pentru aprobarea Planului general de gestionare a crizelor în sectorul alimentelor și furajelor

HOTĂRÂRE nr. 680 din 11.07.2018 · GUVERNUL · publicat 20.07.2018 · abrogat 07.12.2023
Modificat prin: HG523 din 06.11.19, MO329-336/08.11.19 art.759
Anexe publicate doar ca fișiere pe legis.md: anexa nr. 1, anexa nr. 2, anexa nr. 3, anexa nr. 4, anexa nr. 5, anexa nr. 6, anexa nr. 7, anexa nr. 8
pe legis.md
Trimiteri: 76 legate · 2 nerezolvate · 1 citită printr-o greșeală a sursei · 1 fără țintăActe din afara site-ului: 1 fără adresăMonitorul Oficial: 8 trimiteri

Roșu: trimitere recunoscută, încă fără legătură. Galben: legătura merge, dar textul sursei se contrazice. Subliniat punctat: legătura e sigură, dar sursa tipărește aici o greșeală (de exemplu o literă chirilică); textul rămâne cum e tipărit. Gri: nu are legătură, iar motivul e cunoscut, de exemplu actul nu se află pe legis.md. Albastru: un document din afara legis.md. O parte a unui act al Uniunii Europene e legată de actul întreg pe EUR-Lex; fără adresă, rămâne doar marcată. Subliniat punctat albastru-gri: o citare a Monitorului Oficial, un număr fără acces liber, deci fără legătură deocamdată.

Nerezolvate (2)
  • pct. 5 Trimitere recunoscută: partea nu a fost găsită în acest act
  • Pct.63 subpct.21) Trimitere recunoscută: partea nu a fost găsită în acest act
Citite prin greșeli ale sursei (1)
  • art. 193 Sursa tipărește „193” cu exponentul tipărit greșit; citit ca „19³”.
Fără țintă (1)
  • Pct.68 Fără legătură: partea citată a fost abrogată, după cum arată nota din text.
Din afara site-ului: fără adresă (1)

În scopul realizării prevederilor Legii nr.75 din 12 aprilie 2013 cu privire la ratificarea Acordului dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană de stabilire a cadrului pentru participarea Republicii Moldova la operaţiunile Uniunii Europene de gestionare a crizelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 119-121, art. 366), art. 14 din Legea nr. 50 din 28 martie 2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr. 122-124, art. 383), cu modificările şi completările ulterioare, art. 31 din Legea nr. 131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 181-184, art. 595), cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 din Legea nr. 78-XV din 18 martie 2004 privind produsele alimentare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 83-87, art. 431), cu modificările și completările ulterioare, și art. 193 din Legea nr. 113 din 18 mai 2012 cu privire la stabilirea principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012 nr. 143-148, art. 467), cu modificările și completările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Planul general de gestionare a crizelor în sectorul alimentelor și furajelor (se anexează).

2. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.

PRIM-MINISTRU Pavel FILIP

Contrasemnează:

Ministrul economiei

și infrastructurii Chiril GABURICI

Ministrul finanţelor Octavian ARMAŞU

Ministrul afacerilor externe

şi integrării europene Tudor ULIANOVSCHI

Ministrul agriculturii,

dezvoltării regionale

şi mediului Liviu VOLCONOVICI

Ministrul sănătății,

muncii și protecţiei sociale Svetlana CEBOTARI

Ministrul afacerilor interne Alexandru JIZDAN

Ministrul justiţiei Victoria IFTODI

Nr. 680. Chişinău, 11 iulie 2018.

Aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.680 din 11 iulie 2018

PLAN GENERAL de gestionare a crizelor în sectorul alimentelor și furajelor

Prezentul Plan generalde gestionare a crizelor în sectorul alimentelor și furajelor (în continuare – Plan general) transpune Decizia Comisiei 2004/478/CE din 29 aprilie 2004 privind adoptarea unui plan general de gestiune a crizelor în sectorul alimentelor și furajelor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 160 din 30 aprilie 2004.

INTRODUCERE

Scopul autorităților competente cu responsabilități în domeniul siguranței alimentelor este de a face Republica Moldova un loc mai sănătos și mai sigur, unde consumatorii pot avea încredere că interesele lor sînt protejate. O societate cu risc zero nu poate exista, dar aceste autorități au sarcina de a gestiona și a reduce pe cît de mult posibil riscurile la care pot fi supuși consumatorii.

Crizele apărute în sectorul alimentelor și furajelor au evidențiat necesitatea urgentă de elaborare și implementare a unui plan de gestionare a crizelor. Acesta va conține acţiuni şi proceduri adaptate la realitate ce au ca scop reglementarea managementului şi asigurarea unui răspuns rapid şi coordonat al autorităților cu atribuţii în domeniul gestionării crizelor. Procedurile organizatorice respective fac posibilă o coordonare mai bună a eforturilor, identificarea şi aplicarea celor mai eficiente măsuri, bazate informaţii ştiinţifice de calitate.

Strategia naţională de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2014-2020, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr. 409 din 4 iunie 2014, și Strategia în domeniul siguranţei alimentelor pentru anii 2018-2022, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.1150 din 20 decembrie 2017, au ca obiectiv principal asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru agricultori, aprovizionarea stabilă cu alimente inofensive, la preţuri accesibile pentru consumatori.

Actualmente autoritățile competente cu responsabilități în domeniul siguranței alimentelor sînt: Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, prin intermediul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Ministerul Finanțelor, prin intermediul Serviciului Vamal și Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (în continuare – Agenție) care are rolul de coordonator al autorităţilordin domeniul siguranței alimentelor.

În calitate de coordonator, Agenția are responsabilitatea de a fortifica acțiunile sale de control și monitorizare, precum și de a susține și a dezvolta o colaborare eficientă cu și între celelalte autorități competente.

În acest context, menționăm: comunicarea și colaborarea insuficientă între autoritățile competente sus-menţionate a atras după sine o serie de disfuncționalități, printre care:

- capacitatea scăzută de luare a deciziilor la nivel managerial și tehnic/teritorial, deoarece luarea deciziilor necesită implicarea personalului de specialitate din mai multe instituții;

- suprapunerile în activitățile de control din domeniul siguranței alimentelor – delimitarea competențelor nu asigură decît rezolvarea parţială a acestei probleme;

- gestionarea ineficientă a resurselor umane și financiare – nu se poate asigura o instruire uniformă și eficientă a personalului din domeniul siguranței alimentelor, există o risipă a fondurilor guvernamentale din acest domeniu generată de activități similare, strategii nearmonizate etc.;

- gestionarea cu întîrziere a unor situații generatoare de riscuri alimentare, cauzată de procesul decizional și de execuție anevoios;

- cadrul legal defectuos (pe lîngă legislația specifică siguranței alimentelor fiecare dintre autoritățile enumerate anterior are proceduri/norme proprii, adesea neunitare);

- discrepanțele apărute în comunicarea cu alți actanţi din domeniu: operatori, consumatori, structuri naționale, europene și internaționale – ca urmare, timpul de reacție este foarte îndelungat,iarrezultatul uneori se rezumă la lipsa de consens.

Ținînd cont de cele expuse anterior, este evidentă necesitatea gestionării domeniului de siguranță a alimentelor de către o autoritate unică de profil, singura responsabilă pentru cheltuirea resurselor în scopul eficientizării sistemului de siguranță a alimentelor.

Un management eficient al sistemului alimentar necesită o coordonare a competenţelor multidisciplinare pentru reducerea timpului de reacţie, limitarea şi prevenirea efectelor negative asupra părților interesate şi/sau implicate.

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezentul Plan determină tipurile de situaţii care implică riscuri directe sau indirecte pentru sănătatea umană şi animală determinate de alimente și/sau furaje, care nu pot fi prevenite, eliminate sau reduse la un nivel acceptabil. Totodată, prezentul Planprevede procedurile practice necesare pentru gestionarea unei crize, inclusiv strategia de comunicare bazată pe principiul transparenţei.

2. În sensul prezentului Plan,pe lîngă noțiunile expuse în Legea nr. 113 din 18 mai 2012 cu privire la stabilirea principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor și în Hotărîrea Guvernului nr. 59 din 7 februarie 2017 „Cu privire la aprobarea măsurilor de punere în aplicare a sistemului rapid de alertă pentru alimente și furaje la nivel național”, se aplică următoarele noţiuni:

siguranţa alimentului– concept prin care alimentul nu poate provoca rău consumatorului cînd este pregătit şi/sau consumat în conformitate cu utilizarea intenţionată;

falsificare motivată economic – înlocuirea sau adăugarea frauduloasă şi intenţionată a unei substanţe într-un produs cu scopul creşterii aparente a valorii acestuia sau reducerii costurilor de producţie;

obiectiv al siguranţei alimentului – frecvenţa şi/sau concentraţia maximă a unui pericol într-un aliment și/sau furaj în momentul consumului,a cărei menţinere asigură nivelul adecvat de protecţie;

sistem de management al siguranţei alimentelor– set de elemente interconectate şi interactive cu scopul de a stabili politici şi obiective şi de a atinge aceste obiective, folosit pentru a conduce şi controla o organizaţie,avînd ca ţintă siguranţa alimentelor;

criză– situațiegenerată de alimente și/sau furaje care implică un risc grav direct sau indirect pentru sănătatea umană și animală, fiindpercepută sau mediatizată ca atare, și care nu poate fi gestionată în mod adecvat prin aplicarea legislației și a procedurilor existente; riscul are o răspîndire geografică largă și/sau pe o parte semnificativă a lanțului alimentar și în aceste situații trebuie luate măsuri și acțiuni urgente, coordonate, cu alocarea de resurse suplimentare pentru restabilirea normalității;

criză potenţială–situațieîn care prin evoluția necontrolată a incidentelor alimentare s-ar putea ajunge la o criză generată de alimente și în care trebuie aplicate măsuri urgente, coordonate în mod adecvat, la un nivel înalt, pentru a nu evolua într-o criză;

managementactiv al crizei–cunoașterea pericolelor posibile și pregătirea pentru eventuale măsuri urgente de prevenire a crizei;

management reactiv al crizei–toate măsurile ce trebuie luate după declanșarea crizei pentru a menține consecințele acesteia la un nivel cît mai mic posibil;

management anticipativ al crizei–prevenirea crizei prin aplicarea și respectarea unor măsuri ce includ în mod special identificarea vulnerabilităților, eliminarea posibilelor surse de pericol, instalarea și asigurarea funcționării unor sisteme de alertă, dezvoltarea unei infrastructuri de control, elaborarea de planuri de intervenție / contingență și identificarea și instruirea personalului operațional. Aceste acțiuni din cadrul managementului crizei includ, printre altele, colectarea și evaluarea informațiilor, analiza situației, stabilirea scopurilor, dezvoltarea opțiunilor de acțiune și compararea lor, implementarea opțiunii selectate și analiza reacției (feedbackului);

incident alimentar– orice eveniment care, în baza informaţiilor disponibile, poate genera îngrijorări cu privire la ameninţările actuale sau suspicionate, cu implicaţii asupra siguranţei sau calităţii unui produs alimentar şi care necesită o intervenţie pentru a proteja interesele consumatorilor;

măsură de control– acţiune sau activitate care este efectuată pentru a preveni, a elimina sau a reduce la un nivel acceptabil un risc pentru siguranţaalimentelor și/sau furajelor;

desfășurare cronologică a crizei –evoluţie a evenimentelor elaborată pentru a documenta toate incidentele în ordine cronologică și a înregistra procesele externe în timpul crizei, precum și reacțiile celulei de criză la acestea;

riscuri emergente – riscuri care se asteaptă sa se extindă, dar se află într-o fază incipientă și care se așteaptă să crească semnificativ.

Capitolul II

CARACTERISTICILE CRIZEI ŞI CAUZELE CARE O POT GENERA

3. Crizele din domeniul siguranţei alimentelor pot fi cauzate de unul sau o serie de incidente negative în domeniul sănătăţii, managementului riscului, percepţiei publicului şi economiei, indiferent dacă incidentul negativ afectează unul sau mai multe dintre domeniile enumerate.

Factorii decisivi pentru stoparea unei crize sîntproporţiile incidentului şi impactul său asupra domeniilor afectate, precum şi gradul de percepţie al publicului. Situaţiile de criză sînt acele situaţii în care factorii critici iau amploare, ceea ce face Agenția să considere că gestiunea riscului determinat de alimente sau furaje va fi atît de complexă, încît riscul nu va putea fi gestionat în mod adecvat.

De cele mai multe ori, crizele nu au un start clar sau sfîrşit previzibil. Crizele evoluează rapid, iarsituaţia şi activităţile celor responsabili sînt urmărite cu un interes sporitdeopinia publică. Au existat situaţii potenţial generatoare de criză în domeniul securităţii şi siguranţei alimentelor, cauzate, de obicei, de percepţia publicului despre o ameninţare asupra sănătăţii individuale. În acest context, amploarea crizei nu este neapărat corelată cu nivelul de risc. Nevoia de acţiune pentru a gestiona criza poate diferenția de nevoia de acţiune pentru a minimaliza riscul.

4.Orice criză, indiferent de naturaei, are anumite caracteristiciprecum:

1) ameninţarea: existenţa unei ameninţări este factorul de declanşare a unei crize, în cazul în carenatura ameninţăriiestesusceptibilă de a produce o astfel de temere;

2) urgenţa: ameninţarea trebuie să fie suficient de mare pentru a crea o situaţie de urgenţă părţii (părţilor) ameninţate;

3) surpriza: existenţa ameninţării constituie o surpriză. În general, doar ameninţările neanticipate se transformă într-o criză;

4) presiunea timpului: dacă ameninţarea nu este anticipată, nu există un plan privindmodul de răspuns la criză, acesta trebuind să fie dat într-o perioadă de timp relativ scurtă;

5) incertitudinea: avînd în vedere evoluţia aleatorie a unor evenimente cu procent mare de probabilitate de a se manifesta;

6) intensitatea mărită: aceasta este în strînsă legătură cu timpul.

Prevenirea crizei este posibilă pe baza conştientizării posibilităţii de apariţie a acesteia, care includeidentificarea vulnerabilităţilor şi a riscurilor specifice domeniului alimentar, potenţiale cauze ale crizei. Scenariile posibile de criză trebuie analizate în special pentru a identifica potenţialul de evoluţie într-o criză dintr-un stadiu incipient şi pentru a iniţia efectiv măsurile anticriză.

Cauzele crizelor în domeniul siguranţei alimentelor pot fi clasificate astfel:

a) contaminarea directă a alimentelor;

b) fraudele alimentare;

c) deteriorarea calității factorilor de mediu;

d) percepţia publică eronată;

e) managementul defectuos al incidentului/crizei potențiale;

f) evidenţele noi.

Secțiunea 1

Contaminarea directă a alimentelor

5. Accidentele, dezastrele şi calamităţile naturale, nerespectarea bunelor practici pe lanțul alimentar sau activităţile teroriste pot conduce la contaminarea alimentelor.

6. În cazurile enunțate în pct. 5, criza este declanşată de un eveniment care poate fi sau nu identificat în timp şi spaţiu şi reprezintă un risc pentru consumatori.

Secțiunea a 2-a

Fraudele alimentare

7. Încălcarea în mod intenţionat a regulilor generale prevăzute la art. 1 din Legea nr. 50 din 28 martie 2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor, în scopul obținerii unui profit financiar sau economic, poate crea premisele unei crize.

8. Responsabilitatea pentru siguranţa alimentelor le revine atîtoperatorilor din businessul alimentar care produc și plasează produsul pe piaţă, cît şi autorităților responsabile de controlul inofensivităţii acestora.

Secțiunea a 3-a

Deteriorarea calității factorilor de mediu

9. Impactul natural sau antropic poate provoca contaminarea directă sau indirectă a alimentelor cu microorganisme patogene și condiționat patogene, de exemplu: Salmonellaspp., Campylobacterspp., Yersiniaenterocolitica, Escherichia coliO157, Listeriamonocytogenes, Clostridiumperfringens, Clostridiumbotulinum, stafilococii coagulazo-pozitivi, Bacilluscereusetc.

10. Infecțiile la animale (zoonoze) se transmitdirect la om prin alimente de origine animală. Prezența microorganismelor patogene, în primul rînd Salmonella spp., în furaje și alimente de origine animală poate produce intoxicații la animale și oameni. Pentru prevenirea infecțiilor la animale și asigurarea inofensivității alimentelor, producătorii trebuie să fie familiarizați cu mecanismele și factorii de transmitere a acestor microorganisme.

De exemplu: Salmonellaspp., Campolybacterspp., Yersiniaenterocolitica, E.Coli, Enterobacteriaceae, Listeriamonocitogenes, Clostridiumperfrigens etc.

De asemenea, producătorii trebuie să cunoască că dezvoltarea acestora depinde de temperatură, pH și de mediu (nutrienți).

Caracteristicile Salmonellei:

a) prezență normală în tractul digestiv la animalele cu sînge cald și sînge rece;

b) dezvoltare optimă de la 37°C (supraviețuiește între 5-46°C);

c) nu supraviețuiește pasteurizării;

d) rezistenţă la procesele de congelare slabă;

e) pH-ul optim la 6,5 - 7,5 (supraviețuiește între 4,5 - 9,5),

f) deshidratarea furajului elimină creșterea;

g) reprezintă, în general, un pericol alimentar prin ouă, păsări de curte, porcine și, eventual, prin bovine.

Deteriorarea calității factorilor de mediu (apă, aer, sol)poate fi provocată de infectarea mediului cu microorganisme patogene, sub influenţa factorilor fizici şi chimici.Dintre factorii fizici putem enumeratemperatura, umiditatea aerului etc., iarfactorii chimici reprezintă diferite elemente sau substanţe chimice existente în natură ori sînt sintetizate de om.

Secțiunea a 4-a

Percepţia publică eronată

11. În percepţia publică, un risc poate reprezenta o ameninţare semnificativă pentru sănătate, indiferent de dimensiunile acestuia. Chiar dacă evaluarea riscului nu arată căel ar reprezenta un pericol pentru sănătatea consumatorilor, această situaţie poate fi o criză potenţială. În special atunci cînd consumatorii ajung uşor la concluzia că instituţiile guvernamentale nu acordă suficientă atenţie unui anumit subiect și nu se implică în soluţionarea problemei, societatea poate pierde încrederea în deciziile şi măsurile luate de autoritatea responsabilă de implementarea politicii statului în domeniul siguranţei alimentelor.

12. O altă consecinţă negativă este impactul economic, materializat prin pierderi importante cauzate de scăderea consumului unui anumit produs sau produse, care poateavea şi implicaţii sociale – prin pierderea sau scăderea numărului locurilor de muncă într-unul sau în mai multe sectoare de activitate.

Secțiunea a 5-a

Managementul defectuos al incidentului/crizei potențiale

13. Prevenirea necorespunzătoare a pericolului din pricina lipsei unor planuri de intervenție, existenţei unor planuri neadecvate, incomplete sau a implementării nepotrivite a măsurilor preconizate poate conduce la un management defectuos al incidentului /crizei potențiale și poate lăsa impresia că autoritatea responsabilă nu a luat măsuri sau a luat măsuri insuficiente de protecţie a sănătății populației.

14. Un management sau o comunicare defectuoasă poate provoca o creştere rapidă şi dramatică a crizei ori o prelungire a acesteia, iar uneori chiar poate declanșa o nouă criză.

Secțiunea a 6-a

Evidenţele noi

15. Datorită unor rezultate ştiinţifice sau evaluări de risc emergent, pot fi puse în evidenţă:

1) apariţia unui risc total nou care nu a fost cunoscut înainte;

2) modificarea gradului unui risc deja cunoscut (o nouă rată a riscului);

3) modificarea evaluării gradului de expunerela un risc cunoscut.

În general, rata crescută a risculuisporeşte probabilitatea de apariție a crizei.

16. Pentru un management de succes este important ca toate cauzele să fie luate în calcul în egală măsură. În situaţii deosebite, evenimentele imprevizibile pot provoca abateri capabile să modifice fundamental configuraţia datelor problemei, incertitudinea devenind ea însăşi un potenţial factor de risc.

Identificarea timpurie a unor astfel de evenimente ne ajută să reducem potenţialul crizei. Cu toate acestea, chiar şi măsurile de prevenire a crizei aplicate cu succes nu pot duce la evitarea totală a acesteia.

Capitolul III

PRINCIPIILE ȘI FAZELE DE GESTIONARE A CRIZELOR

17. Procesul de gestionare a crizelor se desfăşoară etapizat şi include cinci faze, după cum urmează:

1) faza I: observarea indicatorilor și avertizarea asupra unei crize potențiale sau specifice;

2) faza a II-a: evaluarea situației de criză în ceea ce privește dezvoltarea și potențialul său și stabilirea implicațiilor pentru securitatea individuală și națională;

3) faza a III-a: dezvoltarea opțiunilor de răspuns recomandate pentru a ghida procesul decizional;

4) faza a IV-a: planificarea și executarea deciziilor;

5) faza a V-a: revenirea la starea de normalitate.

18. O soluție posibilă în abordarea gestionării crizelor este considerată adoptarea unor principii general-valabile, care să fie fundamentate pe următoarele reguli:

1) crizele sînt inevitabile;

2) gestionarea crizelor trebuie planificată, în sensul că anumite proceduri pot fi convenite anticipat și aplicate în momentul apariției crizei;

3) gestionarea crizelor face parte integrantă din responsabilitatea autorităților implicate.

19. Pentru abordarea corespunzătoare a prevenirii crizelor, gestionarea acestora presupune dezvoltarea și parcurgerea în mod discret, dar ferm a unor etape în procesul de răspuns la crize. Acest proces trebuie să fie susținut de autoritățile implicate în gestionarea crizelor prin elaborarea procedurilor și instrucțiunilor, precum și prin antrenarea în acţiune a personalului suficient și bine instruit în întreg spectrul de circumstanțe imprevizibile.

20. Monitorizarea efectivă a oricărui tip de criză depinde, într-o măsură importantă, de eficiența legăturilor stabilite atît în interiorul organizației respective, cît și cu celelalte autorități sau alte grupuri interesate din exterior (modul în care o criză este tratată de la debutul ei poate sugera dacă aceasta va dura, de exemplu, doar o săptămînă sau va produce ulterior pagube pentru mai mulți ani).

Capitolul IV

CATEGORIILE DE PERICOLE ÎN DOMENIUL SIGURANȚEI ALIMENTELOR

21. Se disting următoarele categorii de pericole legate de siguranța alimentelor:

1) pericole biologice;

2) pericole chimice;

3) pericole fizice.

22.Pericolele biologice sînt pericole de origine biologică, cu impact mai mare asupra sănătății omului și/sau asupra mediului decît cele chimice sau fizice.Acesteasînt cele mai frecvent raportate și afectează un număr mai mare de consumatori. În plus, induc efecte acutecare fac ca pericolul să fie conștientizat de către consumator. Potențialeleriscuri biologice pentru siguranța alimentelor pot fi generate de microorganisme (bacterii, mucegaiuri, drojdii, virusuri) și paraziți. Multe dintre speciile de bacterii au capacitatea de a se dezvolta în condiții extreme de mediu (compoziție, pH, temperatură, concentrație de oxigen etc.). Bacteriile prezintă termostabilitate diferită, menționînd aici termorezistența și capacitatea de a supraviețui în condiții extreme a sporilor. Pe de altă parte, deși virusurile și paraziții nu se dezvoltă în alimente, acești agenți au capacitatea de a supraviețui într-un număr suficient pentru a produce îmbolnăviri. În general, toxiinfecțiile alimentare apar atunci cîndsînt ingerate alimente contaminate cu microorganisme și/sau toxine.

23.În funcție de severitatea îmbolnăvirilor pe care le pot provoca, pericolele biologice(definite cu exemple de agenți patogeni pentru fiecare categorie) pot fi:

1) microorganisme de gravitate ridicată: Brucellamelitensis, Brucellaabortus, Brucellasuis, Mycobacteriumbovis, Clostridiumbotulinumtip A, B, E şi F, Salmonella typhi, Salmonella paratyphi A, B şi C, Salmonella sendai, Salmonella choleraesuis, Shigelladysenteriae, Vibriocholerae, Taeniasolium, Trichinellaspiralis II;

2) microorganisme de gravitate medie, dar cu un potenţial creştere a riscului: β-hemolyticStreptococcus (grupele A, Cşi G), Escherichia colienteropatogen, Salmonellaspp., Shigellaspp., Listeriamonocytogenes, Rotavirus, grupul de virusuri Norwalk, Entamoebahistolytica, Diphyllobothriumlatum, Ascarislumbricoides, Cryptosporidiumparvum III;

3) microorganisme de gravitate medie, dar cu posibilitate scăzută de creştere a riscului: Bacilluscereus, Campylobacterjejuni, Clostridiumperfringens, Staphylococcus aureus, Vibriocholerae (cu excepţia 01), Vibrioparahaemolyticus, Yersiniaenterocolitica, Giardia enteric, Taeniasaginata;

4) alți agenți patogeni: LegionellaAeromonas.

24.Cu referire la pericolele chimice, menţionăm căîn organismul uman pot apărea reacții adverse la diferite substanțe chimice prezente în alimente. Aceste reacții se pot clasifica în intoxicații alimentare și alergii la alimente. În mod obișnuit, fiecare individ dintr-o populație este vulnerabil la intoxicații cu alimente dacă expunerea este suficient de mare. Alergiile reprezintă reacții individuale patologice la componente particulare ale alimentelor.

25. Pericolele chimice se clasifică în următoarele categorii:

1) alergeni (cereale, soia și produse din soia, arahide și produse derivate, nuci și produse derivate, crustacee și produse derivate, pește și produse din pește, lapte și produse din lapte, ouă și produse din ouă, kiwi etc.);

2) aditivi alimentari;

3) reziduuri:

a) pesticide:

– insecticide (organoclorurate, organofosforice, carbamaţi, piretroizi de sinteză, insecticide botanice);

– fungicide (anorganice, organice nesistemice, de contact, organice sistemice), ierbicide (dinitrofenoli, fenilcarbamaţi, acizi fenoxialchilcarbonici, substanțe fenilureice, triazine, compuși cuaternari de amoniu);

b) medicamente de uz veterinar: agenți antimicrobieni și antibiotice, agenți anabolizanți, agenți antihelmintici, coccidiostatice, tranchilizante și substanțe beta-agoniste, promotori de creștere nehormonali;

c) substanțe care pot migra în alimente din materialele ce vin în contact cu acestea;

4) contaminanți:

a) de mediu: hidrocarburi aromatice, dioxină și compuși similari dioxinei, contaminanți anorganici, metale grele, nitriți şi nitrați;

b) de proces: hidrocarburi aromatice policiclice, amine heterociclice, acrilamida, furan, trihalometani, nitriți şi nitrați;

c) microbiologici: micotoxine (alfatoxine, ochratoxină, fumonisină, deoxinivalenol, toxinele T2 şi HT2, zearalenonă, patulină etc.) și biotoxine marine;

5) substanțe endogene: alcaloizi, amine biogene (ex: putresceină, cadaverină, spermidină,spermină, histamină, triptamină, tiramină, feniletilamină).

26. Pericolele fizice se clasifică în:

1) contaminarea neradioactivă –prezența în alimente a unor materii suplimentare sau obiecte care în mod normal nu trebuie să fie prezente și care pot cauza vătămări, boli sau traume psihologice organismului uman. Exemple de pericole fizice neradioactive:

a) minerale: sol, pietre, praf, metale, sticlă, fibre, fulgi de vopsea etc.;

b) vegetale: ierburi, frunze, tulpini;

c) animale: insecte, rozătoare, acarieni;

2) contaminarea radioactivă – acest tip de contaminare este invizibil,de aceea nu are un efect semnificativ asupra percepției consumatorului. Fiindcă se poate detecta numai cu instrumente specifice, contaminarea radioactivă este periculoasă și poate provoca leziuni grave organismului uman.

Capitolul V

CLASIFICAREA INCIDENTELOR ALIMENTARE

27. Incidentele alimentare diferă foarte mult și pot varia de la o problemă standard de siguranță a alimentelor, evenimente inopinate pînă la riscuri grave la adresa sănătății publice. În aceste cazuri incidentele pot escalada către crize.

28. La clasificarea incidentelor alimentare, se iau în calcul severitatea riscului, complexitatea incidentului, precum și percepția publică.

În funcție de severitatea riscului, diferențiem:

risc mic– atribuit unui risc în condiţiile în care acesta este bine gestionat de entitate, respectiv, controalele interne implementate menţin riscul în niveluri acceptabile;

risc mediu – atribuit unui risc atunci cîndla nivelul entităţii sînt implementate măsuri de control intern, însă manifestarea riscului nu poate fi prevenită în totalitate;

risc mare–atribuit unui risc atunci cînd riscul nu este controlat, iar manifestarea lui nu poate fi prevenită de entitatea publică.

Impactul riscului reprezintă consecinţa negativă asupra rezultatelor (obiectivelor) aşteptate în cazul în care riscul se materializează. Impactul riscului poate fi apreciat ca ridicat, mediu sau scăzut. Impactul ridicat presupune că materializarea riscului implică un nivel sporit de gravitate. Impactul mediupresupune un nivel moderat de gravitate pentru entitate. Impactul scăzut echivalează cu o gravitate redusă, în cazul în care riscul se manifestă.

29. Pentru a determina dacă un incident alimentar evoluează sau nu către o criză și pentru a asigura ţinereasub control a proceselor critice, la abordarea unui incident alimentar se analizează mai mulți factori / criterii, printre care:

1) numărul de consumatori afectați;

2) severitatea riscului/bolii;

3) aria de distribuție;

4) volumul de alimente incriminate;

5) precedente în cazuri similare, decizii anterioare de gestionare a riscului;

6) numărul de rapoarte/notificări/sesizări;

7) resursele solicitate;

8) segmentele lanțului alimentar implicate;

9) trasabilitatea produselor suspecte;

10) faptul dacă contaminantul este cunoscut sau nu;

11) numărul de autorități implicate;

12) percepția publică/ mediatizarea;

13) implicațiile comerciale, internaționale.

30. În funcție de criteriile menționate la pct. 29, incidentele alimentare pot fi:

1) minore: incidentele ce au impact asupra siguranței alimentelorcu efecte localizate și care se gestionează la nivel teritorial;

2) medii: incidentele care ar putea afecta sănătatea publică pe o arie de răspîndire mai mare, iar gestionarea lor implică coordonarea de la nivel central;

3) majore: incidentele severe (îmbolnăviri grave, potențial decese), complexe (un număr mare de persoane afectate, produse incriminate, un nivel ridicat de resurse necesare pentru gestionare), larg răspîndite și care generează un grad sporit de îngrijorare în rîndul populației. Asemenea situații necesităsă fie coordonate de la nivel central.

31. Incidentele majore pot fi crize potențiale sau crize.

32. Pentru încadrarea incidentelor alimentare în unul din tipurile prevăzute la pct. 30, se utilizează modelul de definire în baza severității și complexității.

33. Severitateaincidentului se stabilește în funcție de criteriile și punctajele incluse în tabelul nr.1 (fiecărui criteriu i se acordă puncte de la 1 la 3).

Tabelul nr. 1

Severitatea incidentului

CriteriiNumăr de puncte
123
Gravitatea pericoluluiRisc mic (nesever)Risc mediuRisc mare (riscuri care sînt demne de luat în calcul)
Numărul de consumatori afectațiPînă la 4 consumatoriÎntre 5 şi 50 de consumatoriPeste 50 de consumatori
Numărul / loturile de produse incriminate1 produs2-10 produsePeste 10 produse

34. Severitatea incidentului poate fi apreciatăconform punctajului cumulativ de la 3 la 9 puncte, după cum urmează:

1) severitate mică: în cazul în care punctajul obținut adunînd punctele acordate celor 3 criterii este 3 sau 4;

2) severitate medie: în cazul în care punctajul obținut adunînd punctele acordate celor 3 criterii este între 5 și 7;

3) severitate mare: în cazul în care punctajul obținut adunînd punctele acordate celor 3 criterii este 8 sau 9.

35. Complexitatea incidentului se stabilește în funcție de următoarele criterii și punctaje (fiecărui criteriu i se acordă puncte de la 1 la 3) și nu trebuie să depăşească valorile menţionate în tabelul nr. 2.

Tabelul nr. 2

Complexitatea incidentului

CriteriiNumărde puncte
123
Aria de distribuțieTeritorialăNaționalăInternațională
Percepția publicăInteres scăzut la nivel teritorialInteres la nivel naționalInteres la nivel internațional
Numărul / loturi de produse incriminate1 produs2-10 produsepeste 10 produse
Numărul estimat de părți implicate în gestionarea incidentului (instituții implicate, segmente ale lanțului alimentar etc.)O singură instituție implicatăMai multe instituții implicate la nivel naționalInstituții implicate pentru asigurarea funcțiilor de sprijin
Trasabilitatea produselor incriminateTrasabilitate cunoscutăTrasabilitate incompletăLipsă trasabilitate

36. Complexitatea poate fi încadrată într-un punctaj de la 4 la 12, după cum urmează:

1) complexitate mică: în cazul în care punctajul obținut adunînd punctele acordate celor 4 criterii este între 4 și 6;

2) complexitate medie: în cazul în care punctajul obținut adunînd punctele acordate celor 4 criterii este între 7 și 9;

3) complexitate mare: în cazul în care punctajul obținut adunînd punctele acordate celor 4 criterii este între 10 și 12.

37. Încadrarea ulterioară a incidentelor poate fi făcută utilizînd media aritmeticăa valorilorseverității și complexității pentru diferite situații posibile (varianta I) sau luînd în considerare doar încadrarea obținută pentru severitate / complexitate (varianta a II-a), fără a se ține cont de media aritmetică.

38. La încadrarea incidentelor prin folosirea mediei aritmetice (varianta I) se iau în calcul punctajele obținute pentru încadrarea severității / complexității și se aplică media aritmetică a punctelor obținute pentru fiecare criteriu (considerînd că ponderea este aceeași pentru fiecare criteriu):

1) severitate mică: de la 1 (3:3) la 1,3 (4:3);

2) severitate medie: de la 1,66 (5:3) la 2,3 (7:3);

3) severitate mare: de la 2,6 (8:3) la 3 (9:3);

4) complexitate mică: de la 1 (4:4) la 1,5 (6:4);

5) complexitate medie: de la 1,75 (7:4) la 2,25 (9:4);

6) complexitate mare: de la 2,5 (10:4) la 3 (12:4).

39. Mediile aritmetice se realizează între valorile severității și complexității pentru diferite situații posibile (de ex.: severitate mică/complexitate mică; severitate mică/complexitate medie; severitate mică/complexitate mare; severitate medie/complexitate mică etc.), folosind valorile minime și maxime obținute mai sus pentru severitate şi complexitate, după cum urmează:

severitate mică/complexitate mică: (1 + 1)/2 = 1

severitate mare/complexitate mică: (2,6 + 1)/2 = 1,8;

(3 + 1,5)/2 = 2,25

severitate medie/complexitate mare: (1,66 + 2,5)/2 = 2,08;

(2,3 + 3)/2 = 2,6

complexitate medie/severitate mare: (1,75 + 2,6)/2 = 2,17;

(3 + 3)/2 = 3

complexitate mare/severitate mare: (2,6 + 2,5)/2 = 2,55;

(3 + 3)/2 = 3.

40. După calcularea tuturor variantelor posibile, s-a stabilit următoarea încadrare:

1) incident minor – mediile aritmetice între severitate și complexitate sînt mai mici de 1,4;

2) incident mediu – mediile aritmetice se situează între 1,4 și 2,1;

3) incident major – mediile aritmetice se situează între 2,1 și 3.

41. S-a luat în considerare olimită cît mai joasă pentru incidentul majorpentru ca structurile create responsabile de gestionarea situațiilor de criză/criză potențială (celule de criză) să se activizeze în scopul prevenţiei în situațiile în care se estimează că incidentul tinde să escaladeze.În baza experienței acumulate, ulterior această limită va putea crește, după caz.

42. A doua opțiune este de a lua în considerare doar încadrarea obținută pentru severitate / complexitate (varianta a II-a), fără a se ține cont de media aritmetică, conform modelului prezentat în tabelul nr. 3.

Tabelul nr. 3

Încadrarea obținută pentru severitate / complexitate, fără a se ține cont de media aritmetică

Severitate (în continuare – S)Mică (S)Medie (S)Mare (S)
Complexitate (în continuare – C)
Mică (C)Incident minorIncident mediuIncident mediu
Medie (C)Incident mediuIncident mediuIncident major – criză potențială
Mare (C)Incident mediuIncident major – criză potențialăIncident major – criză

Notă: Exemple de încadrare a incidentelor în baza mediei aritmetice și fără a se ține cont de aceasta sînt expuse în anexa nr.1.

Capitolul VI

MODUL DE OPERARE AL INSTITUȚIILOR IMPLICATE ÎN PREVENIREA ȘI GESTIONAREA CRIZEI

43. Centrul operativ pentru situații de urgenţă (în continuare – Centrul operativ), instituit în cadrul Agenției, recepționează informația primară prin intermediul subdiviziunilor responsabile ale instituțiilor și autorităților publice, al altor centre operative, mass-mediei, Sistemului rapid de alertă pentru alimente și furaje la nivel național (în continuare – SRAAF), telefonului verde sau altor surse de informații. Aceasta poate deveni relevantă pentru declanșarea unei crize.

Cu ajutorul unor mecanisme concrete se asigură legătura corespunzătoare dintre activitatea unităţii de criză și procesul decizional. Unitatea de criză va fi informată constant cu privire la măsurile luate în procesul decizional pentru a coordona informaţiile referitoare la acest aspect.

44. Pe baza informațiilor recepţionate, Centrul operativ realizează o evaluare primară, iar în cazul în care incidentul este considerat major, propune directorului general al Agenției activarea și convocarea Celulei de criză de la nivel central (în continuare –Celulă națională de criză). Acest lucru se realizează cu sprijinul Consiliului consultativ, prin decizia directorului general al Agenției.

45. Evaluarea primară a incidentului include stabilirea cauzeiacestuia, a lanțului alimentar pentru produsul incriminat, a cantităților existente, a impactului incidentului (informații privind teritoriul afectat și consecințele pentru sănătatea umană) şi se realizează utilizînd inclusiv indicațiile prezentate în anexa nr.2.

46.Ca urmare acestei evaluări, se face descrierea incidentului în conformitate cu fișa prezentată în anexa nr. 3,în cazul în care încă nu a fost inițiată o alertă rapidă sau dacă nu este cazul inițierii acesteia.

47. În cazul în care se decide convocarea Celulei naționale de criză, în funcție de specificul incidentului, directorul general al Agenției stabilește un coordonator operațional (la nivel de directori generali adjuncţi), care să coordoneze activitatea Celulei naționale de criză și să o reprezinte în alte structuri pentru situații de urgență.

48. Celula națională de criză se constituie ca un organism interinstituțional de suport decizional, din reprezentanți ai subdiviziunilor teritoriale raionale/municipale aleAgenției și specialiști din cadrul autorităților administrației publice/instituțiilor prevăzute în prezentul Plan, în conformitate cu structura și componența Celulei naționale de criză prezentate în anexa nr. 4, precum și ținînd cont de prevederile reglementate în art. 191 alin.(2) din Legea nr. 113 din 18 mai 2012 cu privire la stabilirea principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor.

49. Convocarea membrilor Celulei naționale de criză, reprezentanți ai autorităților administrației publice/instituțiilor implicate în incidentul respectiv, se realizează la solicitarea coordonatorului operațional al Celulei naționale de criză, de către Centrul operativ care asigură secretariatul Celulei naționale de criză.

50. Celula națională de criză poate fi completată cu reprezentanți ai altor autorități ale administrației publice / instituții în domenii de expertiză necesare gestionării crizei/crizei potențiale, precum și ai altor părți interesate.

51. Celula națională de criză asigură suportul tehnic pentru managementul crizei/crizei potențiale și furnizează informații detaliate celulelor de criză de la nivel teritorial (în continuare –celule de criză teritoriale), mass-mediei și organismelor internaționale relevante, precum și altor structuri participante în soluţionarea situațiilor de urgență, cum ar fi Comisia pentru situații excepționale a Republicii Moldova.

Pe întreaga durată a crizei, unitatea de criză colectează și evaluează în permanenţă datele relevante și reevaluează opţiunile existente. Unitatea de criză informează constant publicul şi părţile interesate,răspunzîndde colectarea și evaluarea tuturor datelor relevante, precum și de identificarea opţiunilor existente pentru gestiunea crizei.

52. Celulele de criză teritoriale sînt activate prin dispoziția Celulei naționale de criză, prin decizie la nivel teritorial și sînt coordonate metodologic, pe toată durata funcționării acestora, de către Celula națională de criză.

Celula națională de criză asigură reuniunea unității de criză (procesul verbal etc.) și pune la dispoziția acesteia toate resursele umane și materiale necesare pentru buna funcționare (în special săli de reuniune, mijloace de comunicare etc.).

53. Reprezentarea în cadrul celulelor de criză teritoriale se asigură de către autoritățile administrației publice/instituțiile publice teritoriale stabilite în prezentul Plan.

54. Autoritățile administrației publice/instituțiile publice reprezentate în Celula națională de criză și celulele de criză teritoriale au obligația de a asigura continuitatea de reprezentare, în sensul că vor face propuneri de nominalizare ori de cîte ori survin schimbări obiective ale persoanelor nominalizate.

55. În baza analizei informațiilor parvenite de la celula de criză teritorială în ceea ce privește posibilitățile de eliminare a riscului și măsurile care necesită a fi continuate pe termen mediu și lung, Celula națională de criză propune directorului general al Agenției încetarea activității celulelor de criză teritoriale și dizolvarea acestora.

56. Încetarea activității celulelor de crizăteritorialese realizează prin decizia directorului general al Agenției, la propunerea Celulei naționale de criză, prin intermediul coordonatorului operațional, care va transmite decizia celulelor de criză teritoriale.

57. Celulele de criză teritoriale vor comunica Celulei naționale de criză decizia de dizolvare și raportul final de activitate al celulei de criză teritoriale. După dizolvarea tuturor celulelor de criză teritoriale, se va realiza dizolvarea Celulei naționale de criză, care va elabora raportul finalal crizei, în care va sintetiza întreaga activitate, utilizînd punctele de reper reglementate în anexa nr.5.

După încheierea unei crize, are loc o reuniune a coordonatorilor situaţiilor de criză pentru a îmbunătăţi,pe baza experienţei acumulate şi a evaluării post-criză,procedurile de acţiune aplicabile diferitor instrumente de gestiune a crizei.

Capitolul VII

ATRIBUȚIILE STRUCTURILOR IMPLICATE ÎN PREVENIREA ȘI GESTIONAREA CRIZELOR ÎN VEDEREA ASIGURĂRII INOFENSIVITĂȚII ȘI SIGURANȚEI PRODUSELOR

Secțiunea 1

Atribuțiile Celulei naționale de criză și interacțiunea cu celulele de criză teritoriale

58. Celula națională de criză are următoarele sarcini și competențe:

1) realizează o evaluare a situației existente, avizează și aprobă măsurile de primă urgență considerate necesare;

2) reevaluează, utilizînd punctele de reper reglementate în anexa nr. 6, măsurile care au fost deja implementate și adresează propuneri Comisiei pentru situații excepționale a Republicii Moldova, după caz, cu privire la modul de gestionare a crizei/crizei potențiale în raport cu specificul acesteia;

3) solicită, în cadrul cooperării, participarea la prevenirea și gestionarea crizei în domeniu a specialiștilor/experților din instituțiile publice și organizațiile care nu sînt reprezentate în celula de criză respectivă;

4) organizează consultări cu forurile academice / științifice în vederea găsirii soluțiilor optime pentru limitarea impactului asupra sănătății populației;

5) asigură schimbul de informații între toți actorii implicați în soluționarea unei crize sau potențiale crize: evaluatorii de risc, managerii de risc și comunicatorii riscului;

6) asigură comunicarea publică privind evoluția crizei;

7) elaborează și propune directorului general al Agenției proiectul Planului general operațional de acțiune în vederea avizării acestuia;

8) transmite celulelor de criză teritoriale, pentru adaptare și implementare, Planul general operațional de acțiune;

9) asigură coordonarea măsurilor necesare la nivelul celulelor de criză teritoriale;

10) informează Comisia pentru situații excepționale a Republicii Moldovadespre evoluția crizei și măsurile ce trebuie aplicate;

11) solicită convocarea Comisiei pentru situații excepționalea Republicii Moldova pentru declararea stării de urgență la nivelul zonelor afectate și/sau instituirea unor restricții temporare, măsuri suplimentare de asigurare a resurselor financiare, umane și materiale;

12) asigură transmiterea informațiilor, atunci cînd este necesar, către organismele internaționale interesate (de ex., INFOSAN – rețeaua internațională a autorităților pentrusiguranța alimentelor) și societatea civilă;

13) convoacă întîlniri cu agenții economici din domeniul alimentar și cu alte părți interesate;

14) aprobă organizarea unor grupuri de lucru specifice, inclusiv prin implicarea coordonatorilor celulelor de criză teritoriale din zonele cele mai afectate, după caz;

15) solicită, centralizează și analizează situațiile privind evoluția crizei/crizei potențiale la nivel teritorial;

16) întocmește și transmite spre aprobare directorului general al Agenției proiectul raportului final al crizei, nu înainte de a fi avizat și aprobat de către consiliului consultativ;

17) propune un limbaj de comunicare unitar, armonizat, ce trebuie actualizat constant. Acest limbaj este utilizat ca bază pentru informarea Comisiei pentru situații excepționale a Republicii Moldova, instituțiilor de stat, structurilor internaționale, presei, organizațiilor de consumatori și a operatorilor din businessul alimentar;

18) arhivează, prin secretariatul Celulei naționale de criză, documentele legate de activitatea acesteia;

19) propune îmbunătățirea planurilor și procedurilor pentru gestionarea situațiilor de criză.

59.Celulele de criză teritoriale au următoarele sarcini și competențe:

1) avizează și aprobă măsurile de primă urgență;

2) stabilesc responsabilitățile în cadrul celulelor de criză teritoriale (inclusiv comunicatorul);

3) colectează și evaluează datele disponibile cu privire la riscul existent;

4) stabilesc și propun spre aprobare Planul operațional de acțiune la nivel teritorial, în baza datelor existente și a Planului general operațional de acțiune, primit de la Celula națională de criză;

5) urmăresc punerea în aplicare a Planului operațional de acțiune la nivel teritorial;

6) informează periodic și ori de cîte ori este cazul, Celula națională de criză și celelalte părți implicate în gestionarea crizei/crizei potențiale asupra evoluției acesteia;

7) reevaluează, utilizînd punctele de reper reglementate în anexa nr.6, măsurile de siguranță necesare pentru gestionarea crizei/crizei potențiale, în funcție de evoluția acesteia;

8) solicită participarea la gestionarea crizei/crizei potențiale a specialiștilor/experților din instituțiile publice și organizațiile care nu sînt reprezentate în celula de criză teritorială;

9) asigură suportul documentar necesar pentru comunicarea publică privind evoluția crizei;

10) solicită convocarea comisiilor teritoriale pentru situații excepționale și, după caz, propun instituirea unor măsuri suplimentare sau declararea stării de alertă;

11) asigură fluxul informațional între toate părțile implicate în prevenirea și gestionarea situațiilor de criză;

12) realizează comunicarea publică, în baza instrucțiunilor și a coordonării de la nivel central, analizează necesitatea înființării unei linii telefonice speciale pentru preluarea întrebărilor adresate de cetățeni și elaborarea unei liste cu cele mai frecvente întrebări;

13) convoacă întîlniri cu agenții economici din domeniul alimentar și cu alte părți interesate;

14) întocmesc și avizează raportul final, pe care îl transmit Celulei naționale de criză, precum și comisiilor teritoriale pentru situații excepționale.

Secțiunea a 2-a

Responsabilitățile generale ale autorităților publice implicate în gestionareasituațiilor de criză / criză potențială

60. Autoritățile publice au următoarele atribuții generale în situații de criză/criză potențială:

1) asigură aplicarea prevederilor din Planul general operațional de acțiune și elaborează, după caz, proceduri proprii;

2) emit ordine ale conducătorilor autorităților administrației publice/ instituțiilor publice, în domeniul specific de activitate, pentru punerea în aplicare a măsurilor stabilite de Celula națională de criză;

3) pun în aplicare, în domeniul specific de activitate, hotărîrile Comisiei pentru situații excepționale a Republicii Moldova;

4) sprijină la nivel național și al unităților administrativ-teritoriale, structurile constituite pentru gestionarea crizei, conform competențelor;

5) asigură îndeplinirea măsurilor de alertare și de pregătire a forțelor și mijloacelor proprii prevăzute în Planul general operațional de acțiune și în planurile operaționale de acțiune operațional la nivel teritorial;

6) participă, la solicitarea Celulei naționale de criză, în domeniul de competență, cu forțe și mijloace pentru asigurarea măsurilor de prevenire și pentru limitarea/înlăturarea efectelor crizelor;

7) propun, în domeniul de competență, instituirea unor restricții;

8) asigură prezentarea personalului desemnat în structurile de gestionare a crizei constituite la nivel central, teritorial;

9) asigură schimbul de date și informații între componentele structurilor de gestionare a crizei;

10) colaborează cu personalul de specialitate din alte instituții ale statului și/sau cu entități din societatea civilă, mediul privat și academic.

Secțiunea a 3-a

Atribuțiile specifice ale autorităților publice în situații de criză/criză potențială

61.Agențiaare următoarele atribuții specifice în situațiile de criză/criză potențială:

1) coordonează tehnic și administrativ întreaga activitate a serviciilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, organizează și controlează efectuarea activităților publice sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor;

2) coordonează activitatea de control în domeniul siguranței și calității alimentelor, hranei pentru animale, sănătății și bunăstării animalelor, în conformitate cu prevederile art. 41 din Legea nr. 221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar-veterinară;

3) cooperează și răspunde împreună cu autoritățile administrației publice centrale de organizarea și aplicarea măsurilor necesare pentru siguranța alimentelor, în conformitate cu prevederile art.10 din Legea nr. 50 din 28 martie 2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor;

4) elaborează și actualizează planurile de intervenție/contingență în domeniul siguranței alimentelor;

5) coordonează măsurile care se impun în situațiile de urgență din domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, iar atunci cîndeste necesar,se consultă cu celelalte instituții abilitate;

6) reprezintă punctul național de contact și coordonatorul la nivel național al SRAAF;

7) monitorizează şi evaluează riscurile privind siguranţa alimentului şi alimentaţiei publice asupra sănătății populației, elaborează şi propune activităţi de asigurare a calităţii alimentului din circuitul public;

8) colaborează cu alte autorități competente cu responsabilități în domeniul siguranței alimentelor, atît la nivel naţional,cît și internațional;

9) notifică organismele internaționale cu responsabilități în domeniul siguranței alimentelor (rețeaua INFOSAN – rețeaua internațională a autorităților pentru siguranța alimentară, DG SANTE – Direcţia Generală Sănătate şi Siguranţă Alimentară, EFSA – Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară, FAO – Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Naţiunilor Unite);

10) cooperează pe plan internațional cu toate organizațiile implicate în domeniul siguranței alimentelor și în alte domenii conexe pentru a păstra Republica Moldova în circuitul politicilor regionale și internaționale specifice;

11) monitorizează și supraveghează aplicarea la nivel național și teritorial a normelor privind siguranța alimentelor;

12) organizează, coordonează, gestionează și controlează condiţiile de igienă la întreprinderile care operează în domeniul hranei pentru animale şi în sectorul alimentar, potrivit prevederilor Legii nr. 50 din 28 martie 2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor;

13) realizează evaluarea riscului și stabilește măsurile ce se impun atunci cînd apare o problemă majoră ce poate periclita sănătatea oamenilor;

14) asigură supravegherea și controlul privind respectarea condițiilor generale din domeniul alimentar prin punerea în aplicare a unor măsuri specifice care să conducă la diminuarea incidenței și la eliminarea bolilor transmisibile de la animale la om;

15) colectează și analizează datele pentru a permite caracterizarea și monitorizarea riscurilor care au o influență directă sau indirectă asupra siguranței alimentelor;

16) organizează consultări cu forurile academice/științifice în vederea identificării soluțiilor optime pentru limitarea impactului asupra sănătății populației;

17) participă în comunicarea riscului.

62. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, prin intermediul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, are următoarele atribuții specifice în situațiile de criză/criză potențială:

1) coordonează și organizează acțiuni speciale, în caz de suspiciune sau raportare a incidentelor grave, a producerii de calamități naturale, evenimente deosebite, epidemii, în limita atribuțiilor ce îi revin în domeniul supravegherii de stat a sănătății publice;

2) efectuează prelevări de probe din produsele alimentare, factorii de mediu și produsele patologice și analize în laboratoare acreditate, conform domeniilor de competență;

3) participă la schimbul de informații din cadrul SRAAF şi organizează controale în domeniile de competență;

4) asigură supravegherea și controlul bolilor transmisibile și netransmisibile, monitorizarea pericolelor și factorilor determinanți ai sănătății, evaluarea riscurilor de declanșare a urgențelor de sănătate publică, comunicarea riscurilor și realizarea măsurilor de sănătate publică;

5) elaborează și implementează programe naționale privind protecția sănătății și prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc în relație cu mediul de viață și de muncă, alimentație și nutriție, aprovizionarea cu apă potabilă, radiații ionizante naturale și profesionale și unitățile de învățămînt și de asistență medicală și medico-socială;

6) realizează evaluările de risc epidemiologic în situația evenimentelor care amenință sănătatea populației și au potențial de răspîndire națională și internațională;

7) efectuează investigații medicale și epidemiologice, identifică și coordonează măsurile necesare pentru limitarea focarelor de boli transmisibile în colectivități;

8) colaborează și conlucrează cu administrația publică locală și cu instituțiile/serviciile specializate din domeniupentru implementarea și realizarea prevederilor legale privind calitatea mediului de viață și muncă, securitatea alimentului și calitatea apei potabile;

9) participă la limitarea efectelor apărute în urma dezastrelor, calamităților și epidemiilor în domeniul său de competență;

10) colaborează cu reprezentanții autorităților administrației publice centrale și locale, cu cei ai societății civile și cu mass-media în scopul educației pentru sănătate și a comunicării riscurilor ce ameninţă sănătatea populației;

11) coordonează acţiunile de inspecţie din cadrul SRAAF şi notifică instituţiile implicate, în funcţie de domeniile de competenţă;

12) colaborează cu personalul de specialitate din structurile similare ale altor organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale;

13) recoltează și sigilează probele necesare pentru identificarea riscului pentru sănătate, precum și contraprobele.

63. Ministerul Afacerilor Interneare următoarele atribuții specifice în situațiile de criză/criză potențială:

1) intensifică activitățile de supraveghere a frontierei de stat și de control al trecerii frontierei de stat și sprijină acțiunile de informare întreprinse de structurile implicate;

2) participă prin personalul specializat, la solicitarea structurilor implicate și în colaborare cu acestea, la realizarea determinării și evaluării efectelor crizei în domeniu;

3) transmite date și informații relevante către Agenție;

4) asigură personalul, tehnica și mijloacele specializate stabilite prin planurile operaționale de acțiune elaborate pentru fiecare situație;

5) aplică măsurile, conform competenței, pentru menținerea și asigurarea ordinii publice pe timpul distribuirii către populație a medicamentelor, vaccinurilor și a ajutoarelor de primă necesitate;

6) acordă,la solicitarea subdiviziunilor teritoriale ale Agenției,suport la efectuarea controalelor planificate;

7) participă, prin instituțiile subordonate cu atribuții în domeniu, la monitorizarea modului de respectare a restricțiilor din competenţa Inspectoratului General al Poliției și acționează în conformitate cu legea;

8) după notificarea crizei, Inspectoratul General al Poliţiei ia măsurile necesare potrivit competenţelor pentru monitorizarea şi gestionarea crizei;

9) asigură în permanență, prin rețeaua proprie a Inspectoratului General al Poliţiei, schimbul de date şi informații cu privire la punerea în aplicare a măsurilor stabilite pentru gestionarea crizei;

10) participă, prin instituțiile subordonate cu atribuții în domeniu, la monitorizarea modului de respectare a restricțiilor;

11) asigură constituirea rezervelor de acțiune pentru suplimentarea efectivelor antrenate în realizarea măsurilor de ordine și securitate publică;

12) participă, prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgențăși a Inspectoratului General al Poliției, atunci cînd situația o impune, la acțiuni de cercetare și decontaminare a personalului, tehnicii și terenului;

13) asigură, prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, asistență tehnică și de specialitate celulelor de criză teritoriale și asigură menținerea permanentă a fluxului informațional cu acestea;

14) asigură informarea operativă a conducătorului Celulei naționale de criză sau, după caz, a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică / Comisiei pentru situații excepționale a Republicii Moldova asupra evoluției situației, măsurilor întreprinse și direcțiilor viitoare de acțiune;

15) participă la asigurarea deplasării cu prioritate a transporturilor de forțe și mijloace destinate acțiunilor;

16) limitează sau interzice circulația autovehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori la anumite ore, în conformitate cu prevederile Legii nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului;

17) pune în aplicare măsurile specifice pentru interzicerea sau limitarea circulației rutiere, feroviare, fluviale și aeriene pe anumite rute, în conformitate cu prevederile Legii nr. 283 din 28 decembrie 2011 cu privire la Poliţia de Frontieră;

18) participă la impunerea măsurilor de menținere a carantinei în zonele cu epidemii și epizootii;

19) asigură, sub coordonarea consiliilor raioane/municipale, punerea în aplicare la nivelul unităților administrativ-teritoriale a măsurilor stabilite de structurile constituite pentru gestionarea situației;

20) în punctele de trecere a frontierei în care nu activează reprezentanți ai Serviciului Vamal și în care nu sînt amenajate posturi de control sanitar-veterinar ale Agenției, Poliția de Frontieră interzice introducerea în țară a animalelor vii, produselor de origine animală, alimentelor de origine nonanimală, precum și a altor produse și materii care necesită a fi supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor și dirijează persoanele în punctele de trecere unde există aceste posturi.

21) аsigură, prin intermediul Agenției Rezerve Materiale, din rezerva de stat, produsele și bunurile strict necesare intervențiilor operative pentru protecția populației, a economiei și siguranței naționale, conform procedurilor stabilite.

[Pct.63 subpct.21) introuds prin HG523 din 06.11.19, MO329-336/08.11.19 art.759; în vigoare 08.12.19]

64. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediuluiare următoarele atribuții specifice în situațiile de criză/criză potențială:

1) elaborează actele normative şi implementează tratatele internaţionale ale Republicii Moldova în domeniile agricultură, dezvoltare regională și rurală, producerea alimentelor, siguranţa alimentelor;

2) participă la schimbul de informații din cadrul SRAAF, conform competențelor:

a) prin Inspectoratul Ecologic de Stat:

– asigură controlul activităților cu impact asupra mediului înconjurător și care pot afecta siguranța alimentelor;

– asigură controlul activităților care prezintă pericole de accidente majore și/sau cu impact semnificativ asupra mediului, în vederea prevenirii și limitării riscurilor de poluare;

– participă la stabilirea cauzelor poluării factorilor de mediu, inclusiv dispuneîncetarea și/sau suspendarea unor activități pe perioade determinate de timp, în cazul în care este pusă în pericol sănătatea populației sau în cazul în care se constată depășirea concentrației poluanților peste limitele admise;

– asigură controlul respectării prevederilor actelor de reglementare privind protecția mediului și verificarea măsurilor stabilite prin programe de conformare sau planurile de acțiuni pentru activitățile economico-sociale;

– participă la schimbul rapid de informații cu instituțiile și organele competente, naționale și internaționale privind produsele, substanțele, tehnologiile care reprezintă riscuri pentru sănătatea și securitatea cetățenilor și a mediului;

b) prin Agenția pentru Geologie și Resurse Minerale:

– asigură realizarea politicii statului în domeniul cercetării geologice, folosirii raţionale şi protecţiei subsolului;

– instituie perimetre de protecție hidrogeologice pentru zăcămintele de ape minerale naturale, ape minerale curative;

c) în domeniul organismelor modificate genetic:

– asigură controlul activităților care implică organisme și microorganisme vii modificate genetic obținute prin intermediul biotehnologiei moderne;

– emite, revizuiește, suspendă sau retrage, prin intermediul Comisiei Naţionale pentru Securitate Biologică, potrivit Legii nr. 755-XV din 21 decembrie 2001 privind securitatea biologică, autorizația de import pentru activitățile care implică organisme şi microorganisme vii modificate genetic;

d) monitorizează calitatea factorilor de mediu prin intermediul Serviciului Hidrometeorologic de Stat și notifică autorităților competente incidentele atestate;

e) monitorizează calitatea apelor de suprafață și a apelor pentru irigație prin intermediul Agenției „Apele Moldovei”;

f) prin Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice:

– asigură transparenţa procesului decizional în reglementarea activităţilor nucleare şi radiologice;

– aprobă, potrivit legii, planurile de răspuns la urgența radiologică şi nucleară ale titularilor de autorizaţie și participă cu forţe şi mijloace specializate la executarea controlului nuclear;

– controlează buna desfăşurare a activităţilor reţelei de supraveghere a radioactivităţii mediului;

– controlează, potrivit legii, aplicarea prevederilor tratatelor internaţionale şi a reglementărilor naţionale privind intervenţia în caz de accident nuclear;

– constituie punct naţional de contact pentru urgenţele radiologice;

– avizează toate proiectele de acte normative ce au implicaţii asupra domeniului nuclear.

65.MinisterulApărării (prin Serviciul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor din cadrul Ministerului Apărării) are următoarele atribuții specifice în situațiile de criză/criză potențială:

1) coordonează și organizează activitatea de inspecție sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor în structurile din cadrul Ministerului Apărării;

2) coordonează elaborarea de reglementări specifice inspecției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor în unitățile militare;

3) controlează și monitorizează operatorii din businessul alimentar care își desfășoară activitatea în spațiile aparținînd instituțiilor militare;

4) constată și raportează contravențiile de la legislația sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor;

5) oprește, denaturează sau condiționează darea în consum colectiv a alimentelor care nu corespund normelor de igienă și siguranță a alimentelor;

6) recoltează probele necesare în scopul identificării și analizei riscului pentru sănătate;

7) participă la activități specifice în unitățile militare din zona de responsabilitate;

8) elaborează periodic rapoarte privind activitatea de sănătate publică și sanitar-veterinară în domeniul siguranței alimentelor.

66. MinisterulJustiției (prin Departamentul instituțiilor penitenciare) are următoarele atribuții specifice în situațiile de criză/criză potențială:

1) asigură, cu suportul Agenției, un sistem eficient de controale oficiale pentru monitorizarea și verificarea conformității activităților pe fluxul trasabilității produselor alimentare, în conformitate cu legislația privind sănătatea și bunăstarea animală și siguranța alimentelor;

2) colaborează, în cazul cînd situația epidemiologică o impune, cu Agenția, participînd la grupuri de lucru și la instruirile organizate privind problemele de siguranță a alimentelor.

67. Ministerul Finanțelor (prin Serviciul Vamal) are următoarele atribuții specifice în situațiile de criză/criză potențială:

1) desfășoară activitățile necesare pentru administrarea riscurilor, potrivit art. 8 lit. l) din Legea nr. 302 din 21 decembrie 2017 cu privire la Serviciul Vamal;

2) colaborează cu personalul cu atribuții de control oficial din cadrul Agenției, în vederea eliminării riscului de introducere în Republica Moldova a bunurilor care nu îndeplinesc cerințele sanitar-veterinare stabilite în legislația din domeniu;

3) permite introducerea în Republica Moldova a transporturilor identificate și selectate de animale vii, produse de origine animală, alimente de origine nonanimală, precum și alte de produse și materii care sînt supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, în baza documentului (semnat şi ştampilat), prevăzut în reglementările legale, emis de medicul veterinar oficial/inspectorul oficial, după caz, numai prin posturile vamale ale Republicii Moldova în care sînt organizate posturi de control sanitar-veterinar aprobate pentru import, export și tranzit, după efectuarea controalelor oficiale;

4) în posturile vamale unde nu sînt posturi de control sanitar-veterinar ale Agenției, Serviciul Vamal interzice intrarea în țară de animale vii, produse de origine animală, alimente de origine nonanimală, precum și de alte produse și materii care sînt supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor și dirijează transporturile spre punctele unde există aceste posturi;

5) exercită funcția de punct de contact în cadrul SRAAF și participă la schimbul de informații din cadrul acestui sistem, conform competenţelor;

6) asigură îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin privind obiectivele înscrise în strategiile naționale şi planurile de acțiuni pentru implementarea acestora, în coordonare cu autoritățile naționale competente din domeniu.

[Pct.68 exclus prin HG523 din 06.11.19, MO329-336/08.11.19 art.759; în vigoare 08.12.19]

69. Academia de Științe a Moldovei, prin intermediul membrilor titulari (academicieni) și membrilor corespondenți, precum și al secțiilor de știință, la solicitare, efectuează expertiza în vederea evaluării diferitor crize din sectorul alimentelor și furajelor.

Secțiunea a 4-a

Măsurile aplicate

70.În situațiile de criză / criză potențială, în funcție de severitatea și complexitatea acestora, se aplică următoarele măsuri în vederea eliminării riscului / potențialului risc ce ameninţă sănătatea populației:

1) identificarea produselor susceptibil a fi contaminate, utilizînd procedurile de trasabilitate;

2) extinderea prelevărilor de probe;

3) dispunerea inițierii de către operatorul din businessul alimentar a procedurilor de retragere / rechemare a produselor de pe piațăcare nu corespund standardelor de calitate, respectiv, distrugerea acestora, după caz;

4) reținerea oficială a produselor susceptibil a fi contaminate,conform art. 18 din Legea nr. 113din 18 mai 2012 cu privire la stabilirea principiilor și a cerințelor generale ale legislației privind siguranța alimentelor;

5) restricționarea sau interzicerea introducerii pe piață a produselor susceptibil a fi contaminate, potrivit prevederilor art. 25 alin. (3) lit. i)din Legea nr. 50 din 28 martie 2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor;

6) autorizarea folosirii alimentelor în alte scopuri decît cele cărora le-au fost destinate inițial, potrivit prevederilor art. 30 alin. (2) lit. d)din Legea nr. 50 din 28 martie 2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor;

7) suspendarea activității sau închiderea unității pentru o perioadă, ținînd cont de dispozițiile statuate în art. 4 alin. (13), art. 61, art. 10, art. 126 alin. (1)din Legea nr. 160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător și în art. 182 din Legea nr. 221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar-veterinară;

8) conștientizarea riscurilor de cătrepopulaţie prin acțiuni de informare și avertizare publică, distribuirea de materiale informative, broșuri referitoare la pericole și riscurile asociate; anunțuri în mass-media și pe internet;

9) desfăşurarea ședințelor informative cu reprezentanții asociațiilor profesionale;

10) orice alte măsuri pe care autoritățile competente le consideră corective, conform prevederilor art. 30 din Legea nr. 50 din 28 martie 2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor.

71. Măsurile se aplică în aceste situații în regim de urgență, în mod coordonat, de către autoritățile competente menționate la secțiunea a 3-a, conform atribuțiilor, și cu alocarea de fonduri suplimentare, după caz.

72. Pentru stabilirea măsurilor specifice necesare în situații de criză / criză potențială, generate de anumite tipuri de risc, cum ar fi cele de ordin microbiologic (Listeriamonocytogenes, Salmonella etc.) sau chimic (aflatoxine etc.), pot fi elaborate planuri specifice/ manuale operaționale, conform angajamentelor enumerate în Strategia în domeniul siguranţei alimentelor pentru anii 2018-2022, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.1150 din 20 decembrie 2017.

Capitolul VIII

ELABORAREA RAPORTULUI FINAL AL CRIZEI

73. În termen de 3 zile de la dizolvarea celulei de criză teritoriale, aceasta va înainta Celulei naționale de criză raportul final la nivelul teritoriului respectiv.

74. În termen de 10 zile de la primirea raportului final transmis de către celula de criză teritorială, Celula națională de criză elaborează raportul final al crizei, cuprinzînd detalii asupra tuturor incidentelor petrecute și a măsurilor luate, care este pus la dispoziția Comisiei pentru situații excepționale a Republicii Moldova, după caz, instituțiilor implicate cu scopul de a:

1) facilita evaluarea acțiunilor de gestionare;

2) identifica potențialele îmbunătățiri ale modului de răspuns și gestionare a situațiilor de criză;

3) structura mai bine procedurile și planurile operaționale pentru eventualele crize ulterioare.

75. Evaluarea continuă și corectă a gestionării crizei/crizei potențiale face posibilă îmbunătățirea, inclusiv a planurilor și procedurilor de lucru. Astfel, ca urmare a evaluării raportului final, se poate stabili necesitatea reevaluării prezentului Plan general în vederea adaptării/îmbunătățirii acestuia.

76. O sinteză a acestui raport este făcută publică pentru a asigura transparența acțiunilor guvernamentale.

77. La elaborarea raportului final al crizei vor fi luate în considerare sugestiile expuse în anexa nr. 5.

Capitolul IX

COMUNICAREA CRIZEI

78. Gestionarea crizei/crizei potențiale include managementul comunicării, un element-cheie care presupune comunicarea între toate părțile implicate în prevenirea și gestionarea crizei, precum și către public.

79. Părțile implicate și publicul larg au dreptul la informație privind acțiunile autorităților administrației publice implicate în SRAAF și deciziile celulelor de criză, potrivit prevederilor art. 191 din Legea nr. 113 din 18 mai 2012 cu privire la stabilirea principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor. O gestionare deschisă și transparentă a crizei previne dezvoltarea comentariilor și a interpretărilor abuzive care pot conduce la agravarea incidentului.

80. În cadrul activităților Celulei naționale de criză trebuie stabilite responsabilități clare privind comunicarea crizei, incluzînd setul de proceduri stabilite în art. 3 din Legea nr. 131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător. Persoanele implicate vor avea responsabilități privind:

1) monitorizarea presei;

2) evaluarea situației din punct de vedere al comunicării (eventual, utilizarea de chestionare);

3) propunerea strategiei privind comunicarea (canale de comunicare, modalități);

4) redactarea comunicatelor de presă/informărilor referitoare la criză/criză potențială;

5) editarea periodică a informațiilor provenite de la Celula națională de criză într-o formă de comunicare generală, ușor de înțeles de către public;

6) schimbul de informații între responsabilii de comunicare ai instituțiilor implicate;

7) participarea la întocmirea raportului final al crizei.

81. Organizarea activităților pentru comunicarea crizei se realizează de către Celula națională de criză, astfel încît mesajul să fie unitar și adecvat.

La nivel naţional, în contextul SRAAF,pe lîngă normele expuse anterior, se vor aplica și prevederile art. 192 din Legea nr. 113 din 18 mai 2012 cu privire la stabilirea principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor.

82. În realizarea comunicării, pentru a lua în considerare acțiunile ce trebuie efectuate în continuare, se va ține cont de punctele-cheie menționate în anexa nr. 7.

Capitolul X

DATELE DE CONTACT PENTRU EVENTUALITATEA UNEI CRIZE

83. În eventualitatea unui incident, pentru a putea contacta în mod rapid autoritățile implicate, la nivelul Agenției și al subdiviziunilor sale teritoriale pentru siguranța alimentelor raionale/municipale există o listă ce include contactele persoanelor cu responsabilități în gestionarea situațiilor de criză sau care pot fi implicate în gestionarea unei crize. Din motive de securitate, această listă nu este făcută publică.

84. Lista punctelor de contact din instituțiile implicate în gestionarea unei eventuale crize este menționată în anexa nr.8.

CapitolulXI

ASIGURAREA CU RESURSE

85. Autoritățile administrației publice/instituțiile publice reprezentate în structurile de prevenire și gestionare a crizelor privind alimentele au obligația de a asigura, în limitele atribuțiilor legale, resursele ce vor fi stabilite prin planurile operaționale de acțiunela nivel central şi teritorial.

86. Resursele vor fi planificate pentru a acționa numai în conformitate cu specialitatea acestora, sarcinile și competențele legale.

87. Resursele financiare pentru realizarea și desfășurarea activităților de gestionare a situațiilor de urgență la nivel central și teritorial se asigură din bugetul de stat și/sau din bugetele locale.

88. În cazul epuizăriiresurselor organizatorice, financiare și manageriale alocate, se vor putea solicita motivat fonduri pentru gestionarea crizei din fondurilr de urgenţă ale Guvernului, cu respectarea prevederilor indicate la pct. 12 și 24 din Hotărîrea Guvernului nr.862 din 18 decembrie 2015 „Pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea fondurilor de urgență ale Guvernului”.

89.Resursele umane sînt reprezentate de personalul autorităților administrației publice/instituțiilor publice de la nivel central și teritorial, conform domeniilor de competență.

90.Cheltuielile curente și de capital ocazionate de gestionarea crizei se finanțează din bugetul Agenției.

91. Echipamentele și materialele stocate la Agenție și subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor vor fi verificate periodic pentru aprecierea gradului de deteriorare în vederea înlocuirii.

92. Autoritățile și instituțiile implicate în gestionarea crizei dispun de echipamentul specific din dotarea fiecăreia.

93. Datele privind laboratoarele naționale de referință pentru fiecare din subdomeniile ce constituie obiectul controlului oficial al alimentelor, precum și lista laboratoarelor implicate în controlul oficial al alimentelor, detaliile privind metodele acreditate se conțin în planurile naționale multianuale de control, elaborate în conformitate cu prevederile de la capitolul VII din Legea nr.50 din 28 martie 2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor și postate pe pagina web oficială a Agenției (http://www.ansa.gov.md) .

94.Instruirea personalului desemnat să gestioneze Planul la nivelul autorităților /instituțiilor implicate se va realiza în cadrul programelor de instruire proprii. O simulare este realizată cel puțin odată pe an pentru verificarea modului de reacție a personalului implicat din cadrul autorităților publice de la nivel central și teritorial, în situațiile de urgență.

95. Pe perioada crizei, Celula națională de criză asigură comunicarea publică prin informarea și educarea populației utilizînd diferite canale de comunicare:

1) anunțuri în mass-media și pe internet;

2) afișaje în locuri publice;

3) broșurişi alte material informative;

4) utilizarea liniei telefonice de urgență la care se pot solicita și obține informații cu privire la criză/criza potențială;

5) asigurarea participării persoanelor desemnate la emisiuni din presa audio-video sau acordarea de interviuri în presa scrisă.

Capitolul XII

RESPONSABILITĂȚI

96. Autoritățile administrației publice/instituțiile publice reprezentate în celulele de criză au obligația de a desemna și comunica la Agenție și subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor persoanele desemnate să gestioneze la nivel central și teritorial planul operaţional de acţiune, respectiv reprezentanții în Celula națională de criză și celulele de criză teritoriale.

97. Reprezentanții legali ai instituțiilor implicate în acțiuni de intervenție, sînt responsabili de punerea în aplicare a prezentului Plan și elaborarea, după caz, a unor proceduri detaliate.

anexa nr.1

anexa nr.2

anexa nr.3

anexa nr.4

anexa nr.5

anexa nr.6

anexa nr.7

anexa nr.8

[Anexa nr.8 modificată prin HG523 din 06.11.19, MO329-336/08.11.19 art.759; în vigoare 08.12.19]