Articolul 20. Pe parcursul a şase luni de la data intentării procesului de faliment, spre prevenirea declarării falite a intreprinderii şi lichidării sau reorganizării ei, părţile interesate sînt în drept:
să întreprindă acţiuni, antrenînd pentru aceasta, în măsura posibilităţilor, terţe persoane (pentru asanarea stării întreprinderii, acoperirea pierderilor,achitarea datoriilor, restabilirea solvabilităţii întreprinderii şi reluarea activităţii economice a acesteia);
să încheie acorduri de stabilire a unor termene noi de achitare a obligaţiilor.
În cazul în care nu s-a ajuns la un asemenea acord sau dacă acesta nu se îndeplineşte,precum şi dacă starea patrimonială a debitorului nu se restabileşte, deşi au fost luate măsuri pe parcursul a şase luni din ziua intentării procesului de faliment, întreprinderea se declară falită şi cauza se examinează în fond, în conformitate cu revendicările părţilor şi cu avizul comisiei de lichidare.
Articolul 21. Reorganizarea întreprinderii falite are ca scop menţinerea ei ca unitate economică în condiţiile satisfacerii complete sau parţiale a revendicărilor creditorilor.
Programul de reorganizare a întreprinderii se stabileşte şi să prezintă de către comisia de lichidare, cu participarea debitorului şi a creditorilor, şi se ia spre executare, dacă pentru el au votat cel puţin o jumătate din creditorii care pretind la două treimi din valoarea totală a acţiunii examinate.
Acţiunile pentru reorganizarea întreprinderii falite trebuie să stabilească volumul de bunuri ale debitorului care sînt necesare pentru achitarea creanţelor (a revendicărilor creditorilor), vinderea unei părţi a acestora în scopul satisfacerii revendicărilor creditorilor şi repartizarea pe grupe a creanţelor.
Aceste acţiuni pot fi completate, în baza unui acord între părţi, cu alte condiţii privind reorganizarea întreprinderii falite
Articolul 22. În caz de reorganizare, întreprinderea debitorului continuă activitatea economică.
Dacă reorganizarea întreprinderii falite nu este posibilă, se înfăptuieşte lichidarea ei.
Falitul (persoana juridică sau persoana fizică) îşi continuă activitatea sub controlul organului numit de adunarea creditorilor.
Adunarea creditorilor este în drept să stabilească şi un alt mod de control.
Lichidarea întreprinderii se efectuează în conformitate cu prezenta Lege.
Articolul 23. Falitul poartă răspundere patrimonială în faţa creditorilor. Bunurile debitorului se stabilesc prin evaluarea activelor acestuia, prin revizia tuturor creanţelor şi prin înfăptuirea unei inventarieri cu participarea debitorului, a comisiei de lichidare şi cu antrenarea experţilor.
1. Averea (activele) debitorului se compune din mijloacele fixe şi cele circulante, din activele financiare şi nemateriale, din bunurile personale aflate în administrarea economică a întreprinderii la data la care aceasta a fost declarată falită, precum şi din bunurile primite după declararea falimentului pînă la încheierea procesului. În ea intră:
a) mijloacele fixe: clădirile, amenajările, mecanismele de transmisie, maşinile şi utilajul, calculatoarele şi mijloacele de programare, aparatele de măsură şi de reglare, mijloacele de transport, sculele, inventarul pentru producţie şi cel gospodăresc, vitele productive şi de muncă, plantaţiile multianuale etc.;
b) mijloacele circulante: stocurile de producţie (materia primă, materialele, combustibilul, obiectele de mică valoare şi uşor uzabile, piesele de schimb, ambalajul etc.), producţia nefinită, cheltuielile proiectate, producţia finită, mărfurile (inclusiv cele aflate în traficuri) şi alte stocuri şi cheltuieli;
c) activele financiare: mijloacele băneşti, aflate în casă şi la conturile instituţiilor bancare, hîrtiile de valoare (acţiunile, obligaţiile, certificatele, cambiile etc.), depunerile, investiţiile financiare de scurtă şi sele de lungă durată, creanţele debitoare;
d) activele nemateriale: drepturile de folosire a terenurilor, apelor şi a altor resurse naturale, a clădirilor, amenajărilor şi a utilajului, alte drepturi patrimoniale, inclusiv dreptul la produsele activităţii intelectuale (brevete, licenţe etc.).
2. La averea debitorului se alătură şi bunurile rambursate în urma rezilierii sau anulării tranzacţiilor. În această avere nu se includ bunurile care sînt deja date în gaj, cu excepţia părţii care depăşeşte suma datoriei asigurării de gaj.
În averea debitorului destinată, prin hotărîrea instanţei de judecată, achitării cu creditorii se include şi averea lui personală (imobilele, bijuteriile, hîrtiile de valoare etc.), precum şi averea familiei acestuia, dacă ea a fost acumulată (procurată) în urma unor tranzacţii nelegale şi a altor acţiuni ce vin în contradicţie cu legea, comise pe contul creditelor acordate.
În averea debitorului - persoană fizică, precum şi a membrului unei întovărăşiri sau al colectivului de arendaşi, nu se includ veniturile provenite din pensii şi din ajutoare băneşti.
3. Creanţele (pasivele, cu excepţia subvenţiilor, dotaţiilor, mijloacelor proprii şi a altor surse) întreprinderii se constituie din mijloacele de împrumut şi din cele investite, după cum urmează:
a) mijloacele de împrumut: creditele instituţiilor bancare de durată scurtă, medie şi lungă, mijloacele de împrumut de scurtă şi lungă durată ce aparţin întreprinderilor şi organizaţiilor (cu exepţia creditelor bancare);
b) mijloace investite: restanţe creditoare, inclusiv datoria faţă de buget, faţă de asigurare şi de retribuire a muncii.
Articolul 24. Averea debitorului, stabilită în conformitate cu articolul 23 din prezenta Lege, după acoperirea din aceasta a cheltuielilor de administrare, de desfacere şi distribuire a bunurilor, de recompensare a personalului, după achitarea cheltuielilor pentru procesul de faliment, se distribuie pentru amortizarea datoriilor precum urmează:
1. Satisfacerea revendicărilor (pretenţiilor) creditorilor, cărora li se distribuie prioritar averea debitorului:
a) amortizarea datoriilor pentru plătirea salariilor personalului întreprinderii-debitoare, precum şi a datoriilor pentru plătirea pensiilor şi a ajutoarelor băneşti;
b) achitarea datoriilor şi a obligaţiunilor fată de buget.
2. Satisfacerea revendicărilor posesorilor de acţiuni.
3. Satisfacerea drepturilor patrimoniale ale proprietarilor de întreprinderi şi a altor revendicări.
Revendicările din fiecare tranşă se satisfac numai după ce au fost satisfăcute pe deplin revendicările din tranşa precedentă. În cazul în care suma percepută pentru satisfacerea pe deplin a tuturor revendicărilor unei tranşe este neîndestulătoare, aceste revendicări se satisfac proporţional cu suma ce i se cuvine fiecarui creditor.
Articolul 25. Bunurile se vînd de către procurist care comunică începutul vînzării bunurilor debitorului, informînd un număr cît mai mare de persoane interesate asupra condiţiilor de procurare a acestora şi asupra termenelor în care acestea pot să-şi anunţe dorinţa de a procura bunurile.
În cazul în care au fost depuse mai multe cereri, procuristul convoacă o şedinţă pentru organizarea licitaţiei.
Bunurile se vînd cumpărătorului care propune cel mai mare preţ.
Articolul 26. După încheierea distribuirii bunurilor debitorului, procuristul prezintă arbitrajului sau instanţei de judecată hotărîrea respectivă a comisiei de lichidare. Creanţele întreprinderii se consideră plătite, dacă aceasta s-a achitat cu creditorii în conformitate cu cerinţele articolelor 23 şi 24 din prezenta Lege şi şi-a încetat completamente activitatea ca persoană juridică. Creanţele neachitate ale debitorului persoană fizică nu se sting şi urmează a fi achitate, dacă în decurs de cinci ani de la adoptarea hotărîrii de faliment acesta va fonda o nouă întreprindere sau va participa la o altă întreprindere.