V.
ACŢIUNI. DIRECŢIILE ŞI METODELE PRINCIPALE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR A. Deşeurile toxice
1. Deşeuri cu conţinut de cianură
În rezultatul stropirii viilor cu soluţie ce conţine cupru, transportării şi prelucrării strugurilor şi a vinurilor în instalaţii din metale de calitate inferioară, în vinuri nimeresc ioni de fier, cupru, aluminiu ş.a. Pentru înlăturarea acestor metale este necesară tratarea vinurilor cu soluţii de hexaceanoferat (II) de potasiu. La interacţiunea ionilor de fier cu hexaceanoferatul de potasiu se formează sedimentul albastru de Prusia. Pînă în prezent în Moldova s-au acumulat cca 6912 t de sediment de acest fel. Prelucrarea (valorificarea) acestui sediment poate fi efectuată prin metoda chimică şi termică. Utilizarea metodei termice de neutralizare a sedimentului prezintă un mare pericol, deoarece la încălzire se produce descompunerea lui şi formarea acidului cianhidric (HCN) sau dician (CN)2, care sînt substanţe extrem de toxice pentru oameni şi mediul înconjurător. De aceea valorificarea sedimentului albastru de Prusia se efectuează prin metoda chimică, utilizîndu-se în calitate de reagent oxidul de calciu.
La prelucrarea cu bază sau CaO, albastru de Prusia se transformă în ferocianură de metal alcalin sau alcalino-pămîntos a ionilor de sodiu, potasiu, calciu, şi fierul în acest caz se combină cu grupele hidroxile formînd hidroxidul de fier (III).
Colaboratorii Universităţii de Stat din Moldova (USM), Institutului Naţional de Ecologie (INECO) al Ministerului Mediului şi Amenajării Teritoriului şi Universitatea Tehnică din Moldova (UTM) au elaborat procedeul de neutralizare a deşeurilor provenite în rezultatul demetalizării vinurilor cu hexacianoferat (II) de potasiu.
Această tehnologie a fost testată în condiţii de producere industrială la Combinatul de vinuri spumante şi de marcă din Chişinău "Vismos" timp de10 luni. Instalaţia de neutralizare funcţionează şi în prezent, cu ajutorul ei fiind prelucrate 200 t deşeuri cianhidrice.
Pentru utilizarea acestei instalaţii la lichidarea deşeurilor cianhidrice de la fabricile de producere a vinurilor Ministerul Mediului şi Amenajării Teritoriului a eliberat licenţa respectivă.
În scopul lichidării deşeurilorcianhidrice este necesar să se adopte o decizie privind organizarea în republică (pe baza unor fabrici de vin existente) a 6 staţii de lichidare, unde să fie transportate toate deşeurile cianurice existente pe teritoriul Republicii Moldova pentru lichidarea lor completă în decurs de 2-3 ani. Ulterior se vor păstra 3 staţii pentru neutralizarea deşeurilor nou-formate.
Măsurile de valorificare a deşeurilor provenite din industria vinicolă sînt expuse în pct.17-18 din comp.XI.
2. Deşeuri galvanice
Deşeurile galvanice se formează în secţiile galvanice ale întreprinderilor constructoare de maşini, utilaje şi aparataj în procesul de decapare a metalelor. În literatura mondială sînt cunoscute diverse metode şi tehnologii de prelucrare şi tratare a deşeurilor galvanice.
Se consideră că la întreprinderile, în cadrul cărora funcţionează secţii galvanice (SG), apele reziduale (AR) produse de aceste secţii constituie 30-50% din volumul lor total. Volumul mediu al AR la o întreprindere cu secţie galvanică este de 600-800 m3/24 ore.
Întreprinderile galvanice sînt cele mai neecologice prin condiţiile lor nocive de muncă şi cantităţile mari de deşeuri generate. Anual se deversează cca 1 km3 de AR toxice, care conţin metale grele (MG), acizi şi baze, iar 25-30% din aceste ape nimeresc în bazinele acvatice.
Pentru purificarea AR sînt folosite următoarele metode regenerative:
extragerea poluanţilor din AR fără schimbarea compoziţiei lor chimice (cu reagenţi);
tratarea chimică sau biologică.
Pentru tratarea AR şi prelucrarea deşeurilor galvanice solide se utilizează metoda cu reagenţi, metodele de cimentare, electrochimică şi variantele ei (electrocoagularea, electroliza, electrodializa), de adsorbţie ş.a.
Metoda cu reagenţi constă în sedimentarea metalelor grele cu formarea de hidroxizi sau în formă de alţi compuşi insolubili. Avantajul metodei constă în universalitatea ei, deoarece, schimbînd valoarea pH-lui de la 3-4 la 11-12 este posibilă sedimentarea sumară a tuturor cationilor de metale grele.
Dezavantajul metodei constă în precipitarea concomitentă a cîtorva ioni de metale grele la una şi aceeaşi valoare apH-ului.
Metoda de cimentare constă în sedimentarea din soluţie a cationilor metalelor grele fără nici un reactiv numai la introducerea în soluţie a metalelor (strujiturii de metal) chimic mai active decît metalele ionilor din soluţie.
Dezavantajul metodei constă în dificultatea selectării metalului corespunzător, care ar fi reducător pentru ionii din soluţia de ape reziduale şi ar genera formarea în soluţie a altor ioni de metale grele.
Metoda electrochimică şi variantele ei - electrocoagularea, electroliza, electrodializa - sînt convenabile prin aceea că, practic, sînt universale şi nu necesită introducerea în soluţia AR a unor reagenţi chimici suplimentari.
Metoda de electrocoagulare, datorită faptului că instalaţiile de purificare electrochimică a apelor reziduale sînt mai simple şi mai compacte, oferă posibilitatea de a automatiza procesul tehnologic.
Metoda electrochimică este mai economică şi mai simplă în comparaţie cu cea cu reagenţi.
Dezavantajele metodelor electrochimice: prezenţa în soluţie a concentraţiei corespunzătoare de metal depus pe electrod sau agitarea intensă a soluţiei, în cazul cînd concentraţia ionilor ce se extrag este mică, sedimentarea concomitentă a cîtorva cationi la unele şi aceleaşi valori de potenţial, uneori au loc alte procese nedorite (eliminarea oxigenului, hidrogenului etc. în cazul electrolizei).
Metoda de adsorbţie este selectivă. Ea permite reducerea conţinutului de metale grele în soluţiile de ape reziduale pînă la concentraţii minore, cu extragerea lor ulterioară în formă mult mai concentrată.
Avantajul acestei metode constă în utilizarea multiplă a adsorbanţilor, fiind posibilă regenerarea lor.
Dezavantajul metodei de adsorbţie: cantitatea şi asortimentul limitat pe piaţă, ceea ce face dificilă utilizarea sorbenţilor în masă;
din cauză că apele reziduale conţin mari cantităţi de diverse săruri, utilizarea normală a adsorbanţilor este îngreuiată.
Prelucrarea deşeurilor solide galvanice, care includ un amestec compus din săruri solubile şi insolubile ale metalelor grele, este dificilă. În scopul elaborării unor metode de extragere a metalelor grele (MG) din aceste deşeuri trebuie efectuate mai multe operaţii chimice. Prima operaţie constă în transformarea completă a tuturor sărurilor din deşeul în cauză în soluţie (fază lichidă). Ulterior este necesară practicarea diverselor metode de purificare într-o consecutivitate ce ar permite prelucrarea optimă a acestor soluţii şi extragerea MG din deşeuri.
În prezent la uzina "Alfa" sînt depozitate cca1000 t deşeuri galvanice solide. În momentul de faţă în INECO al Ministerului Mediului şi Amenajării Teritoriului se efectuează cercetări experimentale pentru elaborarea procedeului de extragere a metalelor grele din aceste deşeuri.
Pentru soluţionarea problemei privind valorificarea deşeurilor solide sînt necesare alocări suplimentare, care ar permite finalizarea în decurs de 18-20 luni a elaborării tehnologiei de extragere a MG din deşeurile galvanice solide, de prelucrare completă a deşeurilor şi folosire în economia naţională a MG extrase (pct.19-21 din comp.XI).
3. Deşeuri de pesticide interzise şi inutilizabile
În conformitate cu Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 474 din 21 mai 1997 "Privind măsurile de colectare şi depozitare centralizată a pesticidelor inutilizabile", ministerele, departamentele, executivele fostelor raioane şi primăriile au întreprins unele acţiuni în vederea pregătirii deşeurilor de pesticide pentru colectarea lor centralizată. În majoritatea gospodăriilor agricole s-au inventariat deşeurile existente, în unele cazuri fiind reambalate, s-au întreprins măsuri pentru neadmiterea privatizării depozitelor de păstrare a pesticidelor. Datorită acestor măsuri au fost estimate cantităţile reale de pesticide stocate în depozite, care constituie cca 2626 tone, inclusiv 728 tone de pesticide interzise. Compoziţia chimică a celor mai multe pesticide nu s-a stabilit din lipsă de fonduri. Aceste deşeuri au fost depozitate ani în şir şi, sub acţiunea factorilor de mediu, compoziţia lor chimică a suferit schimbări, ambalajul s-a deteriorat, dispărînd şi denumirea.
Aceste deşeuri urmau să fie stocate centralizat în cîteva depozite, dar, din lipsa resurselor financiare şi din alte motive, ele continuă să fie stocate în depozitele fostelor gospodării agricole.
Procesul de privatizare în agricultură a luat proporţii. Dar, de rînd cu rezultatele pozitive, privatizarea este însoţită şi de unele aspecte negative, cum ar fi demolarea depozitelor pentru păstrarea pesticidelor şi îngrăşămintelorminerale, a staţiilor de preparare a soluţiilor toxice, terenurilor pentru tratarea seminţelor etc. Potrivit datelor furnizate de agenţiile ecologiste judeţene (AEJ), pe parcursul ultimilor ani au fost demolate circa 30 % din numărul total al obiectelor sus-enumerate. Dacă în unele sectoare (fostele raioane) din cadrul judeţelor pesticidele din depozitele demolate au fost transferate în alte încăperi sau în gospodăriile agrciole vecine, în localitatea Leuşeni depozitul, în care se află circa 20 de tone de deşeuri de pesticide (inclusiv sulf), este pe cale de a fi demolat.
Toate măsurile întreprinse pentru stoparea distrugerii acestor bunuri materiale nu au dat rezultatul scontat, deoarece ele au fost incluse în patrimoniul gospodăriilor colective şi în cadrul privatizării se împart sub formă de cotă valorică.
În dependenţă de natura lor, deşeurile de pesticide fac parte din deşeurile de clasa II, III şi IV de toxicitate. În literatură de specialitate sînt atestate pînă în prezent doar cîteva metode de lichidare a acestor deşeuri, care constau în distrugerea lor termică la temperaturi înalte în sobe special amenajate şi în cele de ardere a cimentului.
Soluţionarea problemei acestor deşeuri necesită alocaţii financiare în vederea efectuării cercetărilor şi elaborării tehnologiilor şi metodelor de lichidare şi neutralizare a chimicalelor şi pesticidelor inutilizabile şi interzise.
Deşeurile de pesticide pot fi lichidate prin următoarele metode:
1) înhumarea într-un poligon amenajat conform cerinţelor tehnicii de securitate pentru deşeurile toxice;
2) arderea în sobe speciale la temperaturi înalte sau în sobe pentru arderea cimentului;
3) chimice.
Pentru lichidarea deşeurilor la temperaturi înalte sau pe cale chimică este necesar să se elaboreze în prealabil tehnologia de lichidare a pesticidelor inutilizabile, care să excludă poluarea mediului înconjurător cu diverse substanţe toxice ce se formează în procesul arderii sau tratării lor chimice.
Măsurile necesare pentru nimicirea deşeurilor de pesticide sînt indicate în pct.22-23 din comp.XI.
4. Deşeurile petroliere (inclusiv uleiul folosit)
Deşeurile petroliere (inclusiv uleiul folosit) sînt generate de toate întreprinderile care utilizează în activitatea lor produse petroliere şi uleiuri. Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor actualmente depozitează anual la întreprinderile subordonate pînă la 2,5 t de de deşeuri petroliere, care sînt utilizate în continuare în calitate de combustibil în cazangerii, 200 t de deşeuri de uleiuri rezultate din diferite procese tehnologice, 300 kg de tricloretilen şi percloretilen, pentru care este necesară o soluţie urgentă de utilizare sau reciclare. Un mare generator de deşeuri petroliere este S.A."Tirex-Petrol" cu întreprinderi în curs de privatizare. În urma activităţii lor, ce constă în păstrarea, distribuirea şi comercializarea combustibilului, se formează deşeuri, care nu sînt luate la evidenţă şi sînt depozitate pe terenurile acestor întreprinderi, cauzînd pierderi economice şi poluarea mediului. Din lipsa tehnologiilor avansate de utilizare a deşeurilor petroliere solide şi semilichide, aceste deşeuri reprezintă o problemă, care trebuie soluţionată de urgenţă în scopul ameliorării stării mediului. Soluţionare urgentă necesită şi problemele legate de deşeurile produselor petroliere formate în apele pluviale de pe teritoriile întreprinderilor de transport auto, care nu dispun de instalaţii de epurare cu captarea produselor petroliere sau nu asigură exploatarea corectă a instalaţiilor existente. Lipsa evidenţei primare a deşeurilor formate şi iresponsabilitatea agenţilor economici condiţionează poluarea în continuare a mediului. Pentru ameliorarea situaţiei s-a propus un set de măsuri pentru prevenirea şi reducerea poluării mediului (pct. 24-26 din comp.XI). În perioada desfăşurării activităţilor lor economice, agenţii economici sînt obligaţi să respecte cerinţele legislaţiei în vigoare şi să asigure un mediu sănătos.
5. Deşeuri din industria de prelucrare a pieilor (inclusiv cu conţinut de crom)
Industria de prelucrare a pieilor generează un spectru larg de reziduuri specifice animalelor ale căror piei sînt prelucrate (ovine, vite mari cornute, porcine) şi reactivilor utilizaţi în procesul prelucrării.
Pentru a cunoaşte toate tipurile de deşeuri care se formează în procesul de tăbăcire a pieilor este necesar să cunoşti întregul proces tehnologic de prelucrare a pieilor.
Independent de natura pieilor prelucrate, procesul de tăbăcire include următoarele etape principale: înmuierea, spălarea, tăierea şi şlefuirea, descărnarea, degresarea, prelucrarea în pichel, spălarea soluţiei de bază şi uscarea.
În procesul prelucrării pieilor de oaie prin metoda de pichel se formează numai apele de înmuiere şi spălare a pieilor. Aceste ape în principal conţin unele substanţe organice şi anorganice şi sînt deversate în canalizare pentru a fi purificate la staţia de purificare prin metoda biologică. Alte deşeuri toxice nu se mai formează.
Însă în multe cazuri pentru prelucrarea pieilor se utilizează unii compuşi ai cromului, cum ar fi alaunul de crom şi potasiu, şi alte substanţe - hexaflorosilicatul de sodiu (pentru prelucrarea pieilor de vite mari cornute şi porcine).
În aceste cazuri deşeurile care conţin compuşii cromului şi ai hexaflorosilicatului de sodiu trebuie acumulate separat şi transportate ulterior la depozitele de păstrare a deşeurilor galvanice sau la unele puncte de prelucrare a deşeurilor de crom.
Pentru valorificarea deşeurilor de crom (Cr+6) pot fi utilizate metodele de purificare cu ozon prin iradierea cu raze ultraviolete şi metodele biologice de purificare cu alge (indicate în pct. 27 al comp.XI).
Regenerarea cromului după arderea deşeurilor de piele constă în transformarea lui în soluţie şi separarea prin metoda schimbului de ioni.
6. Tuburi luminiscente uzate
În scopul excluderii poluării mediului cu mercur, care se conţine în tuburile luminiscente, este necesară acumularea şi depozitarea lor organizată. Actualmente sînt depozitate circa 235 mii bucăţi.
Pentru prelucrarea tuburilor luminiscente este necesară construirea unei secţii de prelucrare a lor prin metoda termică sau utilizarea metodei chimice, care deja se aplică la Tighina (pct.28 din comp.XI).
7. Acumulatoare, inclusiv bateriile uzate
Principalul pericol pentru mediul înconjurător îl prezintă acumulatoarele şi bateriile uzate, deoarece conţin mari cantităţi de metale toxice: plumb, nichel, cadmiu, zinc ş.a.
Valorificarea acestor deşeuri impune organizarea colectării lor centralizate şi înfiinţarea unei secţii tehnologice, care ar permite în faza iniţială a procesului extragerea mecanică a acestor metale grele în scopul utilizării lor ulterioare în economia naţională (pct.29-31 din comp.XI).
B. Deşeuri de producţie
1. Deşeuri din industria energetică (indiferentde capacitatea sursei de producere şi tipulde combustibil utilizat)
Valorificarea acestor deşeuri ar permite nu numai excluderea poluării mediului înconjurător, ci şi revalorificarea a peste 100 ha de terenuri arabile şi reducerea extragerii materialelor de construcţie (nisip, pietriş, prundiş etc.).
Prin compoziţie şi proprietăţile lor caracteristice, deşeurile sub formă de cenuşă şi zgură de la centralele electrice cu termoficare se raportă la grupul de materiale de construcţie "grele" din următoarele considerente:
- conţinutul considerabil de combustibil în cenuşă din cauza funcţionării CET în regim de manevrare;
- diapazonul larg de modificare a compoziţiei chimice a cenuşii;
- captarea umedă a cenuşii.
Deşeurile (cenuşa şi zgura) pot fi utilizate pentru:
- producerea articolelor turnate din zgură;
- producerea şi extragerea ferosiliciului;
- producerea betonului de zgură;
- utilizarea zgurei şi cenuşii pentru obţinerea microsferelor;
- obţinerea zgurei pure;
- producerea articolelor şi blocurilor de zgură;
- producerea cărămizii;
- producerea materialelor vîscoase.
Pentru valorificarea deşeurilor de la CET este necesar să se preconizeze proiectarea şi crearea unei secţii de turnare a articolelor de piatră din zgură (în scopuri de experimentare industrială) cu o capacitate de 20 mii t/an. Conform particularităţilor tehnologice de producere, articolele din zgură se împart în 4 grupuri:
1) plăci. Linia tehnologică cu productivitatea de 4 miit/an va permite producerea plăcilor rezistente la acţiunea chimică, destinate pentru pardoseala clădirilor industriale şi a încăperilor pentru creşterea bovinelor, plăci rezistente la uzură (pentru trotuare, poduri), piatră pentru bordură, plăci pentru căptuşirea clădirilor.
Principalele proprietăţi fizico-tehnice sînt: densitatea - 2,8-3,1 t/m3, limita rezistenţei la compresiune - 200-450 MPa, limita rezistenţei la fricţiune - 20-40 MPa, coeficientul de măcinare - 0,05 g/cm2, rezistenţa la acţiunea acizilor - 20% HCl şi H2SO4 concentrat;
2) blocuri poroase (pentru zidărie şi termoizolare). Se prevede construirea a 2 linii tehnologice cu o productivitate de 700 mii t/an fiecare. Blocurile vor avea densitatea g=0,7 - 1,0 t/m3, lăţimea - 200 mm, lungimea - 600 mm. Limita rezistenţei la compresiune: pentru blocurile de zidărie - 10-20 MPa, pentru izolare tehnică - 2-5 MPa.
3) plăci pentru căptuşire (feţuire, placare). Se prevede executarea plăcilor din sticlă colorată (verde, brună) de mărimile 18x8 mm conform tehnologiilor de tip "Morblit". Densitatea g=3,0 t/m3; productivitatea - 150 mii m2/an;
4) articole profilate pentru reparaţie şi elementele rectilinii şi ale coturilor ţevilor, turnarea masei topite în pereţii dubli ai ţevilor (ţevi Venturi), protecţia pereţilor metalici contra coroziunii prin sudare şi răcire. Productivitatea - 1000 t/an. Articolele au o structură compactă. Densitatea - 3,0-3,1 t/m3; limita rezistenţei la compresiune - pînă la 250 MPa, limita rezistenţei la fricţiune - pînă la 20 MPa, coeficientul de măcinare - pînă la 0,1- 0,03 g/m2.
Deşeurile de zgură pot fi utilizate şi pentru producerea blocurilor de zgură pe baza cimentului portland şi a varietăţilor lui sau a ghipsului, precum şi la producerea cărămizii după tehnologia producerii cărămizii din silicat.
Unii autori propun utilizarea cenuşii în calitate de îngrăşămînt (datorită faptului că ea conţine calciu) îndeosebi a cenuşii din cărbune brun care conţine şi multe microelemente - P, Cu, Zn, Mn ş.a.
În Japonia cenuşa de la CET se utilizează în calitate de umplutură uşoară în industrie.
În Danemarca prima tehnologie de preparare a cimentului cu utilizarea cenuşii a fost elaborată în anii 1970. Pentru prepararea cimentului Clincher se utilizau 10% din cenuşă. In 1988 a fost construită o nouă instalaţie de preparare a cimentului ce utilizează deja 24% de cenuşă. Cenuşa se mai utilizează şi pentru obţinerea cărămizilor Clincher.
Cenuşa formată la arderea cărbunilor din Karaganda şi Ekibastuz, pe baza cimenturilor bazice poate fi utilizată la obţinerea articolelor cu duritatea mecanică 20-50 MPa. În SUA cenuşa volatilă se utilizează pentru obţinerea diverselor mărci de ciment şi îndeosebi a umpluturii ceramice cu diverse proprietăţi de protecţie. Cenuşa reprezintă microsfere ceramice care conţin 57,7% SiO2, 29,6% Al2O3, 34% Fe2O3, 2,4% K2O şi cantităţi neînsemnate de alţi oxizi. Cenuşa poate substitui umpluturile de tipul CaCO3, SiO2, talcului şi lutului.
Utilizînd cenuşa volatilă de la CET, Institutul de cercetări în domeniul energeticii pentru organizarea producerii alternative a materialelor de construcţie din SUA a obţinut un beton celular compus din 70-75% de cenuşă volatilă amestecată cu var, ciment portland şi pudră de aluminiu. La interacţiunea chimică cu alte componente pudra de aluminiu formează un număr mare de bule de gaz. După încheierea procesului de dilatare, masa de material este tăiată în blocuri şi prelucrată cu vapori sub presiune în autoclavă. Ca rezultat se formează un material uşor şi rezistent la acţiunea apei, care se prelucrează ca şi lemnul şi poate substitui betonul obişnuit. A fost construită o instalaţie pentru producerea a 90 blocuri pe zi.
A doua direcţie de utilizare a cenuşii constă în obţinerea îngrăşămintelor din amestecul de cenuşă volatilă cu şlamurile scruberilor de la CET.
Unii autori consideră că cenuşa înlăturată în formă uscată este deşeu rezultat de la producerea energiei la CET, iar cenuşa înlăturată prin hidroevacuare nu este deşeu şi se utilizează integral în construcţii. Ghipsul, care se formează la instalaţiile de desulfurizare unde se foloseşte laptele de var, de asemenea se utilizează cu succes în construcţii. Cenuşa conţine oxizi ai multor metale (siliciul, calciul, fierul, aluminiul etc.), însă metalele grele (nichelul, mercurul, taliul) se conţin în cantităţi mici şi în rare cazuri pot prezenta pericol.
În prezent sînt efectuate cercetări experimentale pentru elaborarea tehnologiei de extragere a vanadiului din deşeurile constituite la CET (CET-1, CET-2, CET-Bălţi) la consumarea păcurii.
Pentru urgentarea soluţionării problemei privind lichidarea deşeurilor ce conţin vanadiu sînt necesare alocări centralizate către CET-1, CET-2, CET-Bălţi (unde se formează şi sînt depozitate aceste deşeuri), în bază de contract, de surse financiare suplimentare, care ar permite elaborarea pe parcursul a 18 - 20 luni a tehnologiei de nimicire a acestor deşeuri şi utilizarea în economia naţională a vanadiului extras din ele (pct. 32 - 33 din comp.XI).
2. Deşeuri ale întreprinderilor industriei alimentare şi industriei morăritului
La întreprinderile industriei alimentare se adună mari cantităţi de deşeuri (seminţe de legume, de struguri, sîmburi de fructe). Au fost elaborate tehnologii de extracţie a uleiurilor şi glicozidelor din aceste deşeuri, precum şi de fabricare a cărbunelui activat din seminţe de struguri şi sîmburi de fructe (pct. 35 - 36 din comp.XI).
3. Deşeuri provenite din sectorul zootehnic
O problemă extrem de importantă pentru ţara noastră este poluarea solului din localităţi cu diferite deşeuri organice, resturi de furaje, dejecţii animaliere etc. În urma putrefacţiei şi mineralizării, azotul organic din aceste deşeuri se transformă în nitraţi. Conform datelor Inspectoratului Ecologic de Stat, la 1 ianuarie 1999 din cele 98 de complexe zootehnice funcţionau doar 58, la care s-au acumulat 6,652 mil. m3 dejecţii animaliere depozitate în 787 acumulări.
Continuă poluarea apelor subterane prin infiltrarea apelor uzate din colectoarele neimpermeabilizate. În pofida cerinţelor autorităţilor de mediu, nici la unul din complexele zootehnice nu au fost organizate observări privind impactul apelor uzate asupra orizontului acvifer subteran.
Totodată, generarea adecvată a deşeurilor în zootehnie ar permite utilizarea lor în calitate de îngrăşăminte organice, îmbunătăţind calitatea solului şi asigurînd, concomitent, salubrizarea mediului (pct. 37 din comp.XI).
4. Deşeuri de la întreprinderile şi organizaţiile de extracţie
Resursele minerale ale Republicii Moldova sînt reprezentate de roci carbonatice, argile şi siliciose, nisipuri, prundiş, granite şi gresie.
La diferite întreprinderi extragerea materiei prime minerale constituie de la 30 la 90% (la minele pentru dobîndirea blocurilor de piatră - 30% şi la carierele de extragere a pietrei brute - pînă la 90%).
Extracţia este însoţită de formarea a 25-35 % de deşeuri de producţie, iar în dependenţă de starea masivului de roci - pînă la 45%.
Pe parcursul anului 1997 s-au format 475.000 m3 de deşeuri, iar de la începutul activităţii întreprinderilor miniere s-au acumulat circa 5,17 mil. m3 de deşeuri de la fărîmiţarea pietrei şi 1,2 mil. m3 de la tăierea pietrei. Suprafaţa terenurilor ocupate de cariere şi mine este de 2969 ha, dintre care 1318 ha se află în stare de exploatare, iar 428,7 ha au fost scoase din circuit şi comportă recultivarea.
La momentul actual aceste deşeuri se utilizează în cantităţi mici din cauza preţului de cost mare.
Măsurile necesare pentru soluţionarea problemei în cauză sînt expuse în pct. 39-41 din comp. XI.
5. Deşeuri spitaliceşti
Instituţiile medicale produc diverse deşeuri constituite din resturi alimentare, deşeuri de medicamente (pastile, pulberi, reagenţi), antigen-teste de laborator, dezinfectanţi, detergenţi, deşeuri biologice (medii de cultură, materiale biochimice, imunologice, substraturi biologice (sînge, seruri, ţesuturi organice), deşeuri menajere.
Conform evaluărilor preliminare, în staţionare se formează circa 43 tone de reziduuri pe zi. Decontaminarea biosubstraturilor se efectuează la locul de lucru în fiecare caz. O problemă aparte o constituie deşeurile de instrumente medicale (seringi getabile, tuburi pentru diagnostică medicală, pentru transfuzii etc.) fabricate din mase plastice care, conform cerinţelor igienice, trebuie să fie incinerate împreună cu deşeurile biologice în cuptoare cu ardere completă. Din lipsa unor cuptoare speciale în majoritatea localităţilor aceste deşeuri se acumulează la un loc cu deşeurile menajere. Proiectul construcţiei unui crematoriu central pentru deşeurile formate la instituţiile medicale din municipiul Chişinău nu se realizează din lipsa fondurilor.
Măsurile de perspectivă pentru ameliorarea situaţiei sanitaro- ecologice au fost incluse în pct. 41-45 din comp.XI.
C. Deşeuri menajere
Tipuri de deşeuri urbane solide
Deşeurile urbane solide tipice au următoarele componente: sticlă, hîrtie, plastic, cauciuc, metale feroase şi neferoase, cartoane multimaterial, substanţe organice, aparatură de uz casnic, aparatură electronică şi deşeuri chimice menajere. Fiecare categorie poate fi subîmpărţită în diferite subgrupe sau tipuri după cum urmează:
sticlă: în fluxul deşeurilor menajere poate proveni din geamuri sparte, dar mai frecvent din borcane (de gem, cafea etc.) şi din recipiente pentru băuturi (reutilizabile sau de unică folosinţă);
hîrtie: ambalaje, ziare, corespondenţă, hîrtie de birou. Hîrtia de ziar este în mod tradiţional reciclată în carton sau tot în hîrtie.
Hîrtia de birou este adesea reciclată în hîrtie de mătase, hîrtie igienică, şerveţele de hîrtie şi hîrtie pentru scris;
metale feroase: fier, oţel;
metale grele: plumb, cadmiu, crom, cobalt, mercur. Ele pot fi găsite chiar sub formă de ambalaje sau în substanţele colorante. De exemplu, cadmiul este folosit pentru a obţine culoarea galbenă, iar cobaltul pentru culoarea albastră;
metale neferoase: aluminiu, staniu (cositor), cupru, nichel, alamă. Produsele din aluminiu, cum ar fi containerele pentru băuturi, sînt extrem de energofage (producrea lor se realizează cu consumuri foarte mari de energie). Pentru economisirea energiei şi protecţia mediului, precum şi alte scopuri trebuie utilizat aluminiul reciclat. Însă din moment ce există alternative ecologice, ar fi mult mai indicat să nu se producă deloc cutii din aluminiu;
carton multimaterial: cutii de carton pentru sucuri şi lapte produse de companiile Tetra Pak, Combibloc şi Europak. Sînt utilizate în unele ţări şi pentru ambalarea vinului, a hranei gata preparate pentru sugari şi a condimentelor;
bunuri de uz casnic: frigidere, maşini de spălat, aparate pentru bucătărie, cuptoare cu microunde, echipamente electronice;
deşeuri chimice menajere: vopsea, soluţii pentru curăţat, detergenţi, acumulatoare pentru automobile sau baterii pentru echipamente electrice, uleiuri pentru automobile;
cauciuc/anvelope: cauciucul uzat se găseşte sub formă de protectori/amortizoare pentru vehicule, tălpi pentru încălţăminte, în umplutura pentru pavajele cu asfalt, în materialul izolator pentru conducte şi poate fi utilizat la fabricarea de ţevi pentru irigare;
substanţe organice: deşeuri din curţi, lemn, frunze, alimente. În Europa compostarea deşeurilor provenite din curţi şi cele de alimente constituie o strategie obişnuită de management al deşeurilor. Compostul ameliorează solul, intensifică creşterea plantelor, facilitează drenajul apei, inhibă germinaţia buruienilor, previne eroziunea solului cu pînă la 20% şi minimizează folosirea de fertilizatori chimici. Compostarea aerobă este larg folosită în Europa, unde în prezent funcţionează peste 400 de programe de composting urban;
plastic:
polipropilenă (PP): ponderea polipropilenei recuperate provine din carcasele bateriilor (acumulatoarelor) pentru vehicule, din care 40% este reciclată în carcase noi pentru astfel de baterii. PP se mai foloseşte frecvent pentru izolaţii termice;
polietilenă (PE): este folosită la producerea de pungi şi găleţi de plastic, jucării şi folie pentru uz agricol (pentru sere). Utilizatorii primari ai polietilenei reciclate sînt fabricanţii de folie, lăzi şi recipiente. Polietilena reciclată se utilizează din ce în ce mai mult de obicei în amestec cu răşini polietilenice noi sau este stratificată între straturile de bază;
policlorură de vinil (PVC), cunoscută sub denumirea de vinil, este una din cele mai toxice mase plastice produse şi trebuie să fie evitată procurarea unor anumite articole ce o conţin, pentru a minimiza fluxul acestui deşeu. Piaţa de desfacere a răşinilor provenite din reciclarea PVCeste foarte mică. PVC se conţine în capacele sticlelor pentru băuturi minerale (carbogazoase), cărţile de credit, jucării, discuri, perdelele pentru cabine de duş, conducte şi în cutiile pentru margarină;
polistiren (PS): este folosit pentru producerea paharelor din sfirospumă şi materialelor de ambalat;
tereftalat de polietilenă (PET): se conţine în recipientele pentru sifon/băuturi carbogazoase. Reciclarea plasticului este o metodă relativ recentă, dar din ce în ce mai utilizată, avînd în vedere creşterea ofertei ei pe piaţa de produse din plastic reciclat, în umpluturi pentru covoare, frînghii, ţesături, amortizoare pentru autoturisme şi spaţii de parcare, pensule pentru vopsit;
polietilenă de înaltă densitate (HDPE): se poate conţine în vasele pentru produsele alimentare şi este reciclată în conducte de canalizare, conuri pentru bararea traficului rutier, ghivece, în suporturile recipientelor pentru apă carbogazoasă şi în navetele pentru sticle de lapte;
polietilenă de joasă densitate (LPDE): se conţine în cea mai mare parte a maselor plastice aruncate (mai mult decît oricare răşină plastică) şi o găsim sub formă de pungi, pelicule foto, învelişuri pentru alimente (folii), alte ambalaje, rigle şcolare. Peliculele foto şi ambalajele sînt fabricate de asemenea din MDPE, PP, PS, PVC şi PET.
LDPE este reciclată în pungi (sacoşe) noi pentru magazinele alimentare şi în diverse containere din plastic de uz alimentar sau nealimentar;
policarbonat (PC): se aplică în industria constructoare de automobile, de echipamente electronice şi în cea a materialelor de construcţie. Este reciclat într-un mod special în produse similare (de obicei în proporţie de 10:90 răşini noi - răşini reciclate).
Multe dintre aceste materiale se află printre componentele ambalajelor produse din deşeurile menajere. Există trei categorii de ambalaje: pentru consumator, pentru etalare (prezentare) şi pentru transportare. Ambalajul pentru consumator este ambalajul principal (primul strat). Ambalajul pentru etalare (prezentare) este al doilea strat şi este folosit pentru a expune produsele pe rafturi. Ambalajul terţiar este cel folosit pentru transportare. De exemplu, ambalajul primar al pastei de dinţi constă din tubul său de plastic, ambalajul secundar (de etalare) este cutia de carton în care este livrată şi pe care consumătorul o vede pe raft, iar stratul terţiar este paletul de lemn (cutia) sau folia de plastic folosită pentru a transporta 100 de bucăţi de la fabrică la magazin. Ar putea să existe şi o a patra categorie de ambalaje, despre care se discută acum.
Resturile rezultate de la menajul propriu-zis, adică de la prepararea hranei, la care se mai adaugă şi o cantitate însemnată de materiale provenite din ambalajele alimentelor şi chiar o serie de obiecte de uz casnic sau personal deteriorate nu mai sînt nişte gunoaie de aruncat, ci o adevărată resursă secundară de materie primă şi de materiale refolosibile.
Literatura de specialitate denumeşte reziduuri menajere cele care rezultă în mod obişnuit din activitatea casnică, resturile provenite din magazine, hoteluri, unităţile de alimentaţie publică, instituţiile de învăţămînt şi alte instituţii publice, precum şi cele de aceeaşi categorie provenite din întreprinderile industriale, ateliere, organizaţii cooperatiste şi obşteşti în care activitatea sau prezenţa oamenilor poate produce reziduuri cu compoziţie similară celor din gospodării.
La deşeurile menajere se raportă:
- deşeurile biologice (produse alimentare)
- deşeurile de hîrtie
- deşeurile de sticlă
- deşeurile textile
- deşeurile de mase plastice etc.
Un rol important în poluarea mediului înconjurător îl au şi deşeurile menajere care, de obicei, se depozitează la gunoişti. La momentul actual în Republica Moldova din cele 1781 puncte de depozitare a deşeurilor doar 331 corespund cerinţelor. Suprafaţa totală a terenurilor de depozitare a deşeurilor constituie 1144 ha, unde sînt stocate cca 29,4 mil.m3 de deşeuri.
1. Deşeuri biologice
Existenţa unei cantităţi enorme de deşeuri menajere impune valorificarea lor. În acest scop este necesară colectarea lor selectivă. De obicei, aceste reziduuri reprezintă rămăşiţe de pîine, coji de cartofi, varză, morcovi, diverse crupe şi alte produse alimentare, care au un conţinut bogat în proteine, glucide, amidon etc. Valorificarea lor poate fi efectuată pe două căi. În stare proaspătă ele pot fi utilizate în calitate de hrană pentru animale. În cazurile cînd nu sînt proaspete, ele sînt supuse tratării termice la temperaturi mai mari de 100 oC pentru a le steriliza şi a obţine produse folosite ulterior ca hrană pentru animale. Alte deşeuri biologice, cum sînt ştiuleţii de porumb, trebuie prelucraţi conform tehnologiei pentru obţinerea hranei combinate pentru animale, care include mărunţirea lor şi fermentarea.
Sînt deşeuri biologice şi frunzele, precum şi diversele rămăşiţe rezultate de la curăţirea copacilor şi viilor, care pot fi prelucrate pentru obţinerea compostului (după o mărunţire specială) în rezultatul fermentării aerobice.
2. Deşeuri de hîrtie
Pe plan mondial, inclusiv în Republica Moldova, se produce o mare risipă de hîrtie, care sporeşte cu fiece an. Dintr-un raport întocmit de "Worldwatch Institute" rezultă că sînt reciclate numai 25% din cantităţile de hîrtie existente pe întreg globul. Reciclînd jumătate din hîrtia folosită astăzi în lume, se va acoperi aproape 75% din necesarul de hîrtie nouă, salvînd în acelaşi timp 10 mil. ha de pădure folosită la producerea hîrtiei.
O tonă de hîrtie recuperată înlocuieşte o tonă de celuloză, 4m3 de masă lemnoasă, 800 kWt energie electrică şi 250 kg combustibil convenţional.
La momentul actual pe suprafaţa pămîntului sînt 4 mld.ha de pădure şi în fiecare an exploatările de masă lemnoasă se fac pe o suprafaţă de 24 mil.ha (pentru comparaţie, aproximativ suprafaţă teritorială a Romîniei.)
Conform unor date, în oraşele mari cantitatea de hîrtie în deşeurile menajere constituie 2,80-3% din masa lor totală. Luînd în considerare că anual la fiecare locuitor revin cîte 400 kg deşeuri menajere, dintre care 3% constituie hîrtia, populaţia de cca 63600 locuitori ai mun.Chişinău aruncă anual 8400 tone de hîrtie. Datele obţinute ne demonstrează avantajele revalorificării hîrtiei. După modul de întrebuinţare, materialele refolosibile din hîrtie sînt cuprinse în două mari grupuri:
a) materiale refolosibile din hîrtie şi carton, destinate producerii pastei pentru utilizarea ca materie primă la fabricarea hîrtiei, cartoanelor şi cartonului cu suport bituminat. Materialele refolosibile din acest grup sînt constituite din hîrtie, cartoane folosite (colectate de la populaţie şi de la unităţile comerciale şi industriale, de stat şi particulare), precum şi din resturile tehnologice rezultate de la activităţile de confecţii şi imprimare a hîrtiei şi cartonului;
b) materiale refolosibile din hîrtie şi carton rezultate de la finisarea şi prelucrarea hîrtiei şi cartoanelor destinate a fi utilizate ca atare sau cu mici prelucrări în vederea înlocuirii materialelor noi.
Deşeurile de hîrtie trebuie aşezate în baloturi cu masa de 50-200 kg, care se vor transporta la fabrica de carton din Dobruja sau la o altă întreprindere de prelucrare a deşeurilor de hîrtie.
3. Deşeuri de sticlă
Revalorificarea deşeurilor de sticlă are o mare importanţă economică. Luînd în considerare că în deşeurile menajere conţinutul de sticlă reprezintă cca 1,98%, numai în Chişinău pot fi colectate anual 7722 tone de sticlă.
Fabricile de sticlă folosesc cioburile din sticlă ca materie primă denumită material de adăugare în procesul tehnologic în proporţie de 15-20%, iar în ultimul timp chiar pînă la 100%. Sticla este unul dintre cele mai energofage materiale, întrucît în procesul de fabricare se consumă în proporţii considerabile soda, precum şi importante cantităţi de gaz metan.
Cu o tonă de deşeuri de sticlă se pot economisi 630 kg nisip cuarţos, 40 kg feldspat, 112 kg calcar (excavarea, transportul, purificarea, prelucrarea cărora comportă mari cheltuieli de energie), 180 kg sodă calcinată şi 700 m3 de gaz metan.
Pentru valorificare deşeurile de sticlă sînt colectate sub formă de cioburi provenite de la producerea sticlei (la întreprinderile de sticlă), de la întreprinderile de producere a medicamentelor, cosmeticelor, produselor alimentare, de la centrele de recepţionare a sticlelor şi borcanelor sau de la centrele de valorificare şi recuperare a materialelor refolosibile, de la unităţile de alimentaţie publică şi alte instituţii sau direct de la populaţie.
Colectarea deşeurilor de sticlă este necesar să se efectueze selectiv, după culori, clasificîndu-se conform următoarelor clase şi culori:
cioburi de sticlă străvezie;
cioburi de sticlă semistrăvezie;
cioburi de sticlă colorată.
Colectarea deşeurilor de sticlă se efectuează în containere speciale. Cioburile de sticlă se sortează şi se transportă pe categorii direct la fabricile de sticlă, specificîndu-se tipul sticlei, cantitatea impurităţilor şi corpurilor străine. Responsabile de crearea condiţiilor necesare pentru colectarea deşeurilor de sticlă şi transportul lor sînt serviciile respective ale primăriilor, consiliilor judeţene etc.
Prelucrarea deşeurilor de sticlă la fabrici se efectuează conform tehnologiilor existente.
4. Deşeuri textile
Colectarea deşeurilor textile este la fel de importantă ca şi a celorlalte materiale refolosibile, fiind însă mult mai costisitoare, mai ales în cazul colectării lor de la populaţie, deoarece trebuie să se facă separat, nu numai pe tipuri de materiale (lînă, bumbac, mătase etc.) ci şi pe grupuri de culori (deschise, medii, închise).
Prin materiale textile refolosibile se înţeleg produsele ţesute sau neţesute, tricotate, din orice materie primă textilă, scoase din uz, provenite din gospodării individuale, unităţi militare, spitale, internate etc., folosite în industrie şi în alte domenii. După compoziţia lor fibroasă, materialele textile refolosibile se clasifică în următoarele grupuri:
a) din lînă şi tip lînă;
b) din bumbac şi tip bumbac;
c) din fibre liberiene şi tip liberiene;
d) din mătase şi tip mătase;
e) din fibre sintetice 100%;
f) cu uzură mare din diverse amestecuri fibroase.
Deşeurile textile se colectează în funcţie de:
- categoria materialului colectat;
- tipul materialului refolosibil;
- culoare;
- dimensiuni (cînd este cazul).
Înainte sau după recepţionare, materialele textile refolosibile trebuie să fie sortate şi predate pe culori sau grupuri de culori.
Prin grupuri de culori se înţeleg:
- culorile deschise: gri deschis, bej, roz, bleu, galben;
- culorile medii: roşu, albastru, verde, haki;
- culorile închise: maro, bleu marin, violet, negru.
Materialele textile refolosibile ce reprezintă confecţii cu căptuşeală şi vatelină, destinate valorificării în industria textilă, este necesar să fie sortate şi predate separîndu-se în prealabil căptuşelile şi vatelină de ţesăturile de faţă.
Materialele textile refolosibile nu trebuie să conţină impurităţi, şi anume:
- bucăţi de ţesătură putredă, mucegăită, mîncată de molii sau rozătoare;
- corpuri străine (lemn, carton, cauciuc, metal, sticlă);
- materiale care, în contact cu apa, se întăresc (var, ciment, ghips etc.);
- urme de ulei, ceară, bitum, vopsea etc., care nu se elimină la spălat.
Deşeurile textile refolosibile se colectează cu/sau fără nasturi, catarame, capse, fermoare etc. Umiditatea maximă admisă la predarea materialelor textile refolosibile va fi de:
- 15% pentru materialele din lînă şi tip lînă;
- 8% pentru materialele din bumbac şi tip bumbac;
- 16% pentru materialele din fibre liberiene şi tip liberiene;
- 10% pentru materialele din mătase şi tip mătase;
- 5% pentru materialele din fibre sintetice 100%;
- 10% pentru materialele cu uzură mare din diverse amestecuri fibroase.
Anterior ambalării, toate deşeurile textile refolosibile se dezinfectează. Ambalarea lor se face pe grupuri, categorii şi culori în baloturi bine presate cu masa de la 50 la 150 kg, legate cu sîrmă, asigurîndu-se integritatea conţinutului lor.
Depozitarea deşeurilor textile se face în magazii curate, aerisite, uscate şi inaccesibile rozătoarelor. Baloturile se transportă la întreprinderile de prelucrare cu mijloace de transport acoperite.
Responsabili pentru colectarea deşeurilor textile sînt serviciile corespunzătoare ale primăriilor.
5. Deşeuri de mase plastice
Colectarea şi recuperarea maselor plastice are avantaje de ordin atît economic, cît şi ecologic. Într-un volum de 2m3 de deşeuri menajere se conţin în medie 4 kg resturi de polietilenă. O tonă de polietilenă recuperată economiseşte cca 8 t de petrol.
Recuperarea maselor plastice prezintă dificultăţi mai ales la sortarea lor, în funcţie de densitate, pe categorii. Nici tehnologiile de valorificare nu sînt perfecte, obţinîndu-se produse de calitate inferioară celor fabricate direct din materii prime. În privinţa poluării, problema constă nu numai în faptul că ea se intensifică, ci în aceea că se manifestă permanent, deoarece, spre deosebire de alte materiale, majoritatea maselor plastice nu se autodistrug cu trecerea timpului, iar la înhumarea lor la gunoişti se descompun timp de 80-100 ani.
Tipurile de deşeuri refolosibile din polietilenă de joasă şi înaltă densitate, care urmează a fi colectate:
a) ambalaje ale produselor textile, produselor alimentare, produselor chimice, care nu sînt toxice şi se dizolvă în apă, şi folii nesupuse radiaţiei;
b) folii din polietilenă groasă şi de înaltă densitate de la sere şi solarii care au fost expuse radiaţiilor solare;
c) folii, saci, pungi, huse, sacoşe fabricate din materiale recuperate marcate sau colorate în mod specific.
Sînt produse de polietilenă de înaltă densitate:
a) navetele compartimentate şi necompartimentate din polietilenă de înaltă densitate;
b) butoaiele, canistrele, flacoanele, buteliile din polietilenă de înaltă densitate;
c) materialele refolosibile din polietilenă de înaltă densitate, rezultate de la fabricarea calapoadelor, sau alte produse din polietilenă de înaltă densitate.
Ambalajele care au fost în contact cu produse toxice se recuperează numai de către unităţile producătoare de specialitate.
Deşeurile plastice refolosibile de joasă şi înaltă densitate nu trebuie să conţină piatră, lemn, hîrtie, cîrpe, paie, nisip şi corpuri metalice. Materialele refolosibile se spală cu apă sau soluţii chimice.
Transportarea acestor deşeuri la punctele de recepţie se efectuează pe categorii. Deşeurile cu gabarit mare sînt tăiate în bucăţi, măcinate sau granulate.
La întreprinderile de prelucrare reziduurile plastice sînt mărunţite, granulate şi utilizate din nou ca materie primă. Deşeurile din mase plastice pot fi utilizate prin diverse metode. Ele pot fi incinerate. În acest caz în mediul înconjurător se degajă produse gazoase nocive. Pentru purificarea gazelor de ardere a acestor substanţe sînt necesare instalaţii de purificare.
Altă metodă de prelucrare a deşeurilor din mase plastice constă în prelucrarea lor prin piroliză, creching, hidrocreching etc. În acest caz polimerii încălziţi pînă la temperaturi înalte se descompun în compuşi cu masa moleculară mică (diverse gaze, uleiuri, bitumuri). Această metodă se utilizează în Japonia, Germania, Italia.
Un procedeu de utilizare a acestor deşeuri constă în mărunţirea şi granularea lor cu utilizarea ulterioară ca umpluturi uşoare sau ca materie primă.
Pentru valorificarea deşeurilor este necesară procurarea unei instalaţii de mărunţire şi granulare a lor. Ulterior, în formă granulată, ele pot fi comercializate pentru a fi utilizate ca materie primă, pentru producerea maselor plastice, ca umplutură uşoară.
Măsurile necesare pentru soluţionarea problemelor în domeniul gestionării deşeurilor menajere sînt expuse înpct. 46-49 din comp.XI.
D. Deşeurile rezultate la tratarea şi epurarea apelor
Sursele principale de producere a deşeurilor sînt:
staţiile de tratare a apei potabile;
staţiile de epurare a apelor menajere şi industriale;
staţiile de epurare a apelor meteorice şi a apelor de la spălarea automobilelor.
Actualmente în Republica Moldova la staţiile de tratare a apei potabile se acumulează anual peste 20 mii tone de nămoluri. Din lipsa instalaţiilor de epurare a apelor provenite de la spălarea filtrelor şi a utilajului de deshidratare a nămolului nu se duce evidenţa nămolului format de fiecare întreprindere, nu sînt condiţii pentru depozitarea şi utilizarea lui. Deshidratarea nămolului în cele mai bune cazuri are loc în condiţii naturale în bazine acumulatoare cu depozitarea ulterioară la rampele degunoi. La aceste întreprinderi apele de la spălarea filtrelor nu se utilizează, fapt care vine în contrazicere cu cerinţele actelor normative şi legislative în vigoare. Nu este soluţionată problema deşeurilor lichide provenite de la staţiile de epurare a apelor reziduale industriale şi meteorice.
În prezent instalaţiile comunale de epurare a apelor uzate au o capacitate de 664 mii m3/zi. Volumul sedimentului format în rezultatul funcţionării acestor instalaţii constituie un milion m3/an. În majoritatea cazurilor deshidratarea sedimentelor se produce la cîmpurile de nămol cu o suprafaţă totală de circa 82 ha.
Sedimentele sînt deshidratate pînă la umiditatea de 75-80% timp de 10-20 zile. Dehelmintizarea nămolului se efectuează doar parţial (50-60%).
Dezinfectarea sanitară, prezenţa macro- şi microelementelor necesare pentru creşterea plantelor face posibilă utilizarea sedimentelor în gospodăria urbană în calitate de îngrăşăminte organice. Sedimentele de la instalaţiile de epurare a apelor meteorice actualmente nu sînt supuse evidenţei. Lipsesc terenurile de deshidratare a lor, nu se ţine cont de volumul şi metodele utilizării nămolului, inclusiv a celui poluat cu tetraetil plumb.
În mun. Chişinău firma indiană "BAPL" a început construcţia unei staţii de tratare a nămolului din instalaţiile comunale, însă din lipsa asigurării financiare lucrările au fost sistate. S-au elaborat proiecte pentru construcţia unor staţii de deshidratare mecanică a namolurilor în mun. Bălţi, or. Orhei şi Ştefan Vodă, care vor soluţiona parţial această problemă.
Ţinînd cont de cele expuse şi întru ameliorarea stării mediului în republică, în programul de valorificare a deşeurilor sînt incluse măsuri concrete (pct. 50-55 din comp.XI).
E. Organizarea şi implementarea managementului deşeurilor
În Europa Centrală şi de Est situaţia managementului deşeurilor de producţie, menajere şi al celor provenite din ambalare diferă esenţial de cea din Europa de Vest şi necesită să i se acorde o atenţie specială.
Dificultăţile constau în:
- acumularea continuă a deşeurilor de producţie;
- lipsa fondurilor pentru implementarea metodelor de valorificare;
- depozitarea nesancţionată a deşeurilor menajere;
- creşterea numărului de produse electronice de uz casnic, inclusiv baterii aruncate;
- scăderea interesului pentru produsele durabile şi reparabile;
- atitudinea inconştientă a populaţiei faţă de problemele de mediu.
În scopul reducerii impactului negativ asupra mediului, cauzat de creşterea volumelor de deşeuri, se consideră raţională implementarea managementului deşeurilor, parte componentă a sistemului de management ecologic.
Ierarhia măsurilor de prevenire a producerii deşeurilor şi de gestionare a lor:
a) prevenirea generării deşeurilor prin interzicerea încorporării în produse a materialelor periculoase şi fabricarea produselor durabile şi reparabile;
b) minimizarea/reducerea generării deşeurilor prin reducerea consumului de materiale periculoase la fabricarea articolelor, în cazul cînd nu există alternative ecologice;
c) reutilizarea deşeurilor, care constă în utilizarea recipientelor (ambalajelor) reîncărcabile;
d) reciclarea/utilizarea secundară prin reprocesarea deşeurilor în calitate de materie primă secundară şi compostarea deşeurilor organice.
Important este să se creeze un circuit complet al deşeurilor reciclabile - de la colectarea selectivă la instalaţiile de reciclare şi pînă la consumator.
Există două tipuri de reciclare:
1) reciclarea postfabricaţie, care constă în colectarea resturilor la întreprindere şi reintroducerea lor în procesul de fabricaţie;
2) reciclarea postconsumator, care constă în colectarea diferenţiată a materialelor după ce consumatorul le-a folosit.
Atît depozitarea pe terenuri, cît şi incinerarea sînt practici dăunătoare mediului şi foarte costisitoare, în timp ce alte opţiuni sînt mult mai eficace din punct de vedere al costurilor şi creează locuri de muncă. Prin prevenire, reducere, refolosire şi reciclare, fluxul deşeurilor ar trebui în mod ideal să fie redus la un asemenea nivel, încît să nu mai fie necesare spaţii de depozitare definitivă (rampe de deşeuri) sau necesarul de astfel de spaţii să fie minim;
e) depozitarea controlată poate fi implementată numai atunci cînd s-au întreprins măsuri de prevenire, reducere, refolosire şi reciclare a deşeurilor;
f) incinerarea deşeurilor este incompatibilă cu reducerea, refolosirea şi reciclarea, deoarece se bazează pe o cantitate stabilă de deşeuri mixte. În urma incinerării rămine o cantitate considerabilă de deşeuri ignifuge, care trebuie înlăturate.
F. Autorizarea unor activităţi de gestionare a deşeurilor
Activitatea de gestionare a deşeurilor se efectuează în baza autorizaţiei eliberate de autoritatea centrală pentru resurse naturale şi mediu, în conformitate cu prevederile Legii nr.1347-XIII din 9 octombrie 1997 privind deşeurile de producţie şi menajere.
Anumite activităţi de gestionare a deşeurilor pot fi desfăşurate numai în baza licenţei eliberate în conformitate cu prevederile Legii nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind licenţierea unor genuri de activitate.