Secţiunea 3
Monitorizarea apelor uzate
18. Monitorizarea apelor uzate trebuie să se bazeze pe măsurători repetate sau observaţii cu o frecvenţă adecvată, în conformitate cu procedurile stabilite. Informaţiile obţinute prin monitorizare pot fi folosite pentru diferite scopuri, scopul principal fiind verificarea respectării valorilor limită de emisie prevăzute în autorizaţie sau legislaţia în vigoare, dar, de asemenea, este utilă şi pentru o supraveghere a funcţionării corecte a proceselor instalaţiei, precum şi pentru a permite o mai bună luare a deciziilor cu privire la operaţiunile tehnice.
19. Laboratoarele care efectuează servicii de măsurare a apelor uzate trebuie să opereze cu sisteme de management al calităţii în conformitate cu standardele naţionale sau cele internaţionale adoptate în calitate de standarde naționale.
20. Pentru fiecare standard ce se atribuie metodelor de măsurare, există o cerinţă de a aborda incertitudinea de măsurare. Fiecare laborator acreditat care aplică aceste standarde trebuie să definească o procedură care descrie modul în care este abordată incertitudinea şi trebuie să aplice întotdeauna această procedură pentru exprimarea rezultatelor măsurărilor. Prin urmare, fiecare laborator (acreditat) trebuie să fie în măsură să indice incertitudinea estimată pentru fiecare rezultat de măsurare.
21. Incertitudinea estimată este necesară mai ales în cazul verificării condiţiilor de autorizare şi este de o mare importanţă în colectarea de date. Factorii care contribuie la incertitudinea totală de măsurare, chiar dacă contribuţia lor unică s-ar putea să nu fie cuantificabilă individual, sînt:
calificarea personalului şi factorii umani;
infrastructura de laborator şi condiţiile de mediu;
metodele de testare şi etalonare şi validarea metodei;
echipamentele şi software-ul folosit;
trasabilitatea măsurării;
planul, procedurile şi procesul de prelevare a probelor;
transportul şi manipularea articolelor de testare şi etalonare.
22. Pentru măsurătorile periodice, în apă, incertitudinea rezultatelor obţinute prin metoda de măsurare poate fi determinată fie prin intermediul unei abordări directe printr-un proiect experimental unic, fie prin intermediul unei abordări indirecte, printr-o combinaţie de diferite modele experimentale. Pentru o abordare directă, toţi factorii care influenţează, care pot cauza variaţii ale rezultatului măsurătorii, sînt investigaţi în cadrul unui singur experiment, care include întregul lanţ de producţie de date cu toate sub-etapele. Acest lucru duce direct la incertitudinea extinsă, care defineşte un interval în care se înscrie rezultatul măsurătorii. Incertitudinea extinsă poate fi aplicată fiecărui rezultat sau valorilor medii, de exemplu, înainte de compararea acestora cu valoarea limită de emisie prevăzute în autorizaţie.
23. Pentru o abordare indirectă, variaţiile sunt evaluate separat pentru fiecare sub-etapă a metodei de măsurare aplicate (a se vedea factorii menţionaţi mai sus). Pentru a calcula incertitudinea de măsurare, este nevoie de o ecuaţie analitică (ecuaţia model a metodei), care combină toate sub-etapele care contribuie. În cele din urmă, abordarea indirectă conduce la o incertitudine combinată, care trebuie să fie înmulţită cu un "factor de acoperire" pentru a obţine o incertitudine extinsă.
24. Laboratoarele care efectuează analiza apelor uzate vor utiliza metode de analiză validate la nivel național si internațional, cum ar fi SM SR EN ISO/CEI 17025:2006. Validarea metodei este procesul utilizat pentru a confirma că o procedură analitică folosită pentru un test specific este potrivită utilizării prevăzute a acesteia. Rezultatele validării metodei pot fi folosite pentru a aprecia calitatea, fiabilitatea şi consecvenţa rezultatelor analitice; acest lucru este o parte integrantă a oricărei bune practici analitice.
25. Generarea datelor de monitorizare urmează mai multe etape consecutive, toate dintre care trebuie să fie efectuate în conformitate cu standardele sau cu instrucţiunile specifice metodei în cauză, pentru a asigura rezultate de bună calitate şi armonizarea între diferite laboratoare şi măsurări. Acest lanţ de generare a datelor constă din următoarele etape:
Măsurarea debitului;
Prelevarea probelor şi tratarea probelor;
Analiza probelor;
Evaluarea rezultatelor măsurătorilor;
Prelucrarea datelor;
Raportarea datelor.
26. Măsurarea debitului
Debitul apelor uzate este un parametru important pentru controlul funcţionării şi performanţei unei staţii de epurare a apelor uzate. Măsurarea permanentă şi corectă a debitului apelor uzate este o bază pentru măsurarea şi evaluarea încărcării hidraulice şi substanţiale reale a unei staţii de epurare şi pentru verificarea respectării valorilor limită de emisie prevăzute într-un regulament sau o autorizaţie. Mai mult decît atît măsurarea debitului apelor uzate facilitează funcţionarea hidraulică şi procedurală a tuturor părţilor unei staţii de epurare, de exemplu, manevrarea dozării pompelor pentru produse chimice, pompelor pentru tratarea nămolului etc. Activităţile de prelevare a probelor sînt efectuate de dispozitive automate de prelevare de probe, a căror măsuri individuale de eşantionare sînt declanşate prin semnale de la dispozitivul de măsurare a debitului. Dispozitivele de măsurare a debitului sunt poziţionate în afluxul la staţia de epurare, precum şi la efluxul de la staţia de epurare; în plus, dispozitivele de măsurare a debitului pot fi poziţionate în alte locuri importante pentru funcţionarea instalaţiei.
Dispozitive moderne de măsurare a debitului sunt instalate pe sit permanent pentru o monitorizare continuă. Acestea sunt în măsură să înregistreze şi să afişeze instantaneu debitul măsurat (l/s, m³/s) şi să sumeze evacuările de ape uzate măsurate pe anumite perioade de timp, cum ar fi o zi, o lună sau un an (m³/zi, m³/an etc.). Dispozitivele concepute pentru a permite măsurarea reprezentativă a debitului de ape uzate trebuie să aibă o secţiune a conductei de ape uzate proiectată pentru a asigura un profil de flux ordonat, liber de agitare şi reflux, astfel încât viteza de curgere să poată fi determinată cu regularitate. Cerinţa pentru un flux omogen este în general îndeplinită dacă planul de măsurare este la fel de departe, în amonte şi în aval, de orice perturbări care ar putea provoca o schimbare a direcţiei fluxului, şi este într-o secţiune cu forma şi secţiunea transversală constante. În plus, trebuie garantată o viteză minimă, în funcţie de metoda de măsurare.
Pentru măsurarea debitului apelor uzate sînt utilizate următoarele metode de măsurare :
metode hidraulice (stăvilare sau canale);
metode magnetic-inductive (MIM);
metode cu ultrasunete;
metode cu radar.
Pentru măsurarea debitului apelor uzate este importantă:
selectarea unei metode adecvate pentru încărcările de măsurare specifice;
menţinerea condiţiilor hidraulice corespunzătoare în conducta de măsurare;
respectarea condiţiilor bune de instalare.
Construcţia dispozitivului trebuie să respecte cerinţele hidrometrice ale sistemului de măsurare; toate componentele sistemului de măsurare trebuie să fie armonizate. Proiectarea dispozitivului depinde de evacuarea maximă şi minimă a apelor uzate, care vor fi cunoscute în realitate, după punerea în funcţiune; acest lucru înseamnă că variaţiile aşteptate ale încărcării hidraulice trebuie să fie luate în considerare în avans. Trebuie să fie prevăzute condiţiile hidraulice adecvate pentru intrare şi ieşire; altfel nu va putea fi obţinut niciun rezultat de măsurare fiabil. Trebuie să fie prevăzute guri mari de aerisire şi manipulare echipate cu panouri de acoperire uşor de manevrat. Un concept adecvat pentru manipularea dispozitivelor de închidere va facilita funcţionarea.
Instrucţiunile operaţionale pentru un dispozitiv de măsurare ar trebui să cuprindă în special întreţinerea periodică şi controlul funcţionării. Calibrarea recurentă constantă a dispozitivului (cel puţin o dată pe an) este esenţială. Curăţarea periodică a întregii secţiuni măsurarea fără dezasamblarea senzorilor şi lucrări de întreţinere periodice a echipamentelor auxiliare cum ar fi valvele din conductele de măsurare, pot ajuta la garantarea unei bune funcţionări a întregului dispozitiv.
Acurateţea măsurării debitului are un impact major asupra rezultatelor încărcării totale a emisiilor. Determinarea concentraţiei într-o probă poate fi foarte precisă; totuşi exactitatea determinării debitului la momentul eşantionării poate varia mult. Fluctuaţii mici în măsurarea debitului pot duce la diferenţe mari în calculele încărcării. O mai bună precizie şi repetabilitate pentru măsurătorile de debit pot fi realizate prin includerea în raportul detaliat al programului de monitorizare a unei descrieri a modului în care măsurarea, verificarea, calibrarea şi întreţinerea urmează să fie efectuate.
27. Prelevarea probelor şi tratamentul probelor
Prelevarea probelor este o operaţiune complexă care constă din două etape - stabilirea unui plan de prelevare de probe şi prelevarea probelor. Ultima poate influenţa (de exemplu, prin lipsa condiţiilor de curăţenie) rezultatele analitice. Ambele etape afectează puternic rezultatele măsurătorilor şi concluziile care decurg din acestea. Prin urmare, este necesar ca prelevarea de probe să fie una reprezentativă şi să fie efectuată în mod corespunzător; acest lucru înseamnă că ambele etape de prelevare a probelor trebuie efectuate în conformitate cu standardele relevante sau cu procedurile convenite.
Probele trebuie să fie reprezentative în timp şi spaţiu. Probele aduse la laborator trebuie să reprezinte toate substanţele din apele uzate evacuate în timpul perioadei de interes, de exemplu, o zi de lucru (reprezentativitatea în timp). La fel, atunci cînd se monitorizează o substanţă, proba trebuie să reprezinte întreaga cantitate emisă de la fabrică (reprezentativitatea în spaţiu). Dacă materialul este omogen, poate fi suficientă prelevarea de probe într-un singur punct, totuşi, pentru materiale eterogene, pentru a avea un eşantion reprezentativ în spaţiu, ar putea fi necesare mai multe probe de la diferite puncte.
În plus, prelevarea de probe trebuie efectuată fără careva modificări aduse componenţei probelor, sau - dacă este necesar - cu o schimbare la o formă intenţionată şi mai stabilă. De fapt, există parametri ai probei care trebuie să fie determinaţi (sau carecumva conservaţi) la faţa locului, deoarece valoarea lor se poate modifica în timp, de exemplu, pH-ul sau conţinutul de oxigen a unei probe ape uzate. În general, probele sunt etichetate şi identificate cu un număr de cod al probei. Alte informaţii necesare pentru definirea planului de prelevare a probelor şi interpretării în continuare a rezultatelor trebuie să ia în considerare următoarele elemente (care pot fi menţionate pe o etichetă ataşată probei):
locul în care se prelevează probele, pentru ca acestea să fie reprezentative pentru emisiile globale, trebuie să permită ca substanţele din apele uzate să fie bine amestecate şi suficient de departe de punctele de amestecare. Probele trebuie să fie întotdeauna prelevate din aceleaşi locaţii stabilite. Vor fi considerate garanţii corespunzătoare în ceea ce priveşte punctul de prelevare a probelor (de exemplu, acces bun, proceduri şi instrucţiuni clare, permise de muncă, bucle de prelevare a probelor, blocaje, folosirea echipamentelor de protecţie), pentru a asigura minimizarea oricăror riscuri pentru personalul de prelevare a probelor şi pentru mediu;
frecvenţa de prelevare a probelor şi alte considerente de sincronizare, cum ar fi timpul mediu şi durata de prelevare a probelor, este, de obicei decisă pe bază de risc, ţinând cont de variabilitatea debitului, compoziţia acestuia şi magnitudinea variabilităţii în raport cu valorile de emisie inacceptabile.
metoda şi / sau echipamentul de prelevare a probelor;
tipul de eşantionare, de exemplu, automat (proporţional timpului sau debitului), la faţa locului manual etc.
mărimea eşantioanelor individuale şi modalităţile de creştere a volumului pentru a furniza probe compozite;
tipul de probă, de exemplu, o probă pentru o analiză a unuia sau mai multor parametri;
personalul responsabil de prelevarea probelor; acesta ar trebui să aibă competenţe adecvate.
În general, în prelevarea de probe a apelor uzate sunt practicate două metode - prelevarea probelor compozit şi prelevarea de probe de la faţa locului.
Prelevarea probelor compozit se poate face într-un mod proporţional cu debitul sau proporţional cu timpul. Pentru proba proporţională cu debitul, este preluată o cantitate fixă de probă la fiecare volum predefinit de ape uzate evacuate (de exemplu, la fiecare 10 m³). Pentru probele proporţionale cu timpul, o cantitate fixă de probe este preluată în fiecare unitate de timp (de exemplu, la fiecare 5 minute). În general, din cauza reprezentativităţii lor dorite, sunt preferate probele proporţionale cu debitul. Analiza unei probe compozite dă o valoare medie a parametrului în timpul perioadei de recoltare a probei. De regulă, pentru a da o valoare medie zilnică, se recoltează probe compozite pe durata a 24 ore. Sunt utilizate şi intervale de timp mai scurte, cum ar fi 2 ore sau jumătate de oră. Prelevarea de probe compozite se face, de obicei, automat; instrumentele retrag automat o porţiune de probă la volumul sau timpul corespunzător de evacuare. Duplicatele unor eşantioane compozite pot fi păstrate în stare congelată, şi apoi amestecate între ele pentru a calcula concentraţia medie săptămânală, lunară sau anuală, cu toate că acest lucru poate duce la o modificare a compoziţiei şi conduce la depozitarea unor cantităţi semnificative. Pentru calculele încărcării anuale, sunt, de regulă, preferate eşantioanele compozite.
Probele de la faţa locului sunt luate la momente aleatorii şi nu sunt legate de volumul de ape uzate evacuate. Probele la faţa locului sunt utilizate, de exemplu, în următoarele situaţii:
în cazul în care compoziţia apelor uzate este constantă;
atunci cînd o probă compozită zilnică nu este adecvată (de exemplu, atunci când apa conţine ulei mineral sau substanţe volatile, sau atunci când, din cauza descompunerii, evaporării sau coagulării, în probele zilnice au fost măsurate procente mai mici decât sunt evacuate în realitate);
pentru a verifica calitatea apelor uzate evacuate la un moment dat, în mod normal, pentru a evalua conformitatea cu condiţiile de evacuare;
în scopuri de inspecţie;
atunci cînd sînt prezente faze separate (de exemplu, un strat de ulei care pluteşte pe apă).
Dacă există suficiente probe compozite, ele pot fi folosite pentru a determina o încărcare anuală reprezentativă. Probele la faţa locului pot fi apoi utilizate pentru a susţine şi / sau verifica rezultatele. În cazul în care nu au fost stabilite suficiente probe compozite, pot fi incluse rezultatele probelor la faţa locului. În principiu, sunt calculate încărcările anuale separate atât pentru probele compozite, cât şi pentru probele la faţa locului. Doar astfel încărcările anuale sunt comparate unele cu altele şi, dacă este necesar, corectate.
Pentru a îmbunătăţi fiabilitatea şi trasabilitatea prelevării probelor, mai mulţi parametri pot fi incluşi pe etichetă, împreună cu numărul de cod al probei, de exemplu:
data şi ora de prelevare a probelor;
detalii de conservare a probelor (dacă este cazul);
detalii relevante ale procesului;
trimiterile la măsurătorile efectuate în momentul prelevării probei.
Pentru a conserva substanţele (parametrii) care urmează să fie măsurate în timpul depozitării şi transportării probei, în general, este necesar un pre-tratament pentru a trece testul timpului. Orice pre-tratare a probei trebuie efectuată în conformitate cu programul de măsurare. Pentru apele uzate acest pre-tratament constă, în general, în păstrare a probei la întuneric, la o temperatură adecvată, în mod tipic de 4° C, adăugînd anumite substanţe chimice pentru a fixa compoziţia parametrilor de interes, şi nedepăşind un termen maxim înainte de analiză. Orice aranjament pentru conservarea chimică, depozitarea şi transportul probelor trebuie documentat în mod clar, şi indicat, atunci când este posibil, pe eticheta probei.
Înainte de a analiza proba de laborator, poate fi necesar un tratament specific. Acest tratament depinde foarte mult de metoda de analiză utilizată şi componenta analizată. Orice tratament al probei trebuie efectuat în conformitate cu programul de analiză. Unele dintre motivele pentru aplicarea unui tratament specific probelor sînt indicate mai jos:
concentraţia probei poate fi efectuată atunci cînd nivelul compusului de interes este prea mic pentru a fi detectat prin metoda de analiză;
eliminarea impurităţilor care au fost adăugate probei în timpul procedurii de prelevare a probelor. De exemplu, o probă nemetalică se poate contamina cu componente metalice de la instrumentele de extracţie, sau o probă metalică poate fi contaminată cu uleiuri de la echipamentul de extracţie;
omogenizarea: La analiza apelor uzate, proba trebuie să fie complet omogenă, deoarece analiza unei probe nesedimentate de ape uzate dă rezultate total diferite de rezultatele unei probe sedimentate. Probele compozite, de asemenea, trebuie amestecat bine atunci cînd se ia o probă pentru analiză;
diluarea probelor - pentru a îmbunătăţi performanţa metodei analitice; .
eliminarea interferenţelor, deoarece pot fi prezenţi compuşi care pot mări sau micşora valorile determinantului de interes.
Orice tratamente specific aplicat asupra probelor trebuie documentat în mod clar în cadrul raportării şi indicat, atunci când este posibil, pe eticheta probei.
28. Analiza probelor
Există mai multe metode de analiză care sînt disponibile pentru mai multe determinări. Complexitatea metodelor poate varia de la cele care necesită doar aparatură de laborator de bază sau instrumente analitice de regulă prezente în laboratoare, pînă la metode care necesită instrumente analitice avansate.
În mod obişnuit, vor exista mai multe metode analitice disponibile pentru a determina un parametru. Selectarea metodei adecvate este întotdeauna făcută în conformitate cu nevoile specifice ale prelevării probelor (de exemplu, criteriile specificate de performanţă) şi depinde de o serie de factori, inclusiv de caracterul adecvat, disponibilitate şi cost.
Deoarece diferite metode pot să dea rezultate diferite din aceeaşi probă, este important, împreună cu rezultatele să se indice şi metoda utilizată. De asemenea, acurateţea metodelor şi alte aspecte care afectează rezultatele, cum ar fi interferenţele, trebuie să fie cunoscute şi indicate împreună cu rezultatele. Atunci când pentru analiza probelor este utilizat un laborator extern, este foarte important ca selectarea metodelor de prelevare a probelor şi de analiză să fie efectuate în strânsă cooperare cu laboratorul extern. Acest lucru ar asigura că toate aspectele relevante, cum ar fi specificitatea metodei şi alte limitări sunt luate în considerare înainte de prelevarea de probe.
O colaborare strînsă între personalul responsabil pentru prelevarea probelor şi personalul responsabil pentru analiza de laborator este foarte importantă. Cînd probele sînt transferate la laborator, sînt necesare informaţii suficiente pentru a efectua o analiza corectă (de exemplu, parametrii şi concentraţia scontate, interferenţele posibile, nevoile specifice etc.). Atunci cînd rezultatele sînt transferate de la laborator, este foarte important ca împreună cu rezultatele să fie făcute disponibile informaţii suficiente pentru a gestiona rezultatele într-un mod adecvat (de exemplu, limitările incertitudinilor analitice etc.).
29. Evaluarea rezultatelor măsurătorilor
Verificarea respectării VLE implică, în general, o comparaţie statistică între:
rezultatele măsurătorilor, sau un rezumat statistic estimat pe baza acestor rezultate;
incertitudinea măsurătorilor şi
VLE relevante.
Validitatea deciziilor de reglementare bazate pe interpretarea rezultatelor de conformitate depinde de fiabilitatea informaţiilor de la toate etapele precedente din lanţul de calitate analitică. De aceea, înainte de a începe interpretarea, este o bună practică de a revizui etapele anterioare, şi, în special, de a verifica dacă instituţia care efectuează monitorizarea a furnizat toate informaţiile relevante şi că acestea sînt de o calitate suficientă, şi anume:
măsurătorile, sau un rezumat statistic (de exemplu, un procentaj, cum ar fi conformitatea de 80% a măsurătorilor) estimat pe baza măsurătorilor, trebuie să se bazeze pe aceleaşi condiţii şi unităţi ca şi VLE, şi reprezintă, de obicei, o valoare absolută (de exemplu mg/l ) sau un rezumat statistic, cum ar fi media anuală;
incertitudinea metodei de măsurare este de obicei o estimare statistică şi poate fi exprimată ca o valoare standard de deviere a metodei de măsurare;
VLE sau parametrul echivalent relevant este de obicei o valoare a emisiilor de poluanţi (de exemplu, rata de emisie de masă sau concentraţia de evacuare). Acesta, de asemenea, poate fi o valoare a parametrului surogat (de exemplu opacitatea în loc de concentraţia particulelor), sau o valoare de randament (de exemplu, eficienţa tratamentului efluentului).
Înainte de a evalua conformitatea, toate cele trei elemente pot avea nevoie de conversie. Dacă este dată incertitudinea (extinsă) unei metode de măsurare, valorile măsurate poate fi comparate cu o VLE corespunzătoare. Rezultatul acestei comparaţii poate fi atribuit uneia din cele trei categorii:
Respectă VLE
La limită
Neconformă.
Cu titlu de exemplu, poate fi luat în considerare următorul scenariu.
Într-o autorizaţie a fost stabilită o VLE de 10 mg/l şi monitorizarea este realizată printr-o metodă analitică cu o incertitudine extinsă de 0,5 mg/l. După cum 95% din toate valorile măsurate ar trebui, de obicei, să se înscrie în intervalul de abatere dublu standard a metodei de măsurare, toate rezultatele măsurate pe segmentul de la 9,5 mg/l şi până la 10,5 mg/l pot fi considerate ca fiind conforme. Există trei rezultate posibile ale monitorizării şi acestea ilustrează cele trei zone de conformitate:
Conformă Valoarea măsurată este mai mică decât VLE, chiar dacă valoarea este majorată printr-o incertitudinea extinsă (de exemplu, în cazul în care valoarea măsurată este de 7, apoi chiar adăugînd incertitudinea extinsă, rezultatul va fi o valoare mai mică decât VLE, adică 7 + 0,5 = 7,5, ceea ce este în continuare mai puţin de 10, VLE).
La limită Valoarea măsurată este între (VLE - incertitudine extinsă) şi (VLE + incertitudinea extinsă) (de exemplu, într-un caz în care valoarea măsurată este între 9,5 (VLE - 0,5) şi 10,5 (VLE + 0,5).
Neconformă Valoarea măsurată este mai mare decît VLE, chiar şi atunci cînd din valoarea măsurată este scăzută incertitudinea extinsă (de exemplu, în cazul în care valoarea măsurată este de 12, atunci chiar scăzînd incertitudinea extinsă, rezultatul va fi o cifră mai mare decât VLE, de exemplu, 12-0,5 = 11,5, ceea ce este în continuare mai mare de 10, VLE).
Incertitudinea unei metode de măsurare este rezumată prin utilizarea unui interval de valori (de exemplu ± 0,5 mg/l). Cu toate acestea, această valoare este de fapt un rezumat al unei distribuţii statistice conform căreia există o probabilitate definită a măsurătorii adevărate ca fiind în limitele intervalului (de exemplu, 95%, dacă intervalul este de două abateri standard). Modul în care este definită valoarea intervalului (de exemplu, numărul de abateri standard) poate fi modificată pentru a mări sau micşora rigurozitatea procedurii de evaluare.
În scopuri de calitate, este o bună practică de a verifica dacă:
informaţia este interpretată în contextul condiţiilor procesului predominant şi nu este extrapolată la condiţii inegale;
în cazul în care interpretările se bazează pe rezultate de conformitate similare şi au fost obţinute în condiţii de proces similare, ele sunt în mare măsură conforme;
autorităţile şi operatorii sunt conştienţi de calitatea probelor necesare pentru lansarea urmăririlor penale / contestaţiilor de succes, folosind datele de monitorizare a conformităţii;
personalul care se ocupă de interpretare sunt profesionişti competenţi în statistici, analize de precizie şi legislaţia de mediu, şi au o înţelegere profundă a metodelor practice de monitorizare.
30. Prelucrarea şi raportarea datelor
Datele generate în urma măsurării trebuie să fie procesate şi evaluate. Toate procedurile de manipulare şi de raportare a datelor ar trebui să fie stabilite şi aprobate de către operatori şi autorităţi înainte de a începe testarea. Parte a prelucrării datelor presupune validarea datelor de emisii. Acest lucru se face de obicei de către personalul calificat în laborator, care verifică faptul că toate procedurile au fost respectate în mod adecvat.
Validarea poate include utilizarea unei cunoaşteri aprofundate a metodelor de monitorizare şi a procedurilor naţionale şi internaţionale de standardizare (CEN, ISO), şi poate implica, de asemenea, garanţii de calitate pentru metodele şi procedurile de certificare. Un sistem eficient de control şi supraveghere, în care sunt implicate calibrarea echipamentelor şi controale intra - şi inter-laborator, poate, de asemenea, constitui o cerinţă standard în cadrul procesului de validare.
O cantitate considerabilă de date poate fi generată la efectuarea monitorizării, în special atunci cînd sînt aplicate monitorizări continue. Adesea este necesară reducerea datelor pentru a produce informaţii într-un format adecvat pentru raportare. Sisteme de manipulare a datelor, mai ales dispozitive electronice care sunt disponibile, pot fi configurate pentru a furniza informaţii într-o varietate de forme şi care să ia o varietate de intrări.
Reducerile de statistică pot include calcule pornind de la datele mediilor, maximelor, minimelor şi a deviaţiilor standard pe perioada intervalelor corespunzătoare. Cînd datele provin de la monitorizarea continuă, acestea pot fi reduse pînă la 10 secunde, 3 minute, pe oră, sau alte intervale corespunzătoare, ca medii, maxime şi minime, deviaţii standard sau variaţii.
Acumulatoare de date, aparate de înregistrat a graficelor, sau ambele, sînt folosite pentru a înregistra date continuu. Uneori este utilizat un integrator pentru a deduce valoarea medie a datelor în timpul colectării, iar valoarea medie ponderată în timp (de exemplu, pe oră) este înregistrată. Cerinţele minime de date pot include preluarea unei valori la fiecare minut înregistrând valoarea măsurată sau actualizând media de rulare (de exemplu, media pe oră a unei rulări pe minut). Sistemul de înregistrare poate fi capabil, de asemenea, de a stoca şi alte valori care pot fi de interes, cum ar fi minimele şi maximele.
Din cantitatea mare de date generate la monitorizarea unui parametru, la o anumită perioadă de timp este, de obicei, generat şi prezentat părţilor interesate relevante (autorităţi, inspectori, operatorii, public etc.) un rezumat al rezultatelor. Standardizarea formatelor de raportare facilitează transferul electronic şi utilizarea ulterioară a datelor şi a rapoartelor. În funcţie de mediu şi de metoda de monitorizare, raportul poate include valori medii (de exemplu, pe oră, zi calendaristică, lunare sau medii anuale), vârfuri sau valori la un anumit moment de timp sau la momentele în care VLE sunt depăşite.