2. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituțională la 15 iulie 2016 de către completul de judecată (Nina Traciuc, Marina Anton și Iurie Cotruță) din cadrul Curții de Apel Chișinău, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituție, astfel cum a fost interpretat prin Hotărîrea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum și al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională.
3. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate au pretins, în esenţă, că prevederile art. 31 alin. (2) teza a doua din Legea cu privire la ipotecă, potrivit cărora notificarea se consideră recepționată la expirarea a 7 zile lucrătoare din ziua expedierii, în condițiile în care potrivit primei teze expedierea se efectuează prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, sunt contrare articolelor 1 alin. (3), 4 și 20 din Constituție.
4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 6 septembrie 2016 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.
5. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului.
6. La şedinţa plenară publică a Curţii, excepția de neconstituționalitate a fost susţinută de avocatul Igor Litvinenco. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, consultant principal în cadrul Direcției generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Igor Vieru, șef-adjunct al Direcției juridice a Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.
7. La 15 aprilie 2014, BC „Energbank” SA a depus la Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău, o acțiune civilă împotriva SC „Nordmobirom-Lux” SRL și împotriva lui Cojocaru Anatolie, Cojocaru Oxana, Ghervas Alexandru, Lari Ion, Lari Valentina, Răducanu Lidia și Răducanu Vasile cu privire la încasarea datoriei bancare, transmiterea în posesie a bunurilor gajate și ipotecate și evacuarea silită a debitorilor din imobilele ipotecate.
8. La 24 septembrie 2014, Judecătoria Rîșcani a admis integral acțiunea înaintată de BC „Energbank” SA.
9. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanțe, Ghervas Alexandru și Răducanu Vasile au contestat-o cu apel. Între timp, SC „Nordmobirom-Lux” SRL, Cojocaru Anatolie, Cojocaru Oxana, Lari Ion, Lari Valentina și Răducanu Lidia au depus cerere de alăturare la apelul declarat de primii.
10. În cadrul procedurii de apel, la 23 iunie 2016, avocații Igor Litvinenco și Dionisie Vition au solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (2) din Legea nr. 142-XVI din 26 iunie 2008 cu privire la ipotecă şi sesizarea Curţii Constituţionale.
11. La 23 iunie 2016, Curtea de Apel Chișinău a dispus ridicarea excepției de neconstituționalitate și transmiterea sesizării în adresa Curții Constituționale pentru soluționare.
Articolul 1
Protecţia proprietăţii
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decît pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
ÎN DREPT
20. Din conținutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează, în esență, notificarea debitorului ipotecar cu privire la intenția exercitării dreptului de ipotecă, modalitatea de expediere și recepționare a acesteia, precum și efectele acestei proceduri asupra executării imobilelor ipotecate.
21. Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente și principii cu valoare constituțională conexe, și anume dreptul de proprietate, precum și calitatea legii care garantează acest drept.
A. ADMISIBILITATEA
22. Prin decizia sa din 6 septembrie 2016, Curtea a verificat întrunirea următoarelor condiţii de admisibilitate:
(1) Obiectul excepţiei intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie
23. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Legii cu privire la ipotecă, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
(2) Excepţia este ridicată de către una din părţi sau reprezentantul acesteia, sau indică faptul că este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu
24. Fiind ridicată de către avocații Igor Litvinenco și Dionisie Vition în dosarul nr. 2a-4933/14, care se află pe rolul Curții de Apel Chișinău, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul art. 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituție, astfel cum a fost stabilit prin Hotărîrea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum și al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională.
(3) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei
25. Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit. g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinînd cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.
26. Curtea observă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 31 alin. (2) teza a doua din Legea cu privire la ipotecă, care urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei.
(4) Nu există o hotărîre anterioară a Curţii avînd ca obiect prevederile contestate
27. Curtea subliniază că prevederile contestate nu au constituit obiect al controlului constituționalității.
28. Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.
29. În același timp, Curtea constată că articolul 20 din Constituție, invocat de autorii excepției, care garantează accesul liber la justiție, este irelevant în cazul dat în raport cu normele contestate, motiv pentru care acesta nu va fi aplicat la examinarea cauzei.
30. Avînd în vedere că Legea cu privire la ipotecă are efecte directe pentru dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat în cazul lipsei de previzibilitate și claritate a normelor contestate, Curtea va examina posibilitatea atingerii dreptului de proprietate, consfințit de articolul 46 din Constituție.
31. De asemenea, pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea va examina și pretinsa încălcare a principiului calității normei prin prisma articolului 23 din Constituţie, luînd în considerare principiile consacrate în jurisprudenţa sa, precum şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuare - Curtea Europeană).
B. FONDUL CAUZEI
Pretinsa încălcare a articolului 46 combinat cu articolul 23 din Constituţie
32. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile supuse controlului constituţionalităţii nu asigură condițiile de calitate a legii. Astfel, acestea urmează a fi examinate prin prisma articolului 23 din Constituţie, potrivit căruia:
„[...]
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”
33. În același timp, Curtea va examina în ce măsură lipsa calității normelor contestate aduce atingere dreptului de proprietate privată, consfințit de articolul 46 din Constituție, potrivit căruia:
„(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
[…].”
A. Argumentele autorilor excepţiei de neconsti-tuționalitate
34. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii pretind că prevederile art. 31 alin. (2) teza a doua din Legea cu privire la ipotecă, potrivit cărora notificarea se consideră recepționată la expirarea a 7 zile lucrătoare din ziua expedierii, în condițiile în care potrivit primei teze expedierea se efectuează prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, nu sunt suficient de clare și previzibile.
35. Autorii susțin că lipsa de claritate a dispozițiilor respective încalcă principiile legalității și securității juridice, consfințite prin prisma cerințelor statului de drept, prevăzut la alin. (3) al articolului 1 din Constituție.
B. Argumentele autorităţilor
36. În opinia prezentată, Președintele Republicii Moldova a menționat că termenul de 7 zile, la expirarea căruia notificarea este considerată recepționată, a fost instituit de legiuitor în vederea deblocării procedurii de notificare a debitorilor ipotecari de rea-credință. Președintele susține că acest termen constituie o opțiune a autorității legislative și, prin urmare, este imposibilă examinarea problemei de neconstituționalitate.
37. În opinia sa, Parlamentul a menționat că termenul de 7 zile este în acord cu pct. 111 din Regulile privind prestarea serviciilor poștale, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 798 din 18 iunie 2002, potrivit căruia scrisorile recomandate cu mențiunea „citație” sau „înștiințare” nedistribuite destinatarilor se returnează expeditorului după expirarea a 7 zile din data sosirii în unitatea poștală.
38. În opinia Guvernului, normele contestate de autorii excepției corespund cerințelor de previzibilitate și claritate a legii.
C. Aprecierea Curţii
1. Principii generale
1.1. Conținutul dreptului de proprietate și garanțiile acestuia
39. Potrivit principiilor statuate în articolele 9, 46 și 127 din Constituție, statul ocrotește proprietatea și garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicție cu interesele societății.
40. În jurisprudența Curții s-a stabilit în mod incontestabil că dreptul de proprietate, garantat de articolul 46 din Constituţie, reprezintă în substanţă dreptul persoanei la respectarea bunurilor sale, mobile şi imobile (HCC nr.19 din 18 octombrie 2011).
41. Normele constituționale în materie de proprietate sunt dezvoltate în Codul civil. Astfel, potrivit art. 315 din Codul civil, proprietarul are dreptul de posesiune, folosință și de dispoziție asupra bunurilor sale, în limitele determinate de lege. Dreptul de proprietate este perpetuu. În conformitate cu art. 316 din Codul civil, proprietatea este inviolabilă și dreptul de proprietate este garantat.
42. Curtea menționează că dispozițiile constituționale și legale din Republica Moldova în materie de proprietate sunt în concordanță cu prevederile Convenției Europene. Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană consacră dreptul la respectarea bunurilor, precizînd că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decît pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
43. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că art. 1 al Protocolului adiţional nr.1 la Convenţie conține trei norme distincte. Prima, de ordin general, enunță principiul respectării proprietății, a doua vizează privarea de proprietate potrivit anumitor condiții, iar a treia recunoaște puterea Statelor de a reglementa folosința bunurilor în corespundere cu interesul general, adoptînd legi pe care le consideră necesare în acest sens (Sporrong și Lonnrot vs Suedia, 23 septembrie 1982).
44. În același timp, Curtea Europeană a stabilit în jurisprudența sa că articolul l al Protocolului adiţional la Convenţia Europeană nu acordă o protecţie absolută dreptului de proprietate. Dacă un stat a instituit o ingerinţă la adresa dreptului de proprietate, aceasta va fi, totuși, compatibilă cu Convenţia Europeană dacă ingerinţa este prevăzută de lege, urmărește un scop care să servească interesului general și este proporțională scopului urmărit (Megadat.com SRL vs Moldova, 8 aprilie 2008).
1.2. Calitatea legii
45. Curtea subliniază că, pentru a oferi destinatarilor legii securitate juridică, orice lege trebuie să îndeplinească anumite condiții de calitate. Exigența calității legii este conturată prin prisma principiului securității juridice în componența condițiilor de previzibilitate și claritate a legii.
46. În acest sens, Curtea menționează că dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle sale, consacrat în articolul 23 alin. (2) din Constituție, implică adoptarea de către legiuitor a unor legi accesibile, previzibile și clare.
47. În acest sens, în Hotărîrea nr. 26 din 23 noiembrie 2010, Curtea a reținut că:
„Pentru a corespunde celor trei criterii de calitate – accesibilitate, previzibilitate şi claritate – norma de drept trebuie să fie formulată cu suficientă precizie, astfel încît să permită persoanei să decidă asupra conduitei sale şi să prevadă, în mod rezonabil, în funcţie de circumstanţele cauzei, consecinţele acestei conduite. În caz contrar, cu toate că legea conţine o normă de drept care aparent descrie conduita persoanei în situaţia dată, persoana poate pretinde că nu-şi cunoaşte drepturile şi obligaţiile. Într-o astfel de interpretare, norma ce nu corespunde criteriilor clarităţii este contrară art. 23 din Constituţie […].”
48. Curtea Europeană în jurisprudența sa a subliniat importanța asigurării accesibilității și previzibilității legii, instituind o serie de repere, pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru respectarea acestor exigențe.
49. Astfel, Curtea Europeană a menționat că „nu poate fi considerată „lege” decît o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-și corecteze conduita. […] În special, o normă este previzibilă atunci cînd oferă o anume garanție contra atingerilor arbitrare ale puterii publice” (Amann vs. Elveția, 16 februarie 2000, § 56).
50. De asemenea, Curtea Europeană a statuat că nivelul de precizie al legislației interne „depinde într-o măsură considerabilă de conținutul actului normativ avut în vedere, domeniul pe care este menit să-l acopere, numărul şi statutul celor cărora le este adresat” (Chorherr v. Austria, 25 august 1993, § 25). Testul preciziei legii impune ca legea, în situațiile în care oferă o anumită marjă de discreție, să indice cu suficientă claritate limitele acesteia (Silver și alții v. Regatul Unit, 25 martie 1983, § 80).
51. În acest sens, Curtea reține că la elaborarea unui act normativ legiuitorul trebuie să respecte normele de tehnică legislativă pentru ca acesta să corespundă exigențelor de calitate. Astfel, pentru a exclude orice echivoc, textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure.
52. Prin urmare, destinatarii trebuie să fie în măsură să prevadă consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat doar în baza prevederilor care îl specifică, adică prin aplicarea simplă a regulilor de interpretare lingvistică sau prin aplicarea actelor subordonate acestui act.
53. De asemenea, textul legislativ trebuie să corespundă principiului unităţii materiei legislative sau corelaţiei între textele regulatorii, pentru ca persoanele să-şi poată adapta comportamentul la reglementările existente, ce exclud interpretările contradictorii sau concurenţa între normele de drept aplicabile. Astfel, legea trebuie să reglementeze în mod unitar, să asigure o legătură logico-juridică între dispoziţiile pe care le conţine, iar în cazul unor instituţii juridice cu o structură complexă să prevadă elementele ce disting particularităţile lor.
54. Curtea reține că previzibilitatea și claritatea constituie elemente sine qua non ale constituţionalităţii unei norme, care în activitatea de legiferare acestea nicidecum nu pot fi omise.
2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză
55. Analizînd în ansamblu Legea cu privire la ipotecă, Curtea constată că exercitarea dreptului de ipotecă, ca o garanţie a executării obligaţiilor, se află într-o strînsă conexiune cu dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile ipotecate.
56. Potrivit art. 3 din Lege, ipoteca este definită de legiuitor ca fiind un drept real, în al cărui temei creditorul este în drept să ceară satisfacerea creanțelor sale, cu prioritate față de ceilalți creditori, din valoarea bunurilor imobile ipotecate, atunci cînd debitorul omite să-și execute obligațiile garantate cu ipotecă.
57. Avînd în vedere că bunul imobil ipotecat rămîne în proprietatea debitorului ipotecar, Curtea subliniază că dreptul de proprietate continuă să existe ca un drept fundamental al debitorului, inclusiv în procedura de executare silită, unica deosebire fiind grevarea acestui drept prin contractul de ipotecă.
58. Curtea reține că alin. (1) din art. 31 din Lege reprezintă o normă-cadru, ce reglementează garanţiile drepturilor debitorului ipotecar, inclusiv ale dreptului de proprietate, în cazul iniţierii de către creditorul ipotecar a executării dreptului la ipotecă. În conformitate cu această normă, dreptul de ipotecă poate fi exercitat de creditorul ipotecar doar după epuizarea procedurii de notificare a debitorului și de înregistrare a preavizului de executare în Registrul bunurilor imobile.
59. În art. 31 alin. (3) din Lege, legiuitorul a stabilit conținutul obligatoriu al notificării și preavizului, indicînd totodată că creditorul trebuie să ofere un termen la expirarea căruia va executa dreptul de ipotecă, precum și să indice valoarea sumelor restante ce trebuie achitate în vederea evitării procedurii de executare.
60. Analizînd prevederile sus-menționate, Curtea constată că prin notificare debitorului ipotecar i se acordă un termen suplimentar, precum și o ultimă posibilitate de a stinge pe cale amiabilă ipoteca instituită asupra imobilului.
61. Prin urmare, Curtea observă că procedura de notificare a debitorului ipotecar constituie o etapă premergătoare executării obligaţiei ipotecare și una esențială pentru păstrarea imobilului în proprietatea sa. Această procedură are drept scop prevenirea introducerii de către creditorul ipotecar a unor cereri abuzive sau intempestive, care să pună în dificultate posibilitatea executării benevole a obligaţiei.
62. Potrivit articolului 31 alin. (2) teza întîi din Lege, notificarea se expediază debitorului ipotecar și, dacă este cazul, debitorului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Potrivit aceluiași alineat, teza a doua, notificarea se va considera recepționată la expirarea a 7 zile lucrătoare din ziua expedierii.
63. Cadrul legal privind expedierea scrisorilor recomandate cu confirmare de primire este stabilit prin Legea comunicațiilor poștale nr. 36 din 17 martie 2016. Potrivit art. 2 din legea menționată, serviciul de trimitere recomandată reprezintă un serviciu poștal, ce include recepționarea trimiterii poștale, fără evaluarea conținutului, cu eliberarea unei dovezi de înmînare a acesteia şi de distribuire la destinatar.
64. Analizînd cuprinsul prevederilor art. 31 alin. (2) din Lege, Curtea constată că în timp ce o normă stabilește că debitorul ipotecar se notifică prin scrisoare recomandă cu confirmare de primire, o altă normă a aceluiași alineat prevede că notificarea se consideră recepționată la expirarea a 7 zile lucrătoare din ziua expedierii.
65. În același timp, alin. (4) al art. 31 din Lege menționează că la înregistrarea preavizului în Registrul bunurilor imobile registratorul trebuie să verifice dovada de recepționare a notificării sau faptul expirării termenului rezumat pentru recepționarea notificării, stabilit la alin. (2) din același articol.
66. Analizînd în ansamblu prevederile articolului 31 alin. (2) și (4) din Lege, Curtea constată că termenul de 7 zile, menționat la alin. (2) teza a doua, este considerat drept un termen rezumat pentru recepționarea notificării de către debitorul ipotecar.
67. Astfel, Curtea observă că, deși norma prevede că notificarea trebuie să fie expediată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, aceasta poate fi considerată ca fiind recepționată după expirarea a 7 zile lucrătoare din momentul expedierii. Acest fapt demonstrează caracterul echivoc al normei, acordînd creditorului ipotecar, la iniţierea executării dreptului de ipotecă, dreptul de a alege între confirmarea primirii notificării şi notificarea din oficiu la expirarea termenului de 7 zile.
68. În acest context, Curtea constată că procedura recepționării notificării este reglementată prin două texte legale cu conținut diametral opus şi defectuos, care nu pot fi corelate și aplicate deopotrivă.
69. Prin urmare, Curtea reține că aplicabilitatea alin. (2) teza a doua din articolul 31 din Legea cu privire la ipotecă comportă o serie de deficienţe legislative sub aspectul clarității și previzibilității normei.
70. Astfel, Curtea subliniază că, în condițiile în care imobilul ipotecat poate fi direct executat, în special în cazul actului notarial învestit cu formulă executorie, lipsa de previzibilitate și de claritate a momentului de recepționare a notificării poate afecta nemijlocit dreptul de proprietate al debitorului ipotecar. Or, scopul principal al notificării este de a-l preveni pe debitorul ipotecar despre executarea ipotecii și de a-l încuraja să achite suma restantă pentru a opri procesul de executare a imobilului. În asemenea situații, există riscul exercitării abuzive de către creditorul ipotecar a dreptului de ipotecă asupra imobilului, afectînd într-o anumită măsură dreptul de proprietate al debitorului ipotecar.
71. Incertitudinea şi ingerinţa în exercitarea dreptului de proprietate al debitorului ipotecar este vădită în cazul aplicării normei alin. (2) teza a doua a articolului 31 din Lege în coroborare cu alin. (7) al aceleiaşi norme, potrivit căruia debitorul ipotecar va fi decăzut din dreptul de a-și stinge benevol ipoteca în termenul acordat în notificare.
72. Astfel, ținînd cont de gravitatea omiterii termenului acordat în notificare, Curtea reține că aducerea acestuia efectiv la cunoștința debitorului ipotecar ține de esența exercitării dreptului de ipotecă, precum și de ocrotirea dreptului de proprietate.
73. Curtea observă că textul de lege contestat este formulat de o manieră imprecisă și neclară, fapt care nu corespunde rigorilor de claritate și previzibilitate, consfințite în articolul 23 alin. (2) din Constituție și care poate afecta dreptul de proprietate, garantat de art. 46 din Constituție.
74. Totodată, articolul 31 alin. (2) din Lege, în care au fost constatate deficiențele menţionate, se află într-o legătură de cauzalitate cu prevederile alineatului (4) al aceluiași articol, și anume sub aspectul că registratorul trebuie să verifice faptul expirării termenului rezumat pentru recepţionarea notificării, stabilit la alin. (2). În acest sens, neconstituționalitatea prevederilor articolului 31 alin. (2) teza a doua atrage, în consecință, neconstituționalitatea alineatului (4) sub aspectul menționat.
75. În acelaşi timp, Curtea atestă că raporturile ipotecare, analizate în prezenta cauză, vizează în primul rînd sistemul bancar din Republica Moldova, care cel mai des apelează la garanţiile ipotecare pentru creditele acordate. Din aceste considerente, Curtea reiterează poziţia sa expusă în Hotărîrea nr. 11 din 11 mai 2016, prin care a scos în evidenţă „necesitatea menţinerii bunăstării economice a ţării, care se sprijină inclusiv pe stabilitatea financiară a băncilor care alcătuiesc sistemul bancar”. În acest sens, este necesar de a stabili un just echilibru între interesul economic al ţării şi protecţia dreptului la proprietate al debitorilor ipotecari.
76. În același timp, dat fiind specificul contractului de ipotecă, Curtea menționează că există posibilitatea ca debitorul ipotecar să abuzeze de drepturile și garanțiile sale prevăzute de Legea cu privire la ipotecă, eschivîndu-se prin diverse metode de la recepționarea notificării expediate de către creditor. Astfel, Curtea constată că efectele notificării nu pot fi condiţionate în totalitate de primirea efectivă a notificării de către debitor. Așadar, în cazul în care debitorul refuză să primească sau nu primeşte notificarea din orice alt motiv neimputabil creditorului, pentru a nu afecta securitatea raporturilor juridice se vor aplica regulile generale aplicabile procedurii de expediere a scrisorilor recomandate, stabilite de cadrul normativ privind comunicațiile poştale.
77. De asemenea, ținînd cont de principiul egalității subiecților raportului civil, Curtea subliniază că garanțiile instituite în favoarea unei părți nu trebuie să fie disproporționate față de cealaltă parte.
78. În aceste circumstanțe, în vederea excluderii situațiilor în care debitorul ipotecar ar putea să se eschiveze cu rea-credință de la recepționarea notificării, Curtea va emite o Adresă Parlamentului în vederea reglementării procedurii de expediere și recepționare a notificării, astfel încît să garanteze, într-un mod echilibrat, drepturile ambelor părți contractante.
Din aceste motive, în temeiul articolului 140 alin. (2) din Constituţie şi articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 6, 61, 62 lit. a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
HOTĂRĂŞTE:
1. Se admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de avocații Igor Litvinenco și Dionisie Vition, în dosarul nr. 2a-4933/14, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.
2. Se declară neconstituționale textul „Notificarea este considerată recepţionată la expirarea a 7 zile lucrătoare din ziua expedierii.” din articolul 31 alin. (2) şi textul „sau faptul expirării termenului rezumat pentru recepţionarea notificării” din articolul 31 alin. (4) din Legea nr.142-XVI din 26 iunie 2008 cu privire la ipotecă.
3. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedinte al ședinței Veaceslav ZAPOROJAN
Nr. 26. Chişinău, 27 septembrie 2016.
PCC-01/83g/nr.26 Chişinău, 27 septembrie 2016
Parlamentul Republicii Moldova
ADRESĂ
La 27 septembrie 2016 Curtea Constituțională a pronunțat Hotărîrea nr. 26 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 31 alineatele (2) și (4) din Legea nr. 142-XVI din 26 iunie 2008 cu privire la ipotecă.
Prin această hotărîre, Curtea a declarat neconstituționale textul „Notificarea este considerată recepționată la expirarea a 7 zile lucrătoare din ziua expedierii” din articolul 31 alin. (2) și textul „sau faptul expirării termenului rezumat pentru recepționarea notificării” din articolul 31 alin. (4) din Legea cu privire la ipotecă.
Curtea a reținut că prevederile sus-menționate comportă o serie de deficienţe legislative şi, ca urmare, nu corespund rigorilor de claritate și previzibilitate, consfințite în articolul 23 alin. (2) din Constituție.
Curtea a constatat că lipsa de previzibilitate și de claritate a momentului de recepționare a notificării de către debitorul ipotecar afectează dreptul acestuia de a stinge benevol ipoteca în termenul acordat, precum și dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat.
În același timp, Curtea a atras atenția asupra faptului că debitorul ipotecar ar putea să se eschiveze cu rea-credință de la recepționarea notificării, ca urmare, primirea efectivă a acesteia devenind imposibilă. Avînd în vedere că în asemenea situații stabilitatea financiară a băncilor ar putea fi periclitată, Curtea a reținut necesitatea stabilirii unui just echilibru între interesul economic al ţării şi protecţia dreptului la proprietate al debitorilor ipotecari. Astfel, Curtea a subliniat că în caz de refuz sau de eschivare a debitorului de a primi notificarea sunt aplicabile regulile generale ale procedurii de expediere a scrisorilor recomandate, stabilite de cadrul normativ privind comunicațiile poștale.
Ținînd cont de raționamentele expuse în Hotărîrea nr. 26 din 27 septembrie 2016, Curtea subliniază necesitatea reglementării exprese și uniforme de către Parlament a procedurii de expediere și recepționare a notificării similar procedurii specifice de notificare și citare, astfel încît să garanteze, într-un mod echilibrat, drepturile ambelor părți contractante.
În conformitate cu prevederile articolului 281 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termenele prevăzute de lege.
Preşedinte al ședinței Veaceslav ZAPOROJAN