nu este deplin, pînă cînd capsa de aluminiu nu va fi sertizată de asupra dopului recipientului. Sertizarea capsei trebuie să fie înfăptuită cît mai curînd posibil, după închiderea recipientului cu dopul.
125. În ceea ce priveşte echipamentul folosit pentru sertizarea capselor pe recipiente, acesta poate genera mari cantităţi de particule non-vizibile. Echipamentul trebuie să fie amplasat la o staţie separată, echipată cu un dispozitiv adecvat de extragere a aerului.
126. Capsarea recipientelor poate fi inclusă în procesul de bază aseptic, folosind capsule sterilizate, sau ca o procesare în condiţii curate de mediu înafara procesului aseptic de bază. În cazul în care această din urmă abordare este adoptat, recipientele trebuie să fie protejate în condiţii de Clasa A, pînă la punctul de a părăsi zona de prelucrare aseptică, şi ulterior recipientele etanşate cu dop trebuie să fie protejate în condiţii de Clasa A de aer, pînă la sertizarea capsei.
127. Recipientele la care lipseşte sau este deplasat dopul sunt respinse înainte de capsare. În cazul, în care potrivit tehnologiei este necesară intervenţia omului la staţia de capsare, trebuie să fie folosite măsuri pentru a preveni contactul direct cu recipientele, şi pentru a reduce la minim contaminarea microbiană.
128. Barierele de acces restricţionat şi izolatoare, sunt benefice în asigurarea de condiţii necesare şi a reducerii intervenţiei umane directe în operaţia de capsare.
129. Recipientele (ambalajul pimar) închise etanş sub vid trebuie să fie testate pentru a demonstra păstrarea vidului după o perioadă corespunzătoare predeterminată.
130. Recipientele umplute cu produse parenterale trebuie să fie verificate individual pentru o contaminare exterioară sau alte defecte. Cînd se efectuează o verificare vizuală, aceasta trebuie să se facă în condiţii corespunzătoare controlate de iluminare şi fond. Operatorii care efectuează verificarea trebuie să facă examene oftalmologice regulate, să folosească ochelarii dacă poartă ochelari şi să facă pauze frecvente în timpul verificării. Cînd sunt folosite alte metode de verificări, procesul trebuie să fie validat şi performanţa echipamentului să fie verificată la intervale determinate. Rezultatele trebuie să fie înregistrate.
Secţiunea 22.
Controlul calităţii
131. Testul de sterilitate efectuat pe produsul finit trebuie privit numai ca ultimul test dintr-o serie de măsuri de control prin care este asigurată sterilitatea. Testul trebuie să fie validat pentru produsul/ produsele implicate.
132. În acele cazuri, în care eliberarea parametrică a fost autorizată, trebuie să fie acordată o atenţie specială validării şi supravegherii întregului proces de fabricaţie.
133. Probele prelevate pentru controlul sterilităţii trebuie să fie reprezentative pentru întreaga serie, dar trebuie incluse în special probele prelevate din părţi ale seriei considerate ca fiind cel mai mult supuse riscului contaminării, de exemplu:
1) pentru produsele care au fost umplute aseptic, probele prelevate trebuie să includă recipientele (ambalaje primare) umplute la începutul şi la sfîrşitul seriei şi după orice intervenţie semnificativă;
2) pentru produsele care au fost sterilizate prin căldură în recipientul lor final, trebuie acordată atenţie prelevării probelor din părţile potenţial mai reci ale încărcăturii.
Anexa 2 la Ghidul privind buna practică de fabricaţie a medicamentelor (GMP) de uz uman
FABRICAREA PRODUSELOR MEDICAMENTOASE BIOLOGICE DE UZ UMAN
Secţiunea 1.
Domeniu
1. Metodele folosite pentru fabricarea medicamentelor biologice constituie un factor critic în organizarea controlului corespunzător din partea autorităţii competente. Prin urmare, medicamentele biologice pot fi definite în mare măsură în raport cu metodele lor de fabricaţie. Medicamentele biologice fac obiectul acestei anexe şi includ: vaccinuri, seruri imunologice, antigene, hormoni, citokine, enzime și alte produse de fermentație (inclusiv anticorpi monoclonali și produse derivate din ADN recombinant), preparate prin următoarele metode de fabricaţie:
a) culturi microbiene, excluzînd pe cele obţinute prin tehnici ADN-recombinant (nu toate aspectele din această anexă se pot aplica produselor din această categorie);
b) culturi microbiene şi celulare, inclusiv cele obţinute prin tehnici ADN-recombinant sau hibridare;
c) extracţie din ţesuturi biologice;
d) multiplicarea agenţilor vii în embrioni sau animale.
2. Prezentul standard nu descrie cerinţele detaliate pentru clasele specifice de produse biologice. Aceste cerinţe sunt descrise în alte ghiduri special elaborate de Comitetul pentru Medicamente Brevetate (Committee for Proprietary Medicinal Products - CPMP), de exemplu ghidul privind anticorpii monoclonali şi ghidul privind produsele obţinute prin tehnologia ADN-recombinant din „Regulile care guvernează medicamentele de uz uman în Comunitatea Europeană”, volumul 3.
Secţiunea 2.
Principiu
3. Fabricaţia medicamentelor biologice implică anumite consideraţii specifice provenite din natura produselor şi proceselor. Modul în care medicamentele biologice sunt produse, controlate şi administrate necesită unele precauţii particulare.
4. Spre deosebire de produsele medicamentoase convenţionale, care se produc folosind tehnici chimice şi fizice capabile de un înalt grad de consecvenţă, fabricarea medicamentelor biologice implică procese şi materiale biologice, cum ar fi cultivarea de celule sau extragerea materialului biologic din organisme vii. Aceste procese biologice pot să manifeste o variabilitate inerentă, astfel încît gama şi natura produselor secundare este variabilă. Mai mult, materialele folosite în aceste procese de cultivare reprezintă substraturi adecvate pentru creşterea contaminanţilor microbieni.
5. Controlul medicamentelor biologice implică de obicei tehnici biologice analitice care au o variabilitate mai mare decît determinările fizico-chimice. Controalele în proces capătă, prin urmare, o importanţă deosebită în fabricaţia medicamentelor biologice.
Secţiunea 3.
Personal
6. Întregul personal (inclusiv cel destinat pentru curăţenie, întreţinere sau Control al calităţii) folosit în zonele în care se fabrică medicamentele biologice trebuie să primească suplimentar o instruire specifică produselor fabricate şi activităţii lor. Personalul trebuie să fie informat şi instruit în domeniul igienei şi microbiologiei.
7. Persoanele responsabile cu fabricaţia şi Controlul calităţii trebuie să aibă o pregătire adecvată în discipline ştiinţifice relevante, cum ar fi bacteriologie, biologie, biometrie, chimie, medicină, farmacie, farmacologie, virologie, imunologie şi suficientă experienţă practică, care să le permită să-şi exercite funcţia de conducere a procesului respectiv.
8. Pentru siguranţa produsului, poate fi luată în considerare starea imunologică al personalului. Întregul personal angajat în fabricaţie, întreţinere, testare şi îngrijirea animalelor (şi inspectorii) trebuie să fie vaccinaţi dacă este necesar, cu vaccinuri specifice corespunzătoare şi starea sănătăţii lor trebuie să fie controlată periodic. În afară de probleme evidentă a expunerii personalului la agenţi infecţioşi, toxine puternice sau alergene, este necesar să se evite riscul contaminării seriei de fabricaţie cu agenţi infecţioşi. Vizitatorii trebuie să fie, în general, excluşi din zonele de fabricaţie.
9. Orice schimbare în starea imunologică a personalului, care poate influenţa negativ calitatea produsului exclude activitatea respectivei persoane în zona de fabricaţie. Fabricarea vaccinului BCG şi a produselor tuberculinice trebuie să fie restricţionată la personalul care este monitorizat atent prin controale periodice ale stării imunologice sau prin control radiologic pulmonar.
10. În cursul unei zile de lucru, personalul nu trebuie să circule din zonele în care este posibilă expunerea la microorganisme vii sau animale, în zone unde sunt manipulate alte produse sau diferite alte microorganisme. Dacă o astfel de circulaţie este inevitabilă, se vor lua măsuri de decontaminare clar definite, incluzînd schimbarea îmbrăcămintei şi încălţămintei şi, unde este necesar, spălarea sub duş a personalului implicat în astfel de procese de fabricaţie.
Secţiunea 4.
Localuri şi echipamente
11. Gradul de control al mediului înconjurător din punct de vedere al contaminării cu particule şi al contaminării microbiene a spaţiilor de fabricaţie, trebuie să fie adaptat produsului şi etapelor de fabricaţie, avînd în vedere nivelul de contaminare al materiilor prime şi riscul pentru produsul finit.
12. Riscul contaminării încrucişate între medicamentele biologice, în special pe parcursul acelor etape din procesul de fabricaţie în care se folosesc organisme vii, poate necesita luarea unor precauţii suplimentare privind localurile şi echipamentele, cum ar fi folosirea facilităţilor şi echipamentelor dedicate, fabricarea în campanie şi folosirea sistemelor închise. Natura produsului, precum şi echipamentele folosite, vor determina nivelul de segregare necesar pentru a evita contaminarea încrucişată.
13. În principiu, trebuie să fie folosite facilităţi dedicate pentru fabricarea vaccinului BCG şi pentru manipularea organismelor vii folosite în fabricaţia produselor tuberculinice.
14. Trebuie să se folosească facilităţi dedicate pentru manipularea Bacillus anthracis, a Clostridium botulinum şi a Clostridium tetani, pînă cînd procesul de inactivare este terminat.
15. Fabricarea în campanie poate fi acceptată pentru alte organisme generatoare de spori, cu condiţia folosirii facilităţilor dedicate pentru acest grup de produse şi cu condiţia procesării unui singur produs la un moment dat.
16. Fabricaţia simultană în aceeaşi zonă, folosind sistemele închise ale biofermentatoarelor poate fi acceptată pentru produse de tipul anticorpilor monoclonali şi pentru produsele preparate prin tehnici ADN.
17. Etapele de procesare care urmează recoltării pot fi efectuate simultan în aceeaşi zonă de fabricaţie, cu condiţia respectării precauţiilor adecvate pentru prevenirea contaminării încrucişate. Pentru vaccinurile omorîte şi toxoizi, o astfel de procesare paralelă se va efectua numai după inactivarea culturii sau după detoxificare.
18. Pentru prepararea produselor sterile se vor folosi zone cu presiune pozitivă, dar este admisă presiunea negativă în zone specifice, în faza expunerii germenilor patogeni, pentru evitarea răspîndirii lor. Acolo unde sunt folosite zonele sau cabinetele de siguranţă cu presiune negativă pentru procesarea aseptică a germenilor patogeni, acestea trebuie să fie înconjurate de o zonă sterilă cu presiune pozitivă.
19. Unităţile de filtrare a aerului trebuie să fie specifice pentru zona de procesare respectivă, iar aerul din zonele în care se manipulează organisme patogene vii nu trebuie recirculat.
20. Localizarea şi proiectarea zonelor de fabricaţie şi al echipamentelor trebuie să permită curăţarea eficientă şi decontaminarea (ex. prin fumigaţie). Procedurile de curăţenie şi decontaminare trebuie să fie validate.
21. Echipamentele folosite pe durata manipulării microorganismelor vii trebuie să fie proiectate pentru menţinerea culturilor în stare pură şi necontaminate de surse externe pe timpul procesării.
22. Sistemele de conducte, valvele şi filtrele de ventilaţie trebuie să fie proiectate corespunzător pentru uşurarea curăţării şi sterilizării. Este indicată folosirea sistemelor de curăţare ,,clean in place” şi de sterilizare ,,sterilise in place”. Valvele recipientelor de fermentaţie trebuie să fie sterilizabile complet cu vapori de apă. Filtrele de ventilaţie trebuie să fie hidrofobe şi validate pentru durata de funcţionare programată.
23. Spaţiul de izolare primară va fi proiectat şi testat pentru a demonstra lipsa riscului de neetanşeitate.
24. Efluenţii care pot conţine microorganisme patogene trebuie să fie decontaminaţi eficient.
25. Datorită variabilităţii produselor sau proceselor biologice, unii adjuvanţi sau ingrediente trebuie să fie măsuraţi sau cîntăriţi în cursul procesului de fabricaţie (de ex. soluţiile tampon). În aceste cazuri, cantităţi mici din aceste substanţe pot fi păstrate în zona de fabricaţie.
Secţiunea 5.
Spaţiile de cazare şi îngrijire a animalelor
26. Pentru fabricaţia unui număr de medicamente biologice sunt folosite animale, de ex. pentru: vaccin antipolio (maimuţe), seruri antivenin de şarpe (cai şi capre), vaccin rabic (iepuri, şoareci şi hamsteri) şi gonadotrofina serică (cai). În plus, animalele pot fi, de asemenea, folosite în Controlul calităţii celor mai multor seruri şi vaccinuri, de exemplu vaccin pertussis (şoareci), pirogenitate (iepuri), vaccin anti-BCG (cobai).
27. Condiţiile generale pentru spaţiile de cazare, îngrijire şi carantină sunt prezentate în Legea privind protecţia animalelor folosite în scopuri experimentale sau alte scopuri ştiinţifice nr. 265-XVI din 28 iulie 2006. Spaţiile de cazare a animalelor folosite în fabricaţia şi controlul medicamentelor biologice trebuie să fie separate de zonele de fabricaţie şi control. Starea de sănătate a animalelor de la care provin unele materii prime şi a acelora care se folosesc pentru CC şi teste de siguranţă va fi monitorizată şi înregistrată. Personalul folosit în astfel de zone trebuie dotat cu îmbrăcăminte specială şi trebuie să existe spaţii pentru schimbarea acesteia. Acolo unde se folosesc maimuţe pentru fabricaţia sau CC medicamentelor biologice, se cere o atenţie specială aşa cum prevăd Cerinţele pentru produse biologice Nr. 7 (Requirements for Biological Substances n° 7) elaborate de OMS (TRS 786, 1989).
Secţiunea 6.
Documentaţie
28. Specificaţiile pentru materiile prime biologice pot necesita documentaţie suplimentară privind sursa, originea, metodele de fabricaţie şi controalele efectuate, în special controalele microbiologice.
29. În mod obişnuit sunt necesare specificaţii pentru medicamentele biologice intermediare şi vrac.
Secţiunea 7.
Fabricaţie
30. Materii prime
1) Sursa, originea şi calitatea materiilor prime trebuie să fie clar definite. Atunci cînd testele necesare durează mult timp, poate fi permisă folisirea materiilor prime înainte ca rezultatele testelor să fie disponibile. În asemenea cazuri, eliberarea produsului finit este condiţionată de rezultatele satisfăcătoare ale acestor teste.
2) Atunci cînd este necesară sterilizarea materiilor prime, aceasta se va efectua, ori de cîte ori este posibil, prin căldură. Cînd este necesar, alte metode corespunzătoare pot fi, de asemenea, folosite pentru inactivarea materialelor biologice (de ex. iradierea).
31. Lot de sămînţă şi sistem de bancă de celule.
1) În scopul prevenirii apariţiei de modificări nedorite ale proprietăţilor, care pot apărea din subcultivări repetate sau generaţii multiple, fabricaţia medicamentelor biologice obţinute prin cultivare microbiană, cultură celulară sau propagarea celulelor în embrioni sau animale, trebuie să se bazeze pe un sistem de loturi de sămînţă “mamă”, “de lucru” şi/ sau bănci de celule.
2) Numărul de generaţii (dublări, pasaje) între lotul de sămînţă sau banca de celule şi produsul finit va fi în concordanţă cu cel din dosarul pentru autorizare. Extinderea la scară industrială a procesului nu trebuie să modifice această relaţie fundamentală.
3) Loturile de sămînţă şi băncile de celule trebuie să fie caracterizate adecvat şi testate pentru contaminanţi. Conformitatea lor pentru folosire trebuie să fie demonstrată ulterior prin consistenţa caracteristicilor şi calităţii seriilor succesive de produs. Loturile de sămînţă şi băncile de celule trebuie să fie stabilite, depozitate şi folosite astfel încît să se reducă la minimum riscurile de contaminare ori alterare.
4) Stabilirea lotului de sămînţă şi a băncii de celule trebuie să se efectueze într-un mediu controlat, adecvat, pentru a proteja lotul de sămînţă şi banca de celule şi, dacă este cazul, personalul care le manipulează. În timpul stabilirii lotului de sămînţă şi a băncii de celule nici un alt material viu sau infecţios (de ex. virusuri, linii celulare sau tulpini de celule) nu trebuie să fie manevrat simultan în aceeaşi zonă ori de către aceleaşi persoane.
5) Evidenţa stabilităţii şi recuperării loturilor de sămînţă şi a băncilor de celule trebuie documentată. Containerele de păstrare vor fi închise etanş, clar etichetate şi ţinute la o temperatură corespunzătoare. Trebuie să se păstreze cu meticulozitate un inventar. Temperatura de păstrare va fi înregistrată continuu pentru congelatoare şi monitorizată corespunzător pentru azot lichid. Orice abatere de la limitele stabilite şi orice acţiune corectivă întreprinsă trebuie să fie înregistrată.
6) Numai personalului autorizat trebuie să îi fie permis să manipuleze materialul şi această manipulare trebuie să se facă sub supravegherea unei persoane responsabile. Accesul la materialul păstrat trebuie să fie controlat. Diferitele loturi de sămînţă sau bănci de celule trebuie să fie păstrate astfel încît să se evite confuzia sau contaminarea încrucişată. Este recomandat să se porţioneze loturile de sămînţă şi băncile de celule, iar părţile să se păstreze în diferite locaţii, pentru a reduce la minim riscul de a pierde totul.
7) Toate containerele cu bănci de celule şi loturi de sămînţă “mamă” sau “de lucru” trebuie tratate identic pe durata păstrării. Odată mutate din locul de păstrare, containerele nu vor mai fi returnate în stoc.
32. Principii de operare.
1) Proprietăţile mediilor de cultură privind promovarea creşterii trebuie să fie demonstrate.
2) Adăugarea materialelor sau a culturilor în fermentatoare şi alte recipiente şi prelevarea probelor trebuie să fie efectuate în condiţii controlate atent pentru a asigura absenţa contaminării. Trebuie acordată atenţie astfel încît recipientele să fie corect conectate atunci cînd are loc adăugarea sau recoltarea de probe.
3) Centrifugarea şi amestecarea produselor poate genera formarea de aerosoli, iar izolarea unor astfel de activităţi este necesară, pentru a preveni transferul de microorganisme vii.
4) Dacă este posibil, mediile de cultură se vor steriliza ,,in situ”. Acolo unde este posibil, se vor folosi filtre de sterilizare ,,în linie” pentru adăugarea de rutină în fermentatoare a gazelor, mediilor de cultură, acizilor sau bazelor, agenţilor antispumanţi, etc.
5) Se va acorda atenţie validării oricărei îndepărtări de virus sau a oricărei inactivării necesare care se efectuează. În aceste scop se recomandă utilizarea ghidurilor biotehnologice aprobate de ICH şi CPMP.
6) În cazurile în care în timpul fabricaţiei se efectuează o inactivare virală ori o acţiune de îndepărtare a unui virus, trebuie să se ia măsuri de evitare a riscului recontaminării produselor tratate de către produsele netratate.
7) O largă varietate de echipamente este folosită pentru cromatografie şi, în general, un astfel de echipament trebuie să fie dedicat pentru purificarea unui produs şi trebuie sterilizat sau igienizat între serii. Folosirea aceluiaşi echipament în diferite etape ale procesului trebuie descurajată. Criteriile de acceptare, durata de funcţionare, metoda de sterilizare ori igienizare a coloanelor trebuie să fie definite.
Secţiunea 8.
Controlul calităţii
33. Controalele în proces au un rol deosebit de important în asigurarea consistenţei calităţii medicamentelor biologice. Acele controale care sunt cruciale pentru calitate (de ex. îndepărtarea virusurilor), dar care nu pot fi efectuate pe produsul finit, trebuie să fie efectuate într-o fază corespunzătoare a fabricaţiei.
34. Poate fi necesară păstrarea probelor din produşii intermediari, în cantităţi suficiente şi în condiţii corespunzătoare de depozitare, pentru a permite repetarea ori confirmarea unui control al seriei.
35. Este necesară monitorizarea continuă a anumitor procese de fabricaţie (de ex. fermentaţia). Astfel de date trebuie să facă parte din înregistrările seriei.
36 Atunci cînd se folosesc culturi continue, trebuie să se acorde atenţie specială cerinţelor Controlului calităţii impuse de acest tip de metodă de fabricaţie.
Anexa 4 la Ghidul privind buna practică de fabricaţie a medicamentelor (GMP) de uz uman
FABRICAŢIA GAZELOR MEDICINALE
Secţiunea 1.
Noţiuni generale.
1. Mai jos sunt definite noţiunile ce se referă la fabricaţia gazelor medicinale care nu sunt definite în partea I al Ghidului curent, dar care sunt utilizate în prezenta Anexă.
1) Evacuare (evacuate): îndepărtarea gazului rezidual dintr-un recipient prin vidare.
2) Fabrică de separare a aerului (air separation plant): fabrica de separare a aerului preia aer atmosferic şi, prin intermediul unor procese de purificare, curăţare, comprimare, răcire, lichefiere şi distilare, separă aerul în gazele oxigen, azot şi argon.
3) Gaz (gas): o substanţă sau un amestec de substanţe, care este complet gazoasă/găzos la 1,013 bari (101,325 kPa) şi 150C sau are o presiune de vapori care depăşeşte 3 bari (300 kPa) la +500C (ISO 10286).
4) Gaz comprimat (compressed gas): un gaz care, atunci cînd este ambalat sub presiune este în totalitate în stare gazoasă la –500C.
5) Gaz criogenic (cryogenic gas): gaz care lichefiază la 1,013 bari la temperaturi sub –1500C.
6) Gaz lichefiat (liquified gas): un gaz care, atunci cînd este ambalat sub presiune, este parţial lichid (gaz deasupra unui lichid) la –500C.
7) Gaz medicinal (medicinal gas): orice gaz sau amestec de gaze destinat administrării la pacienţi în scopuri terapeutice, de diagnostic sau profilactice, utilizînd acţiune farmacologică şi clasificat ca un produs medicamentos.
8) Gaz vrac (bulk gas): orice gaz pentru uz medicinal, care a fost procesat complet cu excepţia îmbutelierii finale.
9) Golire (blowing down): scăderea presiunii pînă la presiune atmosferică.
10) Grup de butelii (cylinder bundle): un ansamblu de butelii, care sunt montate într-un cadru şi interconectate printr-un dispozitiv de umplere simultană, transportate şi folosite ca o unitate.
11) Maximul teoretic al impurităţii reziduale (maximum theoretical residual impurity): impuritate gazoasă care provine de la o posibilă poluare anterioară şi rămîne după pre-tratamentul buteliilor înainte de umplere. Calculul maximului teoretic de impurităţi este relevant numai pentru gazele comprimate şi presupune că aceste gaze se comportă ca gaze perfecte.
12) Purjare (purge): golirea şi curăţarea unei butelii
a) prin golire şi evacuare; sau
b) prin golire, presurizare parţială cu gazul respectiv şi apoi golire.
13) Recipient (container): un recipient este un vas criogenic, un tanc, un tanc de distribuţie mobil, o butelie, un grup de butelii sau orice alt ambalaj care intră în contact direct cu gazul medicinal.
14) Tanc (tank): recipient static pentru depozitarea gazului lichefiat sau criogenic.
15) Tanc de distribuţie mobil (tanker): recipient fixat pe un vehicul, pentru transportarea gazului lichefiat sau gazului criogenic.
16) Test de presiune hidrostatică (hydrostatic pressure test): test executat din motive de siguranţă pentru a asigura că buteliile sau tancurile sunt rezistente la presiune ridicată, aşa cum se prevede în ghidurile naţionale sau internaţionale.
17) Valvă (valve): Dispozitiv pentru deschiderea şi închiderea recipientelor.
18) Valvă anti-retur (non-return valve): valvă care permite curgerea numai într-o singură direcţie.
19) Valvă de retenţie pentru presiune minimă (minimum pressure retention valve): valvă echipată cu un sistem anti-retur care menţine o presiune definită pentru a preveni contaminarea în timpul folosirii.
20) Vas criogenic (cryogenic vessel): un recipient static sau mobil, izolat termic, proiectat pentru a conţine gaze lichefiate sau criogenice. Gazul este îndepărtat în formă gazoasă sau lichidă.
21) Zonă (area): parte a localurilor specifică fabricaţiei gazelor medicinale.
Secţiunea 2.
Principiu
2. Prezenta anexă se referă la fabricaţia industrială gazelor medicinale, care este un proces industrial specializat, neefectuat în mod normal de către companiile farmaceutice. Anexa nu acoperă fabricaţia şi manipularea gazelor medicinale în spitale. Totuşi, părţi importante din prezenta anexă vor fi utilizate ca bază pentru astfel de activităţi.
3. Fabricaţia gazelor medicinale este efectuată în general în sistem închis. În consecinţă, contaminarea produsului de către mediul înconjurător este minimă. Totuşi, există un risc de contaminare încrucişată cu alte gaze.
4. Fabricaţia gazelor medicinale trebuie să respecte cerinţele de bază ale Ghidului, anexele aplicabile, standardele Farmacopeice şi următoarele linii directoare detaliate.
Secţiunea 3.
Personal
5. Persoana Calificată responsabilă cu eliberarea gazelor medicinale trebuie să deţină un grad de calificare în vederea desfăşurării activităţii de producţie şi control a gazelor medicinale.
6. Întreg personalul implicat în fabricaţia gazelor medicinale trebuie să înţeleagă cerinţele BPF relevante pentru gaze medicinale şi trebuie să fie conştient de aspectele cu importanţă critică şi de posibilele riscuri pentru pacienţi provenite de la produsele sub formă de gazele medicinale.
Secţiunea 4.
Localuri şi echipamente
7. Localuri
1) Gazele medicinale trebuie umplute într-o zonă separată de gazele nemedicinale, iar între aceste două zone nu trebuie să existe schimb de recipiente. În cazuri excepţionale, poate fi acceptat principiul umplerii în campanie în aceeaşi zonă, cu condiţia să se ia precauţii specifice şi să se efectueze validarea necesară.
2) Localurile trebuie să ofere spaţiu suficient pentru operaţiile de fabricaţie, testare şi depozitare pentru a evita riscul amestecării. Localurile trebuie să fie curate şi ordonate pentru a încuraja o activitate ordonată şi o depozitare adecvată.
3) Zonele de umplere trebuie să fie suficient de mari şi să aibă o amplasare ordonată, astfel încît să asigure:
a) zone separate, marcate pentru gaze diferite;
b) identificarea clară şi separarea buteliilor goale de cele aflate în diferite stadii ale procesării (de ex. ,,în aşteptare pentru umplere”, ,,umplut”, ,,în carantină”, ,,aprobat”, ,,respins”).
Metoda folosită pentru a realiza aceste diverse nivele de separare, va depinde de tipul, durata şi complexitatea tuturor operaţiilor, dar pot fi folosite zone marcate pe pardoseală, pereţi despărţitori, bariere şi semne sau orice alte mijloace corespunzătoare.
8. Echipamente
1) Toate echipamentele de fabricaţie şi testare trebuie să fie calificate şi calibrate regulat.
2) Este necesar să se asigure că gazul corect este introdus în recipientul corect. Cu excepţia proceselor de umplere automată validate, nu trebuie să existe interconexiuni între conductele transportoare de gaze diferite. Dispozitivele de umplere simultană trebuie să fie prevăzute cu conexiuni de umplere care corespund numai la valva pentru acel gaz particular sau amestec de gaze particular, astfel încît numai recipiente corespunzătoare să poată fi ataşate la dispozitivul de umplere simultană (folosirea unui dispozitiv de umplere simultană şi a unor conexiuni cu valva recipientului, poate fi subiectul unor standarde naţionale sau internaţionale).
3) Operaţiile de reparaţie şi întreţinere nu trebuie să afecteze calitatea gazelor medicinale.
4) Umplerea gazelor nemedicinale trebuie evitată în zonele şi cu echipamentele destinate pentru fabricaţia gazelor medicinale. Excepţiile pot fi acceptate cu condiţia ca gazul folosit pentru scopuri nemedicinale să fie de o calitate cel puţin egală cu calitatea gazului medicinal, şi că BPF să fie menţinută. Trebuie să existe o metodă validată de prevenire a întoarcerii gazelor în linia care alimentează zona de umplere pentru gazele nemedicinale, pentru a preveni contaminarea gazului medicinal.
5) Tancurile de depozitare şi tancurile de distribuţie mobile trebuie să fie dedicate unui singur gaz şi unei calităţi bine definite a acestuia. Totuşi, gazele medicinale lichefiate pot fi depozitate sau transportate în aceleaşi tancuri ca acelaşi gaze nemedicinale cu condiţia ca acestea din urmă să fie de calitate cel puţin egală cu cea a gazului medicinal.
Secţiunea 5.
Documentaţie
9. Datele incluse în înregistrările pentru fiecare serie de butelii umplute trebuie să asigure că fiecare butelie umplută poate fi urmărită din punct de vedere al aspectelor semnificative ale operaţiilor de umplere relevante. După caz, trebuie introduse următoarele:
1) numele produsului;
2) data şi ora operaţiilor de umplere;
3) o referire la boxa de umplere folosită;
4) echipamentul folosit;
5) numele şi referirea la specificaţia gazului sau a fiecărui gaz din amestec;
6) operaţiile efectuate înaintea umplerii ;
7) cantitatea înainte şi după umplere şi mărimea buteliilor;
8) numele persoanei care a efectuat operaţia de umplere;
9) iniţialele operatorilor care efectuează fiecare etapă importantă (eliberarea liniei, recepţia buteliilor, golirea buteliilor etc.);
10) parametrii cheie care sunt necesari pentru a asigura corecta umplere în condiţii standard;
11) rezultatele testelor de control al calităţii şi unde au fost calibrate echipamentele înainte de fiecare test, specificaţia gazului de referinţă şi rezultatele verificărilor calibrării;
12) rezultatele verificărilor corespunzătoare pentru a asigura că recipientele au fost umplute;
13) un model al etichetei cu codul seriei;
14) detalii despre orice probleme sau evenimente neobişnuite şi autorizaţia semnată pentru orice deviaţie de la instrucţiunile de umplere;
15) aprobarea, data şi semnătura persoanei responsabile cu activitatea de umplere.
Secţiunea 6.
Fabricaţie
10. Toate etapele critice ale proceselor de fabricaţie trebuie să fie validate.
11. Fabricaţie vrac
1) Gazele vrac pentru uz medicinal sunt preparate prin sinteză chimică sau obţinute din resurse naturale, urmate de etape de purificare dacă este necesar (de exemplu într-o fabrică de separare a aerului). Aceste gaze pot fi considerate IFA sau produse farmaceutice vrac în funcţie de decizia autorităţii naţionale competente.
2) Trebuie să fie disponibilă documentaţia care să specifice puritatea, alte componente şi impurităţi posibile care pot fi prezente în gazul sursă şi în etapele de purificare, după caz. Trebuie să fie disponibile diagrame de flux pentru fiecare proces separat.
3) Toate etapele de separare şi purificare trebuie să fie proiectate pentru a opera cu eficacitate optimă. De exemplu, impurităţile care pot afecta o etapă de purificare trebuie să fie îndepărtate înainte de a se ajunge la acea etapă.
4) Etapele de separare şi purificare trebuie să fie validate în ceea ce priveşte eficacitatea lor şi monitorizate conform rezultatelor validării. Acolo unde e necesar, controlul în proces trebuie să includă testarea continuă, pentru a se monitoriza procesul. Întreţinerea şi înlocuirea componentelor consumabile ale echipamentelor, cum ar fi filtrele de purificare, trebuie să se bazeze pe rezultatele monitorizării şi validării.
5) Dacă este cazul, limitele pentru temperaturile procesului trebuie să fie documentate şi monitorizarea din timpul procesului trebuie să includă măsurarea temperaturii.
6) Sistemele de computere folosite în controlul sau monitorizarea proceselor trebuie să fie validate.
7) Pentru procesele continue, definirea unei serii trebuie să fie documentată şi asociată testării gazului vrac.
8) Fabricaţia gazului trebuie monitorizată continuu în ceea ce priveşte calitatea şi impurităţile.
9) Apa folosită pentru răcire în timpul comprimării aerului trebuie să fie monitorizată din punct de vedere al calităţii microbiologice, atunci cînd vine în contact cu gazul medicinal.
10) Toate operaţiile de transfer, incluzînd controalele înainte de transfer, a gazelor lichefiate din depozitul primar trebuie să se facă în conformitate cu proceduri scrise, concepute astfel încît să se evite orice contaminare. Linia de transfer trebuie echipată cu o valvă anti-retur sau trebuie să existe o alternativă corespunzătoare. Trebuie acordată o atenţie deosebită la purjarea conexiunilor flexibile, a furtunurilor de cuplare şi a conectoarelor.
11) Cantităţi de gaz pot fi adăugate în tancurile de păstrare a produsului vrac, conţinînd acelaşi gaz din furnizările anterioare. Rezultatele probelor prelevate trebuie să dovedească, calitatea acceptabilă a gazului furnizat. O astfel de probă se poate preleva din:
a) gazul furnizat, înainte ca noua cantitate să fie adăugată; sau
b) din tancul de stocare a vracului, după adăugare şi amestecare.
12) Gazele vrac pentru uz medicinal, trebuie definite ca o serie, controlate în conformitate cu monografiile relevante din Farmacopee şi eliberate pentru umplere.
12. Umplere şi etichetare
1) Pentru umplerea gazelor medicinale trebuie definită seria.
2) Recipientele pentru gaze medicinale trebuie să fie în conformitate cu specificaţiile tehnice corespunzătoare. Valvele de evacuare trebuie să fie echipate după umplere cu sigilii de originalizare. De preferinţă, buteliile trebuie să aibă valve de reţinere a unei presiuni minime, cu scopul de a avea o protecţie adecvată împotriva contaminării.
3) Dispozitivul de umplere simultană a gazelor medicinale, precum şi buteliile trebuie să fie dedicate unui singur gaz medicinal sau unui anumit amestec de gaze medicinale (conform Anexei 4, pct. 8, subpunctul 2)). Trebuie să existe un sistem care să asigure trasabilitatea buteliilor şi valvelor.
4) Curăţarea şi evacuarea echipamentului de umplere şi a conductelor trebuie să se facă în conformitate cu proceduri scrise. Acest lucru este extrem de important după operaţii de întreţinere sau în cazul alterării integrităţii sistemului. Verificarea absenţei contaminanţilor trebuie să se facă înainte ca linia să fie eliberată pentru folosire. Trebuie păstrate înregistrări.
5) Buteliile trebuie supuse unei inspecţii vizuale interne atunci cînd:
a) sunt noi;
b) sunt supuse unui test de presiune hidrostatică sau test echivalent.
După potrivirea valvei, aceasta trebuie menţinută în poziţie închisă pentru a preveni orice contaminare a buteliei.
6) Verificările care trebuie făcute înainte de umplere trebuie să includă:
a) O verificare pentru a determina presiunea reziduală (>3 pînă la 5 bar) pentru a se asigura că butelia nu este golită;
b) Buteliile fără presiune reziduală trebuie puse deoparte pentru măsurări suplimentare, cu scopul de a se asigura că nu sunt contaminate cu apă sau alţi contaminanţi. Aceste măsurări pot include curăţarea prin metode validate sau inspecţia vizuală, după caz;
c) Asigurarea că toate etichetele seriei şi alte etichete (dacă sunt deteriorate) au fost îndepărtate;
d) Inspecţia externă vizuală a fiecărei valve şi a fiecărui recipient, pentru a detecta zgîrieturi, suduri, fisuri, alte avarii şi contaminări cu ulei sau grăsime; buteliile trebuie să fie curăţate, testate şi păstrate într-un mod corespunzător;
e) O verificare a fiecărei butelii sau valve de conectare a recipientelor criogenice pentru a determina dacă tipul acestora este corespunzător gazului medicinal implicat;
f) O verificare a buteliei privind ,,datei codului de testare”, pentru a determina dacă testul de presiune hidrostatică, sau un test echivalent a fost efectuat şi este încă valid, aşa cum cer ghidurile naţionale sau internaţionale;
g) O verificare pentru a determina dacă fiecare recipient este codat color în concordanţă cu standardul relevant.
7) Buteliile care au fost returnate pentru reumplere trebuie să fie pregătite cu mare grijă pentru a minimiza riscul de contaminare. Pentru gazele comprimate, la o presiune de umplere de 200 bari, trebuie să se obţină o impuritate maximă teoretică de 500 ppm v/v (şi echivalent pentru alte presiuni de umplere).
8) Buteliile sunt pregătite după cum urmează:
a) Orice gaz rămas în butelii trebuie îndepărtat prin evacuarea recipientului (cel puţin pînă la o presiune absolută remanentă de 150 milibari); sau
b) Prin golirea fiecărui recipient, urmată de purjare utilizînd metode validate (presurizare parţială pînă la 7 bari şi apoi golire).
9) Pentru butelii echipate cu valve de presiune reziduală (pozitivă), o evacuare sub vacuum la 150 milibari este suficientă, dacă presiunea este pozitivă. Ca o alternativă, testarea completă a gazului remanent trebuie efectuată pentru fiecare recipient individual.
10) Trebuie să se facă verificări corespunzătoare pentru a se asigura că recipientele sunt umplute. Un indiciu al faptului că sunt umplute corespunzător poate fi asigurarea că exteriorul buteliei este cald la atingerea uşoară în timpul umplerii.
11) Fiecare butelie trebuie să fie etichetată şi codată color. Numărul seriei şi/sau data umplerii şi cea de expirare pot fi indicate pe o etichetă separată.
Secţiunea 7.
Controlul calităţii
13. Apa folosită pentru testarea presiunii hidrostatice trebuie să fie de calitatea apei potabile sau mai înaltă, şi trebuie monitorizată în mod curent privind contaminarea microbiologică.
14. Fiecare gaz medicinal trebuie testat şi eliberat în acord cu specificaţiile sale. În plus, fiecare gaz medicinal trebuie testat conform tuturor cerinţelor relevante din farmacopee, cu o frecvenţă suficientă pentru asigurarea conformităţii în mod continuu.
15. Sursa de gaz vrac trebuie să fie eliberată pentru umplere (conform Anexei 4, pct. 11, subpunctul 12) ).
16. În cazul unui singur gaz medicinal umplut prin intermediul unui dispozitiv de umplere simultană a mai multor butelii, cel puţin o butelie de produs de la fiecare dispozitiv de umplere simultană trebuie să fie testată pentru identificare, dozare şi, dacă este necesar, conţinutul de apă, de fiecare dată cînd buteliile sunt schimbate pe dispozitivul de umplere.
17. În cazul unui singur gaz medicinal umplut în butelii, pe rînd, prin operaţii de umplere individuală, cel puţin o butelie din fiecare ciclu neîntrerupt de umplere trebuie să fie testată pentru identificare şi dozare. Un exemplu de ciclu neîntrerupt de umplere este fabricaţia într-un schimb, folosind acelaşi personal, echipament şi serie de gaz vrac.
18. În cazul unui gaz medicinal produs prin amestecarea a două sau mai multe gaze diferite într-o butelie, de la acelaşi dispozitiv de umplere, cel puţin o butelie de la fiecare ciclu de operare al dispozitivului de umplere simultană trebuie să fie testată pentru identificare, dozare şi, dacă este necesar, conţinut în apă pentru toate gazele componente şi pentru identificarea echilibrului de gaze din amestec. Cînd buteliile sunt umplute individual, fiecare butelie trebuie testată pentru identificarea şi dozarea tuturor gazelor componente şi, cel puţin o butelie din fiecare ciclu de umplere neîntrerupt trebuie testată pentru identificarea echilibrului de gaze din amestec.
19. Cînd gazele sunt amestecate în conductă înaintea umplerii (de exemplu amestecul protoxid de azot/oxigen), este necesară testarea continuă a amestecului care este umplut.
20. Cînd o butelie este umplută cu mai mult de un gaz, procesul de umplere trebuie să asigure că gazele sunt corect amestecate în fiecare butelie şi sunt complet omogene.
21. Fiecare butelie umplută trebuie să fie testată pentru scurgeri folosind o metodă corespunzătoare, înainte de montarea sigiliului. În cazul în care se efectuează prelevare şi testare, testul de scurgere trebuie făcut după testare.
22. În cazul unui gaz criogenic umplut în recipiente criogenice pentru livrare la utilizatori, fiecare recipient trebuie testat pentru identificare şi dozare.
23. Nu este necesar să se preleveze probe după umplerea recipientelor criogenice care sunt reţinute de către executori şi reumplute ,,pe loc” de la tancurile mobile de livrare, cu condiţia ca firma care efectuează operaţia de umplere să furnizeze un certificat de analiză pentru o probă prelevată din tancul mobil de umplere. Recipientele criogenice reţinute de executori trebuie testate periodic pentru a confirma că, conţinutul este în conformitate cu cerinţele din Farmacopee.
24. Păstrarea de contraprobe nu este necesară, dacă nu se prevede altfel.
Secţiunea 8.
Depozitare şi eliberare
25. Toate buteliile umplute trebuie păstrate în carantină pînă cînd sunt eliberate de către persoana calificată.
26. Buteliile cu gaz trebuie să fie păstrate acoperite şi să nu fie supuse la temperaturi extreme. Zonele de depozitare trebuie să fie curate, uscate, bine ventilate şi lipsite de materiale inflamabile, pentru a asigura că buteliile rămîn curate pînă în momentul folosirii.
27. Condiţiile de depozitare trebuie să permită separarea gazelor diferite şi a buteliilor pline de cele goale şi să permită rotaţia stocului pe principiul primul intrat – primul ieşit.
28. În timpul transportului, buteliile de gaz trebuie protejate de condiţiile nefavorabile ale vremii. Condiţii specifice de depozitare şi transport sunt necesare pentru amestecurile de gaze la care separarea fazelor survine la îngheţ.
Anexa 5 la Ghidul privind buna practică de fabricaţie a medicamentelor (GMP) de uz uman
FABRICAŢIA PRODUSELOR MEDICAMENTOASE DE ORIGINE VEGETALĂ
Secţiunea 1.
Principiu
1. Datorită naturii lor adesea complexe şi variabile, numărului şi cantităţii mici a substanţelor active definite, controlul materiilor prime, depozitarea şi procesarea prezintă o importanţă specială în fabricaţia medicamentelor de origine vegetală.
2. „Materia primă” pentru fabricaţia unui medicament de origine vegetală poate fi o plantă medicinală, o substanţă de origine vegetală sau un preparat de origine vegetală.
a) Termenii “medicament de origine vegetală” sau “preparat de origine vegetală” includ “medicamentele tradiţional de origine vegetală”.
b) Termenii substanţă de origine vegetală (herbal substance) sau preparat de origine vegetală (herbal preparation) sunt considerate a fi echivalente cu termenii folosiţi de Farmacopeea Europeană "herbal drug" și "herbal drug preparation" corespunzător, aşa cum sunt definite în Directiva 2004.24.CE.
3. Substanţa de origine vegetală trebuie să aibă calitate adecvată iar fabricantului de preparate/medicamente de origine vegetală trebuie să i se furnizeze date de susţinere. Pentru asigurarea unei calităţi consistente a substanţei vegetale pot fi cerute mai multe informaţii detaliate referitoare la producţia sa agricolă. Selecţia seminţelor, condiţiile de cultivare şi recoltare reprezintă aspecte importante ale calităţii substanţei de origine vegetală şi pot influenţa consistenţa produsului finit. Recomandări pentru un sistem adecvat de asigurare a calităţii pentru buna practică agricolă şi de colectare sunt date de ghidul HMPC „ Guideline on Good Agricultural and Collection Practice for starting materials of herbal origin” („Ghidul de bună practică agricolă şi de colectare pentru materii prime de origine vegetală”).
4. Prezenta anexă se aplică tuturor materiilor prime vegetale: plante medicinale, substanţe de origine vegetală sau preparate de orgine vegetală.
| Activitate | Bune practici agricole şi de colectare (BPAC)2 | Partea II a Ghidului BPF* | Partea I a Ghidului BPF* |
| Cultivarea, colectarea şi recoltarea de plante, alge, fungi şi licheni şi colectarea de exudate | | | |
| Tăierea şi uscarea plantelor, algelor, fungilor, lichenilor şi exudatelor** | | | |
| Presarea plantelor şi distilarea*** | | | |
| Pulverizarea, procesarea exudatelor, extracţia din plante, fracţionarea, purificarea, concentrarea sau fermentarea substanţelor de origine vegetală | | | |
| Procesarea ulterioară într-o formă dozată inclusiv ambalarea ca medicament | | | |
1Acest tabel dezvoltă în detaliu secţiunea privind produsele de origine vegetală din Tabelul 1 din partea II a Ghidului BPF. 2Practici aprobate de Comitetul pentru produsele medicamentoase din plante al Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) „Guideline on Good Agricultural and Collection Practice for starting materials of herbal origin”. * Clasificarea BPF a materialului de origine vegetală este dependentă de utilizarea care îi este dată de către deţinătorul autorizaţiei de fabricaţie. Materialul poate fi clasificat ca substanţă activă, produs intermediar sau produs finit. Este responsabilitatea fabricantului medicamentului să se asigure că se aplică clasificarea BPF adecvată. ** Fabricanţii trebuie să se asigure că aceste etape sunt efectuate în acord cu autorizaţia de punere pe piaţă. Pentru acele etape iniţiale care au loc pe cîmp, aşa cum se justifică în autorizaţia de punere pe piaţă, sunt aplicabile standardele de Bună practică agricolă şi de colectare (BPAC). BPF este aplicabil etapelor ulterioare de tăiere şi uscare. *** Referitor la presarea plantelor şi distilare, dacă este necesar ca aceste activităţi să fie o parte integrală a recoltării pentru a menţine calitatea produsului conform specificaţiilor aprobate, este acceptabil ca acestea să se realizeze pe cîmp, cu condiţia ca această cultivare să se desfăşoare în acord cu BPAC. Aceste circumstanţe trebuie considerate excepţionale şi trebuie justificate în documentaţia relevantă pentru autorizarea de punere pe piaţă. Pentru activităţile desfăşurate pe cîmp, trebuie asigurate o documentare corespunzătoare, control şi validare în acord cu principiile BPF. Autorităţile de reglementare pot efectua inspecţii BPF pentru a evalua conformitatea acestor activităţi. |
Secţiunea 2.
Localuri
5. Zone de depozitare
1) Plantele brute (neprelucrate) trebuie să fie depozitate în zone separate. Zona de depozitare trebuie să fie dotată astfel încît să ofere protecţie împotriva pătrunderii insectelor sau animale, în special a rozătoarelor. Trebuie să fie luate măsuri eficiente pentru a preveni răspîndirea oricăror animale şi microorganisme aduse de plantele brute şi pentru a preveni fermentarea sau creşterea mucegaiului şi a contaminării încrucişate. Trebuie utilizate zone delimitate pentru carantina substanţelor de origine vegetală care intră şi pentru substanţele de origine vegetală aprobate.
2) Zona de depozitare trebuie să fie bine ventilată iar recipientele trebuie poziţionate astfel încît să permită libera circulaţie a aerului.
3) O atenţie deosebită trebuie să se acorde curăţeniei şi bunei întreţineri a zonelor de depozitare, în mod special atunci cînd se produce praf.
4) Depozitarea substanţelor şi preparatelor de origine vegetală poate să necesite condiţii speciale de umiditate, temperatură sau de protecţie împotriva luminii; aceste condiţii trebuie să fie asigurate şi monitorizate.
6. Zonă de fabricaţie
Trebuie luate măsuri specifice în timpul operaţiilor de prelevare, cîntărire, amestecare şi procesare a substanţelor şi preparatelor de origine vegetală, ori de cîte ori se produce praf, pentru a uşura curăţarea şi a evita contaminarea încrucişată, ca de exemplu extracţia prafului, localuri dedicate etc.
7. Echipament
Echipamentul, materialele de filtrare etc. utilizate în procesul de fabricaţie trebuie să fie compatibile cu solventul utilizat la extracţie, pentru a preveni orice eliberare sau absorbţie nedorită a unei substanţe care poate afecta produsul.
Secţiunea 3.
Documentaţie
8. Specificaţii pentru materiile prime
1) Fabricanţii de medicamente de origine vegetală trebuie să se asigure că utilizează numai materii prime de origine vegetală fabricate în acord cu BPF şi Certificatul de înregistrare. Trebuie să fie disponibilă o documentaţie cuprinzătoare cu privire la auditurile efectuate la furnizorii de materii prime de origine vegetală efectuate de către, sau în numele fabricantului medicamentului de origine vegetală. Trasabilitatea substanţei active este fundamentală pentru calitatea materiei prime. Fabricantul trebuie să se asigure că furnizorii de substanţe/preparate de origine vegetală sunt în conformitate cu BPAC.
2) În afara datelor descrise în Ghid (Partea I, Cap. 5, pct. 69.), specificaţiile pentru plantele medicinale brute trebuie să includă, pe cît posibil:
a) numele ştiinţific binar al plantei (gen, specie, subspecie/varietate cu numele autorului clasificării de exemplu Linnaeus); alte informaţii relevante cum ar fi numele cultivatorului şi chemotipul trebuie de asemenea furnizate dacă este cazul;
b) detalii asupra provenienţei plantei (ţara sau regiunea de origine şi, unde este cazul, cultivarea, timpul de recoltare, procedurile de colectare, posibile pesticide folosite etc.);
c) dacă se foloseşte planta întreagă sau numai o parte;
d) cînd se cumpără o plantă uscată, trebuie specificat sistemul de uscare;
e) descrierea plantei şi examinarea sa macro- şi microscopică;
f) teste de identificare adecvate, incluzînd, unde este cazul, teste de identificare pentru substanţele active cunoscute sau pentru markeri; sunt necesare teste specifice distinctive atunci cînd o substanţă de origine vegetală este posibil să fie modificată/substituită. Trebuie să fie disponibilă o probă de referinţă autentică în scopul identificării;
g) conţinutul de apă pentru substanţele de origine vegetală, determinat în acord cu Farmacopeea Europeană;
h) dozarea, unde este cazul, a constituenţilor cu activitate terapeutică cunoscută sau a markerilor; metodele adecvate pentru a determina o eventuală contaminare cu pesticide în acord cu metodele din Farmacopeea Europeană sau, în absenţa acestora, cu o metodă adecvată validată, dacă nu se justifică altfel;
i) testele de determinare a contaminării fungice şi/ sau microbiene, incluzînd aflatoxinele şi infestările cu dăunători, şi limitele admise;
j) testele pentru metale toxice şi pentru eventualii contaminanţi şi falsificanţi;
k) testele pentru materiale străine;
l) orice alt test adiţional în acord cu monografia generală pentru substanţe de origine vegetală din Farmacopeea Europeană sau cu monografia specifică pentru substanţa de origine vegetală, după caz.
3) Orice tratament folosit pentru reducerea contaminării fungice/ microbiene sau a altei infestări trebuie să fie documentat. Specificaţiile pentru astfel de procedee trebuie să fie disponibile şi trebuie să includă detalii despre proces, teste şi limite pentru reziduuri.
9. Instrucţiuni de procesare
1) Instrucţiunile de procesare trebuie să descrie diferitele operaţii la care sunt supuse substanţele de origine vegetală, cum sunt uscarea, mărunţirea şi cernerea şi să includă timpul şi temperaturile de uscare şi metodele folosite pentru controlul mărimii fragmentelor sau particulelor.
2) Trebuie să existe mai ales instrucţiuni şi înregistrări scrise, care să asigure că fiecare recipient de substanţe de origine vegetală este examinat cu atenţie pentru a detecta orice modificare/substituţie sau prezenţa de materii străine, cum ar fi metale sau bucăţi din sticlă, părţi de animale sau excremente, pietre, nisip etc sau mucegai şi semne de putrezire.
3) Instrucţiunile de procesare trebuie de asemenea, să descrie cernerea de siguranţă sau alte metode folosite pentru eliminarea materiilor străine şi procedurile corespunzătoare pentru curăţarea/selectarea plantelor înainte de depozitarea substanţelor de origine vegetală aprobate sau înainte de începerea fabricaţiei.
4) Pentru producţia de preparate de origine vegetală, instrucţiunile trebuie să includă detalii cu privire la materialul vegetal sau solventul, timpul şi temperaturile de extracţie, detalii despre fazele de concentrare şi metodele folosite.
Secţiunea 4.
Controlul calităţii
10. Prelevare
1) Datorită faptului că plantele medicinale/substanţele de origine vegetală sunt un complex de plante individuale şi conţin un element de heterogenitate, prelevarea lor trebuie să se realizeze cu grijă deosebită de către personal cu experienţa necesară. Fiecare serie trebuie să fie identificată prin documentaţia sa proprie.
2) Este necesar să se păstreze o probă de referinţă a plantelor, în special în acele cazuri în care substanţa de origine vegetală nu este descrisă în Farmacopeea Europeană sau într-o altă Farmacopee de referinţă (conform Ordinului MS RM nr. 113 din 17.02.2011 "Cu privire la aprobarea Farmacopeilor de referinţă în Republica Moldova"). Dacă se utilizează pulberi, sunt necesare probe de plante nemăcinate.
3) Personalul implicat în controlul calităţii trebuie să aibă experienţă specifică în domeniul substanţelor de origine vegetală, preparatelor de origine vegetală şi/sau medicamentelor de origine vegetală, pentru a putea efectua testele de identificare şi a recunoaşte falsificarea, prezenţa proliferării fungilor, infestările, neuniformitatea la o livrare de plante brute etc.
4) Identitatea şi calitatea substanţelor de origine vegetală, preparatelor de origine vegetală trebuie determinată în acord cu ghiduri relevante europene cu privire la calitatea şi specificaţiile medicamentului de origine vegetală şi, unde este relevant, cu monografiile specifice din Farmacopeea Europeană sau într-o altă Farmacopee de referinţă (conform Ordinului MS RM nr. 113 din 17.02.2011 "Cu privire la aprobarea Farmacopeilor de referinţă în Republica Moldova").
Anexa 10 la Ghidul privind buna practică de fabricaţie a medicamentelor (GMP) de uz uman
UTILIZAREA RADIAŢIILOR IONIZANTE LA FABRICAŢIA PRODUSELOR MEDICAMENTOASE
Secţiunea 1.
Introducere
1. Posesorul sau solicitantul Certificatului de înregistrare a unui produs medicamentos a cărui procesare include iradierea trebuie să facă referire la Ghidul emis de Comitetului pentru Medicamente Brevetate în care sunt expuse cerinţe privind utilizarea ,,Radiaţiilor ionizante în fabricaţia medicamentelor”.
2. Radiaţiile ionizante vor fi folosite în timpul procesului de fabricaţie în diferite scopuri, care includ reducerea încărcăturii microbiene şi sterilizarea materiilor prime, a produselor şi tratarea produselor din sînge.
3. Există două tipuri de procese de iradiere: iradierea Gama provenită dintr-o sursă radioactivă şi iradierea cu fascicul de electroni de energie înaltă (radiaţie Beta), provenit de la un accelerator de particule.
1) Iradierea Gama - sunt folosite două moduri de procesare diferite:
a) modul serie: produsul este aranjat în lăcaşuri fixe în jurul sursei de radiaţii şi nu poate fi încărcat sau descărcat în timp ce este expus la sursa de radiaţii;
b) modul continuu: un sistem automat transportă produsele în celula de iradiere, le trece prin sursa de radiaţii expusă de-a lungul unei traiectorii definite şi cu o viteză adecvată şi apoi scoase din celulă.
2) Iradierea cu fasciculul de electroni: produsul este trecut printr-un fascicul continuu sau pulsatil de electroni de energie înaltă (radiaţie Beta) care este baleiat înainte şi înapoi de-a lungul traiectoriei produsului.
Secţiunea 2.
Responsabilităţi
4. Tratamentul prin iradiere poate fi realizat de către fabricantul de produse medicamentoase sau de către un operator al unei instalaţii de iradiere, sub contract (un “fabricant sub contract”); amîndoi trebuie să deţină o autorizaţie de fabricaţie corespunzătoare.
5. Fabricantul de produse medicamentoase este răspunzător de calitatea produsului, inclusiv de realizarea obiectivului de iradiere. Operatorul instalaţiei de iradiere sub contract are responsabilitatea de a furniza pentru iradierea recipientului (adică a exteriorului recipientului în care medicamentele sunt iradiate) doza cerută de fabricant.
6. Doza necesară, inclusiv limitele justificate, va fi declarată în Certificatul de înregistrare a produsului medicamentos.
Secţiunea 3.
Dozimetrie
7. Dozimetria este definită ca măsurarea dozei absorbite prin folosirea dozimetrelor. Atît înţelegerea, cît şi corecta utilizare a acestei tehnici sunt esenţiale pentru validarea, punerea în funcţiune şi controlul procesului.
8. Etalonarea seturilor de dozimetre utilizate trebuie să fie efectuată cu periodicitatea maximă între două etalonări consecutive în conformitate cu Hotărîrea Departamentului Standardizare şi Metrologie nr.1445-M din 04 ianuarie 2004 referitor la aprobarea Listei Oficiale a mijloacelor de măsurare supuse obligatoriu controlului metrologic al statului L.O. - 2004. Perioada de valabilitate a calibrării trebuie să fie declarată, justificată şi respectată.
9. Acelaşi instrument trebuie să fie utilizat în mod normal pentru stabilirea curbei de calibrare a dozimetrelor obişnuite (de rutină) şi pentru a măsura schimbarea absorbanţei lor după iradiere. Dacă este folosit un instrument diferit, trebuie să fie stabilită absorbanţa absolută a fiecărui instrument.
10. În funcţie de tipul de dozimetru folosit, trebuie luate în consideraţie posibilele cauze ale inexactităţii, inclusiv schimbarea conţinutului umidităţii, schimbarea temperaturii, a timpului scurs între iradiere şi măsurare şi a ratei dozei.
11. Lungimea de undă a instrumentului folosit pentru a măsura modificarea absorbanţei dozimetrelor şi instrumentul folosit pentru a măsura grosimea lor trebuie să facă obiectul unor verificări regulate ale calibrării la intervale stabilite pe baza stabilităţii, scopului şi utilizării.
Secţiunea 4.
Validarea procesului
12. Validarea este acţiunea prin care se demonstrează că procesul, de exemplu furnizarea dozei absorbite dorite produsului, va da rezultatele aşteptate. Cerinţele pentru validare sunt prezentate mai detaliat în Ghidul menţionat în pct. 1 a prezentei anexe.
13. Validarea trebuie să includă diagrama dozelor pentru stabilirea distribuţiei dozei absorbite în interiorul recipientului pentru iradiere, încărcat cu produsul medicamentos într-o configuraţie definită.
14. Specificaţia unui proces de iradiere trebuie să cuprindă următoarele:
1) detalii cu privire la ambalajul produsului;
2) modelul (modelele) de încărcare a produsului în recipientul de iradiere. O atenţie specială trebuie să se acorde cînd în recipientul de iradiere este permis un amestec de produse pentru a nu exista o subdozare a iradierii produselor dense sau o mascare a unor produse de către produsele dense. Orice schemă de dispunere a unui amestec de produse trebuie specificată şi validată;
3) modelul de încărcare a recipientelor de iradiere în jurul sursei (modul în serie) sau traiectoria prin celulă (modul continuu);
4) limitele maxime şi minime ale dozei absorbite de produs (şi dozimetria de rutină asociată);
5) limitele maxime şi minime ale dozei absorbite de recipientul de iradiere şi dozimetria de rutină asociată pentru monitorizarea acestei doze absorbite;
6) alţi parametri de proces, incluzînd rata dozei, timpul maxim de expunere, numărul de expuneri etc.
Cînd iradierea este furnizată prin contract, subpunctele 4) şi 5) ale specificaţiei procesului de iradiere trebuie să facă parte din acest contract.
Secţiunea 5.
Punerea în funcţiune a instalaţiei
15. Generalităţi.
1) Punerea în funcţiune este operaţia de obţinere şi documentare a dovezilor că instalaţia de iradiere operează consecvent în limitele prestabilite, atunci cînd se lucrează în conformitate cu specificaţia procesului. În contextul acestei anexe, limitele prestabilite sunt dozele maxime şi minime destinate a fi absorbite de recipientul de iradiere. Nu trebuie să fie posibilă producerea de variaţii în operarea instalaţiei, care să dea recipientului o doză în afara acestor limite, fără ştiinţa operatorului.
2) Punerea în funcţiune trebuie să cuprindă următoarele elemente:
a) proiectare;
b) diagrama dozelor;
c) documentaţie;
d) cerinţe pentru repunere în funcţiune.
16. Sursa de radiaţii Gama – proiectare.
1) Doza absorbită de o anumită parte a unui recipient de iradiere din oricare punct specific al sursei de radiaţii depinde în primul rînd de următorii factori:
a) activitatea şi geometria sursei;
b) distanţa de la sursă la recipient;
c) durata de iradiere, controlată de către un programator de timp sau prin viteza de transport;
d) compoziţia şi densitatea materialului, incluzînd alte produse între sursă şi o anumită părte a recipientului.
2) Doza totală absorbită depinde suplimentar de traiectoria recipientelor printr-o sursă de radiaţii continuă sau de modelul de încărcare în sursa de radiaţii serie şi de numărul de cicluri de expunere.
3) În cazul sursei de radiaţii continue cu traiectorie fixă sau al sursei de radiaţii serie cu model de încărcare fix, cu o putere dată şi un anumit tip de produs, parametrul cheie al instalaţiei, care trebuie controlat de către operator, este viteza de transport sau setarea programatorului de timp.
17. Sursa de radiaţii Gama - diagrama dozelor.
1) În procedura de întocmire a diagramei dozelor, sursa de radiaţii trebuie umplută cu recipiente de iradiere care conţin produse de simulare sau un produs reprezentativ cu densitate uniformă. Dozimetrele trebuie amplasate în minim trei recipiente încărcate pentru iradiere, care sunt trecute prin sursa de radiaţii, înconjurate de recipiente similare sau produse de simulare. Dacă produsul nu este ambalat uniform, dozimetrele trebuie amplasate într-un număr mai mare de recipiente.
2) Poziţionarea dozimetrelor depinde de mărimea recipientului de iradiere. De exemplu, pentru containere pînă la 1,0 x 1,0 x 0,5 m vor fi adecvate grile tridimensionale de 20 cm prin recipient, inclusiv pe suprafeţele exterioare. Dacă poziţiile estimate pentru doza minimă şi maximă sunt cunoscute în urma unei caracterizări anterioare a performanţei de iradiere, unele dozimetre pot fi mutate din regiunile cu doză medie şi reamplasate în regiunile cu doză extremă, pentru a forma o grilă de 10 cm.
3) Rezultatele acestei proceduri vor furniza dozele minime şi maxime absorbite de produs şi de pe suprafaţa recipientului, pentru un set dat de parametri ai instalaţiei, pentru densitatea produsului şi pentru modelul de încărcare.
4) În mod ideal, dozimetre de referinţă trebuie folosite pentru întocmirea diagramei dozelor datorită preciziei lor mai mari. Dozimetre obişnuite sunt permise, dar este recomandabil să se amplaseze dozimetre de referinţă în vecinătatea lor, în poziţiile în care se estimează doza minimă şi maximă, în poziţia obişnuită de monitorizare în fiecare din recipientele pentru iradiere. Valorile observate ale dozei vor avea o incertitudine aleatoare care poate fi estimată din variaţiile măsurătorilor repetate.
5) Doza minimă observată, aşa cum e măsurată cu dozimetrele obişnuite, necesară pentru a garanta că toate recipientele pentru iradiere primesc doza minimă cerută, va fi stabilită în funcţie de cunoaşterea variabilităţii aleatoare a dozimetrelor de rutină utilizate.
6) Parametrii sursei de radiaţii trebuie să fie păstraţi constanţi, monitorizaţi şi înregistraţi în timpul întocmirii diagramei dozelor. Înregistrările, rezultatele dozimetriei şi toate celelalte înregistrări obţinute trebuie să fie păstrate.
18. Sursa de radiaţii cu fascicul de electroni – proiectare.
1) Doza absorbită receptionată de o anumită porţiune a produsului iradiat depinde în primul rînd de următorii factori:
a) caracteristicile fasciculului: energia electronilor, fluxul mediu al fasciculului, întinderea şi uniformitatea baleajului;
b) viteza de transport;
c) compoziţia şi densitatea produsului;
d) compoziţia, densitatea şi grosimea materialului dintre fanta de ieşire şi o anumită parte a produsului;
e) distanţa dintre fanta de ieşire şi recipient.
2) Parametrii cheie controlaţi de operator sunt caracteristicile fasciculului şi viteza de transport.
19. Sursa de radiaţii cu fascicul de electroni - diagrama dozelor.
1) În procedura de întocmire a diagramei dozelor, dozimetrele trebuie aşezate între straturi de hîrtie absorbantă omogenă, realizînd un produs de simulare, sau între straturi de produse reprezentative cu densitate uniformă, astfel încît să poată fi efectuate cel puţin 10 măsurători în limita maximă a electronilor. De asemenea, trebuie să se facă referire la pct. 17, subpunctulele 2) – 5) a prezentei anexe.
2) Parametrii sursei de radiaţii trebuie păstraţi constanţi, monitorizaţi şi înregistraţi în timpul întocmirii diagramei dozelor. Trebuie să fie păstrate înregistrările, împreună cu rezultatele dozimetriei şi toate celelalte înregistrări obţinute.
20. Repunerea în funcţiune.
Punerea în funcţiune trebuie repetată atunci cînd intervine o schimbare a procesului sau a sursei de radiaţii, care ar putea afecta distribuţia dozei de iradiere a containerului (de exemplu schimbarea barelor sursei). Extinderea repunerii în funcţiune depinde de dimensiunea schimbării survenite în sursa de radiaţii sau în încărcătură. Se procedează la repunere în funcţiune ori de cîte ori există dubii.
Secţiunea 6.
Localuri
21. Localurile trebuie proiectate şi realizate astfel încît să separe recipientele iradiate de cele neiradiate, pentru a evita contaminarea lor încrucişată. Cînd materialele sunt manipulate în recipiente de iradiere închise poate să nu fie necesar să se separe materialele farmaceutice de cele nefarmaceutice, cu condiţia să nu existe nici un risc ca primele să fie contaminate de celelalte.
22. Orice posibilitate de contaminare a produselor de către radionuclidul din sursă trebuie să fie exclusă.
Secţiunea 7.
Procesarea
23. Recipientele de iradiere trebuie să fie ambalate în conformitate cu modelul (modelele) de încărcare specific (specifice) stabilit (stabilite) în timpul validării.
24. În timpul procesului, doza de radiaţii pentru recipientele de iradiere trebuie să fie monitorizată folosind procedee dozimetrice validate. Relaţia dintre această doză şi doza absorbită de produs în interiorul recipientului trebuie să fie stabilită în timpul validării procesului şi punerii în funcţiune a instalaţiei.
25. Indicatori de radiaţii trebuie folosiţi ca mijloc de diferenţiere a containerelor iradiate de cele neiradiate. Ei nu trebuie să fie folosiţi ca unice mijloace de diferenţiere sau ca indici ale procesării satisfăcătoare.
26. Procesarea unor încărcături mixte de recipiente în celula de iradiere trebuie să fie efectuată numai cînd se cunoaşte din experimentele de la punerea în funcţiune sau din alte evidenţe că doza de radiaţie primită de recipiente individuale rămîne în limitele specificate.
27. Cînd doza de radiaţie necesară este dată, conform proiectării, în mai mult de o expunere sau de o trecere prin instalaţie, trebuie să se obţină acordul deţinătorului de Certificat de înregistrare a medicamentului şi să se realizeze într-o perioadă de timp predeterminată. Întreruperile neprevăzute în timpul iradierii trebuie să fie anunţate posesorului Certificat de înregistrare, dacă acestea prelungesc procesul de iradiere peste perioada stabilită anterior.
28. Produsele neiradiate trebuie separate tot timpul de produsele iradiate. Metodele utilizate pentru aceasta includ folosirea indicatorilor de iradiere (conform pct. 25) şi proiectarea adecvată a localurilor (Anexa 10, secţ. 6).
29. Sursa de radiaţii gama
1) Pentru modurile de procesare continuu, dozimetrele trebuie amplasate astfel încît cel puţin două să fie expuse tot timpul iradierii.
2) Pentru modurile de procesare serie, cel puţin două dozimetre trebuie expuse în poziţiile asociate cu poziţia dozei minime.
3) Pentru modurile de procesare continuu trebuie să existe o indicaţie pozitivă a poziţiei corecte a susrei deiradiere şi un dispozitiv de interblocare între poziţia sursei şi mişcarea benzii transportoare. Viteza benzii transportoare trebuie monitorizată continuu şi înregistrată.
4) Pentru modurile de procesare în serie trebuie monitorizate şi înregistrate deplasarea sursei şi timpii de expunere, pentrui fiecare serie.
5) Pentru o doză dorită dată, stabilirea timpului sau vitezei de transport impune ajustarea dezintegrării sursei şi suplimentările sursei. Perioada de valabilitate a setării vitezei de transport trebuie înregistrată şi respectată.
30. Sursa de radiaţii cu fascicul de electroni.
1) Trebuie amplasat un dozimetru pe fiecare recipient.
2) Trebuie să existe înregistrări permanente ale fluxului mediu al fasciculului, ale energiei electronilor, ale întinderii baleiajului şi ale vitezei de transport. Aceste variabile, cu excepţia vitezei de transport, trebuie controlate pentru a fi în limitele definite stabilite în timpul punerii în funcţiune, întrucît ele sunt predispuse la schimbări instantanee.
Secţiunea 8.
Documentaţia
31. Numărul recipientelor primite, iradiate şi expediate trebuie să se reconcilieze între ele şi să fie în concordanţă cu documentaţia asociată. Orice diferenţă trebuie raportată şi rezolvată.
32. Operatorul instalaţiei de iradiere trebuie să confirme în scris gama de doze primită de fiecare recipient iradiat dintr-o serie sau dintr-o livrare.
33. Înregistrările procesului şi controlului fiecărei serii iradiate trebuie să fie verificate şi semnate de o persoană responsabilă desemnată, şi păstrate. Metoda şi locul de păstrare trebuie decise de comun acord de operatorul instalaţiei şi deţinătorul certificatului de înregistrare.
34. Documentaţia validării şi punerii în funcţiune a instalaţiei trebuie păstrată un an după data expirării sau cel puţin cinci ani după eliberarea ultimului produs procesat în instalaţie, alegîndu-se cea mai lungă perioadă.
Secţiunea 9.
Monitorizarea microbiologică
35. Monitorizarea microbiologică este responsabilitatea fabricantului de produse medicamentoase. Acesta poate include monitorizarea mediului în care este fabricat medicamentul şi monitorizarea medicamentului înainte de iradiere, aşa cum se specifică în Certificatul de înregistrare.
Anexa 11 la Ghidul privind buna practică de fabricaţie a medicamentelor (GMP) de uz uman
FABRICAŢIA PRODUSELOR MEDICAMENTOASE PENTRU INVESTIGAŢIE CLINICĂ
Secţiunea 1.
Introducere
1. Medicamentele pentru investigaţie clinică trebuie să fie fabricate conform principiilor şi liniilor directoare detaliate de BPF pentru medicamente din prezentul Ghid. Deasemenea trebuie luate în considerare și alte Ghiduri/Regulamente, cînd este relevant, acestea fiind aplicate la etapele corespunzătoare de dezvoltare a medicamentului. Procedurile trebuie să fie flexibile, pentru a face schimbări pe măsură ce cunoştinţele despre proces avansează, corespunzător etapei de dezvoltare a medicamentului.
2. În studiile clinice poate exista un risc suplimentar pentru subiecţii participanţi, comparativ cu pacienţii trataţi cu medicamente ce posedă un Certificat de înregistrare. Aplicarea BPF în fabricaţia medicamentelor pentru investigaţie clinică urmăreşte să se asigure că subiecţii studiului nu sunt expuşi riscului şi că rezultatele studiilor clinice nu sunt afectate de siguranţa, calitatea sau eficacitatea necorespunzătoare provenite din fabricaţia nesatisfăcătoare. În egală măsură, urmăreşte să se asigure că există consecvenţă între seriile aceluiaşi medicament pentru investigaţie clinică folosit în acelaşi studiu clinic sau în studii diferite şi că schimbările din timpul dezvoltării unui medicament pentru investigaţie clinică sunt documentate şi justificate corespunzător.
3. Fabricaţia medicamentelor pentru investigaţie clinică implică o complexitate sporită în comparaţie cu medicamentele autorizate de punere pe piaţă, prin lipsa de rutină, varietatea proiectelor de studii clinice, a machetelor de ambalaje ulterioare, adesea necesitatea de randomizare şi codificare prin „procedeul orb” şi riscul crescut de contaminare încrucişată a medicamentului şi de amestecare. Mai mult, cunoştinţele privind activitatea şi toxicitatea medicamentului pot fi incomplete, poate exista o lipsă a validării întregului proces sau pot fi folosite medicamente autorizate de punere pe piaţă care au fost reambalate sau modificate într-un anumit fel.
4. Aceste provocări necesită personal cu o înţelegere profundă a aplicării BPF în cazul medicamentelor pentru investigaţie clinică şi cu instruire în acest domeniu.
5. Este necesară cooperarea cu sponsorii studiului, care au responsabilitatea finală pentru toate aspectele studiului clinic, inclusiv pentru calitatea medicamentului pentru investigaţie clinică.
6. Complexitatea crescută în operaţiile de fabricaţie necesită un sistem al calităţii foarte eficient.
7. Prezenta anexă include, de asemenea, îndrumări privind comanda, transportul şi returnarea produselor furnizate pentru studiul clinic, care sunt la interfaţa cu liniile directoare de bună practică în studiu clinic şi complementare cu acestea.
8. Medicament noninvestigaţional
Medicamente, altele decît medicamentul de testat, placebo sau de referinţă, pot fi furnizate subiecţilor participanţi în studiu. Astfel de medicamente pot fi folosite ca medicaţie suport sau ajutătoare pentru scopuri preventive, de diagnostic sau terapeutice şi/sau pot fi necesare pentru a asigura că subiectul beneficiază de îngrijire medicală adecvată; pot fi folosite, de asemenea, în acord cu protocolul, pentru a induce un răspuns fiziologic. Aceste medicamente nu intră în definiţia medicamentelor pentru investigaţie clinică şi pot fi furnizate de sponsor sau de investigator. Sponsorul trebuie să garanteze că acestea sunt în acord cu notificarea/cererea de autorizare pentru efectuarea studiului şi că au calitatea corespunzătoare pentru scopurile studiului, ţinînd cont de sursa materialelor, fie că fac sau nu obiectul autorizaţiei de punere pe piaţă şi că au fost reambalate. Avizul şi implicarea persoanei calificate sunt recomandate în îndeplinirea acestei îndatoriri.
9. Autorizaţie de fabricaţie şi reconstituire
1) Atît fabricaţia totală cît şi cea parţială a medicamentelor pentru investigaţie clinică, precum şi diversele procese de divizare, ambalare sau prezentare, fac subiectul unei autorizaţii de fabricație în conformitate cu art. 17 al Legii nr. 1409-XIII din 17 decembrie 1997 cu privire la medicamente (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 52-53, art. 368). Totuşi, această autorizaţie nu este necesară pentru reconstituire sau ambalare , în cazul în care aceste procese se efectuează în spitale, centre de sănătate sau clinici, farmaciști, sau alte persoane care au autoritate formală să efectueze astfel de procese în Republica Moldova, precum și în cazul în care produsele medicamentoase experimentale sunt destinate exclusiv pentru utilizare în aceste instituții. În scopul acestor prevederi, reconstituirea trebuie înţeleasă ca un proces simplu de:
a) dizolvare sau dispersare a medicamentului pentru investigaţie clinică pentru administrarea produsului la subiectul studiului,
b) sau diluarea şi amestecarea medicamentului pentru investigaţie clinică cu alte substanţe utilizate ca vehicul cu scopul utilizării sale
2) Reconstituirea nu reprezintă amestecarea împreună a mai multor ingrediente, inclusiv a substanţei active, pentru a produce medicamentul pentru investigaţie clinică.
3) Un medicament pentru investigaţie clinică există înainte ca un proces să fie definit ca reconstituire.
4) Procesul de reconstituire trebuie efectuat cît de repede este posibil înainte de administrare. Acest proces este definit în solicitarea Studiului Clinic/dosarul medicamentului pentru investigaţie clinică şi protocolul studiului clinic, sau un document similar disponibil în acel loc.
Secţiunea 2.
Noţiuni generale
10. Mai jos sunt definite noţiunile ce se referă la fabricația medicamentele pentru investigaţie clinică care nu sunt definite în Partea I al Ghidului curent, dar care sunt utilizate în prezenta Anexă.
1) Cod de randomizare (randomization code): o listă prin care este identificat tratamentul distribuit fiecărui subiect prin procesul de randomizare.
2) Comandă (order): O instrucţiune de a procesa, ambala şi/ sau transporta un anumit număr de unităţi din medicamentul/medicamentele pentru investigaţie clinică.
3) Fabricant/Importator de medicamente pentru investigaţie clinică (manufacturer/importer of Investigational Medicinal Products): Orice deţinător al autorizaţiei de fabricaţie la care se face referire în art. 17 al Legii nr. 1409-XIII din 17 decembrie 1997 cu privire la medicamente (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 52-53, art. 368).
4) Investigator (investigator): O persoană responsabilă de desfăşurarea studiului clinic într-un loc de studiu. Dacă studiul este condus de o echipă la locul studiului, investigatorul este conducătorul echipei şi poate fi numit investigator principal
5) Medicament pentru investigaţie clinică (investigational medicinal product): O formă farmaceutică a unei substanţe active sau placebo care se testează sau se utilizează ca referinţă într-un studiu clinic, inclusiv medicamentele avînd deja autorizaţie de punere pe piaţă, dar care sunt utilizate sau asamblate (formulate sau ambalate) într-o altă formă decît cea autorizată sau cînd care sunt utilizate pentru o indicaţie neautorizată, sau în vederea obţinerii de informaţii mai ample asupra formei autorizate.
6) ,,Procedeu orb” (blinding): Procedeul prin care una sau mai multe părţi implicate în studiul clinic nu este informată/nu sunt informate despre repartizarea tratamentului. Procedeul ,,simplu-orb” constă în general în neinformarea subiecţilor studiului, iar procedeul ,,dublu-orb” în neinformarea subiecţilor, investigatorilor, monitorilor şi, în unele cazuri, a analiştilor de date, despre medicamentul care se administrează.
În legătură cu un medicament pentru investigaţie clinică, prin „procedeu orb” se înţelege ascunderea deliberată a identităţii medicamentului, în conformitate cu instrucţiunile sponsorului. Prin decodificare se înţelege dezvăluirea identităţii medicamentelor codificate.
7) Medicament de referinţă (comparator product): Un medicament folosit într-o investigaţie clinică, ca medicament comparator sau deja autorizat de punere pe piaţă (de ex. martor activ) sau placebo, folosit ca referinţă într-un studiu clinic.
8) Randomizare (randomisation): Procesul de repartizare a subiecţilor studiului în grupurile pentru tratament sau pentru control, prin folosirea unui element de hazard, care să reducă posibilitatea de influenţare a rezultatelor studiilor prin eroare sistematică.
9) Specificaţiile medicamentului (product specification file): Un dosar de referinţă care conţine sau se referă la dosare care conţin toate informaţiile necesare pentru a întocmi instrucţiuni scrise detaliate privind procesarea, ambalarea şi controlul calităţii, eliberarea seriei şi transportul unui medicament pentru investigaţie clinică.
10) Sponsor (sponsor): O persoană, companie, instituţie sau organizaţie responsabilă pentru iniţierea, managementul şi/ sau finanţarea unui studiu clinic.
11) Studiu clinic (clinical trial): Orice investigaţie efectuată asupra subiecţilor umani, pentru a descoperi sau a confirma efectele clinice, farmacologice şi/ sau alte efecte farmacodinamice ale unui sau mai multor medicamente pentru investigaţie clinică şi/ sau pentru a identifica orice reacţie adversă la unul sau mai multe medicamente pentru investigaţie clinică, şi/sau pentru a studia absorbţia, distribuţia, metabolismul şi eliminarea unuia sau mai multor medicamente pentru investigaţie clinică, cu scopul evaluării siguranţei şi/ sau eficacităţii lor.
12) Transport (shipping): Operaţia de ambalare pentru transport şi expedierea medicamentelor comandate pentru studii clinice.
Secţiunea 3.
Managementul calităţii
11. Sistemul de asigurare a calităţii, proiectat, aplicat şi verificat de fabricant sau importator trebuie descris în proceduri scrise disponibile sponsorului, ţinînd cont de principiile şi liniile directoare BPF aplicabile medicamentelor pentru investigaţie clinică.
12. Specificaţiile medicamentului şi instrucţiunile de fabricaţie pot fi schimbate în timpul dezvoltării, dar controlul complet şi trasabilitatea schimbărilor trebuie să fie păstrate.
Secţiunea 4.
Personal
13. Tot personalul implicat în activităţi cu medicamente pentru investigaţie clinică trebuie să fie instruit corespunzător cu privire la cerinţele specifice pentru aceste tipuri de medicamente.
Chiar şi în cazurile în care numărul de personal implicat este mic, trebuie să existe pentru fiecare serie, persoane diferite responsabile pentru producţie şi controlul calităţii.
14. Persoana calificată trebuie să se asigure, în special, că există sisteme care îndeplinesc cerinţele bunei practici de fabricaţie şi, de aceea, trebuie să aibă cunoştinţe vaste despre dezvoltarea farmaceutică şi procesele studiilor clinice. Recomandare pentru persoana calificată în legătură cu certificarea seriilor de medicamente pentru investigaţie clinică este prezentată la punctele 35. - 38.
Secţiunea 5.
Localuri şi echipamente
15. Toxicitatea, activitatea şi potenţialul sensibilizant pot să nu fie deplin înţelese în cazul medicamentelor pentru investigaţie clinică şi acest fapt întăreşte nevoia de a reduce la minim toate riscurile de contaminare încrucişată. Proiectarea echipamentelor şi localurilor, metodele de verificare/testare şi limitele de acceptabilitate care se vor folosi după curăţare trebuie să reflecte natura acestor riscuri. Cînd este cazul, trebuie să se ia în considerare activitatea „în campanie”. Trebuie să se ţină seama de solubilitatea medicamentului, în luarea deciziilor privind alegerea solventului de curăţare.
Secţiunea 6.
Documentaţie
16. Specificaţii şi instrucţiuni
1) Specificaţiile (pentru materii prime, materiale de ambalare primară, produse intermediare, vrac şi finite), formulele de fabricaţie şi instrucţiunile de procesare şi ambalare trebuie să fie cît se poate de cuprinzătoare, date fiind cunoştinţele actuale. Aceste documente trebuie să fie reevaluate periodic în timpul dezvoltării şi actualizate, dacă este necesar. Fiecare nouă versiune trebuie să ţină cont de ultimele date, de tehnologia actuală folosită, de cerinţele reglementărilor şi de cele prevăzute în Farmacopee şi trebuie să permită trasabilitatea la documentul anterior. Orice schimbări trebuie efectuate în conformitate cu o procedură scrisă, care trebuie să se ţină cont de orice implicaţii asupra calităţii medicamentului, de exemplu asupra stabilităţii şi bioechivalenţei.
2) Motivele schimbărilor trebuie înregistrate, iar consecinţele schimbării asupra calităţii medicamentului şi asupra studiilor clinice în derulare trebuie să fie investigate şi documentate. Ghiduri privind schimbările care necesită un amendament consistent la dosaul MIC depus la Agenţie se găsesc în ghidul CHMP “Guideline on the Requirements to the Chemical and Pharmaceutical Quality Documentation concerning Investigational Medicinal Products in Clinical Trials”.
17. Comandă
Comanda poate solicita procesarea şi/sau ambalarea unui anumit număr de unităţi şi/sau transportul acestora şi poate fi dată fabricantului de către sponsor sau în numele acestuia. Trebuie să fie scrisă (deşi poate fi transmisă şi prin mijloace electronice) şi destul de clară, pentru a evita orice ambiguitate. Trebuie să fie autorizată oficial şi să facă referire la specificaţiile medicamentului şi la protocolul relevant al studiului clinic.
18. Specificaţiile medicamentului
1) Specificaţiile medicamentului (de văzut secțiunea 2. Noțiuni generale) trebuie să fie actualizate permanent, pe măsură ce dezvoltarea medicamentului progresează, asigurînd trasabilitatea corespunzătoare la versiunile anterioare. Acestea trebuie să includă sau să facă referire la următoarele documente:
a) specificaţii şi metode analitice pentru materii prime, materiale de ambalare, produs intermediar, vrac şi finit;
b) metode de fabricaţie;
c) testare în proces şi metode;
d) copie a etichetei aprobate;
e) protocoalele şi codurile de randomizare relevante ale studiului clinic, după caz;
f) acorduri tehnice relevante cu furnizorii de contract, după caz;
g) datele de stabilitate;
h) condiţii de depozitare şi transport.
2) Lista de mai sus nu este exclusivă sau exhaustivă. Conţinutul va depinde de medicament şi de etapa de dezvoltare. Informaţiile trebuie să reprezinte baza pentru evaluarea conformităţii pentru certificarea şi eliberarea unei anumite serii de către persoana calificată şi, de aceea, trebuie să fie accesibilă acesteia. Cînd diferite etape de fabricaţie sunt efectuate în diferite locuri, sub responsabilitatea a diferite persoane calificate, este acceptabil să se păstreze dosare separate, limitate la informaţiile cu relevanţă pentru activităţile de la respectivele locuri.
19. Formula de fabricaţie şi instrucţiunile de procesare
1) Pentru fiecare operaţie de fabricaţie sau furnizare trebuie să existe instrucţiuni şi înregistrări scrise, clare şi adecvate. Atunci cînd o operaţie nu se repetă, poate să nu fie necesară emiterea formulei standard şi a instrucţiunilor de procesare. Înregistrările sunt importante în special pentru pregătirea versiunii finale a documentelor care vor fi folosite în fabricaţia de rutină, după acordarea Certificatului de înregistrare.
2) Informaţiile din specificaţiile medicamentului trebuie să fie folosite pentru a elabora instrucţiuni scrise detaliate privind procesarea, ambalarea, controlul calităţii, condiţiile de depozitare şi transportul.
20. Instrucţiuni de ambalare
Medicamentele pentru investigaţie clinică sunt în mod obişnuit ambalate într-un mod individual pentru fiecare subiect inclus în studiul clinic. Numărul de unităţi care urmează a fi ambalate trebuie specificat înainte de începerea operaţiilor de ambalare, incluzînd unităţile necesare pentru efectuarea controlului calităţii şi orice contraprobe care vor fi păstrate. Trebuie să se facă un număr suficient de reconcilieri, pentru a se asigura că în fiecare etapă de procesare s-a obţinut cantitatea corectă din fiecare produs cerut.
21. Înregistrările procesării, testării şi ambalării seriei
1) Înregistrările seriei trebuie păstrate suficient de detaliate pentru ca secvenţa de operaţii să fie determinată cu exactitate. Aceste înregistrări trebuie să conţină orice observaţii relevante care justifică procedurile folosite şi orice schimbări făcute, trebuie să crească gradul de cunoaştere a medicamentului şi să dezvolte operaţiile de fabricaţie.
2) Înregistrările de fabricaţie ale seriei trebuie să fie păstrate cel puţin 5 ani după finalizarea sau întreruperea oficială a ultimului studiu clinic, la efectuarea căruia a fost utilizat lotul de produs.
Secţiunea 7.
Fabricaţia
22. Materiale de ambalare
Specificaţiile şi verificările de control al calităţii trebuie să includă măsuri care să prevină decodificarea neintenţionată, datorită schimbărilor de aspect ale diferitelor serii de materiale de ambalare.
23. Operaţii de fabricaţie
1) În timpul dezvoltării, trebuie identificaţi parametrii critici şi controalele în proces trebuie folosite în primul rînd pentru a controla procesul. Parametrii provizorii de fabricaţie şi controalele în proces pot fi deduşi din experienţa anterioară, inclusiv cea cîştigată din activitatea de dezvoltare incipientă. Se cere o atenţie deosebită din partea personalului cheie pentru a formula instrucţiunile necesare şi a le adapta permanent la experienţa cîştigată în fabricaţie. Parametrii identificaţi şi controlaţi trebuie să fie justificabili pe baza cunoştinţelor disponibile la momentul respective.
2) În cazul medicamentelor pentru investigaţie clinică, procesele de fabricaţie pot să nu fie validate cu acelaşi grad de extindere necesar pentru fabricaţia de rutină, dar este necesar să fie calificate localurile şi echipamentele. Pentru medicamentele sterile, validarea proceselor de sterilizare trebuie să fie la acelaşi standard ca şi pentru medicamentele autorizate de punere pe piaţă. În mod asemănător, cînd se cere, inactivarea/ îndepărtarea viruşilor şi a altor impurităţi de origine biologică trebuie să fie demonstrată urmînd principiile şi tehnicile ştiinţifice definite în ghidurile disponibile în acest domeniu, pentru a asigura siguranţa produselor obţinute prin biotehnologie.
3) Validarea proceselor aseptice prezintă probleme speciale cînd mărimea seriei este mică; în aceste cazuri, numărul unităţilor umplute poate fi numărul maxim umplut în fabricaţie. Consecvent cu simularea procesului, dacă este posibil, un număr mai mare de unităţi trebuie umplute cu mediu pentru a furniza o mai mare încredere în rezultatele obţinute. Umplerea şi sigilarea sunt adesea operaţii manuale sau semi-automate, care prezintă mari probleme pentru sterilitate, de aceea trebuie acordată o atenţie sporită instruirii operatorului şi validării tehnicii aseptice a fiecărui operator.
24. Principii aplicabile medicamentului de referinţă
1) Dacă un medicament este modificat, datele trebuie să fie disponibile (de ex. stabilitate, dizolvare comparată, biodisponibilitate), pentru a demonstra că aceste schimbări nu afectează semnificativ caracteristicile de calitate originale ale medicamentului.
2) Data de expirare declarată pentru medicamentul de referinţă în ambalajul său original poate să nu fie aplicabilă medicamentului, cînd acesta a fost reambalat într-un recipient diferit, care poate să nu ofere protecţie echivalentă sau să nu fie compatibil cu medicamentul. Ţinînd cont de natura medicamentului, de caracteristicile recipientului şi de condiţiile de depozitare la care articolul poate fi supus, o dată limită de folosire trebuie să fie stabilită de către sponsor sau în numele acestuia. O astfel de dată trebuie să fie justificată şi să nu fie mai îndepărtată decît data de expirare a ambalajului original. Trebuie să existe compatibilitate între data de expirare şi durata studiului clinic.
25. Operaţii de codificare
Cînd medicamentele sunt codificate, trebuie să existe sisteme care să asigure realizarea şi menţinerea codificării, care să permită identificarea corectă a medicamentelor codificate (procedeul orb), cînd este necesar, incluzînd numerele de serie ale medicamentelor dinainte de operaţia de codificare. Trebuie să fie posibilă, de asemenea, identificarea rapidă a medicamentului, în caz de urgenţă.
26. Codul de randomizare
Procedurile trebuie să descrie emiterea, securizarea, distribuţia, manipularea şi păstrarea oricărui cod de randomizare folosit pentru ambalarea medicamentelor pentru investigaţie clinică şi a mecanismelor de decodificare. Trebuie păstrate înregistrări corespunzătoare.
27. Ambalare
1) În timpul ambalării medicamentelor pentru investigaţie clinică poate fi necesară manipularea mai multor medicamente pe aceeaşi linie de ambalare, în acelaşi timp. Riscul de amestecare a medicamentului trebuie să fie redus la minim prin folosirea de proceduri corespunzătoare şi/sau de echipamente specializate, după caz şi instruirea relevantă a personalului.
2) Ambalarea şi etichetarea medicamentelor pentru investigaţie clinică este probabil mai complexă şi mai expusă la erori (care sunt, de asemenea, greu de detectat) decît pentru medicamentele autorizate de punere pe piaţă, în special cînd sunt folosite medicamente codificate cu aspect similar. Precauţiile împotriva etichetării greşite, precum reconcilierea etichetelor, eliberarea liniei, controlul în proces efectuat de către personal instruit corespunzător trebuie să fie, prin urmare, intensificate.
3) Ambalarea trebuie să asigure că medicamentul pentru investigaţie clinică rămîne în condiţii bune în timpul transportului şi depozitării la destinaţiile intermediare. Orice deschidere sau violare a sigiliului ambalajului exterior în timpul transportului trebuie să fie rapid observată.
28. Etichetare
1) Tabelul 11.1 (vezi anexa 1 la prezenta anexă) rezumă conţinutul subpunctelor 1) – 5) care urmează. Etichetarea trebuie să fie efectuată în aşa mod, ca să asigure protecţia subiectului şi trasabilitatea, şi deasemenea să ofere posibilitatea de a identifica produsul şi testul efectuat, şi să contribuie la administrarea corectă a produsului medicamentos de investigat. Următoarele informaţii trebuie să fie incluse pe etichete, cu excepţia cazului cînd absenţa lor este justificată, de ex. prin folosirea sistemului electronic centralizat de randomizare:
a) numele, adresa şi numărul de telefon al sponsorului, organizaţiei de cercetare prin contract sau al investigatorului (persoana principală de contact pentru informaţii privind medicamentul, studiul clinic şi decodificarea de urgenţă);
b) forma farmaceutică dozată, calea de administrare, cantitatea de unităţi dozate şi, în cazul studiului deschis, numele/identitatea medicamentului şi concentraţia/activitatea;
c) seria şi/ sau codul numeric pentru a identifica conţinutul şi operaţia de ambalare;
d) un cod de referinţă al studiului, care să permită identificarea studiului, locului, investigatorului şi sponsorului, dacă nu este furnizat în altă parte;
e) numărul de identificare al subiectului studiului/numărul tratamentului şi, unde este relevant, numărul vizitei;
f) numele investigatorului [dacă nu a fost inclus la a) sau d)];
g) instrucţiuni de folosire (se poate face referire la un prospect sau la alt document explicativ destinat subiectului studiului sau persoanei care administrează medicamentul);
h) ,,numai pentru folosire în studiu clinic” sau o formulare similară;
i) condiţiile de depozitare;
j) perioada de folosire (data limită de folosire, data de expirare sau data de re-testare, după caz) în format lună/an şi într-un mod care evită orice ambiguitate;
k) ,,a nu se lăsa la îndemîna copiilor”, cu excepţia situaţiei cînd medicamentul este destinat a se folosi în studii în care nu este luat acasă de către subiecţi.
2) Adresa şi numărul de telefon ale persoanei principale de contact pentru informaţii privind medicamentul, studiul clinic şi decodificarea de urgenţă nu este necesar să apară pe eticheta, cînd subiectului i s-a dat un prospect sau o fişă care oferă aceste detalii şi cînd a fost instruit să îl/o păstreze cu sine tot timpul.
3) Detaliile trebuie să apară în limba/limbile oficială/oficiale ale ţării în care medicamentul pentru investigaţie clinică va fi folosit. Detaliile enumerate la subpunctul 1) trebuie să apară pe ambalajul primar şi pe ambalajul secundar (cu excepţia ambalajelor primare din cazurile descrise la subpunctele 4) şi 5)). Cerinţele privind conţinutul etichetei de pe ambalajul primar şi de pe ambalajul secundar sunt rezumate în Tabelul 11.1. Pot fi incluse şi alte limbi.
4) Cînd medicamentul va fi furnizat subiectului studiului sau persoanei care administrează medicaţia, cu un ambalaj primar şi cu ambalajul secundar care se intenţionează a se păstra împreună, iar ambalajul exterior are detaliile enumerate la subpunctul 1), următoarele informaţii trebuie să fie incluse pe eticheta ambalajului primar (sau pe orice dispozitiv dozator sigilat care conţine ambalajul primar):
a) numele sponsorului, al organizaţiei de cercetare prin contract sau al investigatorului;
b) forma farmaceutică dozată, calea de administrare (poate lipsi pentru formele dozate solide orale), cantitatea de unităţi dozate şi, în cazul studiului deschis, numele/identitatea medicamentului şi concentraţia/activitatea;
c) seria şi/sau codul numeric pentru a identifica conţinutul şi operaţia de ambalare;
d) un cod de referinţă al studiului care să permită identificarea studiului, locului, investigatorului şi sponsorului, dacă nu este furnizat în altă parte;
e) numărul de identificare al subiectului studiului/numărul tratamentului şi, unde este relevant, numărul vizitei.
5) Cînd ambalajul primar este sub formă de blister sau de unităţi mici, cum sunt fiolele, pe care nu pot fi afişate detaliile cerute la subpunctul 1), ambalajul secundar trebuie să aibă o etichetă cu acele detalii. Totuşi, ambalajul primar trebuie să conţină următoarele:
a) numele sponsorului, al organizaţiei de cercetare prin contract sau al investigatorului;
b) calea de administrare (poate lipsi în cazul formelor dozate solide orale) şi, în cazul studiului deschis, numele/identitatea medicamentului şi concentraţia/activitatea;
c) seria şi/ sau codul numeric pentru a identifica conţinutul şi operaţia de ambalare;
d) un cod de referinţă al studiului, care să permită identificarea studiului, locului, investigatorului şi sponsorului, dacă nu este furnizat în altă parte;
e) numărul de identificare al subiectului studiului/numărul tratamentului şi, unde este relevant, numărul vizitei
6) Pot fi incluse simboluri sau pictograme, pentru a clarifica anumite informaţii menţionate mai sus. Pot să fie menţionate informaţii suplimentare, avertizări şi/sau instrucţiuni de manipulare.
7) În cazul studiilor clinice, atunci cînd:
a) nu este nevoie de procese separate de producție sau de ambalare;
b) la testări se utilizează medicamentele, care sunt înregistrate, fabricate sau importate în conformitate cu legislația aplicabilă;
c) la testări participă pacienţi cu astfel de maladii, cere corespund indicaţiilor terapeutice, aprobate în procedura de înregistrare ;
d) trebuie să fie adăugate ambalajului original următoarele detalii, care nu trebuie să acopere eticheta originală:
i) numele sponsorului, al organizaţiei de cercetare prin contract sau al investigatorului;
ii) codul de referinţă al studiului, care să permită identificarea locului, studiului, a investigatorului şi a subiectului studiului.
8) Dacă este necesar să se schimbe data limită de folosire, trebuie aplicată medicamentului pentru investigaţie clinică o etichetă suplimentară. Această etichetă suplimentară trebuie să declare noua dată limită de folosire şi să repete numărul seriei; poate să acopere vechea dată limită de folosire, dar, din motive de control al calităţii, nu şi numărul de serie original. Această operaţie trebuie să fie efectuată la un loc de fabricaţie autorizat în mod corespunzător. Totuşi, cînd se justifică, se poate efectua la locul de investigaţie de către sau sub supravegherea farmacistului de la locul studiului sau a altui profesionist din domeniul sănătăţii, în acord cu reglementările naţionale. Cînd nu este posibil acest lucru, poate fi efectuată de către monitorul/monitorii studiului clinic, care trebuie să fie instruit/instruiţi corespunzător. Operaţia trebuie efectuată în acord cu principiile BPF, cu procedurile standard de operare specifice şi pe bază de contract, dacă este cazul, şi trebuie să fie verificată de o a doua persoană. Această etichetare suplimentară trebuie documentată adecvat atît în documentaţia studiului, cît şi în înregistrările seriei.
Secţiunea 8.
Controlul Calităţii
29. Deoarece procesele pot să nu fie standardizate sau în întregime validate, testarea capătă mai mare importanţă pentru a asigura că fiecare serie îşi respectă specificaţia.
30. Controlul calităţii trebuie să se efectueze în acord cu specificaţiile medicamentului şi cu informaţiile notificate de către sponsor Agenţiei la solicitarea autorizaţiei de efectuare a studiului clinic. Trebuie să se efectueze şi să se înregistreze verificarea eficacităţii codificării.
31. Trebuie păstrate probe cu 2 scopuri: în primul rînd pentru a furniza o probă pentru testarea analitică şi în al doilea rînd pentru a furniza un specimen al produsului finit.
1) În acest sens, probele se încadrează în două categorii:
a) Probă de referinţă: o probă dintr-o serie de materie primă, material de ambalare sau produs finit, care este păstrată cu scopul de a fi analizată în cazul în care această necesitate apare în timpul perioadei de valabilitate a seriei respective. În cazul în care stabilitatea permite, trebuie păstrate probe de referinţă din etapele intermediare critice (de ex. cele care necesită testare analitică şi eliberare) sau din produsul intermediar care este transportat în exterior, ieşind de sub controlul fabricantului.
b) Contraprobă: o probă constînd într-o unitate complet ambalată dintr-o serie de produs finit. Este păstrată în scopuri de identificare. De exemplu, modul de prezentare, ambalare, etichetare, prospectul cu informaţii pentru pacient, numărul seriei, data de expirare dacă această necesitate apare în perioada de valabilitate a seriei respective.
2) În multe cazuri, proba de referinţă şi contraproba sunt identice, adică unităţi ambalate în ambalajul final. În asemenea situaţii, proba de referinţă şi contraproba pot fi considerate interschimbabile. Proba de referinţă şi contraproba pentru medicamentul de investigaţie clinică, inclusiv produsele codificate, trebuie păstrate cel puţin doi an după finalizarea sau după întreruperea oficială a ultimului studiu clinic în care seria a fost utilizată, oricare dintre aceste perioade este mai lungă.
3) Trebuie să se ia în considerare păstrarea de contraprobe pînă cînd raportul clinic a fost elaborat, pentru a permite confirmarea identităţii medicamentului în eventualitatea rezultatelor inconsecvente ale studiului şi ca parte a unei investigaţii a acestora.
32. Locul de depozitare al probelor de referinţă şi al contraprobelor trebuie definit într-un Acord Tehnic între sponsor şi fabricant(fabricanţi) şi trebuie să permită Autorităţilor Competente accesul rapid la acestea.
33. Probele de referinţă trebuie să fie în cantitate suficientă pentru a permite cel puţin efectuare a două analize complete ale seriei în acord cu dosarul medicamentului de investigaţie clinică depus pentru autorizarea efectuării studiului clinic.
34. În cazul contraprobelor, este acceptabil ca informaţia referitoare la ambalajul final să fie depozitată în formă scrisă sau electronică, dacă aceste înregistrări furnizează suficiente informaţii. În acest din urmă caz, sistemul trebuie să fie în acord cu cerinţele Anexei 9 Sisteme computerizate.
Secţiunea 9.
Eliberarea seriilor
35. Eliberarea seriilor de medicamente pentru investigaţie clinică (de văzut punctul 40 a prezentei anexe) nu trebuie să aibă loc înainte ca persoana calificată să certifice că au fost respectate (de văzut punctul 36). Persoana calificată trebuie să ţină cont de elementele enumerate la punctul 32, după caz.
36. Îndatoririle persoanei calificate în legătură cu medicamentele pentru investigaţie clinică sunt influenţate de diferite circumstanţe care pot surveni şi la care se face referire mai jos:
1) Medicament fabricat în Republica Moldova, dar care nu este înregistrat în Republica Moldova: este necesar a se prezenta confirmări, că medicamentul pentru investigaţie clinică este fabricat şi supus unui control al calităţii în conformitate cu BPF descrise în prezentul Ghid, Specificaţiile medicamentului şi informaţiei furnizate de la Agenţie în cazul în care solicită permisiunea de a efectua un studiu clinic.
2) Medicamentul provenit de pe piaţa deschisă din Republica Moldova, este furnizat de către fabricant sau distribuitor autorizat în Republica Moldova, indiferent de originea fabricaţiei: îndatoririle sunt cele descrise mai sus, totuşi domeniul certificării poate fi limitat la asigurarea că medicamentele sunt în acord cu notificarea/cererea pentru autorizarea de efectuare a studiului şi a oricărei procesări ulterioare cu scopul codificării, ambalării specifice studiului şi etichetării. Specificaţiile medicamentului vor fi limitate ca domeniu, în mod similar (de văzut punctul 18).
3) Medicament importat direct dintr-o altă ţară: este necesar a se prezenta confirmări că medicamentul pentru investigaţie clinică este fabricat şi supus unui control al calităţii în conformitate cu BPF (cel puţin echivalente cu cele expuse în prezentul Ghid), Specificaţiile medicamentului şi informaţiei furnizate de sponsor către Agenţie la solicitarea permisiunii de efectuare a studiului clinic. Cînd medicamentele pentru investigaţie clinică sunt importate dintr-o altă ţară şi fac obiectul acordurilor încheiate între Republica Moldova şi acea ţară, precum Acordul de Recunoaştere Mutuală (ARM), se aplică standarde de BPF echivalente, cu condiţia ca orice astfel de acord să fie relevant pentru medicamentul în cauză. În absenţa unui ARM, persoana calificată trebuie să stabilească, prin cunoaşterea sistemului calităţii folosit de fabricant, faptul că se aplică standarde de BPF echivalente. Această cunoaştere se dobîndeşte, în mod normal, prin participarea la auditul sistemului calităţii fabricantului. În oricare din cazuri, persoana calificată poate apoi să certifice, pe baza documentaţiei furnizate de fabricantul din altă ţară (de văzut punctul 37 a prezentei anexe).
4) Pentru medicamentele de referinţă importate pentru care nu se poate obţine o asigurare potrivită pentru a certifica faptul că fiecare serie a fost fabricată conform standardelor de BPF echivalente, obligaţia persoanei calificate este de a confirma că fiecare serie fabricată a fost supusă controlului calităţii, testelor şi verificărilor necesare pentru a confirma calitatea, în conformitate cu informațiile furnizate de sponsor la Agenţie în cazul în care solicită permisiunea de a efectua un studiu clinic.
37. Evaluarea fiecărei serii pentru certificare înainte de eliberare poate include, după caz:
1) înregistrări ale seriei, inclusiv rapoarte de control, rapoarte de teste în proces şi rapoarte de eliberare care demonstrează conformitatea cu specificaţiile medicamentului, comanda, protocolul şi codul de randomizare. Aceste înregistrări trebuie să includă toate deviaţiile sau schimbările planificate şi orice verificări şi teste suplimentare ulterioare, trebuie să fie completate şi aprobate de personalul autorizat pentru aceasta, conform sistemului calităţii;
2) condiţiile de fabricaţie;
3) starea validării facilităţilor, proceselor şi metodelor;
4) examinarea ambalajelor finite;
5) cînd este cazul, rezultatele oricăror analize sau teste efectuate după import;
6) rapoartele de stabilitate;
7) provenienţa şi verificarea condiţiilor de depozitare şi transport;
8) rapoartele de audit privind sistemul calităţii fabricantului;
9) documentele care certifică faptul că fabricantul este autorizat de autorităţile competente din ţara de export să fabrice medicamente pentru investigaţie clinică sau medicamente de referinţă, pentru export;
10) cînd este relevant, cerinţele de reglementare pentru autorizarea de punere pe piaţă, standardele BPF aplicabile şi orice verificare oficială a respectării BPF;
11) toţi ceilalţi factori de care persoana calificată are cunoştinţă că sunt relevanţi pentru calitatea seriei.
Relevanţa elementelor de mai sus este influenţată de ţara de origine a medicamentului, de fabricant şi de statutul pe piaţă al medicamentului (cu sau fără un Certificat de înregistrare, în Republica Moldova sau într-o altă ţară) şi de etapa sa de dezvoltare. Sponsorul trebuie să se asigure că elementele avute în vedere de persoana calificată la certificarea seriei sunt consecvente cu informaţiile notificate de către sponsor la Agenţie în momentul solicitării permisiunii de a efectua studiul clinic (de văzut, de asemenea, punctul 41).
38. Cînd medicamentele pentru investigaţie clinică sunt fabricate şi ambalate în locuri de fabricaţie diferite, sub supravegherea unor persoane calificate diferite, recomandările enumerate în anexa 14 a Ghidului trebuie să fie urmate.
39. Atunci cînd, în acord cu reglementările naţionale, ambalarea sau etichetarea sunt efectuate la locul de investigaţie clinică de către sau sub supravegherea unui farmacist pentru studii clinice sau a altui profesionist în domeniul sănătăţii, după cum permit acele reglementări, nu e necesar ca persoana calificată să certifice activitatea în cauză. Totuşi, sponsorul este responsabil să asigure că activitatea este documentată şi efectuată corespunzător, în conformitate cu principiile BPF şi trebuie să obţină avizul persoanei calificate în această privinţă.
Secţiunea 10.
Transportul
40. Medicamentele pentru investigaţie clinică trebuie să rămînă sub controlul sponsorului pînă la încheierea unei proceduri de eliberare în două etape: certificarea de către persoana calificată; şi eliberarea de către sponsor, pentru utilizare într-un studiu clinic, după îndeplinirea cerinţelor cu privire la începerea unui studiu clinic. Ambele etape trebuie înregistrate (vezi formatul armonizat pentru certificarea seriei în anexa 3 la prezenta anexă) şi păstrate în dosarele relevante ale studiului păstrate de sau în numele sponsorului. Sponsorul trebuie să se asigure că acestea sunt consecvente cu detaliile din dosarul studiului clinic depus şi trebuie considerate de persoana calificată ca fiind consistente cu ceea ce a fost acceptat de către autoritatea competentă. Pentru îndeplinirea acestor cerinţă trebuie stabilite aranjamente adecvate. Din punct de vedere practic, acest lucru poate fi cel mai bine obţinut printr-un proces de control al schimbării pentru Specificaţia medicamentului şi definit într-un acord tehnic între persoana calificată şi sponsor.
41. Transportul medicamentelor pentru investigaţie clinică trebuie să se realizeze în conformitate cu instrucţiunile date de sponsor sau în numele acestuia, în comanda de transport.
42. Acordurile privind decodificarea trebuie să fie la dispoziţia personalului responsabil potrivit, înainte ca medicamentele pentru investigaţie clinică să fie transportate la locul de investigaţie.
43. Trebuie păstrat un inventar detaliat al transporturilor făcute de fabricant sau importator. Acesta trebuie să menţioneze, în mod deosebit, identitatea destinatarului.
44. Transferurile medicamentelor pentru investigaţie clinică de la un loc al studiului la altul, trebuie să rămînă o excepţie. Astfel de transferuri trebuie să facă obiectul procedurilor standard de operare. Istoria medicamentului pe timpul cît nu se află sub controlul fabricantului, trebuie să fie analizată (de exemplu prin rapoarte de monitorizare a studiului şi înregistrări ale condiţiilor de depozitare la locul original al studiului) ca parte a evaluării conformităţii pentru transfer a medicamentului şi trebuie să se obţină avizul persoanei calificate. Dacă este necesar, medicamentul trebuie returnat la fabricant sau la un alt fabricant autorizat pentru re-etichetare şi certificare de către o persoană calificată. Trebuie păstrate înregistrări şi trebuie asigurată trasabilitatea completă.
Secţiunea 11.
Reclamaţii
45. Concluziile oricărei investigaţii efectuate în legătură cu o reclamaţie care poate surveni în legătură cu calitatea medicamentului trebuie discutate între fabricant sau importator şi sponsor (dacă sunt diferiţi). Această discuţie trebuie să implice persoana calificată şi pe cei responsabili de studiul clinic respectiv, pentru a evalua orice posibil impact asupra studiului, asupra dezvoltării medicamentului şi asupra subiecţilor.
Secţiunea 12.
Retrageri şi returnări
46. Retrageri
1) Trebuie să fie stabilite de către sponsor, în colaborare cu fabricantul sau importatorul, dacă sunt diferiţi, proceduri privind recuperarea medicamentelor pentru investigaţie clinică şi documentarea acestei recuperări. Este necesar ca investigatorul şi monitorul să înţeleagă obligaţiile care le revin conform procedurii de recuperare
2) Sponsorul trebuie să asigure că furnizorul oricărui medicament de referinţă sau al altei medicaţii care va fi folosit/folosită în studiul clinic are un sistem de a comunica sponsorului necesitatea de a retrage orice medicament furnizat.
47. Returnări
1) Medicamentele pentru investigaţie clinică trebuie să fie returnate în condiţiile stabilite, definite de sponsor, specificate în proceduri scrise aprobate.
2) Medicamentele pentru investigaţie clinică returnate trebuie să fie identificate în mod clar şi păstrate într-o zonă dedicată, controlată corespunzător. Trebuie păstrate înregistrările de inventar ale medicamentelor returnate.
Secţiunea 13.
Nimicire
48. Sponsorul este responsabil de nimicirea medicamentelor pentru investigaţie clinică nefolosite şi/sau returnate. Prin urmare, medicamentele pentru investigaţie clinică nu trebuie nimicite fără aprobarea scrisă prealabilă a sponsorului.
49. Cantităţile de medicament pentru investigaţie clinică furnizate, folosite şi recuperate trebuie să fie înregistrate, reconciliate şi verificate de către sponsor sau în numele său, pentru fiecare loc al studiului şi pentru fiecare perioadă de studiu. Nimicirea medicamentelor pentru investigaţie clinică nefolosite trebuie să se realizeze pentru un loc al studiului dat sau pentru o perioadă de studiu dată, numai după ce orice neconcordanţe au fost investigate şi explicate mulţumitor, iar reconcilierea a fost acceptată. Înregistrarea operaţiilor de nimicire trebuie efectuată astfel încît toate operaţiile să poată fi dovedite. Înregistrările trebuie păstrate de sponsor.
50. Cînd are loc nimicirea medicamentelor pentru investigaţie clinică, trebuie să fie predat/predată sponsorului un certificat datat sau o chitanţă de distrugere. Aceste documente trebuie să identifice clar seriile şi/ sau numărul pacienţilor implicaţi şi cantităţile exacte distruse sau să permită trasabilitatea seriilor şi pacienţilor implicaţi şi a cantităţilor exacte nimicite.