Avînd în vedere sesizarea depusă la 17 noiembrie 2015, înregistrată la aceeaşi dată,
1. La 17 noiembrie 2015, deputații în Parlament Vlad Batrîncea și Vasile Bolea au adresat Curţii Constituţionale sesizarea pentru interpretarea dispozițiilor articolelor 137 și 138 din Constituție, care garantează independența judecătorilor Curții Constituționale și stabilesc condițiile de numire a acestora.
A. Motivele sesizării
3. Invocînd unele declarații ale Președintelui Curții Constituționale, făcute în cadrul unor emisiuni televizate și radiofonice, autorii sesizării consideră că acestea încalcă limitele normelor constituționale menționate.
B. Legislaţia pertinentă
Articolul 10
Libertatea de exprimare
„1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrîngeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”
ÎN DREPT
A. Argumentele autorilor sesizării
6. Potrivit autorilor sesizării, judecătorii Curții Constituționale, în exercitarea mandatului, au o serie de obligaţii, printre care să păstreze secretul deliberărilor şi al votării şi să nu ia poziţie publică sau să dea consultaţii în probleme ce ţin de competenţa Curţii Constituţionale, să nu folosească funcţia deţinută în scopuri de propagandă.
7. În acest sens, autorii sesizării susțin că prin interviurile și declarațiile publice, făcute de către judecătorii Curții Constituționale pentru mass-media, se încalcă prevederile articolelor 137 și 138 din Constituție și articolelor 17, 18 și 19 din Legea cu privire la Curtea Constituțională.
B. Aprecierea Curţii
8. Examinînd admisibilitatea sesizării, Curtea reține următoarele.
9. Curtea Constituţională exercită jurisdicţia constituţională la sesizarea subiecţilor specificaţi în articolul 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolul 38 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Potrivit prevederilor legale, deputaţii în Parlament sunt subiecţi cu drept de sesizare a Curţii Constituţionale.
10. La fel, articolul 135 alin.(1) lit.b) din Constituţie, articolul 4 alin.(1) lit.b) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolul 4 alin.(1) lit.b) din Codul jurisdicţiei constituţionale abilitează Curtea cu atribuţia de interpretare a Constituţiei.
11. În jurisprudența sa, Curtea a reţinut că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.b) din Constituţie presupune stabilirea sensului autentic şi deplin al normelor constituţionale, care poate fi realizată prin interpretarea textuală sau funcţională, în măsura în care poate fi dedusă din textul Constituţiei, ţinînd cont de caracterul generic al normei, situaţiile concrete pe care legiuitorul nu avea cum să le prevadă la momentul elaborării normei, reglementările ulterioare, situaţiile complexe în care norma trebuie aplicată.
12. Avînd în vedere importanţa interpretării dispoziţiilor constituţionale, Curtea tratează sesizările de acest caracter cu o exigenţă deosebită. Acestea pot fi acceptate pentru examinare în fond doar în cazul în care dispoziţia constituţională, a cărei interpretare se solicită, este incertă, ambiguă sau incompletă şi în cazul în care Curtea nu s-a pronunţat anterior.
13. Curtea observă că autorii sesizării au depus spre examinare unele declarații făcute de către Președintele Curții Constituționale în cadrul unor emisiuni radio-TV, solicitînd aprecierea acestora prin prisma prevederilor articolelor 137 și 138 din Constituție.
14. Din totalitatea întrebărilor formulate de autorii sesizării, Curtea deduce că sesizarea vizează aspecte ce țin de limitele libertății de exprimare a judecătorului Curții Constituționale.
15. În acest sens, Curtea observă că prevederile articolului 138 din Constituție, care stabilesc condițiile de numire a judecătorilor Curții Constituționale, nu au incidență în prezenta cauză.
16. Curtea reține că, potrivit articolului 137 din Constituție, judecătorii Curţii Constituţionale sunt inamovibili pe durata mandatului, independenţi şi se supun numai Constituţiei. Prevederile constituționale menționate sunt reflectate și în articolul 13 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională.
17. Cu referire la independența judecătorilor Curții Constituționale, în Hotărîrea nr.18 din 2 iunie 2014 Curtea a menționat următoarele:
„42. Independenţa judecătorilor este unul din principiile constituţionale ale justiţiei. Potrivit acestui principiu, în activitatea sa judecătorul se supune numai legii şi conştiinţei sale. În rezolvarea litigiilor judecătorul nu poate primi nici un fel de ordine, instrucţiuni, indicaţii, sugestii sau alte asemenea impulsuri privind soluţia pe care trebuie să o dea.
[…]
56. Atît Constituţia, cît şi Legea cu privire la Curtea Constituţională reglementează importante principii şi garanţii ale independenţei şi neutralităţii judecătorilor Curţii Constituţionale, de natură să permită acestora exercitarea obiectivă a judecăţii, Curtea însăşi fiind, potrivit articolului 134 alin.(2) din Constituţie, „independentă faţă de orice altă autoritate publică” şi supunîndu-se numai Constituţiei. […].”
18. În același timp, articolul 13 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, care garantează independența judecătorilor, stabilește că judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile exprimate în exercitarea mandatului.
19. Curtea reține că articolul 32 din Constituție garantează libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil.
20. Importanţa şi valoarea dreptului la libertatea de exprimare este confirmată și de articolul 19 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi articolul 10 al Convenţiei Europene, care stabilesc că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare.
21. În acest sens, Curtea Europeană a stabilit în jurisprudența sa că libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice şi una din condiţiile de bază pentru progresul acesteia şi pentru realizarea proprie a fiecărei persoane. Potrivit paragrafului 2 al articolului 10, acesta este aplicabil nu numai „informaţiei” sau „ideilor” care sunt primite favorabil sau sunt privite ca inofensive sau ca o chestiune de indiferenţă, dar şi celor care ofensează, şochează sau deranjează. Acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi liberalismului, fără de care nu poate exista o "societate democratic" După cum este prevăzut în articolul 10, această libertate este supusă unor excepţii, care trebuie, totuşi, interpretate strict, iar necesitatea unor astfel de restricţii trebuie stabilită în mod convingător (a se vedea, printre altele, Jersild v. Danemarca, § 31; Hertel v. Elveția, hotărîre din 25 august 1998, § 46; Steel și Morris v. Regatul Unit, nr. 68416/01, § 87).
22. De asemenea, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Europeană a statuat că protecţia garantată de articolul 10 se extinde şi asupra funcţionarilor publici (a se vedea Vogt v. Germania, hotărîre din 26 septembrie 1995, § 53; Wille v. Liechtenstein, hotărîre din 28 octombrie 1999, § 41; Ahmed și alții v. Regatul Unit, hotărîre din 2 septembrie 1998; Fuentes Bobo v. Spania, § 38, hotărîre din 29 februarie 2000). În acelaşi timp însă, chiar dacă aceste persoane beneficiază de protecţia art. 10 din Convenţie, este legitim ca statul să le supună, datorită statutului lor, unei obligaţii de rezervă. Între obligaţia de rezervă şi libertatea de exprimare a funcţionarilor publici trebuie păstrat un just echilibru, care să satisfacă cerinţa necesităţii ingerinţei într-o societate democratică.
23. În acest sens, Curtea reține că în cauza Wille v. Liechtenstein Curtea Europeană a decis că, atunci cînd este vorba de magistraţi, și în special de magistraţi de rang înalt, drepturile și responsabilitățile lor în privința exercițiului libertății de exprimare au o importanţă deosebită. Magistraţii trebuie să dea dovadă de o anumită reținere în punerea în valoare a libertății lor de exprimare ori de cîte ori este susceptibil să fie afectate autoritatea şi imparţialitatea puterii judiciare (§64).
24. Totodată, dacă magistratul îşi exprimă opinia asupra unor chestiuni de drept constituţional, care, prin însăşi natura acestei ramuri de drept, au evidente şi obligatorii implicaţii politice, acest unic element, privit izolat, nu poate legitima împiedicarea lui să formuleze comentarii cu privire la astfel de subiecte. Într-o astfel de situaţie, magistratul poate să îşi exprime opinia, mai ales dacă nu este vorba de o opinie total de nesusţinut, ci, dimpotrivă, de una împărtăşită şi de alte persoane (Wille v. Liechtenstein, § 67).
25. De asemenea, Curtea Europeană menționează că excluderea din magistratură ca urmare a declaraţiilor date în presă încalcă dreptul la libertatea de exprimare, consacrat de art. 10 din Convenţie, este extrem de severă şi aptă de a produce un efect „descurajant” asupra judecătorilor care ar fi dorit să participe la dezbaterea publică privind eficacitatea instituţiilor judiciare (a se vedea cauza Kudeshkina v. Federația Rusă, hotărîre din 28 februarie 2009, §88, §98).
26. Mai mult, avînd în vedere importanța crescîndă acordată separației puterilor și importanța salvgardării independenței judiciarului, Curtea Europeană reține că ingerințele în libertatea de exprimare a unui judecător impun o analiză detaliată.
27. În același context, în Raportul privind libertatea de exprimare a judecătorilor, adoptat la cea de-a 103-a sesiune plenară (19-20 iunie 2015), Comisia de la Veneția a subliniat:
„41. Pentru a înlătura garanțiile constituționale ale libertății de exprimare, trebuie să fie evidentă legătura dintre opiniile exprimate și activitățile ce țin de administrarea justiției. În cazul în care legătura nu este evidentă, instanțele și organele de supraveghere trebuie să acorde prioritate libertății de exprimare a unui judecător, nefiind permise nici un act de presiune în privința acestuia.”
28. În contextul celor menționate, Curtea reține că în speță dl Alexandru Tănase a fost intervievat de jurnalişti în calitate de preşedinte al Curţii Constituţionale şi în legătură cu hotărîrile adoptate de către Curtea Constituţională. De altfel, este obligația președintelui Curţii să explice activitatea Curţii Constituţionale. Astfel, preşedintele Curţii și-a expus opinia, în principal, despre administrarea justiției constituționale de către Curtea Constituţională, precum şi despre funcţionarea justiției ordinare şi a instituţiilor democratice în Republica Moldova. În acest sens, este evident că nu poate fi vorba despre depășirea limitelor dreptului la libera exprimare.
29. În acelaşi timp, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă ratione materiae, deoarece interviurile şi articolele de presă nu sunt acte susceptibile controlului constituţionalităţii.
30. Curtea reţine că sesizarea este vădit nefondată, formulată abuziv și argumentată defectuos, prin urmare, nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în conformitate cu prevederile articolelor 26 alin. (1), 31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, pct. 28 lit. d) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională
D E C I D E:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea deputaților Vlad Batrîncea și Vasile Bolea privind interpretarea articolelor 137 și 138 din Constituția Republicii Moldova.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
PREȘEDINTELE DE ȘEDINȚĂ Tudor PANŢÎRU
Nr. 20. Chişinău, 23 martie 2016.