Secțiunea 1.
Noțiunea de avantaj
59. Un avantaj economic este orice beneficiu economic pe care o întreprindere nu l-ar fi obținut în condiții normale de piață, și anume în lipsa intervenției statului. Capitolul IV din prezenta Instrucțiune conține norme detaliate cu privire la măsura în care un avantaj poate fi obținut în condiții normale de piață.
60. Doar efectul măsurii asupra întreprinderii este relevant, nu și cauza sau obiectivul intervenției statului. Ori de câte ori situația financiară a întreprinderii este îmbunătățită ca rezultat al intervenției statului în condiții diferite de condițiile normale de piață, există un avantaj. Pentru evaluarea acestui aspect, trebuie să fie comparată situația financiară a întreprinderii în urma punerii în aplicare a măsurii de sprijin cu situația financiară a acesteia în cazul în care măsura dată nu ar fi fost acordată. Reeșind din faptul că doar efectul măsurii asupra întreprinderii contează, nu este relevant dacă avantajul este obligatoriu sau nu pentru întreprindere, adică aceasta nu a putut evita sau refuza acordarea avantajului.
61. Forma de acordare a ajutorului de stat nu este relevantă pentru a determina dacă aceasta conferă sau nu un avantaj economic întreprinderii. Nu doar avantajul economic pozitiv acordat este relevant pentru constituirea ajutorului de stat, ci și scutirea de sarcinile economice.
62. Scutirea de sarcinile economice este o categorie largă de facilități care cuprind orice reducere a taxelor incluse în mod normal în bugetul unei întreprinderi. Acestea pot constitui orice caz în care întreprinderile sunt scutite de costurile inerente activităților economice pe care le desfășoară. În cazul în care un furnizor de ajutor de stat plătește o parte din costurile cu personalul ale unei anumite întreprinderi, acesta scutește întreprinderea respectivă de costuri care sunt inerente activităților economice pe care le desfășoară.
63. Existența unui avantaj este și în cazul când autoritățile publice plătesc un supliment la salariul angajaților unei anumite întreprinderi, chiar dacă întreprinderea nu are nicio obligație legală de a plăti un astfel de supliment. Situațiile în care anumite întreprinderi nu suportă careva costuri pe care alte întreprinderi comparabile le suportă în temeiul unei norme juridice, indiferent de caracterul neeconomic al activității de care sunt legate costurile, constituie avantaj economic.
64. Costurile care decurg din obligații de reglementare impuse de stat pot fi considerate ca costurile inerente ale activității economice, astfel, compensația pentru costurile respective conferă un avantaj întreprinderii. Existența unui avantaj nu este exclus, prin faptul că avantajul nu depășește o compensație pentru un cost care rezultă din impunerea unei obligații de reglementare.
65. Același lucru este valabil în cazul scutirii de costurile pe care o întreprindere nu le-ar fi suportat în lipsa stimulentelor acordate prin măsura de sprijin, deoarece în lipsa stimulentelor aceasta și-ar fi structurat activitățile în mod diferit. Existența unui avantaj nu este exclus, în cazul în care o măsură compensează cheltuielile de natură diferită care nu au legătură cu măsura respectivă.
66. Acordarea compensațiilor pentru costurile suportate pentru furnizarea unui serviciu de interes economic general, nu constituie un avantaj dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele patru condiții:
66.1. întreprinderea beneficiară trebuie să aibă în mod real atribuția obligațiilor de serviciu public, iar aceste obligații trebuie definite în mod clar.
66.2. parametrii pe baza cărora se calculează compensația trebuie stabiliți în prealabil, în mod obiectiv și transparent.
66.3. compensația nu poate depăși necesarul pentru acoperirea integrală sau parțială a costurilor survenite în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu public, luând în considerare veniturile relevante și un profit rezonabil.
66.4. în cazul în care întreprinderea care îndeplinește obligațiile de serviciu public nu este selectată în urma unei proceduri de achiziții publice pentru selectarea unui ofertant să furnizeze serviciile respective la cel mai mic cost, nivelul compensației necesare trebuie să fie determinat pe baza unei analize a costurilor pe care o întreprindere tipică, bine gestionată și echipată corespunzător cu mijloace pentru a îndeplini cerințele de serviciu public le-ar fi suportat în îndeplinirea obligațiilor respective, luând în considerare veniturile relevante și un profit rezonabil pentru îndeplinirea obligațiilor.
67. Nu constituie un avantaj în cazul unei rambursări a impozitelor percepute în mod ilegal, al unei obligații a autorităților publice competente de a compensa prejudiciile pe care le-au cauzat anumitor întreprinderi sau al plății unei compensații pentru o expropriere.
68. Existența unui avantaj nu este exclusă prin simplul fapt că întreprinderile concurente se află într-o poziție mai avantajoasă, întrucât noțiunea de avantaj se bazează pe o analiză a situației financiare a unei întreprinderi în propriul context de drept și de fapt, în prezența și în absența măsurii respective.
Secțiunea 3.
Principii generale pentru aplicarea testului OEP
74. Scopul testului OEP este de a evalua dacă statul acordă un avantaj unei întreprinderi prin faptul că nu a acționat ca o întreprindere privată în economia de piață într-o anumită tranzacție. Nu este relevant dacă intervenția constituie un mijloc rațional pentru entitățile publice de a urmări considerentele de politică publică (de exemplu, ocuparea forței de muncă).
75. Rentabilitatea sau lipsa rentabilității beneficiarului nu reprezintă, în sine, un indicator decisiv pentru a stabili dacă tranzacția economică în cauză este sau nu conformă cu condițiile de piață. Elementul decisiv este dacă entitatea publică a acționat sau nu la fel ca o întreprindere din piață aflat într-o situație similară. În caz contrar, beneficiarului i s-a acordat un avantaj economic pe care aceasta nu l-ar fi obținut în condiții normale de piață, ceea ce îi conferă un statut mai favorabil în raport cu concurenții săi.
76. În scopul testului OEP, doar beneficiile și obligațiile statului în calitate de întreprindere, cu excepția celor legate de calitatea sa de autoritate publică vor fi luate în considerare.
77. Testul OEP nu se aplică dacă statul acționează în calitate de autoritate publică și nu ca întreprindere. În cazul în care o intervenție a statului este determinată de motive de politică publică (de exemplu, din motive de ordin social sau de dezvoltare regională), comportamentul statului, deși rațional din perspectiva politicii publice, poate, în același timp, să includă considerente pe care o întreprindere privată în economia de piață nu le-ar avea în vedere în mod normal.
78. Testul OEP se aplică cu abstracție de toate considerentele care se referă exclusiv la rolul unui furnizor de ajutor de stat în calitate de autoritate publică (de exemplu considerente de ordin social, regional sau de politică sectorială).
79. Examinarea conformității intervenției statului cu condițiile pieței are loc pe o bază ex-ante, reeșind din informațiile disponibile la momentul în care a fost decisă intervenția respectivă. Orice întreprindere privată în economia de piață este prudentă să efectueze, în mod normal, propria sa evaluare ex-ante a strategiei și a perspectivelor financiare ale proiectului, de exemplu, prin intermediul unui plan de afaceri. Nu este suficient să se recurgă la evaluări economice ex-post care implică o constatare retrospectivă cu privire la faptul că investițiile realizate de furnizorul ajutorului de stat în cauză, au fost într-adevăr profitabile.
80. În cazul în care există dubii, că, furnizorul ajutorului de stat a acționat în calitate de întreprindere privată în economia de piață, acesta trebuie să furnizeze dovezi care arată că decizia de a efectua tranzacția a fost luată pe baza unor evaluări economice comparabile cu cele pe care, în circumstanțe similare, le-ar fi efectuat o întreprindere privată în economia de piață rațional (având caracteristici similare cu cele ale entității publice în cauză) pentru a determina rentabilitatea sau avantajele economice ale tranzacției.
81. Stabilirea măsurii în care o tranzacție este sau nu în concordanță cu condițiile pieței se efectuează printr-o evaluare globală a efectelor tranzacției asupra întreprinderii în cauză, fără a lua în considerare dacă mijloacele specifice utilizate pentru a efectua tranzacția sunt disponibile pentru întreprinderile private în economia de piață. Aplicabilitatea testului OEP nu poate fi exclusă doar pentru că mijloacele folosite de stat sunt de natură fiscală.
82. Mai multe măsuri consecutive de intervenție a statului, pot fi considerate drept o singură intervenție. Cazul dat se atestă când intervențiile consecutive sunt strâns legate între ele, reeșind din istoricul, scopul acestora și situația întreprinderii la momentul intervențiilor, încât acestea sunt inseparabile. O serie de intervenții ale statului care au loc în legătură cu aceeași întreprindere, într-o perioadă de timp relativ scurtă, sunt legate între ele sau au fost toate planificate sau previzibile la momentul primei intervenții pot să fie evaluate drept o singură intervenție.
83. În cazul în care intervenția ulterioară a statului a fost rezultatul unor evenimente neprevăzute la momentul intervenției anterioare, cele două măsuri ar trebui să fie evaluate în mod separat.
84. Pentru a evalua dacă o tranzacție este în conformitate cu condițiile pieței, este necesar să fie luate în considerare toate circumstanțele relevante ale cazului respectiv. Pot exista circumstanțe excepționale în care achiziția de bunuri sau servicii de către o autoritate publică, chiar dacă are loc la prețurile pieței, nu poate fi considerată conformă cu condițiile de piață.
Secțiunea 4.
Stabilirea conformității cu condițiile pieței
85. La aplicarea testului OEP, se face distincția între situațiile în care conformitatea tranzacției cu condițiile de piață sunt stabilite în mod direct pe baza unor date de piață specifice tranzacției și situațiile în care, având în vedere lipsa unor astfel de date, conformitatea tranzacției cu condițiile de piață evaluate pe baza altor metode disponibile.
86. Conformitatea unei tranzacții cu condițiile pieței sunt stabilite în mod direct, prin informații de piață specifice tranzacției în următoarele cazuri:
86.1 atunci când tranzacția este în condiții egale (în continuare „pari passu”) de entități publice și întreprinderi private; sau
86.2 atunci când tranzacția se referă la vânzarea și cumpărarea de active, bunuri și servicii (sau alte tranzacții comparabile) prin intermediul unei proceduri de ofertare deschise, transparente, nediscriminatorii și necondiționate.
87. Dacă din informațiile de piață specifice privind tranzacția rezultă că aceasta nu este în conformitate cu condițiile pieței, nu este potrivit să se utilizeze alte metode de evaluare pentru a ajunge la o concluzie diferită.
88. Când o tranzacție este efectuată în aceiași termeni și în aceleași condiții și, prin urmare, cu același nivel de risc și de recompense de către entitățile publice și întreprinderile private care sunt într-o situație comparabilă (o tranzacție „pari passu”), astfel cum este în cadrul parteneriatului public-privat, tranzacția dată este în concordanță cu condițiile pieței.
89. În cazul în care o entitate publică și întreprinderile private care sunt într-o situație comparabilă participă la aceeași tranzacție în același timp, dar în termeni sau condiții diferite, tranzacția dată indică faptul că intervenția entității publice nu este în conformitate cu condițiile de piață.
90. Pentru a considera o tranzacție „pari passu”, se evaluează următoarele criterii:
90.1. intervenția entităților publice și a întreprinderilor private este decisă și efectuată în același timp;
90.2. termenii și condițiile tranzacției sunt aceiași pentru entitățile publice și toate întreprinderile private interesate, luând, în considerare posibilitatea măririi sau a reducerii nivelului de risc pe parcurs;
90.3. intervenția întreprinderilor private au o importanță economică reală și nu este doar simbolică sau marginală; și
90.4. poziția de pornire a entităților publice și a întreprinderilor private interesați este comparabilă în ceea ce privește tranzacția, luând în considerare, de exemplu, expunerea economică anterioară a acestora față de întreprinderile în cauză (a se vedea punctele 117-118), eventualele sinergii care pot fi obținute, măsura în care diferiții investitori suportă costuri de tranzacționare similare sau orice alte circumstanțe specifice pentru entitatea publică sau întreprinderea privată care ar putea afecta condițiile de comparare.
91. Condiția „pari passu” nu se aplică în cazul intervenției publice (având în vedere caracterul său sau amploarea sa unică), când nu poate fi reprodusă în practică de către o întreprindere privată în economia de piață.
92. Evaluarea tranzacției în cazul în care vânzarea și cumpărarea de active, bunuri și servicii sunt efectuate în urma unei proceduri de ofertare competitive, transparente, nediscriminatorii și necondiționate, trebuie să fie în conformitate cu principiile privind achizițiile publice, dacă s-au utilizat criteriile adecvate de selectare a cumpărătorului sau a vânzătorului, astfel cum sunt descrise la punctele 101-103.
93. Dacă furnizorul ajutorului de stat decide să acorde sprijin din motive de politică publică, pentru o anumită activitate pentru care organizează proceduri de ofertare, tranzacția dată nu se încadrează la punctele 92-105 din prezenta instrucțiune și nu poate fi exclus acordarea unui avantaj economic.
94. O procedură de ofertare trebuie să fie competitivă pentru a permite tuturor ofertanților interesați și calificați să participe la proces.
95. Procedura trebuie să fie transparentă, pentru a permite tuturor ofertanților interesați să fie informați în mod egal și adecvat în fiecare etapă a procedurii de ofertare. Procedura de selecție transparentă este constituită din elemente, precum, perioadă de timp suficientă pentru ofertanții interesați, claritatea selecției și a criteriilor de selecție.
96. Procedura de ofertare trebuie să fie suficient de bine promovată, astfel încât toți ofertanții potențiali să poată lua act de aceasta. Publicitatea trebuie să fie asigurată prin promovare suficientă. Activele, bunurile și serviciile care, datorită valorii ridicate sau altor caracteristici, pot să atragă ofertanții care operează la nivel național sau internațional, trebuie să fie publicate încât să atragă potențialii ofertanți.
97. Tratamentul nediscriminatoriu al tuturor ofertanților în toate etapele procedurii și criteriile de selecție și de atribuire obiective stabilite înaintea procesului sunt condiții indispensabile pentru a asigura conformitatea tranzacției cu condițiile pieței. Pentru a garanta egalitatea de tratament, criteriile de atribuire a contractului trebuie să permită compararea și evaluarea ofertelor în mod obiectiv.
98. Utilizarea și respectarea principiilor privind achizițiile publice, sunt considerate suficiente pentru a îndeplini cerințele de mai sus, sub rezerva îndeplinirii tuturor condițiilor pentru utilizarea procedurii respective. Acest principiu nu se aplică în circumstanțe specifice care fac imposibilă stabilirea unui preț de piață, cum ar fi recurgerea la procedura de negociere fără publicarea unui anunț de participare.
99. În cazul în care se depune doar o ofertă, procedura nu ar fi în mod normal suficientă pentru a garanta un preț de piață, cu excepția cazului în care fie există garanții extrem de solide în conceperea procedurii care să asigure concurența veritabilă și efectivă și nu este evident că numai o singură întreprindere este în mod realist în măsură să prezinte o ofertă credibilă, fie autoritățile publice verifică prin mijloace suplimentare că rezultatul corespunde prețului pieței.
100. Procedură de ofertare pentru vânzarea de active, bunuri sau servicii este necondiționată în cazul în care un cumpărător potențial are libertatea de a achiziționa activele, bunurile și serviciile care sunt vândute și de a le utiliza în scopuri proprii, indiferent dacă desfășoară sau nu anumite activități.
101. În cazul în care există condiții în care cumpărătorul trebuie să își asume obligații speciale în beneficiul autorităților publice sau în interesul public general, pe care un vânzător privat nu le-ar fi solicitat, altele decât cele care decurg din dreptul intern general sau dintr-o decizie a autorităților de planificare, oferta nu poate fi considerată necondiționată.
102. Atunci când entitățile publice vând active, bunuri și servicii, criteriul pertinent pentru selectarea cumpărătorului trebuie să fie prețul cel mai ridicat, ținând seama de dispozițiile contractuale solicitate. Se vor lua în considerare doar ofertele credibile și obligatorii.
103. La achiziționarea activelor, bunurilor și serviciilor de către entitățile publice, condițiile specifice privind procedura de ofertare trebuie să fie nediscriminatorii și să se refere în mod exact la obiectul și la obiectivul economic specific al contractului, pentru a permite ca oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic să corespundă valorii de piață.
104. Criteriile de selecței trebuie să fie definite astfel încât să permită o procedură de ofertare concurențială efectivă, care asigură ofertantului câștigător o rentabilitate normală, și nu mai mult. Aceasta presupune utilizarea unor proceduri care pun accentul în principal pe componenta de preț a ofertei sau care pot în alt mod să genereze concurență, cum ar fi anumite proceduri de ofertare inverse, având criterii de atribuire suficient de bine definite.
105. În cazul unei proceduri de ofertare sau în condiții „pari passu”, se prezintă dovezi directe și specifice privind conformitatea tranzacției cu condițiile pieței. În cazul unei tranzacții care nu este realizată prin intermediul unei proceduri de ofertare sau în cazul în care intervenția entităților publice nu este „pari passu” cu cea a întreprinderilor private, nu înseamnă că tranzacția nu este conformă cu condițiile pieței. În cazul dat, conformitatea cu condițiile pieței se evaluează prin analiză comparativă sau alte metode de evaluare.
106. Pentru a stabili dacă o tranzacție este în conformitate cu condițiile pieței, tranzacția respectivă poate fi evaluată din perspectiva termenilor în care întreprinderile private comparabile au efectuat tranzacții comparabile, în situații comparabile (analiză comparativă).
107. Analiza comparativă trebuie să identifice o valoare de referință adecvată care se referă la tipul de întreprindere în cauză, tipul tranzacției în cauză și piața sau piețele în cauză și calendarul tranzacțiilor atunci când au avut loc evoluții economice semnificative. După caz, ar putea fi necesar ca valorile de referință disponibile pe piață să fie ajustate în funcție de caracteristicile specifice ale tranzacției de stat.
108. Analiza comparativă poate să nu fie o metodă adecvată pentru a stabili prețurile de piață dacă valorile de referință disponibile nu au fost definite în ceea ce privește considerentele de piață sau prețurile existente sunt denaturate semnificativ datorită intervenției publice.
109. Analiza comparativă nu stabilește o valoare de referință exactă, dar valori posibile pentru evaluarea unei tranzacții comparabile. Poate fi oportun să fie utilizate media sau mediana setului de tranzacții comparabile.
110. Evaluarea dacă o tranzacție este în conformitate cu condițiile pieței poate fi stabilită pe baza unei metode de evaluare standard, și general acceptată bazată pe date disponibile obiective, verificabile și fiabile, care ar trebui să fie suficient de detaliate și ar trebui să reflecte situația economică la momentul în care a fost decisă tranzacția, ținând seama de nivelul de risc și de previziuni. În funcție de valoarea tranzacției, evaluarea trebuie să fie însoțită de efectuarea unei analize a sensibilității, evaluând diferite scenarii de afaceri, pregătind planificări pentru situații neprevăzute și comparând rezultatele cu metode de evaluare alternative. Ar putea fi necesară o nouă evaluare (ex-ante), în cazul în care tranzacția este întârziată și trebuie să se țină cont de modificările recente ale condițiilor de piață.
111. O metodă standard acceptată pentru a determina randamentul (anual) al investițiilor este de a calcula rata internă de rentabilitate (RIR). Decizia de a investi se poate evalua, de asemenea, pe baza valorii sale actualizate nete (VAN), care produce rezultate echivalente cu cele ale RIR în majoritatea cazurilor.
112. Pentru a evalua dacă investiția este realizată în condițiile pieței, rentabilitatea investiției trebuie comparată cu randamentul normal preconizat al pieței. Randamentul normal preconizat (sau costul de capital al investiției) este randamentul mediu estimat pe care piața îl impune investiției pe baza criteriilor general acceptate, în special riscul de investiție, ținând cont de poziția financiară a întreprinderii și trăsăturile specifice ale sectorului, ale regiunii sau ale țării. În cazul în care randamentul normal nu poate fi preconizat în mod rezonabil, se poate estima că investiția poate să nu fie efectuată în condițiile pieței.
113. Metoda de evaluare selectată depinde de situația pieței, de disponibilitatea datelor sau de tipul tranzacției. De exemplu, în timp ce un investitor urmărește să genereze un profit prin investiții în întreprinderi (caz în care RIR sau VAN se consideră a fi cea mai adecvată metodă), un creditor urmărește să obțină plata sumelor care îi sunt datorate (suma principală și dobânzi) de către un debitor pe o perioadă stabilită contractual și legal (caz în care evaluarea garanțiilor reale, de exemplu, valoarea activelor, ar putea fi mai relevantă). În cazul vânzărilor de terenuri, o evaluare efectuată de un expert independent înainte de negocierea vânzării, pentru a stabili valoarea de piață pe baza indicatorilor de piață și a standardelor de evaluare general acceptate este, în principiu, satisfăcătoare.
114. Metodele de stabilire a RIR sau VAN pentru o investiție nu prezintă o valoare exactă care este acceptată, ci o serie de valori posibile (în funcție de împrejurările economice, juridice și de alte împrejurări speciale ale tranzacției, inerente metodei de evaluare). În cazul în care scopul evaluării este de a analiza dacă intervenția statului este sau nu în conformitate cu condițiile pieței, este normal să se ia în vedere măsuri de tendință centrală, cum ar fi media sau mediana setului de tranzacții comparabile.
115. Întreprinderile private în economia de piață care sunt prudente, de regulă, își evaluează intervențiile prin utilizarea mai multor metode diferite pentru a corobora estimările (de exemplu, calculele VAN sunt validate prin metodele analizei comparative). Metodele diferite care duc la obținerea aceleiași valori oferă un indiciu suplimentar pentru stabilirea unui preț de piață real. Metodele de evaluare complementare care susțin reciproc constatările, sunt considerate drept o indicație pozitivă atunci când se evaluează dacă o tranzacție este sau nu în conformitate cu condițiile pieței.
116. Dacă entitatea publică a fost expusă în prealabil, din punct de vedere economic, față de o întreprindere (inclusiv în calitatea sa de fondator sau acționar al unei întreprinderi), testul operatorului economic privat în economia de piață se analizează în cadrul unor scenarii contrafactuale.
117. În cazul unei intervenții privind capitalurile proprii sau datoriile într-o întreprindere publică aflată în dificultate, rentabilitatea preconizată a unei asemenea investiții ar trebui să fie comparată cu randamentul preconizat în scenariul contrafactual al lichidării întreprinderii. O întreprindere privată în economia de piață care este prudentă poate alege opțiunea de lichidare dacă prevede un nivel mai ridicat al câștigurilor sau un nivel mai scăzut al pierderilor. Costurile de lichidare care trebuie luate în considerare nu ar trebui să includă costurile legate de responsabilitățile autorităților publice, ci doar costurile pe care o întreprindere privată în economia de piață ar urma să le suporte, ținând seama, de evoluția contextului social, economic și de mediu în care își desfășoară activitatea.
118. Împrumuturile și garanțiile acordate de entitățile publice, inclusiv întreprinderi publice, neconforme cu condițiile pieței, pot prezenta ajutor de stat în cazul în care acestea nu sunt în conformitate cu condițiile pieței.
119. La acordarea garanțiilor se analizează un scenariu cu trei părți implicate: o entitate publică în calitate de garant, un debitor și un creditor. În cele mai multe cazuri, ajutorul este prezent la nivelul debitorului, deoarece garanția de stat poate să îi acorde un avantaj prin faptul că îi permite să împrumute la o rată care nu ar fi fost posibil de obținut pe piață fără garanție sau să împrumute într-o situație în care, în mod excepțional, nu s-ar fi obținut niciun împrumut pe piață, indiferent de rată.
120. În anumite situații specifice, acordarea unei garanții publice este un ajutor pentru creditor, și anume, în cazul în care garanția este acordată ex post pentru o obligație existentă între creditor și debitor, în cazul în care nu se asigură un transfer complet al avantajului către debitor sau în cazul în care un împrumut garantat este utilizat pentru a rambursa unul negarantat.
121. Garanția acordată în condiții mai favorabile decât condițiile pieței, ținând cont de situația economică a debitorului, conferă acestuia un avantaj (care plătește o taxă care nu reflectă în mod adecvat riscul pe care și-l asumă garantul). În general, garanțiile nelimitate și garanțiile care decurg din răspunderea statului pentru datoriile întreprinderilor insolvabile protejate de normele generale privind falimentul acordate în temeiul Legii insolvabilității nr.149/2012, nu sunt în conformitate cu condițiile normale de piață.
122. În lipsa datelor specifice de pe piață cu privire la o anumită tranzacție cu creanțe, conformitatea instrumentului de creanță cu condițiile de piață se stabilește prin analiză comparativă.
123. În cazul împrumuturilor și al garanțiilor, informațiile privind costurile de finanțare ale întreprinderii ar putea fi obținute din alte împrumuturi (recente) contractate de întreprinderea în cauză, din randamentul obligațiunilor emise de întreprindere sau din marjele swap-ului pe riscul de credit în cazul întreprinderii respective. Tranzacțiile comparabile de pe piață pot fi tranzacții de împrumut sau de garantare similare efectuate de un eșantion de întreprinderi de referință, obligațiuni emise de un eșantion de întreprinderi de referință sau marjele swap-ului pe riscul de credit pe un eșantion de întreprinderi de referință.
124. În cazul garanțiilor care nu dispun de prețuri de referință corespunzătoare pe piețele financiare, costul total de finanțare al împrumutului garantat include rata dobânzii aferentă creditului și prima de garanție comparată cu prețul de piață al unui credit similar, negarantat. Metoda analizei comparative poate fi completată cu metode de evaluare pe baza randamentului capitalurilor.
125. Pentru facilitarea evaluării conformității unei măsuri de sprijin cu testul OEP, Consiliul Concurenței elaborează orientări privind substituenți (proxies) pentru determinanarea caracterul de ajutor al împrumuturilor și garanțiilor.
126. În cazul împrumuturilor, metoda pentru calculul ratei de referință, care trebuie să servească ca substituent al prețului de piață în situațiile în care tranzacțiile comparabile de pe piață nu sunt simplu de identificat ( situație care este mai probabil să se aplice tranzacțiilor cu valoare limitată și/sau tranzacțiilor care implică întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri)) este prevăzută în Metodologia de stabilire a ratelor de referință și de scont pentru domeniul ajutorului de stat, aprobată prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenței nr. 07/2024.
127. În privința unei tranzacții comparabile la un preț mai mic decât cel menționat ca substituent de rata de referință, furnizorul ajutorului de stat poate considera că acest preț mai mic este prețul pieței. Dacă aceeași întreprindere care a efectuat recent tranzacții similare la un preț mai mare decât rata de referință, iar situația sa financiară și condițiile de piață au rămas practic neschimbate, rata de referință poate să nu constituie un substituent valabil al ratelor de piață pentru cazul respectiv.
128. Consiliul Concurenței elaborează cadrul juridic detaliat privind substituenții (și prezumțiile absolute – „safe harbours” – pentru IMM-uri) în ceea ce privește garanțiile. Conform Regulamentului privind ajutoarele de stat sub formă de garanții, pentru excluderea prezenței ajutorului, este suficient ca debitorul să nu aibă dificultăți financiare, garanția să fie aferentă unei anumite tranzacții, creditorul să suporte o parte a riscurilor și debitorul să plătească un preț orientat către piață pentru garanție.
129. Măsura poate conferi avantaj altor întreprinderi decât celor căror le sunt transferate resursele de stat în mod direct (avantaj indirect). O măsură poate de asemenea să constituie un avantaj direct pentru întreprinderea beneficiară și un avantaj indirect pentru alte întreprinderi, cum ar fi întreprinderea care operează la niveluri ulterioare de activitate. Beneficiarul direct al avantajului poate fi o întreprindere sau o persoană fizică/juridică care nu desfășoară o activitate economică.
130. Un avantaj indirect este prezent în cazul în care măsura este concepută astfel încât să își direcționeze efectele secundare către întreprinderi sau grupuri de întreprinderi identificabile și nu sunt simple efecte economice secundare, inerente măsurii de sprijin. În acest scop, efectele previzibile ale măsurii ar trebui examinate din perspectivă ex ante.