Parlamentul adoptă prezenta lege.
Articolul 5. Drepturile persoanelor suferinde de tulburări psihice
(1) Persoanele suferinde de tulburări psihice beneficiază de toate drepturile şi libertăţile cetăţenilor prevăzute de Constituţie şi de alte legi. Limitarea drepturilor şi libertăţilor din cauza tulburărilor psihice se face numai în cazurile prevăzute de prezenta lege şi de alte acte normative.
(2) În cazul acordării de asistenţă psihiatrică , persoana suferindă de tulburări psihice are dreptul:
a) la atitudine umană şi cuviincioasă, care să excludă jignirea demnităţii umane;
b) la informaţii privind drepturile sale, caracterul tulburărilor psihice şi metodele de tratament, expuse într-o formă accesibilă lui, ţinîndu-se cont de starea lui psihică;
c) să fie spitalizat în staţionarul de psihiatrie numai pentru durata examenului medical şi a tratamentului;
d) la toate tipurile de tratament (inclusiv balneo-sanatorial) conform indicaţillor terapeutice;
e) la asistenţă psihiatrică în condiţii conforme normelor de igienă şi sanitărie;
f) să accepte în prealabil folosirea sa ca obiect al experimentelor medicale, al cercetărilor ştiinţifice sau al procesului didactic, fotografierea , filmarea, videoimprimarea sa şi să renunţe oricînd la aceste acţiuni;
g) să solicite invitarea oricărui specialist, cu consimţămîntul acestuia, care să participe la acordarea de asistenţă psihiatrică sau să conlucreze în comisia medicală pentru problemele reglementate de prezenta lege;
h) la asistenţa avocatului, reprezentantului legal sau a unei alte persoane, în modul stabilit de lege.
(3) Nu se admite limitarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor suferinde de tulburări psihice numai în baza diagnosticului psihiatrie, cazurilor de supraveghere prin dispensarizare, a faptului că se află ori s-au aflat în staţionarul de psihiatrie sau în o instituţie de psihoneurologie pentru asistenţă socială ori instruire specială . Factorii de decizie vinovaţi de atare încălcări poartă răspundere în conformitate cu legislaţia.
Articolul 11. Acceptarea tratamentului
(1) Tratamentul persoanelor suferinde de tulburări psihice se efectuează cu liberul lor consimţămînt scris, excepţie făcînd cazurile prevăzute la alin. (4).
(2) Medicul, ţinînd seama de starea psihică a pacientului, este obligat să-i pună la dispoziiţie, într-o formă accesibilă, informaţii despre caracterul tulburării psihice, despre scopul, metodele, inclusiv cele alternative, despre durata tratamentului, senzaţiile dureroase, riscul posibil, efectele secundare şi rezultatele scontate. Informaţiile furnizate se consemnează în documentaţia medicală .
(3) Consimţămîntul pentru tratarea minorilor, precum şi a persoanelor declarate , în modul stabilit de lege , incapabile, îl dau reprezentanţii lor legali după ce li s-au comunicat informaţiile prevăzute la alin.(2).
(4) Tratamentul poate fi efectuat fără liberul consimţămînt al persoanei suferinde de tulburări psihice sau al reprezentantului ei legal numai în cazul aplicării unor măsuri medicale coercitive, în conformitate cu prevederile Codului penal, precum şi în cazul spitalizării fără liberul consimţămînt în conformitate cu art.28. în astfel de cazuri, cu excepţia celor de urgenţă, tratamentul se aplică în temeiul hotărîrii ,comisiei de medici psihiatri.
(5) Este inadmisibilă tratarea tulburărilor psihice ale persoanelor specificate la alin.(4) prin metode chirurgicale şi de altă natură ce au urmări ireversibile, precum şi aplicarea a noi medicamente, fundamentate ştiinţific, dar neadmise încă spre utilizare în masă.
Capitolul IV
TIPURILE DE ASISTENŢĂ PSIHIATRICĂ ŞI MODUL DE ACORDARE A EI
Articolul 22. Examenul psihiatrie
(1) Prin examen psihiatrie se constată existenţa de tulburări psihice, necesitatea acordării de asistenţă psihiatrică şi tipul acesteia .
(2) Examenul psihiatrie, precum şi cel profilactic, se efectuează la cererea sau cu consimţămîntul persoanei.
Examenul psihiatrie şi cel profilactic al minorului se face la cererea sau cu consimţămîntul părinţilor ori al altui reprezentant legal al lui. Examenul psihiatrie şi cel profilactic al persoanei declarate, în modul stabilit de lege, incapabilă se face la cererea sau cu consimţămîntul reprezentantului ei legal. În cazul împotrivirii unuia dintre părinţi ori al lipsei părinţilor sau a unui alt reprezentant legal, examenul minorului se efectuează conform deciziei organului de tutelă şi curatelă, decizie care poate fi contestată în instanţă judecătorească.
(3) Medicul care efectuează examenul psihiatrie este obligat să se prezinte ca psihiatru persoanei şi reprezentantului ei legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(4) lit. a).
(4) Examenul psihiatrie poate fi efectuat fără consimţămîntul persoanei sau al reprezentantului ei legal în cazul în care aceasta săvîrşeşte acţiuni ce servesc drept temei pentru presupunerea unor tulburări psihice grave, care condiţionează:
a) pericolul nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur;
b) incapacitatea de satisfacere independentă a necesităţilor vitale;
c) prejudiciul grav sănătăţii sale dacă nu i se a acorda asistenţă psihiatrică .
(5) Examenul psihiatrie poate fi efectuat fără consimţămîntul persoanei sau al reprezentantului ei legal dacă aceasta este supravegheată prin dispensarizare conform art.26 alin.(l).
(6) Datele examenului psihiatrie şi avizul privind sănătatea psihică se înscriu în documentaţia medicală, în care se consemnează, de asemenea, cauzele solicitării asistenţei medicale psihiatrice şi indicaţiile terapeutice.
Articolul 23. Examenul psihiatrie exercitat fără liberul consimţămînt al persoanei sau al reprezentantului ei legal
(1) In cazurile prevăzute la art.22 alin.(4) lit.a) şi alin.(5), medicul psihiatru decide personal asupra efectuării de examen psihiatrie fără consimţămîntul persoanei sau al reprezentantului ei legal.
(2) In cazurile prevăzute la art.22 alin.(4) lit.b) şi c), medicul psihiatru, în temeiul hotărîrii judecătoreşti, decide efectuarea examenului psihiatrie fără liberul consimţămînt al persoanei sau al reprezentantului ei legal.
Articolul 24. Cererea şi decizia privind efectuarea examenului psihiatrie fără liberul consimţămînt al persoanei sau al reprezentantului ei legal
(1) Decizia privind efectuarea examenului psihiatrie fără liberul consimţămînt al persoanei sau al reprezentantului ei legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.22 alin.(5), o ia medicul psihiatru în baza unei cereri argumentate, conform art. 22 alin. (4) .
(2) Cererea privind efectuarea examenului psihiatrie poate fi depusă de rudele persoanei, de orice medic, de factori de decizie şi de alte persoane.
(3) În caz de urgenţă, cînd persoana prezintă un pericol nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur, cererea poate fi orală. Decizia privind efectuarea examenului psihiatrie o ia imediat medicul psihiatru , consemnînd faptul în documentaţia medicală .
(4) În cazul inexistenţei unui pericol nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur, cererea scrisă de efectuare a examenului psihiatrie trebuie să conţină date amănunţite care să argumenteze necesitatea unui astfel de examen, precum şi dovezi că persoana sau reprezentantul ei legal refuză asistenţa medicului psihiatru. Medicul psihiatru are dreptul să ceară date suplimentare pentru luarea deciziei. Constatînd că în cerere lipsesc date care ar confirma existenţa circumstanţelor prevăzute la art.22 alin.(4) lit.b) şi c), medicul psihiatru motivează în scris refuzul de a efectua examenul psihiatrie.
(5) Constatînd că cererea de efectuare a examenului psihiatrie fără liberul consimţămînt al persoanei sau al reprezentantului ei legal este întemeiată, medicul psihiatru înaintează instanţei judecătoreşti în a cărei rază se află domiciliul persoanei un aviz scris în care motivează necesitatea unui astfel de examen, cererea de efectuare a examenului psihiatrie şi alte materiale.
În decursul a trei zile de la data primirii tuturor materialelor, judecătorul hotărăşte asupra aplicării sancţiunii. Hotărîrea judecătorului poate fi contestată în instanţă judecătorească în modul stabilit de Codul de procedură civilă.
Articolul 25. Tipurile de asistenţă psihiatrică ambulatorie
(1) Asistenţa psihiatrică ambulatorie se acordă, în funcţie de indicaţiile terapeutice, sub formă de asistenţă curativă consultativă sau de supraveghere prin dispensarizare.
(2) Asistenţa curativă consultativă o acordă medicul psihiatru la solicitarea persoanei sau cu liberul ei consimţămînt, la cererea sau cu consimţămîntul părinţilor sau al altui reprezentant legal al minorului.
(3) Supravegherea prin dispensarizare poate fi stabilită fără liberul consimţămînt al persoanei sau al reprezentantului ei legal în cazurile prevăzute la art.26 alin.(1) şi presupune supravegherea sănătăţii psihice prin examene periodice efectuate de medicul psihiatru şi acordarea de asistenţă medicală şi socială necesară.
Articolul 26. Supravegherea prin dispensarizare
(1) Supraveghere prin dispensarizare se poate stabili persoanelor suferinde de tulburări psihice cronice şi îndelungate cu mapifestări morbide grave, constante sau acutizate frecvent.
(2) Decizia privind supravegherea · prin dispensarizare şi decizia privind încetarea ei le emite comisia de medici psihiatri numită de administraţia instituţiei de psihiatrie care acordă asistenţă psihiatrică ambulatorie sau comisia de medici psihiatri numită de organul de ocrotire a sănătăţii.
(3) Decizia motivată a comisiei de medici psihiatri se consemnează în documentaţia medicală . Decizia privind stabilirea sau încetarea supravegherii prin dispensarizare poate fi contestată în modul prevăzut la cap .VI .
(4) Supravegherea prin dispensarizare încetează odată cu însănătoşirea sau ameliorarea considerabilă şi stabilă a stării psihice. După încetarea supravegherii prin dispensarizare , asistenţa psihiatrică ambulatorie, la cererea sau cu liberul consimţămînt al persoanei ori la cererea sau cu consimţămîntul reprezentantului ei legal, se acordă sub formă curativă consultativă. Dacă starea psihică se schimbă, persoana suferindă de tulburări psihice poate fi examinată fără liberul ei consimţămînt sau al reprezentantului ei legal, potrivit temeiurilor şi în modul prevăzut la art.22 alin.(4), la art. 23 şi 24. In astfel de cazuri , supravegherea prin dispensarizare poate fi reluată prin decizie a comisiei de medici psihiatri.
Articolul 27. Temeiurile pentru spitalizare în staţionarul de psihiatrie
(1) Temei pentru spitalizare în staţionarul de psihiatrie pot servi tulburările psihice, decizia medicului psihiatru de efectuare a examenului sau tratamentului în condiţii de staţionar sau hotărîrea judecătorească.
(2) Drept temei pentru spitalizare în staţionarul de psihiatrie poate servi, de asemenea, necesitatea efectuării unei expertize psihiatrice în cazurile şi modul prevăzut de lege.
(3) Spitalizarea în staţionarul de psihiatrie, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.28, se face la cererea sau cu liberul consimţămînt al persoanei.
(4) Minorul poate fi spitalizat în staţionarul de psihiatrie la cererea sau cu liberul consimţămint al părinţilor sau al altui reprezentant legal. Persoana declarată, în modul stabilit de lege, incapabilă este spitalizată la cererea sau cu liberul consimţămînt al reprezentantului ei legal. În cazul împotrivirii unuia dintre părinţi ori al lipsei Părinţilor sau a altui reprezentant legal, spitalizarea minorului se face conform deciziei organului de tutelă şi curatelă, decizie care poate fi contestată în instanţă judecătorească.
(5) Consimţămîntul pentru spitalizare se consemnează în documentaţia medicală şi sesemnează de persoana respectivă sau de reprezentantul ei legal, precum şi de medicul psihiatru.
Articolul 28. Temeiurile pentru spitalizare fără liberul consimţămînt
Persoana suferindă de tulburări psihice poate fi spitalizată în staţionarul de psihiatrie fără liberul ei consimţămînt sau al reprezentantului ei legal, pînă la emiterea hotărîrii judecătoreşti, dacă examinarea sau tratarea ei este posibilă numai în condiţii de staţionar, iar tulburarea psihică este gravă şi condiţionează :
a) pericolul nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur;
b) incapacitatea de satisfacere independentă a necesităţilor vitale;
c) prejudiciul grav sănătăţii sale dacă nu i se va acorda asistenţă psihiatrică.
Articolul 29. Măsurile de asigurare a securităţii la acordarea de asistenţă psihiatrică
(1) Asistenţa psihiatrică staţionară se acordă în condiţii restrictive minime care să asigure securitatea persoanei spitalizate şi a altor persoane, respectîndu-se drepturile şi interesele ei legitime de către personalul medical
(2) În cazul spitalizării în staţionarul de psihiatrie şi aflării în el fără liberul consimţămînt al persoanei, măsurile de imobilizare fizică şi izolare se aplică, sub controlul permanent al personalului medical, numai în situaţiile, în formele şi în perioada în care, după părerea medicului psihiatru, nu este posibilă prevenirea prin alte metode a acţiunilor persoanei care prezintă un pericol nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur. Formele şi perioada de aplicare a măsurilor de imobilizare fizică sau de izolare se consemnează în documentaţia medicală.
(3) Colaboratorii poliţiei sînt obligaţi să acorde ajutor personalului medical la spitalizarea persoanei fără liberul ei consimţămînt şi să asigure condiţii de securitate pentru acces spre ea şi pentru examinarea ei, să ia măsuri în vederea respectării intereselor ei patrimoniale. În cazul necesităţii prevenirii acţiunilor ce ar periclita viaţa şi sănătatea celor din jur, precum şi in cazul necesităţii de urmărire şi reţinere a persoanei, colaboratorii poliţiei acţionează conform concluziei medicale orale şi scrise şi în modul prevăzut de Legea cu privire la poliţie.
Articolul 30. Examinarea minorilor şi a persoanelor declarate incapabile spitalizate în staţionarul de psihiatrie la cererea sau cu consimţămîntul reprezentanţilor lor legali
(1) Minorul şi persoana declarată, în modul stabilit de lege, incapabilă, spitalizaţi în staţionarul de psihiatrie la cererea sau cu consimţămîntul reprezentanţilor lor legali, sînt examinaţi în mod obligatoriu de către comisia de medici psihiatria staţionarului în condiţiile art.31 alin.(l). în primele şase luni, aceşti pacienţi urmează să fie examinaţi de comisia de medici psihiatri cel puţin o dată în lună pentru a se decide asupra prelungirii spitalizarii lor. Dacă spitalizarea se prelungeşte pentru un termen de peste şase luni, un astfel de examen se efectuează cel puţin o dată în şase luni.
(2) în cazul în care comisia de medici psihiatri sau administraţia staţionarului de psihiatrie constată că reprezentanţii legali ai minorului sau ai persoanei declarate, în modul stabilit de lege, incapabilă au comis abuzuri la spitalizare, administraţia staţionarului de psihiatrie înştiinţează organul de tutelă şi curatelă de la domiciliul pacientului tutelat.
Articolul 31. Examinarea persoanelor spitalizate în staţionarul de psihiatrie fără liberul lor consimţămînt
(1) Persoana spitalizată în staţionarul de psihiatrie în condiţiile art.28 va fi supusă unui examen obligatoriu, în primele 48 de ore, de către comisia de medici psihiatri a staţionarului, care va decide asupra temeiniciei spitalizării. În cazul în care spitalizarea este considerată neîntemeiată, persoanei spitalizate trebuie să i se facă imediat formele de ieşire.
(2) Dacă spitalizarea este considerată întemeiată, comisia de medici psihiatri expediază avizul, în 24 de ore, instanţei judecătoreşti în a cărei rază se află staţionarul de psihiatrie pentru a hotărî asupra aflării ulterioare în staţionar a persoanei.
Articolul 32. Adresarea în instanţă judecătorească în cazul spitalizării fără liberul consimţămînt
(1) Asupra spitalizării în staţionarul de psihiatrie în temeiul art.28, decide instanţa judecătorească în a cărei rază se află staţionarul.
(2) Cererea de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt este depusă în instanţă judecătorească de reprezentantul staţionarului în care se află persoana. La cerere, în care se indică temeiurile prevăzute de lege pentru spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt, se anexează avizul argumentat al comisiei de medici psihiatri privind necesitatea aflării de mai departe a persoanei în staţionar.
(3) Judecătorul sancţionează aflarea persoanei în staţionarul de psihiatrie pentru termenul necesar examinării cererii în instanţă judecătorească .
Articolul 33. Examinarea cererii de spitalizare fără liberul consimţămînt ,
(1) Cererea de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt este examinată de judecător în decursul a 3 zile de la primire în instanţă judecătorească sau in staţionar.
(2) Persoana spitalizată în staţionarul de psihiatrie fără liberul ei consimţămînt este în drept să participe la examinarea problemei legate de spitalizarea sa. Dacă starea psihică nu permite persoanei să se prezinte în instanţă judecătorească, cererea de spitalizare fără liberul consimţămînt este examinată de judecător în staţionarul de psihiatrie.
(3) La examinarea cererii de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt, este obligatorie participarea procurorului, a reprezentantului staţionarului de psihiatrie care solicită spitalizarea şi a reprezentantului legal al persoanei a cărei problemă de spitalizare se examinează.
Articolul 34. Hotărîrea judecătorului asupra cererii de spitalizare fără liberul consimţămînt
(1) Examinînd în fond cererea de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt, judecătorul poate hotărî satisfacerea sau respingerea ei.
(2) Hotărîrea judecătorului privind satisfacerea cererii de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt constituie temei pentru spitalizarea şi ţinerea persoanei în staţionar.
(3) În decursul a 10 zile de la pronunţare, hotărîrea judecătorului poate fi contestată de persoana spitalizată în staţionarul de psihiatrie, de reprezentantul ei legal, de şeful staţionarului de psihiatrie sau de procuror în modul prevăzut de Codul de procedură civilă.
Articolul 35. Prelungirea spitalizării fără liberul consimţămînt
(1) Spitalizarea în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt va dura numai în perioada de menţinere a temeiurilor în care a fost efectuată.
(2) În primele 6 luni, persoana spitalizată în staţionarul de psihiatrie fără liberul ei consimţămînt va fi examinată cel puţin o dată în lună de comisia de medici psihiatri a staţionarului pentru a se decide asupra prelungirii spitalizării. În cazul prelungirii de peste 6 luni a spitalizării, comisia de medici psihiatri efectuează examenul cel puţin o dată în 6 luni.
(3) La expirarea a 6 luni de la data spitalizării persoanei în staţionarul de psihiatrie fără liberul ei consimţămînt, administraţia acestuia trimite avizul făcut de comisia de medici psihiatri privind necesitatea prelungirii spitalizării cătr.e instanţa judecătorească în a cărei rază se află staţionarul. Judecătorul poate să hotărască asupra prelungirii spitalizării în conformitate cu art.32-34. Hotărîrea privind prelungirea spitalizării se adoptă de către judecător în fiecare an.
Articolul 36 . Drepturile şi obligaţiile pacienţilor din staţionarele de psihiatrie
(1) Pacientului trebuie să i se lămurească în limba sa temeiul şi scopul spitalizării sale în staţionarul de psihiatrie, drepturile pe care le are şi regulile pe care trebuie să le respecte în staţionar, consemnînd toate acestea în documentaţia medicală .
(2) Pacientul spitalizat în staţionarul de psihiatrie are dreptul:
a) să adreseze nemijlocit medicului-şef sau şefului de secţie cereri privind tratamentul, examinarea, ieşirea din staţionarul de psihiatrie şi respectarea drepturilor specificate în prezenta lege;
b) să prezinte fără cenzură reclamaţii şi cereri avocatului, precum şi autorităţilor publice, procuraturii, instanţei judecătoreşti;
c) să se întîlnească în doi cu avocatul şi cu reprezentantul clerului;
d) să săvîrşească rituri religioase, să respecte canoanele religioase, inclusiv postul, cu acordul administraţiei să aibă obiecte de cult şi literatură religioasă;
e) să se aboneze la ziare şi reviste;
t) să facă studii după programa şcolii de cultură generală sau a şcolii speciale pentru copiii cu deficienţe mentale, dacă pacientul este un minor;
g) să primească recompense pentru muncă, în corespundere cu cantitatea şi calitatea acesteia, ca orice cetăţean.
(3) Pacientul beneficiază şi de următoarele drepturi, care pot fi limitate, la recomandarea medicului curant, a şefului de secţie sau a medicului-şef, în interesul sănătăţii sau securităţii sale şi a altor persoane:
a) să întreţină corespondenţă fără cenzură;
b) să primească şi să expedieze colete, banderole şi mandate poştale ;
c) să se folosească de telefon;
d) să primească vizitatori;
e) să posede şi să procure obiecte de primă necesitate, să se folosească de propria îmbrăc ăminte.
(4) Serviciile cu plată (abonarea individuală la ziare şi reviste, serviciile întreprinderilor de telecomunicaţii etc.) se prestează pe contul pacientului beneficiar.
(5) Pacienţii spitalizaţi capabili să ia decizii în cunoştinţă de cauză sînt obligaţi să respecte regulamentul de ordine interioară al staţionarului de psihiatrie.
Articolul 37. Serviciul de apărare a drepturilor pacienţilor din staţionarele de · psihiatrie
(1) Statul instituie un serviciu de apărare a drepturilor pacienţilor din staţionarele de psihiatrie, care este independent de organele ocrotirii sănătăţii.
(2) Serviciul apără drepturile pacienţilor din staţionarele de psihiatrie, primeşte reclamaţiile şi cererile lor, pe care le soluţionează împreună cu administraţia instituţiei de psihiatrie respective sau le remite, în funcţie de caracterul lor, autorităţilor publice, procuraturii sau instanţelor judecătoreşti.
Articolul 38. . Obligaţiile administraţiei staţionarului de psihiatrie şi ale personalului medical
Administraţia staţionarului de psihiatrie şi personalul medical sînt obligaţi să creeze condiţii de exercitare a drepturilor pacienţilor şi reprezentanţilor lor legali prevăzute în prezenta lege, inclusiv:
a) să asigure pacienţilor asistenţa medicală necesară;
b) să ofere pacienţilor posibilitatea de a lua cunoştinţă de prezenta lege, de regulamentul de ordine interioară al staţionarului de psihiatrie, de adresele şi telefoanele autorităţilor publice şi ale persoanelor oficiale, ale asociaţiilor obşteşti la care pacienţii pot apela în caz de încălcare a drepturilor lor;
c) să asigure pacienţilor condiţii pentru corespondenţă, pentru înaintarea de reclamaţii şi cereri către avocat, autorităţile publice, procuratură, instanţe judecătoreşti;
d) să înştiinţeze, în 24 de ore de la spitalizarea pacientului fără liberul lui consimţămînt, rudele, reprezentantul legal al acestuia sau o altă persoană indicată de el;
e) să informeze rudele pacientului, reprezentantul lui legal sau o altă persoană indicată de acesta despre schimbarea sănătăţii lui şi despre evenimentele extraordinare legate de el;
f) să asigure securitatea pacienţilor din staţionar, să controleze conţinutul coletelor şi al pachetelor;
g) să îndeplinească funcţii de reprezentant legal al pacientului declarat, în modul stabilit de lege, incapabil care nu are un astfel de reprezentant;
h) să stabilească şi să lămurească pacienţilor credincioşi regulile pe care trebuie să le respecte în timpul oficierii ritualurilor religioase şi modul de invitare a preotului, să asigure posibilitatea de exercitare a dreptului credincioşilor şi ateilor la libertatea conştiinţei;
i) să îndeplinească alte obligaţii stabilite de prezenta lege.
Articolul 39. Ieşirea din staţionarul de psihiatrie
(1) Formele de ieşire ale pacientului din staţionarul de psihiatrie se fac în caz de însănătoşire sau ameliorare a stării lui psihice şi cînd nu mai există temeiuri de spitalizare.
(2) Formele de ieşire ale pacientului spitalizat cu liberul lui consimţămînt se fac pe baza cererii lui personale, a cererii reprezentantului lui legal sau a deciziei medicului curant.
(3) Formele de ieşire ale pacientului spitalizat fără liberul lui consimţămînt se fac în temeiul avizului comisiei de medici psihiatri sau al hotărîrii judecătoreşti privind neacceptarea prelungirii spitalizării.
(4) Formele de ieşire ale pacientului faţă de care au fost aplicate, prin hotărîre judecătorească, măsuri medicale coercitive se fac numai în baza . hotărîrii instanţei judecătoreşti.
(5) Pacientului spitalizat cu liberul lui consimţămînt i se poate refuza ieşirea în cazul în care comisia de medici psihiatri va stabili, pentru spitalizare fără liberul consimţămînt, temeiurile prevăzute la art.28. În astfel de cazuri, asupra aflării pacientului în staţionarul de psihiatrie, prelungirii spitalizării şi ieşirii lui se va decide în modul stabilit la art.31-35 şi la alin.(3) din prezentul articol.
Articolul 40. Temeiurile şi procedura internării în instituţiile psihoneurologice de asistenţă socială
(1) Drept temei pentru internare într-o instituţie psihoneurologică de asistenţă socială serveşte cererea depusă de persoana suferindă de tulburări psihice, precum şi avizul comisiei medicale, cu participarea medicului psihiatru, iar pentru minori şi pentru persoanele declarate incapabile în modul prevăzut de lege - decizia organului de tutelă şi curatelă emisă în baza avizului comisiei medicale, cu participarea medicului psihiatru. Avizul trebuie să conţină date . despre faptul că persoana suferă de tulburări psihice care nu-i permit să se afle într-o instituţie de asistenţă socială nespecializată. Referitor la persoana cu capacitate de exerciţiu, avizul trebuie să conţină date care să demonstreze netemeinicia intenţiei de a pune în faţa instanţei judecătoreşti problema declarării incapacităţii ei.
(2) Organul de tutelă şi curatelă este obligat să ia măsuri în vederea apărării intereselor patrimoniale ale persoanei internate în instituţiile psihoneurologice de asistenţă socială.
Articolul 41. Temeiurile şi procedura internării minorilor în instituţiile psihoneurologice de instruire specială
Drept temei pentru internare într-o instituţie psihoneurologică de instruire specială a minorului suferind de tulburări psihice serveşte cererea părinţilor acestuia sau a altui reprezentant legal al lui, precum şi avizul obligatoriu al unei comisii compuse din psiholog, pedagog şi medic 'psihiatru. Avizul trebuie să conţină date privind necesitatea instruirii minorului în condiţiile unei şcoli speciale pentru copiii cu deficienţe mentale.
Articolul 42. Drepturile persoanei internate în instituţie psihoneurologică de asistenţă socială sau de instruire specială şi obligaţiile administraţiei acesteia
(1) Persoana internată în instituţie psihoneurologică de asistenţă socială sau de instruire specială beneficiază de drepturile prevăzute la art.36.
(2) Obligaţiile administraţiei instituţiei psihoneurologice de asistenţă socială sau de instruire specială şi ale personalului medical de a crea condiţii pentru exercitarea drepturilor persoanelor internate sînt stabilite la art.38, precum şi de legislaţia cu privire la asistenţă socială şi învăţămînt.
(3) Administraţia instituţiei psihoneurologice de asistenţă socială sau de instruire specială este obligată să efectueze, cel puţin o dată pe an, examinarea, la nivel de comisie medicală cu participarea medicului psihiatru, a persoanelor internate pentru soluţionarea problemei continuării întreţinerii lor în instituţie şi a eventualei revizuiri a hotărîrii privind incapacitatea lor.
Articolul 43 . Transferarea şi ieşirea din instituţiile psihoneurologice de asistenţă socială sau de instruire specială
(1) Drept temei pentru transferarea persoanei dintr-o instituţie psihoneurologică de asistenţă socială sau de instruire specială într-o instituţie similară de proftl general serveşte avizul comisiei medicale, cu participarea medicului psihiatru, asupra lipsei de indicaţii terapeutice care ar necesita aflarea sau instruirea persoanei într-o instituţie psihoneurologică specializată.
(2) Ieşirea din instituţia psihoneurologică de asistenţă socială sau de instruire specială se efectuează în baza:
a) cererii personale şi avizului comisiei medicale, cu participarea medicului psihiatru, ce confirmă că starea sănătăţii permite persoanei să se întreţină fără tutelă;
b) cererii părinţilor, rudelor sau altui reprezentant legal, care se obligă de a îngriji extern minorul sau persoana declarată, în modul stabilit de lege, incapabilă.