„63. Poliţiştii sunt sancţionaţi disciplinar pentru comiterea de abateri disciplinare, respectiv în funcţie de gravitatea lor şi de gradul de vinovăţie, li se aplică următoarele sancţiuni disciplinare:
Articolul 2
„1) În sensul prezentei Convenţii, termenul muncă forţată sau obligatorie va însemna orice muncă sau serviciu pretins unui individ sub ameninţarea unei pedepse oarecare, şi pentru care numitul individ nu s-a oferit de bună voie.
2) Totuşi, termenul munca forţată sau obligatorie nu va cuprinde,în sensul prezentei Convenţii:
a) orice muncă sau serviciu pretins în virtutea legilor privind serviciul militar obligatoriu şi destinat unor lucrări cu caracter pur militar;
b) orice muncă sau serviciu făcând parte din obligaţiile civice normale ale cetăţenilor unei ţări pe deplin independentă;
c) orice muncă sau serviciu pretins unui individ ca urmare a unei condamnări pronunţate printr-o hotărâre judecătorească, cu condiţia ca această muncă sau serviciu să fie executat sub supravegherea şi controlul autorităţilor publice şi ca numitul individ să nu fie cedat sau pus la dispoziţia unor particulari, societăţi sau unor persoane morale private;
d) orice muncă sau serviciu pretins în cazurile de forţă majoră, adică în caz de război, catastrofe sau pericol de catastrofe ca: incendiu, inundaţii, foamete, cutremure de pământ, epidemii şi epizootii violente, invazii de animale, de insecte sau de paraziţi vegetali dăunători, şi în general orice împrejurări, care pun în pericol sau riscă să pună în pericol viaţa sau condiţiile normale de existenţă a întregii populaţii sau a unei părţi din populaţie;
e) muncile mărunte de la sat, adică muncile executate în interesul direct al colectivităţii de către membrii acesteia, munci care, deci, pot fi considerate ca obligaţii civice normale, ce revin membrilor colectivităţii, cu condiţia ca populaţia însăşi sau reprezentanţii săi direcţi să aibă dreptul să se pronunţe asupra justeţei acestor munci.”
11. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997) sunt următoarele:
Articolul 4
Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate „1. Nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau în condiţii de aservire.
2. Nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forţată sau obligatorie.
3. Nu se consideră muncă forţată sau obligatorie în sensul prezentului articol:
a) orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenţiei în condiţiile prevăzute de art.5 din prezenta convenţie sau în timpul în care se află în libertate condiţionată;
b) orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuză să satisfacă serviciul militar din motive de conştiinţă, în ţările în care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu în locul serviciului militar obligatoriu;
c) orice serviciu impus în situaţii de criză sau de calamităţi care ameninţă viaţa sau bunăstarea comunităţii;
d) orice muncă sau serviciu care face parte din obligaţiile civile normale.”
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate
12. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul susține că aplicarea sancțiunii disciplinare de retrogradare în funcţie şi obligarea persoanei sancţionate disciplinar să muncească permanent la o altă muncă, pe care nu a acceptat-o, constituie în sine o muncă forţată.
13. Astfel, în opinia autorului excepției, atragerea la muncă forţată, cu titlu de sancţiune disciplinară, contravine articolelor 43 şi 44 din Constituţie și articolelor 1, 2 și 12 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind munca forţată sau obligatorie.
14. De asemenea, acesta pretinde că sancţiunea disciplinară de retrogradare în funcție nu este necesară într-o societate democratică şi constituie o restrângere nejustificată a dreptului la muncă al persoanei, fiind în contradicţie cu articolul 54 din Constituţie.
15. În final, autorul excepţiei susţine că normele contestate încalcă articolele 1, 4, 8, 16, 43, 44 și 54 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
16. Examinând sesizarea privind excepția de neconstituționalitate sub aspectul admisibilității, Curtea constată următoarele.
17. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor și a hotărârilor Guvernului, în speță a Legii cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului şi a Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al poliţistului, ține de competența Curții Constituționale.
18. Curtea menționează că, fiind ridicată de Petru Buzu în dosarul nr. 3-90/16, care se află pe rolul Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016.
19. Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit. g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.
20. Curtea reține că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile articolelor 54 lit. e) şi 56 alin. (3) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului şi punctului 63 lit. e) din Statutul disciplinar al poliţistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 502 din 9 iulie 2013.
21. Curtea observă că dispozițiile contestate prevăd aplicarea sancțiunii disciplinare de retrogradare în funcție în privința polițiștilor, precum și efectele aplicării acestei sancțiuni disciplinare.
22. Curtea menţionează că autorul excepției a invocat pretinsa încălcare a articolelor 1, 4, 8, 16, 43, 44 și 54 din Constituţie.
23. Curtea reține că o prevedere legală poate constitui obiect al jurisdicției constituționale doar în cazul în care normele constituționale invocate au incidență asupra normelor contestate.
24. În acest sens, Curtea subliniază că, potrivit articolului 24 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea trebuie să fie motivată și să cuprindă obiectul şi împrejurările pe care subiectul îşi întemeiază cerinţele.
25. Analizând excepția de neconstituționalitate prin raportare la argumentele prezentate, Curtea observă că autorul excepției susține că prin aplicarea sancțiunii disciplinare de retrogradare în funcție și transferul la o altă muncă se încalcă articolul 43 (Dreptul la muncă și la protecția muncii) și articolul 44 (Interzicerea muncii forțate) din Constituție.
26. În același timp, Curtea constată lipsa în sesizare a unor argumente concludente care ar demonstra în ce măsură prevederile legale contestate încalcă normele constituționale invocate.
27. În jurisprudența sa, Curtea a menționat că prevederile constituționale care statuează dreptul la muncă asigură oricărei persoane posibilitatea de a exercita profesia sau meseria pe care o dorește, în condiții stabilite de legislator.
28. Curtea observă că articolul 206 din Codul muncii stabilește tipurile de sancțiuni disciplinare. De asemenea, în alin. (2) al aceluiași articol este expres stipulat faptul că legislaţia în vigoare poate prevedea pentru unele categorii de salariaţi şi alte sancţiuni disciplinare.
29. Astfel, Curtea menționează că atât art. 54 lit. e) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012, cât și pct. 63 lit. e) din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 502 din 9 iulie 2013, adițional prevederilor din Codul muncii, stabilesc sancțiunea disciplinară de retrogradare în funcție.
30. Curtea reține că articolul 55 din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 concretizează condiţiile de aplicare a sancţiunilor disciplinare în privința polițistului. În același timp, Curtea observă că cadrul legal nu obligă polițistul să presteze alt gen de muncă, ce ar excede activității normale exercitate de polițist.
31. În acest sens, Curtea reține că în cauza Van der Mussele v. Belgia (hotărârea din 23 noiembrie 1983), referindu-se la definiția muncii forțate sau obligatorii, prevăzută de art.(2) din Convenţia privind munca forţată sau obligatorie, Curtea Europeană a menționat că „o muncă executată pe temeiul unui contract încheiat în mod liber, nu ar putea cădea sub incidența art.4 din Convenție pe motiv că numai unul dintre contractanți s-a angajat față de celălalt la îndeplinirea unei activități și că riscă o anumită sancțiune în caz de neexecutare.”.
32. Totodată, Curtea reiterează că normele constituționale cuprinse în articolul 54 nu au o semnificaţie autonomă şi urmează a fi aplicate prin raportare la un drept fundamental, garantat de Constituţie.
33. În ceea ce priveşte încălcarea articolelor 1, 4, 8, 16 din Constituţie, Curtea observă că acestea comportă un caracter generic și constituie imperative de ordin general-obligatoriu, care stau la baza oricăror reglementări și nu pot constitui repere individuale și separate.
34. În temeiul celor expuse supra, Curtea reține că, în lipsa argumentării incidenței normelor constituționale invocate asupra normelor contestate, sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin. (3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale și al pct. 28 lit. d) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională
D E C I D E:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolelor 54 lit. e) şi 56 alin. (3) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului şi punctului 63 lit. e) din Statutul disciplinar al poliţistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 502 din 9 iulie 2013, ridicată de Petru Buzu în dosarul nr.3-90/16, pendinte pe rolul Judecătoriei Centru, mun. Chișinău.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Alexandru TĂNASE
Nr. 9. Chişinău, 16 martie 2016.