Obiectivul fundamental al Strategiei este crearea condiţiilor pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei prin consolidarea fundamentului pentru o creştere economică robustă, durabilă şi incluzivă. În acest context, spiritul şi viziunea Strategiei aspiră la apropierea Republicii Moldova de standardele europene şi, astfel, la atingerea obiectivului de integrare europeană. Toate direcţiile prioritare de dezvoltare stabilite în Strategie urmăresc ajustarea politicilor naţionale relevante la cele europene. În acest scop, acţiunile întreprinse pentru realizarea Strategiei se vor întemeia pe cele patru criterii de la Copenhaga, racordarea la care ar putea asigura apropierea ţării noastre de valorile şi structurile europene. În special, prin prisma Strategiei, Guvernul va depune eforturi pentru transpunerea acquis-lui comunitar în legislaţia naţională, asigurînd implementarea consecventă a legislaţiei europene adoptate. În procesul de implementare a Strategiei, Guvernul va acorda o atenţie deosebită problemelor identificate în rapoartele de progres, elaborate de Comisia Europeană în cadrul Politicii Europene de Vecinătate.
Elaborarea Strategiei derivă din necesitatea de a continua reformele iniţiate în două documente importante de planificare strategică – Strategia de creştere economică şi reducere a sărăciei (SCERS) şi Planul de acţiuni "Republica Moldova – Uniunea Europeană" (PARMUE), al căror termen de implementare expiră la sfîrşitul anului 2007 şi începutul anului 2008 (boxa 1). Fiind un proces absolut nou pentru Republica Moldova, implementarea acestor două programe a fost eterogenă. Astfel, un şir de acţiuni prevăzute au fost implementate cu succes, altele sînt în proces de realizare, iar o bună parte, din diferite motive, a rămas la nivelul de deziderate1. Rezultatele reformelor întreprinse nu au un efect vizibil imediat, iar impactul implementării documentelor vizate ar putea fi sesizabil la o etapă mai tîrzie. În acest context, Strategia are menirea de a continua reformele de succes care au fost iniţiate în trecut şi de a promova politici noi, coerente, care, în final, ar conduce la realizarea aspiraţiilor societăţii pentru o viaţă mai bună.
Strategia de creştere economică şi reducere a sărăciei (2004-2006) a fost elaborată în cadrul unui vast proces consultativ, drept instrument al Guvernului pentru realizarea aspiraţiilor pe termen mediu şi lung de dezvoltare economică şi asigurare a bunăstării populaţiei. SCERS a avut menirea de a schimba paradigma şi calitatea creşterii economice prin mobilizarea unor noi surse şi factori de creştere, care, la rîndul lor, vor avea impact asupra reducerii sărăciei. În acest context, prin intermediul SCERS, Guvernul şi-a direcţionat eforturile pentru atingerea următoarelor obiective pe termen mediu: i) creşterea economică durabilă şi cuprinzătoare; ii) reducerea sărăciei şi a inechităţii şi extinderea participării celor săraci la dezvoltarea economică şi iii) dezvoltarea resurselor umane. Implementarea de facto a prevederilor numitei Strategii a demarat în anul 2005, odată cu instaurarea unui nou Guvern, cu întîrziere de un an, de aceea o parte din acţiunile prevăzute nu au fost realizate. Aceasta a servit drept motiv principal pentru extinderea termenului de implementare a SCERS pînă la finele anului 2007.
Planul de acţiuni "Republica Moldova – Uniunea Europeană" (PARMUE) reprezintă un document politic convenit între Uniunea Europeană şi Republica Moldova, care stabileşte obiectivele strategice şi priorităţile în relaţiile dintre aceste două părţi pentru anii 2005-2007. PARMUE nu înlocuieşte cadrul contractual actual dintre UE şi Republica Moldova, care rămîne a fi Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC), ci îl completează pe acesta, acordînd mai multă importanţă şi urgenţă procesului de reforme economice şi politice stipulate în APC. Astfel, PARMUE nu este doar o hartă de parcurs pentru apropierea ţării noastre de UE şi realizarea obiectivului strategic de integrare europeană, ci şi un program de reforme politice şi economice interne pe care autorităţile moldoveneşti s-au angajat să le realizeze.
Pornind de la transformările sistemice care au avut loc în Republica Moldova pe parcursul perioadei de tranziţie şi austerităţii resurselor pentru atingerea obiectivelor propuse, implementarea numitelor două documente majore a fost o provocare serioasă. Realizarea acestor documente nu a avut precedent în Republica Moldova, fiind bazată pe principul "învăţare prin practică" (learning by doing process). În consecinţă, au existat dificultăţi, atît la etapa de elaborare, cît şi la etapa de implementare. Acest lucru a fost în mare parte condiţionat de lipsa de experienţă în crearea unui cadru instituţional funcţional, în corelarea adecvată a măsurilor strategice cu procesul bugetar şi prioritizarea eficientă a politicilor sectoriale.
Actualmente, în Republica Moldova există documente care stabilesc politici naţionale pe termen mediu şi lung şi strategii sectoriale care nu sînt corelate în mod consecvent cu politicile naţionale. Experienţa implementării documentelor de importanţă naţională denotă faptul că atunci cînd se încearcă dispersarea pe mai multe priorităţi cu surse financiare limitate, implementarea devine dificilă, iar rezultatele obţinute sînt inferioare aşteptărilor. Astfel, sarcina Strategiei este de a focusa atenţia societăţii asupra unui număr limitat de priorităţi şi de a concentra resursele existente spre implementarea strictă a acestora.
Iniţiativele care fac parte din Strategie vor fi reflectate în bugetul public naţional şi în Cadrul de Cheltuieli pe Termen Mediu (CCTM). Împreună, Strategia şi CCTM servesc drept cadru pentru alocarea resurselor pentru priorităţi pe parcursul cîtorva ani şi pentru reorientarea cheltuielilor publice spre atingerea obiectivelor naţionale. Armonizarea acestor două documente şi corelarea mai eficientă a procedeelor de planificare şi bugetare constituie un proces continuu.
Totodată, pe fundalul funcţionării în paralel a mai multor documente de nivel naţional, există, de asemenea, o multitudine de acte normative şi instrucţiuni care ghidează procesul de monitorizare şi raportare şi care, nefiind bine coordonate, transformă acest proces în unul anevoios şi uneori chiar imposibil. Astfel, se impune necesitatea de a simplifica şi eficientiza procesul de monitorizare şi raportare, pentru a-l orienta spre evaluarea rezultatelor implementării. Aceasta va fi una din priorităţile reformei administrative desfăşurate atît la nivel central, cît şi la nivel local.
Strategia promovează o abordare dinamică în procesul de planificare strategică fiind constituită din două componente: 1) Strategia propriu-zisă, care prezintă direcţiile orientative de activităţi ce vor fi desfăşurate pe termen mediu şi identifică modalităţile şi mecanismele de realizare a obiectivelor identificate; şi 2) Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei, în care sînt trasate sarcinile concrete pentru realizarea obiectivelor identificate. Strategia urmează a fi revizuită la fiecare patru-cinci ani, pentru a confirma sau modifica obiectivele şi direcţiile principale. Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei urmează a fi revizuit în fiecare an, cu completarea acţiunilor pentru un an următor, după modelul CCTM, astfel încît planul să poată evolua odată cu realizările obţinute în contextul implementării Strategiei. Rezultatele monitorizării procesului de implementare a Strategiei vor fi evaluate în cadrul unui raport anual de evaluare, care va reflecta modul de realizare a obiectivelor Strategiei pe parcursul anului precedent şi dinamica indicatorilor de performanţă identificaţi.
V.
PRIORITĂŢI NAŢIONALE PE TERMEN MEDIU
1. Consolidarea statului democratic bazat pe supremaţia legii şi respectarea drepturilor omului
Analiză
Respectarea drepturilor omului
Odată cu declararea independenţei în anul 1991, Republica Moldova a iniţiat un proces de tranziţie complex şi îndelungat, marcat prin schimbări social-economice importante spre un regim democratic şi o economie de piaţă. Această tranziţie a presupus o revizuire fundamentală a rolului statului, cît şi a drepturilor şi obligaţiilor fiecărui individ. Procesul de tranziţie a generat necesitatea de a identifica drepturile omului ca factor de bază în dezvoltarea naţională şi, în consecinţă, Republica Moldova a întreprins eforturi semnificative pentru alinierea legislaţiei naţionale la normele internaţionale cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
De la declararea independenţei, toate alegerile naţionale şi locale, mai recent alegerile locale din 3 iunie 2007, au fost în general considerate ca fiind libere şi echitabile, deşi în unele cazuri acestea nu au corespuns în totalitate angajamentelor internaţionale privind alegerile democratice, în special în ceea ce priveşte campania preelectorală şi independenţa mijloacelor de informare în masă. În anul 2006, Parlamentul a adoptat un nou Cod al audiovizualului, menit să elimine ingerinţa politicului în televiziunea şi radioul naţional. Majoritatea organizaţiilor neguvernamentale, mijloacelor de informare în masă, precum şi Consiliul Europei au recunoscut că noul cod este în concordanţă cu standardele internaţionale. Totuşi, asigurarea relaţiei transparente dintre autorităţi, pe de o parte, şi instituţiile media şi societatea civilă, pe de altă parte, rămîne o prioritate în vederea asigurării funcţionării democraţiei participative.
Republica Moldova a aderat la Declaraţia universală a drepturilor omului în anul 1990, iar la majoritatea tratatelor internaţionale – în anii următori. Constituţia Republicii Moldova din 1994 prevede respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în corespundere cu normele universal-acceptate şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. Mai mult decît atît, articolul 4 din Constituţie prevede supremaţia instrumentelor internaţionale de protejare a drepturilor omului asupra legislaţiei naţionale. În scopul consolidării cadrului instituţional de respectare a drepturilor omului, Republica Moldova a introdus în anul 1996 instituţia avocatului parlamentar (Ombudsman) şi a creat Centrul pentru Drepturile Omului. Avocaţii parlamentari examinează sesizările persoanelor ale căror drepturi şi interese legitime au fost încălcate în Republica Moldova.
Un pas semnificativ în promovarea drepturilor omului a fost aderarea Moldovei la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în anul 1997, care a oferit cetăţenilor Republicii Moldova accesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) – un organ important de jurisdicţie internaţională. În perioada 1 noiembrie 1998-2006, cetăţenii Republicii Moldova au depus circa 2800 de adresări, iar Curtea a emis 102 decizii şi 60 de decizii de radiere de pe rol a cererilor. Deciziile CEDO în favoarea reclamanţilor pot fi considerate ca un indicator al deficienţelor în sistemul judiciar şi în domeniul protecţiei omului în general. În acelaşi timp, chiar în statele cu tradiţii şi justiţie consolidată, numărul de adresări la CEDO este mare, iar sporirea numărului de adresări din partea cetăţenilor Republicii Moldova demonstrează creşterea nivelului de conştientizare de către populaţie a problemei cu privire la drepturile şi libertăţile garantate de stat şi adoptarea unei poziţii mai active în cazul încălcării acestora.
Aspirînd la apropierea de valorile europene şi la integrarea europeană, Republica Moldova s-a angajat să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale, să consolideze stabilitatea şi să sporească eficienţa instituţiilor de garantare a democraţiei şi supremaţiei legii, inclusiv prin fortificarea capacităţilor administrative şi judiciare. Aceste angajamente au fost reflectate în cele mai importante documente strategice: Strategia de creştere economică şi reducere a sărăciei, Planul naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2004-2008, Planul de acţiuni "Republica Moldova – Uniunea Europeană". Deşi cadrul juridic pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale este în corespundere cu standardele internaţionale, în practică persistă anumite deficienţe, în special în domeniul respectării drepturilor deţinuţilor, al asigurării accesului la justiţie şi al prevenirii unor fenomene complexe, cum ar fi violenţa domestică şi traficul de fiinţe umane.
O serie de studii şi rapoarte ale organizaţiilor neguvernamentale relevă cazuri de încălcare a drepturilor persoanelor aflate în detenţie. Existenţa unor probleme grave în acest domeniu este confirmată de analiza adresărilor la Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova. În anul 2006, Centrul a primit 1913 petiţii, circa 53% dintre ele fiind adresări din partea deţinuţilor. În circa 25% din adresările către avocaţii parlamentari este invocată problema accesului liber la justiţie şi cea a dreptului la un proces echitabil. Printre principalii factori care contribuie la obstrucţionarea protecţiei drepturilor deţinuţilor se numără suprapopularea penitenciarelor şi condiţiile nesatisfăcătoare de detenţie, nivelul sporit de corupţie, abuzul de putere din partea organelor de drept, necunoaşterea de către cetăţeni a drepturilor lor şi calitatea sub nivel a asistenţei juridice din oficiu.
Republica Moldova continuă să se confrunte cu fenomene sociale negative interconexe care afectează cele mai vulnerabile pături ale populaţiei, cum ar fi violenţa în familie şi traficul de fiinţe umane. Monitorizarea acestor fenomene este complicată de faptul că victimele deseori evită să discute sau să raporteze despre încălcările săvîrşite. În cadrul unor sondaje sociologice, circa 41% din respondenţi au declarat că au devenit victime ale violenţei în familie la un anumit moment din viaţă. Totuşi, numărul de plîngeri de acest gen depuse la organele de drept rămîne a fi destul de mic. Un motiv important al evitării raportării cazurilor de violenţă în familie este lipsa unui mecanism bine definit de protecţie a victimelor unor asemenea fenomene.
Violenţa în familie conduce la sporirea gradului de vulnerabilitate faţă de traficul de fiinţe umane. Conform datelor Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), majoritatea victimelor traficului cu fiinţe umane asistate au fost supuse violenţei în familie şi, în consecinţă, erau disponibile să se confrunte cu un grad sporit de risc pentru a evita abuzul la care erau supuse. Deşi, pe parcursul anilor 2005-2007, cadrul legislativ necesar pentru prevenirea şi combaterea acestor fenomene a fost îmbunătăţit prin adoptarea unor legi de bază cu privire la traficul de fiinţe umane, violenţa în familie, şanse egale între bărbaţi şi femei etc., pentru aplicarea eficientă a acestor legi este nevoie a consolida în continuare mecanismele de implementare.
Sistemul judecătoresc şi asigurarea independenţei justiţiei
Reforma judiciară şi de drept în Republica Moldova a demarat în anul 1994 prin introducerea unui sistem compus din patru verigi – judecătoriile de circumscripţie, tribunalele, Curtea de Apel şi Curtea Supremă de Justiţie. În anii 2002-2003, în scopul îmbunătăţirii accesului la justiţie, sistemul judecătoresc a fost supus unei noi etape de reformă, care a condus la optimizarea sistemului şi la organizarea acestuia în trei verigi – judecătoriile de circumscripţie, curţile de apel şi Curtea Supremă de Justiţie. În ambele perioade, reforma sistemului judecătoresc s-a axat pe modernizarea structurii organizatorice în calitate de factor ce contribuie la eliminarea deficienţelor de funcţionare şi administrare a justiţiei.
Principala autoritate de administrare judecătorească este Consiliul Superior al Magistraturii – organ independent cu competenţe în numirea, promovarea, transferarea, sancţionarea şi eliberarea din funcţie a judecătorilor, examinarea şi prezentarea proiectelor de bugete instanţelor judecătoreşti şi raportarea asupra modului de organizare şi funcţionare a sistemului judecătoresc. Pentru asigurarea independenţei justiţiei, cadrul legislativ privind garantarea independenţei, imparţialităţii şi irevocabilităţii judecătorilor a fost consolidat de cîteva ori, în special prin sporirea autorităţii Consiliului Superior al Magistraturii şi a independenţei acestuia faţă de puterea executivă.
Cu toate acestea, funcţionarea eficientă a sistemului judecătoresc şi administrarea echitabilă a justiţiei continuă să fie o provocare. Instanţele de judecată examinează un volum excesiv de dosare. Astfel, în anul 2006, în cadrul sistemului judecătoresc au fost examinate circa 250 mii de dosare, unui judecător revenindu-i 73 de dosare pe lună. Unul dintre factorii principali care conduce la supraîncărcarea sistemului judecătoresc este utilizarea limitată a metodelor alternative de soluţionare a litigiilor. Implementarea unor metode alternative, cum ar fi medierea şi probaţiunea, va contribui atît la funcţionarea eficientă a sistemului judecătoresc, cît şi la asigurarea protecţiei drepturilor omului prin evitarea tergiversărilor în examinarea cauzelor.
În acelaşi timp, sistemul judecătoresc se confruntă cu o serie de probleme practice, cum ar fi: sedii inadecvate, calitatea proastă a infrastructurii şi echipamentului instanţelor, precum şi capacităţi practice limitate în citarea, audierea şi disciplinarea participanţilor la proces. Lipsa sau insuficienţa sălilor de judecată şi a încăperilor speciale poate afecta în special grupurile socialmente vulnerabile, cum ar fi: minorii, victimele violenţei în familie, ale traficului de fiinţe umane etc. Majoritatea problemelor menţionate, care au repercusiuni negative asupra imaginii şi calităţii justiţiei, se datorează cadrului limitat de resurse prevăzute pentru sistemul judecătoresc. Deşi, în ultimii cîţiva ani, sumele totale prevăzute pentru sistemul judecătoresc se află în continuă creştere, aceste resurse sînt deocamdată insuficiente pentru acoperirea necesităţilor. Totodată, sporirea alocaţiilor bugetare trebuie să fie însoţită de o gestionare mai eficientă a fondurilor. Un pas important în acest sens a fost acordarea dreptului de gestionare independentă de către autorităţile respective a fondurilor tuturor judecătoriilor, începînd cu 1 ianuarie 2005. Totuşi, pentru planificarea şi utilizarea eficientă a alocaţiilor pe termen mediu, rămîne a fi actuală reforma finanţării sistemului judecătoresc.
Calitatea justiţiei este afectată, de asemenea, de deficitul de resurse umane calificate şi necorespunderea capacităţilor personalului din sistemul judecătoresc cu cerinţele actuale (atît în rîndul judecătorilor, cît şi al personalului auxiliar). Pentru a-şi putea îndeplini funcţiile în mod profesionist, judecătorii trebuie să aibă acces gratuit şi constant la cursuri de pregătire continuă. Pentru realizarea acestui obiectiv, în anul 2006 a fost creat Institutul Naţional al Justiţiei, cu atribuţii în formarea iniţială şi continuă a judecătorilor şi procurorilor. Conform modificărilor operate în legislaţie, odată cu crearea Institutului, începînd cu anul 2008, judecătorii urmează să frecventeze cel puţin 40 de ore de formare continuă anual, dreptul la o astfel de instruire fiind gratuit şi consemnat prin lege. Consolidarea capacităţilor Institutului, atît în ceea ce priveşte materialele metodologice şi programele de studii, cît şi a conducerii şi personalului didactic, va contribui la o mai bună instruire a personalului din cadrul sistemului judecătoresc şi, în consecinţă, la îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie.
O problemă importantă în asigurarea supremaţiei legii rămîne a fi neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti. Deşi pe parcursul ultimilor ani a fost adoptat un nou cadru normativ cu privire la sistemul de executare, care include Codul de executare şi Legea cu privire la sistemul de executare silită, hotărîrile neexecutate continuă să se acumuleze. Astfel, în anul 2006, din numărul total de circa 301 mii de acte executorii, dintre care 64 mii – hotărîri judecătoreşti, au rămas neexecutate aproximativ 26% din actele executorii şi 42% din hotărîrile judecătoreşti. Există mai multe motive care conduc la această situaţie, printre care menţionăm incapacitatea debitorului de a plăti despăgubirile datorate şi/sau plecarea acestora peste hotarele ţării, precum şi transferarea bunurilor de către debitor în cazurile în care reclamanţii nu reuşesc să sechestreze proprietatea debitorului la începutul procesului judiciar. Modul de finanţare a activităţilor de executare, în condiţiile în care costul acestora este relativ înalt, joacă un rol important în acumularea actelor şi hotărîrilor neexecutate. În aceste condiţii se impune reexaminarea modului de organizare şi finanţare a activităţilor de executare.
Prevenirea şi combaterea corupţiei
Prevenirea şi combaterea corupţiei au devenit priorităţi importante pentru Guvernul Republicii Moldova şi, în acest context, în anul 2006 a fost adoptat Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei. Planul de acţiuni este implementat cu suportul societăţii civile şi al comunităţii internaţionale. O serie de organizaţii neguvernamentale au creat Alianţa Anticorupţie, care colaborează fructuos cu Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) în eradicarea acestui fenomen. Un aspect important al activităţii desfăşurate de Guvern în procesul de prevenire a corupţiei în 2007 şi în viitorul apropiat îl constituie acţiunile efectuate în cadrul Programului preliminar al Fondului "Provocările Mileniului".
Guvernul a întreprins o serie de măsuri pentru a simplifica cadrul normativ şi modul de activitate a autorităţilor administraţiei publice în vederea limitării posibilităţilor de corupţie, principalele fiind: reforma cadrului de reglementare, introducerea practicii ghişeelor unice, eficientizarea sistemelor de recepţionare a reclamaţiilor şi petiţiilor în cadrul organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice şi sporirea gradului de transparenţă în activitatea administraţiei publice. Pentru a evita apariţia unor acte legislative şi normative noi, care ar oferi posibilităţi pentru corupţie, CCCEC a iniţiat procesul de expertizare anticorupţie a proiectelor de acte legislative şi normative. În acelaşi timp, autorităţile administraţiei publice, organizaţiile neguvernamentale şi comunitatea internaţională au organizat o serie de evenimente şi campanii publice pentru a sensibiliza opinia publică asupra consecinţelor corupţiei şi pentru a eroda toleranţa faţă de acest fenomen răspîndit în societate.
Progresul obţinut în prevenirea şi combaterea corupţiei a fost reflectat şi în Indicele de Percepţie a Corupţiei realizat de Transparency International care, în anul 2006, s-a îmbunătăţit, atingînd nivelul de 3,2, comparativ cu 2,9 în anul 2005. Cu toate acestea, din cele 163 de ţări incluse în studiul Transparency International, Republica Moldova continua să se afle în partea a doua a clasamentului. Mai mult decît atît, studiile demonstrează că fenomenul corupţiei rămîne a fi unul dintre subiectele care îngrijorează cel mai mult populaţia Republicii Moldova. Conform Barometrului Global al Corupţiei, elaborat de Transparency Internaţional, sectoarele şi instituţiile cele mai afectate de corupţie sînt (în descreştere): poliţia, sistemul judiciar, serviciile medicale, partidele politice, legislativul, mediul de afaceri, sistemul de educaţie. Sondajele efectuate de organizaţiile neguvernamentale locale confirmă aceste rezultate.
Din considerentele menţionate, se impun măsuri de ordin normativ, organizatoric şi practic pentru reducerea nivelului de corupţie şi o mai mare încredere a populaţiei în sectoarele percepute ca fiind cele mai afectate de corupţie. Asemenea măsuri trebuie să fie axate pe creşterea gradului de transparenţă a instituţiilor, sporirea capacităţilor funcţionarilor acestor instituţii, depistarea şi sancţionarea cazurilor de corupţie. Totodată, trebuie recunoscut faptul că astfel de măsuri nu pot contribui la ieşirea din cercul vicios al corupţiei fără reforma structurală şi instituţională a acestor domenii.
Argumente
Funcţionarea instituţiilor democratice şi aplicarea supremaţiei legii creează condiţii propice creşterii durabile şi incluzive. Consolidarea unui stat democratic presupune asigurarea demnităţii omului, drepturilor şi libertăţilor acestuia, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic. Aceasta presupune, de asemenea, asigurarea unui tratament echitabil şi oportunităţi egale pentru fiecare cetăţean. Existenţa unui cadru legal previzibil, a unui sistem judiciar echitabil, transparent şi eficient, precum şi a unui serviciu de poliţie profesionist, democratic şi concentrat pe necesităţile comunităţii, este esenţială pentru securitatea societăţii şi a cetăţeanului şi protejarea acestuia împotriva utilizării arbitrare a puterii şi împotriva acţiunilor ilicite comise de indivizi şi organizaţii.
Consolidarea statului democratic modern bazat pe supremaţia legii şi respectarea drepturilor omului va fi asigurată prin sporirea continuă a gradului de transparenţă a deciziilor politice şi actelor administrative, creşterea culturii de cooperare cu societatea civilă şi promovarea reformelor menite să mărească încrederea populaţiei în autorităţile publice. În contextul numărului sporit de plîngeri privind abuzul de putere din partea organelor de drept, însoţit de nivelul extrem de coborît al încrederii în eficienţa, calitatea şi transparenţa organelor afacerilor interne, manifestat de societatea civilă, reforma complexă a poliţiei va constitui o prioritate majoră pe termen mediu.
Consolidarea sistemului judecătoresc prin asigurarea independenţei, imparţialităţii, credibilităţii şi eficienţei acestuia reprezintă o condiţie indispensabilă pentru supremaţia legii. Măsurile necesare pentru modernizarea şi eficientizarea sistemului judiciar trebuie să conducă nu doar la funcţionarea eficientă a acestuia, dar şi la aplicarea echitabilă în practică a cadrului legislativ şi normativ.
Prevenirea şi combaterea corupţiei constituie o necesitate imperativă atît pentru funcţionarea instituţiilor democratice şi asigurarea protecţiei drepturilor omului în particular, cît şi pentru dezvoltarea economică în general. Fiind un fenomen complex, determinat de diverse cauze (de ordin economic, legal, instituţional, social, moral etc.), corupţia necesită o abordare multidimensională şi o revizuire permanentă a politicilor orientate spre diminuarea acesteia. Aplicarea unor măsuri restrictive nu este suficientă, fiind imperios necesară o combinare a acţiunilor de prevenire cu cele de reacţie.
Dat fiind faptul că Republica Moldova este o ţară cu o economie deschisă, situată la răscrucea unor fluxuri migratorii importante, expusă unor riscuri interne şi globale, imperativul timpului impune asigurarea unui management complex al hotarelor atît prin fortificarea propriilor capacităţi, cît şi prin utilizarea posibilităţilor de cooperare transfrontalieră.
Scopul general al priorităţii
Consolidarea mecanismelor de funcţionare a instituţiilor democratice şi practicilor de implementare a cadrului legislativ şi normativ în scopul protecţiei eficiente şi echitabile a drepturilor omului.
Obiective
1.1. Consolidarea democraţiei, protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului
1.2. Modernizarea şi eficientizarea sistemului judiciar
1.3. Prevenirea şi combaterea corupţiei
1.4. Managementul frontierei de stat
Programe şi măsuri
1.1. Consolidarea democraţiei, protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului
Argumente
Democraţia devine durabilă atunci cînd oamenii au încredere în instituţiile şi deciziile statului, dacă acestea se află la serviciul cetăţeanului şi îl protejează de abuzuri. În acest context, consolidarea democraţiei poate fi asigurată doar prin fortificarea instituţiilor care protejează cetăţenii, prin asigurarea libertăţii de expresie garantată de Constituţie şi prin sporirea transparenţei procesului de luare şi de implementare a deciziilor politice.
Crearea premiselor favorabile pentru dezvoltarea economică şi socială în Republica Moldova este în mod direct corelată cu combaterea consecventă a criminalităţii, menţinerea ordinii de drept şi asigurarea securităţii cetăţeanului în cadrul comunităţii – element fundamental pentru asigurarea sporirii calităţii vieţii. Modernizarea poliţiei, pentru ca aceasta să devină mai eficientă, democratică şi orientată spre comunitate, este esenţială pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului, asigurarea supremaţiei legii şi dezvoltarea ţării. Acest obiectiv va fi realizat prin adoptarea şi implementarea unor acţiuni poliţieneşti comunitare concentrate pe prevenire, profilaxie şi parteneriat. Combaterea traficului cu fiinţe umane şi prevenirea maltratării şi torturii sînt misiuni-cheie ale activităţii poliţieneşti comunitare şi reprezintă rezultatele unui sistem democratic funcţional în care cetăţeanul este protejat de stat.
Programe şi măsuri
1.1.1. Îmbunătăţirea calităţii actului decizional:
(i) perfecţionarea cadrului de funcţionare a democraţiei participative, inclusiv prin asigurarea transparenţei actelor administrative şi a deciziilor politice şi comunicarea cu cetăţenii;
(ii) implicarea societăţii civile în procesul de luare a deciziilor de interes public, inclusiv prin supunerea unor dezbateri publice on-line a tuturor deciziilor de interes public şi a proiectelor acestora;
(iii) asigurarea unor relaţii transparente între autorităţi şi instituţiile media, în conformitate cu recomandările Consiliului Europei;
(iv) asigurarea participării tinerilor la procesul de luare a deciziilor, inclusiv prin extinderea reţelei de consilii locale ale tinerilor la nivel naţional şi a modelelor de autoguvernare a tinerilor în cadrul instituţiilor de învăţămînt.
1.1.2. Consolidarea instituţiilor şi mecanismelor nonjudiciare de protecţie şi promovare a drepturilor omului:
(i) consolidarea cadrului legislativ şi instituţional al instituţiei Ombudsman-ului în vederea:
– asigurării independenţei avocaţilor poporului;
– eficientizării activităţii Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova;
(ii) implementarea Legii cu privire la mediere şi crearea serviciilor de mediere;
(iii) consolidarea cooperării/parteneriatelor între organele centrale de specialitate ale administraţiei publice şi autorităţile administraţiei publice locale şi societatea civilă în domeniul educaţiei, promovării şi protecţiei drepturilor omului.
1.1.3. Modernizarea poliţiei în scopul eficientizării, democratizării şi sporirii responsabilităţii faţă de comunitate:
(i) consolidarea capacităţilor Ministerului Afacerilor Interne de implementare a reformei poliţiei;
(ii) evaluarea, împreună cu celelalte organe din sistemul de justiţie şi societatea civilă, a stadiului actual de activitate poliţienească şi determinarea modalităţilor optimale de democratizare, sporire a eficienţei şi responsabilităţii faţă de comunitate;
(iii) dezvoltarea unei strategii privind activitatea poliţienească comunitară pentru perioada 2008-2011, care va viza eficienţa şi modul de activitate a poliţiei, rolul comunităţii şi capacitatea acesteia de a participa la activitatea poliţienească comunitară, structura, transparenţa şi responsabilitatea poliţiei, relaţiile dintre poliţie şi public, precum şi raporturile dintre poliţie şi alte componente ale sistemului de justiţie;
(iv) implementarea şi monitorizarea strategiei în anii 2008-2011, inclusiv testarea acesteia în cadrul unui proiect-pilot în anul 2008;
(v) eficientizarea procesului de formare şi dezvoltare profesională a cadrelor pentru sistemul organelor afacerilor interne, în special a serviciilor de ordine publică;
(vi) prevenirea criminalităţii în rîndul minorilor prin aplicarea unui complex de măsuri şi programe speciale pentru minori şi familiile acestora, care locuiesc într-un mediu cu risc infracţional sporit, ceea ce generează consumul de droguri ori promovarea unei culturi infracţionale.
1.1.4. Prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi a traficului de fiinţe umane:
(i) dezvoltarea managementului sistemului statistic şi informativ al cazurilor de discriminare pe criteriul de gen, de violenţă în familie şi de trafic de fiinţe umane;
(ii) crearea şi implementarea sistemului naţional de prevenire şi protecţie a victimelor violenţei, în conformitate cu legislaţia privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice;
(iii) consolidarea Comitetului naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane, extinderea sistemului naţional de referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane şi integrarea acestuia în sistemul naţional de protecţie socială;
(iv) consolidarea capacităţilor Centrului pentru combaterea traficului de persoane în investigarea şi condamnarea traficanţilor, cu respectarea principiilor de transparenţă şi responsabilitate;
(v) reglementarea fluxurilor migratorii prin semnarea acordurilor bilaterale interguvernamentale în domeniul migraţiei iregulare, migraţiei pentru muncă şi protecţiei sociale a lucrătorilor migranţi şi prin promovarea iniţiativelor de migraţie circulară, în special cu UE şi cu ţările membre ale acesteia.
1.1.5. Asigurarea drepturilor persoanelor aflate în detenţie şi a persoanelor condamnate la pedepse alternative:
(i) asigurarea unor condiţii decente de detenţie pentru condamnaţi şi persoanele aflate în arest preventiv sau administrativ;
(ii) îmbunătăţirea calităţii şi diversificarea metodelor de instruire a funcţionarilor de poliţie şi a angajaţilor sistemului penitenciar în ceea ce priveşte drepturile omului;
(iii) extinderea şi perfecţionarea formelor de educaţie şi plasare în cîmpul muncii a condamnaţilor;
(iv) consolidarea mecanismelor de pregătire pentru eliberare şi reintegrare socială a deţinuţilor şi condamnaţilor;
(v) perfecţionarea legislaţiei privind alternativele la detenţie;
(vi) dezvoltarea serviciului de probaţiune în vederea asigurării reabilitării persoanelor condamnate la pedepse alternative la detenţie;
(vii) construirea caselor de arest.
1.1.6. Asigurarea accesului liber la justiţie:
(i) reformarea sistemului de asistenţă juridică garantată de stat prin instituirea unui mecanism de acces eficient la justiţie pentru persoanele socialmente vulnerabile;
(ii) crearea consiliului naţional pentru asistenţa juridică garantată de stat şi a oficiilor teritoriale ale acestuia;
(iii) informarea cetăţenilor cu privire la formele şi condiţiile de obţinere a asistenţei juridice garantate de stat;
(iv) crearea birourilor de avocaţi publici.
1.2. Modernizarea şi eficientizarea sistemului judiciar
Argumente
O componentă esenţială a statului şi dezvoltării acestuia este sistemul judiciar în calitatea sa de ansamblu al structurilor ce contribuie la înfăptuirea actului de justiţie. Modernizarea şi eficientizarea sistemului judiciar (elaborarea şi implementarea reformelor axate pe asigurarea imparţialităţii sistemului judiciar, îmbunătăţirea performanţei şi credibilităţii judecătoriilor, sporirea accesului la servicii juridice) constituie acţiunile prioritare ce necesită a fi întreprinse de către Republica Moldova în scopul atingerii obiectivelor trasate.
Programe şi măsuri
1.2.1. Consolidarea sistemului judecătoresc:
(i) implementarea Strategiei de consolidare a sistemului judecătoresc prin:
a) consolidarea cadrului legislativ privind sistemul judecătoresc în vederea consolidării independenţei judecătorilor şi crearea unui mecanism eficient de monitorizare a aplicării legilor privind consolidarea sistemului judecătoresc;
b) asigurarea transparenţei actului de justiţie prin îmbunătăţirea dialogului între societatea civilă şi justiţie, asigurarea publicării hotărîrilor judecătoreşti şi a accesului presei în instanţele de judecată;
c) instituirea unui mecanism de unificare a practicii judiciare în scopul îmbunătăţirii calităţii actului de justiţie;
d) consolidarea capacităţilor instituţionale ale Consiliului Superior al Magistraturii;
e) consolidarea Institutului Naţional al Justiţiei în vederea instruirii la un nivel mai înalt a judecătorilor şi a altor categorii de personal din sistemul judecătoresc;
f) sporirea eficienţei şi responsabilităţii sistemului judecătoresc prin reducerea duratei procedurilor judiciare, a volumului de activitate şi utilizarea raţională a resurselor umane;
g) continuarea procesului de informatizare a sistemului judecătoresc prin implementarea Concepţiei sistemului informaţional judiciar pentru anii 2007-2008;
h) reforma finanţării justiţiei prin implementarea unui mecanism transparent de planificare bugetară şi control al sistemului judecătoresc.
1.2.2. Eficientizarea măsurilor de executare a hotărîrilor judecătoreşti:
(i) elaborarea unui mecanism de finanţare a cheltuielilor pentru efectuarea actelor de executare;
(ii) asigurarea accesului executorilor, prin intermediul sistemului computerizat, la bazele de date necesare pentru îndeplinirea eficientă a atribuţiilor /activităţilor;
(iii) implicarea activă şi partajarea responsabilităţilor creditorilor şi debitorilor în procesul de executare a hotărîrilor judecătoreşti.
1.2.3. Consolidarea justiţiei juvenile:
(i) evaluarea necesarului de personal şi de spaţii pentru instrumentarea şi judecarea în cele mai bune condiţii a cauzelor în care sînt implicaţi minori – victime sau infractori;
(ii) îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul protecţiei drepturilor minorilor prin elaborarea unor propuneri de reglementare unitară pentru simplificarea procedurilor şi sporirea garanţiilor procesuale acordate minorilor;
(iii) crearea infrastructurii pentru funcţionarea în condiţii adecvate a justiţiei pentru minori prin specializarea judecătorilor şi a altor categorii de personal din sistemul judiciar şi crearea unui centru de documentare şi informare accesibil profesioniştilor în materie de justiţie juvenilă.
1.3. Prevenirea şi combaterea corupţiei
Argumente
Diversele manifestări ale corupţiei (birocratism excesiv, protecţionism, trafic de influenţă, reglementări şi controale de stat excesive, concurenţă neloială etc.) generează consecinţe social-economice nefaste şi stagnare în dezvoltarea statului. Corupţia este un fenomen multidimensional, a cărui eradicare necesită eforturi susţinute atît din partea autorităţilor publice, cît şi din partea întregii societăţi.
Prevenirea şi combaterea corupţiei trebuie realizate printr-o abordare complexă, care va îmbunătăţi cadrul normativ şi instituţional, va spori gradul de transparenţă a deciziilor instituţiilor publice şi va dezvolta intoleranţă faţă de corupţie în societate. Aceste acţiuni vor complementa reformele structurale şi instituţionale menite să diminueze posibilităţile de corupţie în viitor. Eforturile de prevenire şi combatere a corupţiei se vor concentra, în primul rînd, în domeniile percepute ca fiind cele mai afectate de corupţie: poliţia, sistemul judiciar, serviciile medicale, partidele politice, legislativul, mediul de afaceri, sistemul de educaţie.
Programe şi măsuri
1.3.1. Perfecţionarea cadrului legal în domeniul combaterii corupţiei în conformitate cu standardele şi bunele practici internaţionale:
(i) elaborarea şi aprobarea/adoptarea actelor normative/legislative necesare pentru implementarea eficientă a instrumentelor internaţionale în domeniu, la care Republica Moldova este parte (de exemplu, Convenţia penală privind corupţia, Convenţia civilă privind corupţia);
(ii) continuarea reformei cadrului de reglementare.
1.3.2. Consolidarea capacităţilor pentru prevenirea şi combaterea corupţiei:
(i) dotarea tehnică adecvată a CCCEC şi a Procuraturii pentru instrumentarea cazurilor de corupţie;
(ii) sporirea gradului de salarizare a funcţionarilor publici în raport cu responsabilităţile pe care le poartă.
1.3.3. Asigurarea transparenţei activităţii instituţiilor publice şi a accesului la informaţie prin respectarea standardelor etice:
(i) crearea paginilor web ale tuturor autorităţilor publice şi plasarea permanentă pe acestea a informaţiilor recente;
(ii) adoptarea codurilor etice ale judecătorilor, personalului medical etc.;
(iii) asigurarea transparenţei fiscale şi publicarea anuală a rapoartelor de executare a bugetelor la nivelul fiecărei agenţii şi autorităţi guvernamentale autonome.
1.3.4. Activizarea societăţii civile şi a sectorului privat în prevenirea corupţiei, crearea unei atmosfere de intoleranţă faţă de fenomenul corupţiei:
(i) elaborarea şi aprobarea strategiei de informare şi comunicare anticorupţie;
(ii) organizarea periodică, de către autorităţile publice, a întrunirilor cu societatea civilă, colaborarea cu aceasta în domeniul anticorupţie, inclusiv prin participarea la iniţiativele reprezentanţilor societăţii civile;
(iii) aplicarea şi dezvoltarea practicilor avansate de prevenire a manifestărilor de corupţie.
1.3.5. Extinderea colaborării internaţionale:
(i) implementarea recomandărilor Grupului Statelor Împotriva Corupţiei (GRECO), formulate în cadrul rundei a doua de evaluare (raportul din 13 octombrie 2006);
(ii) elaborarea unui plan de acţiuni pentru a beneficia de iniţiativa Băncii Mondiale în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei;
(iii) încheierea unor acorduri de cooperare cu alte state privind diferite aspecte ale prevenirii şi combaterii corupţiei;
(iv) realizarea Programului de acţiuni privind implementarea Planului preliminar de ţară al Republicii Moldova în cadrul Programului "Provocările Mileniului".
1.4. Managementul frontierei de stat
Argumente
Un element indispensabil şi o condiţie primordială pentru asigurarea securităţii oricărei ţări este supravegherea şi controlul frontierei de stat. Pentru Republica Moldova, acest aspect al securităţii naţionale a căpătat o importanţă deosebită pe fundalul tendinţelor internaţionale de intensificare a proceselor migraţioniste, a crimei organizate transfrontaliere şi a terorismului internaţional. Actualmente, gestionarea hotarelor Republicii Moldova este organizată în conformitate cu prevederile tratatelor şi acordurilor bilaterale încheiate cu statele vecine şi cu legislaţia internă a Republicii Moldova. Tranziţia de la trupele de grăniceri la Serviciul Grăniceri, care este autoritatea profesională în domeniul supravegherii şi controlului frontierei de stat, poate fi considerată un prim pas spre ajustarea managementului frontierei de stat la standardele UE.
Programe şi măsuri
1.4.1. Dezvoltarea managementului frontierei de stat în toate sectoarele de frontieră ale Republicii Moldova:
(i) armonizarea reglementărilor legislaţiei naţionale la acquis-ul comunitar şi elaborarea şi implementarea strategiei naţionale cu privire la managementul integrat al frontierei de stat;
(ii) continuarea cooperării cu ţările vecine în vederea desfăşurării procesului de demarcare a frontierei de stat;
(iii) dezvoltarea infrastructurii pichetelor şi punctelor de trecere şi dotarea cu echipament modern;
(iv) organizarea sistemului de instruire profesională a resurselor umane implicate în supravegherea şi controlul frontierei.
1.4.2. Intensificarea cooperării transfrontaliere între Republica Moldova, statele membre ale UE şi ţările vecine:
(i) organizarea controlului comun la punctele de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene;
(ii) dezvoltarea cooperării regionale între organele de drept relevante (poliţie, grăniceri, vamă).
Indicatori de monitorizare
| Indicator | Sursă |
| Număr de cereri adresate la CEDO, inclusiv: | Ministerul Justiţiei |
| – cereri care au fost comunicate Guvernului | Ministerul Justiţiei |
| – cazuri cîştigate de către apelanţi | Ministerul Justiţiei |
| Număr de cereri adresate la CEDO din partea deţinuţilor | Ministerul Justiţiei |
| Număr de hotărîri pronunţate de judecători şi neexecutate (cumulativ) | Ministerul Justiţiei |
| Număr de cereri parvenite în instanţe (cu excepţia instanţelor economice) | Ministerul Justiţiei |
| Număr de adresări pentru proceduri alternative | Ministerul Justiţiei |
| Indicele de Percepţie a Corupţiei | Transparency International |
| Nivelul de încredere în poliţie, % persoane intervievate care nu au încredere în poliţie | Barometrul de Opinie Publică |
| Număr de infracţiuni legate de traficul de fiinţe umane | Procuratura/ Ministerul Afacerilor Interne |
| Număr de procese-verbale întocmite în cazuri de vătămări corporale uşoare | Ministerul Afacerilor Interne |
| Număr de cazuri de violenţă în familie, care au condus la omoruri şi vătămări corporale grave | Ministerul Afacerilor Interne |
2. Reglementarea conflictului transnistrean şi reintegrarea ţării
Argumente
Soluţionarea conflictului transnistrean în baza normelor şi principiilor dreptului internaţional, standardelor OSCE şi abordărilor fundamentale în cadrul mecanismelor existente de reglementare presupune realizarea reintegrării teritoriale, politice şi sociale a Republicii Moldova, ceea ce include restabilirea spaţiilor economic, juridic şi social unice şi reprezintă una dintre condiţiile de bază pentru dezvoltarea durabilă a ţării, inclusiv în contextul integrării europene, al asigurării securităţii în regiune, al consolidării instituţiilor democratice, precum şi al asigurării stabilităţii economice şi sociale.
Reglementarea definitivă a problemei transnistrene, reprezentînd una din direcţiile prioritare în dezvoltarea Republicii Moldova, este un scop care consolidează activitatea autorităţilor publice ale Republicii Moldova şi necesită o concentrare maximă a eforturilor întregii societăţi civile. În procesul de implementare a Strategiei este necesară abordarea problemei în context extins, cu o implicare tot mai mare a comunităţii internaţionale şi, în primul rînd, a Uniunii Europene, inclusiv prin intermediul Politicii europene de vecinătate.
Reglementarea completă şi durabilă a problemei transnistrene implică direcţionarea eforturilor pe două filiere:
1. Dimensiunea politică:
(i) elaborarea statutului juridic special al regiunii transnistrene a Republicii Moldova, cu respectarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale, în interacţiune cu partenerii internaţionali, în cadrul mecanismelor existente şi în baza unui consens al părţilor implicate;
(ii) aprobarea soluţiei politice în cadrul procesului de negocieri în formatele existente.
2. Dimensiunea social-economică:
(i) restabilirea spaţiilor economic, juridic şi social unice, care presupune concentrarea eforturilor tuturor organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice, coordonarea activităţii lor în scopul promovării unei politici consecvente a Guvernului de reintegrare a ţării;
(ii) elaborarea politicilor complexe de integrare (economică, socială, educaţională, culturală etc.) şi extinderea programelor şi strategiilor existente în vederea implicării cetăţenilor (într-un sens mai larg – a locuitorilor) din raioanele din stînga Nistrului şi a garantării respectării drepturilor lor, inclusiv a drepturilor sociale, economice, culturale etc.
Astfel, combinarea armonioasă a celor două componente – de politică internă şi externă – constituie strategia de soluţionare a problemei transnistrene pe termen mediu. Prin urmare, strategia respectivă se bazează pe o politică consecventă şi echilibrată a tuturor ramurilor puterii de stat. În acest sens, implementarea cu succes a componentei interne şi promovarea consecventă a mesajului extern în dialogul bilateral şi multilateral necesită consolidarea poziţiilor forţelor politice ale Moldovei în scopul promovării şi apărării intereselor ţării, precum şi al asigurării continuităţii politicii de reintegrare (pe termen mediu). Declaraţia Parlamentului cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene şi aprobarea unanimă a documentelor din iunie-iulie 2005 reprezintă o decizie fundamentală şi constituie instrumentul necesar pentru extinderea la nivel naţional a consensului în acest domeniu.
Promovarea măsurilor de consolidare a încrederii şi securităţii, precum şi întreprinderea măsurilor de susţinere socială a populaţiei din regiunea transnistreană sînt preocupări constante ale Guvernului. Implementarea iniţiativelor lansate, în acest sens, de către Preşedintele Republicii Moldova va contribui la crearea unor premise suplimentare pentru reglementarea conflictului.
Susţinerea politicii de reintegrare din partea societăţii civile are un rol important în acest proces. Aprofundarea şi extinderea dialogului existent cu organizaţiile neguvernamentale (ONG) constituie una dintre priorităţile Guvernului. Experienţa pozitivă de colaborare a instituţiilor guvernamentale şi a Parlamentului cu ONG-urile urmează a fi instituţionalizată în cadrul implementării Strategiei. Privită prin această prismă, Strategia pe termen mediu de soluţionare a problemei transnistrene presupune conjugarea eforturilor Guvernului şi Parlamentului cu susţinerea societăţii civile pentru atingerea soluţiei politice finale a conflictului.
Soluţia politică finală a diferendului transnistrean urmează a fi elaborată şi aprobată într-un cadru multilateral al negocierilor, cu implicarea părţilor şi subiecţilor internaţionali. Promovarea soluţiei respective este un proces complex care presupune atingerea unui consens al actorilor implicaţi asupra viitorului statut al regiunii transnistrene în componenţa Republicii Moldova şi delimitarea competenţelor între centru şi regiune, precum şi elaborarea unui set de garanţii: garanţii constituţionale ale statutului Transnistriei şi garanţii juridice, economice şi sociale pentru populaţia regiunii.
Totodată, una din priorităţi urmează a fi crearea condiţiilor favorabile pentru reglementarea diferendului transnistrean. Ţinînd cont şi de imperativul existenţei unei conjuncturi internaţionale favorabile drept condiţie necesară, autorităţile Moldovei îşi propun trei obiective, a căror realizare urmăreşte scopul apropierii soluţiei politice finale. Aceste obiective corespund prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi se înscriu în cadrul naţional legislativ şi normativ existent (Legea nr.173-XVI din 22 iulie 2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria), Hotărîrea Parlamentului nr.117-XVI din 10 iunie 2005 cu privire la iniţiativa Ucrainei în problema reglementării conflictului transnistrean şi la măsurile pentru democratizarea şi demilitarizarea zonei transnistrene).
Scopul general al priorităţii:
Crearea condiţiilor favorabile pentru reglementarea conflictului transnistrean şi realizarea reintegrării teritoriale, politice şi sociale a Republicii Moldova.
Obiective:
2.1. Democratizarea şi dezvoltarea societăţii civile în baza valorilor europene şi a normelor şi standardelor internaţionale
2.2. Demilitarizarea şi asigurarea securităţii
2.3. Reintegrarea social-economică
Programe şi măsuri:
2.1. Democratizarea şi dezvoltarea societăţii civile în baza valorilor europene, a normelor şi standardelor internaţionale
Argumente
Democratizarea şi dezvoltarea societăţii civile în baza valorilor europene şi a normelor şi standardelor internaţionale trebuie să includă un ansamblu de măsuri orientate spre crearea şi dezvoltarea instituţiilor democratice şi a unei societăţi civile integre pe ambele maluri ale Nistrului, cu participarea comunităţii internaţionale la acest proces. Acţiunile autorităţilor Republicii Moldova întreprinse pentru realizarea acestui obiectiv se bazează pe prevederile Apelului Parlamentului cu privire la criteriile de democratizare a zonei transnistrene a Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr.117-XVI din 10 iunie 2005.
Programe şi măsuri:
(i) înlăturarea piedicilor pentru libera activitate a partidelor politice din Republica Moldova în regiunea transnistreană;
(ii) înlăturarea piedicilor pentru activitatea liberă a instituţiilor mass-media naţionale şi locale în regiunea transnistreană;
(iii) înlăturarea piedicilor pentru activitatea liberă a organizaţiilor neguvernamentale şi dezvoltarea societăţii civile în regiunea transnistreană.
2.2. Demilitarizarea şi asigurarea securităţii
Argumente
Acţiunile întreprinse de autorităţile Moldovei pentru demilitarizarea şi asigurarea securităţii, precum şi pentru implementarea unui complex de măsuri de consolidare a încrederii, se bazează pe prevederile Apelului cu privire la principiile şi condiţiile demilitarizării zonei transnistrene, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr.117-XVI din 10 iunie 2005.
Programe şi măsuri:
(i) transformarea actualului mecanism de menţinere a păcii în misiune multinaţională cu mandat internaţional;
(ii) finalizarea procesului de retragere a trupelor şi muniţiilor Federaţiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu deciziile Summit-ului OSCE de la Istanbul (1999);
(iii) dizolvarea formaţiunilor paramilitare în regiunea transnistreană şi formarea pe teritoriul Republicii Moldova a forţelor armate unice şi a Serviciului Grăniceri unic;
(iv) întreprinderea măsurilor de consolidare a încrederii pentru menţinerea stabilităţii, securităţii şi pentru a asigura libera circulaţie a cetăţenilor în zona de securitate şi în regiune în ansamblu.
2.3. Reintegrarea social-economică
Argumente
Reintegrarea social-economică vizează restabilirea spaţiului economic, financiar, vamal şi social unic. Progresele înregistrate la acest capitol urmează a fi consolidate în conformitate cu angajamentele bilaterale şi internaţionale ale Republicii Moldova.
Programe şi măsuri:
(i) implementarea acordurilor şi înţelegerilor bilaterale moldo-ucrainene în materie de comerţ extern şi securizarea frontierei de stat;
(ii) cooperarea cu instituţiile UE, în particular prin intermediul Misiunii UE de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană (EUBAM);
(iii) elaborarea unui mecanism flexibil şi eficient de acordare a asistenţei sociale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru locuitorii din regiunea transnistreană a Republicii Moldova;
(iv) crearea condiţiilor favorabile pentru cooperarea comercial-economică între cele două maluri ale Nistrului şi eliminarea obstacolelor pentru activitatea liberă a agenţilor economici;
(v) elaborarea şi implementarea proiectelor comune orientate spre reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii cu sprijinul donatorilor externi.
Indicatori de monitorizare
| Indicator | Sursă |
| Număr de persoane asistate prin intermediul programelor derulate de autorităţile publice ale Republicii Moldova | Cancelaria de Stat |
| Număr de proiecte elaborate pentru reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii în zonele afectate de conflict | Cancelaria de Stat |
| Număr de proiecte implementate sau aflate în curs de implementare pentru reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii în zonele afectate de conflict | Cancelaria de Stat |
3. Sporirea competitivităţii economiei naţionale
Analiză
Competitivitatea unei ţări reprezintă capacitatea de a crea şi menţine condiţii instituţionale, economice şi de infrastructură ce ar favoriza constituirea/ atragerea şi dezvoltarea unor companii care produc mărfuri şi servicii de calitate mai înaltă şi/sau la preţuri mai joase decît competitorii externi. Capacitatea de competiţie se manifestă atît pe pieţele internaţionale, cît şi pe pieţele naţionale, în raport cu mărfurile şi serviciile importate.
În prezent, competitivitatea Moldovei este asigurată, în principal, de costurile mici ale muncii şi ale unor materii prime autohtone şi se manifestă în sectoare caracterizate cu o valoare adăugată relativ mică. Acest model de competitivitate este specific pentru multe ţări aflate la un nivel mai puţin avansat de dezvoltare economică. În acelaşi timp, ţinînd cont de majorarea preţurilor interne, de deschiderea externă a ţării, de emigrarea intensă a cetăţenilor şi de abundenţa forţei de muncă ieftine în alte ţări, avantajele noastre comparative, determinate de costurile mici, se diminuează, iar decalajul tehnologic cu ţările dezvoltate creşte.
Actualmente, economia moldovenească este caracterizată de un nivel scăzut de competitivitate. În anul 2006, Republica Moldova ocupa locul 86 din 125 în clasamentul internaţional al competitivităţii, în conformitate cu indicele competitivităţii globale calculat pentru Forumul economic mondial24. Nivelul redus al competitivităţii producţiei autohtone este confirmat de scăderea continuă a ratei de acoperire a importurilor cu exporturi. În perioada anilor 2000-2006, volumul importurilor a crescut de 4,6 ori, iar cel al exporturilor - numai de 2,3 ori. Mai mult, structura îngustă a exporturilor şi concentrarea geografică pe un număr limitat de pieţe de desfacere contribuie la sporirea vulnerabilităţii externe cu riscurile şi pierderile pe care aceasta le presupune pentru sectorul real al economiei. Anume acest lucru s-a întîmplat în anul 2006, cînd în urma şocurilor externe s-au redus rata de creştere economică, volumele de producţie şi export şi au apărut elemente de instabilitate la nivel macro.
____________________
24 Indicele competitivităţii globale analizează 9 grupuri de factori critici pentru sporirea productivităţii şi competitivităţii: instituţii, infrastructură, macroeconomie, sănătate şi învăţămînt primar, eficienţă a pieţei, capacitate de absorbţie tehnologică, sofisticare a businessului şi inovaţii.
În contextul implementării SCERS au fost iniţiate mai multe eforturi menite să susţină dezvoltarea sectorului productiv al ţării şi să contribuie la consolidarea competitivităţii întreprinderilor moldoveneşti atît pe piaţa internă, cît şi pe cea externă. În general, performanţa sectorului productiv a cunoscut îmbunătăţiri modeste în această perioadă. Industria a crescut în ritmuri mari la începutul perioadei de relansare economică (în 2000-2006, creşterea cumulativă a fost de 73%), pierzînd însă din ritm în ultimii ani. Performanţa agriculturii a fost instabilă şi slabă: în aceeaşi perioadă, creşterea cumulativă a volumului producţiei agricole a fost de numai 10%. Sectorul serviciilor a înregistrat o creştere stabilă, iar balanţa externă a comerţului cu servicii a devenit pozitivă.
Reforma regulatorie şi cea fiscală
Reformele ambiţioase lansate în ultimii ani, avînd ca obiectiv îmbunătăţirea mediului de afaceri pentru sporirea investiţiilor în economie (în special, reforma regulatorie şi cea fiscală), şi-au atins parţial obiectivele.
Volumul investiţiilor în capital fix a constituit în medie pe an 16% din PIB în perioada 2000-2006. Dinamica investiţiilor în timp este totuşi încurajatoare, cota lor fiind în creştere de la 11% în 2000 la 24,7% în 2006. Sectorul infrastructurii productive este liderul absolut în atragerea investiţiilor în capital fix, cu o cotă de 71,2% în 2006 în cifră totală. În special, cele mai mari creşteri de investiţii au fost înregistrate în comunicaţii şi transporturi, tranzacţii cu imobile şi comerţ. În acelaşi timp, sectorul agricol este, în mare măsură, evitat de investitori, formînd mai puţin de 5% din totalul investiţiilor. Industria de prelucrare este ceva mai atractivă, deţinînd o cotă medie anuală de 15,3%, dar care în ultimii ani este în scădere.
Volumul investiţiilor străine directe, considerat a fi unul din indicatorii principali care confirmă succesul politicilor şi perspectivelor economice ale unei ţări, a crescut în ultimii şase ani de 3 ori (pînă la 1,3 miliarde dolari SUA în 2006), iar în prima jumătate a anului 2007 acest indicator s-a majorat cu 205 milioane dolari SUA. În comparaţie cu ţările de referinţă, cota ISD în PIB este relativ înaltă. Astfel, ISD pe cap de locuitor în Republica Moldova sînt foarte mici comparativ cu nivelele înregistrate în ţările de comparaţie. Trebuie menţionat faptul că ISD sînt importante nu doar ca resurse valutare, dar şi ca o combinaţie a experienţei, cunoştinţelor, practicilor de management, inovaţiilor de marketing şi know-how tehnologic, stimulînd şi investiţiile de capital autohton25.
____________________
25 Republica Moldova: Analiza constrîngerilor în creşterea economică, 2007.
În cadrul primei etape a reformei regulatorii au fost implementate o serie de activităţi care au avut ca rezultat: (a) simplificarea şi creşterea transparenţei procesului de reglementare prin reducerea numărului de acte normative care reglementează activitatea de întreprinzător; (b) reducerea duratei şi costurilor procedurii de înregistrare; (c) diminuarea costului procedurilor de eliberare a autorizaţiilor; (d) simplificarea parţială şi centralizarea procedurii de licenţiere; (e) optimizarea procedurii de înregistrare şi (f) reducerea conflictelor de interes între rolul inspecţiilor şi rolul de testare a agenţiilor de control.
Rezultatele iniţiale ale reformei sînt confirmate de concluziile studiului "Costul reglementării de stat a activităţii antreprenorilor", realizat anual. Conform acestui studiu, pe parcursul anilor 2002-2007, durata perioadei de înregistrare a întreprinderilor s-a redus cu 6 zile, iar costurile s-au micşorat de două ori. De asemenea, s-a micşorat numărul mediu de licenţe pe companie, durata eliberării acestora s-a redus pînă la 20 de zile, iar costurile s-au înjumătăţit. Şi procedurile de eliberare a autorizaţiilor au devenit mai ieftine şi mai puţin anevoioase, dar a crescut ponderea plăţilor neoficiale pentru obţinerea acestora. Studiul indică asupra reducerii costului pentru certificarea produselor la import şi pentru proceduri vamale, precum şi a duratei procedurilor de import şi export.
În pofida rezultatelor pozitive descrise mai sus, Republica Moldova nu a reuşit să avanseze în clasamentul mondial (inclusiv cel regional) cu privire la mediul de afaceri. Raportul Băncii Mondiale "Costurile Afacerii 2008" plasează Republica Moldova pe locul 92, ceea ce reprezintă o pierdere de 2 poziţii în clasament faţă de anul precedent. În lista ţărilor de comparare, Republica Moldova se situează pe locul 10 (din 13, şi anume: Ucraina, România, Albania, Bulgaria, Armenia, Georgia, Kîrgîzstan, Macedonia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Republica Moldova). Pentru ţara noastră, raportul indică un nivel relativ înalt de dificultate în reglementarea tranzacţiilor în comerţul extern, licenţierea şi obţinerea creditelor. De asemenea, raportul indică un nivel scăzut al indicatorului protecţiei investiţiilor de 4,7 (pe scara de la 0 la 10, unde 10 este nivelul cel mai înalt de protecţie). Astfel, rezultatele obţinute în îmbunătăţirea mediului de afaceri trebuie evaluate prin prisma performanţelor altor ţări, iar o concluzie importantă este că Moldova nu depune eforturi suficiente în comparaţie cu ţările cu care concurează pentru investiţii.
Creşterea semnificativă a veniturilor la buget (în special a celor fiscale), începînd cu anul 2000, a permis Guvernului să examineze posibilitatea reducerii presiunii fiscale în general şi pentru antreprenori în special. În acest sens, cota impozitului pe venitul persoanelor juridice a fost redusă de la 28% în 2001 la 15% în 2006. În anul 2007, Guvernul a lansat o nouă iniţiativă de liberalizare fiscală care presupune introducerea cotei zero la impunerea venitului corporativ, cu excepţia venitului distribuit. De asemenea, în anul 2007 a demarat procedura de legalizare a capitalului privind mijloacele financiare, activele materiale şi financiare nedeclarate şi deţinute de cetăţeni şi persoane juridice - rezidenţi ai Republicii Moldova atît în ţară, cît şi peste hotare, precum şi reforma amnistiei fiscale, adică anularea restanţelor la obligaţiile fiscale, conform situaţiei de la 1 ianuarie 2007.
Cea mai mare pondere în impozitele directe o au contribuţiile pentru asigurările sociale şi medicale, partea cea mai mare fiind achitată de angajatori. Tariful contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii a fost redistribuit între angajator şi angajat, cu reducerea cotei pentru primul de la 31% în 2001 la 25% în 2007. În acelaşi timp, începînd cu anul 2004, a fost introdusă prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală care, în 2007, constituia 5% şi era achitată în părţi egale de angajator şi angajat.
Analizele comparative recente indică un nivel mediu de impozitare în Republica Moldova în comparaţie cu alte ţări din regiune. Această constatare este confirmată şi de rezultatele studiului "Costurile Afacerii 2008", în care Moldova se plasează la mijlocul clasamentului în rîndul ţărilor de comparaţie. În anul 2006, cota totală de impozitare era de 44% din venit. În acelaşi timp, în Republica Moldova munca se taxează la un nivel relativ înalt. Cotele contribuţiilor de asigurări sociale şi medicale combinate cu impozitul pe venitul persoanelor fizice reprezintă un impozit semnificativ pe venitul din muncă. Acest lucru reprezintă un impediment pentru crearea locurilor de muncă, în special în sectorul formal.
În general, în pofida reformelor implementate, presiunea fiscală determinată ca raport între veniturile fiscale şi PIB a fost în continuă creştere. În anul 2006, presiunea fiscală a constituit 33,4% faţă de 24,7% în anul 2000. Acest fenomen poate conduce la descurajarea investiţiilor în economie. Stoparea creşterii presiunii fiscale poate fi atinsă printr-un efort cuprinzător care să se axeze pe reducerea dimensiunii sectorului public, îmbunătăţirea disciplinei fiscale, lărgirea bazei de impozitare şi reducerea sectorului neformal.
Infrastructura calităţii
Creşterea competitivităţii economiei naţionale presupune satisfacerea exigenţelor tot mai mari ale pieţelor internaţionale în ceea ce priveşte calitatea şi performanţa produselor, iar conformitatea cu standardele internaţionale a devenit o condiţie de facto pentru accesarea pieţelor. În acest sens, îmbunătăţirea cadrului de metrologie, standardizare, testare şi calitate (MSTQ) este un pas necesar pentru obţinerea accesului pe pieţele străine şi sporirea competitivităţii producţiei autohtone.
Astăzi sistemul naţional MSTQ operează cu echipament şi standarde depăşite, neadecvate practicilor economiei de piaţă şi nu este recunoscut pe deplin de către organizaţiile europene, fapt ce cauzează probleme în recunoaşterea deplină a rezultatelor evaluării produselor moldoveneşti potrivit cu cerinţele comerţului internaţional. Nerecunoaşterea sistemului se explică şi prin lipsa separării explicite a funcţiilor şi responsabilităţilor, prin conflictul de interese în domeniul standardizării, al standardelor naţionale de măsurare, verificare, evaluare a conformităţii, al supravegherii pieţei şi acreditării între instituţiile existente.
În Moldova, procesul de reformare a sistemului MSTQ, inclusiv trecerea la un sistem bazat pe standardele voluntare, a început odată cu aderarea la OMC în 2001. În acest sens, a fost elaborată şi aprobată Concepţia infrastructurii calităţii în Republica Moldova, care conţine patru obiective majore: (a) perfecţionarea instituţiilor MSTQ existente pînă la nivelul internaţional (inclusiv obţinerea recunoaşterii internaţionale); (b) îmbunătăţirea serviciilor existente şi introducerea noilor servicii MSTQ (în baza cererii producătorilor moldoveni); (c) promovarea utilizării serviciilor MSTQ de către întreprinderi pentru îmbunătăţirea calităţii şi conformităţii cu standardele internaţionale; şi (d) dezvoltarea capacităţii pentru supravegherea calităţii producţiei şi protecţiei consumatorului în corespundere cu practicile europene. De asemenea, au fost făcute îmbunătăţiri esenţiale ale cadrului legal în domeniu. Aceste acţiuni însă nu sînt suficiente pentru crearea unui sistem funcţional. Ele trebuie însoţite de reorganizarea cadrului instituţional, efectuarea investiţiilor în echipament şi resurse umane, precum şi promovarea cererii pentru aceste servicii. Deşi sistemele de management al calităţii au început a fi implementate la unele întreprinderi exportatoare moldoveneşti, numărul acestora este deocamdată relativ mic.
Promovarea exporturilor
Nivelul scăzut de competitivitate a produselor moldoveneşti se reflectă nu doar în volumul redus al exporturilor, dar şi în diversificarea limitată a produselor şi a ţărilor de destinaţie a acestora. Republica Moldova a moştenit din sistemul economic precedent o dependenţă excesivă faţă de pieţele CSI. Cu toate că această dependenţă s-a redus într-o anumită măsură în ultima perioadă (în anul 2006, circa 40% din exporturile moldoveneşti erau absorbite de piaţa CSI, din care 32% – de piaţa rusească, comparativ cu 59% şi, respectiv, 45% în anul 2000), aceasta este încă suficient de mare şi comportă riscuri serioase. Sistarea, în anul 2006, a exporturilor de vinuri moldoveneşti şi produse alimentare pe piaţa rusească a avut un impact semnificativ asupra economiei autohtone. Exporturile de vinuri şi băuturi alcoolice au scăzut de la 11% din PIB în anul 2005 la 6% în 2006, iar creşterea PIB s-a redus cu circa 3 p.p.26.
____________________
26 La reducerea ratei de creştere a PIB a contribuit şi majorarea preţurilor la gazele naturale importate din Federaţia Rusă.
Obiectivul de sporire a gradului de diversificare a exporturilor presupune menţinerea cotei înalte a produselor moldoveneşti pe pieţele din est şi sporirea acestei cote pe pieţele din Occident. Penetrarea pieţelor noi, în special a celor europene, este un proces complicat şi de durată. În ultimii şapte ani, cota exporturilor în ţările UE-15 a crescut cu doar 4 p.p., ceea ce reprezintă 25,6% din totalul exporturilor în anul 2006. Cota exporturilor în grupul ţărilor UE-25 alcătuia 35%. În acest sens, o contribuţie importantă din partea statului în susţinerea eforturilor exportatorilor de diversificare a destinaţiilor şi consolidare a competitivităţii o are negocierea unor regimuri mai avantajoase de comerţ extern şi participarea la iniţiativele regionale de cooperare.
Începînd cu anul 2006, Moldova a fost inclusă în lista ţărilor care beneficiază de preferinţe comerciale extinse ("GSP Plus"). Noul sistem permite accesul fără taxe vamale pe piaţa UE a 7200 de produse, din cele 11000 existente în Nomenclatorul combinat de bunuri. Acesta nu include, totuşi, produsele agricole strategice pentru ţara noastră, cum ar fi zahărul, carnea, băuturile alcoolice etc. În continuare, se întreprind acţiuni în vederea obţinerii unui nou instrument, Preferinţele Comerciale Autonome (ATP), care va încuraja considerabil schimburile comerciale bilaterale şi va permite menţinerea unui regim preferenţial în cadrul relaţiilor economice existente cu ţările recent aderate la UE – România şi Bulgaria. De asemenea, în 2006 Republica Moldova, de rînd cu alte nouă ţări din Europa, a semnat un nou acord de comerţ liber pentru Europa Centrală (CEFTA). Acordul CEFTA-2006 prevede un grad extins de liberalizare, în special a comerţului cu produse industriale, mecanisme transparente de aplicare a măsurilor de protecţie comercială şi instituirea unui mecanism propriu de soluţionare a litigiilor comerciale sau utilizarea instrumentului OMC. Calitatea de membru al CEFTA îi deschide Republicii Moldova accesul la fondurile structurale ale UE.
Întreprinderile mici şi mijlocii
Rolul sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM) pentru economie este unul important, datorită impactului multidimensional pe care acestea îl au atît asupra creşterii economice, cît şi asupra ocupării forţei de muncă şi reducerii sărăciei. În Moldova, sectorul ÎMM reprezintă circa 98% din numărul total de întreprinderi, angajînd 59% din numărul total de salariaţi şi realizînd 46% din veniturile din vînzări în total pe economie. Cea mai mare parte a ÎMM (circa 66%) îşi desfăşoară activitatea în municipiul Chişinău, realizînd 72% din cifra de afaceri a întregului sector al ÎMM. Comerţul constituie activitatea pe care ÎMM o desfăşoară preponderent (41,6% din numărul total al ÎMM). Performanţa acestui segment rămîne însă a fi slabă – în anul 2006, din totalul întreprinderilor mici şi mijlocii 40% au obţinut profit, 48% au admis pierderi, iar restul au avut rezultat financiar nul sau au declarat lipsa activităţii economice.
Guvernul a identificat următoarele probleme majore cu care se confruntă ÎMM-urile în Moldova: acces redus la surse de finanţare, în special la creditele preferenţiale pe termen lung, lipsa gajului necesar pentru contractarea împrumuturilor, cultura antreprenorială subdezvoltată etc. Prin aprobarea Strategiei de susţinere a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2006-2008, Guvernul s-a angajat să creeze condiţii propice pentru creşterea acestui sector, sporirea competitivităţii şi a contribuţiei sale la dezvoltarea economică durabilă a ţării. Mai concret, Strategia formulează o serie de sarcini ambiţioase: (i) crearea cadrului legislativ, de reglementare şi instituţional favorabil dezvoltării ÎMM; (ii) facilitarea accesului ÎMM la finanţe, prin crearea condiţiilor necesare dezvoltării sistemului de microfinanţare şi lansării noilor tehnologii şi instrumente financiare; (iii) dezvoltarea culturii antreprenoriale prin sistemul general de instruire şi sistemul educaţiei vocaţionale; (iv) dezvoltarea serviciilor moderne de consultanţă; (v) stimularea dezvoltării unei culturi inovaţionale îndreptate spre eficientizarea procesului de producere, marketing, sporirea calităţii produselor şi serviciilor, lansarea de noi produse şi servicii; (vi) intensificarea consultaţiilor şi dialogului public privat prin crearea unor condiţii favorabile dezvoltării sistemului de reprezentanţă a ÎMM şi ridicarea rolului consultaţiilor cu mediul antreprenorial în procesul decizional.
Îmbunătăţirea administrării proprietăţii de stat
În Moldova, întreprinderile cu participarea statului continuă să deţină o cotă importantă în anumite sectoare economice chiar dacă, în valoare absolută, numărul acestora este mic. De exemplu, în 2004, acestea reprezentau 40% din vînzările totale ale sectorului de utilităţi şi 10% din vînzările totale în industrie27. De asemenea, ele angajau în jur de 14% din lucrătorii din industrie şi 11% din sfera construcţiilor. Analizele recente ale performanţei întreprinderilor cu participarea statului denotă un nivel inferior al profitabilităţii comparativ cu întreprinderile private. În rîndul întreprinderilor cu participarea statului, rata profitului net este cea mai mică la întreprinderile unde statul participă cu mai puţin de 33% din acţiuni. În cazul acestor întreprinderi, statul practic nu poate influenţa procesul de administrare a întreprinderii. În acelaşi timp, prezenţa cotei statului deseori reprezintă un element de neîncredere, care reţine investitorii de la a face investiţii în aceste întreprinderi. Evoluţia indicatorilor financiari la întreprinderile cu cota statului între 33 şi 51% de asemenea denotă o gestionare ineficientă a acestora. Deseori, administrarea acestor întreprinderi de către organele de specialitate nu este suficient de eficientă. O mai bună performanţă este înregistrată de grupul de întreprinderi în care statul deţine mai mult de 51%. În acelaşi timp, situaţia pentru acest grup este determinată într-o măsură mare de performanţa S.A. Moldtelecom, care deţine mai mult de 20% din active şi generează circa 20% din profitul net anual28.
____________________
27 Republica Moldova: Oportunităţi pentru o creştere economică accelerată, Banca Mondială, 2005.
28 Raport de evaluare a întreprinderilor cu capital de stat, MEC, 2005.
Crearea condiţiilor pentru utilizarea eficientă a tuturor activelor devine o sarcină primordială în cazul ţărilor cu resurse limitate cum este Republica Moldova. În acest sens, Guvernul a iniţiat un şir de acţiuni orientate spre îmbunătăţirea managementului patrimoniului public. A fost efectuată inventarierea activelor statului, fiind analizate instrumentele existente de gestionare şi de privatizare. În baza acestor analize a fost adoptată Legea nr.121-XVI din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, care are următoarele priorităţi: consolidarea evidenţei patrimoniului public şi optimizarea dimensiunilor, structurii şi metodelor de administrare a proprietăţii publice, în special prin introducerea principiilor gestionării corporative. Introducerea necesităţii de calculare a dividendelor va contribui la îmbunătăţirea sistemului de gestionare a finanţelor publice şi identificarea resurselor potenţiale pentru investiţii publice alocate în bază de priorităţi. Noua lege identifică o listă de active care nu pot fi supuse privatizării, toate celelalte active urmînd a fi expuse pentru vînzare.
Dezvoltarea infrastructurii
Sectorul transporturilor
Deficienţele din infrastructura publică reprezintă un impediment semnificativ pentru consolidarea competitivităţii economiei moldoveneşti. Finanţarea austeră a sectorului pe tot parcursul perioadei de tranziţie, a condus la deteriorarea semnificativă a reţelelor de drumuri, sistemelor de aprovizionare cu apă şi canalizare, sistemelor de termoficare. În pofida cererii de extindere şi dezvoltare a infrastructurii, investiţiile publice au continuat să fie reduse în ultimii ani, alcătuind mai puţin de 3% din PIB.
Infrastructura subdezvoltată a drumurilor are un impact important asupra mobilităţii bunurilor şi oamenilor, în special în spaţiul rural. Aceasta reprezintă, de asemenea, un impediment pentru comerţ, prin impunerea unor costuri adiţionale pentru exportatori şi importatori. În momentul de faţă, infrastructura de transport a Moldovei nu rezistă comparaţiilor regionale. Deşi densitatea drumurilor este aproximativ la nivelul mediei regionale, densitatea drumurilor pavate este mult sub acest nivel. Aproape 75% din drumurile naţionale şi mai mult de 79% din drumurile locale sînt deteriorate. Aproximativ 400 km din drumurile pavate şi-au pierdut pavajul şi s-au transformat în drumuri nepavate sau de ţară. Transportul feroviar, care de asemenea constituie un mijloc important de transport, este extins, dar învechit.
Stoparea procesului de deteriorare a infrastructurii drumurilor şi dezvoltarea acesteia presupune efectuarea unor investiţii majore pe termen mediu. Disponibilitatea redusă a resurselor impune necesitatea revizuirii mecanismelor de formare şi utilizare a fondurilor pentru întreţinerea drumurilor existente şi construcţia drumurilor noi. În anul 2006, Guvernul a iniţiat elaborarea Programului naţional în domeniul transporturilor pentru anii 2008-2017, care cuprinde Strategia sectorului transporturilor, precum şi Planul prioritizat de investiţii şi cheltuieli pentru sectorul transporturilor. Strategia prevede, de asemenea, crearea unui sistem instituţional şi financiar pentru gestionarea şi întreţinerea durabilă a reţelei de drumuri.
Un prim rezultat al activităţilor recente în domeniu este semnarea, la sfîrşitul anului 2006, a acordului de finanţare comună de către Banca Europeană pentru Investiţii, Banca Mondială şi BERD a unui proiect de reabilitare şi modernizare a traseelor rutiere ale tronsonului moldovenesc al Coridorului paneuropean IX: conexiunea Nord-Sud (Criva-Chişinău-Comrat) şi Est-Vest (Chişinău spre frontiera României), în valoare totală de 60 milioane Euro. Proiectul presupune reabilitarea a 500 km din drumurile menţionate. De asemenea, Republica Moldova este în proces de pregătire a unei propuneri de proiect de reabilitare a drumurilor, pentru care va fi solicitată finanţare din partea Corporaţiei "Provocările Mileniului".
Sectorul energetic
Creşterea rapidă a preţurilor mondiale la resursele energetice, dependenţa excesivă de gazele naturale importate de la un singur furnizor, nivelul redus de utilizare a surselor regenerabile, rata înaltă a pierderilor în sectoarele electroenergetic şi termic, nivelul scăzut de eficienţă şi starea nesatisfăcătoare a celei mai mari părţi a infrastructurii energetice sînt factori care contribuie la reducerea nivelului de competitivitate a economiei moldoveneşti.
Reformele structurale implementate în anii precedenţi au avut ca rezultat îmbunătăţirea situaţiei financiare a sectorului şi reabilitarea parţială a infrastructurii energetice. În perioada de după declararea independenţei a avut loc privatizarea parţială a sectoarelor de distribuire a gazelor şi a energiei electrice. Statul şi-a menţinut proprietatea deplină în sectorul de generare a energiei electrice, de distribuţie a energiei termice şi este parţial prezent în distribuţia electricităţii şi gazelor. Sectorul energetic a avut parte de un volum mai mare de investiţii private decît alte sectoare ale infrastructurii. De asemenea, investiţii publice importante au fost făcute în sectorul de distribuţie a gazelor (100 milioane dolari), de transport şi distribuţie a energiei electrice şi de alimentare cu energie termică.
În pofida acestor realizări, sectorul continuă să se confrunte cu un nivel avansat de uzură morală şi fizică a instalaţiilor şi echipamentelor energetice: circa 60% din instalaţii au o durată de exploatare ce depăşeşte 25 de ani, iar 40% - mai mare de 30 de ani29. Eficienţa energetică foarte scăzută (de aproape 3 ori mai mică comparativ cu ţările europene) contribuie la creşterea substanţială a costurilor resurselor energetice în cadrul procesului de producţie. Îmbunătăţirea situaţiei la acest capitol presupune sporirea investiţiilor prin majorarea cheltuielilor publice, promovarea parteneriatelor public-private, îmbunătăţirea administrării întreprinderilor cu cota majoritară a statului.
____________________
29 Strategia energetică de pînă în anul 2020, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.958 din 21 august 2007.
În condiţiile dependenţei totale de sursele energetice din import, diversificarea furnizorilor de gaze naturale şi energie electrică, ca măsură de asigurare a securităţii furnizării de energie, reprezintă o sarcină majoră a Guvernului. În acest sens, participarea Republicii Moldova la piaţa energetică a Europei de Sud-Est reprezintă o oportunitate pe termen mediu şi lung. În anul 2007 a fost aprobată Strategia energetică de pînă în anul 2020, care stabileşte armonizarea legislaţiei şi a politicilor energetice ale ţării cu cele ale Uniunii Europene. Pentru a asigura participarea Moldovei la circuitul din Europa de Sud-Est, au fost elaborate proiecte de dezvoltare a capacităţilor tehnice de transport al energiei electrice şi gazelor. Implementarea acestor proiecte va conduce la creşterea siguranţei furnizării energiei în regiune.
Argumente
Sporirea competitivităţii economiei autohtone presupune asigurarea tranziţiei treptate de la competitivitatea determinată de factorul-cost la competitivitatea determinată de factorul-eficienţă şi factorul-calitate. Competitivitatea bazată pe eficienţă şi calitate urmează să devină sursă principală de creştere şi dezvoltare economică durabilă şi de îmbunătăţire a standardelor de viaţă ale cetăţenilor ţării. Sporirea competitivităţii producţiei autohtone va permite majorarea exporturilor şi, ca urmare, va reduce vulnerabilitatea externă, riscul instabilităţii macroeconomice şi, în consecinţă, creşterea economică va obţine un caracter durabil.
Această tranziţie competitivă implică îmbunătăţirea esenţială a mediului de afaceri, promovarea ÎMM-urilor, utilizarea mai eficientă a activelor publice, sporirea productivităţii la nivel de companie, modernizarea infrastructurii fizice şi efectuarea investiţiilor în capitalul uman. Pe termen scurt, aceasta va contribui la consolidarea capacităţilor de absorbţie tehnologică şi inovaţională. Pe termen lung, aceasta va conduce la consolidarea propriilor capacităţi de dezvoltare tehnologică şi inovaţională.
Scopul general al priorităţii
Creşterea competitivităţii pe pieţele interne şi externe prin asigurarea tranziţiei ţării de la competitivitatea bazată pe costuri la competitivitatea bazată pe eficienţă şi calitate.
Obiective
3.1. Îmbunătăţirea mediului de afaceri, pentru a intensifica activitatea de investiţii în economie
3.2. Promovarea ÎMM-urilor, pentru a oferi noi oportunităţi şi a asigura o capacitate mai înaltă de adaptare a sistemului economic la rigorile actuale ale economiei de piaţă
3.3. Sporirea eficienţei întreprinderilor, pentru a consolida factorii endogeni ai competitivităţii din nucleul economiei naţionale
3.4. Dezvoltarea sferei de cercetare şi inovare
3.5. Dezvoltarea infrastructurii fizice, pentru diminuarea costurilor de producere
Programe şi măsuri
3.1. Îmbunătăţirea mediului de afaceri
Argumente
În momentul de faţă, economia moldovenească este caracterizată de o productivitate relativ scăzută a muncii, decapitalizare, concentrare asupra sectoarelor cu valoare adăugată redusă şi un ritm scăzut de creare a locurilor de muncă. Depăşirea acestei situaţii presupune acţiuni concrete în mai multe direcţii, dar principala direcţie strategică la nivelul de politici este îmbunătăţirea mediului de afaceri. Fiind puţin atractivă din punctul de vedere al resurselor naturale şi mărimii pieţei interne, Moldova poate să atragă investiţii străine în primul rînd prin intermediul unor factori instituţionali şi politici mai avantajoşi comparativ cu alte ţări din regiune. Ca acţiune primordială în acest scop este necesar a intensifica reforma cadrului regulatoriu, aceasta urmînd să contribuie semnificativ la sporirea investiţiilor locale şi străine, la creşterea şi reabilitarea stocului de capital al economiei.
Programe şi măsuri
3.1.1. Continuarea şi accelerarea reformei cadrului de reglementare a afacerilor:
(i) simplificarea şi optimizarea în continuare a reglementărilor existente privind iniţierea, desfăşurarea şi lichidarea afacerii;
(ii) examinarea oportunităţii creării "ghişeelor unice" în activitatea autorităţilor publice şi implementarea acestora după necesitate;
(iii) reducerea presiunii fiscale prin optimizarea în continuare a sistemului fiscal (în special optimizarea impozitelor sociale), reducerea dimensiunii sectorului public în mediul de afaceri şi îmbunătăţirea administrării fiscale;
(iv) crearea şi promovarea sistemelor naţionale de plată electronică, care ar permite achitarea impozitelor şi taxelor, precum şi a bunurilor şi serviciilor prin mijloace electronice;
(v) desfăşurarea unei analize cost-beneficii (analiza impactului regulatoriu) anterior introducerii reglementărilor adiţionale;
(vi) simplificarea procedurii de raportare, inclusiv prin introducerea raportării on-line;
(vii) elaborarea şi implementarea unor metode simplificate de evidenţă contabilă pentru unităţile comerciale mici şi mijlocii.
3.1.2. Îmbunătăţirea infrastructurii calităţii:
(i) accelerarea procesului de ajustare a sistemului MSTQ la cel european;
(ii) consolidarea capacităţilor instituţionale în domeniul standardizării, acreditării, evaluării conformităţii, metrologiei şi supravegherii pieţei şi aderarea instituţiilor relevante la organizaţiile europene (EA, CEN, CENELEC şi ETSI), precum şi crearea condiţiilor privind instituirea "ghişeului electronic unic" pentru documentele comerţului internaţional şi comerţului electronic;
(iii) evaluarea necesităţilor pentru modernizarea şi reutilarea laboratoarelor de încercări a calităţii produselor;
(iv) pregătirea laboratoarelor de încercări şi a organismelor de certificare pentru corespunderea cu cerinţele standardelor europene şi internaţionale de referinţă;
(v) susţinerea Organismului Naţional de Acreditare pentru semnarea acordurilor de recunoaştere cu Cooperarea Europeană pentru Acreditare, în scopul recunoaşterii rezultatelor activităţilor de evaluare a conformităţii pe plan european;
(vi) accelerarea elaborării regulamentelor tehnice pentru produse în baza directivelor şi regulamentelor UE;
(vii) dezvoltarea şi modernizarea bazei naţionale de etaloane compatibile cu cerinţele Uniunii Europene;
(viii) dezvoltarea mecanismului de protecţie a consumatorilor şi sporirea capacităţilor instituţionale pentru aplicarea acestuia.
3.1.3. Extinderea exportului de mărfuri şi servicii, în special pe pieţele UE:
(i) simplificarea şi eficientizarea în continuare a controalelor mărfurilor la frontieră, în scopul reducerii costului şi timpului necesar pentru efectuarea operaţiunilor de import şi export;
(ii) dezvoltarea factoring-ului şi a altor instrumente financiare pentru intensificarea exportului;
(iii) intensificarea relaţiilor comerciale în cadrul iniţiativelor regionale de cooperare (de exemplu, CEFTA, GUAM, CEMN etc.) şi reluarea relaţiilor comerciale cu partenerii tradiţionali, precum şi crearea condiţiilor pentru instituirea "ghişeului electronic unic" pentru documentele comerţului internaţional şi ale comerţului electronic;
(iv) valorificarea deplină a oportunităţilor oferite de sistemul GSP plus, de Sistemul de Preferinţe Comerciale Autonome şi, ulterior, negocierea unui acord de comerţ asimetric cu UE;
(v) consolidarea cadrului legislativ-normativ şi de reglementări specifice domeniului tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii, în scopul promovării economiei şi comerţului electronic.
3.1.4. Atragerea investiţiilor, în special a celor străine directe:
(i) intensificarea activităţilor bilaterale şi a negocierilor directe pentru atragerea subsidiarelor unor mari companii (investitori strategici) în economia Republicii Moldova;
(ii) instruirea personalului "de primă linie" (serviciile vamal, de grăniceri, de imigrare etc.) în relaţiile cu clienţii;
(iii) promovarea oportunităţilor investiţionale prin asigurarea accesului investitorilor la zone economice libere, parcuri industriale şi inovaţionale etc.;
(iv) lărgirea spectrului obiectivelor investiţionale care pot forma portofoliul organismelor de plasamente colective;
(v) adoptarea bazei legislative şi încurajarea creării parteneriatelor public-private pentru finanţarea proiectelor investiţionale, în special în domeniul utilităţilor publice;
(vi) elaborarea unei strategii naţionale de dezvoltare a afacerilor în spaţiul virtual (e-Business).
3.1.5. Respectarea principiilor concurenţei loiale:
(i) elaborarea unei definiţii clare a ajutorului de stat, a tipurilor de ajutor de stat (subvenţii, facilităţi fiscale etc.) şi aprobarea unor reguli precise de stabilire a politicii de ajutor de stat, limitate la cazuri evidente de deficienţe ale pieţei;
(ii) elaborarea unei noi legi cu privire la protecţia concurenţei, în conformitate cu normele internaţionale.
3.1.6. Reforma şi stimularea dezvoltării pieţei financiare:
(i) aplicarea principiilor general acceptate aferente accesului instituţiilor financiare bancare şi nebancare străine care se conformează testelor de "potrivit şi adecvat" pe piaţa financiară a Republicii Moldova;
(ii) reducerea costurilor de intermediere prin atragerea investiţiilor străine strategice în sectorul bancar;
(iii) ajustarea legislaţiei interne privind piaţa financiară nebancară la directivele specializate ale Uniunii Europene şi la standardele internaţionale;
(iv) consolidarea capacităţilor Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare în reglementarea întregului segment de servicii financiare nebancare, inclusiv asigurările;
(v) asigurarea funcţionalităţii pieţei financiare prin perfecţionarea cadrului de reglementare privind crearea, funcţionarea şi lichidarea instituţiilor investiţionale;
(vi) perfecţionarea infrastructurii pieţei de capital prin stimularea apariţiei noilor instituţii investiţionale, precum: organismele de plasamente colective, fondurile nestatale de pensii, fondurile inovaţionale şi venture, companiile de underwriting, organizaţiile de consultanţă financiară etc.
3.2. Promovarea ÎMM-urilor
Argumente
Întreprinderile mici şi mijlocii constituie un element important în asigurarea unei creşteri economice durabile şi generarea de noi locuri de muncă, unul din semnele viabilităţii economiei fiind diversificarea şi lărgirea continuă a sectorului. Istoria dezvoltării ÎMM-urilor în Moldova indică existenţa unui set de factori care împiedică dezvoltarea adecvată a acestora, şi anume accesul redus al debutanţilor la sursele de finanţare, cultura antreprenorială subdezvoltată şi concurenţa dură pe pieţele de desfacere din Europa. În acest context, obiectivul general al acestui component al Strategiei constituie consolidarea competitivităţii ÎMM-urilor existente şi stimularea sporirii numărului lor.
Programe şi măsuri
3.2.1. Facilitarea accesului ÎMM-urilor la resursele financiare:
(i) dezvoltarea sistemului de garantare a creditelor pentru ÎMM;
(ii) dezvoltarea sistemului capitalului de risc;
(iii) încurajarea lansării schemelor de creditare a ÎMM-urilor pe termen lung, inclusiv atragerea liniilor de credit de la instituţiile financiare internaţionale.
3.2.2. Dezvoltarea infrastructurii de suport în afaceri şi a culturii antreprenoriale:
(i) dezvoltarea capacităţii instituţionale a Organizaţiei pentru dezvoltarea sectorului ÎMM în regiuni;
(ii) aplicarea schemelor de sprijin informaţional, consultativ şi financiar în demararea afacerii, în special pentru asemenea categorii ale populaţiei ca femeile şi tinerii;
(iii) dezvoltarea reţelei prestatorilor de servicii în afaceri prin instruirea prestatorilor şi stimularea cererii de consultanţă;
(iv) crearea şi dezvoltarea business-incubatoarelor;
(v) formarea şi dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale, în special în cadrul învăţămîntului secundar profesional şi mediu de specialitate, şi perfecţionarea mecanismului de instruire profesională continuă.
3.2.3. Creşterea capacităţii ÎMM-urilor de a face faţă presiunilor concurenţiale pe piaţa europeană şi internă:
(i) încurajarea ÎMM-urilor în implementarea standardelor internaţionale privind managementul calităţii produselor şi asigurarea securităţii la întreprinderi;
(ii) asigurarea accesului transparent al ÎMM-urilor la procesul de achiziţii publice;
(iii) evaluarea şi compararea competitivităţii internaţionale a Republicii Moldova, inclusiv a ÎMM-urilor, în baza unui set riguros de criterii şi indicatori cantitativi şi calitativi;
(iv) încurajarea instruirii managerilor ÎMM-urilor în operaţiuni de export, inclusiv prin transfer internaţional de experienţă şi cunoştinţe;
(v) încurajarea dezvoltării clusterelor.
3.2.4. Consolidarea dialogului public-privat:
(i) stabilirea dialogului permanent între Guvern şi asociaţiile naţionale ale antreprenorilor şi ÎMM;
(ii) implicarea activă a sectorului ÎMM-urilor în discutarea cadrului de reglementare în contextul analizei impactului regulatoriu;
(iii) identificarea, împreună cu sectorul privat, a metodelor şi schemelor de stimulare a relaţiilor de contractare şi subcontractare a micilor întreprinderi din sectoarele strategice avînd potenţial de creştere de către întreprinderile mari.
3.3. Sporirea eficienţei întreprinderilor
Argumente
Nucleul unei economii competitive este compus din companii eficiente, capabile să reziste concurenţei din partea competitorilor străini atît pe piaţa internă, cît şi pe cele externe. Sursa principală a competitivităţii este productivitatea muncii, care, la rîndul ei, depinde de o serie de factori, principalii fiind: 1) calificarea şi sănătatea forţei de muncă; 2) practicile manageriale; şi 3) capacitatea de absorbţie, dezvoltarea tehnologică şi/sau inovaţională atît la nivel de companie, cît şi la nivel de societate. Un accent special va fi pus pe sporirea eficienţei utilizării patrimoniului public prin continuarea procesului de restructurare a sectorului public al economiei, inclusiv prin privatizarea întreprinderilor neeficiente.
Programe şi măsuri
3.3.1. Ameliorarea calificării şi a condiţiilor de muncă a angajaţilor:
(i) modernizarea curriculei şi dotarea cu echipament performant de instruire practică în sistemul educaţiei vocaţionale şi superioare, în special la specialităţile tehnice şi tehnologice;
(ii) îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi a securităţii angajaţilor în cadrul companiilor;
(iii) încurajarea unor bune relaţii patron-salariat şi stimularea unei responsabilităţi sociale corporative mai înalte.
3.3.2. Îmbunătăţirea practicilor manageriale:
(i) promovarea principiilor de management al calităţii şi stimularea procesului de implementare şi certificare a sistemelor de management al calităţii la nivel de companie, conform cerinţelor standardelor internaţionale ISO seria 9000;
(ii) instruirea personalului întreprinderilor locale în domeniul sistemelor de management al calităţii (ISO şi altele) şi al productivităţii bazate pe cele mai bune practici;
(iii) elaborarea unui sistem operaţional de management bazat pe cele mai bune practici în domeniul managementului calităţii şi al productivităţii şi implementarea acestuia la întreprinderile autohtone;
(iv) sporirea responsabilităţii manageriale în faţa acţionarilor, inclusiv a celor minoritari, precum şi a asociaţilor;
(v) promovarea şi implementarea pe scară largă a culturii moderne de afaceri, inclusiv a principiilor de responsabilitate socială corporativă în activitatea de business.
3.3.3. Îmbunătăţirea gestionării activelor de stat:
(i) implementarea principiilor administrării corporative la întreprinderile de stat;
(ii) continuarea procesului de restructurare a sectorului public al economiei, inclusiv prin privatizarea companiilor publice ineficiente.
3.4. Dezvoltarea sferei de cercetare şi inovare
Argumente
Dezvoltarea economiei durabile, bazată pe cunoaştere şi inovare, poate avea succes numai dacă aceasta va fi asigurată de un suport ştiinţific în realizarea priorităţilor naţionale, care, la rîndul său, presupune crearea condiţiilor favorabile în vederea extinderii investigaţiilor ştiinţifice pentru acoperirea necesităţilor economiei în cercetări concrete, sporirea nivelului şi a eficienţei ştiinţifice. Deoarece activitatea de inovare reprezintă factorul determinant în asigurarea competitivităţii la orice nivel – întreprindere, sector, regiune, ţară – crearea infrastructurii inovaţionale şi de transfer tehnologic devine un imperativ al dezvoltării social-economice naţionale. Una dintre formele principale de promovare a politicii de stat în sfera ştiinţei şi inovării vor fi programele de stat, care se vor selecta şi finanţa prin concurs anunţat public, în baza expertizei efectuate de experţi independenţi.
Programe şi măsuri
3.4.1. Consolidarea capacităţii de inovare şi modernizare tehnologică:
(i) crearea şi promovarea mecanismelor eficiente de absorbţie a tehnologiilor avansate;
(ii) optimizarea sferei ştiinţei şi inovării prin crearea clusterelor ştiinţifice, platformelor ştiinţifice şi orientarea potenţialului intelectual şi tehnico-experimental pentru realizarea priorităţilor naţionale;
(iii) consolidarea bazei tehnico-materiale a instituţiilor ştiinţifice;
(iv) consolidarea sistemului naţional de cercetare ştiinţifică, inclusiv prin stimularea participării organizaţiilor din sfera de cercetare şi inovare la activităţile de cercetare-dezvoltare şi integrarea în principalele programe europene şi internaţionale de cercetare (FP7, EUREKA, COST, GEANT, CRDF, STCU);
(v) promovarea cercetării şi a inovării prin intermediul parcurilor ştiinţifico-tehnologice şi a incubatoarelor de inovare şi implementarea rezultatelor cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale şi străine în activitatea economică;
(vi) introducerea indicatorilor de inovaţie în sistemul statistic naţional;
(vii) promovarea accesului la resurse financiare în domenii tehnologic intensive, în special prin instrumentele financiare alternative ("angels investors", "capital seminal", micro-credite etc.);
(viii) stabilizarea şi dezvoltarea potenţialului uman ştiinţific inovativ şi managerial, prin crearea mecanismelor juridice şi economice de sporire a motivării cercetătorilor şi a activităţilor inovaţionale, în funcţie de rezultatele obţinute în realizarea priorităţilor naţionale;
(ix) susţinerea şi crearea reţelelor locale academice şi a asociaţiilor profesionale pentru a implementa cercetările TIC locale şi regionale;
(x) crearea unei baze de date naţionale deschise, care ar conţine datele despre instituţiile de cercetare şi cercetători.
3.5. Dezvoltarea infrastructurii fizice
3.5.1. Sistemul de transport
Argumente
Prezenţa unei structuri de transport este crucială pentru creşterea economică şi circulaţia liberă şi rapidă a mărfurilor şi a oamenilor. Regimul comercial liberalizat poate avea puţină valoare pentru dezvoltarea economică, dacă infrastructura de acces lipseşte. Subdezvoltarea infrastructurii de transport reduce, în mod considerabil, competitivitatea internaţională a companiilor şi atractivitatea ţării respective în faţa potenţialilor investitori. Pentru a participa efectiv la comerţul internaţional, companiile moldoveneşti au nevoie de o infrastructură sigură şi modernă, integrată în circuitul paneuropean, care le-ar oferi avantaje competitive certe (cost şi timp) pentru efectuarea operaţiunilor de export/import al materiei prime şi al produselor finite. Pentru a valorifica avantajele poziţiei geografice, este necesară modernizarea întregii infrastructuri de transport din Republica Moldova.
Programe şi măsuri
3.5.1.1. Dezvoltarea şi menţinerea unui sistem de transport auto modern, sigur şi conectat la arterele paneuropene:
(i) stoparea degradării şi reabilitarea graduală a reţelei de drumuri existente;
(ii) crearea unui mecanism fiabil şi stabil de finanţare pentru întreţinerea drumurilor;
(iii) construirea magistralelor noi conform standardelor de calitate europene;
(iv) introducerea unui sistem de control al greutăţii pe axă pentru a preveni degradarea în continuare a drumurilor;
(v) conectarea eficientă a principalelor artere auto din Republica Moldova la reţelele de transport europene şi la cele ale partenerilor economici regionali (România şi Ucraina);
(vi) implementarea măsurilor de asigurare a securităţii sporite a autostrăzilor existente şi a celor nou-construite în scopul reducerii numărului de accidente rutiere;
(vii) adoptarea bazei legislative necesare şi crearea parteneriatelor public-private în infrastructura de transport;
(viii) evaluarea impactului transportului rutier asupra mediului şi atenuarea efectelor ecologice negative ale acestuia;
(ix) combaterea eficientă a fenomenului corupţiei în organele de stat de reglementare rutieră.
3.5.1.2. Modernizarea sistemului de transport feroviar:
(i) renovarea drumurilor feroviare de importanţă majoră existente;
(ii) examinarea oportunităţii construirii unor tronsoane cu ecartament european pentru a asigura accesul facilitat al exporturilor moldoveneşti pe piaţa Uniunii Europene;
(iii) modernizarea materialului rulant al transportului de pasageri şi mărfuri în vederea sporirii calităţii, a siguranţei şi a vitezei serviciilor prestate;
(iv) asigurarea integrării efective în sistemul european feroviar;
(v) transformarea sistemului naţional feroviar într-un hub regional prin oferirea unei game lărgite de conexiuni şi tranzit regional.
3.5.1.3. Valorificarea beneficiilor furnizate de construirea portului Giurgiuleşti.
3.5.1.4. Sporirea securităţii şi a calităţii serviciilor oferite pasagerilor la aeroportul Chişinău (racordarea la cerinţele ICAO şi la alte standarde internaţionale).
3.5.1.5.Sporirea capacităţii aeroportuare în segmentul cargo prin modernizarea şi transformarea unui aeroport existent/unor aeroporturi existente în centru/centre de logistică.
3.5.2. Sistemul energetic
Argumente
Ultimii ani au fost marcaţi de creşterea preţurilor pentru resursele energetice pe piaţa globală, sporind dificultatea de acces la aceste resurse a ţărilor, în general, şi a companiilor, în particular. În lipsa resurselor proprii de energie, misiunea autorităţilor este de a asigura aprovizionarea fiabilă cu energie, la preţuri accesibile, a consumatorilor din Republica Moldova. Pentru a rămîne/deveni competitive, companiile din Moldova au nevoie de stabilitate în furnizarea energiei şi de preţuri previzibile în perspectiva de scurtă durată. În acelaşi timp, Moldova are nevoie de diversificarea furnizorilor, lucru care poate fi atins prin participarea la o serie de proiecte energetice regionale şi printr-o cooperare mai activă cu Uniunea Europeană. Creşterea substanţială a preţurilor pentru resursele energetice implică un grad mai înalt de implementare a tehnologiilor de conservare a energiei şi a surselor regenerabile de energie. Aceasta, la rîndul său, necesită implementarea tehnologiilor noi de conservare a energiei şi atragerea investiţiilor sporite în cercetările şi în inovaţiile din domeniul respectiv.
Programe şi măsuri
3.5.2.1. Construcţia noilor linii electrice de interconexiune de tensiune înaltă cu ţările vecine pentru asigurarea securităţii energetice a statului şi pentru sporirea capacităţii de tranzitare a energiei electrice (construcţia LEA-400kV Bălţi–Suceava, LEA-330kV Bălţi-Novodnestrovsk, LEA-110kV Fălciu-Goteşti).
3.5.2.2. Efectuarea analizei cost-beneficiu pentru sporirea capacităţilor proprii de producere a energiei electrice (reconstrucţia şi modernizarea CET-2, mun.Chişinău, cu majorarea capacităţii pînă la 440 MW, a CET-1 – pînă la 90 MW şi a CET-Nord – pînă la 100 MW).
3.5.2.3. Reconstruirea şi modernizarea liniilor de transport şi de distribuţie a energiei electrice, fapt ce va contribui la reducerea pierderilor, la asigurarea fără întrerupere a RED-urilor şi a consumatorilor finali cu energie electrică.
3.5.2.4. Sporirea şi valorificarea capacităţilor existente de tranzitare a gazelor naturale.
3.5.2.5. Integrarea sistemului naţional de electricitate în cel european (UCTE).
3.5.2.6. Dezvoltarea/valorificarea resurselor proprii de energie regenerabilă.
3.5.2.7. Atragerea investiţiilor pentru implementarea tehnologiilor de conservare a energiei.
3.5.2.8. Modernizarea infrastructurii de transport şi de distribuţie a energiei termice.
3.5.2.9. Evaluarea impactului economic şi social al majorării preţurilor la resursele energetice importate şi, în caz de necesitate, elaborarea unor mecanisme eficiente de subvenţionare a importului şi a consumului acestora pentru păturile social-vulnerabile, de comun acord cu instituţiile financiare internaţionale.
3.5.2.10. Extinderea reţelelor de gaze şi crearea posibilităţilor de interconexiune în sistemul republican de alimentare cu gaze (construcţia gazoductului de importanţă naţională Bălţi-Ungheni cu ramificări spre raioanele Făleşti, Sîngerei şi Teleneşti).
Indicatorii de monitorizare
| Indicatorul | Sursa |
| Valoarea adăugată brută, mil.lei, preţuri curente, | Biroul Naţional de Statistică |
| agricultura, economia vînatului şi silvicultura, pescuitul | |
| industria | |
| serviciile | |
| Populaţia ocupată în economie, mii persoane | Biroul Naţional de Statistică |
| agricultura, economia vînatului şi silvicultura, pescuitul | |
| industria | |
| serviciile | |
| Exporturile de bunuri în raport cu PIB,% | Banca Naţională a Moldovei |
| Ponderea exporturilor în suma totală, % | Biroul Naţional de Statistică |
| ţările CSI | |
| ţările UE | |
| alte ţări | |
| Ponderea exporturilor produselor agroalimentare în volumul total al exportului, % | Biroul Naţional de Statistică |
| Investiţii străine directe (net), milioane dolari SUA | Banca Naţională a Moldovei |
| Investiţii străine directe pe locuitor (stoc), dolari SUA | Banca Naţională a Moldovei |
| Investiţiile în capital fix în raport cu PIB, % | Biroul Naţional de Statistică |
| Raportul numărului neconformităţilor produselor depistate faţă de numărul total de controale efectuate | Ministerul Economiei |
| Numărul de standarde naţionale aprobate, identice cu standardele internaţionale şi europene, anual | Ministerul Economiei |
| Numărul de reglementări tehnice elaborate în baza directivelor UE, anual | Ministerul Economiei |
| Numărul de întreprinderi care au obţinut certificatele ISO 9000 şi ISO 22000, anual | Ministerul Economiei |
| Credite ale băncilor comerciale acordate economiei în raport cu PIB, % | Banca Naţională a Moldovei |
| Ponderea creditelor nefavorabile în totalul creditelor bancare acordate de către băncile comerciale din Republica Moldova, % | Banca Naţională a Moldovei |
| Cursul real efectiv al monedei naţionale, % (decembrie 2000 = 100%) | Banca Naţională a Moldovei |
| Rata dobînzii la credite în lei (media anuală), % | Banca Naţională a Moldovei |
| Diferenţa dintre rata dobînzii la credite şi rata dobînzii la depozite în lei (media anuală), % | Banca Naţională a Moldovei |
| Ponderea primelor de asigurare în PIB, % | Comisia Naţională pentru Piaţa Financiară |
| Portofoliul de credite al companiilor de microcreditare în raport cu PIB, % | Comisia Naţională pentru Piaţa Financiară |
| Portofoliul de credite al asociaţiilor de economii şi împrumut în raport cu PIB, % | Comisia Naţională pentru Piaţa Financiară |
| Ponderea cheltuielilor pentru cercetări şi inovaţii în PIB, % | Ministerul Finanţelor |
| Ponderea cheltuielilor pentru cercetări ştiinţifice aplicate efectuate de AŞM în totalul cheltuielilor pentru cercetări şi inovaţii, % | Academia de Ştiinţe a Moldovei |
| Sursele financiare ale agenţilor economici investite pentru implementarea inovaţiilor autohtone în sectorul real al economiei | Academia de Ştiinţe a Moldovei |
| Brevete total/implementate | Academia de Ştiinţe a Moldovei |
| Ponderea exporturilor de tehnologii avansate în totalul exporturilor, % | Banca Mondială IGD |
| Lungimea drumurilor, km | Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor |
| reconstruite | |
| construite | |
| Resurse energetice pe locuitor, tone combustibil convenţional | Biroul Naţional de Statistică |
| Consumul de resurse energetice raportat la PIB, kg unităţi convenţionale pentru 1 leu | Biroul Naţional de Statistică |
| Ponderea pierderilor în reţelele electrice în consumul energiei electrice, % | Biroul Naţional de Statistică |
| Volumul energiei electrice autohtone în raport cu consumul total, % | Biroul Naţional de Statistică |
| Ponderea investiţiilor în sectorul de transporturi, total investiţii publice, % | Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Ministerul Finanţelor |
| Ponderea investiţiilor în dezvoltarea transportului aerian şi naval, total investiţii în transport, % | Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor |
| Numărul de linii telefonice fixe la 100 de locuitori | Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor |
| Numărul de abonaţi la reţele celulare la 100 de locuitori | Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor |
| Numărul de calculatoare personale la 100 de locuitori | Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor |
| Numărul de utilizatori Internet la 100 de locuitori | Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor |
| Indicele competitivităţii bunurilor naţionale | Banca Naţională a Moldovei |
| ţările CSI | |
| UE | |
| Europa Centrală şi de Est | |
| Durata procedurilor de import în vamă, zile | Sondajul "Costul desfăşurării afacerilor" |
| Durata procedurilor de vămuire a mărfurilor la import, minute | Serviciul Vamal |
| birouri vamale pilot de frontieră | |
| birouri vamale pilot interne |
| Rambursări ale TVA primite în mărime de 0-100% din suma solicitată (ponderea persoanelor intervievate), % | Sondajul "Costul desfăşurării afacerilor" |
4. Dezvoltarea resurselor umane, creşterea gradului de ocupare şi promovarea incluziunii sociale
Analiză
Sectorul educaţional
Reformele promovate pînă în prezent în sectorul educaţional au avut drept scop primordial îmbunătăţirea accesului la toate nivelurile de educaţie şi îmbunătăţirea calităţii studiilor. Acţiuni consistente au fost întreprinse în vederea sporirii ratei de înmatriculare în învăţămîntul preşcolar. Printre acestea se numără: revizuirea structurii instituţiilor preşcolare şi a programului lor de activitate, implementarea tehnologiilor educaţionale orientate spre dezvoltarea personalităţii, crearea a 20 de centre comunitare pentru copii şi familii social-vulnerabile în localităţile unde nu există grădiniţe, majorarea normativelor de finanţare a cheltuielilor pentru întreţinerea copiilor etc.
În cadrul învăţămîntului general obligatoriu a fost revizuit curriculumul pentru clasele I-IX şi introduse sisteme noi de evaluare şi de şcolarizare a profesorilor, avînd ca obiectiv schimbarea accentului de pe memorizare pe abilitatea de a folosi cunoştinţele în situaţii reale de viaţă. Pentru asigurarea accesului la manualele noi, a fost pusă în aplicare o schemă de arendare. Au fost elaborate instrumentele de cartografiere a instituţiilor de învăţămînt, folosite pentru cartografierea instituţiilor de învăţămînt preuniversitar la nivel naţional. Autorităţile administraţiei publice locale vor utiliza instrumente de cartografiere pentru a identifica problemele existente şi pentru a elabora planuri de optimizare a reţelei de instituţii de învăţămînt la nivel de raion. De asemenea, a fost elaborată şi aprobată Concepţia evaluării rezultatelor şcolare şi creată Agenţia de evaluare şi examinare, care trebuie să asigure un sistem naţional de evaluare eficient, credibil şi obiectiv.
În contextul aderării la Procesul de la Bologna, a fost revizuită şi armonizată baza legislativă şi normativă şi a fost ajustată arhitectura învăţămîntului superior din republică la cea europeană, formată din două cicluri universitare. A fost pusă în aplicare implementarea obligatorie în instituţiile de învăţămînt superior a Sistemului european de credite transferabile şi a fost introdus Suplimentul la diplomă, model unic european, completat în limba oficială a statului şi în limba engleză şi eliberat obligatoriu fiecărui absolvent, începînd cu promoţia anului 2005.
Pentru a îmbunătăţi situaţia din învăţămîntul profesional au fost întreprinse unele măsuri ce vizează restructurarea sectorului, cu extinderea accesului la profilurile solicitate, inclusiv agricol, tehnic, din sfera prestării serviciilor etc., şi reorganizarea a 2 şcoli profesionale în licee profesionale. De asemenea, a fost elaborat şi aprobat un nou nomenclator de meserii.
Relansarea creşterii economice la începutul anilor 2000 şi sporirea acumulărilor la buget au permis majorarea cheltuielilor publice în sector. Acestea au crescut de la 5,7% din PIB în 2000 pînă la 8,2% în 2006. În bugetul public naţional cheltuielile pentru educaţie deţin cea mai mare pondere – 20%. Mai mult de jumătate din bugetul educaţional este consumat de învăţămîntul general obligatoriu. Cheltuielile pentru educaţia preşcolară constituie 16%, iar pentru învăţămîntul universitar – 6,5%. Bugetul pentru învăţămîntul secundar profesional reprezintă 4,7%. Cea mai importantă categorie de cheltuieli o reprezintă salariile, inclusiv contribuţiile pentru asigurări sociale şi medicale, care s-au majorat începînd cu anul 2000 de circa 4,4 ori.
Evoluţia indicatorilor educaţionali a fost diferită pentru diferite nivele de educaţie. După o scădere substanţială în perioada anilor 1992-1999, rata netă de cuprindere în învăţămîntul preşcolar a crescut de la 38,5% în 2000 pînă la 68,5% în 2006. În spaţiul rural rata de înmatriculare este mai scăzută, lucru explicat prin lipsa grădiniţelor în localitate (în 280 de localităţi în 2006), dar şi prin veniturile mici ale populaţiei din acest mediu. În aceeaşi perioadă rata de cuprindere în învăţămîntul general obligatoriu a fost în scădere. Rata netă de înrolare în învăţămîntul primar s-a redus de la 93,5% pînă la 87,6 % (în mediul urban – de la 95,1% pînă la 93,3%; în mediul rural – de la 92,5% pînă la 84,7%), iar în învăţămîntul gimnazial – de la 87,0% pînă la 86,1% (în mediul urban – de la 92,2% pînă la 90,4%; în mediul rural majorîndu-se uşor de la 83,5% pînă la 83,9%).30 În cazul instituţiilor secundar profesionale, rata de participare continuă să se găsească la un nivel foarte scăzut. Indicatorii reuşitei sugerează că există şi probleme de calitate. În special aceasta se referă la învăţămîntul secundar profesional şi superior.
____________________
30 Metodologia de calculare a ratei nete de cuprindere în învăţămînt este elaborată de UNESCO; pentru a cuprinde toate vîrstele în nivelul respectiv de educaţie este necesar să fie calculată rata brută de înrolare în învăţămîntul primar sau gimnazial.
O problemă majoră a sistemului de învăţămînt o constituie asigurarea cu cadre, în special în spaţiul rural. Condiţiile dificile şi salariile mici descurajează profesorii tineri, în timp ce ponderea profesorilor de vîrstă pensionară (14% din numărul total în 2006) este în creştere. Această problemă este mai acută în spaţiul rural. De asemenea, cheltuielile asociate cu îmbunătăţirea calităţii educaţiei (pentru materiale didactice, manuale, reparaţii şi procurări de echipament, perfecţionarea cadrelor, reparaţia clădirilor) au rămas la un nivel scăzut.
Astfel, în condiţiile sporirii resurselor educaţionale disponibile, pe de o parte, şi a reducerii numărului de copii de vîrstă şcolară, pe de altă parte, problemele majore ale sistemului nu au reuşit să fie soluţionate. Acest lucru indică asupra necesităţii eficientizării alocării resurselor în sistem. Descreşterea în continuare a raportului elev-cadru didactic constituie un impediment major în utilizarea eficientă a capacităţilor instituţionale şi a resurselor financiare. Nivelul redus de eficienţă este determinat, în mare parte, de menţinerea în multe localităţi a şcolilor în care capacitatea de proiect depăşeşte de cîteva ori numărul elevilor, de continuarea aplicării unei formule de alocare a fondurilor care oferă puţină flexibilitate administraţiei publice locale şi managerilor de şcoli în utilizarea mai eficientă a resurselor. De asemenea, personalul neprofesoral continuă să reprezinte o cotă disproporţional de mare în numărul total al personalului (circa 37%).
Ocrotirea sănătăţii
La sfîrşitul deceniului precedent a fost iniţiată reforma în medicină, axată, în principal, pe fortificarea medicinei primare şi pe restructurarea sectorului spitalicesc. Reducerea numărului spitalelor din reţeaua Ministerului Sănătăţii de la 290 în 1996 pînă la 63 în 2006 a avut ca rezultat micşorarea costurilor fixe în sistem. În anul 2004 a fost introdusă asigurarea obligatorie de asistenţă medicală şi a fost creat un sistem unic de finanţare, care a permis integrarea mijloacelor de la bugetul de stat şi de la bugetele locale în fondurile de asigurări în medicină, pentru finanţarea unui pachet de servicii medicale esenţiale oferite populaţiei asigurate.
În această perioadă au crescut semnificativ cheltuielile publice pentru sănătate. Către anul 2006 nivelul de finanţare de la buget a sporit pînă la 4,8% din PIB şi cheltuielile pentru sănătate pe cap de locuitor au ajuns la cel mai înalt nivel de la declararea independenţei (circa 50 dolari SUA). Introducerea asigurărilor medicale obligatorii a sporit participarea bugetului de stat la cheltuielile totale de sănătate. Astfel, în anul 2006 circa 67% din resursele fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală au fost surse bugetare alocate pentru categoriile de populaţie asigurate de către stat. Deşi în ultimii ani acumulările în bugetul consolidat pentru sănătate au sporit esenţial, acestea încă nu asigură pachetul de servicii medicale solicitat de populaţie. Cheltuielile private în totalul cheltuielilor publice constituiau 42% în anul 2005, comparativ cu 23% în ţările europene.
Reformele implementate, împreună cu sporirea resurselor financiare, au permis îmbunătăţirea unor indicatori importanţi de sănătate. Rata mortalităţii infantile s-a redus în perioada 2001-2006 de la 16,3 pînă la 11,8 decese la 1000 de nou-născuţi, iar a mortalităţii copiilor pînă la 5 ani s-a micşorat, respectiv, de la 20,4 la 14,0 la 1000 de nou-născuţi31. S-a îmbunătăţit şi indicatorul mortalităţii materne, rata acesteia diminuîndu-se de la 43,9 decese materne la 100000 de nou-născuţi vii în anul 2001 pînă la 16,0 în anul 2006.
____________________
31 Indicatorul mortalităţii infantile şi a copiilor în vîrstă de pînă la 5 ani a fost estimat în baza naşterii, care este considerată vie după a 28-a săptămînă încheiată de gestaţie şi cu masa copilului de la 1000 de grame. Începînd cu anul 2008, Ministerul Sănătăţii, în conformitate cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, va efectua tranziţia la noua metodologie de estimare a acestor indicatori pentru copiii născuţi de la a 22-a săptămînă încheiată de gestaţie şi cu masa copilului de la 500 de grame. Prin urmare, ţintele pentru aceşti indicatori din Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului sînt calculate conform noii metodologii.
Eforturile orientate spre combaterea maladiilor transmisibile nu au fost la fel de reuşite. Rata mortalităţii asociate cu tuberculoza (TBC) a fost în creştere în ultimi ani (18,6 decedaţi la 100000 de locuitori în anul 2006). Peste o treime din incidenţa cazurilor de TBC se înregistrează în rîndul copiilor şi al tinerilor. Incidenţa cazurilor de TBC în rîndul bărbaţilor este de trei ori mai mare decît în rîndul femeilor. Contrar obiectivelor formulate, a crescut şi incidenţa HIV/SIDA – în anul 2006 incidenţa constituia 14,65 la 100000 de locuitori. De asemenea, a crescut îngrijorător incidenţa bolilor cardiovasculare (cu 60%) şi a cancerului (cu 80%). În general, speranţa de viaţă continuă să fie joasă comparativ cu indicatorii din ţările europene: în anul 2006 speranţa de viaţă era la nivel de 64,6 ani pentru bărbaţi şi de 72,2 ani pentru femei.
Accesul populaţiei la serviciile de sănătate s-a îmbunătăţit în ultima perioadă. Aceasta se datorează implementării reformei în medicina primară şi introducerii asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală. Conform datelor bugetelor gospodăriilor casnice, 97% din gospodării sînt amplasate în rază de 5 km de la cel mai apropiat centru medical. Un alt indicator de acces este gradul de acoperire cu asigurări: conform datelor CBGC, în anul 2006 cota populaţiei acoperite cu asigurări medicale de sănătate a constituit 77,5%, ceea ce a reprezentat o creştere cu 2.5 p.p. faţă de anul 2005. Pentru asigurarea unei incluziuni mai înalte a populaţiei vulnerabile, accesul la sistemul de asigurări este gratuit pentru treisprezece categorii ale populaţiei. De asemenea, în ultimii doi ani a crescut numărul solicitărilor serviciului de asistenţă medicală de urgenţă, în special în localităţile rurale. În acelaşi timp, pentru unele categorii ale populaţiei nivelul de acces la serviciile medicale rămîne a fi jos, în special din cauza costurilor ridicate.
În pofida faptului că cheltuielile publice pentru sănătate au crescut semnificativ, calitatea serviciilor medicale nu s-a îmbunătăţit. Salarizarea joasă a personalului medical, lipsa mijloacelor pentru reutilarea spitalelor, pentru procurarea de echipament performant continuă să reprezinte problemele cu care se confruntă cea mai mare parte a instituţiilor medicale, împiedicînd creşterea calităţii serviciilor. Eficienţa sectorului s-a îmbunătăţit doar parţial. Sectorul continuă să se confrunte cu problema supracapacităţii. Deşi, ca rezultat al reformării spitalelor publice, în ultimii zece ani numărul de paturi spitaliceşti s-a redus aproape în jumătate (56,6 paturi la 10000 de locuitori), atingîndu-se astfel media ţărilor Uniunii Europene, rata de rulare a patului în multe spitale rămîne sub nivelul dorit, ceea ce indică posibilităţi de eficientizare şi de raţionalizare a reţelei instituţiilor spitaliceşti.
Creşterea gradului de ocupare
Creşterea economică din ultimii ani nu a fost însoţită de o creştere pe măsură a numărului de locuri de muncă. Rata de ocupare a forţei de muncă în anul 2006, în comparaţie cu anul 2000, s-a redus cu circa 7 p.p. În acelaşi timp, rata şomajului se menţine la niveluri similare cu cele din ţările europene (6,6% în 2006). Pentru populaţia cu vîrsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani, rata şomajului este de două ori mai mare decît media pe ţară. Durata medie a şomajului este înaltă (22 de luni), în anul 2006 circa 41% din şomeri aflîndu-se în şomaj 12 luni şi mai mult.
Salariile joase sînt explicaţia principală a atractivităţii scăzute a pieţei muncii în Moldova. Deşi, începînd cu anul 2000, salariul real a crescut cu ritmuri înalte, depăşind substanţial creşterea productivităţii, nivelul de remunerare în majoritatea sectoarelor rămîne a fi mic. În special, cele mai reduse niveluri de remunerare sînt înregistrate în agricultură şi în serviciul public. De asemenea, sînt prezente diferenţe de salarizare pentru femei şi bărbaţi, cauzate, în special, de deţinerea de către femei a funcţiilor mai joase. Majorarea în continuare a nivelului de salarizare, în contextul investiţiilor insuficiente care să genereze creşterea productivităţii, reprezintă o ameninţare pentru competitivitatea producţiei autohtone.
Fenomenul emigrării este, în primul rînd, determinat de nivelul scăzut de salarizare şi nu de lipsa locurilor de muncă. Emigraţia forţei de muncă, care a luat avînt în special după criza financiară din Federaţia Rusă, a continuat cu ritmuri mari şi în perioada de recuperare economică. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, în anul 2006 numărul persoanelor declarate plecate în alte ţări la muncă sau în căutare de serviciu a fost de circa 334 mii de persoane, ceea ce constituie 21,1% din totalul populaţiei active cuprinse între vîrsta de 15 ani şi peste.
Reducerea numărului populaţiei apte de muncă şi majorarea vîrstei medii a angajaţilor în economia naţională pot avea consecinţe complexe asupra dezvoltării social-economice, cu impact direct asupra ofertei totale a forţei de muncă, a distribuirii venitului, a cheltuielilor publice pentru asigurarea socială, a investiţiilor etc. Continuarea procesului de îmbătrînire a populaţiei poate cauza deficienţe serioase de capital uman necesar dezvoltării durabile a ţării.
La principalele activităţi întreprinse de Guvern pentru sporirea şanselor de ocupare se numără crearea sistemului informaţional al pieţei forţei de muncă din Moldova şi asigurarea serviciilor de informare şi mediere. În anul 2006 a fost aprobată Strategia naţională privind politicile de ocupare a forţei de muncă pe perioada 2007-2015, care stabileşte cîteva obiective: (i) creşterea nivelului de ocupare şi majorarea salariilor reale; (ii) lichidarea dezechilibrelor de pe piaţa forţei de muncă; (iii) prevenirea disponibilizărilor în masă a angajaţilor, reducerea şomajului şi creşterea numărului de noi locuri de muncă; şi (iv) dezvoltarea potenţialului uman prin reformarea sistemului de calificare, de recalificare şi prin creşterea mobilităţii forţei de muncă.
Asigurările sociale
Procesul de reformare a sistemului de asigurări sociale a început în anul 1998. Acţiunile întreprinse la prima etapă a reformei (introducerea unei noi formule de calculare a mărimii pensiei, majorarea vîrstei de pensionare) au permis, în primul rînd, evitarea colapsului financiar al sistemului. În urma acestor acţiuni au crescut substanţial colectările la bugetul asigurărilor sociale, mărimea pensiei şi au fost eliminate complet arieratele la plata pensiilor.
Agenda reformei nu a fost însă pe deplin realizată. Actualmente se finalizează procesul de implementare a evidenţei individuale a contribuabililor şi a contribuţiilor de asigurări sociale. Aceasta reprezintă un element necesar atît pentru îmbunătăţirea stabilităţii financiare a sistemului, cît şi pentru punerea în aplicare a principiului de calculare a beneficiilor, inclusiv a pensiilor de asigurări sociale, reieşind din contribuţiile personale de asigurări sociale transferate la bugetul asigurărilor sociale de stat de către solicitanţi.
Mărimea pensiei rămîne totuşi a fi scăzută. În anul 2006 mărimea medie a pensiei pentru limita de vîrstă a constituit 457,51 lei, majorîndu-se cu 15,2% faţă de anul 2005. Acest nivel se situează foarte aproape de pragul sărăciei. Rata de înlocuire (dimensiunea plăţii în procente din ultimul venit) a continuat să se reducă, constituind 26,9% la sfîrşitul anului 2006, comparativ cu 30,1% în 2005. De asemenea, sînt considerabile disparităţile în mărimea pensiei după categoriile de pensionari.
O problemă majoră pentru stabilitatea financiară a sistemului pe termen mediu şi lung este participarea redusă a sectorului agricol. Mărimea contribuţiei fermierilor şi a celor angajaţi în propria afacere este net inferioară mărimii pensiei minime. Subvenţionarea acestor categorii din contul altor contribuabili reprezintă şi o problemă serioasă de echitate. Un alt risc serios pentru durabilitatea sistemului ar putea apărea în cazul schimbărilor demografice. Deteriorarea indicatorului de dependenţă ar putea surveni în cazul continuării emigraţiei populaţiei active de muncă.
Asistenţa socială
În ultimii ani costul programelor de asistenţă socială a fost în creştere: în anul 2006 acesta a fost de circa 9,7% din PIB, comparativ cu 8,5% în anul 2004. Compensaţiile nominative continuă a fi cel mai costisitor program social, reprezentînd 38% din cheltuielile pentru asistenţa socială.
Progresul realizat în reformarea sistemului de asistenţă socială rămîne a fi insuficient. Sistemul curent este fragmentat şi ineficient direcţionat către cei săraci. Sondajele disponibile indică că de asistenţa socială beneficiază în egală măsură toate chintilele de venituri şi nu se concentrează pe chintilele mai sărace. Acest lucru este adevărat în special pentru compensaţiile nominative, care reprezintă cea mai mare parte a bugetului pentru asistenţa socială.
În pofida creşterii bugetului pentru asistenţa socială, aceste plăţi reprezintă o sursă relativ mică de venit pentru toate gospodăriile şi doar o sursă marginal mai importantă pentru gospodăriile sărace. În conformitate cu datele cercetării bugetelor gospodăriilor casnice, plăţile de asistenţă socială deţin doar locul şapte în lista surselor de venit (în 2004 reprezentau 2,1% din veniturile tuturor gospodăriilor şi 5,1% din veniturile gospodăriilor sărace). Astfel, aceste plăţi au o contribuţie minoră la creşterea veniturilor populaţiei sărace.
În contextul reformării sistemului de asistenţă socială, a fost elaborată metodologia de evaluare a veniturilor gospodăriilor şi a indivizilor. A fost implementat un proiect-pilot, testare virtuală a eligibilităţii beneficiarilor de compensaţii nominative în patru raioane32, ale cărui rezultate urmează a fi folosite în desfăşurarea de mai departe a reformei. În acelaşi scop a fost realizat un studiu de evaluare a beneficiarilor în vederea îmbunătăţirii informaţiei despre relaţia dintre serviciile de asistenţă socială existente şi vulnerabilitatea anumitor segmente.
____________________
32 Hotărîrea Guvernului nr.1119 din 27 octombrie 2005.
Argumente
Oamenii reprezintă principala sursă de progres al Republicii Moldova în calea sa spre modernizare. Resursele umane educate, sănătoase, cu un potenţial fizic şi intelectual înalt, capabile de instruire pe tot parcursul vieţii şi adaptabile la schimbările economice sînt esenţiale pentru un model de creştere economică bazat pe competitivitate, eficienţă şi calitate.
Creşterea economică depinde la modul direct de productivitatea muncii. Deşi necesare, investiţiile capitale mai mari şi modernizarea tehnologică nu sînt suficiente pentru a obţine aceste sporuri de productivitate. O altă condiţie indispensabilă este îmbunătăţirea calităţii resurselor umane, care, în ultimă instanţă, implică majorarea şi optimizarea structurală a investiţiilor publice şi private în sectoarele-cheie ale dezvoltării umane, în primul rînd în educaţie şi în sănătate.
Oferta locurilor de muncă bine plătite constituie principala modalitate care proiectează creşterea economică asupra prosperităţii cetăţenilor. Modelul calitativ nou de creştere economică aspirat de Moldova va fi caracterizat prin multiplicarea şi diversificarea ocupaţiilor economice, care vor fi accesibile şi remunerate în funcţie de calificarea personală. Unul din factorii intensivi care vor accelera creşterea economică şi vor asigura salarii mai mari va fi creşterea numărului de ocupaţii care implică cunoştinţe şi deprinderi tehnologice avansate. Totodată, creşterea economică se va consolida şi în mod extensiv, în primul rînd prin ridicarea gradului de ocupare a forţei de muncă.
Sărăcia şi, drept consecinţă a acesteia, excluziunea socială reprezintă probleme majore pentru Moldova, fiind şi principalele cauze ale erodării potenţialului uman. Aceste fenomene pot fi combătute numai prin realizarea unei creşteri economice puternice, echilibrate din punct de vedere geografic. Totodată, păstrarea unui mediu social propice dezvoltării economice presupune şi politici mai eficiente pentru a asigura protecţia socială a cetăţenilor care, din considerente obiective, nu pot participa la crearea valorii adăugate în economie.
Pentru a preveni expansiunea sectorului public cu implicaţiile corespunzătoare asupra creşterii economice, atingerea obiectivelor de dezvoltare umană şi de asigurare a unui nivel corespunzător de protecţie socială va fi realizată în limitele resurselor disponibile (ca pondere în PIB), din contul îmbunătăţirii eficienţei programelor şi a acţiunilor existente şi realocării resurselor economisite pentru programe noi. Acest lucru va permite diminuarea presiunii fiscale asupra sectorului productiv şi asigurarea stabilităţii finanţării sectoarelor sociale pe termen mediu şi lung.
Scopul general al priorităţii
Utilizarea eficientă şi ameliorarea calitativă a resurselor umane ale Republicii Moldova pentru a asigura tranziţia graduală de la ocupaţii economice cu un nivel scăzut de calificare la ocupaţii care implică cunoştinţe şi deprinderi avansate, multiplicarea locurilor de muncă decente, reducerea sărăciei şi incluziunea socială.
Obiective
4.1. Îmbunătăţirea calităţii şi sporirea accesului echitabil la serviciile educaţionale
4.2. Consolidarea unei societăţi sănătoase
4.3. Creşterea gradului de ocupare prin racordarea ofertei educaţionale la cererea de pe piaţa de muncă
4.4. Asigurarea incluziunii şi protecţiei sociale la un nivel mai înalt
Programe şi măsuri
4.1. Îmbunătăţirea calităţii şi sporirea accesului echitabil la serviciile educaţionale
Argumente
Educaţia joacă un rol esenţial în combaterea sărăciei şi asigurarea creşterii economice durabile, însă pentru a valorifica această oportunitate este necesar de asigurat un acces echitabil la serviciile de educaţie şi calitatea adecvată a acestora. Accesul echitabil este important pentru antrenarea tuturor copiilor şi tinerilor în procesul educaţional, inclusiv a celor cu cerinţe educaţionale speciale, asigurîndu-le astfel şanse egale la un nivel de viaţă decent, oportunităţi adecvate de angajare şi participare la viaţa socială. Totodată, o societate educată este şi o societate cu o coeziune socială mai înaltă.
Calitatea serviciilor educaţionale este importantă şi din perspectiva capitalului uman competitiv, capabil să facă faţă presiunilor actuale ale pieţei muncii la nivel naţional, regional sau global. Cu toate că a înregistrat progrese importante, Republica Moldova încă are multe de făcut în vederea înlăturării inechităţilor sociale şi a sporirii calităţii serviciilor educaţionale. Există o serie de factori ce împiedică atingerea obiectivelor importante la acest capitol: sărăcia, emigraţia şi managementul ineficient al resurselor financiare. Combaterea acestor fenomene adverse va solicita măsuri inovaţionale, sporirea eficienţei sectorului educaţional prin optimizarea reţelei de şcoli, reformarea sistemului de finanţare, diversificarea surselor de finanţare, atragerea resurselor financiare externe, participarea activă la procesele educaţionale regionale şi sporirea efectelor pozitive ca urmare a implementării unor programe colaterale (de exemplu, dezvoltarea reţelei de drumuri va permite optimizarea reţelei de şcoli rurale şi transportul rapid şi sigur al copiilor din localităţile mici la şcolile din localităţile mari).
4.1.1. Sporirea calităţii educaţiei în vederea consolidării capacităţilor de aplicare practică a cunoştinţelor
Programe şi măsuri
4.1.1.1. Sporirea eficienţei cheltuielilor destinate educaţiei:
(i) optimizarea reţelei de instituţii din învăţămîntul general obligatoriu;
(ii) reformarea mecanismului de alocare a finanţelor în învăţămîntul general obligatoriu;
(iii) optimizarea numărului personalului prin reducerea cotei personalului neprofesoral din numărul total al angajaţilor din sector.
4.1.1.2. Consolidarea managementului instituţiilor educaţionale:
(i) dezvoltarea autonomiei şi a flexibilităţii administraţiilor instituţiilor de învăţămînt în utilizarea bugetelor aprobate;
(ii) modernizarea sistemului de acreditare a instituţiilor de învăţămînt;
(iii) elaborarea unui sistem universal de evaluare a calităţii serviciilor educaţionale;
(iv) crearea şi aplicarea mecanismelor de implicare a familiei/asociaţiilor de părinţi şi a comunităţii în managementul instituţiilor de învăţămînt, în scopul sporirii responsabilităţii în sistemul educaţional.
4.1.1.3. Dezvoltarea resurselor umane şi menţinerea cadrelor didactice în sistemul educaţional:
(i) modernizarea sistemului de formare şi de atestare a personalului pedagogic;
(ii) eficientizarea cheltuielilor intrasectoriale prin optimizarea utilizării resurselor şi direcţionarea economiilor pentru sporirea calităţii serviciilor educaţionale;
(iii) elaborarea şi implementarea mecanismelor de angajare prin concurs a personalului de conducere în sistemul educaţional;
(iv) promovarea şi majorarea stimulentelor financiare, locative (inclusiv acordarea loturilor pentru construcţia caselor), promovarea în carieră pentru încurajarea angajării tinerilor specialişti în cîmpul muncii.
4.1.1.4. Modernizarea programelor de studii formale şi neformale. Sporirea nivelului de pregătire profesională a forţei de muncă pentru o economie mai competitivă:
(i) implementarea reformei curriculare bazată pe finalităţi de învăţare adecvate vîrstei şi deprinderilor necesare, precum şi utilizarea evaluărilor obiective, inclusiv prin participarea Republicii Moldova la evaluări internaţionale pentru a obţine informaţii veridice cu privire la procesul de studii;
(ii) revitalizarea învăţămîntului profesional pe toate treptele prin racordarea specializărilor la cerinţele pieţei muncii, prin modernizarea infrastructurii (echipamentului etc.);
(iii) perfecţionarea cadrului metodologic în vederea eficientizării activităţii cadrelor didactice şi excluderii procedurilor birocratice de raportare şi de documentare formală a procesului didactic;
(iv) crearea parteneriatelor publice-private în vederea stabilirii unei conexiuni mai strînse între agenţii economici şi instituţiile învăţămîntului profesional pentru consolidarea bazei materiale şi dezvoltarea abilităţilor profesionale;
(v) promovarea mobilităţii academice a profesorilor şi a studenţilor;
(vi) implicarea mai largă a ONG-urilor specializate în procesul educaţional formal şi neformal;
(vii) modernizarea sistemului de educaţie neformală, inclusiv prin crearea şi asigurarea funcţionării Centrului republican pentru copii şi tineret, la fel ca şi fortificarea şi extinderea reţelei de centre pentru copii şi tineret la nivel de ţară;
(viii) întocmirea planurilor de studii TIC obligatorii pentru toate nivelele de educaţie, în special în clasele primare, şi implementarea unor standarde uniforme pentru minimul de abilităţi TIC.
4.1.1.5. Dotarea tehnică şi didactică:
(i) sporirea nivelului de asigurare a instituţiilor de învăţămînt cu echipament şi materiale didactice;
(ii) asigurarea accesului şi promovarea aplicării tehnologiilor informaţionale în procesul educaţional la diferite trepte;
(iii) adoptarea programului naţional pentru digitalizarea bibliotecilor, precum şi a patrimoniului cultural istoric, cu conectarea acestora la sisteme digitale integrate cu sisteme educaţionale.
4.1.2. Sporirea accesului copiilor din familii sărace şi al copiilor cu nevoi speciale la diferite nivele ale sistemului public de educaţie
Programe şi măsuri
4.1.2.1. Analiza fenomenului de acces limitat la educaţie:
(i) evidenţa copiilor cu acces limitat la educaţie. Pentru a avea un tablou complet asupra problemelor de acces la educaţie şi pentru estimarea costurilor financiare şi a eforturilor administrative, este necesară evidenţa riguroasă a numărului de copii care se confruntă cu probleme de acces la diferite trepte de educaţie, conform localizării lor geografice sau zonale;
(ii) determinarea cauzelor principale a accesului limitat la serviciile educaţionale. Pentru a soluţiona în mod eficient problema accesului echitabil la serviciile educaţionale, este necesară mai întîi înţelegerea clară a motivelor de excluziune pe categorii de factori:
factorii de sănătate (a copilului, a părinţilor);
factorii de familie (structura familiei, emigraţia, alcoolismul, violenţa);
factorii economici (nivelul veniturilor, sărăcia);
factorii instituţionali (relaţiile cu colegii, cu învăţătorii);
factorii comunitari (lipsa şcolii, lipsa profesorilor, lipsa infrastructurii de acces).
4.1.2.2. Combaterea fenomenului de muncă a copiilor:
(i) efectuarea unui sondaj naţional reprezentativ pentru a înţelege natura, amploarea şi consecinţele muncii copilului;
(ii) informarea şi instruirea familiilor problematice privind consecinţele economice şi sociale ale implicării excesive a copiilor în muncă;
(iii) efectuarea regulată de către Inspecţia Muncii a controalelor (mai ales în sectorul agricol, în comerţul neorganizat şi în construcţii) în vederea identificării agenţilor economici care utilizează munca copilului;
(iv) înăsprirea sancţiunilor pentru atragerea minorilor în activităţi economice.
4.1.2.3. Susţinerea financiară şi materială directă a copiilor proveniţi din familii sărace şi a copiilor cu nevoi speciale:
(i) crearea şi aplicarea stimulentelor directe adresate copiilor săraci încadraţi în educaţia primară (prînzuri şcolare, asigurare cu manuale şi cu alte materiale necesare, cu încălţăminte şi cu îmbrăcăminte);
(ii) sporirea plăţilor financiare directe (burse sociale etc.) pentru copii din păturile sărace pentru a spori accesul la studii secundare specializate şi la cele superioare.
4.1.2.4. Optimizarea reţelei instituţiilor de învăţămînt şi dezvoltarea infrastructurii de acces:
(i) asigurarea transportului pentru copii din localităţile rurale la instituţiile de învăţămînt;
(ii) dezvoltarea sistemului de instituţii preşcolare şi a centrelor educaţionale de alternativă pentru copii în zone rurale în vederea sporirii accesului la serviciile prestate la etapa preşcolară.
4.1.2.5. Dezvoltarea mecanismului comunitar de asistenţă socială:
(i) crearea unor mecanisme de incluziune şcolară a copiilor cu supraveghere părintească insuficientă;
(ii) asigurarea cadrului legal şi regulatoriu privind promovarea serviciilor comunitare pentru familiile vulnerabile şi familiile cu copiii în situaţii de risc;
(iii) implicarea ONG-urilor în prestarea serviciilor de consiliere profesională.
4.1.2.6. Elaborarea cadrului normativ şi a unui mecanism de evidenţă a mijloacelor speciale, provenite din sponsorizări, inclusiv din contribuţii ale asociaţiilor părinteşti, şi de direcţionare a resurselor respective spre sporirea calităţii educaţiei.
4.2. Consolidarea unei societăţi sănătoase
Argumente
Pentru fiinţa umană sănătatea reprezintă o valoare în sine, un activ necesar pentru realizarea potenţialului său creativ pe parcursul întregii vieţi. O naţiune sănătoasă este mai capabilă să facă faţă şocurilor economice, calamităţilor naturale şi altor provocări. Îmbunătăţirea stării de sănătate a naţiunii trebuie urmărită ţinînd seama şi de faptul că în familii sănătoase şi informate se nasc şi copii sănătoşi. Creşterea unei naţiuni sănătoase se poate obţine prin investiţii, în primul rînd, în copii, primii ani de viaţă fiind cruciali. Investirea în copiii mici care provin din medii mai puţin avantajate constituie o politică publică cu dublă miză socială şi economică, care contribuie la reducerea inegalităţii şi asigură un viitor prosper al ţării. Studiile recente arată că intervenţiile oportune în cazul copiilor din mediile vulnerabile pot preveni pierderile ulterioare de potenţial uman. Pe lîngă aceasta, sănătatea are şi o valoare economică esenţială. În primul rînd, o forţă de muncă sănătoasă este în stare să utilizeze cu maximă eficienţă capacităţile sale profesionale şi să fie mai competitivă atunci cînd concurează pentru ocuparea unor locuri de muncă accesibile. În al doilea rînd, timpul individual alocat pentru muncă pe parcursul anului tinde să crească odată cu îmbunătăţirea stării de sănătate a angajatului. În sfîrşit, cetăţenii sănătoşi au o viaţă economică mai lungă şi contribuie mai plenar la dezvoltarea economică a naţiunii.
4.2.1. Sporirea calităţii serviciilor de sănătate prin optimizarea infrastructurii şi utilizarea eficientă a resurselor, prin îmbunătăţirea managementului unităţilor medico-sanitare şi prin alocarea resurselor economisite pentru investiţii în tehnologii cost-eficace, pentru procurarea de echipament şi pentru îmbunătăţirea competenţei profesionale
Programe şi măsuri
4.2.1.1. Eficientizarea managementului resurselor umane pentru utilizarea raţională a cadrelor existente şi pentru formarea adecvată, diversificată şi performantă de cadre în sistemul de sănătate:
(i) motivarea pe toate căile a personalului medical pentru a se angaja şi a profesa în sistemul sanitar, în special în localităţile rurale, prin care să se asigure echitatea şi transparenţa deciziilor de promovare profesională şi managerială a acestora;
(ii) îmbunătăţirea politicilor de formare a cadrelor în învăţămîntul medical şi farmaceutic.
4.2.1.2. Eficientizarea serviciilor de sănătate prin adaptarea acestora la noile necesităţi şi prin optimizarea cheltuielilor în instituţiile medico-sanitare publice fără a pierde din calitate şi accesibilitate:
(i) creşterea rolului medicinei primare în cadrul asistenţei medicale integrate, modernizarea medicinei secundare, crearea centrelor de performanţă, dezvoltarea asistenţei medicale comunitare, a îngrijirilor la domiciliu şi a celor paliative, sporirea rolului parteneriatului public-privat în furnizarea serviciilor de sănătate;
(ii) consolidarea bazei tehnico-materiale a instituţiilor din sistemul de sănătate şi de învăţămînt medical, inclusiv prin optimizarea cheltuielilor la serviciile nemedicale, prin alocarea mai eficientă a resurselor destinate implementării tehnologiilor medicale performante, prin dotarea cu echipament medical şi cu reţele informaţionale unificate care să furnizeze un anumit tip de informaţii, precum şi prin îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale personalului medical şi de întreţinere a pacienţilor;
(iii) analiza factorilor ce determină diferenţa în longevitatea vieţii femeilor şi a bărbaţilor şi elaborarea politicilor care să contribuie la reducerea acestei diferenţe;
(iv) dezvoltarea şi implementarea sistemului de management al calităţii, orientat spre asigurarea securităţii, respectarea drepturilor pacientului şi protecţia drepturilor profesionale ale medicilor;
(v) fortificarea sănătăţii mamei şi a copilului în concordanţă cu ODM prin oferirea de servicii de consiliere, în special pentru pacienţii proveniţi din familii cu copii mici şi socialmente vulnerabile şi prin implicarea efectivă a comunităţilor şi a autorităţilor administraţiei publice locale;
(vi) fortificarea şi extinderea în continuare a reţelei serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor şi asigurarea accesului tinerilor la informare, la educaţie şi la comunicare în probleme de sănătate;
(vii) fortificarea controlului asupra bolilor transmisibile, în special prin programele de combatere a bolilor reflectate în ODM (TBC, HIV/SIDA şi ITS), cu accent sporit pe măsurile de prevenire în rîndul adolescenţilor şi tinerilor, de transmitere pe verticală de la mamă la făt a infecţiei HIV, şi prin desfăşurarea campaniei naţionale anti-HIV/SIDA;
(viii) reducerea poverii bolilor nontransmisibile, în special prin prevenirea maladiilor prin carenţă de micronutrienţi (fier şi iod), precum şi prin lansarea campaniilor naţionale antifumat, antialcool şi de prevenire a traumatismelor şi a accidentelor la copii.
4.2.2. Creşterea accesului la serviciile de sănătate prin utilizarea la eficienţă maximă a resurselor financiare şi prin ridicarea gradului de cuprindere a populaţiei în sistemul de asigurări medicale obligatorii
Programe şi măsuri
4.2.2.1. Sporirea echităţii în finanţarea serviciilor de sănătate şi a protecţiei populaţiei împotriva riscului financiar şi creşterea transparenţei în alocarea şi utilizarea resurselor financiare:
(i) îmbunătăţirea sistemului de asigurări medicale obligatorii prin flexibilizarea mecanismului de achitare a contribuţiilor ajustate la sursele de venit şi prin asigurarea transparenţei efective a alocărilor de resurse pentru protecţia financiară a cetăţenilor;
(ii) dezvoltarea mecanismelor de reglementare pentru sistemele private de asigurări în finanţarea serviciilor supra-pachet.
4.2.2.2. Acoperirea mai amplă a populaţiei cu asigurări obligatorii de asistenţă medicală în mediul rural:
(i) dezvoltarea mecanismelor de motivare, inclusiv prin programe adecvate de informare a populaţiei autoangajate din sectorul agrar, pentru a se include în schema de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.
4.3. Creşterea gradului de ocupare prin racordarea ofertei educaţionale la cererea de pe piaţa de muncă
Argumente
Dezvoltarea continuă a resurselor umane de calitate reprezintă o condiţie fundamentală pentru asigurarea competitivităţii economiei şi pentru dezvoltarea durabilă pe termen lung. Tendinţele negative care se manifestă pe parcursul ultimilor ani în Moldova denotă un caracter migratoriu al forţei de muncă. Aceasta implică costuri sociale în creştere şi ameninţă să devină o constrîngere serioasă a creşterii economice pe viitor, soluţionarea ei devenind astfel o sarcină importantă în sporirea atractivităţii muncii în ţară şi în restructurarea sectorului educaţional, pentru a asigura pregătirea cadrelor în conformitate cu cerinţele pieţei de muncă.
Programe şi măsuri
4.3.1. Formarea unei forţe de muncă educate, capabilă să menţină competitivitatea pe parcursul întregii vieţi active:
(i) asigurarea unui acces echitabil la şcolarizare a tuturor cetăţenilor, indiferent de starea materială, de locul de trai, de sex, de etnie etc.;
(ii) elaborarea programelor de stagii plătite pentru tineri în scopul facilitării tranziţiei de la studii la muncă;
(iii) elaborarea şi promovarea, în comun cu partenerii sociali, a unei politici naţionale pentru formarea profesională continuă, inclusiv în vederea învăţării de-a lungul întregii vieţi;
(iv) racordarea sistemului de pregătire profesională la necesităţile pieţei de muncă;
(v) autorizarea şi monitorizarea serviciilor de formare şi a centrelor de evaluare a competenţelor de educaţie nonformală (inclusiv pentru adulţi).
4.3.2. Dezvoltarea unei pieţe a muncii care să permită creşterea şanselor de ocupare/integrare durabilă:
(i) elaborarea prognozelor pe termen mediu şi lung asupra pieţei de muncă şi ajustarea politicilor educaţionale la acestea în vederea anticipării cererii de piaţă;
(ii) identificarea şi valorificarea tuturor oportunităţilor de integrare pe piaţa muncii;
(iii) promovarea mobilităţii geografice şi sectoriale a forţei de muncă;
(iv) consolidarea capacităţii administrative a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă;
(v) educarea studenţilor în vederea formării unor deprinderi de învăţare continuă;
(vi) extinderea şi simplificarea sistemului de facilităţi acordate patronilor pentru promovarea/stimularea stagiilor în întreprinderi şi pentru angajarea tinerilor;
(vii) constituirea unei reţele de centre de consiliere profesională a tinerilor, inclusiv prin dezvoltarea şi stimularea parteneriatului cu sectorul asociativ;
(viii) îmbunătăţirea tranziţiei de la şcoală la locul de muncă şi promovarea culturii antreprenoriale în educaţie şi în formare;
(ix) facilitarea pătrunderii tinerilor pe piaţa muncii prin promovarea parteneriatului în educaţie şi ocupare în vederea acordării serviciilor de mediere pe piaţa forţei de muncă;
(x) asigurarea accesului echitabil la studii vocaţionale şi profesionale pentru tinerii cu disabilităţi.
4.4. Asigurarea incluziunii şi protecţiei sociale la un nivel mai înalt
Argumente
Sărăcia şi excluziunea socială sînt factorii majori care împiedică dezvoltarea resurselor umane. Persoanele aflate în sărăcie cronică nu pot să îşi dezvolte aptitudinile profesionale, sănătatea lor degradează rapid şi ei devin tot mai puţin competitivi atunci cînd este vorba de angajarea în cîmpul muncii. Din această cauză, săracii cronici ajung să fie eliminaţi din procesele economice şi marginalizaţi social, iar starea lor materială nu se mai îmbunătăţeşte nici chiar atunci cînd economia realizează creşteri puternice. Eliminarea discriminărilor de pe piaţa muncii este o condiţie necesară pentru a asigura o incluziune socială mai înaltă. De asemenea, dezvoltarea resurselor umane implică şi o politică de protecţie socială care, în mod eficient şi ţintit, ar ajuta persoanele nevoiaşe să scape din capcana sărăciei. Ţinînd cont de resursele publice foarte limitate, aceste politici trebuie să se orienteze, în principal, asupra persoanelor cu adevărat sărace, nu asupra persoanelor cu merite în faţa statului sau a societăţii.
4.4.1. Asigurarea incluziunii sociale prin intermediul pieţei muncii
Programe şi măsuri
4.4.1.1. Prevenirea şi eliminarea discriminării de pe piaţa muncii:
(i) promovarea principiilor de solidaritate şi nediscriminare socială printre potenţialii angajatori;
(ii) monitorizarea respectării egalităţii şanselor în sfera economică şi în cea politică;
(iii) extinderea programelor de instruire şi consultanţă ale ANOFM asupra absolvenţilor instituţiilor rezidenţiale, asupra persoanelor cu disabilităţi sau eliberate din locurile de detenţie, asupra foştilor militari, asupra persoanelor care au fost traficate;
(iv) promovarea femeilor în structura ocupaţională;
(v) monitorizarea respectării egalităţii şanselor în sfera economică şi politică;
(vi) sancţionarea angajatorilor pentru decalajele salariale nefondate şi discriminatorii (pe motiv de sex, vîrstă);
(vii) promovarea accesului la tehnologiile informaţionale şi de comunicaţii şi oferirea de oportunităţi egale pentru toţi prin adoptarea planurilor de acţiuni naţionale pentru e-accesibilitate şi e-incluziune (prin intermediul mijloacelor electronice).
4.4.2. Oferirea de noi oportunităţi economice şi sociale pentru segmentele vulnerabile ale populaţiei, inclusiv prin îmbunătăţirea eficienţei şi adresabilităţii resurselor destinate asistenţei sociale
Programe şi măsuri
4.4.2.1. Modernizarea sistemului de asistenţă socială:
(i) simplificarea sistemului de prestaţii sociale (constituit actualmente din 18 tipuri de prestaţii sociale) şi introducerea unui sistem de acordare a asistenţei sociale bazat pe testarea veniturilor şi evaluarea necesităţilor solicitanţilor;
(ii) monitorizarea volumului de ajutor de asistenţă socială acordat beneficiarilor şi implementarea principiilor de "inspecţie socială" pentru minimalizarea fraudelor în sistem şi pentru evaluarea calităţii serviciilor sociale comunitare;
(iii) dezvoltarea sistemului informaţional unic pentru asistenţa socială prin aplicarea tehnologiilor informaţionale şi prin sporirea nivelului de asigurare a instituţiilor de asistenţă socială cu echipament şi materiale metodologice;
(iv) separarea plăţilor cu caracter recompensator pentru merite deosebite faţa de stat de prestaţiile de asistenţă socială;
(v) consolidarea reţelei naţionale de asistenţi sociali prin instituirea unui mecanism de formare iniţială şi continuă a asistenţilor sociali, inclusiv dezvoltarea unui sistem de stimulente pentru asistenţii sociali şi pentru APL pentru menţinerea acestora;
(vi) introducerea practicilor de analiză a impactului social al deciziilor regulatorii în procesul de politică publică;
(vii) promovarea principiului dezinstituţionalizării prin dezvoltarea şi diversificarea serviciilor sociale şi medico-sociale, în conformitate cu necesităţile comunitare, şi elaborarea mecanismelor de descentralizare, de securizare şi de redirecţionare a mijloacelor financiare de la instituţiile rezidenţiale către serviciile comunitare şi de tip familial;
(viii) elaborarea standardelor minime de calitate pentru serviciile de asistenţă socială şi dezvoltarea mecanismului de evaluare şi acreditare a calităţii serviciilor sociale în baza Catalogului naţional al serviciilor sociale;
(ix) consolidarea capacitaţilor factorilor decizionali la toate nivelurile şi a prestatorilor de servicii în ceea ce priveşte asistenţa familiilor vulnerabile şi a copiilor aflaţi în situaţii de risc;
(x) implicarea mai largă a societăţii civile în elaborarea şi implementarea politicilor de asistenţă socială (advocacy şi prestare de servicii sociale), inclusiv prin subvenţionarea sau contractarea din partea statului a serviciilor sociale.
4.4.2.2. Mobilizarea şi utilizarea transparentă a resurselor financiare:
(i) asigurarea transparenţei financiare în utilizarea mijloacelor de asistenţă socială prin publicarea anuală a rapoartelor publice detaliate de formare şi de utilizare a fondurilor.
4.4.2.3. Reformarea mecanismului de evaluare şi determinare a gradului de invaliditate.
4.4.2.4. Dezvoltarea şi aplicarea sistemului de stabilire a disabilităţii bazat pe determinarea gradului păstrării capacităţii de muncă, după evaluarea complexă a stării de sănătate şi a abilităţii profesionale a persoanei.
4.4.3. Îmbunătăţirea politicilor de asigurare socială, în special a sistemului de pensii
Programe şi măsuri
4.4.3.1. Consolidarea stabilităţii financiare a sistemului de asigurări sociale:
(i) fundamentarea politicii de asigurări sociale pe prognoze demografice şi social-economice pe termen mediu şi lung;
(ii) crearea unor condiţii unice de pensionare pentru toate categoriile de pensionari prin:
realizarea principiului dependenţei dintre mărimea pensiei şi a contribuţiilor pentru fiecare persoană asigurată;
revizuirea şi perfecţionarea cadrului legal în domeniu;
(iii) dezvoltarea sistemului nestatal de asigurare cu pensii.
Indicatorii de monitorizare
| Indicatorul | Sursa |
| Rata netă de cuprindere în învăţămîntul primar, % | Biroul Naţional de Statistică |
| Rata brută de cuprindere în învăţămîntul primar, % | Biroul Naţional de Statistică |
| Rata netă de cuprindere în învăţămîntul gimnazial, % | Biroul Naţional de Statistică |
| Rata brută de cuprindere în învăţămîntul gimnazial, % | Biroul Naţional de Statistică |
| Rata netă de cuprindere în învăţămîntul preşcolar, % | Biroul Naţional de Statistică |
| Rata brută de cuprindere în învăţămîntul preşcolar, % | Biroul Naţional de Statistică |
| Rata de cuprindere în învăţămîntul preşcolar a copiilor în vîrstă de 3-6 ani, % | Biroul Naţional de Statistică |
| Rata de cuprindere în învăţămîntul preşcolar a copiilor în vîrstă de 6-7 ani, % | Biroul Naţional de Statistică |
| Rata de părăsire timpurie a sistemului educaţional de către tineri, % | Biroul Naţional de Statistică |
| Rata de cuprindere în învăţămînt a populaţiei cu vîrsta de 15-24 ani (învăţămînt gimnazial, liceal, secundar profesional, mediu de specialitate, superior; toate formele de învăţămînt: de zi, seral şi cu frecvenţă redusă), % | Biroul Naţional de Statistică |
| Raportul elev/profesor în învăţămînt (şcoli, gimnazii, licee) | Biroul Naţional de Statistică |
| Raportul personal didactic/personal non-didactic în învăţămînt (şcoli, gimnazii, licee) | Biroul Naţional de Statistică |
| Rata alfabetizării persoanelor în vîrstă de 15-24 ani, % | Biroul Naţional de Statistică |
| Ponderea populaţiei care beneficiază de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, % | Biroul Naţional de Statistică |
| Ponderea cheltuielilor pentru asistenţa medicală primară în suma totală a cheltuielilor pentru ocrotirea sănătăţii din bugetul de stat şi din fondul de bază al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, % | Ministerul Sănătăţii/Compania Naţională de Asigurări în Medicină |
| Mortalitatea infantilă, la 1000 de născuţi-vii | Ministerul Sănătăţii |
| Mortalitatea copiilor sub vîrsta de 5 ani, la 1000 de născuţi-vii | Ministerul Sănătăţii |
| Ponderea copiilor de 2 ani vaccinaţi împotriva rujeolei, % | Biroul Naţional de Statistică |
| Mortalitatea maternă, la 100000 de născuţi-vii | Ministerul Sănătăţii |
| Rata naşterilor asistate de personal medical calificat, % | Ministerul Sănătăţii |
| Incidenţa HIV/SIDA, la 100000 de persoane | Ministerul Sănătăţii |
| Incidenţa HIV/SIDA printre populaţia cu vîrsta de 15-24 de ani la 100000 de persoane | Ministerul Sănătăţii |
| Rata incidenţei globale prin tuberculoza activă, la 100000 de persoane | Biroul Naţional de Statistică |
| Rata mortalităţii asociată cu tuberculoza, la 100000 de persoane | Biroul Naţional de Statistică |
| Rata şomajului (conform BIM), %: | Biroul Naţional de Statistică |
| în mediul urban | |
| în mediul rural | |
| Ponderea şomerilor aflaţi în şomaj de lungă durată (conform BIM), % | Biroul Naţional de Statistică |
| Rata şomajului în rîndul tinerilor în vîrstă de 15-24 ani (conform BIM), % | Biroul Naţional de Statistică |
| Populaţia plecată în alte ţări la muncă în raport cu populaţia activă, % | Ministerul Economie |
| Distribuţia prestaţiilor sociale (cu excepţia pensiilor) pentru chintilele de consum I şi V pe adult echivalent, (%): | Biroul Naţional de Statistică |
| chintila I | |
| chintila V | |
| Salariul nominal mediu lunar al unui salariat în economie, lei | Biroul Naţional de Statistică |
| Pensia medie lunară (la sfîrşit de an), lei | Casa Naţională de Asigurări Sociale |
| Ponderea contribuţiilor/beneficiilor a lucrătorilor agricoli în totalul veniturilor şi cheltuielilor bugetului de asigurări sociale, %: | Casa Naţională de Asigurări Sociale |
| contribuţii | |
| beneficii | |
| Ponderea populaţiei sub pragul alimentar al sărăciei (total pe ţară), % | Biroul Naţional de Statistică |
| Coeficientul Gini pe cheltuieli de consum | Biroul Naţional de Statistică |
| Profunzimea sărăciei extreme, % | Biroul Naţional de Statistică |
| Severitatea sărăciei extreme, % | Biroul Naţional de Statistică |
| Ponderea populaţiei sub pragul de 4,3 dolari pe zi la PPC (cheltuieli de consum pe persoană), % | Biroul Naţional de Statistică |
| Ponderea celei mai sărace chintile în consumul naţional, % | Biroul Naţional de Statistică |
| Cota mandatelor deţinute de femei, %: | Biroul Naţional de Statistică |
| de deputat în Parlament | |
| de consilier în consiliul local | |
| de consilier în consiliul raional | |
| de primar | |
| Cota salariului mediu al femeilor în raport cu salariul mediu al bărbaţilor, % | Biroul Naţional de Statistică |
| Indicele Dezvoltării Umane33 | ONU, Raportul Dezvoltării Umane |
| 33 Indicele Dezvoltării Umane (IDU), publicat anual de ONU, clasifică ţările mai degrabă după calitatea vieţii cetăţenilor lor decît strict după indicatorii economici tradiţionali ai ţării. Criteriile de calcul al indicelui includ speranţa de viaţă, nivelul educaţional şi venitul real ajustat. |
5. Dezvoltarea regională
Analiză
Politica de dezvoltare regională
Republica Moldova a intrat în procesul de tranziţie la economia de piaţă cu dezechilibre regionale semnificative, cauzate de structura existentă de producere, caracterizată prin predominarea sectorului agricol şi agroindustrial şi dependenţa dezvoltării social-economice a oraşelor mici de un număr limitat de întreprinderi industriale mari. Astfel, stimularea creşterii economice în afara capitalei, în special în zonele rurale care au suferit în urma pierderii pieţelor tradiţionale de livrare a producţiei agroalimentare, a constituit una dintre principalele provocări pentru autorităţile Moldovei din momentul obţinerii independenţei.
Pînă în prezent cadrul de planificare al dezvoltării la nivel subnaţional a fost suprapus sistemului administrativ-teritorial. Structura tradiţională a raioanelor, în vigoare pînă în 1999, reintrodusă cu modificări în 2003, este caracterizată prin posibilităţi financiare şi capacităţi de planificare reduse. Modelul judeţelor, entităţi regionale mai mari, a creat mai multe oportunităţi pentru planificarea strategică, oferind eforturilor de dezvoltare un efect sinergic. Acestea însă s-au dovedit a fi prea mici pentru a reduce decalajele, iar în lipsa unei descentralizări veritabile prea mari pentru furnizarea eficientă a serviciilor publice.
Modelul de dezvoltare regională, introdus prin Legea nr.438-XVI din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, prevede crearea unor regiuni mai mari, cu atribuţii în domeniul planificării strategice, care ar complementa structura teritorial-administrativă existentă. Această abordare oferă posibilitatea reducerii costurilor (prin efectul economiei de scară) şi a creşterii capacităţilor de planificare strategică, menţinînd totodată prestarea serviciilor publice mai aproape de cetăţeni – la nivelurile local şi raional.
Figura 7. Regiunile de dezvoltare ale Republicii Moldova
Legea privind dezvoltarea regională corespunde aspiraţiilor Republicii Moldova de integrare europeană şi prevede crearea a două regiuni de nivel european NUTS II (Nord, Centru), precum şi a regiunilor mai mici de nivelul NUTS III (Sud, UTA Găgăuzia, regiunea transnistreană şi municipiul Chişinău).
Politica de dezvoltare regională este prevăzută a fi implementată în cîteva etape. În cadrul primei etape, care a demarat în 2007 şi urmează a fi implementată pînă în 2010, eforturile Guvernului vor fi îndreptate spre consolidarea capacităţilor şi condiţiilor de dezvoltare în regiunile Nord, Centru şi Sud. Mecanismul implementării acestei etape este prevăzut în Strategia naţională de dezvoltare regională, care va constitui un document-cadru pentru instituirea cadrului instituţional de dezvoltare regională. În cadrul etapei următoare (2011-2018) se mizează pe existenţa condiţiilor favorabile pentru demararea acţiunilor de dezvoltare în regiunile UTA Găgăuzia (Gagauz-Yeri) şi regiunea transnistreană.
Cadrul instituţional de dezvoltare regională
.
Legea privind dezvoltarea regională prevede două nivele de organizare a cadrului instituţional pentru dezvoltarea regională: nivelul naţional şi nivelul regional.
1. Nivelul naţional:
Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) este creat în scopul aprobării, promovării şi coordonării la nivel naţional a obiectivelor politicii de dezvoltare regională. Structura CNCDR şi regulamentul său sînt elaborate de Cancelaria de Stat şi vor fi aprobate de Guvern. În componenţa CNCDR intră: ministrul economiei, ministrul finanţelor, alţi miniştri, preşedinţii consiliilor regionale pentru dezvoltare şi cîte un reprezentant al sectorului privat, delegat din partea fiecărui consiliu regional pentru dezvoltare.
Printre principalele atribuţii ale CNCDR se numără avizarea Strategiei naţionale de dezvoltare regională, în scopul corelării politicilor naţionale sectoriale şi politicii regionale, precum şi aprobarea finanţării din Fondul naţional pentru dezvoltare regională.
Fondul naţional pentru dezvoltare regională (denumit în continuare Fond) reprezintă instrumentul principal privind finanţarea proiectelor şi programelor de dezvoltare regională, îndreptată, în mod prioritar, spre zonele defavorizate din regiunile de dezvoltare. Fondul se formează din alocaţiile anuale de la bugetul de stat, ca poziţie distinctă pentru politica de dezvoltare regională, precum şi din alte surse. Cuantumul Fondului este de cel puţin 1% din veniturile bugetului de stat, aprobat prin Legea bugetului de stat pentru anul respectiv. În Fond pot fi atrase şi alte mijloace financiare din sectorul public şi din cel privat la nivel local, regional, naţional şi internaţional, precum şi mijloacele oferite prin programele de asistenţă ale Uniunii Europene.
2. Nivelul regional:
Consiliul regional pentru dezvoltare este o structură funcţională deliberativă la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, constituit pentru coordonarea şi promovarea obiectivelor politicii de dezvoltare regională la nivel local. Consiliul regional este alcătuit din preşedinţii de raioane, primarii, reprezentanţii sectorului privat şi ai societăţii civile. Preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului regional sînt aleşi dintre membrii acestuia - reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale.
Consiliul regional este responsabil de dezvoltarea generală din regiune şi de aprobarea Strategiei de dezvoltare regională şi a Planului de acţiuni. Consiliul regional identifică, conform criteriilor definite la nivel naţional, zonele defavorizate din regiunea sa de dezvoltare, aprobă şi promovează proiectele de dezvoltare regională.
Agenţia de dezvoltare regională se constituie în fiecare regiune de dezvoltare, în scopul executării deciziilor Consiliului regional. Agenţia are personalitate juridică şi activează în conformitate cu un regulament aprobat de Agenţie în baza unui regulament-cadru, elaborat şi aprobat de Guvern. Agenţia efectuează analiza dezvoltării social-economice din regiunea sa de dezvoltare, precum şi elaborează, coordonează, monitorizează şi evaluează implementarea strategiilor, a planurilor, a programelor şi a proiectelor de dezvoltare regională.
Cadrul instituţional de dezvoltare regională este menit să stimuleze iniţiativa şi spiritul antreprenorial la nivel local, să încurajeze localităţile, raioanele, organizaţiile neguvernamentale şi cercurile de afaceri să gîndească strategic şi să identifice noi căi de dezvoltare a economiei locale astfel încît să contribuie la implementarea priorităţilor orizontale ale prezentei Strategii pe teritoriul întregii ţări. În acest sens, politica de dezvoltare regională se va axa pe îmbunătăţirea cooperării interregionale şi intraregionale pentru crearea instituţiilor capabile să determine priorităţi şi să implementeze activităţi comune.
Disparităţi interregionale şi intraregionale
În pofida reabilitării economice continue înregistrate în anii 2000-2007, în Republica Moldova persistă importante disparităţi regionale care împiedică dezvoltarea social-economică echilibrată pe întreg teritoriul ţării. Deşi aceste disparităţi existau şi înainte de demararea procesului de tranziţie la economia de piaţă, în ultimii ani ele au crescut şi s-au intensificat. Decalaje semnificative există, în primul rînd, între municipiul Chişinău (urmat îndeaproape de municipiul Bălţi) şi restul ţării, dar se evidenţiază tot mai mult şi decalajele dintre regiunile şi localităţile ţării.
Municipiile Chişinău şi Bălţi dispun într-o măsură mai mare decît alte localităţi ale ţării de factorii de producere şi de elementele de infrastructură necesare pentru atragerea investiţiilor şi pentru dezvoltarea social-economică. În anul 2006 municipiului Chişinău, care concentrează 22% din populaţia ţării, îi revenea jumătate din producţia industrială, 56% din vînzările cu amănuntul şi 58% din investiţiile în capital fix. Municipiul Bălţi este localitatea cu cel mai apropiat nivel de dezvoltare faţă de capitală şi cu un potenţial de creştere superior celorlalte localităţi. Cu o populaţie de 4% din totalul pe ţară, în 2006 municipiul Bălţi a generat 14% din producţia industrială, 9% din vînzările cu amănuntul şi a acumulat 6% din investiţiile în capital fix.
Analiza principalilor indicatori de dezvoltare demonstrează că municipiul Chişinău concentrează majoritatea întreprinderilor din ţară, dispune de un nivel mai mare de capital uman şi de infrastructură relativ dezvoltată. Astfel, în 2006 în municipiul Chişinău activau circa 65% din numărul întreprinderilor raportoare. Capitala dispune de cea mai dezvoltată reţea de drumuri şi aproximativ 94% din locuinţele din Chişinău dispun de sisteme de aprovizionare cu apă şi canalizare. Această situaţie este similară multor ţări europene, unde capitala este cea mai dezvoltată regiune.
Concentrarea factorilor de dezvoltare în municipiile Chişinău şi Bălţi şi, în consecinţă, marginalizarea şi chiar excluderea celorlalte localităţi riscă să persiste în continuare, în cazul în care nu va fi identificată o modalitate de extindere a procesului de creştere şi dezvoltare pe întreg teritoriul ţării.
Analiza indicatorilor-cheie în regiunile de dezvoltare relevă existenţa unor disparităţi nu doar între municipiul Chişinău şi regiuni, dar şi între regiuni. Dacă e să comparăm regiunile Nord, Centru şi Sud, către care va fi îndreptată politica de dezvoltare regională pe termen mediu, observăm că cea mai dezvoltată este regiunea Nord, pe cînd cea mai puţin dezvoltată este regiunea Sud, cu cel mai mic volum al producţiei industriale pe cap de locuitor, cu cel mai mic nivel de investiţii în capitalul fix şi cu cel mai mic număr de întreprinderi raportoare. Totuşi, în aspecte demografice şi de infrastructură, cea mai puţin dezvoltată este regiunea Centru, cu cel mai mic grad de urbanizare şi cu cea mai slabă acoperire cu sisteme de aprovizionare cu apă şi canalizare.
Tabelul 5
Indicatorii principali de monitorizare şi de evaluare a dezvoltării regionale34
| Indicatori principali | Nord | Centru | Sud | Chişinău | UTA Găgăuzia | Total |
| Populaţia stabilă, mii locuitori | 1023 | 1070 | 548 | 780 | 160 | 3581 |
| Ponderea totală, % | 28,6 | 29,9 | 15,3 | 21,8 | 4,4 | 100 |
| Populaţia urbană, mii locuitori | 357 | 206 | 138 | 712 | 65 | 1478 |
| Ponderea totală, % | 24,2 | 13,9 | 9,3 | 48,2 | 4,4 | 100 |
| Numărul mediu anual al populaţiei pentru anul 2006 | 1023,9 | 1073,2 | 549,0 | 779,6 | 159,4 | 3585,2 |
| Volumul producţiei industriale în preţuri curente pentru un locuitor, lei35 | 4891 | 3094 | 1684 | 14736 | 4880 | 6002 |
| în % faţă de media pe ţară | 81 | 52 | 28 | 245 | 82 | 100 |
| Volumul investiţiilor în capital fix, în preţuri curente pentru un locuitor, lei | 1845 | 1471 | 1579 | 8097 | 1630 | 3042 |
| în % faţă de media pe ţară | 61 | 48 | 52 | 266 | 54 | 100 |
| Ponderea locuinţelor dotate cu canalizare (media pe regiune), % | 19,7 | 14,4 | 21,2 | 88,9 | 27,5 | 30,9 |
| Ponderea locuinţelor dotate cu sistem de aprovizionare cu apă (media pe regiune), % | 20,7 | 20,5 | 26,1 | 94,0 | 27,8 | 34,8 |
| Numărul întreprinderilor raportoare, mii unităţi | 5,0 | 4,8 | 1,9 | 23,6 | 1,0 | 37,4 |
| inclusiv ponderea întreprinderilor în pierderi financiare, % | 43 | 45 | 48 | 49 | 51 | 47 |
| Ponderea terenurilor erodate în totalul terenurilor (media pe regiune), % | 30 | 42 | 39 | 38 | 39 | |
| Ponderea drumurilor cu îmbrăcăminte rigidă în totalul drumurilor publice locale, % | 94 | 93 | 84 | 96 | 78 | 91 |
| Formarea deşeurilor, mii tone36 | 1644,4 | 759,7 | 113,3 | 447,1 | 30,9 | 2995,4 |
| Utilizarea deşeurilor, mii tone37 | 325,9 | 326,4 | 100,4 | 166,0 | 7,5 | 926,2 |
34 Datele pentru anul 2006, fără informaţia pentru regiunea transnistreană. 35 Pentru calcul s-a utilizat numărul mediu anual al populaţiei pentru anul 2006. 36 Datele pentru anul 2005. 37 Datele pentru anul 2005. |
În scopul studierii mai aprofundate a disparităţilor interregionale şi intraregionale, în anul 2005 Ministerul Economie a elaborat Raportul cu privire la deprivarea multiplă în mediul rural al Republicii Moldova38, care evaluează nivelul de dezvoltare a localităţilor ţării prin intermediul Indicelui de Deprivare a Ariilor Mici (IDAM), un indicator complex ponderat ce înglobează date administrative din localităţi cu privire la şapte domenii: venitul gospodăriei, potenţialul economic, compoziţia demografică, îngrijirea medicală, educaţia, condiţiile de trai şi amplasarea geografică.
____________________
38 Deşi Ministerul Economie a elaborat Raportul cu privire la deprivarea multiplă în mediul rural al Republicii Moldova şi pe anul 2006, acesta nu era finalizat pînă la data definitivării Strategiei naţionale de dezvoltare.
Conform rezultatelor acestui Raport, raioanele din centrul Moldovei sînt, în medie, cele mai deprivate din punct de vedere al indicatorilor de venit, economici şi geografici. Sudul este relativ mai deprivat decît regiunile de nord din punctul de vedere al indicatorilor de venit şi geografici. Din considerentul structurii demografice a populaţiei şi asistenţei medicale, Nordul şi Sudul ţării sînt relativ mai deprivate, în medie, decît alte regiuni. Raioanele de centru şi de sud-est, pe de altă parte, au o medie mai mare din punct de vedere al deprivării educaţiei, pe cînd în domeniul condiţiilor de trai se poate observa o diferenţă între partea de est şi cea de vest.

În acelaşi timp, şi în interiorul regiunilor există anumite dezechilibre între localităţi şi raioane. Spre exemplu, dacă analizăm deprivarea după venituri, observăm variaţie atît între raioane, cît şi în cadrul acestora. În raionul Briceni sînt şi comunităţi locale ale zonelor rurale din Moldova cu cel mai înalt şi cu cel mai mic nivel al deprivării după venituri, dar, în medie şi după ponderea populaţiei, Briceni este cel mai puţin deprivat raion după venituri. Nisporeni şi Taraclia sînt cele mai deprivate raioane. 10% din cele mai deprivate localităţi sînt în raionul Nisporeni (22) şi în raionul Taraclia (12). 26% din populaţia celor mai deprivate localităţi sînt în raionul Nisporeni şi 15% - în Găgăuzia.
În general, există o variaţie mare a deprivării multiple a comunităţilor rurale între raioane şi în cadrul acestora, însă nivelele deprivării variază în funcţie de domeniul analizat. Comparînd nivelele ponderate după nivelul mediu ponderat al populaţiei, un raion poate fi foarte deprivat într-un anumit aspect şi, în acelaşi timp, să se coteze relativ bine în alte domenii. Din aceste considerente este necesară participarea autorităţilor la toate nivelele - local, raional şi regional - în identificarea priorităţilor de dezvoltare regională.
Durabilitatea dezvoltării economice în regiuni, în special în mediul rural, continuă să fie influenţată, în mod semnificativ, de performanţa în agricultură. Actualmente, agricultura Moldovei continuă să fie definită ca un sector cu cel mai scăzut nivel de productivitate şi retribuire a muncii. Deşi acest sector oferă locuri de muncă la circa 33% din forţa de muncă din ţară şi este sursa principală pentru industria alimentară, dezvoltarea economiei pe termen lung nu se poate baza doar pe agricultură, iar producţia agricolă trebuie să fie reorientată spre bunuri competitive cu valoare adăugată mai mare, cum ar fi fructele, legumele şi nucile.
În pofida insuficienţei de studii cu privire la cauzele disparităţilor regionale, printre principalii factori care generează şi agravează aceste disparităţi se numără:
– concentrarea factorilor de producere şi creştere în municipiul Chişinău;
– declinul oraşelor mici şi, în consecinţă, migraţia forţei de muncă;
– structura ocupaţională monostructurală a regiunilor şi dependenţa de agricultură;
– capacităţile limitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în gestionarea proceselor de dezvoltare.
Mediul înconjurător şi utilizarea resurselor naturale
Republica Moldova are o densitate a populaţiei de 118 loc./km2, de două ori mai mult decît media europeană, fapt ce exercită o presiune înaltă asupra mediului înconjurător şi asupra resurselor naturale. Dificultăţile perioadei de tranziţie au avut un impact antropogenic semnificativ asupra mediului şi au contribuit la crearea unor distorsiuni în echilibrul ecologic şi în ecosisteme, precum şi au deteriorat calitatea şi biodiversitatea resurselor naturale.
Solurile reprezintă principala bogăţie naturală a Moldovei, 75% din suprafaţa ţării fiind ocupată de terenurile agricole. În ultimii cîţiva ani deficienţele cu care a fost caracterizată implementarea reformei funciare şi utilizarea solurilor fără respectarea tehnologiilor avansate, din cauza cunoştinţelor limitate ale fermierilor cu privire la cele mai bune practici agricole şi din cauza accesului limitat la fertilizatori chimici şi organici, nu au permis crearea condiţiilor necesare pentru prevenirea degradării şi sporirea fertilităţii solurilor. Principalul factor care contribuie la degradarea resurselor de sol şi care are efecte negative asupra resurselor acvatice este eroziunea solurilor. Suprafaţa terenurilor erodate creşte anual cu 0,9%, iar de pe terenurile agricole se pierd 26 milioane de tone de sol fertil. Pagubele anuale aduse economiei naţionale ca urmare a degradării solurilor se estimează la circa 3,1 miliarde de lei, inclusiv 1,5 miliarde - pierderi provocate de eroziune, 0,2 miliarde de lei pierderi provocate de alunecări de teren şi rîpi; 1,4 miliarde de lei – valoarea estimativă a producţiei agricole care nu a fost obţinută în urma diminuării productivităţii terenurilor.
O problemă importantă în protecţia mediului înconjurător este gestionarea deşeurilor. În ultimii ani, în special din surse externe, s-au intensificat activităţile de depozitare centralizată şi de distrugere a pesticidelor inutilizabile şi interzise, inclusiv din clasa poluanţilor organici persistenţi. Estimările efectuate pe parcursul executării lucrărilor au arătat o cantitate totală de circa 3000 de tone de pesticide faţă de 1712 de tone estimate iniţial. Astfel, este necesară continuarea acestor activităţi şi pe perioada implementării Strategiei naţionale de dezvoltare.
Deşi volumul stocurilor de deşeuri menajere solide este relativ mic, Republica Moldova continuă să se confrunte cu probleme în ceea ce priveşte depozitarea controlată şi colectarea separată a deşeurilor. Pe parcursul anului 2006 s-a efectuat inventarierea rampelor de depozitare a deşeurilor menajere solide, care a constatat existenţa a 2667 de astfel de rampe, circa 60% dintre care erau neautorizate. Însă chiar şi rampele autorizate nu corespund întotdeauna exigenţelor de mediu. Deşi un număr mare de gunoişti neautorizare au fost lichidate în ultimii ani, fără eforturi susţinute din partea autorităţilor locale, inclusiv în vederea creării spaţiilor amenajate de depozitare a deşeurilor, există pericolul ca ele să apară din nou.
Calitatea aerului atmosferic în Moldova este influenţată substanţial de sursele externe de poluare a aerului. Din sursele interne de poluare cea mai importantă sursă este transportul auto, cu o pondere de circa 90% din emisiile sumare, iar în oraşele mari – în special municipiile Chişinău şi Bălţi – de circa 95%. Cauza principală a emisiilor sporite în domeniul transportului auto este numărul relativ mare de autoturisme uzate.
Factorul de mediu cu cel mai mare impact asupra sănătăţii este apa. Nivelul de poluare a rîurilor Republicii Moldova variază de la moderat (rîurile Nistru şi Prut) pînă la înalt (rîurile mici). Apele subterane reprezintă principala sursă de apă potabilă pentru circa 70% din populaţie, dar multe fîntîni nu corespund normelor sanitaro-epidemiologice. Deşi numărul locuinţelor dotate cu sisteme centralizate de aprovizionare cu apă este în creştere, în acelaşi timp ele reprezintă doar 40% din total, majoritatea acestor sisteme fiind amplasate în mediul urban. Deşi situaţia în domeniul alimentării cu apă s-a îmbunătăţit, construcţia apeductelor noi nu a fost susţinută de construcţia instalaţiilor de purificare şi tratare a apelor reziduale şi a sistemelor de canalizare. Această situaţie creează un risc sporit de poluare a apelor.
În principalele rîuri ale ţării calitatea apei variază de la moderat poluată (Nistru, Prut) pînă la poluată (Răut, Bîc). Majoritatea resurselor de ape subterane nu corespund standardelor şi cerinţelor de calitate a apei potabile, avînd o concentraţie excesivă de substanţe chimice nocive (fluor, fier, hidrogen sulfurat, cloruri, sulfaţi, mineralizare excesivă). Deosebit de nefavorabilă este situaţia în mediul rural, unde, în mare parte, populaţia utilizează apă din pînza freatică (132 mii de fîntîni, captaje, izvoare) şi numai 17% din familii se alimentează din surse centralizate.
Astfel, pe termen mediu se impune necesitatea valorificării capitalului natural şi dezvoltării economice cu folosirea unor tehnologii de protecţie a mediului înconjurător. Principalele probleme cu care se confruntă Republica Moldova, cum ar fi gestionarea eficientă a deşeurilor, prevenirea poluării aerului şi a apelor, prevenirea degradării solurilor, nu vor putea fi rezolvate fără eforturi susţinute din partea autorităţilor locale.
Argumente
Unul dintre obiectivele de bază ale Strategiei naţionale de dezvoltare constă în asigurarea unei dezvoltări regionale echilibrate. Dezvoltarea regională urmăreşte planificarea şi realizarea unei dezvoltări social-economice teritoriale echilibrate pe întreg teritoriul ţării. Aceasta se referă nu numai la implementarea unor politici de dezvoltare a regiunilor înapoiate, ci şi la acele politici care ţin de reducerea gradului de suprasolicitare a infrastructurii urbane, a nivelului de sărăcie urbană şi rurală, precum şi, pe termen lung, integrarea mai eficientă a proceselor de amenajare a teritoriului cu cele de planificare economică, în special prin utilizarea mai eficientă a patrimoniului funciar.
Strategia naţională de dezvoltare va susţine dezvoltarea regională într-un cadru de politici coordonat, coerent şi reciproc benefic. La nivel naţional, activităţile de implementare a politicii se vor axa pe următoarele domenii: infrastructură, servicii publice, mediul de afaceri, turism, mediul înconjurător, agricultură şi dezvoltare rurală.
În vederea asigurării unei dezvoltări eficiente şi creşterii social-economice în regiuni, existenţa unui program detaliat şi cuprinzător de investiţii publice – ca parte componentă a CCTM – apare ca o condiţie absolut necesară. În acest sens, Republica Moldova va iniţia procesul de coordonare a resurselor financiare cu rezultatele aşteptate. La nivel regional, activităţile orientate spre creşterea competitivităţii şi atractivităţii regiunilor de dezvoltare vor fi identificate în strategiile de dezvoltare regională.
Consolidarea capacităţii regionale este o premisă iminentă a unei dezvoltări regionale durabile. Din aceste considerente atenţia va fi orientată spre fortificarea instituţională, spre sporirea capacităţii de absorbţie în regiunile de dezvoltare, spre specializarea sectorului neguvernamental, precum şi spre consolidarea capacităţilor de planificare şi implementare ale autorităţilor administraţiei publice locale.
Scopul general al priorităţii
Realizarea unei dezvoltări social-economice echilibrate şi durabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova prin corelarea eforturilor în cadrul regiunilor de dezvoltare.
Obiective
5.1. Participarea echilibrată a tuturor regiunilor la dezvoltarea social-economică a ţării, cu accent prioritar pe regiunile Nord, Centru şi Sud
5.2. Accelerarea dezvoltării oraşelor mici în calitate de "poli de creştere" ai regiunilor
5.3. Dezvoltarea economiei rurale şi creşterea productivităţii în agricultură
5.4. Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii regionale şi promovarea parteneriatului public-privat
5.5. Prevenirea poluării mediului înconjurător şi utilizarea eficientă a resurselor naturale în vederea creşterii calităţii vieţii
Programe şi măsuri
5.1. Participarea echilibrată a tuturor regiunilor la dezvoltarea social-economică a ţării, cu accent prioritar pe regiunile Nord, Centru şi Sud
Argumente
Cancelaria de Stat va elabora Strategia naţională de dezvoltare regională şi Planul de acţiuni, în care va identifica modalitatea, locul şi timpul de instituire a instituţiilor de dezvoltare regională, prevăzute în Legea privind dezvoltarea regională în Republica Moldova. Scopul Strategiei naţionale de dezvoltare regională va fi limitat la crearea şi menţinerea unui cadru de gestiune, de implementare, de finanţare, de monitorizare şi de evaluare a dezvoltării regionale, fără a detalia conţinutul strategiilor regionale de dezvoltare sau modalitatea în care regiunile îşi vor concepe dezvoltarea.
Principalul instrument de realizare a politicii de dezvoltare regională vor fi strategiile regionale de dezvoltare, elaborate cu participarea largă a autorităţilor publice, a organizaţiilor neguvernamentale şi a sectorului privat la nivel local şi regional şi coordonate cu consiliile regionale pentru dezvoltare şi cu agenţiile de dezvoltare regională. Strategiile vor identifica principalele probleme social-economice ale regiunilor, vor stabili priorităţile de dezvoltare şi vor ghida domeniile de investiţii în regiuni în termen mediu. Pentru a susţine investiţiile în domeniile şi localităţile identificate, agenţiile de dezvoltare regională vor încuraja crearea parteneriatelor orizontale între grupuri de comunităţi şi sectorul privat.
Dezvoltarea regională derivă de la priorităţile de dezvoltare naţională şi asigură realizarea lor la nivel teritorial, inclusiv local şi regional. În acest sens, priorităţile identificate în cadrul strategiilor de dezvoltare regională trebuie să fie discutate şi coordonate cu politicile sectoriale la nivel naţional. Coordonarea politicilor şi domeniilor de investiţii va fi asigurată prin examinarea strategiilor de dezvoltare regională şi prin aprobarea deciziilor de finanţare în cadrul CNCDR, precum şi prin stabilirea unor alte mecanisme de coordonare.
Programe şi măsuri
5.1.1. Consolidarea capacităţilor instituţiilor de dezvoltare regională pentru gestionarea proceselor de dezvoltare:
(i) crearea şi asigurarea funcţionalităţii Direcţiei pentru dezvoltarea regională a Ministerului Administraţiei Publice Locale;
(ii) finalizarea şi aprobarea Strategiei naţionale pentru dezvoltarea regională;
(iii) crearea şi asigurarea funcţionalităţii consiliilor regionale pentru dezvoltare şi a agenţiilor de dezvoltare regională în regiunile Nord, Centru şi Sud;
(iv) elaborarea şi adoptarea strategiilor de dezvoltare regională cu participarea autorităţilor locale de nivelul întîi şi de nivelul al doilea, a organizaţiilor neguvernamentale şi a sectorului privat în fiecare din cele trei regiuni;
(v) crearea unui mecanism armonizat de finanţare pentru canalizarea fondurilor Guvernului şi ale donatorilor internaţionali în proiecte investiţionale identificate în strategiile de dezvoltare regională;
(vi) delimitarea competenţelor între organele centrale de specialitate ale administraţiei publice şi APL în conformitate cu Legea nr.435-XVI din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă;
(vii) descentralizarea financiară şi perfecţionarea relaţiilor interbugetare în scopul întăririi capacităţii financiare a APL pentru gestionarea serviciilor publice şi proiectelor de investiţii;
(viii) implementarea Strategiei naţionale de instruire a funcţionarilor publici şi a aleşilor locali şi crearea condiţiilor pentru un nou management al resurselor umane;
(ix) promovarea femeilor în funcţii decizionale ale APL;
(x) elaborarea unui mecanism transparent şi eficient de monitorizare şi evaluare pentru dezvoltarea regională;
(xi) crearea unui proces participativ puternic pentru maximizarea impactului investiţiilor în dezvoltarea regională asupra celor săraci, asupra celor social excluşi şi asupra femeilor.
5.1.2. Dezvoltarea capacităţilor de cooperare interregională şi transfrontalieră de valorificare a unor investiţii eficiente în regiuni:
(i) încurajarea creării parteneriatelor orizontale între grupuri de localităţi, raioane, organizaţii neguvernamentale şi întreprinderi private în vederea realizării proiectelor comune de dezvoltare regională;
(ii) planificarea comună şi coordonată (între regiuni şi transfrontalieră) a infrastructurii fizice, economice, sociale şi de mediu;
(iii) administrarea comună a investiţiilor în rîurile comune;
(iv) îmbunătăţirea conectivităţii cu regiunile de frontieră (ajustarea căii ferate la hotarul cu România);
(v) promovarea schimbului cultural cu ţările vecine şi crearea ofertelor turistice comune.
5.2. Accelerarea dezvoltării oraşelor mici în calitate de "poli de creştere" ai regiunilor
Argumente
Selectarea localităţilor care, printr-o dezvoltare focusată, să se transforme în centre regionale trebuie bazată pe potenţialul acestora de a stimula creşterea economică în orăşelele şi în satele care intră în zona de influenţă şi pe calitatea legăturilor de transport cu alte părţi ale ţării. În virtutea rolului prevăzut pentru centrele regionale, doar un număr mic de localităţi trebuie selectate pentru acest rol în vederea asigurării unui nivel necesar de concentrare a resurselor şi a investiţiilor.
Deşi stabilirea şi dezvoltarea centrelor regionale va constitui un element-cheie al politicii de dezvoltare regională pe parcursul implementării Strategiei, aceasta nu înseamnă că dezvoltarea se va limita la aceste centre şi la zonele lor adiacente. Această abordare va contribui la crearea unei mase critice care va genera creşterea economică în alte oraşe-ţintă şi în zonele lor mai largi de influenţă. Pe teritoriul acestor zone va fi nevoie de crearea unei baze (development hubs) de importanţă raională şi/sau locală. În fiecare regiune un număr de oraşe mici, mai mici decît centrul regional, vor începe să se dezvolte şi vor îndeplini funcţia de centru raional/local de dezvoltare care vor impulsiona creşterea economică şi vor susţine dezvoltarea satelor şi a zonelor rurale din vecinătate.
Realizarea dezvoltării regionale echilibrate prin intermediul centrelor de creştere va fi complementată de politici multisectoriale menite să asigure acestor centre creşterea economică şi să creeze condiţii pentru ca activitatea economică locală să ofere comunităţilor locale destule oportunităţi pentru a-şi asigura locuri de muncă cu venituri acceptabile.
Programe şi măsuri
5.2.1. Promovarea unor instrumente eficiente pentru facilitarea convergenţei, dezvoltării şi creşterii economice a oraşelor, precum şi consolidarea reţelei oraşelor mici:
(i) elaborarea şi adoptarea unei strategii naţionale de amenajare a teritoriului, care va stabili politicile indicative în relaţie cu amplasarea întreprinderilor industriale, a spaţiilor locative, a terenurilor agricole, a zonelor turistice naţionale şi a rutelor turistice şi patrimoniului cultural;
(ii) crearea condiţiilor avantajoase pentru investitori în zonele defavorizate;
(iii) dezvoltarea infrastructurii economice (zone economice libere, parcuri industriale, centre de logistică) în localităţile-cheie;
(iv) promovarea marketingului capacităţilor regionale vizavi de investiţiile străine (info-centre, servicii organizate);
(v) restructurarea şi modernizarea sectorului industrial aşa încît să permită crearea clusterelor;
(vi) crearea reţelelor de oraşe bazate pe potenţialul şi interesul comun de dezvoltare;
(vii) promovarea marketingului brandurilor şi a practicilor de succes ale oraşelor.
5.3. Dezvoltarea economiei rurale şi creşterea productivităţii în agricultură
Argumente
Ponderea înaltă a populaţiei rurale şi a suprafeţei ocupate de spaţiul rural fac ca problema dezvoltării rurale în Moldova să capete o importanţă naţională. Problema dezvoltării economiei rurale este una complexă, care necesită o abordare intersectorială şi teritorială (regională). Agricultura va continua să rămînă esenţială pentru dezvoltarea economiei rurale, fiind în multe localităţi principala activitate economică disponibilă. Viitorul agriculturii este de neconceput fără diversificarea şi reînnoirea economiei rurale în totalitate, deoarece agricultura poate fi eficientă numai în contextul dezvoltării rurale.
Modificările structurale din ultimii ani au contribuit la crearea unui sector agricol individual vast. Cea mai mare parte a întreprinderilor individuale încă nu au reuşit să se adapteze la noile condiţii de piaţă. Tendinţa producerii agricole spre autoconsum şi lipsa de viabilitate economică a multor întreprinderi din sector se datorează multiplelor constrîngeri, atît la nivel de ofertă, cît şi la nivel de cerere. Oferta inadecvată de produse agricole de calitate reprezintă motivul oportunităţilor insuficiente de comercializare, iar aceasta, la rîndul ei, este strîns legată de eşecurile la nivel de cerere, cum ar fi subdezvoltarea lanţurilor valorice coordonate pe verticală, al căror rol este de a crea şi forma cererea şi de a stabili standardele pentru produsele agricole pe baza cerinţelor pieţei. Utilizarea insuficientă a potenţialului de cercetare – inovare, nivelul redus al culturii manageriale, în pas cu evoluţia economiei de piaţa, sînt, de asemenea, cauzele nivelului scăzut de competitivitate a produselor agroalimentare.
Creşterea performanţei sectorului agricol impune o schimbare în două direcţii: creşterea eficienţei agriculturii şi a competitivităţii produselor agroalimentare şi, în consecinţă, reducerea numărului de persoane implicate în agricultură. Un randament înalt al sectorului agroalimentar poate fi atins prin aplicarea tehnologiilor moderne, care ar asigura o productivitate sporită, o calitate superioară, o eficienţă economică şi, în final, o competitivitate a produselor moldoveneşti pe arena internaţională. Aceasta presupune acţiuni care se vor concentra pe crearea unui mediu investiţional favorabil pentru întreprinderile agricole şi de prelucrare, atragerea surselor financiare din ţară şi din străinătate pentru dezvoltarea infrastructurii de producere şi de comercializare, dezvoltarea capitalului uman, dezvoltarea potenţialului de cercetare ştiinţifică şi de inovare, îmbunătăţirea administrării riscurilor, conservarea şi utilizarea eficientă a resurselor naturale.
Pe măsura implementării reformelor structurale, a aplicării tehnologiilor moderne, numărul persoanelor ocupate în agricultură se va micşora. Transferul forţei de muncă de la activităţi agricole la activităţi neagricole necesită o evaluare a instruirii, a calificărilor şi abilităţilor, precum şi a nevoilor de instruire continuă. Un alt set de măsuri ce trebuie abordat priveşte educaţia şi calificarea forţei de muncă din mediul rural, astfel încît să poată accede la alte activităţi economice neagricole. În acest context, este necesar un efort concentrat şi hotărît de a crea şi de a dezvolta condiţii îmbunătăţite pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale, pentru atragerea investiţiilor în noile afaceri în mediul rural, ceea ce ar conduce nu numai la rezolvarea problemelor sociale, dar şi la sporirea productivităţii economiei rurale, în particular, şi a competitivităţii economiei naţionale, în general.
Programe şi măsuri
5.3.1. Creşterea performanţei sectorului agricol şi a competitivităţii produselor agroalimentare:
(i) îmbunătăţirea managementului terenurilor agricole şi protecţia complexă a solurilor;
(ii) îmbunătăţirea administrării riscurilor naturale, conservarea şi utilizarea eficientă a resurselor naturale;
(iii) modernizarea infrastructurii de producere şi de dezvoltare a infrastructurii de piaţă a produselor agroalimentare;
(iv) reorganizarea serviciilor/sistemelor sanitare veterinare şi fitosanitare armonizate la cerinţele Uniunii Europene în scopul asigurării inofensivităţii produselor alimentare şi promovarea exporturilor;
(v) îmbunătăţirea calităţii educaţiei în domeniul agrar, inclusiv a formării profesionale continue;
(vi) fortificarea serviciilor de extensiune rurală (servicii de informare şi consultanţă în agricultură şi dezvoltare rurală);
(vii) reformarea şi consolidarea sistemului de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică a sectorului agroalimentar;
(viii) crearea unui parteneriat eficient între ştiinţă, educaţie şi extensiune în agricultură.
5.3.2. Dezvoltarea unui mediu favorabil pentru consolidarea sectorului ÎMM şi a abilităţilor antreprenoriale în spaţiul rural:
(i) consolidarea antreprenoriatului în oraşe şi în sate prin facilitarea accesului la servicii (ghişee unice în cadrul APL, centre informaţionale de business, reţele de distribuţie şi comercializare a produselor);
(ii) dezvoltarea culturii antreprenoriale în mediul rural prin programe educaţionale, prin business incubatoare etc.;
(iii) dezvoltarea serviciilor de susţinere a businessului rural;
(iv) dezvoltarea activităţilor rurale neagricole, în special în cadrul ÎMM, inclusiv în întreprinderile agricole, prin programe şi proiecte sectoriale (servicii, telecomunicaţii, transport etc.);
(v) dezvoltarea capacităţilor pentru valorificarea potenţialului turistic prin identificarea şi promovarea unui număr redus de produse şi servicii foarte competitive (niche approach) şi consolidarea cooperării în domeniul turismului cu ţările vecine.
5.4. Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii regionale şi promovarea parteneriatului public-privat
Argumente
În pofida faptului că în Republica Moldova există, practic, toate elementele de infrastructură, distribuţia acestora este neuniformă. În unele regiuni calitatea proastă a infrastructurii generează obstacole semnificative în dezvoltarea social-economică, scade atractivitatea investiţională a regiunilor şi nu corespunde cerinţelor moderne de dezvoltare. Această situaţie este caracteristică tuturor elementelor de infrastructură regională (drumuri, sisteme de aprovizionare cu gaze naturale, apă, energie, infrastructura socială, de mediu etc.).
În acelaşi timp, fără o îmbunătăţire considerabilă a infrastructurii regionale nu putem miza pe reducerea disparităţilor în dezvoltarea regională şi asigura sporirea competitivităţii regiunilor. Regiunile pot deveni entităţi economice atractive doar în condiţiile creării infrastructurii care ar corespunde cerinţelor economiei moderne.
Fiecare regiune de dezvoltare va defini principalele domenii deficitare şi priorităţi în dezvoltarea propriei infrastructuri, bazîndu-se pe analiza statutului şi a rolului său în asigurarea dezvoltării social-economice durabile. În identificarea priorităţilor regiunile se vor axa pe utilizarea maximă a oportunităţilor de cooperare interregională şi transfrontalieră.
În acelaşi timp, experienţa ţărilor europene ne demonstrează că cea mai eficientă politică regională combină eforturile autorităţilor centrale, regionale şi locale, ale sectorului privat şi ale organizaţiilor neguvernamentale. Parteneriatele publice private pot, de asemenea, fi un instrument eficient de livrare a serviciilor publice acolo unde sînt necesare investiţii substanţiale pe care statul nu le poate asigura.
Programe şi măsuri
5.4.1. Concentrarea resurselor şi capacităţilor financiare pentru implementarea proiectelor în domeniul social, al transportului, al serviciilor publice şi al protecţiei mediului:
(i) sporirea capacităţilor regiunilor de a elabora şi de a implementa proiecte de dezvoltare a infrastructurii;
(ii) studierea situaţiei existente referitoare la infrastructură şi:
necesitatea de investiţii,
capacitatea de absorbţie a investiţiilor, fezabilitatea investiţiilor, impedimentele (financiare, legale etc.) în calea realizării proiectelor investiţionale;
(iii) implementarea instrumentelor şi a mecanismelor eficiente în promovarea parteneriatelor public-private în regiuni.
5.4.2. Crearea infrastructurii informaţionale pentru susţinerea unui proces de guvernare eficient şi transparent:
(i) implementarea Strategiei naţionale de edificare a societăţii informaţionale – "Moldova electronică";
(ii) crearea Infrastructurii de date geografice spaţiale a Republicii Moldova şi integrarea în spaţiul internaţional;
(iii) ameliorarea calităţii procesului decizional prin implicarea în acest proces a consumatorilor serviciilor informaţionale create.
5.5. Prevenirea poluării mediului înconjurător şi utilizarea eficientă a resurselor naturale în vederea creşterii calităţii vieţii
Argumente
Dezvoltarea durabilă a ţării şi a întregii societăţi este posibilă numai prin asigurarea unor factori de mediu calitativi care să contribuie la menţinerea calităţii vieţii şi sănătăţii. Calitatea mediului are o legătură directă şi cu performanţa economică a ţării, afectînd producţia agricolă şi dezvoltarea economică rurală.
Factorul de mediu cu cel mai mare impact asupra sănătăţii este apa. În acest sens sînt necesare acţiuni concrete în vederea diminuării impactului negativ al apelor potabile de calitate nesatisfăcătoare asupra sănătăţii populaţiei. Degradarea mediului înconjurător de la acumularea diverselor deşeuri reprezintă cel mai agresiv factor care contribuie la scăderea atît a calităţii sănătăţii, cît şi a duratei vieţii populaţiei. Volumul deşeurilor menajere solide şi a celor de producere, evacuate în mediul ambiant s-a majorat esenţial în ultimele decenii, ca rezultat al lipsei tehnologiilor de prelucrare, de neutralizare şi de eliminare a acestora, influenţînd negativ asupra mediului şi sănătăţii populaţiei.
Politica de mediu va fi implementată prin implicarea activă a autorităţilor publice locale în sistemul de gestionare a resurselor naturale. În acest sens vor fi întreprinse măsuri pentru delimitarea clară a competenţelor între autorităţile centrale şi locale, pentru sporirea capacităţilor autorităţilor publice abilitate, precum şi pentru creşterea gradului de conştientizare a populaţiei privind efectele negative ale unor activităţi asupra calităţii mediului înconjurător.
Implementarea politicii de mediu este costisitoare şi va necesita contribuţii din partea bugetului de stat şi bugetelor locale, din partea Fondului Ecologic Naţional şi din partea surselor externe de finanţare. În acest sens, sînt importante acţiunile ce încurajează participarea sectorului privat la activitatea de protecţie a mediului (cum ar fi aprobarea standardelor de calitate ecologică), precum şi descentralizarea unor măsuri la nivel de comunitate (cum ar fi crearea sistemelor autonome de aprovizionare cu apă în localităţile unde conectarea la o ţeavă centralizată este prea costisitoare).
Programe şi măsuri
5.5.1. Utilizarea eficientă a resurselor naturale, menţinerea calităţii mediului înconjurător ca factor ce asigură sănătatea şi calitatea vieţii:
(i) prevenirea şi reducerea degradării resurselor naturale şi eficientizarea utilizării acestora, cu accent special asupra măsurilor de prevenire a eroziunii solurilor;
(ii) îmbunătăţirea sistemului de gestionare a deşeurilor în scopul reducerii cantităţii şi a impactului acestora, inclusiv prin crearea infrastructurii de depozitare şi de prelucrare a deşeurilor;
(iii) managementul, depozitarea controlată şi distrugerea substanţelor chimice toxice şi a poluanţilor organici persistenţi;
(iv) extinderea reţelei de aprovizionare cu apă şi canalizare, inclusiv prin încurajarea creării unor sisteme descentralizate acolo unde aprovizionarea centralizată este exagerat de costisitoare;
(v) colaborarea multilaterală privind monitorizarea şi protecţia bazinelor rîurilor Prut şi Nistru, inclusiv gestionarea apelor, pescuitul şi irigarea;
(vi) eficientizarea consumului de energie, promovarea energiei regenerabile şi a producerii mai pure;
(vii) modernizarea şi eficientizarea sistemului naţional de monitoring privind starea şi evoluţia condiţiilor hidrometeorologice, inclusiv a hazardelor naturale şi a calităţii mediului;
(viii) extinderea ariilor naturale protejate şi protecţia florei şi faunei;
(ix) ridicarea gradului de împădurire, inclusiv prin împădurirea terenurilor agricole degradate, prin plantarea şi regenerarea fîşiilor împădurite de protecţie a terenurilor agricole, cu utilizarea oportunităţilor noi de finanţare a procesului de împădurire din contul creditelor de carbon;
(x) perfecţionarea controlului de stat pentru asigurarea executării legislaţiei în domeniul protecţiei mediului şi a utilizării durabile a resurselor naturale.
Indicatorii de monitorizare
| Indicatorul (toţi indicatorii urmează a fi dezagregaţi pe regiuni) | Sursa |
| Ponderea populaţiei urbane, total populaţie în regiune, % | Biroul Naţional de Statistică |
| Ponderea locuinţelor dotate cu canalizare (media pe regiune), % | Biroul Naţional de Statistică |
| Ponderea locuinţelor dotate cu sisteme de aprovizionare cu apă (media pe regiune), % | Biroul Naţional de Statistică |
| Investiţii în capital fix, milioane lei | Biroul Naţional de Statistică |
| Volumul producţiei industriale, milioane lei | Biroul Naţional de Statistică |
| Investiţii în capital fix pe cap de locuitor, mii lei | Biroul Naţional de Statistică |
| Volumul producţiei industriale pe cap de locuitor, mii lei | Biroul Naţional de Statistică |
| Numărul întreprinderilor raportoare | Biroul Naţional de Statistică |
| Numărul salariaţilor, mii | Biroul Naţional de Statistică |
| Salariul mediu lunar pe regiune în raport cu salariul mediu lunar pe ţară, % | Biroul Naţional de Statistică |
| Ponderea terenurilor irigate în totalul terenurilor agricole (media pe regiune), % | Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru |
| Ponderea terenurilor erodate în totalul terenurilor agricole (media pe regiune), % | Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru |
| Total drumuri publice locale la sfîrşitul anului, km, | Biroul Naţional de Statistică |
| inclusiv cu îmbrăcăminte rigidă | |
| Formarea deşeurilor, mii tone | Biroul Naţional de Statistică |
| Utilizarea deşeurilor, mii tone | Biroul Naţional de Statistică |
| Ponderea terenurilor acoperite cu pădure, % | Agenţia pentru Silvicultură "Moldsilva" |
| Ponderea ariilor protejate pentru conservarea diversităţii biologice, % | Ministerul Mediului |
| Ponderea populaţiei cu acces la surse îmbunătăţite de apă, % | Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă |
| Ponderea populaţiei cu acces la salubrizare îmbunătăţită, % | Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului |
| Ponderea populaţiei cu acces la canalizare îmbunătăţită, % | Biroul Naţional de Statistică |