privind aprobarea Strategiei pentru protecţia copilului pe anii 2014-2020

HOTĂRÂRE nr. 434 din 10.06.2014 · GUVERNUL · publicat 20.06.2014
pe legis.md
Trimiteri: 12 legate · 2 nerezolvate · 3 citite prin greșeli ale sursei · 2 fără țintă

Roșu: trimitere recunoscută, încă fără legătură. Galben: legătura merge, dar textul sursei se contrazice. Subliniat punctat: legătura e sigură, dar sursa tipărește aici o greșeală (de exemplu o literă chirilică); textul rămâne cum e tipărit. Gri: nu are legătură, iar motivul e cunoscut, de exemplu actul nu se află pe legis.md.

Nerezolvate (2)
Citite prin greșeli ale sursei (3)
Fără țintă (2)

În scopul implementării prevederilor Convenției internaționale cu privire la drepturile copilului, adoptate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 22 noiembrie 1989, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea Parlamentului nr.408-XII din 12 decembrie 1990, Guvernul HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Strategia pentru protecția copilului pe anii 2014-2020 (se anexează).

2. Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei va asigura coordonarea procesului de elaborare și promovare a Planului de acțiuni privind implementarea Strategiei pentru protecția copilului pe anii 2014- 2020, în conlucrare cu autoritățile, organizațiile și instituțiile relevante.

3. Monitorizarea şi evaluarea implementării Strategiei pentru protecția copilului pe anii 2014-2020 se va efectua de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care, anual, pînă la 1 aprilie, va prezenta Guvernului raportul privind implementarea Strategiei.

PRIM-MINISTRU Iurie LEANCĂ

Contrasemnează:

Viceprim-ministru Tatiana Potîng

Ministrul muncii, protecţiei

sociale şi familiei Valentina Buliga

Ministrul educaţiei Maia Sandu

Ministrul finanţelor Anatol Arapu

Ministrul sănătăţii Andrei Usatîi

Ministrul afacerilor interne Dorin Recean

Nr. 434. Chişinău, 10 iunie 2014.

Aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.434 din 10 iunie 2014

STRATEGIA pentru protecția copilului pe anii 2014-2020

I. Descrierea situației

1. În contextul reformării sistemului de protecție a copilului din Republica Moldova și alinierii acestuia la standardele şi angajamentele europene și internaționale, în ultimii ani în Republica Moldova au fost înregistrate o serie de realizări importante.

2. Eforturile sporite s-au depus pentru realizarea reformei sistemului de îngrijire a copiilor în situații de dificultate în baza Strategiei naționale și Planului de acțiuni privind reforma sistemului rezidențial de îngrijire a copilului pe anii 2007-2012. Astfel, a fost elaborat cadrul normativ și instituțional pentru dezvoltarea serviciilor alternative de tip familial privind îngrijirea copiilor. De asemenea, a fost creat mecanismul de prevenire a instituționalizării copiilor. Concomitent, pentru eficientizarea cadrului de prestare a serviciilor sociale a fost elaborată şi promovată implementarea Programului naţional privind crearea sistemului integrat de servicii sociale pentru perioada anilor 2008-2012 a cărui scop principal este prevenirea și asistența primară a beneficiarilor la nivel de comunitate, referirea și prestarea serviciilor sociale specializate sau cu specializare înaltă realizîndu-se doar în cazul în care acestea reies din necesitățile evaluate ale fiecărui potențial beneficiar. Aceste două acte de politici reprezintă platforma de promovare a reformelor în domeniul protecției copilului, care pune în evidență necesitatea concentrării eforturilor pe structuri integrate de prevenire și identificare timpurie a situațiilor de risc pentru copii și respectiv consolidarea capacităților de intervenție și asistență la nivel comunitar, și, totodată, dezvoltarea și implementarea unor mecanisme eficiente de analiză a necesităților și planificare a activităților de dezvoltare a serviciilor sociale pentru copii.

3. În scopul prevenirii abandonului copiilor și a mortalității infantile la nivel comunitar, a fost fundamentat mecanismul de colaborare interinstituțională între sistemul medical și cel de asistență socială. Se află în proces de implementare Strategia de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități (2010-2013) și Programul de dezvoltare a educației incluzive în Republica Moldova pentru anii 2011-2020. În scopul asigurării unui venit minim garantat familiilor sărace, s-a realizat reforma sistemului de prestații sociale, printre efectele căreia se numără și prevenirea separării copiilor de familie din motivul sărăciei. O reformă radicală a fost realizată în domeniul asigurării drepturilor copiilor, protejați prin adopție națională și internațională.

4. Obiectul de intervenţie a Strategiei este dedus din examinarea a trei arii principale de dezvoltare a politicilor în domeniul protecției copilului: reforma sistemului rezidențial de îngrijire a copilului, violența față de copil și concilierea vieții de familie cu activitatea profesională din perspectiva drepturilor copilului.

5. În contextul dezinstituţionalizării în ultimii ani se constată o tendinţa pozitivă de reducere a copiilor instituţionalizaţi. La sfîrşitul anului 2013 sistemul rezidenţial includea 41 de instituţii rezidenţiale (3808 copii plasaţi), din care 39 (3271 copii plasaţi) se aflau în subordinea Ministerului Educaţiei (1420 de copii plasaţi în şcoli auxiliare), atunci cînd în 2007, peste 11 mii de copii erau plasați în 65 de instituţii rezidențiale pentru copii, majoritatea copiilor fiind plasați „temporar” la cererea părinţilor sau tutorilor. Motivul plasamentului invocat în principal de părinți este de ordin social – situația materială precară. Autoritățile tutelare practic acceptă automat separarea copilului de mediul familial, fără a depune eforturile necesare pentru menținerea copiilor în familie și comunitate. S-a constatat că copiii au fost plasați în școli auxiliare pentru copii cu cerințe educaționale speciale în condiţiile în care deciziile privind necesitatea plasării copiilor în școlile auxiliare se bazau pe concluzii motivate ale comisiilor medico-psihologo-pedagogice. Copiii de vîrstă fragedă, ca un caz aparte, sînt cel mai profund afectați de efectele negative ale plasamentului în instituții rezidențiale. La sfîrșitul anului 2013 în centrele de plasament temporar erau plasați 128 copii cu vîrsta de pînă la 3 ani. O parte importantă a cazurilor de plasament se explică prin motivele sociale sau prin lipsa de pregătire a familiei pentru a face faţa situaţiei.

Studiile demonstrează efectele negative ale instituţionalizării şi separării copilului de mediul familial: subdezvoltare intelectuală, capacitate redusă de adaptabilitate și integrare socială, abilități limitate pentru trai independent, risc de dezvoltare a comportamentelor antisociale, delicvente, consum de alcool și droguri, dependență de asistența sistemului de protecție. Adiţional, instituţionalizarea rezultă în creșterea pe termen lung a costurilor cumulative pentru protecția și asistența acestui grup de copii. Consecințele instituționalizării asupra copiilor de vîrsta fragedă sînt cel mai greu de recuperat, în primul rînd, datorită lipsei de afecțiune interpersonală și atașament în primii ani de viață, care conduce la dereglări în dezvoltarea psihoemoțională și intelectuală ulterioară a copiilor.

În anul 2012, conform rezultatelor studiului naţional cantitativ privind situaţia copiilor în dificultate, precum şi a copiilor ai căror părinţi sînt plecaţi peste hotare, 105270 copii au cel puţin un părinte implicat pe parcursul ultimului an în procese migratorii, ceea ce constituie 14,5% din numărul total de copii din Republica Moldova. Dintre aceştia: la 53 695 (51,0%) este plecat tatăl, la 29950 (28,5%) este plecată mama, la 21625 (20,5%) ambii părinţi. Migraţia părinţilor în scop de muncă este un fenomen multidimensional, veniturile suplimentare pot fi îndreptate în interesul copiilor. Totodată, migraţia este însoţită de o serie de riscuri pentru copii, cum ar fi: riscul abandonului şcolar, incertitudinea performanţelor academice ale copiilor. Pe lîngă aceasta, ei riscă să devină victime ale violenţei, neglijării și exploatării. O povară pentru aceşti copii o au sarcinile casnice sporite, în special în zonele rurale, şi insuficienţa relaţiilor emoţionale. Efecte negative poate avea, de asemenea, utilizarea ineficientă a remitenţelor primite de la părinți de către copii, în special de către adolescenți, care riscă să devină consumatori de substanţe nocive, să întreţină relaţii sexuale precoce, să fie atrași în cercuri de influență delicventă.

6. În anul 2007 prin Hotărîrea Guvernului nr. 784 a fost aprobată Strategia națională și Planul de acțiuni privind reforma sistemului rezidențial de îngrijire a copilului, în scopul racordării cadrului legal și instituțional de protecție a copilului la standardele internaționale. Cu asistența tehnică internațională și sprijinul sectorului asociativ eforturile au fost concentrate pe eliminarea cauzelor instituţionalizării şi pe efectele negative ale instituționalizării asupra copiilor. Reforma sistemului rezidențial de îngrijire a copiilor a prevăzut dezinstituționalizarea copiilor, pe de o parte, și prevenirea separării copiilor de mediul familial, pe de altă parte.

7. A fost intensificată dezvoltarea serviciilor alternative de tip familial, fiind consolidată activitatea caselor de copiii de tip familial și dezvoltat serviciul de asistență parentală profesionistă. Pe parcursul anului 2013 au activat 86 case de copii de tip familial în care au fost plasaţi 343 copii, comparativ cu anul 2007 cînd activau 53 case de copii de tip familial, în care erau plasați 241 copii. În aceeaşi perioadă 261 asistenți parentali profesioniști au fost aprobaţi şi au oferit îngrijire unui număr de 392 copii, comparativ cu anul 2007 cînd activau 42 asistenți parentali profesioniști. Adiţional în acest proces a fost valorificată şi tutela ca formă substitutivă de îngrijire.

8. O realizare importantă în procesul de dezvoltare a sistemului de protecție a copilului rezidă în activitatea comisiilor pentru protecția copilului aflat în dificultate, în fiecare raion și municipiu, ca elemente de bază în procesul de prevenire a plasamentului nejustificat al copiilor în sistemul de îngrijire rezidențială. Din momentul lansării la nivel național a activității comisiilor pentru protecția copilului aflat în dificultate, în comparație cu anul 2009 numărul cazurilor examinate anual a crescut de cca. 4 ori în anul 2013, pe parcursul căruia, activităţile comisiilor s-au desfăşurat în cadrul a 286 şedinţe, la care au fost examinate cazurile a 3004 copii din 1956 familii. Din cauza insuficienței/lipsei la nivel local a serviciilor alternative sau specializate pentru copii, în anul 2013, 399 copii au fost plasați în cadrul școlilor de tip internat pentru copii orfani și rămași fără îngrijire părintească, școli-internat sanatoriale și școli-internat auxiliare.

9. În proces de implementare se află Regulamentul privind mecanismul de colaborare intersectorială în domeniul medico-social în vederea prevenirii şi reducerii ratei mortalităţii infantile şi a copiilor cu vîrsta de pînă la 5 ani la domiciliu, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1182 din 22 decembrie 2010. Pe parcursul anului 2013, de către medicii de familie/asistenţii medicali de familie şi asistenţii sociali comunitari, prin interacţiune activă cu membrii comunităţii, în republică au fost identificaţi, evaluaţi şi luaţi la evidenţă peste 9162 copii cu vîrsta de pînă la 5 ani din familii în situaţii de risc, inclusiv 2973 copii cu vîrsta sub 1 an.

10. Analiza sistemului actual de prestaţii sociale acordate familiilor cu copii realizată în cadrul proiectului ”Consolidarea eficacității rețelei de asistență socială”, finanțat de Banca Mondială a elucidat existenţa unor deficienţe de proces, procedură şi administraţie. Una din concluziile majore din analiza cadrului legal a fost faptul că nu este clară legătura dintre scopul/sarcina prestaţiei şi cuantumul acesteia. Acest fapt se datorează metodei generale de setare a cuantumului (în funcţie de fonduri) ca moştenire a abordării sistemului de asistenţă socială sovietic.

11. Pe parcursul ultimului deceniu cheltuielile publice pentru protecţia socială au crescut constant de la 2,6 miliarde lei în anul 2003 pînă la circa 11,6 miliarde lei în anul 2012, din care în mediu 70% au fost pentru asigurările sociale şi 30% – asistenţa socială. Ponderea acestora în PIB a avut un trend ascendent pînă în anul 2009, cînd s-a înregistrat cota maximă de 15,0%, după care a urmat o diminuare a ponderii pînă la 13,2% în anul 2012. Ponderea cheltuielilor publice pentru protecţia socială în PIB din Republica Moldova este de circa două ori mai mică comparativ cu media din ţările UE (29,6% în 2010), fiind depăşită inclusiv de ţările UE cu cele mai mici ponderi (România – 17,6%, Letonia – 17,8%, Bulgaria şi Estonia – 18,1%).

12. Spre deosebire de asigurările sociale, asistenţa socială se află într-un proces amplu de reforme majore în sector: instituirea (relativ recentă) a schemei de suport prin testarea venitului (două plăți), inclusiv ajustarea schemei de testare a veniturilor, abolirea compensațiilor nominative, reformarea sistemului de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi, dezvoltarea unui sistem diversificat de servicii sociale integrate la nivel de comunitate.

13. Cheltuielile pentru prestaţiile respective au crescut cu 28,9% de la 883,2 mil. lei în anul 2009 pînă la 1 138,4 mil. lei în anul 2010, urmată de o creştere de 7,1% în anul 2011, după care s-au redus cu 9,3% în anul 2012 pînă la 1 105,7 mil. lei. Prestaţiile acordate copiilor sînt eficace, aceasta se referă, în primul rînd, la indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului cu vîrsta mai mică de 1,5/3 ani. În cazul în care am elimina această prestaţie, rata sărăciei ar spori în populaţia totală cu circa 0,5 puncte procentuale (de la 20,5% pînă la 20,9%). Constatările adiţionale se referă la impactul asupra sărăciei al indemnizaţiei lunare privind creşterea copilului pentru grupurile-ţintă. Reducerea sărăciei pentru gospodăriile casnice cu copii este mai pronunţată cu cît sînt mai mici copiii (pînă la 5,2 puncte procentuale pentru gospodăriile cu copii în vîrstă de pînă la 2 ani). În gospodăriile cu maximum 2 copii, în structura prestaţiilor sociale preponderente sînt cele de asigurare socială, iar în cazul celor cu 3 şi mai mulţi copii contribuţia acestor plăţi a scăzut în favoarea prestaţiilor de asistenţă socială. Totodată, în anul 2013, circa 60 % din beneficiarii de ajutor social au fost familiile cu copii.

14. Începînd cu anul 2008, Legea nr. 180-XVI din 10 iulie 2008 cu privire la migraţia de muncă reglementează luarea la evidenţă a copilului care rămîne în ţară în baza certificatelor valabile 3 luni de la data eliberării, dar se aplică în practică doar în cazurile în care părinții pleacă oficial la muncă peste hotare prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

15. Planul Naţional de Acţiuni cu privire la protecţia copiilor rămaşi fără îngrijirea părinţilor pentru anii 2010-2011, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 450 din 2 iunie 2010, a cuprins acţiuni privind îmbunătăţirea situaţiei copiilor a căror părinţi sînt plecaţi peste hotare, actualmente fiind necesară promovarea cadrului normativ şi instituţional în domeniul funcţionării autorităţilor tutelare. Pe parcursul anului 2011 au continuat activităţile cu privire la crearea Profilului Migraţional Extins al Republicii Moldova. Scopul exerciţiului Profilului Migraţional Extins în Republica Moldova rezidă în stimularea gestionării eficiente a migraţiei prin susţinerea elaborării unor politici bazate pe dovezi. Cu toate acestea, unele cercetări recente denotă faptul că, în general, problemele cu care se confruntă copiii ai căror părinți sînt plecați la muncă peste hotare sînt similare cu cele ale copiilor din familiile social-vulnerabile. Astfel, încît, accentul urmează a fi direcționat spre calitatea exercitării obligațiilor și responsabilităților parentale indiferent de faptul că sînt alături de ei sau se află peste hotare. În acest context, o atenție deosebită trebuie acordată calității procesului de comunicare între părinți și copii și, respectiv, utilizării tuturor mijloacelor tehnice disponibile pentru a comunica cu copiii nu doar pe teme cotidiene, dar și pentru discutarea și aprofundarea unor subiecte sensibile pentru a asigura un grad mai înalt de prevenire și protecție de riscurile specifice diferitor vîrste ale copiilor.

16. Numărul de copii victime ale violenţei nu poate fi estimat cu exactitate şi evoluţia acestui fenomen nu este cunoscută. Este cert însă că acest fenomen nu diminuează şi este prezent semnificativ în societate. Conform studiului naţional ”Violența față de copii în Republica Moldova” din 2007, neglijenţa în familie şi alimentarea insuficientă se atestă la unu din zece copii şi la trei, respectiv, patru din zece copii, în cazul autopercepţiei de săraci. Abuzul emoţional şi psihologic în familie este recunoscut prin violenţa verbală (cuvinte umilitoare) la doi din zece copii, şi prin control restrictiv la trei din zece copii. Totodată, şapte din zece copii intervievaţi apreciază că sînt sprijiniţi de părinţi în ceea ce fac. Abuzul fizic şi bătaia în familie este prezentă la patru din zece copii în cazul în care nu-şi ascultă părinţii, dar în special în cazul absenţelor nemotivate şi fumatului. Şapte procente din părinţi recunosc că pălmuiesc copiii cînd ultimii greşesc. O cifră alarmantă este cea de 16,4% din părinţi care îşi bat copiii mai mici de un an (studiul „Cunoştinţe, atitudinile şi practicile familiilor în domeniul îngrijirii şi dezvoltării copiilor” 2009). Abuzul sexual se atestă la unul din zece copii. Munci casnice forţate sînt frecvente la patru din zece şi, respectiv, la şase din zece în cazul familiilor sărace, astfel, încît copiii au puţin timp pentru joacă sau pentru pregătirea temelor.

17. Studiul naţional realizat în 2012 ”Privind situația copiilor aflați în dificultate și a copiilor a căror părinți sînt plecați peste hotare” arată că cca. 17 % de copii se confruntă cu violența verbală în școală, 19 % violența verbală între prieteni și 6 % violență verbală în comunitate. Cca 3 % din copii se confruntă cu batjocoră și violență fizică în școală, iar cca 4% în comunitate, 17 % sînt batjocoriți în cercul de prieteni, iar 11 % sînt loviți. Cca 4 % din copii au fost bătuți cu pumnii, picioarele sau diferite obiecte în cercul de semeni.

18. Analiza cauzelor fenomenului poate fi structurată în dimensiunile stereotipurilor şi prejudecăţilor din societate, atitudinii şi comportamentului părinţilor şi acceptării fenomenului de către copii, cultura violenţei moştenită şi replicată copiilor, survenirea problemelor în familie şi a problemelor personale, dependenţa părinţilor de vicii, presiunea sărăciei. Normele din societate tolerează un grad mare de neglijare şi violență în familie, insuficiența și ineficiența serviciilor de protecţie a copilului şi răspunderea insuficientă şi inadecvată în cazurile de violență. Mulți părinți nu-și pun probleme cu privire la faptul cum trebuie corect educați copiii, care sînt efectele violenței asupra copiilor și cum ar putea fi copiii lor în cazul în care ar fi educați fără violență. Mulți părinți nu dețin cunoștințe și abilități elementare de comunicare interpersonale și, respectiv, abilități de comunicare cu copiii. Lipsa informațiilor privind metodele pozitive și nonviolente de educație a copiilor, precum și a informațiilor referitor la consecințele violenței asupra copilului contribuie la tolerarea de către societate a violenței și a educației în familie cu folosirea unor forme de violenţă.

19. În 75% din cazurile de violenţă sau neglijare au avut cunoştinţă profesorii, asistenţii sociali, personalul medical, poliţia şi autorităţile publice locale, dar ele nu au fost înregistrate, deoarece nimeni nu le-a denunţat. Noţiunea acceptată de violenţă se amplasează în dimensiunea cazurilor de abuz fizic grav şi exclude celelalte situaţii discutate. Instituţiile sociale şi educaţionale nu au proceduri de documentare şi referire a cazurilor, lipsesc procedurile scrise de monitorizare, precum şi mecanismele de control. Doar în cazul organelor de poliţie există un grad mai mare de înregistrare a cazurilor. Studiile arată că doar 25% din cazurile cunoscute de instituţiile publice sînt oficial înregistrate. Serviciile sociale de consiliere, prevenire şi reabilitare sînt subdezvoltate.

20. Violenţa şcolară este produsul conflictului între problemele individuale ale elevilor, cumulînd, totodată, o serie de factori de risc: cultul violenţei în societate și familie, uneori înrăutățirea condiţiilor de trai. Adesea victime ale violenței, în școală sînt copiii din familii defavorizate. Cu toate acestea, în școală sînt prezente unele forme ale violenței, cum ar fi: hărțuirea sistematică, atitudinea brutală şi insultele. Violenţa şcolară poate avea drept efect scăderea performanței şcolare, absenteismul şcolar, abandonul şcolar, desocializarea, anxietatea, depresia, somatizarea, conduita suicidară.

21. O serie de riscuri noi survin prin dezvoltarea şi accesul mai larg la tehnologiile informaţionale moderne. Studiul privind siguranţa copiilor on-line, „Copiii din Republica Moldova: si(n)guri on-line ?” (2011), alertă în privinţa faptului că acostarea copiilor on-line, de asemenea, rezultă în comiterea infracţiunilor convenţionale, permiţînd infractorilor să localizeze potenţialele victime cu uşurinţă prin alţi infractori din întreaga lume. Într-un studiu recent se arată că siguranţa copiilor on-line care arată că 10% dintre copii navighează pe Internet noaptea, între orele 22.00 şi 08.00; peste 39% dintre respondenţi declară că stau pe Internet 3-4 ore pe zi, iar 6% – că sînt on-line 7-8 ore şi mai mult. Mai îngrijorătoare sînt cifrele referitor la persoanele cu care comunică: 51% dintre copiii chestionaţi s-au întîlnit în realitate cu cineva pe care l-au cunoscut doar pe Internet, dintre care circa 20% nu au spus nimănui despre acest fapt; alte 38% şi-au făcut publice datele personale şi fotografiile celor pe care i-au cunoscut doar prin Internet. 7% din numărul copiilor care au cunoscut prin Internet persoane din alte ţări au declarat că au primit propuneri indecente şi au discutat subiecte cu caracter sexual.

22. Republica Moldova rămîne o ţară de origine a traficului de fiinţe umane şi mai puţin o ţară de tranzit şi de destinaţie pentru femei şi tinere supuse traficului de fiinţe umane în scopul exploatării, dar şi pentru bărbaţi, afectaţi de traficul de persoane în scopul muncii (studiul ”Fenomenul de trafic de copii în Republica Moldova” 2010, La Strada şi Trafficking in Persons Report 2011, Moldova, Ambasada SUA). Datele Ministerului Afacerilor Interne, Procuraturii Generale şi Organizației Internaționale pentru Migrațiune atestă o scădere de trafic de copii, începînd cu anul 2007. Dacă în anul 2000 au avut loc 31 cazuri oficiale de trafic al minorilor, în 2002 au avut loc deja 22 cazuri, în 2004 – 24 cazuri, în 2006 – 31 cazuri, în 2008 – 3 cazuri, în 2010 – 12 cazuri iar în 2013 – 20 cazuri. Datele includ traficul intern şi internaţional, diversele forme ale exploatării: sexuală, prin muncă, cerşit, sustragere de organe, combinată, precum şi forme neidentificate.

23. Cadrul normativ în domeniul prevenirii şi contracarării traficului de fiinţe umane este consolidat şi aliniat la standardele internaţionale. Au fost organizate ample campanii de sensibilizare şi informare a societăţii. În anul 2011, Centrul pentru asistenţa şi protecţia victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane din subordinea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei a oferit protecţie şi asistenţă unui număr de 11 copii (8 fete şi 3 băieţi). În acelaşi timp, la Centru au fost asistate potenţiale victime ale traficului de ființe umane, dintre care 74 minore şi 58 minori.

24. Măsurile informaţionale în contextul prevenirii violenței împotriva copilului au fost desfăşurate sporadic, au avut loc doar cîteva campanii, printre care putem menţiona cea din 2006 – campania naţională de comunicare „Copilărie fără violenţă”, respectiv doar 8% din populaţie consideră că o persoană trebuie denunţată poliţiei dacă îşi bate copilul.

Totodată, în anul 2013 Consiliul Național pentru Protecția Drepturilor Copilului, în parteneriat cu autoritățile centrale de resort, a organizat o serie de evenimente de informare și sensibilizare a autorităților publice locale la nivel regional cu privire la drepturile copilului, în special mecanismele de prevenire și combatere a fenomenului violenței față de copil.

25. Ministerul Educaţiei a aprobat ordinul nr. 77 din 22 februarie 2013 „Cu privirе la Proсеdura dе organizarе instituţională şi dе intervеnţiе a luсrătorilor instituţiilor dе invăţămint în сazurilе dе abuz, nеglijare, ехploatarе, trafiс al сopilului”, în sсopul prevеnirii violentеi faţă de сopii şi rеglеmеntării aсţiunilor dе idеntifiсarе, doсumеntarе şi intеrvеnţiе a luсrătorilor din sistеmul dе învăţămînt în сazurile de abuz, nеglijarе, ехploatarе, trafic al сopilului, în baza prevеdеrilor art. 57 alin. (1) din Lеgеa învăţămîntului nr. 547 din 21 iulie 1995, pct. 12 din Rеgulamеntul Мinistеrului Еduсațiеi, aprobat prin Hotărîrеa Guvеrnului nr. 653 din 6 noiembrie 2009. Prin ordinul nr. 858 din 23 august 2013 a fost aprobată Metodologia de aplicare a Procedurii de organizare instituţională şi de intervenţie a lucrătorilor instituţiilor de învăţămînt în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului. A fost finalizată prima etapă de instruire a 116 de formatori locali, care vor asista direcțiile de învățămînt în dezvoltarea/ îmbunătăţirea capacităţilor cadrelor didactice de organizare a activităţilor de prevenire cu elevii şi părinţii/îngrijitorii, bazate pe film și activități interactive. De la începutul semestrului I de studii a anului școlar 2013-2014 au fost instruiți 825 de diriginți din 10 raioane privind organizarea activităţilor de prevenire a abuzului bazate pe film și activități interactive.

26. În scopul prevenirii și combaterii violenței împotriva copilului în anul 2008 Guvernul a aprobat Planul naţional de acţiuni în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei împotriva copilului pentru perioada 2009-2011, o parte din acțiuni, însă, nu au fost realizate din lipsa resurselor financiare.

În domeniul prevenirii și combaterii exploatării copiilor Guvernul a aprobat Planul naţional de acţiuni privind prevenirea şi eliminarea celor mai grave forme ale muncii copilului pentru anii 2011-2015.

Concomitent, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a susţinut implementarea unor proiecte regionale pentru acordarea suportului absolvenţilor instituţiilor rezidenţiale, în special cu privire la orientarea profesională şi prevenirea traficului şi exploatării.

27. În conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr. 732 din 16 septembrie 2013, s-a dispus crearea Centrului republican de asistență psihopedagogică și s-a recomandat crearea Serviciului raional/municipal de asistență psihopedagogică, a căror misiune constă în asigurarea dreptului la educaţie de calitate pentru toţi copiii.

28. Concilierea vieţii de familie cu activitatea de muncă reprezintă o expresie a libertăţii alegerii, a performanţei maximale în fiecare din roluri şi sfere ale vieţii, dar şi o repartizare mai armonioasă a drepturilor şi obligaţiilor. Oricare ar fi alegerea, ea presupune o sprijinire şi o consolidare a familiei din partea statului. Obligaţiile membrilor de familie presupun atît grija faţă de alţi membrii ai familiei, de copii în special, precum şi sarcinile casnice. Femeia continuă să joace rolul principal în grija, educaţia şi creşterea copiilor, cît şi să-şi asume majoritatea sarcinilor casnice, ceea ce prezintă impedimente de participare în viaţa social-activă, economică şi publică şi o povară grea în cazul exercitării activităţii de muncă în plus celei familiale.

29. Datele Biroului Național de Statistică confirmă realitatea cînd lipsa serviciilor de suport obligă renunţarea temporară a femeilor la activitatea profesională odată cu apariţia copiilor, realitatea vizată este valabilă şi pentru bărbaţi, astfel întreaga familie îi resimte impactul economic, în special pînă la şcolarizarea copiilor. Conform datelor Biroului Național de Statistică referitor la contingentul fertil cuprins în vîrsta de 20-49 ani, rata de ocupare este semnificativ mai mică în cazul femeilor care au cel puţin un copil de vîrstă preşcolară (36,4 % pentru anul 2012), comparativ cu categoria femeilor care nu au nici un copil de această vîrstă (circa 52,2 %) şi este în descreştere continuă în ultimii ani. În majoritatea cazurilor, femeile își asumă rolul de creștere și îngrijire a copilului. În anul 2012, 99,1% din persoanele aflate în concediu de îngrijire a copilului au fost femei și doar 0,9% bărbați. Totodată, în ultimii ani este în ascensiune numărul persoanelor care au beneficiat de concediu parțial plătit pentru persoanele asigurate.

30. În 2012, indicatorii demografici au scăzut comparativ cu anii precedenţi. Scăderea ratei fertilităţii în ultimul deceniu se explică parţial prin schimbarea modului de viaţă a tinerilor. Pe de altă parte, mai are loc şi transformarea modelului familiei tradiţionale. Tranzitarea spre modelul modern de adaptare la provocările sociale este anevoios. Presiunile sociale asupra familiei actualmente raţionalizează eficienţa folosirii resurselor existente: prin disoluţia mai frecventă a căsătoriilor, creşterea numărului familiilor monoparentale, precum şi a relaţiilor neoficiale şi copiilor extraconjugali, conform raportului „Femei şi Bărbaţi în Republica Moldova” 2012. Este în continuă creştere ponderea femeilor care nu au născut nici un copil, şi, prin urmare, a numărului de familii fără copii şi reducerea numărului de familii cu trei şi mai mulţi copii.

31. Studiile internaţionale atestă o mai mare natalitate în ţările care au întreprins măsuri să diminueze povara sarcinilor casnice şi familiale şi să mărească participarea taţilor la viaţa de familie. Se atestă că atunci cînd ambii părinţi, adică şi taţii participă mai mult la creşterea şi educarea copiilor şi la sarcinile casnice, aceasta ameliorează relaţiile intrafamiliale şi menţine o puternică legătură cu copiii, chiar în cazul survenirii divorţului şi o diminuare a comportamentului lor riscant, a depresiilor, o stare generală psihoemoţională mai bună pentru fiecare părinte.

32. Dificultăţile de conciliere a vieţii de familie cu activitatea de muncă sînt determinate de următorii factori: rolurile arhaice şi prejudecăţile asupra familiei şi rolului femeii: persistenţa modelului de responsabilitate casnică a femeii şi insuficienţa participării tatălui la educarea copilului şi la sarcinile casnice; lipsa suportului politicilor: lipsa serviciilor de suport pentru îngrijirea copilului de pînă la 3 ani şi insuficienţa lor pentru 3-7 ani, lipsa serviciilor de facilitare şi asistenţă psihologică pentru reintegrarea femeii în cîmpul muncii; discriminarea în cîmpul muncii a femeii: angajatorul discriminează femeia cu copil pînă la 6 ani din cauza percepţiei şi persistenţei concediilor de îngrijire a copilului şi competiţiei înalte pentru locurile de muncă.

33. În republică, în anii 2011 – 2012, activau 1400 grădiniţe cu un număr de 12 300 cadre didactice şi un contingent de circa 135400 copii (ceea ce constituie circa 80% din numărul total de copii de vîrstă preşcolară), cuprinşi în programe preşcolare, dintre care 2107 copii sînt cu necesităţi speciale. Totodată, au fost deschise 40 de centre comunitare în localităţile rurale în care au fost încadrați 1776 copii cu vîrsta de 3-6 (7) ani.

34. În cadrul Parteneriatului Global pentru Educaţie, axat pe asigurarea accesului tuturor copiilor la o educaţie de calitate s-a contribuit la îmbunătăţirea accesului la programe de educaţie timpurie de calitate şi programe de educaţie incluzivă prin: oferirea accesului echitabil la programe de educaţie timpurie copiilor din mediul rural, asigurarea accesului la educaţie timpurie pentru copiii cu nevoi speciale, îmbunătăţirea calităţii educaţiei timpurii.

35. Politicile de facilitare a încadrării femeii în cîmpul muncii şi societate se află în proces de dezvoltare, deocamdată fiind create mecanisme instituţionale în domeniul asigurării şanselor egale pentru femei şi bărbaţi, fiind necesare însă și politici publice centrate pe familie.

II. Problemele de implementare a politicilor

36. Creșterea și educația copiilor în familiile defavorizate, inclusiv reintegrarea în mediul familial încă nu este asigurată de un sistem de protecție socială comprehensiv şi integrat.

1) Activitatea autorităților tutelare este ineficientă, se constată insuficiența resurselor şi lipsa de instrumente necesare pentru identificarea timpurie și evaluarea copiilor în situație de risc, astfel prevenirea separării copiilor de mediul familial nu-şi atinge scopul.

2) Activitatea comisiilor pentru protecția copilului aflat în dificultate este neuniformă și necesită a fi consolidată pe componenta prevenirii separării copilului de mediul familial.

3) Programele de suport pentru familiile cu copii, în mare parte, sînt constituite din sprijin monetar și material, care nu sînt adecvate, în lipsa serviciilor complementare. Prevenirea abandonului copiilor necesită servicii dezvoltate și consolidate, urmînd a fi focusate pe cauzele principale ale abandonului.

4) Procesul de dezinstituționalizare este, în special, susținut de organizații neguvernamentale, o parte din autoritățile administrației publice locale avînd o atitudine pasivă în promovarea procesului de dezinstituționalizare și, respectiv, de dezvoltare a serviciilor de sprijin familial și a serviciilor alternative de îngrijire a copiilor separați de părinți. Totodată, volumul de finanțare pentru menținerea și dezvoltarea serviciilor sociale este insuficient.

5) Procesul de reintegrare a copiilor dezinstituționalizați întîmpină dificultăţi în aplicarea managementului de caz, în calitate de instrument complex de evaluare, asistență și monitorizare a copilului.

6) Dreptul de participare a copiilor în luarea deciziilor care îi privesc se realizează segmentar, în special referitor la consultarea opiniei copilului privind respectarea drepturilor, asistența și măsurile de protecție aplicate, precum și aplicarea unui mecanism transparent și sigur de depunere și examinare a plîngerilor copiilor.

7) Nu există o abordare uniformă privind problemele cu care se confruntă copiii ai căror părinți, unul sau ambii, sînt plecați la muncă peste hotare, locul pe care îl ocupă fenomenul migrației printre cauzele vulnerabilității acestor copii, spectrul de servicii necesare pentru asistența copiilor respectivi și nivelul de specializare a acestor servicii.

8) Insuficienţa datelor comprehensive şi calitative privind situaţia copilului şi a impactului protecției acordate acestuia, rămîne una din carențele de bază în procesul de ajustare și dezvoltare a politicilor în domeniu.

37. Complexitatea fenomenului de violență, neglijare și exploatare nu este abordat de un sistem integrat de prevenire şi combatere, bazat pe un cadru legal şi instituţional coerent şi eficient.

1) Lipsesc instrumentele la nivelul național privind dezvoltarea și consolidarea abilităților părinților de creștere și educație a copiilor pentru prevenirea violenței, neglijării și exploatării copilului.

2) Lipsesc programe consistente pentru schimbarea atitudinii populației faţă de violența asupra copilului și alternativele pozitive de educație a copiilor.

3) Specialiştii din domeniile social, educaţional şi din justiţie operează cu referinţe, percepţii şi definiţii diferite asupra fenomenului de violență şi neglijenţă, activităţile nu sînt reciproc integrate.

4) Lipsesc instrumente integrate pentru identificarea, evaluarea, asistenţa, referirea, evidenţa copiilor-victime şi potenţiale victime ale violenței, neglijării şi exploatării atît în familie, cît și în comunitate.

5) În societate se menține un nivel ridicat de toleranță atît în rîndul populației, cît și al profesioniștilor făță de fenomenele violenței, neglijării şi exploatării copiilor.

6) Copiii-victime ale violenței, neglijării și exploatării sînt în continuare revictimizați prin intermediul sistemului justiţiei, mass-media, Internetului.

7) Lipsesc serviciile de prevenire primară, dar şi cele specializate, inclusiv de prevenire secundară şi terţiară, pentru copiii victime ale violenței, neglijării şi exploatării, precum și pentru abuzatori.

38. Rolul femeii și bărbatului în creșterea și educația copiilor, în special în primii ani de viață ai copiilor încă nu este adecvat îndeplinit, în societate persistă prejudecăţi privind implicația părinţilor în educația copiilor.

1) Instituțiile preșcolare admit copiii începînd cu vîrstă de 3 ani, ceea ce adesea impune mamelor să suporte mai greu revenirea în activitatea profesională, situaţia este şi mai grea în cazul mamelor solitare, deoarece se atestă lipsa serviciilor de creșă pentru copiii cu vîrsta de pînă la 3 ani.

2) Indemnizațiile pentru creșterea copilului nu sînt suficiente şi nu sînt corelate cu necesităţile de creştere a copilului şi cu minimul de existenţă.

3) Programul de activitate a instituțiilor preșcolare nu este adaptat în majoritatea cazurilor programului de lucru al părinților.

4) Sarcinile de îngrijire a copiilor cu dizabilități, de regulă, revin mamelor.

5) (Re)integrarea în activitatea profesională deseori este întimpinată de percepţii şi tratamente nefavorabile la angajare, lipsesc programe de reorientare şi facilitare a reîncadrării părinţilor cu copii mici în cîmpul muncii.

III. Obiectivele Strategiei

39. În scopul soluționării problemelor descrise prezenta Strategie este focusată pe trei obiective generale, divizate în obiective specifice:

40. Obiectivul general 1. Asigurarea condiţiilor necesare pentru creşterea şi educaţia copiilor în mediu familial.

1) Obiectivul specific 1-1. Prevenirea separării copilului de familie.

2) Obiectivul specific 1-2. Stoparea graduală a instituţionalizării copiilor cu vîrsta de 0 - 3 ani.

3) Obiectivul specific 1-3. Reducerea continuă a numărului de copii aflați în îngrijire rezidențială.

4) Obiectivul specific 1-4. Reducerea efectelor negative ale migraţiei părinţilor asupra copiilor rămaşi în ţară.

41. Obiectivul general 2. Prevenirea şi combaterea violenței, neglijării şi exploatării copiilor, promovarea practicilor nonviolente în creşterea şi educarea copiilor.

1) Obiectivul specific 2-1. Prevenirea violenței, neglijării şi exploatării copiilor.

2) Obiectivul specific 2-2. Combaterea violenței, neglijării şi exploatării copiilor.

42. Obiectivul general 3. Concilierea vieţii de familie cu activitatea profesională pentru asigurarea creşterii şi dezvoltării armonioase a copilului.

1) Obiectivul specific 3-1. Redimensionarea semnificaţiei sociale a maternităţii şi paternităţii şi a rolului ambilor părinţi în creşterea şi educarea copiilor.

2) Obiectivul specific 3-2. Promovarea serviciilor de sprijin pentru părinţii încadraţi în cîmpul muncii.

IV. Acţiunile necesare pentru atingerea obiectivelor, rezultatele scontate și indicatorii de progres

43. În vederea prevenirii separării copilului de familie se vor întreprinde următoarele măsuri:

1) consolidarea capacităților autorităţilor tutelare locale şi teritoriale în exercitarea atribuţiilor funcţionale;

2) asigurarea uniformităţii şi controlului procesului de luare a deciziilor privind separarea copilului de familie;

3) eficientizarea sistemului de prestaţii sociale pentru susținerea familiei şi protecţiei copilului;

4) dezvoltarea reţelei de servicii sociale în sprijinul familiilor cu copii în risc de separare, inclusiv de intervenţie timpurie;

5) dezvoltarea unui sistem integrat de colectare a datelor privind situaţia copilului.

44. Rezultatul scontat (impactul asupra beneficiarilor):

Diminuarea semnificativă a ratei copiilor separaţi de familie (specificarea ţintei pentru fiecare etapă de implementare, măsurat în baza statisticilor şi evaluărilor periodice).

45. Indicatorii de progres (politici, instituţii):

Adoptarea măsurilor de politici, precum şi asigurarea funcţionalităţii autorităţilor în serviciul familiilor şi copilului, consolidarea cadrului instituţional (verificat prin acte normative aprobate, prin opinia de expertiză).

46. În vederea stopării graduale a instituţionalizării copiilor cu vîrsta de 0-3 ani se vor întreprinde următoarele măsuri:

1) promovarea serviciilor de planificare familială și de formare a abilităților parentale pentru creșterea și educarea copiilor;

2) identificarea timpurie şi asistenţa familiilor defavorizate prin serviciile sociale de prevenire;

3) dezvoltarea serviciilor de îngrijire de tip familial pentru copiii cu vîrsta de 0-3 ani, inclusiv pentru copiii cu dizabilităţi.

47. Rezultatul scontat (impactul asupra beneficiarilor):

Copiii cu vîrsta de 0-3 ani vor fi plasați în instituții rezidențiale doar în cazuri excepționale și pe o perioadă determinată, atunci cînd un astfel de plasament reprezintă singura soluție pentru asigurarea îngrijirii complexe și supravegherii permanente a copilului (specificarea ţintei pentru fiecare etapă de implementare, măsurat în baza datelor statistice şi evaluărilor calitative).

48. Indicatorii de progres (politici, instituţii):

Prestarea serviciilor prevăzute în măsurile de politici, inclusiv prin includerea acestora în bugetul de stat, specificarea gradului de acoperire a necesităţilor (volumul şi gradul de acoperire a serviciilor se va stabili periodic pentru fiecare etapă de implementare, verificat prin acte normative aprobate, în baza evaluărilor calitative a serviciilor, opiniei de expertiză).

49. În vederea reducerii continue a numărului de copii aflați în îngrijire rezidențială se vor întreprinde următoarele măsuri:

1) reorganizarea continuă a sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului;

2) dezvoltarea serviciilor sociale de sprijin familial, de tip familial şi (re)integrarea copiilor în familie;

3) dezvoltarea educaţiei incluzive şi eficientizarea serviciilor de sprijin pentru incluziunea educațională și socială a copiilor;

4) aplicarea mecanismelor de redirecţionare a resurselor eliberate din sistemul rezidenţial pentru facilitarea (re)integrării sociale şi educaţionale a copiilor.

50. Rezultatul scontat (impactul asupra beneficiarilor):

Copiii vor fi plasați în instituții rezidențiale doar în cazuri excepționale și pe o perioadă determinată, atunci cînd un astfel de plasament reprezintă singura soluție pentru asigurarea îngrijirii complexe și supravegherii permanente a copilului (indicarea ţintelor pentru fiecare etapă de implementare, măsurat în baza datelor statistice şi evaluărilor calitative).

51. Indicatorii de progres (politici, instituţii):

Prestarea serviciilor de sprijin familial și a serviciilor de tip familial relevante, adecvate şi viabile în conformitate cu standardele minime de calitate, asigurarea funcţionării mecanismelor instituţionalizate (volumul şi gradul de acoperire a serviciilor se va stabili periodic pentru fiecare etapă de implementare, verificat prin acte normative aprobate, în baza evaluărilor calitative a serviciilor, opiniei de expertiză).

52. În vederea reducerii efectelor negative ale migraţiei părinţilor asupra copiilor rămaşi în ţară se vor întreprinde următoarele măsuri:

1) implementarea unui mecanism eficace de evidenţă şi monitorizare a situaţiei copiilor a căror părinţi/unicul părinte sînt plecaţi peste hotare;

2) implementarea programelor de informare, conştientizare şi a serviciilor de consiliere a copiilor rămaşi în ţară, a părinţilor migranţi şi a persoanelor în grija cărora rămîn copiii;

3) sporirea capacităților sistemului educațional în abordarea riscurilor sociale, inclusiv ale riscurilor sociale pentru copiii a căror părinţi sînt migranţi.

53. Rezultatul scontat (impactul asupra beneficiarilor):

Toţi copiii părinţii cărora sînt plecaţi peste hotare sînt acoperiţi de tutelă/curatelă temporară. Incidenţa survenirii riscurilor sociale asupra copiilor ai căror părinți sînt migranţi este în descreștere (specificarea ţintelor pentru fiecare etapă de implementare, măsurat în baza datelor statistice şi evaluărilor calitative).

54. Indicatorii de progres (politici, instituţii):

Funcţionarea mecanismului de identificare, monitorizare a situaţiei copiilor a căror părinţi/unicul părinte sînt plecaţi peste hotare, desfăşurarea programelor de informare a copiilor rămaşi în ţară, a părinţilor migranţi şi a persoanelor în grija cărora rămîn copiii (verificat prin acte normative aprobate, în baza evaluărilor calitative a serviciilor, opiniei de expertiză).

55. În vederea prevenirii violenței, neglijării şi exploatării copiilor se vor întreprinde următoarele măsuri:

1) dezvoltarea capacităţilor actorilor comunitari şi a grupurilor profesionale pentru identificarea, referirea şi asistenţa cazurilor de violență a copiilor şi în oferirea serviciilor adecvate;

2) dezvoltarea şi implementarea Programului naţional de formare a deprinderilor parentale;

3) desfăşurarea campaniilor de sensibilizare a societăţii în scopul prevenirii violenței şi reducerii toleranţei privind violența asupra copiilor;

4) asigurarea protecţiei copiilor împotriva informaţiilor de pe toate suporturile existente, care pot afecta negativ integritatea psihică şi morală a copiilor;

5) dezvoltarea serviciilor de suport şi prevenire pentru copiii pasibili riscului de a deveni victime ale violenței sau exploatării;

6) evidenţa şi monitorizarea agresorilor pentru prevenirea recidivei infracţiunii de violenţă sexuală asupra copilului;

7) sporirea capacităților sistemului educațional privind informarea în domeniul drepturilor copilului și formării deprinderilor pentru prevenire a violenței în școală, precum și a comportamentelor de risc.

56. Rezultatele scontate (impactul asupra beneficiarilor):

1) schimbarea atitudinii şi percepţiei faţă de violență, neglijare şi exploatare a copiilor (indicarea ţintelor cantitative pentru fiecare etapă de implementare, în baza măsurărilor calitative şi evaluărilor periodice);

2) reducerea substanţială a incidenţei survenirii riscurilor asupra copiilor (indicarea ţintelor cantitative pentru fiecare etapă de implementare, în baza datelor statistice cu indicarea ratei anuale şi evaluărilor periodice).

57. Indicatorii de progres (politici, instituţii):

Adoptarea Programului Naţional de formare a deprinderilor parentale, campaniile în desfăşurare periodică, prestarea serviciilor, funcţionarea bazei de date a agresorilor (volumul şi gradul de acoperire a serviciilor se va stabili periodic pentru fiecare etapă de implementare, verificat prin acte normative aprobate, în baza evaluărilor calitative a serviciilor, opiniei de expertiză).

58. În vederea combaterii violenței, neglijării şi exploatării copiilor se vor întreprinde următoarele măsuri:

1) asigurarea eficienţei sporite a cadrului normativ privind combaterea violenţei asupra copilului;

2) implementarea mecanismului intersectorial de identificare, evaluare, asistenţă, referire şi evidenţă a copiilor victime şi potenţiale victime ale violenței, neglijării şi exploatării;

3) dezvoltarea serviciilor sociale de asistenţă a familiilor şi copiilor victime ale violenței;

4) îmbunătăţirea calităţii colectării şi sistematizării datelor cu referire la violenţa asupra copilului și integrarea acestora în sistemul de date privind situația copilului;

5) asigurarea protecţiei datelor cu caracter personal şi prevenirea re-victimizării copiilor victime ale violenței, neglijării şi exploatării.

59. Rezultatele scontate (impactul asupra beneficiarilor):

1) Creşterea semnificativă a ratei de referire a cazurilor de violență identificate în scopul asistenței copiilor victime și reprimării agresorilor (precizarea ţintelor cantitative pentru fiecare etapă de implementare, în baza datelor statistice şi evaluărilor de expertiză);

2) Reducerea semnificativă a incidenţei cazurilor revictimizării (precizarea ţintelor cantitative pentru fiecare etapă de implementare, în baza datelor statistice şi evaluărilor de expertiză).

60. Indicatorii de progres (politici, instituţii):

Funcţionarea mecanismului intersectorial, prestarea serviciilor, cadrul normativ îmbunătăţit (volumul şi gradul de acoperire cu servicii a beneficiarilor/potențialilor beneficiari se va stabili periodic pentru fiecare etapă de implementare, verificat prin acte normative şi legislative aprobate, în baza evaluărilor calitative a serviciilor, opiniei de expertiză).

61. În vederea redimensionării semnificaţiei sociale a maternităţii şi paternităţii şi a rolului ambilor părinţi în creşterea şi educarea copiilor se vor întreprinde următoarele măsuri:

1) sprijinul reintegrării femeilor cu copii în activitatea profesională prin (re)profesionalizare, facilitarea accesului nediscriminatoriu la liniile de creditare, stimulentele financiare;

2) sprijinul implicării calitative a ambilor părinţi în creşterea şi educaţia copiilor prin îndeplinirea în comun a obligaţiilor şi drepturilor parentale;

3) promovarea campaniilor de conştientizare în scopul combaterii prejudecăţilor privind rolurile femeilor şi bărbaţilor în familie şi societate.

62. Rezultatele scontate (impactul asupra beneficiarilor):

1) creşterea ratei de reintegrare a femeii în cîmpul muncii şi în activitatea profesională (specificarea ţintelor cantitative pentru fiecare etapă de implementare în baza datelor statistice şi evaluărilor de expertiză);

2) reducerea prejudecăţilor privind rolul ambilor părinţi în creşterea şi educarea copiilor şi promovarea egalităţii parentale (probat în baza datelor statistice şi evaluărilor de expertiză).

63. Indicatorii de progres (politici, instituţii):

Programele de (re)profesionalizare în derulare, campaniile desfăşurate periodic (gradul de acoperire a serviciilor se va stabili periodic pentru fiecare etapă de implementare, verificat prin acte normative aprobate, în baza evaluărilor calitative a serviciilor, opiniei de expertiză).

64. În vederea promovării serviciilor de sprijin pentru părinţii încadraţi în cîmpul muncii se vor întreprinde următoarele măsuri:

1) garantarea regimurilor de lucru flexibile pentru părinţii cu copiii de vîrstă preşcolară;

2) dezvoltarea serviciilor publice accesibile de îngrijire şi educare a copiilor de vîrstă preșcolară, precum și a mecanismelor de încurajare a prestatorilor privați de servicii.

65. Rezultatele scontate (impactul asupra beneficiarilor):

Părinţii, în special femeile cu copii, au acces comparabil egal la (re)integrarea în cîmpul muncii (probat în baza datelor statistice şi evaluărilor de expertiză).

66. Indicatorii de progres (politici, instituţii):

Crearea şi promovarea serviciilor subvenţionate de îngrijire a copiilor (ţinta finală: cel puţin 33% din copiii cu vîrsta cuprinsă între 1 și 3 ani și pentru cel puţin 90% din copiii cu vîrsta cuprinsă între 3 şi 6 ani din mediul rural), precum și stabilirea programului prelungit de activitate a instituțiilor preșcolare cu cel puțin 1 oră (verificat prin acte normative aprobate, în baza evaluărilor calitative a serviciilor, opiniei de expertiză).

V. Analiza SWOT

67. Analiza SWOT evaluează aspectele ce ţin de mediul intern: 1) capacitatea administrativă de coordonare/implementare a prezentei Strategii (autorităţile centrale şi locale); 2) existenţa instituţiilor şi resurselor în cadrul acestora; 3) resursele financiare pentru implementarea politicilor (bugetul de stat şi bugetul asigurărilor). Constrîngerile de implementare a Strategiei – riscurile interne includ: rezistenţa implicită pentru schimbare în cadrul sistemului existent, atitudinea şi gradul de formare a grupurilor profesionale, stabilitatea politică şi dedicaţia autorităţilor centrale şi locale selective pentru implementarea Strategiei.

68. Punctele forte şi slabe sînt analizate din perspectiva politicilor şi a sistemului de protecţie a copilului, dar includ şi inițiativele comunitare.

69. Pentru Obiectivul general 1. Asigurarea condiţiilor necesare pentru creşterea şi educaţia copiilor în mediul familial au fost identificate următoarele puncte forte și puncte slabe:

1) Puncte forte:

a) cunoaşterea exactă şi detaliată a situaţiei copiilor în instituţiile rezidenţiale şi conştientizarea factorului decizional şi a societăţii asupra necesităţilor de schimbare;

b) cunoaşterea experienţei pozitive şi a soluţiilor de prevenire şi finalizare a procesului de dezinstituţionalizare;

c) sprijinirea continuă a procesului de dezinstituţionalizare de către autorităţile publice centrale şi locale;

d) cadrul instituţional de administrare a prestaţiilor sociale include asistenţii sociali pentru evaluarea necesităţilor şi oficiile de administrare a plăţilor în teritoriu;

e) există experienţa de pilotare a modelelor de prestare a serviciilor sociale de suport pentru familie, pentru reintegrarea în familie.

2) Puncte slabe:

a) prestaţiile sociale destinate copilului şi familiei în formula actuală nu ajuta adecvat familia şi creşterea copilului;

b) motivele sociale şi materiale în continuare determină părinţii spre căutarea soluţiilor de plasare rezidenţială a copiilor;

c) comportamentul dependent şi paternalist al unui segment important al familiilor vulnerabile;

d) conlucrarea intersectorială slabă.

70. Pentru Obiectivul general 2. Prevenirea şi combaterea violenței, neglijării şi exploatării copiilor, promovarea practicilor nonviolente în creşterea şi educarea copiilor au fost identificate următoarele puncte forte și puncte slabe:

1) Puncte forte:

a) cunoaşterea comunităţii de experţi a experienţei pozitive şi a soluţiilor de prevenire şi combatere a practicilor non-violente în creşterea şi educarea copiilor;

b) existenţa legislaţiei cadru şi a instituţiilor pentru combaterea violenței, neglijării şi exploatării copiilor;

c) instanţele judecătoreşti consolidează practica şi experienţa judiciară de aplicare a măsurilor de protecţie şi de condamnare;

d) factorii decizionali susţin promovarea politicilor de prevenire şi combatere a violenței, neglijării şi exploatării copilului.

2) Puncte slabe:

a) nivelul înalt de toleranţă în societate pentru cazurile de violenţă și neglijenţă faţă de copil;

b) instituţiile sociale şi educaţionale deţin capacităţi insuficiente pentru identificarea, referirea şi gestionarea cazurilor;

c) lipsesc o serie de prevederi specifice ale legislaţiei cu privire la calificarea situaţiilor cu implicarea violenţei şi neglijenţei, care nu permit reprimarea fenomenului.

71. Pentru Obiectivul general 3. Concilierea vieţii de familie cu activitatea profesională pentru asigurarea creşterii şi dezvoltării armonioase a copilului au fost identificate următoarele puncte forte și puncte slabe:

1) Puncte forte:

a) existenţa instituţiilor specializate ale statutului cu privire la asigurarea condiţiilor adecvate de muncă;

b) existenţa unei reţele de servicii sociale şi educaţionale publice pentru copii.

2) Puncte slabe:

a) conştientizarea inadecvată a factorilor decizionali pentru problemele existente;

b) înţelegerea parţială a soluţiilor şi politicilor pentru redresarea situaţiilor relevante.

72. Oportunităţile şi ameninţările se referă la condiţiile şi factorii din societate, care afectează pozitiv sau negativ fenomenele analizate în prezenta Strategie, precum şi politicile relevante în domeniu, eforturile actorilor şi partenerilor de dezvoltare.

73. Oportunitățile pentru implementarea Strategiei sînt:

1) suportul deplin tehnic, financiar şi de expertiză din partea comunităţii donatorilor pentru finalizarea procesului de dezinstituţionalizare, prevenire şi combatere a violenţei, neglijării şi exploatării copilului;

2) existenţa unui număr mare de organizaţii şi asociaţii necomerciale capabile să ofere servicii sociale relevante dezinstituţionalizării.

74. Ameninţările pentru implementarea prezentei Strategii sînt:

1) instabilitatea politică care contribuie la amînarea implementării politicii;

2) riscul insuccesului modelelor de reintegrare a copiilor dezinstituţionalizaţi care poate genera neîncrederea în rezultatul politicii;

3) persistenţa prejudecăţilor societale cu referire la rolul femeii, inclusiv în conştiinţa pasivă a unui segment important de femei.

VI. Etapele de implementare

75. Implementarea prezentei Strategii presupune trei etape, care sînt delimitate prin arii specifice de intervenții prioritare pentru fiecare etapă de implementare.

76. Etapa I de implementare cuprinde perioada anilor 2014, 2015 şi 2016, fiind conceptual legată de derularea unor reforme complimentare în sistemul de protecție, în special urmînd a fi menționate:

1) descentralizarea administrativă şi a serviciilor de asistență socială;

2) identificarea soluțiilor pentru eficientizarea prestațiilor sociale adresate familiilor cu copii;

3) implementarea reformelor în domeniul protecției persoanelor cu dizabilități, inclusiv a copiilor;

4) dezvoltarea Sistemului Informațional Automatizat „Asistență Socială”.

77. Totodată, la această etapă pe lîngă elaborarea structurii cadru a Planului de acțiuni, perioada inițială va fi dedicată realizării unui șir de activități în scopul colectării datelor statistice relevante în vederea stabilirii nivelului de bază pentru determinarea indicatorilor specifici de progres în implementarea acțiunilor stabilite în Planul de acțiuni și, totodată, stabilirea volumului de resurse necesare pentru atingerea indicatorilor stabiliți.

78. Concomitent, prima etapă este bazată pe continuarea activităților aflate deja în derulare, susținute de către diferite autorități, instituții și organizații, care corespund obiectivelor generale, specifice sau măsurilor Strategiei.

79. Etapa a II-a de implementare cuprinde perioada anilor 2017, 2018 şi 2019, fiind concentrată, în primul rînd, pe continuarea acțiunilor trasate și/sau demarate în cadrul primei etape, în special, în vederea asigurării sustenabilității politicilor și durabilității rezultatelor.

80. Etapa a III-a de implementare cuprinde anul 2020, în cadrul căreia fără a stopa procesul de realizare a politicilor se va concentra pe analiza rezultatelor și identificarea priorităților pentru elaborarea unui nou document strategic.

VII. Estimarea impactului și costurilor

81. Impactul social al prezentei Strategii constă în crearea unor condiții favorabile pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a copiilor, prin:

1) consolidarea sistemului de protecție a familiei și copilului cu accent deosebit pe dezvoltarea unui cadru instituțional integrat pentru prevenirea situațiilor de risc și dificultate;

2) identificarea și intervenția timpurie, în special la nivel comunitar în faţa situaţiilor de risc pentru familii şi copii;

3) implementarea unor acțiuni complexe pentru modificarea percepției și stereotipurilor privind metodele de creștere și educație a copiilor;

4) sporirea accesului la sistemul de protecție a grupurilor vulnerabile în vederea incluziunii acestora.

82. Implementarea prezentei Strategii va contribui la diminuarea costurilor sociale ale violenței, neglijării și exploatării copiilor şi obținerea beneficiilor sociale furnizate de existența unui climat social nonviolent, cum ar fi: a) reducerea costurilor pentru prestarea serviciilor sociale specializate și cu specializare înaltă; b) reducerea volumului asistenței medicale acordate în cazurile de violență; c) consolidarea nucleelor familiale şi scăderea ratei divorțurilor; d) creșterea reușitei școlare, incluziunii educaționale şi scăderea abandonului școlar; e) prevenirea vagabondajului și delicvenței juvenile; f) reducerea fenomenului de abandon a copiilor; g) sporirea gradului de coeziune socială şi a încrederii populației în structurile de protecție a copilului.

83. Pentru obținerea impactului social și economic pe termen lung prezenta Strategie necesită alocarea unor mijloace financiare consistente, în special majorarea alocațiilor din bugetul de stat, bugetele unităților administrativ-teritoriale. Totodată, măsurile pentru implementarea Strategiei vor constitui platforma pentru utilizarea planificată şi eficientă a asistenței tehnice și financiare externe.

84. Implementarea Strategiei se finanțează din bugetul de stat, bugetele unităților administrative teritoriale, donații, sponsorizări sau alte contribuții din partea persoanelor fizice ori juridice din țară și din străinătate în condițiile legii, alte surse de finanțare în conformitate cu legislația în vigoare .

VIII. Procedurile de raportare şi de monitorizare

85. În procesul implementării prezentei Strategii se va efectua monitorizarea şi evaluarea continuă a realizării prevederilor acesteia. Coordonarea procesului de implementare a Strategiei revine Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, care va crea în acest scop un grup de lucru constituit din reprezentanții autorităților, instituțiilor și organizațiilor relevante, implicate în procesul de implementare a Strategiei.

86. Monitorizarea se va realiza în baza:

1) datelor statistice furnizate de către autoritățile publice centrale de resort;

2) rapoartelor prezentate de către structurile administrației publice locale de nivelul întîi și nivelul al doilea cu competențe în domeniul de referință;

3) analizelor, studiilor, cercetărilor în domeniu;

4) altor informaţii relevante.

87. Monitorizarea şi evaluarea implementării prezentei Strategii se va efectua de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, prin raportarea, anuală, pînă la data de 1 aprilie, Guvernului, asigurîndu-se mediatizarea corespunzătoare a rezultatelor obținute.

88. Evaluarea şi monitorizarea este formulată în calitate de indicatorii de impact şi indicatorii de progres. Impactul este măsurat la nivelul beneficiarilor politicilor. Progresul implementării este măsurat la nivelul formulării, implementării politicilor, legilor, dezvoltării capacităţilor instituţionale.

89. După aprobarea de către Guvern a prezentei Strategii va fi elaborat un Plan pentru a pune în aplicare un set de acţiuni care vor detalia obiectivele specifice şi măsurile pentru atingerea obiectivelor. Planul de acţiuni va fi elaborat pentru fiecare etapă de implementare a Strategiei.

90. Realizarea obiectivelor specifice va fi realizată prin intermediul rezultatelor scontate formulate pentru fiecare obiectiv specific. Rezultatul scontat este formulat la nivelul impactului asupra beneficiarilor şi rezultă din măsurarea schimbării pozitive pentru beneficiarul obiectivului specific. Formularea rezultatelor scontate este rezonabil de concret, reieşind din situaţia actuală care va fi evaluată pentru fiecare etapă de implementare a Strategiei, mecanismul de monitorizare a implementării Strategiei va aproba formularea specifică a ţintei rezultatului scontat.

91. Progresul implementării rezultatului scontat necesită un set de indicatori de progres care reflectă în ce măsură sînt elaborate şi puse în aplicare măsurile de politici necesare atingerii rezultatului scontat formulate prin crearea şi funcţionarea mecanismelor instituţionale relevante.

92. Totodată, Planul de acțiuni, în primul rînd, va conține activități dedicate colectării datelor statistice relevante în vederea determinării nivelului de bază pentru stabilirea unor indicatori specifici de progres cantitativi şi calitativi ai acțiunilor propriu-zise pentru realizarea măsurilor stabilite în Strategie și, totodată, va specifica volumul de resurse necesare pentru atingerea indicatorilor stabiliți.