Secțiunea 1
Criteriile de apreciere a vătămării grave a integrității corporale sau a sănătății
24. Vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății se califică în baza următoarelor criterii:
1) pericolul pentru viață;
2) consecințele posttraumatice nepericuloase pentru viață, precum:
a) pierdere anatomică a unui organ sau a funcției acestuia;
b) întrerupere posttraumatică a sarcinii;
c) desfigurare iremediabilă a feței și/sau a regiunilor adiacente;
d) boală psihică;
3) incapacitatea de muncă generală permanentă și considerabilă.
25. Pericolul pentru viață este determinat de leziunile corporale care prezintă pericol iminent-imediat, tardiv sau potențial de a provoca moartea, indiferent dacă acest pericol a fost înlăturat printr-un tratament medical sau datorită reactivității individuale a organismului.
26. În calitate de leziuni corporale care prezintă pericol pentru viață se consideră următoarele:
1) fracturile oaselor bolții sau bazei craniului, cu excepția oaselor scheletului facial și fracturilor izolate ale lamelei externe a bolții craniului, inclusiv fără lezarea creierului și membranelor meningiene;
2) contuzia cerebrală gravă, cu sau fără compresiunea creierului, contuzia cerebrală medie însoțită de semne obiective de afectare bulbară;
Leziunile meningo-cerebrale se apreciază în baza indicațiilor metodice „Aprecierea medico-legală a gravității vătămării corporale în traumele cranio-cerebrale”;
3) hemoragiile intracraniene: hematom extra- sau subdural, hemoragii subarahnoidiene sau intracerebrale – atunci când acestea sunt asociate cu dereglări periculoase pentru viață, obiectivizate prin manifestările neurologice și neurochirurgicale respective;
4) leziunile penetrante ale coloanei vertebrale, inclusiv cele fără lezarea măduvei spinale;
5) fracturo-luxațiile și fracturile corpurilor sau ambelor arcuri ale vertebrelor cervicale, precum și fracturile unilaterale ale arcurilor vertebrelor cervicale 1 sau 2, fractura apofizei odontoide a vertebrei cervicale 2, inclusiv cele fără dereglarea funcției măduvei spinale;
6) luxațiile și subluxațiile vertebrelor cervicale asociate cu dereglări periculoase pentru viață, obiectivizate prin semne neurologice corespunzătoare;
7) leziunile închise ale regiunii cervicale a măduvei spinării însoțite de șoc spinal sau de alte dereglări periculoase pentru viață;
8) fracturile și fracturo-luxația unei sau a câteva vertebre toracice sau lombare, leziunile închise ale segmentelor toracice, lombare sau sacrale ale măduvei spinării asociate cu un șoc spinal confirmat clinic sau cu dereglarea funcțiilor organelor bazinului;
9) leziunile penetrante ale faringelui, laringelui, traheii, esofagului (din partea tegumentelor sau a mucoasei);
10) fracturile închise ale cartilagiilor laringiene sau ale traheii cu lezarea mucoasei, asociate cu un șoc grav sau însoțite de o stare periculoasă pentru viața victimei;
11) fracturile închise ale osului hioid, lezarea glandelor tiroidă și paratiroidă, însoțite de dereglarea respirației și simptomele unei hipoxii cerebrale profunde sau de alte stări periculoase pentru viață;
12) leziunile cutiei toracice penetrante în cavitățile pleurale, pericardică, cu sau fără lezarea organelor interne.
Emfizemul subcutanat localizat, constatat în cazul leziunilor toracelui, nu poate fi considerat drept un semn cert al leziunilor penetrante atunci când lipsesc fenomenele hemo-pneumotoracelui, iar comunicarea canalului de rănire cu cavitatea pleurală este îndoielnică;
13) leziunile abdomenului penetrante în cavitatea peritoneală, cu sau fără lezarea organelor interne; plăgile deschise ale organelor spațiului retroperitoneal; leziunile penetrante în cavitatea peritoneală/retroperitoneală ale vezicii urinare, vaginului, uterului, segmentului superior și mediu al rectului;
14) leziunile închise ale vaselor magistrale și ale organelor cavității toracice, abdominale și bazinului, ale organelor spațiului retroperitoneal, diafragmei, prostatei, ureterelor, inclusiv rupturile subcapsulare ale organelor, confirmate obiectiv prin semne periculoase pentru viață;
15) fracturile deschise ale oaselor tubulare lungi (humerus, femur și tibie), leziunile deschise ale articulațiilor coxofemurale și genunchiului;
16) fracturile închise ale osului femural, care implică canalul medular.
Fracturile închise complete ale femurului la nivelul capului, colului, trohanterelor, condililor și epicondililor (fără implicarea canalului medular), fracturile închise marginale se califică după criteriul duratei dereglării sănătății sau volumului incapacității de muncă generală permanente;
17) fracturile deschise ale radiusului, ulnei și fibulei, fracturile închise în articulațiile mari (scapulo-humerală, cotului, radiocarpiană, talocrurală), dacă sunt însoțite de fenomene periculoase pentru viață;
18) fracturile oaselor bazinului asociate cu un șoc grav sau cu ruptura porțiunii membranoase a uretrei;
19) leziunile însoțite de un șoc grav (grad III-IV) sau de o hemoragie abundentă internă sau externă ce antrenează un colaps; de o embolie grasă ori gazoasă confirmată clinic; de o toxicoză traumatică cu fenomene de insuficiență renală acută, precum și de alte stări periculoase pentru viață;
20) lezarea unui vas sangvin mare: aorta, arterele carotidiene, subclaviculare, axilare, brahiale, cubitale, iliace, femurale, poplitee, precum și a venelor ce le însoțesc.
Aprecierea gravității vătămării integrității corporale sau sănătății în cazul lezării altor vase sangvine periferice se efectuează în mod individual în funcție de pericolul care îl prezintă pentru viață;
21) arsurile și degerăturile de gradul III și IV, cu lezarea a mai mult de 15% din suprafața corpului; de gradul III a peste 20% din suprafața corpului; de gradul II cu antrenarea a mai mult de 30% din suprafața corpului, precum și cele cu o suprafață mai mică, dar asociate cu un șoc grav; arsurile căilor respiratorii cu fenomene de edem și strictură a glotei;
22) acțiunea altor factori vulneranți externi (fizici, chimici, biologici) care au generat stări periculoase pentru viață (șoc grav de gradul III-IV, insuficiență a organelor de importanță vitală);
23) compresiunea organelor gâtului, precum și alte genuri de asfixie mecanică asociate cu un complex pronunțat de fenomene periculoase pentru viață (hipoxie cerebrală severă), confirmate prin date neurologice obiective;
24) stări periculoase pentru viață, condiționate de acțiuni traumatice în regiunile reflexogene – plexul sino-carotidian al gâtului, regiunea precordială, plexul ciliar, organele genitale masculine.
27. Consecințele posttraumatice nepericuloase pentru viață sunt:
1) pierdere anatomică a unui organ sau a funcției acestuia:
a) pierderea vederii – prin aceasta se subînțelege orbirea completă ireversibilă la ambii ochi sau o diminuare severă ireversibilă a acuității vizuale până la enumerarea degetelor la o distanță de doi metri și mai puțin (acuitatea vederii 0,04 dioptrii și mai mică).
Pierderea vederii la un singur ochi are drept consecință o incapacitate de muncă generală permanentă considerabilă.
Gradul de gravitate al vătămării în cazul lezării unui ochi orb, ce impune enuclearea acestuia, se apreciază în funcție de durata dereglării sănătății.
Volumul incapacității de muncă generale permanente în cazul traumelor organelor văzului complicate cu diminuarea acuității vizuale (stabilită fără corecție) se apreciază în termen nu mai mic de 3 luni de la traumă;
b) pierderea auzului – prin pierderea auzului se înțelege surditatea completă ireversibilă sau o diminuare ireversibilă a acuității auditive când persoana nu percepe vorbirea obișnuită la o distanță de 3-5 cm de pavilionul urechii.
Pierderea auzului doar la o ureche antrenează o incapacitate de muncă generală permanentă însemnată;
c) pierderea graiului – pierderea ireversibilă a capacității de a se exprima prin sunete articulate, recepționate clar. Această stare poate fi condiționată de pierderea/leziunea anatomo-funcțională a limbii, coardelor vocale sau de origine nervoasă centrală ori periferică;
d) pierderea mâinii sau piciorului presupune pierderea anatomică sau/și funcțională ireversibilă a acestora (paralizia sau o altă stare care exclude funcționalitatea lor).
Prin pierderea anatomică a mâinii se înțelege detașarea ei completă de la trunchi mai sus de articulația radio-carpiană, iar prin pierderea anatomică a piciorului – amputarea completă mai sus de nivelul articulației talo-crurale; celelalte cazuri trebuie considerate drept o pierdere a unei părți a membrului, având alte criterii de apreciere prevăzute de prezentul Regulament;
e) pierderea capacității de reproducere constă în pierderea ireversibilă a capacității de coabitare, fecundare, concepere și naștere;
2) întrerupere posttraumatică a sarcinii. Întreruperea sarcinii se califică drept o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății dacă se află în legătură cauzală directă cu trauma și nu este o consecință a particularităților individuale ale organismului sau a unei boli materne, fetale sau membranale;
3) desfigurare iremediabilă a feței și/sau a regiunilor adiacente. Medicul legist se abține de la calificarea leziunii feței și/sau a regiunilor adiacente drept o desfigurare iremediabilă. Medicul legist apreciază doar caracterul leziunii și gradul de gravitate al vătămării integrității corporale sau sănătății în conformitate cu prevederile prezentului Regulament, constatând doar dacă aceasta este reparabilă sau nu.
Prin reparabilă se înțelege o micșorare considerabilă a gradului de manifestare a modificărilor morfologice ale leziunii sau ale consecințelor acesteia pe parcursul timpului sau sub influența mijloacelor de tratament nechirurgical. Dacă însă pentru înlăturarea leziunii sau a consecințelor acesteia este necesară o intervenție chirurgicală (cosmetică), leziunea este considerată ireparabilă.
Fața este delimitată în partea superioară de hotarul în normă a părții piloase a capului, lateral – de marginea anterioară a bazei pavilionului auricular, marginea posterioară a ramurii mandibulei și unghiul mandibulei, inferior – de marginea inferioară a corpului mandibulei. În cazul cheliei fronto-parietale complete, drept limită superioară a feței se consideră nivelul suturii coronariene.
Drept regiuni adiacente feței sunt: suprafețele anterioară și antero-laterală ale gâtului, pavilioanele auriculare. Suprafețele anterioară și antero-laterală ale gâtului sunt delimitate în partea superioară de marginea inferioară a corpului mandibulei, lateral – de marginea anterioară a mușchiului sternocleidomastoidian, inferior – de marginea superioară a manubriului sternal. Pavilionul auricular include suprafața sa anterioară, delimitată de conturul anatomic;
4) boală psihică. Drept o consecință nepericuloasă pentru viață sunt doar bolile psihice posttraumatice ireversibile.
Tulburările psihice posttraumatice tranzitorii nu sunt boli psihice și gravitatea lor se apreciază în conformitate cu criteriul duratei dereglării sănătății.
Aprecierea gravității vătămării în cazurile bolilor și tulburărilor psihice posttraumatice se face în cadrul unei expertize complexe – medico-legale, psihiatrico-legale și clinico-psihologice, ținându-se cont de legătura de cauzalitate dintre traumă și tulburarea sau maladia psihică.
28. Incapacitatea de muncă generală permanentă și considerabilă reprezintă leziunea care a condiționat direct sau prin consecințele sale o incapacitate de muncă generală permanentă mai mare de 33%.
La persoanele cu dizabilități fizice incapacitatea de muncă generală permanentă, generată de leziunea corporală, se apreciază ca și la persoanele practic sănătoase.
Incapacitatea de muncă generală permanentă la copii se apreciază similar ca la adulți, conform prevederilor prezentului Regulament.