Anexa nr.1 STRATEGIA NAŢIONALĂ în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal pentru anii 2013-2018
a) consolidarea cadrelor juridic, instituţional şi social în scopul asigurării protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, în special a dreptului la inviolabilitatea vieţii intime, familiale şi private, consfinţit prin art.28 al Constituţiei Republicii Moldova;
Articolul 7
Securitatea datelor
„Trebuie să fie luate măsuri corespunzătoare de securitate pentru protejarea datelor cu caracter personal înregistrate în fişierele automatizate de date contra distrugerii accidentale sau neautorizate, sau pierderii accidentale, precum şi contra accesului, modificării sau difuzării neautorizate.”
ÎN DREPT
Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă modul de evidență fiscală a persoanelor care practică profesii liberale, în special utilizarea numărului de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP) în calitate de cod fiscal în cazul acestor persoane.
Astfel, sesizarea se referă la dreptul constituțional privind inviolabilitatea vieţii intime, familiale şi private, precum şi garanţiile legate de exercitarea acestui drept, în special protecţia datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
A. ADMISIBILITATEA
În conformitate cu decizia sa din 19 mai 2014, Curtea a reţinut că, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, articolului 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin. (1) lit. a) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, sesizarea prezentată constituie obiect al jurisdicției constituționale.
Articolele 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale abilitează deputatul în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.
Curtea constată că obiectul controlului constituționalității îl constituie Art. IX pct.72 din Legea nr. 324 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, prin care din art.162 alin.(1) lit. a) din Codul fiscal a fost exclusă sintagma ,,precum și oricărui notar public, cabinet al avocatului, oricărei persoane care practică activitate particulară de detectiv și de pază, oricărui executor judecătoresc, birou individual al mediatorului, birou asociat de mediatori”, şi alin.(6) din art.165 al Codului fiscal, introdus prin aceeaşi lege.
Prin respectivele amendamente, persoanele care exercită profesii liberale nu sunt individualizate ca entităţi separate cărora li se atribuie cod fiscal, iar evidenţa obligaţiilor fiscale ale acestora se ţine pe baza codurilor fiscale trecute în Registrul fiscal de stat din Registrul de stat al populaţiei.
Curtea reține că prevederile contestate nu au mai făcut obiectul controlului constituționalității.
În același timp, Curtea atestă că, potrivit articolului 6 alin. (2) din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională își stabilește ea însăși limitele de competență.
Curtea reține că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție presupune stabilirea corelației dintre normele legislative și textul Constituției, ținând cont de principiul supremației acesteia.
În acest context, cu referire la solicitarea exercitării controlului constituţionalităţii art.165 alin.(6) din Codul fiscal, Curtea reţine următoarele.
Prevederile art.165 din Codul fiscal reglementează modalitatea de utilizare a codului fiscal. Prin urmare, alin.(6) al art.165 din Codul Fiscal prevede la general evidenţa obligaţiilor fiscale ale persoanelor fizice, specificând că evidenţa obligaţiilor fiscale ale acestor persoane se ţine pe baza codurilor fiscale trecute în Registrul fiscal de stat din Registrul de stat al populaţiei.
Respectiv, Curtea observă că, deşi autorul solicită de asemenea verificarea constituţionalităţii alin.(6) al art.165 din Codul Fiscal, argumentele expuse în sesizare vizează doar neconstituţionalitatea art. IX pct.72 din Legea nr. 324 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
Astfel, autorul sesizării nu aduce argumente, din care s-ar putea constata că atribuirea persoanelor fizice, în general, a unui cod fiscal identic cu codul personal constituie o încălcare a normelor constituţionale.
Reieșind din cele menționate, Curtea va reține pentru examinare în fond doar pct.72 din art. IX al Legii nr. 324 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea în această parte nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul Jurisdicţiei Constituţionale.
Curtea observă că autorul sesizării a invocat pretinsa încălcare a articolelor 1 alin.(3), 4 alin.(1) și (2), 7, 8, 16, 23, 25, 28 și 54 din Constituţie.
Totodată, Curtea reține că autorul sesizării nu a demonstrat legătura de cauzalitate a obiectului sesizării cu toate normele constituționale invocate.
Prin urmare, pentru a elucida corespunderea dispoziţiilor contestate cu normele constituţionale, Curtea va opera cu prevederile articolului 28 din Constituţie, precum și cu jurisprudența sa anterioară. De asemenea, prin prisma articolului 4 din Constituţie, Curtea va aplica raționamentele degajate din jurisprudenţa Curţii Europene.
B. FONDUL CAUZEI
I. Pretinsa încălcare a articolului 28 din Constituţie
Autorul sesizării a pretins, în special, că prevederile contestate vin în contradicţie cu articolul 28 din Constituție, potrivit căruia:
„Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată.”
Argumentele autorului sesizării
Autorul sesizării consideră că, în contextul modificărilor operate la Codul fiscal, statul asimilează codul personal al cetăţeanului cu codul fiscal al profesiei liberale.
În viziunea autorului, prin modificările operate, se instituie o ingerinţă în viaţa privată a persoanei, fapt contrar art.28 din Constituţie, precum şi art. 8 din Convenţia Europeană.
În sesizare, autorul menţionează că numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP) se înscrie în categoria datelor cu caracter personal şi este protejat de stat, însă prin modificările operate acesta devine public.
În sesizare se subliniază că orice entitate care exercită o profesie liberală este obligată să indice codul fiscal în actele care confirmă achitarea plăţilor pentru serviciile prestate.
Astfel, autorul reţine că codul personal al cetăţeanului, care marchează viaţa sa privată, se asociază cu codul fiscal atribuit activităţii de avocat, executor judecătoresc, notar şi dobândeşte statutul de dată publică nu numai pentru stat, ci şi pentru numeroasele persoane care beneficiază de serviciile acestora.
Argumentele autorităţilor
Preşedintele Republicii Moldova, în opinia sa scrisă, a menţionat că activitatea profesională independentă a notarului, avocatului, executorului judecătoresc sau a mediatorului este marcată de caracterul public şi de conştientizarea riscurilor asumate de bună voie la alegerea profesiei.
La fel, în opinia sa, şeful statului relevă că utilizarea numărului personal de identificare a persoanei fizice (IDNP) pentru confirmarea achitării unor taxe pentru servicii şi ulterioara declarare a acestora în scopuri fiscale nu constituie un risc în sensul Legii cu privire la protecţia datelor cu caracter personal.
Parlamentul, în opinia prezentată, a informat că utilizarea cu bună credinţă a informaţiei obţinute în condiţiile legii de către client sau de către organul fiscal nu poate avea ca efect încălcarea drepturilor şi libertăţilor pretinse.
De asemenea, potrivit opiniei Parlamentului, normele supuse controlului constituţionalităţii nu sunt disproporţionale în raport cu reglementările legislaţiei în vigoare, care asigură echilibrul reglementărilor juridice necesare respectării drepturilor şi intereselor personale ale cetăţeanului, garantate prin Constituţie.
Guvernul a menţionat, în opinia sa scrisă, că nu este justificat caracterul excesiv al ingerinţei în viaţa intimă a persoanelor fizice, prin suprapunerea IDNP – ului cu codul fiscal.
Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal în opinia sa a indicat asupra necorespunderii operaţiilor de prelucrare a IDNP-ului acestor categorii de persoane fizice, care exercită activități liberale, principiilor de protecţie a datelor cu caracter personal, în special asupra faptului că, în conformitate cu prevederile art. 9 al Legii privind protecţia datelor cu caracter personal, prelucrarea datelor cu caracter personal având funcţie de identificare (IDNP) poate avea loc doar în cazul în care subiectul datelor cu caracter personal şi-а exprimat consimţământul sau prelucrarea este prevăzută în mod expres de legislaţie.
În opinia comună a Uniunii Notarilor din Republica Moldova şi Ligii Naţionale a Notarilor se susţine că, prin folosirea codului personal în calitate de cod fiscal, statul transformă codul personal în informaţie cu caracter public.
Asociaţia notarilor din Moldova „Nota” menţionează că, potrivit Legii nr.133 din 8 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal, codul personal al persoanei fizice nu face parte din categoriile de date cu caracter personal, care pot fi prelucrate doar cu consimţământul titularului.
Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti susţine întru totul argumentele expuse de autor în sesizare.
Uniunea avocaţilor a menţionat în opinie că avocaţii care activează în cabinetele de avocat sunt obligaţi de organele fiscale, contrar voinţei lor, să utilizeze date cu caracter personal în activitatea profesională.
3. Aprecierea Curţii
3.1. Principii generale
Constituţia garantează prin articolul 28 dreptul la viaţa intimă, familială şi privată, ca o latură a respectării şi ocrotirii personalităţii umane, obligaţie proclamată prin art.1 din Constituţie.
Curtea menţionează că Legea Supremă impune statului obligaţia de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată împotriva oricăror atingeri.
La nivel internaţional acest drept este consfinţit de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 8 din Convenţia Europeană, precum şi de art. 17 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice.
Articolul 8 din Convenţia Europeană consacră dreptul persoanei la respectarea vieţii sale private şi de familie şi îl protejează de amestecul autorităţilor publice, precum şi al altor subiecţi, limitările fiind considerate legitime doar atunci când sunt prevăzute de lege şi când acestea reprezintă o măsură necesară, într-o societate democratică, pentru a proteja unul sau mai multe interese generale.
Potrivit art.17 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, nimeni nu va putea fi obiectul imixtiunilor arbitrare sau ilegale în viaţa sa privată, în familia sa, în domiciliul sau corespondenţa sa, sau atingerilor ilegale în onoarea şi reputaţia sa. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor imixtiuni sau atingeri.
Curtea reţine că, în contextul evoluţiilor informaţionale progresiste ale societăţii moderne, dreptul la viaţa privată are conotaţii diverse şi complexe, din care s-a desprins o componentă specifică – dreptul la protecţia datelor cu caracter personal.
Odată cu ratificarea Convenţiei nr.108 pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, încheiată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981, Republica Moldova şi-a asumat anumite responsabilităţi în partea ce vizează asigurarea protecţiei drepturilor şi libertăţilor persoanei în cadrul prelucrării datelor cu caracter personal, precum şi la compartimentul corespunderii prelucrării datelor cu caracter personal prevederilor actelor normative naţionale şi internaţionale.
În conformitate cu art.1 din respectiva Convenţie, statul garantează tuturor, indiferent de naţionalitate sau reşedinţă, respectarea drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale, şi în mod special a dreptului la viaţa privată, în legătură cu prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal.
Directiva nr. 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date concretizează şi amplifică principiile enunţate în Convenţia nr. 108.
De asemenea, Directiva menționează că obiectivul legislației naționale privind prelucrarea datelor cu caracter personal este de a proteja drepturile și libertățile fundamentale, inclusiv dreptul la viața privată, care este recunoscut atât în art. 8 din Convenția Europeană, cât și în principiile generale ale dreptului comunitar, iar din acest motiv apropierea acestor legislații nu trebuie să aibă ca rezultat scăderea protecției pe care o oferă, ci dimpotrivă, să asigure un nivel înalt de protecție.
Curtea relevă că instituţia protecţiei datelor cu caracter personal reprezintă un sistem de norme, care au ca scop prevenirea abuzurilor ce pot să apară în urma colectării, stocării şi prelucrării datelor cu caracter personal.
În aceeaşi ordine de idei, Curtea conchide că protecţia datelor cu caracter personal este o reacţie la riscurile ce pot afecta viaţa privată şi intimitatea persoanei, fiind generate de prelucrările ilegale de date.
În plan naţional, cadrul normativ menit să asigure implementarea principiilor generale stabilite în Convenţia nr.108 îl constituie Legea nr.133 din 8 iulie 2011 cu privire la protecţia datelor cu caracter personal.
În același timp, prin Legea nr. 229 din 10 octombrie 2010 a fost aprobată Strategia în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal pentru anii 2013-2018 şi Planul de acţiuni privind implementarea acesteia, care prevede necesitatea consolidării cadrului juridic, instituţional şi social în scopul asigurării protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei fizice, în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, în special a dreptului la inviolabilitatea vieţii intime, familiale şi private, consfinţit prin art.28 al Constituţiei.
Astfel, Curtea observă ca atât cadrul legal naţional, cât şi cadrul internaţional instituie necesitatea asigurării protecţiei datelor cu caracter personal, pentru a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată a persoanei.
Protecţia datelor cu caracter personal înseamnă respectarea vieţii private şi garantarea unui nivel acceptabil de securitate, reprezentând cei doi piloni ai identităţii în societate.
3.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză
În contextul modificărilor operate la Codul fiscal, Curtea menţionează că persoanele care exercită profesii liberale: notarii, avocații, executorii judecătorești, mediatorii, nu mai sunt individualizate ca entităţi separate cărora li se atribuie cod fiscal, iar evidenţa obligaţiilor fiscale ale acestora se ține deja pe baza numărului de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP)
Curtea reţine că, potrivit art. 86 din Codul fiscal, fiecare persoană, care obţine venit sau care efectuează plăţi impozabile, utilizează codul fiscal atribuit (obţinut) în scopul evidenţei contribuabililor în modul prevăzut de cod şi de alte acte normative adoptate în conformitate cu acesta.
Evidenţa fiscală a contribuabililor în baza codurilor fiscale este reglementată de articolele 162-165 din Codul fiscal.
Curtea menţionează că persoanele fizice care exercită profesii liberale, atribuindu-se la categoria contribuabililor potrivit legii fiscale şi fiind subiecţi care intră într-un raport juridic fiscal, urmează procedura de înregistrare la organul fiscal, cu scopul luării la evidenţă şi obţinerii codului de evidenţă fiscală.
Potrivit modificărilor operate, notarul, avocatul (care își desfășoară activitatea în cadrul cabinetului), executorul judecătoresc, persoana care practică activitate particulară de detectiv şi de pază, mediatorul sunt identificaţi prin codul fiscal identic cu codul personal al cetăţeanului, trecut în Registrul fiscal de stat din Registrul de stat al populaţiei.
Curtea reține că, în urma modificărilor operate la art. 162 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, legiuitorul a asimilat activitatea desfășurată de aceştia, avocați, executorii judecătorești cu simpla activitate a unei persoane fizice.
Curtea menționează că activitatea desfășurată de respectivele entități este reglementată de legi distincte. Atribuirea unui statut liberal și a unor activități cvasi-exclusive respectivelor profesii nu semnifică existenţa unei libertăţi absolute în acţiunile care urmează a fi întreprinse în exerciţiul funcţiei. Persoanele care desfășoară aceste activități liberale au obligaţia să acţioneze în strictă conformitate cu prevederile legale.
Ba mai mult, Curtea reține că notarii, executorii judecătorești, avocații sunt mandatați prin lege cu exercitarea unor activități de interes public, iar veniturile obţinute din profesiile liberale sunt veniturile din prestări de servicii cu caracter profesional, desfăşurate în mod individual sau în diverse forme de asociere, în domeniile menţionate supra.
În același timp, Curtea observă că, deși întreprinderea individuală, gospodăria ţărănească, întreprinderea în comandită nu are statut de persoană juridică, fiind asimilate persoanei fizice, codul fiscal al acestora reprezintă numărul de identificare de stat al persoanei fizice atribuit de Camera înregistrării de stat şi generat din Registrul unităţilor de drept.
Curtea reține că legiuitorul urmează să facă o delimitare a subiectului impunerii fiscale, persoana fizică care nu desfăşoară activităţi profesionale şi pe parcursul perioadei fiscale obţine venituri impozabile de persoana care practică activitate profesională şi care pe parcursul perioadei fiscale obţine venituri impozabile, din activitatea profesională şi din activitatea personală.
Curtea menționează că, potrivit Legii nr.133 din 8 iulie 2011, numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP) cade sub incidenţa noţiunii de date cu caracter personal.
Potrivit art.3 din legea menționată, date cu caracter personal reprezintă orice informaţie referitoare la o persoană fizică identificată şi identificabilă. Persoana identificabilă este persoana care poate fi identificată, direct sau indirect, prin referire la un număr de identificare sau la unul ori mai multe elemente specifice identităţii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale.
Curtea subliniază că art.9 din lege, care se referă la prelucrarea datelor cu caracter personal având funcţie de identificare, instituie obligativitatea de a respecta următoarele condiţii: a) subiectul datelor cu caracter personal şi-a dat consimţământul; şi b) prelucrarea este prevăzută în mod expres de legislaţie.
Astfel, potrivit Directivei 95/46/CE, prelucrarea datelor cu caracter personal trebuie să fie privită ca legală, dacă este realizată în scopul de a proteja un interes care este esenţial pentru viaţa persoanei vizate. Totodată, Directiva prevede că datele, care pot, prin natura lor, să aducă atingere libertăţilor fundamentale sau vieţii private, nu ar trebui să fie prelucrate fără consimţământul explicit al persoanei vizate.
Curtea reţine că, pe de o parte, potrivit cerinţelor legislaţiei interne şi internaţionale, statul trebuie să prevadă garanţii efective pentru a proteja datele cu caracter personal şi pentru a nu admite o ingerinţă în viaţa privată, pe de altă parte, potrivit modificărilor vizate, statul creează premise pentru dezvăluirea publică a numărului de identificare de stat al persoanei fizice care exercită profesii liberale, atribuit în calitate de cod fiscal, fără consimţământul persoanei. Or, codurile personale ale notarilor, avocaților, executorilor judecătorești etc., utilizate și drept coduri fiscale, devin accesibile tuturor persoanelor cu care aceștia interacționează în exercitarea activității mandatate.
În aşa condiţii, Curtea subliniază că, în absenţa unei protecţii a propriilor informaţii, persoana nu poate fi în siguranţă şi nu este protejată de amestecul în viața sa privată.
Astfel, în aceste circumstanţe, prin nerespectarea condiţiilor impuse de prevederile legale şi internaţionale în domeniu referitor la prelucrarea de date personale, care prevăd consimţământul persoanei, se instituie o ingerinţă în viaţa privată a persoanei.
Curtea Europeană, în cauza Brüggemann și Scheuten vs. Germania, a statuat că prevederile art.8 din Convenție „asigură individului un domeniu în care el poate să-şi urmeze liber dezvoltarea şi împlinirea personalităţii sale”.
De asemenea, în aceeaşi cauză, Curtea Europeană a subliniat că „individul însuşi este cel care determină întinderea protecţiei în măsura în care el pune viaţa sa privată în contact cu viaţa publică sau într-o legătură strânsă cu alte interese protejate”.
Curtea reține că dreptul la autodeterminare informațională garantează libertatea oricărei persoane de a decide asupra divulgării și utilizării datelor sale personale, în măsura în care înregistrarea și utilizarea acestor date trebuie să fie în general autorizate de persoana în cauză. Curtea subliniază că, în condițiile în care legislativul a lărgit domeniul și posibilitățile utilizării codurilor confidențiale, acest fapt poate afecta grav dreptul la autodeterminare informațională și la demnitatea umană.
Curtea relevă că acest potențial de riscuri impune necesitatea de a securiza datele cu caracter personal. În acest context, art. 7 din Convenţia pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal prevede că „trebuie să fie luate măsuri corespunzătoare de securitate pentru protejarea datelor cu caracter personal înregistrate în fişierele automatizate de date […] contra accesului, modificării sau difuzării neautorizate”.
Curtea menționează că, în lumina prevederilor articolului 54 alin. (2) din Constituție, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
Curtea reţine că, potrivit prevederilor art. 54 din Constituţie şi art.8 din Convenţia Europeană, în speţă, ingerinţa statului în viaţa privată a persoanei prin utilizarea numărului de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP) în calitate de cod fiscal pentru persoanele care exercită profesii liberale nu este proporţională scopului urmărit. Această ingerinţă nu se încadrează în situaţiile în care Constituţia şi Convenţia Europeană admit limitări.
Astfel, Curtea nu a găsit nici o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru adoptarea unor astfel de reglementări, care, drept consecință, permit dezvăluirea numărului de identificare de stat (IDNP) al persoanelor care practică profesiile liberale de avocat, notar, executor judecătoresc, mediator etc.
Curtea menționează că statul, prin introducerea reglementărilor de ordin legislativ, are atât obligaţia negativă de a nu interveni în mod nejustificat în viaţa privată, domiciliul şi corespondenţa unei persoane, cât şi obligaţia pozitivă de a asigura respectarea în mod eficient a valorilor pe care are menirea să le protejeze.
În contextul celor expuse, Curtea reţine că, având în vedere caracterul „sensibil” al dreptului la respectarea vieţii private şi pentru a nu admite ingerinţe în exercitarea acestui drept, este necesar ca legiuitorul să ofere oportunităţi şi remedii efective.
91. În concluzie, Curtea reţine că protecţia informaţiilor cu caracter personal are o importanţă fundamentală pentru asigurarea dreptului la viaţa privată, astfel, prin reglementările contestate, care ca efect permit accesarea de către un cerc nelimitat de persoane a numărului de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP) care desfășoară o activitate liberală, contrar voinței acesteia, se instituie o ingerinţă în viaţa privată a persoanei, disproporţională scopului urmărit, fiind încălcat articolul 28 din Constituţie.
92. Totodată, în Hotărârea nr.33 din 10 octombrie 2013 privind interpretarea articolului 140 din Constituţie, Curtea a menţionat:
„63. În acest context, Curtea reţine, cu titlu de principiu, că prevederile legale abrogate prin textul de lege declarat neconstituţional reintră în fondul activ al dreptului, continuând să producă efecte juridice, până la intrarea în vigoare a noilor reglementări, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale, sancţiune diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ.
64. Astfel, în cazul declarării neconstituţionalităţii unor norme de modificare/abrogare, până la operarea modificărilor de rigoare de către Parlament, urmează să se aplice prevederile anterioare modificării/abrogării, într-un mod conform considerentelor acesteia la cazul dedus examinării sale.
93. Respectiv, reieşind din raţionamentele expuse în Hotărârea nr.33 din 10 octombrie 2013, Curtea menţionează că până la operarea modificărilor de rigoare de către Parlament urmează să se aplice prevederile Codului fiscal, anterioare modificărilor operate prin Legea nr. 324 din 23 decembrie 2013.
În temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 60, 61, 62 lit. a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
HOTĂRĂŞTE:
1. Se admite sesizarea deputatului în Parlament dl Mihai Godea în partea ce ține de controlul constituţionalităţii pct.72 din Art. IX al Legii nr. 324 din 23 decembrie 2013 și se respinge în partea ce ține de controlul constituţionalităţii articolului 165 alineatul (6) din Codul fiscal.
2. Se declară neconstituțional pct.72 din Art. IX al Legii nr. 324 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE Alexandru TĂNASE
Nr. 13. Chişinău, 22 mai 2014.
PCC-01/12a Chişinău, 22 mai 2014
Parlamentul Republicii Moldova
ADRESĂ
Prin Hotărârea nr.13 din 22 mai 2014 Curtea Constituţională a declarat neconstituţional pct.72 din Art. IX al Legii nr. 324 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, prin care din art.162 alin.(1) lit. a) din Codul fiscal a fost exclusă sintagma ,,precum și oricărui notar public, cabinet al avocatului, oricărei persoane care practică activitate particulară de detectiv și de pază, oricărui executor judecătoresc, birou individual al mediatorului, birou asociat de mediatori”.
Ca urmare a acestor modificări, profesiile liberale nu mai erau individualizate ca entități separate cărora li se atribuie cod fiscal, iar evidenţa obligaţiilor fiscale ale persoanelor care exercită activităţi profesionale independente se ţinea în baza numărului de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP), trecut în Registrul fiscal de stat din Registrul se stat al populaţiei.
Curtea a menţionat că art.28 din Constituţie impune statului obligaţia de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată împotriva oricăror atingeri.
Curtea a reținut că o componentă a dreptului la respectarea vieții private îl constituie și dreptul la protecţia datelor cu caracter personal.
Astfel, prin prisma standardelor internaționale, care garantează și instituie mecanisme de protecție a datelor cu caracter personal, la reglementarea în legislația fiscală a modului de atribuire a codului fiscal notarilor, avocaților, executorilor judecătorești, mediatorilor, persoanelor care practică activitate particulară de detectiv și de pază, legiuitorul are obligația de a găsi soluţiile cele mai adecvate şi rezonabile, astfel încât cadrul legal să ofere protecţie împotriva atingerilor arbitrare, precum şi să nu admită atingerea substanţei dreptului ce ţine de respectarea vieţii intime, familiale şi private.
În același timp, Curtea a observat că, deși norma anterioară a art. 162 alin.(1) lit. a) din Codul fiscal făcea referire la toate profesiile liberale menționate supra, întreaga legislație fiscală cuprinde reglementări doar privind modul de impozitare a notarilor, celelalte profesii liberale nefiind reglementate ca subiecte ale impunerii fiscale.
În lumina celor expuse, în temeiul articolului 79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea consideră necesară soluţionarea acestor probleme de către Parlament.
De asemenea, Curtea solicită Parlamentului să examineze, în conformitate cu prevederile articolului 281 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termenele prevăzute de lege.
Preşedinte Alexandru TĂNASE