1. Se aprobă ”Instrucțiunea cu privire la stabilirea invalidității și a tipurilor de asistență socială în Republica Moldova” (se anexează).
2. Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Protecției Sociale să aprobe:
lista defectelor și bolilor ce servesc drept bază pentru stabilirea invalidității, fără indicarea termenului reexpertizării;
tabelul procentual privind aprecierea gradului de reducere a vitalității cauzate de dereglări morfo-funcționale și organo-specifice ca urmare a bolilor, traumelor și altor stări patologice.
or. Chișinău, 1 iunie 1993 nr. 315
APROBATĂ prin hotărârea Guvernului Republicii Moldova din 1 iunie 1993 nr. 315
INSTRUCȚIUNE cu privire la stabilirea invalidității și a tipurilor de asistență socială în Republica Moldova I. Noțiuni generale
1. Atitudinea față de persoanele cu deficiențe fizice sau mintale are o bază socială și este orientată în primul rând spre restabilirea sănătății acestor persoane în scopul reintegrării prin propriile lor posibilități în viața socială și profesională.
2. Vitalitatea constituie o îmbinare a funcțiilor fizice, psihice și sociale. Reducerea vitalității individului ca urmare a bolilor, traumelor, defectelor congenitale duce la dezadaptare socială, exprimată prin reducerea sau pierderea posibilităților de instruire, comunicare, deplasare, orientare, autocontrol al comportamentului, autoservire și pierderea capacităților de muncă. Reducerea vitalității poate fi temporară sau permanentă, reversibilă sau ireversibilă, progresivă sau regresivă.
3. Reducerea moderată, pronunțată sau accentuată a vitalității este formulată prin noțiunea de invaliditate. Conform definiției, formulate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), invaliditatea este o limitare sau insuficiență (în urma dereglării funcției) a capacităților de a activa în acea formă și în acea măsură, considerate normale pentru fiece om. Invalid se consideră persoana care, în legătură cu reducerea vitalității, necesită protecție și asistență socială.
4. Invaliditatea, apariția și cauzele ei se constată de către organele de stat împuternicite – consiliile de expertiză medicală a vitalității. Invaliditatea la copii, până la împlinirea vârstei de 16 ani, se stabilește de către consiliile medicale consultative (C.M.C.) ale unităților sanitare.
5. Decizia de stabilire a invalidității se adoptă după efectuarea unui complex de măsuri de diagnosticare, tratament și de reabilitare în baza biletului de trimitere din partea consiliilor medicale consultative ale unităților sanitare, în cazul când concediul medical acordat pentru una și aceeași boală nu depășește 4 luni sau 5 luni în cazul diferitor boli – în ultimele 12 luni calendaristice, iar pentru bolnavii de tuberculoză – 10 luni de la începutul concediului medical sau, în caz de recidivă – 12 luni (însumate) în ultimele 12 luni calendaristice.
6. La stabilirea invalidității se ține cont de următorii factori clinici, psihologici, sociali, habituali și profesionali:
caracterul bolii și consecințele ei;
gradul de dereglare a funcției;
eficacitatea tratamentului și a măsurilor de reabilitare;
starea mecanismelor compensatorii;
pronosticul clinic și de muncă;
posibilitatea adaptării sociale;
necesitatea acordării unui ansamblu de măsuri de asistență socială;
condițiile concrete și caracterul muncii;
nivelul pregătirii profesionale;
vârsta etc.
7. În toate cazurile, indiferent de caracterul bolii sau al defectului anatomic, consiliile de expertiză medicală a vitalității efectuează un control complex clinic și funcțional al tuturor sistemelor organismului bolnavului.
În scopul obiectivizării stării de sănătate și a gradului de adaptare socială se folosesc datele controlului de laborator și paraclinice, precum și datele anamnezei, se analizează probele prezentate. Se acordă o deosebită atenție particularităților individuale ale bolnavului, posibilităților de adaptare socială. Expertizarea medicală se bazează pe înaltele principii ale umanismului și deontologiei.
Prezenta instrucțiune prevede o atitudine imparțială la stabilirea invalidității, indiferent de circumstanțele care au dus la invaliditate (infirmitate de muncă, boală profesională, traumatism habitual etc.).
Decizia de stabilire a invalidității include recomandări privind reabilitarea medicală și profesională.
II. Criteriile de determinare a invalidității
8. Drept criteriu de bază pentru determinarea invalidității servește gradul de reducere a vitalității exprimat prin diminuarea sau pierderea posibilităților de instruire, comunicare, deplasare, orientare, autocontrol al comportamentului, de autoservire și de pierdere a capacităților de muncă.
În dependență de procentajul infirmității, reducerea vitalității se clasează după cum urmează:
ușoară (infirmitate până la 25 la sută);
moderată (infirmitate de la 25 până la 50 la sută);
pronunțată (infirmitate de la 50 până la 75 la sută);
accentuată (infirmitate mai mult de 75 la sută).
9. Conform normelor internaționale unanim recunoscute, invaliditatea se stabilește atunci când infirmitatea depășește 25 la sută.
Gradul de reducere a vitalității se apreciază în conformitate cu ”Tabelul procentual privind aprecierea gradului de reducere a vitalității cauzate de dereglări morfo-funcționale și organo-specifice ca urmare a bolilor, traumelor și altor stări patologice”, aprobat de către Ministerul Sănătății.
10. Reducerea moderată a vitalității, cauzată de dereglări morfo-funcționale și organo-specifice, care duc la scăderea sau pierderea posibilităților de instruire, comunicare, deplasare, orientare, autoservire, autocontrol al comportamentului și la pierderea capacității de muncă, corespunde infirmității încadrate în limitele de la 25 până la 50 la sută.
11. Reducerea pronunțată a vitalității, cauzată de dereglări morfo-funcționale și organo-specifice, care duc la scăderea sau pierderea posibilităților de instruire, comunicare, deplasare, orientare, autoservire, autocontrol al comportamentului și la pierderea capacității de muncă, fără ca persoana în cauză să necesite îngrijire, corespunde infirmității încadrate în limitele de la 50 până la 75 la sută.
12. Reducerea accentuată a vitalității, cauzată de dereglări funcționale și organo-specifice, care duc la scăderea sau pierderea posibilităților de instruire, comunicare, deplasare, orientare, autoservire, autocontrol al comportamentului și reducerea capacității de muncă, în cazul când persoana în cauză necesită îngrijire sau ajutor permanent, corespunde infirmității încadrate în limitele de la 75 la sută și mai mult.
III. Cauzele invalidității
13. Odată cu stabilirea gradului de reducere a vitalității consiliile de expertiză medicală a vitalității sunt obligate să stabilească cauza invalidității, adică condițiile biologice și sociale care au dus la invaliditate. Factorii sociali care au condiționat invaliditatea trebuie să fie justificați juridic prin acte respective.
Consiliile de expertiză medicală a vitalității pot stabili următoarele cauze de încadrare în invaliditate:
invaliditate de boală obișnuită;
invaliditate de accident de muncă;
invaliditate de boală profesională;
invaliditate din copilărie;
invaliditate de boală ”Cernobîl”;
invaliditate din armată.
14. Invaliditate de boală obișnuită este invaliditatea ca urmare a oricărei suferințe, care nu este specificată mai sus.
15. Invaliditate de accident de muncă este invaliditatea determinată de accidentul survenit:
în timpul executării obligațiunilor de muncă (inclusiv și în timpul deplasărilor) sau în timpul efectuării unor acțiuni în interesul întreprinderii sau instituției;
în drum spre casă sau spre locul de muncă;
în timpul practicii de producție;
pe teritoriul întreprinderii, instituției sau în alt loc în timpul orelor de lucru, inclusiv în pauzele stabilite, și în timpul necesar pentru aducerea în ordine a locului de muncă până la începutul sau sfârșitul programului de lucru;
în apropierea întreprinderii, instituției sau în alt loc de muncă în timpul orelor de muncă, inclusiv în pauzele stabilite, dacă aflarea acolo nu era în contrazicere cu regulamentul ordinii interioare de muncă;
în timpul executării unor sarcini de stat sau obștești;
în timpul executării acțiunilor de salvare a vieții omenești, de ocrotire a proprietății statului, de menținere a ordinii publice;
în legătură cu îndeplinirea funcțiilor de donator de sânge.
16. Invaliditate de boală profesională este invaliditatea stabilită în urma unei boli cauzate de influența sistematică a factorilor nocivi caracteristici profesiei date sau din cauza condițiilor de muncă caracteristice unei sau altei ramuri de producție. La stabilirea invalidității se conduc de ”Lista bolilor profesionale” și instrucțiunea de aplicare a acestei liste. La biletul de trimitere a bolnavilor de boală profesională către Consiliul de expertiză medicală a vitalității în mod obligatoriu se anexează concluzia medicului specialist în bolile profesionale al unității sanitare respective.
17. Invaliditatea din copilărie este invaliditatea stabilită în urma unei boli sau infirmități care au survenit până la împlinirea vârstei de 16 ani, iar pentru cei cuprinși în învățământ (elevi, studenți) – până la împlinirea vârstei de 18 ani.
18. Invaliditatea de boală ”Cernobîl” este invaliditatea stabilită persoanelor care au participat la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl sau care ulterior au fost supuși radiației pe teritoriile poluate cu substanțe radioactive.
19. Invaliditatea din armată este invaliditatea stabilită militarilor în rezervă în urma:
rănirii (contuzionării, accidentului) pe front sau în timpul exercitării funcțiilor legate de serviciul militar;
bolii contactate pe front;
bolii (contuzionării, accidentului) contractate în termenul satisfacerii serviciului militar, dar fără vre-o legătură cu executarea serviciului militar.
Militarilor în rezervă li se stabilește invaliditate din armată, dacă ea s-a ivit:
în perioada satisfacerii serviciului militar;
în termen de trei luni de la demobilizare;
peste trei luni de la demobilizare în urma rănirii, contuzionării, accidentului, bolii, care au survenit în perioada satisfacerii serviciului militar, fiind confirmate prin probele respective.
Invaliditatea survenită în timpul aflării pe front se stabilește în conformitate cu legislația în vigoare a Republicii Moldova, precum și cu instrucțiunile respective.
IV. Reexpertizarea periodică a invalizilor
20. Reexpertizarea periodică a invalizilor se efectuează pentru a supraveghea eficiența tratamentului și a măsurilor de reabilitare, precum și schimbarea stării sănătății și a gradului de adaptare socială.
Reexpertizarea periodică a invalizilor cu infirmități încadrate în limitele de la 25 până la 50 la sută (gradul moderat de reducere a vitalității) se efectuează o dată pe an, a invalizilor cu infirmități în limitele de la 50 până la 75 la sută (gradul pronunțat de reducere a vitalității) – o dată la doi ani, iar a invalizilor cu infirmități în limitele de la 75 la sută și mai mult (gradul accentuat de reducere a vitalității) – o dată la trei ani, iar în unele cazuri în fiecare an.
21. Stabilirea invalidității se efectuează fără indicarea termenului reexpertizării în cazurile:
când modificările funcționale și stările patologice au un caracter ireversibil;
când modificările funcționale și stările patologice au un caracter relativ ireversibil și când bolnavul s-a aflat sub supravegherea instituțiilor curative și a consiliilor de expertiză medicală a vitalității nu mai puțin de trei ani, având convingerea că aceste modificări au devenit absolut ireversibile.
Reexpertizarea persoanelor încadrate în invaliditate pe un termen nelimitat se efectuează la cererea acestora sau din inițiativa organelor de expertiză medicală a vitalității.
V. Tipurile de asistență socială
22. Invalizii, în conformitate cu Legea Republicii Moldova ”Cu privire la protecția socială a invalizilor”, beneficiază de următoarele tipuri de asistență socială: îngrijire permanentă sau ajutor, asigurarea cu mijloace tehnice de reabilitare (utilaj special, aparate, dispozitive, inclusiv aparate ortopedice și de protezare, cărți cu litere speciale, aparate de amplificare a sunetului, semnalizatoare pentru compensarea funcțiilor dereglate ale extremităților și organelor senzoriale), asigurarea cu mijloace de deplasare (automobile, fotolii-cărucioare).
Concluziile privind necesitatea acordării asistenței sociale se adoptă de către consiliile de expertiză medicală a vitalității conform ”Listei bolilor și consecințelor traumelor și defectelor anatomice care implică necesitatea acordării diverselor tipuri de asistență socială”, aprobată de Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Protecției Sociale.