2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională, la 11 octombrie 2017, de către judecătorul Vitalie Budeci din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.
A. Circumstanţele litigiului principal
3. Prin ordonanța Procuraturii Anticorupție din 16 iunie 2017, Ludmila Popușoi a fost recunoscută în calitate de bănuit, iar la 23 iunie 2017 – în calitate de învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 243 alin.(1) lit.c), alin.(3) lit.b) din Codul penal.
4. La 4 iulie 2017, avocatul Ludmilei Popușoi, Eduard Digore, a contestat, între altele, ordonanțele menționate, solicitând anularea acestora.
5. Această cerere a fost respinsă ca vădit neîntemeiată prin ordonanța Procuraturii Anticorupție din 13 iulie 2017.
6. Nefiind de acord cu aceasta, la 25 iulie 2017, avocatul Eduard Digore a depus o plângere la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, prin care a solicitat: constatarea încălcării termenului rezonabil de urmărire penală și a tuturor drepturilor fundamentale ale învinuitului; constatarea existenței sancțiunii procesual-penale – decăderea procurorului din dreptul de a pune sub învinuire; precum și anularea ordonanțelor Procuraturii Anticorupție din 16 iunie 2017, 23 iunie 2017 și, respectiv, 13 iulie 2017.
7. În cadrul şedinţei de judecată din 28 septembrie 2017, avocatul Tudor Osoianu, acționând în interesele Ludmilei Popușoi, a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a textului „trebuia să știe” al articolului 243 alin. (1) lit. a), b) și c) din Codul penal.
8. Prin încheierea instanței din aceeași dată, s-a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, suspendarea procesului şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.
B. Legislația pertinentă
Articolul 243 Spălarea banilor
„(1) Spălarea banilor săvârşită prin:
a) convertirea sau transferul bunurilor de către o persoană care ştie ori trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite, în scopul de a tăinui sau de a deghiza originea ilicită a bunurilor sau de a ajuta orice persoană, implicată în comiterea infracţiunii principale, de a se sustrage de la consecinţele juridice ale acestor acţiuni;
b) tăinuirea sau deghizarea naturii, originii, amplasării, dispunerii, transmiterii, deplasării proprietăţii reale a bunurilor ori a drepturilor aferente de către o persoană care ştie sau trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite;
c) dobândirea, deţinerea sau utilizarea bunurilor de către o persoană care ştie ori trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite;
d) participarea la orice asociere, înţelegere, complicitate prin acordarea de asistenţă, ajutor sau sfaturi în vederea comiterii acţiunilor prevăzute la lit.a)-c),
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 8000 la 11000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu folosirea situației de serviciu,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 2350 la 5350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 4 la 7 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 10000 la 13000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita anumite activităţi sau cu lichidarea persoanei juridice.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite:
a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) în proporţii deosebit de mari,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 13000 la 16000 de unităţi convenţionale sau cu lichidarea persoanei juridice.
(4) Acţiuni ilicite constituie şi faptele comise în afara teritoriului ţării dacă acestea conţin elementele constitutive ale unei infracţiuni în statul în care au fost comise şi pot constitui elementele constitutive ale unei infracţiuni comise pe teritoriul Republicii Moldova.”
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate
11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul a invocat, în esenţă, că textul „trebuia să știe” din articolul 243 alin. (1) lit. a), b) și c) din Codul penal [normă ce stabilește răspunderea pentru infracțiunea de spălare a banilor] nu asigură condițiile de calitate a legii privind previzibilitatea și claritatea, ceea ce contravine principiului legalității incriminării.
12. De asemenea, s-a menționat că textul în discuție încalcă principiul prezumției nevinovăției, precum și dreptul la apărare, deoarece permite tragerea la răspundere penală în lipsa vinovăției persoanei.
13. Potrivit autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile contestate contravin articolelor 20, 21, 23 alin.(2), 26 alin.(1) și (2) și 54 alin.(1) din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.
15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în speță a Codului penal, ține de competența Curții Constituționale.
16. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de către avocatul Tudor Osoianu, în dosarul nr.10-460/2017, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) și g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.
17. Curtea reiterează că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele contestate şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.
18. Curtea reține că obiectul excepției de neconstituţionalitate îl constituie textul „trebuia să știe” din articolul 243 alin. (1) lit. a), b) și c) din Codul penal, care stabilește răspunderea penală pentru spălarea banilor.
19. Potrivit autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul contestat nu corespunde exigențelor principiului legalități incriminării și calității legii, garantate de articolele 22 și 23 din Constituţie, contravine principiului prezumției nevinovăției, consacrat de norma constituțională prevăzută la articolul 21, precum și limitează dreptul la apărare, consacrat de articolul 26 din Constituție.
20. Așadar, Curtea menționează că excepţia de neconstituţionalitate este un instrument de apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată doar în cazul în care normele constituţionale invocate au incidenţă asupra normelor contestate, care urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei.
21. În același timp, Curtea relevă că excepţia de neconstituţionalitate reprezintă o problemă juridică, a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluţionarea litigiului cu care este conexă.
22. Astfel, Curtea reiterează că aplicabilitatea normei contestate pentru soluţionarea litigiului principal este o condiţie primordială pentru admisibilitatea sesizării şi examinarea acesteia în fond.
23. Curtea observă că obiectul acţiunii principale, aflat pe rolul instanţei de judecată, îl constituie examinarea, în temeiul articolului 313 din Codul de procedură penală, a unei plângeri împotriva acţiunilor şi actelor organului de urmărire penală, printre care ordonanța de recunoaștere în calitate de bănuit și ordonanța de punere sub învinuire.
24. În același timp, Curtea constată că textul contestat se referă la latura subiectivă a infracţiunii incriminate, fiind, prin urmare, o normă materială.
25. Astfel, deşi au relevanţă asupra calificării acţiunilor formulate în acuzare, totuşi, aceste prevederi nu au incidenţă asupra procedurii examinării plângerii împotriva acţiunilor şi actelor organului de urmărire penală în care a fost ridicată excepţia, procedură în care urmează a fi aplicate normele procedurale în materie.
26. Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţiile criticate de autorul excepţiei nu au incidenţă asupra soluţionării cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată.
27. Sintetizând cele reliefate supra, Curtea conchide că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin. (3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale și al pct. 28 lit.e) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului „trebuia să știe” al articolului 243 alin. (1) lit. a), b) și c) din Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002, ridicată de către avocatul Tudor Osoianu, în dosarul nr.10-460/2017, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Tudor PANŢÎRU
Nr. 104. Chişinău, 17 octombrie 2017.