CONVENȚIE INTERNAȚIONALĂ PRIVIND SUPRIMAREA FINANŢĂRII TERORISMULUI

CONVENŢIE nr. 269 din 09.12.1999 · MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE ȘI INTEGRĂRII EUROPENE · publicat 30.12.2006
pe legis.md
Trimiteri: 45 legate · 8 nerezolvateActe din afara site-ului: 9 fără adresă

Roșu: trimitere recunoscută, încă fără legătură. Galben: legătura merge, dar textul sursei se contrazice. Gri: nu are legătură, iar motivul e cunoscut, de exemplu actul nu se află pe legis.md. Albastru: un document din afara legis.md. O parte a unui act al Uniunii Europene e legată de actul întreg pe EUR-Lex; fără adresă, rămâne doar marcată.

Nerezolvate (8)
  • lit. f) Trimitere recunoscută, fără legătură
  • lit. a) - f) Trimitere recunoscută: actul citat nu a fost identificat
  • lit. a) Trimitere recunoscută, fără legătură
  • lit. a) Trimitere recunoscută, fără legătură
  • lit. a) Trimitere recunoscută, fără legătură
  • lit. b) Trimitere recunoscută, fără legătură
  • lit. b) Trimitere recunoscută, fără legătură
  • art. 2 Trimitere recunoscută: actul citat nu a fost identificat
Din afara site-ului: fără adresă (9)

––––––––––––––––––––––––––––––
*În vigoare pentru Republica Moldova din 9 noiembrie 2002.

Preambul

Statele Părţi la prezenta convenţie,
luînd în considerare scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite privitoare la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale şi dezvoltarea relaţiilor de bună vecinătate, prietenie şi cooperare între state,
fiind profund preocupate de intensificarea în lumea întreagă a actelor de terorism sub toate formele şi manifestările,
amintind Declaraţia consacrată celei de-a 50-ea aniversări a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care figurează în Rezoluţia 50/6 a Adunării Generale din 24 octombrie 1995,
amintind, de asemenea, toate rezoluţiile Adunării Generale în materie, în special Rezoluţia 49/60 din 9 decembrie 1994 şi anexa la aceasta, care reproduc Declaraţia asupra măsurilor vizînd eliminarea terorismului internaţional, în care statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite au reafirmat solemn condamnarea, în mod inechivoc, a tuturor actelor, metodelor şi practicilor teroriste, ca fiind criminale şi nejustificabile, oriunde se produc şi oricine ar fi autorii, mai ales cele care compromit relaţiile amicale între state şi popoare şi ameninţă integritatea teritorială şi securitatea statelor,
observînd că în Declaraţia asupra măsurilor vizînd eliminarea terorismului internaţional Adunarea Generală a încurajat statele să examineze de urgenţă domeniul de aplicare a dispoziţiilor juridice internaţionale în vigoare care privesc prevenirea, reprimarea şi eliminarea terorismului, sub toate formele şi manifestările sale, în scopul de a se asigura asupra existenţei unui cadru juridic general care să acopere toate aspectele problemei,
amintind Rezoluţia 51/210 a Adunării Generale din data de 17 decembrie 1996, lit. f) a paragrafului 3, prin care Adunarea Generală a invitat statele să ia măsuri pentru prevenirea şi împiedicarea, prin mijloace interne adecvate, a finanţării teroriştilor sau a organizaţiilor teroriste, fie că se efectuează direct, fie indirect, prin intermediul organizaţiilor care au sau pretind că au scopuri de caritate, culturale sau sociale ori care sunt implicate în activităţi ilegale cum sunt traficul ilicit de arme, traficul de stupefiante şi extorcarea de fonduri, incluzînd exploatarea persoanelor în vederea finanţării activităţilor teroriste şi, în special, să aibă în vedere, dacă este nevoie, adoptarea unei reglementări pentru a preveni şi a împiedica mişcările de fonduri bănuite a fi destinate utilizării în scopuri teroriste, fără a aduce în nici un fel atingere libertăţii de circulaţie a capitalurilor legitime, precum şi de a intensifica schimburile de informaţii asupra mişcărilor internaţionale ale unor astfel de fonduri,
amintind, de asemenea, Rezoluţia 52/165 a Adunării Generale din data de 15 decembrie 1997, prin care Adunarea Generală a adresat statelor invitaţia de a pune în aplicare, în mod special, măsuri similare celor enumerate la lit. a) - f) ale paragrafului 3 din Rezoluţia 51/210 din 17 decembrie 1996,
amintind, în plus, Rezoluţia 53/108 a Adunării Generale din data de 8 decembrie 1998, prin care Adunarea Generală a stabilit în sarcina Comitetului ad-hoc, constituit prin Rezoluţia 51/210 din 17 decembrie 1996, elaborarea proiectului unei convenţii internaţionale pentru reprimarea finanţării terorismului, în vederea completării instrumentelor internaţionale existente în domeniul terorismului,
considerînd că finanţarea terorismului este un subiect care preocupă în mod serios întreaga comunitate internaţională,
luînd în considerare faptul că numărul şi gravitatea actelor de terorism internaţional sunt în funcţie de resursele financiare pe care teroriştii le pot obţine,
ţinînd seama de faptul că instrumentele juridice multilaterale existente nu tratează expres finanţarea terorismului,
convinse de necesitatea urgentării întăririi cooperării internaţionale între state pentru elaborarea şi adoptarea măsurilor eficiente destinate să prevină finanţarea terorismului, precum şi reprimarea acestuia şi pedepsirea autorilor,
au convenit cele ce urmează:

Articolul 1

În sensul prezentei convenţii:

1) Prin “fonduri” se înţelege bunuri de orice natură, corporale sau necorporale, mobile ori imobile, dob`ndite prin orice mijloc şi documente sau instrumente juridice în orice formă, incluz`ndu-se forma electronică ori numerică, care atestă un drept de proprietate sau un interes asupra acestor bunuri şi, mai ales, credite bancare, cecuri de călătorie, cecuri bancare, mandate, acţiuni, titluri, obligaţiuni, drepturile speciale de tragere şi scrisori de credit, fără ca această enumerare să fie limitativă.

2) Prin “stabiliment guvernamental sau public” se înţelege orice stabiliment sau orice mijloc de transport, cu caracter permanent sau temporar, care este utilizat ori ocupat de reprezentanţi ai unui stat, membri ai Guvernului, Parlamentului sau magistraturii, de agenţi sau de personalul unui stat ori ai oricărei alte autorităţi sau entităţi publice ori de agenţi sau de personalul unei organizaţii interguvernamentale, în cadrul funcţiilor lor oficiale.

3) Prin “produse” se înţelege orice fonduri rezultate, direct sau indirect, din comiterea unei infracţiuni, astfel cum este prevăzută la art. 2, sau obţinute, direct ori indirect, prin comiterea unei astfel de infracţiuni.

Articolul 2

1) Comite o infracţiune în sensul prezentei convenţii orice persoană care, prin orice mijloc, direct sau indirect, în mod ilicit şi deliberat, furnizează sau strînge fonduri cu intenţia de a le utiliza sau ştiind că acestea vor fi utilizate, în întregime sau în parte, în vederea comiterii:

a) unei fapte care constituie infracţiune în cadrul şi astfel cum este definită în unul dintre tratatele enumerate în anexă;

b) oricărei alte fapte de natură să determine moartea sau vătămarea corporală gravă a unui civil sau a oricărei alte persoane care nu participă direct la ostilităţi într-o situaţie de conflict armat, cînd, prin natura sau contextul său, această faptă are ca scop intimidarea populaţiei sau constrîngerea unui guvern ori a unei organizaţii internaţionale să îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui act oarecare.

2) a) La depunerea instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare un Stat Parte, care nu este parte la unul dintre tratatele enume-rate în anexa la care se face referire la lit. a) a paragrafului 1, poate declara ca, în momentul în care prezenta convenţie îi este aplicată, respectivul tratat să fie considerat că nu figurează în această anexă. Această declaraţie devine caducă o dată cu intrarea în vigoare a tratatului pentru Statul Parte care notifică acest fapt depozitarului;

b) în cazul în care un Stat Parte încetează de a fi parte la un tratat enumerat în anexă, poate să facă, cu privire la respectivul tratat, declaraţia prevăzută în prezentul articol.

3) Pentru ca un act să constituie infracţiune în sensul paragrafului 1 nu este necesar ca fondurile să fi fost efectiv utilizate pentru a comite o infracţiune vizată la lit. a) sau b) a paragrafului 1.

4) Comite, de asemenea, o infracţiune orice persoană care încearcă să comită o infracţiune în sensul paragrafului 1.

5) Comite, de asemenea, o infracţiune orice persoană care:

a) participă, în calitate de complice la o infracţiune în sensul paragrafului 1 sau 4;

b) organizează comiterea unei infracţiuni în sensul paragrafului 1 sau 4 sau ordonă altor persoane să o comită;

c) contribuie la comiterea uneia sau mai multor infracţiuni dintre cele prevăzute la paragraful 1 sau 4 de către un grup de persoane care acţionează în acelaşi scop. Această contribuţie trebuie să fie deliberată şi trebuie:

i) fie să urmărească facilitarea activităţii infracţionale sau a scopului infracţional al grupului, atunci cînd această activitate sau scop presupune comiterea unei infracţiuni în sensul paragrafului 1;

ii) fie să fie făcută cunoscîndu-se intenţia grupului de a comite o infracţiune în sensul paragrafului 1.

Articolul 3

Prezenta convenţie nu se aplică atunci cînd infracţiunea este comisă pe teritoriul unui singur stat, cînd autorul prezumat este un naţional al acelui stat şi se găseşte pe teritoriul acelui stat şi în cazul în care nici un alt stat nu are bază pentru a-şi stabili competenţa, în virtutea paragrafului 1 sau 2 al art. 7, cu excepţia prevederilor art. 12 - 18, care se vor aplica, după caz, în aceste situaţii.

Articolul 4

Fiecare Stat Parte ia măsurile care pot fi necesare pentru:

a) a califica drept infracţiuni în dreptul său intern infracţiunile prevăzute la art. 2;

b) a prevedea pentru aceste infracţiuni pedepse corespunzătoare, ţinînd seama de gravitatea lor.

Articolul 5

1) Fiecare Stat Parte, conform principiilor dreptului său intern, ia măsurile necesare pentru ca responsabilitatea unei persoane juridice situate pe teritoriul său sau constituite potrivit legislaţiei statului să fie angajată în cazul în care persoana răspunzătoare de conducerea sau controlul acestei persoane juridice a comis, în această calitate, o infracţiune prevăzută la art. 2. Această responsabilitate poate fi penală, civilă sau administrativă.

2) Această responsabilitate este angajată fără a se prejudicia responsabilitatea penală a persoanelor fizice care au comis infracţiunile.

3) Fiecare Stat Parte asigură în special ca persoanele juridice a căror responsabilitate este angajată în virtutea paragrafului 1 să facă obiectul sancţiunilor penale, civile sau administrative eficace, proporţionale şi disuasive. Aceste sancţiuni pot include şi sancţiuni de natură pecuniară.

Articolul 6

Fiecare Stat Parte adoptă măsurile care pot fi necesare, înţelegîndu-se, dacă este cazul, cele de ordin legislativ, pentru ca faptele penale prevăzute de prezenta convenţie să nu poată fi justificate în nici o situaţie de considerente de natură politică, filozofică, rasială, etnică, religioasă sau din alte motive analoage.

Articolul 7

1. Fiecare Stat Parte adoptă măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa referitor la infracţiunile prevăzute la art. 2, atunci cînd:

a) infracţiunea a fost comisă pe teritoriul său;

b) infracţiunea a fost comisă la bordul unei nave aflate sub pavilionul său sau al unei aeronave înmatriculate conform legislaţiei sale în momentul producerii faptelor; sau

c) infracţiunea a fost comisă de unul dintre naţionalii săi.

2) Fiecare Stat Parte poate, de asemenea, să îşi stabilească competenţa asupra unor astfel de infracţiuni, atunci cînd:

a) infracţiunea avea ca scop sau a avut ca rezultat comiterea unei infracţiuni prevăzute la art. 2 paragraful 1 lit. a) sau b) pe teritoriul său ori împotriva unuia dintre naţionalii săi;

b) infracţiunea avea ca scop sau a avut ca rezultat comiterea unei infracţiuni prevăzute la art. 2 paragraful 1 lit. a) sau b) împotriva unui stabiliment guvernamental sau public al acelui stat, situat în afara teritoriului său, inclusiv sediile sale diplomatice sau consulare;

c) infracţiunea avea ca scop sau a avut ca rezultat comiterea unei infracţiuni prevăzute la art. 2 paragraful 1 lit. a) sau b), urmărind să îl constrîngă să îndeplinească un act sau să se abţină de la îndeplinirea unui act;

d) infracţiunea a fost comisă de un apatrid care îşi are rezidenţa obişnuită pe teritoriul acelui stat;

e) infracţiunea a fost comisă la bordul unei aeronave utilizate de guvernul statului menţionat.

3) Cu ocazia ratificării, acceptării sau aprobării prezentei convenţii ori a aderării la aceasta fiecare Stat Parte îl informează pe Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra competenţei pe care a stabilit-o conform paragrafului 2. În caz de modificare Statul Parte respectiv îl informează asupra acesteia pe Secretarul General.

4) Fiecare Stat Parte adoptă totodată măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute la art. 2, în cazul în care autorul prezumat al infracţiunii se găseşte pe teritoriul său şi acesta nu îl extrădează către oricare dintre Statele Părţi care şi-au stabilit competenţa conform paragrafului 1 sau 2.

5) Atunci cînd mai multe State Părţi se declară competente în privinţa unei infracţiuni prevăzute de art. 2, Statele Părţi se vor strădui să îşi coordoneze acţiunile în mod corespunzător, în special în privinţa condiţiilor de angajare a urmăririi penale şi a modalităţilor de asistenţă judiciară mutuală.

6) Fără a aduce prejudicii normelor de drept internaţional general, prezenta convenţie nu exclude exercitarea vreuneia dintre competenţele penale stabilite de un Stat Parte conform dreptului său intern.

Articolul 8

1) Fiecare Stat Parte adoptă, conform principiilor dreptului său intern, măsurile necesare pentru identificarea, descoperirea, îngheţarea sau sechestrarea oricăror fonduri utilizate ori alocate în scopul comiterii infracţiunilor prevăzute la art. 2, precum şi a produselor acestor infracţiuni, în vederea unei posibile confiscări.

2) Fiecare Stat Parte adoptă, conform principiilor dreptului său intern, măsurile necesare confiscării fondurilor utilizate sau alocate în scopul comiterii infracţiunilor prevăzute la art. 2, precum şi a produselor acestor infracţiuni.

3) Fiecare Stat Parte interesat poate avea în vedere încheierea de acorduri care să prevadă împărţirea cu celelalte State Părţi, în mod sistematic sau de la caz la caz, a fondurilor provenite din confiscările prevăzute de prezentul articol.

4) Fiecare Stat Parte urmăreşte crearea de mecanisme, în vederea afectării de sume provenind din confiscările prevăzute de prezentul articol pentru indemnizarea victimelor infracţiunilor menţionate la art. 2 paragraful 1 lit. a) sau b) sau a familiilor lor.

5) Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile fără prejudicierea drepturilor terţilor de bună-credinţă.

Articolul 9

1) Atunci cînd este informat că autorul sau autorul prezumat al unei infracţiuni prevăzute la art. 2 s-ar putea afla pe teritoriul său, Statul Parte respectiv ia măsurile necesare conform legislaţiei sale pentru anchetarea faptelor aduse la cunoştinţa sa.

2) Dacă apreciază că circumstanţele justifică acest lucru, Statul Parte pe teritoriul căruia se găseşte autorul sau autorul prezumat al infracţiunii ia măsurile corespunzătoare, conform legislaţiei sale interne, pentru a asigura prezenţa acestei persoane în vederea urmăririi sale penale sau a extrădării.

3) Orice persoană faţă de care se iau măsurile prevăzute la paragraful 2 este în drept:

a) să comunice fără întîrziere cu cel mai apropiat reprezentant calificat al statului a cărui naţionalitate o are sau care este în alt mod abilitat să îi protejeze drepturile ori, dacă este vorba despre o persoană apatridă, al statului pe teritoriul căruia aceasta are reşedinţa sa obişnuită;

b) să primească vizita unui reprezentant al acestui stat;

c) să fie informată asupra drepturilor pe care i le conferă prevederile lit. a) şi b).

4) Drepturile enunţate în paragraful 3 se exercită în conformitate cu legile şi reglementările statului pe teritoriul căruia se află autorul sau autorul prezumat al infracţiunii, înţelegîndu-se totodată că aceste legi şi reglementări trebuie să permită deplina realizare a scopurilor pentru care drepturile enunţate în paragraful 3 se acordă.

5) Dispoziţiile paragrafelor 3 şi 4 nu aduc prejudiciu dreptului oricărui Stat Parte care şi-a stabilit competenţa, conform lit. b) a paragrafului 1 sau lit. b) a paragrafului 2 al art. 7, de a invita Comitetul Internaţional al Crucii Roşii să comunice cu autorul prezumat al infracţiunii şi să îl viziteze pe acesta.

6) Atunci cînd un Stat Parte a reţinut o persoană în temeiul dispoziţiilor prezentului articol, acesta va notifica imediat fie direct, fie prin intermediul Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Statelor Părţi care şi-au stabilit competenţa în conformitate cu prevederile paragrafului 1 sau 2 al art. 7, precum şi, dacă consideră oportun, altor State Părţi interesate, despre faptul că persoana respectivă a fost reţinută, precum şi despre circumstanţele care justifică reţinerea acelei persoane. Statul Parte care procedează la ancheta prevăzută la paragraful 1 va informa urgent celelalte State Părţi asupra rezultatelor obţinute şi va indica dacă intenţionează să îşi exercite jurisdicţia.

Articolul 10

1) Statul Parte pe al cărui teritoriu se află autorul prezumat al infracţiunii este obligat, în cazurile în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 7, dacă nu extrădează acea persoană, să prezinte cazul fără întîrziere excesivă şi fără nici o excepţie, indiferent dacă infracţiunea a fost sau nu comisă pe teritoriul său, autorităţilor sale competente, pentru ca acestea să înceapă urmărirea penală conform procedurii prevăzute de legislaţia sa. Aceste autorităţi iau decizia în aceleaşi condiţii ca pentru oricare altă infracţiune cu caracter grav, conform legilor acestui stat.

2) De fiecare dată cînd legislaţia internă a unui Stat Parte nu îi permite acestuia să extrădeze sau să predea pe unul dintre naţionalii săi decît cu condiţia ca persoana interesată să îi fie trimisă înapoi pentru a executa pedeapsa la care a fost condamnată la terminarea procesului sau a procedurii pentru care extrădarea sau predarea i-a fost cerută şi dacă acest Stat Parte şi Statul Parte care reclamă extrădarea acceptă această formulă şi celelalte condiţii pe care le consideră necesare, extrădarea sau predarea condiţionată va semnifica executarea de către Statul Parte ţinut a obligaţiei prevăzute la paragraful 1.

Articolul 11

1) Infracţiunile prevăzute la art. 2 sunt deplin drept considerate cazuri de extrădare în orice tratat de extrădare încheiat între Statele Părţi înainte de intrarea în vigoare a prezentei convenţii. Statele Părţi se angajează să includă asemenea infracţiuni drept cazuri de extrădare în fiecare tratat de extrădare ce ar urma să mai fie încheiat între ele.

2) Atunci cînd un Stat Parte, care condiţionează extrădarea de existenţa unui tratat, primeşte o cerere de extrădare din partea altui Stat Parte, cu care nu este legat printr-un acord de extrădare, statul solicitat poate să considere prezenta convenţie drept bază juridică a extrădării în privinţa infracţiunilor prevăzute de art. 2. Extrădarea este supusă celorlalte condiţii prevăzute de legislaţia Statului Parte solicitat.

3) Statele Părţi care nu condiţionează extrădarea de existenţa unui tratat recunosc infracţiunile prevăzute la art. 2 drept cazuri de extrădare între ele, sub rezerva respectării condiţiilor prevăzute de legislaţia Statului Parte solicitat.

4) Dacă este necesar, infracţiunile prevăzute la art. 2 sunt considerate, în scopul extrădării între Statele Părţi, că au fost comise atît în locul comiterii lor, cît şi pe teritoriul statelor care şi-au stabilit competenţa, conform paragrafelor 1 şi 2 ale art. 7.

5) Dispoziţiile referitoare la infracţiunile prevăzute la art. 2 ale tuturor tratatelor sau acordurilor de extrădare încheiate între Statele Părţi sunt
considerate a fi modificate între Statele Părţi în măsura în care ele sunt incompatibile cu prezenta convenţie.

Articolul 12

1) Statele Părţi îşi acordă reciproc cea mai extinsă asistenţă judiciară posibilă pentru orice anchetă sau procedură penală ori procedură de extrădare privitoare la infracţiunile prevăzute la art. 2, inclusiv pentru obţinerea elementelor de probă aflate în posesia lor, care sunt necesare scopurilor procedurii.

2) Statele Părţi nu pot invoca secretul bancar pentru a refuza soluţionarea unei cereri de asistenţă judiciară.

3) Partea solicitantă nu va transmite sau utiliza informaţiile sau elementele de probă furnizate de partea solicitată la anchetare, urmăriri penale sau proceduri judiciare, altele decît cele declarate în cerere, fără consimţămîntul prealabil al părţii solicitate.

4) Fiecare Stat Parte poate avea în vedere stabilirea mecanismelor cu scopul de a împărţi cu celelalte State Părţi informaţiile sau elementele de probă necesare pentru a stabili formele de responsabilitate penală, civilă sau administrativă, aşa cum sunt prevăzute la art. 5.

5) Statele Părţi se achită de obligaţiile care le incumbă în virtutea paragrafelor 1 şi 2, în conformitate cu orice tratat sau alt acord de asistenţă judiciară ori schimb de informaţii care poate exista între ele. În absenţa unui astfel de tratat sau acord, Statele Părţi îşi acordă această asistenţă în conformitate cu legislaţia lor internă.

Articolul 13

Nici una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 nu poate fi considerată, în scopul extrădării sau asistenţei judiciare, drept o infracţiune fiscală. În consecinţă, Statele Părţi nu pot invoca doar caracterul fiscal al infracţiunii pentru a refuza o cerere de asistenţă judiciară sau de extrădare.

Articolul 14

Datorită necesităţii extrădării sau asistenţei judiciare între Statele Părţi, nici una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 nu este considerată infracţiune politică, infracţiune conexă unei infracţiuni politice sau infracţiune inspirată de raţiuni politice. În consecinţă, o cerere de extrădare sau de asistenţă judiciară fondată pe o astfel de infracţiune nu poate fi respinsă pentru simplul motiv că aceasta se referă la o infracţiune politică, o infracţiune conexă unei infracţiuni politice sau la o infracţiune inspirată de mobile politice.

Articolul 15

Nici una dintre dispoziţiile prezentei convenţii nu trebuie să fie interpretată ca enunţînd o obligaţie de extrădare sau asistenţă judiciară dacă Statul Parte obligat are motive serioase să considere că cererea de extrădare pentru infracţiunile prevăzute la art. 2 sau cererea de asistenţă referitoare la astfel de infracţiuni a fost prezentată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pentru motive ce ţin de rasa, religia, naţionalitatea, originea sa etnică sau de opiniile sale politice ori că soluţionarea cererii ar aduce prejudiciu situaţiei acestei persoane pentru oricare dintre aceste motive.

Articolul 16

1) Orice persoană aflată în detenţie sau care execută o pedeapsă pe teritoriul unui Stat Parte, a cărei prezenţă este cerută într-un alt Stat Parte în scopul identificării sau depunerii de mărturie ori pentru ca aceasta să îşi dea concursul la stabilirea faptelor în cadrul unei anchete sau urmăriri referitoare la infracţiunile prevăzute la art. 2, poate face obiectul trimiterii dacă sunt întrunite condiţiile de mai jos:

a) persoana respectivă consimte în mod liber şi în cunoştinţă de cauză la aceasta;

b) autorităţile competente din cele două state consimt, sub rezerva condiţiilor pe care ele le consideră cuvenite.

2) În scopul prezentului articol:

a) Statul Parte spre care se efectuează trimiterea are puterea şi obligaţia să păstreze persoana interesată în stare de detenţie, în afara cererii sau autorizaţiei contrarii din partea Statului Parte din care persoana a fost transferată/trimisă;

b) Statul Parte spre care se efectuează trimiterea se achită fără întîrziere de obligaţia de a returna persoana în paza Statului Parte din care s-a efectuat trimiterea, conform celor convenite în prealabil sau în modul stabilit prin acordul dintre autorităţile competente ale ambelor state;

c) Statul Parte spre care se efectuează trimiterea nu poate pretinde statului din care s-a efectuat trimiterea ca acesta să angajeze o procedură de extrădare pentru ca persoana interesată să îi fie remisă;

d) perioada de detenţie pe teritoriul Statului Parte în care a fost transferată persoana în cauză se deduce din pedeapsa de executat în Statul Parte din care aceasta a fost transferată.

3) Dacă Statul Parte din care o persoană urmează să fie transferată în conformitate cu prezentul articol nu îşi dă acordul în acest sens, persoana respectivă, indiferent de naţionalitatea pe care o are, nu va fi urmărită penal sau deţinută ori supusă oricăror alte restrîngeri ale libertăţii sale de mişcare pe teritoriul Statului Parte spre care acea persoană este transferată, în legătură cu actele sau condamnările anterioare plecării sale de pe teritoriul statului din care acea persoană a fost transferată.

Articolul 17

Oricărei persoane aflate în detenţie sau împotriva căreia este luată orice altă măsură ori este angajată vreo procedură în virtutea prezentei convenţii i se garantează un tratament echitabil şi, în special, aceasta se bucură de toate drepturile şi beneficiază de toate garanţiile prevăzute de legislaţia statului pe teritoriul căruia se găseşte şi de dispoziţiile aplicabile dreptului internaţional, inclusiv de cele care au legătură cu drepturile omului.

Articolul 18

1) Statele Părţi cooperează pentru a preveni infracţiunile prevăzute la art. 2 prin luarea tuturor măsurilor posibile, inclusiv prin adaptarea legislaţiei lor interne, dacă acest lucru este necesar, pentru a preveni şi contracara pregătirea pe teritoriile lor a comiterii acestor infracţiuni, atît în interiorul, cît şi în afara acestor teritorii şi, în special:

a) măsuri interzicînd pe teritoriul lor activităţile ilegale ale persoanelor şi organizaţiilor care, în cunoştinţă de cauză, încurajează, instigă, organizează sau comit infracţiuni prevăzute la art. 2;

b) măsuri care impun instituţiilor financiare şi celorlalte profesii care intervin în operaţiunile financiare să utilizeze cele mai eficiente mijloace disponibile pentru identificarea clienţilor lor obişnuiţi sau ocazionali, precum şi a clienţilor în interesul cărora se deschid conturi, să acorde o atenţie specială operaţiunilor neobişnuite sau suspecte şi să semnaleze operaţiunile din care se prezumă că decurg activităţi ce cad sub incidenţa legii penale. În acest scop Statele Părţi trebuie să aibă în vedere:

i) adoptarea reglementărilor care interzic deschiderea de conturi unde titularul sau beneficiarul nu este nici identificat, nici identificabil şi a măsurilor care să garanteze că aceste instituţii verifică identitatea adevăraţilor autori ai acestor operaţiuni;

ii) în cazul identificării persoanelor juridice, să ceară instituţiilor financiare să ia, dacă este necesar, măsuri pentru verificarea existenţei şi structurii juridice a clientului, prin procurarea, din registrul public sau de la un client ori prin ambele mijloace, a unei probe asupra constituirii societăţii, înţelegîndu-se, în special, informaţii referitoare la numele clientului, la forma sa juridică, la adresă, la cadrele sale de conducere şi la dispoziţiile care reglementează competenţa de a angaja persoane juridice;

iii) adoptarea reglementărilor care impun instituţiilor financiare obligaţia de a semnala prompt autorităţilor competente toate operaţiunile complexe, neobişnuite, importante şi toate tipurile neobişnuite de operaţiuni, atunci cînd ele nu au o cauză economică sau licită aparentă, fără a se teme de a vedea responsabilitatea lor penală sau civilă angajată pentru violarea regulilor de confidenţialitate, dacă ele aduc la cunoştinţă cu bună-credinţă bănuielile lor;
iv) să ceară instituţiilor financiare să păstreze, pe o durată de cel puţin 5 ani, toate documentele necesare care se referă la operaţiuni interne şi internaţionale.

2) Statele Părţi cooperează şi la prevenirea infracţiunilor prevăzute la art. 2, avînd în vedere:

a) măsuri pentru supravegherea tuturor organismelor de transfer monetar, inclusiv, spre exemplu, aprobarea acordată acestor organisme;

b) măsuri realiste care permit detectarea sau supravegherea transportului fizic transfrontier al numerarului şi al efectelor la purtător negociabile, sub rezerva ca acestea să fie supuse garanţiilor stricte care să vizeze asigurarea că informaţia este utilizată cu bună ştiinţă şi că acestea nu împiedică în nici un fel libera circulaţie a capitalurilor.

3) Statele Părţi cooperează, pe lîngă aceasta, la prevenirea infracţiunilor prevăzute la art. 2, prin schimbarea de informaţii exacte şi verificate conform legislaţiei lor interne şi prin coordonarea măsurilor administrative şi a celorlalte măsuri luate, dacă este cazul, cu scopul de a preveni comiterea infracţiunilor prevăzute la art. 2 şi, în special, prin:

a) stabilirea şi menţinerea canalelor de comunicaţie între organismele şi serviciile lor competente, cu scopul de a facilita schimbarea sigură şi rapidă de informaţii asupra tuturor aspectelor infracţiunilor prevăzute la art. 2;

b) cooperarea între ele pentru a proceda la anchete referitoare la infracţiunile prevăzute la art. 2, cu referire la:

i) identitatea, coordonatele şi activităţile persoanelor asupra cărora există o bănuială că au participat la comiterea unor astfel de infracţiuni;

ii) mutaţiile de fonduri în raport cu comiterea acestor infracţiuni.

4) Statele Părţi pot schimba informaţii prin intermediul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală (INTERPOL).

Articolul 19

Statul Parte pe teritoriul căruia a fost angajată o acţiune penală împotriva autorului prezumat al infracţiunii comunică despre aceasta, în condiţiile prevăzute de legislaţia sa internă sau prin procedurile aplicabile, rezultatul definitiv Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care informează despre aceasta celelalte State Părţi.

Articolul 20

Statele Părţi se achită de obligaţiile care decurg din prezenta convenţie, cu respectarea principiului egalităţii suverane şi integrităţii teritoriale a statelor, precum şi principiului neamestecului în afacerile interne ale celorlalte state.

Articolul 21

Nici una dintre dispoziţiile prezentei convenţii nu are incidenţă asupra celorlalte drepturi, obligaţii şi forme de responsabilitate ale Statelor Părţi şi indivizilor în virtutea dreptului internaţional umanitar şi a celorlalte convenţii competente.

Articolul 22

Nici una dintre dispoziţiile prezentei convenţii nu abilitează vreun Stat Parte să exercite pe teritoriul unui alt Stat Parte o competenţă sau funcţii care sunt rezervate exclusiv autorităţilor celuilalt Stat Parte prin dreptul său intern.

Articolul 23

1) Anexa poate fi modificată prin adăugarea de tratate relevante care să întrunească următoarele condiţii:

a) să fie deschise participării tuturor statelor;

b) să fie intrate în vigoare;

c) să fi făcut obiectul ratificării, acceptării, aprobării sau aderării a cel puţin 22 de State Părţi la prezenta convenţie.

2) După intrarea în vigoare a prezentei convenţii orice Stat Parte poate propune un astfel de amendament. Orice propunere de amendament este comunicată în scris depozitarului, care avizează toate Statele Părţi despre propunerile care întrunesc condiţiile enunţate la paragraful 1 şi le solicită avizul asupra adoptării amendamentului propus.

3) Amendamentul propus este considerat adoptat, cu condiţia ca o treime din numărul Statelor Părţi să nu se opună în scris în cele 180 de zile care urmează comunicării sale.

4) O dată adoptat, amendamentul intră în vigoare, pentru toate Statele Părţi care au depus un instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare, la 30 de zile după depunerea celui de-al 22-lea dintre aceste instrumente. Pentru fiecare dintre Statele Părţi care ratifică, acceptă sau aprobă amendamentul după depunerea celui de-al 22-lea instrument, amendamentul intră în vigoare în cea de-a 30-a zi care urmează depunerii de către Statul Parte respectiv a instrumentului său de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

Articolul 24

1) Orice diferend între Statele Părţi privitor la interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii, care nu poate fi soluţionat pe cale de negociere într-un termen rezonabil, este supus arbitrajului, la cererea unuia dintre aceste state. Dacă în termen de 6 luni de la data cererii de arbitraj părţile nu ajung să se pună de acord asupra organizării arbitrajului, oricare dintre ele poate supune diferendul Curţii Internaţionale de Justiţie, prin depunerea unei cereri conform statutului Curţii.

2) Orice stat poate, în momentul în care semnează, ratifică, acceptă sau aprobă prezenta convenţie ori aderă la aceasta, să declare că nu se consideră legat de dispoziţiile paragrafului 1. Celelalte state nu sunt legate prin respectivele dispoziţii faţă de orice Stat Parte care a formulat o astfel de rezervă.

3) Statul care a formulat o rezervă conform dispoziţiilor paragrafului 2 o poate retrage în orice moment, adresînd o notificare în acest scop Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Articolul 25

1) Prezenta convenţie este deschisă semnării de către toate statele, de la 10 ianuarie 2000 la 31 decembrie 2001, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite la New York.

2) Prezenta convenţie este supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse pe lîngă Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

3) Prezenta convenţie este deschisă aderării oricărui stat. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lîngă Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Articolul 26

1) Prezenta convenţie va intra în vigoare în cea de-a 30-a zi care va urma datei depunerii pe lîngă Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al 22-lea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.

2) Pentru fiecare dintre statele care vor ratifica, accepta sau aproba prezenta convenţie sau vor adera la aceasta după depunerea celui de-al 22-lea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, convenţia va intra în vigoare în cea de-a 30-a zi după depunerea de către acest stat a instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.

Articolul 27

1) Orice Stat Parte poate denunţa prezenta convenţie adresînd o notificare scrisă în această privinţă Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

2) Denunţarea va produce efect după un an de la data la care notificarea a fost primită de Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Articolul 28

Originalul prezentei convenţii, ale cărei texte în limbile engleză, arabă, chineză, spaniolă, franceză şi rusă sunt egal autentice, va fi depus la Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va transmite o copie certificată tuturor statelor.
Drept care subsemnaţii, împuterniciţi în mod corespunzător în acest scop de către guvernele lor, au semnat prezenta convenţie, care a fost deschisă spre semnare la New York la 10 ianuarie 2000.

Anexă

1) Convenţia pentru reprimarea capturării ilicite de aeronave (Haga, 16 decembrie 1970).

2) Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securităţii aviaţiei civile (Montreal, 23 septembrie 1971).

3) Convenţia asupra prevenirii şi reprimării infracţiunilor îndreptate împotriva persoanelor care se bucură de o protecţie internaţională, incluzînd pe agenţii diplomaţiei, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 14 decembrie 1973.

4) Convenţia internaţională împotriva luării de ostatici, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 17 decembrie 1979.

5) Convenţia internaţională asupra protecţiei fizice a materiilor nucleare (Viena, 3 martie 1980).

6) Protocolul asupra reprimării actelor ilicite de violenţă în aeroporturi servind aviaţiei civile internaţionale, complementar Convenţiei pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securităţii aviaţiei civile (Montreal, 24 februarie 1988).

7) Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securităţii navigaţiei maritime (Roma, 10 martie 1988).

8) Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securităţii platformelor fixe situate pe platoul continental (Roma, 10 martie 1988).

9) Convenţia internaţională pentru reprimarea atentatelor teroriste cu explozivi, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 15 decembrie 1997.

INTERNATIONAL CONVENTION FOR THE SUPPRESSION OF THE FINANCING OF TERRORISM Preamble

The States Parties to this Convention,
bearing in mind the purposes and principles of the Charter of the United Nations concerning the maintenance of international peace and security and the promotion of good-neighbourliness and friendly relations and cooperation among States,
deeply concerned about the worldwide escalation of acts of terrorism in all its forms and manifestations,
recalling the Declaration on the Occasion of the Fiftieth Anniversary of the United Nations, contained in General Assembly resolution 50/6 of 24 October 1995,
recalling also all the relevant General Assembly resolutions on the matter, including resolution 49/60 of 9 December 1994 and its annex on the Declaration on Measures to Eliminate International Terrorism, in which the States Members of the United Nations solemnly reaffirmed their unequivocal condemnation of all acts, methods and practices of terrorism as criminal and unjustifiable, wherever and by whomever committed, including those which jeopardize the friendly relations among States and peoples and threaten the territorial integrity and security of States,
noting that the Declaration on Measures to Eliminate International Terro­rism also encouraged States to review urgently the scope of the existing international legal provisions on the prevention, repression and elimination of terro­rism in all its forms and manifestations, with the aim of ensuring that there is a comprehensive legal framework covering all aspects of the matter,
recalling General Assembly resolution 51/210 of 17 December 1996, paragraph 3, subparagraph (f), in which the Assembly called upon all States to take steps to prevent and counteract, through appropriate domestic measures, the financing of terrorists and terrorist organizations, whether such financing is direct or indirect through organizations which also have or claim to have charitable, social or cultural goals or which are also engaged in unlawful activities such as illicit arms trafficking, drug dealing and racketeering, including the exploitation of persons for purposes of funding terrorist activities, and in particular to consider, where appropriate, adopting regulatory measures to prevent and counteract movements of funds suspected to be intended for terrorist purposes without impeding in any way the freedom of legitimate capital movements and to intensify the exchange of information concerning international movements of such funds,
recalling also General Assembly resolution 52/165 of 15 December 1997, in which the Assembly called upon States to consider, in particular, the implementation of the measures set out in paragraphs 3 (a) to (f) of its resolution 51/210 of 17 December 1996,
recalling further General Assembly resolution 53/108 of 8 December 1998, in which the Assembly decided that the Ad Hoc Committee established by Ge­neral Assembly resolution 51/210 of 17 December 1996 should elaborate a draft international convention for the suppression of terrorist financing to supplement related existing international instruments,
considering that the financing of terrorism is a matter of grave concern to the international community as a whole,
noting that the number and seriousness of acts of international terrorism depend on the financing that terrorists may obtain,
noting also that existing multilateral legal instruments do not expressly address such financing,
being convinced of the urgent need to enhance international cooperation among States in devising and adopting effective measures for the prevention of the financing of terrorism, as well as for its suppression through the prosecution and punishment of its perpetrators,
have agreed as follows:

Article 1

For the purposes of this Convention:

1) “Funds” means assets of every kind, whether tangible or intangible, movable or immovable, however acquired, and legal documents or instruments in any form, including electronic or digital, evidencing title to, or interest in, such assets, including, but not limited to, bank credits, travellers cheques, bank cheques, money orders, shares, securities, bonds, drafts and letters of credit.

2) “State or governmental facility” means any permanent or temporary facility or conveyance that is used or occupied by representatives of a State, members of Government, the legislature or the judiciary or by officials or employees of a State or any other public authority or entity or by employees or officials of an intergovernmental organization in connection with their official duties.

3) “Proceeds” means any funds derived from or obtained, directly or indirectly, through the commission of an offence set forth in article 2.

Article 2

1) Any person commits an offence within the meaning of this Convention if that person by any means, directly or indirectly, unlawfully and wilfully, provides or collects funds with the intention that they should be used or in the knowledge that they are to be used, in full or in part, in order to carry out:

a) An act which constitutes an offence within the scope of and as defined in one of the treaties listed in the annex; or

b) Any other act intended to cause death or serious bodily injury to a civi­lian, or to any other person not taking an active part in the hostilities in a situation of armed conflict, when the purpose of such act, by its nature or context, is to intimidate a population, or to compel a government or an international organization to do or to abstain from doing any act.

2) (a) On depositing its instrument of ratification, acceptance, approval or accession, a State Party which is not a party to a treaty listed in the annex may declare that, in the application of this Convention to the State Party, the treaty shall be deemed not to be included in the annex referred to in paragraph 1, subparagraph a). The declaration shall cease to have effect as soon as the treaty enters into force for the State Party, which shall notify the depositary of this fact;

b) When a State Party ceases to be a party to a treaty listed in the annex, it may make a declaration as provided for in this article, with respect to that treaty.

3) For an act to constitute an offence set forth in paragraph 1, it shall not be necessary that the funds were actually used to carry out an offence referred to in paragraph 1, subparagraphs a) or b).

4) Any person also commits an offence if that person attempts to commit an offence as set forth in paragraph 1 of this article.

5) Any person also commits an offence if that person:

a) Participates as an accomplice in an offence as set forth in paragraph 1 or 4 of this article;

b) Organizes or directs others to commit an offence as set forth in paragraph 1 or 4 of this article;

c) Contributes to the commission of one or more offences as set forth in paragraphs 1 or 4 of this article by a group of persons acting with a common purpose. Such contribution shall be intentional and shall either:

i) Be made with the aim of furthering the criminal activity or criminal purpose of the group, where such activity or purpose involves the commission of an offence as set forth in paragraph 1 of this article; or

ii) Be made in the knowledge of the intention of the group to commit an offence as set forth in paragraph 1 of this article.

Article 3

This Convention shall not apply where the offence is committed within a single State, the alleged offender is a national of that State and is present in the territory of that State and no other State has a basis under article 7, paragraph 1, or article 7, paragraph 2, to exercise jurisdiction, except that the provisions of articles 12 to 18 shall, as appropriate, apply in those cases.

Article 4

Each State Party shall adopt such measures as may be necessary:

a) To establish as criminal offences under its domestic law the offences set forth in article 2;

b) To make those offences punishable by appropriate penalties which take into account the grave nature of the offences.

Article 5

1) Each State Party, in accordance with its domestic legal principles, shall take the necessary measures to enable a legal entity located in its territory or organized under its laws to be held liable when a person responsible for the management or control of that legal entity has, in that capacity, committed an offence set forth in article 2. Such liability may be criminal, civil or administrative.

2) Such liability is incurred without prejudice to the criminal liability of individuals who have committed the offences.

3) Each State Party shall ensure, in particular, that legal entities liable in accordance with paragraph 1 above are subject to effective, proportionate and dissuasive criminal, civil or administrative sanctions. Such sanctions may include monetary sanctions.

Article 6

Each State Party shall adopt such measures as may be necessary, including, where appropriate, domestic legislation, to ensure that criminal acts within the scope of this Convention are under no circumstances justifiable by considerations of a political, philosophical, ideological, racial, ethnic, religious or other similar nature.

Article 7

1) Each State Party shall take such measures as may be necessary to establish its jurisdiction over the offences set forth in article 2 when:

a) The offence is committed in the territory of that State;

b) The offence is committed on board a vessel flying the flag of that State or an aircraft registered under the laws of that State at the time the offence is committed;

c) The offence is committed by a national of that State.

2) A State Party may also establish its jurisdiction over any such offence when:

a) The offence was directed towards or resulted in the carrying out of an offence referred to in article 2, paragraph 1, subparagraph a) or b), in the territory of or against a national of that State;

b) The offence was directed towards or resulted in the carrying out of an offence referred to in article 2, paragraph 1, subparagraph a) or b), against a State or government facility of that State abroad, including diplomatic or consular premises of that State;

c) The offence was directed towards or resulted in an offence referred to in article 2, paragraph 1, subparagraph a) or b), committed in an attempt to compel that State to do or abstain from doing any act;

d) The offence is committed by a stateless person who has his or her habitual residence in the territory of that State;

e) The offence is committed on board an aircraft which is operated by the Government of that State.

3) Upon ratifying, accepting, approving or acceding to this Convention, each State Party shall notify the Secretary General of the United Nations of the jurisdiction it has established in accordance with paragraph 2. Should any change take place, the State Party concerned shall immediately notify the Secretary General.

4) Each State Party shall likewise take such measures as may be necessary to establish its jurisdiction over the offences set forth in article 2 in cases where the alleged offender is present in its territory and it does not extradite that person to any of the States Parties that have established their jurisdiction in accordance with paragraphs 1 or 2.

5) When more than one State Party claims jurisdiction over the offences set forth in article 2, the relevant States Parties shall strive to coordinate their actions appropriately, in particular concerning the conditions for prosecution and the modalities for mutual legal assistance.

6) Without prejudice to the norms of general international law, this Convention does not exclude the exercise of any criminal jurisdiction established by a State Party in accordance with its domestic law.

Article 8

1) Each State Party shall take appropriate measures, in accordance with its domestic legal principles, for the identification, detection and freezing or seizure of any funds used or allocated for the purpose of committing the offences set forth in article 2 as well as the proceeds derived from such offences, for purposes of possible forfeiture.

2) Each State Party shall take appropriate measures, in accordance with its domestic legal principles, for the forfeiture of funds used or allocated for the purpose of committing the offences set forth in article 2 and the proceeds derived from such offences.

3) Each State Party concerned may give consideration to concluding agreements on the sharing with other States Parties, on a regular or case-by-case basis, of the funds derived from the forfeitures referred to in this article.

4) Each State Party shall consider establishing mechanisms whereby the funds derived from the forfeitures referred to in this article are utilized to compensate the victims of offences referred to in article 2, paragraph 1, subparagraph a) or b), or their families.

5) The provisions of this article shall be implemented without prejudice to the rights of third parties acting in good faith.

Article 9

1) Upon receiving information that a person who has committed or who is alleged to have committed an offence set forth in article 2 may be present in its territory, the State Party concerned shall take such measures as may be necessary under its domestic law to investigate the facts contained in the information.

2) Upon being satisfied that the circumstances so warrant, the State Party in whose territory the offender or alleged offender is present shall take the appropriate measures under its domestic law so as to ensure that person’s presence for the purpose of prosecution or extradition.

3) Any person regarding whom the measures referred to in paragraph 2 are being taken shall be entitled to:

a) Communicate without delay with the nearest appropriate representative of the State of which that person is a national or which is otherwise entitled to protect that person’s rights or, if that person is a stateless person, the State in the territory of which that person habitually resides;

b) Be visited by a representative of that State;

c) Be informed of that person’s rights under subparagraphs a) and b).

4) The rights referred to in paragraph 3 shall be exercised in conformity with the laws and regulations of the State in the territory of which the offender or alleged offender is present, subject to the provision that the said laws and regulations must enable full effect to be given to the purposes for which the rights accorded under paragraph 3 are intended.

5) The provisions of paragraphs 3 and 4 shall be without prejudice to the right of any State Party having a claim to jurisdiction in accordance with article 7, paragraph 1, subparagraph b), or paragraph 2, subparagraph b), to invite the International Committee of the Red Cross to communicate with and visit the alleged offender.

6) When a State Party, pursuant to the present article, has taken a person into custody, it shall immediately notify, directly or through the Secretary Ge­neral of the United Nations, the States Parties which have established jurisdiction in accordance with article 7, paragraph 1 or 2, and, if it considers it advisable, any other interested States Parties, of the fact that such person is in custody and of the circumstances which warrant that person’s detention. The State which makes the investigation contemplated in paragraph 1 shall promptly inform the said States Parties of its findings and shall indicate whether it intends to exercise jurisdiction.

Article 10

1) The State Party in the territory of which the alleged offender is present shall, in cases to which article 7 applies, if it does not extradite that person, be obliged, without exception whatsoever and whether or not the offence was committed in its territory, to submit the case without undue delay to its competent authorities for the purpose of prosecution, through proceedings in accordance with the laws of that State. Those authorities shall take their decision in the same manner as in the case of any other offence of a grave nature under the law of that State.

2) Whenever a State Party is permitted under its domestic law to extradite or otherwise surrender one of its nationals only upon the condition that the person will be returned to that State to serve the sentence imposed as a result of the trial or proceeding for which the extradition or surrender of the person was sought, and this State and the State seeking the extradition of the person agree with this option and other terms they may deem appropriate, such a conditional extradition or surrender shall be sufficient to discharge the obligation set forth in paragraph 1.

Article 11

1) The offences set forth in article 2 shall be deemed to be included as extraditable offences in any extradition treaty existing between any of the States Parties before the entry into force of this Convention. States Parties undertake to include such offences as extraditable offences in every extradition treaty to be subsequently concluded between them.

2) When a State Party which makes extradition conditional on the existence of a treaty receives a request for extradition from another State Party with which it has no extradition treaty, the requested State Party may, at its option, consider this Convention as a legal basis for extradition in respect of the offences set forth in article 2. Extradition shall be subject to the other conditions provided by the law of the requested State.

3) States Parties which do not make extradition conditional on the existence of a treaty shall recognize the offences set forth in article 2 as extraditable offences between themselves, subject to the conditions provided by the law of the requested State.

4) If necessary, the offences set forth in article 2 shall be treated, for the purposes of extradition between States Parties, as if they had been committed not only in the place in which they occurred but also in the territory of the States that have established jurisdiction in accordance with article 7, paragraphs 1 and 2.

5) The provisions of all extradition treaties and arrangements between States Parties with regard to offences set forth in article 2 shall be deemed to be modified as between States Parties to the extent that they are incompatible with this Convention.

Article 12

1) States Parties shall afford one another the greatest measure of assistance in connection with criminal investigations or criminal or extradition procee­dings in respect of the offences set forth in article 2, including assistance in obtaining evidence in their possession necessary for the proceedings.

2) States Parties may not refuse a request for mutual legal assistance on the ground of bank secrecy.

3) The requesting Party shall not transmit or use information or evidence furnished by the requested Party for investigations, prosecutions or proceedings other than those stated in the request without the prior consent of the requested Party.

4) Each State Party may give consideration to establishing mechanisms to share with other States Parties information or evidence needed to establish criminal, civil or administrative liability pursuant to article 5.

5) States Parties shall carry out their obligations under paragraphs 1 and 2 in conformity with any treaties or other arrangements on mutual legal assistance or information exchange that may exist between them. In the absence of such treaties or arrangements, States Parties shall afford one another assistance in accordance with their domestic law.

Article 13

None of the offences set forth in article 2 shall be regarded, for the purposes of extradition or mutual legal assistance, as a fiscal offence. Accordingly, States Parties may not refuse a request for extradition or for mutual legal assistance on the sole ground that it concerns a fiscal offence.

Article 14

None of the offences set forth in article 2 shall be regarded for the purposes of extradition or mutual legal assistance as a political offence or as an offence connected with a political offence or as an offence inspired by political motives. Accordingly, a request for extradition or for mutual legal assistance based on such an offence may not be refused on the sole ground that it concerns a political offence or an offence connected with a political offence or an offence inspired by political motives.

Article 15

Nothing in this Convention shall be interpreted as imposing an obligation to extradite or to afford mutual legal assistance, if the requested State Party has substantial grounds for believing that the request for extradition for offences set forth in article 2 or for mutual legal assistance with respect to such offences has been made for the purpose of prosecuting or punishing a person on account of that person’s race, religion, nationality, ethnic origin or political opinion or that compliance with the request would cause prejudice to that person’s position for any of these reasons.

Article 16

1) A person who is being detained or is serving a sentence in the territory of one State Party whose presence in another State Party is requested for purposes of identification, testimony or otherwise providing assistance in obtaining evidence for the investigation or prosecution of offences set forth in article 2 may be transferred if the following conditions are met:

a) The person freely gives his or her informed consent;

b) The competent authorities of both States agree, subject to such conditions as those States may deem appropriate.

2) For the purposes of the present article:

a) The State to which the person is transferred shall have the authority and obligation to keep the person transferred in custody, unless otherwise requested or authorized by the State from which the person was transferred;

b) The State to which the person is transferred shall without delay implement its obligation to return the person to the custody of the State from which the person was transferred as agreed beforehand, or as otherwise agreed, by the competent authorities of both States;

c) The State to which the person is transferred shall not require the State from which the person was transferred to initiate extradition proceedings for the return of the person;

d) The person transferred shall receive credit for service of the sentence being served in the State from which he or she was transferred for time spent in the custody of the State to which he or she was transferred.

3) Unless the State Party from which a person is to be transferred in accordance with the present article so agrees, that person, whatever his or her nationality, shall not be prosecuted or detained or subjected to any other restriction of his or her personal liberty in the territory of the State to which that person is transferred in respect of acts or convictions anterior to his or her departure from the territory of the State from which such person was transferred.

Article 17

Any person who is taken into custody or regarding whom any other measures are taken or proceedings are carried out pursuant to this Convention shall be guaranteed fair treatment, including enjoyment of all rights and guarantees in conformity with the law of the State in the territory of which that person is present and applicable provisions of international law, including international human rights law.

Article 18

1) States Parties shall cooperate in the prevention of the offences set forth in article 2 by taking all practicable measures, inter alia, by adapting their domestic legislation, if necessary, to prevent and counter preparations in their respective territories for the commission of those offences within or outside their territories, including:

a) Measures to prohibit in their territories illegal activities of persons and organizations that knowingly encourage, instigate, organize or engage in the commission of offences set forth in article 2;

b) Measures requiring financial institutions and other professions involved in financial transactions to utilize the most efficient measures available for the identification of their usual or occasional customers, as well as customers in whose interest accounts are opened, and to pay special attention to unusual or suspicious transactions and report transactions suspected of stemming from a criminal activity. For this purpose, States Parties shall consider:

i) Adopting regulations prohibiting the opening of accounts the hol­ders or beneficiaries of which are unidentified or unidentifiable, and measures to ensure that such institutions verify the identity of the real owners of such transactions;

ii) With respect to the identification of legal entities, requiring financial institutions, when necessary, to take measures to verify the legal existence and the structure of the customer by obtaining, either from a public register or from the customer or both, proof of incorporation, including information concerning the customer’s name, legal form, address, directors and provisions regulating the power to bind the entity;

iii) Adopting regulations imposing on financial institutions the obligation to report promptly to the competent authorities all complex, unusual large transactions and unusual patterns of transactions, which have no apparent economic or obviously lawful purpose, without fear of assuming criminal or civil liability for breach of any restriction on disclosure of information if they report their suspicions in good faith;
iv) Requiring financial institutions to maintain, for at least five years, all necessary records on transactions, both domestic and international.

2) States Parties shall further cooperate in the prevention of offences set forth in article 2 by considering:

a) Measures for the supervision, including, for example, the licensing, of all money-transmission agencies;

b) Feasible measures to detect or monitor the physical cross-border transportation of cash and bearer negotiable instruments, subject to strict safeguards to ensure proper use of information and without impeding in any way the freedom of capital movements.

3) States Parties shall further cooperate in the prevention of the offences set forth in article 2 by exchanging accurate and verified information in accordance with their domestic law and coordinating administrative and other measures taken, as appropriate, to prevent the commission of offences set forth in article 2, in particular by:

a) Establishing and maintaining channels of communication between their competent agencies and services to facilitate the secure and rapid exchange of information concerning all aspects of offences set forth in article 2;

b) Cooperating with one another in conducting inquiries, with respect to the offences set forth in article 2, concerning:

i) The identity, whereabouts and activities of persons in respect of whom reasonable suspicion exists that they are involved in such offences;

ii) The movement of funds relating to the commission of such offences.

4) States Parties may exchange information through the International Criminal Police Organization (Interpol).

Article 19

The State Party where the alleged offender is prosecuted shall, in accordance with its domestic law or applicable procedures, communicate the final outcome of the proceedings to the Secretary General of the United Nations, who shall transmit the information to the other States Parties.

Article 20

The States Parties shall carry out their obligations under this Convention in a manner consistent with the principles of sovereign equality and territorial integrity of States and that of non-intervention in the domestic affairs of other States.

Article 21

Nothing in this Convention shall affect other rights, obligations and responsibilities of States and individuals under international law, in particular the purposes of the Charter of the United Nations, international humanitarian law and other relevant conventions.

Article 22

Nothing in this Convention entitles a State Party to undertake in the territory of another State Party the exercise of jurisdiction or performance of functions which are exclusively reserved for the authorities of that other State Party by its domestic law.

Article 23

1) The annex may be amended by the addition of relevant treaties that:

a) Are open to the participation of all States;

b) Have entered into force;

c) Have been ratified, accepted, approved or acceded to by at least twenty-two States Parties to the present Convention.

2) After the entry into force of this Convention, any State Party may propose such an amendment. Any proposal for an amendment shall be communicated to the depositary in written form. The depositary shall notify proposals that meet the requirements of paragraph 1 to all States Parties and seek their views on whether the proposed amendment should be adopted.

3) The proposed amendment shall be deemed adopted unless one third of the States Parties object to it by a written notification not later than 180 days after its circulation.

4) The adopted amendment to the annex shall enter into force 30 days after the deposit of the twenty-second instrument of ratification, acceptance or approval of such amendment for all those States Parties having deposited such an instrument. For each State Party ratifying, accepting or approving the amendment after the deposit of the twenty-second instrument, the amendment shall enter into force on the thirtieth day after deposit by such State Party of its instrument of ratification, acceptance or approval.

Article 24

1) Any dispute between two or more States Parties concerning the interpretation or application of this Convention which cannot be settled through negotiation within a reasonable time shall, at the request of one of them, be submitted to arbitration. If, within six months from the date of the request for arbitration, the parties are unable to agree on the organization of the arbitration, any one of those parties may refer the dispute to the International Court of Justice, by application, in conformity with the Statute of the Court.

2) Each State may at the time of signature, ratification, acceptance or approval of this Convention or accession thereto declare that it does not consider itself bound by paragraph 1. The other States Parties shall not be bound by paragraph 1 with respect to any State Party which has made such a reservation.

3) Any State which has made a reservation in accordance with paragraph 2 may at any time withdraw that reservation by notification to the Secretary General of the United Nations.

Article 25

1) This Convention shall be open for signature by all States from 10 January 2000 to 31 December 2001 at United Nations Headquarters in New York.

2) This Convention is subject to ratification, acceptance or approval. The instruments of ratification, acceptance or approval shall be deposited with the Secretary General of the United Nations.

3) This Convention shall be open to accession by any State. The instruments of accession shall be deposited with the Secretary General of the United Nations.

Article 26

1) This Convention shall enter into force on the thirtieth day following the date of the deposit of the twenty-second instrument of ratification, acceptance, approval or accession with the Secretary General of the United Nations.

2) For each State ratifying, accepting, approving or acceding to the Convention after the deposit of the twenty-second instrument of ratification,
acceptance, approval or accession, the Convention shall enter into force on the thirtieth day after deposit by such State of its instrument of ratification,
acceptance, approval or accession.

Article 27

1) Any State Party may denounce this Convention by written notification to the Secretary General of the United Nations.

2) Denunciation shall take effect one year following the date on which notification is received by the Secretary General of the United Nations.

Article 28

The original of this Convention, of which the Arabic, Chinese, English, French, Russian and Spanish texts are equally authentic, shall be deposited with the Secretary General of the United Nations who shall send certified copies thereof to all States.
In witness whereof, the undersigned, being duly authorized thereto by their respective Governments, have signed this Convention, opened for signature at United Nations Headquarters in New York on 10 January 2000.

Annex

1) Convention for the Suppression of Unlawful Seizure of Aircraft, done at The Hague on 16 December 1970.

2) Convention for the Suppression of Unlawful Acts against the Safety of Civil Aviation, done at Montreal on 23 September 1971.

3) Convention on the Prevention and Punishment of Crimes against Internationally Protected Persons, including Diplomatic Agents, adopted by the General Assembly of the United Nations on 14 December 1973.

4) International Convention against the Taking of Hostages, adopted by the General Assembly of the United Nations on 17 December 1979.

5) Convention on the Physical Protection of Nuclear Material, adopted at Vienna on 3 March 1980.

6) Protocol for the Suppression of Unlawful Acts of Violence at Airports Serving International Civil Aviation, supplementary to the Convention for the Suppression of Unlawful Acts against the Safety of Civil Aviation, done at Montreal on 24 February 1988.

7) Convention for the Suppression of Unlawful Acts against the Safety of Maritime Navigation, done at Rome on 10 March 1988.

8) Protocol for the Suppression of Unlawful Acts against the Safety of Fixed Platforms located on the Continental Shelf, done at Rome on 10 March 1988.

9) International Convention for the Suppression of Terrorist Bombings, adopted by the General Assembly of the United Nations on 15 December 1997.