Se aprobă şi se prezintă Parlamentului Avizul la proiectul legii taxei de stat și asupra amendamentelor la proiectul legii taxei de stat.
Nr. 516. Chişinău, 19 iulie 2023.
Aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 516/2023
AVIZ la proiectul legii taxei de stat și asupra amendamentelor la proiectul legii taxei de stat
Guvernul a examinat proiectul de lege a taxei de stat, înaintat cu titlu de inițiativă legislativă (nr. 484 din 27 decembrie 2022) de către un grup de deputați în Parlament, precum și amendamentele parvenite prin demersul CJ - 04 nr. 60 din 4 iulie 2023 la proiectul legii taxei de stat, și comunică susținerea inițiativei legislative și a amendamentelor propuse cu luarea în considerare a următoarelor obiecții și recomandări de îmbunătățire.
Avizul generalizat se referă consecutiv la proiectul legii taxei de stat și, respectiv, la cele 5 amendamente propuse.
I. Cu privire la proiectul legii taxei de stat:
Sub aspectul intenției de reglementare, potrivit notei informative, proiectul a fost elaborat în scopul actualizării taxelor de stat la nivelul economiei actuale pentru acoperirea cheltuielilor la serviciile oferite de instituțiile publice și compensării parțiale statului a cheltuielilor pentru asigurarea activității instanțelor judecătorești.
În acest sens, proiectul de lege propune abrogarea Legii taxei de stat nr. 1216/1992, care, potrivit autorilor inițiativei legislative, reprezintă un act normativ învechit ce nu corespunde necesităților și realităților actuale și adoptarea unui cadru normativ nou de reglementare a taxei de stat.
O inovație a proiectului o constituie prevederile referitoare la instituirea taxei de timbru. Proiectul Legii taxei de stat stabilește în art. 2 că taxa de timbru este suma percepută la contul instanței de judecată, de la persoanele fizice și juridice, pentru toate cauzele civile, de contencios administrativ, precum și pentru contestațiile împotriva procesului-verbal și deciziilor agenților constatatori în procesele contravenționale. Taxa de timbru este nesusceptibilă de scutire, amânare sau eșalonare.
Fiecare acțiune, cerere sau act de procedură efectuat în atât în prima instanță, cât și în căile de atac, în cauzele specificate anterior, se impune cu taxă de timbru.
Totodată, conform art. 3 din proiectul de lege, se impune cu taxă de stat fiecare acțiune, cerere sau act de procedură efectuat atât în prima instanță, cât și în căile de atac, pentru cererile de contestare a actelor și acțiunilor executorului judecătoresc, precum și pentru eliberarea de către instanța judecătorească a copiilor (duplicatelor) de pe documente, conform anexei nr. 1.
Cu privire la introducerea acestor două modalități de percepere a taxelor (cea de stat și cea de timbru) menționăm anumite constrângeri ce ar putea afecta persoanele sub aspectul dublei impozitări.
Astfel, legislația României prevede în Ordonanța de urgență nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru că „Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru. Taxele judiciare de timbru sunt datorate, în condițiile ordonanței de urgență, de către toate persoanele fizice și juridice și reprezintă plata serviciilor prestate de către instanțele judecătorești, precum și de către Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În anumite cazuri prevăzute de lege, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.”.
Taxele judiciare de timbru se plătesc de debitorul taxei în numerar, prin virament sau în sistem on-line, într-un cont distinct de venituri al bugetului local „Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru” (art. 40 din Ordonanța de urgență nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru).
În contextul celor expuse, se constată că noțiunea de „taxă judiciară de timbru” din legislația României este echivalentă noțiunii de „taxă de stat” reglementată de legislația Republicii Moldova, și anume Legea taxei de stat nr. 1216/1992. Noua reglementare, încearcă să definească taxa de timbru diferit de taxa de stat, deoarece, în esență, ambele taxe definite de autor se încasează pentru aproximativ aceleași servicii, cu unele excepții (perceperea o singură dată pentru intentarea unui proces judiciar civil, de contencios administrativ, precum și pentru fiecare contestație împotriva deciziei agentului constatator asupra cauzei contravenționale atât în primă instanță, cât și în căile de atac). Diferența între ele constă doar în faptul că taxa de stat se varsă la bugetul de stat, iar taxa de timbru se achită pe contul instanței de judecată.
Totodată, conform art. 6 din Codul fiscal nr. 1163/1997, impozitele şi taxele percepute în conformitate cu prezentul cod şi cu alte acte normative adoptate în conformitate cu acesta reprezintă surse de venituri ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale.
Conform raportului elaborat de Comisia Europeană pentru Eficiența Justiției (CEPEJ) – „Sistemele judiciare europene. Ediția 2012: Eficiența și calitatea justiției”, rezultă că, în anumite state europene, taxele și impozitele judiciare sunt folosite pentru a acoperi costurile de funcționare ale instanțelor judecătorești, sumele colectate acoperind între o treime și jumătate din bugetul alocat instanțelor. Se arată însă că în majoritatea statelor europene în care sunt aplicate taxe sau impozite judiciare, aceste venituri nu sunt alocate pentru plata cheltuielilor legate de funcționarea instanțelor, ci sunt definite ca venituri generale pentru bugetul regional sau de stat (p. 77 din raport). Totuși, în raport se arată că tendința este ca din ce în ce mai multe state europene taxele judiciare constituie o resursă financiară semnificativă, care permite acoperirea unei mari părți din costurile de funcționare a instanțelor sau chiar obținerea unui profit. În același raport se apreciază că un astfel de sistem, dacă este însoțit de un sistem eficient de asistență judiciară, care să permită accesul la instanță pentru justițiabilii care nu ar avea suficiente mijloace, face parte din tendința puternică de politică publică, care vizează echilibrarea parțială a costurilor serviciilor publice suportate de beneficiari și contribuabili (p. 80 din raport).
Este de menționat și faptul că Constituția stabilește la art. 54 că „(1) în Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului. (2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei. (3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24. (4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”.
Pornind de la prevederile din Constituție citate mai sus, instituirea obligației de plată a taxei de stat pentru formularea unei acțiuni în justiție cu plata concomitentă și a taxei de timbru, în mărime de 200 de lei, pentru fiecare acțiune, cerere sau act de procedură efectuat atât în prima instanță cât și în căile de atac, pentru toate cauzele civile, de contencios administrativ, precum și pentru contestațiile împotriva procesului-verbal și deciziilor agenților constatatori în procesele contravenționale, nu este suficient justificată în condițiile în care proiectul propune instituirea unei taxe de stat separate pentru fiecare acțiune, cerere și act de procedură.
Impunerea concomitentă cu taxă de stat și taxă de timbru pentru fiecare acțiune, cerere sau act de procedură efectuat atât în prima instanță, cât și în căile de atac, în cauzele civile, ar putea genera situații în care persoana fizică și juridică nu va face față cheltuielilor unui proces de judecată din cauza lipsei mijloacelor financiare.
Or, dacă în cazul taxei de stat, în funcție de starea financiară a reclamantului acesta poate solicita scutirea, amânarea sau eșalonarea plății, din textul proiectului de lege propus rezultă că acesta (reclamantul), indiferent de starea sa financiară va fi obligat să plătească taxa de timbru în situația în care proiectul stabilește la art. 2 alin. (1) că aceasta este nesusceptibilă de scutire, amânare sau eșalonare.
Totodată urmează a se ține cont de categoriile speciale – victimele violenței în familie. Deși art. 85 alin. (1) lit. c1) din Codul de procedură civilă nr. 225/2003 prevede scutirea de la taxa de stat a victimelor violenței în familie pentru cererile privind aplicarea măsurilor de protecție și în acțiunile de reparație a prejudiciului material și/sau moral cauzat prin acte de violență în familie, neachitarea taxei de timbru din diverse motive (circumstanțele create în care este nevoită să se afle victima, starea financiară precară a victimei violenței în familie), va îngrădi accesul acestora la instanța de judecată în vederea depunerii cererii pentru eliberarea ordonanței de protecție aplicată agresorilor familiali. Instituirea taxei de timbru nesusceptibilă de scutire, amânare sau eșalonare va îngrădi semnificativ accesul persoanelor victime ale violenței în familie, care și fără aceste taxe întâmpină dificultăți pentru a se adresa sistemului de justiție. Taxele vor descuraja victimele violenței în familie să se adreseze în instanța de judecată pentru a solicita protecție din partea statului sau pentru a-și revendica drepturile încălcate de agresor. Orice solicitare, cerere de administrare de probe sau audiere a martorului din partea victimei într-un proces de judecată privitor la aplicarea măsurilor de protecție sau repararea prejudiciului material şi/sau moral cauzat prin actul de violență în familie va fi impusă cu taxa de timbru și/sau taxă de stat. Prin urmare, victima va trebui să plătească minimum 600 de lei pentru a arăta instanței că are nevoie de protecție.
În aceeași ordine de idei este de menționat că proiectul de lege ar putea duce la îngrădirea accesului la justiție a grupurilor marginalizate. Lipsa prevederii legale care ar permite scutirea, scutirea parțială sau eșalonarea plății de stat în virtutea situației financiare individuale a participantului la proces va crea o barieră suplimentară în revendicarea drepturilor și asigurarea accesului la justiție în mod echitabil pentru grupurile material vulnerabile, precum populația de etnie romă, pensionari, victimele violenței în familie, membrii familiilor social-vulnerabile etc. Recomandările de la Graz privind accesul la justiție și minoritățile naționale ale Înaltului Comisar pentru Minorităţi Naţionale îndeamnă statele să revizuiască taxele judiciare înalte, dacă ele nu permit persoanelor din comunități minoritare care sunt dezavantajate social și economic să inițieze proceduri judiciare.
Obligația pozitivă a statului de a asigura efectiv accesul la justiție nu trebuie transformată în povară financiară transferată pe umerii cetățenilor, dar privită individual în funcție de caz.
Subsecvent, Codul de procedură civilă nr. 225/2003 nu operează și nu reglementează noțiunea de „taxă de timbru”, or, potrivit art. 82 din cod, cheltuielile de judecată se compun din taxa de stat şi din cheltuielile de judecare a cauzei. Din cheltuielile de judecare a cauzei fac parte sumele și cheltuielile prevăzute la art. 90 din Codul de procedură civilă nr. 225/2003 (sumele plătite martorilor, interpreţilor, experţilor şi specialiştilor; cheltuielile de efectuare a cercetărilor la faţa locului; cheltuielile de înştiinţare şi chemare a părţilor în judecată; cheltuielile de transport şi de cazare suportate de părţi şi de alţi participanţi la proces în legătură cu prezentarea lor în instanţă; cheltuielile suportate de cetăţenii străini şi de apatrizi în legătură cu plata interpretului dacă tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel; cheltuielile de căutare a pârâtului; cheltuielile de efectuare a expertizei; cheltuielile de executare a actelor judiciare; cheltuielile de asistență juridică; cheltuielile de declarare a insolvabilităţii; alte cheltuieli necesare, suportate de instanţă şi de participanţii la proces).
Art. 98 din Codul de procedură civilă nr. 225/2003 dispune că cheltuielile aferente judecării cauzei, suportate de instanța judecătorească, precum și taxa de stat, de a căror plată reclamantul a fost scutit, se încasează la buget de la pârât proporțional părții admise din acțiune, dacă pârâtul nu este scutit de plata cheltuielilor de judecată.
În caz de respingere a acțiunii, cheltuielile de judecare a cauzei suportate de instanță, precum și taxa de stat, se încasează la buget de la reclamant, dacă acesta nu este scutit de plata cheltuielilor de judecată.
Dacă acțiunea a fost admisă parțial, iar pârâtul este scutit de plata cheltuielilor de judecată, cheltuielile de judecare a cauzei suportate de instanță se încasează la buget de la reclamant, dacă acesta nu este scutit de plata cheltuielilor de judecată, proporțional părții respinse din acțiune.
În consecință, actualmente cheltuielile suportate de instanța de judecată privind judecarea unei cauze sunt compensate din contul părților la proces.
Cu privire la derogarea propusă la art. 2 alin. (2) de a nu se percepe taxa de timbru de la autoritățile publice și instituțiile publice în acțiuni care au ca obiect venituri publice, fiind astfel exceptate persoanele fizice și juridice, menționăm că potrivit art. 58 alin. (2) din Constituție sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale. Prin așezarea justă a sarcinilor fiscale se înțelege subordonarea sistemului de impozite și taxe unui principiu de echitate pentru a nu deforma egalitatea de șanse, pentru a exclude orice privilegiu sau discriminare, inclusiv accesul liber la justiție.
Sunt de menționat și constatările Curții Constituționale cu privire la dreptul privind accesul liber la justiție.
Potrivit Hotărârii Curții Constituționale nr. 10/2016 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi ale articolului 345 alin. (2) din Codul contravențional (individualizarea sancțiunii) (Sesizările nr. 26g/2016 și nr.34g/2016, „Dreptul de acces la justiție impune legislatorului obligația de a acorda oricărei persoane toate posibilitățile pentru a accede la instanța de judecată și a asigura efectivitatea dreptului de acces la justiție prin adoptarea unui cadru legislativ adecvat.”.
În pct. 17 și 18 din Decizia nr. 74/2019 de inadmisibilitate a sesizării nr. 93g/2019 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 267 lit. k1) din Codul de procedură civilă, Curtea Constituțională statuează: „Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor constituționale referitoare la accesul liber la justiție prin impunerea unor taxe de stat pentru cererile de chemare în judecată, Curtea menționează că accesul la justiție nu presupune gratuitatea actului de justiție și nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului, funcția de restabilire a ordinii de drept, care se realizează de către autoritatea judecătorească, reprezintă de fapt un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecință, legislatorul este îndreptățit să instituie taxe de stat pentru cererile de chemare în judecată pentru a putea acoperi anumite costuri ale procedurii judiciare la care participă părțile aflate în litigiu.
De asemenea, Curtea reține că art. 20 din Constituție nu instituie nici o interdicție cu privire la taxele judiciare, fiind firesc ca justițiabilii care beneficiază de activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora.”.
În Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 7 iunie 2007 (cauza Malahov c. Moldovei (Cererea nr. 32268/02)), „Curtea reiterează că articolul 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează oricărei persoane dreptul la judecarea oricărei pretenții cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil de către o instanță judecătorească sau tribunal.
Totodată „dreptul la o instanță” nu este absolut. Acesta poate fi, prin natura sa, supus limitărilor, deoarece dreptul de acces, prin sine, cere reglementare din partea statului. Garantând părților în litigiu un drept efectiv de acces la o instanță care să hotărască asupra „drepturilor și obligațiilor lor cu caracter civil”, articolul 6 § 1 acordă statului dreptul de a alege liber mijloacele care să fie utilizate în acest scop.
Curtea a constatat că, în unele cauze, în special, unde aceste limitări se refereau la condiții de admisibilitate ale căilor de atac sau unde interesele justiției cereau ca reclamantul să aducă garanții privind suportarea costurilor care puteau fi cauzate celeilalte părți prin calea de atac, pot fi stabilite diferite limitări, inclusiv financiare, dreptului de acces al persoanei la o „instanță judecătorească” sau „tribunal” (a se vedea, spre exemplu, Brualla Gómez de la Torre v. Spain, Reports of Judgments and Decisions 1997-VIII, p. 2955, § 33, şi Tolstoy-Miloslavsky v. the United Kingdom, Hotărâre din 13 iulie 1995, Seria A nr. 316-B, p. 80-81, §§ 61 et seq.).”.
Sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a respins niciodată ideea de impunere a unor restricții financiare cu privire la accesul unei persoane la justiție, tocmai în interesul unei bune administrări a justiției (Kreuz v. Polonia din 19 iunie 2001, § 54, Weissman și alții v. România din 24 mai 2006, § 35) (Decizia. nr. 74/2019 de inadmisibilitate a sesizării nr. 93g/2019 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 267 lit. k1) din Codul de procedură civilă, § 19).
Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că restricția impusă accesului la o instanță judecătorească sau la un tribunal nu va fi compatibilă cu articolul 6 § 1, decât dacă aceasta urmărește un scop legitim și există o proporționalitate rezonabilă între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (a se vedea, spre exemplu, Tinnelly & Sons Ltd and Others şi McElduff and Others v. the United Kingdom, Reports 1998-IV, p. 1660, § 72).
Așadar, fiind conștienți de faptul că accesibilitatea justiției nu înseamnă caracterul gratuit al acesteia, chiar dacă este vorba de un serviciu prestat de stat și examinare a cererilor de chemare în judecată reprezintă o atribuție exercitată de instanțele de judecată conform legii, accesul la instanța de judecată poate fi condiționat de plata unei taxe necesare pentru acoperirea cheltuielilor de judecată, pentru buna administrare a justiției, urmărind astfel un scop legitim, cu condiția și în măsura în care există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
În acest sens, autorii urmează să argumenteze suplimentar în ce măsură aceste condiții au fost luate în calcul, ținând cont de cele semnalate în această parte în aviz.
Prerogativele recunoscute persoanei fizice sau juridice de Constituție, de legea procesual civilă părților, participanților la proces și reprezentanților lor trebuie să fie exercitate fără a fi impuse cu taxe de stat și alte taxe. În acest sens, perceperea taxei de stat pentru exercitarea drepturilor procedurale, pentru cererile formulate de părțile aflate în litigiu pe durata procesului (cereri de recuzare, amânare, strămutare, asigurarea acțiunii, cereri de audiere a martorilor, experților, specialiștilor, cereri privind explicarea hotărârilor etc.), va descuraja justițiabilii să-și apere drepturile și interesele legitime în instanța de judecată. Mai mult ca atât, impunerea taxei de stat și a taxei de timbru la exercitarea drepturilor procedurale, stabilite conform anexei nr. 1 din proiect, contravine art. 84 din Codul de procedură civilă, care prevede că „Se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată (inițială și reconvențională), cererea intervenientului principal, cererea vizând cauzele cu procedură specială, cererea de eliberare a ordonanței judecătorești, cererea de declarare a insolvabilității, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărârilor arbitrale, cererea de apel, cererea de recurs, precum și cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătorești”.
Taxa de stat pentru cererile de audiere a martorilor, experților, specialiștilor este neargumentată și neîntemeiată, persoana fiind limitată în dreptul de a se apăra prezentând proba cu martori, având în vedere cheltuielile de suportat, or, potrivit art. 117 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în calitate de probe în cauze civile se admit elementele de fapt constatate din explicațiile părților şi ale altor persoane interesate în soluționarea cauzei, din depozițiile martorilor, din înscrisuri, probe materiale, înregistrări audio-video, din concluziile experților.
În altă ordine de idei, dacă există temeiurile prevăzute la art. 50 din Codul de procedură civilă, judecătorul este obligat să se abțină de la judecată. În aceleași temeiuri, recuzarea poate fi înaintată de participanții la proces.
Introducerea taxei pentru recuzarea judecătorului se consideră inoportună, or, prin prisma art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecătorul care judecă cauza urmează a fi recuzat din anumite motive expres prevăzute în textul prevederilor articolului menționat, însă în cazul în care, partea în proces nu va depune o cerere de recuzare, din motivul de a nu plăti taxa de stat în mărime de 400 de lei și taxa de timbru în mărime de 200 de lei, se constată faptul că cauza va fi examinată de un judecător care trebuia să fie recuzat conform legii (de exemplu, de un judecător care se află în raporturi de rudenie cu vreuna dintre părți, cu alți participanți la proces sau cu reprezentanții acestora, sau care are un interes personal, direct sau indirect în soluționarea cauzei).
În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a menționat că procedura de soluționare a unei cereri de recuzare nu îmbracă forma unui contencios care să reclame un tratament jurisdicțional, fiind o chestiune de administrare a actului de justiție. Procedura cercetării și a judecării cererii de recuzare este o procedură incidentală, al cărei obiect este distinct de obiectul propriu al procesului penal la care se referă. Această procedură nu are caracter jurisdicțional penal în sens material. Curtea a mai subliniat că regulile procedurale în materie de recuzare nu sunt reguli de drept comun privind judecarea în fond a cauzei. Ele au un caracter special, de verificare a conformității motivelor invocate de recuzare și abținere cu cele prevăzute de lege (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr. 62 din 19 septembrie 2016, § 30-31; DCC nr. 10 din 1 februarie 2022, § 21).
Mai mult ca atât, nu a fost luată în calcul situația în care se va înainta o cerere de recuzare și cauza va trebui transferată unui alt judecător, în lipsa achitării taxei de stat, dar în prezența motivelor (cauzelor) de recuzare. Urmând prevederile proiectului dezbătut, ar fi neîntemeiat de a respinge cererea de recuzare din motivul neachitării taxei de stat și taxei de timbru, acțiune ce ar încălca drepturile procedurale ale părților stabilite de Legea fundamentală și alte acte legislative și, în general, accesul la justiție.
Totodată, Codul de procedură civilă (art. 203), reglementează expres că recuzările depuse în mod abuziv, cu rea-credință, sunt sancționate cu amendă judiciară, or, părțile, prin efectul Legii procesuale, sunt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procesuale și să nu abuzeze de ele, iar instanța la rândul său, are rolul de a pune capăt încercărilor de abuz de drepturile procedurale, mai ales, dacă aceste abuzuri duc la amânări sistematice ale ședințelor de judecată.
În aceeași ordine de idei, nu poate fi susținută inițiativa privind impunerea cererilor de amânare a ședințelor cu taxă de stat în legătură cu neprezentarea motivată în cazurile prevăzute la pct. 1.26 din anexa nr. 1 la proiectul de lege, din următoarele considerente:
Art. 206 alin. (5) din Codul de procedura civilă dispune că la solicitarea întemeiată a participantului la proces, instanța poate amâna o singură dată judecarea cauzei în legătură cu neprezentarea motivată a reprezentantului acestuia. Prin urmare, cererea privind amânarea examinării fondului cauzei pentru o singură dată din motivul neprezentării motivate a reprezentantului părții nu poate fi suspusă taxei de stat și nici taxei de timbru.
Complementar, art. 205, 206 și 208 din Codul de procedura civilă prevăd expres care sunt situațiile în care judecarea cauzei poate fi amânată pentru motive întemeiate de neprezentare a părților sau reprezentanților acestora la termenul stabilit, considerente din care stoparea utilizării abuzive a tacticilor de amânare a judecării cauzelor ar putea fi realizată prin respingerea cererilor nemotivate – procedeu legal disponibil și permis prin legislația actuală.
În acest sens, impunerea cu taxă a cererilor motivate este neîntemeiată deoarece: dacă cererea este motivată, urmează a fi admisă pe fond și nu poate fi respinsă din motive de procedură/neachitarea unei taxe; dacă cererea este nemotivată, urmează a fi respinsă pe fond și nu poate fi admisă doar din cauza achitării unei taxe.
Stabilirea taxei de stat pentru confirmarea tranzacției de către instanța de judecată în cadrul unui proces de mediere care a avut loc în afara procesului civil contravine Legii nr. 137/2015 cu privire la mediere.
Prin prisma art. 39 din Legea nr. 137/2015 cu privire la mediere, statul stimulează justițiabilii de a recurge la mediere prin prevederea potrivit căreia părțile care recurg la mediere sunt scutite de achitarea taxei de stat pentru confirmarea sau învestirea cu formulă executorie a tranzacției. În acest context, instituirea unei taxe de stat pentru cererile de confirmare a tranzacției de mediere de către instanța de judecată creează un impediment în promovarea medierii ca metodă alternativă de soluționare a litigiilor.
De taxă de stat pentru judecarea cauzelor civile se scutesc reclamanții în acțiunile ce decurg din dreptul de autor și din drepturile conexe, din dreptul asupra invențiilor, desenelor și modelelor industriale, soiurilor de plante, topografilor circuitelor integrate, precum și din alte drepturi asupra proprietății intelectuale (a se vedea art. 85 alin. (1) din Codul de procedură civilă). Impunere cu taxă de stat a cererilor menționate la pct. 1.12 și 1.13 din anexa nr. 1 este contrară art. 85 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Suplimentar, plata taxei de stat pentru cererile menționate la pct. 1.16 din anexa nr. 1 nu corespund art. 85 din Codul de procedură civilă, care dispun scutirea reclamanților de taxa de stat în acțiunile născute din raporturi de contencios administrativ.
Exonerarea de taxa de stat a serviciilor consulare prestate de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene poate avea o interpretare eronată, precum că această scutire de la plată este atribuită exclusiv serviciilor prestate de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, dar nu și de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova. Pentru evitarea ambiguității de interpretare a dispoziției este judicios de a substitui cuvintele „subdiviziunile acestuia” cu sintagma „alte structuri din sistemul instituțiilor serviciului diplomatic”.
Potrivit proiectului de Lege a taxei de stat, „persoanele juridice aflate în procedură de insolvabilitate, la introducerea în instanța de judecată a acțiunilor de urmărire a creanțelor debitoare, cereri de poprire, de anularea actelor juridice fictive sau frauduloase, a garanțiilor acordate, a tranzacțiilor încheiate și a actelor de transfer de proprietate, precum și la atacarea hotărârilor judecătorești adoptate pe marginea acestor litigii, plătesc taxa de stat după examinarea cauzei, dar nu mai târziu de 6 luni din data adoptării de către instanța de judecată a hotărârii.”.
Sintagma „persoanele juridice” restrânge cercul persoanelor declarate insolvabile, care ar putea beneficia de facilitatea de amânare a achitării taxei de stat. În redacția actuală de această facilitate s-ar putea bucura doar societățile comerciale (societățile în nume colectiv, societățile în comandită, societățile cu răspundere limitată și societățile pe acțiuni), întreprinderile (întreprinderile de stat și întreprinderile municipale), societățile cooperatiste (cooperativele de întreprinzător, cooperativele de consum). În același timp, întreprinzătorii individuali, gospodăriile țărănești (de fermier) și titularii patentelor de întreprinzători, care nu au statut de persoane juridice, nu se regăsesc în cercul persoanelor declarate insolvabile care s-ar bucura de facilitățile art. 8 alin. (2) din proiectul Legii taxei de stat.
Sub acest aspect se propune înlocuirea cuvintelor „persoane juridice” cu sintagma „debitori împotriva cărora este intentat procesul de insolvabilitate”.
Totodată, din cuprinsul normei citate supra, se atestă faptul că facilitatea se aplică doar în litigiile în care debitorul insolvabil deține calitatea de reclamant. Totodată, în practică există litigii în care debitorul insolvabil deține calitatea de pârât, iar la contestarea actului judecătoresc privind admiterea acțiunii în aceste dosare apelurile/recursurile ar urma a fi impuse cu taxă de stat, care nu poate fi achitată din lipsa de mijloace bănești. În consecință, are loc limitarea debitorului insolvabil la actul de justiție. În sensul celor expuse, se propune de a extinde facilitatea de achitare a taxei de stat asupra tuturor litigiilor în care debitorul insolvabil este parte, indiferent de calitatea lui procesuală.
Cu referire la plata de către debitorii insolvabili a taxei de stat după examinarea cauzei, dar nu mai târziu de 6 luni de la data adoptării de către instanța de judecată a hotărârii nu se susține pornind de la circumstanțele ce urmează:
În primul rând, debitorul insolvabil este în incapacitate de plată, fapt constatat prin hotărârea instanței de insolvabilitate. În virtutea faptului că odată cu intentarea procesului de insolvabilitate activitatea debitorului este sistată, această stare de incapacitate de plată nu se modifică până la lichidarea întreprinderii și radierea ei din Registru. Totodată, este important a aborda conceptual problema în raport cu practica stabilită în țările Uniunii Europene, de exemplu, România. Este de remarcat faptul că în România debitorii insolvabili sunt scutiți de achitarea taxei judiciare de timbru. Respectiv, fiind în proces de aderare la Uniunea Europeană este oportun de a armoniza legislația națională cu practica de reglementare în domeniu stabilită în țările Uniunii Europene.
În subsidiar, obligarea debitorului insolvabil la achitarea taxei de stat, fie și cu amânarea achitării după examinarea cauzei, dar nu mai târziu de 6 luni, creează impedimente de imparitate în cazul insolvenței transfrontaliere, atunci când debitorul insolvabil rezident al Republicii Moldova se va adresa instanței de judecată, de exemplu, România, și va fi scutit de achitarea taxei de stat, pe când debitorul insolvabil din România va fi obligat la achitarea taxei de stat de către instanța de insolvabilitate a Republicii Moldova.
Proiectul Legii taxei de stat menține taxa de stat calculată în cotă procentuală fixă, însă nu precizează cum urmează a fi calculată aceasta. Legea nr. 1216/1992 privind taxa de stat prevede că cotele procentuale fixe sunt calculate în unități convenționale. Unitatea convențională este egală cu 20 de lei. În acest sens, se impune stabilirea bazei de calcul a taxei de stat în cotă procentuală fixă.
Cu referire la norma „Dacă o acțiune conține mai multe cerințe, cu finalitate diferită, taxa de stat se achită pentru fiecare cerință în parte, după natura ei.” (art. 9 alin. (4) din proiectul de lege), este problematic să se perceapă taxa de stat pentru fiecare cerință din acțiune, or, nu este clar ce înseamnă textul: „mai multe cerințe, cu finalitate diferită”. Totodată, nu este clar cum va fi achitată taxa de stat în mod solidar în cazul coparticipării obligatorii (art. 9 alin. (6) din proiect), în special în cazul în care persoana intervine în proces în calitate de copârât sau în calitate de coreclamant, ulterior achitării taxei de stat de reclamantul care a depus acțiunea.
Potrivit proiectului de lege, pentru executarea acțiunilor sau eliberarea documentelor de importanță juridică fără perceperea taxei de stat, organele împuternicite cu acest drept poartă răspundere în mărimea sumei nevărsate la buget, aplicându-se o penalitate în mărime de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, dar nu mai mult decât mărimea sumei nevărsate. Totodată, art. 11 din proiect indică faptul că persoanele cu funcții de răspundere ale instituțiilor care încasează taxa de stat, precum și conducătorii lor, poartă răspundere stabilită de legislație pentru corectitudinea încasării taxei de stat, pentru trecerea ei în termen și integral la buget.
În scopul abordării uniforme a taxelor și a impozitelor, pentru că stabilirea unor penalități diferite și majorate doar pentru taxa de stat nu este justificată, se recomandă ca pentru netransferarea în termen la buget a taxei de stat, de către Serviciul Fiscal de Stat se va percepe majorare de întârziere (penalitate) conform cotei stabilite de Codul fiscal nr. 1163/1997.
Este de menționat că proiectul înaintat nu conține prevederi care ar reglementa cazurile de restituire a taxei de stat achitate pentru îndeplinirea actului notarial, deși art. 10 din proiect, pe lângă cazuri generale, stabilește și temeiuri speciale de restituire a taxei de stat (desfacerea căsătoriei, procesul de mediere). Prevederile generale cum ar fi „restituirea cererii (plângerii), refuzului de a primi” și „refuzul persoanei care a plătit taxa pentru întocmirea sau primirea documentelor până la adresarea în instituția respectivă” nu înglobează situațiile în care taxa de stat pentru actul notarial a fost achitată, însă din anumite motive actul sau acțiunea notarială nu a fost îndeplinită (părțile actului notarial nu mai doresc încheierea contractului sau notarul a constatat întrunirea temeiurilor legale pentru refuzul întocmirii actului notarial conform art. 8 din Legea nr. 246/2018 privind procedura notarială). Pentru a oferi o reglementare juridică acestor situații se propune completarea art. 10 din proiect cu prevederea privind restituirea taxei de stat în cazul în care actul sau acțiunea notarială solicitată nu a fost îndeplinit din cauza renunțării solicitantului actului notarial sau refuzului notarului în îndeplinirea actului sau acțiunii notariale.
Norma prevăzută la art. 10 privind restituirea taxei de stat achitate de către Serviciul Fiscal de Stat, în cazul nedepunerii acțiunii în instanța de judecată, fără a reglementa termenul în care taxa de stat plătită, va fi restituită de Serviciul Fiscal, precum și data (evenimentul) de la care curge termenul, nu îndeplinește condiția previzibilității normei juridice. Legea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modurile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit (Sissanis v. România, 25 ianuarie 2007, § 66).
În contextul celor enunțate supra, la definitivarea proiectului de lege se va examina oportunitatea excluderii cuprinsului, deoarece nu constituie element structural în conformitate cu art. 41 alin. (1) din Legea nr. 100/2017 cu privire la actele normative (în continuare – Legea nr. 100/2017). Prin prisma art. 8 din Legea nr. 100/2017 în clauza de adoptare a legii se va menționa categoria acesteia.
La art. 2 alin. (2), în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 100/2017, în scopul asigurării predictibilității normei juridice, se propune sincronizarea redacției textului ,,autoritățile publice și instituțiile publice în acțiunile care au ca obiect venituri publice”, cu textul pct. 1.7 din anexa nr. 2 a proiectului – ,,autoritățile publice centrale, organele centrale de specialitate ale administrației publice, Curtea de Conturi și organele subordonate lor, finanțate de la bugetul de stat, precum și autoritățile administrației publice locale”.
La art. 6 alin. (3), trimiterea la art. 3 urmează a fi revizuită, având în vedere că amânarea și eșalonarea plății taxei de stat este reglementată la art. 8 din proiect.
Referințele la actele normative se vor expune conform prevederilor art. 55 alin. (5) din Legea nr. 100/2017, astfel încât la indicarea datei de adoptare a actului normativ să se indice numărul de ordine, ca element de identificare, la care să se adauge anul în care a fost adoptat, aprobat sau emis acesta, fiind despărțite de o bară „/”.
La anexa nr. 1:
Se propune de completat cu titlul ,,Cuantumurile tarifare ale taxei de stat”.
Subpct. 1.12, 1.13, 1.16, 1.19, 1.20, 1.22, 1.25, 1.26-1.33 se propun a fi excluse.
La subpct. 1.2.3.1. din anexa nr. 1, se propune excluderea textului „2%” și stabilirea doar a unei taxe fixe în cuantum de 250 de lei pentru cererile privind contestarea actelor/acțiunilor executorilor judecătorești atât în cauzele cu caracter patrimonial, cât și nepatrimonial, având în vedere necesitatea asigurării accesului la justiție și evitarea îngrădirii acestuia prin reglementarea unor costuri excesive.
În temeiul art. 35 și 36 din Codul familiei nr. 1316/2000 și art. 41, 42 din Legea nr. 246/2018, potrivit cărora desfacerea căsătoriei prin acordul comun al soților poate avea loc atât la organul de stare civilă, cât și la notar, cuvintele „care nu au copii minori” din subpct. 2.2.1 se vor exclude. Subpct. 2.2.2 se va completa cu textul „ , încheierii notarului”, conform art. 41 lit. d) din Legea nr. 100/2001 privind actele de stare civilă.
Subpct. 2.2.3 se recomandă a avea următorul cuprins:
„2.2.3 în baza declarației unuia dintre soți privind divorțul și hotărârea (sentința) judecătorească, în cazurile în care după înregistrarea căsătoriei, celălalt soț a fost:
- supus unei măsuri de ocrotire judiciare sub forma tutelei;
- declarat dispărut;
- condamnat la privațiune de libertate pe un termen mai mare de 3 ani.”.
Pct. 4 se recomandă a avea următorul cuprins: „4. Pentru înregistrarea la domiciliu și/sau la reședința temporară 50 % din unitatea convențională.”.
La subpct. 9.5 din subpct. 9.5.2 se va exclude textul ,,fraților, surorilor, buneilor, nepoților de la copii” în contextul în care aceștia se includ în categoria „altor persoane”.
Legislația civilă operează cu noțiunile de „gaj” și „ipotecă” în paralel, pentru precizarea referii atât la gajul bunurilor mobile, cât și la gajul bunurilor imobile – ipotecă. Prin urmare, subpct. 9.6 se va completa cu precizarea respectivă pentru a evita confuzii în determinarea taxei de stat pentru autentificarea contractelor de ipotecă.
Totodată de la subpct. 9.10 se va exclude sintagma „al averii” la stabilirea taxei de stat pentru autentificarea contractelor de partaj al averii, de determinare a modului de folosință, antecontractelor, contractelor de societate civilă. Păstrarea sintagmei date ar putea crea confuzii în aplicare și interpretarea în sensul aplicării doar față de contractele de partaj al averii succesorale. Încetarea proprietății comune prin partaj se referă atât la proprietatea comună pe cote-părți (art. 557 din Cod civil), în devălmășie (art. 25 din Codul familiei) sau a masei succesorale (art. 2498 din Cod civil).
Pct. 9.11 se recomandă a avea următorul cuprins: „pentru autentificarea altor contracte nesupuse evaluării”.
La subpct. 9.14, textul „și a întreprinzătorilor individuali” se va exclude, deoarece potrivit Codului civil, actele de constituire sunt prevăzute doar pentru persoane juridice.
Pentru a susține cetățenii în autentificarea contractelor și a reduce din povara financiară suportată de solicitantul actului notarial, este oportună micșorarea cuantumului taxei de stat stabilită în cotă procentuală la autentificarea contractelor (autentificarea contractelor de înstrăinare a bunurilor imobile – 0,5% din prețul contractului, autentificarea contractelor de înstrăinare a mijloacelor de transport – 0,5% din prețul contractului, autentificarea altor contracte supuse evaluării – 0,2% din prețul contractului). La autentificarea unui contract, solicitantul actului notarial suportă mai multe cheltuieli în modul prevăzut de art. 38 din Legea nr. 69/2016 cu privire la organizarea activității notarilor pentru actele și acțiunile îndeplinite de notar se achită: a) taxa de stat, în cazurile prevăzute de lege, care constituie venit la bugetul de stat; b) plata notarială, reprezentând remunerarea muncii notarului, a cărei mărime este stabilită de lege; c) plata pentru îndeplinirea actelor notariale și spezele procedurilor notariale, constituind costul procedurii notariale, a căror mărimi se stabilesc de Guvern. Suplimentar, se achită și impozitul pe venit pentru creșterea de capital.
Pornind de la art. 8 alin. (5) din Legea nr. 294/2007 privind partidele politice, se recomandă completarea anexei nr. 1 cu un punct cu următorul cuprins: „Pentru înregistrarea partidului politic, precum şi a modificărilor sau completărilor în statutul acestuia – 200 de lei”.
Pct. 9.23. se recomandă a fi completat cu textul „(pentru un document)”.
La anexa nr. 2:
Pct. 1 se va completa cu subpct. 1.1.13 cu următorul cuprins: „1.1.13. În acțiunile de contencios administrativ”.
La pct. 1.16, textul „reclamant/pârât” se va completa cu cuvântul „intervenient”.
Pct. 3.2. se propune de expus în următoarea redacție: „3.2. Copiii cu statut de copii rămași temporar fără ocrotire părintească sau cu statut de copii rămași fără ocrotire părintească.”. Propunerea vine în context în care, copiii, asupra cărora este instituită tutela/curatela sau care sunt plasați în serviciul de plasament de tip rezidențial și pentru care se propune excluderea scutirii de plată a taxei de stat pentru înregistrarea la domiciliu și/sau reședința temporară, de fapt majoritatea fac parte din categoriile de copii rămași temporar fără ocrotire părintească și copii rămași fără ocrotire părintească, pentru ceilalți copii reprezentanții legali fiind părinții lor.
La pct. 6.4 și 6.5, textul „pentru procedurile succesorale deschise până la 1 martie 2019” se va substitui cu textul „pentru procedurile succesorale deschise până la 1 martie 2019 și după 1 martie 2019”, în scopul evitării confuziilor, or, sunt și proceduri succesorale deschise după 1 martie 2019, însă în urma decesului persoanei care poate fi anterior datei de 1 martie 2019. Astfel, pentru corectitudine redacțională se propune expunerea pct. 6.4 și 6.5 după cum urmează:
„6.4 persoanele fizice – pentru eliberarea certificatelor de moștenitor al casei de locuit, a apartamentului sau a cotei de contribuție la construcția casei de locuit ori a apartamentului în cazul succesiunilor deschise până la 1 martie 2019, dacă moștenitorii au trăit cu cel care a lăsat moștenirea în aceiași casă sau apartament până la decesul acestuia.
6.5 persoanele fizice – pentru eliberarea certificatului de moștenitor a terenului cu destinație agricolă inclus în proiectul de consolidare, în cazul succesiunilor deschise până la 1 martie 2019.”.
Este necesară clarificarea noțiunii de „mame cu mulți copii” la scutirea de la achitarea taxei de stat (pct. 6.8) pentru claritate în aplicarea acesteia pentru că cadrul normativ nu stabilește expres semnificația noțiunii de „mame cu mulți copii”. Legea nr. 242/2010 cu privire la taxele consulare dispune că taxa consulară nu se încasează la supralegalizarea copiilor (duplicatelor) de pe documentele referitoare la decorarea cu medalii a mamelor cu 3 sau mai mulți copii. Pe de altă parte, Legea nr. 156/1998 cu privire la sistemul public de pensii prevede ca pentru femeile care au născut și educat până la vârsta de 8 ani cinci și mai mulți copii se aplică vârstele standard de pensionare conform tabelului nr. 2, diminuate cu 3 ani.
De asemenea, anexa nr. 2 se va completa cu un punct care va stabili scutirea de la taxa de stat a cererii de confirmare a tranzacției de mediere în modul stabilit de Legea nr. 137/2015 cu privire la mediere.
Cu privire la nota informativă, se propune ajustarea corespunzătoare a acesteia cu argumente pertinente, având în vedere că referințele la Strategia privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2022–2025 și a Planului de acțiuni pentru implementarea acesteia, nu conțin acțiuni concrete sau indirecte privind majorarea taxei de stat.
II. Cu privire la cele 5 amendamente conform demersului CJ - 04 nr. 60 din 4 iulie 2023, înaintate de deputații în Parlament Gaik Vartanean, Diana Caraman, Adrian Lebedinschi și Olesea Stamate.
Se menționează că amendamentele formulate se referă cu propuneri de revizuire la o bună parte din aspectele semnalate mai sus în prezentul aviz și în acest context acestea se avizează și se susțin după cum urmează.
1) Amendamentul VG nr. 105 din 16 ianuarie 2023 prevede scutirea de la taxa de timbru a persoanelor fizice care prezintă dovada venitului lunar mai mic de suma dublă a minimului de existență calculat de Biroul Național de Statistică, excluderea referinței privind nesusceptibilitatea de scutire, amânare sau eșalonare a taxei de timbru, diferențierea mărimii taxei de stat pornind de la valoarea acțiunii, stabilirea unei taxe de stat în mărime fixă (250 de lei) pentru cererile privind contestarea actelor/acțiunilor executorilor judecătorești. Totodată, se propune excluderea subpct. 1.16, 1.19, 1.20, și 1.26 din anexa
nr. 1 și completarea anexei nr. 2 privind scutirea de la plata taxei de stat în acțiunile de contencios administrativ.
Astfel, Amendamentul VG nr. 105 din 16 ianuarie 2023 se susține, fiind apreciate drept justificate argumentele autorului amendamentului. Subsecvent, este de menționat că, deși la pct. 1.2.1 din anexa nr. 1 se propun modificări la cuantumul taxei pentru cererile de contestare a actelor și acțiunilor executorului judecătoresc, intervenția la art. 3 alin. (1) nu este argumentată în măsura în care din lista obiectelor impuse cu taxă de stat au fost excluse cererile de contestare a actelor și acțiunilor executorului judecătoresc.
2) Amendamentul DC nr. 62 din 12 ianuarie 2023 vizează excluderea art. 2 (privind instituirea și perceperea taxei de timbru) și unele modificări la art. 3, precum și anexa nr. 1, se susține parțial. Se menționează că nu este clar raționamentul autorului amendamentului privind excluderea din lista obiectelor impuse de taxa de stat a cererilor de contestare a actelor și acțiunilor executorului judecătoresc și nici nota informativă nu prevede o argumentare în acest sens.
La punctul 3 ce se referă la modificarea anexei nr. 1, se propun următoarele propuneri de îmbunătățire:
- subpct. 2.2.1, este necesar de exclus cuvintele „care nu au copii minori”, conform modificărilor operate la Codul familiei și Legea nr. 100/2001 privind actele de stare civilă prin Legea nr. 17/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative;
- pentru corelarea cu normele propuse la art. 3 alin. (1) lit. d) din proiectul legii taxei de stat, punctul 4 va avea următorul cuprins:
„4. Pentru înregistrarea la domiciliu și/sau la reședința temporară 50 lei”.
3) Amendamentul LA nr. 11 din 7 februarie 2023, care propune excluderea art. 2 din proiect (ce vizează instituirea și perceperea taxei de timbru). Totodată, se propune excluderea subpct. 1.25-1.33 din anexa nr. 1, ce se referă în special la perceperea taxei de stat pentru cereri ce vizează exercitarea drepturilor procedurale. Subsecvent celor semnalate similar în prima parte a avizului, amendamentul se susține în această parte.
Totodată, amendamentul conține recomandarea de excludere a actelor notariale îndeplinite de notari și alte persoane abilitate prin lege din categoria actelor impuse cu taxă de stat prin excluderea art. 3 alin. (1) lit. h) și a pct. 9 din anexa nr.1 integral.
Menționăm că Camera Notarială a participat la lucrările grupului de lucru pentru modificarea Legii taxei de stat și a cadrului normativ conex, inclusiv după reluarea activității grupului de lucru ca urmare a audierilor publice organizate. În cadrul ședințelor grupului de lucru au fost discutate și amendamentele la proiectul de lege, inclusiv cele înaintate de deputații în Parlament. Respectiv, în cadrul ședințelor a fost expusă poziția că, prin prisma prevederilor art. 8 din Legea nr. 69/2016 cu privire la organizarea activității notarilor, notarul nu poate fi considerat organ de stat în sensul indicat în art. 1 din redacția actuală a Legii taxei de stat nr. 1216/1992.
4) Cu referire la Amendamentele OS nr. 38 din 14 iunie 2023 și OS nr. 41 din 4 iulie, informăm susținerea acestora, cu următoarele propuneri:
a) Prin Amendamentul OS nr. 38 din 14 iunie 2023 se propune revizuirea proiectului de lege cu expunerea în redacție nouă a mai multor articole, precum și ajustarea pentru mai multă claritate a anexelor nr.1 și nr. 2 la proiect.
Astfel se propune reformularea art. 1 cu privire la noțiunea taxei de stat și a art. 2 din proiectul de lege ce vizează taxa de timbru.
În urma analizei proiectului de lege în coroborare cu amendamentele prezentate, se constată că vor fi scutiți de la plata taxei de timbru doar autoritățile și instituțiile publice în acțiunile care au ca obiect încasarea unor sume bănești în bugetul de stat (a se vedea pct. 4 din amendamentul OS nr. 38 din 14 iunie 2023). În această ordine de idei, considerăm că de la plata taxei de timbru urmează a fi scutite toate entitățile publice care sunt finanțate de la bugetul de stat sau bugetul local, și anume cele indicate în pct.1.5, procurorul (pct. 1.6), pct. 1.7, pct. 1.8, pct. 1.9, pct. 1.10 și pct. 1.18. Or, autoritățile/instituțiile bugetare vor solicita alocarea de la bugetul de stat a mijloacelor financiare pentru plata taxei de timbru, destinația finală a mijloacelor respective fiind bugetul instanțelor judecătorești, care este parte a aceluiași buget de stat. Iar conform art. 121 din Constituția Republicii Moldova, resursele financiare ale instanțelor judecătorești sunt aprobate de Parlament și sunt incluse în bugetul de stat.
La pct. 4 din amendamentul OS nr. 38 din 14 iunie 2023, ce vizează expunerea în redacție nouă a art. 2, textul „Taxa de timbru nu se restituie.” creează anumite incertitudini. Astfel, de exemplu, nu este clar dacă taxa respectivă urmează a fi restituită din contul instanțelor judecătorești în situația în care persoana a achitat taxa de timbru, dar până la urmă din diferite motive nu a mai depus în instanța de judecată actul de procedură corespunzător (cererea de chemare în judecată, cererea de apel, cererea de recurs).
Nu este clar faptul dacă această taxă poate fi încasată din contul părții adverse, care a pierdut procesul. Astfel, în situația în care se intenționează ca această taxă să nu fie restituită/încasată din contul părții adverse a procesului, considerăm judicios ca la art. 2 alin. (2), textul „Taxa de timbru nu se restituie.” să fie substituit cu textul ,,Taxa de timbru nu se restituie și nu se compensează din contul părții care a pierdut procesul”.
În cazul în care nu se va preciza aspectul invocat supra, taxa respectivă ar putea fi încasată din contul părții care a pierdut procesul. Or, potrivit art. 82 din Codul de procedură civilă, cheltuielile de judecată se compun din taxa de stat și din cheltuielile de judecare a cauzei. În conformitate cu art. 90 lit. l) din același cod, din cheltuielile de judecare a cauzei fac parte alte cheltuieli necesare, suportate de instanță și de participanții la proces. Art. 94 alin. (1) din Codul de procedură civilă statuează că instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părții care a avut câștig de cauză cheltuielile de judecată. Dacă acțiunea reclamantului a fost admisă parțial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporțional părții admise din pretenții, iar pârâtului – proporțional părții respinse din pretențiile reclamantului.
Totodată, accentuăm că statul este implicat în multiple litigii în calitate de pârât privind repararea prejudiciilor cauzate, precum și în alte litigii, care nu cad sub incidența acțiunilor care au ca obiect „încasarea sume bănești în bugetul de stat”. În special, în asemenea litigii de ordinul a mai multor sute este antrenat Ministerul Justiției/Ministerul Finanțelor, și anume în acțiunile inițiate în temeiul Legii nr. 1545/1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanțelor judecătorești și al Legii nr. 87/2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești. Astfel, se recomandă la art. 2 alin. (3) după cuvintele „bănești în” completarea cu textul „/din”.
La pct. 11, ce vizează modificarea art. 6:
- la alin. (1), cuvintele „în mod electronic” se propune de substituit cu cuvintele „prin Serviciul guvernamental de plăți electronice”;
- alin. (2) a doua propoziție se propune de expus în următoarea redacție: „Taxa de timbru se achită pe contul instanțelor judecătorești și se gestionează în conformitate cu art. 43 din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014”.
Conform redacției propuse, taxa de timbru reprezintă venituri colectate, care se vor utiliza în baza regulilor stabilite prin Legea nr. 181/2014, pentru finanțarea cheltuielilor aprobate în bugetele acestora. Respectiv, taxa acumulată peste volumul aprobat se utilizează pentru finanțarea cheltuielilor în volumul aprobat, iar în cazul în care venitul din taxă este mai mic decât cel aprobat – cheltuielile se efectuează în volum diminuat cu suma respectivă a veniturilor neîncasate fără suplinirea din contul bugetului de stat (art. 43 alin. (4) și (5) din Legea nr. 181/2014).
Este susținută propunerea de extindere a termenului de achitare de către notar a taxei de stat pentru actele notariale îndeplinite de la următoarea zi lucrătoare la 5 zile lucrătoare din ziua în care actul notarial a fost îndeplinit.
La pct. 12, ce vizează modificarea art. 7 alin. (2), al doilea enunț se propune a avea următoarea redacție după cum urmează: „Restituirea taxei de stat se efectuează de către Serviciul Fiscal de Stat conform modului de achitare și evidență a plăților la bugetul public național prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanțelor, aprobat prin ordinul ministrului finanțelor, în termen de cel mult un an de la data emiterii actului judecătoresc, prin care este dispusă restituirea taxei de stat și cuantumul acesteia”.
La pct. 13, referitor la modificarea art. 8, se propune de expus alin. (2) în următoarea redacție: „(2) Executarea acțiunilor sau eliberarea documentelor fără perceperea taxei de stat atrage răspunderea persoanelor responsabile, cu încasarea din contul acestora de către Serviciul Fiscal de Stat a taxei de stat neîncasate și a majorării de întârziere (penalității) conform cotei stabilite de Codul fiscal.”.
La pct. 14, ce vizează modificarea art. 9, se propune a fi formulat după cum urmează: „Încasările de la taxa de stat sunt administrate de către Serviciul Fiscal de Stat.”.
Referitor la pct. 9 din anexa nr. 1 „Pentru actele notariale îndeplinite de notari și alte persoane abilitate prin lege”, se susțin amendamentele expuse în pct. 25 (completarea cu nota din subsol privind calcularea taxei de stat pentru autentificarea contractului de schimb) și pct. 26.
b) Cu referire la Amendamentul OS nr. 41 din 4 iulie 2023, menționăm că pct. 1 expune în redacție nouă art. 7 din proiect, conform căruia scutirile privind plata taxei de stat și a taxei de timbru sunt expuse în anexa nr. 2. În acest sens, la pct. 11 titlul anexei nr. 2 se recomandă a fi expus în următoarea redacție: „Scutirile privind plata taxei de stat și/sau taxei de timbru”. Or, din cuprinsul anexei nr. 2 ar rezulta că de taxa de timbru nu sunt scutite toate persoanele scutite de la plata taxei de stat, ci doar cazurile expres prevăzute în anexa dată. Totodată, se recomandă de a specifica lista subiecților scutiți de plata taxei de timbru printr-o anexă separată la proiectul de lege respectiv.
La pct. 17, propunerea de a scuti autoritatea tutelară locală de la plata taxei de stat la prestarea serviciilor de stare civilă în numele unui copil minor va fi una inaplicabilă, deoarece excedă competențele autorității tutelare locale.
Respectiv, în numele copilului minor, pentru exercitarea drepturilor legale ale acestuia, acționează exclusiv reprezentantul său legal (părintele) sau autoritatea tutelară teritorială, în condițiile în care asupra minorului nu a fost instituită tutela sau curatela.