Parlamentul adoptă prezenta lege.
Capitolul IV
METODELE DE DETERMINARE A VALORII ÎN VAMĂ A MĂRFII ŞI MODUL DE APLICARE A LOR
Articolul 10. Metodele de determinare a valorii în vamă a mărfii
(1) Valoarea în vamă a mărfii introduse pe teritoriul vamal se determină prin următoarele metode:
a) în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit;
b) în baza valorii tranzacţiei cu marfă identică;
c) în baza valorii tranzacţiei cu marfă similară;
d) în baza costului unitar al mărfii;
e) în baza valorii calculate a mărfii;
f) prin metoda de rezervă.
(2) Principala metodă dintre cele specificate la alin.(1) este metoda determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă. În cazul în care metoda principală nu poate fi aplicată, se folosesc alte metode. Fiecare din metodele succesive se aplică doar în cazul în care valoarea în vamă a mărfii nu poate fi determinată prin metoda precedentă. Metodele prevăzute la lit.d) şi e) pot fi aplicate în orice consecutivitate, la dorinţa declarantului.
Articolul 11. Metoda determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit
(1) La determinarea valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit, în valoarea tranzacţiei se includ următoarele componente în cazul în care nu au fost incluse anterior în valoarea mărfii:
a) cheltuielile pentru transportul mărfii la aeroport sau în alt loc de introducere a mărfii pe teritoriul vamal:
- cheltuielile aferente asigurării;
- costul transportului;
- costul încărcării, descărcării şi transbordării mărfii;
b) cheltuielile suportate de cumpărător:
- comisioanele şi primele pentru brokeri, cu excepţia comisioanelor pentru achiziţionarea mărfii;
- costul containerelor şi/sau al altui ambalaj de folosinţă repetată, dacă, în corespundere cu Nomenclatorul de mărfuri, acestea sînt considerate un tot întreg cu marfa;
- costul ambalajului, inclusiv costul materialelor de ambalaj şi al lucrărilor de ambalare;
c) valoarea, calculată în mod corespunzător, a următoarelor mărfuri şi servicii oferite, direct sau indirect, de cumpărător, în mod gratuit sau la preţ redus, în scopul utilizării la producerea ori exportarea mărfii evaluate, în măsura în care această valoare nu a fost inclusă în preţul efectiv plătit sau de plătit:
- materiale, componente, părţi şi alte elemente similare, încorporate în marfă;
- instrumente, matriţe, forme şi alte componente similare, utilizate la producerea mărfii;
- materiale cheltuite la producerea mărfii;
- lucrări de inginerie, de dezvoltare, lucrări de artă şi design, planuri şi schiţe, executate în afara ţării şi necesare pentru producerea mărfii;
d) redevenţele şi taxele pentru licenţe, pe care cumpărătorul trebuie să le achite, direct sau indirect, drept condiţie a vînzării mărfii evaluate, în măsura în care aceste redevenţe şi taxe pentru licenţe nu au fost incluse în preţul efectiv plătit sau de plătit, cu excepţia redevenţelor şi taxelor pentru licenţe plătite de către cumpărător pentru dreptul de reproducere şi distribuire a producţiei cinematografice;
e) partea din venitul de la orice revînzare, transmitere sau utilizare ulterioară a mărfii, care ar reveni, direct sau indirect, vînzătorului.
(2) Orice adaos la preţul efectiv plătit sau de plătit se efectuează în conformitate cu prevederile prezentului articol, doar pe bază de date obiective şi cuantificabile.
(3) La determinarea valorii în vamă a mărfii nu se admite nici un adaos la preţul efectiv plătit sau de plătit, cu excepţia celor prevăzute în prezentul articol.
(4) Metoda respectivă nu poate fi aplicată dacă:
a) există restricţii în privinţa drepturilor cumpărătorului asupra mărfii evaluate, cu excepţia restricţiilor:
- stabilite de·legislaţie;
- în privinţa regiunii geografice în care marfa poate fi revîndută;
- care nu influenţează esenţial preţul mărfii;
b) vînzarea mărfii şi valoarea tranzacţiei depind de respectarea unor condiţii a căror acţiune nu poate fi luată în considerare;
c) informaţia folosită de declarant la anunţarea valorii în vamă a mărfii nu este veridică sau nu este confirmată prin acte;
d) participanţii la tranzacţie sînt persoane interdependente, cu excepţia cazurilor cînd interdependenţa lor nu influenţează valoarea tranzacţiei şi aceasta este acceptată în scopuri vamale conform prevederilor alin.(5).
(5) a) La determinarea acceptabilităţii valorii tranzacţiei în scopul aplicării prevederilor alin.(4), interdependenţa cumpărătorului şi vînzătorului, conform alin.(6), nu va constitui un motiv suficient pentru a considera valoarea tranzacţiei inacceptabilă. În acest caz, se examinează circumstanţele vînzării şi valoarea tranzacţiei se acceptă cu condiţia ca interdependenţa să nu influenţeze preţul. Dacă, ţinînd cont de informaţiile furnizate de declarant sau obţinute din alte surse, autoritatea vamală are motive să considere că interdependenţa a influenţat preţul, ea comunică motivele sale declarantului, dîndu-i acestuia posibilitatea de a argumenta valoarea tranzacţiei. La solicitarea declarantului, motivele se comunică în scris.
b) În cazul cînd participanţii la tranzacţie sînt persoane interdependente, valoarea tranzacţiei se acceptă şi marfa se evaluează conform prevederilor alin.(4), dacă declarantul demonstrează că o atare valoare este foarte asemănătoare cu una dintre valorile înregistrate aproape în acelaşi moment sau în acelaşi moment, cum ar fi:
- valoarea tranzacţiei cu mărfuri identice sau similare din aceeaşi ţară de export între persoane care nu sînt interdependente;
- valoarea în vamă a mărfurilor identice sau similare determinată conform prevederilor art.15;
- valoarea în vamă a mărfurilor identice sau similare determinată conform prevederilor art.16.
c) La aplicarea criteriilor menţionate se va ţine cont de diferenţa la nivel de comerţ, de cantitate, de componenţii enumeraţi în prezentul articol, de diferenţa de cheltuieli în tranzacţiile identice dintre persoane care nu sînt interdependente şi cele dintre persoane interdependente.
d) Criteriile specificate la lit.b) se aplică la iniţiativa declarantului şi numai în scop comparativ.
(6) În sensul prezentei legi, persoanele se consideră interdependente dacă:
- una dintre ele face parte din consiliul directorilor sau din consiliul observatorilor celeilalte şi viceversa;
- sînt recunoscute legal ca asociaţi;
- una dintre ele este patron, iar cealaltă - salariat;
- o persoană oarecare posedă, exercită controlul sau deţine, direct sau indirect, cel puţin 5% din acţiunile cu drept de vot emise de ele;
- una dintre ele exercită controlul, direct sau indirect, asupra celeilalte;
- ambele sînt supuse controlului, direct sau indirect, de o terţă persoană;
- împreună exercită controlul, direct sau indirect, asupra unei terţe persoane;
- ambele sînt membri ai aceleiaşi familii.
(7) Persoanele asociate în afaceri, în cazul în care una este agentul, distribuitorul sau concesionarul exclusiv (indiferent de denumirea folosită) al celeilalte, sînt considerate interdependente, în sensul prezentei legi, în cazul în care cad sub incidenţa prevederilor alin.(6).
(8) Cheltuielile suportate de cumpărător pentru serviciile de inspecţie înainte de expediţie a mărfurilor de import nu se includ în valoarea în vamă a mărfurilor importate.
Articolul 12. Metoda determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfă identică
(1) La utilizarea acestei metode, drept bază se ia valoarea tranzacţiei cu marfă identică. Se consideră identice mărfurile care se aseamănă în toate privinţele cu marfa evaluată, inclusiv în ce priveşte:
a) caracteristicile fizice;
b) calitatea mărfii şi reputaţia ei pe piaţă;
c) ţara de origine;
d) producătorul.
(2) Deosebirile neesenţiale de exterior nu pot constitui temei pentru includerea mărfurilor în categoria celor neidentice dacă în celelalte privinţe aceste mărfuri corespund cerinţelor prevăzute la alin. (1).
Articolul 13. Metoda determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfă similară
(1) La utilizarea acestei metode, drept bază se ia valoarea tranzacţiei cu marfă similară. Se consideră similare mărfurile care, deşi nu sînt identice, au caracteristici asemănătoare şi se constituie din componente asemănătoare, fapt ce le permite să îndeplinească aceleaşi funcţii ca şi marfa evaluată şi să fie interschimbabile din punct de vedere comercial.
(2) La determinarea similitudinii mărfurilor, se iau în considerare următoarele caracteristici:
a) calitatea, existenţa mărcii comerciale, reputaţia pe piaţă;
b) ţara de origine;
c) producătorul.
Articolul 14. Principii suplimentare privind determinarea valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfă identică sau similară
(1) Marfa nu se consideră identică sau similară cu cea evaluată dacă:
a) nu a fost produsă în aceeaşi ţară cu marfa evaluată;
b) lucrările de proiectare, lucrările experimentale de construcţie, de amenajare estetică, designul, schiţele şi desenele tehnice ale ei au fost executate pe teritoriul Republicii Moldova.
(2) Marfa fabricată de o altă persoană decît producătorul mărfii evaluate se consideră identică ori similară cu cea evaluată numai în cazul în care nu există mărfuri identice sau similare fabricate de producătorul mărfii evaluate.
(3) Metoda determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfă identică sau similară se aplică în cazul în care marfa identică sau similară:
a) este vîndută pentru a fi introdusă pe teritoriul Republicii Moldova;
b) este introdusă concomitent sau cu cel mult 90 de zile înainte de introducerea mărfii care urmează a fi evaluată;
c) este introdusă aproximativ în aceeaşi cantitate şi/sau în aceleaşi condiţii comerciale. Dacă marfa identică sau similară a fost introdusă în altă cantitate şi/sau în alte condiţii comerciale, declarantul trebuie să rectifice corespunzător valoarea în vamă a mărfii anunţate de el, ţinînd cont de aceste deosebiri, şi să confirme prin acte datele prezentate.
(4) În cazul în care cheltuielile specificate la art.11 alin.(1) lit.a) sînt cuprinse în valoarea tranzacţiei, această valoare se ajustează luînd în calcul diferenţa semnificativă, care poate exista între atare cheltuieli aferente mărfurilor evaluate şi mărfurilor identice sau similare, determinată de diferenţele de distanţă şi de mijloacele de transport.
(5) În cazul în care, la determinarea valorii în vamă a mărfii, drept bază poate fi luată valoarea uneia din cîteva tranzacţii cu mărfuri identice sau similare, se aplică cea mai mică valoare a tranzacţiei.
Articolul 15. Determinarea valorii în vamă a mărfii prin metoda costului unitar
(1) Dacă marfa introdusă pe teritoriul vamal (marfa de evaluat) este vîndută în ţara de import în starea în care a fost importată, valoarea în vamă a acestei mărfi, conform prevederilor prezentului articol, se va baza pe preţul unitar corespunzător vînzării acestei mărfi ori vînzării mărfii identice sau similare acesteia în cele mai mari partide, concomitent sau aproape concomitent cu importul mărfii de evaluat către persoane care nu sînt în relaţii de interdependenţă cu vînzătorul, şi cu condiţia deducerii:
a) comisioanelor plătite ordinar sau convenite ori a marjei aplicate, în mod obişnuit, beneficiilor şi cheltuielilor generale aferente vînzărilor de mărfuri de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip;
b) cheltuielilor obişnuite de transport şi de asigurare, precum şi cheltuielilor conexe suportate pe teritoriul Republicii Moldova;
c) cheltuielilor prevăzute la art.11 alin.(1) lit.a);
d) impozitelor şi taxelor pasibile de plată în legătură cu importul sau vînzarea mărfurilor.
(2) Dacă nici marfa introdusă pe teritoriul vamal (marfa de evaluat), nici marfa identică sau similară nu este vîndută la momentul sau aproape la momentul introducerii mărfii de evaluat, valoarea în vamă se va baza, în cazul în care alin.(1) nu prevede altfel, pe preţul unitar la care aceste mărfuri se vînd în starea în care au fost introduse pe teritoriul vamal la data ulterioară cea mai apropiată momentului introducerii mărfii de evaluat, însă nu mai tîrziu de 90 de zile de la această dată.
(3) Dacă nici marfa introdusă pe teritoriul vamal (marfa de evaluat), nici marfa identică sau similară nu este vîndută în starea în care au fost importate, la solicitarea declarantului, valoarea în vamă se va baza pe preţul unitar la care cea mai mare partidă de mărfuri introduse, după prelucrarea ulterioară, a fost vîndută către persoane care nu sînt în relaţii de interdependenţă cu vînzătorul, făcîndu-se, totodată, ajustările datorate valorii adăugate aferente prelucrării şi deducerile prevăzute la alin.(1).
Articolul 16. Metoda determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii calculate
(1) Valoarea în vamă a mărfii, conform prevederilor prezentului articol, se va baza pe valoarea calculată a acesteia, incluzînd:
a) valoarea sau preţul materialelor şi operaţiunilor de fabricare sau ale altor lucrări pentru producerea mărfii;
b) volumul beneficiilor şi cheltuielilor generale, egal celui inclus de obicei în cuantumul vînzărilor de mărfuri de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip cu marfa de evaluat, fabricate de producători, cu destinaţia ţării de import;
c) orice cheltuieli prevăzute la art.11 alin.(1) lit.a).
(2) Autoritatea vamală nu este în drept să ceară sau să oblige o persoană nerezidentă să prezinte spre verificare documentele de evidenţă sau să permită accesul la ele în scopul de a determina valoarea calculată a mărfii. Totodată, informaţia comunicată de producătorul mărfii în scopul determinării valorii în vamă a acesteia, conform prevederilor prezentului articol, poate fi verificată în altă ţară de autoritatea vamală, cu acordul producătorului şi cu condiţia preavizării guvernului ţării în cauză şi neopunerii acestuia cercetărilor.
Articolul 17. Metoda de rezervă
(1) În cazul în care valoarea în vamă a mărfii nu poate fi determinată de către declarant prin aplicarea consecutivă a metodelor specificate la articolele 11, 12, 13, 15 şi 16 sau autoritatea vamală consideră cu temei că aceste metode nu pot fi utilizate, valoarea în vamă a mărfii se determină prin metoda de rezervă, prin mijloace rezonabile compatibile cu prevederile prezentei legi, cu principiile generale ale acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte şi pe baza datelor disponibile.
(2) La cererea sa, declarantul va fi informat în scris asupra valorii în vamă a mărfii, determinate conform prevederilor prezentului articol, şi asupra metodei utilizate la determinare.
(3) La determinarea valorii în vamă a mărfii prin metoda de rezervă, drept bază nu pot fi luate:
a) preţul de vînzare al mărfii pe piaţa internă a Republicii Moldova;
b) preţul mărfii pe piaţa internă a ţării exportatoare;
c) preţul mărfii stabilit arbitrar sau preţul fictiv;
d) sistemul care prevede aplicarea, în scopuri vamale, a celei mai mari valori a mărfii din două posibile;
e) costul de producţie al mărfii , altul decît valoarea calculată a mărfurilor identice sau similare, determinat conform prevederilor art.16 lit.a);
f) valoarea mărfii comercializate pentru export în altă ţară decît ţara importatoare;
g) valoarea în vamă a mărfii minimală.
Articolul 171. Metoda de determinare a valorii în vamă a mărfurilor de export Valoarea în vamă a mărfurilor de export se determină în baza valorii lor contractuale, luînd în considerare condiţiile D.A.F. ("Delivered at frontier" - livrarea pînă la frontieră).
Capitolul V
DETERMINAREA ŢĂRII DE ORIGINE A MĂRFII
Articolul 18. Scopul şi modul de determinare a ţării de origine a mărfii
(1) Ţara de origine a mărfii se determină în scopul efectuării unor măsuri tarifare şi netarifare orientate spre reglementarea introducerii mărfurilor pe teritoriul vamal şi scoaterii acestora de pe acest teritoriu.
(2) Modul de determinare a ţării de origine a mărfii se stabileşte de către Guvern în baza prevederilor prezentei legi şi a acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Articolul 19. Ţara de origine a mărfii
(1) Drept ţară de origine a mărfii se consideră ţara în care ea a fost obţinută integral sau a fost supusă unei prelucrări suficiente conform criteriilor stabilite de prezenta lege şi de acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.
(2) Drept ţară de origine a mărfii pot fi considerate şi un grup de ţări, o uniune vamală de ţări, o parte a ţării, în cazul în care este necesar de a le evidenţia în scopul determinării originii mărfii.
(3) La stabilirea criteriilor de determinare a ţării de origine a mărfii, preferinţă se acordă criteriilor stipulate în acordurile de comerţ liber ratificate de Republica Moldova. În celelalte cazuri se aplică prevederile legislaţiei naţionale.
Articolul 20. Marfa obţinută integral în ţara respectivă Drept mărfuri obţinute integral în ţara respectivă se consideră:
a) zăcămintele minerale şi alte substanţe naturale extrase din solul ţării respective sau de pe fundul apelor ei teritoriale;
b) plantele şi produsele vegetale crescute sau recoltate în ţara respectivă;
c) animalele vii născute şi crescute în ţara respectivă;
d) produsele obţinute de la animale vii crescute în ţara respectivă;
e) produsele obţinute din vînatul şi pescuitul practicate pe teritoriul ţării respective;
f) produsele rezultate din pescuitul maritim şi alte produse extrase din mare dincolo de apele teritoriale ale ţării respective de vasele acesteia sau de cele închiriate de ea;
g) produsele fabricate la bordul navelor prelucrătoare ale ţării respective, în exclusivitate din produsele menţionate la lit. f);
h) deşeurile şi rebuturile provenite din operaţiuni de producere şi prelucrare desfăşurate în ţara respectivă;
i) articolele uzate colectate în ţara respectivă care pot fi folosite numai pentru recuperarea materiilor prime;
j) produsele fabricate în ţară exclusiv din produsele specificate la lit. a)–i).
Articolul 21. Criteriile prelucrării suficiente a mărfii
(1) Dacă la fabricarea mărfii au participat două sau mai multe ţări, originea ei se determină în baza criteriilor prelucrării suficiente a mărfii.
(2) Criteriile prelucrării suficiente a mărfii se stabilesc şi se aplică în conformitate cu prezenta lege şi cu acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte, în modul stabilit de Guvern.
(3) Criteriile prelucrării suficiente a mărfii în ţara respectivă sînt:
a) modificarea, în Nomenclatorul de mărfuri, la nivelul oricăruia din primele patru semne, a poziţiei mărfii (codului de clasificare) în urma prelucrării acesteia;
b) executarea unor operaţii de producţie sau tehnologice suficiente pentru a considera drept ţară de origine ţara unde au fost efectuate aceste operaţii;
c) modificarea valorii mărfii în cazul în care cota procentuală a valorii materialelor utilizate la fabricarea ei constituie nu mai puţin de 45 la sută (regula cotei ad valorem).
(4) Se consideră că nu corespund criteriilor prelucrării suficiente a mărfii:
a) operaţiunile de asigurare a păstrării produselor în stare bună în timpul transportului şi depozitării;
b) operaţiunile de desfacere şi asamblare a ambalajelor;
c) spălarea, curăţarea, înlăturarea prafului, acoperirea cu oxid, cu ulei, cu vopsea sau cu alte materiale de acoperire;
d) călcarea sau presarea textilelor;
e) operaţiunile simple de vopsire sau lustruire;
f) decorticarea, albirea parţială sau totală, şlefuirea şi lustruirea cerealelor şi a orezului;
g) operaţiunile de măcinare, colorare a zahărului sau de formare a bucăţilor de zahăr;
h) cojirea, scoaterea sîmburilor și dezghiocarea fructelor, a nucilor şi a legumelor;
i) ascuţirea, simpla măcinare sau simpla tăiere;
j) cernerea, ciuruirea, sortarea, clasificarea, trierea, asortarea (inclusiv formarea seturilor de articole);
k) simpla îmbuteliere, punerea în borcane, flacoane, saci, lăzi, cutii, fixarea pe plăci sau carton şi alte operaţiuni simple de împachetare;
l) aplicarea sau imprimarea mărcilor, a etichetelor, a logotipurilor şi a altor semne similare distinctive pe produse sau pe ambalajele acestora;
m) amestecarea simplă a produselor, chiar de diferite tipuri, atunci cînd unul sau mai mulţi compuşi ai amestecului nu îndeplinesc condiţiile stabilite pentru a putea fi consideraţi originari;
n) simpla asamblare a părţilor de articole pentru constituirea unui articol complet sau dezasamblarea produselor în părţi;
o) sacrificarea animalelor;
p) combinaţia din două sau mai multe operaţiuni specificate la lit. a)–o).
(5) Produsul care întruneşte criteriul de prelucrare suficientă prevăzut la alin. (3) exclusiv prin efectuarea operaţiunilor enumerate la alin. (4) nu va fi considerat ca fiind originar din ţara în care aceste operaţiuni au avut loc.
Articolul 22. Determinarea ţării de origine a mărfii la livrarea acesteia în loturi
(1) La cererea declarantului, trebuie să fie considerată o singură marfă, marfa în stare demontată sau incompletă, livrată în mai multe loturi, în cazul în care, din motive de producţie sau de transportare, este imposibil de a o expedia într-un singur lot, precum şi marfa divizată în loturi din greşeală.
(2) Condiţiile de aplicare a prevederilor alin. (1) sînt:
a) înştiinţarea prealabilă a autorităţii vamale despre divizarea mărfii în loturi, indicîndu-se cauzele acestei divizări şi specificîndu-se fiecare lot prin indicarea codului de clasificare a mărfii conform Nomenclatorului de mărfuri şi a datelor despre valoarea ei şi ţara de origine;
b) confirmarea prin acte a incorectitudinii divizării mărfii în cîteva partide;
c) livrarea tuturor loturilor de mărfuri dintr-o ţară de către un singur exportator;
d) introducerea tuturor loturilor de mărfuri prin unul şi acelaşi punct vamal;
e) livrarea tuturor loturilor de mărfuri în termen de cel mult şase luni de la data acceptării de către autoritatea vamală a declaraţiei vamale sau de la data expirării termenului de prezentare a acesteia referitor la primul lot.
Articolul 23. Confirmarea originii mărfii
(1) Pentru confirmarea originii mărfii, autoritatea vamală este în drept să-i solicite declarantului certificatul de origine a mărfii.
(2) La introducerea mărfii pe teritoriul vamal certificatul de origine a ei se prezintă în mod obligatoriu dacă:
a) ţara de origine a mărfii beneficiază din partea Republicii Moldova de un regim preferenţial la tariful vamal;
b) importul mărfurilor din ţara respectivă se reglementează prin restricţii cantitative sau alte măsuri de reglementare a activităţii comerciale externe;
c) acest lucru este prevăzut de legislaţia în domeniul protecţiei mediului înconjurător, ocrotirii sănătăţii, protecţiei drepturilor consumatorilor, asigurării ordinii publice, securităţii statului şi în alte domenii de importanţă vitală, precum şi de acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte;
d) documentele prezentate pentru perfectare vamală nu conţin date cu privire la originea mărfii sau autoritatea vamală are temei să presupună că datele declarate cu privire la originea mărfurilor sînt neautentice.
(3) La scoaterea mărfii de pe teritoriul vamal, certificatul de origine a ei, în cazurile în care acesta este necesar conform contractelor respective, conform regulilor ţării importatoare sau acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte, se eliberează de organele abilitate.
(4) La certificarea originii mărfii exportate, organul vamal este îndrept să solicite de la agentul economic documentele necesare , inclusiv privind expertiza, care justifică şi demonstrează originea mărfii şi să efectueze, după caz, expertiza originii mărfii. Agentul economic poartă responsabilitate deplină pentru informaţia prezentată.
Articolul 24. Certificatul de origine a mărfii
(1) Certificatul de origine a mărfii trebuie să confirme univoc originea acesteia din ţara respectivă şi să conţină:
a) declaraţia exportatorului care confirmă că marfa corespunde cerinţelor specificate la art. 20;
b) adeverinţa din partea organului competent din ţara exportatoare ce a eliberat certificatul care confirmă autenticitatea datelor din certificat.
(2) Certificatul de origine a mărfii se prezintă împreună cu declaraţia vamală şi cu alte documente care urmează să fie perfectate de către autoritatea vamală. În caz de pierdere a certificatului, se prezintă duplicatul autentificat oficial al acestuia.
(3) În cazul în care se pune la îndoială autenticitatea certificatului de origine a mărfii sau a datelor ce se conţin în el, autoritatea vamală este în drept să se adreseze organelor care au eliberat certificatul sau organizaţiilor specializate ale ţării menţionate ca ţară de origine a mărfii pentru a obţine date suplimentare sau precizări.
(4) În cazurile prevăzute de prezenta lege, originea mărfii se consideră stabilită numai în cazul în care se prezintă certificatul de origine a mărfii, perfectat în modul cuvenit şi date suplimentare ori precizări.
Articolul 25. Dispoziţii suplimentare privind determinarea ţării de origine a mărfii
(1) La mărfurile provenite din ţările cu care Republica Moldova a încheiat acorduri privind acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate, poate fi aplicat (restabilit) regimul preferenţial la tariful vamal în cazul prezentării certificatului de origine a lor cel tîrziu la expirarea unui an de la data perfectării actelor vamale.
(2) La determinarea ţării de origine a mărfii, nu se ia în considerare originea resurselor energetice, a maşinilor, utilajului şi instrumentelor folosite la fabricarea ei.
(3) Particularităţile determinării ţării de origine a mărfurilor introduse pe teritoriul vamal din terţe ţări, se stabilesc de către Guvern.
(4) La cererea declarantului sau a oricărei persoane interesate, informaţia privind ţara de origine sau originea preferenţială a mărfii se va furniza cît mai curînd posibil, dar nu mai tîrziu decît peste 150 de zile de la data solicitării evaluării, cu condiţia că autorităţilor corespunzătoare le-au fost comunicate toate informaţiile necesare. Solicitările menţionate pot fi acceptate pînă la şi după punerea în vînzare a mărfii respective. Datele stabilite privind ţara de origine sînt valabile în decurs de 3 ani, sub rezerva ca faptele pe care se bazează şi condiţiile în care au fost obţinute să rămînă comparabile.
Articolul 26. Întemeierea refuzului de trecere a mărfii peste frontiera vamală
(1) Autoritatea vamală este în drept să respingă cererea de trecere a mărfii peste frontiera vamală doar în cazul în care dispune de argumente temeinice că această marfă este originară din ţara ale cărei mărfuri nu pot fi autorizate pentru trecerea frontierei vamale în conformitate cu legislaţia sau cu acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.
(2) Neprezentarea certificatului de origine a mărfii, perfectat în modul cuvenit, sau a datelor suplimentare ori a precizărilor în privinţa originii mărfii nu poate constitui temei pentru refuzul trecerii mărfii peste frontiera vamală.
(3) Mărfurile a căror origine nu este stabilită cu exactitate pot fi trecute peste frontiera vamală doar cu condiţia achitării taxei vamale la cotele maxime ale tarifului vamal.
Anexa nr.4 la Legea cu privire la tariful vamal
Note interpretative la unele articole din Legea cu privire la tariful vamal I. Notă generală Consecutivitatea aplicării metodelor de determinare a valorii în vamă a mărfii
1. La art.11-17 se stabileşte modul de determinare a valorii în vamă a mărfii prin aplicarea prevederilor prezentei legi. Metodele de evaluare sînt expuse în ordinea în care sînt aplicabile.
2. În cazul în care valoarea în vamă a mărfii nu poate fi determinată prin aplicarea prevederilor art.11, se va apela succesiv la prevederile articolelor următoare, pînă se va găsi metoda care va permite acest lucru. În cazul în care valoarea în vamă nu poate fi determinată prin aplicarea prevederilor unui anumit articol, se va recurge la prevederile articolului care urmează imediat după acesta, în ordinea de aplicare, excepţie făcînd prevederile art.14.
3. Dacă declarantul nu cere ca ordinea art.15 şi 16 să fie inversată, se va respecta ordinea obişnuită de aplicare a metodelor de evaluare. Dacă, însă, la inversarea ordinei se dovedeşte că valoarea în vamă nu poate fi determinată prin aplicarea prevederilor art.16, ea se va determina, dacă este posibil, prin aplicarea prevederilor art.15.
4. În cazul în care valoarea în vamă nu poate fi determinată prin aplicarea prevederilor art.11-16, se vor aplica prevederile art.17.
Aplicarea principiilor de contabilitate general admise
1. Noţiunea "principii de contabilitate general admise" înseamnă norme stabilite prin consens sau norme general acceptate într-o anumită ţară la un moment dat, norme ce determină care sînt resursele şi obligaţiunile economice ce trebuie înregistrate în calitate de active sau pasive, care dintre schimbările intervenite în active şi pasive trebuie înregistrate, cum ar trebui să fie măsurate activele şi pasivele, precum şi schimbările intervenite, ce informaţii trebuie să fie date publicităţii şi în ce fel, ce dări de seamă financiare ar trebui să fie întocmite. Aceste norme pot fi atît principii directoare de aplicare generală, cît şi practici şi proceduri detaliate.
2. În scopurile preconizate de prezenta lege, autoritatea vamală va folosi informaţiile, întocmite într-un mod compatibil cu principiile de contabilitate general admise, în condiţiile articolului corespunzător.
De exemplu: beneficiile şi cheltuielile obişnuite, în sensul prevederilor art.15, vor fi determinate folosind informaţiile întocmite într-un mod compatibil cu principiile de contabilitate general admise în ţara de import. În sensul prevederilor art.16, beneficiile şi cheltuielile generale vor fi determinate folosind informaţiile întocmite într-un mod compatibil cu principiile de contabilitate general admise în ţara de origine.
II. Note la articole
la articolul 2
Noţiunile "mărfuri identice" şi "mărfuri similare" nu cuprind mărfurile ce încorporează lucrări de inginerie, de dezvoltare, lucrări de artă şi design, planuri şi schiţe, pentru care nu au fost făcute ajustări conform art.11 alin.(1) lit.c), deoarece aceste componente au fost executate în ţara de import.
la articolul 7 alineatul (4)
1. Conform alineatului în cauză, declarantul este în drept să contesteze decizia autorităţii vamale referitoare la determinarea valorii în vamă a mărfii declarate de el. Contestaţia poate fi făcută în faţa autorităţii vamale superioare, însă declarantul este în drept să depună contestaţie şi în faţa instanţei de judecată.
2. Prevederile acestui alineat oferă oricărei părţi dreptul de a cere achitarea integrală a taxelor vamale calculate pînă la depunerea contestaţiei.
la articolul 11:
alineatul (1) litera b) prima liniuţă
Prin noţiunea "comisioane pentru achiziţionarea mărfii" se înţeleg sumele plătite de către un declarant agentului său pentru ca acesta să-l reprezinte în străinătate la cumpărarea mărfii.
alineatul (1) litera c) liniuţa a doua
1. La atribuirea proporţională a valorii componentelor specificate la această liniuţă, se iau în considerare doi factori şi anume: valoarea componentului însuşi şi modul în care această valoare trebuie atribuită mărfii. Atribuirea valorii acestor componente se va face într-un mod rezonabil, corespunzător condiţiilor şi conform principiilor de contabilitate general admise.
2. Dacă declarantul achiziţionează la un anumit cost componentul de la un vînzător cu care nu este în relaţii de interdependenţă, valoarea componentului va fi egală cu acest cost. În cazul cînd componentul a fost produs de către declarant sau de către o persoană interdependentă, valoarea componentului va fi costul producerii acestuia. În cazul cînd componentul a fost utilizat anterior de către declarant, indiferent de faptul dacă a fost achiziţionat sau produs de către acesta, costul iniţial de achiziţie sau de producţie trebuie redus pentru a reflecta utilizarea lui şi a obţine astfel valoarea adecvată.
3. După ce a fost determinată, valoarea componentului se distribuie mărfurilor. Există diverse metode în această privinţă.
De exemplu: 1) valoarea poate fi distribuită integral la prima vînzare dacă declarantul doreşte să plătească taxa integral o singură dată; 2) declarantul poate cere ca valoarea să fie distribuită numărului de unităţi produse pînă la momentul primei vînzări; 3) declarantul poate cere ca valoarea să fie distribuită întregii producţii preconizate dacă există contracte sau angajamente ferme pentru această producţie. Metoda de distribuire va depinde de documentaţia prezentată de către declarant.
Exemplul poate fi ilustrat cu următorul caz: declarantul furnizează producătorului o matriţă de utilizat la producerea mărfurilor ce urmează a fi importate şi încheie cu acesta un contract de cumpărare a 10000 de unităţi. La momentul sosirii primei partide, care constă din 1000 de unităţi, producătorul are produse 4000 de unităţi. Declarantul poate solicita autorităţii vamale distribuirea valorii matriţei la 1000, la 4000 sau la 10000 de unităţi.
alineatul (1) litera c) liniuţa a patra
1. Adăugarea valorilor componentelor specificate la această liniuţă trebuie să se bazeze pe date obiective şi cuantificabile. În scopul facilitării sarcinii declarantului şi autorităţii vamale la determinarea valorilor de adăugat, este oportun să se folosească datele din sistemul de evidenţă contabilă.
2. Pentru componentele furnizate de cumpărător, care au fost cumpărate sau închiriate de el, valoarea de adăugat va fi costul de cumpărare sau de închiriere. În cazul componentelor ce ţin de domeniul public, la valoarea lor se va adăuga doar costul copiilor acestora.
3. Valorile de adăugat vor putea fi calculate, cu mai multă sau cu mai puţină uşurinţă, în funcţie de structura întreprinderii respective, de practicile de gestiune şi de metodele contabile aplicate.
De exemplu:
1) o întreprindere care importă diverse mărfuri din mai multe ţări ţine evidenţa centrului său de design, situat în afara ţării de import, pentru a distinge cheltuielile referitoare la acest produs. În acest caz, se va aplica o ajustare directă, într-un mod corespunzător, în condiţiile art.11;
2) o întreprindere trece costurile centrului său de design, situat în afara ţării de import, la cheltuielile sale generale, fără a le include în costurile anumitor mărfuri. În acest caz, se va aplica o ajustare corespunzătoare, în condiţiile art.11, în ce priveşte marfa evaluată, distribuindu-se totalul cheltuielilor centrului de design pe întreaga producţie care beneficiază de serviciile acestui centru şi adăugîndu-se aceste cheltuieli la preţul mărfii în funcţie de numărul de unităţi.
4. Modificarea circumstanţelor menţionate va necesita, desigur, luarea în considerare a diferiţilor factori la determinarea metodei adecvate de distribuire a valorii.
5. În cazul în care, la producerea componentului respectiv, sînt antrenate mai multe ţări şi producţia se eşalonează pe o anumită perioadă, ajustarea va trebui limitată la valoarea efectiv adăugată acestui component în afara ţării de import.
alineatul (1) litera d)
1. Redevenţele şi taxele pentru licenţă cuprind, între altele, plăţile efectuate pentru brevete, mărci de fabrică sau de comerţ şi drepturi de autor. Plăţile pentru dreptul de reproducere a mărfii în ţara de import nu vor fi adăugate la preţul efectiv plătit sau de plătit.
2. Plăţile efectuate de cumpărător pentru dreptul de a distribui sau de a revinde mărfurile importate nu vor fi adăugate la preţul efectiv plătit sau de plătit dacă aceste plăţi nu constituie o condiţie pentru vînzarea la export în ţara de import a mărfii evaluate.
alineatul (2)
1. În cazul în care nu există date obiective şi cuantificabile privind componentele prevăzute a fi adăugate în condiţiile art.11, valoarea tranzacţiei nu poate fi determinată prin aplicarea prevederilor acestui articol.
De exemplu: redevenţa este plătită, pe baza preţului de vînzare în ţara de import, pentru un litru de un anumit produs importat la kilogram şi transformat, după import, în soluţie. Dacă redevenţa se referă în parte la marfa importată şi în parte la alte componente care nu au nici un raport cu aceasta (de exemplu, cînd marfa importată este în amestec cu ingrediente indigene şi nu mai poate fi identificată separat sau cînd redevenţa nu poate fi evidenţiată în unele acorduri financiare speciale dintre cumpărător şi vînzător), ar fi inoportun de a adăuga un component corespunzător acestei redevenţe. Dacă redevenţa se referă numai la marfa importată şi poate fi uşor calculată, la preţul efectiv plătit sau de plătit poate fi adăugată această redevenţă.
2. Preţul efectiv plătit sau de plătit este plata total efectuată sau plata ce urmează a fi efectuată de cumpărător vînzătorului, sau în beneficiul acestuia, pentru mărfurile importate. Nu este obligatoriu a efectua plata în bani, ea poate fi făcută prin acreditive sau instrumente negociabile, direct sau indirect. Un exemplu de plată indirectă este achitarea, totală sau parţială, de către cumpărător a unei datorii a vînzătorului.
3. Acţiunile întreprinse de cumpărător în nume propriu, altele decît cele pentru care este prevăzută o ajustare în condiţiile art.11, nu sînt considerate drept plată indirectă făcută vînzătorului, chiar dacă se poate considera că vînzătorul a beneficiat de ea. De aceea, la determinarea valorii în vamă a mărfii, costul acestor acţiuni nu va fi adăugat la preţul efectiv plătit sau de plătit.
4. Valoarea în vamă nu cuprinde cheltuielile sau plăţile de mai jos, cu condiţia ca acestea să fie distincte de preţul efectiv plătit sau de plătit pentru marfa declarată:
a) cheltuielile pentru lucrările de construcţie, de instalare, de montaj, de întreţinere sau de asistenţă tehnică, suportate după importul unor astfel de mărfuri, cum ar fi instalaţiile, maşinile sau utilajul industrial;
b) cheltuielile de transport după importul mărfii;
c) impozitele şi taxele în ţara de import.
5. Preţul efectiv plătit sau de plătit se referă la preţul mărfii importate. Din valoarea în vamă a acestei mărfi nu fac parte transferurile de dividende şi alte plăţi făcute de cumpărător vînzătorului, care nu se referă la marfa evaluată.
alineatul (4) litera a) liniuţa a treia
La restricţiile care nu trebuie să facă inacceptabil un preţ efectiv plătit sau de plătit se raportează restricţiile care nu afectează substanţial valoarea mărfii. De exemplu: vînzătorul cere cumpărătorului care a procurat de la el automobile să nu le revîndă sau să nu le expună pînă la o anumită dată care marchează începutul anului de livrare a modelului respectiv.
alineatul (4) litera b)
1. Dacă vînzarea mărfii sau valoarea tranzacţiei depinde de respectarea unor condiţii sau de unele prestaţii, care fac imposibilă determinarea valorii mărfii evaluate, valoarea tranzacţiei nu va putea fi acceptată în scopuri vamale.
De exemplu:
1) vînzătorul stabileşte preţul mărfii importate cu condiţia ca cumpărătorul să cumpere şi alte mărfuri în cantităţi determinate;
2) preţul mărfii importate depinde de preţul sau de preţurile la care cumpărătorul mărfii importate vinde alte mărfuri vînzătorului acestei mărfi;
3) preţul se stabileşte în baza unui mod de plată ce nu are legătură cu marfa importată, cum ar fi în cazul cînd marfa importată reprezintă produse semifinite, pe care vînzătorul le-a furnizat cu condiţia obţinerii unei cantităţi determinate de produse finite.
2. Condiţiile sau prestaţiile referitoare la producerea sau la comercializarea mărfii importate nu implică, însă, neacceptarea valorii tranzacţiei.
De exemplu: faptul că cumpărătorul furnizează vînzătorului lucrări de inginerie sau planuri executate în ţara de import nu duce la respingerea valorii de tranzacţie în sensul art.11. La fel, dacă cumpărătorul întreprinde, în nume propriu, activităţi legate de comercializarea mărfii importate, chiar în baza unui acord încheiat cu vînzătorul, valoarea acestor activităţi nu constituie parte a valorii în vamă şi activităţile nu vor condiţiona neacceptarea valorii tranzacţiei.
alineatul (5)
1. Literele a) şi b) prevăd diferite căi de stabilire a acceptabilităţii unei valori a tranzacţiei.
2. Conform lit.a), în cazul în care cumpărătorul şi vînzătorul sînt persoane interdependente, circumstanţele ce ţin de vînzare se examinează şi valoarea tranzacţiei se admite ca valoare în vamă, cu condiţia ca această interdependenţă să nu influenţeze preţul. Prin aceasta nu trebuie să se înţeleagă că circumstanţele trebuie examinate în toate cazurile cînd cumpărătorul şi vînzătorul sînt persoane interdependente, ci doar în cazul cînd există îndoieli în privinţa acceptabilităţii preţului. În cazul în care autoritatea vamală nu are îndoieli în privinţa acceptabilităţii preţului, acesta trebuie acceptat fără a-l obliga pe declarant să prezinte informaţii suplimentare. Autoritatea vamală, de exemplu, poate examina în prealabil problema interdependenţei sau poate dispune de informaţii detaliate referitoare la cumpărător şi vînzător şi, pe această bază, poate ajunge la concluzia că interdependenţa nu a influenţat preţul.
3. Dacă autoritatea vamală nu poate accepta valoarea tranzacţiei fără a cere informaţii suplimentare, ea îi oferă declarantului posibilitatea de a prezenta informaţii detaliate, necesare la examinarea circumstanţelor vînzării. În acest context, autoritatea vamală trebuie să fie gata de a examina aspectele corespunzătoare ale tranzacţiei, inclusiv modul în care cumpărătorul şi vînzătorul îşi organizează raporturile comerciale şi în care a fost stabilit preţul respectiv, pentru a determina dacă interdependenţa a influenţat ori nu preţul. Dacă se poate dovedi că între cumpărător şi vînzător, deşi sînt persoane interdependente, în sensul art.11 alin.(6), există relaţii de cumpărare şi de vînzare caracteristice unor persoane ce nu sînt interdependente, se va considera că interdependenţa nu a influenţat preţul.
De exemplu: dacă preţul a fost stabilit într-un mod compatibil cu practicile normale de fixare a preţurilor în ramura de producţie respectivă sau de stabilire de către vînzător a preţurilor de vînzare pentru cumpărătorii cu care nu este în relaţii de interdependenţă, aceasta demonstrează că interdependenţa nu a influenţat preţul. Faptul că preţul este suficient pentru a acoperi toate cheltuielile şi a asigura un beneficiu reprezentativ faţă de beneficiul global, realizat de întreprindere într-o perioadă reprezentativă (de exemplu, de un an), pentru vînzări de mărfuri de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip este o dovadă că preţul nu a fost influenţat.
4. Litera b) prevede că declarantul are posibilitatea de a demonstra că valoarea tranzacţiei este foarte aproape de o valoare-criteriu acceptată anterior de autoritatea vamală şi că, în consecinţă, ea este acceptabilă conform prevederilor art.11. Cînd este îndeplinit unul dintre criteriile prevăzute la lit.b), nu este necesară argumentarea valorii tranzacţiei preconizate la lit.a). Dacă autoritatea vamală dispune de informaţii suficiente din care rezultă, fără cercetări mai aprofundate, că este îndeplinit unul dintre criteriile prevăzute la lit.b), ea nu are motive de a cere declarantului să aducă vreo dovadă.
5. Pentru a determina dacă o valoare este foarte aproape de o altă valoare, se iau în considerare un şir de factori, în special caracterul mărfii importate, specificul ramurii de producţie respective, sezonul în care marfa este importată şi semnificaţia, din punct de vedere comercial, a diferenţei de valoare. Întrucît aceşti factori pot varia de la caz la caz, este imposibil de a aplica un standard unic, cum ar fi procentajul fix.
De exemplu: pentru a determina dacă valoarea tranzacţiei este foarte aproape de valoarea-criteriu prevăzută la alin.(5) lit.b), în cazul unui anumit tip de marfă, o mică diferenţă de valoare ar putea fi inacceptabilă, iar în cazul unui alt tip de marfă, ar putea fi acceptabilă o diferenţă esenţială.
prevederi adiţionale
1. Plata dobînzilor, în corespundere cu ordonanţa financiară a vînzătorului la cumpărarea mărfii, nu se va considera drept parte a valorii în vamă dacă:
a) plata dobînzilor reprezintă ceva diferit de preţul mărfii efectiv plătit sau de plătit;
b) ordonanţa financiară a fost făcută în scris;
c) în caz de necesitate, cumpărătorul poate demonstra că această marfă este, de fapt, vîndută la preţul declarat efectiv plătit sau de plătit şi ratele dobînzii declarate nu depăşesc nivelul valorii unor astfel de tranzacţii.
Această procedură se va aplica indiferent de faptul cine a efectuat finanţarea: un vînzător, o bancă sau altă persoană fizică sau juridică, precum şi în cazul cînd marfa este evaluată printr-o metodă, alta decît cea a valorii tranzacţiei.
2. La evaluarea în vamă a mijloacelor de suport ale softurilor pentru echipamentul de procesare a informaţiei, se va lua în considerare numai costul mijlocului de suport. Valoarea în vamă nu trebuie să includă costul sau valoarea softurilor, ci doar costul sau valoarea mijlocului de suport.
În acest context, noţiunea "mijloc de suport" nu include circuite integrate, semiconductoare şi alte articole similare sau articole care încorporează astfel de circuite şi articole; noţiunea "softuri" nu include înregistrări audio, video şi cinematografice.
la articolul 12
1. La aplicarea art.12, autoritatea vamală se va referi, pe cît este posibil, la o vînzare de mărfuri identice, realizată la acelaşi nivel comercial şi într-o cantitate foarte apropiată de vînzarea mărfii evaluate. În lipsa unei astfel de vînzări, se poate face referinţă la o vînzare de mărfuri identice, realizată în una din următoarele trei situaţii:
a) vînzare la acelaşi nivel comercial, în cantităţi diferite;
b) vînzare la un nivel comercial diferit, în cantităţi foarte apropiate;
c) vînzare la un nivel comercial diferit şi în cantităţi diferite.
2. În cazul cînd se constată o vînzare în una dintre cele trei situaţii, se vor opera ajustări, după caz:
a) numai ale factorului cantitate;
b) numai ale factorului nivel comercial;
c) concomitent, atît ale factorului cantitate, cît şi ale factorului nivel comercial.
3. O condiţie a oricărei ajustări, efectuate în virtutea diferenţelor de nivel comercial sau de cantitate, indiferent de faptul dacă ajustarea conduce la o creştere sau la o diminuare a valorii, este dispunerea de probe care ar demonstra clar că ajustarea este rezonabilă şi exactă, cum ar fi preţurile curente în vigoare, printre care preţuri ce se referă la niveluri diferite sau la cantităţi diferite.
De exemplu: dacă marfa evaluată constă dintr-o partidă de 10 unităţi, iar unica marfă identică, pentru care a fost determinată valoarea tranzacţiei, a fost vîndută într-o cantitate de 500 de unităţi şi se ştie că vînzătorul acordă rabaturi de cantitate, ajustarea necesară va putea fi operată invocînd preţurile curente ale vînzătorului şi utilizînd preţul aplicabil la o vînzare de 10 unităţi. Pentru aceasta nu este necesar să fi avut loc o vînzare de 10 unităţi dacă, în urma vînzărilor privind cantităţi diferite, s-a stabilit că preţul curent este corect şi exact. Dar, în absenţa unui astfel de criteriu obiectiv, determinarea valorii în vamă, conform prevederilor art.12, nu este adecvată.
la articolul 13
Nota la art.12 este aplicabilă şi pentru art.13, diferenţa constînd în faptul că în locul mărfurilor identice se vor avea în vedere mărfurile similare.
la articolul 15
1. În sensul prezentului articol, mărfurile identice sau similare se consideră că sînt vîndute în starea în care au fost importate.
Prin "preţul unitar corespunzător vînzării celei mai mari partide" se înţelege preţul la care, în cadrul unor vînzări, cel mai mare număr de unităţi sînt vîndute către persoane care nu sînt în relaţii de interdependenţă cu vînzătorul mărfii respective, la primul nivel comercial care urmează importului la care se efectuează aceste vînzări.
De exemplu:
1) Mărfurile sînt vîndute la un preţ curent, care include preţuri unitare favorabile pentru cumpărări în cantităţi relativ mari:
| Cantitatea de vînzare | Preţ unitar | Numărul de vînzări | Cantitatea totală vîndută la fiecare preţ |
| 1-10 unităţi | 100 | 10 vînzări de 5 unităţi 5 vînzări de 3 unităţi | 65 |
| 11-25 unităţi | 95 | 5 vînzări de 11 unităţi | 55 |
| peste 25 unităţi | 90 | 1 vînzare de 30 unităţi 1 vînzare de 50 unităţi | 80 |
Cel mai mare număr de unităţi vîndute la un preţ stabilit este de 80; deci, preţul unitar corespunzător vînzării celei mai mari partide este de 90.
2) Au loc două vînzări. În prima, 500 de unităţi sînt vîndute la preţul de 95 de unităţi monetare fiecare. În a doua, 400 de unităţi sînt vîndute la preţul de 90 de unităţi monetare fiecare. În acest exemplu, cel mai mare număr de unităţi vîndute la un anumit preţ este de 500; deci, preţul unitar corespunzător vînzării celei mai mari partide este de 95.
3) Diverse cantităţi sînt vîndute la preţuri diferite:
a) vînzări
| Cantitatea la fiecare vînzare | Preţul unitar |
| 40 unităţi | 100 |
| 30 unităţi | 90 |
| 15 unităţi | 100 |
| 50 unităţi | 95 |
| 25 unităţi | 105 |
| 35 unităţi | 90 |
| 5 unităţi | 100 |
| b) totaluri |
| Cantităţi total vîndute | Preţul unitar |
| 65 unităţi | 90 |
| 50 unităţi | 95 |
| 60 unităţi | 100 |
| 25 unităţi | 105 |
În acest exemplu, numărul cel mai mare de unităţi vîndute la un anumit preţ este de 65; deci, preţul unitar corespunzător vînzării celei mai mari partide este de 90.
2. Orice vînzare efectuată în ţara de import, în condiţiile punctului 1 al prezentei note, către o persoană care furnizează, direct sau indirect, gratuit sau la un preţ redus, oricare dintre componentele specificate la art.11 alin.(1) lit.c) pentru a fi utilizate în producţie şi la vînzare pentru export a mărfurilor importate nu trebuie să fie luată în considerare la stabilirea preţului unitar în sensul art.15.
3. De menţionat că beneficiile şi cheltuielile generale, specificate la art.15, ar trebui să fie considerate ca un tot întreg. Valoarea acestora ar trebui să fie determinată pe baza informaţiilor furnizate de declarant sau în numele acestuia, dacă datele declarantului sînt compatibile cu cele obţinute din vînzările de mărfuri importate de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip în ţara de import. În cazul în care datele declarantului sînt incompatibile cu aceste ultime date, valoarea reţinută pentru beneficiile şi cheltuielile generale poate să se bazeze pe informaţiile acceptabile, altele decît cele care au fost furnizate de declarant sau în numele acestuia.
4. "Cheltuielile generale" cuprind costurile directe şi indirecte de comercializare a mărfurilor respective.
5. Impozitele locale pasibile de plată în legătură cu vînzarea mărfurilor, care nu se supun deducerilor în condiţiile art.15 alin.(1) lit.d), vor fi deduse în baza prevederilor art.15 alin.(1) lit.a).
6. Pentru a determina, conform prevederilor art.15, comisioanele sau beneficiile şi cheltuielile generale la soluţionarea problemei, dacă unele mărfuri sînt "de aceeaşi clasă şi de acelaşi tip" cu alte mărfuri, se va ţine seama, în fiecare caz concret, de circumstanţele existente. Se vor examina vînzările, în ţara de import, ale grupei sau ale categoriei celei mai restrînse de mărfuri importate de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip cu mărfurile evaluate, pentru care pot fi prezentate informaţiile necesare. În sensul art.15, prin "mărfuri de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip" se subînţeleg mărfurile importate atît din aceeaşi ţară din care este importată marfa evaluată, cît şi din alte ţări.
7. În sensul art.15 alin.(2), "data cea mai apropiată" va fi data la care marfa evaluată ori mărfurile identice sau similare importate sînt vîndute în cantitate suficientă pentru a stabili preţul unitar.
8. În cazul în care se recurge la metoda specificată la art.15 alin.(3), deducerile aferente valorii adăugate prin prelucrare sau transformare ulterioară se vor baza pe date obiective şi cuantificabile, relative la costul acestei lucrări. Calculele se vor efectua pe baza formulelor şi metodelor de calcul folosite în practica de producţie.
9. Metoda de evaluare prevăzută la art.15 alin.(3), în mod obişnuit, nu poate fi aplicată atunci cînd, în urma prelucrării sau transformării ulterioare, mărfurile importate şi-au pierdut identitatea. Totuşi, pot exista şi cazuri cînd, deşi mărfurile importate şi-au pierdut identitatea, valoarea adăugată prin prelucrare sau transformare poate fi determinată cu precizie fără dificultate. Pot exista cazuri cînd mărfurile importate îşi păstrează identitatea, dar constituie o parte atît de neînsemnată a mărfurilor vîndute în ţara de import, încît metoda dată de evaluare nu este justificată. Din aceste considerente, situaţiile de acest gen trebuie examinate în fiecare caz aparte.
la articolul 16
1. Valoarea în vamă a mărfii este determinată, de regulă, pe baza informaţiilor existente în ţara de import. Totuşi, în scopul determinării valorii calculate, ar fi necesar să se examineze costul de producţie al mărfii evaluate şi alte informaţii care pot fi obţinute în afara ţării de import. În majoritatea cazurilor, însă, producătorul mărfii este în afara jurisdicţiei autorităţilor ţării de import. Utilizarea metodei valorii calculate va fi în general limitată în cazul cînd cumpărătorul şi vînzătorul sînt persoane interdependente şi cînd producătorul este dispus să comunice autorităţilor ţării de import datele necesare în vederea stabilirii costului de producţie şi să acorde facilităţi pentru eventualele verificări.
2. "Valoarea sau preţul", specificate la alin.(1) lit.a), vor fi determinate în baza informaţiilor privind producerea mărfii evaluate furnizate de producător sau în numele acestuia. La baza acestor informaţii vor sta datele evidenţei contabile a producătorului, cu condiţia ca această evidenţă să fie compatibilă cu principiile de contabilitate general admise, aplicate în ţara de origine a mărfii.
3. "Valoarea sau preţul" vor cuprinde costul elementelor specificate la art.11 alin.(1) lit.b) liniuţa a doua şi a treia, precum şi valoarea distribuită conform prevederilor notei la art.11, a oricărui component specificat la alin.(1) lit.c) din prezentul articol, furnizat, direct sau indirect, de către cumpărător pentru a fi utilizat la producerea mărfii importate. Valoarea componentelor specificate la alin.(1) lit.c) liniuţa a patra, executate în ţara de import, nu va fi inclusă decît în măsura în care aceste lucrări sînt în sarcina producătorului. Valoarea sau preţul componentelor specificate la această liniuţă nu se va lua în calcul de două ori la determinarea valorii calculate.
4. "Volumul beneficiilor", specificat la alin.(1) lit.b), se va determina, în baza informaţiilor prezentate de producător sau în numele acestuia, în cazul în care cifrele comunicate de el sînt compatibile cu cele care caracterizează, în mod obişnuit, vînzările de mărfuri de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip cu marfa evaluată, produse în ţara de export pentru export, cu destinaţia ţării de import.
5. În acest context "volumul beneficiilor şi cheltuielilor generale" trebuie considerat ca un tot întreg. Rezultă că, dacă, într-un anumit caz, beneficiul producătorului este redus, iar cheltuielile sale generale sînt mari, beneficiul şi cheltuielile sale generale, luate în ansamblu, vor putea fi compatibile cu cele care corespund, în mod obişnuit, vînzărilor de mărfuri de aceeaşi clasă şi de acelaşi tip.
De exemplu: la lansarea unui produs în ţara de import, producătorul se limitează la un beneficiu nul sau redus pentru a compensa cheltuielile generale sporite, aferente lansării. Dacă producătorul poate demonstra că, datorită circumstanţelor comerciale speciale, el realizează un beneficiu redus la vînzarea mărfii importate, cifrele beneficiilor sale efective vor fi luate în calcul cu condiţia ca el să se justifice prin motive comerciale valabile şi ca politica sa de preţuri să reflecte politica de preţuri existentă în ramura de producţie respectivă. O atare situaţie poate apărea, de exemplu, în cazul cînd producătorii au fost constrînşi să reducă temporar preţurile lor din cauza unei scăderi neprevăzute a cererii sau cînd aceştia vînd mărfuri pentru a completa un sortiment de mărfuri produse în ţara de import, limitîndu-se la un beneficiu redus în scopul menţinerii competitivităţii. Dacă cifrele beneficiilor şi cheltuielilor generale comunicate de producător nu sînt compatibile cu cele care corespund vînzărilor de mărfuri de aceeaşi clasă şi de acelaşi tip cu marfa evaluată, fabricate de producător cu destinaţia ţării de import, volumul beneficiilor şi cheltuielilor generale se va baza pe informaţii corespunzătoare, altele decît cele care au fost furnizate de producător sau în numele acestuia.
6. În cazul în care, la determinarea valorii calculate a unei mărfi, se folosesc alte informaţii decît cele furnizate de producător ori în numele acestuia, autorităţile respective ale ţării de import îi comunică declarantului, la cererea acestuia, sursa informaţiilor, datele folosite şi calculele efectuate în baza acestor date, sub rezerva prevederilor art.8 alin.(4).
7. Noţiunea "cheltuieli generale", specificată la alin.(1) lit.b), cuprinde costurile directe şi indirecte de producţie şi de comercializare a mărfurilor neincluse în valoare conform alin.(1) lit.a).
8. Pentru a determina dacă anumite mărfuri sînt "de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip" cu alte mărfuri, se va ţine seama în fiecare caz de circumstanţe concrete. Pentru a determina volumul beneficiilor conform prevederilor art.16, se va proceda la examinarea vînzărilor de mărfuri pentru export, cu destinaţia ţării de import, din grupa sau din categoria cea mai restrînsă din care face parte marfa evaluată şi pentru care informaţiile necesare pot fi prezentate. În sensul art.16, "mărfurile de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip" trebuie să provină din aceeaşi ţară din care provine marfa evaluată.
la articolul 17
1. La determinarea valorii în vamă prin metoda specificată la art.17, drept bază se vor lua, pe cît e posibil, valorile în vamă determinate conform art.11-16.
2. Metodele de determinare a valorii în vamă, conform art.17, trebuie să fie cele specificate la art.11-16, dar o flexibilitate rezonabilă în aplicarea acestor metode ar fi conformă obiectivelor şi prevederilor acestui articol.
3. Flexibilitatea rezonabilă este aplicabilă, de exemplu, în cazul:
a) prevederii conform căreia mărfurile identice (similare) ar trebui să fie exportate foarte aproape de momentul sau la momentul exportului mărfii evaluate; folosirii valorii mărfurilor identice (similare) importate, produse în altă ţară decît ţara de export a mărfii evaluate, drept bază pentru valoarea în vamă; utilizării valorii în vamă a mărfurilor identice (similare) importate, determinate prin aplicarea prevederilor art.15 sau 16;
b) prevederii conform căreia mărfurile ar trebui să fie vîndute în starea în care au fost importate (art.15 alin.(1)) sau a termenului de 90 de zile (art.15 alin.(2)).