Articolul 16. Dreptul tribunalului de a decide asupra propriei competenţe
(1) Tribunalul arbitral poate să decidă asupra competenţei sale, precum şi asupra oricăror obiecţii referitor la existenţa sau validitatea convenţiei de arbitraj. În acest scop, clauza arbitrală prevăzută în contract trebuie să fie interpretată ca o convenţie distinctă de alte clauze contractuale. Hotărîrea tribunalului arbitral privind nulitatea contractului nu atrage de plin drept nulitatea clauzei arbitrale.
(2) Declaraţia privind incompetenţa tribunalului arbitral în soluţionarea litigiului poate fi făcută cel tîrziu la momentul prezentării obiecţiilor la acţiune. Faptul că o parte a desemnat arbitrul sau că a participat la desemnarea lui nu o privează de dreptul de a face o asemenea declaraţie. Depăşirea competenţei de către tribunalul arbitral trebuie să fie invocată îndată după ce cauza care, în opinia părţii, depăşeşte competenţa tribunalului arbitral este pusă în procedură arbitrală. În toate aceste cazuri, tribunalul arbitral poate admite declaraţia privind depăşirea competenţei făcută mai tîrziu dacă întîrzierea este justificat
(3) Tribunalul arbitral poate să decidă asupra declaraţiei menţionate la alin.(2) ca asupra unei chestiuni preliminare sau în hotărîrea privind fondul litigiului. Dacă tribunalul arbitral decide, ca o chestiune preliminară, că este competent, orice parte, în decursul a 30 de zile din data primirii comunicării despre decizie, poate cere instanţei judecătoreşti competente, conform Codului de procedură civilă să se pronunţe în această privinţă, decizia neputînd fi atacată. Pînă la luarea deciziei de către această autoritate, tribunalul arbitral poate continua procedura arbitrală şi poate pronunţa hotărîrea.
Articolul 17. Dispunerea de măsuri asigurătoare şi de măsuri provizorii
(1) Dacă părţile nu au convenit altfel, tribunalul arbitral poate să dispună, la cererea unei părţi, după ce a ascultat cealaltă parte, măsuri asigurătoare şi măsuri provizorii, pe care le consideră necesare cu privire la obiectul litigiului, pe motiv că executarea pretenţiei ar putea fi zădărnicită ori împiedicată în mod considerabil sau că o daună ireparabilă ar fi iminentă. Tribunalul arbitral poate să dispună, cu titlul de măsură asigurătoare şi de măsură provizorie, oricărei părţi să depună garanţia corespunzătoare.
(2) Decizia cu privire la măsurile prevăzute la alin.(1) trebuie să fie emisă în scris. Fiecărei părţi a procedurii arbitrale trebuie să i se trimită cîte un exemplar semnat.
(3) La cererea unei părţi a procedurii arbitrale, instanţa de judecată poate încuviinţa executarea unei măsuri prevăzute la alin.(1). Dacă măsura este una asigurătoare neprevăzută în dreptul intern al Republicii Moldova, instanţa de judecată, la cererea părţii, după ce a ascultat partea opusă, poate încuviinţa executarea unei astfel de măsuri asigurătoare, prevăzute de dreptul intern, similare măsurii dispuse de judecata arbitrală. În asemenea caz, instanţa de judecată poate substitui, la cerere, măsura dispusă de tribunalul arbitral pentru a asigura realizarea scopului ei.
(4) Instanţa de judecată refuză executarea măsurii prevăzute la alin.(1) dacă aceasta:
a) suferă de un viciu care ar constitui temei pentru desfiinţarea unei hotărîri arbitrale interne conform art.37;
b) este incompatibilă cu o măsură solicitată sau aplicată anterior de către o instanţă de judecată sau cu o măsură solicitată anterior unei instanţe judecătoreşti străine, care rămîne a fi recunoscută;
c) este o măsură asigurătoare neprevăzută de dreptul intern al Republicii Moldova şi nici o măsură potrivită prevăzută de dreptul intern nu a fost solicitată.
(5) Instanţa de judecată poate să asculte partea opusă înaintea emiterii încheierii de încuviinţare a executării măsurii prevăzute la alin.(1). Dacă nu a fost ascultată înainte de emiterea încheierii, partea opusă poate face apel. În ambele cazuri, partea opusă poate doar invoca existenţa unui temei pentru refuzul încuviinţării executării în conformitate cu alin. (4). În această procedură, instanţa de judecată nu poate decide asupra unor cereri de despăgubire.
(6) La cererea unei părţi, instanţa de judecată ridică încuviinţarea executării măsurilor prevăzute la alin.(1) dacă:
a) termenul de aplicare a măsurii dispuse de tribunalul arbitral a expirat;
b) tribunalul arbitral a limitat sau a ridicat măsura prevăzută la alin. (1);
c) raporturile şi circumstanţele în care a fost încuviinţată o măsură prevăzută la alin.(1) s-au schimbat astfel încît menţinerea măsurii nu mai este necesară;
d) în conformitate cu alin.(1), a fost depusă o garanţie care face inutilă executarea măsurii.
(7) Dacă se adevereşte că dispunerea unei măsuri în conformitate cu alin.(1) a fost nejustificată de la început, partea care a cerut executarea ei este obligată să despăgubească cealaltă parte pentru prejudiciul cauzat prin executarea măsurii sau prin depunerea de către cealaltă parte a unei garanţii pentru a înlătura executarea măsurii. Pretenţia de despăgubire poate fi înaintată în procedură arbitrală pendinte.