Secţiunea 1
Programe naţionale de supraveghere pentru anumite boli
16. Autoritatea competentă dispune de un program, obligatoriu sau opțional, de combatere sau de supraveghere:
1) pentru una dintre următoarele boli:
a) febră aftoasă;
b) bruceloză (B. melitensis);
c) epididimită ovină contagioasă (B. ovis);
d) antrax;
e) rabie;
f) agalaxie contagioasă;
g) paratuberculoză;
h) limfadenită cazeoasă;
i) adenomatoză pulmonară;
j) Maedi-Visna;
k) artrita encefalită virală caprine;
2) poate să îl prezinte organismelor internaţionale la care este parte, indicînd în special:
a) distribuția bolii în ţară;
b) motivația pentru elaborarea programului, ținînd seama de gravitatea bolii și de beneficiul estimat al programului în raport cu costurile acestuia;
c) aria geografică în care programul se va pune în aplicare;
d) diferitele categorii de statut care se acordă exploatațiilor și standardele care trebuie atinse pentru fiecare categorie, precum și procedurile de testare;
e) procedurile de control al programelor;
f) acțiunile ce trebuie întreprinse în cazul în care, din orice motiv, o exploatație își pierde statutul;
g) măsurile care trebuie luate în cazul în care rezultatele controalelor, efectuate în conformitate cu dispozițiile programului, sînt pozitive.
17. Garanțiile suplimentare exigibile, generale sau limitate trebuie prezentate, la solicitare, în cadrul comerțului, pentru a verifica echivalența acestora cu cele aplicate la nivel național.
Agenția propune modificări şi completări ale programelor prezentate şi ale garanţiilor în funcţie de măsurile strategice stabilite la nivel national, finanţate din bugetul de stat, conform prevederilor Legii nr. 221-XVI din 19 octombrie 2017 privind activitatea sanitar-veterinară de stat.
18. Ţara care consideră că este total sau parțial indemnă de una dintre bolile menţionate la punctul 16 din prezenta Normă la care ovinele și caprinele sînt sensibile trebuie să prezinte documentele justificative, precizînd în special:
1) natura bolii și istoricul apariției acesteia pe teritoriul; sau
2) rezultatele testelor de supraveghere, bazate pe o cercetare serologică, microbiologică sau patologică și epidemiologică, precum și pe faptul că această boală trebuie obligatoriu declarată autorităților competente;
3) perioada în care s-a efectuat supravegherea;
4) după caz, perioada în care vaccinarea împotriva acestei boli a fost interzisă și zona geografică care a făcut obiectul acestei interdicții;
5) normele care permit controlul absenței bolii.
19. Documentele justificative prezentate de ţara exportatoare, inclusiv garanțiile suplimentare, generale sau limitate, care se pot cere în cadrul schimburilor comerciale trebuie să fie echivalente cu cele pe care le pune în aplicare la nivel național.
Secţiunea a 2-a
Cerinţe faţă de centrele de colectare
20. Autoritatea competentă supraveghează din punct de vedere sanitar-veterinar ca centrele de colectare să întrunească cel puțin următoarele condiții:
1) se află sub controlul unui medic veterinar oficial, care se asigură în special de respectarea dispozițiilor, specificate la punctul 8 din prezenta Normă;
2) sînt situate într-o zonă care nu face obiectul unei interdicții;
3) sînt curățate și dezinfectate înainte de fiecare utilizare în conformitate cu instrucțiunile medicului veterinar oficial;
4) dispun, în funcție de capacitatea de primire:
a) de o unitate destinată exclusiv acestui scop, în cazul în care sînt utilizate ca centre de colectare;
b) de unități pentru încărcarea și descărcarea diferitor specii de animale, adăpostirea lor în condiții corespunzătoare speciei respective, adăparea, hrănirea și administrarea oricărui tratament necesar, care trebuie să fie ușor de curățat și dezinfectat;
c) de infrastructuri ce ar permite efectuarea inspecției;
d) de infrastructuri de izolare a diferitor specii de animale;
e) de un echipament pentru curățarea și dezinfectarea sălilor și a camioanelor;
f) de o suprafață de depozitare a furajelor, a așternutului de paie și a gunoiului de grajd;
g) de un sistem pentru colectarea și prelucrarea gunoiului de grajd și a apelor uzate;
h) de un birou sau un spațiu pentru medicul veterinar oficial;
i) de personal instruit în securitatea muncii, asigurat cu echipament de protecție și condiții de prelucrare a acestuia și, de asemenea alte condiții pentru respectarea igienei muncii;
5) să accepte doar animale care întrunesc condițiile de sănătate animală stabilite în prezenta Normă, pentru categoria de animale respectivă şi care sînt însoţite, la intrare, de certificat sanitar-veterinar respectiv (document de sănătate pentru speciile și categoriile în cauză), prezentat de proprietar sau persoana responsabilă de centru;
6) să facă obiectul unor inspecții periodice, efectuate de către autoritatea competentă, pentru a se asigura că acestea continuă să întrunească condițiile de sănătate animală care au stat la baza acceptării, conform prevederilor Legii nr. 131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.
21. Proprietarul sau persoana responsabilă de centrul de colectare trebuie să înscrie într-un registru sau într-o bază de date, pe baza documentelor de însoțire ale animalelor sau pe baza numerelor sau mărcilor de identificare ale animalelor, și să păstreze timp de cel puțin trei ani următoarele informații:
1) numele proprietarului, originea, data intrării, data ieșirii, numărul și datele de identificare ale ovinelor și ale caprinelor sau numărul de înregistrare al exploatației de origine a animalelor care intră în centru, dacă este cazul, numărul autorizației sau numărul de înregistrare al centrului de adunare (act permisiv fiind inclus în Nomenclatorul actelor permisive din anexa nr. 1 la Legea nr. 160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător), prin care au trecut animalele înainte să intre în centru, precum și destinația propusă;
2) numărul de înregistrare al transportatorului și numărul de înmatriculare al camionului care descarcă sau încarcă animalele în centru, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar-veterinară (actul permisiv fiind inclus în Nomenclatorul actelor permisive din anexa nr. 1 la Legea nr. 160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător).
22. Autoritatea competentă, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar- veterinară:
1) atribuie fiecărui centru de colectare autorizat un număr de autorizație sanitar-veterinară, prevăzută în Nomenclatorul actelor permisive (anexa nr. 1 la Legea nr. 160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător), limitată la una sau mai multe specii reglementate de prezenta Normă, la animalele pentru reproducere sau pentru îngrășare sau la animalele pentru sacrificare;
2) întocmește și menține actualizată o listă a centrelor de colectare autorizate și a numerelor de autorizare unice ale acestora și o face cunoscută publicului, plasînd-o pe pagina oficială a autorităţii competente;
3) suspendă sau retrage autorizația conform prevederile art. 17 din Legea nr. 235-XVI din 20 iulie 2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător, în cazul încălcării cerinţelor privind sănătatea animală stipulate în prezenta Normă;
4) reacordă autorizația conform prevederile art. 17 din Legea nr. 235-XVI din 20 iulie 2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător, dacă se asigură că centrul de colectare întruneşte toate cerinţele prezentei Norme;
5) verifică ca centrele de colectare în funcțiune să dispună de medici veterinari oficiali sau împuterniciţi pentru realizarea sarcinilor stabilite;
6) aplică uniform prevederile prezentului punct.
23. Operatorii din businessul alimentar trebuie să demonstreze că sînt autorizați în scopul comerțului, dispun de un număr de autorizație atribuit de către autoritatea competentă și că îndeplinesc cel puțin următoarele condiții:
1) comercializează numai animalele identificate care provin din exploatații care îndeplinesc condițiile menționate în capitolul II din prezenta Normă. În acest scop, comerciantul se asigură că animalele sînt identificate corect și însoțite de certificate sanitar-veterinare în conformitate cu prezenta Normă;
2) înscrie într-un registru sau într-o bază de date, pe baza documentelor de însoțire a animalelor sau pe baza numerelor sau mărcilor de identificare ale animalelor, și păstrează timp de cel puțin trei ani următoarele informații:
a) numele proprietarului, originea, data cumpărării, categoriile, numărul și datele de identificare ale ovinelor și ale caprinelor sau numărul de înregistrare al exploatației de origine a animalelor cumpărate, dacă este cazul, numărul autorizației sau numărul de înregistrare al centrului de adunare prin care au trecut animalele înainte să fie cumpărate, precum și destinația lor;
b) numărul de înregistrare al transportatorului și/sau numărul de înmatriculare al camionului care descarcă sau încarcă animalele;
c) numele și adresa cumpărătorului și destinația animalelor;
d) copiile planurilor de parcurs și/sau numărul de serie al certificatelor de sănătate animală;
3) în cazul în care comerciantul deține animale în unitățile sale, el se va asigura că:
a) personalul responsabil de animale primește o instruire specifică în ceea ce privește aplicarea cerințelor prezentei Norme, precum și în ceea ce privește îngrijirea și bunăstarea animalelor;
b) medicul veterinar oficial efectuează periodic controale și, dacă este cazul, teste asupra animalelor și că sînt luate toate măsurile necesare pentru evitarea răspîndirii unei boli.
24. Autoritatea sanitar-veterinară competentă monitorizează ca fiecare unitate utilizată de către un operator din businessul alimentar să primească un număr de autorizație sanitar-veterinară de funcționare, în temeiul alin. (1) art. 18 din Legea nr. 221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar-veterinară (actul permisiv inclus în Nomenclatorul actelor permisive din anexa nr. 1 la Legea nr. 160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător), și să corespundă cel puțin următoarelor cerințe:
1) se află sub controlul unui medic veterinar oficial;
2) este situată într-o zonă care nu face obiectul niciunei interdicții;
3) dispune de:
a) unități de infrastructuri de inspecție și infrastructuri de izolare pentru a putea izola toate animalele în cazul apariției unei boli contagioase;
b) unități pentru descărcarea animalelor și, dacă este necesar, pentru adăpostirea lor în condiții corespunzătoare speciei, adăparea, hrănirea și administrarea oricărui tratament necesar şi care trebuie să fie ușor de curățat și dezinfectat;
c) o suprafață pentru depozitarea așternutului de paie și a gunoiului de grajd;
d) un sistem pentru colectarea apelor uzate;
4) să fie curățată și dezinfectată înainte de fiecare utilizare în conformitate cu instrucțiunile medicului veterinar oficial;
5) suspendă sau retrage autorizația în cazul încălcării dispozițiilor privind sănătatea animal conform prevederile art. 17 din Legea nr. 235-XVI din 20 iulie 2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător, care poate fi reacordată în cazul în care autoritatea competentă s-a asigurat că operatorul din businessul alimentar respectă în totalitate dispozițiile relevante ale prezentei Norme;
6) efectuează inspecții regulate pentru a se asigura că cerințele prezentului punct sînt respectate;
7) actualizează lista operatorilor din businessul alimentar autorizați și a spațiilor utilizate de aceștia, precum și a numerelor de autorizare atribuite operatorilor din businessul alimentar respectivi și pune această listă la dispoziția publicului.
25. Autoritatea sanitar-veterinara competentă verifică dacă transportatorii de animale îndeplinesc prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 793 din 22 octombrie 2012 „Pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind protecţia şi bunăstarea animalelor în timpul transportului”, precum şi cel puțin următoarele condiții suplimentare:
1) pentru transportul animalelor, aceștia trebuie să utilizeze mijloace de transport care:
a) să fie construite în așa fel încît materiile fecale, așternutul de paie și furajele să nu se poată scurge sau să nu poată cădea din vehicul;
b) să fie curățate și dezinfectate cu substanțe dezinfectante, înregistrate oficial de către autoritatea competentă, conform prevederilor Legii nr. 221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar-veterinară, imediat după fiecare transport de animale sau de orice produse care ar putea afecta sănătatea animală și, dacă este necesar, înainte de orice transport nou de animale;
2) dispun de unități de curățare și de dezinfectare adecvate, inclusiv de spații pentru depozitarea așternutului de paie și a gunoiului de grajd sau să facă dovada că aceste operațiuni sînt efectuate de către persoane împuternicite în acest scop.
26. Transportatorul:
1) ține un registru despre fiecare vehicul utilizat pentru transportul animalelor, păstrat timp de cel puțin 3 ani, în care include următoarele informații:
a) locul și data încărcării, numele sau denumirea comercială și adresa exploatației sau a centrului de colectare în care sînt încărcate animalele;
b) locul și data livrării, numele sau denumirea comercială, precum și adresa destinatarului(ilor);
c) specia și numărul animalelor transportate;
d) data și locul dezinfecției;
e) precizări privind documentele de însoțire, numărul etc.;
2) se asigură că, de la plecarea din exploatație sau din centrul de colectare de origine și pînă la sosirea la destinație, lotul de animale nu intră în niciun moment în contact cu animale avînd un statut sanitar inferior;
3) se angajează în scris:
a) să ia toate măsurile necesare pentru a se conforma dispozițiilor prezentei Norme privind documentația care trebuie să însoțească animalele;
b) să încredințeze transportul animalelor unor persoane care posedă aptitudinile, competențele profesionale și cunoștințele necesare.