Prezenta lege stabileşte bazele juridice pentru protejarea de către stat a persoanelor în calitatea lor de consumatori şi transpune Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori şi de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a directivelor 97/7/CE, 98/27/CE şi 2002/65/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. L 149/22 din 11 iunie 2005, şi Directiva 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vînzării de bunuri de consum şi garanţiile conexe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 171 din 7 iulie 1999.
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Noţiuni utilizate
În scopul aplicării prezentei legi se utilizează noţiunile din Legea nr. 279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare, din Legea nr. 235/2011 privind activităţile de acreditare şi de evaluare a conformităţii şi, adiţional, se definesc următoarele noţiuni principale:
consumator - orice persoană fizică ce intenţionează să comande sau să procure ori care comandă, procură sau foloseşte produse, servicii pentru necesităţi nelegate de activitatea de întreprinzător sau profesională;
agent economic - orice persoană juridică sau fizică autorizată pentru activitate de întreprinzător, care fabrică, transportă, comercializează produse ori părţi din produse, prestează servicii (execută lucrări);
producător:
- agent economic care fabrică un produs finit, o parte componentă a unui produs sau materie primă;
- agent economic care aplică pe produs numele său, marca comercială sau un alt semn distinctiv;
- agent economic care recondiţionează produsul;
- agent economic care modifică caracteristicile produsului;
- reprezentant, înregistrat în Republica Moldova, al unui agent economic al cărui sediu se află în afara Republicii Moldova;
- agent economic care importă produse;
- distribuitor sau vînzător al produsului importat în cazul în care importatorul nu este cunoscut;
- distribuitor sau vînzător al produsului, în cazul în care importatorul nu poate fi identificat, dacă acesta, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii, nu a informat persoana prejudiciată asupra identităţii importatorului;
vînzător - orice persoană juridică sau fizică autorizată pentru activitate de întreprinzător, care desfăşoară activitate comercială în relaţiile cu consumatorii;
prestator - orice persoană juridică sau fizică autorizată pentru activitate de întreprinzător, care prestează servicii;
produs - bun destinat consumului sau utilizării individuale; sînt, de asemenea, considerate produse energia electrică, energia termică, gazele şi apa livrate pentru consum individual. În cadrul practicilor comerciale se consideră produs orice bun sau serviciu, inclusiv bunurile imobile, drepturile şi obligaţiile aferente;
serviciu - activitate, alta decît cea din care rezultă produse, desfăşurată în scopul satisfacerii unor necesităţi ale consumatorilor;
lucrare - ansamblu de acţiuni prin care se obţine un produs sau se modifică caracteristicile acestuia;
produs, serviciu inofensiv (sigur) - produs, serviciu care nu prezintă risc pentru viaţa, sănătatea, ereditatea şi bunurile consumatorilor sau mediul înconjurător;
produs, serviciu periculos - produs, serviciu care nu poate fi definit ca inofensiv;
produs de folosinţă îndelungată - produs tehnic complex, constituit din piese şi subansambluri, proiectat şi construit pentru a putea fi utilizat pe durata de funcţionare şi asupra căruia se pot efectua reparaţii sau activităţi de întreţinere;
durată de funcţionare – perioadă de timp, stabilită de către producător (agentul economic care fabrică un produs), în cadrul căreia produsele de folosinţă îndelungată trebuie să-şi menţină caracteristicile funcţionale, cu condiţia respectării regulilor de transportare, manipulare, depozitare și utilizare;
termen de valabilitate/dată de minimă durabilitate – perioadă de timp/dată stabilită de către producător (agentul economic care fabrică un produs) pentru un produs nealimentar, altul decît cel pentru care este stabilită o durată de funcţionare, în cadrul căreia/pînă la care produsul trebuie să-şi păstreze caracteristicile specifice inițiale, cu condiţia respectării regulilor de transportare, manipulare, depozitare şi utilizare;
termen de garanţie – perioadă de timp, stabilită de prezenta lege sau declarată, care curge de la data livrării produsului, serviciului şi în cadrul căreia vînzătorul, prestatorul sau producătorul se angajează faţă de consumator, fără solicitarea unor costuri suplimentare, de a restitui preţul plătit, de a înlocui, de a repara sau întreține produsul cumpărat, serviciul prestat ori de a se ocupa de produse, servicii în orice mod dacă acestea nu corespund condiţiilor enunţate în declaraţiile referitoare la garanţie sau în publicitatea aferentă;
calitate - ansamblu de caracteristici ale unui produs, serviciu, care îi conferă aptitudinea de a satisface, conform destinaţiei, necesităţile explicite sau implicite;
declarație de conformitate – asigurare scrisă, bazată pe o decizie luată în urma unei evaluări, prin care producătorul sau reprezentantul său autorizat confirmă cu certitudine că produsul este conform cu cerinţele specificate;
clauză abuzivă - clauză contractuală care, nefiind negociată în mod individual cu consumatorul, creează, contrar cerinţelor bunei-credinţe, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor ce apar din contract;
punere la dispoziţie pe piaţă – furnizare pe piaţă a unui produs pentru distribuţie, consum sau utilizare în cadrul unei activităţi comerciale în schimbul unei plăţi sau în mod gratuit;
produs falsificat (contrafăcut) - produs, fabricat din alţi componenţi, în alte proporţii sau în alte condiţii decît cele stabilite în specificațiile tehnice, care este prezentat drept veritabil;
produs, serviciu necorespunzător (defectuos) - produs, serviciu care nu corespunde cerinţelor stabilite în actele normative sau declarate;
viciu (deficienţă) - defect al unui produs, serviciu, care le face necorespunzătoare cerinţelor stabilite în actele normative sau declarate şi care se manifestă şi poate fi constatat numai în timpul utilizării şi/sau păstrării acelui produs, serviciu;
viciu (deficienţă) ascuns - defect al calităţii unui produs, serviciu, care, existînd la momentul livrării produsului, prestării serviciului, nu a fost cunoscut de către consumator şi nici nu a putut fi depistat prin mijloace obişnuite de verificare;
prejudiciu - daună materială şi/sau morală adusă consumatorului prin distrugerea, deteriorarea sau diminuarea averii, precum şi daună cauzată vieţii, sănătăţii şi eredităţii lui în urma consumului şi/sau utilizării produselor, serviciilor necorespunzătoare ori în urma refuzului sau tergiversării neîntemeiate a încheierii contractului de prestare a serviciului;
interes economic - totalitatea cerinţelor înaintate de consumator faţă de vînzător, prestator privind remedierea sau înlocuirea gratuită ori obţinerea contravalorii produsului, serviciului necorespunzător şi privind repararea prejudiciului cauzat, precum şi alte cerinţe ce ţin de interesul material al consumatorului;
interesele colective ale consumatorilor – interesele unui anumit număr de consumatori care au suferit sau sînt susceptibili să sufere un prejudiciu din cauza unei încălcări;
activități de supraveghere a pieței – acțiunile unei autorități competente însărcinate să determine dacă au avut loc încălcări transfrontaliere pe teritoriul său;
autoritate competentă – orice autoritate publică desemnată la nivel național care are competențe specifice de asigurare a respectării actelor normative care protejează interesele consumatorilor;
autoritate solicitantă – autoritate competentă care formulează o cerere de asistență reciprocă;
autoritate solicitată – autoritate competentă care primește o cerere de asistență reciprocă;
birou unic de legătură – autoritate publică desemnată la nivel național, responsabilă de coordonarea cooperării privind încălcările transfrontaliere în domeniul protecției consumatorilor;
încălcare transfrontalieră – orice act sau altă omisiune contrară actelor normative care protejează interesele consumatorilor, care aduce atingere/poate aduce atingere intereselor colective ale consumatorilor dintr-unul sau mai multe state membre ale UE și Republica Moldova, din alte state decît cele în care actul sau omisiunea în cauză își are originea sau a avut loc ori de pe teritoriul cărora este stabilit comerciantul/furnizorul responsabil sau de pe cel în care se găsesc dovezile/activele privind actul sau omisiunea respectivă;
asociaţie obştească de consumatori – asociaţie obştească care are ca scop unic apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor, fără a urmări realizarea de profit pentru membrii săi;
cod de conduită – acord sau totalitate de reguli, neimpuse prin legislaţie sau prin dispoziţii administrative, ce definesc comportamentul comercianţilor care se angajează să le respecte în legătură cu una sau mai multe practici comerciale ori în unul sau mai multe sectoare de activitate;
decizie de tranzacţionare – orice decizie pe care o ia un consumator privind oportunitatea, modalităţile şi condiţiile de achiziţionare a produsului, privind modalitatea de plată (integrală sau parţială) pentru un produs, privind păstrarea ori renunţarea la un produs sau exercitarea unui drept contractual în raport cu produsul, decizie ce poate conduce la acţiunea ori la inacţiunea consumatorului;
denaturarea substanţială a comportamentului economic al consumatorilor – folosirea unei practici comerciale ce afectează considerabil capacitatea consumatorilor de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză, determinîndu-i astfel să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o;
diligenţă profesională – nivel de competenţă specializată şi de considerare pe care comerciantul poate să îl exercite în mod rezonabil faţă de consumatori, în conformitate cu practica comercială corectă şi/sau cu principiul general al bunei-credinţe în domeniul de activitate al comerciantului;
distribuitor – agent economic din lanţul de distribuţie, altul decît producătorul sau importatorul, care pune la dispoziție pe piață produse şi asigură transferul titlului de proprietate asupra produsului de la producător la consumator;
invitaţie de a cumpăra – comunicare comercială în care se menţionează caracteristicile şi preţul produsului într-un mod corespunzător mijloacelor de comunicare comercială utilizate pentru aceasta şi care îl determină pe consumator să cumpere un produs;
influenţă nejustificată – folosirea unei poziţii de forţă faţă de consumator, de manieră să exercite presiune asupra acestuia, chiar fără a recurge la forţa fizică sau fără a ameninţa cu aceasta, într-un mod care limitează semnificativ capacitatea consumatorului de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză;
practici comerciale (practici ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii) – orice acţiune, omisiune, comportament, declaraţie sau comunicare comercială, inclusiv publicitate şi comercializare, efectuate de un comerciant în strînsă legătură cu promovarea, vînzarea sau furnizarea unui produs consumatorilor;
responsabil de codul de conduită – orice entitate, inclusiv un comerciant sau un grup de comercianţi, responsabilă de întocmirea şi revizuirea unui cod de conduită şi/sau de supravegherea respectării acestui cod de către cei care s-au angajat să îl respecte;
executant – orice persoană fizică sau juridică, autorizată pentru activitate de întreprinzător, care efectuează lucrări în relaţiile cu consumatorii;
comerciant – orice persoană fizică sau juridică care, în practicile comerciale ce fac obiectul prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale, de producţie sau artizanale, precum şi orice persoană care acţionează în scop comercial, în numele sau în beneficiul unui comerciant;
cerințe declarate – orice declarații publice privind caracteristicile principale ale produselor făcute de vînzător, producător sau reprezentantul autorizat al acestuia, în special prin publicitate sau prin etichetare;
garanţie legală de conformitate – protecţie juridică a consumatorului, rezultată prin efectul legii în raport cu lipsa de conformitate, care reprezintă obligaţia legală a vînzătorului sau a producătorului faţă de consumator, fără solicitarea unor costuri suplimentare, de a aduce produsul la conformitate și care include restituirea preţului plătit de consumator, înlocuirea, repararea sau întreținerea produsului;
garanţie comercială – orice angajament facultativ asumat de către vînzător sau comerciant faţă de consumator, fără solicitarea unor costuri suplimentare, de a restitui preţul plătit sau de a înlocui, a repara sau a întreţine bunurile în orice mod în cazul în care acestea nu corespund specificaţiilor sau oricărei alte condiții din certificatul de garanţie sau din publicitatea relevantă disponibilă în momentul sau înaintea încheierii contractului;
licitaţie deschisă – metodă de vînzare prin care comerciantul oferă produse sau servicii consumatorilor, care participă sau au posibilitatea de a participa în persoană la licitaţie, prin intermediul unei proceduri de licitare transparentă, concurenţială, condusă de un adjudecător şi în care ofertantul cîştigător este obligat să achiziţioneze produsele sau serviciile;
reparaţie – în caz de neconformitate, aducere a unui produs în conformitate cu contractul de vînzare-cumpărare.
reclamație – declarație scrisă, susținută de documente probatoare, prin care un comerciant a comis sau este susceptibil să comită o încălcare a actelor normative care protejează interesele consumatorilor.
Articolul 2. Domeniul de aplicare
(1) Prezenta lege stabileşte cerinţele generale de protecţie a consumatorilor, de asigurare a cadrului necesar accesului neîngrădit la produse şi servicii, informării complete asupra caracteristicilor principale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor în cazul unor practici comerciale incorecte, participării acestora la fundamentarea şi luarea de decizii ce îi interesează în calitate de consumatori.
(2) Prezenta lege se aplică practicilor comerciale incorecte ale comercianţilor faţă de consumatori, specificate la art. 13(101), înainte, în timpul şi după o tranzacţie comercială în legătură cu un produs, cu un serviciu.
(21) Prezenta lege reglementează aspecte privind vînzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, precum şi a produselor ce urmează a fi fabricate sau prelucrate și care sînt achiziţionate în baza unui contract de vînzare-cumpărare.
(22) Prezenta lege stabilește aspecte privind condițiile în care autoritățile responsabile de aplicarea actelor normative care protejează interesele consumatorilor cooperează la nivel transfrontalier pentru a garanta respectarea acestor acte și buna funcționare a pieței interne și pentru a îmbunătăți protecția intereselor economice ale consumatorilor.
(3) Prezenta lege nu aduce atingere:
a) dispoziţiilor legale privind aspectele de sănătate a consumatorilor şi de siguranţă a produselor;
b) dispoziţiilor legale ce stabilesc competenţa instanţelor judecătoreşti;
c) dispoziţiilor legale ce reglementează probarea şi marcarea articolelor din metale preţioase;
d) prevederilor specifice în anumite domenii privind practicile comerciale incorecte. În cazul în care astfel de prevederi există în legile speciale, acestea se aplică ca cerinţe suplimentare celor prevăzute de prezenta lege, iar în cazul în care legile speciale conţin cerinţe mai restrictive privind practicile comerciale incorecte, se aplică cerinţele legilor speciale.
e) dispozițiilor speciale privind produsele alimentare.
(31) Prevederile art. 161, 18, 182, ale art. 183 alin. (1) – (11) şi ale art. 184 nu se aplică:
a) produselor second-hand care sînt vîndute prin procedura licitaţiei deschise, la care consumatorul are posibilitatea să participe personal;
b) produselor vîndute în urma confiscărilor, în cadrul procedurii de executare silită sau în baza unui alt act emis de instanţele judecătoreşti;
c) apei şi gazelor naturale, energiei electrice şi energiei termice care nu sînt puse în vînzare în volum limitat sau în cantitate fixă.
Articolul 3. Reglementarea juridică a raporturilor în domeniul protecţiei consumatorilor
(1) Raporturile în domeniul protecţiei consumatorilor se reglementează prin prezenta lege, Codul civil, alte legi şi acte normative în domeniul respectiv.
(2) Controlul de stat în domeniul protecţiei consumatorilor asupra persoanelor care practică activitate de întreprinzător se planifică, se efectuează, se înregistrează şi se contestă în conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător.
Articolul 4. Acorduri internaţionale
Dacă acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte prevăd alte norme decît cele care se conţin în legislaţia naţională cu privire la protecţia consumatorilor, se aplică normele acordurilor internaţionale.
Articolul 5. Clauze abuzive
În conformitate cu prevederile Legii privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, se interzice comercianţilor a include clauze abuzive în astfel de contracte.
Articolul 6. Drepturile fundamentale ale consumatorilor
Orice consumator are dreptul la:
a) protecţia drepturilor sale de către stat;
b) protecţie împotriva riscului de a achiziţiona un produs, un serviciu care ar putea să-i afecteze viaţa, sănătatea, ereditatea sau securitatea ori să-i prejudicieze drepturile şi interesele legitime;
c) remedierea sau înlocuirea gratuită, restituirea contravalorii produsului, serviciului ori reducerea corespunzătoare a preţului, repararea prejudiciului, inclusiv moral, cauzat de produsul, serviciul necorespunzător;
c1) neachitarea contravalorii serviciului de transport rutier de persoane în regim de taxi, în cazul neemiterii sau neînmînării de către conducătorul auto a bonului de casă pe suport de hîrtie și/sau în formă electronică;
d) informaţii complete, corecte şi precise privind produsele, serviciile achiziţionate;
e) instruire în domeniul drepturilor sale;
f) organizare în asociaţii obşteşti pentru protecţia consumatorilor;
g) adresare în autorităţile publice şi reprezentarea în ele a intereselor sale;
h) sesizarea asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor şi autorităţilor publice asupra încălcării drepturilor şi intereselor sale legitime, în calitate de consumator, şi la înaintarea de propuneri referitoare la îmbunătăţirea calităţii produselor, serviciilor.
Capitolul III
PROTECŢIA INTERESELOR ECONOMICE ALE CONSUMATORILOR
Articolul 12. Prevederi specifice privind protecţia intereselor economice ale consumatorilor
(1) Guvernul aprobă reglementări în scopul prevenirii şi combaterii practicilor ce dăunează intereselor economice ale consumatorilor.
(2) Agentul economic este obligat să introducă şi/sau să pună la dispoziție pe piață numai produse ce corespund cerinţelor stabilite în actele normative sau declarate și să presteze servicii comunale numai în bază de contract încheiat individual cu consumatorii și/sau cu reprezentanții legali ai acestora sau în baza altui temei legal.
(3) Vînzătorul este obligat, la cererea consumatorului, să prezinte dovezi de efectuare a controlului calităţii produsului, serviciului, dacă acestea sînt prevăzute de actele normative.
(4) Consumatorul este în drept să pretindă vînzătorului, prestatorului remedierea sau înlocuirea gratuită ori reducerea corespunzătoare a prețului sau restituirea contravalorii produsului, serviciului prin rezoluțiunea contractului pentru acest produs, serviciu, precum şi despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficienţelor constatate în cadrul termenului de garanţie sau termenului de valabilitate, sau pînă la data de minimă durabilitate, cu condiţia respectării de către consumator a instrucţiunilor de instalare, utilizare şi a regulilor de păstrare, prevăzute în documentele de însoţire.
(5) Consumatorul, după expirarea termenului de garanţie, poate pretinde vînzătorului, prestatorului remedierea sau înlocuirea gratuită ori reducerea corespunzătoare a prețului sau restituirea contravalorii produsului, serviciului prin rezoluțiunea contractului pentru acest produs, serviciu care nu pot fi folosite potrivit scopului pentru care au fost vîndute, ca urmare a unor vicii ascunse apărute pe durata de funcţionare a acestora.
(6) Prestatorul este obligat, la prestarea serviciilor, inclusiv a serviciilor comunale, să utilizeze mijloace de măsurare, adecvate, legalizate, verificate metrologic, în modul stabilit, conform cerinţelor stabilite în actele normative.
(7) Vînzătorul este obligat să măsoare produsele oferite consumatorilor cu mijloace de măsurare proprii, adecvate, legalizate, verificate metrologic, în modul stabilit. Indicaţiile mijloacelor de măsurare trebuie să fie explicite şi la vederea consumatorului.
(8) - abrogat.
Articolul 13. Practici comerciale incorecte
(1) Se interzic practicile comerciale incorecte.
(2) O practică comercială este incorectă dacă:
a) este contrară cerinţelor diligenţei profesionale; şi
b) denaturează sau este susceptibilă să denatureze, în mod esenţial, comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului mediu al unui grup, în cazul cînd o practică comercială este adresată unui anumit grup de consumatori.
(3) Practicile comerciale care pot denatura, în mod esenţial, comportamentul economic al unui anumit grup vulnerabil de consumatori, clar identificabil, trebuie evaluate din perspectiva membrului mediu al grupului. Grupul de consumatori este cu precădere vulnerabil la respectiva practică sau la produsul la care aceasta se referă din motive de infirmitate mintală sau fizică, de vîrstă sau de credulitate, comportamentul economic al acestuia putînd fi, în mod rezonabil, prevăzut de comerciant. Această prevedere nu aduce atingere practicilor publicitare obişnuite şi legitime ce constau în declaraţii exagerate sau declaraţii ce nu sînt destinate a fi luate ca atare.
(4) Practicile comerciale incorecte sînt, în special, cele:
a) înşelătoare, în sensul prevederilor alin. (5)–(12);
b) agresive, în sensul prevederilor alin. (13)–(15).
(5) Practicile comerciale înşelătoare pot fi acţiuni înşelătoare sau omisiuni înşelătoare.
(6) O practică comercială este considerată ca fiind acţiune înşelătoare în cazul în care conţine informaţii false sau, în orice alt fel, inclusiv prin prezentarea generală, induce sau poate induce în eroare consumatorul mediu şi, în orice situaţie, determină sau este susceptibilă să determine consumatorul să ia o decizie de tranzacţionare pe care nu ar fi luat-o în altă situaţie, chiar dacă informaţia este corectă de fapt cu privire la unul sau mai multe dintre următoarele elemente:
a) existenţa sau natura produsului;
b) principalele caracteristici ale produsului, cum ar fi: disponibilitatea, avantajele, eventualele riscuri previzibile, fabricarea, compoziţia, accesoriile, asistenţa acordată după vînzare şi soluţionarea reclamaţiilor, modul şi data fabricării sau prestării, livrarea, capacitatea de a corespunde scopului, utilizarea, cantitatea, termenul de valabilitate/data de minimă durabilitate sau data durabilității minimale/data-limită de consum, specificaţiile, originea geografică sau comercială, rezultatele care se pot obţine din utilizare, rezultatele şi caracteristicile esenţiale ale testelor sau controalelor efectuate asupra produsului;
c) amploarea implicării comerciantului, motivaţia practicii comerciale şi natura procesului de vînzare, precum şi toate declaraţiile sau toate simbolurile care sugerează sponsorizarea sau sprijinul direct ori indirect acordat comerciantului sau produsului;
d) preţul sau modalitatea de calcul al preţului ori existenţa unui avantaj specific în ceea ce priveşte preţul;
e) necesitatea unui serviciu, a unei piese separate, a înlocuirii sau remedierii;
f) natura, competenţele şi drepturile comerciantului sau ale reprezentantului său, cum ar fi: identitatea şi patrimoniul, calificările sale, statutul, autorizarea, afilierea sau legăturile sale, drepturile de proprietate intelectuală sau comercială ori recompensele şi distincţiile primite;
g) drepturile consumatorului, inclusiv dreptul de a beneficia de remediere, de înlocuire sau de restituire a contravalorii produsului, serviciului necorespunzător, reducerea preţului ca urmare a rezilierii contractului în condiţiile art. 18 (13) şi 181 .
(7) O practică comercială este considerată, de asemenea, ca fiind acţiune înşelătoare dacă, în contextul situaţiei de fapt şi ţinînd cont de toate caracteristicile şi circumstanţele, această practică determină sau este susceptibilă să determine consumatorul mediu să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o şi dacă această practică implică:
a) orice activitate comercială privind produsul, inclusiv publicitatea comparativă, creînd o confuzie cu un alt produs, cu o altă marcă, cu numele sau cu alte semne distinctive ale unui concurent;
b) nerespectarea de către comerciant a obligaţiilor prevăzute în codul de conduită pe care s-a angajat să îl respecte, dacă:
– angajamentul său nu este o aspiraţie, ci o obligaţie asumată în mod ferm şi care poate fi verificată; şi
– în cadrul unei practici comerciale, el indică că s-a angajat să respecte codul respectiv.
(8) O practică comercială este considerată ca fiind omisiune înşelătoare dacă, în contextul situaţiei de fapt şi ţinînd cont de toate caracteristicile şi circumstanţele, precum şi de limitele de spaţiu şi de timp impuse mijloacelor de comunicare utilizate pentru transmiterea informaţiei, această practică omite o informaţie esenţială necesară consumatorului mediu, ţinînd cont de context, pentru luarea unei decizii de tranzacţionare în cunoştinţă de cauză şi, prin urmare, determină sau este susceptibilă să determine consumatorul mediu să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o.
(9) O practică comercială este considerată, de asemenea, ca fiind omisiune înşelătoare în cazul cînd, ţinînd cont de aspectele prevăzute la alin. (8), un comerciant ascunde o informaţie esenţială sau o oferă într-un mod neclar, neinteligibil, ambiguu sau în contratimp ori nu îşi declară intenţia comercială adevărată, în cazul în care aceasta nu rezultă deja din context, şi cînd, în orice situaţie, consumatorul mediu este determinat sau poate fi determinat să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o.
(10) În cazul în care mijloacele de comunicare utilizate pentru transmiterea practicilor comerciale impun limite în spaţiu ori în timp, în momentul determinării practicii ca fiind sau nefiind omisiune înşelătoare se va ţine cont de aceste limite, precum şi de orice măsuri luate de către comerciant în vederea punerii informaţiei la dispoziţia consumatorului prin alte mijloace.
(11) În cazul unei invitaţii de a cumpăra, pentru determinarea practicilor comerciale incorecte, se consideră esenţiale următoarele informaţii, dacă acestea nu rezultă deja din context:
a) caracteristicile principale ale produsului, ţinînd cont de mijlocul de comunicare utilizat şi de produs;
b) sediul şi celelalte date de identificare ale comerciantului şi, în cazul în care el acţionează în numele altui comerciant, sediul şi celelalte date de identificare ale acestuia;
c) preţul cu toate taxele incluse sau modalitatea de calcul al acestuia – în cazul cînd preţul, în mod rezonabil, nu poate fi calculat în avans, ţinînd cont de natura produsului. De asemenea, după caz, se consideră esenţiale toate costurile adiţionale pentru transport, livrare sau taxele poştale ori, în cazul în care aceste costuri, în mod rezonabil, nu pot fi calculate în avans – precizarea că pot exista costuri adiţionale ce trebuie suportate de consumator;
d) modalităţile de plată, de livrare, de executare şi de examinare a reclamaţiilor, în cazul în care acestea diferă de cerinţele diligenţei profesionale;
e) menţionarea dreptului de renunţare sau de reziliere, în cazul produselor şi tranzacţiilor ce implică acest drept.
(12) Sînt considerate ca fiind înşelătoare, în orice situaţie, următoarele practici comerciale:
a) afirmarea de către comerciant că este parte semnatară a unui cod de conduită în cazul în care nu este;
b) afişarea unui certificat, a unei mărci de calitate sau a unui echivalent fără a fi obţinută autorizaţia necesară;
c) afirmarea că un cod de conduită a primit aprobarea unei entităţi publice sau a unei alte entităţi în cazul în care aprobarea nu a fost primită;
d) afirmarea că un comerciant, inclusiv practicile sale comerciale, sau un produs al său a fost agreat, aprobat ori autorizat de o entitate publică sau privată fără un temei real sau fără a îndeplini condiţiile necesare pentru agrearea, aprobarea sau autorizarea obţinută;
e) lansarea unei invitaţii de a cumpăra produse la un anumit preţ în cazul în care comerciantul nu dezvăluie în invitaţie existenţa unor motive rezonabile în a căror bază ar aprecia că nu va putea să furnizeze, el însuşi sau prin intermediul altui comerciant, acele produse sau produse similare la acelaşi preţ, pentru o perioadă şi într-o cantitate rezonabilă, avîndu-se în vedere produsul, amploarea publicităţii şi preţul oferit;
f) lansarea de către comerciant a unei invitaţii de a cumpăra produse la un anumit preţ, în scopul promovării unui produs similar, pentru a recurge ulterior la una din următoarele acţiuni: să refuze prezentarea produsului ce a făcut obiectul publicităţii; să refuze preluarea comenzii privind respectivul produs sau livrarea lui într-un termen rezonabil; să prezinte un eşantion cu defecte;
g) afirmarea falsă că un produs va fi disponibil doar pentru o perioadă foarte limitată de timp sau că va fi disponibil doar în anumite condiţii, pentru o perioadă foarte limitată, în scopul obţinerii unei decizii imediate şi lipsirii consumatorilor de alte posibilităţi sau de un termen suficient pentru a putea face o alegere în cunoştinţă de cauză;
h) angajamentul comerciantului de a furniza un serviciu postvînzare către consumatori fără a-i informa în mod clar pe aceştia, înainte de angajarea lor în tranzacţie, referitor la limba în care furnizează serviciul în situaţia în care, înaintea încheierii tranzacţiei, comerciantul a comunicat cu consumatorul în altă limbă decît limba oficială a statului în care se prestează serviciul;
i) afirmarea sau crearea impresiei că un produs poate fi vîndut în mod legal în situaţia în care acest lucru nu este posibil;
j) prezentarea drepturilor oferite consumatorilor prin lege ca o caracteristică distinctă a ofertei comerciantului;
k) utilizarea unui context editorial în mass-media în vederea promovării unui produs pentru a cărui publicitate comerciantul a plătit, fără însă ca publicitatea să fie precizată clar fie în cuprins, fie prin imagini ori sunete uşor de identificat de către consumator (publicitate mascată);
l) lansarea de afirmaţii nefondate cu privire la natura şi amploarea riscului pentru securitatea personală a consumatorului sau a familiei acestuia în situaţia în care consumatorul nu achiziţionează produsul;
m) promovarea de către comerciant, cu intenţia de a induce în eroare consumatorul, a unui produs care se aseamănă cu un produs similar fabricat de un producător anume, astfel încît consumatorul să creadă că produsul este fabricat de acest producător;
n) crearea, operarea sau promovarea unui sistem promoţional piramidal, pe care un consumator îl ia în considerare datorită posibilităţii de a primi remuneraţia doar ca urmare a introducerii unui alt consumator în sistem şi nu ca urmare a vînzării sau a consumului produselor;
o) afirmarea de către un comerciant că îşi încetează activitatea sau că se stabileşte în altă parte în cazul cînd acest lucru nu este adevărat;
p) afirmarea că un produs poate spori şansele de cîştig la jocurile de noroc;
q) afirmarea neîntemeiată că produsul poate vindeca boli, disfuncţii sau malformaţii;
r) transmiterea de informaţii inexacte cu privire la condiţiile oferite de piaţă sau cu privire la posibilitatea achiziţionării produsului cu intenţia de a determina consumatorul să cumpere produsul în condiţii mai puţin favorabile decît în condiţiile normale ale pieţei;
s) afirmarea, în cadrul unei practici comerciale, că se va organiza un concurs sau se va oferi un premiu în scopuri promoţionale fără a acorda premiul promis sau un echivalent rezonabil;
t) descrierea unui produs ca fiind “gratuit”, “fără costuri” sau în termeni similari în cazul în care consumatorul trebuie să suporte şi alte costuri, în afară de costurile inevitabile ce rezultă din practica comercială, inclusiv plata pentru livrarea sau ridicarea produsului;
u) includerea în materialele publicitare a unei facturi sau a unui document similar referitor la plată, prin care consumatorului i se creează impresia că deja a comandat produsul promovat, cînd, de fapt, el nu l-a comandat;
v) afirmarea falsă sau crearea impresiei false că acţiunile comerciantului nu sînt legate de activităţile sale comerciale, industriale, de producţie sau artizanale ori falsa prezentare a sa în calitate de consumator;
w) crearea impresiei false că serviciul postvînzare cu privire la un produs este disponibil într-un stat, altul decît cel în care produsul este vîndut.
(13) O practică comercială este considerată ca fiind agresivă dacă, în contextul situaţiei de fapt şi ţinînd cont de toate caracteristicile şi circumstanţele, această practică limitează sau este susceptibilă să limiteze considerabil libertatea de alegere sau comportamentul consumatorului mediu în privinţa produsului prin hărţuire, constrîngere, inclusiv prin utilizarea forţei fizice sau prin influenţă nejustificată, şi, prin urmare, practica dată îl determină sau este susceptibilă să îl determine pe consumator să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o.
(14) Pentru a determina dacă o practică comercială recurge la hărţuire, constrîngere, inclusiv la forţă fizică sau la influenţă nejustificată, se ia în considerare:
a) momentul, locul desfăşurării, natura şi/sau durata practicii comerciale;
b) recurgerea la ameninţare, la un limbaj sau la un comportament abuziv;
c) exploatarea de către comerciant, în cunoştinţă de cauză, a oricărui eveniment nefast sau a oricărei situaţii deosebit de grave care afectează modul de a judeca al consumatorului mediu pentru a influenţa decizia consumatorului cu privire la produs;
d) orice obstacol oneros sau disproporţionat, neprevăzut în contract, impus de comerciant, atunci cînd consumatorul doreşte să îşi exercite drepturile contractuale, inclusiv dreptul de a rezilia contractul, de a schimba produsul ori de a se adresa unui alt comerciant;
e) orice ameninţare cu măsuri în situaţia în care acestea nu pot fi luate în mod legal.
(15) Sînt considerate ca fiind agresive, în orice situaţie, următoarele practici comerciale:
a) crearea impresiei consumatorului că nu poate părăsi sediul comerciantului pînă cînd nu se încheie un contract;
b) efectuarea de vizite personale la domiciliul consumatorului, ignorînd solicitarea acestuia de a pleca sau de a nu reveni, cu excepţia cazului în care legea permite acest lucru în vederea îndeplinirii unei obligaţii contractuale şi în măsura în care o permite;
c) solicitarea insistentă şi nedorită prin telefon, fax, email sau prin alt mijloc de comunicare la distanţă, cu excepţia cazului în care legea permite acest lucru în vederea îndeplinirii unei obligaţii contractuale şi în măsura în care o permite;
d) solicitarea de la un consumator care doreşte să execute o poliţă de asigurare de a prezenta documente care, în mod rezonabil, nu pot fi considerate relevante pentru a stabili dacă pretenţia este validă sau ignorarea sistematică a corespondenţei pertinente cu scopul de a-l determina pe consumator să renunţe la exercitarea drepturilor sale contractuale;
e) includerea într-o publicitate a unui îndemn direct adresat minorilor de a cumpăra produsele promovate ori de a convinge părinţii sau alţi adulţi să cumpere produsele promovate;
f) solicitarea unei plăţi imediate sau ulterioare pentru returnarea ori păstrarea în condiţii sigure a produsului care a fost furnizat de comerciant, dar pe care consumatorul nu l-a solicitat;
g) informarea explicită a consumatorului că, în cazul în care acesta nu cumpără produsul ori serviciul, comerciantul riscă să îşi piardă serviciul sau mijloacele de trai;
h) crearea falsei impresii consumatorului că a cîştigat sau va cîştiga un premiu sau un alt beneficiu echivalent ori că va cîştiga dacă va întreprinde o anumită acţiune, cînd, în realitate, nu există nici un premiu sau un alt beneficiu echivalent, cînd intrarea în posesia premiului sau a altui beneficiu echivalent este condiţionată de plata unei sume de bani ori de suportarea unui cost de către consumator.
Articolul 14. Competenţe şi drept de sesizare referitor la practicile comerciale incorecte
(1) În vederea stopării şi combaterii practicilor comerciale incorecte, persoanele sau autorităţile care, potrivit legii, au un interes legitim pot:
a) să iniţieze o acţiune în instanţă;
b) să sesizeze organul de control în domeniul protecției consumatorului, conform domeniului de competență, pentru ca acesta fie să decidă asupra reclamaţiilor, fie să iniţieze acţiuni în instanţă împotriva comercianţilor care au săvîrşit ori sînt susceptibili să săvîrşească practici comerciale incorecte.
(2) Comercianţii, în cazul în care nu sînt de acord cu sesizarea, trebuie să prezinte dovezi privind incorectitudinea afirmaţiilor expuse în sesizare în legătură cu practica comercială întreprinsă şi sînt obligaţi, la solicitarea instanţelor judecătoreşti sau a organului de control în domeniul protecției consumatorului, conform domeniului de competență, să le pună acestora la dispoziţie documente probatoare.
(3) În cazul în care documentele specificate la alin. (2) nu sînt prezentate într-un termen rezonabil, dar nu mai mare de 15 zile calendaristice, şi/sau dacă sînt recunoscute insuficiente, afirmaţiile expuse în sesizare se consideră fondate.
(4) Comercianţii concurenţi pot informa Consiliul Concurenţei în legătură cu practicile comerciale incorecte sau pot iniţia acţiuni în instanţă împotriva comercianţilor care au săvîrşit ori sînt susceptibili să săvîrşească practici comerciale incorecte.
Articolul 15. Răspunderi şi sancţiuni pentru utilizarea practicilor comerciale incorecte
(1) Ţinînd cont de toate interesele implicate şi, în special, de interesul public, instanţele judecătoreşti competente sau organul de control în domeniul protecției consumatorului, conform domeniului de competență:
a) dispun încetarea sau iniţierea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea practicilor comerciale incorecte, conform procedurilor şi atribuţiilor stabilite de Codul contravenţional;
b) dispun interzicerea sau iniţierea procedurilor legale corespunzătoare pentru interzicerea practicilor comerciale incorecte, chiar dacă acestea nu au fost încă aplicate, dar acest lucru este iminent, conform procedurilor şi atribuţiilor stabilite de Codul contravenţional;
c) solicită prezentarea de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului, în termen de 5 zile lucrătoare, a datelor de identificare a persoanelor fizice sau juridice implicate în realizarea publicităţii audiovizuale, considerată a fi o practică comercială incorectă, precum şi a unei copii a materialului publicitar difuzat.
(2) În cazul în care, în vederea eliminării efectelor practicilor comerciale incorecte, s-a dispus încetarea, respectiv interzicerea acestora, iar hotărîrea/decizia organului respectiv a rămas irevocabilă, instanţa care a emis hotărîrea judecătorească definitivă, respectiv organul de control în domeniul protecției consumatorului, conform domeniului de competență, poate solicita comerciantului:
a) publicarea hotărîrii/deciziei, integral sau parţial, în forma pe care o consideră adecvată;
b) publicarea unui comunicat suplimentar privind măsurile de redresare.
(3) Publicarea, în condiţiile alin. (2), se va face, în toate cazurile, într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala comerciantului.
(4) Prezenta lege nu exclude controlul pe care responsabilii de codurile de conduită îl pot efectua conform prevederilor din codurile de conduită pe care comercianţii s-au angajat să le respecte.
(5) Efectuarea controlului specificat la alin. (4) nu exclude şi nu limitează dreptul consumatorilor, al asociaţiilor obşteşti de consumatori sau al concurenţilor de a sesiza responsabilul de codul de conduită şi nici dreptul consumatorilor sau al asociaţiilor de a se adresa organul de control în domeniul protecției consumatorului, conform domeniului de competență ori instanţei judecătoreşti competente.
Articolul 16. Încheierea contractelor
Consumatorul, la încheierea contractelor, are următoarele drepturi:
a) de a lua liber decizii la achiziţionarea produsului, serviciului, fără a i se impune în contracte clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor practici comerciale incorecte, de natură a influenţa opţiunea acestuia;
b) de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale, inclusiv a celor privind caracteristicile principale şi condiţiile de garanţie, indicarea exactă a preţului sau tarifului, precum şi stabilirea cu exactitate a condiţiilor de credit şi a dobînzilor;
(b1) de a lua cunoştinţă, în prealabil, de textul contractului pe care intenţionează să îl încheie;
(c) de a fi exonerat de plata pentru produsele, serviciile care nu au fost solicitate;
(d) de a fi despăgubit pentru daunele cauzate de produsele, serviciile care nu corespund cerinţelor stabilite în actele normative sau declarate ori clauzelor contractuale;
(e) de a i se asigura deservirea tehnică necesară şi piese de schimb pe toată durata de funcţionare a produsului, stabilită în documentele normative sau declarată de către producător ori convenită de părţi;
(f) de a plăti pentru produsele, serviciile de care beneficiază sume stabilite cu exactitate, în prealabil; majorarea preţului iniţial este posibilă numai cu acordul consumatorului.
Articolul 161. Conformitatea produselor cu specificaţiile cuprinse în contractul de vînzare-cumpărare
(1) Vînzătorul este obligat să livreze consumatorului produse care sînt în conformitate cu contractul de vînzare-cumpărare.
(2) Se consideră că produsele sînt în conformitate cu contractul de vînzare-cumpărare în cazul în care:
a) corespund descrierii făcute de vînzător şi au aceleaşi calităţi ca şi produsele pe care vînzătorul le-a prezentat consumatorului ca mostră sau model;
b) corespund scopului specific solicitat de către consumator, scop făcut cunoscut vînzătorului şi acceptat de acesta la încheierea contractului de vînzare-cumpărare;
c) corespund scopurilor pentru care sînt utilizate în mod normal produsele de acelaşi tip;
d) fiind de acelaşi tip, prezintă caracteristici de calitate şi performanţe normale, la care consumatorul se poate aştepta în mod rezonabil, date fiind natura produsului şi declaraţiile publice privind caracteristicile concrete ale acestuia, făcute de vînzător, de producător sau de reprezentantul autorizat al acestuia, în special prin publicitate sau prin înscriere pe eticheta produsului.
(3) Nu se consideră a fi o neconformitate în sensul prezentului articol dacă, în momentul încheierii contractului de vînzare-cumpărare, consumatorul a cunoscut sau nu putea, în mod rezonabil, să nu cunoască această neconformitate ori dacă neconformitatea îşi are originea în materialele furnizate de consumator.
(4) Vînzătorul nu este răspunzător de declaraţiile publice menționate la alin. (2) lit. d), în oricare dintre următoarele situaţii, dacă demonstrează că:
a) nu a cunoscut şi nu ar fi putut, în mod rezonabil, să cunoască declaraţia în cauză;
b) declaraţia a fost rectificată pînă la momentul încheierii contractului de vînzare-cumpărare; sau
c) decizia de a cumpăra produsul nu putea fi influenţată de declaraţiile publice în cauză.
(5) Orice neconformitate care rezultă dintr-o instalare incorectă a produselor se consideră echivalentă unei neconformităţi a produselor dacă instalarea este prevăzută în contractul de vînzare-cumpărare şi produsele au fost instalate de vînzător sau pe răspunderea sa.
(6) Prevederile alin. (5) se aplică şi în cazul în care produsul destinat a fi instalat de consumator este instalat de acesta şi instalarea incorectă este datorată unei erori în instrucţiunile de instalare.
Articolul 17. Stabilirea duratei de funcţionare, termenului de valabilitate, termenului de garanţie
(1) Producătorul, prestatorul sînt obligaţi să stabilească o durată de funcţionare pentru produsele de folosinţă îndelungată, inclusiv pentru componentele şi accesoriile acestora care, după expirarea unei anumite perioade de timp, pot prezenta pericol pentru viaţa, sănătatea, ereditatea şi securitatea consumatorului sau pot provoca prejudicii bunurilor acestuia sau mediului înconjurător.
(2) Producătorul este obligat să stabilească termenul de valabilitate/data de minimă durabilitate pentru produsele nealimentare, altele decît cele pentru care este stabilită durata de funcţionare, care, după expirarea unei anumite perioade de timp, pot prezenta pericol pentru viaţa, sănătatea, ereditatea şi securitatea consumatorului sau pot provoca prejudicii bunurilor acestuia sau mediului înconjurător.
(3) Vînzătorul nu poate stabili un termen de garanție mai mic decît cel stabilit de către producător.
(4) În cazul în care producătorul nu a stabilit un termen de garanţie pentru produsele de folosinţă îndelungată, consumatorul beneficiază de drepturile prevăzute la art. 18 alin. (2) dacă neconformitățile au apărut în termen de 2 ani de la livrarea produsului.
(5) Vînzătorul, producătorul sînt obligaţi să asigure posibilitatea utilizării produselor de folosinţă îndelungată pe toată durata de funcţionare. În acest scop, ei au obligaţia să asigure reparaţia şi deservirea tehnică a lor, precum şi să asigure piese de schimb şi componente în volumul şi sortimentul necesar, pe toată durata de funcţionare, iar în cazul în care durata de funcţionare nu este prevăzută - în decurs de 10 ani de la data vînzării. Dacă data vînzării nu poate fi determinată, durata de funcţionare se calculează de la data fabricării.
(6) Vînzătorul produselor de folosinţă îndelungată, în cazul încetării activităţii sale în domeniul respectiv, este obligat să transmită persoanei fizice sau juridice care devine succesor obligaţiile sale de asigurare a posibilităţii de utilizare a produselor de folosinţă îndelungată pe toată durata de funcţionare.
Articolul 18. Drepturile consumatorului în cazul neconformităţii produsului
(1) Vînzătorul este răspunzător faţă de consumator pentru orice neconformitate existentă la momentul cînd a fost livrat produsul.
(2) În cazul unei neconformităţi, consumatorul are dreptul de a solicita vînzătorului să i se aducă produsul la conformitate gratuit, prin reparare sau înlocuire, conform alin. (3)–(12), ori să beneficieze de reducerea corespunzătoare a preţului sau restituirea contravalorii pentru acest produs prin rezoluţiunea contractului, în condiţiile alin. (14)–(16) şi (20).
(3) Consumatorul are dreptul, la opţiunea sa, de a solicita vînzătorului în primul rînd repararea produsului sau înlocuirea acestuia, gratuit în fiecare caz, cu excepţia situaţiei în care măsura reparatorie respectivă este imposibilă sau disproporţionată.
(4) Termenul „gratuit”, prevăzut la alin. (2) şi (3), se referă la toate costurile necesare aducerii produsului la conformitate, inclusiv costurile poştale, de transport, manipulare, diagnosticare, expertizare, demontare, montare, manoperă, pentru materialele utilizate şi ambalare.
În cazul produselor cu greutatea mai mare de 10 kg sau ale căror înălțime și circumferință depășesc în sumă 200 cm, transportarea către vînzător pentru reparaţia, înlocuirea, reducerea preţului şi restituirea contravalorii acestor mărfuri se efectuează cu forţele şi mijloacele vînzătorului, căruia i s-a adresat consumatorul, în limitele localităţii în care este amplasată unitatea de comerţ de unde a fost procurat produsul, precum şi din localitatea de reşedinţă a consumatorului.
În cazul în care vînzătorul/producătorul nu îndeplinește această prevedere, transportarea şi returnarea mărfurilor le poate efectua consumatorul pe contul vînzătorului/producătorului. Vînzătorul/producătorul restituie cheltuielile rezonabile pentru transportarea şi returnarea mărfurilor în baza documentelor justificative prezentate de către consumator.
(5) O măsură reparatorie se consideră ca disproporţionată în cazul în care impune vînzătorului costuri nerezonabile în comparaţie cu cealaltă măsură reparatorie, luîndu-se în considerare:
a) valoarea produsului, dacă nu ar fi existat neconformitatea;
b) importanţa neconformităţii;
c) posibilitatea realizării altei măsuri reparatorii fără vreun inconvenient semnificativ pentru consumator.
d) apariţia în mod repetat a unei neconformităţi la produs după efectuarea deja a unei reparaţii.
(6) O măsură reparatorie se consideră ca imposibilă dacă vînzătorul nu poate asigura produse identice pentru înlocuire sau piese de schimb pentru reparație, inclusiv în cazul lipsei utilajelor sau a tehnologiei aferente.
(7) Orice reparaţie sau înlocuire a produselor este făcută în cadrul unei perioade de timp rezonabile, stabilite de comun acord, în scris, între vînzător şi consumator, fără niciun inconvenient semnificativ pentru consumator, luîndu-se în considerare natura produsului şi scopul pentru care consumatorul a solicitat produsul. Perioada de timp stabilită nu poate depăşi 14 zile calendaristice de la data la care consumatorul a adus la cunoştinţă vînzătorului neconformitatea produsului și l-a predat vînzătorului ori persoanei desemnate de acesta în baza unui document de predare-primire. Acest termen poate fi prelungit numai cu acordul consumatorului şi este stipulat în contract.
(8) În cazul reparării produsului, în acesta se montează numai piese noi.
(9) În cazul reţinerii produsului pentru reparare sau înlocuire, vînzătorul este obligat să elibereze consumatorului o dovadă în formă scrisă, care să conţină elementele de identificare a sa şi a produsului reţinut, precum şi termenul de soluţionare a reclamaţiei.
(10) În cazul în care consumatorul a solicitat înlocuirea de către vînzător a produsului cu neconformitate cu un produs similar de alt model, se recalculează preţul de cumpărare.
(11) În cazul în care, la momentul adresării consumatorului, agentul economic nu dispune de un produs similar cu cel returnat, consumatorul este în drept să ceară restituirea contravalorii produsului, iar vînzătorul este obligat să primească produsul respectiv şi să restituie suma plătită.
(12) În cazul în care în locul reparării produsului vînzătorul livrează un produs conform sau restituie contravaloarea produsului, acesta poate cere consumatorului restituirea produsului cu neconformitate potrivit regulilor privind efectele rezoluţiunii contractului.
(13) Consumatorul nu poate solicita înlocuirea produselor în cazul produselor second-hand.
(14) Consumatorul poate solicita o reducere corespunzătoare a preţului sau restituirea contravalorii produsului prin rezoluţiunea contractului în oricare dintre următoarele cazuri:
a) dacă nu beneficiază de dreptul de reparaţie sau de înlocuire a produsului;
b) dacă vînzătorul nu a efectuat măsura reparatorie într-o perioadă de 14 zile calendaristice sau în termenul convenit cu consumatorul în conformitate cu alin. (7);
c) dacă vînzătorul, nu a efectuat măsura reparatorie fără a provoca, a provocat un inconvenient semnificativ pentru consumator;
d) la apariţia unei neconformităţi la produs după efectuarea deja a unei măsuri reparatorii conform alin. (3)–(12), dacă consumatorul a refuzat repararea sau înlocuirea produsului;
e) la depistarea neconformităţii produsului în termen de 6 luni de la livrarea produsului, dacă consumatorul a refuzat repararea sau înlocuirea produsului.
(15) Suma reducerii prețului la produsele neconforme se stabilește cu acordul ambelor părţi (vînzător și consumator).
(16) Consumatorul nu are dreptul să solicite restituirea contravalorii produsului prin rezoluţiunea contractului dacă neconformitatea este minoră. Se consideră minoră neconformitatea care nu exercită o influenţă substanţială asupra utilizării produsului.
(17) În cazul produselor alimentare, farmaceutice necorespunzătoare cerinţelor stabilite în actele normative sau declarate, vînzătorul este obligat, la cererea şi opţiunea consumatorului, să le înlocuiască sau să restituie contravaloarea acestora.
(18) La restituirea contravalorii se ia în calcul preţul produsului la data examinării reclamaţiei – în cazul în care preţul lui s-a majorat, şi preţul la data procurării – în cazul în care preţul lui s-a micşorat.
(19) Vînzătorul, prestatorul au aceleaşi obligaţii pentru produsul, serviciul înlocuit ca şi pentru produsul vîndut, serviciul prestat iniţial.
(20) Reducerea corespunzătoare a preţului sau restituirea contravalorii produsului în cadrul termenului de garanţie, în caz de deficienţe care nu sînt imputabile consumatorului, se face necondiţionat de către vînzător într-un termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data înaintării reclamaţiei de către consumator sau în termenul stabilit în contract, în condițiile menționate la alin. (14)–(18).
(21) În cazul produselor electrice de uz casnic, vînzătorul este obligat, la înaintarea de către consumator a cerinţei întemeiate conform prevederilor alin. (2), să pună la dispoziţia acestuia gratuit, în termen de 3 zile, pe perioada remedierii, un produs similar, suportînd cheltuielile de transport.
(22) În cazul depistării deficienţelor la produse constituite din elemente separate în diverse garnituri, seturi, care au termenele lor de garanţie, consumatorul are drepult să înainteze una din revendicările stipulate la alin. (2) atît în privinţa întregii garnituri, întregului set, cît şi a unor piese defectate.
Articolul 181. Drepturile consumatorului în cazul neconformităţii serviciului prestat
(1) În cazul serviciilor, remedierea gratuită a deficienţelor apărute care nu sînt imputabile consumatorului, înlocuirea gratuită în condițiile art. 18 alin. (4), reducerea corespunzătoare a preţului sau restituirea contravalorii se aplică la constatarea deficienţelor în timpul prestării sau recepţionării serviciului ori în cadrul termenului de garanţie și se face de către prestator într-un termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data înaintării reclamaţiei de către consumator sau în termenul stabilit în contract.
(2) Prestatorul asigură toate operaţiunile şi suportă toate cheltuielile necesare pentru remedierea deficienţelor constatate la serviciile prestate, înlocuirea produselor utilizate în cadrul serviciilor respective, inclusiv transportul, manipularea, diagnosticarea, expertizarea, demontarea, montarea şi ambalarea acestora, sau pentru restituirea contravalorii serviciilor necorespunzătoare în cadrul termenului de garanţie.
(3) Consumatorul are dreptul să rezilieze contractul de prestare a serviciului de calitate corespunzătoare în orice moment, cu condiţia că achită prestatorului o parte din preţ, proporţională cu partea din serviciul prestat pînă la primirea de către prestator a avizului de reziliere a contractului, dacă contractul nu prevede altfel.
Articolul 182. Acţiunea în regres
Dacă vînzătorul este răspunzător faţă de consumator pentru neconformitatea rezultată dintr-o acţiune sau dintr-o omisiune a producătorului ori a unui agent economic din acelaşi lanţ contractual, vînzătorul are dreptul să intenteze acțiune de regres împotriva celui responsabil de neconformitate, în condiţiile legii.
Articolul 183. Termene
(1) Răspunderea vînzătorului privind garanția legală de conformitate este angajată dacă neconformitatea apare într-un termen de 2 ani, calculat de la livrarea produsului. În cazul în care vînzătorul a stabilit un termen de garanţie comercială mai mare decît cel de garanţie legală de conformitate de 2 ani, răspunderea vînzătorului, conform prevederilor art. 18, este angajată dacă neconformitatea apare în cadrul termenului de garanţie comercială oferit.
(2) Pentru produsele a căror durată de funcţionare este mai mică de 2 ani, termenul prevăzut la alin. (1) se reduce la această durată.
(21) Pentru produsele altele decît cele de folosință îndelungată, precum articole de încălțăminte, țesături, articole de sticlă și ceramică, răspunderea vînzătorului este angajată dacă neconformitatea apare într-un termen de 30 de zile de la data vînzării acestora.
(3) În cazul produselor second-hand, vînzătorul poate să nu acorde garanție.
(4) Consumatorul trebuie să informeze vînzătorul despre neconformitate în termen de pînă la 2 luni de la data la care a constatat-o.
(5) Pînă la proba contrară, orice neconformitate depistată în termen de 6 luni de la livrarea produsului se prezumă că a existat la momentul livrării acestuia, cu excepţia cazurilor în care prezumţia în cauză este incompatibilă cu natura produsului sau natura neconformităţii.
(6) La înlăturarea deficienţelor prin înlocuirea unei piese de schimb sau a unei părţi componente a produsului, pentru care sînt stabilite termene de garanţie, termenul de garanţie pentru noile piese de schimb sau părţi componente se calculează din ziua eliberării produsului reparat către consumator.
(7) Pentru produsele de sezon (încălţăminte, articole vestimentare, produse din blană etc.) procurate pînă la începerea sezonului respectiv, termenul de garanţie se calculează de la începutul sezonului: pentru perioada de iarnă – de la 1 octombrie, pentru perioada de vară – de la 1 aprilie, răspunderea vînzătorului fiind angajată în conformitate cu prevederile alin. (21).
(8) Data achiziţionării produsului se stabileşte în baza bonului de casă sau a oricărui alt document care confirmă achiziţionarea produsului ori în baza altor mijloace de probă (inclusiv depoziţiile martorilor) care pot permite stabilirea datei şi a locului de achiziţionare.
(9) Perioada în decursul căreia produsul nu a fost utilizat din cauza remedierii deficienţelor prelungeşte, în mod corespunzător, termenul de garanţie. Curgerea termenului de garanție se suspendă din momentul sesizării vînzătorului pînă la aducerea produsului în stare de funcţionare corespunzătoare.
(10) În cazul unor vicii ascunse, apărute după expirarea termenului de garanţie, termenul stabilit la art. 18 alin. (7) şi (20) curge de la data finalizării expertizei tehnice efectuate în conformitate cu art. 185 alin. (3).
(11) În cazul serviciilor de reparaţie a produselor de folosinţă îndelungată în perioada postgaranţie, termenul minim de garanţie constituie 6 luni.
(12) Produsele de folosinţă îndelungată defectate, din motive care nu sînt imputabile consumatorului, în termenul prevăzut la alin. (1)–(3) sau în termenul de garanţie stabilit în conformitate cu art. 184 alin. (3) lit. b), atunci cînd nu pot fi reparate sau cînd durata cumulată de nefuncţionare din cauza deficienţelor apărute depăşeşte 10% din durata acestui termen, la cererea consumatorului, vor fi înlocuite de către vînzător, iar dacă nu pot fi înlocuite, acesta va restitui consumatorului contravaloarea produsului respectiv.
Articolul 184. Garanţii
(1) Garanția comercială este obligatorie din punct de vedere juridic pentru ofertant, în condiţiile stabilite în certificatul de garanţie şi în publicitatea aferentă.
(2) Certificatul de garanţie cuprinde menţiuni cu privire la drepturile conferite prin lege consumatorului şi atestă în mod clar că aceste drepturi nu sînt afectate prin garanția comercială oferită.
(3) Certificatul de garanţie precizează conținutul garanției comerciale şi elementele esenţiale necesare pentru a face reclamaţii în temeiul garanţiei, în special:
a) elementele de identificare a produsului;
b) termenul de garanţie;
c) domeniul teritorial al garanţiei;
d) modalităţile de asigurare a garanţiei – reparare, înlocuire, restituire a contravalorii, condiţiile şi termenul de realizare a acestora;
e) denumirea şi adresa garantului (ale producătorului, vînzătorului şi ale întreprinderii specializate în deservire tehnică).
(4) Certificatul de garanţie se redactează în termeni simpli şi uşor de înţeles, în limba română.
(5) Certificatul de garanţie se oferă pe suport de hîrtie sau pe orice alt suport durabil, disponibil şi accesibil consumatorului.
(6) În cazul în care garanția comercială nu respectă prevederile alin. (2)–(4), valabilitatea acesteia nu este afectată, consumatorul avînd dreptul de a solicita vînzătorului îndeplinirea garanţiei, în condiţiile legii.
(7) Clauzele contractuale sau înţelegerile încheiate între vînzător şi consumator înainte ca neconformitatea să fie cunoscută de consumator şi comunicată vînzătorului, care limitează sau înlătură, direct ori indirect, drepturile consumatorului prevăzute de prezenta lege, sînt nule de drept.
(8) Drepturile consumatorilor prevăzute la art.18, 181, 183 şi la art. 184 alin. (1)–(7) sînt exercitate fără a aduce atingere altor drepturi pe care consumatorul le poate invoca conform prevederilor legale care reglementează răspunderea contractuală sau necontractuală.
(9) În cazul în care nu se oferă garanţie comercială, consumatorului, la cerere, i se aduc la cunoştinţă de către vînzător, printr-un document scris, pe suport de hîrtie sau pe orice alt suport durabil, drepturile prevăzute la art. 183.
Articolul 185. Modul de depunere şi soluţionare a reclamaţiilor
(1) În perioada termenului de garanţie, consumatorii depun reclamaţiile referitoare la produsele necorespunzătoare iniţial vînzătorului sau prestatorului.
(2) Odată cu depunerea reclamaţiei, consumatorul prezintă o copie de pe bonul de casă sau o copie de pe alt document care confirmă efectuarea cumpărăturii (inclusiv certificatul de garanţie).
(3) Dacă vînzătorul/prestatorul refuză să satisfacă reclamaţia consumatorului conform prevederilor art. 18 alin. (2) şi art. 181 alin. (1) pe motiv că neconformitatea a apărut din motive imputabile consumatorului şi acesta nu este de acord cu asemenea concluzie, vînzătorul/prestatorul este obligat să dovedească vina consumatorului în ceea ce priveşte deficiențele apărute la produsul vîndut, serviciul prestat prin expertiza tehnică efectuată de o terţă parte competentă în domeniu, abilitată în conformitate cu legea. În acest caz, într-un termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data depunerii reclamaţiei, vînzătorul/prestatorul notifică, printr-un document scris, pe suport de hîrtie sau pe orice alt suport durabil, consumatorul cu privire la depunerea cererii de efectuare a expertizei, la datele de contact ale instituției abilitate în desfășurarea expertizelor și, la cererea consumatorului, transmite acestuia dovada înregistrării solicitării de expertiză a produsului corespunzător în instituția respectivă. În caz contrar, vînzătorul/prestatorul este obligat să îndeplinească cerinţele prevăzute la art. 18 alin. (2) şi art. 181 alin. (1).
(31) Consumatorul este în drept să participe la expertiză personal sau prin intermediul reprezentantului său.
(4) În cazul refuzului de a satisface reclamaţia consumatorului prin repararea sau înlocuirea gratuită, reducerea corespunzătoare a preţului sau restituirea contravalorii pentru produsul neconform sau serviciul prestat neconform, vînzătorul, prestatorul prezintă acestuia refuzul în scris. Neprezentarea refuzului în termenul stabilit la alin. (3) se consideră refuz tacit.
(5) În cazul în care consumatorul nu este de acord cu rezultatele examinării reclamaţiei sau în cazul refuzului de a satisface reclamația, consumatorul are dreptul să se adreseze organelor abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor sau, conform procedurii civile, în instanţa de judecată, anexînd la petiţie copia de pe răspunsul vînzătorului sau, în cazul refuzului tacit, documentele care confirmă depunerea reclamației în adresa vînzătorului.
Articolul 19 Înlocuirea produsului de calitate corespunzătoare
(1) Consumatorul este în drept să ceară vînzătorului, în unitatea de comerţ de unde a fost procurat în termen de 14 zile, înlocuirea unui produs nealimentar de calitate corespunzătoare cu un produs similar celui procurat dacă acest produs nu-i convine ca formă, gabarite, model, mărime, culoare sau dacă nu-l poate utiliza conform destinaţiei din alte cauze, cu efectuarea, în cazul diferenţei de preţ, a recalculului corespunzător.
(2) Dacă produsul necesar pentru înlocuire lipseşte, consumatorul are dreptul să rezilieze contractul, iar vînzătorul este obligat să-i restituie contravaloarea produsului.
(3) Cererea consumatorului de a i se înlocui produsul sau de a i se restitui contravaloarea lui urmează să fie executată dacă produsul nu este utilizat, nu şi-a pierdut calităţile de consum şi dacă există probe că a fost cumpărat de la vînzătorul respectiv.
(4) Lista produselor nealimentare de calitate corespunzătoare ce nu pot fi înlocuite cu un produs similar este prezentată în anexa la prezenta lege.
Articolul 20. Repararea prejudiciului
(1) Consumatorul este în drept să pretindă repararea prejudiciului cauzat de produsele, serviciile necorespunzătoare indiferent de faptul dacă s-a aflat sau nu în relaţii contractuale cu vînzătorul, prestatorul.
(2) Prejudiciul se repară de către vînzător, prestator şi în cazul în care livrarea produsului, prestarea serviciului se fac în mod gratuit sau la preţ redus ori dacă produsul a fost comercializat ca piese de schimb sau distribuit sub altă formă.
(3) Prejudiciul (inclusiv moral) se repară de către vînzător, prestator dacă a fost cauzat pe parcursul:
a) termenului de valabilitate sau pînă la data de minimă durabiliate – la produsele pentru care se stabileşte acest termen/dată;
b) duratei de funcţionare - la produsele de folosinţă îndelungată;
c) a 2 ani - la produsele pentru care nu este prevăzută stabilirea termenului de valabilitate/datei de minimă durabilitate sau duratei de funcţionare.
(4) Prejudiciul moral cauzat consumatorului de către producător, vînzător, prestator prin încălcarea drepturilor lui prevăzute de prezenta lege, precum şi de alte acte normative, se repară în mărimea stabilită de instanţa judecătorească.
(5) Prejudiciul moral se repară indiferent de repararea prejudiciului material cauzat consumatorului.
(6) Pentru repararea prejudiciului cauzat consumatorului, acesta trebuie să facă dovada prejudiciului.
Capitolul VI
ORGANELE ABILITATE CU FUNCŢII DE PROTECŢIE A CONSUMATORILOR
Articolul 27. Autorităţile administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor
(1) Protecţia drepturilor consumatorilor de către stat se realizează prin elaborarea şi promovarea la nivel de stat a politicii în domeniul protecţiei drepturilor consumatorilor, elaborarea şi aprobarea legilor şi altor acte normative în domeniu, prin organizarea şi exercitarea controlului şi supravegherii de stat asupra respectării legislaţiei în domeniu, precum şi a cerinţelor stabilite în actele normative sau declarate referitoare la produse, servicii.
(2) Organul central de specialitate al administraţiei publice responsabil de elaborarea politicii de stat în domeniul protecţiei consumatorilor este Ministerul Economiei, care are următoarele atribuţii principale în domeniul protecţiei consumatorilor:
a) coordonează şi promovează politica statului în domeniul protecţiei consumatorilor;
b) asigură dezvoltarea cadrului legislativ în domeniul protecţiei consumatorilor, inclusiv prin transpunerea directivelor europene relevante în legislaţia naţională;
c) coordonează activitatea organelor administraţiei publice abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor specificate la art. 28 alin. (1) (23);
d) coordonează activităţile de informare şi de educare a cetăţenilor în ceea ce priveşte drepturile pe care le au în calitate de consumatori;
e) organizează activitatea Consiliului coordonator pentru protecţia consumatorilor şi supravegherea pieţei (în continuare – Consiliul coordonator), organ consultativ care întruneşte reprezentanţi desemnaţi ai autorităților administrației publice centrale, ai autorităţilor de supraveghere a pieţei, ai organului vamal, ai asociaţiilor obşteşti de consumatori şi ai asociaţiilor profesionale sectoriale;
f) reprezintă Republica Moldova în organismele internaţionale de protecţie a consumatorilor.
g) asigură informarea statelor terțe și a Comisiei Uniunii Europene cu privire la autoritățile competente și a biroului unic de legătură privind cooperarea transfrontalieră în domeniul protecției consumatorului, precum şi la modul în care acestea pot fi contactate.
(21) Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor este autoritatea administrativă care coordonează la nivel naţional controlul respectării legislaţiei cu privire la protecţia consumatorilor, avînd statut de punct de contact naţional.
(3) Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor are următoarele atribuţii principale:
a) implementează politica în domeniul protecţiei consumatorilor în comun cu organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, cu autorităţile administrative din subordinea ministerelor şi alte autorităţi administrative centrale din subordinea Guvernului, care au atribuţii de control în domeniul protecţiei consumatorilor, cu autorităţile administraţiei publice locale cu atribuţii în domeniu şi cu asociaţiile obşteşti de consumatori;
a1) monitorizează activitatea de protecţie a consumatorilor desfăşurată de autorităţile administrative competente indicate la art. 28 alin. (2);
a2) elaborează, în comun cu celelalte autorităţi competente în domeniul protecţiei consumatorilor, şi aprobă metodologii, instrucţiuni, ghiduri, recomandări metodice privind aplicarea cadrului normativ cu privire la protecţia consumatorilor;
b) examinează şi elaborează, în comun cu celelalte autorităţi competente în domeniul protecţiei consumatorilor, precum şi înaintează propuneri la proiecte de acte legislative sau de alte acte normative în domeniul protecţiei consumatorilor referitor la fabricarea, ambalarea, etichetarea, conservarea, depozitarea, transportarea, introducerea și/sau punerea la dispoziție pe piață, şi comercializarea produselor, referitor la prestarea serviciilor, astfel încît acestea să nu pună în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor, să nu afecteze drepturile şi interesele lor legitime, precum şi referitor la regulile de desfăşurare a activităţilor de comerţ;
c) participă, în colaborare cu organizaţii şi instituţii din ţară şi din străinătate, la realizarea programelor interne şi internaţionale în domeniul protecţiei consumatorilor în limita competenţelor ce îi revin conform legii;
d) organizează activităţi de informare, consiliere şi educare a consumatorilor în ceea ce priveşte drepturile lor legitime;
e) colaborează cu asociaţiile obşteşti de consumatori în vederea informării consumatorilor asupra drepturilor lor legitime şi a modalităţii de apărare a acestora;
f) informează consumatorii asupra produselor şi serviciilor ce prezintă riscuri pentru sănătatea şi securitatea lor, precum şi asupra practicilor comerciale incorecte care le pot afecta interesele economice;
g) efectuează controlul respectării prevederilor legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor, inclusiv al activității în domeniul jocurilor de noroc, controlul respectării cerințelor privind siguranța produselor nealimentare, introduse sau puse la dispoziţie pe piaţă destinate consumatorilor;
g1) efectuează supravegherea pieţei privind conformitatea produselor nealimentare, introduse sau puse la dispoziţie pe piaţă, cerinţelor esenţiale aplicabile, precum şi controlul conformităţii serviciilor prestate, inclusiv turistice, cerinţelor stabilite în actele normative şi/sau declarate, cu excepția domeniilor atribuite competenței altor organe, conform art. 28 alin. (2);
h) efectuează prelevări de probe de produse nealimentare puse la dispoziţie pe piaţă pentru analize şi încercări în laboratoare acreditate;
i) efectuează supravegherea metrologică a respectării de către persoanele juridice şi/sau fizice a prevederilor actelor legislative şi altor acte normative în domeniul metrologiei legale;
i1) elaborează, cu participarea celorlalte autorităţi competente în domeniul protecţiei consumatorilor, şi aprobă raportul anual privind activitatea de protecţie a consumatorilor, de asemenea asigură publicarea acestuia pe pagina sa web oficială;
j) prezintă periodic rapoarte şi sinteze Ministerului Economiei şi autorităţilor administraţiei publice centrale interesate referitor la activitatea proprie în domeniul protecţiei consumatorilor şi referitor la rezultatele supravegherii pieţei;
k) constată contravenţii, examinează cauze contravenţionale şi aplică sancţiuni în conformitate cu prevederile Codului contravenţional;
l) emite decizii de remediere, înlocuire, restituire a contravalorii produsului, serviciului necorespunzător, conform art. 18(13),181 şi 185, ce urmează a fi executate în termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data recepţionării de către agentul economic;
m) emite decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte;
n) emite decizii de interzicere a practicilor comerciale incorecte, chiar dacă acestea nu au fost aplicate, dar acest lucru este iminent;
o) solicită informaţii privind măsurile întreprinse de către agenţii economici în vederea remedierii neajunsurilor depistate;
p) sesizează autoritatea de licenţiere în cazul constatării cazurilor de comercializare a produselor falsificate (contrafăcute) şi/sau periculoase ori în cazul altor încălcări, în scopul suspendării sau retragerii licenţei;
p1) suspendă activitatea unităţii comerciale în cazul în care agentul economic comercializează produse falsificate (contrafăcute) şi/sau periculoase sau înaintează instanţei de judecată cererea de încetare a activităţii unităţii comerciale;
q) sesizează organismele de evaluare a conformităţii acreditate, în baza constatărilor proprii, sesizărilor consumatorilor sau sesizărilor asociaţiilor obşteşti de consumatori, în ceea ce priveşte neconformitatea produselor şi serviciilor puse la dispoziție pe piață, însoţite de certificate de conformitate;
r) examinează reclamaţiile consumatorilor în vederea protejării drepturilor legitime ale acestora;
s) realizează protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor prin mijloacele prevăzute de lege;
t) acordă persoanelor fizice şi juridice consultanţă de specialitate în domeniul protecţiei consumatorilor;
t1) acordă autorităţilor administrative în domeniul protecţiei consumatorilor asistenţă metodică privind aplicarea şi controlul respectării legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor;
t2) coordonează activitatea de conlucrare între autorităţile competente din Republica Moldova privind încălcările transfrontaliere în domeniul protecției consumatorilor;
u) îndeplineşte alte sarcini stabilite prin lege în domeniul său de activitate.
(31) Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor îşi exercită atribuţiile prevăzute la alin. (3) lit. f)–h), l)–s) din prezentul articol în alte domenii decît cele atribuite competenţei altor organe conform art. 28 alin. (2).
(32) Raportul anual privind activitatea de protecţie a consumatorilor se elaborează şi se aprobă pînă la data de 31 martie a anului în curs, pentru anul precedent, iar publicarea acestuia pe pagina web oficială a Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor se face în termen de 5 zile lucrătoare de la data aprobării.
(4) Regulamentul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor se aprobă de Guvern.
(5) Pentru coordonarea activităţii de protecţie a consumatorilor se creează, prin hotărîre de Guvern, Consiliul Coordonator, care:
a) contribuie la promovarea politicii statului în domeniul protecţiei consumatorilor;
b) participă la elaborarea programelor naţionale de protecţie a consumatorilor pe termen scurt şi pe termen lung;
c) coordonează activităţile desfăşurate în domeniul protecţiei consumatorilor de către autorităţile administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor;
d) participă la procesul de armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor;
e) coordonează activitatea de implementare şi realizare a prevederilor legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor.
Articolul 28. Alte organe ale administraţiei publice abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor
(1) Alte organe ale administraţiei publice abilitate cu funcţii de reglementare în domeniul protecţiei consumatorilor, în limita domeniului de competenţă, sînt:
a) în domeniul protecţiei vieţii şi sănătăţii consumatorilor - Ministerul Sănătății;
b) în domeniul transportului interurban şi internaţional - organul de specialitate al administraţiei publice centrale în domeniul transporturilor;
c) în domeniul construcţiilor - organul administraţiei publice centrale specializat în domeniul construcţiilor;
d) în domeniul turismului - Agenţia Turismului;
f) în domeniul telecomunicaţiilor - organul de stat abilitat cu funcţii de reglementări în telecomunicaţii;
g) în domeniul asigurărilor - Comisia Națională a Pieței Financiare;
h) în domeniul serviciilor bancare - Banca Naţională.
i) în domeniul produselor alimentare, la toate etapele lanţului alimentar – Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.
(2) Controlul respectării prevederilor legislaţiei cu privire la protecţia consumatorilor în partea ce ține de siguranţa şi calitatea produselor şi serviciilor, introduse sau puse la dispoziţie pe piaţă şi destinate consumatorilor, inclusiv în partea ce se referă la practicile corecte în domeniu, este efectuat:
a) în domeniul alimentar, la toate etapele lanţului alimentar – de către Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor;
b) în domeniul produselor medicamentoase, farmaceutice şi parafarmaceutice, al serviciilor prestate de instituţiile farmaceutice şi medicale, precum şi al altor produse şi servicii, puse la dispoziţia consumatorului de întreprinderile şi instituţiile farmaceutice şi medicale – de către organul de stat de supraveghere a sănătăţii publice;
c) în domeniul transportului interurban şi internaţional – de către organele de stat abilitate cu funcţii de control al transportului rutier, aeronautic şi naval, conform domeniilor de competenţă;
d) în domeniul securităţii industriale şi construcţiilor – de către Agenția pentru Supraveghere Tehnică;
e) în domeniile energetic, al alimentării cu apă şi canalizării – de către organul de stat abilitat cu funcţii de reglementare în energetică şi în domeniul alimentării cu apă şi canalizării;
f) în domeniul telecomunicaţiilor – de către organul de stat abilitat cu funcţii de control în telecomunicaţii;
g) în domeniul asigurărilor – de către Comisia Națională a Pieței Financiare.
(3) Autorităţile indicate la alin. (2) realizează, în limita domeniilor de competenţă, atribuţiile generale prevăzute la art. 27 alin. (3) lit. a), b)–h), k)–u) şi aplică corespunzător prevederile prezentei legi.
(4) Autorităţile indicate la alin. (2) prezintă Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, anual şi la solicitare, informaţii privind activitatea în domeniul protecţiei consumatorilor şi contribuie la elaborarea raportului anual privind protecţia consumatorilor.
Articolul 281. Organele abilitate cu funcții de control privind clauzele abuzive
(1) Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor efectuează controlul respectării prevederilor art. 712–7204 din Codul civil în partea referitoare la contractele încheiate cu consumatorii și constatarea clauzelor abuzive în contracte, la sesizarea consumatorului sau din oficiu, în condițiile legii.
(2) Comerciantul are obligația de a prezenta Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, la solicitare, o copie de pe originalul contractelor încheiate cu consumatorul care fac obiectul controlului, cu respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal și a altor obligații de confidențialitate impuse de lege sau de contract.
(3) În cazul constatării clauzelor abuzive în contractul încheiat cu consumatorul, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor întocmește act de constatare și intentează acțiune în instanța de judecată în vederea solicitării constatării nulității acestor clauze.
(4) În cazul în care constată caracterul abuziv al clauzelor contractuale elaborate pentru a fi utilizate în o multitudine de contracte, instanța de judecată constată nulitatea acestor clauze, dispune excluderea lor din contract, impunînd, totodată, comerciantului obligația de a exclude aceste clauze din contractele cu același obiect încheiate cu alți consumatori, precum și interdicția de a include astfel de clauze în alte contracte care urmează a fi încheiate cu consumatorii.
(5) Pentru prevenirea includerii în contracte a unor clauze abuzive, acțiunile menționate la alin. (3) și (4) pot fi îndreptate, separat sau în ansamblu, împotriva unui număr de comercianți din același sector economic sau împotriva asociațiilor acestora care utilizează sau recomandă utilizarea acelorași clauze sau a unor clauze similare.
(6) Consumatorul prejudiciat nemijlocit prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor legii sau asociațiile obștești de consumatori sînt în drept să intenteze acțiuni în instanța de judecată în apărarea drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor prejudiciați, în vederea solicitării constatării nulității clauzelor contractuale presupuse a fi abuzive, în condițiile legii.
Articolul 282. Autoritatea de supraveghere privind respectarea legislației în domeniul drepturilor consumatorilor la încheierea contractelor la distanță și a contractelor negociate în afara spațiilor comerciale
(1) Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor este autoritatea de supraveghere privind respectarea legislației cu privire la drepturile consumatorilor la încheierea contractelor la distanță și a contractelor negociate în afara spațiilor comerciale, inclusiv a prevederilor art. 5752, 6783–67814, 704–7116, 8031 și 8032 din Codul civil.
(2) Pentru a stopa încălcările prevederilor prevăzute la alin. (1), consumatorii sau reprezentanții lor legali și asociațiile obștești de consumatori care, potrivit legii, au un interes legitim în protejarea consumatorilor pot:
a) să inițieze acțiuni în justiție împotriva comercianților care au săvîrșit încălcări ale legislației prevăzute la alin. (1); sau
b) să sesizeze Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor în vederea inițierii de către acesta a acțiunilor în instanță împotriva comercianților care au săvârșit încălcări ale legislației prevăzute la alin. (1).
(3) Autoritățile publice abilitate cu funcții de protecție a consumatorilor și comercianții concurenți pot sesiza Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor în legătură cu încălcarea legislației prevăzute la alin. (1), pentru ca acesta să inițieze acțiuni în instanță împotriva comercianților care au săvârșit aceste încălcări.
Articolul 29. Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale privind protecţia consumatorilor
În scopul protecţiei consumatorilor, autorităţile administraţiei publice locale, în raza unităţii teritorial-administrative respective, în conformitate cu legislaţia, au obligaţia:
a) să informeze consumatorii şi să le acorde consultaţii, să examineze, în limita competenţei lor, reclamaţiile acestora referitor la:
- transportul local;
- serviciile comunale;
- activităţile pentru care, conform legislaţiei, ele acordă autorizaţii;
b) să readreseze reclamaţiile către organul abilitat cu funcţii de protecţie a consumatorilor în domeniul respectiv în cazul în care obiectul reclamaţiei depăşeşte limita competenţei lor;
c) să informeze neîntîrziat autorităţile competente despre cazurile de constatare a produselor, serviciilor falsificate (contrafăcute) sau periculoase, precum şi despre alte cazuri de necorespundere cerinţelor stabilite în actele normative sau declarate;
e) să contribuie prin mijloace posibile la înfiinţarea şi funcţionarea asociaţiilor obşteşti de consumatori.
Articolul 30. Asociaţiile obşteşti de consumatori
(1) Cetăţenii sînt în drept de a se organiza benevol în asociaţii obşteşti de consumatori, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia.
(2) Asociaţiile obşteşti de consumatori au dreptul:
a) să înainteze în instanţe judecătoreşti acţiuni pentru protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor, fără achitarea taxei de stat;
b) să adreseze, atît organelor de control, cît şi organelor procuraturii, propuneri privind tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de producerea şi comercializarea produselor, prestarea serviciilor care nu corespund cerinţelor stabilite în actele normative sau declarate, precum şi de nerespectarea drepturilor consumatorilor, prevăzute de legislaţie;
c) să informeze, în baza reclamaţiilor primite de la consumatori, organele abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor despre produsele, serviciile necorespunzătoare;
d) să solicite instanţei de contencios administrativ competente anularea în tot sau în parte a actelor, emise de autorităţile publice, care lezează drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor şi care contravin legislaţiei;
e) să organizeze, în modul stabilit de lege, efectuarea expertizei produselor, serviciilor în ceea ce priveşte conformitatea lor cerinţelor stabilite în actele normative sau;
f) să înainteze agenţilor economici şi organelor abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor propuneri privind îmbunătăţirea calităţii produselor, serviciilor şi interzicerea comercializării produselor necorespunzătoare;
g) să sesizeze organele abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor referitor la produsele, serviciile necorespunzătoare sau care pun în pericol viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor, referitor la clauze abuzive în contracte şi practicile incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii;
h) să primească de la organele abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor informaţii şi răspunsuri referitor la propunerile şi sesizările înaintate;
i) să organizeze chestionarea consumatorilor în scopul elucidării opiniei publice despre calitatea produselor comercializate şi preţurile lor;
j) să informeze consumatorii, prin intermediul mass-media, despre calitatea produselor, serviciilor, încălcarea drepturilor şi intereselor lor legitime, despre rezultatele consultării opiniei publice;
k) să întreţină relaţii de colaborare internaţională în domeniul protecţiei consumatorilor;
l) să înainteze autorităţilor administraţiei publice propuneri pentru modificarea legislaţiei în vigoare în domeniul protecţiei consumatorilor;
m) să efectueze activităţi de informare şi de consiliere în domeniul protecţiei consumatorilor;
n) să reprezinte interesele consumatorilor în procedura de mediere la soluţionarea litigiilor dintre consumator şi vînzător/prestator.
(3) Programele, proiectele şi activităţile de informare a consumatorilor propuse de asociaţiile obşteşti de consumatori de utilitate publică pot fi finanţate de stat, conform legii, în cazul în care asociaţiile respective:
a) acţionează exclusiv în numele şi în interesul consumatorilor;
b) sînt economic independente de producători, importatori, distribuitori şi vînzători.
(4) Procedura finanţării prevăzută la alin. (3) se stabileşte şi se aprobă de Ministerul Economiei și Infrastructurii, care monitorizează utilizarea mijloacelor financiare alocate pentru scopuri de informare a consumatorilor. Criteriile pentru determinarea volumului de finanţare sînt:
a) volumul şi numărul de publicaţii diseminate în scopul protecţiei consumatorilor;
b) periodicitatea campaniilor informaţionale desfăşurate pentru consumatori;
c) numărul de acţiuni înaintate în instanţele judecătoreşti în scopul protecţiei consumatorilor;
d) deţinerea unui birou de consultanţă sau a unei linii telefonice directe pentru consultarea consumatorilor din cel puţin o treime de unităţi administrative teritoriale.
Capitolul VII1
COOPERAREA PRIVIND ÎNCĂLCĂRILE TRANSFRONTALIERE ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI CONSUMATORILOR
Articolul 331. Competențe generale în domeniul cooperării privind încălcările tansfrontaliere în domeniul protecției consumatorilor
(1) Autoritățile competente în domeniul cooperării privind încălcările transfrontaliere în domeniul protecției consumatorilor (în continuare – autorități competente) își îndeplinesc atribuțiile în temeiul prezentului capitol ca și cum ar acționa în interesul consumatorilor din Republica Moldova, fie din proprie inițiativă, fie la cererea unei alte autorități competente din ţară sau din străinătate.
(2) Lista autorităților competente și cadrul de reglementare utilizat de către acestea se aprobă de către Guvern.
(3) Republica Moldova garantează, prin intermediul biroului unic de legătură, o coordonare eficientă în aplicarea capitolului VII1 de către autoritățile competente, precum și de instanțele judecătorești competente.
(4) Se desemnează Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor în calitate de birou unic de legătură în domeniul cooperării privind încălcările transfrontaliere în domeniul protecției consumatorilor.
(5) Autoritățile competente care au un interes legitim, în temeiul cadrului legal și normativ național, dispun de dreptul de încetare și de interzicere a încălcărilor transfrontaliere, precum și de notificare a eventualelor încălcări transfrontaliere, fără întîrziere, autorităților competente din ţară sau din străinătate.
(6) Controlul de stat în domeniul protecţiei consumatorilor asupra persoanelor care practică activitate de întreprinzător se planifică, se efectuează și se înregistrează în conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător.
Articolul 332. Proceduri privind cererile de asistență reciprocă și schimbul de informații
(1) Autoritatea solicitantă se asigură că orice cerere de asistență reciprocă conține suficiente informații pentru a permite autorității solicitate să îndeplinească cererea, inclusiv orice dovadă necesară care nu poate fi obținută decît pe teritoriul autorității solicitante.
(2) Cererile de asistență reciprocă sînt transmise de către autoritatea solicitantă biroului unic de legătură al autorității solicitate, prin biroul unic de legătură al autorității solicitante. Acestea sînt adresate, fără întîrziere, de biroul unic de legătură al autorității solicitate către autoritatea competentă în cauză.
(3) Cererile de asistență reciprocă și toate comunicările de informații se fac în scris, prin intermediul unui formular standard, și sînt transmise în format electronic.
Schimbul de informații poate fi efectuat prin intermediul schimbului electronic de informații și al punctelor de acces într-un cadru securizat comun, utilizîndu-se un protocol de comunicații securizat și o rețea securizată și indicîndu-se numărul punctelor de acces, pentru a putea garanta confidențialitatea și protecția schimbului de date.
(4) Autoritățile competente în cauză convin în privința limbilor care trebuie utilizate în cererile și în comunicările de informații înainte de prezentarea cererilor. În cazul în care nu se ajunge la un acord, cererile se comunică în limba sau limbile oficiale ale statului în care activează autoritatea solicitată.
(5) Informațiile transmise în urma unei cereri se comunică direct și simultan autorității solicitante și biroului unic de legătură al autorității solicitante și celui al autorității solicitate.
(6) În scopul preîntîmpinării scurgerii de informații care conțin date cu caracter personal, transmise prin canalele de legătură, este asigurată folosirea metodelor de criptare a acestor informații, inclusiv prin utilizarea măsurilor organizaționale, tehnice și de regim.
Articolul 333. Utilizarea informațiilor și protecția datelor cu caracter personal, precum și a secretului comercial
(1) Informațiile furnizate se utilizează numai pentru a asigura respectarea actelor normative care protejează interesele consumatorilor.
(2) Autoritățile competente pot să invoce ca probă orice informații, documente, constatări, declarații, copii certificate sau date transmise, în același temei ca și documentele similare obținute în propria țară.
(3) Informațiile comunicate sub orice formă unor persoane care lucrează pentru autoritățile competente, instanțele judecătorești, executorii judecătorești și a căror divulgare ar aduce atingere:
a) protecției vieții private și integrității individului, în special în conformitate cu legislația privind protecția datelor cu caracter personal;
b) intereselor comerciale ale unei persoane fizice sau juridice, inclusiv în ceea ce privește proprietatea intelectuală;
c) procedurilor jurisdicționale și avizelor juridice; sau
d) obiectivelor activităților de inspecție sau de anchetă, sînt cu acces limitat, cu excepția cazului în care divulgarea lor este necesară pentru a pune capăt sau a interzice o încălcare transfrontalieră și cu condiția ca autoritatea care comunică informațiile să consimtă divulgarea lor.
(4) La prelucrarea datelor cu caracter personal, autoritățile competente sînt obligate să respecte regimul de confidenţialitate a datelor cu caracter personal, să întreprindă măsurile organizatorice şi tehnice necesare pentru protecţia acestora împotriva distrugerii, modificării, blocării, copierii, răspîndirii, precum şi împotriva altor acţiuni ilicite, măsuri menite să asigure un nivel de securitate adecvat în ceea ce priveşte riscurile prezentate de prelucrare şi caracterul datelor prelucrate.
(5) Autoritatea competentă care furnizează datele cu caracter personal se asigură ca acestea:
a) să fie prelucrate corect;
b) să fie corespunzătoare, relevante şi neexcesive în raport cu scopul specific solicitării sau transferării;
c) să fie păstrate numai pentru timpul necesar scopului pentru care datele au fost furnizate sau ulterior prelucrate în conformitate cu prezentul сapitol;
d) să fie aduse în atenţia autorității destinatare la timp în scopul luării de măsuri corespunzătoare de corectare în cazul datelor cu caracter personal posibil inexacte;
e) să fie corectate sau şterse la timp în cazul oricăror date cu caracter personal inexacte sau incorecte.
(6) Autoritățile competente trebuie să facă publice termenele şi condiţiile de prelucrare a datelor cu caracter personal şi să ofere informaţii detaliate privind:
a) –abrogată;
b) categoriile de date cu caracter personal colectate de la consumator, scopul colectării şi modul de prelucrare a acestora;
c) drepturile de care dispune consumatorul în calitate de subiect al datelor cu caracter personal, în special dreptul de a primi informații despre datele cu caracter personal transmise, dreptul de acces, de intervenție și de opoziție asupra acestor date, precum şi de a adresa o plîngere către autoritatea naţională desemnată pentru protecția datelor cu caracter personal ori de către instanța de judecată, inclusiv dreptul de a cere despăgubiri în cazul prelucrării ilegale a datelor cu caracter personal. Dreptul persoanei vizate de a obține informații, dreptul de acces, de intervenție și opoziție asupra datelor cu caracter personal ale acesteia se reglementează în conformitate cu legislația națională a statului membru, pe teritoriul căruia s-a solicitat informația;
d) cazurile în care datele cu caracter personal pot fi divulgate terţilor;
e) punctul de contact pentru solicitările consumatorilor cu privire la datele cu caracter personal care îi vizează.
Autoritatea competentă va oferi, de asemenea, informaţii generale despre măsurile organizatorice şi tehnice întreprinse pentru protecţia datelor cu caracter personal ale consumatorilor.
(7) Datele cu caracter personal primite vor fi radiate fără întîrziere atunci cînd acestea nu mai sînt necesare în scopul pentru care au fost comunicate.
(8) Autoritatea solicitantă și cea solicitată sînt obligate să înregistreze transmiterea, primirea și distrugerea datelor. Dosarul va conține informații cu privire la motivul transmiterii, conținutul, autoritatea transmițătoare și destinatarul, timpul transmiterii și, respectiv, a distrugerii datelor.
(9) Dacă consumatorul consideră că i-au fost încălcate drepturile cu privire la protecţia datelor cu caracter personal, acesta poate înainta o plîngere la adresa autorităţii naţionale de protecţie a datelor cu caracter personal care efectuează controlul legalităţii operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal şi informează consumatorul vizat în conformitate cu legislația în vigoare.
Articolul 334. Schimbul de informații la cerere
(1) La cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată furnizează, fără întîrziere, în condițiile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, orice informație relevantă cerută pentru a se stabili dacă s-a produs o încălcare transfrontalieră sau dacă există motive întemeiate să se bănuiască că o astfel de încălcare se poate produce.
(2) Autoritatea solicitată inițiază, după caz, cu ajutorul altor autorități publice, inclusiv organe de control, investigațiile corespunzătoare sau întreprinde orice altă măsură necesară sau adecvată, în condițiile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, pentru a colecta informațiile solicitate.
(3) La cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată poate autoriza un inspector abilitat al autorității solicitante să însoțească reprezentanții autorității solicitate pe parcursul anchetelor acestora.
Articolul 335. Schimbul de informații fără cerere prealabilă
(1) În cazul în care o autoritate competentă are cunoștință de o încălcare transfrontalieră sau are motive întemeiate să bănuiască că o astfel de încălcare se poate produce, aceasta informează imediat autoritățile competente din celelalte state membre despre această încălcare.
(2) În cazul în care o autoritate competentă ia măsuri executorii suplimentare sau primește cereri de asistență reciprocă în ceea ce privește încălcarea transfrontalieră, aceasta informează autoritățile competente din celelalte state membre despre această încălcare.
Articolul 336. Cereri de măsuri executorii
(1) La cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată întreprinde toate măsurile executorii necesare pentru a pune capăt sau a interzice, fără întîrziere, încălcarea transfrontalieră.
(2) Pentru a îndeplini obligațiile care îi revin în temeiul alin. (1), autoritatea solicitată își exercită puterile în condițiile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător și orice alte drepturi care i se recunosc în temeiul legislației interne. Autoritatea solicitată stabilește, după caz, cu ajutorul altor autorități publice, măsurile executorii care trebuie întreprinse pentru a pune capăt sau a interzice încălcarea transfrontalieră în mod proporțional, rațional și eficient.
(3) Autoritatea solicitată poate să se consulte cu autoritatea solicitantă în ceea ce privește adoptarea măsurilor executorii menționate la alin. (1) și (2). Autoritatea solicitată informează, fără întîrziere, autoritatea solicitantă, autoritățile competente ale celorlalte state membre și comisia despre măsurile luate și efectul acestora asupra încălcării transfrontaliere, indicînd, în special, dacă aceasta din urmă a încetat.