Având în vedere sesizarea depusă la 17 februarie 2014, înregistrată la aceeaşi dată,
A. Motivele sesizării
2. Motivele sesizării, astfel cum au fost expuse de autori, pot fi rezumate după cum urmează.
7. De asemenea, autorii sesizării au solicitat Curții Constituționale interpretarea prevederilor articolului 41 alin. (2) din Legea Supremă sub următoarele aspecte:
„1. Poate fi schimbată configurația politică a Parlamentului, stabilită după validarea alegerilor și atribuirea mandatelor de deputat, prin crearea unei fracțiuni parlamentare, care ar avea denumirea unui partid ce nu a obținut mandate în urma scrutinului electoral parlamentar, nu a participat la alegeri sau nu era înregistrat în calitate de partid politic la data desfășurării alegerilor?
2. Poate fi schimbată denumirea unei fracțiuni parlamentare, creată de concurentul electoral, ce a acces în Parlament și care-i poartă denumirea, cu denumirea unui partid, ce nu a obținut mandate în urma scrutinului electoral parlamentar, nu a participat la alegeri sau nu era înregistrat în calitate de partid politic la data desfășurării alegerilor?”
B. Legislația pertinentă
Articolul 16
Drepturile partidelor politice
„(1) Toate partidele au drepturi egale de participare la alegerea Parlamentului şi a autorităţilor administraţiei publice locale.
(2) În perioada campaniilor electorale, tuturor partidelor politice care participă la campania electorală şi candidaţilor acestora la funcţii elective li se acordă gratuit şi în condiţii de echitate, în modul stabilit de lege, timpi de antenă la posturile publice de radio şi televiziune.
(3) Partidele politice au dreptul de a desfăşura mitinguri, demonstraţii, orice alte întruniri în modul stabilit de lege.”
ÎN DREPT
Argumentele autorilor sesizării
11. Autorii sesizării menționează că activitatea partidelor politice și a altor formațiuni angajate în campania electorală nu se încheie odată cu finalizarea alegerilor parlamentare, ci în cadrul Parlamentului, prin formarea grupurilor politice (fracțiunilor parlamentare), alcătuite, de regulă, din parlamentari care aparțin aceleiași formațiuni, scopul lor fiind de a traduce în viață linia politică a partidului.
12. Autorii sesizării relevă că permisiunea trecerii de la un grup parlamentar la altul nu reprezintă o simplă modificare de opinie politică, ci o puternică distorsionare a configurației politice a Parlamentului, ceea ce vine în contradicție cu voința corpului electoral. De asemenea, principiile constituționale care consacră libertatea de conștiință și dreptul de asociere nu sunt aplicabile în speță, deoarece ele privesc cetățenii în general, și nu pe cei care au devenit parlamentari, iar trecerea de la un grup parlamentar la altul constituie o alternativă contrară mandatului reprezentativ, în virtutea căruia parlamentarii se află în serviciul poporului, și deci o alternativă nepermisă de Constituție.
13. În opinia autorilor sesizării, abrogarea alin. (4) al art. 4 din Regulamentul Parlamentului constituie o abordare eronată a legiuitorului și este contrară prevederilor constituționale, ce conferă Parlamentului o configurație politică intrinsecă, reieșind din rolul și importanța concurenților electorali, la caz al partidelor politice, care prin natura și rolul acestora sunt factori determinanți în realizarea liberei expresii de voință a corpului electoral, exponent al suveranității naționale, menit să exercite puterea legislativă, reieșind din faptul că numai voința poporului constituie baza puterii de stat.
14. De asemenea, autorii sesizării consideră că prin excluderea dispozițiilor alin. (4) al art. 4 din Regulamentul Parlamentului s-a distrus continuitatea procesului succesiv de asigurare a funcționalității forului legislativ, întrucât, prin prisma actelor legislative de transpunere în viață a dispozițiilor constituționale, urmează să se asigure caracterul neîntrerupt al vieții politice și al configurației politice a Parlamentului, format în urma scrutinului.
15. Totodată, autorii sesizării menționează că schimbarea denumirii fracțiunii parlamentare, ce reprezintă denumirea unui partid politic ce a acces în Parlament, inclusiv a listelor de candidați supleanți, este posibilă numai prin schimbarea denumirii partidului în condițiile Legii nr. 294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice și ale altor acte normative în domeniu.
Aprecierea Curţii
16. Curtea reţine că, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) și lit. b) din Constituţie, articolului 4 alin. (1) lit. a) și lit. b) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin. (1) lit. a) și lit. b) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, controlul constituționalității legilor adoptate de Parlament și interpretarea Constituției ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
17. Curtea atestă faptul că deputatul în Parlament este abilitat cu dreptul de a sesiza Curtea Constituțională, în conformitate cu articolele 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale.
18. Curtea reține că sesizarea vizează controlul constituționalității prevederilor Legii nr. 96 din 21 mai 2010, în partea în care a fost abrogat alin. (4) al art. 4 din Regulamentul Parlamentului, și interpretarea articolului 41 alin. (2) din Constituția Republicii Moldova.
19. În Hotărârea nr. 4 din 22 aprilie 2013, Curtea a menționat:
„31. […] în temeiul articolului 6 alin. (2) din Codul jurisdicţiei constituţionale, […] solicitarea privind controlul constituţionalităţii absoarbe solicitarea de interpretare a normelor constituţionale.”
20. Cu referire la pretinsa încălcare a articolelor 1, 2, 38 alin. (1), 41, 60 alin. (1), 61 alin. (1), 64 alin. (3), 85 alin. (1) și 98 alin. (1) din Constituţie prin abrogarea alin. (4) al art. 4 din Regulamentul Parlamentului, Curtea reține următoarele.
21. Curtea menţionează că prerogativa care i-a fost acordată prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele contestate şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.
22. Astfel, cu referire la invocarea articolelor 1, 2, 38 alin. (1), 41, 60 alin. (1), 61 alin. (1) din Constituție, Curtea atrage atenția asupra faptului că autorii sesizării nu au motivat incidența normelor constituționale invocate asupra prevederii contestate. Or, autorii sesizării s-au limitat doar la descrierea normelor constituționale, fără a indica în ce mod prevederea contestată ar depăși spectrul constituțional al imperativelor Legii Supreme.
23. De asemenea, normele constituționale de la articolele 64 alin. (3), 85 alin. (1) și 98 alin. (1), invocate de către autorii sesizării, statuează consultarea fracțiunilor parlamentare în anumite situații, și nu reglementează modul de constituire, funcționare și încetare a acestor entități.
24. Curtea reține că, potrivit prevederilor alin. (4) al art. 4 din Regulamentul Parlamentului, abrogate prin Legea nr. 96 din 21 mai 2010, nu se admitea formarea de noi fracţiuni, decât cele constituite în condiţiile alin.(1) - (3) ale aceluiași articol.
25. Curtea menționează că, în conformitate cu art. 4 alin. (1) din Regulamentul Parlamentului, în vederea formării organelor de lucru şi organizării activităţii Parlamentului, deputaţii constituie fracţiuni parlamentare alcătuite din cel puţin 5 deputaţi aleşi în bază de liste ale concurenţilor electorali, precum şi o singură fracţiune parlamentară cu aceeaşi componenţă numerică din deputaţi aleşi în bază de liste ale concurenţilor electorali care nu au întrunit numărul necesar pentru a constitui o fracţiune parlamentară, din deputaţi independenţi şi/sau deputaţi neafiliaţi. De asemenea, alin. (2) al aceluiași articol prevede că deputaţii aleşi în bază de liste ale concurenţilor electorali care nu au întrunit numărul necesar pentru a constitui o fracţiune parlamentară, deputaţii independenţi şi deputaţii neafiliaţi se pot afilia altor fracţiuni parlamentare constituite potrivit alin. (1). Fracţiunile parlamentare se constituie în termen de 10 zile după constituirea legală a Parlamentului şi funcţionează în baza regulamentului propriu (alin. (3)).
26. Potrivit alin. (7) al art. 4 din Regulamentul Parlamentului, deputatul poate părăsi fracțiunea, iar ultima poate exclude din rândurile sale unii membri. În acest sens, conform alin. (8), deputatul care a părăsit fracţiunea sau a fost exclus din fracţiune poate, după o perioadă de 6 luni de la părăsirea fracţiunii sau de la excluderea sa din fracţiune, să se alăture la orice altă fracţiune.
27. De asemenea, art. 5 alin. (1) din Regulamentul Parlamentului relevă că fracţiunea îşi încetează existenţa dacă numărul membrilor ei este mai mic de 5 sau dacă fracţiunea înaintează o rezoluţie în acest sens, iar potrivit alin. (3), aceasta poate să nu-şi înceteze existenţa în cazul în care numărul membrilor ei este mai mic de 5, dacă deputatul al cărui mandat a fost validat imediat după micşorarea componenţei fracţiunii, în termen de 10 zile de la validarea mandatului, a devenit membru al acestei fracţiuni.
28. Analizând prevederile enunțate supra, Curtea relevă că Parlamentul, prin propriul regulament, a reglementat mecanismul constituirii fracțiunilor parlamentare.
29. În același timp, Curtea reține că normele constituționale nu reglementează procedura de constituire, funcționare și încetare a fracțiunilor parlamentare, aceasta, în virtutea dreptului la autonomie regulamentară, rămânând la discreția Parlamentului.
30. Totodată, Constituția, deși nu reglementează instituția fracțiunilor parlamentare, într-un șir de articole face referință la entități ce urmează a fi consultate în procesul luării deciziilor de către anumiți subiecți constituționali.
31. Astfel, potrivit art. 64 alin. (3) din Legea Supremă, vicepreşedinţii [Parlamentului] se aleg la propunerea Preşedintelui Parlamentului, cu consultarea fracţiunilor parlamentare, iar conform art. 85 alin. (1), în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, Preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul. De asemenea, art. 98 alin. (1) relevă că, după consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru.
32. În lipsa reglementărilor constituționale de constituire și încetare a fracțiunilor parlamentare, dispozițiile art. 4 alin. (4) din Regulamentul Parlamentului, abrogate prin Legea nr. 96 din 21 mai 2010, urmează a fi analizate prin prisma dispozițiilor constituționale referitoare la statutul deputatului, din punct de vedere al raporturilor dintre acesta și fracțiunea parlamentară sau partidul al cărui membru este.
33. Curtea reține că articolul 68 din Legea Fundamentală stabilește imperativele mandatului parlamentar, și anume că, „în exercitarea mandatului, deputații sunt în serviciul poporului” și „orice mandat imperativ este nul”. Acest articol valorifică fără limite mandatul reprezentativ și constituie punctul de plecare în explicarea raporturilor constituționale dintre deputat și alegătorii săi, partidul politic care l-a propulsat.
34. Întru interpretarea acestor dispoziții constituționale, Curtea, prin Hotărârea nr. 8 din 19 iunie 2012, a statuat:
„34. În viziunea Curţii, mandatul de parlamentar exprimă relaţia parlamentarului cu întregul popor, în serviciul căruia este, nu numai cu alegătorii care l-au votat, deşi aceştia beneficiază de prezenţa parlamentarului în virtutea obligaţiei sale de a ţine legătura cu alegătorii. Astfel, sintagma „a fi în serviciul poporului” de la articolul 68 alin. (1) din Constituţie înseamnă că, din momentul alegerii şi până la încetarea mandatului, fiecare deputat devine reprezentantul poporului în integralitatea sa şi are drept misiune să servească interesului comun, cel al poporului, şi nu doar partidului din care provine. [...]
35. În definirea acestor interese, opţiunea parlamentarului este liberă, chiar dacă el face parte dintr-un partid pe care îl reprezintă în Parlament. În conformitate cu articolul 2 alin. (2) din Constituţie, nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. În acest sens, principiile fundamentale ale statului de drept trebuie respectate cu sfinţenie pentru a se obstacula tentaţia pe care ar putea-o avea unul sau mai multe partide politice, devenite majoritare în Parlament, de a-şi transforma “aleşii” în “activişti ai partidului” sau structurile administraţiei publice centrale sau locale în “organe de partid”, centrale sau locale.
[...]
43. Astfel, deoarece nu sunt reprezentanţii unei fracţiuni a populaţiei, parlamentarii nu pot fi apărătorii unor interese particulare, ei sunt absolut liberi în exercitarea mandatului lor şi nu au obligaţia de a îndeplini angajamentele pe care şi le-ar fi putut asuma înaintea alegerii sau eventualele instrucţiuni din partea alegătorilor formulate pe parcursul mandatului. Aleşii nu au obligaţia legală să-şi susţină partidul sau deciziile grupului lor în cadrul Parlamentului. Mai mult, în cazul în care deputatul, prin comportamentul său, provoacă daune acestuia, partidul sau grupul din care face parte poate să-l excludă, însă această excludere nu antrenează pierderea mandatului parlamentar. Aceasta, în mod evident, nu împiedică deputatul ca, odată ales, să îşi onoreze angajamentele şi să se conformeze disciplinei de vot a grupului parlamentar din care face parte.
[...]
47. Aceste caracteristici conferă deputatului un regim special de protecţie împotriva presiunilor alegătorilor şi ale partidului cu sprijinul căruia a intrat în Parlament. […]”
35. Comisia de la Veneția, în Raportul nr. CDL-AD(2009)027 privind mandatul imperativ și practicile similare, a menționat:
„[…] Comisia de la Veneția nu a încetat de a susține că pierderea calității de reprezentant, din cauza schimbării afiliației politice este contrară principiului mandatului liber și independent. Cu toate că scopul urmărit prin acest tip de măsuri poate fi considerat ca fiind oarecum justificat, principiul constituțional fundamental care interzice mandatul imperativ sau alte practici similare vizând privarea unui reprezentant de mandatul său, trebuie să prevaleze ca o piatră de temelie a constituționalismului democratic european.”
36. În contextul celor expuse, Curtea subliniază că, în virtutea mandatului reprezentativ, deputatul, odată intrat în exercițiul mandatului, nu mai are obligația legală de a-și susține partidul sau deciziile fracțiunii sale în cadrul forului legislativ.
37. Astfel, prin prisma principiilor constituționale care resping orice formă de mandat imperativ, deputatului nu-i este interzisă schimbarea opțiunii politice.
38. Totodată, raportând normele constituționale la obiectul sesizării, Curtea reiterează că o prevedere legală poate constitui obiect al jurisdicției constituționale doar în cazul în care se atestă o legătură indisolubilă de conținut între prevederile contestate și normele Legii Supreme.
39. În context, Curtea atestă lipsa legăturii cauzale între normele constituționale enunțate și contestarea abrogării alin. (4) al art. 4 din Regulamentul Parlamentului, prin care se interzicea formarea de noi fracțiuni parlamentare decât cele constituite în condițiile alin. (1) - (3) din art. 4.
40. În același timp, Curtea menționează că, analizând conținutul art. 4 alin. (4) din Regulamentul Parlamentului, acesta în esență cuprindea o normă care generaliza prevederile alineatelor (1)-(3), neconținând consecințe juridice noi, altele decât cele menționate în alineatele anterioare.
41. Mai mult decât atât, norma abrogată, dar și reglementările existente, nu reglementează denumirea fracțiunilor.
42. Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea atestă faptul că nu este competentă ratione materiae să se pronunţe asupra oportunității abrogării de către legiuitor a art. 4 alin. (4) din Regulamentul Parlamentului.
43. Suplimentar, în partea ce ține de interpretarea articolului 41 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că prevederile acestuia consfințesc egalitatea partidelor și a altor organizații social-politice în fața legii.
44. În același timp, Curtea observă că din conținutul sesizării se desprinde și cerința de interpretare a art. 41 alin. (3) din Constituție, potrivit căruia „statul asigură respectarea drepturilor și intereselor legitime ale partidelor și ale altor organizații social-politice”.
45. În acest sens, Curtea menționează că, în mai multe hotărâri ale sale, a relevat că scopul oricărei interpretări a normelor constituţionale este de a asigura unitatea şi înţelegerea corectă a conţinutului şi sensului lor autentic. Necesitatea interpretării trebuie să fie confirmată prin esenţa problemei de drept rezultată din caracterul neuniform al dispoziţiilor constituţionale.
46. Astfel, având în vedere importanţa interpretării dispoziţiilor constituţionale, Curtea Constituţională tratează sesizările de acest caracter cu o exigenţă deosebită. Acestea pot fi acceptate pentru examinare în fond doar în cazul în care dispoziţia constituţională, a cărei interpretare se solicită, este incertă, ambiguă sau incompletă.
47. În acest sens, Curtea constată că întrebările formulate de autorii sesizării vizează modul de creare a unei fracțiuni parlamentare, purtând denumirea unui partid extraparlamentar, acestea nefiind în corelare cu conţinutul prevederilor constituţionale a căror interpretare se solicită.
48. Curtea reține că normele constituționale ale articolului 41 alin. (2) - (3) din Constituție sunt dezvoltate de legea-cadru în domeniu, și anume Legea nr. 294-XVI din 21 decembrie 2007 privind partidele politice.
49. Concluzionând, Curtea constată că dispoziţiile constituţionale a căror interpretare se solicită nu conţin ambiguităţi, imprecizii sau neclarităţi, fiind expuse şi detaliate de cadrul legislativ subsecvent, iar prin conținut nu pot fi raportate la obiectul sesizării.
Din aceste motive, în temeiul articolelor 24 alin. (1), 26 alin. (1), 31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 6 alin. (1) și alin. (2), 39 alin. (2), 61 alin. (3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
D E C I D E:
1. Se respinge sesizarea pentru controlul constituţionalităţii Legii nr. 96 din 21 mai 2010 pentru modificarea şi completarea articolului 4 din Regulamentul Parlamentului, în partea abrogării alineatului (4), și interpretarea articolului 41 alineatul (2) din Constituția Republicii Moldova.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE Alexandru TĂNASE
Nr . 6. Chişinău, 2 aprilie 2014.