Capitolul 2 AUTORITATEA FISCALĂ
Articolul 131. Sarcina de bază a autorităţii fiscale Sarcina de bază a autorităţii fiscale constă în organizarea şi efectuarea administrării fiscale.
Articolul 132. Principiile generale de organizare a autorităţii fiscale
(1) Administrarea fiscală este exercitată de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor şi de inspectoratele fiscale de stat teritoriale, subordonate acestuia. Ca subdiviziune specializată, paramilitară de tip neîncazarmat, în cadrul Serviciului Fiscal de Stat activează garda financiară. Garda financiară din cadrul inspectoratului fiscal de stat teritorial se subordonează funcţional gărzii financiare din cadrul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor.
(2) Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor şi fiecare inspectorat fiscal de stat teritorial:
a) au statut de persoană juridică, se subordonează autorităţii ierarhic superioare şi sînt finanţate de la bugetul de stat;
b) activează în temeiul Constituţiei Republicii Moldova, al prezentului cod şi al altor legi, al hotărîrilor Parlamentului, al decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, al hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului, al deciziilor în problemele fiscale adoptate de autorităţile administraţiei publice locale în limitele competenţei.
(3) Ministerul Finanţelor exercită dirijarea metodologică a activităţii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat fără ingerinţe în activitatea lui operativă şi a inspectoratelor fiscale de stat teritoriale.
(4) Modul de funcţionare a autorităţii fiscale, de aprobare a structurii, a personalului scriptic şi a fondului de retribuire a muncii, precum şi modul de atribuire a gradelor de calificare funcţionarilor ei sînt stabilite în Regulamentul Serviciului Fiscal de Stat, aprobat de Guvern.
(5) Organele vamale, alte autorităţi publice exercită atribuţii de administrare fiscală în conformitate cu prezentul cod şi cu alte acte normative.
Articolul 133. Atribuţiile autorităţii fiscale
(1) Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor (denumit în continuare Inspectoratul Fiscal Principal de Stat) exercită următoarele atribuţii:
a) organizează activitatea inspectoratelor fiscale de stat teritoriale în vederea exercitării controlului fiscal, asigură crearea şi funcţionarea unui sistem informaţional unic privind contribuabilii şi obligaţiile fiscale;
b) controlează activitatea inspectoratelor fiscale de stat teritoriale, examinează scrisorile, cererile şi reclamaţiile referitoare la acţiunile acestora, ia măsuri în vederea eficientizării activităţii lor;
c) emite ordine, instrucţiuni şi alte acte în vederea executării legislaţiei fiscale;
d) organizează popularizarea legislaţiei fiscale, răspunde, după caz, la scrisorile, reclamaţiile şi la alte petiţii ale contribuabililor;
e) efectuează controale fiscale;
f) organizează şi efectuează, după caz, executarea silită a obligaţiilor fiscale;
g) examinează contestaţii şi emite decizii pe marginea lor;
h) exercită controlul asupra respectării legislaţiei fiscale în activitatea autorităţilor publice prevăzute la art.132 alin.(5) şi prezintă autorităţilor competente propuneri vizînd tragerea la răspundere a funcţionarilor acestor autorităţi care au încălcat legislaţia fiscală;
i) colaborează cu autorităţi din alte state în baza acordurilor (convenţiilor) internaţionale la care Republica Moldova este parte;
j) prezintă informaţii şi rapoarte asupra obligaţiilor fiscale, inclusiv asupra restanţelor, în conformitate cu instrucţiunile Ministerului Finanţelor.
(2) Inspectoratul fiscal de stat teritorial exercită următoarele atribuţii:
a) întreprinde măsuri pentru asigurarea stingerii obligaţiilor fiscale;
b) lămureşte legislaţia fiscală şi examinează scrisorile, cererile şi reclamaţiile contribuabililor;
c) asigură evidenţa integrală şi conformă a contribuabililor şi a obligaţiilor fiscale;
d) efectuează controale fiscale;
e) efectuează executarea silită a obligaţiilor fiscale;
f) asigură gratuit, în limita alocaţiilor bugetare, contribuabilii cu formulare tipizate de dări de seamă fiscale, elaborate în conformitate cu instrucţiunile respective;
g) eliberează, contra plată, subiecţilor impunerii formulare de facturi T.V.A., timbre (mărci) de acciz în modul stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.
(3) Inspectoratul Fiscal Principal de Stat îşi exercită nelimitat atribuţiile pe întreg teritoriul Republicii Moldova, iar inspectoratul fiscal de stat teritorial poate să-şi exercite atribuţiile în afara teritoriului stabilit numai cu autorizarea conducerii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.
Articolul 134. Drepturile autorităţii fiscale şi ale funcţionarului fiscal
(1) Autoritatea fiscală şi funcţionarul fiscal au dreptul:
să efectueze controale asupra modului în care contribuabilii, autorităţile publice prevăzute la art.132 alin.(5), alte persoane respectă legislaţia fiscală, să ceară explicaţiile şi informaţiile de rigoare asupra problemelor identificate în timpul controlului;
b) în procesul controalelor fiscale, să ceară şi să primească gratuit de la orice persoană informaţii, date, documente sau copii de pe ele, necesare în exercitarea atribuţiilor, cu excepţia informaţiilor care constituie secret de stat;
c) să deschidă şi să examineze, în modul prevăzut de lege, să sigileze, după caz, indiferent de locul aflării lor, încăperile de producţie, depozitele, spaţiile comerciale şi alte locuri folosite pentru obţinerea de venituri sau pentru întreţinerea obiectelor impozabile, altor obiecte, documentelor;
d) să aibă acces la sistemul electronic de evidenţă contabilă al contribuabilului;
e) să controleze autenticitatea datelor din documentele de evidenţă şi din dările de seamă fiscale ale contribuabilului;
f) să ridice de la contribuabil documentele care atestă săvîrşirea vreunei încălcări fiscale;
g) să constate încălcările legislaţiei fiscale şi să aplice sancţiunile prevăzute de legislaţie;
h) să solicite organelor de poliţie urmărirea persoanelor care au săvîrşit încălcări fiscale şi care se sustrag de la cercetare penală şi anchetă preliminară sau judiciară;
i) să intenteze în justiţie acţiuni în conformitate cu legislaţia;
j) să ceară şi să verifice lichidarea încălcării legislaţiei fiscale, să aplice, după caz, măsuri de constrîngere;
k) la estimarea obiectelor impozabile şi la calcularea impozitelor şi taxelor, să utilizeze metode şi surse directe şi indirecte, să antreneze în activitatea lor colaboratori netitulari;
l) să încaseze în numerar impozite, taxe, majorări de întîrziere (penalităţi) şi/sau amenzi numai în cazul utilizării maşinilor de casă şi de control cu memorie fiscală;
m) să efectueze executarea silită a obligaţiilor fiscale în modul stabilit de legislaţia fiscală;
n) să sechestreze, în modul stabilit de lege, orice bun, cu excepţia celui care, în conformitate cu prezentul cod şi cu alte acte legislative, nu este sechestrabil;
o) să suspende, în modul stabilit de lege, operaţiunile la conturile bancare ale contribuabilului, cu excepţia contului de împrumut şi a conturilor persoanelor fizice care nu sînt subiecţi ai activităţii de întreprinzător;
p) să citeze la autoritatea fiscală contribuabilul, persoana presupusă a fi subiectul impozitării, persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului, inclusiv responsabilul de evidenţa documentelor referitoare la persoana presupusă a fi subiectul impozitării, sau orice altă persoană pentru a depune mărturii, a prezenta documente şi informaţii în problema de interes pentru autoritatea fiscală, cu excepţia documentelor şi informaţiilor care, potrivit legii, constituie secret de stat;
r) în procesul determinării cuantumului impozitelor, taxelor, majorărilor de întîrziere (penalităţilor) şi/sau amenzilor ori al perceperii lor, să citeze persoana cu funcţie de răspundere a instituţiei financiare pentru a prezenta documentele referitoare la clienţii acesteia;
s) să fondeze reprezentanţe şi să efectueze controale fiscale în alte ţări în baza acordurilor (convenţiilor) internaţionale la care Republica Moldova este parte;
t) să solicite organelor competente din alte state informaţii despre activitatea contribuabililor fără acordul acestora din urmă;
u) să prezinte organelor competente din alte state informaţii despre relaţiile contribuabililor străini cu cei autohtoni fără acordul sau înştiinţarea acestora din urmă;
v) să utilizeze dări de seamă fiscale, corespondenţa cu contribuabilii şi informaţii ale autorităţilor publice pe suporţi electronici şi de alt fel, perfectaţi şi protejaţi conform unui regulament aprobat de Guvern şi standardelor internaţionale în domeniu;
x) să folosească gratuit mijloacele de informare în masă de stat pentru propagarea legislaţiei fiscale şi asigurarea executării ei, pentru identificarea circumstanţelor încălcărilor fiscale şi a persoanelor care le-au săvîrşit, pentru urmărirea celor care se sustrag de la cercetare penală şi anchetă preliminară sau judiciară. Realizarea dreptului de urmărire a persoanelor care se sustrag de la cercetare penală şi anchetă preliminară sau judiciară se face conform unui demers scris al conducerii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat;
y) să întreprindă alte acţiuni prevăzute de legislaţia fiscală.
(2) Inspectoratul Fiscal Principal de Stat are dreptul să instituie posturi fiscale.
(3) Inspectoratul Fiscal Principal de Stat este în drept să anuleze, să modifice deciziile şi dispoziţiile inspectoratelor fiscale de stat teritoriale şi să suspende executarea lor.
(4) Cerinţele şi dispoziţiile legale ale funcţionarului fiscal sînt executorii pentru toate persoanele, inclusiv pentru cele cu funcţie de răspundere.
(5) Împiedicarea de a-şi exercita atribuţiile, ofensarea, ameninţarea, împotrivirea, violentarea, atentarea la viaţa, la sănătatea şi la averea funcţionarului fiscal, precum şi a rudelor lui apropiate, în timpul exercitării atribuţiilor sau în legătură cu aceasta atrag răspunderea prevăzută de lege.
(6) Funcţionarul fiscal, cu excepţia personalului gărzii financiare, îşi exercită atribuţiile privind controlul fiscal la faţa locului sau privind executarea silită a obligaţiei fiscale în baza unei decizii emise de conducerea autorităţii fiscale.
Articolul 135. Drepturile speciale ale autorităţii fiscale
(1) Drepturile speciale ale autorităţii fiscale sînt exercitate de garda financiară. Aceasta are, suplimentar la drepturile prevăzute la art.134, următoarele drepturi:
a) să efectueze verificări operative şi inopinate asupra respectării legislaţiei fiscale, vamale, legislaţiei cu privire la activitatea de întreprinzător, asupra normelor de circulaţie a banilor, mărfurilor şi serviciilor, în scopul depistării şi sancţionării de încălcări fiscale;
b) să pătrundă în locuri publice şi în locuri particulare dacă există indicii că acolo sînt ascunse mărfuri ori există instalaţii cu care se fabrică producţie fără a se onora obligaţiile fiscale sau că acolo sînt săvîrşite alte încălcări fiscale. Pătrunderea personalului gărzii financiare în domiciliul (reşedinţa) persoanei se face cu acordul acesteia. În caz contrar, pătrunderea poate avea loc numai cu autorizaţia procurorului;
c) să verifice actele de identitate ale persoanei fizice dacă există motive suficiente pentru a o suspecta de săvîrşirea unor încălcări fiscale;
d) să verifice documentarea operaţiunilor economice şi reflectarea lor în evidenţa contabilă;
e) să sechestreze bunuri în cazul activităţilor ilicite, să oprească transportul pentru a verifica documentele care atestă provenienţa bunurilor transportate;
f) să întocmească procese-verbale în cazurile prevăzute de prezentul titlu şi să ia măsuri de suprimare şi contracarare a încălcărilor fiscale;
g) să sesizeze organele de resort privitor la contravenţiile şi infracţiunile constatate a căror examinare nu ţine de competenţa autorităţii fiscale;
h) să desfăşoare activitate operativă de investigaţii în conformitate cu Legea privind activitatea operativă de investigaţii;
i) să aplice forţa fizică, mijloacele speciale, arma de foc şi să ia alte măsuri în modul prevăzut de prezentul titlu;
j) să efectueze cercetări penale sau anchete preliminare, în conformitate cu legislaţia, dacă faptele sau circumstanţele depistate conţin indiciile infracţiunii fiscale;
k) să întreprindă, după caz, măsuri de asigurare a protecţiei funcţionarului fiscal în exerciţiul funcţiunii;
i) în caz de urgenţă, pentru prevenirea infracţiunilor fiscale, pentru urmărirea şi reţinerea persoanelor care au săvîrşit astfel de infracţiuni sau care sînt suspectate de săvîrşirea lor, să folosească mijloacele de comunicaţie şi de transport ale persoanelor fizice şi juridice (cu excepţia celor ale reprezentanţelor diplomatice, consulare, ale instituţiilor altor state sau ale organizaţiilor internaţionale). Mijloacele menţionate se folosesc în baza unui document special (al cărui formular tipizat este aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat), înmînat persoanei respective. Prejudiciul cauzat nemijlocit prin folosirea mijloacelor de comunicaţie şi de transport va fi reparat din contul devizului de cheltuieli al autorităţii fiscale dacă va fi prezentat documentul special.
(2) Personalul gărzii financiare îşi exercită atribuţiile în bază de legitimaţie şi insignă, eliberate de autoritatea fiscală.
Articolul 136. Obligaţiile autorităţii fiscale şi ale funcţionarului fiscal
Autoritatea fiscală şi funcţionarul fiscal au următoarele obligaţii:
a) să acţioneze în strictă conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, cu prezentul cod şi cu alte acte normative;
b) să trateze cu respect şi corectitudine contribuabilul, reprezentantul lui, alţi participanţi la raporturile fiscale;
c) să popularizeze legislaţia fiscală;
d) să informeze contribuabilul despre drepturile şi obligaţiile lui;
e) să informeze contribuabilul, la cerere, despre impozitele şi taxele în vigoare, despre modul şi termenele lor de achitare şi despre actele normative respective;
f) să asigure gratuit contribuabilul cu formulare tipizate de dare de seamă fiscală;
g) să efectueze, la cererea contribuabilului, compensarea sau restituirea sumelor plătite în plus sau a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite;
h) să elibereze contribuabilului, la cerere, certificate privind stingerea obligaţiei fiscale;
i) să primească şi să înregistreze cereri, comunicări şi alte informaţii despre încălcări fiscale şi să le verifice, după caz;
j) să examineze petiţiile, cererile şi reclamaţiile contribuabililor în modul stabilit de lege;
k) să ţină evidenţa contribuabililor şi a obligaţiilor fiscale;
l) să efectueze controale fiscale şi să întocmească actele de rigoare;
m) să verifice, în timpul controalelor fiscale, documentele de evidenţă şi dările de seamă fiscale ale contribuabilului;
n) în cazul depistării unei încălcări fiscale şi neîndeplinirii cerinţelor legale ale funcţionarului fiscal, să emită decizie privind aplicarea de sancţiuni;
o) să remită contribuabilului sau reprezentantului acestuia, în termenele prevăzute de legislaţia fiscală, decizia emisă;
p) să nu divulge informaţiile care constituie secret fiscal;
r) să întreprindă şi alte acţiuni prevăzute de legislaţia fiscală.
Articolul 137. Obligaţiile speciale ale autorităţii fiscale Obligaţiile speciale ale autorităţii fiscale sînt îndeplinite de garda financiară. Aceasta are, suplimentar la obligaţiile indicate la art.136, următoarele obligaţii:
a) să efectueze verificări operative şi inopinate pentru depistarea şi contracararea încălcărilor fiscale şi activităţilor ilicite;
b) să efectueze cercetări penale şi anchete preliminare în conformitate cu legislaţia şi să urmărească persoanele suspectate de infracţiuni şi de alte încălcări ale legislaţiei fiscale;
c) să asigure securitatea activităţii autorităţii fiscale şi a funcţionarilor fiscali în exercitarea atribuţiilor;
d) să descopere tendinţele negative legate de impozitare şi să informeze autorităţile competente despre cazurile de evaziune fiscală;
e) să întreprindă şi alte acţiuni prevăzute de prezentul cod şi de alte acte normative.
Articolul 138. Condiţiile şi limitele aplicării forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armei de foc
(1) Înainte de a aplica forţa fizică, mijloacele speciale sau arma de foc, personalul gărzii financiare avertizează că intenţionează să recurgă la ele, acordînd timp suficient pentru reacţia de răspuns, cu excepţia cazurilor în care tergiversarea aplicării forţei fizice, mijloacelor speciale sau armei de foc generează un pericol direct pentru viaţa şi sănătatea personalului autorităţii fiscale sau poate conduce la alte urmări grave.
(2) Arma de foc nu se aplică împotriva femeilor şi minorilor, persoanelor în etate şi persoanelor cu evidente deficienţe fizice, cu excepţia cazurilor în care aceştia săvîrşesc un atac armat, opun rezistenţă armată sau săvîrşesc un atac în grup, acţiuni ce ameninţă viaţa şi sănătatea personalului autorităţii fiscale sau integritatea bunurilor lor, dacă acţiunile de acest gen nu pot fi respinse pe alte căi şi cu alte mijloace.
(3) În cazurile cînd aplicarea măsurilor menţionate la alin.(1) nu poate fi evitată, personalul gărzii financiare este obligat să depună toate eforturile pentru a dăuna cît mai puţin sănătăţii, onoarei, demnităţii şi bunurilor persoanelor şi să asigure acordarea de asistenţă medicală victimelor.
(4) În caz de rănire sau de deces al unei persoane în urma aplicării forţei fizice, mijloacelor speciale sau armei de foc, personalul gărzii financiare este obligat să comunice acest lucru şefului direct şi procurorului.
(5) Depăşirea de către personalul gărzii financiare a atribuţiilor în aplicarea forţei fizice, mijloacelor speciale şi armei de foc atrage răspunderea prevăzută de legislaţie.
Articolul 139. Aplicarea forţei fizice Personalul gărzii financiare face uz de forţă fizică (inclusiv de procedee speciale de luptă) pentru a suprima atacurile asupra personalului autorităţii fiscale şi pentru a înfrînge rezistenţa opusă cerinţelor lui legitime cînd prin metode nonviolente nu-şi poate îndeplini atribuţiile.
Articolul 140. Aplicarea mijloacelor speciale Personalul gărzii financiare foloseşte cătuşe, bastoane de cauciuc, substanţe paralizante, substanţe lacrimogene şi substanţe colorante speciale, dispozitive audiovizuale de influenţă psihologică, dispozitive de distrugere a obstacolelor şi de oprire forţată a mijloacelor de transport, alte mijloace în cazul:
a) respingerii atacurilor asupra personalului autorităţii fiscale;
b) reţinerii şi aducerii, la sediul autorităţii fiscale sau în alte încăperi de serviciu, a persoanelor care au săvîrşit infracţiuni fiscale, escortării şi deţinerii persoanelor reţinute sau a persoanelor supuse arestului dacă ele nu se conformează sau opun rezistenţă personalului gărzii financiare, precum şi în cazul în care există temeiuri pentru a presupune că ele se pot ascunde sau pot cauza daune personalului autorităţii fiscale, altor persoane sau lor însele.
(2) Personalul gărzii financiare stabileşte tipul mijloacelor speciale şi intensitatea aplicării lor, luînd în considerare situaţia creată, caracterul delictului şi identitatea delincventului.
(3) Nomenclatorul mijloacelor speciale şi regulamentul privind aplicarea lor sînt aprobate de Guvern.
(4) Pentru asigurarea securităţii individuale în timpul executării obligaţiilor de serviciu, personalul gărzii financiare foloseşte scuturi, căşti, veste antiglonţ şi alte mijloace de protecţie individuală.
Articolul 141. Aplicarea şi folosirea armelor de foc
(1) Personalul gărzii financiare are dreptul să deţină, să poarte asupra sa, să aplice şi să folosească armă de foc în exerciţiul funcţiunii, în condiţiile prevăzute de prezentul articol.
(2) Armele de foc se păstrează, în modul stabilit, în încăperi speciale, utilate şi păzite.
(3) Personalul gărzii financiare foloseşte în calitate de măsură extremă arma de foc în următoarele cazuri:
a) pentru apărarea personalului autorităţii fiscale şi pentru autoapărare în exerciţiul funcţiunii, în cazul unui atac ce constituie pericol real pentru viaţă şi sănătate, precum şi pentru a preveni capturarea armei de foc;
b) pentru respingerea unui atac în grup sau unui atac armat asupra personalului autorităţii fiscale în exerciţiul funcţiunii, precum şi pentru respingerea altor atacuri ce periclitează viaţa sau sănătatea acestuia;
c) pentru reţinerea persoanei care opune rezistenţă armată ori care a fost surprinsă în flagrant de infracţiune gravă, a delincventului care a evadat sau a unei persoane înarmate care refuză să se supună somaţiei legitime de a preda arma, cînd înfrîngerea rezistenţei sau reţinerea pe alte căi sau cu alte mijloace sînt imposibile.
(4) Pe lîngă alte acţiuni, se califică drept atentat la securitatea individuală a personalului gărzii financiare şi apropierea delincventului la mai puţin de 3 metri după ce a fost somat să se oprească.
(5) Efectuarea unei împuşcături asupra ţintei se consideră aplicare a armei.
(6) Personalul gărzii financiare poate folosi arma pentru a da un semnal de alarmă sau a solicita ajutor prin efectuarea unei împuşcături în sus.
(7) Arma de foc poate fi folosită fără avertisment în cazul unui atac prin surprindere, al unui atac cu utilizarea de mijloace de transport, în cazul evadării de sub arest a unui delincvent înarmat sau al evadării cu ajutorul unor mijloace de transport, precum şi în cazul evadării delincventului dintr-un mijloc de transport în mişcare.
(8) În toate cazurile de aplicare şi de uz de armă de foc, personalul gărzii financiare este obligat să ia toate măsurile posibile pentru a asigura securitatea persoanelor şi a acorda asistenţă medicală urgentă victimelor.
Articolul 142. Reţinerea persoanei, percheziţia corporală, controlul bunurilor, inclusiv al mijloacelor de transport, sechestrarea şi ridicarea bunurilor şi a documentelor
(1) Pentru a curma încălcările fiscale şi alte delicte, dacă au fost epuizate măsurile de convingere, pentru a stabili identitatea persoanei şi a asigura stingerea conformă şi în termen a obligaţiilor fiscale, se admite reţinerea persoanei, percheziţia corporală, controlul bunurilor, inclusiv al mijloacelor de transport, sechestrarea şi ridicarea bunurilor şi a documentelor.
(2) Reţinerea persoanei, percheziţia corporală, controlul bunurilor, inclusiv al mijloacelor de transport, sechestrarea şi ridicarea bunurilor şi a documentelor în scopurile prevăzute la alin.(1) se efectuează în conformitate cu prezentul cod.
Articolul 143. Reţinerea persoanei
(1) Persoana reţinută este adusă la sediul autorităţii fiscale, al poliţiei sau la cel al autorităţii administraţiei publice locale. Persoanei reţinute i se aduce de îndată la cunoştinţă motivul reţinerii, în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(2) Asupra cazului de reţinere a persoanei se întocmeşte un proces-verbal, în care se specifică:
a) data şi locul întocmirii;
b) funcţia, numele şi prenumele persoanei care l-a întocmit;
c) numele şi prenumele, data naşterii, adresa, locul de muncă şi funcţia persoanei reţinute;
d) timpul şi motivul reţinerii;
e) date despre percheziţia corporală, efectuată conform art.144, dacă a avut loc.
(3) Procesul-verbal este semnat de persoana care l-a întocmit şi de cea reţinută. Dacă aceasta din urmă refuză să-l semneze, în el se va consemna refuzul.
(4) La cererea persoanei reţinute, locul aflării ei se aduce la cunoştinţa rudelor apropiate, administraţiei de la locul de muncă sau de studii.
(5) Reţinerea poate dura cel mult 3 ore, iar în cazuri excepţionale 72 de ore. Termenul reţinerii se calculează din momentul aducerii persoanei la sediul autorităţii fiscale, al poliţiei sau la cel al autorităţii administraţiei publice locale.
Articolul 144. Percheziţia corporală, controlul bunurilor, inclusiv al mijloacelor de transport
(1) Percheziţia corporală se face de o persoană de acelaşi sex cu cea percheziţionată, în prezenţa unor martori asistenţi tot de acelaşi sex.
(2) Controlul bunurilor, inclusiv al mijloacelor de transport, îl efectuează personalul gărzii financiare, dacă prezentul cod nu prevede altfel, de regulă în prezenţa proprietarului sau a posesorului (reprezentantului acestora). În cazuri de neamînat, cînd proprietarul sau posesorul (reprezentantul acestora) lipseşte, la control participă doi martori asistenţi.
(3) Asupra cazului de percheziţie corporală şi de control al bunurilor, inclusiv al mijloacelor de transport, se întocmeşte un proces-verbal pe un formular tipizat, aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în conformitate cu art.143 alin.(2) şi (3) şi cu art.145 alin.(4) şi (5).
Articolul 145. Sechestrarea şi ridicarea bunurilor, inclusiv a mijloacelor de transport, a documentelor
(1) Pentru a asigura respectarea prevederilor prezentului cod şi ale altor acte normative adoptate în conformitate cu acesta, funcţionarii fiscali sechestrează şi/sau ridică bunurile, inclusiv mijloacele de transport, documentele, dacă prezentul cod nu prevede altfel. Bunurile, inclusiv mijloacele de transport, documentele sechestrate şi/sau ridicate se păstrează în locuri stabilite de funcţionarul fiscal pînă cînd este lichidat motivul sechestrării şi/sau al ridicării, urmînd ca ele să fie restituite proprietarului sau posesorului, să fie confiscate şi comercializate ori distruse, în conformitate cu legislaţia.
(2) Bunurile, inclusiv mijloacele de transport, documentele se sechestrează şi/sau se ridică, indiferent de apartenenţa şi de locul aflării lor.
(3) Sechestrarea şi/sau ridicarea bunurilor, inclusiv a mijloacelor de transport, a documentelor se efectuează în prezenţa proprietarului sau a posesorului (reprezentantului acestora) sau, dacă ei lipsesc, în prezenţa a doi martori asistenţi.
(4) Asupra cazului de sechestrare şi/sau de ridicare a bunurilor, inclusiv a mijloacelor de transport, a documentelor se întocmeşte un proces-verbal în care se specifică:
a) data şi locul întocmirii;
b) funcţia, numele şi prenumele persoanei care l-a întocmit;
c) datele despre proprietar sau posesor (reprezentantul acestora), lista bunurilor, inclusiv a mijloacelor de transport, a documentelor sechestrate şi/sau ridicate;
d) timpul şi motivul sechestrării şi/sau al ridicării;
e) numele, prenumele, adresa martorilor asistenţi, după caz;
f) explicaţiile proprietarului sau ale posesorului (reprezentantului acestora) dacă sînt prezenţi.
(5) Procesul-verbal este semnat de persoana care l-a întocmit şi de proprietar sau posesor (reprezentantul acestora) ori de martorii asistenţi. Dacă proprietarul sau posesorul (reprezentantul acestora) refuză să semneze procesul-verbal, în el se va consemna refuzul.
(6) Bunurile, inclusiv mijloacele de transport, se sechestrează şi/sau se ridică în cazurile:
a) lipsei documentelor ce confirmă provenienţa lor legală;
b) neprezentării dărilor de seamă fiscale pentru cel puţin 3 perioade fiscale consecutive;
c) păstrării bunurilor neînregistrate în evidenţa contabilă sau păstrării lor în locuri nedeclarate autorităţii fiscale în conformitate cu prezentul cod;
d) păstrării, transportării, comercializării bunurilor fără marcarea cuvenită dacă legislaţia prevede marcarea lor obligatorie;
e) depistării unor indicii de activitate ilicită;
f) de altă natură, prevăzute de legislaţia fiscală.
(7) Documentele şi informaţiile se sechestrează şi/sau se ridică în cazul:
a) necesităţii de a argumenta documentar încălcarea fiscală;
b) posibilităţii lor de dispariţie, nimicire, falsificare sau substituire;
c) absenţei sau neprezentării la autoritatea fiscală a persoanei citate.
(8) Nu se permite sechestrarea bunurilor care, în conformitate cu prezentul cod şi cu alte acte legislative, nu sînt sechestrabile.
Articolul 146. Postul fiscal
(1) Postul fiscal reprezintă un instrument de intervenţie al autorităţii fiscale, de prevenire şi depistare a cazurilor de încălcare fiscală, inclusiv a cazurilor de eschivare de la stingerea obligaţiilor fiscale.
(2) Posturile fiscale pot fi staţionare şi mobile. Postul fiscal staţionar este amplasat într-un loc stabil şi special amenajat, unde îşi exercită atribuţiile. Postul fiscal mobil, asigurat cu mijloace tehnice, inclusiv de transport, se deplasează, după caz, în raza teritoriului controlat.
(3) Postul fiscal este constituit din cel puţin un funcţionar fiscal şi, în funcţie de caz şi de modul efectuării controlului, din colaboratori ai organelor afacerilor interne sau ai unui alt organ.
(4) Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în comun cu organele de resort, hotărăşte asupra instituirii posturilor fiscale, stabileşte tipul şi locul de amplasare, aprobă regulamentul lor. În cazul creării de posturi fiscale în locuri publice, decizia este coordonată cu organul executiv al administraţiei publice locale. În cazul creării de posturi fiscale pe teritoriul unui agent economic, acesta este obligat să asigure personalului lor accesul şi condiţiile necesare exercitării atribuţiilor.
Articolul 147. Colaborarea autorităţii fiscale cu autorităţile publice
(1) Autorităţile publice prezintă autorităţii fiscale datele şi materialele necesare îndeplinirii atribuţiilor ei, cu excepţia datelor a căror prezentare este expres interzisă prin lege.
(2) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale deleagă persoane cu funcţie de răspundere pentru a acorda asistenţă autorităţii fiscale în îndeplinirea atribuţiilor ei. Decizia privind delegarea persoanei cu funcţie de răspundere se adoptă în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de către autoritatea fiscală, cu excepţia cazurilor de urgenţă.
(3) La cererea organelor de drept, autoritatea fiscală acordă asistenţă la determinarea obligaţiilor fiscale în cadrul proceselor penale, precum şi la judecarea cazurilor de încălcare a legislaţiei fiscale.
(4) Autoritatea fiscală colaborează cu autorităţile publice care exercită atribuţii de administrare fiscală, acordîndu-le asistenţă la determinarea, modificarea şi asigurarea stingerii obligaţiilor fiscale, la aplicarea măsurilor de executare silită şi de tragere la răspundere pentru încălcări fiscale, elaborînd indicaţii metodice în domeniul administrării impozitelor şi taxelor locale.
(5) Autoritatea fiscală decide în mod autonom asupra programului de activitate. Controalele şi alte acţiuni ale ei nu pot fi sistate decît de organele abilitate cu acest drept în temeiul legislaţiei.
Articolul 148. Selectarea, încadrarea şi concedierea funcţionarilor fiscali
(1) Funcţionarii fiscali sînt selectaţi, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, sex, confesiune, din rîndurile cetăţenilor Republicii Moldova care domiciliază pe teritoriul ei, au studiile corespunzătoare, sînt apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei şi nu cad sub incidenţa restricţiilor prevăzute de Legea serviciului public. Încadrarea în autoritatea fiscală se face prin numire, angajare, concurs sau pe bază de contract. Acesta se încheie în scris, în două exemplare, cîte unul pentru fiecare parte.
(2) Pe lîngă faptul că trebuie să întrunească cumulativ condiţiile prevăzute la alin.(1), pentru a fi încadraţi în garda financiară cetăţenii trebuie să aibă o vîrstă între 20 şi 45 de ani, să treacă o preselecţie medicală şi să fie recunoscuţi apţi pentru serviciu după aceleaşi criterii ca şi colaboratorii organelor afacerilor interne.
(3) Persoanele încadrate în autoritatea fiscală în calitate de funcţionar fiscal depun jurămîntul în conformitate cu Legea serviciului public.
(4) Funcţionarii fiscali au dreptul să poarte în exerciţiul funcţiunii uniformă, eliberată gratuit, cu însemnele gradului de calificare respectiv.
(5) Funcţionarilor fiscali, ca o confirmare a împuternicirilor lor, li se eliberează legitimaţii şi insigne, al căror model şi mod de eliberare sînt stabilite de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.
(6) Funcţionarul fiscal în exerciţiul funcţiunii este reprezentant al puterii de stat şi se află sub ocrotirea statului.
(7) Transferul, concedierea, aplicarea de măsuri disciplinare funcţionarului fiscal ţin de competenţa autorităţii care l-a încadrat şi se efectuează în conformitate cu legislaţia.
(8) Funcţionarului fiscal îi este interzis să desfăşoare în cumul o altă activitate remunerată (în afară de activitatea ştiinţifică, didactică şi de creaţie), să practice nemijlocit activitatea de întreprinzător şi să fie împuternicit al unui terţ în autoritatea fiscală.
Articolul 149. Gradele de calificare ale funcţionarilor fiscali
(1) Pentru funcţionarii fiscali se instituie următoarele grade de calificare:
consilier principal de stat în serviciul fiscal / comisar general de stat al gărzii financiare;
consilier de stat de gradul I în serviciul fiscal / comisar de stat al gărzii financiare de gradul I;
consilier de stat de gradul II în serviciul fiscal / comisar de stat al gărzii financiare de gradul II;
consilier de stat de gradul III în serviciul fiscal / comisar de stat al gărzii financiare de gradul III;
inspector de gradul I în serviciul fiscal / comisar al gărzii financiare de gradul I;
inspector de gradul II în serviciul fiscal / comisar al gărzii financiare de gradul II;
inspector de gradul III în serviciul fiscal / comisar al gărzii financiare de gradul III.
(2) Gradele de calificare ale funcţionarilor fiscali se egalează cu gradele de calificare prevăzute de Legea serviciului public în ordinea stabilită de Guvern.
(3) Modul de conferire a gradelor de calificare şi cuantumul suplimentelor pentru ele se stabilesc în Regulamentul Serviciului Fiscal de Stat, aprobat de Guvern. Conferirea gradului se consemnează în carnetul de muncă.
Articolul 150. Serviciul în garda financiară
(1) În caz de transfer din garda financiară în organele procuraturii, securităţii naţionale sau afacerilor interne, serviciul în garda financiară se include în vechimea în muncă în serviciul din organele respective.
(2) Vechimea în muncă din serviciul precedent a militarilor, colaboratorilor organelor afacerilor interne şi ai altor organe de drept, ai Departamentului Control Financiar şi Revizie de pe lîngă Ministerul Finanţelor şi ai Serviciului Fiscal de Stat care au grade de calificare se include în vechimea în muncă în cadrul gărzii financiare.
(3) Personalul gărzii financiare poate fi antrenat, după caz, la îndeplinirea obligaţiilor de serviciu în afara orelor de program pe timp de noapte, în zile de odihnă şi de sărbători, acordîndu-li-se compensaţiile prevăzute de legislaţia muncii.
Articolul 151. Apărarea drepturilor şi intereselor funcţionarilor fiscali
(1) Drepturile şi interesele funcţionarilor fiscali sînt apărate conform Legii privind protecţia muncii şi prezentului cod.
(2) Pentru pierderile suportate în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor în autoritatea fiscală, se acordă următoarele despăgubiri:
a) în caz de deces al funcţionarului fiscal, familiei acestuia sau persoanelor întreţinute de el li se plăteşte de la bugetul de stat un ajutor unic, echivalent cu 10 salarii anuale, calculat în funcţie de salariul din ultimul an calendaristic de activitate al decedatului;
b) în cazul unor leziuni corporale care exclud posibilitatea funcţionarului fiscal de a exercita în continuare profesia, se plăteşte de la bugetul de stat un ajutor unic, faţă de suma calculată conform lit.a) în proporţie de:
60 % - invalizilor de gradul I;
40 % - invalizilor de gradul II;
20 % - invalizilor de gradul III.
(3) Persoanele ale căror acţiuni au cauzat funcţionarului fiscal decesul ori leziuni corporale sau au contribuit la ele restituie la bugetul de stat sumele plătite conform alin.(2).
(4) Prejudiciul cauzat bunurilor funcţionarului fiscal în legătură cu exercitarea atribuţiilor în autoritatea fiscală se repară pe deplin de la bugetul de stat, suma reparatorie fiind încasată ulterior de la persoanele vinovate.
(5) Personalul gărzii financiare nu răspunde pentru prejudiciul material şi fizic cauzat, în exerciţiul funcţiunii, delincventului prin aplicarea, în modul stabilit de legislaţia fiscală, a forţei fizice, mijloacelor speciale şi armelor de foc dacă acesta a opus rezistenţă.
(6) Acţiunile pentru care este stabilită răspundere disciplinară, administrativă sau penală, săvîrşite de personalul gărzii financiare într-o situaţie de risc profesional justificat nu sînt considerate încălcări. Riscul se consideră a fi justificat dacă acţiunea săvîrşită se impunea în mod obiectiv, potrivit informaţiilor despre faptele şi circumstanţele cunoscute personalului, cînd scopul legitim nu putea fi atins fără acest risc, iar personalul care şi l-a asumat a întreprins toate măsurile posibile pentru prevenirea unor consecinţe negative.
Articolul 152. Asigurarea materială şi socială a funcţionarului fiscal
(1) Funcţionarul fiscal în exerciţiul funcţiunii este asigurat cu mijloc de transport dotat cu aparat de radiocomunicaţie şi cu semnalizator special, cu tehnică şi armament adecvate îndeplinirii obligaţiilor stabilite, în conformitate cu o decizie emisă de conducerea autorităţii fiscale.
(2) Asistenţa socială şi asigurarea cu pensie a funcţionarului fiscal se efectuează în modul stabilit de legislaţie.
(3) Pot fi prevăzute, conform legislaţiei, şi alte măsuri de asigurare materială şi de acordare a asistenţei sociale personalului autorităţii fiscale.
Articolul 153. Răspunderea funcţionarului fiscal. Dreptul de a contesta acţiunile lui
(1) Pentru acţiuni ilegale, funcţionarul fiscal poartă răspunderea prevăzută de legislaţie.
(2) Prejudiciul cauzat de funcţionarul fiscal prin acţiune ilegală urmează să fie reparat în modul prevăzut de legislaţie.
(3) Decizia autorităţii fiscale şi acţiunea funcţionarului fiscal pot fi contestate de contribuabil în modul prevăzut de prezentul cod şi de alte acte normative.
(4) În cazul aplicării forţei fizice, mijloacelor speciale şi armelor de foc, acţiunile personalului gărzii financiare pot fi contestate în conformitate cu legislaţia. Actele şi acţiunile personalului gărzii financiare privind cercetarea penală şi ancheta preliminară a infracţiunilor fiscale pot fi contestate conform legislaţiei de procedură penală.
Capitolul 4 EVIDENŢA CONTRIBUABILILOR
Articolul 161. Dispoziţii generale
(1) Autoritatea fiscală ţine evidenţa contribuabililor, atribuindu-le coduri fiscale şi actualizînd registrul fiscal în modul stabilit de prezentul titlu.
(2) Codul fiscal, conform prezentului capitol, se atribuie o singură dată, indiferent de dispoziţiile legislaţiei fiscale privind stabilirea şi stingerea obligaţiilor fiscale. Legislaţia fiscală poate să prevadă ca persoana căreia i s-a atribuit cod fiscal să se înregistreze suplimentar ca plătitor al diferitelor tipuri de impozite şi taxe.
(3) Oricărei persoane juridice, întreprinderi cu statut de persoană fizică, precum şi oricărui birou notarial, birou individual de avocaţi care se află la evidenţă la autoritatea fiscală li se deschide dosar în care sînt îndosariate:
a) cererea de atribuire a codului fiscal;
b) fişa de înregistrare, eliberată de organul autorizat să înregistreze activităţile respective;
c) documentele de constituire, dacă existenţa lor este prevăzută de legislaţie, şi documentele care confirmă modificarea acestora;
d) copia de pe documentul care confirmă înregistrarea de stat sau care permite practicarea activităţii respective;
e) copia de pe certificatul de atribuire a codului fiscal;
f) documentele care confirmă existenţa conturilor bancare;
g) copia de pe documentele care confirmă dreptul de proprietate sau de folosinţă (titlul de proprietate, contractul de arendă, documentele privind dreptul de gestiune sau de administrare operativă etc.) asupra imobilului (asupra unei părţi din imobil) şi locul lui de amplasare;
h) datele fondatorului (fondatorilor) sau ale persoanelor care au obţinut dreptul de a practica activitatea respectivă, ale conducătorului şi ale contabilului-şef (numele, prenumele, data naşterii, adresa, informaţia de contact, datele actului de identitate);
i) alte documente necesare autorităţii fiscale.
(4) Evidenţa subdiviziunii fără statut de persoană juridică amplasate în altă parte decît sediul persoanei juridice din care face parte este ţinută de autoritatea fiscală în care aceasta este înregistrată, făcîndu-se menţiunea respectivă în dosarul persoanei juridice, precum şi de autoritatea fiscală în a cărei rază teritorială activează subdiviziunea, deschizîndu-i-se dosar fără a i se atribui cod fiscal.
(5) În cazul în care contribuabilul îşi schimbă sediul (domiciliul), dosarul lui este remis autorităţii fiscale, care îl va lua la evidenţă fără a-i atribui un nou cod fiscal.
Articolul 162. Atribuirea codului fiscal
(1) În conformitate cu prezentul cod, se atribuie cod fiscal:
a) oricărei persoane juridice, întreprinderi cu statut de persoană fizică, precum şi oricărui birou notarial, birou individual de avocaţi rezidente;
b) oricărei persoane fizice – cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin sau apatrid – care dispune de obiecte impozabile sau care are obligaţii fiscale, conform legislaţiei fiscale, sau care a obţinut dreptul de a exercita o anumită activitate;
c) oricărei persoane juridice sau organizaţii cu statut de persoană fizică nerezidente care dispune de obiecte impozabile pe teritoriul Republicii Moldova sau care are obligaţii fiscale în conformitate cu legislaţia fiscală.
2) Pentru a i se atribui cod fiscal, persoana este obligată să efectueze acţiunile prevăzute de prezentul capitol în termenele şi în modul stabilit de acesta.
Articolul 163. Locul, termenele şi modul de atribuire a codului fiscal
(1) Persoanelor indicate la art.162 alin.(1) lit.a) şi c) li se atribuie cod fiscal de către inspectoratul fiscal de stat teritorial în a cărui rază se află sediul (domiciliul), indicat în documentele de constituire (în buletinul de identitate) sau în documentul prin care se permite practicarea activităţii, ori se află obiectul impozabil.
(2) Pentru a li se atribui cod fiscal, persoanele indicate la art.162 alin.(1) lit.a) prezintă inspectoratului fiscal de stat teritorial o cerere pe formular tipizat, aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Cererea se depune după perfectarea documentelor privind înregistrarea de stat sau a documentelor prin care se permite practicarea activităţii, însă pînă la eliberarea certificatului ce confirmă înregistrarea de stat sau a documentului privind dreptul de a exercita activitatea. La cerere se anexează documentele existente în acel moment pentru a fi îndosariate în dosarul contribuabilului. În termen de 3 zile lucrătoare, inspectoratul fiscal de stat teritorial atribuie cod fiscal şi îl comunică autorităţii care efectuează înregistrarea de stat sau care autorizează practicarea activităţilor.
(3) După prezentarea documentului ce confirmă înregistrarea de stat sau a documentului ce permite practicarea activităţii, inspectoratul fiscal de stat teritorial eliberează contribuabilului certificatul de atribuire a codului fiscal, a cărui formă şi al cărui conţinut sînt aprobate de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.
(4) Codul fiscal al persoanelor indicate la art.162 alin.(1) lit. b) reprezintă codul personal indicat pe verso-ul buletinului de identitate sau este identic cu numărul actului de identitate al cetăţeanului străin sau al apatridului. Codul fiscal al persoanelor fără buletin de identitate reprezintă seria şi numărul paşaportului, iar dacă nu au nici paşaport, seria şi numărul adeverinţei de naştere.
(5) În termen de 3 zile lucrătoare din data apariţiei obiectului impozabil sau a obligaţiei fiscale, cetăţenii străini şi apatrizii nerezidenţi, persoanele indicate la art.162 alin.(1) lit. c) depun la inspectoratul fiscal de stat teritorial în a cărui rază a apărut obiectul impozabil sau obligaţia fiscală o cerere de înregistrare în calitate de contribuabil, la care anexează copia de pe actul de identitate, respectiv copiile, traduse în limba de stat, autentificate notarial şi legalizate de către oficiile consulare ale Republicii Moldova, de pe documentele de identificare în cazul organizaţiilor, precum şi copiile de pe documentele ce confirmă existenţa obiectului impozabil.
Articolul 164. Registrul fiscal de stat
(1) Registrul fiscal de stat este un registru public, constituit şi administrat de autoritatea fiscală, în care se înscriu codurile fiscale atribuite în conformitate cu prezentul capitol. Autoritatea fiscală este responsabilă de actualizarea Registrului fiscal de stat.
(2) Codurile fiscale ale persoanelor indicate la art.162 alin.(1) lit. a) şi c) sînt trecute în Registrul fiscal de stat la data atribuirii. Codurile fiscale ale persoanelor fizice rezidente, precum şi ale cetăţenilor Republicii Moldova nerezidenţi sînt trecute în Registrul fiscal de stat din Registrul de stat al populaţiei. Codurile fiscale ale cetăţenilor străini şi ale apatrizilor nerezidenţi sînt înscrise în Registrul fiscal de stat la momentul depunerii cererii de înregistrare în calitate de contribuabil. Trecerea codului fiscal în Registrul fiscal de stat confirmă actul luării persoanei la evidenţă fiscală.
(3) În Registrul fiscal de stat informaţia se expune clar, corect şi exhaustiv. Registrul fiscal de stat este ţinut în limba de stat, manual şi computerizat.
(4) În Registrul fiscal de stat sînt consemnate următoarele date:
a) numărul curent al înscrierii;
b) codul fiscal atribuit;
c) denumirea completă (numele şi prenumele) persoanei;
d) datele din documentele de constituire, dacă existenţa lor este prevăzută de legislaţie, şi din documentele care confirmă modificarea acestora;
e) numărul şi data înregistrării de stat a persoanei juridice, a întreprinderii cu statut de persoană fizică, a biroului notarial, a biroului individual de avocaţi sau numărul şi data eliberării documentului ce permite desfăşurarea activităţii, datele din buletinul de identitate (din paşaport, adeverinţa de naştere sau din alte acte de identitate) al persoanei fizice sau datele din documentele de identificare în cazul organizaţiilor nerezidente;
f) numărul, seria şi data eliberării certificatului de atribuire a codului fiscal persoanelor indicate la art.162 alin.(1) lit.a) şi c);
g) numele şi prenumele persoanei fizice care a primit certificat de atribuire a codului fiscal;
h) datele fondatorului (fondatorilor) sau ale persoanelor care au obţinut dreptul de a practica un anumit gen de activitate, ale conducătorului şi ale contabilului-şef (numele, prenumele, data naşterii, adresa, informaţia de contact, datele actului de identitate);
i) data anulării codului fiscal.
(5) Înscrierile în Registrul fiscal de stat ţinut manual sînt efectuate de registrator în baza informaţiilor prezentate de solicitant la momentul atribuirii codului fiscal şi sînt certificate prin semnătura primului. Rectificarea, modificarea şi completarea registrului se operează în modul stabilit de legislaţie şi se autentifică prin semnătură de registrator.
(6) Radierea din Registrul fiscal de stat se face, în condiţiile legii, prin bararea înscrierii, a tuturor rectificărilor, modificărilor, completărilor efectuate anterior şi se autentifică prin semnătură de registrator.
Articolul 165. Utilizarea codului fiscal
(1) Orice persoană obligată, conform legislaţiei fiscale, să prezinte autorităţii fiscale dare de seamă fiscală sau alte documente trebuie să indice în ele codul său fiscal.
(2) Orice persoană obligată, conform legislaţiei fiscale şi altor acte normative, să prezinte autorităţii fiscale dare de seamă fiscală sau alte documente referitoare la un terţ va cere acestuia codul fiscal şi îl va indica în documentul respectiv. Dacă terţul nu comunică codul fiscal solicitat, în documentele prezentate se va menţiona faptul.
(3) La încheierea tranzacţiilor şi efectuarea operaţiunilor economice, părţile sînt obligate să indice în documentele respective codurile lor fiscale.
(4) Autoritatea fiscală trebuie să indice codul fiscal al contribuabilului în toate avizele expediate lui.
(5) La cererea autorităţii fiscale, agentul economic este obligat să prezinte informaţie despre codul fiscal al fondatorului sau al investitorului său. Dacă fondatorul şi investitorul nu sînt rezidenţi, agentul economic este obligat să prezinte în locul informaţiei despre codul lor fiscal informaţie despre reşedinţa şi perioada aflării lor în Republica Moldova.
(6) Subdiviziunile unei persoane juridice care nu au statut de persoană juridică utilizează codul fiscal al acesteia.
Articolul 166. Aportul autorităţilor publice la evidenţa contribuabililor
(1) Autoritatea publică abilitată cu înregistrarea de stat este obligată să prezinte, în termen de 3 zile lucrătoare, autorităţii fiscale în care se află la evidenţă persoana informaţii despre lichidarea sau reorganizarea acesteia, despre modificările operate în documentele ei de constituire.
(2) Autoritatea publică abilitată cu dreptul de documentare a populaţiei prezintă Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, pînă la data de 10 a fiecărei luni, informaţii despre eliberarea actelor de identitate.
(3) Autoritatea publică de resort permite ieşirea din Republica Moldova pentru domiciliere în altă ţară cu condiţia prezentării certificatului privind stingerea obligaţiei fiscale, eliberat de inspectoratul fiscal de stat teritorial, notificînd acestuia, în termen de 3 zile lucrătoare, faptul ieşirii.
Articolul 167. Obligaţiile în cazul deschiderii, modificării sau lichidării conturilor bancare
(1) Instituţia financiară deschide conturi bancare persoanelor indicate la art.162 alin.(1) lit.a) şi c) numai dacă acestea prezintă certificat de atribuire a codului fiscal.
(2) Operaţiunile pe un cont bancar deschis pot derula numai după ce persoanele indicate la alin.(1) prezintă instituţiei financiare un document prin care autoritatea fiscală confirmă că a luat la evidenţă contul bancar. Acesta este luat la evidenţă în baza unui document emis de instituţia financiară privind deschiderea lui. În cazul în care contribuabilul are restanţe, autoritatea fiscală este în drept să nu elibereze document despre faptul că noile conturi bancare (cu excepţia conturilor de credit şi împrumut) sînt luate la evidenţă.
(3) Instituţia financiară are dreptul să deschidă conturi bancare persoanei fizice rezidente (cetăţean străin sau apatrid) sau cetăţeanului Republicii Moldova numai dacă aceştia prezintă buletin de identitate sau un alt document, prevăzut la art.163 alin.(4), care serveşte la stabilirea codului fiscal şi să utilizeze acest cod la ţinerea evidenţei şi în relaţiile cu clientul sau cu alte persoane, în modul stabilit de legislaţie. Persoanele fizice nerezidente (cetăţeni străini şi apatrizi), persoanele juridice nerezidente care nu dispun de obiecte impozabile pe teritoriul Republicii Moldova sau nu au obligaţii fiscale sînt în drept să deschidă conturi bancare în instituţiile financiare ale Republicii Moldova potrivit reglementărilor Băncii Naţionale a Moldovei.
(4) În termen de 10 zile lucrătoare din data modificării sau închiderii contului bancar, instituţiile financiare, inclusiv Banca Naţională a Moldovei, vor comunica acest lucru organului fiscal unde titularul contului se află la evidenţă.
Articolul 168. Anularea codului fiscal
(1) Codul fiscal se anulează în cazul:
a) atribuirii lui cu încălcarea legislaţiei fiscale;
b) lichidării sau reorganizării persoanei juridice, întreprinderii cu statut de persoană fizică, biroului notarial, biroului individual de avocaţi rezidente;
c) decesului persoanei fizice, declarării morţii ei, declarării, în modul stabilit, dispărute fără veste sau emigrării ei;
d) dispariţiei obiectului impozabil şi obligaţiei fiscale pentru persoanele fizice (cetăţeni străini şi apatrizi), persoanele juridice sau organizaţiile cu statut de persoană fizică nerezidente.
(2) La reorganizarea persoanelor indicate la art.162 alin.(1) lit. a):
a) prin fuziune, codurile fiscale ale persoanelor ce fuzionează se anulează, iar persoanei astfel constituite i se atribuie un alt cod fiscal;
b) prin asociere, codul fiscal al persoanei asociate se anulează;
c) prin divizare, codul fiscal al persoanei divizate se anulează, iar persoanelor astfel constituite li se atribuie alte coduri fiscale;
d) prin separare, codul fiscal al persoanei reorganizate rămîne acelaşi, iar persoanelor astfel constituite li se atribuie alte coduri fiscale;
e) prin transformare în persoană cu o altă formă juridică de organizare, codul fiscal al persoanei reorganizate trece la persoana astfel constituită.
(3) În cazurile enumerate la alin.(2) lit. a), c) şi d), la cererea de atribuire a codului fiscal se anexează documentul ce confirmă cuantumul datoriilor asumate prin succesiune în urma reorganizării.
(4) Codul fiscal se anulează în baza:
a) cererii persoanei juridice, întreprinderii cu statut de persoană fizică, biroului notarial, biroului individual de avocaţi rezidente, la care se anexează copia de pe avizul, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, despre lichidare sau reorganizare – în cazul persoanei juridice şi al întreprinderii cu statut de persoană fizică înregistrate conform legislaţiei cu privire la activitatea de întreprinzător – sau copia de pe documentele, prevăzute de legislaţie, care atestă lichidarea sau reorganizarea organizaţiei – în celelalte cazuri;
b) hotărîrii instanţei judecătoreşti – în cazul lichidării persoanei juridice şi a întreprinderii cu statut de persoană fizică sau în cazul declarării morţii sau declarării persoanei fizice dispărute fără veste;
c) deciziei conducerii autorităţii fiscale – în cazul atribuirii de cod fiscal cu încălcarea legislaţiei fiscale;
d) informaţiei organelor de stare civilă – în cazul decesului persoanei fizice;
e) informaţiei autorităţii publice abilitate să permită ieşirea din Republica Moldova pentru domiciliere în altă ţară – în cazul ieşirii persoanei fizice;
f) documentelor care atestă că persoanele fizice (cetăţeni străini şi apatrizi), persoanele juridice sau organizaţiile cu statut de persoană fizică nerezidente nu au obiecte impozabile şi nici obligaţii fiscale.
(5) Codul fiscal se anulează prin radierea lui din Registrul fiscal de stat şi prin consemnarea acestui fapt în dosarul contribuabilului.
(6) Despre anularea codului fiscal vor fi informate organele de înregistrare de stat, de statistică şi instituţiile financiare. Folosirea unui cod fiscal anulat se pedepseşte în conformitate cu legea.
(7) Codul fiscal anulat se păstrează în Registrul fiscal de stat timp de 10 ani din momentul anulării.
(8) Codul fiscal anulat nu se atribuie unei alte persoane.
Capitolul 5 OBLIGAŢIA FISCALĂ
Articolul 169. Naşterea şi modificarea obligaţiei fiscale
(1) Obligaţia fiscală naşte în momentul apariţiei circumstanţelor, stabilite de legislaţia fiscală, ce prevăd stingerea ei.
(2) Obligaţia fiscală a contribuabilului ce urmează să fie stinsă de către un alt contribuabil care, conform legislaţiei fiscale, este obligat să reţină sau să perceapă de la primul sumele ce constituie obligaţia fiscală şi să o stingă încetează a fi obligaţia fiscală a primului şi devine obligaţia fiscală a celui de-al doilea din momentul reţinerii sau perceperii.
(3) Instituţia financiară care primeşte de la contribuabil sau de la autoritatea fiscală dispoziţii de plată trezoreriale şi, respectiv, dispoziţii incaso trezoreriale pentru transfer de mijloace băneşti în contul stingerii obligaţiei fiscale este considerată, din momentul primirii dispoziţiei, responsabilă de obligaţia fiscală în limita mijloacelor disponibile în contul bancar al contribuabilului. Totodată, contribuabilul este considerat responsabil de obligaţia fiscală în limita mijloacelor care nu sînt disponibile în contul bancar pentru stingerea integrală a obligaţiei fiscale.
(4) Modificarea obligaţiei fiscale reprezintă schimbarea cuantumului ei generată de modificarea circumstanţelor, stabilite de legislaţia fiscală, în funcţie de care a fost calculată obligaţia.
Articolul 170. Modul de stingere a obligaţiei fiscale Stingerea obligaţiei fiscale se face prin: achitare, anulare, prescripţie, scădere, compensare sau executare silită.
Articolul 171. Stingerea obligaţiei fiscale prin achitare
(1) Stingerea obligaţiei fiscale prin achitare se efectuează în monedă naţională. Achitarea poate avea loc prin plată directă sau prin reţinere la sursă. Plata directă se face prin virament sau în numerar.
(2) Plata prin virament se efectuează prin intermediul instituţiilor financiare dacă legislaţia nu prevede altfel.
(3) Plata în numerar se efectuează prin intermediul autorităţii fiscale, autorităţilor administraţiei publice locale, al operatorilor de poştă sau al instituţiilor financiare. Autorităţile administraţiei publice locale, operatorii de poştă păstrează, în modul prevăzut de legislaţie, înscrisurile detaliate privind plăţile efectuate de contribuabil şi transferurile la buget.
(4) Autorităţile şi instituţiile enumerate la alin.(3), cu excepţia celor financiare, care au încasat bani în numerar de la contribuabil sînt obligate să verse la buget, în numele acestuia, în aceeaşi sau în următoarea zi lucrătoare, sumele încasate.
(5) În cazul în care contribuabilul deţine la contul său bancar mijloace băneşti, instituţia financiară este obligată să execute, în limita acestor mijloace, dispoziţia de plată trezorerială a contribuabilului în decursul zilei operaţionale în care a fost primită.
(6) Sumele trecute la scăderi din contul contribuabilului sau încasate în numerar pentru stingerea obligaţiilor fiscale sînt transferate de instituţia financiară la buget în ziua operaţională în care au fost trecute la scăderi sau încasate.
Articolul 172. Stingerea obligaţiei fiscale prin anulare Stingerea obligaţiei fiscale prin anulare se efectuează prin acte cu caracter general sau individual, adoptate conform legislaţiei.
Articolul 173. Stingerea obligaţiei fiscale prin prescripţie Dacă nu a fost exercitat în termenele prevăzute de prezentul cod, dreptul statului de a determina obligaţia fiscală sau de a o executa silit se stinge prin prescripţie. Concomitent, se stinge şi obligaţia fiscală a contribuabilului.
Articolul 174. Stingerea obligaţiei fiscale prin scădere
(1) Stingerea obligaţiei fiscale prin scădere are loc în situaţiile în care contribuabilul persoană fizică:
a) a decedat;
b) este declarat mort;
c) este declarat dispărut fără veste;
d) este declarat lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă.
(2) În cazurile enumerate la alin.(1), stingerea prin scădere se face în mărimea întregii obligaţii fiscale – dacă persoana nu a lăsat (nu dispune de) bunuri – sau în mărimea părţii nestinse din obligaţia fiscală – dacă averea lăsată de ea (averea existentă) este insuficientă.
(3) Stingerea prin scădere a obligaţiei fiscale a contribuabilului persoană juridică are loc în urma încetării activităţii lui prin lichidare, inclusiv pe cale judiciară, sau prin reorganizare.
(4) Stingerea obligaţiei fiscale prin scădere are loc în temeiul unei decizii a conducerii autorităţii fiscale, inclusiv în cazul cînd stingerea ei prin executare silită în conformitate cu prezentul cod este imposibilă. Decizia inspectoratului fiscal de stat teritorial privind stingerea obligaţiei prin scădere poate fi verificată, modificată sau anulată de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.
Articolul 175. Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare
(1) Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare se efectuează prin trecerea în contul restanţei a sumei plătite în plus sau a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită.
(2) Compensarea este efectuată de autoritatea fiscală la cererea contribuabilului dacă legislaţia fiscală nu prevede altfel.
(3) În termen de 30 de zile de la primire, organul fiscal examinează cererea contribuabilului, întocmeşte dispoziţia de plată trezorerială şi o transmite Trezoreriei de Stat spre executare, în modul stabilit de Ministerul Finanţelor.
(4) În termen de 7 zile de la data primirii dispoziţiei de plată trezoreriale, Trezoreria de Stat trece, după caz, dintr-un cont în altul al bugetului sau în contul unui alt buget sumele consemnate în dispoziţia de plată trezorerială. După executarea dispoziţiei de plată trezoreriale, Trezoreria de Stat remite, după caz, autorităţii fiscale sau Departamentului Vamal un extras din contul bancar.
(5) După ce a primit extrasul din contul bancar, autoritatea fiscală face înscrierile de rigoare în contul personal al contribuabilului, iar Departamentul Vamal remite extrasul cel tîrziu a doua zi unităţilor sale.
(6) Excedentul compensării poate fi lăsat în contul stingerii viitoarei obligaţii fiscale de acelaşi tip sau poate fi trecut, la cerere, în contul stingerii unei viitoare obligaţii fiscale de alt tip, sau poate fi restituit contribuabilului.
Articolul 176. Restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită
(1) Restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită contribuabilului se face în modul şi în termenele stabilite la art.175 numai dacă acesta nu are restanţe.
(2) Restituirea condiţionată de efectuarea exportului de mărfuri (inclusiv al celor supuse accizelor) şi de servicii se face în conformitate cu instrucţiunile Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.
(3) Restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită contribuabilului persoană juridică se efectuează de Trezoreria de Stat la conturile lui bancare, iar contribuabilului persoană fizică – la conturile lui bancare sau în numerar.
(4) Dacă suma plătită în plus şi suma care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită nu au fost restituite în termen de 37 de zile de la data primirii cererii de către organul fiscal, contribuabilului i se plăteşte o dobîndă, calculată în funcţie de rata de bază (majorată sau diminuată cu o marjă), stabilită de Banca Naţională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune, la creditele pe termen scurt şi mediu (rotunjită pînă la următorul procent întreg), pentru perioada cuprinsă între data primirii cererii şi data compensării de către Trezoreria de Stat.
Articolul 177. Stingerea obligaţiei fiscale prin executare silită Stingerea obligaţiei fiscale prin executare silită are loc prin acţiunile întreprinse de autoritatea fiscală pentru perceperea forţată a restanţelor în conformitate cu legislaţia fiscală.
Articolul 178. Data stingerii obligaţiei fiscale
(1) Dată a stingerii obligaţiei fiscale prin achitare este considerată data la care sumele au fost înscrise în contul bugetului respectiv.
(2) Dată a stingerii obligaţiei fiscale prin anulare este considerată data indicată în actul de anulare.
(3) Dată a stingerii obligaţiei fiscale prin prescripţie este considerată prima zi după data în care a expirat termenul de prescripţie.
(4) Dată a stingerii obligaţiei fiscale prin scădere este considerată data:
a) întocmirii actului comun al autorităţii administraţiei publice locale şi al autorităţii fiscale prin care ele constată că persoana decedată, declarată moartă, dispărută fără veste, lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă nu deţinea (nu deţine) bunuri;
b) rămînerii definitive a deciziei de încetare a activităţii persoanei juridice;
c) deciziei emise de conducerea autorităţii fiscale privitor la imposibilitatea stingerii obligaţiei fiscale prin executare silită.
(5) Dată a stingerii obligaţiei fiscale prin compensare este considerată data la care Trezoreria de Stat a executat documentele de plată.
(6) Dată a stingerii obligaţiei fiscale prin executare silită este considerată data la care sumele obţinute în urma acţiunilor de executare silită au fost înscrise în contul bugetului respectiv.
Articolul 179. Succesiunea stingerii obligaţiilor fiscale Stingerea obligaţiilor fiscale, conform legislaţiei fiscale, are loc după criteriul cronologic la fiecare tip de obligaţie fiscală indicat în documentul privitor la stingerea ei.
Articolul 180. Modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale
(1) Modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale se efectuează prin:
a) amînarea stingerii obligaţiei fiscale (stingerea se va face printr-o plată unică);
b) eşalonarea stingerii obligaţiei fiscale (stingerea se va face în rate).
(2) În cazurile prevăzute de prezentul articol, contribuabilul are dreptul la amînare sau eşalonare pe parcursul unui an fiscal, cu sau fără aplicarea unei majorări de întîrziere.
(3) Amînarea sau eşalonarea fără calcularea unei majorări de întîrziere se acordă contribuabilului în cazul:
a) prejudicierii lui materiale în urma unei calamităţi naturale, catastrofe tehnogene sau altor circumstanţe excepţionale şi inevitabile;
b) unei datorii rezultate din efectuarea de cheltuieli care urmează să fie compensate de la buget prin finanţare directă, precum şi în cazul unei datorii provenite din comercializarea de mărfuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii către instituţii bugetare în limitele devizelor de cheltuieli ale acestora. În o astfel de situaţie, suma amînată sau eşalonată nu va depăşi suma datoriei, iar termenul modificat prin amînare sau eşalonare nu va depăşi termenul de existenţă a datoriei;
c) restructurării întreprinderii în baza unui acord-memorandum, încheiat între contribuabil şi Consiliul Creditorilor în conformitate cu atribuţiile şi drepturile acestuia din urmă.
(4) Amînarea sau eşalonarea cu calcularea majorării de întîrziere se acordă în alte cazuri decît cele de la alin.(3), cu condiţia stingerii obligaţiilor fiscale curente înăuntrul termenului de amînare sau de eşalonare.
(5) Amînarea sau eşalonarea se acordă în baza unui contract-tip, aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, care se încheie între autoritatea fiscală şi contribuabil. Modul de intrare în vigoare, de suspendare, de modificare şi de reziliere a contractului este prevăzut în acesta.
(6) În cazul nerespectării de către contribuabil a clauzelor contractului de amînare sau eşalonare, acesta este nul din momentul în care autoritatea fiscală a depistat încălcările.
(7) Nu se admite încheierea unui nou contract de amînare sau eşalonare a uneia şi aceleiaşi obligaţii fiscale cu contribuabilul care nu a îndeplinit condiţiile contractului precedent.
(8) Pînă la expirarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale, modificat prin amînare sau eşalonare, nu se vor întreprinde acţiuni de executare silită, iar acţiunile începute se suspendă.
(9) Parlamentul sau organele abilitate de el pot stabili alte temeiuri şi condiţii de modificare prin amînare şi eşalonare a termenului de stingere a obligaţiei fiscale.
Capitolul 9 EXECUTAREA SILITĂ A OBLIGAŢIEI FISCALE
Articolul 193. Condiţiile declanşării executării silite a obligaţiei fiscale Condiţiile declanşării executării silite a obligaţiei fiscale sînt:
a) existenţa restanţei;
b) neexpirarea termenelor de prescripţie stabilite în prezentul cod.
Articolul 194. Modalităţile de executare silită a obligaţiei fiscale
(1) Executarea silită a obligaţiei fiscale se efectuează prin:
a) încasare a mijloacelor băneşti de pe conturile bancare ale contribuabilului;
b) ridicare de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar;
c) urmărire a bunurilor contribuabilului, cu excepţia celor consemnate la lit. a) şi b);
d) urmărire a datoriilor debitoare ale contribuabililor (cu excepţia datoriilor persoanelor finanţate complet de la buget) prin modalităţile prevăzute la lit. a), b) şi c).
(2) Urmărirea bunurilor se face prin sechestrare, comercializare şi ridicare.
(3) În cazul în care, după ce s-au aplicat modalităţile de executare silită, obligaţia fiscală a contribuabilului care desfăşoară activitate de întreprinzător nu a fost stinsă în totalitate, iar aplicarea ulterioară a executării silite este imposibilă, autoritatea fiscală are dreptul să sesizeze instanţa judecătorească în vederea intentării procesului de faliment. Obligaţia fiscală a persoanei fizice neînregistrate ca subiect al activităţii de întreprinzător se stinge în modul prevăzut de prezentul cod.
Articolul 195. Organele abilitate cu executarea silită a obligaţiei fiscale
(1) Executarea silită a obligaţiei fiscale în modul prevăzut de prezentul cod o efectuează autoritatea fiscală.
(2) Executarea silită a obligaţiei fiscale de către alte autorităţi, nici direct şi nici prin intermediul autorităţii fiscale, nu se admite.
(3) Alte autorităţi abilitate cu dreptul de executare silită acţionează în conformitate cu actele lor normative.
Articolul 196. Regulile generale de executare silită a obligaţiei fiscale
(1) Executarea silită a obligaţiei fiscale se face în zile lucrătoare, între orele 6.00 şi 22.00. Executarea silită în alt timp se admite în cazul în care contribuabilul sau debitorul lui se eschivează de la ea.
(2) Dacă contribuabilul nu poate fi găsit pe adresele cunoscute, autoritatea fiscală va solicita intervenţia autorităţilor publice competente.
(3) În cazul în care contribuabilul a fost trecut, complet sau parţial, la evidenţa sau asistenţa unei alte autorităţi fiscale, dosarul lui şi hotărîrea de executare silită a obligaţiei fiscale se remit acesteia în vederea continuării procedurii.
(4) Dacă bunurile sau debitorii contribuabilului se află în diferite unităţi administrativ-teritoriale, executarea silită a obligaţiei fiscale o efectuează autoritatea fiscală de la locul de evidenţă sau asistenţă a contribuabilului şi, după caz, cu participarea funcţionarului fiscal de la locul aflării bunurilor sau de la sediul (domiciliul) debitorului.
(5) Autoritatea fiscală este în drept să aplice una sau mai multe modalităţi de executare silită a obligaţiei fiscale. Executarea silită a obligaţiei fiscale în modul prevăzut la art.194 alin.(1) lit.b), c) şi d) se face în temeiul unei hotărîri emise de conducerea autorităţii fiscale pe un formular tipizat aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.
(6) Cheltuielile aferente executării silite a obligaţiei fiscale se efectuează de la bugetul de stat, urmînd să fie recuperate din contul contribuabilului.
Articolul 197. Încasarea de mijloace băneşti de pe conturile bancare ale contribuabilului
(1) Începînd cu ziua următoare celei în care a apărut restanţa sau în care s-a aflat despre apariţia ei, autoritatea fiscală este în drept să înainteze dispoziţii incaso trezoreriale la conturile bancare (cu excepţia contului de împrumut şi a conturilor persoanelor fizice care nu sînt subiecţi ai activităţii de întreprinzător) ale contribuabilului dacă acesta dispune de ele şi dacă autoritatea fiscală le cunoaşte.
(2) În cazul în care contribuabilul deţine la contul său bancar mijloace băneşti, instituţia financiară este obligată să execute, în limita acestor mijloace, dispoziţia incaso trezorerială a autorităţii fiscale în decursul zilei operaţionale în care a fost primită.
(3) În cazul în care contribuabilul nu deţine la contul său bancar mijloace băneşti pentru a stinge, total sau parţial, obligaţia fiscală, instituţia financiară este obligată să primească dispoziţia incaso trezorerială, plasînd-o în registrul documentelor de decontare percepute în mod incontestabil, şi să o execute, în termen de 10 zile, în măsura înscrierii în cont a mijloacelor băneşti. După expirarea acestui termen, dispoziţia incaso trezorerială neexecutată, total sau parţial, se remite autorităţii fiscale.
Articolul 198. Ridicarea de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar
(1) Executarea silită a obligaţiei fiscale prin ridicarea de mijloace băneşti în numerar este aplicată contribuabilului persoană juridică sau persoană fizică subiect al activităţii de întreprinzător.
(2) Pentru ridicarea de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar, inclusiv în valută străină, funcţionarul fiscal controlează locurile şi localurile în care contribuabilul păstrează numerarul, precum şi reţeaua lui comercială.
(3) Prin derogare de la art.129 pct.4), în calitate de reprezentant al contribuabilului, la ridicarea mijloacelor băneşti în numerar participă casierul (gestionarul) sau un alt angajat care îl înlocuieşte. Aceştia sînt obligaţi să prezinte documentele necesare şi să asigure accesul liber la seiful casei contribuabilului, în încăperea izolată a casei, precum şi în reţeaua lui comercială.
(4) Deschiderea fără consimţămîntul reprezentantului contribuabilului sau în lipsa acestuia a locurilor şi localurilor în care se păstrează numerarul se efectuează în prezenţa a 2 martori asistenţi. Pînă la sosirea acestora din urmă, funcţionarul fiscal sigilează locurile şi localurile.
(5) Faptul ridicării numerarului şi al deschiderii locurilor şi localurilor fără consimţămîntul reprezentantului contribuabilului este consemnat în acte semnate de cei prezenţi. Actele se întocmesc în două exemplare. Exemplarul al doilea se remite contribuabilului sau reprezentantului acestuia contra semnătură pe primul exemplar sau se expediază recomandat contribuabilului în aceeaşi zi sau în următoarea zi lucrătoare.
(6) Funcţionarul fiscal predă mijloacele băneşti ridicate instituţiei financiare proxime, care este obligată să le primească şi să le transfere la bugetele respective pentru stingerea restanţelor. Valuta străină se predă la cursul stabilit de Banca Naţională a Moldovei în ziua predării.
(7) Dacă depunerea mijloacelor băneşti în numerar la instituţia financiară în ziua ridicării lor este imposibilă, ele vor fi predate casieriei autorităţii fiscale pentru ca aceasta să le transmită instituţiei financiare în următoarea zi lucrătoare.
Articolul 199. Reguli generale de sechestrare a bunurilor
(1) Îndeplinirea hotărîrii autorităţii fiscale de sechestrare a bunurilor contribuabilului se efectuează, dacă legislaţia nu prevede altfel, în prezenţa contribuabilului (a reprezentantului acestuia), a persoanei lui cu funcţie de răspundere, iar în cazul în care contribuabilul este persoană fizică neînregistrată ca subiect al activităţii de întreprinzător – a unui membru major al familiei lui.
(2) Dacă contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere se eschivează de a fi prezenţi la sechestrarea bunurilor, aceasta se efectuează fără consimţămîntul sau în absenţa lor. Deschiderea fără consimţămîntul contribuabilului (reprezentantului acestuia), al persoanei lui cu funcţie de răspundere ori în lipsa acestora a încăperilor şi a altor locuri în care se află bunurile, precum şi sechestrarea lor, se efectuează în prezenţa a doi martori asistenţi.
(3) Dacă bunurile contribuabilului se află la domiciliul sau la reşedinţa lui sau a unor alte persoane, sechestrarea bunurilor se va face numai cu consimţămîntul contribuabilului sau al persoanei căreia îi aparţine domiciliul sau reşedinţa.
(4) Dacă persoana nu permite accesul în domiciliul sau în reşedinţa sa pentru a i se sechestra bunurile, funcţionarul fiscal consemnează faptul într-un act. În astfel de cazuri, autoritatea fiscală va intenta o acţiune în justiţie. După ce instanţa judecătorească emite o hotărîre de executare silită a obligaţiei fiscale, aceasta este îndeplinită în conformitate cu legislaţia de procedură civilă.
(5) Dacă contribuabilul nu şi-a stins obligaţia fiscală şi dacă acţiunile de sechestrare a bunurilor nu au fost atacate în decursul a 10 zile lucrătoare din data sechestrării, autoritatea fiscală este în drept să comercializeze bunurile sechestrate. În cazul cînd acţiunile autorităţii fiscale sînt contestate, comercializarea bunurilor menţionate în contestaţie sau în cererea de chemare în judecată se suspendă pînă la soluţionarea cauzei.
(6) În cazul în care, în urma examinării contestaţiei sau a cererii de chemare în judecată, de pe unele bunuri a fost ridicat sechestrul, autoritatea fiscală este în drept să sechestreze alte bunuri ale contribuabilului.
(7) Bunurile sechestrate de autoritatea fiscală nu se urmăresc de alte autorităţi publice, nici chiar în temeiul unei hotărîri judecătoreşti.
Articolul 200. Sechestrarea bunurilor ca modalitate de asigurare a executării silite a obligaţiei fiscale
(1) În temeiul hotărîrii autorităţii fiscale privind executarea silită a obligaţiei fiscale, sînt pasibile de sechestrare toate bunurile contribuabilului, indiferent de locul aflării lor, cu excepţia celor care, în conformitate cu alin.(6), nu sînt sechestrabile.
(2) Sechestrarea bunurilor în temeiul hotărîrii autorităţii fiscale este efectuată de funcţionarul fiscal.
(3) Înainte de a se proceda la sechestrare, contribuabilului (reprezentantului acestuia), persoanei lui cu funcţie de răspundere li se remite o copie de pe hotărîrea privind executarea silită a obligaţiei fiscale şi li se aduce la cunoştinţă, în scris sau oral, ce drepturi şi obligaţii au în timpul sechestrării, ce răspundere prevede legea pentru neîndeplinirea obligaţiilor.
(4) Contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere sînt obligaţi să prezinte spre sechestrare toate bunurile, inclusiv cele date unor alte persoane la păstrare sau în folosinţă, şi să comunice în scris:
a) informaţii despre bunurile care nu aparţin contribuabilului şi despre proprietarii acestora;
b) informaţii despre bunurile care aparţin contribuabilului şi care au fost date unor alte persoane la păstrare sau în folosinţă;
c) informaţii despre bunurile gajate;
d) informaţii despre bunurile sechestrate de alte autorităţi publice.
(5) Pentru depistarea bunurilor contribuabilului, funcţionarul fiscal este în drept să cerceteze locurile în care se presupune că se află acestea.
(6) Nu sînt sechestrabile următoarele bunuri:
a) produsele agricole perisabile, conform unei liste aprobate de Guvern;
b) bunurile gajate pînă la momentul sechestrării;
c) bunurile personale ale persoanei fizice care, conform legislaţiei de procedură civilă, nu sînt urmăribile;
d) bunurile sechestrate de alte autorităţi publice.
(7) Vor fi sechestrate bunuri numai în valoarea necesară şi suficientă pentru stingerea obligaţiei fiscale, pentru achitarea impozitelor şi taxelor aferente comercializării bunurilor sechestrate şi pentru recuperarea cheltuielilor de executare silită.
(8) Pentru determinarea cantităţii suficiente de bunuri ce urmează a fi sechestrate, în momentul sechestrării se stabileşte preţul de sechestru al bunurilor după valoarea lor de bilanţ, în conformitate cu datele contabilităţii contribuabilului. În cazul cînd persoanele care, conform legislaţiei, nu ţin evidenţă contabilă şi cînd contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere se eschivează de a fi prezenţi la sechestru sau lipsesc, preţul de sechestru al bunurilor îl stabileşte funcţionarul fiscal, luînd în considerare starea lor tehnică şi alte caracteristici. Pentru constatarea stării tehnice pot fi invitaţi, după caz, specialişti în domeniu. Valorile mobiliare sînt sechestrate la preţul lor nominal. Cota-parte într-o societate se determină conform documentelor ei de constituire.
(9) În cazul sechestrării bunurilor, funcţionarul fiscal întocmeşte, în două exemplare, după un model aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, lista bunurilor sechestrate. Fiecare foaie este semnată de participanţii la sechestru.
(10) În lista bunurilor sechestrate se indică denumirea, cantitatea, semnele individuale şi valoarea bunurilor. La valorile mobiliare se indică numărul, emitentul, preţul nominal şi alte date cunoscute la momentul sechestrării.
(11) După trecerea în listă a bunurilor sechestrate, se întocmeşte, în două exemplare, actul de sechestru după un model aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi se semnează de participanţii la sechestru. Exemplarul al doilea se remite contribuabilului (reprezentantului acestuia), persoanei lui cu funcţie de răspundere contra semnătură.
(12) Bunurile sechestrate se lasă spre păstrare în locul aflării lor la momentul sechestrării: la contribuabil sau la o altă persoană. În cel de al doilea caz, se admite remiterea bunurilor spre păstrare nemijlocit contribuabilului, care este obligat să le primească. La decizia funcţionarului fiscal, bunurile pot fi remise spre păstrare unor alte persoane în bază de contract. Bijuteriile şi alte obiecte de aur, argint, platină şi de metale din grupa platinei, pietrele preţioase şi perlele, precum şi reziduurile din astfel de materiale, sînt depuse spre păstrare la instituţia financiară de către funcţionarul fiscal. Responsabili de păstrarea bunurilor sechestrate sînt contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere sau persoana care o suplineşte, cărora li s-a adus la cunoştinţă faptul sechestrării, sau persoana căreia i-au fost încredinţate sub semnătură bunurile sechestrate.
(13) Actul de sechestru conţine somaţia că dacă, în termen de 10 zile lucrătoare din data aplicării sechestrului, contribuabilul nu va plăti restanţele, bunurile sechestrate se vor comercializa.
(14) Dacă contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere refuză să semneze actul de sechestru, funcţionarul fiscal notează în dreptul numelui acestuia: “A refuzat să semneze”. Nota refuzului se confirmă de regulă prin semnătura martorilor asistenţi. În cazul absenţei acestora, actul de sechestru este semnat de funcţionarul fiscal, exemplarul al doilea fiind expediat recomandat contribuabilului.
(15) Dacă contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere nu sînt prezenţi la sechestru, faptul se va consemna în actul de sechestru în prezenţa a 2 martori asistenţi, exemplarul al doilea fiind expediat recomandat contribuabilului în 24 de ore.
(16) În cazul sechestrării valorilor mobiliare, autoritatea fiscală va remite copia de pe actul de sechestru registratorului independent sau persoanei care ţine evidenţa lor. Aceştia vor consemna în registrul respectiv, imediat după primirea copiei, sechestrarea valorilor mobiliare. Din acest moment, nu se va mai face, fără acordul autorităţii fiscale, nici o operaţiune cu valorile mobiliare sechestrate.
(17) Dacă contribuabilul nu dispune de bunuri care, conform legislaţiei, sînt sechestrabile, funcţionarul fiscal întocmeşte un act de carenţă.
Articolul 201. Sechestrarea bunurilor contribuabilului care se află la alte persoane
(1) Bunurile contribuabilului care se află la alte persoane în baza unor contracte de împrumut, de arendă, de închiriere, de păstrare etc. se includ în lista bunurilor sechestrate în baza documentelor de care dispune contribuabilul referitor la aceste bunuri. După semnarea actului de sechestru, persoanei la care se află bunurile i se remite o somaţie despre sechestrarea bunurilor contribuabilului, despre obligaţia ei de a asigura integritatea lor şi despre interdicţia de a le transmite contribuabilului sau unor terţi fără acordul autorităţii fiscale. Bunurile sînt examinate, după caz, la locul aflării lor.
(2) Dacă, în cadrul unor controale, se descoperă că bunurile contribuabilului sînt deţinute de o altă persoană şi că ele nu au fost sechestrate anterior, acesteia i se remite o somaţie despre sechestrarea bunurilor contribuabilului, despre obligaţia ce-i revine de a asigura integritatea lor şi despre interdicţia de a le transmite contribuabilului sau unor terţi fără acordul autorităţii fiscale. Concomitent, se va întocmi o listă a acelor bunuri, fiecare pagină fiind semnată de funcţionarul fiscal şi de deţinătorul bunurilor (reprezentantul lui).
(3) După semnarea listei bunurilor deţinute de o altă persoană, funcţionarul fiscal o va verifica după documentele de evidenţă contabilă ale contribuabilului. După identificarea bunurilor, se va întocmi un act de sechestru.
Articolul 202. Ridicarea sechestrului
(1) Sechestrul de pe bunuri se ridică în cazul:
a) stingerii, totale sau parţiale, a obligaţiei fiscale şi al recuperării de către contribuabil a cheltuielilor de executare silită;
b) stingerii, totale sau parţiale, a obligaţiei fiscale şi al recuperării cheltuielilor de executare silită prin alte modalităţi de executare silită;
c) necesităţii sechestrării unor alte bunuri, solicitate pe piaţă, în vederea urgentării plăţii restanţelor;
d) înstrăinării sau dispariţiei bunurilor;
e) imposibilităţii comercializării bunurilor;
f) emiterii unei decizii în acest sens de către autoritatea care examinează plîngerea dacă se încalcă procedura de sechestrare.
(2) După ridicarea sechestrului de pe bunuri, autoritatea fiscală le restituie contribuabilului dacă le-a pus la păstrare în alt loc. În cazul în care dreptul de proprietate asupra bunurilor a trecut la persoana care le-a cumpărat în modul stabilit de prezentul cod, acestea nu se restituie.
(3) În cazul stingerii parţiale a obligaţiei fiscale, sechestrul nu se ridică de pe bunurile a căror valoare depăşeşte partea nestinsă a obligaţiei fiscale. Gradul depăşirii se determină în funcţie de impozitele şi taxele aferente comercializării bunurilor şi de cheltuielile de executare silită, suportate sau eventuale.
Articolul 203. Comercializarea bunurilor sechestrate
(1) Comercializarea bunurilor sechestrate se efectuează la licitaţii, organizate în conformitate cu prevederile capitolului 10.
(2) Expertiza, evaluarea bunurilor sechestrate ale contribuabilului, cu excepţia fondurilor fixe ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor de stat, precum şi ale întreprinderilor şi altor obiective cuprinse în programul de privatizare, şi comercializarea lor se organizează de către o comisie republicană permanentă (în continuare comisie permanentă), formată de Guvern, în componenţa reprezentanţilor Ministerului Finanţelor (inclusiv ai Inspectoratului Fiscal Principal de Stat), ai Ministerului Economiei, ai Departamentului Privatizării, ai autorităţilor administraţiei publice locale şi ai inspectoratelor fiscale de stat teritoriale. Reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale şi ai inspectoratelor fiscale de stat teritoriale participă numai la şedinţele comisiei în care se examinează problemele bunurilor din raza lor de activitate.
(3) Pentru efectuarea expertizei, evaluarea bunurilor şi comercializarea lor la licitaţie, comisia permanentă are dreptul să atragă, după caz, specialişti din autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, alte persoane care dispun de licenţă pentru activitatea respectivă. Plata serviciilor prestate de aceste persoane nu poate depăşi 10% din mijloacele băneşti obţinute din comercializarea bunurilor sechestrate.
(4) Bunurile sechestrate se comercializează la licitaţia cu strigare. Dacă la licitaţia cu strigare nu s-a înscris nici un participant sau dacă bunurile nu au putut fi comercializate, comisia permanentă, în termen de 30 de zile de la data expirării termenului de înscriere la licitaţia la care nu s-a înscris nici un participant sau de la efectuarea licitaţiei, va anunţa o licitaţie cu reducere.
(5) În cazul înscrierii unui singur participant la licitaţia cu strigare, comercializarea se efectuează în bază de contract încheiat cu autoritatea fiscală la un preţ care să nu fie mai mic decît preţul iniţial, iar la licitaţia cu reducere comercializarea se efectuează în baza unui contract similar la un preţ redus cu cel mult 10% faţă de preţul iniţial.
(6) Comercializarea terenurilor pe care sînt amplasate bazine de apă închise, clădiri, construcţii, instalaţii şi alte obiective, care nu pot fi mutate fără a se cauza pierderi directe destinaţiei lor şi terenului aferent necesar utilizării lor normale, se efectuează în conformitate cu legislaţia.
(7) Expertiza, evaluarea bunurilor sechestrate ale contribuabilului care fac parte din fondurile fixe ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor de stat, precum şi ale întreprinderilor şi altor obiective cuprinse în programul de privatizare, şi comercializarea lor se organizează de către Departamentul Privatizării, în modul stabilit pentru privatizarea patrimoniului public.
(8) Comercializarea valorilor mobiliare sechestrate se efectuează în conformitate cu reglementările legale privind circulaţia valorilor mobiliare şi cu o instrucţiune aprobată de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, fără plata acontului.
(9) Cu cel puţin 3 zile înainte de licitaţie, contribuabilului i se permite să comercializeze bunurile sechestrate la un preţ care să nu fie mai mic decît preţul de sechestru, cu condiţia virării sau vărsării sumelor mijloacelor obţinute direct în contul stingerii obligaţiei fiscale şi al recuperării cheltuielilor de executare silită.
(10) Din mijloacele obţinute prin comercializarea bunurilor sechestrate se efectuează, succesiv, în modul stabilit de prezentul cod, recuperarea cheltuielilor de executare silită, plata restanţelor la bugetele respective, a impozitelor şi taxelor aferente comercializării bunurilor sechestrate. Mijloacele băneşti se virează sau se varsă la buget, eludîndu-se contul bancar al contribuabilului sau al debitorului acestuia. În dispoziţia de plată trezorerială se indică în calitate de plătitor cumpărătorul, de beneficiar – bugetul respectiv, iar la destinaţia plăţii se indică, cu referinţă la prezentul cod, în contul cărui contribuabil se efectuează viramentul. Excedentul se rambursează contribuabilului.
(11) Neasigurarea integrităţii bunurilor sechestrate, înstrăinarea, substituirea, tăinuirea, deteriorarea, decompletarea sau folosirea lor atrag răspunderea stabilită de legislaţie. Contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere sau persoana la care s-au păstrat bunurile sechestrate nu poartă răspundere pentru pierderile suportate în limitele normelor de perisabilitate şi în urma pierii fortuite a bunurilor.
(12) Pentru contribuabil, comercializarea de către autoritatea fiscală a bunurilor sechestrate înseamnă desfacerea şi livrarea de mărfuri cu toate consecinţele ce decurg din aceste operaţiuni, inclusiv cu eliberarea obligatorie a facturii T.V.A., cu calcularea şi plata posibilelor impozite şi taxe aferente.
(13) Dacă la licitaţia cu reducere nu s-a înscris nici un participant sau dacă bunurile nu au putut fi comercializate, comisia permanentă, în termen de 30 de zile de la data expirării termenului de înscriere la licitaţia la care nu s-a înscris nici un participant sau de la efectuarea licitaţiei, va anunţa o licitaţie repetată. Dacă şi de data aceasta nu se înscrie nici un participant sau dacă bunurile nu sînt vîndute, autoritatea fiscală va ridica sechestrul de pe bunurile necomercializate.
Articolul 204. Ridicarea bunurilor
(1) După semnarea contractului de vînzare-cumpărare, autoritatea fiscală va ridica bunurile sechestrate spre a le remite cumpărătorului. Din momentul semnării actului de ridicare a bunurilor sechestrate, dreptul de proprietate asupra acestora trece la cumpărător, iar cheltuielile de păstrare şi de transportare a bunurilor, de perfectare a titlurilor de proprietate le suportă noul proprietar.
(2) În cazul în care contribuabilul sau participanţii la licitaţie contestă rezultatele acesteia din motivul încălcării procedurii de înscriere sau de desfăşurare, bunurile sechestrate nu se vor ridica. În astfel de situaţii, ridicarea bunurilor se operează după soluţionarea litigiilor. Dacă, după ridicarea bunurilor, rezultatele licitaţiei sînt anulate conform art.213 alin.(7), cumpărătorul este obligat să restituie acele bunuri.
(3) Tranzacţiile, scrise sau orale, în a căror bază bunurile sechestrate au fost înstrăinate fără acordul scris al autorităţii fiscale sînt nule din momentul încheierii, iar autoritatea fiscală este în drept să ridice bunurile de la persoanele care le-au primit. Răspunderea pentru pierderile suportate de acestea o poartă contribuabilul sau persoana care a înstrăinat bunurile sau a decis înstrăinarea lor.
(4) Ridicarea bunurilor sechestrate se efectuează în prezenţa contribuabilului (a reprezentantului acestuia), a persoanei lui cu funcţie de răspundere şi a cumpărătorului (a reprezentantului acestuia). În cazul absenţei nemotivate a contribuabilului (a reprezentantului acestuia), a persoanei lui cu funcţie de răspundere, ridicarea bunurilor se efectuează în prezenţa a 2 martori asistenţi. În cazul împiedicării acţiunilor de ridicare a bunurilor, autoritatea fiscală va efectua ridicarea lor forţată.
(5) Dacă se constată lipsa, substituirea sau degradarea calitativă a unor bunuri din lista bunurilor sechestrate, autoritatea fiscală este obligată să remită organelor de anchetă materialele de rigoare, excepţie făcînd situaţiile în care substituirea sau degradarea bunurilor este neînsemnată şi cumpărătorul le-a acceptat la preţul din contractul de vînzare-cumpărare.
(6) Dacă bunurile unui contribuabil au fost vîndute mai multor cumpărători, ridicarea lor se va face separat pentru fiecare cumpărător.
(7) Asupra faptului ridicării bunurilor sechestrate se va întocmi, în 3 exemplare, un act de un model stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Al treilea exemplar se remite, contra semnătură, contribuabilului (reprezentantului acestuia), persoanei lui cu funcţie de răspundere, al doilea exemplar – cumpărătorului, iar primul exemplar va rămîne la autoritatea fiscală care a ridicat bunurile.
(8) În timpul ridicării bunurilor sechestrate sau în cel mult 24 de ore după semnarea actului de ridicare, contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere sînt obligaţi să remită autorităţii fiscale sau nemijlocit cumpărătorului toate documentele referitoare la bunurile ridicate dacă aceste documente nu au fost ridicate de autoritatea fiscală o dată cu sechestrarea bunurilor.
(9) În temeiul actului de ridicare a bunurilor sechestrate, contribuabilul efectuează înregistrările contabile în legătură cu comercializarea lor.
(10) În temeiul contractului de vînzare-cumpărare, al actului de ridicare a bunurilor sechestrate şi al certificatului de achitare integrală eliberat de autoritatea fiscală, cumpărătorul înregistrează la organele de resort, în cazurile prevăzute de legislaţie, bunurile ridicate. Cumpărătorul poate folosi bunurile şi pînă la înregistrare (cu excepţia scoaterii lor din Republica Moldova) în baza contractului de vînzare-cumpărare şi a actului de ridicare. După expirarea termenului de plată stabilit în contractul de vînzare-cumpărare, bunurile nu vor mai putea fi folosite în baza documentelor menţionate.
Articolul 205. Urmărirea datoriei debitoare
(1) Urmărirea datoriei debitoare de la persoane care au sediu în Republica Moldova se face în baza listei debitorilor, prezentate de contribuabil, sau a altor informaţii de care dispune autoritatea fiscală. În conformitate cu acordurile (convenţiile) internaţionale la care Republica Moldova este parte, pot fi urmărite datoriile debitoare de la persoane din străinătate, precum şi de la debitorii autohtoni în beneficiul contribuabililor străini.
(2) Urmărirea datoriei debitoare se efectuează şi atunci cînd însuşi debitorul are restanţe.
(3) Pentru urmărirea datoriei debitoare, contribuabilul este obligat să prezinte autorităţii fiscale lista debitorilor, semnată de el (de reprezentantul său), de persoana sa cu funcţie de răspundere. La cererea autorităţii fiscale, datele din listă sînt confirmate documentar. Lista debitorilor trebuie să conţină, după caz:
a) denumirea (numele, prenumele) debitorului, sediul (adresa), codul fiscal, informaţia de contact;
b) conturile bancare ale debitorului, denumirea, sediul şi codul instituţiilor financiare în care sînt deschise conturile;
c) data apariţiei datoriilor debitoare, suma totală şi scadenţa lor;
d) măsurile întreprinse de contribuabil pentru a i se plăti datoria debitoare;
e) data ultimei verificări reciproce.
(4) În baza datelor furnizate de contribuabil, autoritatea fiscală verifică dacă datoriile debitoare au devenit scadente şi dacă contribuabilul are dreptul să ceară plata lor. În cazul în care dreptul de a cere plata este confirmat, autoritatea fiscală remite debitorului somaţia că, la data primirii ei, asupra sumelor pe care el le datorează contribuabilului s-a aplicat sechestru în cuantumul obligaţiei fiscale a acestuia şi că debitorul este obligat să stingă obligaţia fiscală.
(5) Persoana care a primit somaţia este obligată ca, în termen de 10 zile lucrătoare, să confirme sau să infirme, parţial ori total, datoria debitoare a contribuabilului indicată în somaţie. Dacă datoria este infirmată, la scrisoare se anexează copiile de pe documentele de rigoare.
(6) Dacă suma datoriei debitoare a contribuabilului a fost confirmată sau dacă ea a fost infirmată fără anexarea documentelor de rigoare, precum şi dacă, la expirarea a 10 zile lucrătoare de la primirea somaţiei, nu i s-a răspuns autorităţii fiscale, aceasta are dreptul să aplice debitorului, în modul corespunzător, modalităţile de executare silită a obligaţiei fiscale enumerate la art.194 alin.(1) lit. a), b) şi c).
Articolul 206. Imposibilitatea executării silite a obligaţiei fiscale
(1) Executarea silită a obligaţiei fiscale se consideră imposibilă dacă:
a) persoana lichidată nu are succesor;
b) persoana care desfăşoară activitate de întreprinzător este declarată falită şi nu dispune de bunuri;
c) persoana fizică ce nu este subiect al activităţii de întreprinzător nu a posedat, pe parcursul a 6 ani din ziua apariţiei restanţei, bunuri care ar putea fi sechestrate conform prezentului capitol;
d) persoana fizică ce nu este subiect al activităţii de întreprinzător şi-a părăsit domiciliul, nu poate fi găsită în decursul a 6 ani de după scadenţa obligaţiei fiscale şi nu are bunuri care ar putea fi sechestrate conform prezentului capitol;
e) persoana fizică a decedat şi nu există alte persoane obligate prin lege să-i stingă obligaţia fiscală.
(2) Suma obligaţiei fiscale a cărei executare silită este imposibilă, precum şi suma obligaţiilor fiscale stinse prin scădere conform art.174 alin.(1), (2) şi (4) sînt luate la o evidenţă specială, în modul stabilit de Ministerul Finanţelor, pînă la expirarea termenului de prescripţie. În cazurile prevăzute la art.186 alin.(5), sumele luate la evidenţă specială se restabilesc.
Articolul 207. Evidenţa acţiunilor de executare silită a obligaţiei fiscale
(1) Evidenţa acţiunilor de executare silită a obligaţiei fiscale o ţine autoritatea fiscală în modul stabilit.
(2) În ziua semnării sau cel tîrziu în ziua lucrătoare imediat următoare acesteia, actele ce confirmă acţiunile de executare silită a obligaţiei fiscale se înscriu la autoritatea fiscală în registre speciale de evidenţă, ţinute manual sau computerizat, de un model stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.
(3) În dosarul contribuabilului căruia i s-a aplicat executarea silită a obligaţiei fiscale, se păstrează hotărîrea autorităţii fiscale despre executarea silită, dispoziţiile incaso trezoreriale, actul de sechestru, procesul-verbal privind rezultatele licitaţiei, contractul de vînzare-cumpărare, corespondenţa cu contribuabilul şi cu alte persoane, alte documente referitoare la caz.
Capitolul 10 ORGANIZAREA LICITAŢIEI DE BUNURI SECHESTRATE
Articolul 208. Organizarea evaluării bunurilor sechestrate
(1) După sechestrarea bunurilor, organizarea ulterioară a expertizei, evaluării şi comercializării lor este dată în sarcina comisiei permanente, cu excepţia expertizei, evaluării şi comercializării fondurilor fixe ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor de stat, precum şi ale întreprinderilor şi altor obiective incluse în programul de privatizare.
(2) Pentru a soluţiona problema efectuării expertizei, evaluării bunurilor, admiterii sau numirii organizatorilor licitaţiei, preşedintele şi secretarul comisiei permanente o convoacă în şedinţă. Expertiza şi evaluarea bunurilor sechestrate pot fi efectuate de specialişti în domeniu, contractaţi de comisie.
(3) Organizatori ai licitaţiei sînt: autoritatea fiscală şi persoanele cu licenţă pentru activitatea respectivă, admise de comisia permanentă pe bază de concurs.
(4) În baza materialelor expertizei şi a materialelor de evaluare a bunurilor, comisia permanentă stabileşte preţul iniţial de comercializare, formînd loturi de bunuri care urmează să fie comercializate la licitaţie.
(5) Autoritatea fiscală transferă beneficiarilor, de la bugetul de stat, banii destinaţi finanţării cheltuielilor de executare silită a obligaţiei fiscale. După comercializarea bunurilor sechestrate, aceste cheltuieli se recuperează cu prioritate.
Articolul 209. Organizarea licitaţiilor
(1) Pentru a organiza comercializarea bunurilor, expertul transmite comisiei permanente dosarele loturilor de bunuri. Referitor la operaţiunea de predare-primire se întocmeşte un proces-verbal.
(2) Comisia permanentă efectuează următoarele acţiuni:
a) examinează dosarele loturilor de bunuri;
b) aprobă actul preţului iniţial de licitare a fiecărui lot aparte dacă expertiza şi evaluarea bunurilor au fost efectuate de specialişti în domeniu;
c) decide asupra scoaterii bunurilor la licitaţie;
d) dispune publicarea unui anunţ despre desfăşurarea licitaţiei;
e) aprobă componenţa comisiei de licitaţie şi numeşte preşedintele ei.
(3) Anunţul despre desfăşurarea licitaţiei se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi trebuie să conţină:
a) data, ora şi locul desfăşurării licitaţiei;
b) specificarea bunurilor, principalelor caracteristici tehnico-economice şi locului aflării lor;
c) informaţii despre proprietarul bunurilor;
d) informaţii despre terenul pe care sînt amplasate bunurile imobiliare şi condiţiile de utilizare a terenului de către proprietar;
e) condiţiile de comercializare a bunurilor;
f) informaţii despre forma de plată, condiţiile de plată eşalonată, dacă aceasta este prevăzută de comisia permanentă;
g) modul de familiarizare prealabilă cu bunurile scoase la licitaţie;
h) condiţiile de înaintare a cererilor de participare la licitaţie;
i) termenul final de primire a cererilor, propunerilor şi altor documente pentru participare la licitaţie;
j) informaţia despre necesitatea depunerii unui acont de 2% din preţul iniţial de comercializare a bunurilor şi contul bancar la care acesta urmează să fie vărsat;
k) informaţia de contact a comisiei de licitaţie, a autorităţii fiscale şi a altor organizatori ai licitaţiei;
l) alte informaţii necesare.
(4) Licitaţia urmează să aibă loc la cel puţin 15 zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
(5) Licitaţia se face în localitatea de reşedinţă a inspectoratului fiscal de stat teritorial în a cărui rază au fost sechestrate bunurile. Persoana la care se păstrează bunurile este obligată să asigure publicului accesul la ele.
(6) Licitaţia are loc dacă la ea sînt înscrişi cel puţin doi participanţi.
Articolul 210. Comisia de licitaţie
(1) Pentru fiecare licitaţie se formează o comisie în componenţa a cel puţin 5 membri dintre reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale şi experţi independenţi. Reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale sînt propuşi de inspectoratul fiscal de stat teritorial, iar cei ai autorităţilor administraţiei publice centrale – de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Experţii independenţi vor fi propuşi de contribuabil sau de alte persoane interesate în comercializarea bunurilor scoase la licitaţie.
(2) Şedinţa comisiei de licitaţie este deliberativă dacă la ea participă cel puţin două treimi din membri. Hotărîrea se adoptă prin vot deschis, cu simpla majoritate de voturi. În cazul parităţii de voturi, cel al preşedintelui comisiei este decisiv.
(3) Comisia de licitaţie are următoarele atribuţii:
a) primeşte şi verifică dosarele loturilor scoase la licitaţie, alte documente;
b) perfectează documentele aferente licitaţiei;
c) organizează familiarizarea prealabilă a participanţilor cu bunurile scoase la licitaţie;
d) eliberează bilete de participant, înregistrează participanţii la licitaţie;
e) ţine licitaţia;
f) exercită controlul asupra îndeplinirii condiţiilor de participare la licitaţie şi asigură respectarea drepturilor cumpărătorului;
g) desfăşoară negocieri directe în cazul înscrierii unui singur participant;
h) dă informaţii, la solicitarea mass-media şi cu asentimentul cumpărătorului, despre rezultatele licitaţiei.
Articolul 211. Condiţiile de participare la licitaţie
(1) La licitaţie au dreptul să participe persoanele care au depus la timp cerere de participare, au prezentat documentele necesare şi au plătit, în modul stabilit, acontul de 2% din preţul iniţial al bunurilor dacă comisia permanentă consideră necesar plata acontului.
(2) Doritorii de a participa la licitaţie vor prezenta autorităţii fiscale următoarele documente:
a) cerere de participare de un model stabilit;
b) copie de pe documentul de plată care confirmă depunerea acontului pe contul bancar indicat în anunţul licitaţiei;
c) procură, după caz, pentru dreptul de a încheia contract de vînzare-cumpărare.
(3) Primirea cererilor şi a documentelor se încheie cu 3 zile înainte de data licitaţiei.
(4) Datele despre persoanele care au depus cereri de participare la licitaţie şi numărul acestora sînt confidenţiale.
(5) Cu cel puţin 2 zile înainte de data licitaţiei, autoritatea fiscală va prezenta, iar comisia de licitaţie va examina documentele indicate la alin.(2). După examinare, comisia de licitaţie înregistrează în calitate de participant la licitaţie persoana care a depus cerere sau poate respinge cererea dacă persoana nu a respectat cerinţele prezentului cod referitoare la întocmirea şi la prezentarea documentelor. Motivul respingerii cererilor comisia îl va indica distinct în hotărîre, pe care o va comunica persoanei avizate. În acest caz, ei i se va restitui acontul.
(6) Persoana are dreptul să-şi retragă cererea de participare, adresînd un demers în scris cu 3 zile înainte de data licitaţiei. În acest caz, ei i se va restitui acontul.
(7) Dacă a fost înregistrat un singur participant, comisia de licitaţie va duce cu acesta, în ziua licitaţiei, negocieri directe. După stabilirea preţului de comercializare a bunurilor şi după semnarea procesului-verbal referitor la rezultatele negocierilor directe, materialele vor fi remise autorităţii fiscale organizatoare a licitaţiei pentru a se încheia contractul de vînzare-cumpărare.
(8) Dacă la licitaţie nu s-a înscris nici un participant, documentele ei vor fi remise comisiei permanente pentru a întreprinde acţiunile prevăzute de legislaţia fiscală.
Articolul 212. Desfăşurarea licitaţiei
(1) În ziua licitaţiei, concomitent cu înmînarea biletelor de participant, comisia de licitaţie va înregistra participanţii prezenţi. Înregistrarea se va încheia cu 10 minute înainte de începutul procedurii de licitare. Participanţii întîrziaţi nu vor fi admişi.
(2) Licitaţia este condusă de un licitator, desemnat în bază de contract de organizatorul licitaţiei.
(3) Licitarea fiecărui lot de bunuri la licitaţia cu strigare începe cu anunţarea de către licitator a preţului iniţial şi a pasului de ridicare a preţului. Cel care acceptă preţul ridică biletul de participant. După ce unul dintre participanţi a ridicat biletul, ceilalţi pot pretinde la lot propunînd un preţ mai mare cu unul sau cu mai mulţi paşi de ridicare. Dacă nimeni nu oferă un preţ mai mare decît cel acceptat, strigat de 3 ori de către licitator, acesta fixează printr-o lovitură de ciocan faptul vînzării lotului.
(4) Participantul la licitaţie care a cîştigat lotul este obligat să semneze un proces-verbal privind rezultatele licitaţiei, întocmit pe un formular tipizat, aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.
(5) Participantul care a cîştigat lotul la licitaţia cu strigare, dar care a refuzat să semneze procesul-verbal privind rezultatele licitaţiei este privat de dreptul de a participa la această licitaţie, iar licitarea va reîncepe de la preţul oferit de participantul anterior. Participantului care a refuzat să semneze procesul-verbal nu i se va restitui acontul.
(6) Potrivit deciziei comisiei permanente, bunurile nesolicitate la licitaţia cu strigare vor fi scoase la licitaţia cu reducere. Licitatorul va începe licitarea fiecărui lot cu anunţarea preţului lui maxim, care va fi preţul iniţial de la licitaţia cu strigare, şi a pasului de reducere a preţului. Pasul reducerii nu poate fi mai mare de 5% din preţul maxim.
(7) Dacă preţul redus a fost strigat de 3 ori şi nici un participant nu şi-a exprimat dorinţa de a cumpăra lotul, licitatorul va reduce preţul cu încă un pas, declarînd de fiecare dată preţul nou.
(8) Licitatorul va reduce preţul pînă cînd unul din participanţi va fi de acord cu preţul propus, cerînd acestuia să confirme oferta numind suma pentru care este de acord să cumpere lotul. În cazul confirmării, licitatorul va striga preţul de 3 ori, fixînd faptul vînzării printr-o lovitură de ciocan. Dacă un alt participant doreşte să cumpere lotul, el are dreptul să ridice preţul cu un pas sau cu mai mulţi, declarînd intenţia sa în timpul repetării preţului, pînă la lovitura de ciocan, şi-şi va confirma oferta ridicînd biletul de participant. În acest caz, licitaţia cu reducere trece în licitaţie cu strigare.
(9) Reducerea preţului va continua pînă se va ajunge la zero, după care lotul se scoate de la licitaţie. Comisia permanentă poate stabili pentru unele loturi scoase la licitaţia cu reducere limita la care poate fi redus preţul.
(10) Dacă licitatorul, preşedintele sau orice membru al comisiei de licitaţie vor constata încălcarea procedurii de licitaţie, ei vor suspenda licitaţia în orice moment pînă cînd comisia de licitaţie va decide continuarea licitaţiei sau scoaterea lotului de la licitaţie.
(11) Participantul la licitaţia cu reducere care a cîştigat lotul este obligat să semneze un proces-verbal privind rezultatele licitaţiei. Dacă refuză să-l semneze, participantul este privat de dreptul de a participa la această licitaţie, care va reîncepe de la preţul acceptat de el. Participantului care a refuzat să semneze procesul-verbal nu i se va restitui acontul.
(12) Dacă licitarea unui lot este declarată nulă din motive prevăzute de prezentul cod, se va întocmi un proces-verbal al licitaţiei nule pe un formular tipizat aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. În acest caz, participanţii din a căror vină licitaţia a fost declarată nulă nu vor fi admişi la licitaţiile ulterioare la care va fi expus lotul a cărui licitare a fost declarată nulă. Lor nu li se va restitui acontul.
Articolul 213. Încheierea contractului de vînzare- cumpărare şi plata lotului
La încheierea licitării unui lot, comisia de licitaţie va negocia direct cu cîştigătorul lotului asupra modului şi termenelor lui de plată, fapt care se consemnează în procesul-verbal privind rezultatele licitaţiei. După semnare, un exemplar al procesului-verbal se remite, în 24 de ore, contribuabilului.
(2) În cazul în care comisia de licitaţie şi cumpărătorul au convenit ca plata lotului să se efectueze printr-o sumă unică, ultimul plăteşte integral lotul în termen de 7 zile din data semnării contractului de vînzare - cumpărare.
(3) În cazul în care comisia de licitaţie şi cumpărătorul au convenit ca plata lotului să se facă eşalonat, în acelaşi termen de 7 zile cumpărătorul varsă prima tranşă, de cel puţin 40%, din preţul indicat în procesul-verbal, iar restul în termenul stabilit în contractul de vînzare - cumpărare, care nu va depăşi 60 de zile din data încheierii licitaţiei.
(4) Cetăţenii străini şi apatrizii, persoanele care nu au raporturi cu sistemul bugetar al Republicii Moldova plătesc integral lotul în termen de 7 zile din data semnării contractului de vînzare - cumpărare.
(5) La cumpărarea lotului, acontul depus de cumpărător este inclus în suma stabilită în contractul de vînzare- cumpărare. Cu excepţiile stabilite de legislaţia fiscală, celorlalţi participanţi li se va restitui acontul în termen de 3 zile lucrătoare din data încheierii licitaţiei.
(6) Aconturile nerestituite conform prezentului cod se consideră venit al contribuabilului ale cărui bunuri au fost scoase la licitaţie şi se folosesc pentru recuperarea cheltuielilor de executare silită, pentru plata restanţelor la bugetele respective.
(7) Dacă cumpărătorul nu plăteşte lotul în termenul stabilit, comisia permanentă are dreptul să anuleze rezultatele licitaţiei. În acest caz, bunurile se scot la o nouă licitaţie cu strigare sau, respectiv, cu reducere, iar acontul nu se restituie.
(8) Vînzător al bunurilor sechestrate este autoritatea fiscală care le-a sechestrat. Aceasta va încheia contract de vînzare- cumpărare în cazul vînzării atît prin procedura licitaţiei, cît şi prin negocieri directe.
(9) Contractul de vînzare- cumpărare se încheie în termen de 5 zile din data încheierii licitaţiei sau a negocierilor directe. Dacă, după încheierea contractului de vînzare- cumpărare, cumpărătorul se dezice de bunuri, licitarea lor se consideră nulă. În acest caz, bunurile se scot la o nouă licitaţie cu strigare sau, respectiv, cu reducere, iar acontul nu se restituie.
(10) Rezultatele licitaţiei pot fi contestate, în modul stabilit de lege, în comisia permanentă în termen de 30 de zile din data încheierii licitaţiei sau în instanţă judecătorească.
Capitolul 11 CONTROLUL FISCAL
Articolul 214. Principiile generale de efectuare a controlului fiscal
(1) Scopul controlului fiscal constă în verificarea modului în care contribuabilul respectă legislaţia fiscală în vigoare într-o anumită perioadă.
(2) Controlul fiscal este exercitat de autoritatea fiscală şi/sau de o altă autoritate cu atribuţii de administrare fiscală, în limitele funcţiilor stipulate în legislaţia fiscală, la faţa locului şi/sau la oficiul acestora.
(3) Procedura controlului fiscal constă într-un ansamblu de metode şi operaţiuni de organizare şi desfăşurare a controlului, precum şi în valorificarea rezultatelor lui.
(4) Controlul fiscal se efectuează prin următoarele metode tehnice: verificarea sumară; faptică, documentară; totală, parţială, tematică; operativă, inopinată; încrucişată; repetată.
(5) În cadrul controlului fiscal, este examinată întreaga informaţie disponibilă, inclusiv cea favorabilă contribuabilului.
(6) În cadrul controlului fiscal, persoanele cu funcţie de răspundere ale autorităţii care exercită controlul beneficiază de drepturile acordate în conformitate cu legislaţia fiscală.
(7) Controlul fiscal se efectuează, de regulă, în orele de program ale autorităţii care exercită controlul fiscal, cu excepţia cazurilor cînd conducerea ei decide efectuarea lui în alt timp.
(8) La finalizarea controlului fiscal, cu excepţia verificării sumare, se întocmeşte un act de control fiscal. În cazul depistării vreunei încălcări fiscale, autoritatea fiscală emite decizia de rigoare. Dacă serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale depistează vreo încălcare fiscală, autoritatea fiscală emite o decizie coordonată cu primarul (pretorul).
(9) Actul de control fiscal este un document întocmit de persoana cu funcţie de răspundere a autorităţii care exercită controlul, unde se consemnează rezultatele controlului fiscal. În act trebuie descrisă obiectiv, clar, laconic şi exact încălcarea legislaţiei fiscale şi a modului de evidenţă a obiectelor impunerii cu referire la documentele de evidenţă respective şi la alte materiale, indicîndu-se actele normative încălcate. În actul de control va fi reflectată fiecare perioadă fiscală în parte, specificîndu-se încălcările fiscale depistate în ea.
(10) Contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului supus controlului fiscal sînt obligaţi să semneze actul de control fiscal chiar şi în cazul dezacordului lor. În caz de dezacord, ei sînt obligaţi să prezinte în scris, în termen de 7 zile, argumentarea dezacordului, anexînd documentele de rigoare.
(11) Modificările efectuate, în perioada controlului fiscal şi a emiterii deciziei, în dările de seamă fiscale şi în documentele de evidenţă pentru această perioadă nu se iau în considerare.
(12) În procesul controlului fiscal, documentele care atestă săvîrşirea de încălcare fiscală se ridică, după caz, întocmindu-se un proces-verbal.
Articolul 215. Verificarea sumară
(1) Verificarea sumară se face la oficiul autorităţii care exercită controlul fiscal şi constă în verificarea corectitudinii întocmirii dărilor de seamă fiscale, inclusiv a calculelor efectuate în ele.
(2) Verificarea sumară constă în confruntarea datelor din darea de seamă fiscală, din documentele de evidenţă şi a altor informaţii prezentate de contribuabil cu datele din documentele şi cu informaţiile despre contribuabil de care dispune autoritatea ce exercită controlul fiscal.
(3) La finele verificării sumare, autoritatea care exercită controlul fiscal va întocmi un proces-verbal al dezacordurilor, copia de pe care va fi remisă imediat contribuabilului.
Articolul 216. Verificarea faptică
(1) Verificarea faptică se efectuează la faţa locului, prin observarea directă a obiectelor, proceselor şi fenomenelor, prin cercetarea şi analiza activităţii contribuabilului.
(2) Verificarea faptică are sarcina de a constata situaţiile care nu sînt reflectate sau care nu rezultă din documente.
Articolul 217. Verificarea documentară
(1) Verificarea documentară se efectuează, de regulă, în deplasare la faţa locului. În cazul în care contribuabilul nu dispune de sediu sau de oficiu ori sediul lui se află la domiciliu, în alte cazuri cînd nu există condiţii adecvate de lucru, verificarea documentară are loc la oficiul autorităţii care exercită controlul fiscal.
(2) Verificarea documentară constă în confruntarea dărilor de seamă fiscale, documentelor de evidenţă şi altei informaţii prezentate de contribuabil cu documentele şi cu informaţiile referitoare la acesta de care dispune autoritatea care exercită controlul fiscal.
(3) La solicitarea autorităţii care exercită controlul fiscal, contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere sînt obligaţi să fie prezenţi la verificarea documentară şi să asigure condiţii pentru efectuarea controlului.
(4) Durata unei verificări documentare nu trebuie să depăşească 30 de zile lucrătoare. Se consideră dată a începerii verificării ziua în care a demarat examinarea documentelor contribuabilului. În cazuri excepţionale, conducerea autorităţii respective poate să extindă durata verificării pînă la cel mult 3 luni sau să sisteze verificarea. Perioada sistării nu se include în durata verificării.
(5) Autoritatea care exercită controlul fiscal are dreptul să efectueze la un contribuabil numai o verificare documentară, numai pentru o perioadă fiscală şi numai la un anumit tip de obligaţii fiscale, cu excepţia cazurilor cînd conducerea ei emite o altă decizie.
(6) La efectuarea verificării documentare la oficiul autorităţii care exercită controlul fiscal, persoana ei cu funcţie de răspundere este obligată să ridice de la contribuabil documentele necesare, întocmind un proces-verbal.
Articolul 218. Verificarea totală
(1) Verificarea totală este exercitată asupra tuturor actelor şi operaţiunilor de determinare a obiectelor (bazei) impozabile şi de stingere a obligaţiilor fiscale în perioada de după ultimul control fiscal.
(2) Verificarea totală este una documentară şi, în acelaşi timp, faptică asupra modului în care contribuabilul execută legislaţia fiscală.
Articolul 219. Verificarea parţială Verificarea parţială constă în controlul asupra stingerii unor anumite tipuri de obligaţii fiscale, asupra executării unor alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală dintr-o anumită perioadă, verificîndu-se, în totalitate sau selectiv, documentele sau activitatea contribuabilului.
Articolul 220. Verificarea tematică Verificarea tematică reprezintă controlul asupra stingerii unui anumit tip de obligaţie fiscală sau asupra executării unei alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală, verificîndu-se documentele sau activitatea contribuabilului.
Articolul 221. Verificarea operativă
(1) Verificarea operativă se face în procesele economice şi financiare, simultan cu efectuarea actelor şi operaţiunilor aferente acestora, pentru a se constata autenticitatea lor, pentru a se depista şi a se preveni încălcarea legislaţiei fiscale.
(2) Verificarea operativă se face inopinat, prin verificare faptică şi/sau documentară, în cel mult 24 de ore. Dacă se constată vreo încălcare a legislaţiei fiscale, iar verificarea circumstanţelor necesită mai mult de 24 de ore, materialele se transmit subdiviziunilor respective ale autorităţii fiscale pentru efectuarea unui control fiscal prin alte metode tehnice.
Articolul 222. Verificarea inopinată Verificarea inopinată se face pe neaşteptate pentru contribuabil, fără a fi preîntîmpinat, folosindu-se una sau mai multe metode tehnice de control fiscal.
Articolul 223. Verificarea încrucişată Verificarea încrucişată constă în controlul concomitent al contribuabilului şi al persoanelor cu care acesta are sau a avut raporturi economice, financiare şi de altă natură, pentru a se constata autenticitatea acestor raporturi şi a operaţiunilor efectuate.
Articolul 224. Verificarea repetată
(1) Verificarea repetată se face în cazul în care rezultatele controlului fiscal efectuat anterior sînt neconcludente, incomplete sau nesatisfăcătoare şi, prin urmare, se impune cu necesitate un nou control. În astfel de cazuri, verificarea repetată se efectuează în baza unei decizii speciale a conducerii autorităţii care exercită controlul fiscal.
(2) Verificarea repetată poate fi efectuată şi de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat sau la iniţiativa conducerii inspectoratului fiscal de stat teritorial ori a unei alte autorităţi cu atribuţii de administrare fiscală pentru a se aprecia acţiunile celor care au efectuat controlul fiscal anterior.
(3) Verificarea repetată se poate efectua în procesul examinării contestaţiilor fiscale şi în alte cazuri, la decizia conducerii autorităţilor indicate la alin.(2).
Articolul 225. Metodele şi sursele indirecte de estimare a sumei obligaţiei fiscale
(1) În cadrul controlului fiscal, pentru a determina corectitudinea calculării sumei obligaţiei fiscale, autoritatea care efectuează controlul fiscal poate folosi metode şi surse indirecte.
(2) Metodele şi sursele indirecte includ:
a) tipul şi natura activităţilor practicate de contribuabil;
b) mărimea capitalului contribuabilului;
c) vînzările nete ale contribuabilului;
d) numărul de angajaţi ai contribuabilului;
e) categoria clienţilor contribuabilului şi numărul lor;
f) diferenţa dintre caracteristicile cantitative şi cele calitative ale materiei prime, ale altor materiale procurate şi ale celor folosite în producţie;
g) analiza schimbării valorii nete a proprietăţii contribuabilului;
h) chiria imobilului folosit de contribuabil în afaceri;
i) rulajul mijloacelor băneşti şi soldul lor pe conturile bancare ale contribuabilului;
j) compararea cheltuielilor contribuabilului cu veniturile lui;
k) venitul altor persoane care activează în aceleaşi condiţii sau în condiţii similare cu cele ale contribuabilului;
l) proprietatea persoanei cu funcţie de răspundere (locuinţa, automobilul etc.) procurată sau folosită în scopuri personale, starea ei fizică, apartenenţa persoanei la diferite cercuri, numărul personalului ei casnic;
m) informaţii de la instituţiile financiare, birourile notariale, organele vamale, organele poliţiei, Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru, bursele de valori privind tranzacţiile şi operaţiunile efectuate de contribuabil şi datele despre el;
n) alte obiective, procese şi fenomene, informaţii şi date care denotă suma obligaţiei fiscale a contribuabilului, prevăzute în prezentul cod.
Articolul 226. Citaţia la autoritatea fiscală, inclusiv citaţia bancară, procedura de audiere
(1) Citaţia este un înscris în care persoana este invitată la autoritatea fiscală ca să depună documente sau să prezinte alt gen de informaţie, relevante pentru determinarea obligaţiei fiscale. Autoritatea fiscală este în drept să citeze orice persoană pentru a depune mărturii sau a prezenta documente.
(2) Modelul citaţiei este stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. În ea se indică scopul citării, data, ora şi locul unde trebuie să se prezinte persoana citată, obligaţiile şi responsabilitatea ei.
(3) În cazul citării, trebuie respectate următoarele reguli:
a) citaţia să fie semnată de conducerea autorităţii fiscale;
b) citaţia să se înmîneze cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de data la care persoana citată trebuie să se prezinte dacă legislaţia nu prevede altfel;
c) în citaţie să fie specificate documentele de evidenţă sau un alt gen de informaţii dacă urmează să fie prezentate;
d) în cazul în care persoana nu a atins vîrsta de 16 ani, să fie citaţi şi părinţii sau reprezentanţii ei legali;
e) la cererea persoanei citate, autoritatea fiscală poate schimba data, ora sau locul de prezentare;
f) persoana citată are dreptul să depună mărturii în prezenţa reprezentantului său;
g) autoritatea fiscală este în drept să ceară persoanei citate să prezinte documentele existente, nu este însă în drept să ceară întocmirea şi/sau semnarea de documente, cu excepţia procesului-verbal.
(4) Înainte de audiere, se identifică persoana citată, i se expun drepturile, obligaţiile, precum şi răspunderea pe care o implică depunerea deliberată a unor mărturii false. Toate acestea se trec într-un proces-verbal, semnat, pentru conformitate, de persoana citată. La audiere, i se solicită să declare tot ceea ce cunoaşte despre cazul pentru care a fost citată. După ce persoana depune mărturii, funcţionarul fiscal îi poate adresa întrebări. Dacă aceasta este un minor, mărturii depune şi reprezentantul ei legal. Mărturiile se consemnează în procesul-verbal, semnat de cel care le-a depus.
(5) Citaţia bancară reprezintă o cerere specifică, adresată în scris instituţiei financiare, în care acesteia i se solicită să prezinte informaţii despre persoana supusă controlului fiscal ori pasibilă de el şi documentele referitoare la operaţiunile din conturile bancare ale persoanei.
(6) Citaţia bancară trebuie să întrunească următoarele condiţii:
a) să fie de un model aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat;
b) să fie întocmită în două exemplare, ambele semnate de conducerea autorităţii fiscale;
c) să fie remisă, după caz, instituţiei financiare respective sau filialei (sucursalei) în care contribuabilul are deschis cont bancar ori instituţiei financiare dacă filiala (sucursala) ei nu este cunoscută sau dacă contribuabilul are ori se presupune că are conturi bancare la mai multe filiale ale acesteia;
d) să indice perioada examinării documentelor specificate în ea, perioadă care va dura cel mult 10 zile din data primirii documentelor.
(7) În termen de 3 zile de la primirea citaţiei bancare, instituţia financiară trebuie să asigure colectarea tuturor documentelor pe care le deţine referitor la contul bancar al contribuabilului şi la operaţiunile efectuate în acest cont pentru perioada (perioadele) supusă examinării şi să le prezinte autorităţii fiscale. Reprezentantul instituţiei financiare este audiat în conformitate cu prevederile alin.(4).
Capitolul 15 TIPURILE DE ÎNCĂLCĂRI FISCALE ŞI RĂSPUNDEREA PENTRU ELE
Articolul 253. Împiedicarea activităţii autorităţii fiscale
(1) Împiedicarea controlului fiscal prin neasigurarea accesului în încăperile de producţie, în depozite, în locurile de păstrare a bunurilor, în spaţiile comerciale şi în spaţiile cu o altă destinaţie, prin neprezentarea de explicaţii, date, informaţii şi documente, necesare autorităţii fiscale, asupra problemelor care apar în timpul controlului, prin alte acţiuni sau inacţiune se sancţionează cu amendă de la 40.000 la 50.000 de lei.
(2) Interzicerea accesului funcţionarului fiscal la sistemul electronic de evidenţă contabilă al contribuabilului se sancţionează cu amendă de la 40.000 la 50.000 de lei.
(3) Împiedicarea ridicării documentelor se sancţionează cu amendă de la 800 la 1.000 de lei pentru fiecare document.
(4) Neexecutarea deciziei autorităţii fiscale de suspendare a operaţiunilor la conturile bancare ale contribuabilului se sancţionează cu amendă în proporţie de 10% din suma trecută la scăderi în perioada de nesuspendare a operaţiunilor.
(5) Neexecutarea cerinţelor din citaţia bancară se sancţionează cu amendă de la 18.000 la 20.000 de lei.
(6) Împiedicarea funcţionarului fiscal de a efectua executarea silită a obligaţiei fiscale se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 3.600 de lei.
Articolul 254. Desfăşurarea unei activităţi ilicite
(1) Desfăşurarea unei activităţi interzise pe teritoriul Republicii Moldova, a unei activităţi fără licenţă sau a unei activităţi permise exclusiv întreprinderii de stat se sancţionează cu amendă de 18.000 de lei, încasîndu-se la buget venitul brut realizat din astfel de activităţi.
(2) Desfăşurarea unei activităţi fără înregistrarea (reînregistrarea) de stat, în cazul în care legislaţia prevede o astfel de înregistrare (reînregistrare), se sancţionează cu amendă egală cu: venitul brut provenit din activitatea ilicită, valoarea de piaţă a bunurilor obţinute din activitatea ilicită şi 4.500 de lei, cu ţinerea sub sechestru a bunurilor pînă la plata amenzii. Dacă amenda nu este plătită în termenul stabilit în decizie, bunurile se comercializează pentru plata amenzii în modul stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.
(3) Desfăşurarea oricărei activităţi în locuri nepermise de autorităţile administraţiei publice locale se sancţionează cu amendă de 540 de lei.
(4) Desfăşurarea unei activităţi fără a avea maşină de casă şi de control, în cazul în care legislaţia prevede folosirea ei, se sancţionează cu amendă de 18.000 de lei.
(5) Desfăşurarea unei activităţi fără funcţionarea maşinii de casă şi de control existente, în cazul în care legislaţia prevede folosirea ei, sau cu funcţionarea maşinii de casă şi de control fără memorie fiscală, în cazul în care legislaţia prevede folosirea unei maşini de casă şi de control cu memorie fiscală, se sancţionează cu amendă de 3.600 de lei.
(6) Păstrarea, transportarea sau comercializarea bunurilor a căror provenienţă legală nu poate fi dovedită la momentul controlului se sancţionează cu amendă egală cu valoarea lor de piaţă, cu ţinerea sub sechestru a bunurilor pînă la plata amenzii. Dacă amenda nu este plătită în termenul stabilit în decizie, bunurile se comercializează pentru plata amenzii, în modul stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.
Articolul 255. Neprezentarea informaţiei despre sediu
(1) Neprezentarea sau prezentarea tardivă către autoritatea fiscală a informaţiei despre sediul sau despre schimbarea sediului contribuabilului, al subdiviziunilor lui (filiale, reprezentanţe, sucursale, secţii, magazine, depozite, unităţi comerciale etc.) care se află în altă parte decît sediul central se sancţionează cu amendă de la 7.000 la 9.000 de lei.
(2) Prezentarea către autoritatea fiscală a unor informaţii neveridice despre sediul contribuabilului, al subdiviziunilor lui (filiale, reprezentanţe, sucursale, secţii, magazine, depozite, unităţi comerciale etc.) care se află în altă parte decît sediul central se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 12.600 de lei.
Articolul 256. Nerespectarea regulilor de evidenţă a contribuabililor
(1) Neincluderea în documente a codului fiscal, dacă includerea lui este prevăzută de legislaţie, necomunicarea către alte persoane a codului fiscal sau acceptarea de documente fără a fi indicat în ele codul fiscal se sancţionează cu amendă de 180 de lei pentru fiecare caz de neincludere, necomunicare a codului fiscal sau de acceptare a documentelor fără cod fiscal.
(2) Neprezentarea de informaţie referitoare la codul fiscal al fondatorului sau al investitorului se sancţionează cu amendă de la 540 la 900 de lei pentru fiecare caz.
(3) Folosirea unui cod fiscal străin, plastografiat sau anulat se sancţionează cu amendă de la 15.000 la 18.000 de lei.
(4) Neutilizarea de către instituţia financiară în modul stabilit de legislaţie a codului fiscal al persoanei fizice se sancţionează cu amendă de la 15.000 la 18.000 de lei.
(5) Deschiderea, modificarea sau închiderea de către instituţia financiară a contului bancar al contribuabilului fără certificatul autorităţii fiscale ori cu încălcarea regulilor stabilite de legislaţie sau neprezentarea în termen autorităţii fiscale a informaţiei despre modificarea sau închiderea contului bancar al contribuabilului se sancţionează cu amendă de la 15.000 la 18.000 de lei.
(6) Efectuarea de către instituţia financiară a unor operaţiuni pe contul bancar al contribuabilului fără ca autoritatea fiscală să confirme luarea la evidenţă a contului bancar deschis se sancţionează cu amendă în proporţie de 10% din sumele înscrise în acest cont.
(7) Neînregistrarea în calitate de contribuabil al T.V.A. sau de subiect al impunerii cu acciz se sancţionează cu amendă de 8.000 de lei pentru fiecare lună de activitate fără înregistrare sau de 270 de lei pentru fiecare zi în cazul în care luna de activitate fără înregistrare este incompletă.
Articolul 257. Încălcarea regulilor de ţinere a evidenţei contabile
(1) Întocmirea incompletă sau neadecvată a documentelor primare, precum şi acceptarea unor documente primare care împiedică efectuarea controlului fiscal, dacă fapta ilegală respectivă nu conţine indicii ale încălcărilor prevăzute la art.256 alin.(1), se sancţionează cu amendă de 180 de lei pentru fiecare document întocmit incomplet sau neadecvat.
(2) Folosirea blanchetelor de documente primare de un alt model decît cel stabilit prin act normativ în vigoare, precum şi folosirea tipizatelor de documente primare plastografiate sau străine (inclusiv facturile T.V.A.) se sancţionează cu amendă egală cu suma operaţiunilor economice înscrise în astfel de documente.
(3) Neînregistrarea valorilor materiale, serviciilor livrate şi procurate în conformitate cu art.118 alin.(3), (4) şi (5) se sancţionează cu amendă de 3.600 de lei pentru fiecare caz de neînregistrare.
(4) Lipsa registrului de evidenţă a mărfurilor supuse accizelor expediate (transportate), ţinerea necorespunzătoare ori neprezentarea lui, de către subiecţii impunerii cu acciz, funcţionarului fiscal se sancţionează cu amendă de 3.600 de lei pentru fiecare încălcare.
(5) Lipsa unei evidenţe separate a mărfurilor supuse accizelor primite de către persoanele care nu sînt subiecţi ai impunerii cu acciz spre comercializare ori spre prelucrare şi/sau fabricare a unor alte mărfuri supuse accizelor de la alte persoane fără confirmarea documentară a faptului că acestea din urmă au plătit accizele se sancţionează cu amendă de 3.600 de lei şi cu confiscarea acestor mărfuri.
(6) Neînscrierea mărfurilor şi serviciilor în registrele de evidenţă contabilă se sancţionează cu amendă de 50% din valoarea lor, cu ţinerea sub sechestru a mărfurilor pînă la plata amenzii. Dacă amenda nu este plătită în termenul stabilit în decizie, mărfurile se comercializează pentru plata amenzii în modul stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.
(7) Încălcarea termenelor de restabilire a evidenţei contabile se sancţionează cu amendă de la 36.000 la 45.000 de lei.
Articolul 258. Încălcarea regulilor de plată Stingerea obligaţiilor financiare în numerar în sumă ce depăşeşte 5.000 de lei lunar contrar modului stabilit de efectuare a plăţilor prin virament, precum şi efectuarea plăţilor în numerar şi prin virament prin intermediari, indiferent de sumele plătite în acest mod, se sancţionează cu amendă, aplicată fiecărui participant la operaţiunile de plată, de 10% din mijloacele băneşti plătite astfel. Sancţiunea nu se aplică la plăţile efectuate pentru/de către persoane fizice care nu sînt subiecţi ai activităţii de întreprinzător, întreprinderi individuale, gospodării ţărăneşti (de fermier) şi asociaţii ale lor, deţinători ai patentelor de întreprinzător şi nici la plăţile efectuate pentru bugetul public naţional, şi nici la plăţile efectuate de către persoanele juridice ale căror drepturi de plată, conform obligaţiilor financiare, sînt reglementate în alt mod decît cel stabilit în actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei, cu excepţia cazurilor de efectuare a plăţilor prin intermediari.
Articolul 259. Încălcarea de către instituţiile financiare a modului de decontare
(1) Încălcarea termenelor stabilite de legislaţie pentru înregistrarea mijloacelor băneşti în conturile bancare ale persoanelor juridice se sancţionează cu amendă de 10% din suma neînregistrată în termen.
(2) Înregistrarea mijloacelor băneşti, obţinute din comercializarea de mărfuri, executarea de lucrări şi prestarea de servicii, în conturile de depozit sau în alte conturi bancare eludîndu-se conturile curente în monedă naţională sau în valută străină se sancţionează cu amendă de 10% din suma înregistrată.
(3) Neexecutarea sau executarea tardivă a dispoziţiei de plată trezoreriale şi/sau a dispoziţiei incaso trezoreriale privind stingerea obligaţiei fiscale în cazul în care contribuabilul sau debitorul lui dispune de mijloace băneşti la contul bancar se sancţionează cu amendă, pentru fiecare zi de întîrziere, de 0,5% din suma care trebuie plătită.
(4) Încălcarea termenelor de înregistrare în conturile Trezoreriei de Stat a sumelor încasate de la contribuabil se sancţionează cu amendă, pentru fiecare zi de întîrziere, de 5% din suma neînregistrată în termen.
Articolul 260. Nerespectarea modului de întocmire şi de prezentare a dării de seamă fiscale
(1) Neprezentarea în termenul stabilit a dării de seamă fiscale se sancţionează cu amendă de 5% din suma impozitului sau taxei indicată în darea de seamă fiscală pentru a fi virată la buget, iar pentru acciz – din suma accizului calculat, în cazul în care perioada pentru care nu s-a prezentat darea de seamă fiscală nu depăşeşte o lună, majorîndu-se, în cazul neprezentării ulterioare a dării de seamă fiscale, cu 5% pentru fiecare lună următoare sau cu o cotă din aceste 5% în cazul în care luna este incompletă, dar nu mai mult decît cu 25% în ansamblu.
(2) Neprezentarea documentului conform art.92 alin.(3), (4), (5) şi (6) sau prezentarea unui document care conţine informaţie neautentică se sancţionează cu amendă de 1.000 de lei pentru fiecare document neprezentat sau de 100 de lei pentru fiecare informaţie neautentică din document. Se consideră că documentul conţine informaţie neautentică dacă nu are informaţia solicitată conform legislaţiei fiscale sau dacă informaţia este falsă total sau parţial. Autoritatea fiscală este în drept să anuleze sau să reducă amenda dacă documentul a fost prezentat neintenţionat cu informaţie neautentică, iar eroarea este corectată în decursul a 30 de zile de la data stabilită pentru a fi prezentat.
(3) Neprezentarea documentului în termen de 10 zile după aplicarea amenzii prevăzute la alin.(2) se sancţionează cu amendă de 2.000 de lei.
(4) Neprezentarea după 7 zile lucrătoare de la livrare a facturii T.V.A. se sancţionează cu amendă de 1.800 de lei pentru fiecare factură neprezentată în termen.
(5) Neprezentarea de către subiectul impunerii cu acciz în termenul stabilit de organul fiscal a documentelor ce confirmă exportul şi neachitarea de către subiect a accizului conform art.123 alin.(5) se sancţionează cu amendă egală sumei accizului, încasîndu-se şi accizul.
Articolul 261. Încălcarea regulilor de calculare şi de plată a impozitelor şi taxelor
(1) Neplata în termen a impozitelor şi taxelor, precum şi nevirarea lor în termen de către persoanele care le-au încasat sau reţinut (cu excepţia instituţiilor financiare) se sancţionează cu amendă de 2% din suma impozitului sau taxei neplătite în termen dacă termenul neplăţii nu depăşeşte o lună, majorîndu-se, în cazul neplăţii lor ulterioare, cu 2% pentru fiecare lună următoare sau cu o cotă din aceste 2% în cazul în care luna este incompletă, dar nu mai mult decît cu 24% în ansamblu.
(2) Prin derogare de la alin.(1), neplata de către subiecţii impunerii cu acciz a accizului la mărfurile supuse accizului la momentul expedierii (transportării) lor sau neachitarea de către subiecţii impunerii cu acciz a accizului la licenţă pentru activitate în domeniul jocurilor de noroc pînă sau la data obţinerii licenţei se sancţionează cu amendă de 50% din valoarea mărfurilor expediate (transportate) ori în mărimea triplă a costului licenţei.
(3) Prin derogare de la alin.(1), neplata accizelor în ziua succesivă celei în care au fost comercializate mărfuri supuse accizului de către persoane care nu sînt subiecţi ai impunerii cu acciz, inclusiv de către întreprinderi comerciale cărora persoane juridice şi persoane fizice le expediază (transportă) şi le livrează mărfuri supuse accizului fără documente justificative (copia de pe declaraţia vamală, factura de expediţie a mărfurilor, documentul de plată, alte documente stabilite de autoritatea fiscală ce confirmă achitarea accizului) pentru comercializare, prelucrare şi/sau fabricare a unor alte mărfuri supuse accizului se sancţionează cu amendă de 50% din valoarea mărfurilor supuse accizului, comercializate.
(4) Diminuarea impozitelor, taxelor prin prezentarea către autoritatea fiscală a unei dări de seamă fiscale cu informaţii sau date neveridice ori incomplete se sancţionează cu amendă egală cu suma diminuării.
(5) Eschivarea de la calculul şi de la plata impozitelor, taxelor şi/sau majorărilor de întîrziere, adică săvîrşirea de acţiune sau inacţiune ce exclude posibilitatea exercitării, în modul stabilit, a controlului asupra contribuabilului sau oricărei alte persoane ori ce ascunde temeiul pentru care s-ar cere contribuabilului să-şi onoreze obligaţia fiscală şi/sau i s-ar aplica măsuri de executare silită a obligaţiei fiscale, se sancţionează cu amendă în mărimea dublă a impozitului, a taxei şi/sau a majorării de întîrziere nedeclarate.
(6) Neplata sau plata incompletă a impozitului pe venit în rate se sancţionează cu amendă în cuantum calculat, în modul stabilit la art.228 alin.(3), unei perioade cuprinse între data stabilită pentru plata acestui impozit şi data stabilită pentru prezentarea declaraţiei fiscale. Suma neplătită a impozitului pe venit se determină ca diferenţă dintre impozitul calculat şi plătit de contribuabil şi impozitul pe care acesta era obligat să-l plătească. Impozitul pe venit care urmează a fi plătit reprezintă cea mai mică mărime din impozitul calculat care urma să fie plătit în anul precedent sau 80% din suma definitivă a impozitului din anul curent, scăzîndu-se trecerile în cont (cu excepţia impozitului plătit în rate). Sancţiunea nu se aplică în cazul în care impozitul pe venit ce urmează a fi plătit este mai mic de 500 de lei.
Articolul 262. Lipsa certificatului de acciz şi/sau a timbrelor de acciz
(1) Lipsa certificatului de acciz şi/sau a timbrelor de acciz la mărfurile supuse accizului pasibile de marcare obligatorie sau utilizarea unor timbre de acciz falsificate se sancţionează, în cazul în care subiectul impunerii cu acciz comercializează, transportă sau depozitează mărfuri fără timbre de acciz sau cu timbre de acciz falsificate, cu amendă de 3.600 de lei pentru fiecare caz, cu confiscarea mărfurilor supuse accizului.
(2) Prevederile alin.(1) se aplică şi persoanelor care nu sînt subiecţi ai impunerii cu acciz, inclusiv întreprinderilor comerciale, cărora persoane juridice şi persoane fizice le expediază (transportă) şi livrează mărfuri supuse accizului, inclusiv mărfuri importate, fără documente justificative (copia de pe declaraţia vamală, factura de expediţie a mărfurilor, documentul de plată, alte documente stabilite de autoritatea fiscală, ce confirmă achitarea accizului) pentru comercializare, prelucrare şi/sau fabricare a unor alte mărfuri supuse accizului, pînă în anul 2005.
Articolul 263. Împiedicarea executării silite a obligaţiei fiscale, nerespectarea regulilor de executare silită
(1) Neprezentarea, la cererea funcţionarului fiscal, a bunurilor ori a unei părţi din ele spre sechestrare se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.000 de lei.
(2) Neacceptarea spre păstrare de către contribuabil (reprezentantul acestuia) sau persoana lui cu funcţie de răspundere a bunurilor sechestrate se sancţionează cu amendă, aplicată persoanei fizice, de la 540 la 900 de lei, iar persoanei juridice – de la 7.000 la 9.000 de lei.
(3) Delapidarea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor sechestrate de către persoana căreia i-au fost încredinţate spre păstrare sau de către persoana obligată să le asigure integritatea, conform legii, se sancţionează cu amendă egală cu valoarea bunurilor sechestrate.
(4) Efectuarea de operaţiuni cu valori mobiliare sechestrate, după sistarea operaţiunilor, se sancţionează cu amendă, aplicată contribuabilului şi registratorului, a cîte 10% din suma operaţiunii.