TITLUL II
INFRACŢIUNI
Articolul 7. Noţiunea de infracţiune
Se consideră infracţiune fapta (acţiune sau inacţiune) social-periculoasă, care atentează la viaţa şi sănătatea persoanei, la drepturile şi libertăţile cetăţenilor, la proprietate, la orînduirea de stat, la sistemul politic şi economic, precum şi alte fapte social-periculoase prevăzute de legea penală.
Nu constituie o infracţiune acţiunea sau inacţiunea, care deşi formal conţine trăsăturile unei fapte, prevăzute de legea penală,însă, fiind lipsită de importanţă, nu prezintă un pericol social.
Articolul 71. Noţiunea de infracţiune gravă
Se consideră infracţiuni grave faptele săvîrşite cu intenţie ce prezintă un pericol social sporit, prevăzute de articolele 61, 62, 63, 631, 64, 65, 66, 67, 671, 68, 681, 69, 70, alineatele doi şi trei ale articolului 71, articolele 74, 741, 742, 75, 76, 83, 84, alineatul 2 al articolului 85, articolele 88, 89, 95, 102, 1122, alineatul doi al articolului 113, articolul 1161, alineatul patru al articolului 119, alineatele doi, trei şi patru ale articolului 120, articolul 121, alineatele doi şi trei ale articolului 122, alineatul doi al articolului 1221, alineatul trei al articolului 123, articolul 1231, alineatele doi, trei şi patru ale articolului 125, articolul 127, alineatele trei şi patru ale articolului 158, alineatul doi al articolelor 1762 şi 1766, alineatele patru, cinci şi şase ale articolului 182, articolul 1821, alineatele doi şi trei ale articolului 185, articolul 187, alineatele doi şi trei ale articolelor 1871, 188, 1881, alineatul doi al articolelor 190, 191, 193, articolul 2061, alineatul trei al articolului 2072, alineatele trei şi patru ale articolului 214, alineatele doi şi trei ale articolului 218, articolele 2244, 2251, 2252, 2271, punctele 2) şi 3) ale articolelor 239, 241, articolul 243, punctele 2) şi 3) ale articolului 245, articolul 248, punctele 2) şi 3) ale articolului 252, punctele 3) şi 4) ale articolului 258, punctele 2) şi 3) ale articolului 261, articolele 264, 265, 267, 268 şi 270 din prezentul Cod.
Articolul 8. Infracţiunea săvîrşită cu intenţie
Se consideră că infracţiunea a fost săvîrşită cu intenţie, dacă persoana, care a săvîrşit-o, îşi dădea seama de caracterul social-periculos al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei social-periculoase şi le-a dorit sau admitea în mod conştient survenirea acestor urmări.
Articolul 9. Săvîrşirea infracţiunii din imprudenţă
Se consideră că infracţiunea a fost săvîrşită din imprudenţă, dacă persoana, care a săvîrşit-o, a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor social-periculoase ale acţiunii sau inacţiunii sale, dar considera în mod uşuratic, că ele vor putea fi evitate sau n-a prevăzut posibilitatea survenirii unor asemenea urmări, deşi trebuia şi putea să le prevadă.
Articolul 10. Răspunderea minorilor
Sunt supuse răspunderii penale persoanele care în momentul săvîrşirii infracţiunii au împlinit vîrsta de şaisprezece ani.
Persoanele, în vîrstă între 14 şi 16 ani, care au săvîrşit o infracţiune, sunt supuse răspunderii penale numai pentru omor (articolele 88-91 şi 93), vătămarea intenţionată a integrităţii corporale, care a dus la tulburarea sănătăţii (articolele 95-98 şi partea a doua a articolului 100), viol (articolul 102), tîlhărie (articolul 121), jaf (articolul 120), furt (articolul 119), sustragerea în proporţii deosebit de mari din avutul proprietarului (articolul 1231), huliganism agravat sau deosebit de agravat (partea a doua şi partea a treia ale articolului 218), nimicirea sau deteriorarea premeditată a avutului proprietarului (articolul 127), sustragerea de substanţe narcotice (articolul 2252), sustragerea de arme de foc, muniţii sau substanţe explozive (articolul 2271), precum şi pentru săvîrşirea intenţionată a unor acţiuni, ce pot provoca deraierea unui tren (articolul 83).
Dacă instanţa de judecată va considera, că corectarea persoanei în vîrstă de sub 18 ani, care a săvîrşit o infracţiune ce nu prezintă un mare pericol social, este posibilă fără aplicarea pedepsei penale, ea poate aplica acestei persoane măsurile de constrîngere cu caracter educativ, prevăzute de articolul 60 al prezentului Cod, ce nu constituie o pedeapsă penală.
Dacă există condiţiile, prevăzute în partea a treia a prezentului articol, minorul poate fi absolvit de răspunderea penală, urmînd să fie trimis Comisiei pentru minori care va examina chestiunea aplicării unor măsuri de constrîngere cu caracter educativ.
Articolul 11. Iresponsabilitatea
Nu este supusă răspunderii penale persoana,care în timpul săvîrşirii unei fapte social-periculoase se află în stare de iresponsabilitate, adică nu putea să-şi dee seama de acţiunile sale sau să le conducă din cauza unei boli psihice cronice, unei tulburări psihice temporare, debilităţii mintale sau a unei alte stări patologice. Faţă de asemenea persoane, pe baza hotărîrii instanţei de judecată, pot fi aplicate măsurile de constrîngere cu caracter medical, prevăzute de articolele 55-57 ale prezentului Cod.
Nu este supusă pedepsei de asemenea persoana, care deşi a săvîrşit infracţiunea în stare de responsabilitate, dar înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa de judecată s-a îmbolnăvit de o boală psihică, care a lipsit-o de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile sale sau de a le conduce. Faţă de o asemenea persoană, pe baza hotărîrii instanţei de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrîngere cu caracter medical, iar după însănătoşire ea poate fi supusă pedepsei.
Articolul 12. Răspunderea pentru infracţiunea săvîrşită în stare de beţie
Persoana, care a săvîrşit o infracţiune în stare de beţie, nu este scutită de răspundere penală.
Articolul 13. Legitima apărare
Nu constituie infracţiune acţiunea care, deşi întruneşte trăsăturile unei fapte, prevăzute în Partea specială a prezentului Cod, ea a fost săvîrşită în stare de legitimă apărare, adică pentru apărarea intereselor Republicii Moldova, a intereselor obşteşti, a persoanei sau a dreptului celui ce se apără ori ale unei alte persoane împotriva unui atac social-periculos, prin cauzarea unei vătămări celui care atacă, dacă n-au fost depăşite limitele legitimei apărări.
Se consideră depăşire a limitelor legitimei apărări necorespunderea vădită a apărării cu caracterul şi pericolul atacului.
Articolul 14. Extrema necesitate
Nu constituie o infracţiune acţiunea, care deşi întruneşte trăsăturile unei fapte prevăzute în Partea specială a prezentului Cod, a fost săvîrşită în stare de extremă necesitate, adică pentru înlăturarea unui pericol, care ameninţă interesele Republicii Moldova, interesele obşteşti ale persoanei sau drepturile persoanei respective ori ale altor cetăţeni,dacă în împrejurările date pericolul nu putea fi înlăturat prin alte mijloace şi dacă prejudiciul cauzat este mai mic decît cel ce se evită.
Articolul 15. Răspunderea pentru pregătire de infracţiune şi pentru tentativă de infracţiune
Se consideră pregătire de infracţiune procurarea sau adaptarea mijloacelor ori a instrumentelor sau crearea intenţionată a altor condiţii pentru săvîrşirea ei.
Tentativă de infracţiune se consideră acţiunea intenţionată, îndreptată nemijlocit spre săvîrşirea unei infracţiuni, dacă, din cauze independente de voinţa acelui vinovat, ea n-a fost dusă pînă la capăt.
Pedeapsa pentru pregătire de infracţiune şi pentru tentativă de infracţiune se stabileşte conform articolului Părţii speciale a prezentului Cod, care prevede răspunderea pentru infracţiunea respectivă. La stabilirea pedepsei, instanţa ţine seama de caracterul şi gradul pericolului social al faptelor săvîrşite de cel vinovat, de gradul realizării intenţiei infracţionale şi de cauzele, datorită cărora infracţiunea n-a fost dusă pînă la capăt.
Articolul 16. Renunţarea de bună voie la săvîrşirea infracţiunii
Persoana, care a renunţat de bună voie să ducă pînă la capăt infracţiunea, este supusă răspunderii penale numai în cazul, cînd fapta efectiv săvîrşită de ea întruneşte elementele unei alte infracţiuni.
Articolul 17. Complicitatea
Complicitate se consideră cooperarea intenţionată a două sau mai multe persoane la săvîrşirea unei infracţiuni.
Coparticipanţi la săvîrşirea infracţiunii, paralel cu autorii, se consideră organizatorii, instigatorii şi complicii.
Executor se consideră persoana, care a săvîrşit nemijlocit infracţiunea.
Organizator se consideră persoana, care a organizat săvîrşirea unei infracţiuni sau a condus săvîrşirea ei.
Instigator se consideră persoana, care a determinat la săvîrşirea infracţiunii.
Complice se consideră persoana, care a contribuit la săvîrşirea infracţiunii prin sfaturi, indicaţii, procurarea mijloacelor sau înlăturarea obstacolelor, precum şi persoana, care a promis dinainte că va favoriza pe infractor, va tăinui instrumentele şi mijloacele de săvîrşire a infracţiunii, urmele infracţiunii sau obiectele dobîndite pe cale criminală.
Gradul şu caracterul participării fiecăruia dintre coparticipanţi la săvîrşirea infracţiunii trebuie să fie luate în consideraţie de instanţa de judecată la stabilirea pedepsei.
Articolul 171. Organizaţia criminală
Organizaţia criminală este o reuniune de persoane sau de grupuri criminale într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziunea între membrii organizaţiei şi structurile ei a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale acestei organizaţii în scopul înrîuririi activităţii economice şi de altă natură a persoanelor juridice şi fizice sau controlării ei în alte forme în vederea obţinerii de avantaje şi interese economice, financiare, de alte avantaje şi interese materiale şi nemateriale.
Infracţiunea se consideră săvîrşită de o organizaţie criminală dacă a fost săvîrşită de un membru al unei astfel de organizaţii în vederea realizării unor scopuri criminale sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei criminale, la însărcinarea acestei organizaţii.
Organizatorii şi conducătorii organizaţiei criminale poartă răspundere pentru înfiinţarea şi conducerea ei în cazurile prevăzute de Partea specială a prezentului cod şi pentru toate infracţiunile săvîrşite de organizaţia criminală.
Organizator sau conducător al organizaţiei criminale este considerată persoana care a creat organizaţia criminală sau o conduce.
Membrii organizaţiei criminale poartă răspundere pentru apartenenţa la ea, în cazurile prevăzute de Partea specială a prezentului cod, şi pentru infracţiunile la a căror pregătire sau săvîrşire au participat.
Membrul organizaţiei criminale poate fi absolvit de răspundere penală în cazul în care a declarat benevol existenţa organizaţiei criminale şi a ajutat la descoperirea infracţiunilor săvîrşite de această organizaţie ori a contribuit la demascarea organizatorilor şi conducătorilor organizaţiei criminale sau a membrilor ei.
Articolul 18. Favorizarea
Favorizarea dinainte nepromisă a infractorului, precum şi tăinuirea instrumentelor şi mijloacelor de săvîrşire a infracţiunii, a urmelor infracţiunii sau a obiectelor dobîndite pe cale criminală, atrage răspunderea numai în cazurile, prevăzute de articolele 87 şi 202 ale prezentului Cod.
Articolul 19. Nedenunţarea
Nedenunţarea unei infracţiuni în curs de pregătire sau săvîrşite, despre care se ştie cu certitudine, atrage răspunderea penală numai în cazurile, prevăzute de articolele 86 şi 203 ale prezentului Cod.
TITLUL III
PEDEPSE
Articolul 20. Ţelurile pedepsei
Pedeapsa constituie nu numai o osîndă pentru infracţiunea săvîrşită, ci are drept scop şi corectarea şi reeducarea condamnaţilor în spiritul atitudinii cinstite faţă de muncă, executării stricte a legilor, precum şi prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni atît din partea condamnaţilor, cît şi a altor persoane.
Pedeapsa nu urmăreşte scopul de a cauza suferinţe fizice sau înjosirea demnităţii omului.
Articolul 21. Categoriile pedepselor
Persoanelor, care au săvîrşit infracţiuni, li se pot aplica următoarele pedepse principale:
1) privaţiunea de libertate;
3) privaţiunea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate;
4) amenda;
5) destituirea din funcţie;
6) mustrarea publică.
Militarilor aflaţi în serviciul activ li se poate aplica de asemenea ca pedeapsă şi repartizarea într-un batalion disciplinar.
În afară de pedepsele principale, condamnaţilor li se pot aplica următoarele pedepse complimentare:
1) confiscarea averii;
2) retragerea gradului militar sau special;
3) decăderea din drepturile părinteşti.
Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, destituirea din funcţie şi amenda pot fi aplicate atît ca pedepse principale, cît şi ca pedepse complementare.
Articolul 23. Privaţiunea de libertate
Privaţiunea de libertate se stabileşte pe un termen de la trei luni pînă la cincisprezece ani, iar pentru infracţiuni deosebit de grave, pentru infracţiuni, care au avut urmări deosebit de grave şi pentru recidivişti deosebit de periculoşi, în cazurile prevăzute de Partea specială a prezentului Cod – pe un termen de cel mult douăzeci şi cinci de ani. În cazul unor infracţiuni prevăzute de Partea specială a prezentului Cod se poate aplica pedeapsa cu detenţiune pe viaţă. În cazul comutării pedepsei detenţiei pe viaţă în o pedeapsă mai blîndă, cu titlu de graţiere, se aplică privaţiunea de libertate pe un termen de douăzeci şi cinci de ani.
La stabilirea pedepsei unei persoane care la data săvîrşirii infracţiunii nu a împlinit optsprezece ani termenul privaţiunii de libertate nu poate depăşi zece ani, iar în cazul în care minorul în vîrstă de la 16 la 18 ani a săvîrşit o infracţiune pentru care se prevede pedeapsa cu detenţiune pe viaţă, termenul privaţiunii de libertate nu poate depăşi cincisprezece ani.
Pedeapsa privativă de libertate, aplicată pe baza unei sentinţe judecătoreşti, se execută în colonii-aşezări de corectare prin muncă, în colonii cu regim comun, înăsprit, riguros şi special sau la închisoare precum şi în colonii de educare prin muncă cu regim comun şi înăsprit.
În colonii de corectare prin muncă îşi execută pedeapsa bărbaţii:
1) condamnaţi prima dată la privaţiune de libertate pentru infracţiuni, săvîrşite din imprudenţă, – în colonii-aşezări pentru persoanele, care au săvîrşit infracţiuni din imprudenţă;
2) condamnaţi prima dată la privaţiune de libertate pe un termen de cel mult cinci ani pentru infracţiuni premeditate, care nu sunt grave, şi anume: pentru efectuarea ilegală a avortului (părţile a doua şi a treia ale articolului 108); eschivarea de la plata pensiei alimentare sau sustragerea de la întreţinerea copiilor (articolul 110); divulgarea secretului înfierii (partea a doua a articolului 1121); lăsarea în primejdie (partea a doua a articolului 114); calomnie (părţile a doua şi a treia ale articolului 117); sustragerea prin escrocherie din avutul proprietarului fără circumstanţe agravante (partea întîi a articolului 122); sustragerea din avutul proprietarului prin însuşire, delapidare sau abuz de serviciu, fără circumstanţe argavante (partea întîi a articolului 123); dobîndirea prin şantaj a avutului proprietarului (articolul 125); cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau prin abuz de încredere (articolul 126); punerea în vînzare a mărfurilor de proastă calitate, necorespunzătoare standardelor şi incomplet dotate (articolul 159); înşelarea clienţilor (partea a doua a articolului 1602); primirea unei remuneraţii ilicite de la cetăţeni pentru îndeplinirea unor lucrări legate de deservirea populaţiei (partea a doua a articolului 1603); tăierea ilegală a pădurii (articolul 167); vînatului ilegal (partea a doua a articolului 170); îndeletnicirea ilegală cu pescuitul sau alte exploatări ilegale ale apelor (părţile a doua şi a treia ale articolului 171); încălcarea regulilor de combatere a vătămătorilor şi a bolilor de plante (articolul 173); deteriorarea intenţionată a instalaţiilor de irigaţie (articolul 174); falsificarea imprimatelor de taxare poştală sau a biletelor de călătorie (articolul 175); conducerea în stare de ebrietate a mijloacelor de transport (articolul 1771); constîngerea lucrătorului din transportul feroviar, aerian, fluvial sau auto de a nu-şi îndeplini funcţiile de serviciu (articolul 1793); abuzul de putere sau abuzul de serviciu fără circumstanţe agravante (partea întîi a articolului 184); excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu fără circumstanţe agravante (partea întîi a articolului 185); falsul în acte publice (articolul 189); abuzurile la emiterea hîrtiilor de valoare (alineatul doi al articolului 1891); denunţ calomnios (articolul 195); depoziţie mincinoasă, raportul de expertiză sau traducere falsă (articolul 196); nedenunţare (articolul 203); blocarea intenţionată a arterelor de transport, întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor fără circumstanţe agravante (alineatele întîi şi doi ale articolului 2072); antrenarea minorilor în acţiuni militare şi propagarea războiului în rîndurile lor (articolul 2232); atragerea minorilor la beţie (articolul 2241) – în colonii-aşezări pentru persoanele care au săvîrşit infracţiuni premeditate;
3) condamnaţi prima dată la privaţiune de libertate pentru infracţiuni premeditate, care nu sunt grave, cu excepţia celor menţionate în alineatul al treilea din partea a patra a prezentului articol, – în colonii cu regim comun;
4) condamnaţi prima dată la privaţiune de libertate pentru infracţiuni grave – în colonii cu regim înăsprit;
5) condamnaţi pentru infracţiuni deosebit de periculoase împotriva statului (articolele 61-70) sau care au executat anterior o pedeapsă sub formă de privaţiune de libertate – în colonii cu regim riguros;
6) declaraţi recidivişti deosebit de periculoşi – în colonii cu regim special.
Femeile, condamnate la privaţiune de libertate, îşi execută pedeapsa în colonii de corectare prin muncă: femeile declarate recidiviste deosebit de periculoase, precum şi cele condamnate pentru infracţiuni deosebit de periculoase împotriva statului (articolele 61-70) – în colonii cu regim riguros; femeile condamnate prima dată la privaţiune de libertate pentru infracţiuni, săvîrşite din imprudenţă, – în colonii-aşezări pentru persoanele, care au săvîrşit infracţiuni din imprudenţă; femeile, condamnate prima dată pentru infracţiuni premeditate menţionate în alineatul al treilea din partea a patra a prezentului articol, – în colonii-aşezări pentru persoanele, care au săvîrşit infracţiuni premeditate; alte femei, condamnate la privaţiune de libertate, – în colonii cu regim comun.
În colonii de educare prin muncă îşi execută pedeapsa:
1) minorii, condamnaţi prima dată la privaţiune de libertate, precum şi minorele – în colonii cu regim comun;
2) minorii, care au executat anterior o pedeapsă sub formă de privaţiune de libertate, – în colonii cu regim înăsprit.
În funcţie de caracterul şi de gradul pericolului social al infracţiunii săvîrşite, de persoana vinovatului şi de alte circumstanţe ale cauzei instanţa judecătorească, indicînd motivele deciziei adoptate, poate dispune, ca pedeapsa să fie executată: de către cei condamnaţi prima dată pentru infracţiuni, săvîrşite din imprudenţă, precum şi pentru infracţiuni premeditate, menţionate în alineatul al treilea din partea a patra a prezentului articol, – în colonii de corectare prin muncă cu regim comun; de către alţi condamnaţi la privaţiune de libertate, dar care n-au fost declaraţi recidivişti deosebit de periculoşi, – în colonii de corectare prin muncă de orice tip, afară de coloniile cu regim special şi coloniile-aşezări; de către minorii de sex masculin condamnaţi – în coloniile de educare prin muncă cu regim comun, în loc de colonii cu regim înăsprit.
Privaţiunea de libertate sub formă de deţinere la închisoare pe întregul termen de pedeapsă sau pe o parte a lui poate fi aplicată:
1) recidiviştilor deosebit de periculoşi;
2) persoanelor, care după împlinirea vîrstei de optsprezece ani au săvîrşit infracţiuni deosebit de periculoase contra statului (articolele 61-70);
3) persoanelor,care după împlinirea vîrstei de optsprezece ani au săvîrşit alte infracţiuni grave, prevăzute de articolul 71 al prezentului Cod, pentru care se condamnă la privaţiune de libertate pe un termen de peste cinci ani.
Schimbarea tipului de instituţie de corectare prin muncă, ce a fost stabilit condamnatului, se face de instanţa de judecată pe temeiurile şi în modul, prevăzut de legislaţia Republicii Moldova.
Articolul 24. Recidivistul deosebit de periculos
Prin sentinţa instanţei de judecată poate fi declarat recidivist deosebit de periculos:
1) persoana condamnată anterior la privaţiune de libertate pentru o infracţiune deosebit de periculoasă contra statului (articolele 61-70) banditism (articolul 74), fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi, săvîrşită cu circumstanţe agravante (alineatul doi al articolului 84), încălcarea regulilor cu privire la operaţiile valutare, săvîrşită cu circumstanţe agravante (partea a doua a articolului 85), omor premeditat (articolele 88, 89 şi punctul 3 al articolului 241), violul, săvîrşit de un grup de persoane, violarea unei fetiţe, violul, care a avut urmări extrem de grave, precum şi violul unei minore în vîrstă de pînă la 14 ani (alineatele trei şi cinci ale articolului 102), luarea de ostatici (articolul 1161), sustragerea de bunuri din avutul proprietarului în proporţii deosebit de mari (articolul 1231), tîlhărie în scopul însuşirii de bunuri din avutul proprietarului, săvîrşită cu circumstanţe agravante (partea a doua a articolului 121), fabricarea sau punerea în circulaţie a hîrtiilor de valoare false, săvîrşită cu circumstanţele agravante (alineatul doi al articolului 1221), deturnarea sau capturarea unei garnituri de teren, a unei nave aeriene sau fluviale (articolul 1821), atentarea la viaţa colaboratorului de poliţie (articolul 2061), blocarea intenţionată a arterelor de transport, întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor, săvîrşită cu circumstanţe agravante (alineatul trei al articolului 2072), sustragerea materialelor radioactive (articolul 2244) şi care au săvîrşit din nou vre-o una din infracţiunile enumerate mai sus, pentru care această persoană e condamnată la privaţiune de libertate pe un termen de cel puţin cinci ani.
2) persoana, care în orice consecutivitate a fost condamnată anterior de două ori la privaţiune de libertate pentru o infracţiune deosebit de periculoasă contra statului (articolele 61-70), banditism (articolul 74) dezordini de masă (articolul 76), fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a hîrtiilor de valoare falsă (articolul 84), încălcarea regulilor cu privire la operaţiile valutare (articolul 85); omor premeditat (articolele 88, 89 şi punctul 3 al articolului 241), vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale (articolul 95), viol (articolul 102), luarea de ostatici (articolul 1161), sustragerea de bunuri din avutul proprietarului, săvîrşită în circumstanţe agravante (părţile a doua, a treia şi a patra ale articolului 119, părţile a doua, a treia şi a patra ale articolului 120, părţile a doua şi a treia ale articolului 122, părţile a doua şi a treia ale articolului 123, articolul 1231), tîlhăria în scopul sustragerii avutului proprietarului (articolul 121), constrîngerea lucrătorului din transportul feroviar, aerian, fluvial sau auto de a nu-şi îndeplini funcţiile de serviciu săvîrşită cu circumstanţe agravante (partea a doua a articolului 1793), deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren,a unei nave aeriene sau fluviale (articolul 1821), luarea de mită (articolul 187), atentarea la viaţa colaboratorului de poliţie (articolul 2061), blocarea intenţionată a arterelor de transport, întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor, săvîrşită cu circumstanţele agravante (alineatul trei al articolului 2072), huliganismul deosebit de agravat (partea a treia a articolului 218), sustragerea materialelor radioactive (articolul 2244), sustragerea, fabricarea, procurarea, păstrarea, transportarea sau expedierea de substanţe narcotice în scop de desfacere desfacerea acestor substanţe (articolele 2251 şi 2252), precum şi sustragerea lor, săvîrşită cu circumstanţe agravante (părţile a doua şi a treia ale articolului 2252) sustragerea de arme de foc, de muniţii sau de substanţe explozive, săvîrşită cu circumstanţe agravante (părţile a doua şi a treia ale articolului 2271) şi care au săvîrşit din nou vre-o una din infracţiunile enumerate mai sus, pentru care această persoană este condamnată la privaţiune de libertate pe un termen de peste trei ani;
3) persoana, care în orice consecutivitate a fost condamnată anterior de trei sau mai multe ori la privaţiune de libertate pentru huliganism agravat (partea a doua a articolului 218) sau pentru infracţiuni, enumerate în punctul 2 al părţii întîi din prezentul articol, şi care a săvîrşit din nou acte huliganice grave sau vre-una din infracţiunile, enumerate în punctul 2 al părţii întîi din prezentul articol, pentru care această persoană este condamnată la privaţiune de libertate;
4) persoana, care, executînd pedeapsa privativă de libertate pentru una din infracţiunile, enumerate în punctele 2 şi 3 ale părţii întîi a prezentului articol, şi care a săvîrşit din nou o infracţiune intenţionată, pentru care ea este condamnată la privaţiune de libertate pe un termen de cel puţin cinci ani.
Examinînd chestiunea declarării unei persoane ca recidivist deosebit de periculos, instanţa de judecată ia în consideraţie persoana celui vinovat, gradul pericolului social al infracţiunilor săvîrşite, motivele lor, gradul realizării intenţiilor criminale, gradul şi caracterul participării la săvîrşirea infracţiunilor şi alte circumstanţe ale cauzei. Hotărîrea instanţei de judecată trebuie să fie motivată în sentinţă.
Cînd se hotărăşte chestiunea cu privire la declararea unei persoane ca recidivist deosebit de periculos, nu se ia în consideraţie condamnarea pentru o infracţiune, săvîrşită de această persoană înainte de vîrsta de optsprezece ani, şi nici condamnarea care a fost ridicată sau stinsă în modul stabilit de lege.
Declararea unei persoane ca recidivist deosebit de periculos se anulează în caz de reabilitare a ei.
Articolele din prezentul Cod, care prevăd răspunderea pentru săvîrşirea unei infracţiuni de către un recidivist deosebit de periculos se aplică în cazurile, cînd o persoană a fost declarată în modul prevăzut de lege recidivist deosebit de periculos înainte de săvîrşirea infracţiunii date.
Articolul 28. Privaţiunea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate
Privaţiunea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poate fi stabilită de instanţa de judecată ca pedeapsă principală sau complementară pe un termen de la un an pînă la cinci ani.
Această pedeapsă poate fi aplicată în cazurile, cînd, după caracterul infracţiunilor săvîrşite de cel vinovat, în timpul îndeplinirii funcţiunii sale sau în timpul exercitării unei anumite activităţi, instanţa găseşte că este imposibil ca el să-şi menţină dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate.
Termenele de executare a pedepsei sub formă de privaţiunea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se calculează în modul prevăzut de Regulamentul cu privire la modul şi condiţiile de executare în Republica Moldova a pedepselor penale, care nu sînt legate de aplicarea măsurilor de înrîurire corecţională prin muncă asupra condamnaţilor, aprobat de legislaţia în vigoare.
Articolul 29. Amenda
Amenda este o sancţiune bănească ce se aplică de instanţa de judecată în cazurile şi în limitele prevăzute de prezentul Cod.
Mărimea amenzii se stabileşte în dependenţă de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvîrşite, luîndu-se în considerare situaţia materială a celui vinovat, în limitele de la douăzeci şi cinci la o mie de salarii minime, iar pentru infracţiuni cu scop de profit în limita de pînă la cinci mii de salarii minime, luîndu-se ca bază mărimea salariului minim la momentul săvîrşirii infracţiunii. La stabilirea pedepsei sub formă de amendă, instanţa de judecată poate decide, luînd în considerare persoana celui condamnat şi situaţia lui materială, achitarea amenzii în rate, indicînd în acest caz în sentinţă termenul concret de achitare. Pentru condamnaţii care nu au domiciliu stabil în Republica Moldova, achitarea amenzii în rate nu se admite.
În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii fixate ca pedeapsă principală, instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii printr-o pedeapsă sub formă de privaţiune de libertate, calculîndu-se o lună de privaţiune de libertate pentru trei salarii minime, însă pe un termen nu mai mare decît termenul maxim, stabilit de prezentul Cod pentru infracţiunile, de comiterea cărora persoana a fost declarată vinovată.
Articolul 30. Destituirea din funcţie
Destituirea din funcţie se aplică de instanţa de judecată în cazul cînd ea consideră imposibil a-l lăsa pe condamnat în funcţia pe care o ocupă.
Articolul 31. Mustrarea publică
Mustrarea publică constă în pronunţarea în public de către instanţa de judecată a mustrării aplicate vinovatului, aducînd aceasta, în cazurile necesare, la cunoştinţa obştimii prin presă sau prin alte mijloace.
Articolul 32. Trimiterea militarilor, care au săvîrşit infracţiuni, în batalionul disciplinar
Faţă de militarii cu serviciul în termen, care au săvîrşit infracţiuni, se poate aplica trimiterea în batalionul disciplinar în cazurile, prevăzute de lege, pe un termen de la trei luni pînă la doi ani, precum şi în cazurile, cînd instanţa de judecată, ţinînd seama de circumstanţele cauzei şi de persoana condamnatului, găseşte de cuviinţă să aplice în locul privaţiunii de libertate pe un termen de pînă la trei ani trimiterea în batalionul disciplinar pe acelaşi termen. Trimiterea în batalionul disciplinar în locul privaţiunii de libertate nu poate fi aplicată faţă de persoanele care au executat anterior o pedeapsă privativă de libertate.
Articolul 321. Trimiterea la un preventoriu de educaţie prin muncă
Pedepsirea sub formă de trimitere la un preventoriu de educaţie prin muncă se aplică pe un termen de la un an pînă la doi ani.
La stabilirea pedepsei unei persoane, care pentru eschivarea cu rea-voinţă de la plata pensiei alimentare sau de la întreţinerea copiilor ori pentru încălcarea regulilor sistemului de paşapoarte este condamnată la privaţiune de libertate pe un termen de pînă la un an, instanţa de judecată, ţinînd seama de circumstanţele cauzei şi de persoana, ce s-a făcut vinovată, poate să aplice în loc de privaţiune de libertate, o pedeapsă sub formă de trimitere pe acelaşi termen la un preventoriu de educaţie prin muncă.
Pedepsirea sub formă de trimitere la un preventoriu de educaţie prin muncă nu se aplică:
1) recidiviştilor deosebit de periculoşi;
2) persoanelor condamnate anterior pentru infracţiuni deosebit de periculoase contra statului (articolele 61-70); banditism (articolul 74); omor premeditat (articolele 88, 89 şi 241 punctul 3); vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale (articolul 95); viol, săvîrşit de un grup de persoane, sau violul unei minore, viol cu consecinţe deosebit de grave, precum şi violul unei minore în vîrstă de pînă la 14 ani (alineatele trei şi cinci ale articolului 102); huliganism deosebit de agravat (partea a treia a articolului 218); vagabondaj, cerşit sau alt mod de viaţă parazitar (articolul 221);
3) cetăţenilor străini şi persoanelor fără cetăţenie.
Pedepsirea sub formă de trimitere la un preventoriu de educaţie prin muncă nu se aplică de asemenea faţă de persoanele, care fuseseră mai înainte trimise la un preventoriu de educaţie prin muncă (în decursul a trei ani din ziua eliberării din preventoriu).
Dacă condamnatul, care îşi execută pedeapsa într-un preventoriu de educaţie prin muncă, se eschivează de la muncă, încalcă cu rea-voinţă sau în mod sistematic disciplina ori regulile de comportare stabilite, atunci, la propunerea administraţiei preventoriului de educaţie prin muncă, partea rămasă neexecutată din termenul de aflare la preventoriul de educaţie prin muncă instanţa de judecată o înlocuieşte, prin încheierea sa, cu o pedeapsă sub formă de privaţiune de libertate pe acelaşi termen.
Dacă în cursul termenului de aflare la preventoriul de educaţie prin muncă, stabilit de instanţa de judecată persoana condamnată a săvîrşit o infracţiune, atunci instanţa de judecată îi stabileşte pedeapsa potrivit regulilor, prevăzute de articolul 40 din prezentul Cod.
Articolul 33. Confiscarea averii
Confiscarea averii constă în trecerea forţată şi gratuită în proprietatea statului a bunurilor condamnatului destinate sau folosite la săvîrşirea infracţiunilor sau dobîndite de el ca urmare a săvîrşirii infracţiunii, precum şi a veniturilor obţinute prin folosirea bunurilor şi valorilor dobîndite pe cale criminală.
Banii şi cadourile primite nelegitim se confiscă, iar valoarea serviciilor primite nelegitim se percepe prin hotărîre a instanţei de judecată, iar dacă ele nu au fost găsite, instanţa încasează de la condamnat suma de bani echivalentă, pornind de la valoarea acestora la momentul săvîrşirii infracţiunii.
Confiscarea averii poate fi dispusă numai în cazurile, prevăzute de legislaţia Republicii Moldova iar pentru infracţiuni, comise în interes material – şi în cazurile prevăzute de Partea specială a prezentului Cod.
Instanţa de judecată este obligată să indice în sentinţă, dacă se confiscă toată averea vinovatului sau numai o parte din ea; în ultimul caz instanţa este obligată să arate, ce parte din avere se confiscă, sau să enumere obiectele, ce urmează să fie confiscate.
Nu pot fi confiscate obiectele enumerate în lista dată ca anexă la prezentul Cod, necesare condamnatului şi persoanelor aflate în întreţinerea lui.
În caz de confiscare a averii condamnatului statul nu răspunde pentru datoriile şi obligaţiile condamnatului, dacă ele au luat naştere după ce organele de cercetare prealabilă, de anchetă penală sau instanţa de judecată au luat măsuri de asigurare a averii şi dacă s-a acţionat fără consimţămîntul acestor organe.
În privinţa pretenţiilor, care urmează a fi satisfăcute din contul averii confiscate, statul răspunde numai în limitele activului. Ordinea de satisfacere a acestor pretenţii se stabileşte de Codul de procedură civilă.
Articolul 34. Retragerea gradelor militare şi a altor titluri, precum şi a ordinelor, medaliilor, a titlurilor onorifice şi a gradelor de calificare (clasificare)
În caz de condamnare pentru o infracţiune gravă persoana, care are un grad militar sau un titlu special, poate fi privată de acest grad sau titlu prin sentinţa judecătorească.
În caz de condamnare pentru o infracţiune gravă a unei persoane, decorate cu ordin sau cu medalie, a unei persoane, care are un titlu onorific, ori un grad militar sau un alt titlu, instanţa de judecată la pronunţarea sentinţei hotărăşte, dacă este raţional să se intervină pe lîngă organul care l-a decorat pe condamnat cu ordin, medalie, sau care i-a conferit titlu sau gradul, pentru a i se retrage acestuia ordinul, medalia, ori titlul onorific, gradul militar, gradul de clasificare şi gradul special militar al lucrătorului procuraturii, gradul de calificare al judecătorului sau al funcţionarului public, gradul de clasificare al lucrătorului inspectoratului fiscal de stat sau un alt titlu.
Articolul 35. Decăderea din drepturile părinteşti
Decăderea din drepturile părinteşti poate fi aplicată ca pedeapsă complementară în cazurile, cînd instanţa de judecată constată că părintele abuzează de aceste drepturi sau se sustrage de la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti în urma cărui fapt copiii se ţin de beţii, duc o viaţă desfrînată sau săvîrşesc alte fapte social-periculoase.
În caz de condamnare a unei persoane la privaţiune de libertate cu aplicarea decăderii din drepturile părinteşti, ca pedeapsă complementară ea se extinde pe toată durata executării privaţiunii de libertate şi după executarea ei – pe termenul stabilit prin sentinţă. Dacă această pedeapsă complementară se aplică pe lîngă alte categorii de pedepse principale, termenul executării pedepsei complementare începe din momentul executării celei principale.
Drepturile părinteşti se restabilesc de instanţa de judecată la propunerea organelor de tutelă şi curatelă ori a Comisiei pentru minori.
TITLUL IV
APLICAREA PEDEPSEI ŞI ABSOLVIREA DE PEDEAPSĂ
Articolul 36. Principiile generale ale aplicării pedepsei
Judecata aplică pedeapsa în limitele, prevăzute de articolul din Partea specială a prezentului Cod, care prevede răspunderea pentru infracţiunea săvîrşită, în strictă conformitate cu dispoziţiile Părţii generale a prezentului Cod. La stabilirea pedepsei, instanţa de judecată călăuzindu-se de conştiinţa de drept, ţine seama de caracterul şi gradul de pericol social al infracţiunii săvîrşite, de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei, care atenuează ori agravează răspunderea.
Articolul 37. Circumstanţele atenuante
La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe atenuante:
1) preîntîmpinarea de către vinovat a urmărilor dăunătoare ale infracţiunii săvîrşite, sau repararea voluntară a pagubei cauzate sau înlăturarea daunei cauzate;
2) săvîrşirea infracţiunii în urma unui concurs de împrejurări grele de ordin personal sau familial;
3) săvîrşirea infracţiunii fie sub influenţa unei ameninţări sau constrîngeri, fie datorită unei dependenţe materiale, de serviciu sau de altă natură;
4) săvîrşirea infracţiunii sub influenţa unei puternice frămîntări sufleteşti, provocate de acţiunile ilegale ale părţii vătămate;
5) săvîrşirea infracţiunii ca urmare a apărării împotriva unui atac social-periculos, chiar dacă au fost depăşite limitele legitimei apărări;
6) săvîrşirea infracţiunii de către un minor;
7) săvîrşirea infracţiunii de către o femeie gravidă;
8) căinţa sinceră sau autodenunţarea;
9) contribuirea activă la descoperirea infracţiunii.
La stabilirea pedepsei instanţa de judecată poate considera ca circumstanţe atenuante şi alte împrejurări.
Articolul 38. Circumstanţele agravante
La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe agravante:
1) săvîrşirea infracţiunii de către o persoană, care anterior a mai săvîrşit o infracţiune.
În dependenţă de caracterul primei infracţiuni, instanţa de judecată este în drept să nu o considere ca circumstanţă agravantă;
2) săvîrşirea infracţiunii de un grup organizat;
3) săvîrşirea infracţiunii în interes material sau cu alte intenţii josnice;
31) săvîrşirea infracţiunii pe substrat naţional sau ură ori dispreţ rasial.
4) cauzarea prin infracţiune a unor urmări grave;
5) săvîrşirea infracţiunii faţă de un copil, bătrîn sau o persoană care se află în stare de neputinţă de a se apăra;
6) săvîrşirea infracţiunii faţă de o persoană, care apără ordinea publică;
7) instigarea minorilor la săvîrşirea infracţiunii sau atragerea lor la participarea în săvîrşirea infracţiunii;
8) săvîrşirea infracţiunii cu o deosebită cruzime sau prin batjocorirea părţii vătămate;
9) săvîrşirea infracţiunii în timpul unei calamităţi sociale;
10) săvîrşirea infracţiunii prin mijloace, care prezintă pericol general;
11) săvîrşirea infracţiunii folosindu-se dependenţa materială, de serviciu sau de altă natură a unei alte persoane;
12) săvîrşirea infracţiunii de către o persoană, care se află în stare de beţie. Instanţa de judecată are dreptul, ca în funcţie de caracterul infracţiunii să nu considere aceasta ca o circumstanţă agravantă;
13) săvîrşirea de către o persoană luată pe chezăşie a unei noi infracţiuni în perioada cînd se află pe chezăşie sau într-un răstimp de un an de la expirarea termenului chezăşiei.
Articolul 39. Aplicarea pedepsei în cazul săvîrşirii mai multor infracţiuni
Dacă o persoană este declarată vinovată de săvîrşirea a două sau mai multe infracţiuni, prevăzute de diferite articole ale Părţii speciale a prezentului Cod, fără să fi fost condamnată pentru vreuna din ele, instanţa de judecată, pronunţînd pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, stabileşte definitiv pedeapsa pentru concurs de infracţiuni prin absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai gravă, sau prin cumulul total sau parţial al pedepselor aplicate în limitele stabilite de articolul, care prevede pedeapsa mai gravă.
La pedeapsa principală poate fi adăugată oricare din pedepsele complementare, prevăzute de articolele din Partea specială a prezentului Cod, care stabilesc răspundere pentru infracţiunile, de săvîrşirea cărora persoana a fost declarată vinovată.
După aceleaşi reguli se stabileşte pedeapsa, dacă după pronunţarea sentinţei se va constata, că condamnatul este vinovat şi de o altă infracţiune, săvîrşită înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză. În acest caz în termenul pedepsei se include durata pedepsei, executate complet sau parţial pe baza primei sentinţe.
Articolul 40. Stabilirea pedepsei în cazul mai multor sentinţe
Dacă după pronunţarea sentinţei, dar înainte de executarea completă a pedepsei, condamnatul a săvîrsit o nouă infracţiune, instanţa de judecată adaugă, în întregime sau parţial, la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă, partea neexecutată a pedepsei, pronunţate prin sentinţa anterioară.
La cumularea pedepselor în modul prevăzut de prezentul articol, termenul total al pedepsei nu trebuie să depăşească termenul maximal, prevăzut de prezentul Cod pentru pedeapsa respectivă. La cumularea pedepselor privative de libertate, termenul total al pedepsei nu trebuie să depăşească cincisprezece ani, iar în cazul infracţiunilor, pentru care prezentul Cod admite aplicarea privaţiunii de libertate pe un termen mai mare de cincisprezece ani, termenul total al pedepsei nu trebuie să depăşească douăzeci şi cinci de ani. La cumularea pedepselor, dacă prin una din sentinţe este stabilită pedeapsa cu detenţiune pe viaţă, termenul total al pedepsei va fi detenţiune pe viaţă.
La cumularea diferitelor pedepse principale se aplică următoarele reguli:
1) la cumularea pedepselor sub formă de privaţiune de libertate şi de întreţinere într-un batalion disciplinar sau într-un preventoriu de educaţie prin muncă unei zile de privaţiune de libertate îi corespunde o zi de întreţinere într-un batalion disciplinar ori într-un preventoriu de educaţie prin muncă;
Dacă la privaţiunea de libertate se adaugă pedepse privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii, de a exercita o anumită activitate, de amendă, de destituire din funcţie sau de mustrare publică, aceste pedepse se pun în executare în mod de sine stătător.
Diferite categorii de pedepse complementare se execută în mod de sine stătător.
Articolul 41. Modul calculării termenelor pedepsei
Termenele de privaţiune de libertate, de deţinere într-un batalion disciplinar ori într-un preventoriu de educaţie prin muncă, precum şi de privaţiune de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se calculează în luni şi ani, iar termenele deţinerii militarilor sub arest – în zile şi luni.
În caz de cumulare, înlocuire sau uşurare a pedepselor se admite calcularea acestor pedepse în zile.
Articolul 421. Înlocuirea pedepsei
La stabilirea pedepsei unei persoane condamnate prima dată la privaţiune de libertate pentru o infracţiune premeditată pe un termen de pînă la cinci ani, iar pentru infracţiunea săvîrşită din imprudenţă pe un termen de pînă la şapte ani, instanţa de judecată, luînd în considerare caracterul şi gravitatea infracţiunii săvîrşite, persoana vinovatului şi alte circumstanţe ale cauzei, poate înlocui pedeapsa privativă de libertate cu amendă, calculîndu-se douăzeci şi cinci de salarii minime pentru fiecare lună de privaţiune de libertate condamnaţilor pentru săvîrşirea infracţiunilor premeditate şi zece salarii minime pentru fiecare lună de privaţiune de libertate condamnaţilor pentru săvîrşirea infracţiunilor din imprudenţă, indicîndu-se în sentinţă motivele unei asemenea hotărîri.
Înlocuirea pedepsei privative de libertate cu amendă nu se aplică persoanelor care au săvîrşit infracţiunile prevăzute la articolele 61-66, alineatul trei al articolului 67, articolele 69, 70 şi 74, alineatul doi al articolului 741, alineatul întîi al articolului 742, articolele 88, 89 şi 95, alineatele trei, patru şi cinci ale articolului 102, articolele 103, 1031 şi 104, alineatele doi ale articolelor 1071 şi 113, articolele 1131 şi 1161, alineatul patru al articolului 119, alineatele trei şi patru ale articolului 120, articolul 121, alineatele trei ale articolelor 122 şi 123, articolul 1231, alineatele trei şi patru ale articolului 125, articolul 1591, alineatul trei al articolului 187, alineatul doi al articolului 2061, alineatul patru al articolului 214, articolele 2251-2253, 227 şi 2271, punctul 3) al articolului 241 din prezentul Cod.
În cazul în care condamnatul se eschivează cu rea-voinţă de la achitarea amenzii, instanţa de judecată anulează înlocuirea pedepsei.
Articolul 43. Condamnarea cu suspendarea pedepsei
Dacă instanţa de judecată, luînd în considerare circumstanţele cauzei şi persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este raţional ca condamnatul să execute pedeapsa sub formă de privaţiune de libertate pe un termen anumit, ea poate dispune suspendarea pedepsei aplicate condamnatului, indicînd în sentinţă motivele acestei hotărîri. În acest caz, instanţa de judecată decide neexecutarea sentinţei dacă în decursul termenului de probă, fixat de instanţa de judecată, condamnatul nu va săvîrşi o nouă infracţiune şi dacă va îndeplini obligaţiile puse în seama lui de instanţa de judecată pe termenul de probă.
Termenul de probă se stabileşte în limitele de la un an pînă la cinci ani.
Condamnarea cu suspendarea pedepsei nu se aplică persoanelor care au săvîrşit infracţiunile prevăzute la articolele 61-66, alineatul trei al articolului 67, articolele 69, 70 şi 74, alineatul doi al articolului 741, alineatul întîi al articolului 742, articolele 88, 89 şi 95, alineatele trei, patru şi cinci ale articolului 102, articolele 103, 1031 şi 104, alineatele doi ale articolelor 1071 şi 113, articolele 1131 şi 1161, alineatul patru al articolului 119, alineatele trei şi patru ale articolului 120, articolul 121, alineatele trei ale articolelor 122 şi 123, articolul 1231, alineatele trei şi patru ale articolului 125, articolul 1591, alineatul trei al articolului 187, alineatul doi al articolului 2061, alineatul patru al articolului 214, articolele 2251-2253, 227 şi 2271, punctul 3) al articolului 241 din prezentul Cod.
În caz de condamnare cu suspendarea pedepsei pot fi stabilite pedepse complementare.
Controlul asupra comportamentului celui condamnat cu suspendarea pedepsei este exercitat de organul de stat specializat, iar în cazul militarilor – de comandamentul unităţilor şi instituţiilor militare.
În caz de condamnare cu suspendarea pedepsei, instanţa de judecată poate pune în sarcina condamnatului îndeplinirea anumitelor obligaţii: să nu-şi schimbe, fără învoirea organului de stat specializat care exercită controlul asupra comportamentului condamnatului, domiciliul stabil, locul de muncă sau de învăţătură; să nu frecventeze anumite locuri; să-şi susţină material familia. Instanţa de judecată poate pune în sarcina celui condamnat cu suspendarea pedepsei şi îndeplinirea altor obligaţii care pot contribui la corijarea condamnatului.
Pe durata termenului de probă, instanţa de judecată, la propunerea organului care exercită controlul asupra comportamentului celui condamnat cu suspendarea pedepsei, poate anula în întregime sau în parte ori poate completa obligaţiile stabilite anterior pentru cel condamnat cu suspendarea pedepsei.
În cazul cînd condamnatul încalcă pe durata termenului de probă ordinea publică, ceea ce atrage aplicarea sancţiunii administrative, nu-şi îndeplineşte obligaţiile date în seamă pe durata termenului de probă, instanţa de judecată, în temeiul propunerii corespunzătoare a organului indicat la alineatul cinci al prezentului articol, poate pronunţa o încheiere cu privire la trimiterea condamnatului pentru a-şi executa pedeapsa stabilită prin sentinţă.
În cazul cînd cel condamnat cu suspendarea pedepsei săvîrşeşte pe durata termenului de probă o nouă infracţiune, instanţa de judecată îi stabileşte pedeapsa conform prevederilor articolului 40 din prezentul Cod.
Dacă, pînă la expirarea termenului de probă, cel condamnat cu suspendarea pedepsei dovedeşte printr-un comportament adecvat corijarea sa, instanţa de judecată, la propunerea organului indicat la alineatul cinci al prezentului articol, poate decide anularea condamnării cu suspendarea pedepsei şi stingerea antecedentelor penale ale condamnatului. În aceste circumstanţe condamnarea cu suspendarea pedepsei poate fi anulată la expirarea a cel puţin jumătate din termenul de probă stabilit.
Articolul 44. Amînarea executării sentinţei de condamnare a unui militar sau a unui supus militar în timp de război
În timp de război executarea sentinţei de condamnare la privaţiune de libertate a unui militar sau a unui supus militar, care urmează a fi încorporat sau mobilizat, poate fi amînată de către instanţa judecătorească pînă la terminarea operaţiilor militare, condamnatul fiind trimis în armata de operaţii. În asemenea cazuri instanţa poate să amîne şi executarea pedepselor complementare.
Dacă condamnatul, trimis în armata de operaţii, se va dovedi a fi un apărător dîrz al Patriei, atunci, la cererea comandamentului militar respectiv, instanţa îl poate absolvi de pedeapsă sau îi poate înlocui pedeapsa cu alta mai blîndă.
Dacă persoana căreia i-a fost amînată executarea sentinţei, a săvîrşit o nouă infracţiune, instanţa adaugă la pedeapsa nouă pe cea stabilită mai înainte, conform dispoziţiilor, prevăzute de articolul 40 al prezentului Cod.
Articolul 441. Amînarea executării pedepsei referitoare la femeile gravide şi femeile cu copii mici
Femeilor gravide şi femeilor care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani, condamnate pentru prima dată la privaţiune de libertate pe un termen de pînă la şapte ani, instanţa de judecată poate amîna executarea pedepsei pînă cînd copilul cel mai mic va împlini opt ani.
În cazul cînd condamnata căreia i s-a amînat executarea pedepsei a abandonat copilul ori continuă să se eschiveze de la educaţia lui şi după avertismentul organului care exercită controlul asupra comportamentului condamnatei, instanţa de judecată, la propunerea acestui organ, poate să anuleze amînarea executării pedepsei şi să trimită condamnata pentru executarea pedepsei stabilite prin sentinţa instanţei de judecată.
La împlinirea de către copil a vîrstei de opt ani, instanţa de judecată eliberează condamnata de executarea pedepsei fie comută pedeapsa, fie pronunţă o încheiere privind trimiterea condamnatei în instituţia corespunzătoare pentru executarea părţii neispăşite din pedeapsă.
În cazul cînd condamnata a săvîrşit o nouă infracţiune în perioada pentru care i s-a amînat executarea pedepsei, instanţa de judecată stabileşte o pedeapsă conform prevederilor articolului 40 din prezentul Cod.
Amînarea executării pedepsei nu se aplică:
1) femeilor condamnate pentru săvîrşirea infracţiunilor prevăzute la articolele 61-70, 74, 88, 89, 92, 95 şi la alineatul trei al articolului 218;
2) femeilor cărora li se aplică, în plus la pedeapsa pentru infracţiunea săvîrşită, măsuri de tratament forţat de alcoolism sau narcomanie, precum şi femeilor care nu au încheiat cursul deplin de tratament al unei boli venerice.
Articolul 45. Comutarea detenţiunii preventive
Detenţiunea preventivă se deduce de către instanţa de judecată din durata pedepsei privative de libertate şi a repartizării într-un batalion disciplinar, ori într-un preventoriu de educaţie prin muncă socotindu-se o zi pentru o zi.
La aplicarea altor pedepse instanţa judecătorească, ţinînd seama de detenţiunea preventivă, poate, corespunzător, să comute pedeapsa sau să-l absolve complet pe vinovat de executarea ei.
Articolul 451. Calcularea timpului aflării sub arest preventiv
Timpul aflării sub arest preventiv a persoanei condamnate la privaţiune de libertate cu suspendarea executării pedepsei şi cu atragerea obligatoare la muncă se include în termenul de pedeapsă stabilit prin sentinţa judecătorească, calculîndu-se o zi pentru o zi.
Articolul 46. Prescripţia tragerii la răspundere penală
Persoana nu poate fi trasă la răspundere penală, dacă din ziua săvîrşirii infracţiunii au trecut următoarele termene:
1) un an din ziua săvîrşirii unei infracţiuni, pentru care, conform prezentului Cod, nu poate fi aplicată o pedeapsă mai severă decît amenda;
2) trei ani din ziua săvîrşirii infracţiunii, pentru care, conform prezentului Cod, poate fi aplicată privaţiunea de libertate pînă la doi ani;
3) cinci ani din ziua săvîrşirii infracţiunii, pentru care, conform prezentului Cod, poate fi aplicată privaţiunea de libertate pînă la cinci ani;
4) zece ani din ziua săvîrşirii infracţiunii, pentru care, conform prezentului Cod, poate fi aplicată o pedeapsă mai severă decît pînă la cinci ani;
5) cincisprezece ani din ziua săvîrşirii infracţiunii pentru care, conform prezentului Cod, poate fi aplicată o pedeapsă mai severă decît pînă la zece ani sau pedeapsa cu detenţiune pe viaţă.
Prescripţia se întrerupe, dacă pînă la expirarea termenelor sus-numite persoana va săvîrşi o infracţiune, pentru care, conform prezentului Cod poate fi aplicată privaţiunea de libertate pe un termen mai mare de doi ani. Calcularea prescripţiei în acest caz începe din momentul săvîrşirii infracţiunii noi.
Prescripţia este suspendată, dacă persoana, care a săvîrşit infracţiunea, se sustrage de la anchetă sau judecată. În aceste cazuri prescripţia intră în vigoare din nou din momentul reţinerii persoanei sau din momentul autodenunţării. Însă persoana nu poate fi trasă la răspundere penală, dacă de la data săvîrşirii infracţiunii au trecut cincisprezece ani şi prescripţia n-a fost întreruptă prin săvîrşirea unei noi infracţiuni.
Articolul 47. Prescripţia executării sentinţei de condamnare
Sentinţa de condamnare nu se pune în executare, dacă ea n-a fost pusă în executare în următoarele termene, socotind din ziua, cînd sentinţa a intrat în vigoare:
1) un an – în caz de condamnare la o pedeapsă nu mai severă decît amenda;
2) trei ani – în caz de condamnare la privaţiune de libertate pînă la doi ani;
3) cinci ani – în caz de condamnare la privaţiune de libertate pînă la cinci ani;
4) zece ani – în caz de condamnare la o pedeapsă mai severă decît privaţiunea de libertate pe cinci ani.
5) cincisprezece ani – în caz de condamnare la o pedeapsă mai severă decît privaţiunea de libertate pe zece ani sau la detenţiune pe viaţă.
Prescripţia se întrerupe, dacă condamnatul se va sustrage de la executarea pedepsei sau dacă pînă la expirarea termenelor va săvîrşi o nouă infracţiune, pentru care instanţa de judecătorească a aplicat o pedeapsă privativă de libertate pe termen de cel puţin un an. În caz de săvîrşire a unei noi infracţiuni, calcularea prescripţiei începe din momentul săvîrşirii ei, iar în cazul sustragerii de la executarea pedepsei – din momentul prezentării pentru executarea pedepsei sau din momentul reţinerii condamnatului, care se ascundea. Însă sentinţa de condamnare nu poate fi pusă în executare, dacă de la data pronunţării ei au trecut cincisprezece ani şi prescripţia n-a fost întreruptă prin săvîrşirea unei noi infracţiuni.
Articolul 48. Absolvirea de răspunderea penală şi de pedeapsă
Persoana, care a săvîrşit o faptă, ce conţine indicii de infracţiune poate fi absolvită de răspunderea penală, dacă se va constata, că la data cercetării sau judecării cauzei, datorită schimbării situaţiei, fapta săvîrşită de către dînsul şi-a pierdut caracterul social-periculos sau că această persoană a încetat de a mai fi social-periculoasă.
Persoana, care a săvîrşit o infracţiune, poate fi conform sentinţei pronunţate de instanţa judecătorească absolvită de pedeapsă dacă se va constata, că datorită comportării ulterioare ireproşabile şi atitudinii cinstite faţă de muncă, această persoană, în momentul judecării cauzei, nu poate fi considerată ca fiind social-periculoasă.
Persoana, care a săvîrşit o faptă, ce conţine indicii de infracţiune fără a prezenta un mare pericol social, poate fi scutită de răspundere penală, dacă se va găsi, că corectarea şi reeducarea ei este posibilă fără aplicarea pedepsei penale. În acest caz, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova poate fi adoptată una din următoarele hotărîri:
1) atragerea persoanei la răspunderea administrativă (ar.481);
3) trimiterea materialelor dosarului spre examinare comisiei pentru minori (articolul 10);
4) încredinţarea persoanei pe chezăşie unei organizaţii obşteşti sau unui colectiv de muncă (articolul 50).
Articolul 481. Absolvirea de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă
Persoana, care a săvîrşit o faptă, ce conţine indicii de infracţiune fără a prezenta un mare pericol social şi pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate pe un termen nu mai mare de un an sau o altă pedeapsă mai uşoară, poate fi absolvită de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă, dacă se va găsi că corectarea şi reeducarea ei este posibilă fără aplicarea unei pedepse penale.
Persoanelor absolvite de pedeapsă penală în conformitate cu alineatul întîi al prezentului articol, le pot fi aplicate următoarele sancţiuni administrative: amendă în mărime de pînă la douăzeci şi cinci de salarii minime, sau arest pe un termen de pînă la treizeci de zile.
Articolul 50. Absolvirea de răspunderea penală cu încredinţarea pe chezăşie
Dacă potrivit circumstanţelor cauzei fapta ce conţine indicii de infracţiune, săvîrşită de o persoană, şi însăşi persoana nu prezintă un mare pericol social, atunci în urma demersului din partea unei organizaţii obşteşti sau a colectivului de muncă persoana aceasta poate fi scutită de răspundere penală şi încredinţată de chezăşie spre reeducare şi corectare organizaţiei obşteşti sau colectivului de muncă, care a făcut demersul.
Nu poate fi încredinţată pe chezăşie persoana, care a săvîrşit a doua oară o infracţiune intenţionată, precum şi persoana, care în trecut a mai fost luată pe chezăşie în legătură cu săvîrşirea unei infracţiuni. De asemenea nu poate fi încredinţată pe chezăşie persoana, care nu se consideră vinovată sau care din oarecare motive insistă asupra examinării cauzei de către instanţa de judecată.
Persoana, care a săvîrşit o faptă, ce conţine indicii de infracţiune şi a fost încredinţată pe chezăşie, poate fi trasă la răspundere penală pentru fapta, pe care ea a săvîrşit-o, dacă în decurs de un an n-a îndreptăţit încrederea colectivului, a încălcat promisiunea de a se corecta, sau a părăsit lucrul în scopul de a se eschiva de înrîurirea obştească şi dacă, în legătură cu aceasta, există o hotărîre a organizaţiei obşteşti sau a colectivului de muncă, prin care renunţă la chezăşia dată.
Articolul 51. Eliberarea condiţionată înainte de termen de pedeapsă
Persoana care execută pedeapsa privativă de libertate sau persoana care este repartizată într-un batalion disciplinar poate fi eliberată condiţionat înainte de termen de pedeapsă în cazul în care instanţa de judecată va considera că pentru corijarea acesteia nu este nevoie de executarea integrală a pedepsei stabilite. Totodată, condamnatul poate fi eliberat, în întregime sau în parte, şi de pedeapsa complementară.
Aplicînd eliberarea condiţionată înainte de termen de pedeapsă a condamnatului, instanţa de judecată îi poate pune în sarcină obligaţiile prevăzute la alineatul şase al articolului 43 din prezentul Cod, pe care acesta trebuie să le execute pe durata părţii neispăşite din pedeapsă.
Controlul asupra comportamentului persoanei eliberate condiţionat înainte de termen îl exercită organul de stat specializat, iar în cazul militarilor – comandamentul unităţilor şi instituţiilor militare.
Eliberarea condiţionată înainte de termen de pedeapsă a condamnatului poate fi aplicată după executarea efectivă a cel puţin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit.
Persoanele condamnate pentru infracţiuni premeditate la privaţiune de libertate pe un termen mai mare de trei ani pot fi eliberate condiţionat înainte de termen de pedeapsă după executarea efectivă a cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit.
Persoanelor condamnate pentru săvîrşirea infracţiunilor prevăzute de articolele 61-70, 74, 741, de articolul 84 alineatul 2, de articolul 85 alineatul 2, de articolele 88 şi 89, de articolul 95 alineatul 2, de articolul 102 alineatele 3 şi 5, de articolul 1161, de articolul 121 alineatul 2, de articolele 1231 şi 1821, de articolul 187 alineatele 2 şi 3, de articolul 1871 alineatul 2, de articolul 188 alineatul 2, de articolul 2061, de articolul 2072 alineatul 3, de articolul 218 alineatul 3, de articolul 2244, de articolul 2251 alineatul 2, de articolul 2252 alineatele 2 şi 3, de articolul 2271, de articolul 241 punctul 3), eliberarea condiţionată înainte de termen de pedeapsă le poate fi aplicată după executarea efectivă a cel puţin trei pătrimi din termenul de pedeapsă stabilit.
Persoanelor condamnate la detenţie pe viaţă le poate fi aplicată eliberarea condiţionată înainte de termen de pedeapsă după executarea efectivă de către acestea a cel puţin douăzeci şi cinci de ani de privaţiune de libertate.
Termenul privaţiunii de libertate executat efectiv de condamnat nu poate fi mai mic de şase luni.
Dacă condamnatul nu îndeplineşte obligaţiile puse în seama lui de instanţa de judecată la aplicarea măsurii eliberării condiţionate înainte de termen, instanţa de judecată, la propunerea organelor indicate la alineatul trei al prezentului articol, poate pronunţa o încheiere cu privire la executarea de către condamnat a pedepsei stabilite prin sentinţă.
Dacă condamnatul a săvîrşit în decursul perioadei corespunzătoare părţii neispăşite din pedeapsă o nouă infracţiune, instanţa de judecată îi stabileşte pedeapsa conform prevederilor articolului 40 din prezentul Cod. Totodată, instanţa de judecată poate suplimenta pedeapsa de bază cu pedeapsa complementară, stabilită conform primei sentinţe.
Eliberarea condiţionată înainte de termen de pedeapsă nu se aplică:
1) recidiviştilor deosebit de periculoşi;
2) persoanelor, anterior eliberate înainte de termen prin amnistie sau graţiere ori eliberate condiţionat înainte de termen, care au comis din nou infracţiuni intenţionate în decursul părţii neexecutate a pedepsei;
3) persoanelor care au săvîrşit infracţiuni intenţionate în perioada ispăşirii pedepsei în locurile de detenţie;
4) persoanelor condamnate anterior mai mult de două ori la privaţiune de libertate pentru infracţiuni intenţionate, dacă nu le-au fost ridicate sau stinse antecedentele penale în modul stabilit de lege.
Articolul 52. Eliberarea condiţionată înainte de termen de pedeapsă şi înlocuirea pedepsei prin alta mai blîndă faţă de persoanele, care au săvîrşit o infracţiune la o vîrstă sub optsprezece ani
Persoanelor, condamnate la privaţiune de libertate pentru infracţiuni, săvîrşite la o vîrstă sub optsprezece ani, poate fi aplicată eliberarea condiţionată înainte de termen de pedeapsă sau înlocuirea părţii neexecutate prin altă pedeapsă mai blîndă.
Eliberarea condiţionată înainte de termen de pedeapsă şi înlocuirea părţii neexecutate prin altă pedeapsă mai blîndă poate fi aplicată celui condamnat pentru o infracţiune săvîrşită la o vîrstă sub optsprezece ani numai dacă dintr-o purtare exemplară şi atitudine cinstită faţă de muncă şi învăţătură a dovedit că s-a corectat.
Eliberarea condiţionată înainte de termen de pedeapsă şi înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă prin altă pedeapsă mai blîndă se aplică condamnaţilor de instanţa judecătorească a locului de executare a pedepsei, pe baza propunerii comune a organului, în a cărui sarcină intră punerea în executare a pedepsei, şi a comisiei pentru minori sau a comisiei de supraveghere de pe lîngă organele executive ale autoadministrării locale.
Eliberarea condiţionată înainte de termen de pedeapsă sau înlocuirea părţii neexecutate prin altă pedeapsă mai blîndă poate fi aplicată celor condamnaţi pentru o infracţiune, săvîrşită la o vîrstă sub optsprezece ani, după ce au executat efectiv cel puţin o treime din termenul stabilit.
Persoanelor:
1) condamnate la privaţiune de libertate pe un termen de cel puţin cinci ani pentru o infracţiune intenţionată săvîrşită la o vîrstă sub optsprezece ani;
2) care au executat mai înainte o pedeapsă în locurile de deţinere pentru o infracţiune intenţionată şi care înainte de stingerea sau ridicarea condamnării au săvîrşit din nou la o vîrstă sub optsprezece ani o infracţiune intenţionată, pentru care au fost condamnate la privaţiune de libertate;
3) care au săvîrşit la o vîrstă sub optsprezece ani în timpul executării pedepsei în locurile de deţinere o infracţiune intenţionată, pentru care au fost condamnate la privaţiune de libertate, – eliberarea condiţionată înainte de termen de pedeapsă sau înlocuirea părţii neexecutate prin altă pedeapsă mai blîndă poate fi aplicată după ce au executat efectiv cel puţin o jumătate din termenul de pedeapsă stabilit.
Persoanelor:
1) condamnate mai înainte la privaţiune de libertate pentru o infracţiune intenţionată, faţă de care a fost aplicată eliberarea condiţionată înainte de termen de pedeapsă sau înlocuirea părţii neexecutate prin altă pedeapsă mai blîndă, dacă aceste persoane înainte de împlinirea vîrstei de optsprezece ani şi înainte de expirarea termenului neexecutat al pedepsei au săvîrşit din nou o infracţiune intenţionată, pentru care au fost condamnate la privaţiune de libertate;
2) condamnaţii pentru o infracţiune, săvîrşită la o vîrstă sub optsprezece ani; banditism (articolul 74), omor intenţionat, săvîrşit cu circumstanţe agravante (articolul 88), viol, săvîrşit de un grup de persoane, violarea unei minore, violul, care a avut urmări extrem de grave, precum şi violul unei minore în vîrstă de pînă la 14 ani (părţile a treia şi a cincea al articolului 102), luarea de ostatici (articolul 1161), tîlhărie, în scopul însuşirii avutului proprietarului, săvîrşită în circumstanţe agravante (partea a doua a articolului 121), deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau fluviale (articolul 1821), atentarea la viaţa unui colaborator al poliţiei, a altui lucrător din organele afacerilor interne interne sau a unei alte persoane aflate în exerciţiul datoriei de serviciu sau obşteşti pentru menţinerea ordinii publice şi combaterea criminalităţii săvîrşită cu circumstanţe agravante (articolul 2061), blocarea intenţionată a arterelor de transport, întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor, săvîrşită cu circumstanţe agravante (alineatul trei al articolului 2072), huliganism deosebit de agravat (partea a treia a articolului 218), sustragerea materialelor radioactive (articolul 2244), sustragerea de arme de foc, de muniţii sau de substanţe explozive, săvîrşite printr-un atac tîlhăresc (partea a treia a articolului 2271), – eliberarea condiţionată înainte de termen de pedeapsă sau înlocuirea părţii neexecutate prin altă pedeapsă mai blîndă poate fi aplicată după ce au executat efectiv cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit.
Aplicînd absolvirea condiţionată înainte de termen de pedeapsă sau înlocuirea părţii neexecutate prin altă pedeapsă mai blîndă, instanţa de judecată poate pune în sarcina unui anumit colectiv de muncă sau unei anumite persoane, cu consimţămîntul acestora, obligaţia de a supraveghea pe cel eliberat condiţionat înainte de termen în cursul părţii neexecutate din termenul de pedeapsă, aplicată de instanţă, ori de persoana, căreia partea neexecutată din pedeapsă i-a fost înlocuită prin altă pedeapsă mai blîndă, urmînd, să se ocupe de educarea ei.
Dacă persoana, faţă de care la o vîrstă sub optsprezece ani e aplicată eliberarea condiţionată înainte de termen, a săvîrşit în cursul părţii neexecutate din pedeapsă o nouă infracţiune, instanţa îi aplică pedeapsa conform dispoziţiilor, prevăzute de articolul 40 din prezentul Cod.
Articolul 521. Înlocuirea părţii neispăşite din pedeapsa privativă de libertate cu amendă
Instanţa de judecată, ţinînd seama de comportamentul persoanei care execută o pedeapsă privativă de libertate, poate să-i înlocuiască partea neispăşită din pedeapsă cu amendă. În acest caz, persoana în cauză poate fi eliberată, în întregime sau în parte, de pedeapsa complementară.
Partea neispăşită din pedeapsă poate fi înlocuită cu amendă după executarea efectivă de către condamnat a cel puţin jumătate din termenul pedepsei stabilite.
Mărimea amenzii se stabileşte în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvîrşite, ţinîndu-se cont de situaţia materială a condamnatului şi calculîndu-se douăzeci şi cinci de salarii minime pentru fiecare lună de privaţiune de libertate în cazul infracţiunilor premeditate şi zece salarii minime pentru fiecare lună de privaţiune de libertate în cazul infracţiunilor săvîrşite din imprudenţă.
Înlocuirea părţii neispăşite din pedeapsă cu amendă nu se aplică:
1) recidiviştilor deosebit de periculoşi;
2) persoanelor condamnate pentru săvîrşirea infracţiunilor prevăzute la articolele 61-70, 74, 741, 88 şi 89, alineatul doi al articolului 95 alineatul cinci al articolului 102, articolul 1161, alineatul doi al articolului 121, articolele 1231 (sustragerea de bunuri din avutul proprietarului, săvîrşită prin tîlhărie), 1821, 2061, alineatele trei ale articolelor 2072, 218, 2257 şi 2271, punctul 3) al articolului 241;
3) persoanelor condamnate anterior mai mult de două ori la privaţiune de libertate pentru infracţiuni premeditate, dacă nu le-au fost ridicate sau stinse antecedentele penale în modul stabilit de lege.
Articolul 53. Absolvirea de executarea pedepsei
Absolvirea condamnatului de executarea pedepsei, precum şi micşorarea pedepsei aplicate, cu excepţia eliberării de pedeapsă sau micşorării ei prin amnistie sau graţiere, se poate aplica numai de instanţa de judecată în cazurile şi în modul prevăzut de lege.
Articolul 531. Amnistia
Amnistia este actul ce are ca efect absolvirea de răspundere penală sau de pedeapsă fie reducerea pedepsei aplicate sau comutarea ei în o pedeapsă mai blîndă.
Amnistia poate fi, de asemenea, aplicată şi pedepselor complimentare, dar nu produce efecte asupra amenzilor încasate şi asupra măsurilor de constrîngere cu caracter medical.
Amnistia se acordă de către Parlament unui cerc nedeterminat individual de persoane.
Articolul 532. Graţierea
Graţierea este actul prin care persoanele condamnate se eliberează în tot sau în parte de pedeapsa aplicată ori pedeapsa aplicată este comutată în o pedeapsă mai blîndă.
Efectele produse de graţiere asupra pedepselor complimentare se stipulează expres în actul de graţiere.
Graţierea se acordă de către Preşedintele Republicii Moldova în mod individual.
Modul de examinare a cererilor de graţiere se stabileşte prin Regulamentul de examinare a cererilor de graţiere şi de acordare a graţierii individuale condamnaţilor, aprobat de către Preşedintele Republicii Moldova.
Articolul 54. Stingerea antecedentelor penale
Se consideră ca neavînd antecedente penale persoanele:
1) care au executat pedeapsa într-un batalion disciplinar sau au fost eliberate din acesta înainte de termen;
11) care au executat pedeapsa într-un preventoriu de educaţie prin muncă sau au fost eliberate de acolo înainte de termen;
2) care au fost condamnate cu suspendarea pedepsei, dacă în decursul termenului de probă n-au săvîrşit o nouă infracţiune şi dacă în decursul acestui termen condamnarea cu suspendarea pedepsei în privinţa acestor persoane nu va fi anulată în virtutea altor temeiuri, prevăzute de lege;
4) care au fost condamnate la privaţiune de libertate cu aplicarea articolului 441 din prezentul Cod, dacă în decursul termenului de amînare a executării sentinţei nu vor săvîrşi o nouă infracţiune şi faţă de ele sentinţa pronunţată nu va fi pusă în executare în modul stabilit.
5) care au fost condamnate la mustrare publică, amendă, la decădere din dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, dacă în curs de un an din ziua executării pedepsei nu vor săvîrşi o nouă infracţiune;
6) care au fost condamnate la privaţiune de libertate pe un termen de cel mult trei ani, dacă în curs de trei ani din ziua executării pedepsei (principale şi complementare) nu vor săvîrşi o nouă infracţiune;
7) care au fost condamnate la privaţiune de libertate pe un termen mai mare de trei ani, dar nu mai mare de şase ani, dacă în curs de cinci ani din ziua executării pedepsei (principale şi complementare) nu vor săvîrşi o nouă infracţiune;
8) care au fost condamnate la privaţiune de libertate pe un termen de peste şase ani, dar nu mai mare de zece ani, dacă în curs de opt ani din ziua executării pedepsei (principale şi complementare) nu vor săvîrşi o nouă infracţiune;
9) care au fost condamnate la privaţiune de libertate pe un termen mai mare de zece ani, şi recidiviştii deosebit de periculoşi, dacă în curs de opt ani din ziua executării pedepsei (principale şi complementare) nu vor săvîrşi o nouă infracţiune şi dacă instanţa de judecată va constata că condamnatul s-a corectat şi nu este necesar de a considera că el are antecedente penale.
Dacă persoana în modul stabilit de lege va fi absolvită de pedeapsă înainte de termen, atunci termenul de stingere a antecedentelor penale se calculează avîndu-se în vedere pedeapsa executată efectiv din momentul eliberării de executarea pedepsei (principale şi complementare).
Dacă partea neexecutată a privaţiunii de libertate a fost înlocuită printr-o pedeapsă mai blîndă, termenele de stingere a antecedentelor penale se calculează, ţinîndu-se seama de termenul executat al privaţiunii de libertate, din momentul executării pedepsei mai blînde (principale şi complementare).
Dacă persoana, care a executat pedeapsa, va săvîrşi, înainte de expirarea termenului de stingere a antecedentelor penale, o nouă infracţiune, curgerea termenului de stingere a antecedentelor penale se întrerupe. Termenul de stingere a antecedentelor penale pentru prima infracţiune se calculează de la început după executarea efectivă a pedepsei (principale şi complementare) pentru ultima infracţiune. În aceste cazuri se consideră că persoana are antecedente penale pentru două infracţiuni pînă la expirarea termenului de stingere a antecedentului penal pentru infracţiunea cea mai gravă din ele.
Dacă persoana condamnată la privaţiune de libertate după executarea pedepsei printr-o comportare exemplară şi atitudine cinstită faţă de muncă a dovedit, că s-a corectat, instanţa de judecată, la cererea organizaţiilor obşteşti, îi poate stinge condamnarea înainte de expirarea termenelor prevăzute în articolul de faţă.