CONVENȚIE INTERNAȚIONALĂ PRIVIND SUPRIMAREA TERORISMULUI CU BOMBE

CONVENŢIE nr. 199 din 12.01.1998 · MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE ȘI INTEGRĂRII EUROPENE · publicat 30.12.2006
pe legis.md
Trimiteri: 24 legateActe din afara site-ului: 1 fără adresă

Roșu: trimitere recunoscută, încă fără legătură. Galben: legătura merge, dar textul sursei se contrazice. Gri: nu are legătură, iar motivul e cunoscut, de exemplu actul nu se află pe legis.md. Albastru: un document din afara legis.md. O parte a unui act al Uniunii Europene e legată de actul întreg pe EUR-Lex; fără adresă, rămâne doar marcată.

Din afara site-ului: fără adresă (1)

–––––––––––––––––––––––––––––
*În vigoare pentru Republica Moldova din 9 noiembrie 2002.

Statele-părţi la prezenta Convenţie,
luând în consideraţie scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite referitor la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale şi promovarea unor relaţii de prietenie şi colaborare între state,
fiind îngrijoraţi de escaladarea terorismului internaţional în toate formele şi manifestările lui,
având în vedere Declaraţia cu ocazia celei de-a 50-ea aniversare a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 24 octombrie 1995,
având în vedere, de asemenea, Declaraţia privind măsurile de eliminare a terorismului internaţional, anexată la rezoluţia Adunării Generale 49/60 din 9 decembrie 1994, prin care, în special, “statele-membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite reafirmă în mod solemn condamnarea neechivocă a tuturor actelor, metodelor şi practicilor teroriste ca fiind criminale şi nejustificate, indiferent de locul şi persoana care le-a comis, inclusiv şi a acelor acte care pun în pericol relaţiile de prietenie între state şi naţiuni şi care ameninţă integritatea teritorială şi securitatea statelor”,
notând faptul că Declaraţia a recomandat statelor “să revizuiască de urgenţă domeniul prevederilor legale utilizate în practica internaţională care se referă la prevenirea, reprimarea şi eliminarea terorismului în toate formele şi manifestările lui, cu scopul de a asigura un cadru legislativ cuprinzător care s-ar referi la toate aspectele ce ţin de acest domeniu”,
având în vedere rezoluţia Adunării Generale 51/210 din 17 decembrie 1996 şi Declaraţia, anexată la aceasta, care completează Declaraţia privind măsurile de eliminare a terorismului internaţional din 1994,
notând că atacurile teroriste săvîrşite prin utilizarea explozivelor sau a altor mijloace letale capătă o răspîndire din ce în ce mai largă,
notând, de asemenea, faptul că în prevederile multilaterale existente ale dreptului internaţional nu se examinează adecvat aceste atacuri,
fiind convinse de urgenta necesitate a extinderii cooperării internaţionale între state în scopul elaborării şi adoptării unor măsuri efective şi practice pentru prevenirea unor atare acte teroriste, urmărirea penală şi pedepsirea vinovaţilor,
considerând că comunitatea internaţională este profund îngrijorată de comiterea unor astfel de acte,
notînd că activitatea forţelor militare ale statelor este reglementată de normele dreptului internaţional, care nu se conţin în prezenta Convenţie, iar excluderea anumitor acţiuni din domeniul de aplicare a prezentei Convenţii nu eliberează de răspundere pentru săvîrşirea acţiunilor ilegale, nu le face legale şi nu împiedică tragerea la răspundere în temeiul altor legi,
au convenit în privinţa celor ce urmează:

Articolul 1

În scopul prezentei Convenţii:

1) “Obiect de stat sau guvernamental” semnifică orice obiect permanent sau temporar sau mijloc de transport, care este folosit sau ocupat de reprezentanţii statului, membrii Guvernului, organului legislativ sau judiciar, sau de persoane oficiale ori funcţionari ai unei autorităţi publice sau oricărui alt organ ori instituţii statale, sau de funcţionarii sau persoanele oficiale ale unei organizaţii interguvernamentale în legătură cu executarea obligaţiilor de serviciu.

2) “Obiect de infrastructură” semnifică orice obiect aflat în proprietate publică sau privată care oferă sau distribuie servicii publicului, aşa ca: apă, energie, canalizare, petrol sau comunicaţii.

3) “Mijloace explozive sau letale” semnifică:

a) o armă sau un dispozitiv exploziv sau incendiar destinat sau capabil de a cauza moartea sau serioase prejudicii fizice sau materiale; sau

b) o armă sau un dispozitiv destinat sau capabil de a cauza moartea, serioase prejudicii fizice sau materiale prin difuzarea, răspîndirea sau acţiunea substanţelor chimice toxice, agenţilor biologici sau a toxinelor, sau a altor substanţe asemănătoare, sau a radiaţiei, sau a substanţelor radioactive.

4) “Forţele militare ale unui stat” semnifică forţele militare ale statului care sunt organizate, antrenate şi echipate în conformitate cu prevederile legislaţiei interne în vederea realizării scopului primar al apărării şi securităţii naţionale; la fel şi persoanele care acţionează în susţinerea acestor forţe armate ce se află în responsabilitatea, sub controlul şi comanda lor oficială.

5) “Local de utilizare publică” semnifică acele părţi ale oricărei clădiri, părţi de teren, stradă, canal navigabil sau oricare altă aşezare care este accesibilă sau deschisă pentru public, fie permanent, fie periodic sau ocazional, şi include orice local comercial, de afaceri, cultural, istoric, educaţional, religios, guvernamental, de recreaţie sau oricare alt local similar care este accesibil sau deschis pentru public.

6) “Sistem de transport public” semnifică orice obiecte, mijloace de transport şi elemente auxiliare, aflate în proprietate publică sau privată, care sunt utilizate în sau pentru prestarea serviciilor publice de transportare a persoanelor sau încărcăturilor.

Articolul 2

1) Se consideră că o persoană comite o infracţiune reglementată de prezenta Convenţie dacă această persoană aduce, plasează, pune în acţiune sau detonează intenţionat şi ilegal un mijloc exploziv sau letal într-un local de utilizare publică, în limitele unui obiect de stat sau guvernamental, unui sistem de transport public sau unui obiect de infrastructură:

a) cu intenţia de a cauza moartea sau prejudicii fizice; sau

b) cu intenţia de a cauza distrugeri de mari proporţii în astfel de localuri, obiecte sau sisteme, cînd astfel de distrugeri provoacă sau pot provoca pierderi economice majore.

2) O persoană de asemenea comite o crimă dacă această persoană încearcă să comită o infracţiune prevăzută de paragraful 1 al prezentului articol.

3) O persoană de asemenea comite o crimă dacă ea:

a) participă în calitate de complice la comiterea unei din infracţiunile prevăzute de paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol; sau

b) organizează sau dirijează alte persoane în scopul comiterii unei din infracţiuni prevăzute de paragrafele 1 şi 2 ale acestui articol; sau

c) contribuie într-un fel sau altul la comiterea uneia sau mai multor infracţiuni prevăzute de paragraful 1 şi 2 ale prezentului articol de către un grup de persoane care acţionează cu un scop comun; contribuţia de acest tip trebuie să fie intenţionată, fie cu scopul de a susţine activitatea sau scopul criminal al grupului, fie cu cunoaşterea intenţiei grupului de a comite infracţiunea sau infracţiunile respective.

Articolul 3

Prezenta Convenţie nu se aplică în cazurile dacă infracţiunea este comisă pe teritoriul unui singur stat, bănuitul şi victimele sunt cetăţeni ai acestui stat, bănuitul este găsit pe teritoriul aceluiaşi stat şi nici un stat nu are temeiuri de a-şi exercita jurisdicţia în baza paragrafelor 1 şi 2 ale articolului 6 din prezenta Convenţie, fapt ce nu exclude aplicarea faţă de aceste cazuri în condiţii respective a prevederilor articolelor 10 şi 15.

Articolul 4

Fiecare stat-parte la prezenta Convenţie întreprinde astfel de măsuri care pot fi necesare pentru:

a) recunoaşterea conform legislaţiei interne drept infracţiuni penale a faptelor indicate în articolul 2 din prezenta Convenţie;

b) stabilirea pentru comiterea acestor infracţiuni a pedepsei respective adecvate gravităţii infracţiunilor comise.

Articolul 5

Fiecare stat-parte la prezenta Convenţie întreprinde astfel de măsuri care pot fi necesare, inclusiv şi în domeniul legislaţiei interne, pentru a se asigura ca faptele criminale, ce ţin de domeniul de reglementare al prezentei Convenţii, în special cele comise cu intenţie sau destinate pentru provocarea unei stări de teroare a publicului, unui grup de persoane sau unor persoane particulare, să nu fie justificate prin nici o consideraţie de ordin politic, filozofic, ideologic, rasial, etnic, religios sau de altă natură şi să fie pedepsite adecvat gravităţii lor.

Articolul 6

1) Fiecare stat-parte la prezenta Convenţie întreprinde astfel de măsuri care pot fi necesare pentru stabilirea jurisdicţiei lui asupra infracţiunilor prevăzute de articolul 2, dacă:

a) infracţiunea a fost comisă pe teritoriul acestui stat; sau

b) infracţiunea a fost comisă la bordul unui vas care navighează sub pavilionul acestui stat sau la bordul unui nave aeriene înregistrate în conformitate cu prevederile legislaţiei interne a acestui stat la momentul comiterii infracţiunii; sau

c) infracţiunea a fost comisă de către un cetăţean al acestui stat.

2) Fiecare stat-parte este în drept să-şi stabilească jurisdicţia asupra oricărei din infracţiunile menţionate, dacă:

a) infracţiunea a fost comisă împotriva unui cetăţean al acestui stat; sau

b) infracţiunea a fost comisă împotriva unui obiect de stat sau guvernamental al acestui stat aflat peste hotare, inclusiv ambasade sau alte localuri cu destinaţie diplomatică sau consulară ale acestui stat; sau

c) infracţiunea a fost comisă de un apatrid care domiciliază obişnuit pe teritoriul acestui stat; sau

d) infracţiunea a fost comisă cu scopul de a obliga acest stat să comită sau să se abţină de la comiterea unor acte; sau

e) infracţiunea a fost comisă la bordul unei nave aeriene utilizate de guvernul acestui stat.

3) După ratificarea, aprobarea sau aderarea la prezenta Convenţie, fiecare stat-parte anunţă Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite despre stabilirea jurisdicţiei în temeiul legislaţiei interne în conformitate cu paragraful 2 al prezentului articol, în cazul intervenirii oricăror schimbări, statul-parte respectiv anunţă imediat Secretarul General.

4) Fiecare stat-parte aplică astfel de măsuri care sunt necesare pentru stabilirea jurisdicţiei sale asupra infracţiunilor indicate în articolul 2 în situaţia cînd bănuitul se află pe teritoriul acestui stat şi acest stat nu extrădează persoana respectivă unui alt stat-parte care au stabilit jurisdicţiile sale în corespundere cu paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol.

5) Prezenta Convenţie nu exclude exercitarea jurisdicţiei penale stabilite de statul parte în conformitate cu legislaţia internă.

Articolul 7

1) Statul-parte, primind informaţii că o persoană care a comis sau este bănuită de comiterea unei infracţiuni prevăzute de articolul 2, poate să se afle pe teritoriul său, aplică astfel de măsuri care sunt necesare în conformitate cu legislaţia internă pentru investigarea faptelor indicate în această informaţie.

2) Dacă circumstanţele o cer, statul-parte, pe teritoriul căruia se află infractorul sau bănuitul, aplică măsuri corespunzătoare în conformitate cu legislaţia internă pentru asigurarea prezenţei lui în scopul efectuării urmăririi penale sau extrădării.

3) Orice persoană faţă de care vor fi aplicate măsuri prevăzute de paragraful 2 al prezentului articol este în drept:

a) fără întîrziere să obţină legătura cu cel mai apropiat reprezentant al statului al cărui cetăţean este sau care în alt mod este împuternicit să apere drepturile acestei persoane, sau, dacă această persoană este un apatrid, cu reprezentantul statului pe teritoriul căruia persoana domiciliază în mod obişnuit;

b) să fie vizitată de reprezentantul acestui stat;

c) să fie informată despre drepturile sale în conformitate cu punctele a) şi b).

4) Drepturile, menţionate la paragraful 3 al prezentului articol, sunt exercitate în conformitate cu legislaţia statului, pe teritoriul căruia se află infractorul sau bănuitul, iar legislaţia menţionată trebuie să asigure posibilitatea de a atinge deplin scopurile, pentru care sunt destinate drepturile prevăzute în paragraful 3.

5) Prevederile paragrafelor 3 şi 4 ale prezentului articol nu aduc prejudiciu dreptului oricărui stat-parte, care pretinde la jurisdicţie în conformitate cu paragraful 1 punctul c) sau paragraful 2 punctul c) din articolul 6, de a solicita Comitetul Internaţional al Crucii Roşii să obţină legătura sau să viziteze bănuitul.

6) Dacă în conformitate cu prezentul articol statul-parte a arestat persoana, el trebuie să anunţe direct sau prin intermediul Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite statele-părţi care şi-au stabilit jurisdicţia în conformitate cu paragrafele 1 şi 2 ale articolului 6, şi, dacă consideră necesar, alte state-părţi interesate de faptul că persoana dată se află sub arest şi de circumstanţele care au cauzat arestarea ei. Statul care realizează investigaţia, menţionată în paragraful 1 al prezentului articol, informează prompt statele-părţi menţionate despre concluziile sale şi indică dacă intenţionează să-şi exercite jurisdicţia.

Articolul 8

1) Dacă statul-parte, pe teritoriul căruia se află bănuitul, în cazurile pentru care se aplică articolul 6, nu extrădează această persoană, el este obligat, fără nici o excepţie, şi necătînd la faptul dacă infracţiunea a fost sau nu comisă pe teritoriul acestui stat, să transmită fără întîrziere neîntemeiată dosarul autorităţilor competente în scopul efectuării urmăririi penale în conformitate cu legislaţia internă. Autorităţile competente vor adopta decizia în acelaşi mod ca şi în cazul unor alte infracţiuni grave reglementate de legislaţia internă a acestui stat.

2) În toate cazurile cînd legislaţia internă a statului-parte îi permite să extrădeze sau în alt mod să predea un cetăţean al său numai cu condiţia că această persoană va fi întoarsă în acest stat pentru executarea sentinţei emise în rezultatul judecării sau examinării cauzei în instanţa de judecată pentru care a fost extrădată sau predată persoana, şi acest stat şi statul care solicită extrădarea persoanei sunt de acord cu această opţiune şi alte prevederi, pe care ele vor considera potrivite, o astfel de extrădare sau predare condiţionată va fi suficientă pentru executarea obligaţiei, prevăzute de paragraful 1 al prezentului articol.

Articolul 9

1) Infracţiunile indicate în articolul 2 urmează a fi incluse drept infracţiuni ce servesc temei pentru extrădare în orice acord de extrădare încheiat între statele-părţi pînă la intrarea în vigoare a prezentei Convenţii. Statele-părţi se obligă să includă astfel de infracţiuni drept infracţiuni ce servesc temei pentru extrădare în orice acord de extrădare care urmează să fie semnate între ele.

2) În cazul în care un stat-parte, care înaintează drept condiţie de extrădare existenţa unui acord, primeşte o cerere de extrădare din partea unui alt stat-parte cu care nu este semnat un acord de extrădare, atunci statul solicitat poate, la dorinţă, să considere prezenta Convenţie drept bază legală pentru extrădare în legătură cu infracţiunile indicate în articolul 2. Extrădarea este efectuată şi cu respectarea altor condiţii prevăzute de legislaţia statului solicitat.

3) Statele-părţi, care nu înaintează drept condiţie de extrădare existenţa unui acord de extrădare, vor recunoaşte între ele infracţiunile indicate în articolul 2 drept infracţiuni ce servesc temei pentru extrădare cu respectarea condiţiilor prevăzute de legislaţia statului solicitat.

4) În caz de necesitate infracţiunile indicate în articolul 2 sunt examinate de către statele-părţi pentru extrădare ca infracţiuni comise nu doar în locurile comiterii lor, dar şi pe teritoriile statelor care şi-au stabilit jurisdicţia în corespundere cu prevederile paragrafelor 1 şi 2 ale articolului 6.

5) Prevederile acordurilor de extrădare, încheiate între statele-părţi în legătură cu infracţiunile indicate în articolul 2, sunt recunoscute modificate de către statele-părţi în măsura în care ele contravin prezentei Convenţii.

Articolul 10

1) Statele-părţi îşi acordă asistenţă reciprocă maximă în materie de investigaţie, urmărire penală sau extrădare efectuate în legătură cu infracţiunile indicate în articolul 2, inclusiv asistenţă în obţinerea probelor, aflate la dispoziţia lor, necesare pentru efectuarea urmăririi.

2) Statele-părţi îşi onorează obligaţiile prevăzute de paragraful 1 al prezentului articol în conformitate cu orice tratate sau înţelegeri în materie de asistenţă juridică reciprocă încheiate. Dacă astfel de tratate sau înţelegeri nu au fost încheiate, statele-părţi îşi acordă asistenţă în conformitate cu legislaţia lor internă.

Articolul 11

Nici o infracţiune din cele care sunt indicate în articolul 2 nu va fi examinată, în scop de extrădare sau asistenţă juridică reciprocă, drept infracţiune politică, infracţiune legată de o infracţiune politică sau infracţiune inspirată din motive politice. În consecinţă, cererea de extrădare sau de acordare a asistenţei juridice reciproce nu poate fi refuzată doar din motivul că ea se referă la o infracţiune politică, infracţiune legată de o infracţiune politică sau infracţiune inspirată din motive politice.

Articolul 12

Nici una din prevederile prezentei Convenţii nu va fi interpretată drept o obligaţie de extrădare a persoanei sau de acordare a asistenţei juridice reciproce, dacă statul solicitat consideră, din motive rezonabile, că cererea de extrădare pentru infracţiunile indicate în articolul 2 sau de acordare a asistenţei juridice reciproce pentru astfel de infracţiuni urmăreşte scopul de a persecuta sau a pedepsi o persoană din cauza rasei, convingerilor religioase, naţionalităţii, originii etnice sau opiniilor politice ale acestei persoane, sau dacă acceptarea acestei cereri va aduce prejudiciu statutului acestei persoane din oricare din aceste motive.

Articolul 13

1) Persoana, care se află sub arest sau execută pedeapsa de privaţiune de libertate conform unei sentinţe pe teritoriul unui stat-parte, şi care trebuie să fie prezentă pe teritoriul unui alt stat pentru depunerea mărturiilor, identificarea ei sau acordarea altei asistenţe în obţinerea probelor pentru investigarea sau urmărirea penală a infracţiunilor în conformitate cu prezenta Convenţie, poate fi transferată dacă sunt respectate următoarele condiţii:

a) această persoană îşi oferă benevol consimţămîntul în baza informaţiei depline; şi

b) autorităţile competente ale ambelor state îşi exprimă acordul în condiţii pe care ambele state vor considera cele mai convenabile.

2) În scopurile prezentului articol:

a) statul, în care este transferată persoana, este în drept şi are obligaţia să deţină această persoană sub arest, cu excepţia cazurilor cînd statul din care a fost transferată persoana a solicitat sau a sancţionat altfel;

b) statul, în care este transferată persoana, fără întîrziere îşi onorează obligaţia de a reîntoarce această persoană statului din care ea a fost transferată, în corespundere cu înţelegerea prealabilă sau după cum au căzut de acord autorităţile competente ale ambelor state;

c) statul, în care este transferată persoana, nu va cere de la statul din care ea a fost transferată să iniţieze procedura de extrădare pentru a restitui persoana respectivă;

d) termenul de aflare sub arest pe teritoriul statului din care a fost transferată persoana va fi inclus în termenul de executare a sentinţei pe teritoriul statului în care ea a fost transferată.

3) Fără consimţămîntul statului din care în conformitate cu prezentul articol urmează a fi transferată o persoană, această persoană, indiferent de cetăţenie, nu va fi persecutată sau deţinută sub arest şi nu va fi supusă unei alte restricţii faţă de libertatea sa pe teritoriul statului în care este transferată această persoană în legătură cu acţiunile sau sentinţele emise pînă la plecarea sa de pe teritoriul statului din care ea a fost transferată.

Articolul 14

Oricărei persoane arestate sau faţă de care sunt întreprinse alte măsuri sau se efectuează urmărirea penală în conformitate cu prezenta Convenţie i se garantează atitudine corectă, inclusiv toate drepturile şi garanţiile stipulate de legislaţia internă a statului pe teritoriul căruia se află persoana respectivă şi prevederile dreptului internaţional aplicabil, inclusiv prevederile referitor la drepturile omului.

Articolul 15

Statele-părţi cooperează pentru prevenirea infracţiunilor indicate în articolul 2, şi în special prin:

a) efectuarea oricăror măsuri posibile, inclusiv, în caz de necesitate, măsuri legislative pentru prevenirea şi contracararea pregătirii pentru comiterea acestor infracţiuni pe sau în afara teritoriului lor, inclusiv prin măsuri de prohibiţie pe teritoriul acestor state a activităţii ilegale a persoanelor, grupurilor de persoane şi a organizaţiilor, care încurajează, instigă, organizează, finanţează intenţionat sau sunt antrenate în comiterea infracţiunilor indicate în articolul 2;

b) schimbul de informaţii veridice şi verificate, în conformitate cu prevederile legislaţiei interne, şi coordonarea măsurilor administrative şi de altă natură, aplicabile, cînd sunt necesare, în scopul contracarării infracţiunilor indicate în articolul 2;

c) efectuarea, dacă este oportun, a cercetărilor şi elaborarea metodelor de detectare a explozivelor sau a altor substanţe periculoase care pot cauza moartea sau leziuni corporale; efectuarea consultaţiilor privitor la elaborarea standardelor în producerea substanţelor explozive în scopul identificării originii lor în cadrul investigaţiei realizate după explozii; schimbul de informaţii referitor la măsurile preventive, cooperare şi schimb de tehnologii, echipament şi materiale adiacente.

Articolul 16

Statul-parte, pe teritoriul căruia bănuitul este pus sub urmărire penală, în conformitate cu legislaţia internă sau procedurile aplicabile anunţă despre rezultatele finale ale examinării Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va transmite această informaţie celorlalte state-părţi.

Articolul 17

Statele Părţi îşi onorează obligaţiile prevăzute de prezenta Convenţie într-un mod compatibil cu principiul suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statelor, principiul neamestecului în treburile interne ale altor state.

Articolul 18

Nici o prevedere din prezenta Convenţie nu împuterniceşte statul-parte să-şi exercite jurisdicţia pe teritoriul altui stat-parte şi să exercite funcţiile atribuite în mod exclusiv prin legislaţia internă autorităţilor acestui stat.

Articolul 19

1) Nici o prevedere din prezenta Convenţie nu afectează alte drepturi, obligaţii şi responsabilităţi ale statelor şi indivizilor acordate în conformitate cu dreptul internaţional, în special cele exercitate în conformitate cu scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite şi dreptul umanitar internaţional.

2) Acţiunile forţelor militare în timpul unui conflict armat, cum aceste noţiuni sunt tratate şi reglementate în dreptul umanitar internaţional, nu sunt reglementate de prezenta Convenţie, cum la fel nu sunt reglementate şi acţiunile întreprinse de forţele militare ale unui stat în scopul exercitării funcţiilor oficiale, deoarece ele sunt reglementate de alte norme ale dreptului internaţional.

Articolul 20

1) Orice litigii între două sau mai multe state-părţi referitor la interpretarea sau aplicarea prezentei Convenţii, care nu pot fi soluţionate prin intermediul negocierilor într-o perioadă rezonabilă de timp, vor fi supuse arbitrajului, la cererea unuia din aceste state. Dacă în şase luni din ziua adresării în arbitraj părţile nu vor conveni asupra organizării lui, oricare din părţi va putea transmite rezolvarea litigiului în Curtea Internaţională, înaintînd o cerere în conformitate cu Statutul Curţii.

2) La momentul semnării, ratificării, aprobării sau acceptării prezentei Convenţii sau la momentul aderării la ea, fiecare stat poate declara că nu se recunoaşte limitat de prevederile paragrafului 1 al prezentului articol. Celelalte state-părţi, la rîndul lor, nu vor fi limitate de prevederile paragrafului 1 al prezentului articol faţă de oricare stat-parte care a declarat această rezervă.

3) Oricare stat care a declarat rezerva menţionată în paragraful 2 al prezentului articol, poate la orice moment de timp să retragă această rezervă, notificînd Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Articolul 21

1) Prezenta Convenţie este deschisă spre semnare pentru toate statele de la 12 ianuarie 1998 pînă la 31 decembrie 1999 în instituţiile centrale ale Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York.

2) Prezenta Convenţie va constitui subiect pentru ratificare, aprobare sau acceptare. Instrumentele de ratificare, aprobare sau acceptare sunt depuse spre depozitare Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

3) Prezenta Convenţie este deschisă spre aderare pentru orice stat. Instrumentele de aderare sunt depuse spre depozitare Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Articolul 22

1) Prezenta Convenţie intră în vigoare în cea de-a treizecea zi de la depunerea celui de-al douăzeci şi doilea instrument de aprobare, acceptare sau aderare la Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

2) Pentru fiecare stat care va ratifica, aproba sau accepta prezenta Convenţie sau va adera la ea după depunerea celui de al douăzeci şi doilea instrument de aprobare, acceptare sau aderare, Convenţia va intra în vigoare după cea de-a treizecea zi de la depunerea instrumentului de ratificare, aprobare, acceptare sau aderare.

Articolul 23

1) Orice stat-parte poate denunţa prezenta Convenţie printr-o notificare scrisă adresată Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

2) Denunţarea intră în vigoare după un an de la data primirii notificării de către Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Articolul 24

Originalul prezentei Convenţii, versiunile căreia în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă sunt egal autentice, este depus spre păstrare Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite care, la rîndul său, va trimite copii certificate ale prezentei Convenţii în adresa tuturor statelor.
În adeverirea cărui fapt pentru care subsemnaţii, fiind autorizaţi de guvernele lor, au semnat prezenta Convenţie deschisă spre semnare la instituţiile centrale ale Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York de la 12 ianuarie 1998.

INTERNATIONAL CONVENTION* FOR THE SUPPRESSION OF TERRORIST BOMBINGS

The States Parties to this Convention,
having in mind the purposes and principles of the Charter of the United Nations concerning the maintenance of international peace and security and the promotion of good-neighbourliness and friendly relations and cooperation among States,
deeply concerned about the worldwide escalation of acts of terrorism in all its forms and manifestations,
recalling the Declaration on the Occasion of the Fiftieth Anniversary of the United Nations of 24 October 1995,
recalling also the Declaration on Measures to Eliminate International Terrorism, annexed to General Assembly resolution 49/60 of 9 December 1994, in which, inter alia, “the States Members of the United Nations solemnly reaffirm their unequivocal condemnation of all acts, methods and practices of terrorism as criminal and unjustifiable, wherever and by whomever committed, including those which jeopardize the friendly relations among States and peoples and threaten the territorial integrity and security of States”,
noting that the Declaration also encouraged States “to review urgently the scope of the existing international legal provisions on the prevention, repression and elimination of terrorism in all its forms and manifestations, with the aim of ensuring that there is a comprehensive legal framework covering all aspects of the matter”,
recalling further General Assembly resolution 51/210 of 17 December 1996 and the Declaration to Supplement the 1994 Declaration on Measures to Eliminate International Terrorism, annexed thereto,
noting also that terrorist attacks by means of explosives or other lethal devices have become increasingly widespread,
noting further that existing multilateral legal provisions do not adequately address these attacks,
being convinced of the urgent need to enhance international cooperation between States in devising and adopting effective and practical measures for the prevention of such acts of terrorism, and for the prosecution and punishment of their perpetrators,
considering that the occurrence of such acts is a matter of grave concern to the international community as a whole,
noting that the activities of military forces of States are governed by rules of international law outside the framework of this Convention and that the exclusion of certain actions from the coverage of this Convention does not condone or make lawful otherwise unlawful acts, or preclude prosecution under other laws,
have agreed as follows:

Article 1

For the purposes of this Convention:

1) “State or government facility” includes any permanent or temporary facility or conveyance that is used or occupied by representatives of a State, members of Government, the legislature or the judiciary or by officials or employees of a State or any other public authority or entity or by employees or officials of an intergovernmental organization in connection with their official duties.

2) “Infrastructure facility” means any publicly or privately owned facility providing or distributing services for the benefit of the public, such as water, sewage, energy, fuel or communications.

3) “Explosive or other lethal device” means:

a) An explosive or incendiary weapon or device that is designed, or has the capability, to cause death, serious bodily injury or substantial material damage; or

b) A weapon or device that is designed, or has the capability, to cause death, serious bodily injury or substantial material damage through the release, dissemination or impact of toxic chemicals, biological agents or toxins or similar substances or radiation or radioactive material.

4) “Military forces of a State” means the armed forces of a State which are organized, trained and equipped under its internal law for the primary purpose of national defence or security, and persons acting in support of those armed forces who are under their formal command, control and responsibility.

5) “Place of public use” means those parts of any building, land, street, waterway or other location that are accessible or open to members of the public, whether continuously, periodically or occasionally, and encompasses any co­mmercial, business, cultural, historical, educational, religious, governmental, entertainment, recreational or similar place that is so accessible or open to the public.

6) “Public transportation system” means all facilities, conveyances and instrumentalities, whether publicly or privately owned, that are used in or for publicly available services for the transportation of persons or cargo.

Article 2

1) Any person commits an offence within the meaning of this Convention if that person unlawfully and intentionally delivers, places, discharges or detonates an explosive or other lethal device in, into or against a place of public use, a State or government facility, a public transportation system or an infrastructure facility:

a) With the intent to cause death or serious bodily injury; or

b) With the intent to cause extensive destruction of such a place, facility or system, where such destruction results in or is likely to result in major economic loss.

2) Any person also commits an offence if that person attempts to commit an offence as set forth in paragraph 1.

3) Any person also commits an offence if that person:

a) Participates as an accomplice in an offence as set forth in paragraph 1
or 2; or

b) Organizes or directs others to commit an offence as set forth in paragraph 1 or 2; or

c) In any other way contributes to the commission of one or more offences as set forth in paragraph 1 or 2 by a group of persons acting with a common purpose; such contribution shall be intentional and either be made with the aim of furthering the general criminal activity or purpose of the group or be made in the knowledge of the intention of the group to commit the offence or offences concerned.

Article 3

This Convention shall not apply where the offence is committed within a single State, the alleged offender and the victims are nationals of that State, the alleged offender is found in the territory of that State and no other State has a basis under article 6, paragraph 1, or article 6, paragraph 2, of this Convention to exercise jurisdiction, except that the provisions of articles 10 to 15 shall, as appropriate, apply in those cases.

Article 4

Each State Party shall adopt such measures as may be necessary:

a) To establish as criminal offences under its domestic law the offences set forth in article 2 of this Convention;

b) To make those offences punishable by appropriate penalties which take into account the grave nature of those offences.

Article 5

Each State Party shall adopt such measures as may be necessary, including, where appropriate, domestic legislation, to ensure that criminal acts within the scope of this Convention, in particular where they are intended or calculated to provoke a state of terror in the general public or in a group of persons or particular persons, are under no circumstances justifiable by considerations of a political, philosophical, ideological, racial, ethnic, religious or other similar nature and are punished by penalties consistent with their grave nature.

Article 6

1) Each State Party shall take such measures as may be necessary to establish its jurisdiction over the offences set forth in article 2 when:

a) The offence is committed in the territory of that State; or

b) The offence is committed on board a vessel flying the flag of that State or an aircraft which is registered under the laws of that State at the time the offence is committed; or

c) The offence is committed by a national of that State.

2) A State Party may also establish its jurisdiction over any such offence when:

a) The offence is committed against a national of that State; or

b) The offence is committed against a State or government facility of that State abroad, including an embassy or other diplomatic or consular premises of that State; or

c) The offence is committed by a stateless person who has his or her habitual residence in the territory of that State; or

d) The offence is committed in an attempt to compel that State to do or abstain from doing any act; or

e) The offence is committed on board an aircraft which is operated by the Government of that State.

3) Upon ratifying, accepting, approving or acceding to this Convention, each State Party shall notify the Secretary General of the United Nations of the jurisdiction it has established in accordance with paragraph 2 under its domestic law. Should any change take place, the State Party concerned shall immediately notify the Secretary General.

4) Each State Party shall likewise take such measures as may be necessary to establish its jurisdiction over the offences set forth in article 2 in cases where the alleged offender is present in its territory and it does not extradite that person to any of the States Parties which have established their jurisdiction in accordance with paragraph 1 or 2.

5) This Convention does not exclude the exercise of any criminal jurisdiction established by a State Party in accordance with its domestic law.

Article 7

1) Upon receiving information that a person who has committed or who is alleged to have committed an offence as set forth in article 2 may be present in its territory, the State Party concerned shall take such measures as may be necessary under its domestic law to investigate the facts contained in the information.

2) Upon being satisfied that the circumstances so warrant, the State Party in whose territory the offender or alleged offender is present shall take the appropriate measures under its domestic law so as to ensure that person’s presence for the purpose of prosecution or extradition.

3) Any person regarding whom the measures referred to in paragraph 2 are being taken shall be entitled to:

a) Communicate without delay with the nearest appropriate representative of the State of which that person is a national or which is otherwise entitled to protect that person’s rights or, if that person is a stateless person, the State in the territory of which that person habitually resides;

b) Be visited by a representative of that State;

c) Be informed of that person’s rights under subparagraphs a) and b).

4) The rights referred to in paragraph 3 shall be exercised in conformity with the laws and regulations of the State in the territory of which the offender or alleged offender is present, subject to the provision that the said laws and regulations must enable full effect to be given to the purposes for which the rights accorded under paragraph 3 are intended.

5) The provisions of paragraphs 3 and 4 shall be without prejudice to the right of any State Party having a claim to jurisdiction in accordance with article 6, subparagraph 1 c) or 2 c), to invite the International Committee of the Red Cross to communicate with and visit the alleged offender.

6) When a State Party, pursuant to this article, has taken a person into custody, it shall immediately notify, directly or through the Secretary General of the United Nations, the States Parties which have established jurisdiction in accordance with article 6, paragraphs 1 and 2, and, if it considers it advisable, any other interested States Parties, of the fact that such person is in custody and of the circumstances which warrant that person’s detention. The State which makes the investigation contemplated in paragraph 1 shall promptly inform the said States Parties of its findings and shall indicate whether it intends to exercise jurisdiction.

Article 8

1) The State Party in the territory of which the alleged offender is present shall, in cases to which article 6 applies, if it does not extradite that person, be obliged, without exception whatsoever and whether or not the offence was committed in its territory, to submit the case without undue delay to its competent authorities for the purpose of prosecution, through proceedings in accordance with the laws of that State. Those authorities shall take their decision in the same manner as in the case of any other offence of a grave nature under the law of that State.

2) Whenever a State Party is permitted under its domestic law to extradite or otherwise surrender one of its nationals only upon the condition that the person will be returned to that State to serve the sentence imposed as a result of the trial or proceeding for which the extradition or surrender of the person was sought, and this State and the State seeking the extradition of the person agree with this option and other terms they may deem appropriate, such a conditional extradition or surrender shall be sufficient to discharge the obligation set forth in paragraph 1.

Article 9

1) The offences set forth in article 2 shall be deemed to be included as extraditable offences in any extradition treaty existing between any of the States Parties before the entry into force of this Convention. States Parties undertake to include such offences as extraditable offences in every extradition treaty to be subsequently concluded between them.

2) When a State Party which makes extradition conditional on the existence of a treaty receives a request for extradition from another State Party with which it has no extradition treaty, the requested State Party may, at its option, consider this Convention as a legal basis for extradition in respect of the offences set forth in article 2. Extradition shall be subject to the other conditions provided by the law of the requested State.

3) States Parties which do not make extradition conditional on the existence of a treaty shall recognize the offences set forth in article 2 as extraditable offences between themselves, subject to the conditions provided by the law of the requested State.

4) If necessary, the offences set forth in article 2 shall be treated, for the purposes of extradition between States Parties, as if they had been committed not only in the place in which they occurred but also in the territory of the States that have established jurisdiction in accordance with article 6, paragraphs 1 and 2.

5) The provisions of all extradition treaties and arrangements between States Parties with regard to offences set forth in article 2 shall be deemed to be modified as between State Parties to the extent that they are incompatible with this Convention.

Article 10

1) States Parties shall afford one another the greatest measure of assistance in connection with investigations or criminal or extradition proceedings brought in respect of the offences set forth in article 2, including assistance in obtaining evidence at their disposal necessary for the proceedings.

2) States Parties shall carry out their obligations under paragraph 1 in conformity with any treaties or other arrangements on mutual legal assistance that may exist between them. In the absence of such treaties or arrangements, States Parties shall afford one another assistance in accordance with their domestic law.

Article 11

None of the offences set forth in article 2 shall be regarded, for the purposes of extradition or mutual legal assistance, as a political offence or as an offence connected with a political offence or as an offence inspired by political motives. Accordingly, a request for extradition or for mutual legal assistance based on such an offence may not be refused on the sole ground that it concerns a political offence or an offence connected with a political offence or an offence inspired by political motives.

Article 12

Nothing in this Convention shall be interpreted as imposing an obligation to extradite or to afford mutual legal assistance, if the requested State Party has substantial grounds for believing that the request for extradition for offences set forth in article 2 or for mutual legal assistance with respect to such offences has been made for the purpose of prosecuting or punishing a person on account of that person’s race, religion, nationality, ethnic origin or political opinion or that compliance with the request would cause prejudice to that person’s
position for any of these reasons.

Article 13

1) A person who is being detained or is serving a sentence in the territory of one State Party whose presence in another State Party is requested for purposes of testimony, identification or otherwise providing assistance in obtaining evidence for the investigation or prosecution of offences under this Convention may be transferred if the following conditions are met:

a) The person freely gives his or her informed consent; and

b) The competent authorities of both States agree, subject to such conditions as those States may deem appropriate.

2) For the purposes of this article:

a) The State to which the person is transferred shall have the authority and obligation to keep the person transferred in custody, unless otherwise requested or authorized by the State from which the person was transferred;

b) The State to which the person is transferred shall without delay implement its obligation to return the person to the custody of the State from which the person was transferred as agreed beforehand, or as otherwise agreed, by the competent authorities of both States;

c) The State to which the person is transferred shall not require the State from which the person was transferred to initiate extradition proceedings for the return of the person;

d) The person transferred shall receive credit for service of the sentence being served in the State from which he was transferred for time spent in the custody of the State to which he was transferred.

3) Unless the State Party from which a person is to be transferred in accordance with this article so agrees, that person, whatever his or her nationality, shall not be prosecuted or detained or subjected to any other restriction of his or her personal liberty in the territory of the State to which that person is transferred in respect of acts or convictions anterior to his or her departure from the territory of the State from which such person was transferred.

Article 14

Any person who is taken into custody or regarding whom any other measures are taken or proceedings are carried out pursuant to this Convention shall be guaranteed fair treatment, including enjoyment of all rights and guarantees in conformity with the law of the State in the territory of which that person is present and applicable provisions of international law, including international law of human rights.

Article 15

States Parties shall cooperate in the prevention of the offences set forth in article 2, particularly:

a) By taking all practicable measures, including, if necessary, adapting their domestic legislation, to prevent and counter preparations in their respective territories for the commission of those offences within or outside their territories, including measures to prohibit in their territories illegal activities of persons, groups and organizations that encourage, instigate, organize, knowingly finance or engage in the perpetration of offences as set forth in article 2;

b) By exchanging accurate and verified information in accordance with their national law, and coordinating administrative and other measures taken as appropriate to prevent the commission of offences as set forth in article 2;

c) Where appropriate, through research and development regarding me­thods of detection of explosives and other harmful substances that can cause death or bodily injury, consultations on the development of standards for marking explosives in order to identify their origin in post-blast investigations, exchange of information on preventive measures, cooperation and transfer of technology, equipment and related materials.

Article 16

The State Party where the alleged offender is prosecuted shall, in accordance with its domestic law or applicable procedures, communicate the final outcome of the proceedings to the Secretary General of the United Nations, who shall transmit the information to the other States Parties.

Article 17

The States Parties shall carry out their obligations under this Convention in a manner consistent with the principles of sovereign equality and territorial integrity of States and that of non-intervention in the domestic affairs of other States.

Article 18

Nothing in this Convention entitles a State Party to undertake in the territory of another State Party the exercise of jurisdiction and performance of functions which are exclusively reserved for the authorities of that other State Party by its domestic law.

Article 19

1) Nothing in this Convention shall affect other rights, obligations and responsibilities of States and individuals under international law, in particular the purposes and principles of the Charter of the United Nations and international humanitarian law.

2) The activities of armed forces during an armed conflict, as those terms are understood under international humanitarian law, which are governed by that law, are not governed by this Convention, and the activities undertaken by military forces of a State in the exercise of their official duties, inasmuch as they are governed by other rules of international law, are not governed by this Convention.

Article 20

1) Any dispute between two or more States Parties concerning the interpretation or application of this Convention which cannot be settled through negotiation within a reasonable time shall, at the request of one of them, be submitted to arbitration. If, within six months from the date of the request for arbitration, the parties are unable to agree on the organization of the arbitration, any one of those parties may refer the dispute to the International Court of Justice, by application, in conformity with the Statute of the Court.

2) Each State may at the time of signature, ratification, acceptance or approval of this Convention or accession thereto declare that it does not consider itself bound by paragraph 1. The other States Parties shall not be bound by paragraph 1 with respect to any State Party which has made such a reservation.

3) Any State which has made a reservation in accordance with paragraph 2 may at any time withdraw that reservation by notification to the Secretary General of the United Nations.

Article 21

1) This Convention shall be open for signature by all States from 12 January 1998 until 31 December 1999 at United Nations Headquarters in New York.

2) This Convention is subject to ratification, acceptance or approval. The instruments of ratification, acceptance or approval shall be deposited with the Secretary General of the United Nations.

3) This Convention shall be open to accession by any State. The instruments of accession shall be deposited with the Secretary General of the United Nations.

Article 22

1) This Convention shall enter into force on the thirtieth day following the date of the deposit of the twenty-second instrument of ratification, acceptance, approval or accession with the Secretary General of the United Nations.

2) For each State ratifying, accepting, approving or acceding to the Convention after the deposit of the twenty-second instrument of ratification, acceptance, approval or accession, the Convention shall enter into force on the thirtieth day after deposit by such State of its instrument of ratification, acceptance, approval or accession.

Article 23

1) Any State Party may denounce this Convention by written notification to the Secretary General of the United Nations.

2) Denunciation shall take effect one year following the date on which notification is received by the Secretary General of the United Nations.

Article 24

The original of this Convention, of which the Arabic, Chinese, English, French, Russian and Spanish texts are equally authentic, shall be deposited with the Secretary General of the United Nations, who shall send certified copies thereof to all States.
In witness whereof, the undersigned, being duly authorized thereto by their respective Governments, have signed this Convention, opened for signature at New York on 12 January 1998.