Articolul 2. Noțiuni principale
În sensul prezentei legi, noțiunile principale utilizate au următoarele semnificații:
1. incident – situație generată de un pericol natural sau artificial ori de o amenințare de amploare și intensitate scăzute, care poate pune în pericol viața și sănătatea persoanelor, bunurile materiale și imateriale, mediul înconjurător, economia națională, securitatea livrării de bunuri și servicii esențiale către populație, ordinea publică sau alte domenii ale securității naționale, care însă nu îndeplinește criteriile pentru a fi catalogată drept urgență;
2. urgență – incident sau risc de apariție a unui incident la nivel național, teritorial sau local, de o intensitate și amploare moderate, care pune în pericol viața și sănătatea persoanelor, bunurile materiale, mediul înconjurător, economia națională, securitatea livrării de bunuri și servicii esențiale către populație, ordinea publică sau securitatea națională;
3. criză – urgență internă sau externă, ale cărei consecințe pe teritoriul Republicii Moldova au o amploare și o intensitate atât de mare încât aceasta nu poate fi gestionată sau eliminată utilizând resursele disponibile ale instituției principale, fiind necesare decizii și o coordonare instituțională la nivel național;
4. criză majoră – criză de o amploare și o intensitate semnificative, generată de un pericol natural sau artificial, inclusiv de un dezastru ori de o amenințare la adresa securității naționale, care poate destabiliza societatea sau poate pune în pericol iminent viața și sănătatea unui număr mare de persoane, sau poate cauza daune majore economiei naționale, bunurilor sau mediului înconjurător;
5. situație de criză – proces care include orice situație/stare generată de incidente, de urgențe, de crize sau de crize majore;
6. dezastru – perturbare gravă a funcționării unei comunități sau a unei societăți, care cauzează pierderi umane, materiale, economice sau de mediu pe scară largă, ce depășesc capacitatea comunității sau a societății afectate de a face față situației folosind propriile resurse;
7. managementul situației de criză – ansamblul măsurilor strategice, organizatorice, instituționale și operaționale, întreprinse în mod integrat și coordonat de către autoritățile și instituțiile publice competente la toate etapele situației de criză – prevenire, pregătire, răspuns și recuperare, în scopul reducerii impactului și a efectelor situației respective asupra populației, mediului înconjurător, bunurilor și ordinii constituționale;
8. comandă și control – dreptul unei entități de a emite ordine obligatorii pentru autoritățile și instituțiile publice, precum și pentru personalul aflat în subordine, de a delega această autoritate în mod corespunzător, dacă este cazul, de a aloca resurse umane și materiale pentru lichidarea consecințelor unei situații de criză, precum și de a supraveghea executarea ordinelor emise;
9. coordonare – activitatea de sincronizare și integrare a activităților, a responsabilităților și a structurilor de comandă pentru a asigura că resursele umane și materiale sunt utilizate în mod eficient pentru a răspunde la situații de criză;
10. instituție principală – autoritate sau instituție publică, desemnată prin Planul național de management al crizelor în calitate de deținător de risc, care are responsabilitatea îndeplinirii, coordonării și comenzii tuturor activităților de management al situațiilor de criză;
11. instituție de sprijin – autoritate sau instituție publică, desemnată prin Planul național de management al crizelor, care are obligația de a acorda orice formă de suport instituției principale pentru îndeplinirea funcțiilor de avertizare timpurie, de prevenire, de pregătire, de răspuns la și/sau de recuperare după situații de criză;
12. evacuare – transfer temporar al persoanelor dintr-un teritoriu, de pe un teren sau dintr-un imobil, inclusiv într-o altă țară, prin utilizarea unor coridoare umanitare, a unor mecanisme de tranzit sau a altor căi coordonate cu scopul de a salva vieți, ca urmare a manifestării unui incident, unei urgențe sau a unei crize;
13. avertizare timpurie pentru situații de criză – procesul de evaluare, de monitorizare și de semnalare a riscurilor de manifestare a unor situații de criză din domeniul de competență al unei autorități sau instituții publice;
14. plan de incident, de urgență sau de criză – document elaborat de autoritățile și instituțiile publice, precum și de către operatorii economici, în care sunt descrise activitățile necesare pentru managementul incidentelor, al urgențelor sau al crizelor;
15. risc – expresia incertitudinii privind manifestarea unui incident, unei urgențe sau a unei crize, determinată de probabilitatea materializării unei amenințări și de gradul impactului acesteia asupra securității naționale;
16. evaluarea riscurilor – procesul de identificare a riscurilor, analiza acestora și evaluarea impactului și a probabilității de manifestare a acestora;
17. evaluarea națională de risc – proces realizat periodic, care analizează pericolele și amenințările ce pot genera crize;
18. indicatori de risc – măsurători fizice, chimice, geografice, economice, medicale, sociale sau de altă natură, monitorizate prin metode de observare și calcule științifice, care relevă în timp real iminența manifestării unui risc sau impactul și intensitatea acestuia în cazul manifestării;
19. criterii ale situației de criză – indicatorii fizici, chimici, geografici, medicali, sociali sau de alta natură, monitorizați prin metode de observare și calcule științifice, care măsoară amploarea și intensitatea unui eveniment în scopul stabilirii limitelor care definesc o urgență;
20. Registrul național de riscuri – document al evaluării naționale de risc, care descrie în mod ierarhizat cele mai stringente riscuri ce pot conduce la manifestarea unor situații de criză, precum și instituțiile principale și cele de sprijin responsabile cu pregătirea și răspunsul în situația manifestării acestora;
21. funcțiile vitale ale statului – funcțiile care au un impact predominant asupra funcționării statului și a căror întrerupere amenință viața sau sănătatea persoanelor ori provoacă daune majore asupra economiei, mediului înconjurător, ordinii publice și securității naționale;
22. continuitatea activităților – capacitatea unei autorități sau instituții publice, sau a unui operator economic de a continua să își îndeplinească funcțiile în mod consecvent și util în situații care ar putea genera întreruperea activității;
23. continuitatea guvernării – capacitatea statului de a continua să își exercite puterile executivă, legislativă și judecătorească, precum și de a menține funcțiile vitale premergător, pe perioada și după declanșarea unei crize;
24. lecții identificate – măsuri concrete, implementate de autoritățile și instituțiile publice pe baza experiențelor anterioare, rezultate din activitatea de management al urgențelor sau al crizelor, cu scopul de a crește gradul de reziliență la urgențe și crize viitoare;
25. sistem de avertizare – ansamblul măsurilor organizaționale și tehnice de monitorizare a riscurilor și de înștiințare a populației, autorităților și instituțiilor publice și a operatorilor economici cu privire la manifestarea sau iminența manifestării unei situații de criză;
26. sistem de avertizare timpurie instituțională – parte a sistemului de avertizare ce include monitorizarea riscurilor de manifestare a unor situații de criză, semnalarea instituțională cu privire la manifestarea sau iminența manifestării acestora, precum și dispunerea creșterii capacității operaționale a instituțiilor în funcție de iminența, intensitatea sau impactul acestora;
27. sistem de înștiințare a populației – parte a sistemului de avertizare ce include totalitatea măsurilor organizaționale și tehnice de aducere la cunoștința populației a informațiilor necesare cu privire la iminența producerii unei situații de criză, având drept scop evitarea surprinderii și luarea măsurilor de protecție necesare;
28. informarea publică a populației în situații de criză – asigurarea unui flux transparent și constant de informații relevante și actualizate premergător, pe perioada și după situația de criză cu privire la măsurile de pregătire pentru situația de criză, evoluția acesteia, măsurile luate de autorități, consecințele produse și recomandările de acțiune pentru populație;
29. stocuri de urgență individuale – set de bunuri materiale de strictă necesitate, care permit unui individ supraviețuirea pe cont propriu pe perioada unei crize;
30. stocuri de urgență naționale sau sectoriale – set de bunuri materiale de strictă necesitate, constituite ca rezerve materiale, destinate acțiunilor de protecție a populației în situații de criză. Stocurile de urgență au caracter complementar în raport cu rezervele de stat și de mobilizare și nu se supun regimului juridic al acestora;
31. entitate – orice subiect de drept, persoane fizice sau persoane juridice de drept public ori privat, inclusiv autoritățile și instituțiile publice, autoritățile administrative autonome, organizațiile nonguvernamentale și operatorii economici;
32. stare de alertă – regim special de răspuns la o criză, instituit de Guvern cu caracter temporar, proporțional cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia, care presupune împuternicirea autorităților și a instituțiilor publice să impună restricții și să emită dispoziții obligatorii cu privire la furnizarea serviciilor de interes public, libertatea de mișcare, combaterea dezinformării, drepturile de proprietate, inviolabilitatea domiciliului, libertatea activităților economice, dreptul la grevă și dreptul de a participa la adunări publice pentru persoane, pentru operatorii economici, pentru autoritățile și instituțiile publice sau pentru orice alte entități, în scopul prevenirii și înlăturării pericolelor iminente la adresa vieții și sănătății persoanelor, a mediului înconjurător, a ordinii publice și securității naționale, a valorilor materiale și culturale importante ori la adresa proprietății;
33. stare de urgență – regim special de răspuns la o criză majoră, instituit de Parlament cu caracter temporar, proporțional cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia, care presupune împuternicirea autorităților și a instituțiilor publice să impună restricții și să emită dispoziții obligatorii cu privire la furnizarea serviciilor de interes public, libertatea de mișcare, combaterea dezinformării, drepturile de proprietate, inviolabilitatea domiciliului, libertatea activităților economice, dreptul la grevă și dreptul de a participa la adunări publice pentru persoane, pentru operatorii economici, pentru instituțiile și autoritățile publice centrale și locale sau pentru orice alte entități, în scopul prevenirii și înlăturării amenințărilor iminente la adresa vieții și sănătății persoanelor, a mediului înconjurător, a ordinii publice și securității naționale, a valorilor materiale și culturale importante ori la adresa proprietății.
Articolul 3. Principiile activității de management al situațiilor de criză
Activitatea de management al situațiilor de criză se desfășoară în conformitate cu un set de principii fundamentale, care ghidează acțiunile autorităților și instituțiilor publice și ale celorlalte entități implicate la toate etapele crizei. Aceste principii sunt, dar nu se limitează la:
a) protejarea vieții și a sănătății populației – toate măsurile adoptate de autoritățile competente au ca prioritate absolută protejarea vieții și a sănătății persoanelor, acestea prevalând asupra altor considerente de ordin administrativ, logistic sau economic. Acțiunile de prevenire, de răspuns și de recuperare vor fi orientate în mod direct spre reducerea riscurilor pentru sănătatea publică, spre salvarea de vieți omenești și spre asigurarea accesului echitabil și sigur la serviciile esențiale de sănătate, acordând o atenție sporită persoanelor aflate în situații vulnerabile, inclusiv populațiilor strămutate;
b) anticiparea și prevenirea – toate activitățile de management al situațiilor de criză trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, întreprinderea de măsuri pentru a anticipa și preveni manifestarea unor situații de criză. În cazuri excepționale, când prevenirea sau anticiparea nu sunt posibile din motive obiective, autoritățile și instituțiile publice trebuie să se asigure că dețin mijloacele, procesele și pregătirea necesare pentru a asigura răspunsul la situații de criză;
c) informarea – toate entitățile au responsabilitatea culegerii și partajării de informații necesare pentru înțelegerea riscurilor de manifestare sau a amplorii și intensității unei situații de criză. Autoritățile și instituțiile publice trebuie să se asigure că au capacitatea de a colecta, analiza și partaja în mod oportun informațiile necesare descrierii corecte a probabilității, impactului sau consecințelor unei situații de criză;
d) direcționarea – pentru a asigura unitatea și răspunsul coordonat la situații de criză este necesar ca toate autoritățile și instituțiile publice să asigure formatele necesare pentru luarea în mod oportun a deciziilor ce definesc efectul strategic care se dorește a fi atins, precum și stabilirea obiectivelor operaționale care susțin atingerea acestui efect;
e) interoperabilitatea – toate autoritățile și instituțiile publice trebuie să se asigure în mod permanent că elementele proprii precum sistemele TIC, reglementările normative, aspectele instituționale, procesele de lucru, abordarea semantică și sistematică a conceptelor folosite, precum și instrumentele fizice sunt implementate în așa fel încât să fie compatibile în derularea de activități în cooperare și să nu creeze blocaje sau obstacole ce ar putea întârzia sau îngreuna răspunsul la situații de criză;
f) subsidiaritatea – deciziile și coordonarea pentru managementul situațiilor de criză trebuie să fie gestionate la cel mai apropiat nivel posibil față de populația afectată, conform organizării administrativ-teritoriale, pentru a asigura în mod necesar și eficient prevenirea, răspunsul la sau recuperarea după situații de criză;
g) flexibilitatea – toate autoritățile, instituțiile publice și entitățile, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, cu responsabilități în managementul situațiilor de criză, trebuie să se asigure că implementează planurile și deciziile trasate într-un mod flexibil, că prioritizează salvarea și protejarea vieții și a sănătății persoanelor, bunurilor, mediului înconjurător, economiei naționale, securității livrării de bunuri și servicii esențiale către populație, ordinea publică și securitatea națională. Atât modul de implementare, cât și modul de modificare a planurilor și a deciziilor de la orice nivel trebuie să fie suficient de flexibile încât să asigure un răspuns adecvat și rapid la situațiile de criză;
h) proporționalitatea – autoritățile și instituțiile publice care gestionează răspunsul la situații de criză trebuie să se asigure că acesta este adecvat și proporțional cu amploarea și intensitatea manifestării acestora, precum și cu respectarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului;
i) autonomia – responsabilitatea conducerii operaționale și tactice a răspunsului la situații de criză revine instituției principale, în cooperare cu instituțiile de sprijin. Instituția principală și cele de sprijin au obligația de a întreprinde toate măsurile urgente de răspuns la situații de criză în conformitate cu planurile și legislația în vigoare, indiferent dacă, la nivel național, au fost sau nu activate formate de coordonare sau de decizie. Instituția principală are dreptul de a emite decizii cu caracter obligatoriu pentru instituțiile de sprijin și pentru alte entități angrenate în răspunsul la situații de criză în baza legislației ce reglementează activitatea acestor instituții, a planurilor de răspuns aferente și numai în vederea implementării răspunsului la situații de criză. Cu titlu excepțional și doar pentru salvarea de vieți omenești, dispozițiile obligatorii pot depăși limitele planurilor de răspuns la situații de criză;
j) cooperarea loială – toate autoritățile, instituțiile publice și entitățile trebuie să coopereze pe bază de încredere și înțelegere reciprocă, având ca prioritate adoptarea celor mai bune măsuri pentru managementul situațiilor de criză;
k) comunicarea – toate autoritățile, instituțiile publice și operatorii economici trebuie să comunice activ și eficient între ei pentru a asigura răspunsul la situații de criză. Informațiile privind managementul acestora trebuie să fie transmise în mod corect, clar și fără întârzieri către entitățile care au nevoia de a le cunoaște, inclusiv către public și către organizațiile internaționale care veghează la aplicarea tratatelor internaționale, în conformitate cu angajamentele internaționale ale Republicii Moldova.
Articolul 4. Etapele managementului situațiilor de criză
(1) Managementul situațiilor de criză se desfășoară prin următoarele etape esențiale:
a) prevenirea – realizată prin identificarea, analiza și evaluarea riscurilor, precum și activitățile de diminuare a probabilității de manifestare a acestora sau de evitare a producerii impactului;
b) pregătirea – realizată prin menținerea stării de promptitudine și o capabilitate a mijloacelor umane și materiale ale structurilor comunităților și organizațiilor, obținute ca urmare a unor acțiuni prealabile care permit asigurarea unui răspuns rapid și eficace la situații de criză;
c) răspunsul – realizat prin ansamblul activităților întreprinse de autoritățile și instituțiile publice, operatorii economici, organizațiile necomerciale și de persoane pentru limitarea sau lichidarea consecințelor unor situații de criză;
d) recuperarea – realizată prin restabilirea sau îmbunătățirea sănătății și a condițiilor de trai, precum și a activelor, sistemelor și a activităților economice, fizice, sociale, culturale și de mediu înconjurător ale populației afectate de o situație de criză, în conformitate cu principiul dezvoltării durabile, principiul de „a nu lăsa pe nimeni în urmă” și principiul rezilienței, pentru a evita sau a reduce riscul unei viitoare situații de criză.
(2) Toate autoritățile administrative centrale, locale și autonome sunt obligate ca, în domeniul lor de competență, să asigure continuitatea guvernării, a activităților și a funcțiilor vitale ale statului la toate etapele managementului situațiilor de criză.